l Elemente de Dreptul Familiei Si Acte de Stare Civila Partea 1

7/31/2019 l Elemente de Dreptul Familiei Si Acte de Stare Civila Partea 1

http://slidepdf.com/reader/full/l-elemente-de-dreptul-familiei-si-acte-de-stare-civila-partea-1 1/46



- raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi;- încetarea, constatarea nulităţii sau anularea ori desfacerea căsătoriei.

b) de rudenie;

Modul de stabilire a filiaţiei: faţă de mamă şi faţă de tată;Raporturile personale dintre părinţi şi copii, obligaţia reciprocă de

întreţinere, protecţia şi promovarea drepturilor copilului ş.a..În al doilea rând, în cadrul acestora sunt incluse raporturile dintre rude în

linie dreaptă şi, respectiv, raporturile dintre rude în linie colaterală. c) de rudenie adoptativă;Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie

între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudeleadoptatorului.

d) asimilate (cele dintre alte persoane ce mai fac parte din familie).Referitor la această „asimilare" aparţin dreptului familiei:- unele raporturi rezultând din luarea unei măsuri de protecţie specială a

copilului lipsit de ocrotirea părinţilor săi;- unele raporturi dintre un soţ şi copii celuilalt soţ;- unele

raporturi dintre moştenitorii unei persoane care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a prestat întreţinere fără a avea obligaţialegală şi minorul îndreptăţit la întreţinere;

- unele relaţii dintre foştii soţi.

Sub aspect juridic familia desemnează: grupul de persoane între careexistă drepturi şi obligaţii care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţie),

precum şi din alte raporturi asimilate relaţiilor de familie. Privită astfel, familiaeste o realitate juridică prin reglementarea ei de către normele legale.

Dezvoltarea dreptului familiei în România:

Dreptul familiei, în sistemul nostru de drept, nu a apărut dintr-o dată, prin punerea în aplicare a Codului familiei. Acest cod a fost precedat de o serie de acte

2



Potrivit art.1 (1) din Codul familiei:- Statul ocroteşte căsătoria şi familia şi sprijină, prin măsuri economice şi

sociale, dezvoltarea şi consolidarea familiei.- egalitatea dintre soţi ;

- dispoziţiile Codului familiei privitoare la drepturile şi îndatoririle părinţilor faţă de copiii lor minoriPotrivit art. 48 alin. (2) din Constituţie, republicată:Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc

prin lege.Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.Conform art. 1 alin. 2 din Codul familiei, ocrotirea intereselor mamei şi

copilului se realizează în cadrul măsurilor dispuse prin acest act normativ:

- stabilirea filiaţiei faţă de mama sau faţă de tată;- obligaţia de întreţinere;- măsurile de ocrotire a copiilor minori;- adopţia;

2. Principiul căsătoriei liber consimţite între soţi.

Codul familiei prevede, în art. 1 alin. (3), că familia are la bază căsătorialiber consimţită între soţi.

Stricto sensu, acest principiu cu valoare constituţională înseamnă că voinţaconcordantă a viitorilor soţi este singurul factor subiectiv relevant (şiindispensabil) la încheierea căsătoriei. Când fiecare dintre viitorii soţi este major,acordul sau opoziţia părinţilor sau a altor persoane, deşi cu posibile rezonanţemorale, nu are conotaţii juridice.

Lărgind cadrul, caracterul liber consimţit al căsătoriei înseamnă că nu existănici privilegii şi nici discriminări de natură socială, rasială, etnică, religioasă etc. înexerciţiul dreptului fundamental 7 al oricărei persoane de a se căsători şi de a-şiîntemeia o familie – proclamat prin Declaraţia universală a drepturilor omului [art.16 alin. (1)].

3. Principiul egalităţii în drepturi a soţilor.

Constituţia prevede prin art. 48 (1) că familia se întemeiază pe egalitatea soţilor.

4

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxw443unf2hk5djmu

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?documentId=mvrg633ll44toobzg4ztcmjvgq2deoc7miyv64tpnvqw4x3jnfpxaylsmftxeylgl4zq&tocId=mvrg633ll44toobzg4ztcmjvgq2deoa&type=html&conversationId=11401#fnt7%23fnt7

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxw443unf2hk5djmu

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?documentId=mvrg633ll44toobzg4ztcmjvgq2deoc7miyv64tpnvqw4x3jnfpxaylsmftxeylgl4zq&tocId=mvrg633ll44toobzg4ztcmjvgq2deoa&type=html&conversationId=11401#fnt7%23fnt7



Alte exemple:Art. 25 C. fam. “bărbatul şi femeia au drepturi egale şi obligaţii egale în

căsătorie”Art. 26 C. fam. “soţii hotărăsc de comun acord în tot ceea ce priveşte căsătoria”

Art. 97 (1) C. fam. “ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copiiilor minori”

Egalitatea femeii cu bărbatul în diferite domenii de activitate este prevăzută şiîn unele acte internaţionale:

1) Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;2) Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale;3) Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

4. Principiul sprijinului moral şi material între membrii familiei.

Art. 2 din Codul familiei: „Relaţiile de familie se bazează pe prietenie şiafecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijinmoral şi material.”

În tot ceea ce priveşte căsătoria şi asupra tuturor măsurilor privitoare la persoana şi bunurile copiilor, soţii hotărăsc de comun acord.

Exercitării drepturilor şi îndatoririlor părinteşti în interesul copilului:Art. 48 (1) din Constituţie: familia se întemeiază, printre altele, pe

dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruireacopiilor.

Codul familiei, în art. 101, reglementează obligaţia părinţilor de a creştecopilul, îngrijindu-se de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţăturaşi pregătirea profesională a acestuia.

Potrivit art.1 (4) şi art.97 (2) din Codul familiei, drepturile părinteşti seexercită numai în interesul copiilor.

Egalitatea în drepturi a copiilor:

Art. 48 alin. (3) din Constituţie: Copiii din afara căsătoriei sunt egali înfaţa legii cu cei din căsătorie.

Art. 63 din Codul familiei prevede: Copilul din afara căsătoriei a cărui

5



filiaţie a fost stabilită prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească are faţă de părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil dincăsătorie.

Tot astfel, art. 97 alin. (1) Codul familiei: Ambii părinţi au aceleaşi

drepturi şi îndatoriri faţă de copii lor minori, fără a deosebi după cum aceştia suntdin căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptaţi.

Potrivit art. 49 alin. (1) din Constituţie: Copii şi tinerii se bucură de unregim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.

5. Principiul monogamiei.

Codul familiei dispune în art.5: “Este oprit să se căsătorească bărbatul care estecăsătorit sau femeia care este căsătorită.”

Sancţiuni:- nulitatea absolută a celei de a doua căsătorii;- art. 303 din Codul penal, infracţiunea de bigamie.

6



CURS II

CONDIŢIILE DE VALABILITATE ALE ACTULUI JURIDIC ALCĂSĂTORIEI

DEFINIŢIA CĂSĂTORIEI:

Uniune liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, încheiată cu respectareadispoziţiilor legale, în scopul întemeierii unei familii. Termenul “uniune”sugerează dubla accepţie a “căsătoriei”, de act juridic şi de statut juridic.

CARACTERELE JURIDICE ALE ACTULUI JURIDIC AL CĂSĂTORIEI

Caracterul laic (civil) al căsătoriei, încheierea şi înregistrarea căsătorieisunt de competenţa exclusivă a autorităţii de stat. - Art 3 şi art. 18 C. fam.

Caracterul solemn, valabilitatea actului juridic al căsătoriei estecondiţionată şi de respectarea unor condiţii de formă. – Art. 16 C. fam.

Caracterul bilateral, căsătoria luând naştere prin concursul a două voinţeconcordante.

CERINŢE LEGALE DE FOND LA ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI:1. CONSIMŢĂMÂNTUL LA CĂSĂTORIE

Existenţa consimţământului la căsătorie al viitorilor soţi este cerinţafundamentală, indispensabilă a actului juridic al căsătoriei; nu şi suficientă, pentrucă acesta mai trebuie să fie liber, adică netulburat în manifestarea sa, precum şi

actual.- Existenţa consimţământului = răspunsul afirmativ la întrebările ofiţerului de

stare civilă adresate fiecărui soţ.

În cazul căsătoriei dintre un cetăţean român şi un străin sau între cetăţeni străini,dacă unul sau ambii soţi nu cunosc limba română, precum şi atunci când unul sauambii viitori soţi sunt surdomuţi, se va lua act de consimţământul lor prin

7



intermediul unui interpret autorizat, încheindu-se în acest sens un proces-verbal(art. 32 din Legea nr. 119/1996).

Caracterul liber, neviciat al consimţământului. Viciile de consimţământ sunteroarea, dolul şi violenţa.

2. VÂRSTA MATRIMONIALĂEste de 18 ani împliniţi pentru bărbat şi 16 ani împliniţi pentru femeie.

Nefiind stabilită şi o vârstă maximă până la care o persoană se poate căsători,este valabilă inclusiv căsătoria realizată in extremis (la limita extremă, în ultimulmoment), cu toate că scopul căsătoriei – întemeierea unei familii – nu mai poate fiasigurat. Diferenţa de vârstă dintre viitorii soţi nu este relevantă sub aspectulvalabilităţii căsă-toriei, dar o diferenţă nefirească poate constitui indiciul (nu şidovada incontestabilă) a fictivităţii, a caracterului „simulat” al căsătoriei, încheiată

în alt scop decât acela al întemeierii unei familii.Femeia minoră se poate căsători, dacă a obţinut dispensă de vârstă, adică

încuviinţarea prealabilă anume prevăzută de lege, acordată de preşedinteleconsiliului judeţean sau, după caz, de primarul general al capitalei, dacă suntîndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

- minora a împlinit vârsta de 15 ani;- există motive temeinice pentru încheierea căsătoriei înainte de atingerea

vârstei de 16 ani;

- există avizul medial favorabil.

3. COMUNICAREA RECIPROCĂ DE CĂTRE VIITORII SOŢI ASTĂRII SĂNĂTĂŢII LOR

Ascunderea maladiei de către unul dintre soţi poate constitui motiv dedesfiinţare a căsătoriei, dacă sunt întrunite următoarele motive cumulative:

- existenţa bolii a fost cunoscută de soţ anterior încheierii căsătoriei;- omisiunea deliberată de a-l informa pe celălalt soţ, anterior căsătoriei;

- boala prezintă o anumită gravitate.

5. CONDIŢIA DIFERENŢEI DE SEXArt. 4 C. fam. : bărbatul şi femeia care se pot căsători…

8

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6mjrhfptcojzgzpwcmzs

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6mjrhfptcojzgzpwcmzs



Este valabilă şi căsătoria încheiată de persoana al cărei sex a fost schimbat,căsătorie ulterioară modificării menţiunii privitoare la sex în cuprinsulcertificatului de naştere.

IMPEDIMENTE LA CĂSĂTORIE

1. STAREA DE PERSOANĂ CĂSĂTORITĂ

Principiul monogamiei este promovat de legislaţia noastră. Impedimentul

rezultând din starea de persoană căsătorită se aplică inclusiv cetăţeanului străincare ar dori să se căsătorească pe teritoriul ţării noastre, chiar dacă legea sanaţională permite poligamia sau poliandria.

2. RUDENIA FIREASCĂ Interdicţia vizează rudenia în linie dreaptă, bazată pe descendenţa unei

persoane dintr-o altă persoană.

EXEMPLU: După numărul naşterilor - Copii sunt rude de gradul I cu părinţii lor, de gradul II cu bunicii Şi rudenia în linie colaterală, întemeiată pe faptul că mai multe persoane

au un ascendent comun, însă numai până la gradul IV inclusiv., adică verii primari.

