Katharsis

5/8/2018 Katharsis - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/katharsis 1/5

Ubersfeld, Anne , Termenii cheie ai analizei teatrului,

CATHARSIS

Cuvântul grec, puţin echivoc, înseamnă purificare, epurare,purificare dar şi purgaţie într-un context medical, sens la care afost necorespunzător redus dar din care păstrează anumiteconotaţii. Plecând de la acest ansamblu de sensuri, Aristotel,

într-o frază, elaborează teoria: „Tragedia este o imitaţie(mimesis*) a unei acţiuni (…)care prin intermediul (dia) milei şifricii produce epurarea (catharsis) unor astfel de emoţii

(pathemata)” (Poétique, VI).Este vorba deci:

a) de a produce imitarea evenimentelor sau elementelor careprovoacă emoţii („pasiuni”), în această situaţie frică şimilă;

b) de a obţine prin acest spectacol un fel de eliberare deaceleaşi emoţii (pasiunii).

Travaliul poetului tragic plăsmuieşte un model emoţional, care

are succesiv (sau simultan?) un dublu efect: să stimulezeemoţia şi să o „purifice”. Este evident că ceea ce produceefectul cathartic este operaţiunea estetică. Greu de spus dacăaceastă „epurare” epurează şi alte pasiuni ale spectatorului,dacă efectul cathartic este o „epurare” eliberatoare, o purificaremorală. Este interpretarea catharsis-ului pe care o dă vârstaclasică dar şi Schiller (în Prefaţa la Briganzii): „Scopul tragedieieste de a instala în noi, pe căi estetice, acea libertate de spirit

când aceasta a fost violent suprimată de pasiuni,” De aceastăchestiune se leagă problema agasantă a moralităţii teatrului:catharsis-ul are el un efect liniştitor asupra întregului universpasional al spectatorului? Sau dimpotrivă nu este decât ouşurare pasageră care nu compensează efectul dizolvantprodus de transpunerea pasiunilor? S-a recunoscut tezacreştină şi cu deosebire jansenistă. În era modernă, Goethe, darmai ales Nietzsche revin (cu nuanţe) la semnificaţia şi la

funcţionarea estetică a catharsis-ului. Cum a acţionat însă

1



estetica tragică? Prin măreţia acţiunii („nobilă”, „aleasă” spuneAristotel)? Prin frumuseţea poetică a expresiei? Sau prin altemijloace şi nu estetice, ci psihice? ►Spectator, Denegare.

Bibliogr.: Aristote, 1980.

katharsis

Borbely, Ştefan, De la Herakles la Eulenspiegel , Editura DACIA, Cluj-Napoca, 2001

comedia (cartea a II-a a poeticii lui aristotel - pierdută)

Cartea a II-a a Poeticii lui Aristotel - unde erau explicate toate detaliile legate de comic - s-a pierdut. Ea a fost

reconstituită, însă, în Tractatus Coislinianus, anonim.

24

Katharsisul tragic e un efect al decantării fricii prin intermediul spectacolului; în cartea I a Poeticii, Aristotelscrisese că tragedia produce katharsis („curăţirea acestor patimi”) „stârnind mila şi frica” b7. Prin urmare - scrie

Tractatus-ul -, tragedia „are ca mamă durerea”, spre deosebire de comedie, care „are ca mamă râsul”.

Vasile, Mihai, Mic dicţionar de termeni teatrali, Editura LIBERTAS, Ploieşti, 2005

katharsis

Termen din limba elenă al cărui sens originar era acela de „purificare”. Conceptul a avut încă de la început o

arie de cuprindere foarte largă. Pe lângă atributele sale estetice, katharsisul era şi un atribut al vietii religioase

(purificarea mistică a sufletului de atributele senzualitătii şi corporalitătii) sau al terapeuticii medicale

(eliminarea umorilor negative etc). Aristotel, în „Poetica”, a folosit pentru prima dată termenul, definind scopul

tragediei: katharsisul este o purificare a pasiunilor. „Tragedia este imitaţia unei acţiuni alese, care,

55

stârnind mila şi frica, săvârşeşte curălirea acestor patimi” — scrie el.

56

Vasile, Mihai, Mic dicţionar de termeni teatrali, Editura LIBERTAS, Ploieşti, 2005

Oprea, Ştefan, Introducere în teoria dramei, curs în manuscris

katharsis-ul

Dar ce estekatharsis

-ul? Zice Aristotel: „Purificarea (k.) este un mijloc de armonizare a tendinţelor noastre naturale; asta însemnând a ne desface de pasiunile pe care le-am contractat prin obicei şi prin educaţie”.

„Purificarea înseamnă transformarea pasiunilor într-o dispoziţie virtuoasă.

