JURNALUL VIEŢII MELE(1984)

de FLORIN CONTREA

1 ianuarie, 1984, (duminecă)O autentică zi de odihnă. Azi nici n-am ieşit din casă, am făcut ceva gospodărie, ne-am jucat cu Alina, am dormit mult. Am citit, nu prea mult, şi acum încerc să scriu ceva, până nu se trezeşte fetiţa. Am profitat de apa caldă şi am spălat rufe până târziu. Obosiţi fiind, ne-am culcat, pur şi simplu. Am ştiut de miezul nopţii numai după vuietul sirenelor şi detunăturile tradiţionale la această ocazie. Momentul simbolic, ne-a scăpat cumva, prin somn. Nu regret nimic, fiecare zi îşi are specificul ei iar viaţa, întotdeauna e imprevizibilă. Chiar azi am terminat povestirea Întâlnire cu E.T. Începutul e bun.

¤6 ianuarie, 1984, (vineri)E primul drum făcut la Vucova în acest an, împreună cu Viorica. Dimineaţă rece, puţină lapoviţă. Am dus pâine proaspătă, cumpărată chiar de la brutăria fabricii de pâine din Iosefin. De la sat am adus ceva cârnaţi şi vin roşu. Ieri ne-a vizitat unchiul Nelu cu Lăcrămioara. Cu toţi ne-am bucurat, mai ales Alina cea mică (de aproape 4 ani). Filme în oraş nu sunt, precizez, nu sunt din acelea care să-şi merite timpul şi banii. Regret.

¤12 ianuarie, 1984, (joi)De o săptămână Alina e acasă, - cam răcită. Acum e bine, mai are tratament... Viorica e în reciclare cu Organizaţia de pionieri. Eu, oficial sunt în activitate, dar „elevii” mei au concediu. Povestirea cu E.T. – o consider nereuşită. Poate o refac, dar nu ştiu când. De 9 zile lucrez la Şantaj, povestea unui oraş aflat sub ameninţarea morţii atomice. Nu ştiu cum va evolua. E greu.

¤22 ianuarie, 1984, (duminecă)O lebădă, iarna, primul film din anul acesta, o producţie românească – regia Mircea Mureşan. Scenariul, Pavel Everac. Intrepretează excelent Octavian Cotescu şi Forry Eterle, pe care-l regret mult. Pe interpreta principală, deşi joacă bine, n-am reţinut-o. Povestea în sine nu are nimic senzaţional. Un responsabil comercial are nevasta bolnavă, la spital. Se îndrăgosteşte de o „lebădă”, - balerină de la Operă. Până la sfârşitul filmului, aceasta-l ruinează. Bine realizat film.Marţi, alt drum la Vucova. Drumul îngheţat, potrivit pentru mersul pe jos. Vântul puternic, norii şi priveliştea până-n depărtări... Văd: Dealurile Silagiului şi Muntele Semenic. Nici urmă de zăpadă pe drum... Ploaia a venit pe urmă, după câtva timp, iar a apărut zăpada...Lectură: la Cenaclul Hg. Wells, de la Casa de Cultură a Studenţilor. Citesc trei schiţe: Testul din metrou, Şantaj şi Visul din coşmar. Oficial, discuţiile au fost conduse de dl. Mircea Şerbănescu, – cunoscut scriitor şi animator cultural din oraş. Cu păreri a contribuit şi Viorel Marineasa şi autorul de s.f. - Lucian Ionică.Pozitiv: măiestria descrierilor, arta de a crea o atmosferă halucinantă, dialoguri antrenante, capacitatea (foarte rară), de a realiza descrieri artistice ale unor aparaturi extrem de complicate, stilul fără cusur.

1

Negativ: unele subiecte superficiale, prea multe dialoguri, ar trebui mai multă ambiguizare a acţiunii, caracterele personajelor sunt numai sugerate, nu sunt reliefate la nivelul acţiunii, - lipsesc conflictele. Mi-au fost sugerate unele scenarii posibile pe baza datelor din povestiri, care „le-ar da mai multă viaţă”. S-ar cere o mai mare apropiere de viaţa şi sufletul personajelor, - în speţă, – de sufletul omului, aşa cum este el. S-a remarcat şi că pornesc de la general spre particular, când ar fi mai bine invers.Oricum, consider această confruntare cu publicul cititor avizat, - un pas important pentru evoluţia mea viitoare. Desigur, va trebui să muncesc mult, mult mai mult...

¤4 februarie, 1984, (sâmbătă)M-am îmbolnăvit destul de rău la gât: amigdalită şi angină acută. Am suferit cumplit, mai ales în primele zile. Nu puteam să înghit mai nimic, gâtul şi ganglionii fiindu-mi umflaţi. Încă sunt sub tratament: eritromicină şi vitamina A şi B complex. Mă simt ceva mai bine, dar, până la vindecare mai este...

¤5 februarie, 1984, (duminecă)Spuneam de un „spray” minune, – Propolis. Azi am constatat, – experimental, – că suferinţa mi-a fost considerabil agravată de o alergie provocată tocmai de... Propolis. Când să mă vindec, iar s-a umflat gâtul. Noroc că am aflat cauza. În plus, s-a mai adăugat şi o ceaţă densă, teribil de nesănătoasă.M-am considerat în „concediu de boală” şi pe plan literar. Bat pasul pe loc. De fapt, sunt extrem de sensibil, nu pot să mă concentrez când nu mă simt bine sau sunt obosit...

¤7 februarie, 1984, (marţi)Astăzi s-a marcat o zi istorică. Doi astronauţi americani au zburat liberi prin spaţiul cosmic până la 100 de metri distanţă de naveta Challanger, – la al patrulea zbor al său. „Un mic pas pentru Armstrong, un salt uriaş pentru mine” a exclamat Bruce Mc. Candless, primul „pieton al spaţiului”. L-a urmat Robert Steward. Deplasarea se realizează cu un sistem autonom de deplasare cu rachete de azot, amplasate pe un fotoliu special. Nu mai e nevoie de „cordunul ombilical” prin care să se trimită oxigen. E o realizare pe care nu mi-am imaginat-o anterior, şi care m-a luat prin surprindere. Acum se pot realiza construcţii gigantice în spaţiu. Iată, imaginea lui Superman – evoluând liber în cosmos, transpusă în realitate.

¤13 februarie, 1984, (luni)Vreme frumoasă dar rece. Toată ziua a viscolit, vântul a bătut cu putere şi cu ninsoare umedă. Am ţinut-o acasă pe Alina. Am mers mult prin oraş într-o atmosferă de coşmar.Viorica s-a dus spre Niţchidorf pe o rută ocolită, – pe la Gătaia, din cauza intemperiilor. Nu a mai ajuns la destinaţie, că nu mergeau trenurile, şi a revenit acasă cu alt tren. Aici nu e zăpadă, doar ger sticlos, uscat.

¤20 februarie, 1984, (luni)Ninge cu fulgi mari. Zilele se scurg monoton. În U.R.S.S. – sunt schimbări mari la conducerea înaltă. După moartea preşedintelui Leonid Brejnev şi a lui Iuri Andropov, a fost numit Konstantin Cernenco. Are şi el 72 de ani. Vom vedea ce va urma...

2

Povestea călătoriilor, un film sovietic-cehoslovac-român. Basm în mediu medieval cu un Făt-Frumos cam bleg şi aiurit şi-o Cosânzeană destul de lălâie. Are „harul” invenţiilor, în contrast cu puterea malefică a fratelui ei, de a „atrage” bani. Este multă butaforie, scene de vis, – burleşti şi groteşti. Film de nivel inegal.Mă chinui de 36 de zile cu o povestire care nu vrea să se închege. Duc o luptă constantă şi disperată cu un material, ce de drept, destul de dificil. Am reuşit cu greu să termin prima pagină. Sper că atunci când va fi gata, - (nu ştiu dacă va fi), - să-şi justifice osteneala.

¤3 martie, 1984, (duminecă)După Filmul stereo-holografic, o schiţă de două pagini, puţin halucinantă, - am început lucrul la un program mult mai ambiţios, pe care nu ştiu cum îl voi duce la capăt. Adică, vreau să-mi rescriu povestirile anterioare, unificându-le stilistic (în primul rând), în vederea unui ipotetic volum de povestiri. Am început Ochelarii astigmatici – prima mea povestire de acum doi ani. Mi-este cam greu, căci, nu numai stilul trebuie refăcut ci, parţial, şi subiectul, care nu mă mai satisface. E şi firesc, pentru un începător...

¤8 martie, 1984, (joi)Azi e ziua de naştere a Alinei, care se suprapune fericit, peste cealaltă sărbătorire, – cea oficială, - a femeii. I-am cumpărat nişte bibelouri care, - spre bucuria noastră, - i-au făcut plăcere. Acestea sunt: un jder graţios, un fluturaş, un peştişor zburând pe val, un puişor de gâscă, - toate pe un mare platou albastru.Ieri a văzut Punguţa cu doi bani, - un spectacol public la Grădiniţa de la Teatrul de Păpuşi. Pentru ca bucuria să-i fie deplină, i-am făcut breton pe frunte, lăsându-i părul pe spate, să-i ajungă de codiţe, dacă va dori... Şi aşa, viaţa ni se trece...Alt recital de proză s.f. – la Cenaclul Hg. Wells, duminecă, 4 III a.c. Nu le-a plăcut deloc ce le-am citit, eram aproape sigur, - era o nucă prea tare, pe plan stilistic, – aproape de manierism. În schimb, colegilor de breaslă, în speţă, colegului Viorel Marineasa, lor le-a plăcut, şi – dacă va fi posibil, va ajunge la Ştiinţă şi Tehnică, revista lor preferată. M-aş bucura, cum să nu, să fie publicată, deşi, cum de obicei sunt cam sceptic, - iluzii nu-mi fac. Aproape că mă obsedează stilul de proză ritmată, - e bine şi nu prea, - în fine, mai vedem şi altă-adată...

¤12 martie, 1984, (luni)Ringul, film de Sergiu Nicolaescu după un scenariu de Ioan Grigorescu. E vorba de un meci de box „pe viaţă şi pe moarte” într-un parc de distracţii berlineze. Şoferul de cursă lungă, Andrei, joacă o partidă de box cu „Golemul”, o gorilă hâdă de fost nazist. Andrei, şi-l reaminteşte pe fostul adversar, fost paznic dintr-un lagăr de concentrare, unde fusese închis şi el, – în timpul războiului. Drept pentru care, cei doi îşi cară la pumni, tot filmul, fără cruţare, dar şi fără o gradaţie dramatică a evenimentelor, ceea ce face ca povestea să devină cumplit de monotonă şi de plicticoasă... în ciuda cadrului „extra” care de doreşte distractiv.Azi am terminat Voiajul straniu, o versiune comprimată şi esenţializată a primei mele povestiri s.f. de acum doi ani: Ochelarii astigmatici. Voiam numai să o cizelez puţin stilistic, şi iată că a ieşit cu totul altceva. O pagină şi jumătate de text dens, - puţin pentru

3

un volum, dar important, pentru mine, cred, pe plan valoric. Cel puţin pentru moment, îmi oferă satisfacţie.

¤22 martie, 1984, (joi)Vinerea trecută am refăcut stilistic Coşmarul lui Fernando, povestirea pe care am publicat-o anul trecut în Paradox. Acum, tocmai lucrez la altă povestire, pornind din Cabina timpului, care acum nu-mi mai place deloc. Mi se pare prea schematică şi superficial scrisă.Deşi am trecut de echinox, se menţine un timp de iarnă târzie. A fost senin, soare cu dinţi, azi cerul e acoperit.Viorica se pregăteşte pentru reciclare – în vara ce vine. Duminecă dimineaţă are cursuri de reciclare, – tocmai când aveam şi eu cenaclu s.f. Din păcate, eu trebuie să renunţ.

¤27 martie, 1984, (marţi)Viorica va rămân peste noapte – săptămânal, la Vucova, - de luni spre marţi. Pleacă luni seara şi revine marţi la 14,10. Când am ore, rămâne mama cu Alina. După ce ea pleacă, rămân eu să o culc pe fată. Mă scol, ca de obiei, la 5 dimineaţa, – lucrez o oră şi citesc.Apoi o pregătesc şi o duc la grădiniţă. Programul este astfel destul de încărcat.

¤31 martie, 1984, (sâmbătă)Ne-am sculat la ora 4 fără 20 minute, după ce, din oră în oră, am tot verificat ceasul. Pe la ora 5, împreună cu Viorica, am fugit pe jos, la gară, să nu piardă trenul. De acolo, – la coadă la alimentară, pentru: lapte, pâine albă, apă minerală - până la 6,25. Întors acasă, – ascult radio, mănânc ceva, apoi – la 7, 15. Hai, sus, Alina! – Ne aşteaptă grădiniţa! Nu a prea vrut, - puţină mârâială, până la urmă am echipat-o, şi la 8 era deja la „slujba” ei.O oră lectură, apoi, scris, – nu mai mult de 40 de minute, timpul e bani! Ultima povestire terminată era Galaxia policromă, scrisă iniţial în decembrie 1981. Acum e mai compactată şi finalul mai... dur. În fine, astăzi, am pornit la drum din nou o Proiecţie holografică, pe care o consider ratată, va deveni o altă povestire: Fotografie în relief. Nici nu ştiu bine cum va arăta, abia o încep şi, – de altfel, mai am timp, pentru altădată... Va mai trebui să alerg, să procur spanac, apoi alte cumpărături, azi trebuie să primesc banii, apoi, la ore – între 14 – 16,30.Joacă pentru doi, film emoţionant, cu Nikita Mihalkov – regizor şi scenarist. E amuzant, duios, şi sincer precum viaţa, are şi scene mai „moi”, şi altele mai „dure”, e bine făcut şi îmi place...

¤2 aprilie, 1984, (luni)Miercuri mama s-a dus iar la Oradea, unde mătuşa Ileana Mangra e bolnavă grav cu de toate celea... Face şi ea ce poate.Ieri Alina a stat cu fratele meu, până am venit eu de la cursuri. Viorica era la reciclare.N-am mai reuşit să ies cu Alina prin oraş, e frig, deşi era vorba să se mai încălzească timpul. Un regim sever de economie – vine primăvara! Alina a crescut, şi iar are nevoie de hăinuţe potrivite pentru tot felul de vreme... Zilnic mă culc după ora 22, şi mă scol înainte de ora 5. Duc lipsă de somn şi sunt tot timpul obosit.