EXEMPLU: După numărul naşterilor, dar urcând de la persoana de referinţă până la autorul comun, de la care se coboară apoi până la persoana faţă de care sedetermină gradul de rudenie.

- Fraţii sunt rude de gradul II.- Pe linie colaterală nu există gradul I de rudenie.

3. RUDENIA ADOPTIVĂEste oprită căsătoria între:

• adoptator sau ascendenţii lui, pe de o parte, şi adoptat ori descendenţii lui, pe

9



de altă parte;

copiii adoptatorului, pe de o parte, şi adoptat şi copiii acestuia pe de altă parte;

adoptaţii de către aceeaşi persoană.

Cele trei situaţii de împiedicare din acest articol sunt o aplicaţie a interdicţieirezultând din relaţiile de rudenie firească la cercul de persoane care au devenit rudesau între care s-au stabilit relaţii de familie prin efectul adopţiei:

prima evocă rudenia în linie dreaptă,

iar celelalte două rudenia în linie colaterală.

4. TUTELAEste interzisă căsătoria între tutore şi persoana minoră aflată sub tutela sa.

Interdicţia priveşte numai tutorele şi femeia minoră aflată sub tutelă, fiindcănumai femeia se poate căsătorii în timpul minorităţii.

5. ALIENAŢIA SAU DEBILITATEA MINTALĂ

Alienaţia sau debilitatea mintală anulează discernământul. În lipsadiscernământului nu se poate vorbi de consimţământ.

Alienaţia mintală se instalează în cursul vieţii persoanei (este dobândită).

Debilitatea mintală este dată de afecţiuni psihice existente în momentulnaşterii (este nativă).

6. LIPSA VREMELNICĂ A DISCERNĂMÂNTULUIConstituie piedică legală temporară la încheierea căsătoriei, adică este activă

numai în intervalul de timp în care persoana nu are discernământul faptelor sale .

CONDIŢIILE DE FORMĂ ALE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

A) Formalităţi premergătoare încheierii căsătoriei;

Completarea declaraţiei de căsătorie;

10



Cuprinde: datele de identificare, manifestarea voinţei lor de a se căsătoriîmpreună, menţiunea că nu există nici o piedică legală la căsotorie,menţiunea că au luat cunoştinţă de starea sănătăţii lor.

Depunerea actelor anexă declaraţiei de căsătorie;

B) Formalităţi încheierii propriu-zise a căsătoriei. Atribuţiile ofiţerului de stare civilă în legătură cu declaraţia de căsătorie:

Afişarea declaraţiei de căsătorie;

ăsătoria se poate închiea numai după expirarea termenului de 10 zilesocotit de la data declaraţiei de căsătorie.

Opoziţia la căsătorie este manifestarea de voinţă a unei persoane princare aduce la cunoştinţa ofiţerului de stare civilă existenţa unor

împrejurări de fapt sau de drept interesând valabilitatea căsătoriei ceurmează a se închiea.

Ordinea efectuării operaţiunilor de către ofiţerul de stare civilă:

Solemnitatea încheierii căsătoriei

Căsătoria se încheie în faţa ofiţerului de stare civilă;

În prezenţa personală şi concomitentă a viitorilor soţi, însoţiţi de doi martori; Se identifică soţii şi se constată că nu există opoziţii, respectiv, impedimente

la încheierea căsătoriei şi se verifică prezenţă celor doi martori;

Se constată că sunt îndeplinite condiţiile de fond la încheierea căsătorie şi seia consimţământul viitorilor soţi;

Se declară căsătoria încheiată;

Se întocmeşte actul de căsătorie în registrul de stare civilă, act ce se semnează de ofiţerul de stare civilă, soţi şi cei doi martori;

Se face menţiunea pe cartea de identitate al soţului care şi-a schimbat numele;

Se eliberează soţilor certificatul de căsătorie.

11



CURS III

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND NULITATEA ACTULUIJURIDIC AL CĂSĂTORIEI

DEFINIŢIE:Nulitatea actului juridic al căsătoriei este sancţiunea civilă care intervine

ca urmare a nerespectării unora din cerinţele de valabilitate stabilite de lege,constatarea sau pronunţarea sa înlăturând, de regulă, efectele acelei căsătorii. C. fam. indică în mod expres aceste cazuri de nulitate în art. 19 şi 21. În cazul desfiinţării căsătoriei, cauzele sunt anterioare sau concomitente

încheierii actului juridic, atingând valabilitatea acestuia. În cazul desfacerii (la divorţ), ele sunt ulterioare naşterii valabile a

căsătoriei a cărei menţinere nu mai este dorită de soţi sau de unul dintre ei.

CAZURILE DE NULITATE A CĂSĂTORIEI

1. CAZURI DE NULITATE ABSOLUTĂSunt 11 astfel de cazuri:

1.1. Impubertatea legală (art. 19 şi art. 4 c. fam.)

Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată de bărbatul care nu a împlinit 18 ani şi de femeia care nu a împlinit 16 ani sau care, având vârsta de15 ani împliniţi, nu a solicitat şi a obţinut dispensă de vârstă. Sancţiunea nu se va pronunţa dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii în

desfiinţarea căsătoriei survine una din următoarele împrejurări:

12



Soţul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie, a împlinit-o;

Soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată;- Potrivit practici judiciare , faptul că la data încheierii căsătoriei nu a existato dispensă de vârstă pentru femeia care a împlinit vârsta de 15 ani, dacă

dispensa s-a obţinut totuşi ulterior încheierii căsătoriei.

2. Starea de persoană căsătorită (Art. 19 şi art. 5 C. fam)

Nulitatea absolută a căsătoriei încheiată în dispreţul principiului monogamieiimplică două cerinţe cumulative:

Există o căsătorie anterioară a cel puţin unuia dintre soţi, căsătorie valabilă

din punct de vedere juridic în raport cu momentul încheierii celeisubsecvente.

Cea din urmă căsătorie s-a încheiat potrivit legii.

3. Relaţiile de rudenie în grad interzis de lege (Art. 19 şi art. 5 C. fam)

Căsătoria încheiată între rude de sânge sau între rude civile (adoptive) – în linie dreaptă, indiferent de grad, în linie colaterală, până la gradul al patrulea

inclusiv – este nulă absolut. Poate fi încuviinţată căsătoria între verii primari, dar în lipsa autorizării

prealabile căsătoria este nulă.

1.4. Adopţia (Art. 19 şi art. 7 C. fam)

Este sancţionată cu nulitatea absolută căsătoria încheiată între adoptator şiascendenţii săi, pe de o parte, şi persoana adoptată şi descendenţii acestuia pe de

altă parte. Între copiii celui care adoptă, pe de o parte, şi cel adoptat sau copiii acestuia,

pe de altă parte.

1.5. Starea de alienaţie sau debilitate mintală, precum şi lipsa vremelnică adiscernământului (Art. 19 şi art. 9 C. fam)

13



Căsătoria este lovită de nulitate absolută fără a distinge după cum persoanase află sau nu sub interdicţie judecătorească, chiar dacă încheierea căsătoriei a avutloc într-un moment de luciditate pasageră.

Debutul vreuneia din aceste afecţiuni ulterior căsătoriei nu justificădesfiinţarea acesteia, dar poate susţine cererea în desfacerea căsătoriei formulată deoricare dintre soţi pe motiv de boală gravă a unuia dintre ei.

Nulitatea absolută a căsătoriei pentru lipsa vremelnică a facultăţilor mintaleeste condiţionată de absenţa discernământului în momentul încheierii căsătoriei,ceea ce echivalează cu inexistenţa consimţământului.

1.6. Lipsa materială a consimţământului la căsătorie (Art. 19 şi art. 16C. fam)

• Atunci când persoana a refuzat să consimtă la căsătorie, şi cu toateacestea ofiţerul de stare civilă a declarat căsătoria;

• Ori căsătoria s-a celebrat în lipsa unuia dintre soţi;

• Şi mai puţin probabil în basenţa ambilor soţi.

• Atunci când persoana a refuzat să consimtă la căsătorie, şi cu toate

acestea ofiţerul de stare civilă a declarat căsătoria;• Ori căsătoria s-a celebrat în lipsa unuia dintre soţi;

• Şi mai puţin probabil în basenţa ambilor soţi.

1.7. Lipsa măsurii de publicitate a publicaţiei declaraţiei de căsătorie(Art. 19 şi art. 13 indice 1 C. fam)

Obligaţia de a asigura afişarea în extras a declaraţiei de căsătorie a viitorilor

soţi revine ofiţerului de stare civilă, iar nu viitorilor soţi. Caracterul incomplet al datelor afişate precum şi durata sub 10 zile a

publicaţiei atrag aceeaşi sancţiune a nulităţii absolute a căsătoriei. Cusiguranţă, dacă textul va fi păstrat în actuala redactare, practica judiciară vaatenua consecinţele sale mult prea drastice.

14



1.8. Nerespectarea cerinţelor de formă privitoare la solemnitate şipublicitatea actului juridic al căsătoriei (Art. 19 şi art. 16 C. fam)

Este declarată nulă căsătoria:

căsătoria oficiată de o altă persoană decât ofiţerul de stare civilă; căsătoria încheiată fără participarea unuia sau ambilor soţi; în lipsa martorilor, sau a unuia dintre aceştia; căsătoria a cărui încheiere nu a fost constatată de către ofiţerul de stare

civilă.

1.9. Necompetenţa materială a delegatului de stare civilă

O căsătorie oficiată de o persoană lipsită de calitate este deci lovită denulitate absolută.

În aplicarea principiului error comunis facit ius, dacă atribuţiile specifice

ofiţerului de stare civilă au fost exercitate în mod public, astfel încât s-a

creat o stare de eroare comună şi invincibilă, căsătoria nu va fi desfiinţată.

1.10. Lipsa diferenţierii sexuale

Această cauză nu este prevăzută în mod expres, dar este recunoscută ca atareatât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciară.

Căsătoria încheiată între persoane de acelaşi sex este nulă.

1.11. Fictivitatea căsătoriei

Căsătoria este fictivă dacă:- Consimţământul exprimat la încheierea actului juridic nu reflectă

voinţa reală a persoanei- Scopul urmărit de unul sau de viitori soţi este acela de a obţine unele

efecte secundare ale căsătoriei.

4. CAZURI DE NULITATE RELATIVĂ

15



Conform art. 21 C. fam, numai viciile de consimţământ – adică eroarea,dolul şi violenţa – constituie cauze de nulitate relativă. Eroarea – viciază consimţământul numai dacă poartă asupra identităţii fizice

a celuilalt soţ.

Dolul – adică eroarea anume provocată prin manopere dolosive. Violenţa – fizică sau morală, poate fonda acţiunea în anularea căsătoriei.

CURS IV

EFECTELE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI CU PRIVIRE LARELAŢIILE PERSOANLE DINTRE SOŢI ŞI CAPACITATEA DE

EXERCIŢIUCapitolul III, Secţiunea I, Art. 25 - 28 C. fam.

Schimbarea pe cale administrativă a numelui comun, stabilit şi declarat laîncheierea căsătoriei , nu se va putea efectua decât cu consimţământul celuilalt soţ.

Efectele căsătoriei cu privire la capacitatea de exerciţiu sunt incidente numaicu privire la femeia minoră care s-a căsătorit. Prin încheierea căsătoriei, femeiaminoră dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu.

EFECTELE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI CU PRIVIRE LARELAŢIILE PATRIMONIALE ÎNTRE SOŢICapitolul III, Secţiunea a II-a, art. 29-36 C. fam;

Regimul juridic al bunurilor soţilor

Categoriile de bunuri ale soţilor

Regimul juridic al bunurilor soţilor, adică regimul matrimonial, reuneştenormele care guvernează raporturile dintre soţi privitoare la bunurile lor, precum şiraporturile patrimoniale ale acestora cu terţe persoane. 1 Stricto sensu, ideea deregim matrimonial evocă setul de reguli referitoare la raporturile patrimonialedintre soţi, adică la constituirea patrimoniului comun, modul de gestionare şi delichidare a acestuia, precum şi la configurarea patrimoniului propriu al fiecăruia, în

16

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mvrg633ll44toobzg4ztcmjvgq2deoc7obqxe5dfl5uwsx3dmfygs5dpnrpws2k7onswg5djovxgkx3j#fnt1%23fnt1





virtutea calităţii de soţ al titularului. Lato sensu, sunt de asemenea vizate regulile ceţin de relaţiile pecuniare dintre soţi şi terţe persoane, fie ele complet străine decăsătorie sau având unele legături juridice cu aceasta (cum ar fi descendenţii sau

părinţii soţilor).

Aşa cum este consacrat prin dispoziţiile Codului familiei, regimulmatrimonial al comunităţii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei este legal, însensul că s-a fixat prin norme legale, preponderent imperative; este unic, fiindexclusă concurenţa oricărui alt regim, legal sau convenţional; este imperativ, soţiineavând dreptul sau posibilitatea de a se sustrage de sub incidenţa sa; este imutabil,neputând fi modificat pe durata căsătoriei. Există două categorii de bunuri în

patrimoniul soţilor: bunuri comune ambilor soţi (art. 30 C.fam.); bunuri propriifiecăruia dintre soţi (art. 31 C.fam.).

1. BUNURILE COMUNE ALE SOŢILOR Drepturile şi obligaţiile soţilor cu privire la bunurile dobândite în timpulcăsătoriei sunt instituite conform art. 30 C. fam “bunurile dobândite în timpulcăsătoriei, de oricare dintre soţi, sunt, la data dobândirii lor, bunuri comuneale soţilor”.

NOŢIUNEA DE BUNURI. DEFINIŢIE:Comunitatea de bunuri a soţilor se înfăţişează ca o universalitate juridică

= toate drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale acestora.

CUPRINDE:- dreptul de proprietate comună în devălmăşie al celor doi soţi;- alte drepturi reale: dreptul de uzufruct, uz, abitaţie, servitute, superficie;- drepturile de creanţă şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor.

Prezumţia de comunitate instituită de art. 30 alin. 1 C. fam. constituie ocomponentă a regimului matrimonial actual.Tradiţionalism sau modernism din perspectiva instituirii unui regim

matrimonial alternativ este dilema relevată de autorii contemporani de dreptulfamiliei. Proiectul Codului civil instituie principiul libertăţii convenţiilormatrimoniale.

Interdicţia încheierii unei convenţii contrare regimului juridic al bunurilor instituit de art. 30 alin. 2 C. fam este regelementată prin instituirea sancţiuniinulităţii absolute.

17

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwi5lml5tgc3ljnruwk2i

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwi5lml5tgc3ljnruwk2k7mezta

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwi5lml5tgc3ljnruwk2k7meztc






Nulitatea se aplică convenţiei încheiate între viitorii soţi, cât şi convenţieiîncheiate între soţi în timpul căsătoriei. Sunt interzise atât convenţiile prin care s-ar suprima sau micşora comunitatea de bunuri, cât şi convenţiile prin care s-ar măriaceastă comunitate.

Sub rezerva respectării dispoziţiilor art. 30 alin. 2 C. fam. , soţii au facultateade a încheia acte juridice cu privire la bunurile comune

Exemplu: Contractul de donaţie încheiat între soţi în timpul căsătoriei poateavea ca obiect numai bunurile proprii ale soţului donator.

Calificarea unui bun ca fiind comun ambilor soţi:

a) Bunul să fi fost dobândit de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei

Analiza acestei prime condiţii presupune câteva precizări referitoare laelementele sale constitutive:

1. Noţiunea de dobândire- Prin acte juridice oneroase ≠ bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin

moştenire, legat sau donaţie (bunuri proprii, afară numai dacă dispunătorulnu a prevăzut că vor fi comune)

- Prin subrogaţia reală.

2. Calitatea dobânditorului;Singura cerinţă este aceea a statutului de soţ în raport cu momentul

Dobândirii. Dacă soţii dobândesc împreună cu o altă persoană dreptul de proprietate asupra unui bun, dreptul lor de proprietate comună în devălmăşie vacoexista cu dreptul de proprietate comună pe cote-părţi al terţului.

Convieţuirea faptică, concubinajul, nu este o variantă a căsătoriei. Regimul juridic al bunurilor dobândite în timpl concubinajului este guvernat de dreptulcomun.

3. Momentul dobândirii bunului ;Bunurile trebuie să fi fost dobândite în timpul căsătoriei (de la încheierea

valabilă a căsătoriei până la desfacerea, desfiinţarea sau încetarea căsătoriei).EXEMPLE:

Desfiinţarea căsătoriei – căsătoria putativă – rămânerea definitivă a hotărăriide desfiinţare a căsătoriei.

18



Căsătoria încetează prin moartea fizic constatată sau prin declararea judecătorească a morţii prezumate a unuia dintre soţi (data stabilită prinhotărâre aceea fiind cea a morţii).

b) Bunul să nu facă parte din categoria bunurilor proprii

2. BUNURILE PROPRII FIECĂRUIA DINTRE SOŢI (Art. 31 C. fam.):

A). Bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei; (ca şi bunuriledobândite ulterior desfacerii sau încetării căsătoriei).

Această categorie de bunuri nu constituie o excepţie veritabilă de la regulastatornicită prin art. 30 alin. (1) C.fam. deoarece, potrivit textului de principiu, bunurile nu devin comune decât atunci când sunt dobândite în timpul căsătoriei,fiind de la sine înţeles că cele acumulate anterior căsătoriei rămân proprii aledobânditorului. Din aceleaşi raţiuni, bunurile dobândite ulterior desfacerii sauîncetării căsătoriei sunt proprii, cu toate că art. 31 C.fam. nu se referă la ele.

B). Bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin moştenire, legat saudonaţie, cu excepţia că dispunătorul nu a prevăzut că vor fi comune;

Trebuie precizat că legiuitorul, referindu-se la bunurile dobândite prinmoştenire, are în vedere moştenirea legală (nu şi cea testamentară), cândtransmisiunea drepturilor succesorale se realizează în temeiul legii, în considerarealegăturii de rudenie sau a calităţii de soţ supravieţuitor în raport cu de cuius, iar nuîn baza voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată prin testament. Aceastaînseamnă că bunurile dobândite prin moştenire legală vor fi în toate cazurile

proprii ale soţului moştenitor pentru că dispunătorul, nelăsând testament (sautestamentul nu cuprinde dispoziţii referitoare la transmisiunea patrimoniuluisuccesoral ori nu este producător de efecte, în totul sau în parte) nu a determinat,

prin voinţa sa, o altă calificare juridică, iar în ceea ce priveşte devoluţiuneasuccesorală stabilită de lege, este exclusă orice intervenţie exterioară.

Legiuitorul are în vedere moştenirea legală, pentru că în ceea ce priveştedevoluţiunea succesorală stabilită de lege, este exclusă orice intervenţieexterioară.

19







Liberalităţile, adică legatele (universale, cu titlu universal sau cu titlu particular) şi donaţiile vor urma dorinţa dispunătorului.

C). Bunurile de uz personal şi cele destinate exercitării profesiei unuia

dintre soţi;Bunurile de uz personal = bunurile care sunt afectate uzului fizic sau

intelectual, personal, exclusiv şi efectiv al unuia dintre soţi.Bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi cuprinde acele

bunuri care, potrivit naturii şi afectaţiunii lor, servesc în mod efectiv uzului profesional al unuia dintre soţi.

Grupa bunurilor destinate exercitării profesiei unuia dintre soţi cuprindeacele bunuri care, potrivit naturii şi afectaţiunii lor, servesc în mod efectiv uzului

profesional al unuia dintre soţi, de pildă uneltele necesare practicării unei meserii, biblioteca de specialitate etc. Pentru a deveni propriu al unuia dintre soţi, nu estesuficientă destinaţia economică concordantă cu profesia exercitată de unul din soţi,ci, de asemenea, întrebuinţarea concretă, efectivă a bunului în acest scop, în cadrulunei îndeletniciri cu titlu profesional (în niciun caz în cadrul unei activităţivremelnice şi întâmplătoare).

Sub aspectul dobândirii, bunurile destinate exercitării profesiei vor fi propriiindiferent dacă au fost achiziţionate cu mijloace comune ale acestui soţ sau cumijloace comune, iar dacă celălalt soţ a contribuit şi el, fie prin munca sa, fieîntrebuinţând resurse din patrimoniul propriu, acesta din urmă, neproprietar al

bunului, va avea un drept de creanţă fondat pe îmbogăţirea fără justă cauză.

Odată dobândit, caracterul propriu al bunului se păstrează chiar dacă intervinschimbări în profesia soţului prin înlocuirea unei profesii cu alta sau prinabandonarea definitivă a profesiei, pentru că cerinţa legală privind exercitarea

profesiei de către unul dintre soţi se referă numai la dobândirea caracterului de bun propriu, nu şi la păstrarea acestei calităţi.

Când unul dintre soţi exercită concomitent două sau mai multe profesii, bunurile destinate exercitării fiecăreia sunt proprii, chiar dacă una dinîndeletnicirile cu caracter profesional este principală şi alta (sau altele) secundarăori una este permanentă iar alta temporară, exceptând doar bunurile care servescunor activităţi vremelnice.

D). Bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă;

20



Aceste bunuri sunt proprii unuia dintre soţi, fiindcă prin ele îşi găsesc exprimareaportul de excepţie sau calităţile intelectuale deosebite ale celui care le-a obţinutori creat.

- manuscrisele ştiinţifice sau literare,- schiţele şi proiectele artistice,- proiecte de invenţii şi inovaţii- premiul reprezintă răsplata ocazională pentru eforturi remarcabile (fără a fi underivat din contractul de muncă).- recompensa obţinută este un bun propriu dacă s-a acordat în mod excepţional,

pentru merite deosebite.

Dacă veniturile sub forma premiilor sau recompenselor au caracter periodic,fiind incluse în salariu, vor urma regimul juridic al salariului, adică vor ficonsiderate comune ambilor soţi.

Bunurile enumerate exemplificativ în cadrul celei de-a doua grupe – manuscrisele ştiinţifice sau literare, schiţele şi proiectele artistice, proiectele deinvenţii şi inovaţii – au ca trăsătură comună faptul că reprezintă materializareacapacităţii creatoare artistice, literare sau ştiinţifice a unuia dintre soţi. După cums-a precizat, legiuitorul nu are în vedere însăşi opera de creaţie intelectuală saudrepturile cu caracter personal nepatrimonial, nici drepturile patrimoniale de autor,

ci exclusiv obiectul material care încorporează opera de creaţie intelectuală şiasupra căruia autorul are un drept real de proprietate, distinct de dreptul de autor.Sumele dobândite cu titlu de remuneraţie cuvenită autorului şi încasate în timpulcăsătoriei constituie, potrivit practicii judiciare, bun comun iar nu bun propriu alsoţului autor, chiar dacă opera de creaţie intelectuală a fost realizată înainte deîncheierea căsătoriei.

E) Indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea pentru pagube

pricinuite persoanei [art. 31 lit. e) C.fam.]. Aceste sume servesc reparării unor prejudicii intim legate de persoana

soţului.

Indemnizaţia de asigurare devine bunul propriu al soţului în persoana căruias-a realizat riscul asigurat, chiar dacă plata primelor de asigurare s-a făcut de

21





către o altă persoană, şi fără să intereseze sursa sumelor care au servit laachitarea primelor.

