p.11

p.15

Anul II, nr. 3(7), Decembrie 2018

APARE SUB EGIDA UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA

LECTURI,TAIFASURISTÃRI DE SPIRITREVISTA LITERARÃ

CĂTĂLIN-DORIAN FLORESCU, intervievat de Adrian Lesenciuc: „Nu pot spune decât atâta: că trebuie să credem într-o libertate care rămâne să fie dusă la capăt, și să avem un fel de optimism, pentru care însă trebuie să ne asumăm drumul. Deci o luptă cu armele societății civile!”

IOAN MOLDOVAN „Ploaia bate ritmuri în acoperișPașii unui animal fluidCele-nchise-acuma se deschidSângele ne vine pe furiș

să adape monstrul de sub patghemuit și ghiftuit de toate - spaimele pe care le-am sortatsă hrănim în taină noua moarte”

Lecția din anul Centenarului e simplă: noi suntem pământul din care vor modela copiii copiilor noștri țara. În acest sens, dorința mea – pentru a spera la noul Centenar – este să ne asumăm, în iarna vrajbei noastre, o Strategie Națională de Educație. Celelalte lucruri vor veni de la sine.

LA CENTENAR, DESPRE VIITO

Director onorific: Doru MunteanuRedactor-șef: Adrian LesenciucSecretar de redacție: Laurențiu-Ciprian TudorRedactori: Mihaela Malea-Stroe Cătălin Stanciu Dana Anghelescu

Adresă: str. Mureșenilor nr.14, Brașov 500030, Tel: 0268/477799, 0268/478595 email: cultural@libris.ro ISSN 2559 - 0308,

ISSN-L 2559 - 0308

Pentru comenzi și abonamente:: SC LIBRIS EDITORIAL SRLstr. Mureșenilor nr. 14, Brașov, cod 500030tel: 0268.477.799e-mail: editura@libris.rocont RO77BTRLRONCRT0364057701Banca Transilvania Brașov

REDACȚIA

CUPRINSdin

03 LA CENTENAR, DESPRE VIITOR de Adrian Lesenciuc

04 FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CARTE ȘI MUZICĂ LIBRIS, EDIȚIA A VII-A. TÂRGUL INTERNAȚIONAL DE CARTE DE LA BEIJING, EDIȚIA A XV-A

07 BĂRBATUL CARE ADUCE FERICIREA SAU SCRIEREA CA DANS. INTERVIU CU SCRIITORUL CĂTĂLIN DORIAN FLORESCU de Adrian Lesenciuc

12 ASTRA. PRIMUL NUMĂR: AVATARURILE APARIȚIEI, INTENȚII ȘI COMPROMISURI [I] de Nicolae Stoie

14 IOAN MOLDOVAN

16 RAMONA HĂRȘAN

17 ALEXANDRU CAZACU

18 ANASTASIA-MARIA TACHE

22 ECLIPSA de Ioan Vintilă Fintiș

25 CUVINTE RĂPITE DE FULGER de Mihaela Malea Stroe

27 DOINA JELA: EFECTUL FLUTURELUI de Adrian Lesenciuc

30 SIMONA TOMA: O SIMONĂ de Laurențiu-Ciprian Tudor

32 MIRCEA DOREANU: TERRARIUM de Iulian Cătălui

35 ADRIAN GEORGESCU: EXITUS de Cătălin Stanciu

37 ANGELA BACIU: HOTEL CAMBERI de Laurențiu-Ciprian Tudor

42 LUMINIȚA GLIGA

44 VINTILĂ HORIA: POETUL ȘI POEZIA SA de Dan Anghelescu

48 NEOROMANTICUL POLONEZ ZDZISŁAW LUBICZ PE PLAIURI ROMÂNEȘTI de Nicolae Mareș

52 BRUCE WEIGL

60 VAMA - BETTER de Horia Nilescu

56 AL TREILEA TRIMESTRU LITERAR. REFLECTĂRI ÎN REVISTE

La Centenar, despre viitor

ărbătorirea primei sute de ani a României în limitele ei firești înseamnă parcurgerea spre luare aminte a secolului violent și tulbure din care am ieșit. Cumva, mentalități ale secolului acestuia încă bântuie faptele și discursurile publice.

