Lămuriri cu privire la

Duhul Sfântde

Simion Motz

Transylvania PressFredericksburg, Virginia

2008

2

CONŢINUTCuvânt înainte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5Cine este Duhul Sfânt? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6Numirile Duhului Sfânt în Sfânta Scriptură . . . . . . . . . . . . . .7 Duhul meu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7 Duhul Domnului – Duhul celui Atotputernic Duhul celui Veşnic – Duhul lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . 7 Duhul – fără calificativ, însă de un înţeles şi sens divin . . . . . 9 Duhul Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11 Mângâietorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14 Duhul adevărului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 Duhul lui Isus . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17 Duhul cel veşnic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17 Duhul vieţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17 Duhul harului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18 Duhul slavei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18 Învatatorul nostru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18 Descoperitorul tainelor lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . 19 Mama noastră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 Călăuzitorul nostru . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20Dumnezeu Duhul Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21Prezenta lui Dumnezeu în viaţa omului prin Duhul Sfânt . . . . . 22Duhul Sfânt este trimis de Tatăl în numele Domnului Isus . . . . 23Duhul Sfânt este o persoană, o personalitate . . . . . . . . . . . . 23 Lucrarea Duhului Sfânt înainte de Rusalii . . . . . . . . . . . . . 23Primirea Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25 Condiţiile primirii Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Cum se întâmplă, practic, naşterea din nou? . . . . . . . . . . . 28 Există credincioşi fără Duhul Sfânt? . . . . . . . . . . . . . . . . 37Cele patru cazuri tipice de primire a Duhului Sfânt . . . . . . . . 38 Botezul cu Duhul Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45Plinătatea Duhului sau Umplerea cu Duhul Sfânt . . . . . . . . . . 48 Ce înseamnă a fi plin de Duhul . . . . . . . . . . . . . . . . . 48 Foloasele plinătăţii Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . 51 Cum ajunge cineva să fie plin de Duhul Sfânt şi cum menţine această stare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51Când a venit Duhul Sfânt ca persoană şi când pleacă . . . . . . . 54Rolul Duhului Sfânt pentru Biserică . . . . . . . . . . . . . . . . . 55

3

Rolul Duhului Sfânt în lume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60Ungerea Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62Pecetluit cu Duhul Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64Arvuna Duhului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67Păcatul împotriva Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67Întristarea Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70Este potrivit să ne rugăm Duhului Sfânt? . . . . . . . . . . . . . . 71Darurile Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72Darul proorociei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80Vorbirea în limbi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82Roada Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85Unitatea Duhului prin legătura păcii . . . . . . . . . . . . . . . . . 95Trupul nostru – templul Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . 96Umblarea prin Duhul Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .103

4

MOTTO

„Si mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Christos, Tatăl slavei să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi şi care este fată de noi credincio-şii nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui . . . (Efeseni 1:17-19) .

„ . . .să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea” (Efeseni 3:18) .

„Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile alese, pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii . lui Christos, plini de roada neprihănirii prin Isus Christos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu” (Filipeni 1:9-11) .

„ . . .Cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciu-ne şi pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu” (Coloseni 1:9-10) .

5

CUVÂNT ÎNAINTEUna din cauzele moleşelii şi răcelii din adunări, a căderilor şi a rătăciri-

lor este lipsa de cunoştinţă . Dacă ar cunoaşte credincioşii mai mult pe Domnul şi voia Lui, s-ar încrede mai mult în El, s-ar bucura mai mult, ar şti să deosebească lucrurile alese, s-ar purta într-un chip vrednic de Domnul, ar aduce mai multă roadă şi ar putea fi folosiţi mai mult în lucrarea fui Dumnezeu .

Apostolul Petru spune că „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia” (II Petru 1:3), iar apostolul Pavel zice: „Toate lucru-rile sunt ale voastre” (I Corinteni 3:21) . „Dar câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot” (Galateni 4:1) .

Mulţi nu cunosc nădejdea care o au şi nici menirea lor aici pe pământ . Nu ştiu cum să intre în posesia comorilor şi a puterilor Lui, când avem un Tată aşa de bun, care ne îmbie fericirea, care a dat ce a avut mai scump, pe Domnul Isus, Fiul Său, şi ne-a trimis pe Duhul Sfânt, care să rămână cu noi şi să ne conducă la El .

O problemă mult controversată printre credincioşi este aceea în legătură cu Duhul Sfânt . Mereu auzi despre un frate că e „duhovnicesc”, în vreme ce despre altul auzi că e „firesc” . Alţii te întâmpină cu întrebarea directă: „Ai fost botezat cu Duhul Sfânt?” Pe altul îl auzi spunând că a postit şi a fost în stăruinţă zile sau săptămâni întregi, după care a primit Duhul Sfânt . De cele mai multe ori, întâlneşti practica următoare: după ce credincioşii născuţi din nou sunt botezaţi în apă, se face punerea mâinilor, când mai mulţi fraţi împreună cu adunarea se roagă ca Duhul Sfânt să se pogoare peste cei botezaţi .

Iată de ce am fost îndemnat să scriu aceste rânduri, nu ca să dau ceva în plus –căci în Cuvântul lui Dumnezeu avem totul – ci, mai degrabă, să îndemn la cercetarea Cuvântului şi să stârnesc dorul după o viaţă mai preda-tă Domnului şi dorinţa de a-L cunoaşte mai mult .

Doresc ca, atunci când vor citi aceste rânduri, cititorii – cercetând Cuvântul lui Dumnezeu cu de-amănuntul – să găsească clarificarea necesară şi astfel să nu mai fie purtaţi încolo şi încoace de diferite feluri de învăţă-turi . De asemenea, să poată da răspunsul cuvenit celor care caută să abată pe credincioşi de la linia normală a ascultării de Domnul, schimbând adevă-rurile Cuvântului fui Dumnezeu după obiceiurile lor, de multe ori din neşti-inţă, dar de cele mai multe ori cu gândul de a-şi îngroşa rândurile grupării lor, făcând dezbinări în alte biserici .

6

Poate citind aceste rânduri despre Duhul Sfânt sau altele te vei obişnui şi familiariza cu anumite cunoştinţe sau expresii care însă nu-ţi sunt proprii . Te sfătuiesc, dacă nu ţi-ai predat inima Domnului, dacă nu-L cunoşti ca Domn al tău, să te opreşti şi să I te dai Lui aşa cum eşti, ca El să te cură-ţească şi să te înnoiască, dându-ţi siguranţa iertării prin Duhul Sfânt, şi apoi să continui lectura .

CINE ESTE DUHUL SFÂNT?Duhul Sfânt este Dumnezeu . Adevărul acesta ne este arătat într-o mulţi-

me de texte din Sfânta Scriptură . Va zice cineva: „Cum, Dumnezeu nu este Unul Singur?” Ba da, dar când este vorba de manifestarea Sa faţă de creaţi-unea Sa, Îl găsim manifestându-Se în trei feţe: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt .

Astfel, când îl face pe om, Dumnezeu spune: „Să facem pe om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza 1:26), iar în versetul următor: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său”, la singular . Apoi în capitolul 3 versetul 22: „Domnul Dumnezeu a zis: «Iată, omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul»“ .

În Evanghelia după Ioan, la capitolul 14 citim: „Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine” – versetul 11 – apoi „Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac şi anume Duhul Adevărului” (versetele 10, 17), iar în versetele 18 şi 20 spune: ,,Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi . În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi” (prin Duhul Sfânt) . Versetul 23 face sinteza celor de mai sus, spunând: „Dacă Mă iubeş-te cineva, va păzi Cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi . Noi vom veni la el (Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Dumnezeu în întreita Sa Fiinţă) şi vom locui împreună cu El” .

Unde este Duhul Sfânt acolo este Dumnezeu . Atât credincioşii din Vechiul Testament, cât şi apostolii şi scriitorii Noului Testament au ştiut lucrul acesta . Apostolul Petru le spune clar lui Anania şi Safira că au minţit nu pe oameni, ci pe Dumnezeu – în Faptele Apostolilor la capitolul 5, ver-setul 4 – după ce, în versetul 3 spune că au minţit pe Duhul Sfânt .

În I Corinteni 12:6 apostolul Pavel scrie: „Este Acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi”, iar în versetul 11, din acelaşi capitol, spune: „dar toate aceste lucruri le face Unul şi Acelaşi Duh” . Deci Unul face totul şi Acest Unul în versetul 6 e numit Dumnezeu, iar în versetul 11 Duhul .

Era greu pentru cei din vechime să priceapă pe Dumnezeu în întreita Sa arătare, aşa cum a fost greu chiar pentru ucenicii Domnului Isus, când

7

Domnul Isus, la cererea lui Filip, îi răspunde: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:8-9) .

Greutatea venea, în special la evrei, şi din cauză că prin poruncile date de Dumnezeu lui Moise ei aveau cunoştinţă despre un Singur Dumnezeu, astfel că atunci când Domnul Isus a spus că este Dumnezeu (Fiul lui Dumnezeu), au considerat aceasta drept o hulă împotriva lui Dumnezeu (Ioan 19:7) .

Greu este şi pentru omul firesc să priceapă lucrurile acestea . Numai cel ce este născut din nou poate pricepe, aşa cum spune Domnul Isus, referin-du-Se la primirea Duhului Sfânt: „În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi” (Ioan 14:20) .

„Domnul este Duhul”, spune apostolul Pavel (II Cor . 3:17); Domnul este Dumnezeu şi Dumnezeu este Duh (Ioan 4:24) .

Duhul Sfânt este pomenit la începutul Sfintei Scripturi, în cuprinsul ei, şi la sfârşitul ei . Cu El începe Sfânta Scriptură şi cu El sfârşeşte . În versetul 2 al primului capitol din Biblie, citim: „Duhul lui Dumnezeu Se mişca deasu-pra apelor”, iar în ultima carte din Biblie, Apocalipsa, în ultimul capitol, versetul 17 sună aşa: „Duhul şi Mireasa zic: «Vino, Doamne Isuse»“ .

NUMIRILE DUHULUI SFÂNTÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ

În Biblie Îl găsim pe Duhul Sfânt sub diferite numiri, ceea ce i-a făcut pe unii să spună că nu e Unul şi Acelaşi . Aceste numiri sunt date în legătu-ră cu împrejurarea respectivă şi scopul vorbirii, din care putem să înţelegem rolul şi însemnătatea Lui pentru noi, precum şi Dumnezeirea Lui .

DUHUL MEUGeneza 6:3; Fapte 2:17-18; Isaia 44:3; Ezechiel 36:27; 37:14: Ioel 2:28-

29, etc .

DUHUL DOMNULUI – DUHUL CELUI ATOTPUTERNICDUHUL CELUI VEŞNIC – DUHUL LUI DUMNEZEU

Geneza 1:2; I Samuel 11:6; 10:10: 16:13; II Corinteni 15:15; I Cor . 3:16 .În Vechiul Testament mai puţin e numit Duhul lui Dumnezeu, deoarece

evreii evitau să-L numească pe Dumnezeu, pentru a nu-I lua numele în deşert . De aceea, spuneau: Duhul Celui Veşnic, Duhul Celui Atotputernic sau Duhul Domnului .

8

„Şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei” .„Iosua, bărbat în care este Duhul Meu” .„Duhul Domnului a fost peste el (Otniel)” .„Duhul Domnului a venit peste Iefta” .„Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului” .„Duhul Domnului a început să-l mişte” .„Duhul Domnului a venit peste Samson” .„Duhul Domnului va veni peste tine” .„Duhul Domnului te va duce nu ştiu unde (Ilie)” .„Pe unde a ieşit Duhul Domnului din mine?”„Poate că Duhul Domnului le-a adus” .„A fost apucat de Duhul şi a zis (Amasa)…”„Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării” .„Zaharia a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului” .„Duhul lui Dumnezeu fu cu Azaria” .„Un om având în el Duhul lui Dumnezeu” .„Duhul Domnului a venit peste Balaam” .„Duhul Domnului Se va odihni peste El” .„Duhul Domnului va strânge acele sălbăticiuni” .„Cine a cercetat Duhul Domnului?”„Duhul Domnului îi va pune pe fugă” .„Am pus Duhul Meu peste El” .„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine” .„Duhul Domnului i-a dus la odihnă” .„Duhul Domnului a căzut peste mine” .„M-a luat Duhul Domnului” .„în om Duhul Celui Atotputernic dă pricepere” .„Duhul lui Dumnezeu m-a creat” .„Duhul lui Dumnezeu, pogorându-Se în chip de porum-bel” .„Dacă într-adevăr Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” .,, . . .prin puterea Duhului lui Dumnezeu” . ,, . . .omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu” .„Nu ştiţi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?”„Eu la fel cred că am Duhul lui Dumnezeu” .„Suntem transformaţi prin Duhul Domnului” . „Unde este Duhul Domnului acolo este slobozenie” .

Numeri 11:2927:18

Judecători 3:1011:296:3413:25

14:6,19I Sam . 10:6I Regi 18:16

22:242:16

I Cron . 12:18II Cron . 20:14

24:2015:l

Geneza 41:38Numeri 24:2 Isaia 11:2

Isaia: 34:1640:1359:1942:161:1

63:14Ezechiel 63:14

37:l Iov 32:8

33:4Matei 3:16

Romani 8:915:9

I Corinteni 2:14

3:167:40

II Corinteni 3:183:17

9

3:3Fa . Ap . 5:9

8:39Efeseni 4:30Filipeni 3:3

I Petru 4:14I Ioan 4:2

„…epistolă scrisă cu Duhul Dumnezeului Celui Viu” .„Cum de v-aţi înţeles între voi să minţiţi pe Duhul Domnului?”„Duhul Domnului a răpit pe Filip” .„Nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” .,, . . .slujim (aducem cult) lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu” .„Duhul lui Dumnezeu se odihneşte peste voi” .„Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta . . .”

Această numire Îl arată că e una cu Dumnezeu . Într-o slabă comparaţie, am putea spune tot aşa cum ai zice duhul omului, ştiind că acesta e una cu omul însuşi . Tot aşa şi când zicem „Duhul Domnului” sau „Duhul lui Dumnezeu” .

DUHUL – FĂRĂ CALIFICATIV, ÎNSĂDE UN ÎNŢELES ŞI SENS DIVIN

Sub acest nume Îl găsim mai ales în Noul Testament .Numeri 11:17

11:25

27:18II Regi 2:15Isaia 32:15

Ezechiel 2:23:1237:9

Matei 4:110:20

Marcu 1:12Luca 2:27

4:14Ioan 1:32,33

3:53:63:83:344:246:63

,, . . .voi lua din Duhul care este peste tine” .,, . . .de îndată ce Duhul S-a aşezat peste ei, au început să proorocească” .„Iosua, bărbat în care este Duhul Meu” .„Duhul lui Ilie a venit peste Elisei” .„Până când Se va turna Duhul de sus peste noi” .„A intrat Duhul în mine” .„Duhul m-a răpit” .„Duhule, vino din cele patru vânturi” .„Isus a fost dus de Duhul în pustie” .„Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi” .„Duhul a mânat pe Isus în pustie” .„Simeon a venit la templu, mânat de Duhul” .„Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea” .„Eu am văzut Duhul pogorându-Se din cer” .„Dacă un om nu se naşte din apă şi din Duh . . .” „Ce este născut din Duh este duh . . .” „Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul” .„Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură” .„Dumnezeu este Duhul” .„Cuvintele Mele sunt Duh şi viaţă” .

10

7:39Fa . Ap . 2:4

6:108:2910:1911:12

Romani 8:5

8:68:118:168:238:268:2715:30

I Cor . 2:42:10

2:715:45

II Cor . 1:113:8

Galateni 3:23:55:175:226:8

Efeseni 4:34:46:17

Coloseni 1:8I Tes . 5:19II Tes . 2:13I Tim . 2:13Iacov 4:5

I Petru 1:2I Ioan 5:8Iuda 19

„Duhul încă nu fusese dat” .„După cum le da Duhul să vorbească” .,, . . .nu puteau rezista Duhului care vorbea” . .„Duhul a zis lui Filip «du-te . . .»“ „Duhul a zis lui Petru «Iată trei oameni»“ .„Duhul mi-a spus să plec cu ei” .,, . . .trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după îndemnu-rile Duhului . . .” ,, . . .umblarea după Duhul este viaţă” .„Duhul Său, care locuieşte în noi . . .” „Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru . . .”„ . . .avem cele dintâi roade ale Duhului” . „Duhul ne ajută în slăbiciunile noastre” . „Dumnezeu cunoaşte care este năzuinţa Duhului” .,, . . .pentru dragostea Duhului să vă luptaţi în rugăciuni” .,, . . .dovadă dată de Duhul şi de putere” .„Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul, căci Duhul cer-cetează toate” .,, . . .arătarea Duhului spre folosul altora” . ,, . . .al doilea Adam a fost făcut un Duh dătător de viaţă . . .” „ne-a pus în inimă arvuna Duhului” . ,, . . .cum n-ar fi mai cu slavă slujba Duhului?” .,, . . .prin faptele legii aţi primit voi Duhul?”„Cel ce vă dă Duhul . . .” ,, . . .firea pofteşte împotriva Duhului” .„Roadele Duhului sunt…”„Cel se seamănă prin Duhul va secera din Duhul” .„Unitatea Duhului prin legătura păcii” .„Este un singur Duh” .„Luaţi Sabia Duhului” .„Dragostea voastră în Duhul” .„nu stingeţi Duhul” .„în sfinţirea Duhului” .„Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă . . .” „Duhul pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi” .,, . . .prin sfinţirea lucrată de Duhul” .„Duhul, apa şi sângele” ., . . . .oameni senzuali, neavând Duhul” .

11

Apocalipsa 2:714:1322:17

„ . . .ce zice bisericilor Duhul” .„Da, zice Duhul, ei se vor odihni” .,, . . .şi Duhul şi Mireasa zic «Vino!»“

DUHUL SFÂNTPsalmul 51:11

Isaia 63:1063:11

Matei 1:181:2012:32

Marcu 3:28Luca 3:16

12:10Matei 3:29

13:11Luca 1:35

2:253:2210:2111:1312:12

Ioan 1:337:3912:1214:26

Fa . Apo . 1:81:16

5:3

6:5; 7:557:518:182:41:52:382:33

„Nu lua de la mine Duhul Tău Cel Sfânt” . . .„Ei au întristat pe Duhul Său Cel Sfânt” . ,,Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui Cel Sfânt” .„Ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” .„Ce s-a zămislit în ea de la Duhul Sfânt” .„Dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat” .„Oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt . . .”

„David, inspirat de Duhul Sfânt, a zis . . .” ,, . . .nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” .,,Duhul Sfânt se va pogorî peste tine . . .” „Duhul Sfânt era peste el (Simeon)” .„Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc” .„Isus s-a bucurat în Duhul Sfânt” .,, . . .va da Duhul Sfânt celor ce I-1 cer” .„Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela” .,, . . .este Cel ce botează cu Duhul Sfânt . . .”„ . . .căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat” .„Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela” . ,, . . .dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt . . .” „Veţi primi o putere când Se va pogorî Duhul Sfânt” .„Trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt” .„Pentru ce ţi-a umplut Satana inima să minţi pe Duhul Sfânt?”„Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt” .„V-aţi împotrivit totdeauna Duhului Sfânt” .„Când a văzut Simeon că Duhul Sfânt era dat . . .” „Şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt” .„Veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt” .„Apoi veţi primi darul Duhul Sfânt” .,, . . .făgăduinţa Duhului Sfânt .” . .

12

8:15

8:179:179:31

10:38Fa . 10:44; 11:5; 19:6;

10:45

13:213:413:915:815:2819:2

20:2320:2821:11

Romani 15:12I Cor . 6:19

12:13

Il Cor . 13:14Efeseni 1:13

4:30I Tes . 1:5

1:6Tit 3:5

Evrei 2:69:8

10:15Mt .3:11;Mar .1:8;Lu .3:16; Io .1:13; Fa .1:5; 11:16

Matei 28:19

,, . . .s-au rugat pentru ei (samaritenii) să primească Duhul Sfânt” .„Au pus mâinile peste ei şi aceia au primit Duhul Sfânt” .„Să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt” .„Cu ajutorul Duhului Sfânt se înmulţea . . .” „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus” .„S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul . . .”„Au văzut că darul Duhului Sfânt s-a pogorât şi peste neamuri” .„Duhul Sfânt a zis: «Puneţi-Mi deoparte…»“ .,, . . .trimişi de Duhul Sfânt . . .”„Pavel, plin de Duhul Sfânt . . .” ,, . . .le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă . . .” „S-a părut nimerit Duhului Sfânt ca şi nouă . . .”„Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, S-a pogorât Duhul Sfânt peste ei” .„Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate” .,, . . .v-a pus Duhul Sfânt priveghetori . . .” „Agab a zis: «Iată ce zice Duhul Sfânt»“ .„ . . .prin puterea Duhului Sfânt” .„ . . .trupul vostru este templul Duhului Sfânt” .„Nimeni nu poate zice: «Isus este Domnul» decât prin Duhul Sfânt” .„Împărtăşirea Duhului Sfânt” .„Aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt” .„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt” . „Evanghelia v-a fost propovăduită cu Duhul Sfânt” .,, . . .cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt” .„înnoirea făcută de Duhul Sfânt” .,, . . .cu darurile Duhului Sfânt împărţite după voia Sa . . .” „Duhul Sfânt arată drumul în Locul Prea Sfânt” .„Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt” . ,, . . .vă va boteza cu Duhul Sfânt” . „botezaţi cu Duhul Sfânt” .

,, . . .botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt” .

13

Romani 5:5

9:114:7

15:16

II Tim . 1:14II Petru 1:21

Luca 1:15

Luca 1:41

7:554:8

11:246:3,59:17

13:52

,, . . .dragostea turnată în inimile voastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat” .,, . . .cugetul meu luminat de Duhul Sfânt” .,, . . .împărăţia lui Dumnezeu . . . pace şi bucurie în Duhul Sfânt” .,, . . .neamurile să fie o jertfă bine primită, sfinţită de Duhul Sfânt” .,, . . .păzeşte-i prin Duhul Sfânt” . ,, . . .oamenii au vorbit de la Dumnezeu mânaţi de Duhul Sfânt” .„(Ioan) se va umplea de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale” .„Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt” . Fa . Apo . 2:4 „Toţi s-au umplut de Duhul Sfânt” . „Ştefan, plin de Duhul Sfânt . . .” „Petru, plin de Duhul Sfânt . . .” „Barnaba, plin de Duhul Sfânt” .,, . . .şapte bărbaţi, plini de Duhul Sfânt” .,, . . .să te umpli de Duhul Sfânt” .,, . . .ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt” .

Numirea aceasta arată în mod expres sfinţenia fui Dumnezeu de care ne-am apropiat, cu care avem de-a face în fiecare zi . Când ştii că cineva vine la tine, când ştii că acela are un rang mare, cum te mai pregăteşti, cum arunci toate zdrenţele, toate murdăriile din calea lui! O, dacă ne-am gândi mai bine şi ne-am da seama că Cel ce locuieşte cu noi este sfânt şi se numeşte Duhul Sfânt! El ne vrea şi pe noi sfinţi, aşa cum este El . „Voi sunteţi o preoţie sfântă . . . o seminţie aleasă . . . un neam sfânt – un popor pe care Dumnezeu şi L-a câştigat ca să fie al Lui” (1 Petru 2:5,9) .

Noţiunea de „sfânt” are un dublu înţeles:1) Neprihănit, curat – cineva care are o viaţă curată, evlavioasă, cugetul

curat, gândurile curate, faptele curate, atitudinea curată, ireproşabilă faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni .

2) Sfânt sau închinat – cum se spunea despre unii sfinţi că au fost închinaţi Domnului încă din pântecele mamei lor . Preoţii erau sfinţiţi pentru o slujbă, deci puşi deoparte (dedicaţi) pentru o slujbă . La fel, lucrurile sfinte din templu erau aceleaşi obiecte – asemănătoare cu cele folosite în mod obişnuit (linguri, potire, furculiţe, etc .) – dar, fiindcă se foloseau sau erau puse deoparte pentru un scop anumit, de asemenea sfânt, erau sfinte .

14

Pentru credincioşi înţelesul acesta dublu de „sfânt” are o importantă deo-sebită .

Întâi de toate, suntem chemaţi să fim sfinţi . Înseamnă că viaţa noastră – sub toate aspectele – trebuie să fie sfântă, ireproşabilă, atât în faţa lui Dumnezeu, cât şi în faţa oamenilor . Să nu avem nici o apăsare, nici un păcat . Dacă totuşi se întâmplă ca din neveghere sau în învălmăşeala luptei şi în vâltoarea vieţii, ceva să tulbure pacea şi să întunece seninul vieţii noastre, atunci imediat să venim sub razele luminii Dumnezeieşti, să osândim ce e rău, cerând iertare Domnului Isus, pe baza jertfei, a sângelui vărsat . Să putem spune întotdeauna ca apostolul Pavel: „Puţin îmi pasă dacă voi fi judecat de vreun scaun de judecată, căci nici eu însumi nu mai am pentru ce să mă judec” (fiindcă dacă a avut loc, s-a judecat) „totuşi”, zice el, în smerenia lui, „Cel ce mă judecă este Domnul” (I Cor . 4:3-4) . Deci aceasta înseamnă a umbla în curăţenie, în sfinţenie, iar acest lucru se poate realiza de la începutul vieţii de credincios .

MÂNGÂIETORULIoan 14:16 „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor,

care să rămână cu voi în veac” .Ioan 15:26 ,, . . .când va veni Mângâietorul . . .”Ioan 15:26 „ . . .dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi” .Ioan 16:13 „Când va veni Mângâietorul . . .”Ioan 14:26 „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt . . .”Însuşi Domnul Isus Îl numeşte Mângâietorul, în cele mai duioase

momente, când rosteşte cuvintele de rămas bun, înainte de jertfa Sa . Prin ce alt nume mai frumos şi mai potrivit putea Domnul Isus să Îl prezinte uceni-cilor, care se socoteau orfani? Cine nu cunoaşte mângâierea mamei, care cu atâta dragoste îşi strânge odorul la pieptul ei şi cu atâta gingăşie îi şterge lacrimile, şoptindu-i cuvinte dulci? Dragostea lui Dumnezeu este mai mare decât dragostea oricărei mame . Dacă despre o mamă putem spune că îşi mângâie copilaşul, ce putem spune despre Dumnezeu Mângâietorul?

Acest Mângâietor este cu noi toţi cei credincioşi . Iată de ce în cele mai grele clipe ale vieţii, când ţi se pare că orice speranţă s-a dus, în prigoanele cele mai crunte, credincioşii sunt plini de bucurie, liniştiţi şi senini . De câte ori nu te pleci pe genunchi cu ochii scăldaţi în lacrimi de durere şi, încetul cu încetul, lacrimile de durere dispar şi în locul lor apar altele, poate tot atât de abundente, dar de bucurie, în urma mângâierii Duhului Sfânt!

Îmi aduc aminte, eram pe atunci la şcoală (liceu), când, din cauza cre-

15

dinţei, un reprezentant al oficialităţilor bisericeşti dominante m-a tras la răs-pundere în fata direcţiunii şcolii, căutând să mă dea afară din şcoală pentru că eram credincios . Înainte de a fi judecat – fiind trimis să dau declaraţie despre un profesor (preot) care se întorsese la Domnul – am luat Biblia din bancă şi am deschis-o la întâmplare tocmai la locul din Psalmul 35, versetul 1 . Imediat m-a copleşit atâta bucurie, dându-mi seama că nu sunt singur şi aducându-mi aminte de cuvintele Mântuitorului . Intrând din nou în biroul directorului şi fiind interogat de protopopul amintit, am răspuns cu atâta blândeţe, gingăşie, seninătate şi bucurie care erau în inima şi pe faţa mea de la Duhul Sfânt, încât acesta, nemaiputând suporta, s-a înfuriat şi m-a prezen-tat directorului cu cuvintele: „Uite, uite, lup îmbrăcat în piele de oaie . Vezi ce faţă are?” Dar şi-a primit răspunsul din partea directorului: „Nu, nu, părinte, nu e prefăcătorie, ci aşa e el” .

Altă dată, când eram în armată, trebuind să fiu judecat pentru un fapt petrecut fără voia mea, înainte de a intra la judecată, fiind îngrijorat, m-am rugat Domnului să mă mângâie şi să mă întărească . Mărturisesc că am fost mângâiat şi am primit atâta bucurie încât a trebuit să mă rog din nou Domnului să-I cer să nu mă lase să izbucnesc în chiote de bucurie, ca nu cumva cei din sală să mă creadă nebun sau să spună că am făcut cu voia fapta respectivă .

Când în miez de noapte am fost luat din mijlocul familiei (soţia cu patru copii) pentru credinţa în Domnul Isus, Mângâietorul mi-a adus aminte de Domnul Isus şi mi-a dat o aşa pace şi bucurie în inima mea, că nu se poate spune . Dar nu numai mie, ci şi soţiei mele, care a rămas de mine . În mijlocul escortei, Duhul mi-a pus în inimă cântarea: „Te iubesc Isuse, ştiu că eşti al meu . . . de Te-am iubit cândva, acum Te iubesc” . Nici lanţurile, nici bătăile, nici temniţa rece, nici vijeliile, poverile şi suferinţele celor patru ani nu au putut să-mi răpească bucuria şi încrederea în Domnul prin Duhul Sfânt, Mângâietorul, care m-a mângâiat şi m-a întărit întotdeauna, transfor-mând chiar valea plângerii într-un loc plin de izvoare .

Am arătat fugitiv doar câteva cazuri din viaţa mea, dar ele sunt nenu-mărate, şi constituie o realitate, nu numai în viaţa mea, ci şi în cea a tuturor credincioşilor care au pe Duhul Sfânt şi se lasă în grija Lui . Acestea nu sunt excepţii, ci lucrări normale pe care le face Duhul Sfânt în permanenţă . Toţi credincioşii pot să mărturisească aceasta . Sunt foarte mulţi care v-ar putea istorisi mult mai multe cazuri de felul cum au fost mângâiaţi de Duhul Sfânt .

Doriţi mângâiere în viaţa voastră? Umblaţi atunci prin Duhul Sfânt,

16

lăsaţi-vă predaţi în mâna Lui . Nu aţi găsit mângâiere sau nu găsiţi nici acum? Vi se pare viaţa pustie şi fără nici un rost? Nu uitaţi că Duhul Sfânt este numit şi este Mângâietorul . Pocăiţi-vă şi credeţi în Domnul Isus, ca apoi El să vă dea în inimă Acest mângâietor . Nu uitaţi că El e izvorul mângâierilor . Mângâierile din lumea aceasta sunt înşelătoare . Singurul care ne poate mângâia în toate necazurile noastre este „Dumnezeul oricărei mân-gâieri”, aşa cum îl numeşte apostolul Pavel, Duhul Mângâierii, Mângâietorul (II Cor . 1:3) .

Când eşti în necazuri, frate dragă, nu căuta alinări înşelătoare, chiar şi dacă ele ar fi de nuanţă religioasă . Lasă-L pe Dumnezeu Mângâietorul să-ţi mângâie inima . Pentru aceasta, proşterne-te pe genunchi şi varsă-ţi toată durerea, toată amărăciunea sufletului înaintea Lui, aşa cum ţi-ai vărsa inima celui mai apropiat prieten sau prietenă, şi vei vedea cum lacrimile de durere se vor transforma în lacrimi de bucurie şi vei începe să cânţi . Apoi să nu uiţi că Îl insulţi pe Duhul Mângâierii atunci când în loc să-I spui Lui, să-I laşi Lui durerea ta, alergi la oameni sau împrejurări, când, de fapt, El aşteaptă şi are dorinţa şi rolul de a mângâia!

DUHUL ADEVĂRULUIIoan 14:17 „Duhul Adevărului pe care lumea nu-L poate primi” .Ioan 15:26 „Când va veni Mângâietorul, adică Duhul Adevărului” .Ioan 16:13 „Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului, are să vă

călăuzească la tot adevărul” .Dacă am spus că numai El ne mângâie în necazurile noastre, atunci se

poate spune că aceste mângâieri sunt adevărate . Învăţătura Lui este adevărata învăţătură; pacea Lui este adevărata pace şi câte s-ar mai putea spune despre Duhul Sfânt în legătură cu acest nume!

Ce minunat nume pentru credincioşi! Când trăieşti într-o lume în care minciuna este hrana de toate zilele a celor mai mulţi! În mijlocul atâtor pro-oroci mincinoşi şi învăţături false, să ai pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, care te călăuzeşte în tot adevărul şi nu te lasă niciodată să trăieşti o viaţă de minciună, dar nici să fii înşelat sau dus în rătăcire de cei ce se ocupă cu acestea .

Cât de grozav este păcatul lui Anania şi Safira, care au minţit pe Duhul Adevărului! (Fapte 5:3) Dar câţi Anania şi Safira sunt între credincioşii de azi!

„Duhul Adevărului, pe care lumea nu-L poate primi”, spune Domnul Isus (Ioan 14:7) . Nu-L poate primi pentru că lumea zace în cel rău, care

17

este un mincinos şi tatăl minciunii .Când ai pe Duhul Adevărului şi te laşi călăuzit de El, înseamnă că ai

putere să spui şi să trăieşti adevărul .

DUHUL LUI ISUSFapte 16:7 „Duhul lui Isus nu le-a dat voie” .Rom . 8:9 „Cine nu are Duhul lui Christos nu e al Lui (nu-I aparţine)” .Gal . 4:6 „Dumnezeu ne-a trimis în inimile noastre Duhul Fiului Său” .Filip . 1:19 ,, . . .prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos” .I Petru 1:11 ,,Duhul lui Isus Christos, care era în ei” .În Romani 8:9, aflăm că Acelaşi Duh este numit „Duhul lui Christos” şi

Duhul lui Dumnezeu . La fel, în versetul 11 Duhul Celui care a înviat pe Isus este acelaşi cu „Duhul Său, care locuieşte în voi”, de unde se vede clar că Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Isus Christos şi Duhul Sfânt este Unul şi Acelaşi (Rom . 8:14; I Cor . 2:10) . Dumnezeu – Duhul Său – Duhul Fiului Său (Gal . 4:8) .

Numele acesta, pentru o înţelegere mai bună, mă duce cu gândul la Ilie, care a fost înălţat la cer . Ucenicul îi cere să vină peste el o îndoită putere din duhul proorocului . Despre Ioan Botezătorul se spune că a venit în duhul şi puterea lui Ilie (Luca 1:17) . Dar ce minunat că orice credincios trăieşte şi biruieşte în Duhul şi prin puterea lui Isus .

DUHUL CEL VEŞNICEvrei 9:14 ,, . . .Christos, care prin Duhul Cel Veşnic S-a adus pe Sine

Însuşi jertfă” .Aici este arătată veşnicia Duhului Sfânt . Deci cine are Duhul Sfânt este

sigur de veşnicie .

DUHUL VIEŢIIRomani 8:2-10 „Legea Duhului de viaţă m-a izbăvit de legea păcatului

şi a morţii . . .”Sub acest nume Îl găsim ca Acela care dă viaţă şi împlineşte toate

cerinţele vieţii . El explică viaţa plină de putere, de prospeţime, de înviorare, de mireasmă plăcută a credincioşilor care sunt plini de El, după cum tot aşa de bine explică lipsa de viaţă la mulţi dintre cei ce se numesc credincioşi, dar care nu-L au sau dacă Îl au, nu-L ascultă . Degeaba auzi o predică după toate regulile homiletice, degeaba e cineva orator, dacă e lipsit de Duhul de viaţă; lipsită va fi şi predica sa de viaţă, precum şi fiinţa sa .