F) Valoarea care reprezintă şi înlocuieşte un bun propriu sau bunul în

care a trecut această valoare [art. 31 lit. f) C.fam.]. S-a făcut astfel aplicarea subrogaţiei reale cu titlu universal.

Exemplificare:- bunul dobândit prin valorificarea unui bun sau bunuri proprii;- preţul obţinut din vânzarea unor bunuri proprii ori creanţa preţului de

vânzare-cumpărare a acestora;- bunul cumpărat din sumele obţinute ca preţ din vânzarea bunurilor proprii;- bunul dobândit, precum şi eventuala sultă obţinută în temeiul unui contract

de schimb având ca obiect un bun propriu;- Indemnizaţia de asigurare şi despăgubirile datorate pentru cauze datorate

unor bunuri proprii.

Subrogaţia reală poate produce şi efecte parţiale.- Dacă bunul este dobândit în parte cu fonduri proprii, în parte cu fonduri

comune, în măsura corespunzătoare valorii încorporate bunul va fi propriu,iar ceea ce excede contribuţiei din mijloace proprii intră în comunitatea de

bunuri.

PRECIZĂRI PRIVIND CALIFICAREA UNOR CATEGORII DEBUNURI

1. Venitul din muncăControversele privitoare la calificarea venitului din muncă al fiecăruia dintre

soţi au fost generate şi alimentate de lipsa unei reglementări unitare a conţinutuluinoţiunii de „venit din muncă”, dar şi de diversitatea caracteristicilor ce-i suntatribuite prin dispoziţiile Codului familiei şi ale legislaţiei extrinseci, în speciallegislaţia muncii. În centrul atenţiei s-a aflat, mai întâi, salariul fiecăruia dintre soţi,apoi concluziile formulate au fost extinse la toate celelalte forme ale câştigului dinmuncă, precum remuneraţia cuvenită cu titlu de drepturi de autor, onorariileavocaţilor etc., cu excepţia veniturilor declarate proprii de însuşi legiuitor prin art. 31 C.fam.

Opinia dominantă în literatura şi practica judiciară este aceea potrivit căreia

22











venitul din muncă realizat de oricare dintre soţi este bunul comun al ambilor.În concluzie, salariul, precum şi orice alte venituri obţinute din munca

fiecăruia dintre soţi pe durata căsătoriei urmează a fi considerate comune,fără a deosebi după cum se înfăţişează sub formă de creanţe neîncasate sau de

sume de bani încasate.

2. Alte sume realizate de soţi în timpul căsătoriei Economiile soţilor, aflate în depozit bancar, îşi păstrează natura

juridică din momentul efectuării depunerii.Deci vor fi socotite comune, dacă provin din munca oricăruia dintre soţi,

respectiv proprii, dacă sursa lor se află în vreuna din categoriile de bunurienumerate de art. 31 C.fam. De regulă, sumele depuse numai pe numele unuia

dintre soţi reprezintă economiile comune ale soţilor, faptul depunerii având doar semnificaţia unui depozit – act de conservare sau de administrare a bunurilor comune săvârşit de soţul deponent în baza mandatului tacit reciproc dereprezentare între soţi (art. 35 C.fam.). Nu este mai puţin adevărat că faptuldepunerii unei sume de către unul dintre soţi pe numele celuilalt soţ poatesemnifica o donaţie în favoarea acestuia din urmă, realizată sub forma daruluimanual dacă, bineînţeles, respectiva suma constituia bunul propriu al deponentului;concluzia este aceeaşi pentru ipoteza în care deponentul pe numele celuilalt soţ îşi

rezervă clauza de împuternicire. Sumele depuse pe numele soţului deponent, cuclauză de împuternicire a celuilalt soţ nu exclud o donaţie în favoarea acestui dinurmă soţ, clauza de împuternicire putând fi dublată, potrivit voinţei părţilor, de unasemenea act juridic.

Cât priveşte sumele depuse de către părinţi (soţi) în timpul pe numelecopiilor lor (minori sau majori), în practică, pornindu-se de la prezumţia intenţieide gratificare a descendentului, se consideră că din momentul efectuării depuneriiaceste sume intră în patrimoniul descendentului cu titlu de donaţii sub forma

darului manual. În consecinţă, în eventualitatea partajului bunurilor soţilor, sumelerespective nu se vor include în masa supusă împărţelii.

3. Situaţia unor imobile dobândite în timpul căsătoriei. Regula de principiu instituită prin art. 30 C.fam se aplică şi în privinţa

imobilelor.

23


http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwi5lml5tgc3ljnruwk2k7meztk





ca şi terenul, rămân în continuare în proprietatea soţului titular ab initio al dreptuluide proprietate, însă dreptul său de proprietate asupra terenului va fi grevat dedreptul de folosinţă al celuilalt soţ. Cu toate înnoirile legislative din ultimii ani – avem în vedere Legea fondului funciar nr. 18/1991 cu modificările ulterioare,

Legea privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarealocuinţelor nr. 50/1991, de asemenea modificată şi completată – concluzia îşi

păstrează actualitatea, aşadar, soţul constructor dobândeşte un drept de proprietatedevălmaşă asupra construcţiilor ridicate, alăturate, învecinate sau suprapuse;

- soţul care ridică o construcţie pe terenul proprietatea celuilalt soţ, fărăconsimţământul sau chiar împotriva voinţei acestuia, întrebuinţând mijloacecomune ambilor soţi, va fi considerat constructor de rea-credinţă, iar drepturile ce ise cuvin potrivit art. 494 C.civ., vor intra în comunitatea de bunuri. Care suntaceste drepturi? Urmând indicaţiile art. 494 C.civ., proprietarul terenului poate opta

pentru una din următoarele două variante: fie invocă accesiunea, devenind astfel proprietarul construcţiei, cu obligaţia de a plăti soţului constructor de rea-credinţăvaloarea materialelor şi preţul muncii – plata se va face din patrimoniul propriu alsoţului proprietar –, fie solicită constructorului să procedeze la desfiinţareaconstrucţiei, 33 pe cheltuiala acestuia, având dreptul de a pretinde daune-interese

pentru prejudiciile suferite, în condiţiile răspunderii civile delictuale – de astă datăchestiunea unor drepturi care s-ar cuveni constructorului de rea-credinţă, drepturi

ce ar urma să intre în comunitatea de bunuri, nu se mai pune;

- dacă unul dintre soţi ridică o construcţie, cu mijloace proprii, pe terenul proprietatea celuilalt soţ, cu consimţământul acestuia, construcţia va fi bun propriual soţului constructor, care devine titular al unui drept de superficie ce va grevadreptul de proprietate asupra terenului, drept aflat în patrimoniul celuilalt soţ;

- în ipoteza în care soţul constructor, prin întrebuinţarea de mijloace proprii,construieşte pe terenul celuilalt soţ fără consimţământul acestuia sau construieşte

împo-triva voinţei proprietarului fondului, el va fi considerat constructor de rea-credinţă, nu devine superficiar şi va beneficia numai de drepturile izvorâte din art. 494 C.civ;

- în fine, dacă o construcţie a fost ridicată de către unul dintre soţi cumijloace proprii, pe terenul proprietatea ambilor soţi, construcţia va fi, după caz,

25

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6mjyl4ytsojr

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwix3dnf3gs3c7me2dsna


http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?documentId=mvrg633ll44toobzg4ztcmjvgq2deoc7obqxe5dfl5uwsx3dmfygs5dpnrpws2k7onswg5djovxgkx3jl5ygc4tbm5zgczs7gm&tocId=mvrg633ll44toobzg4ztcmjvgq2deoa&type=html&conversationId=17256#fnt33%23fnt33






http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?documentId=mvrg633ll44toobzg4ztcmjvgq2deoc7obqxe5dfl5uwsx3dmfygs5dpnrpws2k7onswg5djovxgkx3jl5ygc4tbm5zgczs7gm&tocId=mvrg633ll44toobzg4ztcmjvgq2deoa&type=html&conversationId=17256#fnt33%23fnt33





bun propriu al soţului constructor – dacă a existat şi consimţământul celuilalt soţcodevălmaş asupra terenului – sau bun comun – dacă edificarea construcţiei s-arealizat fără consimţământul sau împotriva voinţei celuilalt soţ, soţul constructor derea-credinţă dobândind însă drepturile ce-i sunt recunoscute prin art. 494 C.civ.

În cazul construcţiilor edificate de soţi pe terenul proprietatea uneiterţe persoane. Ne interesează, în primul rând, stabilirea naturii drepturilor cerevin constructorilor în intervalul de timp cuprins între edificarea construcţiei şidata invocării accesiunii de către proprietarul terenului; din acest moment, alinvocării accesiunii, problema se simplifică, întrucât proprietarul terenului devineindiscutabil şi proprietarul construcţiei, iar constructorul dobândeşte un drept de

creanţă împotriva proprietarului obligat să-l despăgubească potrivit distincţiilor dinart. 494 C.civ. Şi, iată că tocmai sub acest aspect, al naturii drepturilor constructorului până în momentul valorificării dreptului proprietarului terenului dea invoca accesiunea, nici doctrina, nici jurisprudenţa, nu oferă o soluţie categorică,unanim acceptată. Dincolo de interesul teoretic, există raţiuni practice dintre celemai serioase care reclamă determinarea statului juridic al construcţiei înainte ca

proprietarul fondului să-şi valorifice drepturile, îndeosebi în acele situaţii în caresoţii constructori ajung la partajarea bunurilor comune dobândite în timpulcăsătoriei, când va trebui să ştim dacă în masa supusă împărţelii vom include undrept de proprietate al soţilor constructori sau un drept de creanţă al acestoraîmpotriva celui care este proprietarului terenului şi al construcţiei.

Caracterizând drepturile constructorului, fosta instanţă supremă a pronunţatsoluţii contradictorii, apreciind uneori că ne-am afla în prezenţa unor drepturi

personale şi nu reale, iar alteori că, dimpotrivă, constructorul dobândeşte un dreptde proprietate asupra construcţiei, precum şi un drept de folosinţă asupra terenului,cu precizarea că dreptul de proprietate al constructorului nu este totuşi pur şi

simplu, urmând o desocotire cu proprietarul terenului.În literatura juridică sunt consemnate trei tendinţe principale în rezolvarea

acestei chestiuni.

26








Într-o opinie, se consideră că până în momentul invocării accesiunii de către proprietarul terenului, constructorul are un drept de proprietate rezolubilă atipică,dobândit în temeiul unui fapt juridic şi nu a unui act juridic.

Alţi autori sunt de părere că, întrucât prin accesiune proprietarul terenuluidobândeşte dreptul de proprietate asupra construcţiei pe măsura încorporăriimaterialelor în teren, constructorul este, de la bun început, titularul unui drept decreanţă – care este certă şi lichidă, exigibilă din momentul revendicării aceleiconstrucţii de către proprietar, dacă constructorul a fost de bună-credinţă –,respectiv creanţă care devine certă şi lichidă pe data când proprietarul optează

pentru preluarea construcţiei, în cazul constructorului de rea-credinţă.

În fine, într-o manieră mai categorică, se afirmă că dreptul de proprietate al

proprietarului terenului se naşte din chiar momentul încorporării materialelor însol, în virtutea legii; dreptul de proprietate asupra construcţiei al proprietaruluiterenului este pur şi simplu, în temeiul accesiunii. Constructorul dobândeşte numaiun drept de creanţă, fondat pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză; acest drept decreanţă este afectat, până la manifestarea de voinţă a proprietarului terenului de a

prelua construcţia, de o condiţie suspensivă. În consecinţă, dacă proprietarulterenului va invoca accesiunea, dreptul de creanţă al constructorului se vaconsidera născut concomitent cu dreptul de proprietate al debitorului obligaţiei de

despăgubire. În răstimpul dintre edificarea construcţiei şi invocarea accesiunii decătre proprietarul terenului, constructorul exercită asupra construcţiei o posesie, casimplă stare de fapt, care nu face parte din conţinutul juridic al unui drept real;dacă însă posesia se prelungeşte în timp, poate conduce la dobândirea dreptului de

proprietate imobiliară prin uzucapiune.