Ruptura nu s-a produs în totalitate. Dar, în spirit festiv(ist), uneori amintind de nu îndepărtata în timp Cântare a României, până și cele mai puțin însemnate instituții au ieșit în agora spre a propune aducerea aminte a miracolului de acum un secol. Nu e rea aducerea aminte, dar și mai bună ar fi înțelegerea reală a ceea ce s-a întâmplat, privirea cu luciditate a faptelor istorice care ne-au îndreptat, cândva, pe calea firească a devenirii ca țară. Chiar dacă această minunată aniversare a presupus o pregătire prealabilă a diferitelor guverne, implicit crearea de organisme care să stabilească planul de acțiune și să coordoneze inclusiv proiecte naționale majore (să amintim Comitetul Național pentru Programul România 100 din 2014, Departamentul Centenar din 2016, Comitetul Interministerial pentru Centenar din 2017, plus o comisie parlamentară cu un nume imposibil), din seria de evenimente ale anului rămâne unul singur pentru eternitate: sfințirea Altarului Catedralei Naționale, cu hramurile Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) și Sfântul Apostol

Andrei, Ocrotitorul României. Visul regal, împlinit după 140 de ani, nu a trecut fără clevetirea publică, fără zumzetul continuu și monoton care ne îndepărtează de unitatea în spirit de la începutul veacului trecut.

România de acum nu mai este cea din urmă cu 100 de ani. Nici teritoriul, împuținat, nici poporul, și el împuținat prin valurile de migrație spre Occident, nici spiritul, în care s-a cuibărit discordia. În urmă cu o sută de ani aveam un proiect de țară. Probam, cumva, o viață de comunitate, ajunsă la cea de-a treia treaptă a desăvârșirii sale în gândirea lui Constantin Rădulescu-Motru: comunitatea de destin. Adică, probam faptul că identitatea e dată de conștientizarea trecutului și angajarea în proiectele viitorului, ca entitate comunitară aflată între aceleași granițe și sub aceeași administrare. N-am întâlnit în 2018 o asumare a cunoașterii istoriei, ci mai degrabă sforăitoare discursuri, cântece și poezii închinate, în chip exagerat, șefilor de instituții sau festivităților în sine și nu eforturilor de punerea împreună, sub aceeași cupolă, a comunității înțelese deopotrivă ca fiind de origine, limbă și destin.

Lecția mea în anul Centenarului e simplă:  noi suntem pământul din care vor modela copiii copiilor noștri țara. În acest sens, dorința mea – pentru a spera la noul Centenar – este să ne asumăm, în iarna vrajbei noastre, o Strategie Națională de Educație. Celelalte lucruri vor veni de la sine.

Adrian Lesenciucredactor-șef

n. 21 august 1975, Câmpulung Moldovenesc. Poet, prozator, critic literar. Doctor în științele comunicării. Profesor universitar. Membru al filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2000. Președinte al filialei din 2013. A publicat volume de versuri, critică și istorie literară, romane. Prezent în dicționare, antologii și volume colective publicate în țară și străinătate.

EDIT

OR

IAL

REVISTA LITERARĂ LIBRIS Anul II, nr. 3(7), Decembrie 2018 3

EV

ENIM

ENT

n perioada 12-15 iulie 2018, Asociația Libris Cultural, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și cu Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România a organizat cea de-a VII-a ediție a unei manifestări culturale de referință pentru cel mai vizitat oraș din România.

Piața Sfatului, vechiul și actualul centru simbolic al orașului, a găzduit câteva zeci de mii de vizitatori, interesați de întâlnirile cu interpreți, scriitori și cărți. Aleea Cărții, locul temporar de promenadă a brașovenilor, a devenit în momentele cele mai importante ale festivalului un loc neîncăpător.

La deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a fEstivalului s-au adresat celor prezenți în Piața Sfatului Mihai Costel, viceprimarul Municipiului Brașov, Adriana Ispas, secretar-general al Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Virgil Oniță, managerul Grupului de Firme Libris și Doru Munteanu, fostul președinte al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor, omul

