ŞCOALA DE PREGĂTIRE A AGENŢILORPOLIŢIEI DE FRONTIERĂ ”AVRAM IANCU” O R A D E A CATEDRA DE PREGĂTIRE JURIDICĂDISCIPLINA: Drept penal şi procedură penală

APROB Şeful catedrei Cms. şef de pol. VASILE MORAR

TEMA : INFRACŢIUNI DE FALS

LECŢIA: INFRACŢIUNI DE FALS

CONŢINUT :

1. Uzul de fals2. Falsul în declaraţii3. Falsul privind identitatea

OBIECTIVE: Studiind această lecţie , veţi fi în măsură :

- să vă însuşiţi conţinutul normativ al actelor de incriminare;

- să distingeţi elementele constitutive ale fiecărei infracţiuni în parte şi

structura acestora;

- să analizaţi diferite speţe şi să faceţi încadrarea juridică;

BIBLIOGRAFIE:

xxx Drept penal , partea generală – Gheorghe Nistoreanu, Alex. Boroi,

xxx Codul Penal al României, art 208-221

xxx Explicaţii teoretice al Codului Penal

xxx Dreptul Penal român, partea specială (Octavian Loghin, Tudorel Toader)

xxx Note de curs

A) UZUL DE FALS

1. Conţinutul legalUzul de fals constă, potrivit art. 291 C. pen., în folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură

privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

2. Condiţii preexistenteA. Obiectul infracţiunii. a) Obiectul juridic generic este similar cu al celorlalte infractiuni de

fals, cu atât mai mult cu cât uzul de fals este o infracţiune subsecventă celorlalte infractiuni de falsuri in înscrisuri oficiale ori sub semnătură privată (adică presupune o infractiune anterioară de fals).

b) Obiectul juridic special diferă, de la caz la caz, după cum inscrisul falsificat este oficial sau sub semnătură privată, obiectul ocrotirii penale fiind, în această situaţie, identic cu cel al infractiunii din care provine inscrisul: fals material în inscrisuri oficiale, fals intelectual sau fals în inscrisuri sub semnătură privată.

c) Obiectul material al infractiunii este fie înscrisul oficial, fie înscrisul sub semnătură privată, în raport cu natura inscrisului falsificat care este folosit.

B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ al infractiunii prevăzută in art. 291 este necalificat, putând fi orice persoană care se foloseşte de un inscris falsificat şi îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale, in condiţiile în care sunt intrunite şi celelalte elemente constitutive ale acestei infracţiuni.

Nu este subiect activ al uzului de fals cel care, după ce a falsificat un înscris sub semnătură privată, se foloseşte chiar el de acel înscris. În această situaţie, uzul de fals este absorbit în conţinutul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Participaţia este posibilă în oricare din formele sale.b) Subiect pasiv al uzului de fals este persoana fizică sau juridică care a fost prejudiciată sau

care ar fi putut fi lezată prin folosirea inscrisului falsificat.Uzul de fals nu este condiţionat de existenţa unor cerinţe privind timpul sau locul săvârşirii

infracţiunii.

3. Conţinutul constitutivA. Latura obiectivă. a) Elementul material constă, în cazul acestei infracţiuni, în folosirea unui

înscris oficial ori sub semnătură privată care este fals. Folosirea este acea acţiune prin care este întrebuinţat, utilizat, prezentat un înscris falsificat. În practica judiciară s-a decis că este realizat elementul material al acestei infracţiuni atunci când o persoană prezintă un act de studii falsificat de o altă persoană şi ocupă o funcţie superioară calificării reale sau dacă este prezentat organelor de poliţie un permis de conducere falsificat; ori dacă sunt falsificate unele date din carnetul de muncă, după care falsificatorul îl prezintă pentru a se transfera la o altă unitate; sau atunci când este falsificat un libret C.E.C. care ulterior este prezentat pentru a se încasa o sumă de bani.

