Liceul Teoretic “M. Kogâlniceanu”

APA – Izvor al SĂNĂTAŢII

pe Pămînt

Realizator: Harea Dragoş elevă în clasa a X-a “B” a Liceului Teoretic “M. Kogâlniceanu”

Coordonator: Ţigănaş Carolina, prof. de biologie, gradul II

Chişinău, 2010

1

CUPRINS

I. Introducere................................................................................. pag. 3

II. Apa şi sănătatea-material didactic pentru elevi.................... pag. 5

II.1. Cîtă apă avem?.................................................................. pag. 6

II.2. Care apă e mai bună?....................................................... pag. 7

III. Apa – problemă arzătoare........................................................... pag. 8

III.1. Calitatea apei şi sursele de poluare..................................... pag. 9

III.2. Pericolul ce vine de la poluare........................................... pag. 11

III.3. Importanţa igienică şi fiziologică a apei............................ pag.

IV. Concluzie..................................................................................... pag.

2

I. INTRODUCERE

Apa este componentul principal al vieţii pe Pămînt. Ea acoperă peste 70 % din suprafaţa planetei noastre, cuprinzînd un volum de aproape 1,4 miliarde kilometri cubi. Totuşi numai o foarte mică proporţie din această cantitate ( poate 0,003 %) e de fapt utilizabilă. Cea mai mare parte a apei (aproximativ 97%) se află în mări şi oceane şi e prea sărată pentru întrebuinţare în scopuri potabile. Din cele 3 % rămase, o cantitate mare (87 la sută) e blocată în calotele de gheaţă polare sau se află la adîncimi mari sub pămînt. Plus la aceasta, populaţia globului, care acum depăşeşte 5,3 miliarde, ar putea să ajungă pînă în 2025 la 8,5 miliarde (sau chiar 16 miliarde după părerea unor experţi),ceea ce supune resursele limitate ale Terrei unor presiuni imense.

Repartizarea şi folosirea apei reprezintă aşadar probleme serioase. Adeseori, problemele principale în privinţa aprovizionării cu apă nu derivă numai dintr-o lipsă absolută a resurselor în raport cu populaţia,ci şi din adoptarea unor strategii greşite şi perseverarea pe această cale după ce efectele lor nocive au devenit evidente. În economiile noastre moderne, apa e esenţială pentru agricultură, industrie, producerea energiei electrice şi transporturi. Toate acestea sunt cauzele principale de folosire excesivă şi poluare a apei, consecinţele cărora sunt foarte grave. Aproape jumătate din populaţia globului, aflată practic toate în ţările în curs de dezvoltare ( inclusiv R.M.), suferă de boli cauzate de lipsa sau contaminarea apei. Conform datelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, 2 miliarde de oameni sunt expuşi riscului de a contracta boli diareice a căror germeni sunt diseminaţi prin intermediul apei sau hranei, boli care constituie principala cauză a decesului a peste 5 milioane de copii în fiecare an.

Resursele acvatice sunt tot mai poluate cu ape reziduale netratate şi datorită depozitate neadecvate a deşeurilor. Slabul drenaj al apei de ploaie şi insuficienta colectare a deşeurilor solide afectează şi ele calitatea apei potabile şi deci a vieţii. Cu alte cuvinte, alimentarea cu apă e în egală măsură problema ecologică, socială şi economică. Insuficienţa de apă sau calitatea ei proastă aduce prejudicii materiale gospodăriilor ţărăneşti, influenţează negativ sănătatea populaţiilor şistarea biodiversitaţii naturale. Lipsa apei e caracteristică în mai mare măsură pentru localităţile rurale ale Republicii Moldova. Ţara noastră face parte din numărulul celor care necesită acţiuni de neamînat pentru soluţionarea problei aprovizionării cu apă, inclusiv cu suportul instituţiilor financiare internaţionale. Pentru Republica Moldova suportul financiar internaţional este iminent. Sărăcia impune alte modalităţi de finanţare a sectorului de aprovizionare cu apă, decît cel din trecut.

3

Nici statul, nici populaţia nu dispun în prezent de mijloace pentru reconstrucţia sistemelor existente de apeduct şi canalizare sau construirea reţelelor noi.