care, împreună cu familia Oniță, a făcut ca proiectul să prindă viață în urmă cu șapte ani, respectiv Adrian Lesenciuc, actualul președinte al filialei. Piața Sfatului s-a transformat, încet, într-o Piață a Cărții. Au urmat lansări dedicate celor o sută de ani de Românie Unită: cunoscuta lucrare Ardealul, pământ românesc a lui Milton Lehrer, reeditată la Libris Editorial și Regina Maria. Flori de portocal, autor Mihaela Simina. A fost vernisată expoziția de fotografie România: Evoluție realizată de Agerpres. A urmat dezbaterea pe tema Duminica Mare, romanul Centenarului, scris de cel mai reprezentativ prozator brașovean, Doru Munteanu (reeditare Libris Editorial, 2018). Apoi a fost lansat volumul de debut al tinerei Livia Mihai (Editura Școala Ardeleană, 2018), publicat ca urmare a obținerii premiului I la Festivalul de literatură Vox Napocensis organizat de Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. A urmat decernarea premiilor Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. Juriul, alcătuit din scriitorii Ionel Simota, Ioan Paler

FEstivalul Internațional de CArte și Muzică Libris, Ediția a VII-a. Târgul Internațional de Carte de la Beijing, Ediția a XV-a

REVISTA LITERARĂ LIBRIS Anul II, nr. 3(7), Decembrie 20184

EVEN

IMEN

T și Florin Șindrilaru, a decis acordarea următoarelor premii: Premiul de debut 2017: Lăcrămioara Stoie (pentru volumul Jurnalul cuvintelor tăcute, Libris Editorial) și Naty Badea (Sunt Aici!, Editura Badea & Professional Consulting), Premiul Cartea anului 2017: Laurențiu-Ciprian Tudor (Licantropia poftei. Poemele vârstei de mijloc, Libris Editorial) și Nicolae Oprișan (Paradoxuri de ocazie, Editura Eikon), respectiv mult așteptatul Premiu Opera Omnia, decernat distinsului profesor și cercetător Vasile Oltean, preot la Biserica Sfântu Nicolae din Șcheii Brașovului și truditor de decenii la Prima Școală Românească. Premiile au fost acordate de Primăria Municipiului Brașov. Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România a continuat veștile bune, anunțând tombola organizată în parteneriat cu Maurer Imobiliare și cu Libris Cultural: acordarea a zece pachete consistente de cărți scrise de membrii filialei pentru cititori, desemnați în urma unei extrageri după încheierea concertului trupei Vama. După lansarea cărții Junii din Scheii Brașovului a părintelui Vasile Oltean și a revistei de cultură și educație patriotică Brașovul și Eroii Neamului Românesc editată de Nicolae Uszkai, seara zilei de 12 iulie s-a încheiat cu un spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri, România 100 – Suflet Românesc, cu Claudia Motea, Liviu Pancu și Dana Pancu și cu lansarea DVD-ului Iubire seculară de român în regia lui Alecu Croitoru.

Din celelalte zile de fEstival am reținut lansările cărților Terrarium de Mircea Doreanu, Minciună și trădare de Alex

Maroiu, Nihil obstat. Elemente pentru o teorie a națiunii și naționalismului de Dan Dungaciu, întâlnirea cu autorii Libris Editorial: Lucian Ciuchiță, Marius Albert Neguț, Cezar Pârlog, Cosmin Neidoni, Laurențiu-Ciprian Tudor și Adrian Lesenciuc, întâlnirea moderată de Iulia Badea-Guéritée, consilier ICR Paris, cu autorii de romane polițiste: Teodora Matei, Anamaria Ionescu, Bogdan Hrib, Raymond Clarinard, Nicolae Duțu și Iulian Băzărea, dar și concertele Ricardo Caria, Mircea Rus Band, Silvan Stâncel, Ducu Bertzi, Magda Puskas, Alifantis & Zan, Țapinarii și Vama.

Ediția a VII-a a fEstivalului de cArte și Muzică din Piața Sfatului a fost dedicată Centenarului Unirii și a reușit să aducă în prim-plan cărți și evenimente de o frumusețe aparte.