18

DUHUL HARULUIEvrei 10:29 ,, . . .cu cât mai mare pedeapsă credeţi că va lua cel ce va

călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi va batjocori Duhul Harului” .Numele acesta ne îndreaptă gândul spre harul lui Dumnezeu, arătat în

Domnul Isus şi în care suntem purtaţi spre , .Părintele Îndurărilor” (II Cor . 1:3) . Totodată ne arată că dacă suntem mântuiţi prin har, suntem şi păstraţi în har de Duhul Harului, care este Duhul Sfânt .

DUHUL SLAVEII Petru 4:14 „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru numele lui Christos, ferice

de voi pentru că Duhul Slavei, Duhul lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi” .

Duhul Slavei ne arată slava lui Dumnezeu, slavă la care a fost înălţat Domnul Isus şi slavă la care suntem chemaţi noi . El ne ajută să aducem slavă lui Dumnezeu .

Câţi oameni nu doresc slavă aici pe pământ! De multe ori chiar credin-cioşii o caută, uitând că Duhul Sfânt este Duhul Slavei . Dacă ar umbla prin Duhul Sfânt, ar avea slava adevărată . „Ce e înălţat înaintea oamenilor este o urâciune înaintea lui Dumnezeu”, spune Cuvântul lui Dumnezeu . Credincioşii de multe ori uită că tocmai atunci când lumea te umileşte, te batjocoreşte, pentru numele Domnului, când n-ai nici un preţ înaintea ei, atunci Duhul Slavei Se odihneşte peste tine .

ÎNVĂŢĂTORUL NOSTRUIoan 14:26 „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite

Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” .

I Ioan 2:20 „Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru” .

I Ioan 2:27 „Cât despre Ungerea care aţi primit-o de la El, rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva, ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată şi nu este o minciună, rămâneţi în El după cum v-a învăţat ea” .

Câte nu cunoaştem în viaţa aceasta, aşa cum spunea unul dintre cei mai mari învăţaţi: „Ştiu atât cât nu ştiu nimic” . În special tinerii, câtă nevoie au de învăţătură! O, dacă ar lua aminte la ceea ce încă în vechime a spus un credincios (Elihu): „De fapt, în om duhul, suflarea Celui Atotputernic dă învăţătura” (Iov 32:8) . Aceasta nu numai în cele spirituale, ci în toate proble-

19

mele . Ce har măreţ să ai cu tine pe Supremul Învăţător şi Sfătuitor, în orice împrejurare, în orice moment! Să poţi cere oricând şi în orice problemă sfat! Ai experimentat aceasta?

DESCOPERITORUL TAINELOR LUI DUMNEZEUIoan 16:3 „Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului . . . vă va desco-

peri lucrurile viitoare” .Ioan 16:15 ,, . . .va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” .I Corinteni 2:10-12 ,, . . .lucruri pe care ochiul nu le-a văzut . . . Nouă însă

Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său . Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu . . . tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu . Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său” .

Ce bine a cunoscut Daniel pe Acest Dumnezeu, care descoperă tainele şi cu El s-a lăudat, iar nu cu înţelepciunea omenească (Daniel 2:22,28,29)!

Pentru mulţi Sfânta Scriptură este o carte pecetluită sau este o carte plină de contraziceri, căci se apucă să o tălmăcească prin înţelepciunea lor, fără să la seama la ceea ce a spus apostolul Petru, că „nici o proorocie n-a fost scrisă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt” (II Petru 1:20-21) . Duhul Sfânt a inspirat pe cei ce au scris-o şi numai El poate s-o explice celui ce o citeşte, care are inima curată şi caută voia lui Dumnezeu . Dacă nu o înţelegi, însemnă ori că nu eşti năs-cut din nou şi nu ai Duhul Sfânt, care să-ţi descopere Cuvântul lui Dumnezeu, ori în viaţa ta este păcat, eşti orb şi surd la tot ce ţi-ar putea spune El . Se mai poate întâmpla ca s-o citeşti urmărind un scop deşart şi atunci nu primeşti lumină . Domnul Isus spune în privinţa aceasta: „Dacă vrea să facă cineva voia Lui, va ajunge să cunoască . . .” (Ioan 7:17)

Desigur, Dumnezeu ne descoperă tainele Sale şi în măsura creşterii noas-tre, a maturităţii noastre, a slujirii noastre .

MAMA NOASTRĂIoan 14:18 „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi” .Duhul Sfânt ne-a născut prin Cuvântul lui Dumnezeu . El ne hrăneşte, ne

creşte, ne ocroteşte mai mult decât poate o mamă şi cu o dragoste mult mai mare decât a unei mame . Credinciosul nu este singur niciodată (Ioan 14:16-17) . Dacă pentru Israelul pământesc sunt pregătite alintări de mamă ca acelea descrise de Isaia (capitolul 66, versetele 12,13): „veţi fi alăptaţi, veţi fi purtaţi

20

în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi, cum mângâie pe cineva mamă sa, aşa vă voi mângâia Eu . . .”, ce se poate spune despre credincioşii cereşti?

CĂLĂUZITORUL NOSTRUIoan 16:13 „Când va veni Mângâietorul, Duhul Adevărului, are să vă

călăuzească în tot adevărul” .Când mergi prin locuri necunoscute, prin păduri, printr-o noapte întune-

coasă, cât de preţioasă este călăuza! Prin lumea aceasta noi trecem ca printr-un pustiu, pe un drum pe care nu am mai fost . Duhul Sfânt este Călăuzitorul nostru zi şi noapte, aşa cum odinioară stâlpul de foc şi norul conducea pe Israel până în Canaan sau cum steaua Betleemului a condus magii la Domnul Isus .

Principalul este să ne lăsăm călăuziţi de El, şi în privinţa aceasta nu se cere multă isteţime, ci mai multă ascultare şi încredere .

De câte ori nu eşti la răscruci în viaţă, de câte ori nu ţi se închide dru-mul! Nu uita că ai un Călăuzitor . Nu te frământa, nu căuta la oameni, ci roagă-te Domnului să te călăuzească, să aleagă El pentru tine, să hotărască El, să-Şi spună El cuvântul . Câtă pace şi bucurie aduce aceasta pentru cre-dincios!

Călăuzirea Lui nu e greu de cunoscut, atunci când cauţi voia Lui, când ai renunţat la călăuzirea minţii şi priceperii tale, oricât ar fi ele de mari .

Fii atent să nu păţeşti ca Balaam, care a cerut călăuzire de la Domnul şi a primit-o, dar fiindcă inima lui era plină de lăcomie, a nesocotit această călăuzire şi a vrut ca Domnul să-i dea sfat după inima şi pofta lui . De câte ori nu ai şi tu călăuzire precisă, dar fiindcă nu e după voia ta, ori ispiteşti pe Dumnezeu ca Balaam, ori alergi la unul şi la altul să te sfătuiască .

Am arătat foarte sumar numirile Duhului Sfânt şi importanta lor pentru credincios . Din toate se poate vedea că Dumnezeu, trimiţând Duhul Său la noi, a avut în vedere toată viaţa şi toate împrejurările vieţii noastre, aşa cum spune apostolul Petru: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui” (II Petru 1:3) .

În afară de aceasta, ne putem da seama clar că deşi este numit în dife-rite feluri, este acelaşi Duh . În plus, vedem şi suntem conduşi să recunoaş-tem că unde este vorba de Duhul lui Dumnezeu, este vorba de Dumnezeu .

Faptul că este numit cu diferite nume, deşi este Unul Singur, i-a făcut pe unii să spună că nu e tot una Duhul Sfânt cu Duhul lui Isus Christos şi

21

aceasta unii fără să ştie, iar alţii ca să-si apere ereziile lor sectare . Astfel, aceştia spun că poţi să fii credincios, şi deci mântuit, fără să ai Duhul Sfânt! Când însă îi araţi versetul: „Dacă n-are cineva Duhul lui Isus Christos, nu este al Lui” (Romani 8:9), atunci imediat îţi răspund că Duhul lui Christos nu e tot una cu Duhul Sfânt .

În Evrei 3:7 se spune: „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: «astăzi dacă auziţi glasul Lui…»” Cel ce spune aceste cuvinte din partea Duhului în Vechiul Testament (Psalmul 95:7) este David, iar el nu zice că Duhul Sfânt vorbeşte prin el, ci Duhul Celui Veşnic . „Duhul Celui Veşnic vorbeşte prin mine” (II Samuel 25:2) . Deci e clar că Duhul Celui Veşnic este Duhul Sfânt .

Tot aşa la I Petru 1:10-11 se spune: „Proorocii care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetări-lor lor stăruitoare . Ei cercetau să vadă în ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Christos, care era în ei . . .” Despre aceşti prooroci am arătat mai sus că ei Îi ziceau Duhului Sfânt „Duhul Celui Veşnic” sau „Duhul lui Dumnezeu”, despre care autorul epistolei către Evrei zice că era Duhul Sfânt, iar apostolul Petru Îl numeşte Duhul lui Isus Christos .

Iată dar că este de prisos să mai dau alte explicaţii aici, deoarece reiese din Cuvântul scris adevărul . Cei ce sunt credincioşi sinceri, cei ce sunt pătrunşi de Duhul Scripturilor înţeleg toate acestea . Pentru ei nu e o greutate să înţeleagă că unde este Duhul Sfânt, acolo este Dumnezeirea întreagă, adică Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, aşa cum înţelegem din Ioan 14:23: ,,Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el” .

DUMNEZEU DUHUL SFÂNTUnde este Duhul Sfânt acolo este Dumnezeu . Atât credincioşii din

Vechiul Testament, cât şi apostolii au ştiut lucrul acesta . Apostolul Petru le spune clar lui Anania şi Safira că nu au minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu (Fapte 5:3-4) .

Din numirile arătate s-a putut vedea că aceleaşi însuşiri le are şi Duhul Sfânt ca şi Dumnezeu şi anume: sfinţenia, harul, adevărul, gloria . Numai despre Dumnezeu se poate spune că este Duhul Sfinţeniei, Duhul Harului, Duhul Adevărului sau Duhul Gloriei, căci numai El este izvorul la toate acestea .

Apostolul Pavel la I Corinteni 12:6 spune: „Este Acelaşi Dumnezeu care lucrează totul în toţi”, iar în versetul 11 spune: „Dar toate aceste lucruri le

22

face Unul şi Acelaşi Duh” . Deci Unul face totul şi Acest Unul în versetul 6 este numit Dumnezeu, iar în versetul 11 Duhul .

Reiese apoi clar că Duhul Sfânt este Dumnezeu şi din binecuvântarea pe care o spune apostolul Pavel: „Harul Domnului nostru Isus Christos şi iubi-rea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului să fie cu voi cu toţi…” (II Cor . 13:14), unde Duhul Sfânt este pus pe aceeaşi treaptă cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul .

PREZENŢA LUI DUMNEZEU ÎN VIAŢA OMULUIPRIN DUHUL SFÂNT

Încă din vechime găsim scris că Dumnezeu vrea să locuiască cu omul . La poporul Israel prezenţa lui Dumnezeu era simbolizată prin chivotul legă-mântului – cortul întâlnirii . El conducea pe poporul Israel ziua printr-un nor, iar noaptea prin stâlpul de foc, îngrijind de toate trebuinţele lui .

Când Solomon înalţă rugăciunea, la sfinţirea templului, el citează: ,,Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric” (I Împăraţi 8:12) . Dar tra-ducerea exactă este: „O, Doamne, care ai aşezat soarele în ceruri, dar ai ales să locuieşti într-un întuneric des” . Domnul Isus spune: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi . Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el” (Ioan 15:23) .

Dumnezeu vrea să locuiască cu omul, să umple toate compartimentele vieţii lui . Nu vrea să fie numai musafirul nostru, cum de multe ori se roagă credincioşii, ci vrea să fie „gazda”, stăpânul vieţii şi al casei noastre . Ce har!

Când eram copil şi citeam despre Enoh că a umblat cu Dumnezeu, mă tot minunam şi mă miram cum poate un om să umble cu Dumnezeu . La fel când citeam despre Moise că a stat de vorbă cu Dumnezeu şi despre alţi sfinţi, îmi spuneam: „Ce mare har au avut oamenii aceştia!” Dar când, prin Duhul Sfânt, Dumnezeu umblă cu atâţia credincioşi şi aceştia umblă, la rân-dul lor, zi de zi, cu Dumnezeu, putem noi să apreciem acest har bogat?

Nu numai atât, dar citim în Sfânta Scriptură că sfinţii aceştia pe care noi îi admirăm au dorit să vadă ce avem noi, aceste lucruri în care chiar îngerii doresc să privească (I Petru 1:10-12) . „Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi” (Evrei 11:39,40) .

23

DUHUL SFÂNT ESTE TRIMIS DE TATĂL ÎN NUMELEDOMNULUI ISUS (Ioan 14:26)

Domnul Isus spune: „Vă este de folos să Mă duc, căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 14:7), adică, „voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor” (Ioan 14:16) .

„Aţi auzit că v-am spus: „Mă duc şi Mă voi întoarce la voi . Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: «Mă duc la Tatăl, căci Tatăl este mai mare decât Mine»” (Ioan 14:28) .

Mariei Domnul Isus îi spune: „Nu mă ţinea, căci nu M-am suit la Tatăl Meu, ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17) .

Era neapărat nevoie ca Domnul Isus să Se înalţe la cer, căci iubindu-i pe ai Săi până la capăt (Ioan 13:1), voia să rămână cu ei în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Mat . 28:10) . Dacă ar fi rămas cu trupul, deşi era un trup slăvit şi plin de putere, nu putea să fie cu ai Săi cu toţi deodată . Astfel, când era cu Maria, nu era cu Petru; când era cu cei din Emaus, nu era cu cei din Ierusalim .

Prin Duhul Sfânt, tocmai prin faptul că e Duh, Domnul Isus este cu toţi ai Săi şi-i umple în acelaşi timp . În plus este cu trupul Său slăvit, care poartă urmele cuielor şi suliţei, la dreapta Tatălui, care este mai mare decât toţi, ca Mare Preot care mijloceşte pentru noi (Evrei 4:14-16; 7:25; 8:8; 10:19-23) .

DUHUL SFÎNT ESTE O PERSOANĂ, O PERSONALITATEAcest lucru este arătat în câteva locuri din Sfânta Scriptură, dar se dedu-

ce din multe altele şi din ansamblul numirilor şi rolurilor Sale .Astfel, El se roagă, mijloceşte cu suspine negrăite pentru noi şi

Dumnezeu ia aminte la năzuinţa Duhului, căci El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu (Romani 8:26-27) .

El este martor împreună cu duhul nostru, adeverind că suntem copii ai lui Dumnezeu (Romani 8:16) .

Are voinţa Lui proprie: „Duhul lui Dumnezeu ne vrea cu gelozie pentru Sine” (Iacov 4:5) .

Se întristează: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” (Efeseni 4:30) .

LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎNAINTE DE RUSALIIDuhul Sfânt a fost cu toţi credincioşii din toate veacurile . Prin Duhul

24

Sfânt au proorocit proorocii despre Domnul Isus şi despre lucrurile viitoare . Prin Duhul Sfânt au trăit o viaţă curată şi au fost plăcuţi lui Dumnezeu . Amintesc aici doar câteva versete care arată aceasta:

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (II Tim . 3:16) . Duhul Sfânt este Acela care i-a inspirat şi le-a spus la fiecare din ei ce trebuie să scrie .

„Proorocii cercetau să vadă în ce vreme şi în ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Christos care era în ei, când vestea (Duhul) mai dinainte patimile lui Christos şi slava de care avea să fie urmate” (I Petru 1:11) .

„Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu” (Judecători 6:34) .„Duhul Domnului a venit peste Iefta” (Judec . 11:29) .„Cum a auzit Saul aceste vorbe, Duhul Domnului a venit peste el” . (I

Sam . 11:16) .„Şi Duhul m-a răpit” (Ezech . 3:12,14; 8:3; 37:1) .„Îngerul i-a spus: «Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui

Preaînalt te va umbri»” (Luca 1:35) .„Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece şi

Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt” (Luca 1:41) .„După aceste vorbe a suflat peste ei şi le-a zis: «Luaţi Duh Sfânt»”

(Ioan 20:22) .Deşi aşa cum se vede din cele de mai sus Duhul Sfânt a fost cu credincio-şii şi înainte de Rusalii, este o deosebire între lucrarea Lui dinainte şi de după Rusalii . Aceasta o arată chiar şi Domnul Isus, când zice: „Vă este de folos să Mă duc, căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi” (Ioan 16:7) .

Apostolul Petru, când a făcut acea frumoasă mărturisire despre Domnul Isus, zicând: „Tu eşti Christosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu” (Matei 16:16), a făcut-o prin Duhul Sfânt . căci Domnul Isus adaugă: „ . . .nu carnea şi sânge-le ţi-a făcut cunoscut lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri” (Matei 16:17) . Cu toate acestea, Domnul Isus spune că este nevoie să meargă ca să vină Duhul Sfânt .

Înainte de Rusalii Duhul Sfânt nu a fost pe pământ ca o persoană care să rămână cu credinciosul permanent, ca după Rusalii, ci lucra din afară, ca o putere, ca o influenţă . Prin Domnul Isus credincioşii au cunoscut pe Dumnezeu ca un Dumnezeu care locuieşte cu ei, lucru pe care cei din vechime nu-l cunoşteau . Ştiau că Dumnezeu este în mijlocul lor, dar prezen-ţa aceasta îi făcea să tremure . De aceea, scriitorul spune în epistola către Evrei că noi nu ne-am apropiat de un munte care nu se putea stinge şi care

25

era cuprins de foc . . . şi priveliştea aceea era aşa de îngrozitoare, încât chiar şi Moise a zis: „Sunt îngrozit şi tremur”, ci ne-am apropiat de Muntele Sionului . . . de Isus, Mijlocitorul Legământului celui nou” (Evrei 12:18-24) .

Noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu ca locuind împreună cu noi în persoana Domnului Isus . Dar, întrucât Domnul Isus fiind pe pământ în trup – chiar în trupul slăvit – nu putea fi în acelaşi timp şi în Ierusalim şi în Emaus sau în altă parte, a fost nevoie ca El să meargă la Tatăl şi să vină Duhul Sfânt în Numele Lui, ca să fie în acelaşi timp cu toţi ai Săi în parte, în orice loc s-ar găsi ei .

Că Duhul Sfânt nu Se manifestă şi înainte de Rusalii ca după Rusalii reiese şi din cele ce spune apostolul Petru în cuvântarea sa de la Rusalii . El zice că acum s-a împlinit ceea ce au spus proorocii despre această făgăduin-ţă a Duhului Sfânt, adică turnarea (revărsarea) Duhului Sfânt (Fapte 2:17, 18,39) .

Este necesar să facem această deosebire, pentru că altfel nu putem înţe-lege anumite versete din Biblie . De exemplu, Domnul Isus a suflat Duhul Sfânt şi a zis: „Luaţi Duh Sfânt” (Ioan 20:22) . În altă parte, unde vorbeşte despre rugăciune, spune că va da Duhul Sfânt celor ce Îl cer” (Luca 11:13) . Se vede clar că nu este vorba despre persoana Duhului Sfânt, ci de puterea şi influenţa Sa . Ca să înţelegem mai bine dau exemplul pe care l-a dat Domnul Isus cu izvorul . Nu este tot una să ai apă de la izvor, chiar dacă toate vasele îţi sunt pline (căci mulţi credincioşi din Vechiul Testament erau plini de Duhul Sfânt) sau să ai însuşi izvorul . Putem spune despre cre-dincioşii de dinainte de Rusalii că aveau apa de la izvor, aveau Duhul Sfânt, dar nu-L aveau ca o persoană, ca un izvor care să fie în ei şi să rămână necontenit . Mai mult, Domnul Isus spune că „apa aceasta se va transforma în ei într-un izvor de apă vie”, care va stâmpăra setea celor din jur (Ioan 4:14; 7:38, 39) .

PRIMIREA DUHULUI SFÂNTMultă dispută a mai fost şi este în privinţa acestui subiect . Aceasta din

cauză că mintea omenească, în necredinţa ei, a căutat să schimbe adevărurile sfinte după mărginirea ei . Omul e gata să facă lucruri grele şi refuză mântu-irea în dar .

Odată un ministru de război al Siriei, care era lepros, auzind de la o fetiţă evreică – servitoarea lui roabă – despre omul lui Dumnezeu Elisei, când vine la acesta şi el îi spune că pentru vindecarea lui trebuie să se scal-de de şapte ori în Iordan, nu numai că refuză să facă aceasta, dar se şi

26

mânie . „Eu credeam” zice el, „că va veni personal, că se va atinge de rana mea şi mă va vindeca” . Slujitorul său, un om mai simplu, dar cu o judecată mai sănătoasă, îi răspunde: „Dacă proorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: Scaldă-te şi vei fi curat” (II Împăraţi 5:11-14) .

Câte pelerinaje nu s-au făcut la diferite locuri sfinte! Câţi nu si-au chi-nuit sufletul şi trupul ca să fie mântuiţi, refuzând să primească în dar ceea ce Domnul le oferă! Tot astfel, în privinţa primirii Duhului Sfânt, atâţia şi-au chinuit trupul, ajungând ca pipirigul . Unii au primit duh, însă altfel de duh, care şi-a bătut joc de ei, înşelându-i şi căutând să înşele şi pe alţii, care nu au avut temelia pe stâncă .

Auzi pe unii vorbind despre stăruinţa după Duhul Sfânt . De unde sunt aceste apucături şi expresii la oameni care totuşi se numesc credincioşi? Să mergem la izvorul Cuvântului lui Dumnezeu, să vedem ce lumină ne dă Domnul în privinţa aceasta .Duhul Sfânt ca persoană, ca Dumnezeu care rămâne cu credincioşii . a venit pentru prima dată la Rusalii . Singura condiţie pe care le-a pus-o Domnul Isus ucenicilor în această privinţă a fost să rămână la Ierusalim şi să aştepte făgăduinţa Tatălui (Fapte 1:4) . Nu le-a spus nici să se roage să primească Duhul Sfânt, nici să stăruiască, nici să postească, nici să facă alte mătănii, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui .

„Făgăduinţa aceasta”, spune apostolul Petru, „este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul . Dumnezeul vostru” (Fapte 2:39) . Apostolul Pavel spune că această făgăduinţă, adică Duhul Sfânt, o dă Domnul celor ce sunt fii ai Lui . „Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care ne face să strigăm Ava, adică Tată (Gal . 4:6) . Deci cine are Duhul Sfânt este un copil al lui Dumnezeu sau cine este un copil al lui Dumnezeu are Duhul Sfânt (Romani 8:14) .

Rămâne acum să vedem cum poate cineva ajunge copil al lui Dumnezeu, ca astfel să vedem cum se primeşte Duhul Sfânt .

CONDIŢIILE PRIMIRII DUHULUI SFÂNTCel mai important lucru în viaţa unui om este primirea Duhului Sfânt .

Această importanţă este arătată peste tot în Biblie .Ioan, când predică pe malurile Iordanului pocăinţa, botezând pe cei ce

primeau mărturia lui, îndreaptă privirile spre Cel ce va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc . Arată că ceea ce făcea el era ceva provizoriu, până avea să

27

vină Realitatea . Domnul Isus, în vorbirea cu Nicodim, îi arată acestuia, şi prin el tuturor, că trebuie să se nască din nou . „Dacă nu se naşte cineva din nou”, zice El, „nu poate intra în împărăţialui Dumnezeu” (Ioan 3:6) . Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că un om nenăs-cut din nou e ca un mort, ca ceva care nu există, aşa cum arată apostolul Pavel la Efeseni 2:1: „Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre”, iar tot în acelaşi capitol, în versetul 12 spune: ,, . . .eraţi fără Christos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume” .

Cum se face această naştere din nou? Domnul Isus îi spune lui Nicodim: „Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu . Ce este născut din carne este carne, ce este născut din Duh este Duh” (Ioan 3:5,6) . Deci a fi născut din nou înseamnă a primi Duhul Sfânt sau a primi Duhul Sfânt înseamnă a fi născut din nou, în sen-sul Noului Testament .

În Evanghelia după Ioan capitolul 3, versetul 8, Domnul precizează că oricine este născut din nou este născut din Duhul: „Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul” . În capitolul 6, versetul 63, la fel se spune: „Duhul este Acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic” .

Cum ajunge cineva să se nască din nou?Domnul Isus spune că naşterea din nou este din apă şi din Duh . E

nevoie să explicăm aici ce înseamnă apa despre care vorbeşte Domnul Isus lui Nicodim, întrucât mulţi nu ştiu ce să înţeleagă cu privire la naşterea din nou . Unii nu ştiu că apa despre care vorbeşte Domnul Isus aici este Cuvântul lui Dumnezeu . Astfel, ei spun că apa amintită în acest text este botezul pocăinţei, botezul lui Ioan, care nu e de ajuns şi după care urmează botezul cu Duhul Sfânt . Domnul Isus vorbeşte însă de o naştere lăuntrică din Cuvântul lui Dumnezeu şi din Duhul Sfânt . Iată câteva versete din care reiese clar că apa despre care se vorbeşte aici este Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu apa curgătoare sau stătătoare, care nu are nici un efect în ce priveşte curăţirea inimii sau naşterea din nou:

–La Efeseni 5:25-26 apostolul Pavel spune: ,, . . .cum a iubit Christos Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt…”

–În evanghelia după Ioan, 15:3, este scris: „Acum voi sunteţi curaţi din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus” .

–Iacov 1:18: „El de bună voia Lui ne-a născut prin Cuvântul Adevărului”, sau

28

–„El, Isus Christos, a venit cu apă şi cu sânge, nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge şi Duhul este Cel ce mărturi seşte despre aceasta . Trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa şi sângele şi acestea sunt una în mărturisirea lor” (I Ioan 5:6-9) .

Nicidecum nu se referă aici Cuvântul la apă, ci la Apa vieţii, apa Cuvântului lui Dumnezeu . Domnul Isus a venit întâi cu apă, cu Cuvântul Lui . Aceasta nu ar fi putut mântui lumea, de aceea, a venit cu sânge, jert-findu-Se . Se spune apoi că Duhul, apa şi sângele fac mărturie . Este vorba despre Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu şi Sângele lui Isus . Este o vor-bire duhovnicească, pe care cei duhovniceşti o înţeleg .

CUM SE ÎNTÂMPLĂ, PRACTIC, NAŞTEREA DIN NOU?Un slujitor al lui Dumnezeu vesteşte Cuvântul Evanghe liei prin Duhul

Sfânt, arătând că Domnul Isus a murit pe cruce pentru păcatele noastre, sati-sfăcând astfel toate cerinţele lui Dumnezeu . Tot astfel, arată prin Cuvântul sfânt starea nenorocită a păcătosului: pierdut, căzut, distrus din cauza păcatu-lui, plin de răni şi vânătăi, din tălpi până în creştet nefiind nimic sănătos (Isaia 1:5-6) . Sufletul nenorocit şi însetat după vindecare, după pace, soarbe cu nesaţ cuvintele Evangheliei, a eliberării lui . Cuvintele acestea pătrund întreaga lui fiinţă, încolţesc în inima lui şi astfel omul crede aceste cuvinte . Primeşte jertfa Domnului Isus ca pentru el . Cu ochii scăldaţi în lacrimi, în lacrimi de pocăinţă, în lacrimi de durere, văzând că pentru el a murit Domnul Isus, cu ochii scăldaţi în lacrimi de recunoştinţă, de mulţumire pentru Domnul Isus care l-a mântuit, în a cărui jertfă şi prin al cărui sânge vede ispăşite toate păcatele sale, cade la picioarele Lui cu întreaga fiinţă, zicându-I: „Doamne Isuse, iată-mă aici . N-am ce-ţi aduce decât o viaţă plină de păcat şi amărăciune, care Te-a răstignit pe Tine . Hainele de pe mine sunt numai zdrenţe, de care mi-e silă, dar Îţi mulţumesc că ai murit pentru mine . În sân-gele Tău au fost spălate şi păcatele mele . Până acum am trăit fără Tine, mi-am făcut de cap . Doamne, mă predau Ţie cu întreaga fiinţă, vreau să-Ţi slujesc, căci m-ai răscumpă rat . Fă cu mine şi din mine ceea ce voieşti Tu” .

În momentul acesta, făcându-se una cu Domnul Isus prin credinţă, punându-se sub neprihănirea Domnului Isus, omul respectiv îşi reia locul pierdut prin căderea lui Adam . Reia legătura cu Dumnezeu şi astfel Duhul lui Dumnezeu pătrunde şi umple întreaga lui fiinţă, schimbându-l din întu-neric în lumină (Efeseni 5:8) . Dumnezeu nu mai are nimic împotriva lui, fiind împăcat cu El prin trupul Domnului Isus Cel crucificat (II Cor . 5:18-19) .

29

Învârteşti comutatorul electric, becul se pune în legătură cu uzina, curentul năvăleşte imediat, aducând lumina . Firi şoarele acelea negre, pe care atunci când era întrerupt curentul le vedeai, oricât de subţiri ar fi fost, ime-diat ce năvăleşte curentul nu le mai vezi . Aproape că nu mai vezi nici becul; în schimb, vezi lumina . Aşa se întâmplă şi cu cineva care e pus în legătură cu Dumnezeu, cu cineva care are Duhul Sfânt . E un om nou . Lăuntrul lui este luminat de Duhul lui Dumne zeu . Această lumină luminează dinăuntru în afară, transfor mându-i şi luminând şi pe cei din jurul lui .

Alt exemplu poate fi acela cu o cameră plină de praf şi miros rău . Deodată deschizi uşa şi ferestrele . Aerul curat şi soarele intră înăuntru . După un oarecare timp, observi că aerul rău a dispărut, iar acum e un aer proas-păt, curat . Cum s-a făcut această schimbare nu vezi, dar îi simţi efectul . Domnul Isus spune: „Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine şi încotro merge . Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3:8) .

Ţinând cont că inima omului înainte de a se întoarce la Domnul este plină de toate murdăriile, deschizând-o pentru Cuvântul lui Dumnezeu, cre-zându-l, primindu-l, acesta prin Duhul Sfânt curăţeşte, alungând afară totul, osândind totul, aducând pacea, bucuria şi odihna .

Aşa a fost şi întoarcerea mea la Domnul şi primirea Duhului Sfânt în viaţa mea . Eram elev în clasa a V-a la Şcoala Normală de învăţători din Arad . Fiind copil de credincioşi, eram obişnuit să mă rog în fiecare diminea-ţă şi seară sau peste zi când aveam de aranjat ceva . Totuşi, deşi spuneam că sunt credincios şi mă rugam, nu-L cunoşteam pe Domnul Isus . Mă rugam Lui nu pentru că aveam legătură cu El, ci pentru că era cultivată în mine teama de Domnul, teama de pedeapsă, căci mă temeam de moarte . Eram ca cineva care, având nevoie de un lucru de la vecinul său cu care era certat, neavând încotro, îi cere, dar fără să-l privească, cu spa tele la uşă . Aşa Îi ceream şi eu în rugăciunile mele Domnului, căci eram vrăjmaş cu El prin purtarea mea . Totuşi mă so coteam cel mai bun din clasă, comparându-mă cu cei mai buni dintre colegii mei şi reuşind în sinea mea să-i întrec . Într-o seară de mai a anului 1945, ieşind să mă rog în grădina şcolii, am observat la un moment dat că sunt oprit în rugăciune şi nu mă mai pot ruga . În acel moment mi-a trecut prin faţă, în mintea mea, ca un film toată viaţa mea, cu toate ale ei, cu toate mustrările de conştiinţă şi cu toate păcatele ei, de la vârsta de când am început să pricep ceva . Abia atunci mi-am dat seama cine sunt . Mi-am dat seama că nu numai păcatele pe care le vedeam eu zilnic în viaţa mea şi pentru care mă rugam erau o primejdie, ci în mine

30

era o rădăcină şi o tulpină rea . păcătoasă, putrezicioasă, din care odrăsleau aceste păcate . Nemaiputând suporta mustrarea de conştiinţă şi aceste păcate care apăsau în clipa aceea toate asupra mea, am început să plâng disperat . (Gândeşte-te, dacă pentru o clipă ar apăsa asupra ta toate mustrările de con-ştiinţă cu toată intensitatea lor ori de câte ori ai făcut un păcat sau un rău în viaţă, oare ai putea să stai nepăsător sau să nu plângi, oricât de inimos ai fi? Dar să te apese toate acestea adunate la un loc o veşnicie întreagă, împreună cu regretul şi amintirea veşnică a faptului că ai avut ocazia să fii mântuit, că a fost şi pentru tine har, dar l-ai respins!

În clipa aceea mi-am adus aminte de Cuvântul Evanghe liei, de Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, (deci şi pe mine) că a dat (pentru mine) pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine (deci şi eu) crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16) .

L-am văzut pe Domnul Isus în seara aceea pentru prima dată răstignit pentru mine. Un om nevinovat, Fiul lui Dumne zeu, încărcat cu păcatele mele, iar în faţa Lui, eu, un ticălos, un păcătos, un nenorocit . Nu am mai văzut atunci în faţa crucii pe nimeni altul decât pe mine . Nici colegul cu care mă comparam, nici soldaţii care-L batjocoreau, nici fariseii, nici chiar femeile sfinte, ci numai pe mine .

Plângând, am căzut cu faţa la pământ înaintea Domnului, sub un cais, rugându-mă: „Doamne Isuse, Tu ai murit pe cruce în locul meu, pentru păcatele mele . Te rog să mă ierţi şi pe mine şi să mă primeşti la Tine aşa cum sunt şi să faci cu mine ce voieşti Tu, căci mă iubeşti” .

Îndată inima mi-a fost umplută de bucurie, de siguranţa iertării, de o deplină pace . A dispărut din mine orice teamă, orice apăsare, orice durere . Lacrimile de durere s-au transfor mat în lacrimi de bucurie . M-am sculat de pe genunchi, plin de bucurie şi astfel, săltând, am mers spre dormitor . Am în ceput cu adevărat să mă veselesc, căci am ajuns acasă în odihnă la Tatăl meu . Duhul Sfânt mi-a umplut inima şi nu m-a mai părăsit . Mi-a dat sigu-ranţa iertării şi m-a făcut să strig „Tată”, plin de bucurie, fără frică .

Nu numai cu mine s-a întâmplat aşa, ci cu toţi credin cioşii . Aş putea să spun despre alţii, iar ei la rândul lor să vă spună experienţele lor şi ale altora . E bine să ne amintim exemple din Biblie, ca să se vadă practic cum se ajunge la mântuire, cum se naşte cineva din nou, cum primeşte Duhul Sfânt .

Famenul etiopean se întorcea de la Ierusalim spre casă în carul lui, citind capitolul 53 din Cartea proorocului Isaia, fiind însetat după Dumnezeu, fapt dovedit însuşi de drumul lui la Ierusalim, pentru a se închina la o dis-

31

tanţă aşa de mare . Duhul Domnului i-l trimite pe Filip, care îi vesteşte pe Domnul Isus şi mântuirea Sa . Famenul crede şi-şi dă inima Domnului . E un om nou . Ca dovadă, ajungând la un râu, opreşte carul şi este botezat, con-firmând prin botezul lui că a murit împreună cu Christos şi a înviat împreu-nă cu El prin credinţă . Duhul îl răpeşte pe Filip, iar famenul îşi vede de drum plin de bucurie, de unde înainte era trist şi îngându rat (Fapte 8:29-30) . Cine i-a dat această bucurie şi pace, decât Duhul Sfânt care i-a umplut inima!

Alt caz poate fi dat acela din casa sutaşului Corneliu, unde apostolul Petru predică pe Domnul Isus . Spune Cuvântul aşa: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, s-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul” (Fapte 10:44) . Ce s-a întâmplat? Toţi aceştia au crezut Cuvântul propovăduit de Petru, l-au primit, deci au primit împăcarea cu Tatăl făcută de Domnul Isus pe cruce, au primit neprihănirea Lui, deci nu mai era nici o piedică pentru Duhul Sfânt, Dumnezeu, să locuiască cu ei, în ei . Ca dovadă a şi lăsat să se vadă clar lucrul acesta .

