PORTOFOLIU

LEGISLAȚIE POLITICI ȘI STRATEGII

STUDENȚI

UNGURIANU CLAUDIU-ALEXANDRU

TĂNASĂ DORU

RAIA IULIAN CONSTANTIN

I. POLITICA DE CREARE A ADMINISTRAȚIEI ARIILOR NATURALE PROTEJATE

Formulare

Apare pe agenda politică ca urmare a chemării în judecată a României de către C.E. de Justiție pentru încălcarea prevederilor tratatului de aderare referitoare la managementul ANP.

2007 - OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

- a fost inființată Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate dar nu a funcționat niciodată

2008 - HOTĂRÂRE Nr. 1320 din 14 octombrie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 17 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice Guvernul României adoptă înființarea Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate denumită în continuare ANAP, este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

ANAP are sediul în municipiul Braşov, bd. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C7, judeţul Braşov.

2009 - Comisia Europeana a chemat Romania in judecata la Curtea Europeana de Justitie (CEJ) pentru incalcarea prevederilor tratatului de aderare referitoare la managementul ariilor naturale protejate, procesul fiind deja deschis, a declarat ministrul interimar al Mediului, Elena Udrea. Ministrul interimar al Mediului a spus, in prima conferinta de presa sustinuta din aceasta calitate, ca, pe tema ariilor protejate, Romania si Comisia Europeana “au depasit faza corespondentei”, in prezent existand un proces.

2015 - Gabriel Păun, reprezentantul asociației Agent Green, s-a întâlnit recent cu reprezentanții Ministerului Mediului. Reprezentantul Agent Green a cerut înființarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANAP). La întâlnire au participat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, secretarul de stat Anne Jugănaru, directorul de cabinet al ministrului și responsabilii de comunicare Mihai Drăgan si Teodora Metiu.

Răspunsul ministrului a fost că agrează înființarea ANAP dar fără grabă, ca să iasă ca lumea. Secretarul de stat Anne Juganaru a declarat că și-ar dori, de asemenea ANAP, dar să importe angajații Romsilva la custozii parcurilor și odată cu ei o felie proporțională de buget de la Romsilva pentru salarii, structura centrală a ANAP fiind singura care ar avea nevoie de fonduri de la bugetul de stat.

2

II. PROCESUL POLITIC INIȚIAT DE CAMPANIA SALVAȚI PĂDURILE VIRGINE

Campania "Salvaţi pădurile virgine" este iniţiată de WWF cu sprijinul Antena 3 şi îşi propune să pună sub protecţia legii ultimele păduri virgine din ţară. În zece zile de campanie au semnat deja petiţia peste 40.000 de români.

La nici două luni de la lansarea campaniei ”Salvați pădurile virgine” de către World Wide Fund, Antena 3 și, Ministerul Mediului a semnat un acord pentru protejarea pădurilor virgine din România, cele mai întinse din Europa.

Ministerul Mediului a încheiat, un protocol privind protejarea pădurilor virgine cu Asociaţia WWF, document care prevede cartarea pădurilor virgine și interzicerea oricărei intervenții în acestea. Astfel, cele mai întinse suprafețe de păduri virgine din Europa, cele 250.000 de hectare din România, vor fi protejate prin lege.

Protocolul prevede• Stabilirea criteriilor de identificare a pădurilor virgine;• Finalizarea identificării şi cartării pădurilor virgine din România;• Înfiinţarea unui "Catalog Naţional al Pădurilor Virgine din România" care să

reprezinte instrumentul oficial de evidenţă a acestora;• Includerea pădurilor virgine în tipul funcţional I (TI) - Păduri cu funcţii speciale

pentru ocrotirea naturii, pentru care, prin lege, este interzisă orice fel de exploatare de lemn sau alte produse, fără aprobarea autorităţilor competente prevăzute de lege;

• Dezvoltarea unei propuneri cu privire la plăţile compensatorii pentru păduri în perioada de programare 2014-2020;

• Identificarea unor mecanisme financiare alternative pentru compensarea proprietarilor de păduri virgine.10 September 2012 – Ordinul Nr.3397 din 10.09.2012 privind stabilirea criteriilor şi indicatorilor de identificare a pădurilor virgine şi cvasivirgine în România

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb a semnat astăzi Ordinul de Ministru referitor la stabilirea criteriilor de identificare a pădurilor virgine din România, alături de Directorul WWF- România, Magor Csibi şi reprezentanţi ai RNP Romsilva, ICAS, Academiei Române şi ai Asociaţiei Proprietarilor de Păduri.

