Leziunile traumatice

Distingem traumatisme acute si cronice.Traumatismul acut poate genera contuzie, fracutura sau luxatie a unui dinte sau a unei grupe de dinti.

Contuziunea dintelui. in primele ore apare o senzatie de durere ce se intețeste in timpul muscarii. Uneori de pe urma contuziunii se rupe fasciculul vascular provocand hemoragie in pulpa. starea pulpei se va estima prin determinarea electroexcitabilitatii ei, care se va face peste 2-3 zile dupa traumatism.

Luxatia dintelui. aceasta este o deplasare a dintelui in alveola cand forta traumatizanta se aplica in sens lateral sau vertical. Cand parodotiul este in stare normala, luxatia dintelui rezulta din aplicarea unui mare efort. Însa odata cu resorbtia tesutului osos luxatia se poate produce si de pe urma unui efort destul de slab, de exemplu in timpul mestecarii unor alimente aspre. Luxatia poate fi insotita de leziuni gingivale.

Pacientul acuza durere la un dinte sau la un grup de dinti, precum si mobilitatea lor sporita. El poate indica precis timpul si cauza luxatiei.

În primul rand medicul stomatolog se va decide daca dintele poate di conservat sau nu. Criteriul de baza il va constitui starea tesutului osos la radacina dintelui. Daca tesutul osos este intact pe o intindere ce depaseste jumatatea lungimii, radacinii, dintele se va conserva. Prima operatie consta in plasarea dintelui in locul lui firesc (prin anestezie), apoi se reduce la minimum mobilitatea lui. In acest scop se recurge la fixare (cu sirma sau masa plastica de polimerizare rapida). Apoi se cerceteaza starea pulpei. In unele cazuri deplasarea radacinii cauzeaza ruptura fasciculului neurovascular, insa uneori pulpa ramine vitala. In primul caz, cand survine necroza, dintele se va depulpa, canalul se va plomba, in al doilea caz pulpa se va conserva . Pentru a estima starea pulpei se determina reactia ei la curent de 2-3 mA. denota ca ea este in stare normala. Se va tine insa cont de faptul, ca in primele 3-5 zile dupa traumatism reducerea sensibilitatii pulpei poate constitui o reactie de raspuns la actiunea traumatizanta. In astfel de cazuri se controleaza

starea pulpei in dinamica (estimare repetata) Restabilirea excitabilitatii denota restabilirea starii normale .

Insa daca dintele la examenul repetat reactioneaza la un curent de 110 mA. si peste, aceasta tradeaza o necroza a pulpei si e necesar de a depulpa dintele.

In traumatismul dintelui e posibila angrenarea radacinii lui in oasele maxilare, ceea ce e insotit intotdeauna de ruperea fasciculului neurovascular. Aceasta stare produce durere si bolnavul acuza ,,scurtarea'' dintelui. In asemenea situatii dintele se fixeaza in pozitia corecta si imediat se depulpeaza. Depulparea se va prefera cat mai devreme spre a nu admite pigmentarea coroanei dentare in negru.

In cadrul traumatismului acut se poate produce o luxatie totala (dintele este adus in mana sau reimplantat in alveola ). Tratamentul presupune reimplantarea dintelui. Inteprventia reuseste doar daca tesuturile parodontale au ramas intacte. Operatia se face in urmatoarea succesiune : dintele se trepaneaza, se depulpeaza, se aplica plomba de canal. Apoi dupa tratarea antiseptica a radacinii si alveolei dintele se plaseaza in locul lui firesc si se fixeaza (in unele cazuri atela nu este obligatorie). Daca pacientul nu acuza dureri, el este tinut sub observatie si control radiologic.

Fractura dintelui. Fractura poate interesa o parte sau coroana in intregime si radacina.Fractura coroanei nu prezinta nici o dificultate de diagnostic.

Volumul si caracterul interventiei medicale depinde de gradul de pierdere a tesuturile. Cand fractura intereseaza o parte a coroanei fara degajarea cavitatii pulpare, ea se restabileste folosindu-se materii compozite de plombare. Dentina degajata se acopera cu un strat intermediar de fosfatciment ,apoi se aplica plomba. Rezulatate bune se obtin prin reparatia coroanei cu ajutorul unei coroane de invelis. In cazul in care lipsesc conditii de fixare a plombei, se aplica știfturi parapulpare.

Daca in timpul traumatismului se deschide cavitatea dintelui, in primul rand se va face analgezie si depulpare, daca nu exista indicatii si conditii

pentru conservarea pulpei, apoi canalul se plombeaza. Pentru a facilita fixarea plombei se poate confectiona un știft extemporaneu care se fixeaza in canal. Partea pierduta a coroanei se restabileste cu material compozit de plombare, aplicindu-se o coroana de invelis. Plus la acestea ar putea fi confectionata o incrustatie, o coroana artificiala.

Cand fractura intereseaza coroana in intregime, urmeaza sa se ia decizia privind posibilitatea folosirii radacinii pentru confectionarea unui dinte cu pivot sau a unei coroane artificiale. Prima conditie consta in obturarea canalului. in procesul de obturare se va lasa loc pentru pivot, adica obturatia se face in portiunea apicala a canalului radicular (pe 1/3 - 1/4 lungime a radacinii).

Fractura radacinii dintelui poate fi transversala, longitudinala, fragmentara. De tipul de conservare si folosire a radacinii. Pentru diagnostic examenul radiologic este decisiv.

Cele mai defavorabile fracturi sunt longitudinala, fragmentara si diagnonal-oblica, in care cazuri radacina nu poate fi folosita ca suport .

In fractura transversala totul depinde de nivelul ei. Daca fractura transversala s-a produs la limita dintre patrimea si treimea superioara a radacinii sau la mijlocul ei, dupa trepanarea dintelui si depulpare canalul se obtureaza, iar fragmentele se consolideaza cu știfturi din sirma. Importa ca știftul sa fixeze tenace fragmentului mai mare. In aceasta

situatie partea apicala a radacinii poate fi neglijata .Dupa obturatia canalelor se va acorda o atentie deosebita reducerii dintelui in pozitia lui fireasca si excluderii factorului traumatizant in timpul ocluziunii.

Traumatismul cronic. Aceasta e destul de frecvent in practica cotidiana si provoaca deseori leziuni brutale in tesuturile dentare. De exemplu, formarea uzurilor pe incisivi, atriția tesuturilor dure constituie o urmare a actiunii indelungate a unor factori mecanici.

Traumatismul cronic poate fi legat de factori profesionali sau de careva obișnuițe. De exemplu, au fost descrise uzuri pe incisivi la fumatori, care retin ciubucul cu dintii, la suflatorii de sticla, la croitori, care rup ața cu

dintii, si in alte cazuri. Formarea uzurilor si denivelarilor de obicei nu este insotita de dureri. Tratamentul va fi reparator. In unele cazuri e suficienta o simpla slefuire, in altele - se repara forma dintelui prin plombare. Insa cea mai mare importanța revine inlaturarii factorului traumatizant.

*