Oprea, Ştefan, Introducere în teoria dramei, curs în manuscris

Pandolfi, Vito , Istoria teatrului universal, vol. I, Editura MERIDIANE, Bucureşti, 1971

SCOPUL TRAGEDIEI (edoné, catharsis)

Analizându -şi desfăşurarea, rezultă din logica lucrurilor scopul însuşi al imitaţiei. Aristotel vorbeşte în

mai multe rânduri de o edoné , ca despre o senzaţie pe care trebuie să o suscite opera în spectator, pentru ca

scopul ei să fie atins în întregime. Iar aceasta nu e identică pentru toate genurile poetice, ci apare diferenţiată

2



potrivit diverselor caracteristici ale creaţieiartistice. Această edoné constituie aşadar scopul imitaţiei, ca o emoţie

plăcută pe care opera i-o produce

31

spectatorului, iar tragedia, tocmai pentru că este superioară epopeii, produce o edoné mai puternică. Ea trebuie să

se identifice cu senzaţia pe care o produce catastrofa peripeţiei respective, este mila ce apare, după cum spuneValgimigli, „ca termen mijlocitor sau de trecere de la perturbarea precedentă, la echilibrul restabilit”: este

catharsis, purificarea, descărcarea, eliberarea de un sentiment de groază care încleştează gâtlejul şi care, în faţa

catastrofei ireparabile, se transformă în milă.

32

Pandolfi, Vito , Istoria teatrului universal, vol. I, Editura MERIDIANE, Bucureşti, 1971

Liiceanu, Gabriel, Tragicul, O fenomenologie a limitei şi depăşirii, Editura UMANITAS, Bucureşti, 2005

catharsis (aristotel)

ARISTOTEL, De arte poetica liber, recognovit Rudolfus Kassel, Oxford University Press,1965.

De la Schiller încoace, ponderea reală pe care o are Poetica în discuţiile privitoare la tragic scade, deşi numele

lui Aristotel nu încetează să fie invocat, în special în legătură cu conceptele de „milă”, „frică” şi catharsis.

166

Conceptul de catharsis este singurul din teoria aristotelică a tragediei care a putut fi speculat în mod efi-

cace de teoria modernă a tragicului. Cercetarea istorică nu a căzut la o înţelegere asupra sensului pe care Aris-

totel însuşi 1-a atribuit conceptului. Formularea „săvârşind prin milă şi frică purificarea acestor emoţii” nu este

deloc limpede, căci face din milă şi frică deopotrivă conţinuturi ale catarsei şi obiecte ale unei depăşiri finale. Nedumerirea exprimată de FONTENELLE (1691, XIV) îşi are de aceea rostul ei, şi ea este poate prima care a

propus o desolidarizare a conceptului de contextul criptic în care ni s-a transmis: „N-am înţeles niciodată

purgarea de pasiuni cu ajutorul pasiunilor înseşi; mi se pare că pe această cale n-aş spune nimic. Dacă cineva

este purificat în acest chip, să-i fie de bine; tot nu prea văd însă la ce bun să fii vindecat de milă.” În interpretarea

tradiţională, care urcă până la Lessing, accentul a căzut pe călirea caracterului privitorilor, tragedia fiind

înţeleasă ca o şcoală a virtuţilor stoice, mai apoi însă pe purificarea etică a receptorului, realizată în marginea

milei care deschide către universalitatea umanului. Conceptul de catharsis nu a fost pus însă în adevărata lui

valoare decât în estetica modernă, când a trebuit să se confrunte pe de-o parte cu esenţa esteticului ca izolare, pe

de altă parte cu ambivalenţa sensibil-raţională a sublimului. Estetica germană de la începutul secolului (în special

HAMANN, 1911) a pus înţelegerea purificării în ecuaţie cu efectul operei de artă, acela

167

de a produce – prin izolare - „o ridicare a omului deasupra propriului său mod de a fi cotidian”. Această analiză a

fost dusă până la capăt de Lukács (1972, 784 şi urm.), iar catharsis a devenit „categorie generală a esteticii”. Pe

de altă parte, teoria kantiană a sublimului, aplicată de Schiller la tragedie, a suprimat înţelegerea tradiţională a

purificării ca pură nemijlocire (purgarea emoţiei prin emoţie) şi a făcut apel mai ales la resorturile raţionale ale

receptorului; căci elevaţia pe care o provoacă un spectacol de complexitatea tragediei nu poate fi obţinută ca

simplă trăire, ci preponderent prin intermediul unei comoţii raţionale.