3

III. CONFERINŢE MONDIALE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI MEDIULUI ŞI

AL DEZVOLTĂRII DURABILE

Un rol determinant în domeniul protecţiei mediului şi al dezvoltării durabile l-au avut, până în prezent, trei conferinţe mondiale:• Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul Înconjurător, Stockholm, 5-16 iunie 1972;• Conferinţa Mondială a ONU pentru Mediu şi Dezvoltare, Rio de Janeiro, 3-14 iunie 1992;• Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă, Johannesburg (Africa de Sud), 26 august-4 septembrie 2002.

1. Conferinţa Naţiunilor Unite privind mediul înconjurător, Stockholm, 5-16 iunie 1972

La prima Conferinţă Mondială din domeniul protecţiei mediului, de la Stockholm, au participat delegaţi din 114 state, între care şi România, conferinţa desfăşurându-se sub lozinca „Un singur Pământ”. La această Conferinţă, ziua de 5 iunie a fost proclamată Ziua Mondială a Mediului. Printre numeroasele documente ale acestei manifestări de amploare, a fost adoptat Planul de acţiune privind mediul, ce conţine 109 recomandări adresate statelor, privind protecţia mediului; acestea, fiind fără forţă juridică obligatorie, urmau să fie puse în aplicare prin adoptarea unor reglementări naţionale în concordanţă cu aceste texte. Astfel, acest plan a condus la adoptarea ulterioară a altor măsuri, la nivel internaţional, regional sau naţional, cum ar fi, de exemplu, Carta mărilor (Protecţia Mării Baltice, Protecţia Mării Negre), Protecţia Antarcticii etc. Documentul principal al acestei conferinţe este Declaraţia finală asupra mediului, care porneşte de la premisa că omul este, în acelaşi timp, creatorul şi distrugătorul ambianţei care îi oferă suportul fizic al vieţii şi posibilitatea de a se dezvolta din punct de vedere social, intelectual, moral şi spiritual. Totodată, declaraţia subliniază legătura organică dintre protecţia mediului şi progresul economic şi social al popoarelor, în contextul eliminării efectelor negative ale subdezvoltării.

2. Conferinţa Mondială a ONU pentru Mediu şi Dezvoltare, Rio de Janeiro, 3-14 iunie 1992 Conferinţa de la Rio s-a desfăşurat în două etape, la prima etapă participând miniştrii mediului, reprezentanţi ai altor organisme similare şi reprezentanţi ai altor instituţii, organisme şi programe specializate ale ONU, reprezentanţii unor organisme interguvernamentale şi neguvernamentale din 181 de state, iar a doua etapă fiind intitulată Earth Summit. În cadrul acestei conferinţe au fost, de asemenea, adoptate mai multe documente, dintre care cel mai important este Declaraţia de principii numită şi „Carta Pământului”

Declaraţia de principii conţine drepturile şi obligaţiile fundamentale ale statelor şi cetăţenilor în domeniul mediului, enunţate în 27 de principii, fără forţă juridică obligatorie. Alte documente importante, adoptate la această conferinţă, sunt:

4

• Agenda 21, care reprezintă un program de acţiune ce va fi aplicat de guverne, agenţii de dezvoltare, organizaţii ale Naţiunilor Unite şi grupuri sectoriale independente, în fiecare sector unde activitatea economică a omului afectează mediul;

