Legende populare româneşti – Antologie de C. Dragomir

– Legende toponimice –

Dabija Orest, masterat ICSEE

1) Babele – Dochia, fiica unui împărat care îi refuză pe toţi peţitorii. Unul dintre aceştia

porneşte cu război împotriva tătâne-său şi îl bate, iar fata de frică apelează la o vrăjitoare

ce o transformă în babă. A stat iarna în nouă cojoace şi primăvara şi-a lepădat unul câte

unul, dar în a noua zi a suflat un vânt năprasnic şi baba a îngheţat. De atunci vremea e aşa

schimbătoare în primele zile ale primăverii. De atunci a rămas şi vorba: „Să te ferească

Dumnezeu de zilele Dochiei”. Autorul expune şi versiunea legendei în care Dochia e

fiica lui Decebal ce se face păstoriţă pentru a scăpa de Traian. Oamenii cred că după

ultima zi a babei frigul nu mai are putere, ei mătură şi ard gunoiul, afumă casele şi pe ei

înşişi pentru a se curăţa de orice spurcăciune.

2) Turnul lui Butu – Turnul lui Butu, o stâncă din Ceahlău îşi trage numele de la un viteaz

oştean al lui Alexandru cel Bun, pe care acesta îl logodise cu fiica sa Ana. Butu fusese

trimis în fruntea unui detaşament de 500 de călăreţi în sprijinul leşilor contra nemţilor.

Acesta căzu în luptă, iar Ana care îi jurase credinţă veşnică nu se mai oprea din plâns.

După câteva luni tatăl o logodeşte forţat cu un mare boier dar ea nu vrea. În mijlocul

nopţii la ea veni Butu şi o luă cu el călare pe cal, ambii fiind strigoi. Spre zi, puterile îl

părăsiră şi căzură cu toţii în Ceahlău şi se transformară în stană de piatră.

3) Povestea Vrancei – O dată, turcii năvălind câtă frunză şi iarbă în Ţara Moldovei, l-au

bătut pe Ştefan cel Mare. Voievodul a fugit de unul singur şi a ajuns pe valea Putnei, loc

plin de codri şi cu case răzleţe. Dând de o bătrânică pe nume Tudora Vrăncioaia o rugă

să-l ospăteze şi aceasta îi dete mămăligă cu lapte şi brânză de oi. Vodă aţipi şi bătrâna

observând straiele sale domneşti îşi dădu seama cine este. Îndată ea plecă la stână la cei

şapte fii voinici ai ei, pentru ca aceştia să strângă pe toţi voinicii Vrancei şi să-l ajute pe

Vodă să-i alunge pe turci din ţară. Noua oaste distruse armata turcă şi Vodă hotărî să-i

răsplătească pe cei şapte fraţi dându-le fiecăruia câte unul din cei şapte munţi ai Vrancei.

La poalele lor fiecare şi-au întemeiat sate ce le poartă numele: Bodeşti, Spireşti,

Negrileşti, Bârsăneşti, Spulber, Păuleşti, Nistoreşti.

4) Izvorul lui Ştefan cel Mare – O luptă mare dintre leşi şi moldovenii lui Ştefan a durat

atâta până când s-au terminat muniţiile pentru puşti şi mâncarea. Văzând asta cei doi

domni au hotărât să se bată în luptă dreaptă, lupta voinicească. La trântă după câteva ore

craiul leşilor căzu, îşi suci grumajii şi se rugă de iertare lui Ştefan. În timpul luptei, la

amiază ei băură câte o înghiţitură de apă dintr-un izvor alăturat. De atunci izvorul se

cheamă al lui Ştefan cel Mare, dar în prezent nu se mai ştie care şi unde e. Se spune că

apa lui tămăduieşte orice boală.