Toamna,2006

4

II. APA ŞI SĂNĂTATEA - MATERIAL DIDACTIC PENTRU ELEVI

Apa, fiind una din cele mai răspîndite substanţe de pe Terra, se cuprinde în oceane, mări, lacuri, rîuri, etc., care ocupă ¾ din suprafaţa planetei. Ea e acoperită cu pături dense de nori constituiţi din vapori. Chiar şi la imense adîncimi rocile conţin cantitaţi mari de apă. Ea alcătuieşte 75% din organismul uman, toate plantele şi animalele sunt constituite, în fond, din această substanţă.

Oameni sunt obişnuiţi să consume zilnic cantităţi mari de apă, fără a se interesa de provinienţa, componenţa sau costul acesteea. Doar atunci cînd din robinet nu mai curge apă, cînd seacă izvorul sau fîntîna, cînd mirosul şi culoarea apei se schimbă vizibil, oamenii încep să se îngrijoreze. Foarte puţini fac legătura între apa băută şi cazurile de îmbolnăvire.

Raionul Teleneşti,Satul Suhuluceni, Iazul Ursoaica.

Atîta timp cît societatea umană s-a dezvoltat în armonie cu natura, resursele de apă rămîneau neschimbate, iar calitatea ei nu afecta sănătatea oamenilor. Gospodărirea nechibzuită în ultimele secole, şi mai ales in veacul XX , a condus la subminarea substanţială a potenţialului natural acvatic şi la poluarea masivă a surselor de apă cu substanţe chimice şi microbi patogeni. Timp de 100 de ani consumul de apă a sporit de 10 ori. Multe ţări din lume

5

suportă deja un deficit de acut de apă, acest factor limitănd dezvoltarea lor economică şi îmbunataţirea stării sănătăţii populaţiei.

Lumea animală şi vegetală nu reuşeşte să se adapteze la noile condiţii nocive, treptat, dispar mai multe specii de plante, peştii şi alte animale de apă. Unele rîuri şi lacuri sînt atît de poluate încît din ele au dispărut complet peştii, s-a redus catastrofal numărul total de hidrobionţi, cu excepţia microorganismelor patogene.

II.1. CÎTĂ APĂ AVEM?

Moldova dispune de circa 3000 de rezervoare de apă. Deşi nu toate pot fi folosite ca sursă de apă potabilă, ele joacă un rol foarte important pentru natura înconjurătoare şi economia ţării. O parte din iazuri au funcţii de protecţie şi conservare a solului, acumulînd cantităţi mari de humus, spălat de pe pante în rezultatul averselor de ploaie, urmînd ca acest nămol să fie din nou întors pe cîmpurile agricole. În multe lacuri se creează condiţii prielnice pentru dezvoltarea ihtiofaunei, ele devenind o sursă de obţinere a unor venituri de către oamenii de la sate. Apa de la multe iazuri e folosită pentru irigare. Teritoriile din zona obiectivelor acvatice devin oaze pentru multe vietăţi, deseori aici se opresc raţe, gîşte, lebede, pelicani şi alte păsări care transformă radical peisajul, făcîndu-l mai plăcut şi atractiv pentru odihna populaţiei. În jurul rezervoarelor de apă se creează o microclimă specifică şi în timpul arşiţelor de vară, care devin tot mai frecvente, zonele umede sunt ultimul loc de adăpost pentru majoritatea vietăţilor.

Pericolul cel mai mare pentru iazurile artificiale create este eutrofizarea. Acumularea masei organice de la scurgerile de pe pante şi creşterea cantităţilor de nutrienţi (azot, fosfor) conduce la dezvoltarea abundentă a diferitor microorganisme care consumă în proporţii mari oxigenul din apă. Lipsa lui provoacă pieirea peştilor, dispariţia altor hidrobionţi. Iazurile se transformă treptat în mlaştini, creîndu-se condizii specifice pentru acest tip de biotip.

6

II.2. CARE APĂ E MAI BUNĂ?

Criza economică a generat pauperizarea locuitorilor Moldovei. Aceasta a acutizat şi unele aspecte ale utilizării apei. Mulţi cetăţeni au devenit vulnerabili la boli din cauza imposibilităţii folosirii apei calitative şi în cantitate insuficientă. Doar un număr mic cu venituri suficiente a putut să construiască sisteme autonome de aprovizionarecu apă potabilă, să locuiască în consum apa necalitativă din fîntîni şi robinete cu cea procurată în reţeaua de comerţ.