* * *

În perioada 22-26 august 2018, România a fost prezentă la cea dea XXV-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing (BIBF 2018) cu un stand propriu și cu o serie de evenimente dedicate promovării literaturii române în China și sărbătoririi Zilei Limbii Române în Beijing. La această ediție, la care standul și evenimentele au fost concepute și organizate de Centrul Cărții/ Institutul Cultural Român și ICR Beijing, au participat scriitori și editori

EV

ENIM

ENT

români: Liviu Ioan Stoiciu, Peter Sragher, Robert Șerban, Cătălin Mihai Ștefan, Ilie Cristescu, Mihaela Gligor, Marius Chivu și Dan Pleșa, dar și reprezentanții Institutului Cultural Român: Mirel Taloș, vicepreședinte, Andrei Novac, directorul Centrului Cărții, Bogdan Tănase, director de cabinet ICR, Constantin Lupeanu, președinte ICR Beijing, Silvia Sânmihăian, Elena Racu și Antonina Ciuceanu, consilieri ICR. Brașovul a fost reprezentat de Adrian Lesenciuc, președintele Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România. În cadrul târgului au fost lansate cărți românești traduse în limba chineză, dintre care amintim Poezii de Mihai Eminescu, Istoria Românilor de Ioan-Aurel Pop și Poezii de Peter Sragher.

Ediția a XXV-a a BIBF a găzduit peste 2.500 de edituri din aproape 100 de țări și peste 300.000 e lucrări expuse în diferite limbi ale lumii. Țara invitat de onoare a ediției a fost Marocul. Echipa ICR a negociat ca la ediția a XXVI-a a târgului de la Beijing, în 2019, în anul în care se vor împlini 70 de ani de relații diplomatice între România și Republica Populară Chineză, România să fie țara invitat de onoare.

În paralel, joi, 23 august 2018, reprezentanți ai statelor din Europa Centrală și de Est, membre ale parteneriatului China-CEEC, au participat la Beijing la ceremonia de lansare a Asociației Editorilor China-CEEC (China-CEEC Publishing Association). Dintre personalitățile prezente la eveniment îi amintim pe doamna Huo Yuzhen, reprezentant special al Ministrului Afacerilor Externe din Republica Populară Chineză și pe domnul Li Pengyi, vicepreședinte al Asociației Editorilor din China și membru în comitetul executiv al Asociației Internaționale a Editorilor. Din partea României a participat

Excelența Sa Basil Vasilică Constantinescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în China. Pe parcursul evenimentului au luat cuvântul invitații speciali, a fost lansată public Asociația Editorilor China-CEEC, au fost prezentate Declarația asociației și protocolul cadru și a fost semnat respectivul protocol de membrii fondatori. Printre cei douăzeci de membri fondatori ai Asociației Editorilor China-CEEC, alături de nume cunoscute din lumea editorială, ca Anhui Publishing Group sau Zhejiang Publishing United Group din China, Marszalek din Polonia sau Kossuth din Ungaria, se numără și o editură românească, Libris din Brașov. Parteneriatul își propune promovarea cooperării și schimbul cultural între țările semnatare și se bazează pe încredere și beneficii reciproce. 

Târgului Internațional de Carte de la Beijing (BIBF 2018) a constituit cadrul extinderii dialogului cultural dintre România și China și, mai ales, al extinderii raporturilor dintre instituțiile culturale brașovene și instituții similare din China.

REVISTA LITERARĂ LIBRIS Anul II, nr. 2(6), Iunie 20186

DIA

LOG

UR

I LI

BR

IS

Bărbatul care aduce fericirea sau scrierea ca dans.

Adrian Lesenciuc – Dragă Cătălin, pe harta extrem de bogată în detalii a creației tale Brașovul nu a existat până în 2014. În toamna acelui an ai avut două întâlniri cu cititorii brașoveni, iar după aceea mi-ai spus că Brașovul s-a transformat dintr-o „pată albă” într-o „pată fierbinte”. M-a bucurat să găsesc în periplul tău dintre New York și Delta Dunării din Bărbatul care aduce fericirea două trimiteri la acest oraș, nu cu mult mai puțin decât orașul tău natal, Timișoara. Cum regăsești Brașovul la patru ani distanță?

Cătălin Dorian Florescu –  Există orașe în care trăiești, al căror puls îl cunoști, în care îți trăiești pasiunile, dragostea, în care te implici, cărora le cunoști politica locală, în care îți petreci timpul liber și orașe prin care treci: orașe pasagere. Brașovul, pentru mine, ca timișorean și bănățean, a fost și rămâne în continuare un oraș pasager, prin care trec, unde am lecturi, unde am fost întâmpinat foarte călduros, unde am avut a treia întâlnire cu cititorii – deci lucrurile încep totuși să se repete! – și unde se pare că am un public numeros. Astăzi, de exemplu, publicul meu a fost alcătuit din elevii Colegiului Național „Andrei Șaguna”. Acest lucru nu poate decât să-mi placă,

pentru că se pare că există un răspuns pozitiv în raport cu ceea ce scriu. În afară de asta știu prea puține despre Brașov ca să îmi pot permite o părere.