• Convenţia privind schimbările climatice – reprezintă un angajament ferm al ţărilor semnatare ca până în anul 2000 să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon în atmosferă la nivelul anului 1990. Acest angajament a avut şi are repercusiuni directe asupra dezvoltării industriale, a producerii de energie şi a traficului rutier;

• Convenţia privind diversitatea biologică – prevede măsurile ce trebuie luate pentru protejarea ecosistemelor şi a diverselor forme de viaţă. Statele semnatare s-au angajat să stabilească zone protejate, să integreze problemele biologice în sistemele de dezvoltare pe plan naţional şi să asigure întregii comunităţi umane avantajele ce decurg din utilizarea resurselor genetice, inclusiv asigurarea transferului de tehnologii biologice de la ţările dezvoltate spre cele în curs de dezvoltare;

• Declaraţia de principii privind conservarea şi exploatarea pădurilor, care se dorea a fi o convenţie, dar, datorită imposibilităţii realizării unui acord, a rămas doar o declaraţie de principii.

3. Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă, Johannesburg, 26 august - 4 septembrie 2002

La lucrările Summit-ului mondial pentru dezvoltare durabilă de la Johannesburg au participat peste 100 de şefi de state şi de guverne, mai multe zeci de mii de reprezentanţi guvernamentali sau ai organizaţiilor neguvernamentale, numeroşi reprezentanţi ai marilor grupuri din domeniul industriei şi comerţului. Au fost încheiate, cu această ocazie, numeroase parteneriate.

Aceste măsuri se referă la multe domenii, în special în ceea ce priveşte: apa, sănătatea, energia, agricultura şi diversitatea biologică. Cele mai importante documente adoptate au fost Declaraţia politică şi Planul de implementare a dispoziţiilor adoptate.

În Declaraţia politică, şefii de state şi de guverne şi-au reafirmat responsabilitatea comună de a face progrese şi de a îmbunătăţi protecţia mediului, dezvoltarea socială şi cea economică, trei stâlpi importanţi ai dezvoltării durabile, la nivel local, naţional, regional şi mondial.

Planul de implementare, compus din nouă capitole, a fost diferit primit de participanţii la summit. În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute, şefii de state şi de guverne semnatari au solicitat ţărilor dezvoltate să-şi onoreze angajamentele financiare asumate cu diverse ocazii, să-şi intensifice activităţile în vederea punerii la punct a unui mediu financiar internaţional mai stabil, să caute şi să găsească surse noi de finanţare, atât publice cât şi private.

5

IV. ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA UNIUNII EUROPENE

1. Parlamentul European a) OrgamizareParlamentul European este alcătuit din 751 de deputați aleși în cele 28 de state membre

ale Uniunii Europene extinse. Din 1979, deputații sunt aleși prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani.

Fiecare stat membru poate decide forma pe care o vor lua alegerile pe teritoriul său, dar trebuie să garanteze egalitatea de gen și votul secret. Alegerile UE asigură reprezentarea proporțională.Locurile în Parlament sunt alocate în funcție de populația fiecărui stat membru. Puțin mai mult de o treime dintre deputații din PE sunt femei. Deputații din PE sunt grupați în funcție de afinitățile politice și nu de naționalitate.

În vederea pregătirii ședințelor plenare ale Parlamentului, deputații se constituie în comisii permanente specializate pe anumite domenii. Există 20 de comisii parlamentare. O comisie este alcătuită din 25 până la 71 de deputați și are un președinte, un birou și un secretariat. Componența politică a comisiilor o reflectă pe cea a ședinței plenare.

În cadrul comisiilor parlamentare, deputații elaborează, modifică și adoptă propuneri legislative și rapoarte din proprie inițiativă. Deputații examinează propunerile Comisiei și ale Consiliului și, dacă este cazul, întocmesc rapoarte care sunt prezentate în cadrul ședințelor plenare.

b) FuncționareParlamentul European este un forum important pentru dezbaterile politice și luarea de

decizii la nivelul UE. Deputații în Parlamentul European sunt aleși în mod direct de alegători în toate statele membre pentru a reprezenta interesele cetățenilor în procesul legislativ al Uniunii Europene și pentru a se asigura că celelalte instituții ale UE își desfășoară activitatea în mod democratic.

De-a lungul anilor și în urma modificărilor succesive ale tratatelor europene, Parlamentul a dobândit importante competențe legislative și bugetare care îi permit să stabilească, împreună cu reprezentanții guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului, calea pe care proiectul european o urmează. Pentru a face acest lucru, Parlamentul a încercat să promoveze democrația și drepturile omului nu doar în Europa, ci și în întreaga lume.

Parlamentul exercită rolul de colegislator, având, împreună cu Consiliul, competența de a adopta și modifica propunerile legislative și de a adopta bugetul Uniunii. De asemenea, el supraveghează activitatea Comisiei și a celorlalte organisme europene și cooperează cu parlamentele naționale din țările UE, care își aduc și ele contribuția.

Parlamentul poate crea, de asemenea, comisii temporare privind anumite subiecte și comisii de anchetă pentru a investiga cazurile de încălcare a dreptului Uniunii sau de aplicare deficitară a acestuia.

2. Consiliul Europeana) Organizarea

Consiliul UE este o entitate juridică unică, dar care se reunește în 10 „formațiuni” diferite în funcție de subiectul dezbătut.

6

Are caracter colegial, in sensul ca, potrivit articolului 1 din Tratatul de la Bruxelles,  fiecare guvern deleaga pe unul dintre membrii sai, chiar daca, uneori, in mod exceptional, unele guverne sunt reprezentate printr-un inalt functionar.

Consiliul European este o instituție a Uniunii Europene. Este format din liderii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii,Președintele Comisiei Europene și Președintele Consiliului European, actualmente Donald Tusk. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, actualmente Federica Mogherini, participă de asemenea la întruniri fără drept de vot.

Deși Consiliul European nu are nici o putere legislativă oficială, aceasta este învestit în temeiul Tratatului de la Lisabona, cu definirea "direcțiilor și priorităților politicilor generale" ale Uniunii. Este organismul strategic al Uniunii (cel care rezolva crizele), acționând ca o președinție colectivă a UE.

Reuniunile Consiliului European sunt prezidate de către președintele său și au loc cel puțin de 4 ori pe an, de obicei, în clădirea Justus Lipsius, sediul central al Consiliului Uniunii Europene European a fost înființat ca un organism informal în 1961, a devenit o instituție oficială a UE în 2009, când Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare.

b) Funcționarea

Consiliul European definește orientarea și prioritățile politice generale ale UE. Nu este una dintre instituțiile cu rol legislativ ale UE; prin urmare, nu negociază și nu adoptă legislația UE. În schimb, stabilește agenda politică a UE, în mod tradițional prin intermediul „concluziilor” adoptate în cadrul reuniunilor Consiliului European, care identifică subiectele de interes și măsurile care urmează să fie luate. 

Consiliul European adoptă majoritatea deciziilor prin consens. Cu toate acestea, în anumite cazuri menționate în tratatele UE, deciziile sunt adoptate în unanimitate sau cu majoritate calificată. În cazul în care se recurge la vot, nu participă nici președintele Consiliului European, nici președintele Comisiei.

3. Comisia Europeană

a) Organizarea

Comisia Europeană este organul executiv al Uniunii Europene. Comisia este responsabilă

pentru întocmirea propunerilor legislative, implementarea deciziilor și apărarea tratatelor Uniunii

precum și coordonarea activităților curente ale Uniunii.

Comisia funcționează ca un cabinet de guvern, format din 28 de membri cunoscuți ca

„comisari” (informal). Fiecare stat membru al Uniunii Europene are un membru în Comisie, iar

aceștea au obligația de a reprezenta interesele comune ale UE și nu interesele naționale ale

statului din care face parte. Unul dintre cei 28 este Președintele Comisiei (actualmente Jean-

7

Claude Juncker) este propus de Consiliul European și ales de către Parlamentul European.