Nu constituie folosire, în accepţiunea art. 291 C. pen., simpla arătare a înscrisului fals unei alte persoane pentru a-I examina şi a-şi expune părerea asupra valorii sale sau supunerea neoficială a înscrisului la o expertiză de verificare. După cum nu constituie infracţiune de uz de fals simpla deţinere a unui înscris falsificat, despre care deţinătorul cunoaşte că este fals.

b) Acţiunea de folosire a înscrisului oficial sau sub semnătură privată falsificat realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art. 291 C. pen. doar în măsura în care este îndeplinită cerinţa esenţială ca folosirea să fie executată În vederea producerii unei consecinţe juridice.

c) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea ce se acordă înscrisurilor oficiale sau sub semnătură privată. Această urmare este implicită acţiunii incriminate.

d) Infracţiunea nefiind condiţionată de producerea unui rezultat, legătura de cauzalitate va decurge din însăşi săvârşirea faptei.

B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie, în cazul uzului de fals, este intenţia directă. Făptuitorul, cunoscând că înscrisul este fals, îl foloseşte în vederea producerii de consecinţe juridice.

Nu are relevanţă scopul ori mobilul infracţiunii, cum ar fi cazul în care făptuitorul a umnărit, prin folosirea unor acte false, să ajute pe un alt gestionar să-şi acopere o listă în gestiune provocată de cauze obiective după cum nu are relevanţă împrejurarea că prin uzul de fals s-a urmărit acoperirea unor cheltuieli urgente efectuate pentru nevoile unităţii.

4. Forme. Modalităţi. SancţiuniA. Forme. Infracţiunea poate parcurge toate etapele unei activităţi intenţionate, începând cu

actele pregătitoare, tentativa şi încheind cu infracţiunea consumată, însă, potrivit art. 291 C. pen., doar cea din urmă este pedepsită.

Infracţiunea se consumă atunci când executarea acţiunii de folosire, prezentare, depunere sau invocare a înscrisului falsificat a fost dusă până la capăt şi s-a produs urmarea imediată, constând în crearea stării de pericol inerentă acţiunii. Nu are relevanţă dacă persoana fizică sau juridică, căreia i-a fost prezentat înscrisul, I-a analizat, examinat sau s-a pronunţat asupra valabilităţii sale ori i-a dat eficienţă juridică În raport cu conţinutul său aparent.

Infracţiunea de uz de fals fiind o infracţiune instantanee, termenul de prescripţie a răspunderii penale curge din momentul folosirii actului falsificat, acesta fiind momentul consumării infractiunii.

În măsura în care acţiunea de folosire a înscrisului falsificat se repetă, va exista o infracţiune continuată sau un concurs real de infracţiuni, în raport de unicitatea sau pluralitatea rezoluţiilor infracţionale.

B. Modalităţi. Infracţiunea prezintă două modalităţi normative: folosirea unui înscris oficial fals şi folosirea unui înscris sub semnătură privată fals. Pot fi întâlnite variate modalităţi faptice de săvârşire.

C. Sancţiuni. Infracţiunea de uz de fals este pedepsită diversificat, în raport cu natura înscrisului falsificat: când înscrisul este oficial, fapta se pedepseşte cu Închisoarea de la 3 luni la 3 ani, iar când Înscrisul este sub semnătură privată, pedeapsa este Închisoarea de la 3 luni la 2 ani.

B) FALSUL ÎN DECLARAŢII

1. Conţinutul legalPotrivit prevederilor art. 292 C. pen., falsul în declaraţii constă în declararea

necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe.

2. Condiţii preexistenteA. Obiectul juridic. a) Obiectul juridic generic este identic cu cel al celorlalte infracţiuni de

fals.b) Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror formare şi dezvoltare este

condiţionată de existenţa încrederii în declaraţiile susceptibile a produce consecinţe juridice. În condiţiile de dezvoltare ale societăţii contemporane, declaraţiile pe care le fac sau le prezintă persoanele fizice în faţa autorităţilor publice sau altor unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., joacă un rol deosebit pentru buna funcţionare a mecanismelor sociale, economice şi juridice ale statului, aceste declaraţii constituind cel mai adesea, mijloace de probă, cu toate consecinţele care decurg din aceasta. În măsura în care asemenea declaraţii nu corespund realităţii, este zdruncinată încrederea publică în declaraţiile susceptibile a produce consecinţe juridice.

c) Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material, deoarece, de regulă, declaraţia este făcută oral in faţa unui organ sau unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. În această situaţie, inscrisul în care un funcţionar consemnează declaraţia mincinoasă constituie produsul, şi nu obiectul material al infracţiunii. Ar putea exista un obiect material in cazul declaraţiilor făcute în scris de făptuitor.