Pe de altă parte, sărăcia i-a lipsit pe mulţi oameni să economisească apa. În ultimii ani a crescut considerabil numărul acelora care îşi instalează apometre. Chiar dacă a fost necesar să se procure cîte 2-4 şi mai multe apometre, majoritatea locuinţelor din Chişinău ( circa 90 procente) sunt deja contorizate. În rezultat, plăţile pentru consumul casnic de apă a scăzut de 3-5 ori, iar volumul apei pompate în Chişinău pentru aceste scopuri s-a redus de 2 ori. Alta este situaţia în celelalte localităţi ale republicii, unde procesul de contorizare abia a început şi doar 10-15 procente din familii au instalat apometre.

Apele subterane din adîncime (arteziene) fac parte din categoria celor mai preţioase resurse datorită purităţii lor. Impactul antropogen asupra straturilor acvifere adînci este minim, de aceea în ele practic nu se depistează astfel de substanţe ca nitraţii, pesticidele, metalele grele. Majoritatea apelor minerale şi de masă autohtone („Resan”, „Izumrud”, „Apă bună” şi altele) provin anume din straturile litice aşezate la 400-600m sub nivelul pămîntului şi se păstrează multe calităţi naturale. Deosebit de preţioase sunt apele din zona or. Cahul, care au calităţi curative de excepţie graţie gamei largi de elemente active ce se conţin în ea. Aici funcţionază staţuinea balneologică „Nufărul alb”, care se bucură de o faimă binemeritată în ţară şi peste hotare.

Conform legislaţiei Republicii Moldova, utilizarea resurselor de apă subterane în alte scopuri decît cele potabile şi curative este strict interzisă. Sondele arteziene sunt sursa principală de apă pentru o bună parte a locuitorilor de la sate. Rezervele de apă arteziană constituie circa un miliard de metri cubi. Însă utilizarea lor judicioasă este dictată de faptul că aceste resurse sunt epuizabile şi iregenerabile.

7

III. APA - PROBLEMĂ ARZĂTOARE

Conform aprecierii specialiştilor din ţară şi experţilor străini, protecţia şi utilizarea resurselor de apă este problema numărul unu. Majoritatea localităţilor republicii nu au surse sigure şi sisteme fiabie de alimentare cu apă potabilă. Nici un rîu, nici un iaz nu dispune de apă care ar putea fi utilizată în scopuri potabile. Mai mult decît atît: medicii interzic scăldatul în ele, deoarece există pericolul real de a contamina populaţia cu diferite boli infecţioase.

Apeductele din multe localităţi funcţionează cu mari întreruperi. În aşa oraşe ca Bălţi, Cahul, Căuşeni, Soroca şi altele apa se livrează doar cîteva ore pe zi. Calitetea ei este joasă, circa 40 procente de probe nu corespund normelor sanitare. Mai mult de 18 procente din localităţile rurale nu dispun de apeduct, care în ultimii ani au degradat mult.

În timp ce statul nu-şi poate îndeplini obligaţiunile faţă de pensionari, pedagogi, medici şi alte categorii bugetare,mijloacele pentru reformarea radicală a sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă nu se găsesc.

În această situaţie foarte benefic este ajutorul străin. Un şir de proiecte importante sunt finanţate de guvernele Danemarcei, Turciei, Elveţiei, Olandei. Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare a acordat împrumut pentru reconstrucţia apeductului din or. Chişinău. Banca Mondială intenţionează să lanseze un program amplu de creditare a lucrărilor de construcţie a sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă în localităţile rurale. În unele sate din Moldova se implementează proiecte de aprovizionare cu apă susţinute de Fondul de Investigaţii Sociale din Republica Moldova. La soluţionarea acestei probleme contribuie şi Fondul Ecologic Naţional.