Brașovul rămâne un oraș prin care trec, în care petrec câteva ore, cu tine, de exemplu, în care cunosc un restaurant, un hotel, și uite acum chiar și un wine bar, dar mai mult nu pot spune. Tu mă înveți multe despre acest oraș. Fiind un pasionat al acestui oraș, prin tine am aflat ce important centru cultural a fost

Cătălin Dorian Florescu este un scriitor elvețian de origine română, care s-a născut la Timișoara, unde a locuit până în 1982. La vârsta de 15 ani a părăsit țara împreună cu părinții, iar de atunci trăiește la Zürich, în Elveția, unde a studiat psihologia și a lucrat pentru mai mulți ani într-un centru de reabilitare a persoanelor dependente de droguri. Din 2001 trăiește ca scriitor liber-profesionist. A scris în limba germană șase romane: Vremea minunilor (2001), Drumul scurt spre casa (2002), Maseurul orb (2006), Zaira (2008), Jacob se hotărăște să iubească (2011), Bărbatul care aduce fericirea (2016) și un volum de proză scurtă: Buricul pământului (2017). Cărțile sunt traduse în mai multe limbi, inclusiv în limba română, fiind publicate la editurile Polirom și Humanitas. În primăvara anului 2018 a apărut la editura Residenz din Viena o carte/eseu cu titlul Libertatea este posibilă. Pe lângă romane și proză scurtă, Cătălin Dorian Florescu a mai publicat eseuri și articole în antologii și în ziare de limba germană. A fost distins cu premii importante, printre care: Premiul Chamisso 2001, Premiul Anna Seghers 2002, Premiul pentru cea mai bună carte din Elveția 2012, Premiul Josef von Eichedorff pentru întreaga operă literară 2012, Premiul Andreas Gryphius pentru întreaga operă literară 2018. Pe lângă acestea, autorului i-au mai fost decernate multe burse și de trei ori Premiul „Un an plătit de viață“ al orașului Zürich. Romanul Jacob se hotărăște să iubească s-a vândut în 80.000 de exemplare în spațiul de limbă germană. Ultimele două romane au fost bestselleruri în Elveția.Recent, în 21 noiembrie 2018, prin Decretul nr.938, Președintele României a conferit în 21 noiembrie 2018 ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler lui Cătălin Dorian Florescu „în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la promovarea creației literare românești și la dezvoltarea relațiilor culturale dintre România și Confederația Elvețiană”.

CĂTĂLIN DORIAN FLORESCU

Adrian Lesenciucredactor-șef

Interviu cu scriitorul

REVISTA LITERARĂ LIBRIS Anul II, nr. 3(7), Decembrie 2018 7

DIA

LOG

UR

I LI

BR

IS

Brașovul pentru România, un lucru pe care nu-l știam, pentru că noi, bănățenii și timișorenii în general, ne considerăm a fi buricul pământului, iar tu îmi spui că de fapt nu suntem. Deci, sunt un mic învățăcel, care aici învață din nou istoria țării, văzută prin perspectiva unui iubitor de Brașov cum ești tu. 

A.L. – Nu ai venit cu mâna goală la Brașov. Ai adus cu tine un roman în germinație în toamna lui 2014, publicat în limba germană în 2016 cu titlul Der Mann, der das Glück Bringt și tradus în 2018 în limba română: Bărbatul care aduce fericirea. Este Cătălin Dorian Florescu pentru cititorii săi „bărbatul care aduce fericirea”?

C.D.F. – Pentru cei pe care reușesc să îi hrănesc cu cuvintele, cu imaginile și cu ideile mele, sunt! Aceștia îmi scriu deseori. Una dintre modalitățile importante prin care sunt hrănit de cititori sunt emailurile, scrisorile pe care ei mi le trimit, de care am nevoie ca să știu că romanele mele nu ajung în neant, într-o gaură neagră și dispar. Sunt un scriitor care, din fericire, pe lângă toate lucrurile dificile care există în cariera unui scriitor, are un public devotat în spațiul german și, în ultimii ani, chiar și în spațiul românesc. Simt pasiunea cititorilor atunci când îi întâlnesc la lecturi sau le aflu poveștile când îmi scriu. Și unii își unesc poveștile lor de viață cu romanele mele.