Mai amintim şi cazul temnicerului din Filipi (Fapte 16:24-34) . Nemaiputând rezista lucrării lui Dumnezeu, tem nicerul se aruncă la picioarele lui Pavel şi Sila, întrebând: „Domnilor, ce trebuie să fac să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta” . Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui, cât şi celor din casa lui . Temnicerul i-a luat cu el chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui . După aceasta i-a dus acasă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu” .

Poate cineva să spună că temnicerul nu a primit Duhul Sfânt? A făcut el ceva deosebit pentru aceasta, în afară de faptul că s-a pocăit şi a crezut în Cuvântul lui Dumnezeu? Se spune aici că a vorbit în limbi, ca semn al primirii Duhului Sfânt? Nu . Nici nu era nevoie de astfel de semn, căci Pavel şi Sila ştiau că el este născut din nou, iar necredincioşi nu erau acolo, căci toţi ai casei au crezut . Ca dovadă că a fost mântuit şi a primit Duhul Sfânt a fost faptul că s-a botezat şi s-a bucurat cu casa lui că a crezut .

Remarcaţi, vă rog, că nu şi-a pus nimeni mâinile peste ei, şi nici nu s-a rugat nimeni pentru ei ca să primească Duhul Sfânt, ci automat, în momen-tul când au crezut, Duhul Sfânt a venit în inima lor . De altfel, apostolul Pavel arată lucrul acesta clar când spune: „Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul Adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetlu-iţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit” (Efeseni 1:13) . Deci în clipa în care au crezut . Întâlnim aici cuvântul „făgăduit” . Dacă este o făgăduinţă din

32

partea lui Dumnezeu, să nu uităm că El Îşi ţine făgăduinţa Sa, numai să fie îndeplinite condiţiile pentru această făgăduinţă, căci apostolul Petru zice: „Făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul” (Fapte 2:39) . Deci făgăduinţa a fost dată şi rămâne valabilă, iar oricine se întoarce la Domnul şi crede în El intră în această făgăduinţă împlinită şi primită la Rusalii odată pentru toţi .

Poate citind cele de mai sus, cineva să răspundă că au fost cazuri amintite în Biblie când Duhul Sfânt nu a venit automat peste cineva, ci prin punerea mâinilor şi prin rugă ciuni, şi că această primire a Duhului Sfânt a fost însoţită de semnul vorbirii în limbi . Întrucât aceste explicaţii sunt nece-sare, ne vom ocupa într-un capitol special de cazuri ti pice de primire a Duhului Sfânt, unde sunt amintite toate aceste lucruri . Până atunci însă vrem să ne mai oprim asupra condiţiilor primirii Duhului Sfânt – a naşterii din nou – întrucât aceasta este problema cea mai importantă în viaţă .

La Rusalii apostolul Petru spune celor străpunşi la inimă: „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Christos spre iertarea păcatelor voastre . apoi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fapte 2:38) . Deci pocăinţa este o condiţie a primirii Duhului Sfânt, dar aceasta este legată de botezul în numele Domnului Isus, ceea ce presupune credinţa . „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Christos am fost botezaţi în moartea Lui?” (Romani 6:3) Şi aceasta cum altfel decât identificându-ne cu El prin credinţă . În urma acestor două condiţii: pocăinţă şi credinţă, se capă-tă iertarea păcatelor şi se primeşte Duhul Sfânt .

În evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetul 12, citim: „dar tuturor celor ce L-au primit (pe Domnul Isus), adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” . Deci a crede în Domnul Isus înseamnă a-L primi pe El; cu alte cuvinte, a primi moartea Lui pentru tine, pentru păcatele tale şi a-L primi pe El ca viaţă veşnică (Ioan 11:25; Ioan 14:6; I Ioan 5:11-20), ca lumină (Ioan 8:12) adevărată pentru tine per-sonal .

Aceasta este o credinţă reală din care te hrăneşti, care îţi satisface pe deplin setea ta lăuntrică . Nu este o credinţă deşartă, bazată pe o nădejde amânată, care spune: „Dacă vei ajunge să faci aşa, să fii aşa etc ., vei primi . . .” Nu, ci o dorinţă împlinită, care este un pom de viaţă, la adăpostul căreia te odihneşti şi din care te hrăneşti (Prov . 13:12; Evrei 4:6-10) .

A crede în Domnul Isus înseamnă a te identifica cu jertfa Sa de pe cruce, deci ca şi când tu ai fi murit pe cruce împreună cu El, ca şi când tu

33

ai fi fost îngropat şi ai fi înviat împreună cu Christos . Aceasta înţelegea apostolul Pavel când zicea că „dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El printr-o înviere asemănătoare cu a Lui” şi „ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răs tignit împreună cu El” (Romani 6:5-6) . „Căci cine a murit de drept este izbăvit de păcat . Acum dacă am murit împreună cu Christos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Christosul înviat din morţi nu mai moare, moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui” (Romani 6:7-9) . „Tot aşa şi voi socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu” (Romani 6:3-11) . Ce este aici, decât o credinţă reală, vie, cu inima, şi nu numai cu capul .

Prin credinţă sufletul credincios se uneşte cu Domnul Isus, aşa cum la căsătorie se uneşte o pereche . Toate datoriile miresei trec asupra mirelui, dar şi toată cinstea şi moştenirea, precum şi numele mirelui trec asupra miresei . Soarta ei e soarta lui şi invers . Aceasta se întâmplă când un suflet spune „da” atunci când Mirele ceresc îi cere inima . Tot trecutul nostru este iertat, e şters; suntem îmbrăcaţi în hainele Lui, primim slava Lui şi aceasta nu pentru că noi am făcut ceva, ci pentru că El a avut milă de noi, ne-a iubit, ne-a ales să-I fim mireasa Lui, iar noi L-am primit, I-am răspuns: „Da, vreau” . Ce har bogat!

În ziua judecăţii oamenii vor fi judecaţi nu pentru păca tele lor, căci pentru acestea a fost judecat Domnul Isus, când a fost osândit pe lemnul blestemat, ci vor fi judecaţi pentru că nu au crezut în Numele Singurului Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 3:18-19; 16:9-9) .

Apostolul Pavel vesteşte Evanghelia (Vestea bună) a lui Dumnezeu, şi anume că pe cruce ,,Dumnezeu era în Christos, împăcând lumea cu Sine şi neţinându-le în seamă păcatele” (II Cor . 5:19) . Cu alte cuvinte, lumea, uni-versul întreg a fost împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său . Sau, mai clar, prin jertfa Domnului Isus a fost dărâmat zidul de despărţire dintre om şi Dumnezeu . Păcatul a fost judecat, osândit, nemaifiind nevoie de vreo altă ispăşire pentru păcat şi nemaifiind nevoie să fie cineva osândit pentru păcat . Dar dacă omul nu primeşte această veste bună, dacă nu crede în ea, dacă o nesocoteşte, el rămâne mai departe în osânda lui, a păcatelor sale . De exem-plu, se spune că atunci când s-a dat legea prin care sclavia era desfiinţată, un sclav a fost întâlnit tot ca rob, după ani de zile în casa unor bo gătaşi . Săracul de el, deşi avea tot dreptul să fie liber, era tot sclav, pentru că nu ştiuse despre legea eliberării!

De două mii de ani s-a dat un decret (o hotărâre) de iertare pentru toţi oamenii (Rom . 5:18), şi această veste bună (Evanghelia) se predică peste tot;

34

cu toate acestea, atâţia oameni mai stau în robia păcatului, robi ai lui Satan, care nu mai are nici un drept asupra lor . Doar atât că ei tre buie să recu-noască, să primească eliberarea lui Christos .

Ce minunată este Evanghelia! Apostolul Pavel spune că nouă ne-a fost încredinţată propovăduirea acestei împă cări . E dureros că mulţi, chiar dintre cei ce se numesc cre dincioşi, nu cunosc, sau mai bine zis, nu primesc Evanghelia, vestea împăcării . Mai dureros e, că de multe ori chiar acei ce se numesc evanghelişti nu vestesc Evanghelia, ci un întreg pomelnic de rituri şi obligaţii pe care le pun înaintea pă cătosului, ca acesta, făcându-le, să fie mântuit!

A crede înseamnă a lua pentru tine ceea ce Dumnezeu îţi întinde prin Cuvântul Său . Un învăţător al unei şcoli duminicale se trudea să explice ele-vilor săi ce înseamnă a crede . I-a venit în minte o idee: a luat ceasul lui de buzunar, un ceas scump, şi s-a dus la primul elev din bancă, îmbiindu-l să-l primească . Acesta şi-a tras mâinile sfios şi a spus: „O, nu!” Tot aşa s-a dus la al doilea, la al treilea şi aşa mai departe, toţi refuzându-l ca primul . Unul însă, din cei ce stăteau mai la urmă, când i-a întins învăţătorul ceasul, a întins mina, l-a luat şi l-a pus în buzunar, mulţumind, spre uimirea celorlalţi care l-au întrebat pe învăţător: „Chiar i l-aţi dat lui?” „Da,” a răspuns învă-ţătorul, „şi voi l-aţi fi putut avea” . Fiecare se întreba în sinea lui, cu părere de rău, de ce nu a fost el acela care să-l ia, dar a fost prea târziu .

Aşa, mântuirea lui Dumnezeu este oferită în dar . Domnul Isus zice: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţă?” (Ioan 5:40) sau „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28), fără să-ţi ceară în schimb nimic decât ascultarea . „Du-te şi te scaldă în Iordan” a trimis Elisei vorbă prin Ghehazi lui Naaman . Cum, numai atât? Aşa de simplu? Ar fi rămas cu lepra pe el, dacă n-ar fi ascultat .

Dacă ar avea cineva o mare datorie şi un binevoitor i-ar achita-o, nu s-ar şterge ea din evidenţele contabile, credi tându-se contul respectiv? Ba da, dar dacă tu nu ai şti lucrul acesta sau dacă, auzindu-l, nu l-ai crede, nu rămâi tu cu po vara datoriei asupra ta, deşi, în fond, ea nu mai există?

Tot aşa, „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumne zeu rămâne peste el” (Ioan 3:36); deşi Fiul a suferit asupra Lui această mânie pe cruce, dar dacă nu-L primeşti, ea rămâne peste tine .

,,Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă”, zice Domnul Isus (Ioan 5:24) . Deci cine crede are viaţa

35

veşnică, şi nu zice „va avea după ce moare, sau dacă face cutare sau cutare lucru, ci are în prezent, deci o dorinţă deja împlinită . De aceea, credincioşii sunt plini de pacea lui Dumnezeu, fiind împăcaţi cu Dumnezeu . „Şi nu vine la judecată” – aceasta pentru că în locul lor a fost judecat Fiul lui Dumnezeu şi ei cred lucrul acesta .

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura”, spune Domnul Isus (Ioan 7:38), iar ucenicul şi evanghelistul care scrie aceasta lămureşte că Domnul Isus „spunea cuvintele acestea des-pre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El . Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit” (Ioan 7:39) .

În Faptele Apostolilor, capitolul 19, este scris că aposto lul Pavel, întâl-nind nişte ucenici de-ai lui Ioan, îi întreabă: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut? (versetul 2), înţelegându-se clar din această întrebare că şi apostolul Pavel ştia şi afirma că Duhul Sfânt se primeşte prin credinţa în Domnul Isus . De altfel, în epistola către Efeseni, la 1:3 se confirmă aceasta, deşi în Faptele Apostolilor 19 s-ar părea că sunt alte condiţii decât cele ale rugăciunii şi punerii mâini lor .

Despre primii creştini la Rusalii se spune: „Cei ce au primit propovă-duirea au fost botezaţi” (Fapte 2:41) . Înseamnă că au primit propovăduirea Evangheliei, s-au pocăit, au crezut şi au primit Duhul Sfânt, această lucrare înche indu-se cu botezul . Nu se mai arată deosebit că au primit Duhul Sfânt, aceasta nemaifiind atribuţia lor, ci a Tatălui, căci a Lui era făgăduinţa pentru cei ce cred . Ei şi-au făcut partea lor şi anume aceea că au primit propovă-duirea, s-au pocăit şi au crezut . Nu e arătat că ar fi stăruit ca să primească Duhul Sfânt sau s-ar fi rugat pentru aceasta, căci nici nu ar fi ştiut să se roage, şi nici nu ar fi avut timp .

Deci condiţiile primirii Duhului Sfânt sunt: pocăinţa şi credinţa în Domnul Isus (Galateni 3:14; Fapte 2:38, etc .) .

Pocăinţa înseamnă schimbarea mentalităţii . Până acum ai găsit plăcere în anumite lucruri . Acum acestea îţi sunt amare, îţi dai seama că te-au înşe-lat; îţi dai seama că eşti un păcătos . Aceste păcate apasă asupra ta şi-ţi dai seama că sunt împotriva lui Dumnezeu .

Credinţa înseamnă identificarea cu moartea Domnului Isus pe cruce şi cu învierea Sa . Primeşti jertfa Lui pentru tine. Crezi că El este Fiul lui Dumnezeu, care a venit şi a luat păcatele tale asupra Lui . Crezi că sângele Lui ţi-a spălat toate păcatele tale. Te încrezi în El ca în Cel care poate totul, care te iubeşte şi de aceea, Îi dai toată viaţa şi fiinţa întreagă Lui .

Amândouă, şi pocăinţa şi credinţa, se produc cam în acelaşi timp şi

36

sunt lucrarea lui Dumnezeu în noi .Momentul în care se primeşte Duhul Sfânt este acela când păcătosul

capătă iertarea păcatelor prin credinţa în Domnul Isus (Fapte 10:43-44), luând astfel neprihănirea lui Dumnezeu ca neprihănirea lui .

Ce înseamnă de fapt a crede? Înseamnă a primi pe Domnul Isus în inimă . „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:13) .

Ce înseamnă a primi pe Domnul Isus? Înseamnă a primi Duhul Sfânt în inima noastră, căci prin Duhul Sfânt El este cu noi . Căci Domnul este Duhul (II Cor . 3:7) . Şi ce înseamnă a primi Duhul Sfânt? Înseamnă a fi născut din Dumnezeu . . ., copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:14) . Iar a fi născut cineva din Dumnezeu nu poate altfel decât prin Duhul, căci „Dumnezeu este Duh” (Ioan 6:47) .

Deci pe de o parte Domnul Isus spune lui Nicodim că trebuie să se nască din nou, adică din apă şi din Duh, ca să intre în împărăţia lui Dumnezeu . Pe de altă parte, sub altă înfăţişare, arată că cine crede în El are viaţa veşnică . În împărăţia lui Dumnezeu nu poate intra nimeni, nici măcar nu o poate vedea, dacă nu e născut din Duhul, adică din Dumnezeu . Cine are viaţa veşnică e clar că poate intra în împărăţia lui Dumnezeu, căci Domnul este viaţa (Ioan 11:25; I Ioan 5:11,12,20) .

Cine se naşte din nou intră în împărăţia lui Dumnezeu, dar şi cine crede, la fel are împărăţia . Ce reiese de aici? Reiese clar că a avea Duhul Sfânt sau a fi născut din nou înseamnă a crede în Domnul Isus, a-L primi pe El . Adaug aici: „o cre dinţă din inimă”, nu numai o credinţă teoretică cu capul, ca un „credeu”, căci spune Cuvântul: „prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea” (Romani 8:10) .

Sunt atâtea dovezi în Sfânta Scriptură din care se vede că cine crede în Domnul Isus are viaţa veşnică, are pe Fiul şi, deci, are Duhul Sfânt, are mântuirea, fără alte sforţări ale lui . Dar va zice cineva că au fost cazuri când unii au crezut, s-au bucurat că au crezut, şi totuşi nu au avut Duhul Sfânt, ca de exemplu samaritenii, care au primit cuvântul Domnului Isus, odată cu ocazia întâlnirii dintre Domnul Isus şi femeia de la fântâna lui Iacov (Ioan 4), şi apoi prin Filip (Fapte 8) . La fel, şi ucenicii înainte de Rusalii . Da, aceasta este ade vărat, dar numai înainte de Rusalii . Căci Ioan precizează atunci când Domnul Isus spune: „Cine crede în Mine din i nima lui vor curge râuri de apă vie”, spunând: „vorbea despre Duhul Sfânt, pe care urma să-L primească cei ce vor crede în El . Căci Duhul Sfânt încă nu

37

fusese dat, fiindcă Isus încă nu fusese proslăvit” (Ioan 7:38-39) . Aceasta numai pentru credincioşii dinainte de Rusalii . Pentru ceilalţi, de atunci încoa-ce, aceste două momente nu mai sunt despărţite .

EXISTĂ CREDINCIOŞI FĂRĂ DUHUL SFÂNT?Întrebarea aceasta credem că s-a lămurit . Totuşi, fiindcă am întâlnit per-

sonal pe unii credincioşi care spun că nu toţi credincioşii au Duhul Sfânt, împărţind astfel adunările în două: credincioşi care au postit, au stăruit şi au primit Duhul Sfânt, şi credincioşi care sunt mântuiţi, dar nu au primit încă Duhul Sfânt, e nevoie să mai dăm încă lămuriri .

În treacăt fie spus, e adevărat că în adunări sunt foarte mulţi care se numesc credincioşi, dar care nu sunt, de fapt, şi care nu au Duhul (vezi Iuda 1:9), având doar „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (II Timotei 3:5) . Nu la aceştia mă refer, ci la adevăraţii credincioşi cum s-a ară-tat mai sus .

Cei cu adevărat credincioşi au Duhul Sfânt . Iar dacă nu are cineva pe Duhul Sfânt, nu este al Domnului . E clar că dacă cineva nenăscut din nou nu poate nici măcar să vadă împă răţia lui Dumnezeu, atunci nici un astfel de credincios, fără Duhul lui Dumnezeu, nu e credincios şi deci nu e al Lui (Romani 8:9) . Or, credincios sau creştin înseamnă . .al lui Christos” . S-au găsit însă unii şi aici să spună, spre a-şi apăra erezia, că Duhul lui Christos nu e totuna cu Duhul Sfânt . Lucrul acesta l-am explicat în paginile anterioa-re, unde s-a văzut că Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Isus Christos, Duhul şi alte numiri din Biblie sunt unul şi Acelaşi Duh . Cine vrea să înţeleagă, să înţeleagă, cine nu vrea să nu înţeleagă!

Mai sunt unii care spun că totuşi sunt credincioşi fără Duhul Sfânt, bazându-se pe pilda celor zece fecioare, spusă de Domnul Isus (Matei 25:1-3) . Acolo, într-adevăr, se spune că zece fecioare şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui . Cinci din ele erau înţelepte şi şi-au luat ulei în cande le; cinci din ele erau nechibzuite şi nu şi-au luat odată cu candelele şi ulei în vase . Uleiul din vase ar simboliza pe Duhul Sfânt . Toate au avut vase, dar nu toate au avut ulei, untdelemn în vase . Ce este candela, decât forma în care este pus untde lemnul . Mulţi se numesc şi azi credincioşi . Zic: se numesc, căci de fapt nu sunt, lipsindu-le viaţa, aşa cum spune apostolul Pavel, „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea, depărtează-te de oamenii aceştia” (II Timotei 3:5) .

Vedeţi din această pildă că accentul nu se pune pe numele lor de fecioare, nici pe vegherea sau nevegherea lor, căci toate au adormit, ci pe

38

ceea ce au avut ele . La fel şi cu credincioşii . Poate să se numească cineva credincios, şi încă vestit credincios, dacă nu-L cunoaşte pe Domnul Isus, degeaba este . Numai Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui . Noi avem datoria să ne depărtăm de cine trăieşte în fără delege (II Timotei 2:19) .

Foarte interesant este că cele zece fecioare, până la venirea mirelui nu prea erau deosebite în afară . Poate s-au cunoscut, poate nu s-au cunoscut ca având dreptul să intre cu mirele . Când însă vine acesta, imediat sunt demas-cate chiar de el prin cuvintele: „adevărat vă spun că nu vă cunosc” .

Acum poate să se numească oricine credincios, ba chiar să se ascundă printre credincioşi şi totuşi să nu fie credincios . Va veni însă Mirele şi atunci se va da totul în vileag .

Remarcaţi ce spune mirele celor cinci: „Nu vă cunosc” . Se poate spune aceasta, sau va putea spune astfel Domnul credincioşilor Săi răscumpăraţi şi aleşi de El? Nicidecum . Cele cinci fecioare se puteau numi fecioare care aşteaptă pe mirele, dar mirele nu le-a cunoscut aşa . În sensul acesta vorbesc despre credincioşi sau necredincioşi . Deci numesc credincioşi pe aceia pe care Domnul îi numeşte, care au fost aleşi de El, care Îl au pe El în inimă, care trăiesc în Cuvântul Lui şi duc o viaţă curată . Pe ceilalţi nici nu-i soco-tesc credin cioşi sau fraţi, zică-şi ei cum vor; pentru mine sunt nişte ne credincioşi şi vrăjmaşi ai crucii lui Christos .

Trebuie să menţionez că această pildă nu se referă la noi, deşi învăţăm şi noi din ea, ci la poporul Israel, nu la Biserică . Reiese aceasta din context . Învăţătura însă se poate lua şi de către noi, ca din orice Cuvânt al lui Dumnezeu .

În legătură cu primirea Duhului Sfânt, socotesc că este o desconsiderare a dragostei lui Dumnezeu, a făgăduinţei Sale, o necredinţă, atunci când cine-va s-ar apuca să postească, să stăruiască să primească Duhul Sfânt, ca şi când Duhul Sfânt ar fi urmarea străduinţelor şi eforturilor noastre, şi nu rodul ascultării şi al credinţei în El!

Duhul Sfânt se primeşte în mod normal, natural . Când cineva a crezut, este copilul lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi trimite în inimă Duhul Sfânt, Duhul Său . Nu mai e nevoie de nici o ceremonie, de nici o formă exterioa-ră .

CELE PATRU CAZURI TIPICE DE PRIMIRE A DUHULUI SFÂNTDupă toate cele spuse până aici despre primirea Duhului Sfânt, poate mai

sunt unii care au întrebări nedezlegate . Mărtu risim că nu avem intenţia să ascundem nimic, nici să lovim în credinţa cuiva, sau în vreo grupare de cre-

39

dincioşi, ci numai de a face să strălucească adevărul Sfintelor Scripturi, aşa cum a intenţionat Duhul lui Dumnezeu atunci când a inspirat pe scrii tori, pentru ca toţi cei sinceri şi care doresc să cunoască adevă rul să-l cunoască aşa cum doreşte Domnul spre slava Numelui Său .

Sunt în Noul Testament câteva cazuri şi anume patru, când cei care au primit Duhul Sfânt au primit ca dovadă semnul vorbirii în limbi, fapt care i-a făcut pe unii să spună că cine nu vorbeşte în limbi sau nu a vorbit, nu are Duhul Sfânt . Apoi alte cazuri când Duhul Sfânt s-a primit după ce apostolii s-au rugat şi şi-au pus mâinile, ceea ce i-a făcut pe mulţi să facă din aceasta un obicei şi totodată o lege, că Duhul Sfânt se primeşte prin punerea mâinilor şi rugăciune . Tot în sprijinul acesta aduc versetul pe care-l spune Domnul Isus: „Dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl nostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce Îl cer” (Luca 11:13) . Aceasta i-a făcut pe unii să postească şi să se roage mult pentru ca să primească Duhul Sfânt, în loc să îndeplineas-că con diţiile arătate în paginile anterioare .

Sau spune Domnul Isus: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16:17-18) . Printre aceste semne e amintit şi cel al vorbirii în limbi, fapt care i-a făcut pe mulţi să facă o lege din vorbirea în limbi .

Să luăm acum fiecare caz în parte:Cele patru cazuri de primire a Duhului Sfânt în Faptele Apostolilor sunt

tipice şi nu mai sunt pomenite în altă parte, şi nici de apostolul Pavel, care este apostolul neamurilor .

Am spus că sunt tipice şi nu constituie un exemplu sau un model pen-tru noi, nu pentru motivul că Duhul Sfânt nu S-ar putea manifesta şi astăzi aşa, căci e suveran să lucreze cum vrea El, ci pentru faptul că situaţiile şi condiţiile res pective nu mai sunt, şi nu mai pot fi aceleaşi în ziua de azi, aşa cum o să vedem din rândurile ce urmează .

Semnele care au fost văzute spune Cuvântul că sunt pentru necredin-cioşi (l Cor . 14:22) . Gândiţi-vă la bezna şi întunecimea care era atunci când a venit Domnul Isus pe pământ, despre care spune şi profetul Isaia (9:1-2) . A apărut o religie nouă . E vestită graţierea lui Dumnezeu fără fapte, numai prin credinţă, lucru pe care nici poporul Israel nu l-a putut înţelege, decât o mică parte din el . Dar ce era mai de neînţeles, mai ales pentru păgâni, era faptul că Dumnezeu locuieşte cu credincioşii, cu oamenii, în ei . Gân diţi-vă la păgânii, care aveau aşa mare frică de zeii lor, încât nu numai că nu doreau să stea cu ei, dar cărora, ca să-i îm blânzească, le aduceau tot felul de sacri-ficii . Cum puteau aceştia crede că este adevărat tot ce vesteau ucenicii, că

40

aceasta este calea, dacă nu ar fi văzut semne?Primul caz, şi anume acela de la Rusalii, era în spe cial pentru poporul

evreu . Erau acolo la Ierusalim la acel praznic evrei prozeliţi din toate părţile lumii, veniţi să se închine . Toţi au putut vedea că aceasta este ceea ce a fost proorocit de profeţi, cum spune şi Petru (Fapte 2:17-18) . Deci nu mai aveau ce aştepta . Era apoi nevoie pentru credin cioşii din toate timpurile să ştie că ce a promis Domnul Isus, că va trimite pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, s-a împlinit, iar botezul Duhului Sfânt, despre care tot El spune (Fapte 1:8), cu care trebuia să fie botezată Biserica, s-a săvârşit .

Chiar pentru Domnul Isus, când a fost botezat, S-a pogorât Duhul Sfânt în chip de porumbel şi s-a auzit glasul din cer tot pentru acest motiv, ca oamenii să creadă şi să ştie că El era Acela pe care Îl aşteptau .

Al doilea caz este acela al sutaşului Corneliu . Aici un păgân, un om dintre Neamuri, se întoarce la Dumnezeu . Cine a citit Biblia şi în special Vechiul Testament ştie că evreii nu aveau nici o legătură cu păgânii . Aceştia din urmă erau socotiţi ca necuraţi . Vă aduceţi aminte chiar de întâmplarea dintre Domnul Isus şi femeia cananeancă . Ştiţi ce îi răspunde Domnul Isus, că nu se cade să ia pâinea de la copii şi s-o dea la căţei (Marcu 7:24-30) . Abia când aceasta îşi ia locul prin vorbele: „Da, Doamne, dar şi căţeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor”, atunci Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta du-te, a ieşit dracul din fiica ta” .

Ştiţi apoi bine cum îl pregăteşte Domnul pe Petru înainte de a-I trimite la Corneliu (Fapte 10:9-17), când glasul îi spune lămurit de trei ori: „ce a curăţit Dumnezeu să nu numeşti spurcat” . În Fapte 10:45-46 citim: „Toţi cre-dincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri . Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu” . Notaţi vă rog că aici semnele erau chiar pentru credincioşi, pentru evrei, despre care se spune că au rămas uimiţi . Ce s-ar fi întâmplat dacă neamurile, adică cei din casa lui Corneliu, ar fi crezut, dar nu s-ar fi văzut nici un semn exterior al primirii Duhului Sfânt în sen-sul celor de la Ierusalim la Rusalii? Ar fi putut ei să creadă sau să accepte că şi neamurile au primit Duhul Sfânt? Cu greu! Chiar şi aşa, cu toate că împreună cu Petru s-au dus la Iope şi alţi fraţi tăiaţi împrejur, care au văzut clar că Duhul Sfânt S-a pogorât şi peste neamuri, fraţii din Iudeea l-au mus-trat pe Petru şi ziceau: „Ai intrat la nişte oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat împreună cu ei” (Fapte 11:1-3) . Iată dar de ce şi în acest al doilea caz al primirii Duhului Sfânt este eviden ţiată vorbirea în limbi .

Al treilea caz tipic în care se arată că s-a primit Duhul Sfânt este acela

41

din Samaria . Aici se par mai greu de înţeles anumite lucruri, deoarece este vorba de credincioşi în Domnul Isus, care totuşi nu aveau Duhul Sfânt, pen-tru care apostolii se roagă să primească Duhul Sfânt, peste care îşi pun mâi-nile şi aceştia primesc Duhul Sfânt . Nu vreau să ocolesc deloc acest caz, care pare a contrazice ce am scris până aici cu privire la Duhul Sfânt, şi anume că se primeşte când cineva crede în Domnul Isus . Vreau însă să cer-cetăm călăuziţi de Duhul Sfânt şi fără prejudecăţi şi lucrurile acestea şi să ne lăsăm convinşi de El în ce priveşte adevărul .

Dacă aţi citit Evanghelia după Ioan, vă aduceţi aminte de întâmplarea de la fântâna lui Iacov, de femeia Samariteancă ce a adus o cetate întreagă la Domnul Isus (Ioan 4) . Ştiţi chiar mărturia samaritenilor, care i-au spus clar femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricina faptului că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este într-adevăr Christosul, Mântuitorul lumii” (Ioan 4:42) . Iată că Evanghelia le-a fost propovăduită chiar de Isus . Apoi, mai târziu, găsim pe Filip, care s-a pogorât la Samaria şi a propovăduit Evanghe lia Împărăţiei şi Samaritenii au crezut (Fapte 8:5-13) . Ei au rămas credincioşi, deşi nu aveau legătură cu cei de la Ierusalim . Cine era Cel care i-a convins de starea lor şi care a lucrat la inima lor, oare nu Duhul Sfânt? Totuşi, deşi erau credincioşi în Domnul Isus, lucru care nu poate fi tăgăduit de nimeni, fiindcă Duhul Sfânt nu fusese dat decât la Rusalii, aceştia din Samaria, neavând cunoştinţă despre Duhul Sfânt, fiind credincioşi şi înainte de a se pogorî Duhul Sfânt, şi nefiind îm preună cu credincioşii de la Ierusalim la Rusalii, trebuia să se evidenţieze clar că şi aceştia, adică samaritenii, deşi nu erau iudei, dar fiindcă credeau, aveau parte de acelaşi har şi de aceeaşi făgăduinţă a Duhului Sfânt . Nu contrazic ce scrie în versetul 16, şi anume că Duhul Sfânt nu Se pogorâse peste nici unul din ei . Nu e de mirare că nu Se pogorâse în sensul de la Rusalii, deoarece nici nu-L aşteptau . Era nevoie iar să vadă toţi iudeii şi să ştie că nu este nici o deosebire între cei ce cred, chiar dacă sunt samariteni . Ştiţi bine că iu deii (Ioan 4:9) nu aveau nici o legătură cu samaritenii . Or, tocmai de aceea a lăsat Domnul să fie văzut clar de orice iudeu că şi ei au primit Duhul Sfânt . Nu vă gândiţi ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost aşa? Mereu ar fi fost posibilitatea de a se feri mai departe de ei şi de a-i consi-dera mai prejos . Pe de altă parte, pentru samariteni era nevoie ca nişte iudei să-şi pună mâinile peste ei şi să se roage peste ei pentru a dovedi ceea ce spunea Domnul Isus, că „mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4:22), căci şi samaritenii aveau prestigiul lor la care ţineau faţă de iudei .

Se mai poate oare compara cazul acelor samariteni cu noi, cei care am

42

crezut, azi după ce Duhul Sfânt a fost dat şi care nu mai avem aceleaşi condiţii şi aceleaşi împrejurări? Nu!

Al patrulea caz din Noul Testament în ce priveşte primirea Duhului Sânt este acela din Faptele Apostolilor 19:16 . Aici apostolul Pavel întâlneşte nişte ucenici de-ai lui Ioan Botezătorul . Spre deosebire de cei din Samaria, aceştia au fost botezaţi cu botezul lui Ioan, cu botezul po căinţei .

Între botezul pocăinţei şi botezul Domnului Isus este o deosebire mare . Pavel arată lucrul acesta . Botezul pocăinţei, aşa cum arată şi numele, se făcea pe baza pocăinţei, iar nu pe baza credinţei în jertfa Domnului Isus . Botezul în numele Domnului Isus este îndeplinit în urma pocăinţei şi a cre-dinţei în Domnul Isus . El simbolizează tocmai identi ficarea cu Domnul Isus, atât în moartea Lui, cât şi în învierea Lui, lucru pe care aceşti ucenici nu-l ştiau . Aceasta reiese din versetul 5, unde se spune: „Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus” . Ce vorbe le-a spus Pavel? Tocmai despre Isus, despre jertfa Sa . Şi, natural, că întâlnind pe Domnul Isus prin credinţă, aşa ca alţi ucenici . Au părăsit pe Ioan şi au urmat pe Domnul Isus .

Un alt lucru specific acestor ucenici ai lui Ioan era acela că nu aveau cunoştinţă despre Duhul Sfânt şi nici nu ştiau că a fost dat Duhul Sfânt . Oare şi în privinţa aceasta se mai pot ei compara cu cei care cred în zilele noastre?

Este de remarcat întrebarea lui Pavel: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” (versetul 2) Însăşi din întrebarea pusă se vede că Pavel aşa înţe-legea şi ştia că Duhul Sfânt se primeşte imediat, în momentul în care cineva a crezut . Aceştia însă necunoscând pe Domnul Isus şi Duhul Sfânt, a trebuit mai întâi să li se vestească; apoi, imediat ce au crezut, au fost botezaţi şi au primit Duhul Sfânt .

Nici unul din cele patru cazuri tipice de primire a Duhu lui Sfânt, adică la Rusalii, în Samaria, la Corneliu şi în Efes, nu ne îndreptăţesc să credem că Duhul Sfânt se primeşte în urma rugăciunii, prin punerea mâinilor, în urma botezului, şi nici că cine are Duhul Sfânt trebuie să vorbească în limbi . Chiar din cele patru cazuri reiese aceasta şi anume:

Peste cei din casa lui Corneliu S-a pogorât Duhul Sfânt în timp ce ascultau Cuvântul, ca dovadă că au crezut, fără să se roage cineva pentru ei şi fără să-şi pună mâinile, la fel ca în cazul celor de la Ierusalim, cu ocazia Rusaliilor .

Peste cei din Samaria şi-a pus Petru mâinile şi s-a rugat, iar aceştia au primit Duhul Sfânt, dar nu găsim scris că ar fi vorbit în limbi .

43

Ce dovedeşte aceasta, decât că Duhul Sfânt nu e în funcţie de aceste condiţii, din care unii au făcut legi .

Că cele patru cazuri sunt speciale şi nu le mai găsim menţio nate în Biblie, ele fiind o mărturie pentru toate cele patru feluri de oameni şi men-talităţi, este şi Cuvântul Domnului Isus spus înainte de înălţare: „Ci voi veţi primi o putere când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi mar-tori 1) în Ierusalim, 2) în toată Iudeea, 3) în Samaria şi 4) până la margini-le pământului” (Fapte 1:8) .

Referitor la primirea Duhului Sfânt, în arma stăruinţe lor şi rugăciunii, justificată de unii prin versetul în care Domnul Isus spune că „va da Duhul Sfânt celor ce Îl cer” (Luca 11:13), atrag atenţia că nu se referă la primirea Per soanei Duhului Sfânt, despre care Domnul Isus a spus că după ce Se va duce El, va trimite, fără să adauge că pentru aceasta trebuie să se roage .