În mod normal, cel mai mare consumator de apă este agricultura. În anii 90gospodăriile agricole ale Moldovei utilizau pentru irigare circa un miliard de metri cubi de apă. Declinul economic a schimbat radical situaţia. Din cele 300 mii ha de terenuri irigabile astăzi pot fi folosite reţelele de 80 mii ha. În 2004 udatul culturilor agricole s-a înfăptuit pe o suprafaţă doar de 5 mii ha. Întrucît un hectar irigat dă o roadă de 2-3 ori mai mare decît în condiţii obişnuite, Moldova a pierdut din cauza distrugerii sistemelor de irigare sute de mii de tone de cereale, fructe, legume, obţinerea cărora ar fi fost o sursă sigură de venit pentru populaţia sărăcită.

8

III.1. CALITATEA APEIŞI SURSELE DE POLUARE

Apa, fiind una din cele mai răspîndite substanţe de pe pămînt, reprezintă „leagănul vieţii”. Anume mediul acvatic a generat primele forme ale vieţii imperfecte şi primitive, care, dezvoltîndu-se în continuu pe parcursul miliardelor de ani de evoluţie, a condus spre formarea diversităţii. De aceea, nici un proces biologic nu poate fi conceput fără apă. Ca rezultat al evoluţiei a apărut omul,încununînd procesul de creaţie. Ca orice alt organism viu, omul nu poate exista fără apă. În timp ce omenirea s-a dezvoltat în armonie cu natura, sursele de apă şi calitatea ei rămîneau neschimbate, dar pe parcursul ultimelor 2-3 secole, din cauza dezvoltării furtunoase a industriei şi agriculturii, resursele acvatice şi potenţialul lor de renovare s-au redus puternic, pe cînd utilizarea apei în lume a crescut de 10 ori în timpul doar a ultimilor 100 de ani. Calitatea apei este în descreştere continuă după indicii chimici şi microbiologici, ceea ce conduce la o creştere semnificativă a cazurilor de îmbolnăvire şi o intensificare a mortalităţii.

La ora actuală, există un şir de ţări care se confruntă cu un deficit acut de apă potabilă, ceea ce delimitează dezvoltarea economică a lor. Ţara noastră se află printre ele. Astfel, este bine cunoscut că Moldova, din cauza unui şir de indici (amplasarea geografică, densitatea înaltă a populaţiei, etc.) face parte din numărul ţărilor cu cele mai limitate resurse acvatice şi calitatea proastă a apei. Din aproximativ 15 miliarde de metri cubi de apă de apă accesibilă (ape de ploaie, de suprafaţă şi subterane) în medie doar 3-5 miliarde de metri cubi sunt potrivite pentru utilizare în scopuri potabile şi gospodăreşti (după o prelucrare corespunzătoare, bineînţeles), iar necesităţile noastre constituie în jur de 2 miliarde m3 , adică cantitatea de apă actualmente utilizată se apropie de maximul posibil, ceea ce, în mod firesc, nu poate să nu frîneze dezvoltarea economică de perspectivă.

Cu excepţia influenţei directe asupra omului, poluarea apei conduce la dispariţia speciilor întregi de animale şi plante, şi nu doar a hidrobionţilor, ci şi a celor de uscat. Unii sunt de părere că dacă dispare o specie, nu se pierde nimic. Oamenilor cu o astfel de percepţie a realităţii, ar trebui să le fie explicate responsabilităţile omului faţă de natură.

Toate păsările acvatice domestice şi vitele, ce pasc în imediata apropiere a bazinelor cu apă poluată suferă inevitabil de acţiunea poluării. Ca rezultat, se intensifică epizootiile, iar carnea şi produsele alimentare generate de grupa aceasta de animale

9

domestice reprezintă sursa de organisme patogene şi substanţe cancerigene. La fel se întîmplă şi cu culturile agricole, care sunt irigate cu apa din bazinele poluate. În ceea ce priveşte piscicultura, cele menţionate mai sus au o semnificaţie mai mare din cauza faptului că peştele, care e mereu în apă,este mult mai sensibil la poluarea acesteea, în comparaţie cu animalele de uscat. În al doilea rînd, dispariţia din ecosistem sau biocenoză a vreunei specii conduce la modificări ireversibile. Astfel de modificări în ecosistem poartă uneori un caracter catastrofal şi conduc, ca rezultat, la moartea întregii biocenoze, eliberînd spaţiu microorganismelor patogene, care devin monopoliste în biotopul dat. Astfel, e deajuns să scoatem o piatră dintr-un arc destul de rezistent pentru a-l distruge. Ca rezultat al unor astfel de modificări catastrofale a biotopului acvatic, suferă toate biocenozele ce-l înconjoară pe uscat, deoarece în natură totul este interdependent. Şi doar atunci cînd ne confruntăm cu rezultatele proceselor date şi suntem nevoiţi să luptăm cu ele, începem să ne gîndim la protecţia naturii, a speciilor etc.