B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale şi care, implicit, are capacitatea de a face declaraţii cu relevanţă juridică.

Participaţia este posibilă sub toate formele sale.Fapta funcţionarului care a consemnat o declaraţie, cunoscând falsitatea acesteia, fără să

sesizeze organul de urmărire penală, constituie infractiunea prevăzută în art. 263 C. pen.b) Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică prejudiciată în drepturile sau interesele

sale prin consecinţele juridice care au intervenit în urma declaraţiei false.Existenţa infracţiunii de fals în declaraţii nu este condiţionată de vreo cerinţă specială privind

locul sau timpul săvârşirii.

3. Conţinutul constitutivA. Latura obiectivă. a) Elementul material al infracţiunii prevăzute în art. 292 C. pen. constă

în acţiunea de a face o declaraţie necorespunzătoare adevărului în faţa unui organ sau instituţii de stat ori a unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. care sunt competente, din punct de vedere legal, să ia act de declaraţia respectivă.

Declaraţia poate fi făcută la iniţiativa autorului sau la solicitarea organului, instituţiei sau unităţii competente; ea poate fi făcută oral sau în scris, nemijlocit de către făptuitor sau transmisă prin intermediar, în limba română sau într-o limbă străină. Dacă legea prevede o anumită procedură, anumite condiţii de formă privind modul în care se ia ori se dă declaraţia, nerespectarea acestor cerinţe exclude incidenţa legii penale.

În practica judiciară s-a decis că există infracţiunea de fals în declaraţii atunci când făptuitorul a declarat neadevărat, în faţa organelor de poliţie, că a pierdut buletinul de identitate, deşi în realitate îl abandonase în mâna unui ofiţer de poliţie, care îl reţinuse pentru cercetarea unei infractiuni; ori declară mincinos că nu există piedici legale de căsătorie, deşi era căsătorit; sau dacă declară mincinos că nu primeşte nici o altă pensie, deşi este pensionar. Falsul în declaraţii exclude uzul de fals.

Nu se va reţine infracţiunea prevăzută în art. 292 C. pen., operând autoritatea de lucru judecat, dacă făptuitorul a fost condamnat anterior pentru aceeaşi faptă, calificată însă ca fals privind identitatea sau dacă, cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil, părţile au declarat la notariatul de stat un preţ inferior preţului real, această faptă constituind contravenţie fiscală.

b) Cerinţe esenţiale. Acţiunea de declarare necorespunzătoare a adevărului va constitui element material al laturii obiective a acestei infracţiuni, numai în măsura în care ea a fost făcută unui organ sau instituţii de stat, ori a unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen, competentă să primească o astfel de declaraţie, iar, în al doilea rând, numai dacă declaraţia era aptă, potrivit legii ori împrejurărilor, să servească pentru producerea consecinţei juridice preconiza te de făptuitor. Această cerinţă nu este îndeplinită când, spre exemplu, gestionarul nu a recunoscut în faţa organului de revizie contabilă că a dat mărfuri pe credit, deoarece o astfel de declaraţie nu este aptă de a produce efecte juridice, neputând influenţa lucrările de inventariere; aceeaşi soluţie este valabilă şi în cazul în care gestionarul face afirmaţii neadevărate, cu ocazia reviziei contabile, aceste declaraţii nu produc efecte juridice, revizorul având îndatorirea să verifice situaţia gestiunii nu pe baza declaraţiilor gestionarului, ci a actelor justificative.