¤

4

15 aprilie, 1984, (duminecă)Acum elevii au vacanţă. Luni am fost la Vucova, o excursie deosebit de plăcută, deşi nu e uşoară. Rău fără cursă dar... Timpul e cald la amiază, dar e rece seara şi dimineaţa. Nu se mai dă căldură nici la calorifer, deşi ar cam trebui...Am terminat o scurtă schiţă de numai o pagină: Portretul tridimensional, un subiect dificil privit din punct de vedere poetic. Subiectiv îmi place, dar obiectiv, – cred că ar mai trebui ceva... Nu ştiu.Transcriu un frgment dintr-un „Jurnal de creaţie”:„Durată mai mare, subiect mai complex, conflict mult mai „încordat”. E nevoie de un erou credibil, un autentic „luptător” care va birui greutăţi insurmontabile şi va învinge în final, după un „meci” de mare luptă, spectaculos. Esenţialul e că va răzbi prin forţa sa morală de neînfrânt, sfidând agresiunea forţelor maligne.Eroul meu se numeşte Val. E vorba de un mic „bildungsromann”. Dar, cum va acţiona, ce primejdii îl pândesc, şi-n ce tărâm se va duce lupta? Ei, bine, asta încă nu e clar. Va stabili, probabil, „dicteul meu automat”. Deşi nu sunt suprarealist, şi nici nu m-am gândit să fiu vreodată.Care e totuşi, ideea s.f. atunci? Încă nu ştiu... Voi stabili pe drum, probabil, Dar cum?...În lupta asta necurmată, cu un vrăjmaş perfid şi crud, voinţa să fie cel mai sigur aliat. Iar cadrul de de pornire să fie banal, foarte banal, - o staţie de tramvai sau, poate, de metrou, ori labirint de străzi în care... sau spaima ce se insinuează subtil în cuget, fără sens... De ce?Într-o periferie de oraş puţin provincial, o bandă de extratereştri împrăştie spaimă printre locuitori, fac tâlhării, comit omoruri... Nu-i nimeni destul de vrednic să-i răpună, dispar la orice încercare de a-i captura. Ajuns, fără să ştie cum, - ostatic la ei, Val va lupta. Prin propria sa voinţă care... Problema asta-i şi e grea...Ori poate că nu-s decât roboţi teleghidaţi de undeva, din spaţiu? Mai poţi să ştii?- Cum circulă zvonurile-n oraş... Se spune că sunt îmbrăcaţi în negru... Aşa se pare, şi-s aşa feroci... Nici nu-ndrăznesc să ies din casă... Poliţia ce face?- Nici unul nu au prins, parcă-s croiţi din gumă. Au tras în ei, degeaba... L-au ciuruit de tot pe unul...- Şi?- Ce să-ţi mai povestesc, a dispărut şi nu-i...- Se poate?- Mi-au zic că-au ştampilat pe unul, drept pe frunte, apoi acela a devenit total amnezic. Nici cine e n-a mai ştiu, nimic, nimic...- Captează energia psihică din om, memoria, poate voinţa... Ştiu unul care chiar la spital a nimerit...-Ce spui? Nu cred... etc.Deci, încep cu o discuţie, pe stradă, la o cafea, sau la bufet... ”

¤18 aprilie, 1984, (miercuri)Secretul lui Bachus, film românesc de Geo Saizescu pe un scenariu de Titus Popovici. Joacă multe „vedete”, – combate corupţia, în special în zona alimentaţiei, la modul cel mai grotesc. Conţine mult kitch de proastă calitate, dar sunt şi două figuri de expresie, interesante. Sunt cei doi şefi de gang, - interpretaţi de Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Gh.

5

Dinică. Continuă seria grotesc-satirică, mai bine zis, penibilă, din brigada „mărunţişuri”. Are succes de public dar, pe mine asta nu mă prea atrage.Momentan, trec printr-o criză de inspiraţie. Nu reuşesc să „prind” un bun subiect de s.f. – fără de care, orice povestire e „apă de ploaie”. Mai perseverez, oricum, tot n-am altceva mai bun de făcut...

¤24 aprilie, 1984, (marţi)Alt drum la Vucova – tur - retur. Adevărată baie de lumină şi aer curat în plină natură... Alergat cum sunt, – toată ziua printre ziduri, - o ieşire de acest fel e foarte reconfortantă. Deşi vremea e rece, foarte rece pentru primăvară. Nu se mai termină frigul...O afacere murdară, film francez, despre corupţie şi trafic de stupefiante. Aceasta pesupune violenţă, crime, tâlhării. Comisarul, rezolvă un „caz”, dar problema rămâne. Ca film, e bine realizat. O excelentă interpretare: Marlene Jobert.Sunt mereu în căutare de subiecte „tari”. Am isprăvit prelucrarea povestirilor mele mai vechi iar acum... acum simt că trebuie să abordez o altă arie tematică. Nu ştiu prea bine în ce direcţie s-o pornesc.

¤4 mai, 1984, (vineri)Trebuie să recunosc că în ultimele zece zile nu s-a întâmplat nimic deosebit, vrednic de notat. Nu am văzut nici un film, nu am terminat nici o povestire, n-am citit nimic extraordinar, n-a fost nici un eveniment senzaţional pe plan mondial. Să fi avut dreptate stoicii că totul se învârteşte în loc? Acumulările cantitative duc la salturi calitative? Dar când nu se acumulează nimic?Totuşi, există microevenimente:Vremea a oscilat brusc de la călduri caniculare la un îngheţ aspru, – frig uscat, apoi un frig umed, ceva ploi reci şi acum, iată, iar caniculă. Drum tur-retur la Vucova. Din cauza frigului, au fost distruşi toţi pomii din livezi: pruni, peri şi nuci. Via a fost lovită grav, dar se va reface parţial. Sunt pierderi serioase şi la cartofi şi la alte legume.Viorica a suferit mult din cauza unei măsele. O săptămână aproape, a trebuit să stea la pat, cu tratament de streptomicină şi ampicilină. Şi-a revenit, în fine.În 29 IV a.c. am susţinut cu „studenţii” mei, un „examen integral” seral, cu clasele I – IV. Mi-au promovat toţi cei 16 candidaţi. La 27 V a.c. a fost anulată o şedinţă de cenaclu, – tocmai când îmi venise mie rândul să citesc ceva. Nu-i nimic, amânăm pentru anul ce vine.Alina e la fel de vioaie, de jucăuşă şi de harnică. Colorează, desenează, cântă, ştie poezii.A fost şi la dentist de câteva ori şi i-au reparat câteva carii. E foarte curajoasă şi cuminte, nu s-a speriat şi nu a plâns.Eu mă pregătesc şi anul acesta de recensămânul şcolar pentru clasa I, – am două străzi de „efectuat” – tot cele de anul trecut.

¤15 mai, 1984, (marţi)Din 6 V a.c. Alina e în luptă cu varicela, - o boală afurisită, nu foarte grea, totuşi enervantă, şi nu e lipsită de pericole, dacă ar face complicaţii. Cel mai dificil lucru pentru mine, este că boala asta îi impune să rămână închisă în casă, timp de două săptămâni. E greu pentru oricine, mai ales pentru un copil mic.

6

Lucrez foarte încet şi foarte greu. Schiţa anterioară, Portretul tridimensional, mi-a luat , pentru o pagină, - 14 zile de lucru (câte 40 de minute „şedinţa”). Ultima – Ambiguizatorul pierdut, pentru o pagină şi jumătate mi-a luat 31 de zile – o lună întreagă. E adevărat, a ieşit un fel de text poetic, acţiunea e aproape absentă, am înfăţişat mai mult o stare de spirit lucrând enorm de mult pe stil. A ieşit ceva foarte rafinat, dar care nu mă satisface integral. Dar pornisem la drum având cu totul alte intenţii. Aşa se întîmplă uneoori în literatură.Pe 11 V. a.c. – fostul meu şef didactic de la Anul pregătitor, dl. lect. Vasile Goicu, şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul: Prozodia, mijloc de structurare a gândirii poetice. Conducător ştiinţific: dl. prof. dr. G.I.Tohăneanu,În 13 V. a.c. la Cenaclul Hg. Wells, a citit inginerul prozator s.f. - Constantin Cozmiuc. Are texte deosebit de interesante, abordează cam aceleaşi teme ca şi mine, dar le aprofundează ştiinţific şi e ceva mai „abstract”. Eu accentuez mai mult latura „psihologică”.După festivitate m-am dus la un... pahar de vorbă, cu dl. lect. univ. Ioan Popa, care mi-a fost asistent, – când eram eu student, la folclor, - apoi am fost şi colegi de catedră la Anul pregătitor. Discuţii, mai ales pe teme literare. În ceea ce scrie el, îl preocupă fantasticul literar în viaţa ţăranului. Îl fascinează vorbele de duh şi situaţiile groteşti. A fost într-adevăr, o zi mare. (Ce păcat: şi dl. Vasile Goicu, şi dl. Ioan Popa şi dl. Constantin Cozmiuc, - nu mai sunt în viaţă acum. Dumnezeu să-i odihnească.)

¤31 mai 1984, (joi)Exact acum două săptămâni am fost la Vucova. Am remarcat, vremea frumoasă, şi, pentru prima dată, am avut ocazia să călătoresc 4 kilometri, pe un ataş de motocicletă. N-aş spune că e cine ştie ce plăcere, mă dureau genunchii din cauza poziţiei incomode, şi aveam senzaţia că în orice moment aş fi putut fi aruncat cât colo. Dar, am ajuns cu bine. Ne-am cumpărat un frigider Arctic, – cu 4300 lei, cu congelator. Fram-ul cel vechi, l-am vândut pe 300 de lei. La Timişoara, a susţinut un concert extraordinar, dl. Grigore Pop, din Cluj. E soţul verişoarei mele, Dorina Maliţa, de la Oradea. El e lector universitar şi specialist în percuţie. Regret mult că, din motive profesionale, eu n-am putut participa.Eveniment istoric: a fost înaugurat Canalul Dunăre – Marea Neagră., la 26 mai a.c.

¤Zilele HELION – între 25 – 27 V. a.c. are loc tradiţionala întâlnire a cenaclurilor S.F. din ţară. Discuţiile sunt prezidate de scriitorul Mircea Opriţă. Autorul Mihau Grămescu, căruia i-am cerut părerea despre schiţele mele Portretul tridimensional şi Ambiguizatorul pierdut, mi-a scris pe un bilet: „Nu-mi plac. Desprinse de realitate. Lipsite de dramaticul major. Personajele nu se conturează. Nu le văd. Ideile sunt confuze şi confuz prezentate.”Trebuie să recunosc că, – într-un fel, - observaţiile sunt judicioase. Nu am de ce să mă supăr, - căci tot ce-am scris şi voi mai scrie are caracter: „De gustibus”. Am avut însă şi reacţii pozitive, – pentru poanta de la final, mai mult, - scriitorul şi animatorul de cenaclu s.f. din Iaşi, - Dan Merişca, mi-a reţinut povestirea Ambiguizatorul pierdut. Chiar dacă nu va reuşi să o publice, o va citi în cenaclul pe care-l conduce. Şi asta e ceva...

7

Alt autor – al cărui nume nu l-am reţinut, - mi-a recomandat să fac un roman experimental, numai pentru mine, fără gândul publicării. Găsesc ideea excelentă şi, de fapt, m-am şi apucat de treabă. Ce-i drept, încă nu mi-e clar ce voi face dar, încet, încet, ideile încep a prinde contur.De trei ori start! – un film românesc realizat de Mircea Diaconu, – la debut în regie cinematografică. E format din patru scurt metraje, lucrări de diplomă ale absolvenţilor de la Facultatea de Regie de la Bucureşti. N-am reţinut numele celorlalţi autori, – numai titlul filmelor: Bătrâneţe, Fotoliu – stil, Ultimele minute dinaintea singurătăţii, Întâlnirea din pământuri – după Marin Preda. Remarc rafinamentul stilistic, frumuseţea, aproape ireală a cadrelor filmate, melodiile de muzică preclasică. Am de reproşat: un ritm al expunerii faptelor, extrem de lent, pe plan estetic, – ai senzaţia că totul e sterilizat. Asta duce la o plictiseală teribilă în public, care şi evită filmul, din acest motiv. De, e artă pentru artă!

¤Alina se pregăteşte pentru prima ei serbare, de mâine, la Grădiniţă.Ea va fi Trandafirul. Va fi îmbrăcată în rochiţă cu cununiţe de trandafiri, totul în roz.Va recita versurile următoare:

„Sunt cel mai frumos din lume,Trandafir e al meu nume,Mă aflaţi în multe culoriŞi-s cel mai frumos din flori.”

Am emoţii pentru ea... Succes!¤

2 iunie, 1984, (sâmbătă)Deci, serbarea de la grădiniţă a intrat în istoria familiei noastre. Între greieraşi, fulturaşi şi floricele, - Alina a fost trandafir şi a recitat frumos. A căutat-o cu privirea, prin sală, pe mama ei. Nu a găsit-o, l-a găsit doar pe tata - şi a fost bine şi aşa.Emoţiile mari, – şi de o parte şi de alta a cortinei. Coroniţa de trandafiri roz i-a căzut de pe frunte în câteva rânduri, dar nu s-a pierdut cu firea. Alţii, mai sperioşi dar, până la urmă, cu toţi şi-au spus poezia. Într-un an de zile, progresul mi s-a părut incredibil.Revista SYRINX – mai 1984, a studenţilor de la Institutul de medicină a înscris, în paginile sale, o povestire de-a mea, mai veche, Ameţeala. Personal, deşi mă bucur de alegere, consider că e o piesă de început, nefinisată şi lipsită de valoare autentică. Timpul va arăta... (Eram prea exigent, am citit-o recent, şi chiar mi-a plăcut... după 24 de ani!)

¤14 iunie, 1984, (joi)Şi cumnata mea, Elena Contrea, şi-a susţinut teza de doctorat, sâmbătă în 9 VI a.c. Subiectul, – de domeniul chimiei, – mă depăşeşte. Oricum, e un efort de ani de zile încheiat cu succes.Menţionez, - spre aducere aminte, - că în săptămâna trecută, şi-a susţinut teza de doctorat şi colega mea de facultate: Dorina Belea. Subiectul: Afinităţi Rilke – Blaga. În prezent, ea este stabilită în R.F. Germania şi are trei copii. Am aflat târziu despre susţinere. Regret că n-am fost de faţă.Între timp, Alina a mai făcut o amigdalită, – din fericire, nu prea gravă, ce e drept, am intervenit noi la timp. A doua parte a tratamentului a făcut-o la grădiniţă. Deja e mare, – are patru ani şi trei luni.

8

Ieri, am făcut, din nou, un drum până la Vucova. Realmente, un voiaj plăcut, n-am mai ajuns acolo de aproape o lună. Cucuruzul, care abia răsărise atunci, a crescut aproape până la brâu. Am adus căpşuni mari şi frumoase. Trebuie să mai fac un drum, până nu se strică.O lună de vară foarte friguroasă, dimineaţa erau între 8 – 10 gr. C. În schimb, e soare cu dinţi. A fost şi multă ploaie, ce-i drept, dar a trecut.