Problemele sus-menţionate sunt o expunere superficială a daunelor posibile ale poluării rezervoarelor acvatice naturale. Existenţa surselor naturale de apă a fost mereu şi va mai rămîne a fi un factor de bază de formare a localităţilor.

În afara rîurilor Nistru şi Prut, pe teritoriul Republicii Moldova curg aproximativ 3000 de rîuri mici şi pîraie, care formează bazinele rîurilor Nistru, Prut şi cel al Mării Negre. Cea mai mare parte a localităţilor este situată pe malurile rîurilor mici, apa cărora se utilizează pentru irigare, adăpare a vitelor, creşterea păsărilor acvatice, piscicultură, menţinerea fertilităţii solurilor, utilizînd nămolul în calitate de îngrăşămînt. În ultimul timp însă, din cauza gospodarilor iraţionali, rîurile mici şi malurile lor s-au transformat în gunoişti rezultate din diferite activităţi gospodăreşti. Ca urmare, a crescut semnificativ nivelul de poluare a apelor de suprafaţă şi subterane, ceea ce a condus la o diminuare puternică la nivelul general de stare a sănătăţii oamenilor, la creşterea mortalităţii atît adulte, cît şi a celei infantile.

10

Ape poluate – oameni bolnavi

III.2. PERICOLUL CE VINE DE LA POLUARE

Orizonturile de apă freatică ce alimentează fîntînile şi izvoarele (în număr de 120 mii pe întreg teritoriul Republicii Moldova) sunt în măsură diferită protejate contra diferitor poluanţi de stratul litic superior.

Anume în sol se acumulează componenţii nocivi ai reziduurilor lichide şi solide dizolvate care, în urma precipitaţiilor, sunt spălate în partea de jos unde se află pînza acviferă. Asupra conţinutului acestor ape influenţează activitatea agricolă, în special, utilizarea neraţională a îngrăşămintelor minerale şi organice, pesticidelor. În ultimii ani, datorită redislocării vităritului de la ferme şi complexe în gospodăriile ţăranilor din sate, sursa principală de poluare a apelor freatice au devenit deşeurile animaliere. Anume în localităţi este înregistrat cel mai înalt grad de poluare a apelor cu nitraţi. 70 procente de fîntîni (iar în localităţile suburbane ale municipiului Chişinău – 90 procente) conţin această substanţă în cantităţi ce depăşeşc norma sanitară – 50 mg/dm 3 . din cauza consumului de apă cu concentraţii supranormative de nitraţi, circa o treime din populaţia rurală este expusă influenţei lor negative. Sunt frecvente îmbolnăvirile sistemului nervos, de două ori mai mare este numărul îmbolnăvirilor de tensiune arterială, boli ale ficatului, boli respiratorii acute. În zonele cu nitraţi bolile cronice ale ficatului alcătuiesc 50,3 procente (în regiunile de

11

control – 8,1 procente). De trei ori mai frecvent se întîlnesc dereglările funcţiilor de reproducere la femei, boli ale pielii şi ale ţesuturilor. Poluarea intensă cu nitraţi cauzează dezvoltarea biologică întîrziată la 33 procente de adolescenţi, faţă de 9,7 procente în zonele cu stare ecologico-igienică satisfăcătoare. Dezvoltarea fizică a adolescenţilor şi copiilor în zonele contaminate cu compuşi de azot este înrăutăţită şi nesatisfăcătoare la 12 procente dintre ei, faţă de 5 procente în condiţii normale. Morbilitatea generală a copiilor şi adolescenţilor care domiciliază în regiuni unde apele fîntînilor conţin mari cantităţi de nitraţi este de 805,5 la 1000 de copii faţă de 237,7 în zonele cu o situaţie satisfăcătoare.

La persoanele care locuiesc în zonele cu chimizare excesivă (pînă nu demult moldova ocupa primele locuri în noile state independente la acest capitol) se întîlnesc afecţiuni respiratorii, gastrointestinale, ale sistemului nervos, aparatului circulator.