Consiliul nominalizează ceilalți 27 de membri ai Comisiei în acord cu președintele nominalizat,

iar ulterior cei 28 de membri ca un singur corp sunt supuși votului de investitură a Parlamentului

European. Prima Comisie Barroso a intrat în funcție la sfârșitul anului 2004 iar cea de-a doua

Comisie Barroso a intrat în funcție în 2010.

b) Funcționarea

Comisia Europeană diferă de celelalte instituții prin faptul că numai aceasta are inițiativă legislativă în Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că numai Comisia poate face propuneri oficiale de legislație. Puterea legislativă nu are drept la inițiativă legislativă. Sub Tratatul de la Lisabona nu este permis nici un act legislativ în domeniul politicii externe și de securitate comună. În alte domenii, totuși, Comisia și Parlamentul pot cere legislație comunitară. În cele mai multe cazuri, Comisia inițiază bazele acelor propuneri, monopolul fiind proiectat pentru a asigura coordonarea și coerența legislației Uniunii. Acest monopol a fost contestat de unii care afirmă că Parlamentul ar trebui să aibă dreptul, la fel ca majoritatea parlamentelor naționale în acest domeniu. Totuși, Consiliul și Parlamentul pot solicita Comisiei proiecte legislative, dar Comisia are puterea de a refuza solicitările, așa cum a făcut în 2008 față de conveția transnațională colectivă. Sub Tratatul de la Lisabona, cetățenii UE au de asemenea posibilitatea să solicite Comisiei să legifereze un anumit domeniu printr-o petiție semnată de un milion de cetățeni, dar aceast lucru nu este obligatoriu.

O dată ce legislația este trecută de Consiliu și Parlament, devine o responsabilitate a

Comisiei să asigure că ea este implementată și aplicată. Comisia facea asta în primul rând prin

intermediul statelor membre sau prin intermediul agențiilor sale. Pentru adoptarea măsurilor

tehnice necesare, Comisia este asistată de comisii formate din reprezentații ai statelor membre și

a lobby-urilor publice.

V. POLITICA DE MEDIU A UNIUNII EUROPENE

Politica de mediu europeană se bazează pe principiile precauției, prevenirii, corectării poluării la sursă și „poluatorul plătește”. Programele multianuale de acțiune pentru mediu stabilesc cadrul pentru viitoarele acțiuni în toate domeniile politicii de mediu. Acestea sunt integrate în strategiile orizontale și sunt luate în considerare în cadrul negocierilor internaționale în materie de mediu. Nu în ultimul rând, implementarea este fundamentală.

UE are competența de a acționa în toate domeniile politicii de mediu, precum poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor și schimbările climatice.

8

Principiul precauției este un instrument de gestionare a riscurilor care poate fi invocat în cazul în care există o incertitudine științifică cu privire la un posibil risc la adresa sănătății umane sau a mediului, provenit dintr-o anumită acțiune sau politică.

Principiul „poluatorul plătește” este pus în aplicare prin intermediul Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător (DRM), care vizează prevenirea sau remedierea daunelor aduse mediului (și anume, speciilor și habitatelor naturale protejate, apei și solului).

În ultimii ani, integrarea politicii de mediu a înregistrat, de exemplu, progrese semnificative în domeniul politicii energetice, astfel cum s-au reflectat în dezvoltarea în paralel a pachetului energie/climă al UE sau în Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050, care analizează o serie de modalități rentabile pentru promovarea unei economii europene mai favorabile climei și cu un consum de energie mai scăzut.

UE are un rol fundamental și în cadrul negocierilor internaționale în domeniul mediului. De exemplu, la cea de a zecea Conferință a părților la Convenția privind diversitatea biologică, organizată la Nagoya (Japonia) în 2010, UE a adus o contribuție majoră la stabilirea unui acord privind o strategie globală pentru stoparea pierderii biodiversității în următorii zece ani. De asemenea, Uniunea a participat la decizia privind elaborarea unor obiective globale de dezvoltare durabilă pentru toate statele, care a fost adoptată în urma Conferinței „RIO+20” privind dezvoltarea durabilă, care a avut loc în 2012.