Apoi versetul de mai sus spus de Domnul Isus se referea la timpul când El era pe pământ . Deci atunci dacă s-ar fi rugat cineva, ar fi fost umplut de puterea Duhului Sfânt, aşa cum era Domnul Isus, deşi Duhul Sfânt nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit . Dar şi acum, cuvintele Domnului Isus au deplină valabilitate în această privinţă . Deşi cine-va are Duhul Sfânt, se poate ruga ca Domnul să-l umple de Duhul Sfânt, lucru pe care Domnul îl va face, dacă viaţa acelei per soane este curată .

Cât despre semnele despre care spunea Domnul Isus că vor însoţi pe cei ce vor crede, iar e foarte adevărat . Aces tea s-au împlinit cu cei ce au crezut, se întâmplă şi se vor întâmpla . Numai că Domnul Isus nu spune că toţi vor avea aceste semne . Ele însă se pot arăta şi astăzi, dacă Domnul găseşte că acestea sunt necesare ca mărturia să fie întărită . Aceste semne erau pentru necredincioşi, ca ei să ajungă să asculte şi să creadă Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum e scris în Evrei 2:4 .

Nu suntem împotriva semnelor pe care Domnul Isus le-a făcut şi le face . Din contră, chiar e bine ca fraţii să aibă darul tămăduirilor şi alte daruri . Chiar vorbirea în limbi apostolul Pavel nu o combate, ci el spune: „aş vrea ca toţi să vorbiţi în limbi, dar mai ales să proorociţi” (I Cor . 1:5) . Să se ştie însă că aceste daruri le dă Dumnezeu după buna Lui plăcere şi nu este condiţionată primirea Duhului Sfânt de aceste daruri, care, menţio-nez: „sunt împărţite după voia Sa” .

Întreb, dacă aceste semne sunt dovada primirii Duhului Sfânt, atunci de ce se ia ca dovadă numai un singur semn, şi anume vorbirea în limbi, când acolo sunt amintite mai multe semne? Or, dacă vorbirea în limbi e dovada că cineva are Duhul Sfânt, tot aşa de bine ar putea să vină un altul sau mai

44

mulţi, sau un nou cult care există sau se poate în fiinţa şi care să spună că cine bea ceva de moarte şi nu moare dovedeşte că are Duhul Sfânt . Dacă cineva vorbeşte în limbi, să ştie că trebuie să aibă toate celelalte semne ară-tate de Domnul Isus, altfel teoria lui nu are nici o valoare, căci acolo toate aceste semne merg împreună şi sunt pe aceeaşi treaptă de egalitate .

În ce priveşte cele de mai sus, trebuie să amintim că Dumnezeu lucrează în diferite feluri şi în diferite timpuri, după buna plăcere a voii Sale . Noi nu trebuie să fim robii lucrărilor Lui, ci robii Lui . Nici chiar din Cuvântul Lui nu trebuie să facem o lege care să ne subjuge, căci uşor putem avea Cuvântul Lui, dar să nu-L avem pe El . Apostolul Pavel spune: „Slova omoară, dar Duhul dă viaţă” (I Cor . 3: 6) . Noi trebuie să fim robii lui Dumnezeu, gata să-L ascultăm pe El şi atunci Cuvântul, fiind al Lui, El ni-l descoperă şi ne arată ce a vrut să spună, aşa cum aminteşte apostolul Petru: „Nici o Scriptură nu se tâlcuieşte singură, căci nici o proorocie nu a fost scrisă prin voia omului” (II Petru 1:20-21) .

Nu Duhul Sfânt este sau trebuie să fie supus părerilor noastre, ci noi tre-buie să primim ce ne învaţă El . Nu El la dispoziţia noastră, ci noi la dispo-ziţia Lui . În legătură cu a ceasta fac o paranteză:

Mulţi fraţi, deşi ştiu că terenul pe care stau ca şi credincioşi nu e bun şi Domnul le porunceşte să iasă afară din tabără la El (Evrei 13:13), totuşi ei nu ascultă, motivând că şi acolo Domnul lucrează şi primesc binecuvântări . Ei nu-şi dau seama că Domnul face să cadă ploaia şi peste cei buni, şi peste cei răi (Matei 5: 45), dar aceasta nu înseamnă că Îi place de cei răi sau că Îi place ca cei credincioşi să se amestece sau să petreacă cu ei . Domnul poate să lucreze oriunde şi oricum, căci e Suve ran, dar eu trebuie să-L ascult pe El, şi nicidecum văzând că El e aşa de bun, să-mi fac de capul meu, alergând după plăcerea mea, ci după buna Lui plăcere . Domnul, fiindcă îi iubeşte pe păcătoşi, poate să facă o lucrare minunată şi într-o crâş-mă sau la o sală de joc prin cineva care vesteşte Cuvântul Evanghe liei sau chiar direct prin Duhul Sfânt, aşa cum a fost cazul cu Moody şi al altora . Faptul acesta însă nu mă îndreptăţeşte să merg în aceste locuri .

Tot astfel este cu Duhul Sfânt . El poate să vină în inima omului într-un fel sau altul . Poate să vină înainte de a fi bote zat cineva în apă sau după ce a fost botezat . Poate să vină în momentul când cineva ascultă Cuvântul sau când se roagă, mărturisindu-şi starea lui . Poate să vină când ne punem mâi-nile peste cineva sau când numai ne rugăm împreună cu el . Poate să fie arătată această primire în mod evident peste necredincioşi, cum a fost arătată la Rusalii, în casa lui Corneliu sau alte dăţi sau poate să nu fie văzută

45

această prezenţă de alţii, ci simţită şi trăită numai de cel ce o are . De exem-plu, ce nevoie era să vorbesc eu în limbi în seara aceea când m-am predat Domnului, primind Duhul Sfânt în inimă, când în jurul meu nu era nimeni ca să se convingă că eu într-adevăr sunt credincios . Despre acest adevăr s-au convins ei mai târziu .Un lucru este sigur şi anume, că Duhul Sfânt nu poate să vină să locu-

iască în inima vreunui om, atâta timp cât acesta e nepocăit şi necredincios . Un astfel de om nu poate să aibă legătură cu Dumnezeu; dar imediat ce se pocăieşte cineva şi crede în Domnul Isus, primeşte în inimă arvuna, darul Duhului Sfânt, fără să intereseze modul sau felul cum Îl primeşte .Principalul e ca cineva să ştie să învârtească de comutator şi imediat se

aprinde lumina, iar nu să ştie cum se produce a ceastă lumină . Nu e aşa de important să ştii că aerul viciat dintr-o cameră iese afară pe sus şi cel curat intră pe jos . A ceasta o ştiu mai puţini, dar că dacă deschizi uşa sau fereas-tra, fumul sau aerul stricat iese afară o ştie oricine şi o poate face .Iată dar că noi nu trebuie să facem o lege de felul cum într-o împrejurare

oarecare a fost primit Duhul Sfânt sau de semnele care au însoţit această primire, ci să ne lăsăm lumi naţi de El, ascultându-L şi stând la dispoziţia Lui .

BOTEZUL CU DUHUL SFÂNTFoarte des este folosită expresia aceasta „botezul cu Duhul Sfânt” prin-

tre credincioşi . Mai puţini sunt însă care ştiu ce înseamnă botezul cu Duhul Sfânt .

Unii se socotesc numai ei botezaţi cu Duhul Sfânt . Alţii postesc şi stă-ruiesc să fie botezaţi cu Duhul Sfânt, amărâţi că nu au fost încă botezaţi . Alţii spun că primirea Duhului Sfânt şi plinătatea Duhului Sfânt sunt unul şi acelaşi lucru . Iată, deci că e nevoie să ne ocupăm şi de acest subiect . Din paginile ce urmează credem că se vor lămuri şi cele de mai sus .

O cauză pentru care unii vorbesc de botezul cu Duhul Sfânt ca de ceva aparte şi care urmează botezului cu apă este aceea că nu înţeleg însem-nătatea botezului în general .

Întâi de toate, trebuie să ştim că botezul înseamnă afundare . În Noul Testament găsim expresii ca: botezaţi cu Duhul Sfânt, botezaţi cu foc, bote-zaţi în moartea Domnului, botezul lui Ioan, botezul în Numele Domnului Isus, botezul în nor şi în mare, botezul pentru cei morţi .

Nu mă opresc să explic fiecare însemnătate a acestor botezuri, căci nu este locul aici . Vreau doar să dau o mică lămurire în ce priveşte botezul lui

46

Ioan şi botezul în Numele Domnului Isus . Aceasta pentru că mulţi le con-fundă, şi mai ales pentru că unii, având la bază versetul în care Ioan Bote-zătorul spune: „Eu, da, v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt” (Marcu 1:8) ajung la concluzia că botezul cu apă al lui Ioan coincide cu botezul cu apă pe care-l fac credincioşii de azi, după care urmează bote-zul cu Duhul Sfânt . Această concluzie este bazată şi pe vorba Domnului Isus pe care o spune lui Nicodim, că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3:5) . Întrucât în capito-lul precedent am explicat că apa despre care vorbeşte Domnul Isus aici nu este apa botezului, ci Cuvântul lui Dumnezeu, nu ne mai oprim să dăm detalii aici, rămânând să ne ocupăm numai de botezul lui Ioan .

Pentru cei mai mulţi dintre fraţi, cred că e de prisos să mai dau lămu-riri aici, întrucât lucrurile sunt clare . Totuşi, fiindcă personal am întâlnit fraţi care confundă botezul lui Ioan cu botezul în numele Domnului Isus, ba unii chiar cu seminarul teologic, sunt constrâns să arăt adevărul .

Am spus că botezul lui Ioan nu este tot una cu botezul în numele Domnului Isus . Întâi de toate, chiar Ioan Boteză torul spune că el botează spre pocăinţă . Nici pomeneală de credinţă, ci de fapte vrednice de pocăinţă (Matei 3:5-11) .

Botezul în numele Domnului Isus e făcut pe baza pocăinţei şi a cre-dinţei . De unde la botezul lui Ioan premer geau faptele sau, mai bine zis, botezul era săvârşit în urmă la ceea ce făcea omul (pocăinţa şi fapte), bote-zul în numele Domnului Isus este simbolul sau arătarea a ceea ce a făcut Domnul Isus în viaţa credinciosului .

Oare nu este tot o influenţă a botezului lui Ioan la multe adunări şi printre mulţi fraţi, care nu botează pe credincioşi imediat ce aceştia au cre-zut, ci le aşteaptă faptele, supunându-i unui catechism serios, spre deosebire de ceea ce au făcut şi învăţat apostolii? De exemplu, cazul temnicerului din Filipi, care a fost botezat chiar în noaptea în care a cre zut, cazul famenului etiopean şi chiar Simon vrăjitorul (Fapte 8:36; 8:13; 16:33 etc .) .

La Faptele Apostolilor 19:3-6 se poate vedea bine că botezul lui Ioan nu e totuna cu botezul în numele Domnu lui Isus şi nu-l poate înlocui pe acesta . Acolo întâlnim nişte ucenici, care au fost botezaţi cu botezul lui Ioan . Când Pavel le-a vestit pe Domnul Isus şi au crezut, imediat au fost botezaţi în numele Domnului Isus . Dacă ar fi totuna botezul lui Ioan cu botezul în numele Domnului Isus, nu ar mai fi fost botezaţi încă o dată . E adevărat că în afară e totuna, adică tot de o cufundare în apă e vorba în ambele cazuri, dar însemnătatea e alta la fiecare din ele . Acum dacă suntem lămuriţi în

47

privinţa acestui adevăr, putem să înţelegem că botezul pe care îl fac credin-cioşii este botezul omului născut din nou, a omului care are Duhul Sfânt, astfel, credin ciosul nu mai are de făcut sau aşteptat nici un botez .

Botezul cu Duhul Sfânt este o făgăduinţă . Această făgăduinţă, spune apostolul Petru, este pentru toţi, chiar şi pentru cei din viitor, care cred (Fapte 2:39) . Făgăduinţa, deci, a fost împlinită la Rusalii . Oricine crede are această făgăduinţă sau mai bine zis intră în această făgăduinţă.

Duhul Sfânt a fost dat Bisericii . Deci în orice mădular al trupului lui Christos este Duhul Sfânt . Mai mult, aşa cum credinţa a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna (Iuda 3), tot aşa Duhul Sfânt . Apoi, după cum la botezul cu apă nu un mădular este botezat, ci tot trupul, tot aşa la Rusalii tot trupul lui Christos, care este Ecclesia (Biserica) a fost botezat cu Duhul Sfânt, deci şi noi . Nu este greu să înţelegem aceasta, când am înţeles că şi Christos a murit o dată pentru totdeauna (Rom . 6:10), pentru cei care au trăit atunci şi pentru noi cei care nu eram în viaţă atunci, pentru păcatele noastre trecute şi pentru cele viitoare . „Am fost răstignit împreună cu Christos” spune apostolul Pavel (Galateni 2:20) şi putem spune: oricare din noi cei ce credem, deşi faptul acesta s-a întâmplat practic acum două mii de ani . Tot aşa este şi cu botezul cu Duhul Sfânt . Făgăduinţa pe care o face Domnul Isus despre Duhul Sfânt este: „Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac” (Ioan 14:16), apoi în ver-setul 18: „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi” . Reiese clar de aici că nu unui credincios se adresează, ci credincioşilor . Înainte de Rusalii . la fel spune ucenicilor: „Ci voi veţi primi o putere când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi” (Fapte 1:8), iar în versetul 4 se spune: „ . . .voi nu după multe zile veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt” .

Această promisiune s-a împlinit la Rusalii, aşa că putem spune: la Rusalii s-a împlinit făgăduinţa Domnului despre Duhul Sfânt . Credincioşii de la Rusalii au fost botezaţi cu Duhul Sfânt . Făgăduinţa aceasta fiind pen-tru toţi credin cioşii, înseamnă că toţi credincioşii au fost botezaţi la Rusalii cu Duhul Sfânt . Sau, mai bine zis, botezul cu Duhul Sfânt de la Rusalii este valabil şi suficient pentru toţi credincioşii care fac parte din trupul lui Christos .

În toate locurile din Noul Testament unde este vorba de botezul cu Duhul Sfânt, acesta nu se referă la un individ, ci la mai mulţi (vezi Marcu 1:8; Luca 3:16: Ioan 1:3; Fapte 1:5; 11:16) . Deci cum poate cineva să spună despre o per soană că e botezată cu Duhul Sfânt sau că aşteaptă să fie botezată? Poate să tot aştepte, botezul cu Duhul Sfânt s-a săvârşit o dată

48

pentru totdeauna şi nu se mai repetă cu fie care în parte . Apostolul Pavel precizează că este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez (Efeseni 4:4-5) .

Mă mir cum unii fraţi au ajuns să vorbească de Duhul Sfânt ca de ceva personal, care se repetă cu fiecare credin cios, când, de fapt, Biblia nu vorbeşte despre botezul cu Duhul Sfânt decât în legătură cu Rusaliile .

Apostolul Pavel este apostolul Neamurilor, deci dacă în vreo privinţă vrem să ştim adevărul pentru noi, căutăm în epistolele lui . Nu ne-ar fi lăsat el oare nici o fărâmă de lămurire în legătură cu botezul cu Duhul Sfânt la fiecare persoa nă? Din contră, în singurul loc unde vorbeşte despre botezul cu Duhul Sfânt spune: ,, . . .după cum mădularele trupu lui, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Christos” şi adaugă: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup” (I Cor . 12:12-13) . Deci este clar că toţi cei care fac parte din trupul lui Christos au fost botezaţi de un singur Duh . Totul e la trecut .

În concluzie, nu se mai poate vorbi despre botezul Duhului Sfânt, pe care să-l aştepte cineva personal, el fiind împlinit o dată pentru totdeauna pentru trupul lui Christos – Biserica . Aşa că, fiind în trupul lui Christos, implicit ai botezul cu Duhul Sfânt al trupului lui Christos, al Bisericii .

PLINĂTATEA DUHULUI sau

UMPLEREA CU DUHUL SFÂNT

Ce înseamnă a fi plin de DuhulDacă la primirea Duhului Sfânt nu este nevoie de stă ruinţă (pentru

botezul Duhului Sfânt nici nu trebuie să ne rugăm, nici să-L aşteptăm, deoa-rece s-a săvârşit o dată pentru toată Biserica), cu privire la plinătatea Duhului Sfânt nu putem spune tot aşa . Aici apostolul Pavel ne îndeamnă să fim plini de Duhul Sfânt (Efes . 5:18) .

Am mai amintit şi amintesc, plinătatea Duhului Sfânt nu e tot una cu primirea Duhului Sfânt sau cu botezul Duhului Sfânt . Cineva poate să aibă Duhul Sfânt şi, fiind în trupul lui Christos, să fie botezat cu Duhul Sfânt, şi totuşi să nu aibă plinătatea Duhului Sfânt .

Duhul Sfânt nu părăseşte niciodată pe credincios . Însă credinciosul nu este întotdeauna plin de Duhul Sfânt, deşi are toate condiţiile şi posibilităţile la îndemână . Starea aceasta de plinătate ar trebui să fie o stare permanentă,

49

dar, cu regret, trebuie să constatăm că ea nu este decât destul de rar aşa . Aproape fiecare credincios ştie ce înseamnă să fii plin de Duhul Sfânt, căci a fost măcar o dată umplut, numai că unii fiind învăţaţi greşit, când ajung să fie umpluţi de Duhul Sfânt, spun că au fost „botezaţi cu Duhul Sfânt” .

Plinătate sau umplere înseamnă atunci când într-un vas nu mai încape nimic . Aţi văzut un pahar plin cu apă? Ţi se pare că este cu vârf . Dacă mai vrei să pui în el, se varsă . Aşa era cu psalmistul David când scria: ,, . . .şi paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmul 23:5) .

A fi plin de Duhul Sfânt înseamnă a fi tu însuţi plin de pace, de bucu-rie, de viaţă din belşug, de mireasma Domnu lui Isus, în aşa fel încât acestea nu mai încap în tine, ci se revarsă peste cei din jurul tău, aşa ca vasul de alabastru al Mariei, care a fost spart şi a umplut toată casa cu parfumul lui (Marcu 14:3) . Sau ca Elihu, care spune: „Îmi dă ghes Duhul înăuntrul meu, lăuntrul meu e ca un vin care nu are pe unde să iasă, ca nişte burdufuri noi gata să plesnească” (Iov 32:18-19) . În fine, se mai poate compara cu un izvor bogat, care, dacă este oprit într-un loc, izbucneşte într-alt loc . Dacă nu poţi predica fiind oprit (indiferent de ce sau de cine), Duhul canalizează lucrarea în scris . Dacă şi aşa eşti oprit, atunci o canalizează în rugăciune sau în fapte extra ordinare de slujire, de jertfire, etc .

Trebuie să se facă deosebire între expresia „voi sunteţi deplini în El” (Col 2:10) şi „plin de Duhul Sfânt” . Cel născut din nou este deplin în Christos şi are totul deplin în El, nu-i lipseşte nimic, aşa cum un copil este deplin, deşi este mic . Deplin este orice credincios, pe când plini de Duhul Sfânt sunt numai unii . La fel, este deosebire între cineva „plin de cunoştin-ţă” şi „plin de Duhul Sfânt” .

Plin de Duhul Sfânt este acel credincios care lasă pe Duhul Sfânt să dispună de el, care a închis toate uşile înspre lucrurile firii pământeşti şi care se alimentează încontinuu numai din izvoarele de sus .

Despre această plinătate a Duhului Sfânt vorbeşte Domnul Isus când spune despre cel credincios care va primi Duhul Sfânt: „apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor, care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:14) sau „din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7:38) . Aţi văzut izvoare de acestea care ţâşnesc? Asemenea izvoare nu reuşeşti niciodată să le tulburi, pentru că apa ţâşneşte afară . Tot această plinătate o arată Domnul Isus, când spune: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă şi s-o aibă din bel şug” (Ioan 10:10) . Viaţă are şi un paralitic şi un olog, dar e de ajuns oare că are viaţă? Poţi să-l pui alături de un tânăr sănătos şi voinic? Orice credincios are viaţa, are Duhul Sfânt, dar Domnul doreşte să avem viaţă din

50

belşug . El vrea să aibă nişte oameni care să umble înaintea Lui, şi nu nişte copii pe care tot mereu trebuie să-i ţii de mână sau nişte neputincioşi, care, în loc să ajute pe alţii, ei înşişi trebuie ajutaţi .

O înfăţişare a unui om plin de Duhul Sfânt este arătată în Psalmul 1, versetele 1-3, unde se spune că „zi şi noapte cu getă la legea Domnului” . Se umple cu Cuvântul Domnului, aşa că nici lumea, nici Satan, nici firea pământească nu mai au ce pune în inima şi mintea sa, care sunt ocupate mereu de Cuvântul Domnului . Un astfel de om este asemănat cu un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi înfige rădăcinile adânc şi îşi dă rodul la vremea lui .

O asemănare a plinătăţii Duhului Sfânt poate fi şi aceea a unui cazan cu aburi sub presiune, care duce atâta povară, dar care pentru a fi ţinut mereu sub presiune, trebuie făcut mereu focul .

Prin contrast, o asemănare a plinătăţii Duhului Sfânt poate fi aceea a unui om beat . Apostolul Pavel, acolo unde vorbeşte şi ne îndeamnă să fim plini de Duhul, spune aşa: „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare . Dimpotrivă, fiţi plini de Duh” (Efes . 5:18) . Aşa cum un om beat este fericit, uită de toate durerile, este plin de curaj, vorbeşte fără teamă, parcă e altul, tot aşa un om plin de Duhul Sfânt este plin de putere, fericit, radiază de bucurie, este deasupra tuturor nimicurilor vieţii . Vorbirea lui este cu atâta putere, încât pătrunde inimile şi aceasta pentru că nu mai este el cel ce vor-beşte, ci Duhul Sfânt .

La Rusalii unii ziceau despre credincioşi că sunt plini de must, căci vedeau pe acei oameni care, cu câteva zile înainte, erau nişte fricoşi cum vorbesc cu atâta putere şi cu cuvinte care nu erau ale unor pescari . Îşi dădeau seama că este ceva la mijloc, dar nu ştiau ce . Nu ştiau că în afară de vin şi nu cu efectul rău al vinului, există altceva care poate umple inima omului, având efecte nebănuit de mari, făcând dintr-un pescar un orator, din-tr-un cioban un erou, dintr-un cerşetor un prinţ, dintr-un neputincios un tânăr care zboară ca vulturul şi aceasta prin Duhul Sfânt .

În Exod 31:1-5 este vorba de Beţaleel fiul lui Uri, fiul lui Hur din seminţia lui Iuda, despre care Domnul zice: „L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu”, arătând manifestările acestei umpleri: printr-un duh de înţelep-ciune, de pricepere, de ştiinţă şi de putere . Câte nu ar avea Duhul Sfânt să ne spună chiar despre acest sfânt Beţaleel, despre numele lui şi al rudelor sale, care, prin ele însele, ascund atâtea simboluri!

Mica plin de Duhul Domnului – „Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Celui Veşnic, sunt plin de cunoştinţa Domnului şi de vlagă, ca să fac

51

de cunoscut lui Israel nele giuirea lui şi lui Israel păcatul lui” (Mica 3:8) . Şi aici plinătatea Duhului se arată printr-o plinătate de putere, de cunoştinţă, de vlagă şi toate acestea cu un scop .

FOLOASELE PLINĂTĂŢII DUHULUI SFÂNTPlinătatea Duhului Sfânt aduce mari binecuvântări pentru cel ce o are,

cât şi pentru cei din jur .Astfel, un predicator care are plinătatea Duhului Sfânt se aseamănă:–cu gheizerele, acele fântâni ţâşnitoare la mari înălţimi, arătând că

acolo este un debit mare de apă . Aşa şi predicato rii care sunt plini de Duhul Sfânt, din ei ţâşnesc o mulţime de gânduri şi idei ziditoare;

–cu apele termale care izvorăsc din pământ, arătând că înăuntru e căl-dură;

–cu pârâiaşul care curge zgomotos de la munte . Nu va prinde gândurile din aer, nu le va spune cu porţia, nu le va spune rece, fără vlagă, anemic, ci cu forţă, cu foc, cu căldură, fiindcă în el e un munte de inspiraţie .

Dacă ar fi să luăm un exemplu, l-am lua pe Domnul Isus . El vorbea totdeauna inspirat . De aceea, se spune despre El că oamenii veneau la El ca să-L asculte, fiindcă vorbea cu putere, nu ca şi cărturarii .

Plinătatea Duhului Sfânt nu e tot una cu inspiraţia . Sunt oameni care predică, ţin oratorii şi încă foarte bune, dar asta nu înseamnă că sunt plini de Duhul Sfânt . Predicile lor nu au nici un efect .

Când cineva e plin de Duhul Sfânt şi predică, oamenii sunt magnetizaţi, atraşi, întăriţi . Cuvintele merg drept la ini mă, fiindcă predica e cu putere şi aceasta e o făgăduinţă a Domnului . Predica e convingătoare şi duhovniceas-că . Omul rămâne în umbră . Duhul este Cel care vorbeşte şi dirijează cuvin-tele din predică spre inimile oamenilor .

CUM AJUNGE CINEVA SĂ FIE PLIN DE DUHUL SFÂNTŞI CUM MENŢINE ACEASTĂ STARE

Din viaţa Domnului Isus deducem că secretul plină tăţii Duhului Sfânt a fost legătura permanentă cu Tatăl . De câte ori citim despre El că S-a retras în munte să se roage: Luca 21:37; 22:39; Ioan 8:1 etc . sau despre grădina Ghe tsimani că era locul unde Domnul Isus obişnuia să Se retragă ca să se roage (Ioan 18:l-2) .

Cum putem face ca un vas să fie mereu plin, decât umplându-l mereu . Noi–umblând, vorbind, lucrând–consumăm din puterea pe care o avem, dar mergem la Izvorul puterii şi al dragostei, al vieţii şi ne umplem din nou .

52

Despre Domnul Isus citim că a fost plin de Duhul Sfânt înainte de a fi fost ispitit . Dacă am înţelege şi noi să fim plini de Duhul Sfânt înaintea ispitelor, ce bine ar fi: Pentru că nu ştim când vin acestea, să fim mereu plini . E adevărat că Domnul ne pregăteşte înaintea fiecărei ispite – cred că aţi observat lucrul acesta – dar ar trebui să fie dorinţa aceasta şi din partea noastră . Apostolul Pavel a înţeles acest lucru când ne îndeamnă să ne îmbră-căm cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să stăm în picioare, după ce vom fi biruit totul (Efeseni 6:13) . Numai aşa poate fi cineva biruitor . Ce frumos spune Domnul Isus: „Iată că vine stăpânitorul lumii acesteia . El nu are nimic în Mine” (Ioan 14:30) . Aceasta înseamnă a fi plin de Duhul Sfânt: a nu mai încăpea nimic străin în noi, nimic firesc, nimic lumesc, nimic deşert . Vrea cineva să se certe cu tine? Vrea cineva să-ţi strecoare frică? În tine nu mai încape nimic .

Despre credincioşii din primul veac citim că pe când se rugau s-a cutremurat locul unde erau şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt . Deci prin rugăciune, prin citirea Cuvântului, printr-o predare de bună voie, printr-o viaţă de sfinţenie ne umplem de Duhul Sfânt şi avem biruinţa deplină . Dacă ai ajuns să ai această viaţă, atunci ai grijă să nu renunţi la ea cu nici un chip . Stai lângă izvor şi cum te-ai golit puţin, iar te umpli .

E bine să ştim că dacă Domnul ne umple de Duhul Sfânt, are şi un scop cu noi, fie să-L vestim, fie să mustrăm, fie să biruim anumite ispite, fie să stăm în picioare şi să-L slăvim pe El .

Puterile pe care ni le dă Duhul Sfânt când suntem umpluţi trebuie să le canalizăm sau să le întrebuinţăm bine, în rugăciuni, în vestirea Cuvântului, iar nu să le irosim degeaba, nici chiar să cântăm prea mult, numai aşa să ne găsim în treabă . căci şi aceasta poate fi o risipă de energie spirituală, chiar dacă e un lucru bun . Să întrebăm pe Domnul ce vrea cu noi . Apostolul Pavel ne îndeamnă să căutăm „să deosebim lucru rile alese (exce-lente)” (Filipeni 1:10) . „Să răscumpărăm vre mea, căci zilele sunt rele”, spune tot el (Efeseni 5:16) . Când vizitezi o expoziţie, toate sunt frumoase, dar fiindcă timpul e limitat, treci peste anumite lucruri mai neînsemnate şi te opreşti la cele alese, altfel rişti să nu vezi ce e mai important .

Un caz tipic al felului greşit de a întrebuinţa puterea lui Dumnezeu este acela al lui Samson, care în loc să facă lu cruri mai de folos, a luat cele două porţi ale cetăţii cu stâlpi cu tot şi le-a suit pe munte (Judecători 16:3) . Sau gândi ţi-vă la o locomotivă în plină presiune, care, în loc să dea drumul aburului pe canalul care pune în mişcare roţile, îi dă drumul afară . Apoi să nu uiţi că uşor poţi să aluneci în fire când eşti prea vesel . Tot de

53

la tren se poate lua exem plul, că atunci deraiază mai repede când e în plină viteză .

Să observăm câteva personaje din Biblie, care au fost pline de Duhul Sfânt şi efectul pe care l-a avut:

Despre Ioan Botezătorul spune îngerul că se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale (Luca 1:15) . Gândul că Ioan Botezătorul a fost plin de Duhul Sfânt încă din pântecele mamei sale poate fi un îndemn pentru credincioşi ca să-şi închine Domnului odraslele încă din pântecele mamei, trăind în acelaşi timp şi ei, în special mama, o adevărată viaţă de sfinţenie, ştiind că aceasta are o mare influenţă asupra noului născut . Dar nu numai în timpul sarcinii, ci şi după aceea viaţa părinţilor are mare influenţă în copii . O mare influenţă are în viaţa noului născut chiar starea inimii şi vieţii părinţilor în timpul procreaţiei (concepţiei) lui . Câte nu ar fi de spus şi în privinţa aceasta! Cum ar trebui să trăiască soţii împreună! Cum ar trebui ei să fie închinaţi Domnului! Cu ce evlavie ar trebui să se comporte!

Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt (Luca 1:41) . Ce frumos că la umplerea cu Duhul Sfânt au dreptul şi chemarea şi femeile . Dacă ele sunt oprite de Domnul să vorbească în adunare (I Cor . 14:34-37); I Tim . 1:11-12), nu sunt oprite să fie pline de Duhul Sfânt şi să laude pe Domnul .

–Cât har şi înviorare aduc cântările alese cântate de femeile sfinte din Biblie, pline de Duhul Sfânt! Gândiţi-vă la:

–Cântarea Mariei (sora lui Moise) (Exod 15:20-21) .

–Cântarea Deborei (Jud . 5:1-31) .

–Cântarea Anei (I Sam . 2:1-10) .–Cântarea Elisabetei (Luca 1:41-45) .

–Cântarea Mariei (Luca 1:46-55) .Cât har nu ar aduce femeile noastre, dacă ar fi pline de Duhul Sfânt!

Ce cântări minunate ar cânta, care ne-ar înălţa şi pe noi mult şi, totodată, le-ar dispare şi amărăciunile care le au în viaţă .

–Petru, plin de Duhul Sfânt (Fapte 4:8) . Acest pescar, care atunci când nu avea Duhul Sfânt îl tăgăduieşte pe Domnul şi se leapădă de El în faţa unei slujnice, acum, când este plin de Duhul Sfânt, are curajul să stea în faţa mai marilor poporului, să-L vestească pe Domnul Isus şi să le spună acestora clar că trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni .

–Ştefan, plin de Duhul Sfânt (Fapte 7:55) . Deşi nu era decât un diacon, totuşi fiind plin de Duhul Sfânt, ves teşte cu atâta putere şi îndrăzneală Evanghelia, încât potriv nicii nu pot să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului

54

cu care vorbea (Fapte 6:10) . Aici, e arătată starea înălţătoare a celui plin de Duhul Sfânt . Cerul este deschis pentru el şi slava lui Dumnezeu îi este des-coperită . Nu-i mai pasă de in sultele şi de loviturile pe care le primeşte . Vede pe Domnul Isus la dreapta lui Dumnezeu şi aceasta îi este de ajuns . Mai mult încă, se roagă pentru cei ce-l prigonesc, la fel ca şi Domnul Isus (Fapte 7:51-60) .

– Barnaba, plin de Duhul Sfânt (Fapte 11:24) .– Pavel, plin de Duhul Sfânt (Fapte 13:9) . Şi câţi alţii au fost plini de

Duhul Sfânt, pe care îi vom vedea odată . Ce bine ar fi dacă şi despre noi s-ar scrie în Faptele Aposto lilor, care se continuă, că am umblat şi am trăit plini de Duhul Sfânt!

Iată dar, în puţine cuvinte, cam ce înseamnă umplerea cu Duhul Sfânt . Nu mă gândesc că am scris totul despre a ceasta . Am dat doar câteva lămu-riri, introduceri sau gânduri care vor putea fi dezvoltate . Cine a fost însă plin de Duhul Sfânt ştie ce înseamnă aceasta . Dar, deşi ştie, nu poate să spună sau să arate, aşa cum nici eu nu am putut să arăt decât foarte puţin, căci plinătatea Duhului Sfânt se trăieşte şi de multe ori lucrurile alese şi înalte nu se pot explica . Aşa cum un om, după ce i-a trecut beţia, nu mai poate să explice ce a făcut când era beat, şi nici nu-l poţi trage la răspunde-re, căci nu el a făcut, ci vinul din el, tot aşa, cel plin de Duhul Sfânt nu poate fi tras la răspundere şi nu poate să se justifice, căci nu este el cel ce face lucrarea, ci Duhul Sfânt din el (vezi şi la I Cor . 4:3) .

Cât despre cei ce nu au cunoscut această plinătate a Duhului Sfânt în viaţa lor personală, îi îndemn să-şi expună inima şi viaţa la Izvorul de apă vie, la fluviul minunat ce curge din jertfa Domnului Isus, ca el să spele toată murdăria din inima lor, să-şi golească inima complet de tot ce e al lor sau de ce le-a fost scump şi s-o umple din izvorul puterii şi al dragostei . Să-L roage pe Domnul Isus să-i umple din plinătatea Lui şi apoi să stea în necurmată legătură cu El .

CÂND A VENIT DUHUL SFÂNT CAPERSOANĂ ŞI CÂND PLEACĂ

Duhul Sfânt a fost trimis în numele Domnului Isus Ecclesiei (Bisericii) . Aceasta reiese din cuvintele Domnului Isus pe care le spune ucenicilor îna-inte de a Se înălţa (Ioan capitolul 14) . Apostolul Pavel, la fel, arată că este un singur trup şi un singur Duh (Efes . 4: 4) . O dovadă clară că Duhul Sfânt a fost trimis Bisericii în special este aceea că Biserica a luat fiinţă în ziua Rusaliilor, când S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi aceia care stăruiau

55

în rugăciune, aş teptând făgăduinţa Domnului . El rămâne cu Biserica, cu Mireasa Domnului, până când se împlineşte numărul tuturor celor care fac parte din Biserică, până când ultima piatră este clădită în Templul Sfânt .

Când glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu vor chema pe cei morţi în Christos, iar cei vii vor fi transfor maţi într-o clipită, toţi întâmpinân-du-L pe Domnul în văzduh, Duhul Sfânt va conduce pe credincioşi în slavă, în cântări de triumf şi bucurii (I Tes . 4:13-17; II Tes . 2:7-8; I Cor . 15:51-53) . Apostolul Pavel spune: „Taina fărădelegii a început să lucreze . Trebuie numai ca Cel ce o opreşte să fie luat din drumul ei şi atunci se va arăta acel nele-giuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale” (II Tes . 2:7-8) . Despre Biserică ştim din celelalte versete din capi tolul 2 din II Tesaloniceni, din Apocalipsa şi din alte lo curi că va fi răpită înainte de „marea strâmtorare” (de plăgile din Apocalipsa), deci înainte de arătarea lui Anti christ .