¤24 iunie, 1984, (duminecă)Viorica a trebuit să-şi extragă doi dinţi, - mai rămân doi şi o măsea. În paralel, a trebuit să pregătească banchetul şi serbarea şcolară de sfârşit de an.La noi, în grădina din Timişoara, s-a „declanşat” operaţiunea de culegere a vişinelor – ziua, şi de preparare a compotului – noaptea. Asta, în paralel cu îndeplinirea obligaţiilor de serviciu.La sfârşitul săptămânii, avem cămara plină, - dar suntem, pe deplin, extenuaţi. Mi-e greu să mă concentrez, cad din picioare de somn,

¤1 iulie, 1984, (duminecă)În fine, am două luni de concediu, până la 1 IX. a.c. De fapt, va fi „alocat” treburilor gospodăreşti. Cu toate eforturile mele disperate, n-am reuşit să scriu nimic valabil în primăvara asta. Sunt veşnic în criză de timp. Când ajungeam la cele 40 de minute pe care le destinam scrisului, – pur şi simplu, mi se lipeau pleoapele de somn şi-mi cădea capul pe masă. Imposibil să mă concentrez în această situaţie. Nu văd rostul unui asemenea efort intelectual extenuant şi, în cele din urmă, steril. Am fost cu Alina şi Viorica, – la Stadionul 1 Mai, – la un spectacol pionieresc. N-am mai prins dansurile populare, dar le-am savurat pe cele sportive. E ceva impresionant şi grandios, deşi – kitch. Dacă aşa „trebuie”... Ora 23,45. E târziu şi mor de somn. Alinuţa s-a trezit şi ne-a trimis în grădină după... vişine. Cum le-a primit, ne-a deranjat pentru altceva. Adă apă, adă aia... Nu mă pot concentra. Nu pot şi pace...

¤3 iulie, 1984, (marţi)Veşti triste: a murit dl. conf. Dr. Dumitru Firu – soţul verişoarei mele Victoria Firu (născută Contrea). Şi el, şi fiul său Gil (Virgil), au rămas grav bolnavi în urma unui accident de automobil petrecut acum aproape de 10 ani. Mi-e foarte greu să vorbesc despre tragedia vieţii lor...A murit şi profesorul Gheorghe Andraşiu, la 88 de ani, era un om cu o voinţă de a trăi pur şi simplu fantastică. La înmormântarea sa, m-a impresionat numărul foarte mare de persoane în vârstă, care l-au condus pe ultimul drum. A fost, în perioada interbelică, primar al oraşului Timişoara. A fost coleg şi prieten cu tatăl meu.Galax, un film românesc realizat de Ion Popescu-Gopo, şi acum de 61 de ani.. Despre o poveste cu un robot – păpuşă de lemn, realizat de o echipă de studenţi de la Politehnica din Bucureşti. Subiectul e cam firav, dar amuzant – o poveste sentimentală, robotul fiind doar mesagerul sentimentelor unuia din creatorii săi, studentul Gore, faţă de o tânără studentă. Reţin o scenă în care autorul face aluzie la filmele sale anterioare, un fel de bilanţ.

¤

9

5 iulie, 1984, (joi)Suntem în iulie şi mi-e frig. Dimineaţa nu sunt mai mult de 8 gr. C. la amiază, numai 18 gr. Bate un vânt de gheaţă, am fost ieri la Vucova prin vânt, dar nu sunt răcit.A fost o furtună puternică cu grundină, care a distrus recolta din câteva comune bogate din nordul Timişoarei: la Maşloc, Periam, Orţişoara, Topolovăţ etc. Aud c-au fost descoperite casele, s-au spart geamuri, şi au fost scoşi arbori din rădăcină.În judeţ e stare de urgenţă, peste 16 mii de hectare calamitate de grindină. În învăţământ au fost anulate toate concediile: toţi dascălii din zonele calamitate sunt trimişi, cu copiii, – să ajute la strânsul spicelor, spre a limita efectele dezastrului.

¤8 iulie, 1984, (duminecă)Drum la Vucova; Băluţa are o viţeluşă, dar tata-socru intenţionează să vândă amândouă vitele. Imposibil să mai asigure nutriţia lor până la anul. I-ar trebui şase mii de lei pentru nutreţ şi alte trei mii pentru tulei. De unde?A mai fost, între timp, altă furtună cu grindină şi pe dealurile Recaşului, distrugând complet viile de acolo. Ieri era groaznic de frig, astăzi s-a mai încălzit aşa că am călătorit în condiţii ceva mai plăcute.

¤15 iulie, 1984, (duminecă)Ne-am cumpărat, – în fine,– şi noi, un televizor. Mai mult de dragul Alinei, era şi timpul să intrăm în rând cu lumea. Aparatul e un Diamant – 149, (alb – negru), o serie specială, cu care se pot prinde mai multe posturi. Cu ton sonor prindem: Bucureşti 1 şi 2, Budapesta 1 şi 2 şi Jugoslavia, 1 şi 2. Cu condiţia să ne montăm o antenă adecvată. Momentan nu avem. Ne mulţumim cu o antenă de cameră. Prindem Bucureşti – 1. Imaginea este excelentă, doar când trece tramvaiul şi frânează macazul – se tulbură, câteva secunde. Din cauza crizei de energie, programul e drastic redus: de la 15 – 16,30, iar seara – între 20 – 22,30. Sâmbătă şi duminică e ceva mai mult dar calitatea... sub orice critică. Serialele străine au dispărut cu totul. Majoritatea emisiunilor sunt festiviste ori se bazează pe interviuri convenţionale. Cele interesante nu durează mai mult de zece minute. Păcat...

¤Spectacol aşa-zis sportiv, pe stadionul 1 Mai, în 12 VI a.c. Un meci între Poli Timişoara – Candidaţii la admitere. Scor: 1 – 0. În completare: Cântece şi dansuri ţigăneşti. S-au prezentat formaţiile de dansuri Timişul, al Casei Municipale de Cultură şi din Comloşu Mare. Sunt foarte antrenante, au costume viu colorate şi pitoreşti. Cu adevărat specifice mi s-au părut câteva dansuri cu influenţă turcă şi orientală. Soliştii vocali însă, cântă mai mult muzică populară românească, sârbă sau maghiară. Deşi, prin instrumentişti, - susţin folclorul altor naţionalităţi conlocuitoare, - propriul lor folclor pare aproape dispărut. Sociologic, fenomenul mi se pare simptomatic. (Eh, pe vremea aceea, manelele nu se prea auzeau. Peste câţiva ani însă...) Bâlci la pădurea Verde, rezervaţia folclorică a devenit loc de „adunare câmpenească”. Sunt de toate acolo: jocuri, cântece populare, circ, concurs de călărie, şi altele. Am fost cu Viorica, cu Alina şi cu mama, – şi ne-am mai relaxat. Cu evidente implicaţii financiare, acţiunea riscă să polueze grav spaţiul natural de lângă oraşul nostru.Caniculă, – avem acum 35 gr. C la umbră. Prea cald, – totuşi...

10

Lucrez în continuare, noaptea, până după miezul nopţii, cât pot şi cum pot, luptându-mă cu oboseala şi cu somnul. Scriu extrem de greu, – şi tot ce scriu, şterg în ziua următoare. Practic, bat pasul pe loc, dar tot nu renunţ. Consider că e singura mea posibilitate de a mă menţine la un nivel intelectual mai înalt. Trebuie...

¤19 iulie, 1984, (joi)Scopul şi mijloacele, film de Dan Marcoci, scenariul Nicolae Ţic. Un director de uzină, nerealist şi tiranic, îşi propune planuri nerealiste, pe care încearcă să le realizeze prin presiuni, minciună şi aranjamente. Fiul său, se angajează la acea uzină, ca simplu muncitor. E o poveste neverosimilă tratată în sistem „şablon”. Doar câteva momente de prospeţime tinerească şi atât...Soiuz – T-12. La bord veteranul Vl. Djanibekov, – cu 4 zboruri la activ, şi Svetlana Saviţkaia, – la al doilea zbor. A intrat în staţia orbitală Saliut – 7 cu trei persoane la bord, – de lungă durată.

¤25 iulie, 1984, (miercuri)Fac două drumuri la Vucova, am avut mai mult noroc. Odată am găsit un camion, altădată un tractor cu remorcă, – în 20 şi 25 VI. a.c. Satul e scăldat în lumina soarelui arzător de vară. Linişte şi pace. Pe drum am auzit foarte puţine zgomote, ori voci de animale. Mare zăpuşeală...De când am televizor, vizionările intră în banalul cotidian. Dar nu mai am timp pentru scris. Oh, să termine odată Viorica şi reciclarea asta... Imposibila iubire, film românesc după romanul lui Marin Preda: Intrusul. Regretatul Amza Pellea joacă minunat. E o poveste realisă şi amară. Regia lui Alexandru Vaeni e sigură şi expresivă.Traseul, film românesc de televiziune, de Mirel Ilieşu. Un teatru documentar, despre transportul unui utilaj extrem de greu pe un drum cotit de munte. Trama dramatică e destul de firavă, dar, oricum, sunt agreabile peisajele de natură. Învăţătorul, film din Cuba, despre un elev – învăţător, la cursurile populare de alfabetizare de după revoluţie. Acţiunea se complică prin atacul unor contrarevoluţionari. Film romantic şi realist.

¤28 iulie, 1984, (sâmbătă)Camerele noatre sunt pline cu cărţi şi caiete deschise. Un haos generalizat, şi atmosferă de sesiune de examen. Viorica are reciclare la limba română, a avut două săptămâni de coşmar. Mâine e examen şi se termină bâlciul. La unele cursuri m-am dus şi eu şi mi-am întâlnit unii dintre foştii colegi. Este uluitor, cum ne schimbă viaţa. Soiuz T – 12 , Djanibekov şi Saviţkaia au petrecut peste două ore în afara vehicolului orbital pentru diferite operaţiuni tehnice. Evenimentul e atât de banal că nici n-a fost transmis la televizor.Încep la Los Angeles Jocurile Olimpice de vară. Un spectacol extraordinar din care văd şi eu câteva secvenţe. A fost în vizită la noi verişorul Mircea Rocsin venit tocmai din Algeria. A lucrat ca profesor de chimie la Universitatea din Annaba. Arată extrem de obosit, din Africa a venit la Marsilia cu avionul, de acolo la Bucureşti cu trenul, opt zile de chin. Acum este în călătorie de circuit, să-şi revadă rudeniile şi prietenii. Acolo viaţa e foarte dură, clima e

11

aspră, oamenii dificili. E necăjit, - în ţară plata nu trece de două mii de lei, – care contează la pensie. Are 56 de ani şi mai are 9 de serviciu. Mama a hotărât să se ducă la Comloşu Mare unde nepotul nostru, Marius e în practică şcolară. Lelu şi Ileana sunt acum într-o excursie de două săptămâni în U.R.S.S. Se vor întoarce în august.

¤5 august, 1984, (duminecă)Altă „bucurie”, în 31 august a.c. - cine solicită post în oraş trebuie să susţină un test de verificare a cunoştinţelor de specialitate – din materia de definitivat. Prin urmare, intru direct în sesiune, mi s-a dus concediul de odihnă... (Acum, dacă mă gândesc bine, - fiind doctor în filologie confirmat, nu era cazul să fi fost scutit de... test? Dar care text de lege ar fi permis aşa ceva?)

¤8 august, 1984, (miercuri)Timişoara – Vucova. De astăzi, ne-am mutat la sat. Alina e fericită în aer liber, în joaca cu nisipul din curte, în plină natură. În ce mă priveşte, încerc să-mi fac ordine într-un material gigantic şi eterogen, de dimineaţa până seara. Nu-mi pot da seama cum pot face faţă la un test de asemenea amplitudine, acum la 42 de ani. Fac tot ce depinde de mine, dar mai mult...

¤29 august, 1984, (miercuri)Trei săptămâni de trudă îndârjită, de dimineaţa până seara târziu. Sunt recunoscător familiei mele că m-a scutit de orce treburi gospodăreşti pentru a putea studia. Am avut la dispoziţie, o grămadă mare de cărţi, manuale de liceu, sinteze de studii literare, câteva cărţi de metodică a limbii şi literaturii române, şi câteva opere literare.N-am avut cum să conspectez, - am citit pe apucate şi destul de nesistematic, – în asalt. Altfel, nici n-a fost posibil. De aceea nu sunt prea optimist, când mă gândesc la rezultatul de la test. Practic, scriu exact cât pot şi cum pot.Testul va fi anual pentru suplinitori şi detaşări, (numai la prima detaşare se dă test!), La limba şi literatura română s-au prezentat 180 de candidaţi pentru 35 de locuri, dar acestea sunt 1/2 din normă. Deci, luptă pe viaţă şi pe moarte pentru zece ore de curs, adică 1500 de lei pe lună. Eu voi lupta pentru o Şcoală specială ori pentru postul meu de la Penitenciar, Dacă obţin cel puţin nota cinci... Prefer să nu mă mai gândesc...

¤19 septembrie, 1984, (miercuri)Discovery – e a treia navetă americană, la primul ei zbor cosmic. Rutină...Testul de literatură, examen în toată legea, cu tot tipicul. Exact ca la admitere. Subiectul:1. Figuri reprezentative de luptători comunişti în proza românească de după Eliberare, - 5 puncte.2. Rolul mijloacelor audio-vizuale în activizarea lecţiilor de literatură – 4 puncte. Un punct e din oficiu.Am obţinut note 7,50. E bine şi aşa.Rămân în continuare un an învăţător la Penitenciar – Generală nr. 16. Mai bine decât 1/2 normă la un liceu. Salarizarea e oricum modestă aşa că...Am revenit cu familia acasă, la Timişoara.