A doua cerinţă esenţială este ca declaraţiile susceptibile de a produce consecinţe juridice să nu aibă, potrivit legii, un tratament juridic special, cum ar fi declaraţiile mincinoase ale martorului,

denunţarea calomnioasă ş.a. Îndeplinesc această cerinţă esentială, de exemplu, declaratiile de stare civilă, declaraţiile de avere pe care le fac funcţionarii publici, declaraţiile de venit pentru impozitare etc. Împrejurările care fac ca o declaraţie să fie producătoare de consecinţe juridice sunt Împrejurările excepţionale care nu permit întârzieri pentru luarea în considerare a unei declaraţii, cum sunt: starea de necesitate, forţa majoră.

c) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială protejată de legea penală, decurgând din declaraţia falsă care a devenit un mijloc de probă contrar adevărului. Această urmare este inerentă acţiunii incriminate, în consecinţă, şi raportul de cauzalitate care trebuie să existe între acţiunea incriminată şi urmarea imediată rezultă din însăşi săvârşirea acţiunii.

B. Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte infracţiunea de fals în declaraţii este intenţia directă. Legea cere ca făptuitorul să acţioneze cu un dolus specialis, şi anume, cu un anumit scop, deoarece declaraţia falsă trebuie să fie făcută în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru el sau pentru altul.

Declaraţia necorespunzătoare adevărului făcută din culpă nu constituie infracţiune.

4. Forme. Modalităţi. SancţiuniA. Forme. Falsul în declaraţii fiind o infracţiune comisivă intenţionată, poate cunoaşte toate

formele imperfecte, dar legea nu pedepseşte nici actele pregătitoare şi nici tentativa.Consumarea infracţiunii intervine în momentul în care declaraţia neconformă adevărului,

făcută în scris, este prezentată şi înregistrată la organul, instituţia sau unitalea competentă, potrivit legii, să-i acorde eficienţă sau când declaraţia verbală este consemnată, de funcţionarul îndrituit, într-un înscris apt să servească la producerea unei consecinţe juridice, momente în care se produce starea de pericol pentru valoarea socială pe care o reprezintă încrederea publică.

B. Modalităţi. Infracţiunea de fals în declaraţii prezintă unele modalităţi normative şi numeroase modalităţi faptice de săvârşire. Constituie modalităţi normative, pe de o parte, modalitatea declarării necorespunzătoare adevărului în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru altul, iar pe de altă parte modalitatea declaraţiei false făcută pentru producerea unei consecinţe juridice potrivit legii şi modalitatea declaraţiei false făcută pentru producerea unei consecinţe juridice în raport cu existenţa unor Împrejurări.

C. Sancţiuni. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. Având în vedere că legea prevede sancţiunea amenzii, alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, potrivit prevederilor art. 63 alin. (3) C. pen., minimul special al amenzii este de 250.000 lei şi maximul special este de 15.000.000 lei.

C) FALSUL PRIVIND IDENTITATEA

1. Conţinutul legalPotrivit art. 293 C. pen., falsul privind identitatea este incriminat într-o variantă tip şi una

asimilată. Varianta tip constă în prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce sau menţine în eroare un organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice pentru sine ori pentru altul.

Varianta asimilată se realizează atunci când este încredinţat un înscris care serveşte pentru dobândirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare spre a fi folosit fără drept.

2. Condiţii preexistente

A. Obiectul juridic. a) Obiectul juridic generic este comun cu cel al tuturor celorlalte infracţiuni de fals.

b) Obiectul juridic special îl constituie ansamblul relaţiilor sociale a căror naştere şi normală desfăşurare se întemeiază pe încrederea publică acordată constatărilor făcute de organele sau instituţiile de stat sau de alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., cu privire la identitatea persoanelor.

c) Obiect material al infracţiunii poate fi buletinul de identitate, paşaportul, carnetul de student, legitimaţia de salariat, tichetul sau ecusonul de acces într-o instituţie sau orice alt mijloc de care s-a folosit făptuitorul pentru a se prezenta sub o identitate falsă.

În cazul variantei asimilate, obiectul material al infracţiunii este reprezentat de un înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare.

B. Subiecţii infracţiunii. a) Subiect activ nemijlocit (autor) al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale pentru a răspunde penal. Partidpaţia este posibilă sub oricare din formele sale.