Îmi amintesc de un domn care îmi scria chiar din Banat, din satul Triebsweter (Tomnatic), unde se găsea în căutarea casei bunicilor lui de origine germană, deci șvabi, spunându-mi: uite, chiar aici am văzut pe casă scris Obertin! Provenea dintr-o familie care se numea la fel ca cea din romanul meu Jakob se hotărăște să iubească. Mulți alți cititori îmi scriu povestind despre ei, despre reacția lor la cărțile mele sau despre ceea ce ei alipesc la propria lor poveste de viață. Pe aceștia, într-adevăr, reușesc să îi ating. Reușesc să creez o punte spre ei.

Le place probabil o literatură mai zemoasă, mai aproape de om, de viața dramatică pe care o au eroii mei, fără mari briz-briz-uri intelectuale. Pe cei cărora nu le place astfel nu-i văd, de aceea nu vor vorbi cu mine. Pentru cititorii mei sunt, probabil, bărbatul care aduce fericirea. Desigur că romanul se referă, după cum știi – dar poate o să revenim mai târziu asupra acestui lucru – la ceva foarte special. Bărbatul care aduce fericirea

nu este o carte romantică; nu este vorba de dragoste, este vorba de cu totul altceva. Ne găsim în miezul luptei pentru supraviețuire în acest roman.

A.L. – În roman, apele textuale a două surse narative se întâlnesc după un parcurs de trei generații. Într-un fel, Dunărea și East River își împletesc apele textule, povara poveștilor nespuse până acum și a „morților primiți cu blândețe” de secole, într-un admirabil exercițiu narativ. Confluența lor dă, într-un fel, valoarea romanului. Cum reușești să aduci împreună lumi atât de dramatic separate? Simpla întâlnire la documentarea pentru romanul Zaira cu Donovan, micul actor din New York, a născut jumătatea americană a Bărbatului care aduce fericirea?

C.D.F. – Cum reușesc să împletesc cele două povești de familie, cea americană, newyorkeză și cea română, din Delta Dunării, rămâne în parte, desigur, și pentru mine un secret, un miracol, pe care nici nu e bine să-l descifrez nici eu prea mult și în adânc. Pe de o parte este experiența – este deja al șaselea roman și a opta carte în total –, pe de altă parte este atenția necesară să nu pierzi parcursul. Sunt, într-adevăr, atâtea fire

REVISTA LITERARĂ LIBRIS Anul II, nr. 2(6), Iunie 20188

DIA

LOG

UR

I LI

BR

IS narative, atât pentru partea americană, cât și pentru cea românească, încât uneori ai putea să pierzi parcursul, să uiți, de exemplu, personajul pe drum.

Într-un roman totul contează; toate elementele, imaginile, acțiunile, personajele slujesc unui principiu mai mare decât ele, care este acoperișul romanului: acțiunea lui. Nu inventez lucruri doar pentru că sunt frumoase. Și pentru aceste lucruri trebuie să ții toate sforile în mână. Ești ca un păpușar care trage de sfoara potrivită și toate sforile sunt în mâna ta. Le poți uita, desigur, cu timpul. Totuși, la o editură germană poți fi sigur că, dacă tu le uiți, cineva va depista acest lucru și îți va spune. Tu citești de nenumărate ori manuscrisul, dar și redactorul de carte îl citește, mai citesc și alții la editură, mai dai și unui prieten sau eu, în cazul meu, partenerei mele, deci nu-i chiar așa de simplu de uitat. Dar trebuie să ai mare grijă.

Într-adevăr, întâlnirea cu acel mic actor newyorkez am avut-o prin anul 2006, când eram la Washington pentru a mă documenta pentru un alt roman de-al meu, Zaira. Eroina principală, Zaira, trăia atunci în Washington. L-am întâlnit pe Donovan din întâmplare, într-una dintre cele mai mari biblioteci din lume, Library of Congress. Întâlnirea a fost bulgărele care s-a transformat într-o avalanșă. Ascultându-l numai – eu fiind o persoană care ascultă intens și își dă seama dacă o poveste are savoare și un miez bun – am avut această impresie că spune ceva despre sensul vieții în obsesia lui de a-și realiza visul american, de a deveni faimos in lumea spectacolului.