Se cuvine precizarea că, dacă unul dintre soţii constructori iniţiază o acţiuneavând ca obiect împărţirea bunurilor comune mai înainte ca proprietarul terenuluisă-şi fi valorificat drepturile asupra construcţiei, participarea la judecată a acestuia

din urmă se poate realiza sub forma intervenţiei voluntare (art. 49-56 C.proc.civ.)sau a intervenţiei forţate sub forma chemării în judecată a altor persoane (art. 57-59 C.proc.civ.), urmând să-şi exprime opţiunea pentru una din următoarele soluţiiinteresând reglementarea situaţiei juridice a construcţiei:

27

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwix3emvpxa4tpmnswi5lsmfpwg2lwnfwgcx3bgq4q

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwix3emvpxa4tpmnswi5lsmfpwg2lwnfwgcx3bgu3q


http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwix3emvpxa4tpmnswi5lsmfpwg2lwnfwgcx3bgq4q





- doreşte preluarea construcţiei invocând accesiunea; proprietarul terenului(şi al construcţiei) va fi ţinut la despăgubiri în favoarea soţilor constructori, potrivitdistincţiilor din art. 494 C.civ., iar dreptul de creanţă al soţilor va fi inclus în masa

partajabilă. Stabilirea întinderii dreptului de creanţă al soţilor, atunci când

despăgubirea reprezintă preţul materialelor şi al muncii, se va face în raport devaloarea acestor elemente din momentul pronunţării hotărârii.

- proprietarul terenului refuză preluarea construcţiei edificate deconstructorul de rea-credinţă; instanţa va dispune obligarea soţilor constructori derea-credinţă la desfiinţarea imobilului edificat, pe cheltuiala lor, precum şi la platade daune-interese în favoarea proprietarului terenului, în măsura prejudiciuluisuferit de acesta.

- când proprietarul terenului este dispus să cedeze soţilor constructoriimobilul edificat în contul creanţei acestora, soţii devin proprietari devălmaşiasupra construcţiei, iar asupra terenului dobândesc un drept de folosinţă.

Soţii care au construit pe baza unei convenţii cu proprietarul terenului devin proprietari asupra construcţiei – fiind înlăturată prezumţia dreptului proprietaruluiterenului asupra construcţiei, posibilitate prevăzută de art. 492 C.civ. parte finală – iar asupra terenului dobândesc un drept de folosinţă. În situaţia în care convenţiaîncheiată cu proprietarul terenului nu constituie titlu legal de folosinţă a terenului,

constructorii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri raportate la valoarea de circulaţie aimobilului.

Construcţia edificată de soţi pe terenul proprietatea părinţilor unuia dintre eieste bun comun al soţilor, care dobândesc asupra terenului un drept de folosinţă.

Situaţia juridică a construcţiilor edificate de terţi pe terenul proprietatecomună a soţilor. Se determină potrivit distincţiilor de mai sus. Aşadar, soţii

proprietari asupra terenului dobândesc, prin accesiune, dreptul de proprietate

asupra construcţiei – afară de cazul în care optează pentru demolarea acesteia (ceeace este posibil doar în cazul relei-credinţe a constructorului), despăgubirile obţinuteîn calitate de proprietari fiind bun comun al ambilor soţi – care va intra încompunerea masei de bunuri comune; datoria corelativă dreptului de creanţă alconstructorului este comună, fiind incidente, în opinia noastră, prevederile art. 32 lit. b) C.fam. (obligaţii contractate de soţi împreună).

28


http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwix3dnf3gs3c7me2dsmq

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwi5lml5tgc3ljnruwk2k7mezte



http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwix3dnf3gs3c7me2dsmq





Construcţii edificate pe terenuri atribuite în folosinţă sau concesionate.Anterior adoptării Legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcţiilor şi unelemăsuri pentru realizarea locuinţelor , anumite terenuri proprietate de stat au fostatribuite persoanelor fizice prin acte administrative individuale, cu titlu de drept de

folosinţă, în scopul construirii de locuinţe proprietate personală. În măsura în caretitularul dreptului de folosinţă (şi, totodată, proprietarul construcţiei) nu a cerut şiobţinut împroprietărirea potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, se apreciază cădreptul său real de folosinţă asupra terenului împreună cu dreptul de proprietateasupra construcţiei se înfăţişează ca un drept de superficie, dezmembrământ aldreptului de proprietate privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale.Acest drept de superficie va fi comun al ambilor soţi sau bunul propriu al unuiadintre ei, după cum momentul dobândirii este situat în timpul căsătoriei sau în

afara acesteia. Totuşi, dacă în timpul căsătoriei unul dintre soţi a construit peterenul atribuit în folosinţă prin întrebuinţarea de mijloace proprii, dreptul desuperficie dobândit va fi bunul său propriu.

În condiţiile Legii nr. 50/1991, concesiunea terenurilor din domeniul privatal statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în vederea executării deconstrucţii poate avea loc, de regulă, prin licitaţie publică, în schimbul unui preţ.Concesionarea terenurilor pentru construirea de locuinţe se face pe durataexistenţei construcţiei, dreptul de concesiune fiind transmisibil împreună şi

concomitent cu dreptul de proprietate asupra construcţiei (art. 35 din Legea nr. 50/1991). Dreptul de concesiune revine ambilor soţi sau numai unuia dintre ei,după cum locuinţa construită este bun comun sau bun propriu.

Locuinţe construite sau cumpărate prin întrebuinţarea de credite.Dreptul de proprietate asupra locuinţei construite cu credit se transmite

beneficiarului odată cu predarea acesteia şi nu la executarea integrală a contractuluide împrumut. Aceasta înseamnă că locuinţa construită de soţi în timpul căsătoriei

prin întrebuinţarea de credite, preluată de aceştia în timpul căsătoriei, constituie înîntregime proprietatea lor şi este supusă prezumţiei de comunitate a art. 30 C.fam.,indiferent de ratele achitate şi fără să intereseze dacă împrumutul a fost acordatambilor soţi sau numai unuia dintre aceştia. Ratele scadente vor fi avute în vedereîn eventualitatea unui partaj anterior rambursării integrale a împrumutului.

Într-o practică mai veche, criticată de numeroşi autori, s-a considerat că încomunitatea de bunuri a soţilor se va include numai cota corespunzătoare valorii

29

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6njql4ytsojr


http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6njql4ytsojrl5qtgni










ratelor şi dobânzilor achitate în timpul căsătoriei, nu însuşi dreptul de proprietateasupra imobilului. Altfel spus, se recunoştea soţilor doar un drept de creanţă, iar nuun drept real, care s-ar dobândi abia în momentul achitării integrale aîmprumutului.

În prezent, atât literatura de specialitate, cât şi practica judiciară împărtăşescteza potrivit căreia locuinţa construită în timpul căsătoriei devine obiect aldreptului de proprietate comună al soţilor din momentul predării-preluării,indiferent de ratele de preţ achitate. Dacă predarea-preluarea are loc înainte deîncheierea căsătoriei, locuinţa va fi bun propriu al soţului dobânditor [art. 31 lit. a) C.fam.], chiar dacă ratele s-au plătit în timpul căsătoriei.

Asupra locuinţelor cumpărate cu credit acordat de stat, dreptul de proprietate

se dobândeşte în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în funcţiede care urmează a se determina caracterul de bun comun sau propriu al imobilului.Aplicând acelaşi raţionament ca şi în cazul locuinţelor construite cu credit, dacăîncheierea contractului de vânzare-cumpărare este situată în timpul căsătorieiimobilul este comun al ambilor soţi, iar dacă vânzarea-cumpărarea este anterioarăîncheierii căsătoriei bunul va fi propriu, inclusiv în situaţia în care plata ratelor scadente în contul împrumutului acordat s-a făcut prin întrebuinţarea de mijloacecomune; se înţelege, participarea soţului neproprietar nu va fi ignorată în cazul

unui eventual partaj, acesta putând solicita stabilirea unei cote superioare decontribuţie la dobândirea masei bunurilor comune.

Întrucât despărţirea faptică a soţilor nu înlătură prezumţia de comunitate a bunurilor dobândite de oricare din soţi în această perioadă, locuinţa construită saucumpărată în timpul căsătoriei intră în comunitatea matrimonială, chiar şi atuncicând predarea-preluarea, respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare, aavut loc în timpul separaţiei de fapt; cu atât mai mult, ratele achitate numai de cătreunul din-tre soţi – dată fiind despărţirea faptică a soţilor – nu impietează asupra

caracterului comun al imobilului, însă contribuţia superioară a soţului care a achitatîn fapt ratele scadente va fi avută în vedere la stabilirea cotelor cuvenite fiecăruiadintre proprietarii codevălmaşi.

Să mai reţinem că în situaţia în care ratele pentru creditul acordat soţilor învederea construirii sau cumpărării locuinţei au fost achitate integral de către

30







părinţii unuia dintre soţi, bunul va fi propriu în întregime, afară de cazul în careintenţia neîndoielnică a părinţilor a fost aceea de a gratifica pe ambii soţi [art. 31 lit. b) şi lit. f) C.fam.].

Îmbunătăţiri şi reparaţii aduse unor construcţii în timpul căsătoriei.Lucrările de îmbunătăţiri şi reparaţii, efectuate de soţi sau numai de unul dintre ei,dar prin întrebuinţarea de mijloace comune, la construcţia proprietatea exclusivă aunuia dintre soţi, în principiu, nu sunt de natură să atenteze la calitatea de bun

propriu a acestuia. Cu toate reparaţiile şi îmbunătăţirile aduse, bunul nu poate ficonsiderat ca fiind dobândit în timpul căsătoriei pentru a atrage aplicabilitatea

prezumţiei de comunitate din art. 30 C.fam. Sporul de valoare înregistrat de imobilva constitui însă bunul comun al soţilor. Plusul valoric adus construcţiei va intra încomunitate şi atunci când imobilul este proprietatea indiviză a unuia dintre soţiîmpreună cu alte persoane. Esenţial este ca bunul să fi înregistrat o creşterevalorică, fiindcă lucrările de reparaţii şi recondiţionări impuse de uzura normală a

bunului, determinată de folosinţa în comun a acestuia în timpul căsătoriei suntinerente şi obişnuite, dar ele nu atrag un spor de valoare, ca atare costul lor nureprezintă un bun comun.

Când însă în urma lucrărilor de îmbunătăţiri de mare amploare bunul propriual unuia dintre soţi s-a transformat în asemenea măsură încât, practic, a devenit un

bun nou, cu totul deosebit de cel iniţial, bunul în întregul său va trebui consideratca fiind dobândit în timpul căsătoriei, aşadar comun al ambilor soţi. Fiind vorba deo stare de fapt, urmează ca instanţa să stabilească în concret, pe baza probelor administrate în cauză, dacă într-adevăr investiţiile făcute de soţi la imobilul

proprietate exclusivă a unuia dintre ei au schimbat natura juridică a bunului,transformându-l într-unul nou, comun al ambilor soţi.