¤

12

20 septembrie, 1984, (joi)Să mori rănit din dragoste de viaţă, film românesc cu un titlu foarte poetic. Regia, Mircea Veroiu. Scene de hăituire din Rezistenţă. Un personaj pitoresc şi inteligent – „comedianţul”. Limbaj filmic modern, dar inteligibil. Lucrat bine, dar tot e... „sec”.Salamandra, un film italian de Franco Nerro şi Anntony Quinn. O tenebroasă, totuşi amuzantă istorie poliţistă într-o Italie bântuită de flagelul Maffiei. Scene dure în decor mirific. Film excelent, în genul său.Videoteca, – o nouă formă de spectacol, urmare a progresului televiziunii. Mă mir că autorităţile nu „s-au prins”, ori, - probabil, - a fost un fenomen tolerat în mod intenţionat. În diferite cluburi, cu săli mici, se pun trei televizoare legate între ele, şi se prezintă filme, – „din afară”, înregistrate pe bandă video. Contra un cost, – modic, desigur. Au apărut la Teatrul German de Stat, la sala Modex, la Clubul C.F.R., şi la Teatrul de Păpuşi din Timişoara.Se văd filme de mare succes comercial din reţelele occidentale, - inaccesibile oficial. O genială idee, care a rezolvat o parte din prblemele financiare ale unor instituţii de cultură din oraş. Din nefericire, nu au durat prea mult. În acest fel, am putut viziona:Visitors, un serial tv. din reţeaua B.B.C. (Anglia). Filmele nu sunt titrate, deci, - sunt mai greu de urmărit şi de înţeles. Dar pot urmări fascinat scene dinamice, decoruri ingenioase, lupte năpraznice între extratereştri fascizaţi şi luptători ai binelui, înveştmântaţi în alb. În completare se mai dă: muzică disco şi de rock, în montări auiritoare, - te simţi desprins de realitate, propulsat într-un univers mirific. Ţin mine c-am auzit un glas din sală: „ - Mă, e adevărat ce-mi văd ochii? Chiar nu visez?” (Nu mai spun că astăzi, - după ce s-a schimbat lumea, - asemenea clipuri muzicale au devenit culmea banalităţii. Nu mai atrag aproape pe nimeni... de, a fost vraja „fructului oprit”...)Moştenirea lui Bruce Lee, Film exotic turnat, probabil, în Filipine sau Hong-Kong, - cu multe, foarte multe lupte de kung-fu, (o variantă de karate sau judo), la 15 lei biletul.

¤23 septembrie, 1984, (duminecă)Excursie cu surprize, film la tv. – cehoslovac. Ce se poate întâmpla când ea e o balerină, iar el alpinist, au un copil de 9 ani, ar vrea să se căsătorească dar, ea nu vrea să-l lase să practice alpinismul iar el, îl antrenează şi pe cel mic în această periculoasă activitate. În final, ea cedează, – deşi iniţial nu voia nuntă, – întrucât îşi dă seama că vor mai avea un copil. Amuzant, antrenant, peisaje admirabile.M-am reintegrat în activitate. De data asta, am convenit cu şefii, la un program care să-mi dea posibilitatea să mă şi relaxez, dar să şi lucrez mai mult, - nu numai pentru şcoală, dar şi pentru gospodăria proprie. Ân ce priveşte literatura s.f. – încă nu reuşesc să-mi revin după şocul produs de o vacanţă ratată, – cu reciclare şi test. Nu-mi rămâne decât să perseverez...

¤26 septembrie, 1984, (miercuri)Fălci, film S.U.A. – la video. E un fel de Moby Dick modern, un gigantic rechin alb care bântuie plajele australiene provocând panică şi chiar victime. În final este vânat, într-o succesiune de scene spectaculoase, pline de tensiune. Atmosfera e atât de bine redată încât, – realmente, – în vara trecută plajele Atlanticului au fost pustii.

13

Este extraordinar să urmăreşti acest film simultan, pe trei televizoare, realmente ai impresia că te afli înconjurat de valurile mării. Ceea ce pentru mine, care de 7 ani, n-am mai văzut cum arată marea, contează imens.Nu-i timp de relaxare, sunt de dactilografiat un nr. substanţial de pagini statistice pentru inspectorat. Timpul e preţios şi trebuie drămuit cu multă grijă. Mereu în acţiune...După o secetă cumplită, au revenit ploile intense, de lungă durată. Din cauza antenei de proastă calitate, dar şi din a atmosferei încărcate cu electricitate, imaginea televizorului meu a fost extrem de neclară, – pe toate canalele. Totul se vede dublu, chiar triplu, ceea ce e foarte neplăcut.

¤29 septembrie, 1984, (sâmbătă)Fălci – II, film S.U.A. – la video. Alt rechin alb, la fel de înfricoşător şi de agresiv, – simbol al destinului implacabil, care înfulecă fără alegere: înotători, navigatori, bărci cu motor, elicoptere, explozibile, etc. Scene atât de terifiante, admirabil realizate. Singurul meu regret: nefiind titrate, şi fiind copiate sonor în limba germană, n-am putut urmări subiectul decât pe plan vizual, iar autenticitatea filmului a fost alterată, – ai crede că totul s-a petrecut undeva în Marea Nordului, de lângă Germania.Oricum a meritat să dau pentru asta 15 lei, chiar cu riscul de a întârzia puţin la ore. Noroc că n-a fost nimic grav...

¤3 octombrie, 1984, (miercuri)Luni mi-am făcut o triere a cărţilor, stabilind şi o altă orientare a lecturilor mele zilnice. Pe primul plan vor fi texte din literatura română din programa analitică şi, pe al doilea, din literatura română contemporană. Este absolut necesar în vederea testului de cunoştinţe din toamna viitoare.O zi foarte grea: de dimineaţă am stat la rând ca să cumpăr carne de porc, în rest, alergături cu Viorica şi Alina pentru a-i procura cele necesare la grupa mijlocie de la grădiniţă. Ne costă peste 400 de lei, – şi încă n-am găsit tot ce trebuie!Alien – film S.U.A. – la video. Un s.f. extraordinar de plastic, - membrii unei expediţii spaţiale sunt devoraţi pe rând, de un monstru extraterestru, dezvoltat hidos, când sub formă de crab, când de caracatiţă, când de o tumoare canceroasă. Regret că n-am înţeles nimic din coloana sonoră. Oricum, fascinant!Soiuz – T – 11, echipajul sovietc format din Leonid Kizim, ing. Vl. Soloviov şi medicul Gh. Atâkov, a revenit cu bine la sol după 8 luni, sau 137 de zile petrecute în spaţiu. Un nou record.

¤6 octombrie, 1984, (sâmbătă)Naveta Challanger, la al 13 zbor, cu 7 persoane la bord. E şi un prim astronaut australian – Mark Garneau. Singurătatea florilor, film românesc de Mircea Constantinescu. O povestire duioasă, plină de căldură sufletească. Radu Beligan e subtil şi rafinat iar neuitatul Toma Caragiu e un taximetrist filozof.

¤10 octombrie, 1984, (miecuri)După ploi cenuşii şi reci, veni un frig uscat, la fel de cenuşiu. Seara cursuri, – ziua, la secretariat (foi matricole, planuri de muncă, etc.) Rutină.

14

Din 45 de minute programate seara, pentru scris, am „consumat” abia 25. Numai ce am reuşit să mă concentrez pentru a scrie o frază mai ca lumea, că am şi adormit cu capul pe masă. Mi-e jenă de mine însumi, dar, efectiv, nu mai pot!...Lovitură fulgerătoare, film din „China” (n-am înţeles din care parte a ei). Acţiunea se petrece în 1898, o răscoală contra ocupanţilor japonezi. De data asta, lupta se face în stilul whudang – un fel de karate. Lupte minuţios gândite şi alcătuite, se petrec cu viteză fulgerătoare, atitudinile sunt marţiale, ofensiva şi defensiva se derulează în ritm diabolic, - dar pentru a se ajunge aici sunt necesare tehnici yoga, – concentrarea tuturor energiilor interne, voinţă şi înfrânare. Deci, sport, medicină, filozofie transcendentală, spectacol de acrobaţie, ceremonial marţial, etc.etc.... Rezultă un basm frumos.

¤13 octombrie, 1984, (sâmbătă)Aeroport, ’80 – Concorde, un film francez la video – în culori, ce e drept, au fost atât de intense că aproape că m-au durut ochii, ca la reclamele de pe revistele occidentale. Flm copiat sonor în l. germană, aşa că n-am înţeles chiar tot. Acţiunea, în mare, o cunosc, din altă varsiune mai veche. Avionul supersonic de pasageri e avariat grav în zbor din cauza unei substanţe corozive, scăpate de sub control. Se prăbuşesc din o mie la o mie de metri, oamenii se sufocă, îşi pun pompele de oxiden, o aterizare forţată undeva în nordul Africii unde mai rămân câţiva supravieţuitori. În afară de culori, nimic de consemnat.Omul de ca capătul firului, film românesc, la tv. poliţist, - bine realizat, şi tensionat. În prim plan, o Margareta Pâslaru, mult îmbătrânită, pe post de comisar dezabuzat şi diabolic, – al cărui nume, însă, nu apare pe genericul filmului. Sunt câteva secvenţe şi cu regretatul Amza Pellea. Film mediu.

¤15 octombrie, 1985, (luni)Cortul roşu, film U.R.S.S. – Italia, în regia lui Mihail Kalatazov. O evocare cinematografică, aproape documentară, a expediţiei generalului italian Umberto Nobile, – expediţie sfârşită tragic, înainte de al doilea război mondial. Nobile a fost salvat, ceilalţi au murit, - iar eroul va purta toată viaţa remuşcarea pentru cele întâmplate. Scenele din expediţie, veridice şi impresionante. Dar „procesul” interior al generalului mi s-a părut artificios.Vreme rece, timp puţin, multă muncă. Mă descurc cu greu.

¤16 octombrie, 1984, (marţi)Marco Polo, serial la tv. – realizare italiană. Atmosfrea ameţitoare a Mării Adriatice străbătură de corăbii cu pânze într-o Veneţie medievală de neuitat. Dincolo de asta, restul e cam firav, cred eu...Frig uscat, mi-am luat o bască şi nu mi-a mai fost aşa frig...Ca în fiecare luni spre marţi, Viorica este la Vucova. Dacă ajunge până la livada cu meri din Niţchidorf, ajunge abia seara târziu...

¤23 octombrie, 1984, (marţi)Acum Alina are şi OREION. Toată noaptea a fost neobişnuit de agitată, dimineaţa o găsesc cu faţa umflată. Ştiind de ce e vorba, o duc repede la Policlinică. Urmează să stea două săptămâni numai în cameră. Regim: ouă, lapte, brânză, carne.

15

Se interzic: dulciurile, şi grăsimile.Nu are voie să iasă afară din cameră. Îmi pare foarte rău de suferinţa ei, e foarte cuminte acum şi se joacă cu o carte de colorat.

¤25 octombrie, 1984, (joi)Burt Spencer în secolul 25 – film S.U.A. – color, tot la video. E un s.f. – gen space opera – versiune în limba germană. Văd excelente efecte vizuale, dar dialoguri cam prea lungi, imposibil de urmărit. Mi se pare foarte amuzant un roboţel care face: tibitibitibitibi... ori de câte ori are de făcut o observaţie mai... profundă (!). Mai sunt: navete spaţiale care explodează, invazii de extratereştri fioroşi, în platoşă ca răgacea, etc...Azi, toată ziua, numai am alergat după cumpărături. Am reuşit să obţin: lapte, brânză, caşcaval, smântână, doi pui, Raţia de ulei (vărsat), unt, făină, zahăr, etc. Am cheltuit o groază de bani, dar altfel nu se poate. De două nopţi a trebuit să mă ghemuiesc în pătuţul Alinei lăsându-le pe ele în patul cel mare. Acum regret – mi s-au umflat picioarele... Din zi în zi e tot mai greu...

¤29 octombrie, 1984, (luni)Traversăm acea neduferită parte a toamnei când încă nu e nici suficient de frig pentru a se da drumul la căldură în calorifer, dar în camere nu este cald deloc, stăm „încroşnaţi” în hainele cele mai groase, tremurăm şi ne încălzim, cum putem, la radiatorul electric. Care costă... costă...Alinuţa nu mai este umflată lângă urechi, dar nu s-a vindecat încă de tot. Nu mai suportă să fie tot închisă în casă, o înţeleg. I-e atât de greu...Comoara, film de Iulian Mihu. O poveste atât de aiuritoare, pe teme pretins medievale, cum rar de tot am văzut. Dar ce să fac, dacă asta „se dă” la televizor şi Alinei îi place – trebuie să-l înghit aşa cum e.Familia mea, film din Turcia. Un bătrân turc, cu 4 copii se cărsătoreşte cu o bătrână care are 3 copii. Toate încurcăturile duios-tragi-comice care pot decurge de aici. Un film cu o poveste fermecătoare...Dintre interpreţii de muzică uşoară care apar mai des la televizor - soţii Silvia şi Mircea Dumitrescu, – talent, tinereţe, graţie şi fericire, în doi. (Cum mă şi aşteptam, era prea frumos ca să dureze mult acest „duo” atât de romanţios. Nu peste multă vreme Silvia a apărut solo, şi într-o altă postură, - tot strălucitoare). Un moment muzical cu Dan Spătaru – cu o faţă îmbătrânită, şi ridată... Păcat de voce, care şi ea e cam pe ducă...

¤30 octombrie, 1984, (marţi)Dintr-o discuţţie cu colegul, prof. Gh. Secheşan, despre încercările mele literare, pe care a avut amabilitatea să se uite, reţin câteva observaţii critice: discurs greoi, limbaj puţin artificializat, repetiţii – enervante, uneori, - şi unele inversiuni forţate.

¤4 noiembrie, 1984, (duminecă)Între timp s-a făcut frig, - frig uscat. Alina se reface după boală, stăm cu schimbul lângă ea. Avem probleme şi cu igrasia apărută pe ziduri, ca urmare a unor defecţiuni la burlanele exterioare şi – probabil, - şi de la o ţeavă fisurată, de la calorifer. Am chemat meşterii – dar, până să vină ei...

16

Indira Ghandi, preşedinte al Indiei, a fost asasinată. Ţara a fost cuprinsă de convulsii sociale. Încă un personaj care a făcut istorie, se stinge. Dar istoria se făureşte, oricum, zilnic.Ce culoare are dragostea, film ceh, la tv. o poveste duioasă, amuzantă, ca o cantilenă. Nu lipsesc nici momentele realiste punctate de o ironie fină.Prieteni de duminecă, film francez, – cu Jean Paul Belmondo, tot la tv. Un grup de tineri întemeiază un aeroclub şi fac multe zboruri de agrement, cu camionete, etc. Dificultăţile birocratice sunt învinse cu ingeniozitate. Film de valoare medie.Aven căldură, - parcă n-ar fi. Caloriferul abia, abia încălzeşte. Nu e presiune, se face economie în continuare. Dar mai bine aşa, decât în frig...

¤11 noiembrie, 1984, (duminecă)Am mai avansat în iarnă cu o săptămână. Pe plan literar, bat pasul pe loc. Înaintez zilnic cu câte o propoziţie, rar cu câte o frază. Altădată stric tot, şi încep iar să stilizez. De vină e timpul de lucru, total insuficient, de 40 de minute, – redus la 20, chiar 15 sau şi mai puţin. Mai întotdeauna ajung să scriu noaptea, luptându-mă cu somnul, e imposibil să mă concentrez aşa. În schimb, am majorat timpul alocat lecturii, - mai ales cel pentru programa şcolară. Este adevărat că şi boala Alinei m-a ţinut în loc, măcar, bine că s-a vindecat fără complicaţii. Dar, cu cât efort...Caruselul, film din U.R.S.S. – cu doi îndrăgostiţi trecuţi bine de 45 de ani, năbădăioşi şi insistenţi. Umorul e cam căznit, în fine...Undeva în lume, alt film de sâmbătă seara, probabil american, despre complicaţiile sentimentale şi rasiste dintr-o familie din Marea Caraibelor. Decorul e exotic, muzica excelentă, în schimb scenariul... Până la sfârşitul filmului am tot încurcat personajele. Nu a fost numai vina mea...La Cenaclul s.f. Hg. Wells, astăzi a avut loc o foarte instructivă şi plăcută întâlnire cu autorul Laurenţiu Cerneţ. N-am putut găsi volumul acestuia. Tirajul e foarte mic. În Timişoara abia au venit trei sute de bucăţi. Cum reeditări nu se prea fac...