5) Legenda Mureşului şi a Oltului – Un împărat plecă la război şi nu se mai întoarse. Cei doi

fii ai săi crescură în cele două turnuri ale palatului, şi ajunşi mari, hotărâră să plece în

căutarea tatălui, iar mama îi povăţui să rămână nedespărţiţi. Ei fiind feluriţi la fire şi la

gânduri nu se înţelegeau şi fiecare apucă înspre direcţia în care fusese turnul în care

crescuse. Astfel, Mureşul a pornit înspre miazănoapte iar Oltul înspre Miazăzi. Oltul era

năvalnic şi sfărâmicios, iar Mureşul mai liniştit. Mama văzând despărţirea lor a plâns, iar

ei s-au transformat în râuri, dar firea le-a rămas aceiaşi.

6) Someşul şi Crişul – La poalele muntelui Vlădeasa trăia craiul Bogdan. Duşmanii însă au

năvălit, i-au ars cetatea şi l-au ucis. Domniţa scăpă, fugi pe un deal şi născu doi gemeni.

Cei doi se făcură păstori voinici. Fiind o mare secetă ei porniră cu turmele în alte părţi şi

găsiră un loc bun în vârf de munte. Acolo le răsări înainte o fată frumoasă, fiică de

vrăjitoare şi le zise că maică-sa le vrea pierzania, dar că ea îi va ajuta şi le dete sfaturi. Le

dădu o frunză cu care să se şteargă pe frunte pentru a amăgi somnul trimis de vrăjitoare.

Fratele mai mic înfruntă în prima noapte pe zmeu, fiul vrăjitoarei şi îl ucise. A doua

noapte fratele mai mare se luă la luptă cu cerboaica cu un singur corn. Îi rupse cornul şi

puse pe goană cerboaica. Punând mâna pe le se transformă în izvor, iar când se trezi şi

fratele mai mic, şi acesta atinsese cornul şi se făcu şi el izvor. Fata vrăjitoarei uitase să-i

prevină. Izvorul fratelui mai mare e Someşul care curge lin, iar al fratelui mai mic e

Crişul care curge mai repede de parcă ar alerga în căutarea fratelui pierdut.

7) Locuri legate de numele lui Dragoş-Vodă – Dragoş era stăpânitor al Maramureşului dar

neplăcerile cu Ungurii îl fac să vrea să descalece peste munţi în Moldova. Îşi chemă

sfetnicii şi mai marii oştilor şi hotărâră să plece peste munţi în chip de vânătoare pentru a

iscodi noua ţară. După multe zile de căutări ei dară peste un sihastru trimis de Cel de Sus,

care le spuse să urmeze semnul dinspre răsărit. Semnul era un bour cu trei stele în frunte,

şi oastea îl urmă îndeaproape până la apa Moldovei. Acesta se aruncă în apă, iar a doua zi

îi ademeni din nou pe Dragoş şi pe ai săi. Ei reuşesc în cele din urmă să-l răpună dar află

că nu e bour ci un simplu bou sălbatic. De atunci locul şi apa unde a murit boul se

cheamă Boul. Mergând mai departe ei deteră de o câmpie şi îşi făcură acolo lagăr pentru

a înnopta. Râul din apropiere fu botezat Dragoşa şi a doua zi merseră de-a lungul lui şi

cercetară împrejurimile. A doua şi a treia zi făcură la fel cu apa Moldoviţei. Din nou

deteră peste bourul cu trei stele în frunte şi se luară după el înspre răsărit şi îl răpuseră

lângă apa Humorului, iar locul se chemă de atunci Bouri. Toponia din jurul lagărului a

fost toată legată de numele lui Dragoş. Ei părăsiră locul după mai multe zile, porniră pe

Dragoşa în sus şi apoi făcură alt lagăr. Cercetând împrejurimile un căpitan dete de coliba

unei bătrâne evlavioase iar aceasta ceru să o ducă la Dragoş. Ea îi spuse că de mult îl

aştepta şi că va fi domn peste ţara asta, după care dispăru într-un nor negru. Dragoş se

