Inflamatii proliferative

Inflamaţiile proliferative (productive sau hiperplastice), se caracterizează prin predominarea proceselor de proliferare celulară în focarul inflamator. Morfologia inflamaţiei proliferative este dominată de prezenţa histiocitelor, limfocitelor, plasmocitelor, mastocitelor, eozinocitelor, fibroblastelor, a celulelor epitelioide şi gigante. Inflamaţiile proliferative pot evolua: primar sau secundar (inflamaţiilor exudative sau alterative). Inflamaţiile proliferative sunt produse în special de agenţi infecţioşi care acţionează lent, trenant, pe o durată mai lungă de timp: micobacterii, brucele, actinobacili, miceţi, paraziţi.

Celulele gigante şi epitelioide provin din macrofage, deci au funcţii de fagocitoză şi pinocitoză. Epitelioidele sunt celule cu un nucleu mare, citoplasmă bogată, fără a se putea distinge limitele celulare datorită prelungirilor citoplasmatice. Celulele gigante prezintă numeroşi nuclei, în general cu o citoplasmă abundentă iar morfologia acestor celule precum şi modul de dispunere a nucleilor depinde de agentul etiologic.

Inflamaţii proliferative: granulomatoase (cu macrofage şi epiteloido-gigante):

- în focar sau granulomatoase propriu-zise; - difuze.

interstiţiale: - limfo-histiocitare;- limfo-plasmocitare; -eozinofilice;- fibroase.

1. Granulomul parazitar

Definitie: este o inflamaţie cronică proliferativă ȋn focare produsă de diferiţi paraziţi, precum chistul de echinococ, Cysticercus spp., Sarcocistis, Trichinella spp., Toxoplasma spp., etc

Etiopatogeneză: Chistul de echinococ (chistul hidatic, Echinococus granulosus) reprezintă forma larvară a teniei echinococus care trăieşte în intestinul subţire la câini. Câinele este gazda definitivă iar mamiferele, inclusiv omul, sunt gazdele intermediare.

Gazda intermediară(GI) se contaminează prin consumul de proglote ovigere sau oncosfere (stadii parazitare). În tubul digestiv la GI se eliberează embrionul hexacant (stadiu parazitar) care apoi migrează localizându-se în organele interne unde, determină apariţia chiştilor hidatici. Organele mai frecvent afectate sunt : ficatul, splina, pulmonul. Gazdele definitive se contaminează prin consumul de organe infestate cu chişti hidatici.

Macroscopic: chiştii fertili au aspectul unor vezicule cu pereţii subţiri de dimensiuni variabile, de la un bob de mazăre până la 20-30cm.. În interior conţin un lichid limpede numit lichid de stâncă, cavitatea chistică fiind delimitată de o membrană subţire numită membrană anhistă sau proligeră. La nivelul acestei membrane se observă formaţiuni albicioase de 1-2 mm, ce poarta numele de protoscolecşi. Aceşti protoscolecşi se pot desprinde şi formează în interiorul chistului, nisipul hidatic. Chistul este delimitat la periferie de o capsulă conjunctivă, ca o reacţie din partea organismului organismului. În timp chiştii de echinococ degenerează, capsula conjunctivă se îngroasă iar conţinutul chistului devine cazeos, cenuşiu-gălbui, cu fine granule calcare. În aceste condiţii el poate fi uşor confundat cu granuloamele tuberculoase cazeo-calcare deosebindu-se de acestea prin faptul că, conţinutul se enuclează cu uşurinţă şi în totalitate, lăsând o cavitate netedă, pe cand in cazul granuloamelor tuberculoase cavitatea rămâne anfractuoasă. În formele mai avansate în locul chiştilor se formează mici noduli calcari.

Microscopic: în centrul chistului se observă o cavitate delimitată de o membrană groasă, omogenă, astructurată, numită membrană anhistă. În jurul acesteia se găsesc multe celule epitelioide care sunt

1

alungite, tasate, uninucleate, aglomerate unele în altele şi dispuse perpendicular pe membrana anhistă. Din loc în loc printre aceste celule întâlnim celulele gigante de corp străin parazitar care prezintă un contur citoplasmatic neregulat, cu prelungiri citoplasmatice înspre membrana anhistă, nucleii fiind dispuşi la polul celular opus parazitului. Printre celulele epitelioide şi gigante se observă eozinocite (eozinofile tisulare) care uneori pot forma cuiburi. În jurul celulelor epitelioide şi gigante întâlnim infiltratul limfo-histiocitar(LH) şi cu eozinofile iar la exterior se observă capsula conjunctivă alcătuită din fibre de colagen, fibroblaste, fibrocite, histiocite şi puţine vase sanguine. Ţesutul adiacent chistului suferă atrofie de compresiune.