¤14 noiembrie, 1984, (miercuri)Mi-am cumpărat nişte ghete îmblănite cu 470 de lei, – sunt foarte uşoare şi călduroase, parcă-s pantofi, mă întreb însă, cât sunt de rezistente. Şi Alina a primit o căciuliţă de iarnă, acum parcă e altă fată...

¤18 noiembrie, 1984, (duminecă)A doua misiune a navetei Discovery. Astronautul Josef Allen, a evoluat liber în spaţiu şi a „pescuit” cu un harpon special un satelit defect, dintr-o misiune anterioară. Eficacitatea navetei creşte mult cu aceste sisteme.Întâlnirea, film românesc de Sergiu Nicolaescu. Acţiunea se petrece undeva pe malul Mării Negre îngheţate. O poveste cu trei partizani antifascişti care nu se recunosc şi, în final, - se împuşcă reciproc, jertfindu-se pentru patrie. Imagini impresionante cu pescăruşi şi călifari în zbor.Lângă casa noastră, s-a construit un bloc cu trei etaje şi o mansardă. Fundaţia acestuia fiind mai adâncă şi mai grea, „trage” în jos o parte din casa noastră. În consecinţă, au apărut fisuri în pereţi. Ce putem face?

17

¤27 noiembrie, 1984, (marţi)La cenaclul Pavel Dan de la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara a venit prozatorul Eugen Uricariu. A prezentat ultima sa creaţie intitulată: 1784 – vreme în schimbare. O ingenioasă analiză a răscoalei condusă de Horea, – de fapt, personajul principal se numeşte Mihăieş. Acela este vărul şi trădătorul marelui conducător al răscoalei. Se prezintă drama lui sufletească, pe fondul explicării mecanismelor intime ale istoriei. Reţin o idee interesantă: „România, ca naţiune, încă nu a avut o confruntare autentică cu realitatea, – aceasta va avea loc abia în viitorii 5 ani - şi va fi o confruntare teribilă, pe plan economic, politic, social şi cultural. Abia acum s-a golit desaga. De felul cum vom face faţă acestei confruntări, va depinde viitorul nostru.” (Trebuie să recunosc, au fost fraze profetice. Sau poate, autorul ştia mai mult din ce noi nu ştim?)„Nu fac romane istorice – ci romane cu problematica noastră, contemporană, indiferent dacă se petrec acum sau în trecut.”Am făcut reparaţii la burlane la casă cu o echipă de gabori. Cred că voi ieşi în pagubă, dar încep ploile, n-am ce face...Înaintez foarte lent cu scrisul, o adevărată tortură, – uneori tot timpul alocat mi-l petrec în jurul aceleiaşi fraze, şi tot nu-mi iese...

¤6 decembrie, 1984, (joi)Frig uscat şi ceaţă, – temperatura oscilează între minus 4 şi minus două grade C. Totul e cenuşiu pudrat cu alb. Din cauza reparaţiilor la burlane, de peste trei mii cinci sute de lei, trebuie să-mi restrâng drastic cheltuielile. Moara lui Călifar – am vrut să văd acest film, mi-a fost imposibil din lipsă de ... clienţi. Fără spectatori nu se rentează vizionarea, aşa că...

¤10 decembrie, 1984, (luni)Terminal, film francez la tv. O povestire oarecare despre perspicacitatea unei grefiere – după o urmărire riscantă, prinde un criminal, traficant de droguri. Dar, în final, procurorul de caz îşi asumă singur tot meritul, astfel că autoarea nu e nici măcar pomenită într-un interviu televizat. Aşa e viaţa uneori...Frig, burniţă şi polei, o adevărată aventură să circuli prin oraş. La videotecă sunt filme excelente, nu le pot vedea că n-am bani. De altfel, – nici nu sunt titrate. E adevărat, sunt acri strugurii...

¤23 decembrie, 1984, (duminecă)Alina a început un tratament oftalmologic pentru îmbunătăţirea vederii, – prin jocuri vizuale, desene, etc. Glissando, film românesc de Mircea Danieliuc. O ecranizare liberă a romanului Omul din vis de Cezar Petrescu. Personal îl consider o capodoperă. Desigur, nu e un film comod, are multe durităţi care pot răni sensibilitatea, dar e fascinant prin luciditate, fantezie şi acurateţe vizuală. Cu totul inedit este Ştefan Iordache în rolul principal. O fată aproape cuminte, o coproducţie vest-germano-spaniolă, o comedie spumoasă, bine interpretată.Ion Finteşteanu – o evocare lirică şi documentară de excepţie – la tv.

18

Vega – 1 şi Vega – 2 – sunt două nave spaţiale sovieto-franceze, lansate la 15 şi 21 XII a.c. – care vor ajunge în iunie 1985 la planeta Venus.Am avut azi un „examen integral” clasele I – IV cu elevii mei. N-au fost decât şase candidaţi – totuşi evenimentul m-a emoţionat puţin.

¤24 decembrie, 1984, (luni)Ajun de Crăciun. După trei luni şi 10 zile, iată că am iarăşi ocazia să merg la Vucova. M-am dezobişnuit să parcurg pe jos încărcat cu bagaje grele, - cei patru kilometri de la Chevereş la Vucova. Intenţionat n-am luat nimic de scris, la drum, ca să pot savura mai bine peisajul natural. Când am intrat în sat, m-am simţit emoţionat ca şi cum m-aş fi întors în satul copilăriei mele, pe care nu l-am văzut de ani...Tata creşte iepuri acum, în loc de porcii tăiaţi, a cumpărat acum doi purcei, pentru anul viitor. Nelu se pregăteşte să facă o excursie în U.R.S.S. Lăcrămioara nu mai dă concurs la medicină, nici Marius la Liceul teologic unde au prioritate fiii de preoţi.Vinul lui tata e excelent, ca şi ţuica de prune de altfel, din producţie proprie... Am aduc cârnaţi, carne de porc şi un ajutor de 500 de lei, care ne va prinde bine. Excursia m-a refăcut şi fizic şi psihic.

¤27 decembrie, 1984, (joi)Cenaclul Flacăra – la radio. Multe versuri ale poetului Adrian Păunescu, – conducătorul cenaclului, – şi melodii, unele ireal de frumoase de „muzică tânără”. Am numit astfel, o varietate de forme muzicale, de la folc la coruri şi versuri ritmate. Unele fragmente din „întâmplările muzicale”, sunt înregistrate video. Tocmai ascult un program de colinde... laice.

¤28 decembrie, 1984, (vineri)Simfonia primăverii, film Defa – Berlin, din R.D. Germană, – un episod sentimental din viaţa pianistului şi compozitorului Robert Schumann. Multă şi bună muzică, decoruri de vis şi o interpretare sensibilă. Astăzi s-a lăsat un ger uscat cu ceaţă de minus 9 gr. C. Zăpada scârţâie sub picioare, poleiul e alunecos iar aerul pare de sticlă.Ce este literatura ştiinţifico-fantastică, o acţiune la Biblioteca Şcolii Generale nr. 16 – organizată de colega Lia Cojanu. Am citit elevilor din însemnările cosmonautului Dumitru Prunariu, o povestire s.f. de o elevă premiată la nivel de ţară şi o povestire scrisă de mine. Se pare că a avut succes...

¤30 decembrie, 1984, (duminecă)E.T. – extraterestrul – un film S.U.A. de S. Spielberg – la video. Am comparat imaginile alb-negru şi color de pe televizoare diferite. Cea color este frumoasă dar mai vagă, în alb-negru se vede mai clar şi chiar mai expresiv. Dintr-o farfurie zburătoare coboară un E.T. – mic, urât, cu ochi de Einstein şi mutră de „muppets”, de broască ţestoasă, de şarpe, de marionetă, de pitic ghebos şi nu mai ştiu ce, – dar simpatic. E capturat de câţiva copii şi pitit între jucării în apartament. Se înţelege perfect şi cu câinele, căruia îi dă o conservă din frigider. În cele din urmă, îi învaţă pe copii să zboare cu bicicletele. În final, pleacă de pe

19

Terra cu nava sa strălucitoare, iar micii săi prieteni, rămân cu regretul inocenţei lor copilăreşti. Film bun, păcat că nu a fost şi tradus.Grănicerii, film din Cuba – o echipă de ostaşi cubanezi, conduşi, cu mână de fier, de un sergent înţelept, de culoare, şi ferm. Multe imagini exotice şi multă... samba.O ultimă excursie la Vucova pe acest an. Tata s-a întors de la Berini, unde a fost înmormântat moş Petru Micşa. Iarăşi fac schimb de alimente. Drumul prin zăpadă şi aer curat a fost o încântare, – imaginile pomilor cu ramuri pline de chiciură sunt un spectacol splendid.Deşi sunt doctor în filologie, am renunţat la activitatea ştiinţifică pentru... literatură. Mi-am refăcut stilistic povestirile:- Amnezia,- Voiajul straniu – după Ochelarii astigmatici,- Coşmarul lui Fernando,- Galaxia policromă.Am scris şi câteva povestiri noi:- Şantaj,- Filmul stereo-holografic,- Paradoxul temporal,- Portretul tridimensional,- Ambiguizatorul pierdut. Am trecut la o naraţiune mai vastă, probabil nuvelă, poate micro-roman, – să vedem ce iese, care poartă titlul provizoriu Impact, de ce? Nu ştiu! Vom mai vedea.Scriu lent şi greu. Mă „omoară” cu zile pregătirea pentru Testul de verificare a cunoştinţelor de specialitate – o tâmpenie care imi consumă inutil timpul şi nervii. Dar e obligatoriu pentru a-mi păstra postul. Ce să fac? La mulţi ani!

¤ ¤ ¤

20

JURNALUL VIEŢII MELE(1985)

de FLORIN CONTREA

1 ianuarie, 1985, (marţi)Revelion, - sub semnul noului nostru televizor care ne-a făcut, cu adevărat, să „trăim” evenimentul la cea mai înaltă tensiune. Muzică populară, uşoară, de operetă etc. Dansuri populare, dansuri moderne, valsuri, mazurci, tot ce vrei... Momente comice: unele pline de haz, altele mai seci, – cum se nimeresc. N-am rezistat să văd chiar tot programul din noaptea anului nou, - tot somnul a fost biruitor. În schimb, a doua zi, l-am recuperat aproape tot.Buletin de Bucureşti, film românesc, scenariul Francisc Munteanu, regia Virgil Calotescu şi Mircea Diaconu. Peripeţiile unor tineri care se căsătoresc de formă, pentru a obţine intrarea în capitală şi încurcăturile ce pot rezulta din această situaţie hazoasă. Puţin şarjat, filmul rămâne, totuşi, simpatic.

¤5 ianuarie, 1985, (sâmbătă)Am concediu de odihnă între 3 – 22 I a.c. - timp de 20 de zile. S-a pus o iarnă autentică, cu zăpadă şi frig, între minus 4 şi minus 10 gr. C, acum e şi viscol. Viorica e încă în activitate, s-a dus la Niţchidorf. La înapoiere, trenul a întârziat 45 de minute. Aşteptând-o în gara din Timişoara, am fost impresionat de vrăbiuţele care-şi făcuseră cuib, vorba vine, sub o locomotivă scoasă la reformă şi expusă în prima linie ca „monument istoric”. Alina îşi continuă tratamentul oftalmologic, cu un ochi pansat, pentru corectare, încă zece zile, apoi vom vedea. Până pe 23 ianuarie rămâne cu noi acasă.Iancu Jianu, film românesc, la tv. , - îl văd a doua oară. Interesant este gândit personajul principal, cu o psihologie extrem de „modernă” în raport cu mediul în care trăieşte. Film antrenant şi plăcut.Antologia umoruui românesc – la tv. astăzi se începe cu snoave de pe vremea lui Conachi şi a lui Anton Pann. Mihai Mereuţă şi Sandu Sticlaru sunt, pur şi simplu, - inimitabili. Lucrul la povestire merge încet şi greu. Sincer să fiu, de multe ori, trebuie să „mă lupt” cu mine însumi căci n-am poftă de scris. În plus, sunt toropit de osteneală, căci lucrez după ora 23, – cînd se termină programul de la televizor, iar dimineaţa mă scol la ora patru, – tot pentru a citi. Nu numai osteneala e de vină, mă războiesc şi cu „criza de imaginaţie” pentru care nu se găsesc leacuri – deocamdată...

¤6 ianuarie, 1985 (duminecă)Iancu Jianu – haiducul – 2, la tv. – a doua parte pare a fi şi mai dinamică decât cealaltă. Destinul ciudat al unui boiernaş haiducit, – scăpat de la spânzurătoare prin căsătorie, ajuns pandur în oştirea lui Tudor Vladimirescu şi apoi ucis mişeleşte. Un personaj de istorie şi de baladă.

21

Ziua zăpezilor – de data asta nu e film, e realitate. Cade incontinuu o nea măruntă şi fină precum făina în toată curtea noastră, blocând ieşirea de acces spre stradă. De două ori a trebuit să mă lupt din greu cu acest flagel alb.

¤8 ianuarie, 1985, (marţi) Sakigake – e prima sondă interplanetară lansată de japonezi, de la centrul spaţial din Kagoshima. Ţinta ei, însă, este o cometă, – ce e drept, celebră: Halley – unde va fi anul viitor.Trăim una dincele mai grele ierni din acest secol. În casă, caloriferul abia, abia se dezmorţeşte, – în interior avem 13 – 14 gr. C. Tremurăm, deşi suntem gros îmbrăcaţi. Se anunţă viscol.

¤10 ianuarie, 1985, (joi)Toată ziua temperatura se menţine sub minus 10 gr. C. Zăpada are aproape o jumătate de metru, în oraş abia pot circula maşinile, tramvaiele mai mult stau pe loc.Presiunea, din conductele de gaz a scăzut la jumătate, punctele termice abia reuşesc să asigure un minim de căldură. La noi în camere, caloriferele sunt abia dezgheţate şi numai la câţiva elemenţi, În consecinţă n-avem mai mult de zece grade. Suntem nevoiţi, ca toată lumea de altfel, - să utilizăm un radiator electric.Fratele meu, Aurel Contrea jr. – a obţinut premiul II la un Concurs de Artă Fotografică – organzată de Asociaţia de profil diin oraş, cu o imagine spendidă, cu Pescăruşi în zbor din Delta Dunării. Mai are o sumedenie de diapozitive luate în valea Cernei şi în Munţii Retezat, cu ocazia numeroaselor excursii la care a participat.

¤11 ianuarie, 1985, (vineri)Temperatura a scăzut şi mai mult, acum sunt minus 15 gr. C. Se vede că acum sunt ceva mai călit, am suportat bine drumul până la servici şi înapoi, - la orele 18, 30 şi la 21, – deşi, de fiecare dată, a trebuit să aştept tramvaiul în staţie cel puţin o jumătate de ceas. Alina nu mai trebuie să poarte pansamentul special pentru ochi, a făcut progrese foarte frumoase. Cum i l-am scos, a început să salte strigând cu bucurie: „ – Am scăpat de ocluzor! E - ie!...” Mâine, din nou la control. Să vdem ce va mai fi...

¤13 ianuarie, 1985, (duminecă)Azi nici n-am mai ieşit din casă din cauza frigului năpraznic. S-a redus şi programul tv. ; sâmbătă e numai între 13,30 – 15. iar dumineca între 12 – 15. Automobilele particulare nici nu au drept să circule prin oraş, străzile par pustii, se modifică mult şi orarul unităţilor industriale, - şi alte măsuri restrictive apar la orizont. Apa caldă menajeră s-a distribuit numai miercuri, sâmbătă şi duminecă, – de aci înainte nu se mai distribuie deloc.Lustragiul, film din Grecia, o melodramă formată din două părţi: în prima, un puşti simpatic şi cabotin îşi salvează, prin tenacitatea sa, mama, – de la o condamnare nedreaptă, iar în partea a doua, un student sărac munceşte din greu pentru a-şi lua doctoratul şi a se călsători cu o fată bogată.Cântecele nopţilor albe, coproducţie U.R.S.S. – Japonia, o poveste cam tulbure despre dragostea unui dirijor sovietic pentru o pianistă japoneză – cu turnee la Moscova şi Kioto, dar cu final, în „coadă de peşte” – din care nu mai înţelegi nimic.

¤

22

14 ianuarie, 1985, (luni)Alina face acum „fuziuni” – un aparat pentru corectarea unghiului vizual. I-am procurat, cu un drum, o nouă ramă de ochelari.Timpul s-a mai ameleorat, sunt doar minus 7 gr. C – dar, tot e frig.

¤15 ianuarie, 1985, (marţi)Mi-am îndeplinit „o înaltă îndatorire cetăţenească”, – am curăţat şi îndepărtat zăpada îngheţată din faţa imobilului în care locuiesc. Resimt acum o acută stare de oboseală, asociată cu senzaţii dureroase la diferite părţi ale corpului: şale, coaste, degete, etc. Dar să nu mă mai lamentez... Asta e!Acum seara, adaug la cele spuse anterior, şi o intensă stare de somnolenţă, deşi mi-am planificat 40 de minute pentru scris. E ora zece şi zece minute seara...

¤17 decembrie, 1985, (joi)Sunt minus 15 gr. C. dar e soare şi cer senin. Primul kilometru de la Chevereş spre Vucova a fos şi cel mai greu. Mă dureau nările de frig, mi-era realmente dificil să respir. Dar nu mi-au degerat degetele cum mă temeam, întrucât îmi schimbam mereu bagajele dintr-o mână în alta şi-mi fricţionam degetele intens. Am mers cu mare grijă, să nu alunec. Dar, cel mai greu lucru mi-este să descriu imaginea mirifică a câmpiei acoperită cu nea imaculată în lumina soarelui. Uneori mi se părea gălbuie, alteori aproape verde. A fost un drum de neuitat.

¤21 ianuarie, 1985, (luni)... a fost de neuitat, dar nu fără urmări. Am tras o spaimă straşnică, căci am scuipat sânge. Repede, la analize, raze, micro, etc. Din fericire, nu a fost vorba de un t.b.c. – cum mă temeam, ci de o simplă viroză respiratorie, s-a rupt o vinişoară în gât. Fac tratament cu injecţii, cu vitamina K şi hemostop, apoi tetraciclină, picături în nas, etc. Şi temperatura aerului s-a mai ridicat, s-a urcat la 0 gr. C – temperatura de topire a gheţii, dar e umezeală şi parcă şi mai frig.

¤22 ianuarie, 1985, (marţi)S-a ridicat la plus 5 gr. C. Zăpada de pe acoperişuri, s-a lăsat în pături suprapuse, ca straturile geologice de diferite nuanţe, şi acum, după aproape o lună de îngheţ continuu, apa a început să se scurgă cu zgomot metalic, monoton, prin burlane. Prin oraş – fleşcăială.Nici acum nu s-a permis autoturismelor proprietate personală, – accesul în oraş. Tramvaiele vin rar, rar de tot, şi când vin sunt arhipline. În multe intreprinderi nu se mai lucrează, s-au dat zile libere, sau, pur şi simplu, concediu fără plată. E criză de combustibili şi de materii prime. Se vorbeşte de amânarea anului şcolar. În ce mă priveşte, îmi încep normal activitatea, – la secretariat, - dincolo, sălile încă sunt blocate, cel puţin până luni. Serenada de la etajul 12 – film românesc, mai vechi, de pe vremea regretatului Toma Caragiu, la tv. O comedie spumoasă pe tema mutatului într-un bloc nou şi a încurcăturilor hazlii ce pot apare dintr-o asemenea situaţie. N-am reţinut cine a fost regizorul...Pentru o cauză dreaptă, un film francez, la tv. cu Jacques Brel. Un judecător zelos vrea să pedepsească trei poliţişti torţionari, care au ucis un om – la o anchetă, „din greşeală”.

23

Corupţia magistraţilor se dovedeşte a fi „incoruptibilă” aşa că, în final, acuzaţii sunt achitaţi. Filmul, destul de tezist, nu dovedeşte prea mult. De altfel e şi cam sec.O noutate: Intreprinderea Electrobanat va deveni Intreprinderea de autoturisme Timişoara. Se vor construi autoturisme de foarte mic litraj, ceva în genul Trabant sau Volkswagen – „broscuţe” cam instabile, în care încapi doar cu genunchii la gură, dar care sunt ceva mai ieftine. Cum se vor numi? (Acum ştiu: Dacia-lăstun, dar nu se mai fac...)

¤25 ianuarie, 1985, (vineri)Unde se întâlneşte cerul cu pământul, film S.U.A. – la tv. Ceva din romantismul cuceririi pământurilor sălbatice din Alaska. O familie de irlandezi americani se mută „în nordul sălbatic” şi se vede cât de greu se trăieşte acolo, în luptă cu intemperiile şi totuşi, cât de minunat este să trăieşti în mijlocul naturii dezlănţuite. Ăsta e mesajul filmului. Dar ca realizare... e modest.Monstrul din cosmos, film S.U.A. la tv. color – video. (E vorba de „spectacolele” contra cost, oferite în anumite săli de club din Timişoara, din acele vremuri, cu mai multe televizoare legate între ele şi cu filme occidentale de succes, de pe casete video. Când autorităţile „s-au prins” de ce e vorba, le-au desfiinţat!). O bază de cercetări din Antarctica. Un câine lup fuge prin zăpadă, deasupra zboară un elicopter. Este găsită o particulă, din care se dezvoltă un monstru uriaş, hidos. Acest monstru devoră un om şi este omorât. Dar, imediat, unul din cercetători începe să se comporte diabolic, - i se sfâşie pielea şi dedesupt apare alt „monstru-tumoare” dezgustătoare. Îi atacă, pe rând, pe cei rămaşi. Şi, tot aşa...

¤27 ianuarie, 1985, (duminecă)Întoarcerea lui Jedi I – II. E continuarea la Războiul stelelor – episoadele 5 şi 6 – la tv. – video. Am ocazia să compar imaginile de pe mai multe aparate. Cea de pe unul japonez e colorată atât de intens, că-ţi taie respiraţia. Dacă în filmele anterioare din serie, luptele se dădeau între civilizaţia oamenilor şi năvălitorii puterii întunecate, cu spectaculoase bătălii aeriene, acum, - pe primul plan, au apărut ursuleţii groteşti şi simpatici şi uriaşii caricaturali. Plini de haz sunt şi roboţeii rătăciţi printre bizarii extratereştri. Eroii folosesc scutere cosmice cu care se strecoară printre păduri de liane ciudate. Acum s-a tradus, dar tot n-am putut urmări acţiunea, - e prea stufoasă.Vânătoare ciudată, film din India, la tv. cu episoade de un mare dramatism din timpul războiului anticolonial. De evidenţiat farmecul nativ al oamenilor şi al locurilor exotice. Povestea e naivă – mi se pare explicabil.

¤29 ianuarie, 1985, (marţi)Mîine începem oficial cursurile din trimestrul doi. Mai precis, dimineaţa, la secretariat, dactilografiez fel de fel de situaţii de tot felul, iar seara – la alfabetizare.Azi noapte, Alinuţa s-a trezit brusc şi a început să plângă puternic. Probabil, un coşmar. Am stat mult de vorbă cu ea...Dacă stau să mă gândesc, pe plan profesional, am coborât, an de an. Din asistent univ. suplinitor, - am devenit profesor navetist, şi acum sunt învăţător la Penitenciar – Generală nr. 16. (Desigur – în calitate de „colaborator extern”, nu altceva!) O poziţie ciudată, degradantă, - privind lucrurile pe plan profesional, dar destul de convenabilă – pe plan material. Deşi, foarte modestă. Dar, mă pândeşte riscul descalificării.

24

Tocmai de aceea, am ales să fac literatură. Voi fi scriitor? Nu ştiu, probabil nu! Revista studenţească Paradox n-a mai apărut de vreo doi ani, altă şansă de publicare nu mai văd. Voi fi capabil să scriu un roman? Până acum, n-am fost capbil să scriu o povestire mai lungă. Răgazul zilnic de 40 de minute pe care mi l-am stabilit pentru aceasta, e prea scurt. Am senzaţia chinuitoare că înaintez pe nisip, că bat pasul pe loc. Am ajuns la un „nod” şi nu ştiu să-l depăşesc. Aproape am început să-mi urăsc manuscrisul (Până la urmă, - dar în anul 2006, - tot am reuşit să-l termin, mai mult, să-l şi public. E vorba de romanul Labirynth. În plus, acum sunt scriitor profesionist şi pot folosi cu succes şi internetul.)

¤30 ianuarie, 1985, (miercuri)Carmen, film tv. francez, dirijor Herbert von Karajan, – o ecranizare sugestivă, plină de viaţă, cum n-am văzut încă. Interpreta principală, cea mai bună soprană din Franţa, – o explozie vie de temperament şi fantezie. Escamilio e de asemenea e foarte bun.

¤După două zile de reciclare politico-ideologică, suntem cu toţii, epuizaţi. Nici n-am avut răgaz să-mi procur ceva de mâncare. Mă doare măseaua ascuţit. Nu poate fi tratată, dar mă doare mai mult din cauza frigului. Nu mă îndur s-o scot, nu atât de frica extracţiei cât nu suport să am o „groapă”, o senzaţie de gol în gură. Până mă hotărăsc, – o mai suport.Cerere în căsătorie, film din S.U.A. O comedie distractivă cu un pianist burlac şi bine trecut şi cam misogin, care rezistă, cât rezistă, şi, în final, cedează - unei admiratoare nostime, care e ajutată în „acţiune” de un câine mare, negru, lup – pe nume Lucifer.

¤1 februarie, 1985, (vineri)A nins, a plouat, în fine, a ieşit şi soarele. Acum totul se topeşte. Mă înţeapă o măsea, tot nu mă îndur s-o scot... Mi-am recitit jurnalul de până acum. Prima impresie:a) Nu m-am schimbat deloc, – parcă aş fi scris ieri, gândesc la fel, acţionez la fel.b) M-am transformat radical, - ce-mi era foarte clar în memorie, acum 19 ani, acum nu mai ştiu. Chiar deloc. Dar, elementul comun al trăirilor mele de atunci şi de acum e, – monotonia, cenuşiul. În plus, - dorul de aventură din vremea aceea l-am convertit în scris. E tot ce-mi asigură echilibrul şi mă defineşte ca om.

¤2 februarie, 1985, (sâmbătă)Alina a scăpat de exerciţiile pentru ochi, precum şi de control. E bine. În schimb, în curând trebuie să meargă şi ea la dentist...Afară sunt plus 8 gr. C şi plouă incontinuu. De luni îmi reiau activitatea didactică. Profit de ocazie să mă mai uit puţin la televizor: desene animate, poezie, muzică populară, uşoară, sport, etc.

¤3 februarie, 1985, (duminecă)S-a întâmplat la Sandakan, la tv. film S.U.A. Relatarea unor întâmplări dramatice din ultinul război mondial, în Insulele din Pacific. Ocupanţii japonezi au instituit lagăre de concentrare şi s-au comportat cu ferocitate cu prizonierii de război, chiar şi cu cei

25

americani. Relatarea e dramatică, profund reală. Uneori realitatea e mai cumplită decât coşmarul.Temperatura a coborât brusc, rafale puternice de vânt, pur şi smplu, ne zguduie pereţii casei. Mereu mi-e teamă să nu cadă ceva de pe acoperiş. Şi în cameră e frig.Seara am încercat să mai scriu, dar merge extrem de greu. Am şi adormit, din cauza oboselii. Dar sunt hotărât să nu mă las.Alina a fost nervoasă azi. Îmi face plăcere să-i constat progrese la desen. E ceva care o pasionează şi mă bucură.

¤5 februarie, 1985, (marţi)Am avut mult de dactilografiat la şcoală. Constat că fac progrese mari în viteza de lucru, dar acum mă dor tare coastele. Viorica s-a inflamat la un deget şi e pansată. Nu poate lucra, a devenit şi ea foarte nervoasă. O înţeleg şi nu-mi dau seama ce să fac, să o ajut.

