Întroducere

Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa

pentru Uniunea Europeană (TCE) a fost semnat de către

reprezentanţi ai Statelor Membre pe 29 Octombrie 2004, şi a

fost supus procesului de ratificare de către Statele Membre

până când, în 2005, votanţii francezi (29 Mai) şi olandezi (1

Iunie) l-au respins în cursul referendumurilor. Eşecul

înregistrat de constituţie în a câştiga sprijinul popular în aceste

două ţări a făcut ca şi alte ţări să amâne sau să oprească

procedura de ratificare, iar actualmente viitorul Constituţiei

este foarte incert. Dacă ar fi fost ratificat, Tratatul ar fi intrat în

vigoare pe 1 Noiembrie 2006.

În 50 de ani, Europa s-a schimbat mult - la fel ca întreaga

lume.

Astăzi, mai mult ca niciodată, într-o lume în evoluţie

constantă, Europa trebuie să facă faţă unor noi provocări:

globalizarea economiei, evoluţia demografică, schimbările

climatice, nevoia de surse durabile de energie şi noile

ameninţări la adresa securităţii. Iată provocările secolului

al XXI-lea.1

Iar acestea nu ţin cont de frontiere. Statele membre nu mai

sunt în măsură să facă faţă singure tuturor acestor probleme.

Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor,

este necesar un efort colectiv la nivel european. Europa trebuie

să se modernizeze, să dispună de instrumente eficiente şi

coerente, adaptate nu numai la funcţionarea unei Uniuni recent

extinse de la 15 la 27 de state membre, ci şi la transformările

rapide prin care trece lumea de astăzi. Prin urmare, regulile

care stau la baza cooperării dintre ţări trebuie revizuite.

Acesta este obiectivul tratatului semnat la Lisabona, la

13 decembrie 2007. Liderii europeni au convenit asupra unor

noi reguli ţinând cont de schimbările politice, economice ş

i sociale şi dorind, în acelaşi timp, să răspundă aspiraţiilor

şi speranţelor europenilor. Tratatul de la Lisabona stabileşte

care sunt competenţele UE şi mijloacele pe care aceasta le

poate utiliza şi modifică structura instituţiilor şi modul de

funcţionare a acestora. În consecinţă, caracterul democratic şi

valorile fundamentale ale Uniunii sunt consolidate.

Tratatul este rezultatul negocierilor între statele membre,

2

reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale, la

lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul

European. Toate cele 27 de state membre l-au ratificat urmând

proceduri variate, în funcţie de constituţia naţională.

Tratatul de la Lisabona, cunoscut în faza de proiect sub

numele de "Tratatul de Reformă", este un tratat destinat să

înlocuiască tratatul constituţional european. Numele oficial,

complet, este "Tratatul de la Lisabona de modificare a

Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de

instituire a Comunităţii Europene".

Textul tratatului s-a finalizat în urma unui summit

neoficial la Lisabona la 19 octombrie 2007, iar la 13 decembrie

2007 tratatul a fost semnat de către reprezentanţii celor 27 de

state membre ale UE. Potrivit articolului 6, intrarea în vigoare a

Tratatului era iniţial programată pentru 1 ianuarie 2009, în

cazul în care toate instrumentele de ratificare vor fi fost depuse

anterior acestei date sau, în caz contrar, în prima zi a lunii

următoare celei în care a fost depus ultimul instrument de

ratificare. Cum Republica Cehă a ratificat tratatul abia la 3

noiembrie 2009, ultima dintre cele 27 de țări membre care a

3

îndeplinit această procedură, el a intrat în vigoare la 1

decembrie 2009.

Există trei motive fundamentale pentru care avem nevoie de acest Tratat: o mai mare

eficienţă în procesul de luare a deciziilor; mai multă

democraţie prin conferirea unui rol mai important

Parlamentului European şi parlamentelor naţionale; o mai mare

coerenţă pe plan extern. Toate acestea îi vor permite Uniunii să

promoveze mai bine interesele cetăţenilor săi, zi de zi.

Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea

Europeană şi Tratatele CE (fără a le înlocui) şi pune la

dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice

necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a

răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

1. O Europă mai democratică şi mai transparentă, în

care Parlamentul European şi parlamentele naţionale se bucură

de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi

ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel

european şi naţional şi de către cine.

Un rol consolidat pentru Parlamentul European:

ales direct de către cetăţenii Uniunii Europene, acesta are noi

atribuţii majore privind legislaţia, bugetul Uniunii Europene şi 4

acordurile internaţionale. Prin faptul că se recurge mai des la

procedura de codecizie în cadrul elaborării politicilor europene,

Parlamentul European se află pe o poziţie de egalitate cu Consiliul (care reprezintă statele

membre) în ceea ce priveşte adoptarea celei mai mari părţi a

legislaţiei Uniunii Europene.

O mai mare implicare a parlamentelor naţionale:

parlamentele naţionale pot participa într-o măsură mai mare la

activităţile Uniunii Europene, în special datorită unui nou

mecanism care le permite să se asigure că aceasta intervine

numai atunci când se pot obţine rezultate mai bune la nivel

comunitar. În special, parlamentele naţionale pot acţiona în

calitate de „gardieni” ai principiului de subsidiaritate. (Acest

principiu este destinat să garanteze faptul că deciziile sunt luate

cât mai aproape de cetăţeni şi că se verifică constant dacă

acţiunea întreprinsă la nivel comunitar este justificată, având în

vedere posibilităţile disponibile la nivel naţional, regional sau

local). Parlamentele naţionale au puterea de a influenţa deciziile în faza iniţială a elaborării unei

propuneri, înainte ca aceasta să fie analizată în detaliu de

Parlamentul European şi de Consiliul de Miniştri Alături de

rolul consolidat al Parlamentului European, implicarea parlamentelor naţionale

conduce la consolidarea caracterului democratic şi la creşterea legitimităţii 5

acţiunilor Uniunii. Pentru prima dată, parlamentele naţionale sunt recunoscute ca făcând parte integrală din

structura democratică a Uniunii Europene. Sunt introduse prevederi speciale

destinate să ajute parlamentele naţionale să se implice mai

îndeaproape în activitatea Uniunii. 

O voce mai puternică pentru cetăţeni: datorită iniţiativei cetăţenilor, un

milion de cetăţeni din diferite state membre pot cere

Comisiei să prezinte noi propuneri politice.

Cine şi ce face: relaţia dintre statele membre şi

Uniunea Europeană este mai clară, odată cu repartizarea

competenţelor.

Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona

recunoaşte explicit, pentru prima dată, posibilitatea ca un stat

membru să se retragă din Uniune.

O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de

vot simplificate, cu instituţii eficiente şi moderne pentru o

Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai

bine în domenii de prioritate majoră.

Un proces decizional eficient: votul cu majoritate

calificată din Consiliu este extins la noi domenii politice, astfel

încât procesul decizional să se desfăşoare mai rapid şi mai

eficient. Începând din 2014, calcularea majorităţii calificate 6

se va baza pe sistemul dublei majorităţi, a statelor membre şi a

populaţiei, reflectând astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla

majoritate se obţine atunci când o decizie este luată prin votul a

55% din statele membre, reprezentând cel puţin 65% din

populaţia Uniunii. Tratatul de la Lisabona creşte numărul

domeniilor politice în care Parlamentul European, ales prin vot

direct, trebuie să aprobe legislaţia UE alături de Consiliul

alcătuit din miniştri naţionali (procedura de „co-decizie”).În

Consiliul de Miniştri, sistemul standard de vot va fi „votul cu

majoritate calificată”. Acesta se va baza pe principiul dublei

majorităţi. Pentru a fi adoptate în Consiliul de Miniştri,

deciziile trebuie să fie susţinute de 55% din statele membre (în

prezent, 15 din 27 de ţări ale UE), reprezentând cel puţin 65%

din populaţia UE. Pentru a elimina posibilitatea ca un număr

foarte mic de state membre, dintre cele mai populate, să poată

bloca adoptarea unei decizii, o minoritate de blocaj trebuie să

fie alcătuită din cel puţin patru state membre. În caz contrar,

se va considera că majoritatea calificată este atinsă chiar

dacă nu este îndeplinit criteriul populaţiei. Tratatul de la

Lisabona extinde aria de aplicare a votului cu majoritate calificată la

noi domenii politice. Este în interesul Uniunii Europene să se

7

simplifice procesul decizional, inclusiv în domenii precum lupta

împotriva schimbărilor climatice, securitatea energetică şi ajutorul

umanitar de urgenţă în zonele sensibile de pe glob. Câteva dintre

celelalte modificări se referă la aspecte precum iniţiativele cetăţenilor,

protecţia diplomatică şi consulară şi diferite aspecte procedurale.

Votul în unanimitate rămâne necesar în domenii precum

fiscalitatea, politica externă, apărarea şi securitatea socială.

Consiliul European a convenit ca noul sistem să intre în

vigoare în 2014. În primii trei ani, până în 2017, un stat

membru poate cere ca un act să fie adoptat prin majoritate

calificată, aşa cum este definită în Tratatul de la Nisa

De asemenea, Tratatul întăreşte controlul democratic al

Uniunii Europene, conferind un rol mai puternic atât

Parlamentului European, cât şi parlamentelor naţionale.

Un cadru instituţional mai stabil şi mai eficient:

Tratatul de la Lisabona creează funcţia de preşedinte al

Consiliului European (ales pentru un mandat de doi ani şi

jumătate), introduce o legătură directă între alegerea

preşedintelui Comisiei şi rezultatele alegerilor europene,

prevede noi dispoziţii referitoare la viitoarea structură a 8

Parlamentului European şi include reguli clare privind

cooperarea consolidată şi dispoziţiile financiare. Spre deosebire

de tratatele existente, Tratatul de la Lisabona prevede că

fiecare stat membru va avea propriul comisar. Parlamentul

European poate avea cel mult 751 de membri, iar fiecare stat

membru poate avea maxim 96 şi minim 6 reprezentanţi.

O viaţă mai bună pentru europeni: Tratatul de la

Lisabona ameliorează capacitatea UE de a acţiona în diverse

domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de azi şi pentru

cetăţenii săi - precum libertatea, securitatea şi justiţia

(combaterea terorismului sau lupta împotriva criminalităţii).

Într-o anumită măsură, Tratatul se referă şi la alte domenii,

printre care politica energetică, sănătatea publică,

schimbările climatice, serviciile de interes general,

cercetare, spaţiu, coeziune teritorială, politică comercială,

ajutor umanitar, sport, turism şi cooperare administrativă.

O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii,

solidarităţii şi siguranţei, care promovează valorile Uniunii,

introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul 9

primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi

asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.

Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifică

şi consolidează valorile şi obiectivele care stau la baza Uniunii.

Aceste valori sunt menite să servească drept punct de referinţă

pentru cetăţenii europeni şi să arate ce anume are de oferit

Europa partenerilor săi din întreaga lume.

Drepturile cetăţenilor şi Carta drepturilor

fundamentale: Tratatul de la Lisabona menţine drepturile

existente şi introduce altele noi. În mod special, garantează

libertăţile şi principiile înscrise în Carta drepturilor

fundamentale şi conferă dispoziţiilor acesteia forţă juridică

obligatorie. Se referă la drepturi civile, politice, economice

şi sociale.

Libertate pentru cetăţenii europeni: Tratatul de la

Lisabona menţine şi consolidează cele „patru libertăţi”, precum

şi libertatea politică, economică şi socială a cetăţenilor

europeni.

Solidaritate între statele membre: Tratatul de la

Lisabona prevede faptul că Uniunea şi statele membre

acţionează împreună în spirit de solidaritate în cazul în care un 10

stat membru este ţinta unui atac terorist sau victima unei

catastrofe naturale sau provocate de om. De asemenea, se

subliniază solidaritatea în domeniul energiei. Pentru prima

dată, tratatele cuprind o secţiune dedicată energiei, care

stabileşte ca obiective pentru politica Uniunii din acest sector

asigurarea unei bune funcţionări a pieţei energiei (în special în

ceea ce priveşte aprovizionarea cu energie şi promovarea

eficienţei energetice şi a economiei de energie) şi dezvoltarea

unor surse de energie noi şi regenerabile.

Mai multă siguranţă pentru toţi: Uniunea

beneficiază de o capacitate extinsă de acţiune în materie de

libertate, securitate şi justiţie, ceea ce aduce avantaje directe în

ceea ce priveşte capacitatea sa de a lupta împotriva

criminalităţii şi terorismului. Noile prevederi în materie de

protecţie civilă, ajutor umanitar şi sănătate publică au, de

asemenea, obiectivul de a întări capacitatea Uniunii de a

răspunde la ameninţările la adresa securităţii cetăţenilor

europeni. Tratatul confirmă angajamentul UE de a elabora o politică

comună privind imigraţia

Europa ca actor pe scena internaţională – instrumentele

de politică externă de care dispune Europa sunt regrupate atât

11

în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici.

Tratatul de la Lisabona oferă Europei o voce mai clară în

relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume. De asemenea,

utilizează forţa dobândită de Europa în domeniul economic,

umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi

valorile europene pe plan mondial, respectând, în acelaşi timp,

interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor

externe.

Numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru

afaceri externe şi politica de securitate, care este şi unul din

vicepreşedinţii Comisiei, va creşte impactul, coerenţa şi

vizibilitatea acţiunii externe a UE. Funcţia de Înalt Reprezentant

nu creează noi puteri, ci simplifică acţiunea externă a UE, eliminând

suprapunerile şi confuziile. Înaltul Reprezentant ia măsuri în domeniul

politicii externe, pe baza deciziilor adoptate în unanimitate de cele 27

de state membre ale UE, iar rolul său este de a completa, nu de a

înlocui politica externă sau eforturile diplomatice ale statelor membre.

Noul Serviciu european pentru acţiune externă va

oferi Înaltului Reprezentant sprijinul necesar.

Tratatul de la Lisabona introduce, în acelaşi timp, o bază

juridică pentru ajutorul umanitar. Această prevedere pune

12

accent pe aplicarea principiilor dreptului internaţional şi a

principiilor imparţialităţii, neutralităţii şi nediscriminării. De

asemenea, se prevede constituirea unui Corp voluntar european

de ajutor umanitar.

Uniunea are o personalitate juridică unică, ceea ce

îi întăreşte puterea de negociere, determinând-o să fie mai

eficientă pe plan mondial şi un partener mai vizibil pentru ţările

terţe şi organizaţiile internaţionale.

Evoluţia politicii europene de securitate şi apărare se

va realiza păstrând unele modalităţi decizionale specifice,

facilitându-se totodată o cooperare consolidată în cadrul unui

grup mai mic de state membre.

13