În treacăt spun că după ce Biserica e luată de pe pământ şi împreună cu ea Duhul Sfânt ca persoană, lumea nu se va sfârşi . Vor mai urma eveni-mente despre care nu ne ocupăm aici, ci doar atât amintesc că din nou Duhul Sfânt va lucra şi va susţine pe credincioşii care se vor în toarce la Dumnezeu tot aşa ca înainte de Rusalii .

ROLUL DUHULUI SFÂNT PENTRU BISERICĂDuhul Sfânt a născut Biserica (Fapte 2:1-4, 39); o hră neşte (I Petru 2:2-

3), o sfinţeşte (I Petru 1:2), o mângâie (Ioan 16:13; II Cor . 1:3-4), o călău-zeşte (Ioan 16:13) şi o prezintă înaintea Domnului curată, fără pată şi fără zbârcitură .

Câte nu s-ar putea spune despre rolul Duhului Sfânt în biserică sau ce face El pentru Biserică! Amintesc doar câteva din acestea:

Ca mireasă a Domnului Isus, cum mai este înfăţişată Biserica, Duhul Sfânt are rolul de a o găsi şi de a o aduce la Mirele Ceresc . Acest rol minunat este simbolizat într-un frumos tablou din Biblie, prin casa lui Avraam .

Avraam a trimis pe cel mai bătrân din robii săi să-i caute o nevastă fiului său Isaac . Robul a plecat, având cu el toate lucrurile de preţ ale stăpânului său . O întâlneşte pe Re beca lângă fântână . Aceasta, la cererea în căsătorie, fără să cunoască pe Isaac, răspunde „da” . Eliezer scoate scu-lele de aur şi de argint, precum şi îmbrăcăminte pe care le dă Rebecii . După ce a pregătit-o, pleacă cu ea la Isaac . Acesta tocmai ieşise să cuge-te în taină pe câmp; întâlnirea a fost pe câmp (Geneza 24:1-67) .

56

Tot astfel şi Duhul Sfânt ca şi Eliezer caută şi pregăteşte Mireasa pen-tru Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu . Tot aşa cum Rebeca a fost întâlnită lângă izvor, şi credincioşii sunt întâlniţi lângă apa Cuvântului lui Dumnezeu . După cum Rebeca a răspuns „da” la chemarea şi invitaţia lui Eliezer, tot aşa şi credincioşii, cum spune apostolul Petru, „Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi străluci-tă” (I Petru 1:8) .

Eliezer a dat daruri, îmbrăcăminte şi scule de aur Rebe cii . Aceasta era doar o arvună a ceea ce urma să primească şi să moştenească în casa lui Isaac . La fel şi Duhul Sfânt dă daruri, îmbrăcăminte şi scule de preţ Bisericii (I Cor . 12:1-11; Efes . 6:11-18) . Dar ce sunt toate acestea faţă de moştenirea noastră cerească, despre care apostolul Pavel spune că ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit” (I Cor . 2: 9)!După cum Rebeca a întâlnit pe Isaac pe câmp, unde acesta ieşise să

cugete în taină, tot astfel Mireasa Domnului împreună cu Duhul Sfânt întâl-neşte pe Domnul în văzduh . De aceea, venirea aceasta a Domnului nici nu e socotită ca a doua venire, deoarece Mireasa este dusă la Mire în văzduh, împreună cu Cel ce a peţit-o şi a pregătit-o pentru El . O, ce minunată va fi acea zi, acea întâlnire mult aş teptată atât de Mireasă, cât şi de Mire şi de Duhul Sfânt! „Duhul şi Mireasa zic: «Vino, Doamne Isuse!»“ (Apoc . 22:17) Spre El se îndreaptă toate dorinţele, toate nădej dile noastre .

„Mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa,Te-aşteaptă al meu suflet, curând să-ţi vadă faţa”El vine iar, El vine iar,Isuse, ah, nimic nu vrem,Decât atât să Te vedem .Adu al nunţii noastre har,O, vino iar!

Iar Miresei îi spunem: . .Ascultă, fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea . Uită pe popo rul tău şi casa tată-

lui tău şi atunci împăratul îţi va pofti frumuseţea . Şi fiindcă este Domnul tău, adu-I închină ciunile tale” (Psalmul 45: 10-11) .

Duhul Sfânt are rol de mamă . El ne-a născut, de aceea, El ne iubeşte, ne creşte, ne hrăneşte, se roagă pentru noi cu suspine negrăite (Rom . 8:26), mijloceşte pentru noi, face totul pentru creşterea şi desăvârşirea noastră, aşa ca o mamă pentru copilul ei, pe care îl iubeşte . Dar comparaţia cu o mamă

57

este prea palidă pentru a ne arăta ce face Duhul Sfânt pentru noi . Trebuie să ştim că dragostea lui Dumne zeu întrece dragostea celei mai bune mame . Iată ce spune Cuvântul Domnului în privinţa aceasta: „Veţi fi alăptaţi, veni fi purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi . Cum mângâie pe cineva mamă-sa, aşa vă voi mângâia Eu” (Isaia 66:12-13) .

„Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul care are milă de tine” (Isaia 54:10) .

„Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacă ra nu te va aprinde” (Isaia 43:2) .

„Eu sunt de la început şi nimeni nu izbăveşte din mâna Mea; când lucrez Eu, cine se poate împotrivi?“ (Isaia 40:13)

„Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile mun toase, voi sfărâma uşile de aramă şi voi rupe zăvoarele de fier . Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul, care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel” (Isaia 45:2-3) .

„Poate o femeie să-şi uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip” (Isaia 49:15) .

Dacă Duhul Sfânt este mama noastră, atunci să avem deplină încredere în Dumnezeu, să avem deplină încrede re pe calea noastră, să nu ne mai temem de nimic căci suntem la adăpost .

Să nu uităm însă ce durere fac unii copii mamei lor . Ce trist este să vezi pe copilul crescut, îmbrăcat, hrănit bine prin jertfa mamei sale, că o nesocoteşte şi nu ascultă de ea, ci îşi face de cap! Gândiţi-vă bine la lucrul acesta . Ce sacrilegiu este să nesocoteşti şi să nu asculţi pe aceea care cu atâta durere te-a născut, care a stat atâtea nopţi nedormite la căpătâiul tău, veghind, îngrijindu-se de tine, suspinând pentru tine! Gândiţi-vă că Duhul Sfânt, adică Dumnezeu, face mai mult decât poate face cea mai bună mamă . Vă daţi seama câtă întristare putem să-I aducem, nesocotindu-L şi trăind după pornirile noastre trupeşti, şi nu după îndemnurile Lui?

Iată de ce apostolul Pavel zice: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării (Efes . 4:30) . Cât de mult a simţit Pavel lucrul acesta când a scris Galatenilor: „O, gala-teni nechibzuiţi, cine v-a fermecat pe voi . . .? (capitolul 3, versetul 10) . Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi în ceput prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?” (versetul 3)

58

Dumnezeu este acela care prin Duhul ne-a făcut să fim ceva, să avem preţ, aşa cum spune Cuvântul: „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit, şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi când nu I-ai fi primit?” (I Cor . 4:7) . Şi acum după ce Domnul ne-a pus într-o stare după voia Lui, după ce ne-a făcut „domni” (Rom . 5:7), să-L nesocotim? Aşa cum spunea cineva unui frate credincios: „Păcat de dumneata că eşti credincios, un om aşa de bun, cuminte, destoinic, etc ., ai putea să fii ceva” . Fratele i-a răspuns: „Dacă sunt aşa, este tocmai datorită faptului că sunt credincios . Dacă am ajuns aşa, să-L nesocotesc pe Domnul meu care m-a făcut să fiu ceva? Nicidecum!”

Duhul Sfânt are rol de învăţător, de pedagog . „Vă va învăţa toate lucru-rile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus” (Ioan 14:26) . Credinciosul are în Duhul Sfânt un învăţător în orice privinţă (I Ioan 2:27) . Oamenii sau mintea omului ne pot învăţa numai unele lucruri, şi acelea câteodată pocite, dar Duhul Sfânt ne va învăţa toate lucrurile . Ce minunat este să ştii lucrul acesta şi să-l trăieşti: De exemplu, nu cunoşti unele explicaţii din Sfânta Scriptură: de ce te duci să întrebi pe oameni, de ce nu Îl rogi pe Domnul să ţi le descopere prin Duhul Sfânt?

Nu ştii cum să te comporţi în viaţa conjugală? De ce nu iei aminte la Cuvântul Domnului, scris prin Duhul în privinţa aceasta? De ce întrebi pe oameni, şi nu-I . întrebi pe Domnul, care te iubeşte şi, prin Duhul, te învaţă toate? Nu ştii cum să te porţi cu fraţii? Nu ştii cum să te porţi cu oamenii răi în mijlocul cărora trăieşti? Întreabă-L pe Domnul şi El te va învăţa toate lucrurile .

Este de remarcat faptul că Domnul prin Cuvântul Său nu spune nici măcar să ne rugăm să fim învăţaţi, ci că Duhul Sfânt ne învaţă . Copilul nu trebuie să se roage ca mama sa să-l înveţe anumite lucruri, ci mama îl înva-ţă fără să se lase rugată . Este bucuroasă însă să vadă că fiul ei se lasă învă-ţat .

„Duhul Sfânt vă va aduce aminte de tot ce v-am spus”, zice Domnul Isus (Ioan 14:26) . Nu ştii ce trebuie să vorbeşti când eşti trimis de El unde-va? Nu te frământa şi nu uita că oricât de uituc ai fi, Duhul Sfânt îţi va aduce aminte de Cuvântul Lui, dacă-L trăieşti şi dacă te călăuzeşti după el .

Ce minunat că atunci când treci prin dureri şi greutăţi, prin încurcături, Duhul Sfânt îţi aduce aminte de promisiunile lui Dumnezeu, de viaţa ferici-tă, de binecuvântă rile pe care le-ai primit, de martirii care au suferit şi au fost biruitori .

Când eşti tras la răspundere pentru credinţa şi nădejdea ce o ai, când eşti ispitit de diavolul, Duhul Sfânt îţi aduce aminte de sfatul lui Dumnezeu,

59

îţi va spune şi te va învă ţa în clipa aceea ce să răspunzi (Luca 12:12; Marcu 13:11) .

Duhul Sfânt ne descopere tainele lui Dumnezeu, cerul cu frumuseţile lui, lucrurile viitoare, lucrurile nădăjduite şi ne ajută să ne gândim la ele (I Cor . 2:10-12) .

Vrei să ştii ce se petrece în lume sau ce se va petrece? Oamenii nu-ţi vor putea spune, căci ei nu pot vedea ce va fi nici măcar cu o clipă în vii-tor . Trăieşte în Dumnezeu, adânceşte-te în El şi vei şti ce se va întâmpla şi cu lumea şi cu tine! Ai nevoie să ştii lucrurile viitoare? Nu trebuie să mergi la vrăjitoare, nici să chemi duhurile rele sau bune, căci Duhul Sfânt îţi va descoperi la timp tot ce trebuie să ştii în viitor . Nu uita însă că El ştie cât poţi purta, astfel ca descoperirile Lui să nu-ţi fie o pricină de poticnire sau de cădere .

Ce minunat spune psalmistul: „Toate izvoarele mele sunt în tine” (Ps . 87:7) . Vezi şi Luca 2:26; Fapte 21:11; I Ioan 2:10; I Ioan 2:27; II Cor . 1:21) .

Nu merg mai departe să arăt rolul Duhului Sfânt pentru Biserică, ce este El pentru noi, ci doar mai amintesc că noi suntem legaţi de slava lui Dumnezeu sau, mai bine zis, slava lui Dumnezeu este legată de noi . V-aţi gândit vreodată la aceasta? Aţi aprofundat înţelesul de copil al lui Dumne-zeu? De exemplu, dacă un nobil, un prinţ îşi dă fiul unui profesor, credeţi că se va lăsa profesorul până nu-i va educa fiul aşa cum vrea părintele? Nu va căuta el să împlinească voia stăpânului său? Şi dacă îl pedepseşte pe copil, cu câtă grijă îl pedepseşte, şi nicidecum ca să-l distrugă! Or, noi, ca fii, suntem încredinţaţi în mâna Duhului Sfânt, pedagogul şi învăţătorul nos-tru, care nu e om, ci Dumnezeu . Credeţi că nu va scoate din noi ce vrea Tatăl? El are toate metodele şi toată puterea să facă aceasta, cum spune apostolul Pavel: „Cel ce a început în voi această lucrare bună o va isprăvi până în ziua lui Isus Christos” (Filipeni 1:4; I Cor . 1:8; I Tes . 5:23-24) . Ne va prezenta fără pată, fără zbârcitură sau ceva de felul acesta .

Să nu fiu înţeles greşit: omul e lăsat liber, adică Dumne zeu nu forţează pe nimeni când e vorba de mântuire . Aici, când e vorba de copiii Lui, lucrurile se schimbă . Nu am venit oare fiecare la El, când ne-am întors din lume şi I-am zis: „Doamne, iată-mă, fă cu mine ce vrei; mă predau Ţie”? Deci, în baza mărturisirii noastre, El lucrează în noi buna plăcere a voii Lui, chiar atunci când firea veche se răzvră teşte . Ea nu mai e o personalitate în faţa Lui, căci a fost răstignită împreună cu Christos, iar noi suntem găsiţi înaintea Lui în Christos . În al doilea rând, noi suntem proprietatea Lui, răs-

60

cumpăraţi cu un preţ scump, cu sân gele Fiului Său . Nici diavolul, nici lumea, nici altcineva nu mai are nici un drept asupra noastră, căci am fost cum păraţi cu un preţ (I Cor . 6:20) .

Iată de ce, faţă de atâta dragoste, a Duhului (Rom . 15:30), faţă de aşa gingăşie cu care se poartă cu noi, aposto lul Pavel ne îndeamnă: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt” (Efes . 4:30) . Înţelegem noi îndemnul acesta?

Am auzit pe mulţi spunând că Duhul Sfânt ne pără seşte dacă-L întris-tăm . Socotesc că e greşită această expresie . Dacă o mamă nu-şi părăseşte copilul ei, oricât de rău ar fi, ci plânge şi suspină pentru el, fiind gata să-l primească oricând şi să-l ierte, cum ar putea Duhul Dra gostei lui Dumnezeu să-l abandoneze pe un credincios? (Isaia 49:15) .

E adevărat că Duhul Sfânt nu încuviinţează pe un credincios într-o viaţă de neascultare şi păcat, şi nici nu poate da o binecuvântare unui astfel de om . Acest om nici nu se va putea bucura de prezenţa Duhului Sfânt, pe care nici nu o va simţi; dar Duhul Sfânt îl urmăreşte clipă de clipă şi prin toate mijloacele, metodele şi împrejurările posibile, îl face să-şi vină în fire . Dacă trebuie, îi astupă calea cu spini (Osea 2:6) sau „Tu mi-ai frânt puterea în drum” .

Citiţi cu atenţie cartea Osea . Şi nu uitaţi că acolo e vorba de Israelul pământesc . Iată de exemplu: „Cum să te dau, Efraime, cum să te predau, Israele? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă . Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu voi nimici pe Efraim, căci Eu sunt Dumnezeu, nu om . Eu sunt Sfântul în mij locul tău şi nu voi veni să prăpă-desc” (Osea 11:8-9) .

Câtă dragoste are Dumnezeu faţă de noi! Faţă de o aşa dragoste, se cuvine să cauţi să nu-L întristezi niciodată . Căci ce alta cere El de la noi decât să-I fim plăcuţi prin ascultarea noastră, şi aceasta când avem în vedere Numele Său, slava şi voia Lui, şi nu pe a noastră .

ROLUL DUHULUI SFÂNT ÎN LUMEFiindcă Biserica este în lume, deşi nu este din lume, dar trăieşte încă pe

pământul acesta, în mijlocul frământărilor, în mijlocul oamenilor, iar Duhul Sfânt este cu ea, ne putem da seama că rolul Duhului Sfânt este mare şi pentru ea .

Mai întâi, să nu uităm că „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe Singurul Său Fiu…” pentru ea (Ioan 3:16) . Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să vină la pocăinţă . Duhul Sfânt lucrează şi convinge în sensul acesta .

61

Domnul Isus arată că Duhul Sfânt „…va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata . În ce priveşte păcatul, fiindcă ei nu cred în Mine . În ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl şi nu Mă veţi mai vedea . În ce priveşte judecata, fiindcă stăpânitorul lumii aceste ia a fost judecat” (Ioan 16:7-11) .

Aşa cum reiese din versetele de mai sus, Duhul Sfânt, prin prezenţa Lui în credincioşi, prin prezenţa Lui în lume, o dovedeşte vinovată . Vina aceasta constă în primul rând nu în faptul că cineva are păcat şi păcate, ci în faptul că nu crede în Domnul Isus, care a murit pe cruce ispăşind păcatul . Această vinovăţie va fi dată pe faţă în ziua cea mare şi o va recunoaşte fiecare păcătos care merge în iad, fără să se poată dezvinovăţi, când va vedea posi-bilităţile ce le-a avut la îndemână să se întoarcă la Dumnezeu, când va vedea chemările stăruitoare ale Duhului Sfânt prin credincioşi ca să primeas-că harul lui Dumnezeu . Va vedea piedicile pe care i le-a pus Duhul Sfânt ca să-l oprească din calea pierzării, cât şi bunătatea lui Dumnezeu, care l-a îndemnat la pocăinţă (Romani 2:4) . Va vedea pe alţii mai răi decât el mân-tuiţi numai pentru că au ascultat Evanghelia şi au crezut-o . Va vedea pe mulţi în condiţii mult mai grele, vitregiţi de soartă, socotiţi neprihăniţi şi ducând mântuirea până la capăt . Va mai putea să-şi des chidă oare gura? Nu . Şi Cel ce va dovedi lumea vinovată va fi Duhul Sfânt . Va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor pentru toţi cei ce n-au crezut .

În ce priveşte neprihănirea, Duhul Sfânt dovedeşte pe credincioşi neprihă-niţi chiar aici în lume, căci des copere în ei pe Domnul care este neprihăni-rea noastră şi care ne-a socotit neprihăniţi prin credinţă” . Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta (I Ioan 4:17) . El dove deşte că se poate trăi o viaţă de neprihănire chiar şi aici pe pământ, căci Domnul Isus S-a dus la Tatăl, unde se roagă şi mijloceşte pentru noi . Ne-a trimis în inimă Duhul Sfânt ca să ne păzească, să ne călăuzească şi să ne desăvârşească . Ce poate să spună lumea în ziua jude căţii? Nu i-au stat fiecăruia la îndemână aceste posibili tăţi?

Apoi în ce priveşte judecata, Duhul Sfânt dovedeşte lumea vinovată pen-tru că nu vrea să vină la lumină, nu vrea să vină la Domnul Isus şi să se desprindă din cursa stăpânitorului lumii acesteia, care este judecat . Nu se va mai putea dezvinovăţi nimeni că a fost ţinut de diavolul şi legat, şi că de aceea nu s-a pocăit . Nu, căci diavolul a fost judecat şi biruit pe cruce . Cel mai neputincios păcă tos, dacă-şi îndreaptă privirea spre Domnul Isus ca tâl-harul de pe cruce, este liber şi mântuit . Satan nu-l mai poate ţine, indiferent cât de grozave au fost aceste legături şi cătuşe . Credinţa în Domnul Isus

62

desfiinţează toate a ceste legături .Deci toate dezvinovăţirile omului cad în faţa dovezilor date de Duhul

Sfânt în orice privinţă . Aceste dezvinovăţiri pot să fie fluturate azi înaintea oamenilor numai, dar nu şi înaintea lui Dumnezeu, insă spre pierzarea celor ce le fac .

Rolul Duhului Sfânt este mare în lume, prin faptul că cei credincioşi sunt aici . Ei sunt lumină în Domnul (Efes . 5:8) . Sunt lumina lumii (Mat . 5:14) . Ei sunt sarea pămân tului (Mat . 5:13) .

Gândiţi-vă numai la aceste două elemente: la lumină şi la sare . Luaţi-le de la om şi veţi vedea ce se alege de el . Gândiţi-vă atunci ce haos, ce întu-necime, ce stricăciune va fi pe pământ, când Duhul Sfânt va fi luat împreu-nă cu credincioşii răpiţi la cer! Apostolul Pavel spune că „taina fărădelegii a început să lucreze . Trebuie numai ca Cel ce o opreşte acum (Duhul Sfânt) să fie luat din drumul ei şi atunci se va arăta acel nelegiuit” (II Tes . 2:7-8) . Dacă acum că Duhul Sfânt este pe pământ şi credincioşii la fel, se fac atâ-tea fărădelegi, ce va fi când nimic nu va împiedica fărădelegea?

Cât har, câtă lumină şi câte binecuvântări se revarsă chiar peste necre-dincioşi în mijlocul cărora este câte un credincios, fie la birou, fie în pro-ducţie sau în alt loc! Fără să vrea, oamenii se abţin de la anumite lucruri şi vorbe . Le eşti o piedică în dezvăluirea fărădelegii lor, căci Duhul Sfânt este prezent acolo şi fărădelegea este împiedicată .

Sărmană lume, care vrei să scapi de credincioşi, fără să-ţi dai seama că ei sunt o binecuvântare . ce te vei face când totuşi vei scăpa de ei?

UNGEREA DUHULUI SFÂNT–pecetea Duhului Sfânt, arvuna Duhului Sfânt–

(II Cor. 1:21-22)Când citeşti acest titlu, ţi se pare că este vorba de mai multe lucruri,

când de fapt este vorba despre Duhul Sfânt, care este Unul, arătat în diferite lucrări, simboluri şi efecte . El a lăsat să fie arătat aşa ca să ştim că suntem asiguraţi în toate privinţele .

Să luăm acum în parte fiecare din aceste înfăţişări ale Duhului Sfânt şi să vedem ce înseamnă fiecare:

Ungerea Duhului SfântIată câteva texte care vorbesc despre aceasta:„Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi orice lucru” (I

Ioan 2:20) .

63

„Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva, ci după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată şi nu este minciună, rămâneţi în El după cum v-a învăţat ea” (I Ioan 2:27) .

„Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi în Christos şi care ne-a uns este Dumnezeu” (II Cor . 1:21) .

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săraci-lor Evanghelia” (Luca 4:18) .

Din Sfintele Scripturi cunoaştem că împăraţii şi preoţii se ungeau (I Sam . 16:1-33; Exod 30:22-31, etc .) Această ungere însemna că Domnul l-a ales pe cel uns şi l-a pus deoparte pentru El . Cel uns era sfânt pentru Domnul, reprezentantul Său, trimisul Său . Era luat din mijlocul poporului şi pus la dispoziţia lui Dumnezeu, despărţit chiar de familia lui . Interesele lui Dumnezeu sunt mai mari decât interesele familiei sale . Gândiţi-vă în sensul acesta la Ezechiel căruia îi moare soţia pe care nu are voie s-o plângă (Ezechiel 24:16-17), la Aaron, care nu are voie să-şi plângă fiii (Lev . 10:6-7) . Aici Cuvântul arată clar de ce nu trebuiau să plângă aceşti oameni, „pentru că untde lemnul ungerii Domnului este peste voi” .

Gândiţi-vă la Domnul Isus, care atunci când mama Lui, îndemnată pro-babil de cei de la nuntă, îşi ia oarecum rolul de mamă, fără să-şi dea seama de rolul Domnului Isus, i-a zis: „Femeie, ce am Eu a face cu tine?” (Luca 2:3-4) sau când altă dată mama şi fraţii Domnului Isus trimit să-L cheme, El răspunde celor trimişi: „Mama mea şi fraţii Mei sunt cei ce fac voia lui Dumnezeu” (Marcu 3:31-35) .

Dacă am înţelege şi noi mai bine că suntem unşii Domnului, trimişii şi reprezentanţii Lui, chemaţi la El afară din tabără, chemaţi să împlinim pla-nurile Lui, voia Lui, atunci nu ne-am mai uita la faţa omului, n-am mai lua seama la ce spun fraţii, la ce spune lumea, ci numai la ce spune Domnul, fără să ne intereseze urmările! Am vesti atunci Evanghelia cu putere, din partea Lui, fiind împu terniciţii Lui (II Cor . 5:20) . Credinciosul umblă în această împuternicire, de aceea, nu se teme de nimic din lumea aceasta . El duce cu şine oriunde se află, fie la serviciu, fie acasă, autoritatea lui Dumnezeu . Duhurile i se supun, căci Cel ce este în el este mai mare decât cel ce este în lume (I Ioan 4:4) . El poate totul în Christos (Filipeni 4:13) . El duce o viaţă de biruinţă, căci umblă în biruinţa Domnu lui (Apoc . 2:7, 11, 17, 26; 3:5,12, 21; II Ioan 2:14; 5:4-5) . Credinciosul într-adevăr domină (Psalmul 110:2) . Prin aceasta Îl slăvim noi pe Domnul că trăim în biruinţa Lui, în puterea Lui . ca adevăraţi stăpâni (I Cor . 3:21-23), iar nu ca nişte

64

milogi, ca nişte cerşetori, care toată ziua cerşesc harul lui Dumnezeu ce a fost turnat din belşug asupra noastră, ca şi binecuvântările lui Dumnezeu (Efes . 1:3; II Petru 1:3, etc .) .

Intră în bucuria Stăpânului tău . El este bogat, este puternic, e plin de dragoste, e Domnul domnilor şi împă ratul împăraţilor . Comportă-te ca atare . Adu-I închinăciu nile tale . Nu-L socoti ca pe un stăpân rău, pe care trebui să-l îndupleci să-ţi dea ceva sau să faci sacrificii ca să te poţi apropia de el . În Domnul Isus au fost împlinite toate cerinţele . Ai o intrare slobodă în cer prin sângele Domnului Isus (Evrei 9:19) . Să nu mai tremuri în faţa unui om (Ier . 1:10,11; Isaia 51:12, 13) . Ţi-ar plăcea dacă fiul sau fiica ta ţi-ar cerşi toată ziua pâinea pe care o are din belşug pe masa ta sau dacă toată ziua s-ar plânge că nu are un lucru sau altul, când tu îţi iubeşti copilul şi-i dai tot ce-i trebuie la vremea potrivită? Dacă ţie ca om nu-ţi place când copilul tău este nemulţumit, oare Domnului Îi place? Vezi ce spune apostolul Pavel „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne poartă TOTDEA UNA în carul Lui de triumf . . .” (II Cor . 2:14) .

Am spus mai sus că împăraţii şi preoţii se ungeau . Ce bine se potriveşte aceasta cu noi, din care Domnul a făcut o preoţie sfântă, un neam împără-tesc” (I Petru 2:5-9) . Să nu uităm deci că suntem unşi de Domnul, să nu uităm nici ce spune Domnul celor unşi . Dacă Aaron nu a avut voie să plân-gă pe fiii săi arşi, care au păcătuit, să nu uităm că şi noi trebuie să fim necruţători faţă de păcat, indiferent cine l-a săvârşit .

Mai amintesc aici că bolnavii se ungeau cu untdelemn şi erau vindecaţi (Marcu 6:13) . Samariteanul milostiv a turnat untdelemn peste rănile celui căzut între tâlhari (Luca 10:34) . Toate acestea sunt simboluri a ceea ce face Duhul Sfânt cu oamenii .

Noi am fost plini de răni în urma păcatului, aşa cum spune Isaia (1:5,6) . Domnul însă mai întâi ne-a uns pentru a ne vindeca, apoi ne-a uns pentru a ne trimite în slujbă ca împăraţi şi ne-a uns ca preoţi pentru a vindeca (a conduce la vindecare) pe alţii .

PECETLUIT CU DUHUL SFÂNT„Şi voi după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghe lia mântuirii voas-

tre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgădu-it” (Efes . 1:13) .

„El ne-a şi pecetluit” (II Cor . 1:22) .„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost

pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efes . 4:30) .

65

Din cele de mai sus reiese că a fi pecetluit cu Duhul Sfânt sau a avea Duhul Sfânt este acelaşi lucru . Expresia aceasta însă nu se opreşte numai la aceea că cineva are Duhul Sfânt, ci arată şi însemnătatea Sa, foloasele Sale .

Să aprofundăm puţin înţelesul cuvântului „pecetluit” . De exemplu, pecet-luită este o scrisoare . După ce se face o adresă, un act, se semnează de cei în drept, se pune pece tea sau ştampila, fără de care actul nu are nici o va loare . Cu ştampila însă are valoare deplină şi nu mai poate fi desfiinţat .

În vechime în loc de ştampilă (pecete) se folosea inelul . De exemplu, porunca împăratului .Ahaşveroş nu mai putea fi desfiinţată, fiind întărită cu inelul împăratului (Estera 3:12) .

Ce înseamnă aceasta pentru noi credincioşii: Înseamnă că peste Cuvântul lui Dumnezeu, peste Evanghelia primită şi crezută în inima noastră, vine Duhul Sfânt ca o pecete care întăreşte şi definitivează această lucrare de mântuire pentru totdeauna . Dacă legea împăraţilor Mezilor şi Perşi lor nu se mai putea schimba, cu atât mai mult legea Duhului de viaţă în Christos Isus care m-a izbăvit de legea păcatului a a morţii (Rom . 8:2) nu mai poate fi schimbată, ci este definitivă, adică pentru totdeauna suntem ai Domnului (Ioan 10:28,29: 6:37; 17:12; 18:9;) . „Voi aţi fost cumpă raţi cu un preţ” (I Cor . 6:19-20) . El a făcut un legământ cu noi (Evrei 9:16-17; 9:10; 9:14; 6:16-20), un legământ bine întărit în toate privinţele” (II Sam . 23:3-5) .

Cuvântul pecetluit mai arată că suntem însemnaţi . Aşa cum cei din tim-pul „marii strâmtorări”, în vremea lui Antichrist primesc un semn pe frunte şi pe mână, prin contrast, credincioşii au scris pe ei Numele Dumnezeului Celui Viu (Apoc . 3:12) .

Îmi aduc aminte, când eram copil şi stăteam cu vitele în pădure, că venea pădurarul şi cu o pecete (ştampilă) seacă pe care o avea pe muchia toporului, pecetluia co pacii care aveau să fie tăiaţi . De aceşti copaci nu avea voie să se mai atingă nimeni să-i taie, pentru că erau însemnaţi . La o vreme hotărâtă veneau lucrătorii, „stân jenarii”, să taie copacii . Nu se uitau să vadă dacă unul erau mai gros sau mai subţire, mai strâmb sau mai drept, ci se uitau după marcă .

Tot aşa este şi cu credincioşii . Despre ei se spune clar că sunt pecetluiţi pentru ziua răscumpărării (Efes . 4:30) . Adică în ziua răscumpărării, fără să se ia în considerare dacă am fost slabi sau tari, mici sau mari, întrucât am fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, automat ne va lua Stăpânul nostru, care ne-a ales pentru El şi ne-a însemnat, fără să ne poată reţine ceva . Aceasta nu ar trebui să fie de mirare, căci tot aşa a fost şi cu israeliţii când Dumnezeu i-a salvat de la moartea întâiului născut, în Egipt (Exod 12:23) . Oriunde erau

66

stropiţi uşorii uşii cu sângele mielului, care simboliza sângele Mielului lui Dumnezeu, nu intra nimicitorul . Nu se avea în vedere bunătatea sau răutatea celor din casă, căci nu pe temeiul vieţii lor erau salvaţi, ci pe acela al sân-gelui mielului pascal . Mai avea vreun rost îngrijorarea celor din casă? Nimicitorul nu se uita nici la aceasta, ci numai la sângele cu care erau stro-piţi uşorii uşii .

Tot aşa este şi cu noi . Suntem adăpostiţi sub sângele Domnului Isus şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt, de aceea, suntem în siguranţă deplină în ce pri-veşte mântuirea, în siguranţa dragostei lui Dumnezeu, în siguranţa făgăduin-ţelor Lui, în siguranţa credincioşiei Lui, în siguranţa vieţii .

Adaug aici că aceasta nu exclude dreapta judecată a lui Dumnezeu în ce priveşte faptele, în vederea răsplăţii, aşa cum arată apostolul Pavel (II Cor . 5:10), şi nu în vederea mântuirii, câştigării sau pierderii vieţii veşnice, pe care o avem prin har, prin jertfa Domnului Isus, prin pocăinţă şi credinţă .

Referitor la pecete, mai citez versetul pe care-l spune apostolul Pavel lui Timotei: „Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui şi oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege” (II Tim . 2:19) . Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui, căci i-a pecetluit . Noi nu-i cunoaştem întotdeauna, dar cuvântul citat ne porunceşte să ne depărtăm de oricine trăieşte în fărăde lege, lucru pe care-l putem cunoaşte şi face . Deci nici o indulgenţă faţă de păcat sau faţă de cine trăieşte în păcat, chiar dacă este copilul lui Dumnezeu . Pe mine nu aceasta trebuie să mă intereseze în primul rând, dacă cineva este sau nu copilul lui Dumnezeu, ci să mă de părtez de oricine trăieşte în fără-delege . Lucrul acesta l-am arătat şi în capitolul anterior, unde am dat exem-plu pe Aaron şi fiii săi, care au păcătuit .

Este regretabil că şi în privinţa aceasta mulţi credin cioşi nu ascultă de Domnul, de porunca Lui precisă . Astfel, ei tolerează în mijlocul lor păcatul şi pe cei ce trăiesc în păcat, pe motiv că Domnul îi iubeşte . Aposto lul Pavel precizează: „Scoateţi afară pe răul acela dintre voi” (I Cor . 5:13) şi apoi „V-am scris să nu petreceţi cu vreun frate, dacă s-ar afla desfrânat sau lacom sau idolatru sau calomniator sau beţiv sau hrăpăreţ; cu unul ca acesta nici să nu mâncaţi” (I Cor . 5:11) . Să nu căutăm să ne scuzăm neascultarea noastră prin motivul dragostei de păcătoşi, căci avem de a face cu Dumnezeu . De altfel, Dumnezeu nu te opreşte să iubeşti pe păcătoşi; din contră, poţi să te şi rogi pentru ei şi să-i smulgi din starea lor, dar nu să petreci cu ei ca şi când ar fi curaţi, căci Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, care nu poate suferi păcatul, chiar dacă eşti copilul Lui . Chiar pe

67

Singurul Său Fiu, când era încărcat cu păcatele noastre, L-a părăsit .

ARVUNA DUHULUIAţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit şi care este o

arvună a moştenirii noastre” (Efes . 1:13-14) .„Dumnezeu ne-a pus în inimă arvuna Duhului” (II Cor . 1:22) .„Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului” (II Cor . 5:5) .Arvuna vorbeşte de o cumpărare (I Petru 1:18-19) . Dumnezeu are drept

de proprietate asupra noastră, deci nu mai suntem ai noştri (Rom . 14:8,9; 14:3,4), aşa cum spunea cineva fratelui său de corp când acesta s-a întors la Domnul: „Ţi-ai vândut pielea” . Este de prisos orice tânguială a firii mele şi orice târg încheiat cu Satana . Domnul nu ţine cont de nici o târguială . Ba mai mult, şi trupul meu este al Domnului, căci este templul lui Dumnezeu şi dacă nimi ceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu (I Cor . 6:19-20; 3:16-17) .

Arvuna mai arată că urmează să se primească şi restul . Ce am primit pe acest pământ, fie din descoperirile Lui, fie din fericire, fie din darurile Lui, etc ., sunt numai nişte ca douri, nişte daruri, faţă de ceea ce vom primi în ceruri „în ziua aceea” . Dacă arvuna este atât de minunată şi ne umple, ce va fi împlinirea? Dacă privind ca într-o oglindă ne bucurăm, ne minunăm şi suntem schimbaţi, ce va fi când vom privi faţă în faţă?