Persoana căreia i s-a atribuit o falsă identitate va fi coautor sau complice, după cum a cunoscut activitatea celui care a efectuat falsul şi a acceptat, anterior sau concomitent săvârşirii acestei fapte, să i se atribuie o identitate neadevărată.

b) Subiect pasiv al falsului privind identitatea este organul sau instituţia de stat ori o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., care a fost indusă în eroare prin săvârşirea acestei infracţiuni. Va fi subiect pasiv şi persoana fizică a cărei identitate a fost uzurpată prin substituirea de persoane.

Infracţiunea prevăzută în art. 293 nu este condiţionată de îndeplinirea vreunei condiţii de loc sau timp.

3. Conţinutul constitutivA. Latura obiectivă. a) Elementul material al infracţiunii în varianta tip se poate prezenta, fie

sub forma unei acţiuni de prezentare sub o identitate falsă, fie sub forma unei acţiuni de atribuire a unei identităţi false altei persoane. Există această infrac. ţiune când făptuitorul s-a folosit de un buletin de identitate al altei persoane pe care I-a sustras şi pe care a înlocuit fotografia sau când inculpatul s-a prezentat sub o identitate falsă organelor de urmărire penală, neavând asupra sa nici un document pentru legitimare sau identificare.

Nu există infracţiunea prevăzută în art. 293 C. pen. dacă o persoană, femeie divorţată, s-a prezentat sub numele dobândit prin căsătorie, deşi aceasta era desfăcută, cu atât mai mult cu cât hotărârea de divorţ nu prevedea nimic cu privire la numele soţilor după desfacerea căsătoriei.

Prezentarea sau atribuirea unei identităţi false implică prezentarea unor documente de identitate false sau folosirea frauduloasă a unor documente de identitate şi nu simple declaraţii verbale ale făptuitorului privind identitatea. Aceasta nu se stabileşte pe bază de cuvinte, ci pe bază de acte.

În varianta asimilată, elementul material constă într-o acţiune de încredinţare a unui înscris care serveşte la dovedirea stării civile, ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit pe nedrept.

b) Cerinţe esenţiale. Atât varianta tip, cât şi cea asimilată, presupun existenţa unor cerinţe esenţiale care întregesc latura obiectivă a infracţiunii de fals privind identitatea.

În cazul variantei tip, acţiunea de prezentare sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi se realizează în faţa unui organ sau instituţii de stat ori a unei alte unităţi dintre cele la care se referă ari. 145 C. pen., în faţa căreia se realizează falsul privind identitatea. Acest scop imediat este dublat de un scop subsecvent, şi anume: producerea unei consecinte juridice, pentru sine ori pentru altul.

În varianta asimilată, scopul urmărit de făptuitor prin încredinţarea înscrisului care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare este acela de a fi folosit fără drept, adică de a servi la obţinerea unei identităţi false.

4. Forme. Modalităţi. SancţiuniA. Forme. Infracţiunea este susceptibilă de a îmbrăca forma actelor pregătitoare ori a

tentativei, dar acestea nu sunt pedepsite. Consumarea infractiunii se produce în momentul în care s-a produs urmarea imediată, starea de pericol ca rezultat al executării vreuneia dintre acţiunile care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii de fals privind identitatea.

Pentru consumarea infracţiunii nu are relevanţă dacă s-a produs consecinţa juridică, pentru sine sau pentru altul (varianta simplă), ori dacă înscrisul încredinţat a fost sau nu folosit pe nedrept (în varianta asimilată), aceste cerinţe reprezentând după cum am arătat anterior, scopul infractiunii şi nu rezultatul acţiunii incriminate.

Infracţiunea poate deveni continuă în măsura în care făptuitorul menţine în eroare o perioadă mai îndelungată, cu privire la identitatea sa falsă, un organ sau o instituţie de stat ori o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.

B. Modalităţi. În varianta tip, infracţiunea cunoaşte două modalităţi normative, şi anume: modalitatea prezentării sub o identitate falsă şi modalitatea atribuirii unei identităţi false unei alte persoane. Varianta asimilată prezintă o singură modalitate normativă: încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare.

În ambele variante, falsul privind identitatea se poate regliza într-o diversitate de modalităti faptice.

C. Sancţiuni. În ambele sale variante, infracţiunea prevăzută în art. 293 C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani.