Libertatea de exprimare - linia de contur a conţinutuluiGeorge Chiriţă

Ne aflăm de la un timp într-un mediu tensionat de dispute diverse şi de un MCV neaşteptat. Vă propun însă o paralelă care identifică similitudini şi nu contradicţii, relevă constituire şi nu deconstrucţie. Libertatea de exprimare a mediei, care nu este definită ca atare în tratate europene, este asimilabilă libertăţii de exprimare a individului, definită de Convenţia europeană a drepturilor omului. Incerc să vă prezint aici câteva argumente conform cărora libertatea de exprimare este mai importantă decât se zice că ar fi. Când spun că libertatea de exprimare este linia de contur a conţinutului, pot spune, echivalent, că este chiar silueta fiinţei umane.Ne dezvoltăm ca indivizi şi ca societate exclusiv din exerciţiul comunicării şi al conţinutului ei. Chiar şi ceea ce pare a fi un simplu act de muncă, un simplu gest de viaţă cotidiană sau un orizont familial reprezintă de fapt acte de comunicare. E consacrată teoria „realităţii ca proiect social” promovată de Searle; la fel şi conceptul „actiunii comunicative”, pe care Habermas îl pune in centrul teoriei care explică raţionalitatea acţiunii sociale ca avându-şi geneza în comunicare. Dacă limităm comunicarea şi conţinutul, avem mai puţină dezvoltare, mai puţină acţiune socială.Ignorăm adesea faptul că libertatea de exprimare are propria sa limitare internă: lipsa valorii, spectrul minciunii, eroarea. Exprimarea erodată e aceste vicii este întotdeuna minimală şi precară.Libertatea de exprimare se extrage din viaţa privată. Curtea europeană a descoperit că viaţa privată este „sfera în cadrul căreia orice persoană poate liber să-şi dezvolte personalitatea”, dar ea este şi solidară cu „dreptul de a stabili şi dezvolta relaţii cu semenii”.Avem aici un binom prin care valorile care constituie personalitatea devin cele care emerg în comunicarea cu ceilalţi.Libertatea de exprimare are trei componente de conţinut care îi dau substanţă, în sensul că exprimat poate fi conţinutul şi nu non-conţinutul. Nu pot exprima ceea ce nu există, chiar dacă acest lucru este extrem de uşor de realizat. O facem cu toţii zilnic fără să ne dăm seama.Libertatea de exprimare este opusul libertaţii de a nu spune nimic, în sensul în care se spunea că materia are oroare de vid.Convenţia europeană a drepturilor omului o defineşte ca fiind simultan trei lucruri: libertatea de opinie, libertatea de a primi informaţii şi idei şi libertatea de a comunica informaţii şi idei. Fără opinie nu există libertatea de exprimare, dar nu există nici în absenţa unei prealabile asimilări de informaţii şi idei. Desigur, nu putem exclude de aici efectele de sens care apar din exerciţiul unui limbaj de natura celui specific tratelor internaţionale, care trebuie să facă faţă unor compromisuri sau unor necesitaţi de traducere în câteva zeci de limbi. Dar putem folosi aceste efecte în sens pozitiv.Sa reluăm. Fără opinie, nu avem libertate, şi nici nu o putem pretinde. Nici media nu se află în afara acestei logici: Curtea europeana a respins teza unei instanţe naţionale conform căreia media poate furniza informaţii, dar nu şi opinii (sau interpretarea informaţiilor) şi că trebuie să se lase doar publicului dreptul la interpretare şi opinie. Opinia este forma supremă a conţinutului, pentru că este o informaţie despre alte informaţii, în care pe deasupra mai şi crezi. Iată cum libertatea de exprimare, inclusiv în cazul mediei, devine un efect al existenţei conţinutului.Am putea spune că derapajele - şi aici aş vrea să mă dezic de acest termen auto - care există în media, există doar în sens eminescian: „e usor a scrie versuri când nimic nu ai a spune”.Fără posibilitatea de a primi informaţii şi idei, nu există libertatea de exprimare. Insul fără orizont de informaţie nu poate comunica, şi chiar dacă o face, nu este acceptat în standardele sociale, nu primeşte răspuns. Să notăm însă că, şi în cazul media, posibilitatea de a primi informaţii depinde de un efort financiar. Iată cum dimensiunea economică a activităţi media nu poate fi desprinsă din cadrul de definiţie a libertăţii de exprimare. O societate interesată de prezenţa conţinutului în orizontul ei va acorda atenţie stării de sănatate economică a mediei.

1

In fine, am ajuns la libertatea de a comunica informaţii şi idei care, cum am văzut în definiţia din Convenţia europeană, nu este chiar libertatea de exprimare însăşi. Această libertate ne este deplină decât dacă este fondată pe un conţinut.Dependenţa celorlalte drepturi ale omului de libertatea de exprimare nu e o simplă dependenţă în logica dreptului, ci o dependenţă în linia conţinutului. Toate celelalte drepturi există numai pentru că putem să ne exprimăm asupra lor.Totodată, faptul că libertatea de exprimare se întinde până la zona în care se protejează drepturile celorlalţi, anume alte tipuri de drepturi, cum sunt dreptul la demnitate, dreptul la propria imagine, dreptul la viaţă privată, nu trebuie să ne facă să uităm că aceste din urmă drepturi se întind exact până acolo unde le-a aşezat libertatea de exprimare însăşi. Modul în care am definit toate aceste drepturi a depins de natura actului de exprimare care le-a constituit în tratate de drept sau de etică, în dezbateri publice, în dogma religioasă sau chiar în media însăşi.Dat fiind că libera exprimare în media se realizează de regulă în absenţa destinatarilor comunicării, care rămân anonimi, comunicatorul trebuie să asume faptul că şi drepturile pe care le detine în legatură cu libertatea de exprimare depind de destinatarii acesteia. Tratatele de drept disting între dreptul absolut şi dreptul relativ. Dreptul subiectiv civil absolut este acel drept în temeiul căruia titularul său poate avea o anumită conduită, fără a avea nevoie de concursul altuia pentru a şi-l exercita. Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept în temeiul căruia titularul poate să pretindă subiectului pasiv o anumită conduită, fără de care dreptul nu se poate realiza. Dar, in momentul când tituarul dreptului de liberă exprimare se manifestă, el o face tocmai şi numai pentru a se pune în relaţie cu celălalt. Nu e un drept care se exercită ca o constrângere, ci ca o deschidere. In plus, faptul că libertatea de exprimare comprimă în ea toate celelalte drepturi ale omului, orice adresare în virtutea dreptului la exprimare face să vibreze în cel căruia i se adresează comunicarea toate drepturile sale, cu vigilenţă dar şi cu interes.Ca urmare, deşi este un drept relativ prin prisma tratatelor de drept, libertatea de exprimare acoperă la

modul absolut totalitatea problematicii umane - în aceasta perspectivă, poate fi considerată a fi un drept

absolut.

2