168

3



Liiceanu, Gabriel, Tragicul, O fenomenologie a limitei şi depăşirii, Editura UMANITAS, Bucureşti, 2005

Omul grec, Coordonator: Vernant, .P. (Vegetti, Mario, Omul şi zeii), Editura POLIROM, Iaşi, 2001

katharsis

Aşa cum la origine ideea de contaminare este materială, la fel de materială rămâne în forma rituală procedura de purificare (katharsis). Este vorba de o abluţiune efectuată cu apă (mai rar de o fumigaţie); aceasta vizează

aducerea individului murdar, impur, la starea de curăţenie, deci de puritate, cerută de statutul său de cetăţean.

Abluţiunea purificatoare se va efectua în toate cazurile în care omul se întâlneşte, chiar şi fără vină, cu fenomene

potenţial contaminante, cum ar fi naşterea, moartea, sexul, boala. În cartea a noua a Legilor, Platon recomandă

acest ritual şi în cazurile de omucidere involuntară sau legitimă; este necesară purificarea după un raport sexual

înainte de a te apropia de obiectele de cult; în mod similar, va fi purificată casa în care s-a născut sau a murit

cineva. În cazurile mai grave de miasma, ritualul va fi îndeplinit după indicaţiile conţinute în răspunsul cerut de

la preoţii lui Apollo, zeul purificator prin excelenţă (kathartes).

244

Omul grec, Coordonator: Vernant, .P. (Vegetti, Mario, Omul şi zeii), Editura POLIROM, Iaşi, 2001

Borbely, Ştefan, Mitologie generală , Editura LIMES, Cluj-Napoca, 2004

katharsis-ul orfic şi ekstasis-ul dionysiac

Comparând tehnica de purificare orfică (katharsis) şi cea exploziv-dionisiacă, bazată pe enthousiasmos

[en theos siasmos = a fi locuit de către zeu] şi ekstasis [ieşire din sine, i-limitare], ajungem la o distincţie clasică

pentru această alăturare contrastivă: ambele se bazau pe transe extatice (...), diferenţa fiind dată de jocul

temporal al transei şi de finalitate: ekstasisul dionisiac asigura o eliberare vremelnică, foarte intensă, „fierbinte”

(prin mania -nebunia ritualică dezlănţuită - care-i cuprindea pe participanţi), în vreme ce katharsisul orficreprezenta o tehnică de purificare permanentă, „rece”, sistemică, ceea ce presupunea devoţiune pe viaţă şi un stil

existenţial auster, seren, simbolizat de câteva semne de recunoaştere ale orficilor, care aveau acoperire doctrinară

strictă, dar care le-au adus şi o mulţime de necazuri, fiind persecutaţi.

74

Katharsis-ul desemnează, în consecinţă, actul sistematic, întins pe durata unei întregi vieţi - ceea ce-l transformă

în etică - de „moşire” a sufletului de lumină pe care fiecare orfic îl are în el însuşi, corespondentul negativ, dar

complementar, al acestei tehnici de purificare fiind „suferinţa” corpului ca atare, asociat de către Platon, cum am

văzut, unei „greşeli” misterioase.

79

Borbely, Ştefan, Mitologie generală , Editura LIMES, Cluj-Napoca, 2004

Dicţionar de psihiatrie şi de psihopatologie clinică , UNIVERS ENCICLOPEDIC, Bucuresti, 1998

Sub directia lui JACQUES POSTEL

Aristotel a făcut din catharsis pivotul concepţiei sale despre tragedie: funcţia tragică ar consta în „purificarea" pasiunilor nefaste (teamă, milă), prin punerea în joc, cu prilejul unor reprezentapi teatrale, a unor acte „virtuoase

4



şi desăvârşite". J. Breuer şi S. Freud reiau acest termen pentru a desemna prima lor metodâ psihanalitică: re-viviscenla unei situapi traumatice ar elibera afectul „uitat", iar acesta i-ar restitui subiectului mobilitatea pasiunilor. Catharsisul, la Freud, este legat de practica hipnozei; cea mai bună dovadă în acest sens este faptul căatunci când elaborează noliunile de transfer şi de asocia¢e liberă, abandonând hipnoza el abandonează şi cathar-sisul.Freud va sublinia, la mult timp după aceea (în 1920), că a trecut la aceastil

331

abartdonare atunci când a observat paradoxul determinat de noliunea de catharsis: dacă, într-adevăr, oricereviviscenjă a scenei determină o purificare, nu este de înteles de ce repetarea sa nu s-ar însoli cu o uşurare cuatât mai mare. Pe de altă parte, nu se înlelege de ce faptul de a trăi o scenă traumatică ar trebui să-i aboleascănocivitatea. Aşadar, transferul nu este, probabil, o revivisceniă a unei scene din trecut. Abandonarea notiunii decatharsis marchează intrarea lui Freud în psihanaliză.

332

5

Katharsis

Documents

Transcript of Katharsis