Caracteristic: membrana proligera, infiltrat celular epitelioid si gigant de natura parazitara; eozinocite, infiltrat LH, capsula conjunctiva slab vascularizata.

Evoluţie: chisturile de echinococ pot duce la moarte în cazul spargerii lor, prin şoc anafilactic. În cazul localizării în sistemul nervos sau în vecinătatea unor nervi pot da pareze şi paralizii.

2. Granulomul actinobacilar

Definitie: este o inflamatie proliferativa, de natura infectioasă, produsă de germeni din genul actinobacillus, cu localizare la nivelul ţesuturilor moi de la nivelul capului, limbii şi chiar la nivelul organelor interne.

Etiopatogeneză: agentul etiologic este Actinobacillus lignieresii, bacil întâlnit în microflora cavităţii bucale, care însă când ajunge în submucoasă, prin intermediul unor plăgi linguale sau bucale, producând focare inflamatorii piogranulomatoase. Actinobaciloza este o boală tipică a ţesuturilor moi, diseminându-se pe cale limfatică, cu producerea de limfangite şi limfadenite regionale. Trebuie diferenţiată de: actinomicoză (Actinomices bovis) care are localizare osoasă, botriomicoză unde piogranuloamele sunt produse de stafilococi, nocardioză sau de micetoamele produse de diferiţi miceţi.

Macroscopic: la nivelul buzelor, obrajilor, limbii, (localizarea bucală), limfonodulilor regionali (localizarea limfonodală), în piele (localizarea cutanată) sau în formele mai grave chiar în prestomace, ficat şi alte organe, se observă formaţiuni nodulare, ferme, fibrozate, de la câţiva milimetri până la câţiva centimetri diametru. Piogranuloamele au culoare roșie-cenuşie, sunt elastice, slăninoase iar pe secţiune prezintă un material purulent cu „granule sulfuroase”, gălbui care sunt de fapt coloniile de germeni. Actinobaciloza produce leziuni de limfangită, infecţia extinzându-se pe această cale; vasele limfatice sunt îngroşate, cu noduli multipli, aspect întâlnit frecvent în cavitatea bucală, iar prin abcedarea piogranuloamelor se pot forma ulcere bucale. Limba, în special la bovine, este densă-fibrozată, scleroasă la palpare, hipertrofiată, adesea fiind ţinută între tablele dentare (limba de lemn). Leziuni similare, piogranulomatoase pot fi întâlnite în prestomace şi ficat. Mai frecvent afectate sunt bovinele, porcul şi oaia (mai puţin forma linguală).

Microscopic: leziunea este de piogranulom actinobacilar- in centru acestuia se gaseste o masă cocobacilară bazofila înconjurată de structuri radiale ( aspect de rozeta), eozinofilice, constituite din complexe imune (material Splendore-Hoepli). Complexele imune sunt delimitate de un număr variabil de neutrofile, macrofage şi în formele mai vechi de celule gigante multinucleate şi plasmocite. Odată cu îmbătrânirea piogranuloamelor, structurile radiare Splendore-Hoepli cresc mult în volum iar infiltratul purulent scade. La periferia granulomului se poate evidenţia o capsulă fibroasă foarte bine vascularizată.

Caracteristic: structuri radiale eozinofile; infiltrat cu macrofage si celule gigante, capsula conjunctiva bine vascularizata.

Evoluţie: se produce fibroza granuloamelor actinobacilare iar în localizarea linguală organul capătă o consistenţă scleroasă-lemnoasă, fapt ce poate duce la cahexia animalului prin imposibilitatea efectuarii procesului de prehensiune a furajelor.. Frecvent se pot întâlni fistulizări ale piogranuloamelor cutanate, limfatice, etc.

2

3. Granulomul tuberculos

Tuberculoza este o boala infectioasă, zoonoză, produsă de germeni din genul micobacterium: tuberculosis, africanum, bovis, avium, primele două micobacterii fiind mai importante pentru om iar ultimele două pentru animale. De menţionat, este faptul că M. tubeculosis este patogen pentru animale, însă şi omul este receptiv la micobacteriile comune animalelor.