Dacă la renovarea imobilului bun propriu al unuia dintre soţi celălalt soţ acontribuit cu mijloace proprii – provenite, de exemplu, din demolarea unei

construcţii moştenite – este necesar să se examineze dacă părţile, printr-oconvenţie expresă sau tacită, n-au înţeles să schimbe caracterul de bun propriu almaterialelor întrebuinţate în bunuri comune, având în vedere destinaţia ce l-i s-adat – anume de a fi încorporate într-o construcţie menită să le servească dreptlocuinţă comună; în cazul în care o astfel de convenţie a existat, soţul proprietar almaterialelor dobândeşte asupra construcţiei un drept real de proprietate, concretizat

31









într-o cotă corespunzătoare aportului său în materiale (şi, eventual, în muncă), iar nu un simplu drept de creanţă reprezentând contravaloarea acestora.

Edificarea unei construcţii noi cu materiale rezultate din demolarea

imobilului proprietatea unuia dintre soţi nu schimbă statutul juridic al bunului propriu, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 31 lit. f) C.fam., potrivit căroravaloarea care reprezintă sau înlocuieşte un bun propriu ori bunul în care a trecutaceastă valoare rămâne bun propriu, ca efect al subrogaţiei reale.

Situaţia unor terenuri. În conformitate cu dispoziţiile Legii fonduluifunciar nr. 18/1991, precum şi cu cele cuprinse în Titlul X privind circulaţia

juridică a terenurilor din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, terenurile proprietate privată, indiferent de destinaţia şi

titularul lor, se află în circuitul civil general, prin urmare, terenurile proprietate privată pot fi înstrăinate şi, evident, dobândite, prin oricare din modurile stabilitede legislaţia civilă; de asemenea, în condiţiile prevăzute de Codul civil, dreptul de

proprietate privată asupra terenurilor poate fi dezmembrat, prin constituirea dedrepturi reale principale derivate – uzufruct, uz, servitute, superficie – sau grevatde drepturi reale accesorii – ipotecă, drept de retenţie, privilegii specialeimobiliare.

Datorită unor particularităţi ale regimului juridic al circulaţiei terenurilor,

relevante sub aspectul determinării naturii de bun comun sau bun propriu, vomface distincţie între următoarele categorii de imobile:

- terenuri aflate în proprietate particulară la data intrării în vigoare a Legiifondului funciar; până la adoptarea Legii nr. 18/1991, terenurile de orice fel,indiferent de locul situării lor şi de categoria de folosinţă, erau scoase din circuitulcivil, dobândirea dreptului de proprietate funciară fiind permisă numai pe cale demoştenire legală. Terenul astfel dobândit de către unul dintre soţi devenea bun

propriu, potrivit art. 31 lit. b) C.fam.

În mod excepţional, potrivit art. 44 din Legea nr. 59/1974 (modificat prinDecretul nr. 112/1984), producătorii agricoli particulari din zonelenecooperativizate, puteau transmite copiilor lor, prin acte între vii, o parte dinterenurile agricole aflate în proprietate, în condiţiile asumării de către dobânditor aunor obligaţii privind asigurarea exploatării agricole a terenului. Dacă cel care a

32


http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6mrug5ptembqgu

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwix3dnf3gs3a



http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6njzl4ytsnzul5qtina

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mrptcmjsl4ytsobu


http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6mrug5ptembqgu




http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6njzl4ytsnzul5qtina





dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în baza acestor dispoziţii legaleavea, în momentul transferului dreptului de proprietate, calitatea de soţ, lastabilirea caracterului comun sau propriu al bunului urmează a se verifica dacătransmisiunea s-a făcut printr-un act juridic oneros – imobilul este comun, dacă au

fost întrebuinţate sume sau bunuri comune [art. 30 alin. (1) C.fam.] – sau printr-unact juridic cu titlu gratuit – în principiu, bunul este propriu, dacă nu rezultă intenţianeîndoielnică a dispunătorului de a gratifica pe ambii soţi [31 lit. b) C.fam.].

Terenurile dobândite de soţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 îşi păstrează calitatea de bun comun sau propriu, potrivit distincţiilor de mai sus.

- terenurile dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991 prin reconstituireadreptului de proprietate vor fi comune ambilor soţi sau proprii unuia dintre soţi,

după cum în momentul cooperativizării sau a trecerii terenului în proprietateastatului imobilul era comun sau propriu. Ne referim, bineînţeles, la ipoteza în carereîmproprietărirea are loc faţă de foştii sau fostul proprietar, fiindcă terenurileredobândite de moştenitorii titularului, în principiu, devin bunuri proprii ale soţuluimoştenitor, potrivit art. 31 lit. b) C.fam.

- terenurile dobândite în proprietate prin împroprietărire, în condiţiile Legii nr. 18/1991, vor fi comune ambilor soţi, dacă atribuirea are loc în timpul căsătoriei.Precizăm că, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, terenurile asupra

cărora s-a constituit dreptul de proprietate sunt parţial şi temporar scoase dincircuitul civil, sub sancţiunea nulităţii absolute neputând fi înstrăinate, prin acteîntre vii, timp de 10 ani, termen socotit de la începutul anului calendaristic următor aceluia în care s-a făcut înscrierea dreptului de proprietate; interdicţia priveşte, deasemenea, constituirea de dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.Transmisiunea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri este posibilă prinacte mortis causa precum şi prin moştenire legală.

Dreptul de folosinţă asupra locuinţei. Poate fi dobândit potrivit Legiilocuinţei nr. 114/1996 sau potrivit dreptului comun, art. 1410-1453 C.civ. – încazul locuinţelor proprietate particulară situate în mediul rural, precum şi a celor din mediul urban care la data de 1 ianuarie 1990 nu au format obiectul unuicontract de închiriere.

33








http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6mjyl4ytsojrl5qtgmq

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwix3dnf3gs3c7meytimjq








http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6mjyl4ytsojrl5qtgmq

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwix3dnf3gs3c7meytimjq



Substanţa patrimonială a acestui drept este neîndoielnică. În ceea ce priveştedreptul de folosinţă asupra locuinţei dobândit în condiţiile Codului civil, caracterulde bun propriu sau de bun comun se determină în funcţie de momentul încheieriicontractului de locaţiune; cât priveşte contractele de închiriere încheiate în condiţii

derogatorii de la dreptul comun, drepturile conferite prin acestea nu pot fi inclusenici în masa bunurilor comune, dar nici în masa bunurilor proprii.

Sub imperiul vechilor reglementări – Legea nr. 5/1973, ale cărei prevederiau fost în mare parte abrogate prin Legea locuinţei nr. 114/1996 – dreptul defolosinţă asupra locuinţei aparţinea tuturor membrilor familiei, chiar dacăcontractul de închiriere fusese încheiat anterior căsătoriei, în consecinţă, dreptul îndiscuţie se afla într-o stare de indiviziune sui generis, ai cărei subiecţi sunt toţimembrii familiei, fără a fi stabilită vreo cotă-parte cuvenită fiecăruia, chiar dacăîmpărţirea în fapt a locuinţei ar fi posibilă.

Concluzia îşi păstrează actualitatea. Noua lege a locuinţei stabileşte cădobândesc un drept locativ atât titularul contractului de închiriere, cât şi persoanelecare locuiesc sau vor locui împreună cu acesta [art. 21 lit. k) din Legea nr. 114/1996]. Locuinţa se atribuie în considerarea tuturor membrilor care compunfamilia, titularul contractului de închiriere – locatarul principal – încheindcontractul în numele întregii familii. Fiecare membru al familie are un drept locativ

propriu privind folosinţa locuinţei, drept care nu derivă din drepturile locatarului principal, ci din contractul de închiriere. Fac parte din familie, în sensul legislaţieilocative, soţii şi copiii – minori şi majori, legea nefăcând nicio distincţie – precumşi părinţii soţilor care locuiesc şi gospodăresc împreună (art. 17). În practică s-aadmis că soţul care s-a mutat în locuinţa celuilalt soţ, copiii născuţi în locuinţăulterior încheierii contractului, adoptatul minor care s-a mutat în locuinţaadoptatorului, au calitatea de membrii de familie, pot deci invoca beneficiulcontractului de închiriere.

Părăsirea definitivă a domiciliului de către titularul contractului de închirieresau decesul acestuia, precum şi faptul că titularul de contract, fără a fi detaşat, nu amai folosit locuinţa mai mult de 2 ani fără întrerupere, nu sting contractul deînchiriere, care va continua în beneficiul soţului, al soţiei sau al descendenţilor oria părinţilor soţilor care a locuit împreună cu titularul, al altor persoane care au avut

34


http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6nk7ge4tomy

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6mjrgrptcojzgzpwcmrr



http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6nk7ge4tomy





acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin un an – şi care au fost înscrise în contractulde închiriere (art. 27 din Legea nr. 114/1996).

Se cuvine precizarea că membrii de familie nu dobândesc drepturi locative

proprii în cazul închirierii suprafeţelor locative cu destinaţie specială, cândfolosinţa locuinţei este accesoriu contractului de muncă – cum sunt locuinţele deserviciu, de intervenţie, de protocol sau camerele de serviciu. În toate acestecazuri, membrii familiei au, din punct de vedere locativ, drepturi derivate, accesoriidreptului titularului de contract.

Fructele şi productele. Se admite unanim că fructele şi veniturile bunurilor comune ale soţilor aparţin comunităţii; în schimb, calificarea juridică a fructelor şiveniturilor bunurilor proprii ale unuia dintre soţi a suscitat unele discuţii în

literatura de specialitate.Unii autori, pornind de la constatarea că fructele sunt accesorii bunului

frugifer, afirmă că ele se cuvin proprietarului în temeiul accesiunii (art. 483 C.civ.).Culegerea fructelor este un drept izvorât din dreptul de proprietate care, pentru a ficomplet, trebuie să cuprindă şi pe acela al dobândirii fructelor, cu amendamentulcă fructele vor fi totuşi comune, dacă sunt rezultatul muncii comune a soţilor.

Într-o altă teză, fructele şi veniturile bunurilor proprii sunt considerate

comune; pe de o parte, aceste bunuri nu sunt cuprinse în enumerarea limitativă dinart. 31 C.fam., iar pe de altă parte, art. 30 alin. (1) C.fam., nu leagă calitatea de buncomun de modul de dobândire a acestuia, printre modurile de dobândire a dreptuluide proprietate aflându-se şi accesiunea.

Practica judiciară este favorabilă acestei din urmă opinii. Aşa cum se arată înconsiderentele unor decizii de speţă, fructele au o individualitate proprie şi numicşorează substanţa bunului care le-a produs – ceea ce explică de ce nu se poaterecurge la principiul subrogaţiei reale pentru a considera fructele şi veniturile,

bunuri proprii ale soţu-lui, ca revenind în exclusivitate acestuia; culese în timpulcăsătoriei, fructele şi veniturile bunurilor proprii sunt comune. De pildă, dobânzileaferente sumelor proprii aflate în depozit bancar produse în timpul căsătoriei, vor ficomune. De asemenea sunt fructe civile dividendele (beneficiile) obţinute dintr-oactivitate comercială.

35

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6mjrgrptcojzgzpwcmrx

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwix3dnf3gs3c7me2dqmy



http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=nryf6mjrgrptcojzgzpwcmrx

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwix3dnf3gs3c7me2dqmy





Productele, spre deosebire de fructe – care „se produc şi reproduc din lucrufără a absorbi nici propria lor substanţă, nici forţa producătoare a bunului” – reprezintă valoarea de înlocuire a bunului, ca atare vor fi considerate bunuricomune sau bunuri proprii în funcţie de apartenenţa la unul sau altul din patrimonii

a bunului din care rezultă. În acest sens, s-a decis că autoturismul dobândit în bazalibretului C.E.C. câştigător prin tragere la sorţi devine bun propriu când sumadepusă pe acel libret era bunul propriu al soţului, întrucât „foloasele economicecare consumă însăşi substanţa bunului reprezintă producte, astfel că, de vreme ce

bunul aparţine unui soţ, productele îi aparţin tot lui, altminteri dreptul exclusiv alsoţului asupra bunului propriu ar fi golit de conţinut”.