Având arvuna Duhului, noi suntem plini de încredere (II Cor . 5:5,6,8) . Încrederea şi siguranţa moştenirii sunt un imbold ca să fim plăcuţi lui Dumnezeu (II Cor . 5:9)

PĂCATUL ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNTDespre păcatul împotriva Duhului Sfânt se vorbeşte în următoarele locuri

din Noul Testament: Matei 12:22-33; Marcu 3:22-30; Luca 11:24-33 .Domnul Isus spune că toate păcatele vor fi iertate, chiar şi acela împo-

triva Lui, dar hula împotriva Duhului Sfânt este un păcat care nu se va ierta nici în veacul acesta, nici în veacul viitor . Acest păcat a fost săvârşit de fari-sei, când Domnul Isus a vindecat un îndrăcit . Deşi ştiau cine este Domnul Isus, deşi văzuseră minunea, totuşi, din cauză că nu voiau să primească pe Domnul Isus, s-au împotrivit pe faţă şi au hulit pe Duhul Sfânt, spunând că Domnul Isus a făcut minunea cu ajutorul diavolului . Spuneau aceasta din viclenie, din răutate, pentru a abate poporul de la Domnul . Vorbeau de rău de-a dreptul lucrarea Duhului Sfânt . Deci erau nişte oameni conştienţi de ceea ce fac, care luptau nu numai împotriva Fiului, a Domnului Isus, ci a

68

Dumnezeirii în întregime .Precizez că păcatul împotriva Duhului Sfânt este un păcat cu voia, cel

ce păcătuieşte ştiind că lucrarea este a Duhului Sfânt, dar fiindcă nu vrea s-o primească, o hu leşte .

Nici într-un caz cel ce păcătuieşte împotriva Duhului Sfânt nu este cre-dincios, adică născut din nou, căci acesta are Duhul Sfânt, or, Duhul Sfânt nu poate să hulească pe Duhul Sfânt .

Cum se manifestă acest păcat? Printr-o împietrire to tală . Vedeau şi nu voiau să vadă . Ştiau şi nu voiau să ştie . Poporul se întreba: „Nu cumva acesta este fiul lui David?” (Matei 12:33), iar ei, ca să spulbere acest adevăr, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebub, domnul dracilor” (Matei 12:24), hulind într-un mod josnic lucrarea Duhului Sfânt . Beelzebub la filisteni era zeul muştelor, al plăgilor, iar evreii îl întrebuinţau în semn de josnicie, cum îl întrebuinţează şi azi oamenii pe diavol .

De ce nu poate ierta Dumnezeu acest păcat?Un om care huleşte împotriva Duhului Sfânt a avut o oarecare cunoştin-

ţă şi legătură cu El . A lucrat direct împotriva lui Dumnezeu, nelăsându-se înduplecat şi întors, aşa cum s-a întâmplat cu Faraon . Un astfel de om poate fi un om religios, care, contrar convingerilor lui, luptă îm potriva lui Dumnezeu spre a-şi apăra gruparea din care aparţine .

Dacă despre cei credincioşi se poate spune că Îl întris tează pe Duhul Sfânt prin neascultarea lor sau chiar îndărătnicia lor câteodată, despre ceilalţi, despre lumea aceasta care luptă împotriva Duhului Sfânt, nu se mai poate spune întristare, ci păcat, şi încă ce păcat grozav!

În privinţa păcatului împotriva Duhului Sfânt, s-au dat mai multe inter-pretări, trecându-se peste ce este scris . Aceste interpretări s-au dat din diferite motive: unii din prea mare râvnă, alţii din prea multă judecată şi mai puţină dragoste . Unii, din neînţelegerea textului şi îm prejurărilor în care a vorbit Domnul, au atribuit acest păcat fie unor fraţi (credincioşi născuţi din nou), care au căzut în vreun păcat, fie unora care nici n-au cunoscut vreodată pe Dumnezeu sau lucrarea Lui, aducând prin aceasta atâta amărăciune, atâta durere .

Să nu ne grăbim să spunem despre cineva că a săvâr şit păcatul împotri-va Duhului Sfânt . Numai Dumnezeu ştie cine a săvârşit acest păcat . În tot cazul, acela care îşi plânge păcatul, se pocăieşte şi îi pare rău că a păcătuit, credem că nu a păcătuit împotriva Duhului Sfânt şi că este iertat de Domnul Isus, dacă se încrede în sângele Lui .

Ceva asemănător cu păcatul împotriva Duhului Sfânt este starea acelora

69

din epistola către Evrei, capitolul 6, ceea ce a făcut pe mulţi să spună că acela e păcatul îm potriva Duhului Sfânt, iar atunci când un frate a căzut, să spună că nu mai poate fi iertat, scăpând astfel mai uşor de obligaţie, în loc să postească, să se roage şi să caute să-l aducă la viaţă . Chiar dacă ar fi aşa, adică cel căzut să nu se mai poată întoarce, munca şi osteneala cuiva care se roagă pentru el, căutând să-l salveze, nu vor rămâne nerăsplătite, dar de unde ştim noi dacă nu se mai poate întoarce?

Nu putem să precizăm pe cine vizează în mod direct autorul epistolei către Evrei în capitolul 6, versetele 4-8 . În primul rând, epistola e scrisă direct fraţilor evrei . Apos tolul vorbeşte despre unii evrei, care avuseseră parte de lucrarea Duhului Sfânt, de lumina Lui, de părtăşia Lui, de puterile minu-nate ale Lui, fiind împreună cu credincioşii, şi care totuşi au căzut . Unul din aceştia putea să fie şi Alexandru Căldărarul, care i-a făcut mult rău apostolu-lui Pavel (II Tim . 4:14), care a mers pretutindeni cu Pavel, luptând contra lui, iar la Roma acuzându-l . El la început a fost credincios (Fapte 19:33), dar a pierdut credinţa şi cugetul curat, „căzând” (I Tim . 1:19-20) . E acelaşi cuvânt „căzut” întrebuinţat şi în Evrei 6:6 .

Un asemenea păcat a făcut Iuda, care, deşi avusese parte de părtăşia Domnului Isus, de binefacerile prezen ţei Sale, totuşi a căzut, vânzându-l pe Domnul Isus; spre deosebire de Petru, care şi el, în focul luptei şi al încer-cării, de frică, se leapădă . Cât de deosebit este totuşi Petru faţă de Iuda, atât în cădere, cât şi, în special, în urma căderii!

Apoi epistola către Evrei e scrisă în focul prigoanelor, atunci când era de ajuns ca cineva să spună că se leapădă de credinţă şi era scăpat de la moarte . Era vorba de o ale gere între Domnul şi viaţă . Unii s-au lepădat, dar putea cineva care Îl cunoştea pe Domnul, care Îl iubea, să se lepede de El? Nu, aşa cum spunea Domnul Isus: „Oile Mele ascultă glasul Meu, Eu le cunosc şi ele vin după Mine . Eu le dau viaţă veşnică; în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10:27-28) . Multe oi pot să meargă cu turma (să se amestece) . Când vine lupul şi le împrăştie, numai acelea ale păstorului care-L cunosc îi aud glasul şi merg după El .

Să ne oprim puţin la textul din Evrei 6:4-8, căci pentru mulţi este o enigmă şi mulţi se poticnesc aici .

Aceştia ajunseseră luminaţi, gustaseră darul ceresc, care se revărsa prin apostoli într-un chip minunat . Viaţa lor se schimbase şi obiceiurile lor rele dispăruseră, fiind înlocuite cu altele bune . Cu toate acestea, ei nu erau năs-cuţi din nou . Erau numai nişte oameni religioşi . Aceasta reiese din text . De exemplu, se spune că au gustat Cuvântul ceresc . Una este însă să guşti

70

Cuvântul, şi alta să fii născut din Cuvânt (I Petru 1:24), adică să-l laşi ca el să ia fiinţă în viaţa ta .

Că se făcuseră părtaşi Duhului Sfânt şi că fuseseră luminaţi, iar este adevărat, căci aceeaşi lumină ce cădea şi peste ei şi de aceleaşi daruri se împărtăşeau şi ei . Viaţa lor a fost luminată de lumina cerească, dar nu s-au pocăit . Mai mult, se poate spune despre ei că au fost aşa ca şi casa mătura-tă, despre care vorbeşte Domnul Isus (Matei 12:43-45) . Acolo, la fel, Duhul Sfânt fusese acela care curăţise casa, o măturase de tot ce era rău, dar, nefi-ind primit să locuiască în ea, casa rămâne goală, fiind în mare primejdie .

Aşadar, să ne păzim de orice păcat care ştim cât L-a costat pe Domnul Isus şi care ştim ce dezastru poate să aducă în viaţa noastră . La fel, să nu ne grăbim să osândim pe cineva care cade în păcat, dând verdictul pierzării, ci să căutăm să-l salvăm, aşa cum samariteanul milostiv s-a plecat spre cel căzut între tâlhari, i-a legat rănile şi l-a dus în casa de oaspeţi .

Să facem aşa cum au medicii obligaţia să trateze pe oricine are nevoie de ajutor, indiferent cine ar fi cel bolnav . Chiar dacă este cel mai mare cri-minal, prima dată îl vindecă, şi apoi e judecat; dar judecătorul, în cazul nos-tru, este Domnul Dumnezeu, singurul care se poate pronunţa cu pri vire la viaţa sau moartea cuiva, şi nicidecum noi, numai El putând să precizeze care anume este păcatul împotriva Duhului Sfânt .

ÎNTRISTAREA DUHULUI SFÂNTDacă am spus despre păcatul sau hula împotriva Duhului Sfânt că este

săvârşit numai de necredincioşi, despre întristarea Duhului Sfânt, cu părere de rău trebuie să spunem că se întâlneşte numai la credincioşi .

Am spus că Duhul Sfânt rămâne cu cel credincios (Ioan 14:16-17; 2:27) şi că toţi câţi sunt fii ai lui Dumnezeu sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu (Rom . 8:14) . Apoi că El este mama noastră, care întrece pe orice mamă . Dacă despre o mamă am auzit zilele trecute că încă mai purta şi îngrijea pe un copil de peste douăzeci de ani, rămas la statura şi neputinţa unuia de doi-trei ani, atunci cred că nu greşesc când spun că, oricât de slab ar fi un copil al lui Dumnezeu, Duhul Sfânt nu îl părăseşte . Această dra-goste şi grijă a Sa ne învaţă să-L ascultăm şi să ne purtăm în aşa fel, încât să nu-L întristăm (Efes . 4:30) . Acest îndemn e încadrat între altele care pri-vesc conduita noastră în relaţiile cu cei din jurul nostru .Putem să nu întristăm pe Duhul Sfânt . El ne dă puterea, numai să voim . Cea mai mare întristare I-o aducem atunci când suntem fireşti, când nu-L ascultăm, când nu ne lăsăm sub călăuzirea Lui, ci ne luăm după îndemnuri-

71

le firii, după pornirile noastre sau ale altora, nesocotind pe ale Lui, chiar dacă ceea ce facem e bine în ochii noştri sau ai altora .

Ca să înţelegeţi mai bine ce înseamnă întristarea Duhu lui Sfânt, gândiţi-vă la întristările pe care le-aţi adus mamei, neascultând-o, când ea era în stare să-şi dea şi sufletul, numai să vă vadă fericiţi . Apoi gândiţi-vă la întris-tările pe care vi le aduc copiii voştri, pe care îi iubiţi atât de mult . În legă-tură cu aceasta, apostolul Pavel spune despre Duhul Sfânt că mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite (Rom . 8:26) .Mulţi confundă păcatul împotriva Duhului Sfânt cu întristarea Duhului Sfânt, lucruri care sunt cu totul deose bite, fapt care aduce deznădejde şi face să stagneze rugă ciunile .

ESTE POTRIVIT SĂ NE RUGĂM DUHULUI SFÂNT?Răspunsul la această întrebare este diferit . Nu vreau să fac discuţie pe

tema aceasta, ci numai să aduc unele clarificări .Consider că nu e o greşeală ca cineva să se roage Duhu lui Sfânt, întru-

cât şi Duhul Sfânt este Dumnezeu . Din Sfintele Scripturi însă găsim sau reiese că nimeni nu s-a rugat Duhului Sfânt, ci numai prin Duhul Sfânt . Este uşor de înţeles acest lucru, deoarece Duhul Sfânt este trimis să ne con-ducă la Dumnezeu, să ne ajute în rugăciunile noastre . Duhul Însuşi suspină cu noi . Deci dacă El se face una cu noi în rugăciunile noastre către Dumnezeu Tatăl şi către Domnul Isus, este de înţeles că nu e potrivit ca, în acelaşi timp, când şi El suspină pentru noi, să ne ru găm Lui şi nu lui Dumnezeu Tatăl .

Rugăciunea către Duhul Sfânt este făcută fie din lipsa de cunoştinţă în privinţa aceasta, fie dintr-o oarecare necredinţă, aşa cum atâţia necredincioşi în loc să se roage Domnului, se roagă maicii Domnului sau la sfinţi, ca să mijlocească pentru ei, crezând că ei ar fi mai înţelegători la rugăciunile şi lipsurile lor .

Întreb de ce să ne rugăm Duhului Sfânt, când El este trimis de Domnul Isus şi de Tatăl? (Ioan 14:16; 14:26: 15:26) . De altfel, Domnul Isus prin Duhul Sfânt este în noi (Ioan 14:18-20) . De ce atunci să nu ne rugăm de-a dreptul Lui .

Mulţi se roagă Duhului Sfânt să vină în inima lor, când, de fapt, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, este trimis de El . Deci Lui ar trebui să se roage în cazul acesta . Dar chiar faptul că cineva se roagă să primească Duhul Sfânt este ceva nepotrivit, aşa cum am arătat în capitolele anterioare, este altceva să se roage pentru umplerea cu Duhul Sfânt .

72

Să nu uităm că avem intrare slobodă în cer (Evrei 10:19) şi avem îndrăzneală la Dumnezeu, dacă nu ne o sândeşte inima noastră (I Ioan 3:21; 2:28) . Dacă te osân deşte inima, degeaba te rogi şi Duhului Sfânt . Lichidează cu păcatul din viaţa ta, mărturişindu-l, osândindu-l şi lăsându-te de el, apoi vei avea îndrăzneală la Tatăl prin Duhul Sfânt şi în numele Domnului Isus .

Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne rugăm prin Duhul şi să mulţumim prin Duhul lui Dumnezeu . Întreb dar, atunci când te rogi Duhului Sfânt, prin cine te rogi? De altfel, tot apostolul Pavel spune că este un singur Mijloci tor între Dumnezeu şi om, Omul Isus Christos” (I Tim . 2:5) .

Repet, nu vreau să aduc întristare sau judecată nici unui suflet scump, răscumpărat de Domnul Isus, care eventual s-a rugat sau se roagă Duhului Sfânt, ci vreau să îndemn la ce este potrivit cu voia lui Dumnezeu, cu cuvin tele Sfintelor Scripturi şi cu starea de om mare . Multe expresii şi lucruri în viaţa copiilor noştri nu le putem osândi sau pedepsi şi nici mustra măcar, fiind făcute din neştiinţă, în nevinovăţie, dar nici nu-i putem lăsa să continue în ele .

DARURILE DUHULUI SFÂNT„Sânt felurite daruri, dar este acelaşi Duh . Şi fiecăruia i se dă arătarea

Duhului spre folosul altora . De pildă, unuia îi este dat prin Duhul să vor-bească despre înţe lepciune . Altuia să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia darul tămăduirii, prin acelaşi Duh, altuia puterea să facă minuni, altuia proorocia, altuia deosebirea duhurilor, altuia felurite limbi şi altuia tăl măcirea limbilor . Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte” (I Cor . 12:4,7-11) .

„Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători apoi pe cei ce au darul minunilor, apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorări lor, cârmuirilor şi vorbirii în diferite limbi . Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de mi nuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc? Umblaţi dar după darurile cele mai bune şi vă voi arăta o cale nespus mai bună” (I Cor . 12:28-31) .

Citatele de mai sus sunt complete şi de ajuns ca o minte luminată de Duhul Sfânt să înţeleagă ce sunt darurile Duhului Sfânt . Vreau doar să atrag atenţia asupra câtorva lucruri şi anume:

1 . Sânt mai multe daruri . Mai multe decât cunosc fraţii, mai multe decât amintesc fraţii în discuţiile lor, mai multe decât se arată la fraţi în adunările lor, mai multe decât ştiu să dorească fraţii .

73

2 . Un dar, care este o arătare deosebită a Duhului Sfânt, este evident şi recunoscut fără multă greutate de adunare . De exemplu, credinţă are orice om născut din nou, orice frate, însă din citatul de mai sus se vede clar că este şi un dar deosebit al credinţei . Apoi toţi cei care sunt mântuiţi pot să spună şi altora despre Domnul şi cum pot fi mântuiţi, dar în afară de aceas-ta există un dar special de evanghelist, aşa cum a fost în cazul lui Finney, Spurgeon, Moody şi cum este în cazul lui Billy Graham, precum şi al alto-ra .

3 . Duhul Sfânt dă fiecăruia unul sau mai multe daruri . după cum voieş-te . Accentuez: „fiecăruia”, cum este arătat în versetele 7 şi 11 . Dacă darurile Duhului Sfânt nu se văd în viaţa fiecărui credincios, nu în seamnă că Duhul Sfânt nu a dat, ci este un motiv pentru care nu se arată, fie vreun păcat, fie starea de pruncie spirituală sau alte motive, cum vom arăta mai târziu .

Tot aici amintesc că fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul alto-ra . Gândul acesta mă conduce la sme renie şi la dragoste .

La smerenie, prin faptul că dacă am un dar, pe acesta l-am primit, deci nu este datorită sforţărilor mele sau priceperii mele, ci l-am primit de la Domnul, astfel că dacă vreau să mă laud, pot să mă laud numai cu Domnul .

În al doilea rând, dacă l-am primit, nu I-am primit pentru mine – ca să dovedesc că sunt superior altora – ci I-am primit pentru alţii, astfel că pot să mă smeresc şi să spun că dacă pe mine m-a ales Domnul să-mi dea un dar, nu sunt eu mai deosebit decât alţii, ci că pe alţii i-a iubit Domnul şi i-a deosebit, încredinţându-mi mie daruri pentru folosul lor, căci şi pe mine mă iubeşte .

La dragoste sunt condus prin faptul că ştiind că Duhul Sfânt îmi dă daruri pentru folosul altora, mă rog pentru ei să poată primi binecuvântările Domnului, am în vedere lipsurile lor şi caut să le fiu de folos . În acelaşi timp, ştiind că şi eu primesc de la Domnul prin ei, iar mă rog Domnului pentru ei şi-i îmbrăţişez cu dragoste, dorind ca să fie şi ei în stare să poarte şi să folosească darurile lui Dumnezeu pentru mine, cunoscând că de creşte-rea lor depinde şi creşterea mea . Apoi îi iubesc pentru că văd în ei pe Domnul, care mă iubeşte şi mă învaţă . De aceea, socotesc pe altul mai pre-sus decât pe mine însumi” (Filip . 2:3-4) . De aceea, caut folosul altora, şi nu numai al meu (I Cor . 10:24) .

4 . Dumnezeu a rânduit în Biserică (ecclesia) apostoli, prooroci, învăţători,

74

etc . (I Cor . 12:28) . El dă daruri după cum voieşte (I Cor . 12:11; Evrei 2:4) . Să nu uităm că lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui (Isaia 53:10), că noi suntem lucrarea Lui (Efes . 2:10) . Domnul este stăpânul casei Sale, împărţind fiecăruia atribuţii după voia Sa . Fiecare îşi pri meşte rolul ca într-o piesă de teatru . Principalul este ca fiecare să-şi cunoască rolul, să-1 execute bine, să nu râvnească la rolul altuia sau să-l invidieze pe altul, nici să se socotească mai presus de altul . Atunci piesa are efect, dacă fiecare îşi joacă bine rolul . Un singur rol nu are efect, ci împreună cu celelalte . Într-o orches-tră, la fel, fiecare cântă la instrumentul său şi toate instrumentele împreună dau o armonie plă cută . Este câte un instrument care nu cântă la un concert decât cinci minute sau mai puţin, dar fără el orchestra nu ar fi completă .

Domnul este Capul şi noi mădularele (I Cor . 12:27), trupul Lui . Aşa cum arată apostolul Pavel, fiecare mădular are nevoie şi nu se poate dispen-sa de celelalte . Fiecare trăieşte prin celălalt şi fiecare are rolul şi însemnăta-tea lui . Ba, mai mult, cele care par de mai mică însemnătate, au un rol mai mare (vezi şi Romani 12:4-8) . Un organism sănătos nu se poate lipsi de nici un mădular, oricât de mic ar fi acesta .

Apoi nu toate mădularele se văd, dar ce rol important au tocmai cele care nu se văd! De exemplu: ficatul, splina, rinichii nu se văd, dar cine poate spune cât de mare este rolul lor!

Într-o adunare multe mădulare nu ies la iveală, dar îşi împlinesc cu pri-sosinţă rolul lor, de care organismul se bucură prin sănătatea şi viaţa sa, dar pe care nu le vede şi nu le cunoaşte decât Specialistul, Creatorul Dumnezeu . În legătură cu Moody se spune despre o soră, o bătrânică ţintuită la pat, care prin rugăciunile ei a făcut ca marele bărbat să aibă succes deosebit în oraşul ei .

Mulţi credincioşi confundă darurile Duhului Sfânt cu roada Duhului Sfânt .E adevărat că şi darurile şi roada vin de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt .

Cu toate acestea, între ele este o deosebire mare de felul cum sunt date .

Astfel, roada Duhului Sfânt este urmarea, efectul normal al altoirii (naş-terii din nou) şi al trăirii unui credincios . Fiecare credincios născut din nou are şi trebuie să aibă roada Duhului Sfânt; pe când, darurile Duhului Sfânt sunt împărţite credinciosului după buna plăcere a Domnului .

Darul nu atârnă de voia omului, de stăruinţele Iui, ci mai mult de voia lui Dumnezeu; pe când, roada atârnă de voia omului, căci dacă cineva se predă cu totul Domnu lui şi trăieşte numai în firea nouă, el poate rodi numai

75

pentru Dumnezeu .Roada arată natura, caracterul omului născut din nou şi e dată tuturor

credincioşilor în măsura atârnării şi trăirii lor prin Domnul; pe când, darurile sunt calităţile, talentele deosebite pe care Dumnezeu le dă în vederea slujirii, a zidi rii Bisericii, cum spune apostolul Pavel (Efeseni 4:8-13; I Cor . 12:7,11) . Lucrul acesta este arătat frumos şi de Domnul Isus în pilda polilor (Luca 19:11-28) şi pilda talanţilor (Matei 23:14-30); spre deosebire de pilda lucră-torilor viei, unde este vorba de mântuirea dată de Dumnezeu, egală pentru toţi cei care au primit invitaţia să intre în lucru, în vie .

Apostolul Pavel atrage atenţia fraţilor, zicând: „În ce priveşte darurile duhovniceşti, fraţilor, nu voiesc să fiţi în necunoştinţă” (I Cor . 12:1) . Fiecare din noi trebuie să cunoaştem ce dar (talent) avem de la Dumnezeu, ca să-l putem pune în lucru din plin, ştiind că în ziua Domnului Isus vom fi traşi la răspundere, vom fi judecaţi cu privire la lucrarea noastră . Iată, de exem-plu, apostolul Pavel îşi cunoştea bine slujba de a vesti Evanghelia la nea-muri . El zice: ,, . . .vai de mine dacă nu voi predica Evanghelia” (I Cor . 9:16) . Despre această judecată vorbeşte apostolul Pavel când spune că „toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Christos, pentru ca fie-care să-şi primească răsplata, după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (II Cor . 5:10) . Şi lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă, căci ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc” (I Cor . 3:13) .

Nu numai persoana trebuie să-şi cunoască darul, ci şi Biserica, într-o situaţie normală, şi mai ales să aibă parte de efectul acestor daruri .

De obicei, fiecare credincios are un dar (I Cor . 12:7) . „Fiecăruia i se dă arătarea Duhului . . .”

„Când vă adunaţi laolaltă, fiecare din voi are o cântare, altul o învăţătu-ră, altul o descoperire, etc . (I Cor . 14:26) . Totuşi pot să fie şi fără daruri, însă mai rar (I Cor . 14:23) .

Un frate nu are toate darurile, ci numai unul, două sau mai multe . O adunare însă le are pe toate . Cel puţin aşa era pe vremea apostolilor şi aşa înţelegea apostolul Pavel, când arăta cum trebuie să fie petrecerea noastră în adunare, astfel ca Adunarea să aibă parte de arătarea tutu ror darurilor lui Dumnezeu, spre zidirea şi creşterea ei (I Cor . 14:26-27) . Şi ceea ce spune apostolul Pavel aici e o poruncă de la Domnul (I Cor . 14:37) .

Din cele de mai sus constatăm şi învăţăm mai multe lucruri:

76

1) Dacă un frate nu are toate darurile, atunci consider că este greşit ca un singur om să facă slujba în Biserică, fie că se numeşte predicator . fie păstor sau diacon . În adu nările primilor creştini, deşi erau mai mici decât în zilele noastre – unele – căci erau în case şi erau multe într-o localitate, erau mai mulţi păstori, învăţători şi toate ce lelalte daruri . Comparaţi o biserică de a noastră, unde un singur om este de toate, cu una din timpul acela şi cu cuvintele apostolului Pavel: „Fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora” . Gândiţi-vă ce mai creştere poate să fie într-o astfel de biserică, dacă mai poate fi vreo creştere? Gândiţi-vă că poate fratele păstor sau predicator nu are decât darul de evanghelist, dar în acelaşi timp nu poate fi şi învăţă-tor . Poate să ţină cele mai mi nunate predici, care să pună în uimire pe oameni, dar care totuşi nu pot înlocui celelalte daruri ale Duhului Sfânt . Apoi mai gândiţi-vă că, în acelaşi timp, în adunarea respec tivă sunt atâţia fraţi care ar avea celelalte daruri, dar din cauza organizării omeneşti, nu pot să se arate . Oare aşa a înţeles apostolul Pavel când a scris despre darurile Duhului Sfânt? Oare aşa a învăţat el pe corinteni? (I Cor . 14:26) .

2) Felul de petrecere în Biserici, de organizare, cu preoţi care să condu-că turma ca şi când ar fi căzut la împărţeală, cu cler şi laici, cu odăjdii sau îmbrăcăminte deosebită, cu slujbe şi ceremonii, nu este felul primilor creş-tini . Toate aceste lucruri au fost introduse în biserici, unele de la pă gâni, altele de la evrei, şi o parte născocite de mentalitatea firească, ce a venit cu păreri bune pentru a face „ordine”, dar nesocotind singura ordine şi călăuzire adevărată, aceea a Duhului Sfânt transmisă prin Cuvântul Sfânt .

Cele de mai sus nu sunt părerile mele . Citiţi, vă rog, istoria Bisericii, comentariile oamenilor credincioşi din toate grupările creştine, făcând totodată comparaţie între ceea ce vedeţi şi citiţi personal în Biblie – chiar dacă nu cunoaşteţi istoria Bisericii şi comentariile credincioşi lor de seamă – şi între ceea ce vedeţi practic în unele bi serici – natural, dacă sunteţi cinstiţi şi fără prejudecăţi .

Prin darurile Duhului Sfânt, noi suntem nişte ispravnici ai lui Dumnezeu (I Cor . 4:1-2), şi ce se cere de la ispravnic este să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui . Noi administrăm nişte bunuri, averi, care nu sunt ale noastre . Prin urmare, trebuie să le administrăm după bunul plac al Stăpânului nostru . Câtă responsabilitate include aceasta!

Darurile sunt pentru folosul altora, iar nu al nostru şi spre slava lui Dumnezeu . Ele trebuiesc valorificate . Nimeni, dacă are un dar, să nu urmă-rească numai câştigul lui, ci pe acela al lui Dumnezeu, al altora, al lucrării .

77

El trebuie să treacă peste interesele lui . Nicidecum să nu-şi aducă slavă lui prin darurile pe care le are, căci Dumnezeu spune: ,, . . .slava Mea nu o voi da altuia . . .” (Isaia 42:8) . De altfel, spune apostolul Pavel: „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit, şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi când nu 1-ai fi pri mit?” (I Cor . 4:7)

E important să ştii ce dar ai, ca apoi cu acesta să lucrezi din plin . chiar dacă darul acesta nu ţi se pare aşa de însem nat ca altul . De exemplu, darul milosteniei este un dar ascuns, căci adevărata milostenie aşa se face – dar tu, în loc să valorifici pe acesta din plin, vrei să fii predicator (prooroc) sau evanghelist .

Cineva spunea că dacă un înger ar fi pus de Domnul să facă slujba de măturător de stradă, ar face-o cu cea mai mare bucurie, ştiind că prin aceas-ta ar împlini voia Domnu lui .

Un poet spune foarte frumos:„Nu mânuind CuvântulCând harul nu ţi-e dat . . .”

Noi putem sluji lui Dumnezeu şi să aducem un real fo los oamenilor, nu făcând lucruri mari, ci împlinindu-ne cu scumpătate rolul şi slujba încredinţa-tă nouă de Domnul, chiar dacă nimeni nu ar observa aceasta . Totuşi se va cu noaşte odată în cer .

Am arătat că fiecare are un dar . De ce nu se arată sau nu se manifestă efectul acestor daruri? Sunt mai multe mo tive . Unele le-am arătat până aici:

1 . Forma de adunare împiedică să se arate darurile Duhului Sfânt . Spuneţi, de exemplu, într-o biserică oficială, unde preotul oficiază slujba, iar ceilalţi ascultă, cum ar putea ele să se arate? Dar chiar şi într-o biserică neo-protestantă, unde la fel este o rânduială omenească, unde este tot un singur pastor (predicator), unde rugăciunea şi cântarea sunt dic tate şi unde nu e voie să te abaţi de la rânduiala stabilită, cum s-ar putea arăta liber darul prooro ciei, al învăţăturii, descoperirii etc ., şi când? Lipsa de sfinţenie, de curăţie poate fi o piedică a arătării darurilor Duhului Sfânt . Dacă noi oame nii nu servim o mâncare aleasă într-un vas nespălat, oare Domnul poate să Se folosească de un suflet atunci când el trăieşte în necurăţie? Apoi, prin absurd, presupunând că totuşi S-ar folosi de un astfel de vas, ar primi cineva hrana dată prin el? O, dacă şi-ar da seama toţi slujitorii lui Dumne zeu de acest lucru!

78

2 . Alt motiv pentru care nu se manifestă darurile Duhului Sfânt este acela arătat de Domnul Isus, când spune despre cel ce a primit un talant că l-a ascuns în ştergar (Luca 19:20-21) .

Sunt mulţi care învelesc (ascund) darul, talantul lor în ştergarul firii pământeşti . În loc să arate darul, să-l lase să se manifeste curat şi simplu, dar cu pu tere, ei arată ştergarul, adică podoaba lor, curăţia lor, şi aceasta fie în vorbire, fie în alte manifestări, deci se arată pe ei . Dumnezeu nu are nevoie de în ţelepciunea noastră, de priceperea noastră, ci doreşte să arătăm, să valorificăm darurile Lui .

4 . Faptul că ai rămas tot prunc în cele spirituale iar e un motiv pentru care darurile lui Dumnezeu nu se pot arăta în viaţa ta . „Câtă vreme moşte-nitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de rob, măcar că e stăpân peşte tot”, spune apostolul Pavel (Gal . 4:1) . „În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale Cuvintelor lui Dumne zeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare” (Efes . 5:12) . „Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins prin întrebuinţare să deose-bească binele şi răul” (Evrei 5:14) .

Eu nu încredinţez copiilor mei anumite daruri (ca douri), decât atunci când sunt în stare să le folosească, altfel ar strica aceste daruri sau s-ar nenoroci cu ele . Însă aceste daruri sunt pregătite şi aştept ca să le pot încre-dinţa copiilor mei .

5 . Marile genii stăteau nopţi întregi pentru operele lor . Ştergeau, corec-tau, modificau lucrarea res pectivă, până ce ajungeau să-i dea forma şi conţi-nutul cel mai minunat . Ei aveau talentul, dar dacă acesta nu ar fi fost pus în lucru, ar fi ruginit . Lucrul acesta îl arată frumos apostolul Pavel când spune: ,, . . .a căror judecată s-a deprins prin întrebuinţare” (Evrei 5:14) .

Este important să ştim că darurile ne sunt date spre folosul altora, cum spune apostolul Pavel (I Cor . 12:7) . Tot astfel, spune şi apostolul Petru: „Ca nişte buni isprav nici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit . Dacă vorbeşte cineva, să vor-bească cuvintele lui Dumnezeu . Dacă slu jeşte cineva, să slujească după pute-rea pe care i-o dă Dumnezeu, pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit

79

Dumne zeu prin Isus Christos a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor . Amin” (I Petru 4:10-11) . De aici reiese un gând foarte înalt şi anume acela că noi suntem făcuţi unul pentru altul şi toţi pentru Dumnezeu . Este gândul Domnului Isus din rugăciune, înainte de jertfirea Sa: ,,Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu eşti în Mine şi Eu în Tine . . ., pentru ca ei să fie în chip desă-vârşit una” (Ioan 17:21,23) . Nu numai în Duh, în credinţă, în nădejde, ci una în viaţa practică de toate zilele .

Să te dăruieşti fraţilor tăi, slujindu-le cu tot ce ai primit de la Domnul (material sau spiritual) şi ei să facă la fel e cea mai minunată completare, care face ca legătura să fie desăvârşită . Nu mai îmi slujesc mie, ci altora şi alţii la fel, dar în acelaşi timp am totul din plin şi sunt deplin . Acesta este secretul unităţii .

Nu este greu să înţelegem lucrurile acestea, dacă ne gândim de exemplu la mădularele trupului, care nici unul nu-şi slujeşte sieşi, dar, în acelaşi timp, este slujit de ce lelalte . De exemplu, ochii au rolul de a păzi, de a desfăta întreg organismul, prin priveliştea pe care o creează orga nismului . La fel mâinile nu lucrează pentru ele, ci adună şi duc la gură mâncarea, care apoi, transformată fiind în sânge, este împinsă de inimă până în mâini, care nu duc lipsă de nimic .

Aşa a înţeles apostolul Pavel Biserica atunci când a spus: „Din El tot trupul bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi, în măsura ei şi se zideş-te în dragoste” (Efes . 4:16) . O, dacă am înţelege şi noi gândul acesta, care străbate toată Scriptura ca un fir de aur, gândul dăruirii pentru alţii! „Cine udă pe alţii va fi udat şi el” (Prov . 11:25) . Apostolul Pavel era adânc pătruns de gândul acesta, care se vede atât din viaţa, cât şi din învăţătura sa . El mai spune: „Cine fură să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mâinile sale la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit” (Efes . 4:28) . Nu zice, „să adune ca să fie fericit”, ci „să dea celui lipsit”, căci aceasta este fericirea . Cine nu a înţeles acest lucru, adică acela de a sluji altora, nu are nici o fericire, nu are viaţă în el, este sec şi uscat .

Toate darurile pe care le dă Dumnezeu cuiva îi sunt date spre folosul altora şi spre slava lui Dumnezeu, după cum pământul este udat ca să rodească pentru hrănirea vieţuitoarelor de pe el . Pomul este udat şi îngrijit ca să ro dească şi să sature pe alţii, şi aşa mai departe .

Are cineva vreun temei să se laude cu darurile lui? Nicidecum . A-ţi atri-bui ţie ceea ce Dumnezeu ţi-a dat ca să-L serveşti pe El este un furt, un păcat grozav . În loc să slăveşti pe Dumnezeu, tu te lauzi pe tine, căutând să

80

înşeli pe alţii, dar te înşeli pe tine .Eram într-o vară în excursie, cu vreo zece tineri . Pe la amiază am ajuns

la un izvor de munte, din care apa era condusă într-un jgheab pentru adăpa-tul vitelor, printr-un alt jghebuleţ . După ce toţi s-au aplecat şi au pus gura la acest jghebuleţ, stâmpărându-şi setea, au exclamat: „Ah, ce apă bună” . Săracul jghebuleţ! Nimeni nu l-a băgat în seamă pe el; nici unul nu a zis: „Ah, ce jgheab bun”, ci „ah ce apă bună” .

La fel am trecut prin multe livezi cu meri de tot soiul, dar nu prea am auzit pe nimeni zicând: „Ah, ce măr bun!” ci „ah, ce mere bune”, lăudând fructul, şi nu pomul .

M-am gândit la amândouă cazurile şi mi-am zis că aş dori să fiu şi eu un canal, un vas prin care să se reverse darurile lui Dumnezeu spre cei însetaţi de ele sau ca un pom roditor şi verde, care să sature întotdeauna pe cei flămânzi sau însetaţi şi şă răcorească pe cei obosiţi .

O întrebare care se pune în legătură cu darurile Duhului Sfânt este aceasta: Trebuie să stăruim după ele sau nu?

Aşa cum arată apostolul Pavel şi cum am scris până aici, Duhul Sfânt dă fiecăruia daruri după cum voieşte El . Totuşi, vorbind despre corinteni, care râvneau după daruri duhovniceşti, el nu-i mustră pentru acestea, ci îi îndeamnă să le aibă din belşug (I Cor . 4:2), iar la I Cor . 12:31 spune: „Umblaţi după darurile cele mai bune” . Umblând după darurile cele mai bune, cauţi să fii potrivit cu aceste daruri şi pe placul Celui ce le dă . Darurile nu sunt un scop în sine şi nici o condiţie a arătării credinţei sau mântuirii cuiva . Dumnezeu le dă cu un scop, iar dacă cineva se foloseşte de ele ca fiind ale lui şi neţinând cont de voia lui Dumnezeu, îşi atrage un mare risc şi o mare răspundere .

DARUL PROOROCIEIDupă ce am vorbit în general despre darurile Duhului Sfânt, să ne oprim

acum la câteva dintre acestea care sunt mai des pomenite între credincioşi, cum este proorocia şi vorbirea în limbi .

Cuvântul „proorocie” în Sfânta Scriptură, printre alte înţelesuri, are şi pe acestea două:

1 . A spune mai dinainte viitorul2 . A predica – ceea ce e totuna cu a prezice, a propo vădui, care de

altfel are acelaşi înţeles, cu deosebirea că în cazul acesta nu eu am o revela-ţie cu privire la un lucru sau eveniment, ci eu care predic spun sau propo-văduiesc altora . Cu alte cuvinte, fac cunoscut adevărurile Sfintelor Scripturi

81

în înţelesul şi lumina care le-a dat-o Duhul Sfânt atunci când s-au scris .Prooroc este cel care vorbeşte pentru altul . De exemplu, despre Aaron se

spune că era proorocul lui Moise, vorbea pentru Moise (Exod 7:1) . Prooroc în sensul Noului Testa ment înseamnă a vorbi pentru Domnul, a predica Cuvântul Lui . Căci în alt sens se spune: „Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan” (Luca 16:16) .

La acest înţeles de a predica s-a referit apostolul Pavel când a spus: „Umblaţi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să proorociţi . Cine prooro-ceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor spre zidire, sfătuire, mângâiere” (I Cor . 14:1-3) . Adică, exact ce se face într-o adunare sănătoasă în zilele noastre, unde fraţii care sunt dăruiţi de Domnul cu acest dar scot din vistieriile ascunse, din izvoarele nesecate ale cuvântului lui Dumnezeu adevărurile minunate care zidesc, hrănesc, întăresc, mângâie . Darul proorociei este darul de a descoperi aceste comori . Unul fără acest dar, când citeşte un text din Sfânta Scriptură ia învăţătură şi el, dar când acelaşi text îl citeşte unul cu darul prooro ciei, scoate din el minunăţii de lucruri, idei şi învăţături, peste care tu, fără dar, ai fi trecut fără să le bănuieşti măcar .

Proorocia este un dar al Duhului Sfânt, deci într-o adu nare nu sunt toţi prooroci . Spun aceasta ca să tai motivul de defăimare al unora care mi-au spus că dacă toţi pot să vorbească în adunare, ce mare debandadă se poate crea . (Se referea când spunea aceasta la felul de adunare porun cit de aposto-lul Pavel în I Corinteni 14:26-31, şi care este aşa de puţin respectat, deşi este aproape singurul loc din epistolele lui Pavel – apostolul neamurilor – unde ni se arată prin Duhul cum trebuie să petrecem în adunare .)

Dar chiar dacă toţi ar prooroci (vorbi, predica), nu s-ar produce nici o dezordine, căci ar vorbi pe rând şi la îndemnul Duhului .

Comparând vorbirea în limbi cu proorocia, apostolul Pavel spune: „Aş dori ca toţi să vorbiţi în alte limbi, dar mai ales să proorociţi . Cine prooro-ceşte este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi” (I Cor . 14:5) .

Este regretabil faptul că unii, văzând importanţa pe care o dă apostolul Pavel proorociei, umblă după darul acesta, dar nu după proorocia adevărată, ci după acel dar al spunerii viitorului, al ghicirii stării unui om . Nu consider că aceasta este adevărata proorocie la care s-a referit Pavel, de a spune des-pre un om în ce stare sau îm prejurare se află . Aceasta este un fel de ghici-re, însă să nu uităm că orice duh poate să spună lucrul acesta . Ghi citorii nu spun trecutul şi viitorul? În Filipi o roabă, care avea un duh de ghicire, nu spunea despre Pavel un adevăr? Totuşi era un duh rău . Oare astăzi nu este tot aceeaşi primejdie ca să crezi că vorbeşte Duhul lui Dumnezeu, şi când

82

colo să fie un duh rău? Chiar şi interpretarea justă a proorociei, adică aceea de a predica, e în primejdia să fie un duh străin .

Departe de mine să dispreţuiesc adevărata proorocie sau să spun că Duhul Sfânt nu poate descoperi starea cuiva, aşa cum de exemplu Petru a descoperit starea lui Anania şi Safira . Doresc însă să aduc privirile şi înţele-sul fraţilor la acela dat de Duhul Sfânt în Cuvântul Său referitor la prooro-cie . Să ştie oricine că în Sfânta Scriptură avem deplină lumină şi învăţătură, aşa că nu avem nevoie de ceva suplimentar, iar dacă cineva vorbeşte sau are vreo descoperire, aceasta trebuie să fie în totul potrivită cu ade vărurile Sfintei Scripturi .

Dovadă că proorocia aceasta, trâmbiţată aşa de mult de unii nu este cea adevărată, este faptul că de aceasta dispun femei, ceea ce este în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu, care interzice femeii să vorbească şi să înveţe în adunare . Citiţi cu atenţie ce scrie apostolul Pavel în I Cor . 14:37-37; I Tim . 2:11-13 .

Femeia poate să se roage, poate să cânte laude lui Dumnezeu în Biserică, dar nu să înveţe sau să mustre . Interesant însă că cei ce susţin pro-orocia în sensul de descoperire în afară de Scriptură acceptă ca în adunări să fie şi proorociţe, şi acestea mai multe decât bărbaţii . Or, în acelaşi capitol unde apostolul Pavel vorbeşte despre proorocie, interzice – ca o poruncă de la Domnul –femeii să vorbească în adunare, dovedind aşa cum reiese din text, că proorocia este o tâlcuire, o descoperire din Sfintele Scripturi, din învăţăturile apostolilor, spre zidire, sfătuire, mângâiere (I Cor . 14:3-4) .

VORBIREA ÎN LIMBIVorbirea în limbi este un dar al Duhului Sfânt (I Cor . 12:7,10,11) . Este

un dar al credinciosului, şi nu o cali tate a lui . Poate cineva să fie un bun credincios, sfânt şu plăcut lui Dumnezeu, şi să nu aibă vorbirea în limbi, cum de altfel se întâmplă cu cei mai mulţi .

Vorbirea în limbi nu este o condiţie a primirii Duhului Sfânt, şi nici un semn al primirii Duhului Sfânt, deoarece apostolul Pavel spune că nu toţi cei care au Duhul au şi vorbirea în limbi (I Cor . 12:29-30), ci Duhul dă fiecăruia după cum voieşte (1 Cor . 12:11) . A spune că numai acela are Duhul Sfânt care vorbeşte în limbi înseamnă a nesocoti ce a spus apostolul Pavel prin Duhul Sfânt .

Unii, în râvna lor de a combate nişte păreri greşite, au mers prea depar-te, trecând peste Cuvântul lui Dumnezeu şi spunând că nu este vorbire în limbi, iar dacă a fost vreodată sau este, aceasta înseamnă a vorbi nemţeşte,

83

engle zeşte, sârbeşte sau vreo altă limbă modernă, etc . şi că ucenicii acest fel de limbi au primit la Rusalii, şi nu altele . Să vedem ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în privinţa aceasta:

La Rusalii, într-adevăr, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste credincioşi, aceştia au vorbit în alte limbi, cum le dădea Duhul să vorbească . „Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră în care ne-am născut? Parţi, Mezi, Elamiţi . . .” (Fapte 2:8-9) . Nu putem spune precis dacă ei vorbeau în limba respectivă sau ceea ce auzeau li se traducea prin Duhul sau printr-un înger în limba maternă . Un lucru e sigur că fiecare îi auzea pe u cenici vorbind în limba lui . Deci limbile acelea erau limbi recunoscute şi înţelese .

Există şi o altă vorbire, în limbi neînţelese de oameni, limbi îngereşti (I Cor . 13:1): „Cine vorbeşte în altă limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, căci nimeni nu-I înţelege şi cu Duhul el spune taine” (I Cor . 14:2) . „Căci cine vorbeşte în altă limbă se zideşte pe el însuşi” (I Cor . 14:4) . „Fiindcă dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod” (I Cor . 14:14) .

Reiese de aici dar, ca şi din tot capitolul 14, adevărul că aceste limbi de care vorbea apostolul Pavel erau neîn ţelese de cei ce le auzeau, ba mai mult, chiar şi de cel ce le vorbea, având nevoie de cineva să tălmăcească, tot printr-un dar al Duhului Sfânt .

Cert este că apostolul Pavel exclude vorbirea în limbi în adunare, spu-nând că dacă cineva are vorbirea în limbi să vorbească acasă – aşa cum făcea şi el (I Cor . 14:17-19) . Or, cei ce propovăduiesc vorbirea în limbi trec şi peste acest cuvânt spus de apostol, vorbind în adunare ca să fie văzuţi, deşi poate acasă nu-L mai slăvesc pe Domnul în nici o limbă .

Vorbirea în limbi este un semn pentru necredincioşi, ea şi celelalte semne care însoţeau mărturia Cuvântului lui Dumnezeu . Dacă este aşa, oare azi acest semn mai apropie pe oameni, sau mai rău îi îndepărtează, întrucât viaţa acelora care vorbesc în limbi este de multe ori mai rea decât a altora, încât dacă cineva ar avea curajul şă se laude cu acest dar, s-ar demasca şi mai mult .

Se naşte atunci întrebarea: Dacă cei ce vorbesc în alte limbi trăiesc o viaţă nepotrivită cu Dumnezeu, cu Duhul Sfânt, vorbirea lor este adevărata vorbire în limbi, sau este un produs al minţii lor bolnave sau al duhurilor rele, căci cei ce au adevărata vorbire în limbi trebuie să aibă şi roada Duhului Sfânt, căci prin aceasta se dove desc a fi născuţi din nou, şi nu prin vorbirea în limbi .

Terenul acesta al darurilor şi al duhurilor e foarte pri mejdios, pentru

84

următoarele motive:Întâi de toate, noi trebuie să ascultăm de Domnul şi să ne mulţumim cu

ce ne dăruieşte El, căutând să-l . slă vim pe El, şi nu pe noi prin vreun dar oarecare .

În al doilea rând, e o greşeală să se stăruie după un dar, în loc să se stăruie în rugăciune pentru toţi oamenii, pentru sfinţenie, pentru vestirea Cuvântului, pentru o cunoaştere a voii lui Dumnezeu, pentru o viaţă mai predată, lucruri la care ne îndeamnă Cuvântul . Nică ieri nu suntem îndemnaţi să stăruim după daruri .

Forţând lucrurile, postind şi stăruind după un dar oarecare (proorocie, vorbire în limbi), călcăm voia lui Dumnezeu şi El ne lasă în voia pornirilor noastre . Nu odată s-a întâmplat ca cineva să stăruie cu post şi ru găciune după vorbirea în limbi, dar, în loc să i se dea darul Duhului Sfânt, a intrat pe fir un duh străin, care i-a dat vorbirea în limbi, dar nu de la Duhul Sfânt . Gândiţi-vă câtă amăgire a fost pentru sufletul acela , cât şi pentru toată adunarea! Să slăveşti lucrarea unui duh rău, zicând că e lucrarea lui Dumnezeu! S-au forţat lucrurile, cerându-se ca Duhul lui Dumnezeu să vină cu darurile Sale peste un om nepocăit şi necredincios, în loc să se pocăias-că . Or, ştim că Duhul Sfânt nu poate locui unde este necurăţie, aşa cum porumbelul slobozit din arca lui Noe s-a întors înapoi, atâta timp cât nu avea loc unde să se aşeze .

Nu demult îmi spunea o soră credincioasă despre un caz, când, venind în adunarea lor o femeie care trăia în păcat, a fost îndrumată greşit să stăru-ie după Duhul Sfânt, după vorbirea în limbi, în loc să se pocăiască . După un timp de post şi rugăciune, a primit într-o duminică vor birea în limbi . Dar, spunea sora, a fost o mare amăgire pentru adunare, căci ea nu a fost pocăită, iar unii nu-şi dădeau seama de asta .

De ce atunci să ne expunem la primejdii aşa de grozave? De ce să nesocotim Cuvântul lui Dumnezeu? Numai aşa ca să aducem adepţi la gru-parea noastră şi să-i îndepăr tăm de alte grupări? Oare nu este acesta un păcat grozav?

Noi nu dispreţuim vorbirea în limbi cea adevărată, ca dar al Duhului Sfânt, dar când ştim cât dezastru a adus acest subiect din lipsă de înţelegere şi de ascultare de Domnul, nu numai acum în zilele noastre . ci chiar şi pe vremea apostolului Pavel în Corint, îndemnăm, potrivit cu ceea ce spune apostolul Pavel, să umblăm după darurile mai bune, printre care e proorocia . În afară de aceasta însă este o cale nespus mai bună şi aceasta este dragos-tea .

85

Mai amintesc că dintre toate darurile înşirate de apostolul Pavel, vorbirea în limbi este ultimul . Nu e curios, că unii tocmai din acesta unii au ajuns să facă un steag? Apoi nu e curios ca cineva să treacă peste toate celelalte daruri mai alese şi să se oprească la acesta, pe care să-l înfigă ca un stâlp şi o condiţie a vieţii? Nu se vede prin aceasta tendinţa vrăjmaşului de a dezbina, tocmai prin ceea ce are scop de a uni, cum arătam în paginile anterioare?

Atrag atenţia la sfârşitul acestui capitol, că nu darurile trebuiesc slăvite, ci Dăruitorul . Noi nu trebuie să fim robii darurilor, ci ai Dăruitorului . Apoi , .chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi chiar dacă aş avea darul proorociei, dacă nu am dragoste, nu sunt nimic” (I Cor . 13:1) .

ROADA DUHULUI SFÂNT„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga

răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor . Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Gal . 5:22-23) .

„Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr” (Efes . 5:9) .

„Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele . Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei” (Ioan 15:5-8) .

De la început trebuie să atrag atenţia chiar asupra tit lului de mai sus . Observaţi că apostolul Pavel nu zice „roadele Duhului Sfânt”, ci „roada”, si aceasta nu din întâmplare sau greşeală, deoarece şi în alte locuri tot la singular foloseşte acest cuvânt .

Tot astfel, Domnul Isus nu zice: „veţi aduce multe roade, ci „veţi aduce multă roadă” . Aceasta înseamnă că după cum Duhul Sfânt este Unul, tot aşa şi roada este una, arătată în diferite împrejurări şi manifestări . Apoi cine are Duhul Sfânt are roada Lui în toate manifestările ei . Ea este ca raza soarelui, care este una, dar care are toate culorile curcubeului şi o mulţime de efecte: căldură, lumină, viaţă .

Este o deosebire între darurile Duhului Sfânt şi roada Duhului Sfânt . Roada Duhului Sfânt o are orice credincios care trăieşte după îndemnurile Duhului Sfânt, pe când darurile nu le are fiecare credincios, cel puţin nu pe toate, oricât de predat ar fi el . Darurile sunt împărţite de Domnul după voia Sa, pe când roada trebuie să o aibă fiecare . Este o deosebire între roada Duhului Sfânt şi faptele bune sau, mai bine zis, intenţiile firii

86

vechi, care este în stare să facă orice, numai să nu se supună lui Dumnezeu .

Omul este ispitit mereu să facă el ceva . Unii chiar predică religia faptelor . La Domnul Isus s-au prezentat unii şi au întrebat: „Ce trebuie să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu de la voi este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6:38-39) . Altă dată tot Domnul Isus spune: „Ori faceţi pomul bun şi roada lui bună, ori pomul rău şi roada lui rea” (Matei 12:33) .

Iată dar că principalul nu este să faci ceva, ci întâi să fii ceva .Roada vorbeşte despre odihnă, pe când faptele despre sforţare, trudă, dure-re; de aceea, Dumnezeu ne cere roadă, nu fapte . Roada arată rămânerea în El, arătarea Lui, pe când faptele ne arată pe noi .

Roada Duhului Sfânt se poate asemăna cu roada unui pom, iar fapte-le cu frunza pomului . Degeaba am un pom cu frunza şi coroana cea mai frumoasă, dacă nu are şi roadă nu aduce nici un folos . Faptele noastre, oricât de bune ar fi, dacă nu ascund în ele roada Duhului Sfânt, nu folosesc la nimic, nu aduc bucurie nici Domnului, nici semenilor .

„Numai frunză, ce durere!Vezi cum Isus plânge!”

spune cântarea .După ce primii oameni pierduseră legătura cu Dumnezeu prin

păcat, au început să-şi coase frunze laolaltă, ca să-şi acopere goliciunea, dar degeaba, căci tot goi au rămas, până ce Domnul le-a făcut haine de piele (Gen . 3:7) .

Mulţi oameni . ca să-şi acopere goliciunea din viaţa lor, fac fapte bune, căutând prin aceasta uşurarea cugetului lor apăsat de păcat . Degeaba, căci tot goi rămân, până ce Dumnezeu le dă haina curată a neprihănirii Domnului Isus, câştigată prin jertfirea Lui pe cruce, şi pe care o dă oricărui păcătos pocăit, prin credinţă .Apostolul Pavel spune că Dumnezeu a pregătit mai dinainte faptele bune în care să umblăm (Efes . 2:10) . Aşa că lucrul de căpetenie nu este să facem fapte bune, ci să fim îmbrăcaţi în neprihănirea Domnului Isus, apoi să rămânem în El, iar la fapte bune ne călăuzeşte El prin Duhul Sfânt, căci „El dă şi voinţa şi înfăptuirea” .

Mai arată apostolul Pavel că poţi face orice şi să ai orice, dacă nu ai roada Duhului Sfânt – dragostea – nu eşti nimic . (I Cor . 13:1-3) . Ba mai mult, că poţi să ai şi darurile Duhului Sfânt, dar dacă nu ai roadă, nu

87

eşti nimic . Şi de aici se vede că roada Duhului Sfânt este mai impor-tantă în viaţa unui credincios decât darurile, pentru următorul motiv: darurile sunt ale lui Dumnezeu şi le dă cui voieşte, deci pot spune că într-o măsură mai mică atârnă de mine, pe când, roada Duhului Sfânt, deşi este a mea, este cu consimţământul meu . O am dacă umblu după îndemnu rile Duhului Sfânt, şi nu o am dacă umblu după îndemnu rile firii pământeşti .

Omul este asemănat de Domnul Isus cu un pom care dă roadă după firea care este în el . Dacă e un pom pădureţ (sălbatic), degeaba ai aştepta să rodească un fruct bun ce se poate mânca . E de prisos orice trudă de a-l uda şi săpa . Pe când, dacă e un altoi bun, chiar dacă nu ar fi aşa de mult săpat şi îngrijit, când ajunge să rodească, tot roade bune face . De aceea, Domnul Isus spune: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor . Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele .

Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune” (Matei 7:16-18) şi „Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău, căci pomul se cunoaşte după rodul lui” (‘Matei 12:63) .

Aici Domnul Isus se referă la cele două firi ale omului, la firea veche şi la cea nouă . Un om nenăscut din nou , nealtoit din altoiul Duhului Sfânt, cu nici un chip nu poate să facă roade bune, fapte bune care să aibă preţ în ochii lui Dumnezeu . Abia prin naşterea din nou din Duhul Sfânt, din Dumnezeu, el primeşte o fire (natură) nouă, o fire Dumnezeiască (II Petru 1:4), care se suprapune celei vechi şi care nu mai poate păcătui (I Ioan 3:9) .

Roada Duhului Sfânt este efectul trăirii prin Duhul, şi nicidecum rodul eforturilor şi sudorii noastre . Nu este rodul unor norme sau respec-tării unor legi sau obiceiuri impuse, ci urmarea firească a alimentării din El . Nu este o deprindere firească, despre care apostolul Pavel spune că „nu este de nici un folos împotriva gâdilării firii pă mânteşti” (Col . 2:20-23; I Tim . 4:8) .

De multe ori, nu se poate deosebi dacă aceste calităţi sunt roada Duhului, sau deprinderi fireşti sau sufleteşti . Numai încercarea poate dovedi dacă roadele cuiva sunt din Dumnezeu sau fireşti, aşa cum multe fructe – ca de pildă mere – sunt frumoase la culoare, dar imediat ce guşti din ele, ţi se face gura pungă şi le arunci .

Sunt unii care par blânzi, buni şi chiar sunt, până ce îi lauzi, până

88

ce le faci pe voie, până nu-i contrazici . Imediat însă ce îi calci pe bătătură sunt în stare să te sfâşie, fără să mai ţină cont de nimic . Uită că cel care i-a contrazis sau supărat e sora sau fratele lor, uită toată şcoala şi educaţia, întocmai ca animalul, care atunci când simte mirosul sânge lui, chiar cel mai blând, e în stare să te sfâşie .

Este greşită părerea că faptele bune contribuie la mân tuirea cuiva . Asta nu înseamnă că un om născut din nou nu face fapte bune sau că poate să-şi facă de cap . Nu, ci din contră apostolul Pavel spune că cei cre-dincioşi trebuie să fie cei dintâi în fapte bune . Numai că faptele bune ale credinciosului sunt efectul mântuirii lui, şi nu scopul mântuirii sale . Adică el face fapte bune pentru că este născut din Dumnezeu şi plă-cut în Domnul Isus, şi nu ca să fie născut sau plăcut . Acest adevăr este arătat foarte frumos în exemplul dat de Duhul Sfânt în Faptele Apostoli lor, în persoana sutaşului Corneliu . Acesta, deşi era cucernic, temător de Dumnezeu, făcea multe mi lostenii şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu (Fapte 10:2), nu a putut fi mântuit prin fapte bune . A trebu-it să i se arate îngerul, să-i spună să trimită după apostolul Petru, pentru ca acesta să-i spună că Domnul Isus e mântuirea, că oricine crede în El capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor (Fapte 10:43) . În ce priveşte roada, Domnul Isus mai scoate în evidenţă încă două adevăruri însemna-te:

1 . Mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine (Ioan 15:4) .Chiar dacă eşti altoit în Domnul şi eşti o mlădiţă din El, tu nu

poţi rodi nimic prin tine şi de la tine însuţi . Mulţi nesocotesc acest ade-văr, încercând şi sforţându-se să facă lucruri mari, dar cu forţele lor, cu puterea lor, cu priceperea lor, cu îndemânarea lor proprie, nu reu-şesc . Aceasta se observă fie că e vorba de predică sau de altă lucrare, fie că e vorba de viaţa lor .

Numai alimentându-te zilnic din Domnul prin rugăciune, prin Cuvântul Lui, prin meditaţie, lichidând orice litigiu dintre tine şi Dumnezeu şi ascultându-L fără condiţii, poţi să primeşti ceva din El şi să rodeşti, fără eforturi fizice, aşa cum mlădiţa rodeşte în linişte, în tăcere . O, dacă ar preţui fraţii acest adevăr! Dacă în fiecare dimineaţă ar sta cel puţin o jumătate de oră cu Domnul, ce mai belşug de roadă ar fi! Dacă înainte de a pleca la biseri că, dacă înainte de a face o lucrare, vor-bire, cântare, vizită, etc ., s-ar alimenta din Domnul, câţi ar fi săturaţi, câţi ar fi învioraţi şi adăpaţi! Un avion, dacă nu are benzină destulă, e nevoit să aterizeze unde nu voieşte . Un misionar, pornind la o

89

întrunire unde trebuia să ducă mesajul Evangheliei, pe drum şi-a dat seama că nu e încăr cat destul cu putere şi s-a întors la locuinţă, unde a stat cu Domnul în rugăciune, ca apoi să pornească din nou şi să aibă o mare biruinţă . Sundar Sing când a venit în Europa, a fost progra-mat să vorbească de trei ori pe zi . A refuzat categoric, spunând că el trebuie să stea cu Domnul cel puţin atâta timp cât va vorbi . Înainte de a vorbi altora, trebuie ca Domnul să-ţi vorbească ţie . Un alt credincios (Luther) spunea că dacă nu se roagă două ore pe zi, poate fi biruit de Satan . Vă daţi seama de ce unii oameni au avut succese atât de mari? Şi de ce tu, deşi doreşti să rea lizezi lucruri frumoase pentru Domnul şi să trăieşti o viaţă de biruinţă, eşti mereu înfrânt?

Domnul Isus, deşi era Fiul lui Dumnezeu, totuşi petre cea toată noap-tea în rugăciune . În special ne sunt relatate cazurile acestea înainte de marile lucrări, ca alegerea apos tolilor, etc .

Singurul Om care a fost fără păcat pe pământul acesta şi în care puterile sufleteşti nu erau alterate, slăbite, spune ca Fiu: „Adevărat, adevă-rat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai” Ioan 5:19) şi „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi . . . nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis” (Ioan 5:30) . Dacă aşa stau lucrurile, oare eu pot face ceva de la mine, dacă nu rămân în El şi dacă nu mă alimentez din El, dacă nu învăţ de la El şi dacă nu Îl văd pe El? Nicidecum!

Mulţi merg în numele lor, în numele titlului, funcţiei sau rangului lor, reuşind câteodată să fie admiraţi, ba chiar lăudaţi (în loc să aducă laudă Domnului), dar cei care îi laudă merg acasă goi . Cu tot ce am auzit, se întâmplă aşa cum spune într-un psalm (Ps . 73:20) „ca un vis la deş teptare” .

2 . Al doilea adevăr pe care îl scoate Domnul în eviden ţă cu privire la roadă este acesta: „Pe orice mlădiţă care nu aduce roadă El o taie” (Ioan 15:3) . „Mlădiţele tăiate se usucă, se strâng şi se aruncă în foc şi ard” . (Ioan 15:6) . Ce adevăr trist! Câţi nu au păţit aşa! Au fost verzi un timp, poate ani de zile, ca totuşi să nu aducă roadă şi să fie tă iaţi . Când te uiţi la ei, sunt uscaţi . Chiar dacă din punct de vedere al vieţii veşnice, al mântuirii nu sunt pierduţi, căci au crezut în jertfa Domnului Isus, din punct de vedere al lucrării ei sunt tăiaţi pentru totdeauna şi tot ce sunt ei în ce priveşte lucrarea va arde, aşa cum spune apostolul Pavel: „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua

90

Domnu lui o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia . . . Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata, cât despre el va fi mântuit, dar ca prin foc” (I Cor . 3:10-15) .

Mulţi au început prin puterile lor, fără să-şi facă soco teala dacă au cu ce termina . Când li s-a terminat ce au avut ei, s-au uscat, pentru că nu au luat seva din butuc (Matei 14:25-35) .

Este frumoasă ordinea în care apostolul Pavel aşează înfăţişările (manifestările) roadei Duhului Sfânt .

Astfel în primul rând el pune DRAGOSTEA . În legă tură cu aceasta, apostolul Ioan zice: Oricine iubeşte este născut din Dumnezeu . Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste” (I Ioan 4:7-8) . Apostolul Pavel spune că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat (Rom . 5:5) . Domnul Isus la fel spune: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii . Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dra goste unii pentru alţii” (Ioan 13:34-35) .

Are cineva dragostea, înseamnă că are Duhul Sfânt . Nu are dragos-tea, mă îndoiesc dacă are Duhul Sfânt . Dragostea aceasta o poţi cunoaşte şi identifica citind cu atenţie cele scrise la I Corinteni 13:1-8 .

2 . BUCURIA . „Dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura, şi nimeni nu va răpi bucuria voastră” (Ioan 16:22) . Acestea sunt înseşi cuvintele Domnului nostru Isus Christos, care le-a spus ucenicilor în legătură cu trimiterea Duhului Sfânt .

Tot ca şi dragostea, bucuria este semnul că cineva are Duhul Sfânt . Despre fiul risipitor, când a ajuns acasă la tatăl său, spune Domnul Isus în pilda Sa, că a început să se veselească (Luca 15:24) . Ceea ce am remarcat şi eu mai întâi în viaţa mea când m-am întors la Domnul a fost bucuria . Această bucurie a rămas mereu în viaţa mea . Nimic şi nimeni nu a fost în stare să mi-o răpească, pentru că nu depinde de lucrurile din afară, ci este roada Duhului Sfânt, care rămâne cu cel credincios .

Fiindcă bucuria este roada Duhului Sfânt, ea se deose beşte de bucuri-ile firii sau ale oamenilor, care numai atunci se bucură când lucrurile din afară sunt prielnice . Să tot vrea cineva să imite bucuria Duhului Sfânt, tot nu reu şeşte .

91

Oamenilor din lumea asta le lipseşte bucuria . Alte lucruri sau fapte bune mai reuşesc ei să cârpească laolaltă, dar să aibă bucurie nu . Dacă un credincios nu are bucurie, nu are nimic . Câţi credincioşi nu umblă posomorâţi şi amă râţi pentru că nu umblă prin Duhul Sfânt, ci se lasă duşi de firea pământească!

Eşti născut din nou? Atunci nu uita că nu ai motiv să fii trist . Iar dacă eşti trist, să nu te autolinişteşti ca un necredincios, zicând că aşa este viaţa pe pământul acesta şi că dincolo te vei bucura . Află că şi alţii au avut necazuri mai mari decât tine, şi totuşi s-au bucurat . Apostolul Pavel spune că „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre” (Rom . 5:3) . Despre ucenici se spune clar că s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui (Fapte 5:41) . Despre alţii se spune că au primit cu bu curie răpirea averilor (Evrei 10:34) . Pavel şi Sila cântau cântări de laudă cu picioarele în butuci (Fapte 16:25), iar Habacuc, proorocul credincios din Vechiul Testament, spune: „Chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele . Domnul Dumnezeu este tăria mea” (Habacuc 3:17-19) .

Ce motiv ai ca să nu te bucuri? Nici unul, iar dacă totuşi nu te bucuri şi eşti amărât, să ştii că în viaţa ta este ceva care împiedică bucu-ria Duhului Sfânt, ori păcat, ori te hrăneşti cu lucrurile moarte ale lumii, ori cu nădejdi înşelătoare, ori nu eşti născut din nou . Nu căuta să-ţi rea-duci bucuria prin distracţii şi plimbări, aşa cum îmi spunea o soră, că mai trebuie să iasă şi ea la plimbare, la concert, la cinematograf, căci stă tot acasă şi nu mai are nici o poftă de viaţă . I-am spus că în pri-mul rând să-şi caute odihna şi bucuria în Domnul, şi după aceea poate să iasă şi la plimbare sau la concert, dacă mai are nevoie de aşa ceva . Cine însă are bucuria în Domnul Isus nu mai are nevoie de bucu-riile înşelătoare de felul acesta .

Îmi spunea un frate scump într-o zi că acum îşi dă seama de adevăra-ta viaţă de credincios, care nu este aşa cum o credea înainte de a se întoarce la Dumnezeu . Lui i se părea că un credincios este mereu cu faţa posomorâtă, trist, care mereu suferă, care nu are voie să râdă, un mar tir fără viaţă . Cu durere trebuie să spun că sunt unii fraţi care încă mai predică o astfel de viaţă şi trăiesc în felul acesta .

Spuneţi, cum poate un om din lume să creadă Cuvântul Evangheliei

92

pe care îl vesteşti, care aduce pace, bucurie, când tu, prin viaţa ta şi chiar prin vorbele tale, însăşi bucuria aceasta pe care o doreşte o tăgă-duieşti!

Viaţa de credincios este o viaţă plină de bucurie . Iată ce mai spune Cuvântul: „Bucuria şi veselia vor fi în mij locul lui, mulţumiri şi cântări de laudă” (Isaia 51:3) . „O bucurie veşnică le va încununa capul, îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi” (Isaia 51:11) . „Strigăte de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi”, spune psalmistul (Ps . 118:15) Vezi şi Psalmul 4:7, Isaia 9:3, etc .

3 . PACEA . Ce cuvânt plăcut şi dorit de mulţi! Prin Duhul Sfânt, credinciosul are şi pacea . Menţionez însă că pacea nu o are decât cel credincios, care are Duhul Sfânt . „Cei răi n-au pace, zice Dumnezeul meu . Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl” (Isaia 57:20-21) .

Domnul Isus zice: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea . Nu v-o dau cum o dă lumea . Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimân-te” (Ioan 14:27) . Pacea aceasta este lăuntrică, care nu poate fi tulbu-rată de nimic, aşa ca un ocean, ca o apă adâncă, în care degeaba arun-ci cu pietre, căci tot limpede rămâne . Aşa cum spune Cuvântul Sfânt: „Dacă dă El pace, cine poate s-o tulbure?”

Pacea aceasta nu are nevoie să fie păzită de noi, aşa cum poate crede cineva, ci pacea aceasta ne păzeşte pe noi (Filipeni 4:7) . Dumnezeul nostru este Dumnezeul păcii” (I Tes . 5:23), „Prinţul păcii” (Isaia 9:6-7) . Dacă nu ai o astfel de pace care nu se tulbură, indiferent de împreju-rări, mă îndoiesc dacă este pacea Duhului Sfânt . Pacea Duhului Sfânt este o roadă care se arată în mod normal şi îşi împrăştie parfumul fără sforţare .

Domnul Isus zice: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă . Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând si smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28-29) .

Apostolul spune: „Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu . Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale . Să ne gră-bim dar să intrăm în odihna aceasta” (Evrei 4:9) . Iar la Efeseni 2:14 spune apostolul Pavel despre Domnul Isus că El este pacea noastră sau

93

odihna noastră . Deci numai în Domnul Isus are cineva pace, odihnă .Orice ar face oamenii în familie, în adunare, în socie tate, orice anga-

jamente şi-ar lua, orice hotărâri, orice meto de, dacă nu e născut cineva din Dumnezeu, nu are pace în inimă, nu are pace în familie, cu semenii şi aşa mai de parte .

Ce greşeală fac de multe ori fraţii că sacrifică adevărul şi nesoco-tesc Cuvântul lui Dumnezeu, numai de dragul păcii . Cu alte cuvinte, apără pacea, uitând că pacea nu se apără, ci ea ne apără pe noi . Dacă cineva nu are pacea lui Dumnezeu, nu-l vei împăca cu nimic . Firea omului (firea veche) este ca un câine, căruia ca să nu te muşte, îi arun-ci un os, dar care atât timp tace cât are osul . După aceea iar latră şi sare la tine .