Parlamentul European are un rol major în formularea legislației UE în domeniul mediului. Pe parcursul celei de-a șaptea legislaturi a sa (2009-2014), Parlamentul, în rolul de colegiuitor alături de Consiliu, a adoptat, printre altele, legislația privind emisiile industriale și provenite de la vehicule, deșeurile de echipamente electronice și pungile din plastic pentru cumpărături, transportul ilicit de deșeuri și dezmembrarea navelor vechi pentru fier vechi.

În Rezoluția din 2013 privind „optimizarea avantajelor obținute de pe urma măsurilor UE în domeniul mediului: creșterea încrederii prin ameliorarea cunoștințelor și a capacității de reacție”, Parlamentul a criticat nivelul nesatisfăcător al punerii în aplicare a legislației în domeniul mediului în statele membre și a prezentat o serie de recomandări în vederea unei implementări mai eficiente, precum diseminarea celor mai bune practici între statele membre și între autoritățile regionale și locale.

VI. POLITICI INTERNA ȚIONALE DE PROTEJARE A BIODIVERSITĂȚII

Biodiversitatea trebuie protejată din două tipuri de motive:• valoarea sa intrinsecă: natura este sursă de plăcere şi de inspiraţie şi stă la baza a

numeroase activităţi recreative, turistice şi culturale;• serviciile ecosistemice pe care le oferă: natura ne furnizează elementele necesare

vieţii şi bunăstării noastre (hrană, medicamente, apă, aer etc.). Există o limită a măsurii în care creativitatea umană şi tehnologia se pot substitui acestor servicii naturale.

9

Pentru a întări considerabil eficienţa guvernanţei internaţionale în favoarea biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice, planul sugerează ca acţiunile să se concentreze pe accelerarea aplicării convenţiei privind diversitatea biologică şi a acordurilor conexe.

În plus, planul de acţiune prevede întărirea substanţială a sprijinului pentru biodiversitate şi pentru serviciile ecosistemice în ajutorul extern al UE, prin finanţare şi prin programe sectoriale şi geografice. De altfel, este urgent să se reducă substanţial efectele comerţului internaţional asupra biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemice globale, în special pentru a limita despădurirea tropicală.

Trebuie asigurată o coerenţă mai mare între aceste trei domenii: guvernanţa, comerţul şi cooperarea pentru dezvoltare. În plus, pentru a garanta credibilitatea acţiunii europene trebuie neapărat să se ia măsuri în ţările şi în teritoriile de peste mări ale statelor membre.

Planul de acţiune subliniază contribuţia potenţială a biodiversităţii la limitarea concentraţiilor atmosferice de gaze cu efect de seră, graţie mecanismului de captare a carbonului. Este subliniat şi impactul schimbărilor climatice asupra biodiversităţii; din acest motiv, planul de acţiune insistă asupra limitării emisiilor de gaze cu efect de seră în vederea reducerii presiunilor viitoare asupra biodiversităţii. Planul mai prevede susţinerea adaptării biodiversităţii la schimbările climatice, garantând coerenţa reţelei Natura 2000 şi minimizând daunele potenţiale asupra biodiversităţii, care decurg din măsurile de atenuare a schimbărilor climatice.

Pentru a garanta îndeplinirea obiectivelor prevăzute în planul de acţiune s-au identificat patru măsuri principale de sprijin care să fie puse în practică:

asigurarea unei finanţări adecvate, prin intermediul instrumentelor comunitare disponibile şi în limita perspectivelor financiare pentru perioada 2014-2020;

întărirea procesului decizional la nivel comunitar, în special cu privire la coordonare şi la complementaritatea dintre nivelul european, cel naţional şi cel regional, ţinând cont de biodiversitate şi de costurile de mediu;

crearea unor parteneriate între autorităţile publice, sectorul financiar, sectorul educaţional şi sectorul privat (inclusiv proprietarii de terenuri şi specialiştii în domeniul conservării);

îmbunătăţirea educaţiei, a sensibilizării şi a participării publicului.

10