întoarse în Maramureş şi-şi îndemnă şi pe ceilalţi supuşi să îl urmeze în noua ţară

mănoasă. Revenind în Moldova fu rugat de soli de la Siretiu şi de la Suceava să-i ajute pe

români împotriva tătarilor şi a leşilor care prădau ţara. După ce-i bătu, boierii şi căpitanii

de oşti îl aleseră pe Dragoş drept domn al Moldovei şi el se mută la Siretiu. După domnia

lui Ştefan cel Mare, năvălirile liftelor păgâne făcură ca oamenii să părăsească multe

aşezări şi codrul le năpădi. Într-o zi un cioban îşi pierdu oile în codru şi porni a doua zi să

le caute cu alţi ciobeni. Ei deteră de o stâncă mare năpădită de tufari şi iederă. Îşi făcură

drum spre ea şi descoperiră o peşteră în care se aflau oile şi care era de fapt o biserică

părăsită. Oamenii refăcură apoi biserica şi descoperiră oasele lui Dragoş Vodă în biserica

de lemn pe care o făcuse el şi pe care mai apoi Ştefan o reclădi din piatră. Apăru alături

un nou saţ ce nu se mai numi Valea Uţei aşa cum o chema pe bătrâna cel sfătuise pe

Dragoş, ci Volovăţ.

8) Cetatea Neamţului – Înainte de Ştefan Vodă au venit nişte nemţi şi i-au silit pe oameni să

le facă cetate, de le-au murit toate animalele cu căratul pietrei, Au rămas în viaţă numai

un bou fără coarne şi o vacă fără coadă. Oamenii s-au răsculat, au alungat pe nemţi şi au

distrus cetatea, dar Ştefan a reclădit-o. Apoi un boier a început a târî piatră din zid pentru

hanurile sale, şi alt boier Alexandru nebunul a primit hârtie de la Grigore Vodă cel

Frumos precum că cetăţile bătrâneşti să nu se mai dărâme.

9) Întemeierea Sucevii – Cândva erau pe acolo numai păduri cât vedeai cu ochii. O dată,

nişte păstori cu oile se aflau în apropierea codrului pe când seceta arsese toate câmpurile.

Câţiva intrară să cerceteze codrul pentru a găsi poieni. Unul găsi o poiană mare în care

curgea apa Sucevei. Se întâlni cu alţi patru tovarăşi şi merseră la un sihastru ce locuia

într-o scorbură, îi mirui şi îi învăţă rugăciuni. Treptat se înfiripă cetatea Sucevei, dar la

câteva sute de ani năvăliră căpcăunii cu un singur ochi şi o arseră. Românii însă se

ascunseră şi reclădiră cetatea. Pe timpul lui Iuga Vodă a fost refăcută biserica şi a început

restaurarea cetăţii.

10) Povestea Iaşului – Pe când erau numai codri pe locurile Iaşului locuia un cioban vestit pe

nume Dediu. El avea 12 stâne fiecare cu câte două mii de oi. Domnul ţării văzând

locurile şi stânele frumoase trimise să i-l aducă pe Dediu dar acesta refuză. Domnul veni

în faţa colibei sale şi-l chemă afară dar Dediu nu vru să iasă. Din cearta lor privind

ieşirea, domnul hotărî ca târgul pe care voia să-l întemeieze să se numească Ieşi. Dediu îi

demonstră Domnului că cea mai bună mâncare e mămăligă cu brânză de oi şi ei se

prinseră cumetri.

11) Curtea domnească de la Cotnari – Se zice că numele îi vine de la „cot n-are”, adică n-are

cot de cotit vasele. Ştefan cel Mare avea curte şi primul sădi vie dar nu avea vin bun.

Atunci puse de-i aduseră soiuri de poamă ungureşti cum nu avea nimeni în Moldova.

Alţii spun că a primit 5000 de butuci de viţă de vie de la Sfântul Munte. Astfel Vodă avea

cel mai bun vin din ţară, şi via nu putea di înmulţită deoarece fiecare butuc creştea anume

în pământul adus de la Sfântul Munte. Satul din jur se numea Domneşti deoarece

locuitorii muncea cu toţii la curte.

12) Orheiul-Vechi – Cetatea era mare şi puternică şi rezista unui asediu al turcilor, însă a

căzut în urma unei trădări. Fiul pârcălabului din cetate o vroia pe logodnica unui oştean

viteaz şi le dezvălui turcilor un plan de cucerire a cetăţii. Turcii se făcură că bat în

retragere, orheienii se repeziră la râu, iar ienicerii ascunşi îi măcelăriră, Trădătorul fu

răsplătit cu aurul cerut care i se turnă pe gât, topit. Oraşul a fost prefăcut în ruine.

13) Cetatea Sorocii – Petru Rareş mergea pe malul împădurit al Nistrului când observă un

uliu care gonea două lebede. A întins coada arcului şi a ochit uliul, dar calul s-a ridicat

atunci în două picioare şi săgeata a nimerit pe una din lebede. Cealaltă lebădă de jale s-a

aruncat pe o stâncă. Vodă a mers acolo mâhnit şi a văzut un meşter pietrar care i-a zis că

e piatra foarte dură, numai bună pentru a-şi dura cetate. De atunci stânca se numeşte a

lebedei, iar din piatra de la Căsuţa, azi Cosăuţi, a fost durată cetatea Sorocii.

14) Legenda mănăstirii Putna – Pe locul acela locuia sihastrul Daniil, atunci când Ştefan

bătut în luptă trase într-o seară la chilia sa. Daniil îl sfătui cum să bată păgânătatea şi că

trebui să zidească o mănăstire în apropiere. Ştefan trase cu arcul şi pe locul unde căzu

săgeata trebui să înalţe mănăstirea. Fiind doar el cu argatul ei hotărâră să aducă biserica

de la Volovăţ pe acel loc. Turcii îl văzură şi porniră pe urma lui, Ştefan se rugă şi o ceaţă

îi cuprinse pe turci de se omorâră toţi între ei. Ştefan aduse atunci meşteri de la Suceava

pentru a zidi o mândră mănăstire.

15) Legenda Voroneţului – Ştefan fiind bătut la Războieni nu fu primit de mumă-sa în cetate.

Turcii atacau cu tunurile cetatea Neamţului, şi un neamţ prizonier din cetate fu eliberat şi

puse tunurile cetăţii să bată asupra turcilor şi le opri bateriile. Ştefan ajunse la sihastrul

Daniile care-i zise să nu închine ţara turcilor ci să adune oaste după care să înalţe o

mănăstire. Ştefan ascultă sfatul şi izbândi după care înălţă mănăstirea Voroneţului cu

hramul Sfântului Gheorghe.

16) Mănăstirea Argeşului – Neagoe Basarab tocmi zece meşteri în frunte cu Manole pentru a-

i ridica o mănăstire fără pereche de frumoasă, iar de nu îi ameninţă că-i va zidi de vii.

Zidul se surpa însă mereu, iar Manole visă că trebuie să zidească pe prima soţie sau soră

care se va ivi în zori. Manole o văzu de departe şi se rugă de vânt şi de ploaie să o

oprească, însă soţia era hotărâtă să ajungă şi răzbătu prin stihii. Manole o clădi în zid şi

mănăstirea fu înălţată. Meşterii se lăudară lui Neagoe că ar putea zidi o mănăstire şi mai

frumoasă şi acesta hotărî să-i lase să moară pe acoperiş. Ei îşi făcură aripi de şindrilă dar

căzură şi muriră. Unde căzu Manole izvorî un izvor cu apă sărată ca lacrimile.

17) Căpriana – Pe vremuri era o poiană în care trase Ştefan să se odihnească. El văzu acolo

multe căprioare şi hotărî să facă acolo o mănăstire, iar satul din jur s-a numit Căprioara,

iar cu timpul s-a prefăcut în Căpriana. O altă versiune a legendei se referă la uciderea

unei căprioare de către Ştefan care hotărâse să zidească o cetate unde va cădea săgeata lui

în codri după ce-i biruise pe turci.

18) Biserica de la Căuşani – Pe când locurile erau stăpânite de turci oamenii au zidit în secret

biserica spunând turcilor că fac un hambar. Aceştia şi-au adăpostit acolo caiii, dar

oamenii locului i-au otrăvit. Turcii au scos ochii sfinţilor, dar taina nu a fost divulgată.