Etiopatogeneză: în desfăşurarea procesului morbid tuberculos în seria animală se pot descrie 2 perioade evolutive: Tuberculoza primară, cuprinde leziunile induse la prima pătrundere a micobacteriilor în organism, traduse prin interacţiunea dintre germeni şi fagocitele gazdei. O mare parte a micobacteriilor sunt omorâte şi numai o mică parte continuă agresiunea asupra gazdei. Astfel, prima leziune tuberculoasă instituită este tuberculul sau granulomul tuberculos (afectul primar), care este reprezentat de macrofage, limfocite şi în final fibroblaste care prin producerea de colagen se dispun la periferia focarului. Sub acţiunea componentelor micobacteriilor (cord factor), prin toxicitatea lor, se produce necroza de cazeificare în centrul granulomului. De la nivelul afectului primar germenii, prin intermediul circulaţiei limfatice, trec în ganglionii regionali unde dezvoltă leziuni granulomatoase similare, realizându-se complexul primar tuberculos (afectul primar + afectarea limfonodulilor regionali). Tuberculoza secundară reprezintă generalizarea complexului primar tuberculos; tuberculoza cronică a organelor este cea mai frecventă formă a tuberculozei secundare, caracterizată prin continuarea procesului inflamator într-un organ sau aparat cu diferite particularităţi în funcţie de specie.

În funcţie de calea de infecţie, afectul primar şi ulterior generalizarea tuberculozei poate fi diferită în funcţie de specie, după cum urmează:- la cal infecţia primară este în majoritatea cazurilor la nivelul tubului digestiv şi înspecial cu M. avium;- la bovine calea de infecţie este cea respiratorie cu generalizare la acest nivel (frecvent M. bovis);- la ovine şi caprine tuberculoza este foarte rară, înspecial localizarea pulmonară cu M. bovis;- la suine infectia primară şi leziunile sunt la nivelul aparatului digestiv şi se poate realiza cu toate cele

trei tipuri de micobacterii;- la câine în infecţii cu M. bovis afectul primar este preponderent la nivel digestiv iar în infecţiile cu M.

tuberculosis la nivel respirator;- la păsări calea de infecţie este cea digestivă cu dezvoltarea ulterioară de leziuni granulomatoase la acest

nivel (M. avium).Macroscopic: la bovine în localizarea pulmonară se pot diferenţia mai multe stadii evolutive

respectiv: - forma acinoasă – evidenţierea unor focare galben cenuşii la nivelul unui grup de alveole datorită

conţinutului cazeos al acestora;- forma acinonodoasă – extinderea necrozei de cazeificare prin confluarea focarelor cazeoase; - forma lobulară- cuprinde lobuli în totalitate, pe secţiune cu aspect cazeos;- traheită şi bronşită cazeoasă – cazeificarea mucoasei traheale şi bronşice;- cavernele pulmonare – pot lua naştere prin ramolirea maselor cazeificate şi eliminarea

continutului la exterior.Stadiile evolutive ale granulomului TBC:

- tubercul (folicul) submiliar sau macrofagic;- granulom (tubercul) miliar, cenuşiu sau epitelioido-gigant;- granulom cazeos;- granulom cazeo-calcar. Granuloamele tuberculoase au dimensiuni variabile (miliare până la

aproximativ 10-20cm), uneori chiar concrescute datorită confluării lor, prezintă o capsulă fibroasă iar pe secţiune prezintă un material cazeos, brânzos, uscat, cenuşiu-gălbui, care prin enucleere lasă o cavitate

3

amfractuoasă. Limfonodulii mediastinali şi traheobronşici sunt mult hipertrofiaţi, cu leziuni granulomatoase similare. Masa cazeoasă uneori prezintă o consistenţă nisipoasă în stadiul de granulom cazeo-calcar.

Microscopic: în centrul granulomului se evidenţiază o zonă de necroză de cazeificare care în majoritatea cazurilor este calcificată, intens bazofilă, în jurul necrozei evidenţiindu-se o reacţie epitelioido-gigantă. Celulele epitelioide sunt celule mari cu un contur citoplasmatic neregulat, respectiv cu multe prelungiri citoplasmatice care se interdigitează între ele dând aspect de reţea sau reticul zonei. Celulele gigante sunt de tip Langhans, celule mari cu citoplasmă abundentă, cu un contur regulat, cu numeroşi nuclei dispuşi preponderent la periferia celulei sub formă de coroană sau potcoavă. După reacţia epitelioido-gigantă întâlnim infiltratul limfo-histiocitar (LH) iar la periferie o capsulă conjunctivă nevascularizată. De multe ori se pot întâlni mai multe granuloame confluate care prezintă împreună o capsulă conjunctivă (Nodul tuberculos).

Caracteristic: zona centrală cazeo-calcară; celule gigante Langhans; infiltrat LH; capsula conjunctiva nevascularizata.

Evoluţie: la om stadiul de vindecare este reprezentat de granuloamele fibrozate, încapsulate, care însă contin micobacterii active şi care în anumite situaţii pot reprezenta puncte de plecare şi de generalizare a infecţiei (aspectul de jar sub cenuşă). O altă evoluţie ar fi, formarea cavernelor pulmonare (frecvente la om şi primate) şi fibroza acestora.

4