Dar Donovan n-a reușit acest lucru nici până în ziua de astăzi – au trecut mai bine de zece ani de când l-am cunoscut. Această întâlnire a fost momentul inițiator. Am terminat apoi Zaira, am scris și romanul Jakob se hotărăște să iubească. De abia după aceea mi-am îndreptat atenția spre povestea lui și am început să-l vizitez în America. După aceea, când am scris romanul, personajul s-a transformat total. Ray nu mai are aproape nimic în comun cu Donovan, în afară de faptul că și el are aceeași dorință: de a fi cineva, de a fi mare și faimos.

Toată biografia pe care am dat-o personajului meu nu mai corespunde însă modelului; romanul mi-a arătat pe parcurs că are nevoie

de altceva, pentru că el are realitatea lui, el te învață de ce are nevoie, după care tu adaugi și decizi. De aceea spun că scrisul e ca un dans, ca un tango, nu e ca o luptă. Eu îl văd ca un dans. Și e mult mai bine, ca să nu te blochezi, să vezi lucrurile ca un dans mlădios – nu ca o luptă –, în care odată conduce textul și îți spune ce vrea, de ce are nevoie, și apoi conduci tu și decizi cum vrei să duci acțiunea mai departe, să introduci o nouă figură, de exemplu, sau să renunți la una.

Arta lui Donovan – dar și arta lui Ray în romanul meu – este una minoră: amândoi știu să imite marii actori și cântăreți. Ei – adică personajul virtual al cărții, dar și personajul real pe care l-am întâlnit la Washington – trăiesc din acest mic talent și toată speranța lor este ca datorită acestui talent să ajungă sus de tot, precum eroii lor, pe care îi imită. Este versiunea lor personală a visului american: dorința de a răzbi prin propriile forțe. Când l-am cunoscut mai bine pe Donovan mi-am dat seama și de disperarea lui, pentru că acest vis nu i se realiza. Pe de altă parte, caracterul lui avea și o latură foarte poetică: dansa, cânta, juca roluri, făcea pe clovnul. Toate acestea sunt lucruri care m-au inspirat foarte mult.

A.L. – Ești recunoscut pentru seriozitatea cu care te documentezi, pentru modul în care pătrunzi în măruntaiele faptelor, spre a scoate la suprafața textului cea mai strălucită poveste, completamente ficțională, indiferent de rădăcinile reale ale surselor tale. Am discutat și cu tine, dar și cu Robert Șerban, despre cel puțin două personaje uluitoare, care au dat totodată numele a două dintre romanele tale: Maseurul orb și Zaira. Cum ai proiectat documentarea, pentru un secol de poveste – cel mai dramatic al istoriei noastre recente – având în lumina propriei focalizări un fenomen atât de apropiat nouă și atât de intens dezbătut azi: migrația?

Practic, privind mai degrabă spre începutul de secol trecut, tu relevi ceea ce rămâne neschimbat de la Heraclit încoace: curgerea. Fie ea a Dunării, fie a textului, fie a celor în „căutarea locului în lume”.

C.D.F. – Migrația sau căutarea unui loc sigur în lume, unde să nu mori de foame și să nu-ți fie frică, a devenit pilonul principal al cărților mele, al tuturor. Chiar dacă ele sunt foarte diferite

REVISTA LITERARĂ LIBRIS Anul II, nr. 2(6), Iunie 2018 9

DIA

LOG

UR

I LI

BR

IS

între ele, în substrat e exact același lucru. Nu am plănuit niciodată, nu mi-am spus: scrie un nou roman despre migrație! A funcționat invers. Am dat peste personajele care aveau și ele înscrise în viața lor migrația. Cum ar fi Zaira. Sau Jakob care se hotărăște să iubească – nu atât migrația lui, ci a celor care au venit în Banat cu trei sute de ani în urmă din Vestul Europei, căutând un loc unde să trăiască. Vorbesc despre șvabi, alsacieni, loreni, belgieni, luxemburghezi.