¤11 februarie, 1985, (luni)Dimineaţa am mers pe ploaie şi vânt să cumpăr lapte, apoi m-am dus la ore. Mi-a pătruns apa prin ghete, mergeam prin apă şi zăpadă fleşcăită, pur şi simplu, nu găseai unde să pui piciorul. La întoarcere, - a trebuit să merg pe jos, tramvaiele nu mai circulau pe linia patru – sub podul de cale ferată s-a adunat apă îngheţată până la brâu. A trebuit să caut o cale ocolitoare. Azi dimineaţă, ploaia s-a transformat în ninsoare viscolită. Se adună incontinuu mormane mari de omăt. Şi acum, tramvaiele circulă rar şi cu dificultate. În casă e frig. Noaptea, caloriferele au fost aproape reci, acum s-au mai încălzit dar temperatura aerului rămâne scăzută. Legea şi forţa, film polonez, la tv. Nu ştiu dacă nu l-am mai văzut. Acţiune gen western: într-un orăşel pustiit de război sunt trimişi, -de comitetul revoluţionar, - un grup de oameni ca să facă ordine. Dar ei încep jafurile. Eroul principal, abia ieşit din lagăr, e nevoit să-i lichideze pe „tovarăşii” lui, pentru a face ordine. În apărarea generalului, film S.U.A. la tv. tot un episod din timpul războiului; gen. Mc. Arthur e pe cale de a fi asasinat de un agent inamic în Australia.Un grup de „comando” englez, iniţiază o înscenare, un fals general e pe cale de a fi ucis şi, în final, - acţiunea inamicului e dejucată. Acţiunea e strânsă, încordată.Ştiri ştiinţifice: se vorbeşte despre proiectul Hermes, un model de navetă europeană de mici dimensiuni. (În cele din urmă, acesta a fost abandonat). Alt proiect, Columbus, va fi ataşat la staţia orbitată viitoare. (Acesta s-a şi realizat.)Chimera – Aquaspace – un submarin de cercetare francez – în formă de trimaran, cu echipaj de 6 pesoane, şi un laborator cu pereţii transpanrenţi se pregăteşte să meargă pe urmele lui Cristofor Columb. (De atunci, n-am mai auzit nimic de acest aparat. Probabil a fost eşuat...)

¤16 februarie, 1985, (sâmbătă)Legenda călăreţului singuratic, film S.U.A. – în sfârşit, văd un western autentic, poate chiar prea mult. Accentul nu mai e pe acţiune, deşi este încordată, cât pe anumite scene poematice. Prin asta, depăşindu-şi condiţia devine „altceva”. Oricum, imaginile de natură sunt impresionante, scenele de călărie, grandioase. Nu ştiu de ce „se dau” atât de rar

26

westernuri adevărate pe reţea. Probabil di cauza violenţei. Sunt foarte multe, din acestea, la videotecă, dar n-am timp de ele. De mult n-am mai scris nici un rând la roman, - ziua n-am timp, - noaptea mă dor degetele de frig. Dar pot citi mai mult, - ghemuit lângă calorifer, se poate. (în cameră am plus zece, doisprezece gr.C.)

¤18 februarie, 1985, (luni)Amănunte semnificative: străzile sunt acoperite de un strat subţire de zăpadă. Aerul este uscat. E senin şi clar, – când bate vântul e foarte frig. Merg pe stradă precaut, e foarte periculos din cauza poleiului, simt că mă dor degetele de la mâini. Tramvaiele vin cam la 20 de minute, poate chiar mai mult. Circulaţia maşinilor personale e interzisă în continuare – deci e puţină animaţie pe stradă. Când şi când vezi câte un Aro sau un camion. Ai impresia că e un oraş pustiu.

¤22 februarie, 1985, (vineri)Giuseppe Verdi, un serial tv. italian, o biografie plină de vivacitate şi de multă muzică foarte, foarte bună...Capcana, piesă de teatru de Romulus Guga – fragment din Evul mediu întâmplător, pus pe scenă de Diogene Bihoi. O formaţie de studenţi, entuziastă, de la Ştiinţe Economice, – în cadrul Festivalului de teatru studenţesc. Personajul principal e un autor bântuit de coşmarele propriilor personaje. Zvârcolire şi răcnete, în disperarea unui ev întunecat. Un spectacol emoţionant şi profund.Mi s-a întipărit în minte, momentul anterior începutului piesei: o încordare în priviri, emoţie şi stări de „happening”.Amicul Bihoi, - cu barbă mare, căruntă, pare un bătrân pescar din Deltă, - un fel de Brâncuşi hirsut şi sfidător. Fiica sa, Cipriana, - studentă, cred, - semnează scenografia spetacolului. Un teatru de familie, de-a dreptul impresionant.Continuă să fie frig, frig, frig. Hidrocentralele sunt blocate de gheţuri, termocentralele pe cărbune, stagnează, combustibilul e întărit de ger, nu funcţionează decât cele pe gaz şi păcură. De aici,– o economie de curent maximă. În alte cartiere aud că se opreşte curentul zilnic într 22 – 24, - pe lângă întreruperile din timpul zilei.

¤24 februarie, 1985, (duminecă)Iarna asta e de-a dreptul chinuitoare. A mai nins vreo doi centimetri. Dimineaţa şi seara e ger.Alina e bolnavă, – are temperatură, dureri de cap, nas înfundat, din când în când are dureri la bărbie sau la picioare. Nu-mi dau seama de ce e vorba, probabil o viroză. Abia mâine pot s-o duc la medic. I-am dat un piramidon... În cameră e frig, chiar cu radiator electric. E groaznic s-o văd cum se chinuie şi să nu o pot ajuta...Urmărirea, film S.U.A.la tv. un artist foarte simpatic, italian cred, după nume: Borsalino, e detectiv specializat în cazuri de speculă măruntă şi intră pe firul unei mari afaceri cu droguri. Corupţia e mare şi, cum se întâmplă, sunt implicaţi şi propriii lui superiori aşa că... trebuie s-o lase baltă.

¤

27

1 martie, 1985, (vineri)Ar trebui să se apropie primăvara, dar e iarnă în lege. Sunt plus 2 gr. C ziua şi minus 5 gr. C. noaptea. Ce se topeşte ziua, îngheaţă noaptea - aşa că totul e alb, umed şi lunecos. Au început din nou restricţiile la curent electric. S-a terminat şi butelia, aşa că nu-i pot încălzi Alinei ceaiul sau laptele de dimineaţa.Mi s-a imflamat o măsea din partea dreaptă, mi s-a umflat şi faţa, ceea ce încă nu mi s-a întâmplat. M-am hotărât, - cum se mai dezumflă, merg la dentist. Ishy – film S.U.A. la tv. Un fel de „ultim mohican” – un indian-american hăituit precum un vânat, de vânătorii de capete. Alegoric, – e tragedia unui popor aproape dispărut. E memorabil chipul împietrit al indianului care se străduieşte să înţeleagă tâlcul ascuns al... chiuvetei. Interesant...

¤4 martie, 1985, (luni)Voiam să fiu prima, film din R.D.Germania – la tv., conţine: o tânără sportivă, călărie de performanţă, scene pline de viaţă, farmecul cailor în galop etc. Are succese în concursuri de viteză, se îndrăgosteşte de un tânăr veterinar, trece proba de obstacole, vrea neapărat să fie prima, solicită calul peste puteri, calul se accidentează şi trebuie ucis. Frământări sufleteşti, remuşcări, etc. Film bine realizat.După o lungă urmărire, film francez, la tv. După război, mai sunt nazişti destui, ascunşi pe ici pe colo, - o brigadă de foşti luptători continuă lupta pe ascuns. Dar, din păcate, filmul e sec, uscat, fără suspense, etc.O şedinţă de cenaclu s.f. Hg. Wells, Citeşte G.. Gyorfy, o interesantă povestire, puţin cam romantică, şi statică, dar reuşită. Apoi, a conferenţiat un distins universitar, – nu-i reţin numele, - cu idei deosebite din domeniul ştiinţelor fundamentale. Regret că nu le pot valorifica pe plan literar. Revista Paradox, continuă să zacă în tipografie nu e hârtie, mai aşteptăm...Mai e frig, deşi zăpada e în curs de topire...

¤8 martie, 1985, (vineri)La mulţi ani, Alina! Ce-ţi poate dori tatăl tău decât sănătate, viaţă lungă şi fericire! Te sărbătoresc şi la grădiniţă tovarăşele, tantile, colegele şi colegii tăi micuţi. Îţi sărbătorim şi noi cei cinci anişori. Ai recitat minunat poezia cu Ghiocelul., la serbare. Mama ta nu te-a văzut atunci. Era departe, la Niţchidorf, dar inima i-a fost lângă tine. Să creşti mare şi tot aşa de cuminte să rămâi!

¤Undeva-cândva, film S.U.A. – un autentic film „salon”, – o întoarcere în timp din 1972 în 1012, cu toată recuzita de rigoare; fără „maşina timpului”, doar prin autohipnoză. Eroul – e îndrăgostit de o artistă de la începutul veacului, coboară în timp şi o cucereşte dar, vai, vraja se destramă repede şi a azvârlit înapoi în... prezent. Înduioşător, dar, cam dulceag...În sfârşit, e primăvară. S-a dus zăpada, deşi e încă frig. Totuşi, se simte aer proaspăt. Se menţine interdicţia de circulaţie pentru autoturismele particulare. Ca atare, străzile rămân pustii, rar trece câte un vehicul de stat, maşinile înţepenite, acoperite cu praf par a fi nişte ruine. Poate că aşa va fi şi viitorul nostru îndepărtat când se va termina petrolul...Lumina se stinge zi şi noapte, când nici nu te aştepţi. Alaltăieri, după ora 24 am rămas în întuneric şi a trebuit să-mi continui lectura la lumina... lumânării. Era să-mi distrug vederea. Ce pot să fac?...

28

Cenaclul Începuturi, de la Şcoala Generală nr. 16. condusă de profesorul poet Valeriu Drumeş (Musteţiu). Eu am citit povestirile: Testul din metrou şi Galaxia policromă. Cu surprindere constat că nu-mi mai plac. Îmi par naive, superficiale. Cum am putut să scriu eu aşa ceva? Oricum, fac o pauză totală de scris. Am prea mult de citit şi nu mă pot „aduna”.

¤12 martie, 1985, (luni)Victoria Elisabetei I – II. La tv. film englez, cu Bette Davis în rolul principal. E povestea unei familii gigante, care se întruneşte pentru a rezolva problema unei moşteniri complicate. Bun prilej pentru un studiu psihologic. Bătrâna doamnă de fier, e inflexibilă, iar unchiul Sam, de peste ocean, îşi muşcă buzele dezamăgit. Film fermecător.Constat că faţă de acum 17 ani, de când am început jurnalul acesta, mi-am modificat criteriile în funcţie de care analizez un film. Înainte eram interesat de modernitatea limbajului şi de adâncimea mesajului filozofic. Acum mă preocupă, în primul rând, profunzimea psihologică a personajelor. În plus, mă bucur să găsesc calităţi şi în opere pe care înainte le consideram anoste. Nu consider că mi-aş fi degradat acuitatea observaţiei, – dimpotrivă.A murit Konstantin Cernenco, – secretar general al P.C.U.S. – după numai un an de conducere. Urmaşul său este: Mihail Sergheevici Gorbaciov, - are 54 de ani şi pare sănătos. După ani de nesiguraţă şi imobilism vine la putere un om energic şi intreprinzător. Şi aşa s-au acumulat probleme care, odată, tot trebuiau rezolvate. Să sperăm în mai bine...

¤17 martie, 1985, (duminecă)Azi au fost alegeri. Un eveniment pregătit cu grijă încă de după săptămâni, cu pavoazări, etc. Programul duminical al televiziunii s-a prelungit de la 9 – 15 şi 19 – 22. E drept că mai totul a fost electoral. Nici curentul nu a mai fost întreupt, ca de obicei. Deci: între 6 – 8 au fost alegeri, şi am cumpărat lapte, între 8 – 10 am avut cursuri, iar între 10 – 12,30 – Cenaclu s.f. Hg. Wells. Azi, Silviu Genescu, un veteran al sf.-ului timişorean, a citit o lucrare neterminată, - dar cu atât mai interesantă, Când se ridică norii. A fost prezent şi bătrânul Mircea Şerbănescu, – m-a programat cu o lectură publică, pe 23 aprilie, a.c. Până atunci, sper să-mi revin din letargie.Zbor întrerupt, film din U.R.S.S. după o povestire de Vera Panova. Pe un aeroport internaţional, blocat din cauza ceţei, între pasagerii nervoşi, obosiţi, incomodaţi, se înfiripă discuţii, povestiri, din trecut. Şi firul poveştii se-mpleteşte. Un final sentimental şi amărui.Oraşul de sus, film românesc, la tv. în regia lui Lucian Bratu. Ilarion Ciobanu, după ce a fost primar, într-un oraş de lângă Canalul Dunăre-Marea Neagră, devine căpitan de cursă lungă pe un cargou mecanizat. Directoarea casei de copii, interpretată de Margareta Pâslaru, devine primar în locul lui. Filmul narează veşnicele probleme pe care le cere o asemenea slujbă. Realist, bine realizat.

¤8 martie, 1985, (joi)Ascensiune cu Michael Jackson – film S.U.A. – la video. Un reportaj muzical despre o mare vedetă a muzicii rock şi a dansului negro, american. Specializat în show şi triller, filme scurte de groază, – pe muzică şi dans. Măşti cumplit de „realiste” într-o ritmică de neimaginat. Apoi se succed imagini într-un ritm cosmic, de coşmar şi vis feeric. Tensiunea

29

psihică din cartierul Harlem este magistral redată. Un artist de geniu pe care am dorit de mult să-l văd.Timişoara – Vucova; a doua ieşire din acest an. M-am bucurat şi de o zi senină şi destul de caldă, de plus 17 gr. C. Constat că a fost doar un scurt interludiu, acum e iar plus 8 gr. C. Era prea devreme să ne bucurăm. Pe străzi sunt încă foarte puţine maşini în circulaţie, deşi acum s-a dat „liber”. Cred că majoritatea sunt defecte. Nici nu e de mirare, după o asemenea pauză...

¤4 aprilie, 1985, (joi)Dragostea pusă la încercare – spectacol de teatru la Casa de Cultură a Studenţilor din Timşoara. A venit echipa anului IV a regizorului Ioan Cojar. Genul: commedia dell’arte actualizat cu momente de revistă şi de dans modern. Multă caricatură şi umor. Energia pe care o degajă artiştii-studenţi suplineşte lipsa de experienţă scenică. Se dovedeşte că, interpretată bine, commedia dell’arte este încă, foarte vie.Alt drum de la Vucova, - încărcat cu peste 10 kg. de bagaje cu „pecmez” (gem), compot de prune, carne, ouă, clisă, etc. Ultimul din cei patru kilometri a fost infernal pentru mine. Tata se plânge că-i amorţeşte un picior, care a fost, pe vremuri, operat după o fractură veche. Cum nu va mai putea munci, îi va fi foarte greu.

¤6 aprilie, 1985, (sâmbătă)Povestire fără titlu, la cenaclul sf. Hg. Wells – am iniţiat un experiment literar, o povestire scrisă în comun. Primii autori: Silviu Genescu, – Constantin Cozmiuc, – Gyorgy Gyorffy şi Florin Contrea. Sunt curios să ştiu cum va continua... (Ştiu! Cu un fiasco...)În fine primăvară! Sunt plus 18 gr. C. – pot să renunţ şi la pardesiu, nu numai la palton. Aproape că uitasem că poate fi şi cald pe lumea asta...