A început să se încetăţenească şi la fraţi zicala aceasta a oamenilor: „Numai pace să fie!” Dar credinciosul este un fiu al păcii şi făcător de pace . El ştie că pacea merge numai împreună cu sfinţenia . Spun aceasta deoarece am văzut cazuri când soţul, de exemplu, a ascultat de soţia sa necredincioasă, împlinindu-i poftele ei fireşti, zicând el: „Să fie pace” . Dar pace tot nu a fost, căci împlinindu-i anumite pofte mărun-te, aceasta a dorit şi altele şi altele, până ce l-a târât şi pe el în păcat . Am văzut apoi invers: soţ necredincios şi soţie credincioasă, care, dorind să fie pace şi sacrificând sfinţenia, a ajuns şi mai rău .

Nu numai în viaţa de familie se întâmplă aceasta, ci şi în adunări . Aici dezastrul este mai mare . Sunt atâţia fraţi duhovniceşti care ştiu că unii din adunare trăiesc în anumite păcate, fără să-i scoată la lumină, să fie osândit păcatul respectiv, pe motivul că dacă se ştie, se produce dezbinare . Sau poate cel ce trăieşte în păcat este cu vază şi atunci ce vor spune ascultătorii sau fraţii slabi . Astfel nici nu osândesc păcatul, nici nu se despart de cei ce tră iesc în păcat, de dragul păcii . Cuvântul lui Dumnezeu osândeşte o astfel de atitudine . Este adevărat că apostolul Pavel spune: „Întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii” (Rom 12:8) . Aceasta numai dacă este cu putinţă, fără să nesocotim Cuvântul lui Dumnezeu şi ascultarea de El . Domnul Isus spune: „Daţi cezarului ce este al ce zarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Mat . 22:21) . Eu pot, de exemplu, să-mi nesocotesc un drept care este al meu şi să mă umilesc, atâta timp cât este vorba de mine . Când însă este vorba de Cuvântul lui Dumnezeu, de sfinţenia Sa, de ascultarea voii Lui, nu mai am permisiunea să cedez nimic de dragul păcii, nici în fami-lie . nici în adunare, nici în societate .

94

Un singur lucru mai vreau să amintesc în legătură cu pacea . Sunt credincioşi care au Duhul Sfânt, dar care nu se bucură de rodul păcii, din cauză că au asupra lor povara vreunui păcat sau povara sforţărilor şi eforturilor firii pământeşti prin care voiesc să trăiască pentru Dumnezeu şi să-I slujească . Cuvântul Domnului spune: „Să nu purtaţi nici o povară în ziua sabatului” (Ieremia 17:21) . Domnul Isus este odihna, Sabatul nostru . Fiind în El, nu mai tre buie să purtăm nici o povară, ci să-I dăm Lui totul (I Petru 5:7), căci El a purtat toate poverile noastre, iar ca Mare Preot, cum este azi la dreapta Tatălui, în ceruri, mijloceşte pentru noi şi vrea să ne ia orice poveri .

4 . ÎNDELUNGA RĂBDARE . Cât de mult ne place de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de noi şi chiar a fraţilor noştri faţă de noi; dar cât de grea ni se pare aceasta, când şi noi trebuie s-o ară-tăm faţă de cei din jurul nostru şi faţă de greutăţile pe care le întâmpi-nă! Aceasta din cauză că noi vrem şi căutăm să realizăm cu puterile noastre, şi nu lăsăm pe Duhul Sfânt s-o arate în noi, uitând că ea este roada Sa .

De câte ori am auzit cuvinte ca acestea: „Tot am răbdat, dar acum nu mai pot”! Sigur că tu nu mai poţi, şi e de mirare că ai răbdat şi până acum, dar Duhul Sfânt, care este în tine, poate şi vrea să-ţi dea această răbdare . Tră ieşte prin El şi vei vedea că poţi răbda şi mai mult decât îţi poţi închipui . Ştefan putea nu numai să rabde loviturile pietrelor, dar şi să se roage pentru cei ce-l loveau, pentru că era plin de Duhul Sfânt şi avea ochii pironiţi spre cer (Fapte 7:54-60) .

Un frate se ruga odată aşa: „Doamne, dă-mi răbdare”, iar fratele cu care se ruga împreună s-a rugat: „Doamne, dă-i la fratele necazuri” . Se pare curioasă această rugăciune, dar apostolul Pavel dă dezlegarea, spunând: „Necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţa în încercări” (Romani 5:34) .

Noi fugim de un necaz şi cerem Domnului să ni-l ia, înainte de a ne întreba ce vrea Domnul să spună sau să ne înveţe prin acel necaz . Dacă am şti că şi necazul acela este lucrarea dragostei lui Dumnezeu în viaţa noastră, am mulţumi şi pentru necazul acela . Iată de ce spuneam când vorbeam despre bucurie, că un credincios nu are nici odată motiv să fie posomorât .

Printr-un necaz sau încercare, Domnul te duce în situaţia desperată când vezi că nu mai poţi face nimic şi nu eşti nimic . Atunci, fiind în strâmto-

95

rare, nu ai încotro şi-i zici Domnului: „Doamne, ai milă de mine păcă-tosul, sunt pierdut, nu mai sunt nimic, nu mai pot nimic, mă predau; călăuzeşte-mă Tu!” Tocmai aceasta a aşteptat Domnul de la tine atâta vreme să spui, dar nu ai spus până acum . Dar acum, fiindcă ai spus, El te ridică pe culmi de înălţime, pentru că este puternic, viteaz şi se bucură de tine (Ţe fania 3:17, vezi şi Psalmul 107:1-14) .

Să nu aveţi nici o teamă de un credincios când cade în vreun necaz . Fiţi liniştiţi că nu se pierde, căci Domnul este cu el şi prin Duhul Sfânt îl călăuzeşte . Dacă nu ai vrut să te predai Domnului de bună voie, te călăuzeşte El la aceasta . Nicidecum însă când vezi că nu ai răbdare, să nu cauţi să o câştigi prin eforturile tale, căci ea este roada Duhului Sfânt .

Ar fi multe de spus şi despre celelalte arătări sau înfă ţişări ale Duhului Sfânt, despre bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe şi înfrânarea poftelor . Mă mărginesc să spun doar atât: că Duhul Sfânt rea-lizează toate acestea în noi fără sforţările noastre fireşti, când ne lăsăm în mâna Lui .

Acum am o întrebare pentru cei ce vor să identifice pe credin-cioşi prin semne, prin vorbirea în limbi sau prin minuni . Vreţi semne mai grăitoare decât acelea date de roada Duhului Sfânt? Este undeva scris în Sfânta Scriptură că după semne se cunosc creştinii? Nu . Din contră, e precizat că se cunosc după roadă, aşa cum spune Domnul Isus: „Pomul se cunoaşte după roada lui” (Matei 12:33; Ioan 13:34-35; I Ioan 3:6,7,8,10,14; 4:6-8) .

UNITATEA DUHULUI PRIN LEGĂTURA PĂCIISă ne oprim puţin şi asupra acestui subiect, care are o însemnă-

tate aşa de frumoasă .Aşa de des se pot auzi în adunările creştine rugăciuni prin care se

cere ca Dumnezeu să ne păstreze uniţi, un lucru din cele mai frumoa-se, pe care l-a cerut şi Domnul Isus în rugăciunea Sa înainte de jertfi-re . Apostolul Pavel, la fel, îndeamnă în privinţa aceasta, spunând: „căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii” (Efes . 4:3) . Ca şi în alte privinţe, el dă şi soluţia practică în însuşi îndemnul pe care-l face şi anume: prin legătura păcii .

Dar cum poate să fie pace? – căci şi aceasta este o dorinţă a tuturor credincioşilor, în special . Noi ştim că avem pace cu Dumnezeu prin credinţă (Rom . 5:1) . Ştim că suntem împăcaţi cu Dumnezeu prin sân-

96

gele Fiului Său (Efes . 3:13-15) . Ştim că pacea este roada Duhului Sfânt .

Unde nu se ştie alt merit al nostru decât acela de a-L fi răstignit pe Domnul Isus cu păcatele noastre, unde El este totul, iar noi suntem nişte nevrednici, care prin harul Lui, am avut parte de iertarea Lui, acolo este pace . Acolo eu nu mai am nimic împotriva fratelui meu, căci am des tule împotriva mea . Îi iert orice fratelui meu, căci îmi dau seama şi văd cât mi-a iertat Domnul mie . Îl iubesc pe fratele meu, căci văd şi ştiu cât m-a iubit Domnul pe mine . Îl iubesc fiindcă văd în el pe Domnul Isus . Fiindcă-l iubesc, îi acopăr totul, nădăjduiesc totul .

Acolo unde a dispărut persoana mea, eul meu, unde nu mai tră-iesc eu (Gal . 2:20), unde nu mai am interesele mele, ci ale Lui, acolo, şi numai acolo, e pace . Acolo Duhul Sfânt Se revarsă ca apa într-o albie, umple toate inimile şi le topeşte într-o simţire . Aşa era Biserica la început şi în felul acesta se înmulţea (Fapte 9:31) .

TRUPUL NOSTRU – TEMPLUL DUHULUI SFÂNTCând mă gândesc la harul pe care ni l-a dat Dumnezeu, la cinstea

pe care ne-a făcut-o, îmi vine să mă proştern cu faţa la pământ şi să-I tot mulţumesc neîncetat .

Auziţi ce spune apostolul Pavel: „Nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu şi că voi nu mai sunteţi ai voştri? (I Cor . 6:19) .

„Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu, că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumne zeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi voi” (I Cor . 3:16-17) .

„Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului Celui Viu” (II Cor . 6:26) .

„Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Christos?” (I Cor . 6:15) .

De foarte multe ori auzi de la unii fraţi expresii cu totul nepotrivite numelui şi poziţiei lor . Astfel, auzi pe câte unul zicând: „Am dat mâncare trupului acestuia păcătos” sau altele de felul acesta .

Unii îşi chinuie cu voia trupul în cel mai mare hal, fie prin posturi exagerate, fie prin alte mijloace, spunând că el nu trebuie să aibă nici un loc . Toate acestea se în tâmplă din lipsă de cunoştinţă,

97

crezând că fac un lucru bun şi plăcut Iui Dumnezeu .În primul rând, greşeala vine de acolo că se confundă firea pămân-

tească cu trupul . Firea pământească e una, iar trupul e alta . Firea pământească pune în mişcare sau comandă trupul . De exemplu, poate să-şi dea oricine seama că atunci când picioarele îţi umblă pe căi rele, nu picioarele sunt răspunzătoare, nu ele doresc destrăbălarea, ci simţi înăuntrul tău o dorinţă, o poftă care impulsio nează picioarele . Sau când întinzi mâna să iei un lucru care nu îţi aparţine, poţi să-ţi dai seama uşor că nu mâna pofteşte acel lucru, ci ea execută doar un ordin .

Acel cineva care face ca mâna să ia ce nu-i aparţine, ce îţi condu-ce picioarele pe căi rele, care îţi aduce în minte lucruri ce nu îţi plac şi gânduri rele este firea pământească . Ea nu este în afara ta, ci înlăuntrul tău . în mădularele tale .

Auzisem de cineva care, interpretând rău Cuvântul Domnului Isus, „Dacă mâna ta te face să păcătuieşti, mai bine s-o tai”, a luat topo-rul şi a tăiat mâna, dar de firea păcătoasă tot nu a scăpat . Câţi oameni, ca să scape de păcat, au luat calea sihăstriei, dar de firea lor pământ ească tot nu au scăpat .

Dau şi alt exemplu, ca să se poată înţelege mai bine . Un pom nealtoit, oricât l-ai curăţa de mlădiţele sale, tot lăstăreşte şi la urmă dacă rodeşte, tot fructe sălbatice face, până vii şi altoieşti peste firea lui sălbatică o fire nouă . Firea lui sălbatică rămâne, dar nu mai poate rodi, căci nu are loc de altoitul care este deasupra . Gândiţi-vă că cine-va, vrând să aibă numai altoiul şi nimic ce e sălbatic, s-ar apuca să taie sau să-şi bată joc de tulpina sălbatică rămasă . Oare nu ar strica altoiul? Ba da . Deci ceea ce face ca pomul să fie deosebit nu este lemnul, ci felul lui . Am dat explicaţia aceasta destul de simplă, pentru a se putea înţelege de oricine, chiar dacă nu cunoaşte limba greacă în care a fost scris Noul Testament şi din care, dacă ar cunoaşte-o, ar vedea clar că este deosebire între firea pământească şi trup cu mădularele lui . Astfel, în greceşte cuvântul întrebuinţat pentru trup este soma, iar pentru firea pământească sarx .

Fiindcă nu se înţelege deosebirea de mai sus, nici anumi te pasaje din Sfânta Scriptură nu se pot înţelege . Astfel, unii fraţi, citind cuvintele spuse de Pavel, „că nu poate carnea să moştenească împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor . 15:50), înclină să spună că nu vom fi cu trupul în cer sau, chiar dacă vom fi cu trupul, atunci este un trup fără oase şi carne, ceea ce iar nu se potriveşte cu Cuvântul lui Dumnezeu . Atrag atenţia că verse-

98

tul de mai sus în greceşte arată nu trupul, adică carnea şi sângele, ci firea păcătoasă . Ca dovadă, Domnul Isus a înviat cu trup, şi anume tot cu tru-pul Său, care era străpuns în coastă şi în mâini . El zice lui Toma: .,Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20:27) . Sau, „«Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt, pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici came, nici oase, cum vedeţi că am Eu» . Şi după ce a zis acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale . Fiindcă ei de bucurie nu credeau încă şi se mirau, El le-a zis: «Aveţi aici ceva de mâncare?» I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagur de miere . El le-a luat şi le-a mâncat înaintea lor” (Luca 24:39-45) . Aşa că a învi-at cu trupul, dar cu un trup plin de putere . „Pe când erau ei cu uşile încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor” (Ioan 20:19) .

Tot aşa vom învia şi noi sau vom fi preschimbaţi (I Cor . 15:20,22,23,51-53) . Apostolul Pavel spune că atât cei înviaţi, cât şi cei ce vor rămâne până la răpire vor avea un trup (II Cor . 5:4) .

Trupul nostru nu trebuie dispreţuit . Noi vom moşteni cerul cu întrea-ga noastră fiinţă: duh, suflet şi trup, dar nu trupul acesta în neputinţă, ci un trup spiritual, ca al Domnului Isus . De aceea, El vrea să aibă stăpânire de pe acum pe întreaga noastră fiinţă . De aceea, şi apostolul Pavel spune, când vorbeşte despre fire, că „şi noi care avem cele dintâi roade aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului, căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi” (Rom . 8:23-21) .

Vorbind despre Biserică şi făcând comparaţie cu trupul, apostolul Pavel spune: „nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte şi îngrijeşte cu drag ca şi Christos Bi serica” (Efes . 5:29), „pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui” (Efes . 5:30) .

Deci este un lucru plăcut şi bun să-ţi îngrijeşti trupul, care este tem-plul lui Dumnezeu, ferindu-l de boli şi pri mejdii, dar nu ca să-ţi faci din aceasta un scop în sine, ci ca să-l pui în slujba lui Dumnezeu, fiind templul Lui şi ca să-L poţi sluji mai bine pe Dumnezeu .

Este greşită expresia unora care zic despre trup „lasă-l morţii” etc ., socotind că trupul e păcătos . Da, el poate fi un instrument al păcatu-lui, aşa cum de exemplu, cu o căruţă poţi să transporţi gunoi sau cum un templu poate fi sfânt pentru Dumnezeu, sau poate fi plin de idoli .

Apostolul Pavel spune clar că trupul nostru este templul Duhului Sfânt,

99

iar în al doilea rând, că nu mai suntem ai noştri .Dacă este templul Duhului Sfânt, trebuie să mă gândesc cu câtă

scumpătate, trebuie să mă port cu trupul meu, ferindu-l de orice pân-gărire, de orice murdărie, de orice destrăbălare sau îmbuibare care l-ar vătăma . Câtă atenţie i se dă unui templu şi câtă osândă nu şi-ar primi cineva care ar pângări sau batjocori templul!

Trebuie să atragem atenţia că, îngrijindu-ne trupul nostru, nu avem ca ultim scop trupul, ci slăvirea lui Dumne zeu în trupul şi cu trupul nostru .

Fiindcă Duhul lui Dumnezeu, aşa cum am arătat în alt capitol, rămâne în noi, trebuie să-I facem o locuinţă plăcută . Când ai un oaspete ales în casa ta, îi pui totul la dispoziţie: casa, masa, ba chiar şi pe tine însuţi . De ce nu ai face aşa cu oaspetele ceresc, mai ales că El oficiază o slujbă în favoarea ta?

În al doilea rând, Cuvântul mai spune că nu mai suntem ai noştri . Trupul nostru este al Domnului . Fiecare va răspunde de felul cum a pus sau nu trupul său la dispo ziţia Domnului .

Când cineva batjocoreşte casa mea, înseamnă că mă batjocoreşte pe mine . Tot aşa este şi cu trupul nostru . Dacă Dumnezeu îi dă o atenţie deo-sebită, atunci şi noi trebuie să facem la fel . Trupul nostru a fost creat de mâna lui Dumnezeu, spre deosebire de trupul celorlalte vieţui toare .

Fiindcă Duhul Sfânt al lui Dumnezeu locuieşte în noi, trupul nostru este sfânt . Vă daţi seama ce înseamnă asta? Când Dumnezeu S-a arătat lui Moise într-o flacără de foc, i-a zis: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt” (Exod 3:5) .

Trupul meu este sfinţit de prezenţa lui Dumnezeu . Nu este greu să înţelegem aceasta, mai ales că apostolul Pavel vine şi spune că şi soţia necredincioasă este sfinţită prin soţul credincios, iar copiii sunt sfinţi (I Cor . 7:13-14) . Dacă aşa stau lucrurile, atunci cu atât mai mult trupul nostru este sfinţit de Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în noi .

Apostolul Pavel nu se sfieşte să-i numească pe credincioşi sfinţi şi, într-ade-văr, sunt (I Cor . 3:17) . La Evrei 10:10 se arată că am fost sfinţiţi odată pentru totdeauna . Despre Domnul Isus ştim că este sfinţirea noastră (I Cor . 1:30), iar în rugăciunea Sa s-a rugat să fim sfinţiţi (Ioan 17:17) . Iată dar că toţi credincioşii sunt sfinţi, iar Dumnezeu spune că în sfinţii de pe pământ Îşi găseşte plăcerea .Ce înseamnă a fi sfânt? Înseamnă, în primul rând, pus deoparte pentru Dumnezeu, închinat Lui, în slujba Lui . Iar în al doi-lea rând înseamnă a fi curat, nevinovat, plăcut înaintea lui Dumnezeu .

100

Privind pe credincios, putem spune că din amândouă punctele de vedere este sfânt . Prin primirea Duhului Sfânt în viaţa noastră, noi am fost pecetluiţi, puşi deoparte pentru Dumnezeu . Prin jertfa Domnului Isus, prin sângele Lui şi prin lucrarea pe care a făcut-o Duhul Sfânt în viaţa noastră, am fost înnoiţi, spălaţi şi curăţiţi pe deplin, fiind socotiţi neprihăniţi . Dumnezeu nu mai vede în noi nici o vină, căci suntem în Christos, în neprihănirea Lui .

Trebuie să adaug aici că aceasta este poziţia noastră în care ne-a aşezat Dumnezeu şi care nu o putem pierde cu nici un chip . Starea noastră însă se poate să nu fie tot aşa . Duhul Sfânt ne pregăteşte şi ne duce la starea aceasta . adică la starea ca prin viaţa noastră de fiecare zi să dovedim prin umblare, prin trăire, că suntem la înălţimea poziţiei noas-tre . De aceea, ne îndeamnă apostolul Pavel să ducem sfinţirea noastră până la capăt (II Cor . 7:1) .

La Romani 12:1 ne îndeamnă să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu . Adică fiindcă suntem mântu-iţi, sfinţiţi, neprihăniţi, aşezaţi în locurile cereşti, să aducem de bună voie lui Dumnezeu şi trupurile noastre ca o jertfă . După ce Domnul a făcut totul, ne îndeamnă să ne aducem şi noi contribuţia . Asta este într-adevăr o slujbă duhovnicească, cuminte, plăcută lui Dumnezeu .

La Romani 6:13, la fel ne îndeamnă să dăm mădularele noastre Duhului, în slujba Lui . Aici, da, este partea noastră . Predarea depinde de noi, mântuirea însă este numai a lui Dumnezeu .

Este foarte interesant şi ca o defecţiune a minţii omeneşti în urma păcatului, am observat şi aceasta că atunci când este vorba de mântuire, care este numai a Domnului, omul este gata să facă şi el ceva . Când însă este vorba despre predarea lui, după ce este mântuit, când Dumnezeu îi cere să facă ceva, atunci şovăie .

Tot cam aşa a făcut şi Moise când a voit să salveze pe fraţii săi . A fost plin de râvnă, când nu i se cerea aceasta (Ex . 2:11-14) . Dar ia priviţi-l când Dumnezeu îl cheamă şi îl trimite să salveze pe fraţii săi, parcă nici nu mai este el . Dumnezeu îl trimite şi îl asigură că va fi cu el, dar, cu toate acestea, nu vrea să meargă (Ex . 3:10,11,13; 14:1,10,12,14) . Tot astfel Petru (Ioan 13:6-10) . Câte nu ar putea fraţii, în special cei tineri, să înveţe din acestea!

Când este vorba de mântuire, oamenii sunt gata să meargă şi până la mănăstire, să se jertfească, să cheltuiască, deşi Dumnezeu nu le cere nimic din toate acestea . Când e vorba să se dea pe ei înşişi Domnului,

101

la dispoziţia Lui de bună voie, lucru uşor pe care îl pot face şi depinde de ei, atunci ezită .

Câţi fraţi nu sunt plini de râvnă pentru Domnul, pentru lucrarea Lui, atunci când Domnul nu-i trimite, ci când ei vor să facă ceva după păre-rea lor . Când Domnul îi cheamă să-L asculte, ezită, spunând că lucra-rea lor şi slujba lor sunt mai însemnate şi nu le pot părăsi . Aşa cum îmi spunea un frate pe care I-am îndemnat să stea cu noi la adunare şi să se zidească . Mi-a răspuns: „Eu nu pot să stau aici pe scaun, nu am răbdare, când lumea piere în păcat . Trebuie să merg în parcuri, prin case, să chem oamenii la adunare” . „Bine, i-am răspuns eu, dar nu ai şase zile la îndemână, în care să stai in mijlocul oamenilor şi să foloseşti toate ocaziile pentru a-i chema la Domnul . De ce tocmai dumi nica te-ai găsit să faci slujba aceasta, când ai şi tu ocazia şi nevoia de întărire deosebită cu fraţii?” Acest frate era în stare să facă orice pentru Isus, numai un lucru nu era în stare şi anume să-L asculte pe El . Menţionez că nu avea darul de evanghelist, ci aşa credea el că face bine .

Domnul nu are nevoie de slujbele noastre, repet aceasta, ci de noi înşine, ca de nişte unelte ale neprihănirii . Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne aducem trupurile noastre Domnu lui, să ne dăm pe noi înşine Lui, ca vii, adăugând că aceasta este o slujbă duhovnicească . Aceasta este sluj-ba pe care o cere Dumnezeu de la noi . Ai făcut slujba aceasta? Dacă ai făcut-o, cred că ai constatat că nu te mai repezi la lucrări şi slujbe, ci din contră te tragi înapoi cu sfială, ca Moise, simţindu-te nevrednic, dându-ţi seama cine eşti tu şi cine e Domnul, precum şi ce înseam-nă a-I sluji . Poate va trebui să fii luat de zulufii părului, ca proorocul (Ezechiel 8:3), dar fii sigur că atunci când Domnul te tri mite, vei face mai multă ispravă decât în toate cazurile când te-ai slujit de capul tău şi prin puterea ta .

Am mai spus că Duhul Sfânt oficiază slujba în noi . De aceea, este absolut necesar să ne aducem pe noi şi să ne dăm Domnului . În cazul acesta, şi numai in cazul acesta, lucrarea pe care o facem e lucrarea sau slujba Duhului, care are efectul dorit de Domnul .

Apostolul Pavel, în versetele citate, aminteşte că dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Domnul . Aceasta pe de o parte este un răspuns la toţi credincioşii care s-au adus pe ei înşişi jertfă Domnu lui . Nu te vei mai teme, soră, că dacă ai copii mulţi, te vei distruge, nici tu, frate, nu te vei mai teme să vesteşti Cuvân tul lui

102

Dumnezeu, ştiind că Domnul te apără şi cine se atinge de tine se atinge de lumina ochilor Lui (Zah . 2:8) .

Dacă trupul nostru este templul Duhului Sfânt, oare mai putem noi să îngăduim ca în templul lui Dumnezeu să rămână lucruri păcă-toase, aici unde nu trebuie să se simtă decât mirosul de tămâie (rugă-ciune), de miruri şi de miresme sfinte? Din templu se înalţă cântări de laudă, de mulţumire . Aşa ar trebui să fie şi cu trupul nostru . Viaţa credinciosului este o viaţă poetică, plină de mireas mă (II Cor . 2:2-15), de mireasma Domnului Isus . EI Însuşi este o mireasmă . Viaţa Lui e plină de farmec, de surprize, demnă de a fi cântată . Numele Lui e o mireasmă vărsată (Cânt . Cânt . 1:3) .

Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? mai întreabă apos-tolul Pavel (II Cor . 6:16) . Este o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună orice credincios . Ar spune cineva că acum nu mai sunt idoli, dar psalmistul spune că idolii se înmulţesc (Ps . 16:4) . Idol este orice gând, orice lucru, orice altceva căruia te închini în afară de Domnul .

Tu eşti templul Duhului Sfânt, care este în tine . Aşa că în tine nu mai trebuie să fie altceva . Gândul tău trebuie să fie Domnul . Privirea ta să fie la Domnul . Bucuria ta să fie Domnul . Lauda ta să fie Domnul . Ascultarea ta să fie de Domnul . Aceasta înseamnă să nu mai ai idoli, să nu-ţi mai pese de nimeni şi de nimic . Atât timp cât spui: „Aş face, dar nu pot lăsa pe fraţii mei sau pe soţia mea sau mi-e teamă de ce zic oamenii”, înseamnă că fraţii, soţia, copiii, frica, lumea sau firea sunt idolii tăi . Dă afară orice idol, căci trupul tău este sfânt şi este templul Duhului Sfânt .

Să ştii apoi că în templu este linişte . Orice zgomot trebuie să înce-teze . Orice frământare rămâne afară, se aud numai cântece de mulţumire, laude şi rugăciuni . Este aşa şi în tine? Să nu mai spui că slujeşti lui Dumnezeu cu Duhul sau sufletul, iar cu trupul legii păcatului . Aceasta nu este o stare normală . Apostolul Pavel spune: „Proslăviţi dar pe Domnul în duhul şi în trupul vostru, care sunt ale Domnului” (I Cor . 6:20) .

Un singur gând mai vreau să spun în legătură cu trupul nostru ca templu al Duhului Sfânt . Apostolul Pavel întreabă: „Nu ştiţi că tru-purile voastre sunt mădulare ale lui Christos? Voi lua eu mădularele lui Christos şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!” (I Cor . 6:15) . Iar în versetul 18 continuă să spună: „Fugiţi de curvie . Orice alt păcat pe care îl face omul este un păcat săvârşit în afară de trup, dar cine curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său” . Câţi nu-şi dau seama

103

şi nu ţin cont de lucrul acesta! Nu se gândesc că au fost cumpăraţi cu un preţ scump (I Cor . 6:20), că în cer credinciosul intră cu trupul acesta îmbrăcat în slavă, în neputrezire, în putere (cu celălalt peste el), cum spune apostolul Pavel .

Un savant a făcut următoarea experienţă: a luat o larvă de fluture (o omidă) şi a tăiat puţin din corpul ei . A urmă rit acest vierme până ce a devenit fluture, prin transformarea lui . A observat că din aripile lui lipsea ceva . Ştirbitura pe care i-o făcuse pe când era vierme acum s-a observat printr-o ştirbire a aripilor .

Ce zici, iubite suflet, care citeşti aceste rânduri? Tu poţi fi asemănat acum cu o larvă care te târăşti pe pământul acesta . Mâine vei fi ca un fluture, care îţi vei lua zborul, săltând din ce în ce mai sus, în cerurile preaînalte . Peste puţin timp, trupul nostru se va îmbrăca cu celălalt slăvit . Vrei ca o veşnicie întreagă să ţi se vadă pata pe aripile slavei, pe care vor străluci razele Soarelui ceresc? Păzeşte-te acum, căci ai toate puterile cerului la îndemâna ta, şi nu uita că nu eşti al tău . Eşti cumpărat cu un preţ scump, cu preţul sângelui scump al Mântuitorului nostru, care merită atâta din partea ta, să fii numai al Lui şi să-I slu jeşti numai Lui!

Să spunem împreună cu poetul care cântă:

Totul, toate-mi este Isus,Mila Sa mi-o dă mie .Zilnic El mă sprijineşte,Mare-i îndurarea Sa .

Adăpost al sufletului,Toate Ţie-ţi voi depune,Dragostea-mi a Ta să fie,Totul, toate îmi eşti Tu .

UMBLAREA PRIN DUHUL SFÂNT„Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul” (Galateni 5:25) .

Aceste cuvinte mă duc cu gândul la un copil născut şi crescut de o mamă plină de dragoste, dolo fan, plin de viaţă, care, atunci când ajunge mai măricel, când a trecut de vârsta prunciei şi a copilăriei, uită de mama sa, se crede stăpân pe el, învăţat, tare, nu-i mai pasă de vorbele ei, de sfaturile ei şi aproape că o nesocoteşte . Este ispita care a prins pe

t

104

mulţi copii . Dar dacă pe plan firesc se întâmplă aşa, am constatat că ispita aceasta vine şi pe plan spiritual .

Mulţi tineri, care au început foarte frumos în credinţă – şi aceasta pentru că s-au bizuit pe Domnul, s-au încrezut în El – când încep să crească în credinţă, în cunoştinţă, când încep să umble pe picioarele lor, adesea se îngâmfă şi pierd harul, căci se încred în ei, în priceperea lor . Uită că şi acum prin ei înşişi sunt tot aşa de slabi ca atunci când au căzut neputincioşi la picioarele crucii Domnului Isus . Dacă acum au ceva, nu e al lor, ci le-a fost dat, şi cu atât mai mult, trebuie să se umilească .

Noi suntem chemaţi să umblăm călăuziţi de Duhul Sfânt şi pentru alte motive . Apostolul Pavel spune gala tenilor şi nouă, totodată: „Zic dar umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu veţi împlini poftele firii pământeşti” (Gal . 5:16) . Aici e răspunsul la atâtea probleme din viaţa creş tinilor!

Orice cauză are un efect . În cazul de faţă, datorită cauzei (motivu-lui) că umbli cârmuit de Duhul, vine sigur efectul, că nu împlineşti pof-tele firii pământeşti . Gândul acesta este arătat practic într-o mulţime de texte din Sfânta Scriptură .

De exemplu, întreabă psalmistul: „Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Ps . 119:9), iar apostolul Pavel spune: „Dacă prin Duhul faceţi să moară faptele firii pământeşti, veţi trăi” (Rom . 8:13) . Adică eu aşa înţeleg să las ca viaţa, seva din Duhul Sfânt să circule, să umple viaţa mea, aşa cum la un pom seva circulă până la extremităţile celei mai mici frunzuliţe .

Nu mă lupt ca să distrug lucrurile fireşti din viaţa mea; cu alte cuvinte, nu mă lupt cu firea veche, nu mă ocup de ea, ci trăiesc din plin în firea nouă şi, în felul acesta, firea veche nu mai are loc să se arate .

Domnul nu ne cere să facem isprăvi mari – pe acelea le face El . Ne cere lucrul acesta uşor şi simplu: să umblăm călăuziţi de Duhul . Adică să-I lăsăm mâna noastră în mâna Lui . Să nu o smucim, cum fac unii copii îndărătnici, ci mai mult, să ne ţinem şi noi cu toată puterea de mâna Lui . Să ne lăsăm luaţi de braţ de El .

Cum se face aceasta în mod practic:De dimineaţă, cum deschizi ochii, îţi îndrepţi inima şi gândul către

Dumnezeu cu mulţumiri şi Îi dai loc să te conducă . Te aşterni pe genunchi, deschizi Sfânta Scriptu ră, citeşti şi cu întreaga fiinţă te expui razelor Cuvântului lui Dumnezeu . Îi spui Domnului: „Doamne, sunt aici înaintea Ta, te rog condu-mă Tu, umple-mă Tu, desăvâr şeşte-mă Tu .

105

Sunt aici înaintea Ta, gata să primesc învă ţăturile Tale, gata să ascult poruncile Tale” . Apoi stai în tăcere şi aştepţi . Dacă inima ta este dis-pusă şi într-o astfel de stare, vei vedea cum Domnul îţi va vorbi .

În primul rând, îţi va umple inima de bucurie, de o mulţumire lăuntrică . Vei vedea cum prima dată îţi va veni să-I mulţumeşti lui Dumnezeu şi apoi vei vedea cum îţi va pune El în inimă să mijlo-ceşti pentru alţii . Îţi vei înnoi predarea ta . Îţi va arăta unele greşeli din viaţa ta, care le vei spune Domnului, dar acum cu o altă inimă, cu încrederea deplină de iertarea Lui, de dragostea Lui .

Nici nu te vei scula de pe genunchi, şi vei şti deja ce ai de făcut . Vei merge la serviciul tău, la ogorul tău, de braţ cu Domnul Isus . Pe drum iar vei vorbi cu El . El va vorbi cu tine . Toate problemele le veţi rezolva împreună . El e cu tine . Te uiţi la cel cu care vorbeşti cu ochii Lui . Nu te mai temi de om, ci ţi-e milă de el . Nu-l mai urăşti, căci Domnul e cu tine şi îţi vei aduce aminte că El şi-a dat viaţa pentru acel om .

Încontinuu vei primi putere, căldură, har, că El este Domnul tău, că e mereu cu tine şi-I place să-ţi facă bine .

Oamenii vor căuta să-ţi facă rău, dar nu te vei mai speria de nimic . Nu te vei mai lupta cu ei, ci Îl vei lăsa pe Domnul să se lupte pentru tine .

În timp ce vei lucra, inima îţi va cânta, ba câteodată, şi gura ta va izbucni în cântec, slăvindu-L pe Dumnezeu .

Vei lucra cu conştiinciozitate, căci Domnul e prezent cu tine . Vei lucra cu toată inima pentru El . El Se va îngriji de plata ta . Dacă învârţi la cratiţă, aceasta o vei face cu toată bucuria şi vei pregăti mâncarea cum a-i pregăti-o pentru Domnul Isus .

S-a dus povara, amărăciunea, nemulţumirea!Vei găsi plăcere în a-i servi pe alţii, ştiind că Îl vei sluji pe Domnul

tău .Dacă se va întâmpla să vină vreun necaz peste tine, vei aduce cazul

la cunoştinţa lui Dumnezeu, simplu şi sincer . El este cu tine . Nu e străin de necazul tău . Tu ştii bine lucrul acesta, căci Îl simţi pe Domnul lângă tine . Te arunci în braţele Sale, la pieptul Lui, plângând şi mulţumindu-I pentru aceasta şi alipindu-te mai mult de El . El îţi va şterge lacrimile, dându-ţi nădejde şi arătându-ţi veşnicia, arătându-ţi slava care urmează acestei întristări de o clipă, arătându-ţi sfinţii, care au ajuns la desăvârşire, şi astfel tu vei cânta şi-L vei slăvi pe Dumnezeu .