Aceste personaje mi-au plăcut dintotdeauna pentru că, desigur, e atinsă o coardă care are legătură cu emigrația mea. Sunt personajele care probabil îmi plac cel mai mult și despre care pot scrie cel mai bine, pentru că eu nu sunt legat puternic de un loc, așa încât să scriu un roman care să se întâmple numai în Timișoara sau numai în Zürich. Sunt și eu în mișcare, și am fost de mic. Părinții mei au plecat din țară cu mine pe când aveam 15 ani. Eu trăiesc cumva între lumi.

Nu mă identific 100% nici cu Zürichul, nici cu Elveția, dar și ei își dau seama că nu sunt de-al lor. Nu mă identific 100% nici cu România, nici cu Timișoara. Și ei își dau seama, numai când deschid gura, că nu sunt 100% de-al lor. Duc o viață între lumi, pe care o duc și mulți dintre protagoniștii romanelor mele. Așa am creat o operă literară care are o coeziune pe care nu am căutat-o conștient, pe care nu am planificat-o. Așa se întâmplă când scrii într-un mod apropiat de tine și nu încerci să scrii cu „pastile”.

Există și scriitori, mult mai cunoscuți ca mine, care au vândut milioane de exemplare, care sar dintr-un roman în altul de la o temă la alta cu mult succes la public. În cazul meu nu este așa. Eu am început să scriu biografic, primul meu roman fiind Vremea minunilor. Și când rămâi legat de propria biografie și foarte aproape de tine, atunci îți vei căuta și personajele cu care într-un fel rezonezi și empatizezi. Desigur, având în vedere biografia mea, rezonez și empatizez cu personaje care nu au un acasă, care nu au întotdeauna un acoperiș deasupra capului. 

A.L. – Ce simte cel care s-a născut într-o limbă, cea română în cazul tău, când își citește romanele înflorind în propria-i limbă grație traducerii?

C.D.F. – Tocmai, grație traducerii! Presupun că dacă traducerea ar fi fost proastă și din cuvânt

în cuvânt m-aș fi împotmolit în lectură, ar fi fost groaznic pentru mine. Dar este o plăcere să citesc traducerea Marianei Bărbulescu. Rămâne, însă, o înstrăinare. Noi doi vorbim aici românește, eu sunt conștient că româna este limba mea maternă, și totuși există o înstrăinare atunci când citesc textul în română sau când îmi formulez ideile, cum fac acum în dialogul cu tine, în română.

Este o înstrăinare, deci mă simt puțin străin față de limbă. Româna e limba maternă, dar pe de altă parte și o limbă oarecum, în anumite dimensiuni, străină de mine. Nu-i simt în lectură, de exemplu, foarte bine ritmul. În germană mă simt mult mai bine. Și când scriu în ea, și când citesc din ea, mă simt mai acasă. Știu, va suna acum ca o contradicție, dar în același timp germana nu este atât de puternic ancorată în mine ca româna. Nu am atâta încredere în ea că iese bine când vorbesc cât am în limba română. În germană nu am atâta încredere, sunt mult mai atent, altfel pot face multe greșeli. Cu toate acestea, germana este limba de creație. Cele două limbi aparent nu au de a face una cu alta, și totuși, în viața mea și în viața multor emigranți, se pot uni, pot fi văzute ca două fețe ale aceleiași medalii.

A.L. – Cătălin Dorian Florescu este, incontestabil, unul dintre marii scriitori ai Europei. Nu cunosc anvergura promovării romanelor sale peste Ocean. Cu certitudine – deși favoritele mele au fost o vreme Jakob se hotărăște să iubească și Maseurul orb – recentul roman, Bărbatul care aduce fericirea, nu poate rămâne indiferent dincoace sau dincolo de Atlantic.

Dragă Cătălin, cum te simți primit în România?

C.D.F. – Mă țin la distanță de tot ceea ce are de a face cu piața cărții, și mă concentrez asupra esențialului, asupra scrisului. Sigur, am aflat că romanul – precum și celelalte romane – a fost bine primit în România. Cititorii mei îmi scriu și le simt pasiunea. Este prima carte publicată la Humanitas și am primit reacții înflăcărate la această carte chiar de la oamenii din editură. Astfel am aflat că e bine.

A.L. – România împlinește o sută de ani. Tu ai construit în toate romanele tale o Românie a ta, cu rădăcini dinaintea acelei sute de ani, o

REVISTA LITERARĂ LIBRIS Anul II, nr. 2(6), Iunie 201810