Folosirea apei potabile cu o duritate şi mineralizare înaltă (mai mult de 1 gram pe un decimetru cub), conţinut de nitraţi şi sulfaţi, cît şi a apei cu duritate excesiv de mică şi conţinut înalt de clor şi sodiu sporeşte morbilitatea generală şi morbilitatea prin stări morbide ale organelor digestive, sistemului cardiovascular, urogenital etc.

În apa de băut, în primul rînd, cea din sistemele desentralizate, se pot conţine cantităţi dăunătoare pentru sănătatea omului de diferite bacterii, virusuri, inclusiv ai hepatitei virale, dizenteriei,vibrioni de holeră etc. O răspîndire mai largă a maladiilor infecţioase este în zonele cu pămînturi irigate, unde îmbolnăvirile respective sunt mai mari de 1,3-1,4 ori.

Şi în zonele cu insuficienţă de apă potabilă populaţia este afectată de boli contagioase. Dar aici cauza e alta – nerespectarea regimului sanitar. În condiţiile lipsei reţelelor de alimentare cu apă, epuizării apelor din fîntîni, oamenii încearcă s-o economisească şi la spălatul mîinilor, cît şi a vaselor, căpătînd astfel infecţii grave, care uneori se transformă în epidemii. Dar bolile „mîinilor murdare” nu pot fi îndreptăţite chiar şi în aceste condiţii, pe prim plan fiind pusă cultura sanitară a populaţiei.

12

IV. CONCLUZIE

VIITORUL APELOR DEPINDE DE NOI . Deşi situaţia privind poluarea apelor freatice este agravată, prin eforturi comune ale statului, organizaţiilor nonguvernamentale, comunităţilor locale ea poate fi treptat ameliorată. Importante sunt respectarea regimului de protecţie a surselor de apă, lichidarea gunoiştilor spontane existente şi neadmiterea formării lor în continuare prin efectuarea cu regularitate a salubrizării teritoriilor adiacente, amplasarea ecologică argumentată, în afara localităţilor, a gropilor de gunoi. Practica unor localităţi a demonstrat că respectarea acestor reguli a redus esenţial concentraţiile de nitraţi în fîntîni, iar apa din izvoare a devenit bună de băut. În fiecare sat trebuie să devină tradiţionale acţiunile de curăţare a fîntînilor şi izvoarelor prilejuite de sărbătoarea Rusaliilor, desfăşurarea „Lunii apelor curate”, ”Săptămînii apei limpezi” etc., cu mobilizarea populaţiei mature şi a copiilor la îngrijirea fîntînilor, izvoarelor, altor surse de apă. Primăriile localităţilor, în comun cu serviciile sanitare şi ecologice, trebuie să monitorizeze în permanenţă calitatea apei din sursele descentralizate şi sănătatea populaţiei şi să informeze opinia publicădespre pericolul consumului apei necalitative. Este necesar să fie stopată săparea noilor fîntîni în zonele cu situaţie ecologico-sanitară nesatisfăcătoare. În caz contrar, va spori eventualitatea contaminării stratului acvifer, se vor cheltui fără rost mijloace materiale importante, iar oamenii vor consuma în continuare apă poluată.

Cea mai sigură cale de readresare a situaţiei ecologico-sanitare agravate din localităţile rurale este construirea reţelelor de alimentare cu apă potabilă şi canalizare. Chiar dacă lumea astăzi e săracă, trebuie de căutat insistent căi alternative de finanţare (granturi, împrumuturi, implicarea bussines-ului local) pentru asigurarea alimentării cu apă calitativă a generaţiilor viitoare.

Pentru ca apa din rîurile Nistru şi Prut să fie în continuare bună pentru folosinţă, este necesar să se întreprindă măsuri ample de protecţie pe teritoriul întregului bazin, nu numai a spaţiilor adiacente. Întrucît o bună parte din poluanţi vine o daţă cu scurgerile din afluenţii acestor rîuri, grija ecologiştilor şi a populaţiei constă în reducerea cantităţii de deşeuri amplasate nereglamentar, volumulapelor reziduale deversate de către întreprinderile comunale, industriale etc. Fără reconstrucţia fostelor reţele de canalizare şi a staţiilor de epurare, fără punerea în funcţiune în fiecare localitate a rampelor de depozitare a deşeurilor solide nu se poate conta pe o îmbunătăţire a stării mediului şi a calităţii apei în rîurile Nistru şi Prut.