Soluţia este asemănătoare în cazul câştigurilor realizate în timpul căsătorieila diferite jocuri de noroc, apreciindu-se că provenienţa sumelor care au servit laachi-ziţionarea biletului câştigător este determinantă în calificarea câştigului; din

punct de vedere juridic asemenea câştiguri sunt producte, ele consumând însăşisubstanţa bunului.

Într-o altă viziune, în realizarea câştigurilor determinantă este hotărârea de a juca, precum şi şansa, iar nu provenienţa sumelor jucate, astfel că bunurile orisumele obţinute în acest fel sunt considerate proprii ale soţului care le-a câştigat,cu excepţia câştigurilor pe librete C.E.C. de o valoare mai mare, a căror

provenienţă se poate determina fără dificultate. Nu sunt considerate contracte de joc (şi nici donaţii) premiile, cadourile,

recompensele oferite în scopuri publicitare sau pentru amuzamentul publicului,acestea înscriindu-se în categoria actului juridic unilateral, ca promisiune publicăde recompensă. Suntem de părere că asemenea bunuri dobândite în timpulcăsătoriei pot fi socotite premii sau recompense în sensul art. 31 lit. d) C.fam.,aşadar, proprii ale unuia dintre soţi.

36





CURS V

Drepturile soţilor asupra bunurilor comune şi proprii

Art. 35 C.fam., printr-o aplicaţie a principiului deplinei egalităţi în drepturi

între bărbat şi femeie, dispune că „soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele [alin. (1)]; oricare dintre soţi, exercitândsingur aceste drepturi este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. Cu toateacestea, niciunul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau oconstrucţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul expresal celuilalt soţ” [alin. (2)].

Aşadar, soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispuntot astfel de ele. Din punct de vedere juridic, exercitarea „împreună” a acestor drepturi ar sugera că în vederea perfectării oricărui act juridic având ca obiect

bunuri din comunitate este necesară manifestarea de voinţă a ambilor soţi; fărăîndoială, o asemenea interpretare ar îngreuna considerabil săvârşirea de operaţiuni

juridice şi ar provoca nesiguranţă în raporturile juridice cu terţii care, pentru a se pune la adăpost, s-ar găsi nevoiţi fie să se asigure că nu contractează cu o persoanăcăsătorită, fie că aceasta, căsătorită fiind, nu implică decât propriul patrimoniu sau,dacă actul juridic preconi-zat priveşte bunuri comunitare, să pretindă participareanemijlocită a ambilor soţi sau dovada împuternicirii date de soţul „absent”.

Preîntâmpinând neajunsurile de acest fel, prin alin. (2) al art. 35 C.fam. s-a instituito regulă simplă, prin care fiecare dintre soţi este împuternicit să încheie singur actede folosinţă, de administrare sau de dispoziţie (mobiliară) asupra bunurilor comune, adică acte care se vor răsfrânge asupra comunităţii matrimoniale,

presupunându-se că în privinţa actului juridic concret, soţul a acţionat atât în nume propriu, cât şi ca reprezentant al celuilalt soţ, cotitular. Legiuitorul prezumă

37







existenţa unui mandat tacit reciproc între soţi, prezumţie în temeiul căreia, atuncicând un soţ exercită oricare din drepturile ce-i sunt conferite de lege asupra

bunurilor comune, se presupune că el acţionează având şi acordul celuilalt soţ sau,într-o altă exprimare, soţii sunt prezumaţi de lege că şi-au dat reciproc mandat de

reprezentare.

Prin instituirea mandatului prezumat între soţi, terţul contractant este scutitde dovada acordului dintre soţi cu privire la săvârşirea actului juridic respectiv, aşacum este necesar, de exemplu, în cazul actului încheiat de un coproprietar care ar acţiona şi în numele celorlalţi coproprietari.

Obiect al dreptului de reprezentare reciprocă între soţi:1. Actele de administrare

Întrucât legislaţia civilă nu defineşte actul de administrare, întindereadreptului de administrare a fost stabilită în literatura de specialitate, dar şi în

practica judiciară, pe temeiul unor criterii neunitare.

Sunt considerate acte propriu-zise de administrare cele care prin natura lor urmăresc valorificarea bunurilor fără a se ajunge la înstrăinarea lor, astfel încâtacestea să fie întreţinute în bună stare şi, totodată, să producă efectele, veniturile,

productele pe care sunt susceptibile să le procure, în opoziţie cu maniera în care ar putea fi definite actele de dispoziţie, având ca finalitate transmisiunea cu titlu

definitiv a unor bunuri sau constituirea asupra acestora de drepturi reale înfavoarea terţelor persoane. Sunt de asemenea acte de administrare, de astă dată însens larg, acelea care tind la exploatarea normală a patrimoniului, precum şi laîntrebuinţarea veniturilor, cum ar fi perceperea şi întrebuinţarea fructelor şiveniturilor, asigurarea unor bunuri, efectuarea reparaţiilor de întreţinere etc.Enunţul are în vedere scopul şi rezultatul actului juridic în raport cu patrimoniul înîntregul său, natura juridică a actului în sine fiind mai puţin relevantă. Aşa seexplică de ce un act de dispoziţie a unui bun sau a unor bunuri, privit din

perspectiva patrimoniului din care face parte, poate avea semnificaţia unui act deadministrare.

Delimitarea actelor de administrare de actele de dispoziţie, urmând criteriilede mai sus, nu este în toate cazurile lipsită de dificultăţi. Bunăoară, contractul deînchiriere, la prima vedere perfect integrabil în categoria actelor de administrare,

38



este socotit act de dispoziţie, cu toate consecinţele regimului juridic aplicabil, dacă,având ca obiect un imobil (subliniem, discuţiile poartă asupra locaţiuniiimobilelor), s-a încheiat pe o durată excesivă.

De unde începe „durata excesivă”? Problema duratei termenului deînchiriere a imobilului, care va decide natura juridică a actului, este controversată,unii autori susţinând că, pentru a fi act de administrare, închirierea trebuie să se fifăcut pentru o durată mai mică de 3 ani , alţi autori fiind de părere că acest termen

poate fi de până la 5 ani, dincolo de care actul nu va mai fi unul de administrare, cide dispoziţie.

Pe de altă parte, înstrăinarea bunurilor mobile supuse stricăciunii sau pieirii, precum şi a celor devenite nefolositoare, se încadrează în limitele actelor de

administrare.În contextul drepturilor soţilor asupra bunurilor comune, vom avea în vedere

sensul larg al noţiunii actului de administrare, cuprinzând atât cele de administrare propriu-zise (prin natura lor), şi care se referă la un bun izolat, cât şi actele deadministrare prin scopul urmărit din perspectiva patrimoniului în întregul său. Din

prima categorie fac parte, exemplificativ, contractul de închiriere (inclusiv privitor la imobilul comun, dacă nu are o durată excesivă), acţiunea în evacuareachiriaşului ori a unei persoane care locuieşte fără titlu în imobilul comun al soţilor,

contractul privind executarea unor lucrări de reparaţii la un bun comun, iar dincategoria actelor de administrare prin scopul lor, amintim vânzarea fructelor naturale, acţiunea posesorie, calea de atac declarată numai de unul dintre soţi încadrul procesului având ca obiect un bun comun.

2. Actele de folosinţăDreptul soţilor de a folosi împreună bunurile comune semnifică, pe de o

parte, recunoaşterea facultăţii uzului (usus), a întrebuinţării în natură, iar pe de altă parte îndreptăţirea de a le culege şi percepe fructele şi veniturile. Legiuitorul a preferat accepţiunea largă noţiunii de „acte de folosinţă”, care include atributele posesiei şi însuşirii fructelor, inerente dreptului de proprietate şi altor drepturi reale principale aflate în patrimoniul comun al soţilor.

39



Potrivit practicii judiciare, în timpul căsătoriei este inadmisibilă împărţireafolosinţei bunurilor comune, fiindcă măsura ar echivala cu înlăturarea – pe caleconvenţională sau judecătorească – a dispoziţiilor art. 35 C.fam. privitoare ladrepturile soţilor asupra bunurilor comune.

Aşa fiind, care sunt posibilităţile de intervenţie judecătorească în rezolvareaneînţelegerilor dintre soţi privind modul de folosinţă a bunurilor comune? În

primul rând, soţul interesat poate solicita instanţei încuviinţarea sechestrului judiciar cu privire la bunul ce constituie obiectul dezacordului „pentru a face săînceteze grabnic abuzul” săvârşit de către soţul pârât; o asemenea măsură se

justifică şi ca garanţie a faptului că acel bun nu va mai fi folosit până la ridicareasechestrului. Apoi, se apreciază că, în principiu, este admisibilă cererea soţului de a

participa la dobândirea fructelor bunului comun, ori de câte ori unul dintre soţi, prin purtarea sa abuzivă, lipseşte pe celălalt de aceste fructe. În fine, în cazulsoţilor despărţiţi în fapt, dacă unul dintre ei îşi asigură folosinţa exclusivă a bunuricomune, cu nesocotirea intereselor legitime ale celuilalt, instanţa va putea dispunemăsura extremă a împărţirii, în timpul căsătoriei, a bunurilor comune dobândite.

În vederea exploatării cât mai eficiente a masei comunitare şi pentru a preîntâmpina pierderea sau pieirea bunurilor ce o compun, soţii sunt adesea nevoiţisă recurgă la acte de natură materială sau juridică, menite să asigure conservarea

acestora. Cel mai adesea, actele de conservare sunt măsuri elementare de prudenţă,de exemplu, întreruperea unei prescripţii, efectuarea de reparaţii necesare şiurgente etc. Codul familiei nu face nicio referire la categoria actelor de conservare;în tăcerea legii s-a apreciat, cu temei în opinia noastră, că „în ceea ce priveşteactele de conservare şi de realizare a drepturilor, ele pot fi făcute de oricare dintresoţi, chiar dacă celălalt se opune, deoarece acestea profită masei de bunuri comuneale soţilor” .

3. Actele de dispoziţie privitoare la bunurile comuneÎn sens larg, cuprind atât actele de dispoziţie juridică (înstrăinarea sau

grevarea unui bun, renunţarea la un drept patrimonial etc.), cât şi cele de dispoziţiematerială prin care se decide însăşi existenţa materială a bunului (de exemplu,distrugerea sau consumarea acestuia).

40







Din interpretarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) C.fam. rezultă că dreptul dereprezentare este recunoscut soţilor în privinţa actelor de dispoziţie, însă numaidacă au ca obiect bunuri mobile comune, indiferent de valoarea lor. Intenţia a fostaceea de a pune la adăpost achiziţiile imobiliare comune, mai reprezentative

patrimonial în comparaţie cu bunurile mobile – în aprecierea legiuitorului – prininstituirea regulii cogestiunii în privinţa oricărui act de dispoziţie imobiliară. Cutotul adevărat că, în condiţiile economice de azi, raţiunile mandatului prezumatexclusiv în privinţa actelor de dispoziţie mobiliară, bazate pe tradiţionala distincţiedintre bunurile mobile şi imobile – primele beneficiind de ocrotire mai „relaxată”comparativ cu secundele din cauza diferenţei de consistenţă valorică – suntdiscutabile. Necesitatea extinderii cerinţei consimţământului expres al ambilor soţiasupra actelor de dispoziţie privitoare la unele categorii de bunuri mobile comune,

pecuniar substanţiale, a fost semnalată de numeroşi autori.Actul juridic prin care un bun este adus ca aport în natură la capitalul social

al unei societăţi este unul de dispoziţie. În context prezintă interes situaţia în caredoar unul dintre soţi participă la constituirea sau majorarea capitalului social cu

bunuri comunitare. Se poate el prevala de mandatul prezumat sau este nevoit săobţină consimţământul expres al soţului său? De vreme ce suntem în prezenţa unuiact de dispoziţie, răspunsul diferă după cum bunul aportat este mobil sau imobil: încazul celor dintâi prezumţia mandatului tacit este operantă, iar aportul cu bunuri

imobile comune presupune consimţământul expres al ambilor.