13

III.3. IMPORTANŢA IGIENICĂŞI FIZIOLOGICĂ A APEI

Datorită multiplelor roluri pe care le îndeplineşte apa, între organismul uman şi apă există o strînsă interrelaţie. Importanţa fiziologică a apei constă în faptul că ea reprezintă baza structurală şi funcţională a organismelor vii – la persoanele adulte cantitatea totală de apă din organism reprezintă 60-70 procente din greutatea corporală. Apa transportă prin tot organismul substanţe utile proceselor vitale şi elimină produsele rezultate din metabolism. Are un rol important în hidrolizele digestive, trasformînd macromoleculele primite prin alimente în molecule asimilate. Acestea şi numeroase alte funcţii îi conferă apei importanţa de lichid biologic în fiinţele vii.

Folosirea apei de băut constituie o necesitate fiziologică a organismului, dar alimentarea cu apă a unei colectivităţi umane are o semnificaţie igienică cu mult mai largă, întrucît aceasta contribuie la menţinerea nivelului crescut al stării de sănătate a populaţiei. Totodată, prin importanţa sa economică, ea contribuie la progresul tehnico-social al colectivităţilor.

Necesităţile de apă ale populaţiei cuprind: necesarul fiziologic de apă al omului, prepararea hranei, igiena individuală, spălatul, curăţenia locuinţei, etc. Cantitatea minimă de apă necesară pentru satisfacerea necesităţiilor fiziologice constituie, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 5 litri/zi, inclusiv 2 litri/zi numai pentru băut. De asemenea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă acoperirea necesităţilor de apă pentru o persoană în mediu de 100 de litri/zi. În Republica Moldova, conform recomandărilor igienice în vigoare trebuie să se asigure acoperirea unei cantităţi de apă de minimum 50 litri/zi în mediul rural (în lipsa reţelelor interioare de apeduct) şi circa 120-360 litri/zi în cel urban, în depedenţă de gradul de confort al locuinţei şi de cultură generală a populaţiei. În ultimii ani consumul industrial al apei, în legătură cu staţionarea multor întreprinderi a fost în continuă descreştere. De asemenea, odată cu contorizarea în masă a locuinţelor şi ridicarea tarifelor la apă, a scăţut esenţial şi consumul menajer de apă, fapt ce desigur nu contribuie la creşterea gradului de civilizaţie al populaţiei. Actualmente, consumul mediu de apă în localităţile rurale nu depăşeşte 30 litri/om/zi, iar în cele urbane – 130-140 litri/om/zi în municipiul Chişinău şi Bălţi, şi 50-70 litri/om/zi în celelalte.

14

III.4. CARACTERISTICA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU APĂ POTABILĂ

A POPULAŢIEI

La evidenţa Serviciului Sanitaro-Epidimiologic de Stat se află 875 de apeducte comunale menite să asigure populaţia cu apă în scopuri potabile şi menajere, respectiv 43 urbane şi 832 rurale. În anul 2001 au funcţionat periodic doar 26 procente din apeductele rurale. Concomitent, în ultimii ani, s-a ameliorat strea sistemelor de alimentare cu apă numai în mun. Chişinău, Comrat, Edineţ şi în cîteva localităţi rurale (Borceag, Viişoara, Chircăeşti, Zberoaia, Zorile, etc.) , care au bineficiat de asistenţă financiară externă. În a. 2001 a continuat degradarea apeductelor rurale şi a majorităţilor celor urbane. Acest fapt este confirmat şi de ponderea ridicată a necorespunderii calităţii apei la parametrii microbiologici – 22,5 pentru apeductele rurale şi 10 procente pentru cele urbane, ce reflectă existenţa poluării secundare a apei pe durata distribuirii ei către consumatori. Cu frecvente întreruperi în distribuirea apei funcţionează şi toate apeductele urbane, cu excepţia municipiului Chişinău. Cea mai gravă situaţie s-a creat la apeductul municipiului Bălţi (mai ales că nu este alimentat de la priza de apă Soroca), la cele din Ceadîr-Lunga, Rîşcani, Făleşti, Briceni, Rezina, Străşeni, Hînceşti, Nisporeni, etc. Staţia de tratare a apei din rîul Prut pentru or. Briceni a fost adusă la degradare şi nu funcţionează de mai mulţi ani. Eficienţa scăzută a procedeelor de tratare la staţiile de purificare a apei (Edineţ, Leova, Cahul, Cantemir), utilizate pentru îndepărtarea conţinutului bacteriologic şi turbidităţii din apa brută, conduce la folosirea unei doze mari de clor pentru potabilizare.

Aprovizionarea cu apă a populaţiei urbane este asigurată în proporţie de 82 procente prin sisteme colective de apeduct şi 18 procente din fîntîni. Populaţia rurală foloseşte în 90-95 procente apa din fîntîni ca unica sursă de alimentare, şi numai 5-10 procente apa din apeduct,deşi 17 procente din populaţie are conexiune la apeduct.

15

III.5. CARACTERISTICA SURSELOR DE APĂ FOLOSITE ÎN SCOPURI POTABILE DE CĂTRE

POPULAŢIE

Calitatea şi cantitatea apelor subterane şi de suprafaţă folosite ca surse de apă potabilă depinde de folosirea lor în diferite ramuri ale industriei şi agriculturii, gradul de dezvoltare al infrastructurii ingenereşti şi performanţele tehnologiilor de tratare a apei.

Conform datelor Serviciului Sanitaro-Epidemiologic de Stat, circa 70% din populaţie se alimentează cu apă în scopuri potabile din sursele de apă subterană şi 30% din cele de suprafaţă. Populaţia rurală, care reprezintă 54% din toată populaţia, se alimentează exclusiv din ape subterane, iar populaţia urbană foloseşte apa din rîul Nistru în proporţie de 40%, apa din r. Prut–12%, alte surse de suprafaţă (r. Frumoasa, Cahul şi lacul Rîcovăţ, Edineţ) –3% şi apele subterane în proporţie de 45 %.

Iargara. Din fîntînă, în locul apei, curge motorină

Reţeaua de control al calităţii surselor de apă potabilă include 3850 sonde arteziene şi 12 prize de apă din sursele de suprafaţă (4-r.Nistru, 8-Prut), peste 95000 de fîntîni tubulare şi izvoare, folosite în scopuri potabile.

Peste 50% din populaţia Moldovei nu are acces la apa potabilă de calitate, situaţia fiind mai gravă în zonele de Sud şi de Centru.

Din expertizele igienice efectuate la sursă şi la instalaţiile de tratare reiese că principalele probleme sunt legate de calitatea bacteriologică a apei surselor de suprafaţă şă calitatea chimică a apei surselor subterane.

16

III.6. APELE SUBTERANE

În anul 2001 s-a înrăutăţit simţitor calitatea apelor subterane la parametrii microbiologici, fiind înregistrat cel mai ridicatindice din anul 1989, din cauza lipsei unor condiţiisatisfăcătoare de protecţie sanitară a surselor, iar pe parcursul ultimilor 6 ani rămîne constant ridicată ponderea probelor necorespunzătoare cerinţelor ugienice la parametrii sanitaro-chimici. Problemela principale la scara întregii ţări pentru apele de profunzime sunt conţinutul ridicat de fluor (2-18 mg/dm3) în raioanele Bălţi, Ungheni, Lăpuşna, Tighina, Chişinău; sodiu (200-560 mg/dm 3) şi amoniac (2-10 mg/dm 3) – în toate zonele, dar mai frecvent în centrul republicii; stronţiu (7-15 mg/dm 3) – în raioanele Orhei şi Chişinău; hidrogen sulfurat (3-20 mg/dm 3) – raioanele Ungheni, Lăpuşna, Tighina şi Chişinău; fier (1-2,5 mg/dm 3) – în raioanele Bălţi,Edineţ, Cahul (Vulcăneşti), iar pentru cele freatice – conţinutul de nitraţi, sodiu, reziduu sec şi duritate totală. Analizînd gradul de duritate al apei, s-a constatat, că mineralizarea şi duritatea apelor de profunzime este mai mică comparativ cu apele freatice şi diferă de la o zonă la alta. Duritatea apei este cauzată în general de prezenţa sărurilor

17