Actele de dispoziţie cu titlu gratuit, deşi nu sunt exceptate in terminis de la prezumţia mandatului tacit reciproc, fac necesar consimţământul ambilor soţi;ţinând seama de finalitatea juridică a mandatului prezumat, dreptul de reprezentarenu poate fi exercitat decât în interesul comunităţii, nicidecum în prejudiciul ei,aşadar, se întinde numai asupra actelor de dispoziţie juridică cu titlu oneros.Precizăm că cerinţa consimţământului expres al ambilor soţi poate fi reţinutănumai pentru ipoteza actelor juridice gratuite inter vivos, adică a celor încheiate şi

producătoare de efecte juridice în timpul vieţii părţilor, deoarece actele juridicemortis causa având caracter personal, nu pot fi încheiate prin mandatar.

Prin excepţie, oricare dintre soţi poate face singur acte de dispoziţie subforma darului manual sau acte de binefacere, valoric rezonabile, pentru că acesteanu vor lăsa urmări notabile asupra patrimoniului comun. Cât priveşte actele

41





dezinteresate, prin care se procură altei persoane un folos material fără a se micşora patrimoniul comun (precum împrumutul fără dobândă, împrumutul de folosinţă39 ) şi care, alături de liberalităţi, fac parte din categoria actelor juridice cu titlugratuit, se apreciază că vor putea fi încheiate în temeiul mandatului de

reprezentare.

Este posibilă săvârşirea infracţiunii de furt ori de abuz de încredere înraporturile dintre soţi, în privinţa bunurilor comune, în condiţiile în care legea

prezumă mandatul tacit de reprezentare pentru actele de administrare, folosinţă şidispoziţie asupra acestora? Punând capăt unei jurisprudenţe neunitare, fostainstanţă supremă a statuat, cu valoare de îndrumare, că „fapta unuia din soţi de alua din posesia sau detenţia legitimă a celuilalt soţ, fără consimţământul acestuia,unul sau mai multe bunuri comune, cu scopul neîndoielnic stabilit, al însuşirii lor

pe nedrept, constituie infracţiune de furt” , iar fapta unuia din soţi „de a-şi însuşisau de a dispune pe nedrept de unul sau mai multe bunuri comune, aflate îndetenţia sa exclusivă, săvârşită cu intenţie, constituie infracţiunea de abuz deîncredere” . Potrivit doctrinei, aplicarea sancţiunii penale nu înlătură posibilitateaanulării eventualului act de dispoziţie încheiat de soţul făptuitor dacă, bineînţeles,se va face dovada relei-credinţe a terţului dobânditor; pe de altă parte,condamnarea unuia din soţi pentru infracţiunea de furt sau de abuz de încredereîndreptăţeşte pe celălalt soţ să ceară partajul bunurilor comune în timpul căsătoriei,

în condiţiile art. 36 alin. (2) C.fam. 43.

Limitele mandatului tacit reciproc:1. Actele de înstrăinare;2. Actele de grevare a terenurilor şi construcţiilor comune;Articolul 35 alin. (2) C.fam., instituind prezumţia mandatului tacit reciproc

de reprezentare între soţi, stabileşte prin teza finală a textului o importantăderogare de la regula de principiu: „niciunul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu

poate greva un teren sau o construcţie care face parte din bunurile comune, dacă nuare consimţământul expres al celuilalt soţ”.

Sancţiunea este nulitatea relativă totală a actului juridic încheiat.

Regimul juridic al datoriilor soţilor este reglementat de art. 33 şi art. 34C. fam

42

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mvrg633ll44toobzg4ztcmjvgq2deoc7obqxe5dfl5uwsx3dmfygs5dpnrpws2k7onswg5djovxgkx3jnfpxaylsmftxeylgl4yq#fnt39%23fnt39

http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwi5lml5tgc3ljnruwk2k7meztm




http://app.legalis.ro/legalis/document.seam?type=html&rowIndex=1&documentId=mnxwi5lml5tgc3ljnruwk2k7meztm





Creditorii comuni pot urmări numai bunurile comune.Sunt datorii comune ale ambilor soţi cele aflate în legătură cu

gestionarea bunurilor comune sau care servesc intereselor comunităţii, acestea

urmând a fi acoperite pe seama patrimoniului comun. Obligaţiile izvorâte din acte juridice privind bunuri ale unuia dintre soţi vor

fi datorii personale ale acestuia, iar creditorul personal se va îndestula din bunurile proprii ale debitorului său (art. 33-34 C. fam.)

Creditorii personali ai unuia dintre soţi pot urmări numai bunurile proprii alesoţului debitor;

În subsidiar, creditorii personali ai unuia dintre soţi pot solicita împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura satisfacerii creanţei sale. Bunurile

atribuite prin împărţire fiecărui soţ devin proprii.

DATORII COMUNE ALE SOŢILOR: Art. 32 lit. a)-d) C. fam.

a) Cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile comune.Toate obligaţiile asumate de soţi sau impuse de lege în vederea întreţinerii şi

punerii în valoare a bunurilor;Pentru plata impozitelor, a taxelor şi a primelor de asigurare.

b) Obligaţiile contractate de către soţi împreună .Vor fi considerate comune acele obligaţii pentru asumarea cărora art. 35

alin. (2) teza finală C. fam. pretinde consimţământul expres al ambilor soţi, adicăobligaţiile care ăşi au izvorul în acte juridice de dispoziţie privind bunuri imobilecomune.

c) Obligaţiile contractate de fiecare dintre soţi pentru împlinirea nevoilor obişnuite ale căsniciei.

Cheltuielile legate de:

- Procurarea alimentelor - Plata chiriei- Achiziţionarea mobilierului şi a ustensilelor casnice- Procurarea medicamentelor necesare unui membru al familiei şi obiectelor

de uz personal.d) Obligaţia de a repara prejudiciul cauzat prin însuşirea de către unul

43



dintre soţi a unor bunuri proprietate publică, dacă prin aceasta au sporit bunurilecomune ale soţilor.

Condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii soţilor cu bunurilecomune:

- să existe un prejudiciu patrimonial, rezultat al faptei ilicite comise de unuldin soţi.

- faptul însuşirii să fi fost săvârşit de către unul din soţi.- masa bunurilor comune să fi înregistrat un spor prin achiziţionarea de noi

bunuri.- între faptul însuşirii săvârşit de unul din soţi şi sporul de valoare a bunurilor

comune să existe legătură cauzală.

ÎMPĂRŢIREA BUNURILOR COMUNE ÎN TIMPUL CĂSĂTORIEI

Art. 36 alin. (2) C. fam. permite, în mod excepţional, partajul în timpulcăsătoriei, exclusiv pe cale judiciară, partaj care poate viza fie întreaga masă abunurilor, fie numai o parte.

A) Împărţirea bunurilor comune la cererea creditorului personal alunuia dintre soţi, formulată pe cale principală

Creditorul rămas neîndestulat după urmărirea bunurilor proprii ale soţuluidebitor poate obţine acoperirea restului de creanţă cerând partajarea bunurilor comune.

Acest procedeu va asigura infuzia de bunuri în patrimoniul propriu aldebitorului, ceea ce face posibilă continuarea urmăririi, până la acoperirea integralăa datoriei.

B) Împărţirea bunurilor comune la cererea unuia dintre soţi, formulatăpe cale principală

Partajul bunurilor comune în timpul căăstoriei are întotdeauna caracter judiciar.

Partajul are caracter ireversibil, în sensul că bunurile atribuite fiecăruia dinsoţi devin bunuri proprii ale acestuia.

BIBLIOGRAFIE

44



1. Emese Florian, Dreptul familiei, edi ia a II-a, ţ Editura C.H. Beck, Bucureşti,2008 site www.legalis.ro

2. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Edi ia a VIII-aţ rev zut şi completat , Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006ă ă ă

3. Genoveva Aioanei, Emil Poenaru, C s toria şi divor ul,ă ă ţ Editura Hamangiu,Bucureşti, 2008

4. Alexandru Bacaci, Raporturile patrimoniale în dreptul familiei, EdituraHamangiu, Bucureşti, 2007

5. Emese Florian, Protec ia drepturilor copilului, ţ Edi ia a II-a, Editura C.H. Beck,ţ Bucureşti, 2007

6. Elena Roşu, Dreptul familiei. Practic judiciar . Hot râri C.E.D.O.,ă ă ă EdituraHamangiu, Bucureşti, 2007.

7. Teodor Bodoasca, Legislatia adoptiilor. Comentarii si explicatii, Editura AllBeck, Bucuresti, 2006

8. Ion Imbrescu, Tratat de dreptul familiei. Familia. Protectia copilului. Elementede stare civila (curs de teorie si practica), Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2006

9. Gabriel Mihai, Dreptul Familiei şi acte de stare civilă, Curs Universitar, EdituraEx Ponto, Constanta, 2006

10.Nicoleta Diaconu, Legea aplicabila c s toriei şi divor ului cu element str ină ă ţ ă ,Editura Lumina Lex, 2006

11.Adrian Pricopi, Bianca Pricopi, Rudenia în dreptul român, Editura LuminaLex, 2006

12.Alexandru Bacaci, Codruta Hageanu, Viorica Dumitrache, Dreptulfamiliei, Editura All Beck, Bucuresti, 2005

13.Teodor Bodoasca, Dreptul Familiei, Editura All Beck, Bucuresti, 200514.Adriana Corhan, Dreptul Familiei, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 200515.Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Adop ia. Protec ia şi promovarea ţ ţ

drepturilor copilului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 200516.Dan Lupaşcu, Dreptul Familiei, Editura Rosetti, Bucureşti, 200517.Marcel Ioan Rusu, Protec ia juridic a minorului ţ ă , Editura Rosetti, 200518.Milena Tomescu, Dreptul familiei. Protec ia copilului ţ , Editura All Beck,

Bucuresti, 200519.Florin Ciutacu, Codul Familiei Român adnotat , Editura Themis, 200420.Paul Vasilescu, Regimuri matrimoniale. Parte Generală, Editura

Wolterskluwer, 200321.Marcel Rusu, Procedura divor ului în dreptul român, Editura Wolterskluwer,ţ

200322.Marieta Avram, Flavius Baias, Legisla ia familiei ţ , Editura All Beck, 200123.Maria Banciu, Dreptul Familiei. Teorie şi practică, Editura Argonaut, Cluj-

Napoca,199824.Adriana Corhan, Dreptul Familiei. Curs de teorie şi practică, Editura Avgvsta,

Timisoara, 200025.Maria Harbada, Dreptul familiei şi starea civil .ă Teorie şi practic judiciar ă ă,

Editura Funda iei Academice “Gh. Zane”, Iaşi, 2001ţ26.Gabriela Lupsan, Dreptul Familiei, Editura Junimea, Iaşi, 200127.Ion Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, Bucuresti, 2002 28.Corneliu Turianu, Dreptul Familiei – practic judiciar comentat şi adnotat ă ă ă ă,

Editura Pinguin Book, Bucuresti, 200429.Ştefan Cocoş, Dreptul Familiei (2 vol.), Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001

45

l Elemente de Dreptul Familiei Si Acte de Stare Civila Partea 1

Documents

Transcript of l Elemente de Dreptul Familiei Si Acte de Stare Civila Partea 1