¤11 aprilie, 1985, (joi)Vreme schimbătoare, - când ploaie, când soare. Moderaţie pe toate planurile. Mereu e câte ceva de lucru: să o aduc pe Alina de la grădiniţă, iar Viorica să termine prăjiturile din cuptorul electric.Adela, film românesc de Mircea Veroiu, după un roman de Garabet Ibrăileanu. Cu sensibilitate joacă George Motoi şi Valeria Seciu (în rolul mamei). Imagini rafinate, muzică fină, şi interpretare nuanţată, – dar farmecul analizei psihologice din roman se pierde în film. De ce?

¤12 aprilie, 1985, (vineri)Un spectacol folcloric: Elevi – utecişti – în cadrul festivalului naţional Cântarea României. Faza naţională, la Casa tineretului. „Calupul” de două ore a fost televizat, - deci nu a fost voie afară. Alinei i-a plăcut, dar a obosit-o şi n-a mai avut răbdare. A fost greu să menţinem ordinea cu ea...Între timp, lectura îmi ia zilnic aproape două ore. De aceea nu prea am timp de scris, decât sporadic. Sper că, de la toamnă, situaţia se va inversa, - să scriu mai mult decât să citesc... Până atunci...Mâine începe o altă viaţă, film francez, la tv. E povestea unui medic care face transplanturi de rinichi. Pacienţii cu rinichi artificiali, aşteaptă cu stoicism moartea cuiva, care să le „doneze” rinichiul salvator, pentru ca ei să poată supravieţui. Un tânăr e

30

accidentat mortal. Medicul ezită să-i spună adevărul mamei tânărului. El are, - de fapt, - nevoie de rinichii lui, spre a salva alte vieţi. Dar, în final, totul se termină cu bine, dacă aşa ceva se mai poate numi „bine”.Timişoara – Vucova, un tur-retur cu Viorica, aflată acum în vacanţa de primăvară. Am avut noroc că am găsit o maşină care să ne transporte, aşa că nu a fost chiar atât de greu. Tata se simte mai bine, poate să lucreze, deşi cu greu. Natura înverzeşte, câmpul e minunat. Am avut parte şi de vreme bună, – ploaia a început abia acum seara. Fiind „vinerea mare” şi neavând ore seara, - (acolo se zugrăveşte), - am profitat de ocazie să o duc pe Alina la catedrală. I-a plăcut mult cum sună toaca şi cum cântă corul. Foarte multă lume cu lumânări aprinse, - un spectacol impresionant.Alina a mai avut un motiv să se bucure, i-am adus păpuşa ei cea mare şi roşie, de la Vucova. Atât de mult a dorit-o...A murit preşedintele Albaniei - Enver Hodjea.

¤15 aprilie, 1985, (luni)O fată încăpăţânată, o comedie de pe când Bette Davis era tânără, - film S.U.A. la tv. Povestea, destul de trăznită, - se petrece într-un orăşel pustiu, Bonanza, din apropiere de Las Vegas. Fata unui milionar gras e răpită, înainte de nuntă, de un aviator particular, plătit chiar de tatăl ei. Se prăbuşesc undeva în pustiu, ea cade pe un cactus. Apare şi un moş hâtru pe acolo. Amuzament pentru Alina.Vizionez, supraveghind-o pe Alina. Viorica spălând vasele e supărată foc. Ar fi trebuit s-o ajut. Cum să las filmul? Toate sunt vraişte în casă, ar trebui făcută ordine, să ajut la gospodărie, - dar atunci când mai citesc? Când mai scriu? Atmosfera e încordată, recunosc, sunt de vină, - dar ce să fac?La cenaclul Hg. Wells citeşte Traian Udrea o Incursiune în cotidian – despre un extraterestru ajuns printre noi, dar despre care aflăm numai prin intermediul altora. Colegilor le-a plăcut mult, mie, mai puţin, dar n-am vrut să le stric buna dispoziţie. Peste două săptămâni citesc eu.Naveta Discovery a fost lansată în cosmos. La bord e şi un senator american Jackie Garn – e responsabil cu cercetarea spaţială.

¤24 aprilie, 1985 (miercuri)Prizonierul din castel, film din S.U.A. – la tv. Un episod spectaculos din războiul mondial. Echipa de comando asaltează o fortăreaţă germană din vârful muntelui, cu un funicular alpin. Scene dinamice de luptă. Totul se termină cu bine, dar prea se leagă totul ca să fie ceva veridic.După soare, - o ploaie torenţială. Sunt meteosensibil. Iar am senzaţii neplăcute, mă strânge la ceafă, am urechile roşii, în frunte simt când fierbinte, când rece. Sunt îngrijorat, dar cardiologul mi-a spus, mai demult că am tensiunea bună şi că, ce simt, este în legătură cu nervii. Ar trebui să iau propanolol, – nu face nici un rău. Aş lua dar, nu se găseşte.Mă pregătesc, pentru duminecă, să citesc la cenaclu, un fragment de 20 de pagini din romanul provizoriu Impact. L-am lucrat într-un an de zile – ce-i drept în reprize scurte, cu pauze mari, nu din vina mea. Am emoţii. Mă frământ cum să-i alcătuiesc subiectul în mare. E foarte greu. (Acum, acesta e istorie. Este romanul Labirynth – şi l-am publicat acum doi ani, în 2006)

¤

31

29 aprilie, 1985, (luni)Frig: plus trei gr. C – şi ploaie. Peste tot: verde ud... ca-n Bacovia.Rocky – II, film S.U.A. a doua parte din seria luptătorului boxer-regizor şi artist Silvester Stallone. Emoţionantă această bătălie între un tânăr ambiţios şi o „gorilă neagră”, – numită Apollo Reed, campion al lumii. Poate mai reuşit decât prima serie. Deşi cabotinismul actorului mi se pare supărător, chiar jenant.Pe cer, vrăjitoarele nopţii, film U.R.S.S. – la tv. Desigur, – tot al doilea război mondial. Regimentul de tinere aviatoare cu spectacolele şi tragica lor existenţă umană. Puţină căldură o aduce puştiul, părăsit din stepă, care mereu fuge de la Casa de copii ca să rămână cu ele.Am citit fragmentul din Impact, - păreri împărţite. Sunt şi critice, dar şi un îndemn călduros pentru a continua, de a duce treaba până la capăt, indiferent de risc. E adevărat, am scris cam la întâmplare, se simte absenţa unui plan amănunţit, bine gândit. E tocmai ceea ce intenţionez să fac. E adevărat că am condiţii vitrege de lucru, – tot timpul mi-l înghite afurisita de bibliografie. Dar planul meu e ca la vară, să mă pun serios pe lucru. Merită.

¤6 mai, 1985, (luni)Mitică Popescu, film românesc, regia Manole Marcus. Scenariul Dumitru Solomon după comedia lui Camil Petrescu. Un film de epocă retro, – cu mai multe imagini din filme şi fotografii de album, din care, de-o vreme, excelăm. Camil Petrescu umanizează şi reabilitează într-un fel, pe poltronul cabotin Mitică, - creat genial de Caragiale. Comedie spumoasă şi spirituală, - personajele sunt idei intransigente în mişcare. O realizare bună.Horea I – II, film românesc de Ion Mureşan, în rolul principal, Ovidiu Iuliu Moldovan. O mare creaţie are Radu Beligan în rolul complex al arhiducelui austriac. Inteligent, perfid şi suferind, un caracter profund. Filmul narează conştiincios istoria cu lungimi şi scene ilustrative, dar şi cu situaţii dramatice bine lucrate. Un film de mase – de mare montare. Ultimul bal, film cehoslovac, la tv. Din ororile celui de-al doilea război mondial, adolescenta sensibilă şi inimoasă care adăposteşte, cu riscul vieţii, un partizan rănit. În final îşi pierde şi iubitul şi tatăl. Căldura umană în luptă cu brutalitatea iraţională.Omagiu lui Ovidiu Pantea, - fost director al combinatului chimic Solventul, mort de cancer la stomac. Tatăl său, Dimitru Pantea, - o rudenie mai îndepărtată a mamei mele de la Săbolciu, e distrus suflezeşte. Suntem alături de suferinţa lui. Dumnezeu să-l odihnească.Omagiu lui D.I. Suchianu, critic cinematografic, ne părăseşte la aproape 90 de ani. A avut o personalitate fermecătoare şi o inteligenţă sclipitoare, Îi citeam cronicile cu mult interes, îl urmăream cu plăcere când dădea interviuri la tv., ori comenta filme de epocă. O enciclopedie ambulantă. Îl respect.Challenger – Spacelab, a fost lansat de o săptămână cu 7 astronauţi la bord. Misiune complexă cu un laborator european axat pe studii biologice.

¤7 mai, 1985, (marţi)Am fost cu Alina la dentist. A început să lucreze la trei măsele cariate, Mi-a părut rău pentru suferinţa ei – dar a fost curajoasă, nu a plâns, deşi „albina” – perforatorul electric, ţiuie cam urât, şi doare...Ar fi timpul să-mi extrag şi eu două măsele. Tot amân...

32

¤9 mai, 1985, (miercuri)Gaura neagră, film S.U.A. – la video, – un s.f. – „space-opera”, dinamic, cu suspense, dar şi cu lungimi şi vorbărie inutilă. Din familia spirituală a lui Star War, de fapt, e mai mult recuzită s.f. – subiect aproape tradiţional. Eroii, printre care şi un robot, (comic savuros), sunt capturaţi de o „navă a morţii”, condusă de un „geniu nebun”, şi de alte automate. Vrea să-i ducă pe toţi într-o „Black Hole” dar e ucis accidental de un planşeu ce-i cade în cap, în timp ce roboţii se bat între ei. Subiect facil, dar cu excelente efecte optice.Am senzaţia că încep să mă îngraş, - poate din cauză că iau masa la cantina Şcolii Generale nr. 16. Mai trist e că încep să mi se umfle picioarele. Destul...

¤20 mai, 1985, (luni)Eşecul misiunii Edelweiss, film francez, la tv. Desigur, tot din ultimul război. Un hitlerist, mai subtil, foloseşte ca metodă de tortură psihică, drogul, şi şantajul sentimental, pentru a obliga o partizană să colaboreze. La început îi reuşeşte planul, dar pe parcurs, cum e şi firesc, totul se termină cu un fiasco. Film mediu, de aventură.Spectacol artistic la Casa de Cultură a Studenţilor – interpretat de pionierii artişti de la cl. I –IV. ale Şcolii Generale nr. 10. Fiecare număr e o bijuterie. Unde se munceşte cu talent şi pasiune, rezultatele pot fi remarcabile. Tabloul final e - pur şi simplu, - fastuos. Vreme caldă câteva zile a plouat puţin, acum e zăpuşeală. Să mai fie şi vară!

¤27 mai, 1985, (luni)Ani de zbucium, film englez, la tv. O romantică poveste de iubire în condiţiile aspre şi sumbre ale războiului mondial. Nu lipsesc nici bombardamentele aeriene de noapte, paraşutările, infiltrările în cazematele naziştilor, luptele spectaculoase şi urmăririle pline de suspense. Dar atât.Navigaţie pe Canalul Bega – cu vaporaşul (mai mult „şalupă”) - Pelican. O aventură agreabilă, pluteşti printre trestii, copaci scufundaţi până la coroană, cer torid, o perspectivă vastă, – de parcă ai zbura peste câmpie. Totuşi, ceva strică farmecul: mirosul greu de motorină, apa de culoare maronie, cumplit de poluată, - te simţi intoxicat. Deci, o aventură cam greu de suportat. Am avut parte de ea în cadrul Zilelor Helion – 1985.Sexsimillia – film polonez, s.f.. Are multe subînţelesuri. Un oraş subteran, – dintr-un adăpost atomic dezafectat. Vedem cum se desfăşoară viaţa după un război atomic catastrofal. Ciudăţenia e că oraşul este locuit numai de „amazoane” moderne care se înmulţesc prin „partenogeneză”, - bărbaţii fiind de multă vreme ori ucişi, ori transformaţi în femei. E vorba de aventurile groteşti a doi bărbaţi nimeriţi din întâmplare pe acolo, – în urma unui „transplant temporal”. Aventuri burleşti, groteşti, tragi-comice. În final, totul se dovedeşte a fi o mistificare. Un film interesant prin idei, amuzant prin realizare scenică.

¤Zilele HELION – 1985.Consfătuirea pe ţară a cenaclurilor s.f. Cu această ocazie am realizat cu articol cu tema. Pacea – un obiectiv prioritar al literaturii de anticipaţie. Textul se pare că a avut ceva succes: colegul Constantin Cozmiuc l-a preluat pentru a-l publica în revista Biblioteca Nova – apoi să fie citit la Radio Bucureşti în ediţia de specialitate. (Acum, sincer spun, nu am auzit ca aceste promisiuni să fie onorate.)

33

Cassandra, la Teatrul de amatori Thespis – de la Casa Tineretului din Timişoara, – un spectacol gândit de colegul meu Diogene Bihoi pe un text de A. Cherryl. Un decor cu totul inedit, – sus pe rotonda clădirii. Se joacă în centru, - iar spectatorii, în picioare, - se plimbă de jur împrejur, împreună cu artiştii, de la o scena la alta a decorului. Nu mai vorbesc de dans, măşti mari, efecte luminoase şi de muzica lui Ilie Stepan. Un spectacol care mi s-a părut a fi... genial! (Dacă mi-amintesc bine, intrarea a fost liberă, dar cu... invitaţii. Eu am fost invitat!)

¤1 iunie, 1985, (sâmbătă)Din nou acasă, comedie muzicală italiană, la tv., cu o fetiţă precoce şi muzică napolitană cu Domenico Modugno. Verva italiană e la ea acasă. Dar, e o realizare fără pretenţii.Vremea e foarte schimbătoare: când uscată, când umedă, când caldă, când cu răcoare. Ar trebui ca tot timpul să ai umbrele la tine. Mama s-a dus o săptămână la Oradea, la sora ei Ileana Mangra. O călătorie destul de dificilă la vârsta ei...În 19 mai, a.c. au fost ploi torenţiale în Oradea şi-n Munţii Apuseni, s-a lăsat cu inundaţii mari în comunele Holod. Beiuş, şi s-au extins până în Ungaria. Fratele meu, Lelu, a călătorit în Munii Caraşului, cu maşina lui. A participat la o nuntă cu 600 de persoane şi a făcut mute diapozitive color. Cred că a fost grozav acolo...Noi am planificat o ieşire la Vucova, pe mâine, dar renunţăm din cauza timpului ploios. Apa caldă „se dă” numai sâmbătă seara, tocmai când e şi programul tv. mai bun. De aici, inerente enervări...Mi s-a majorat „retribuţia” de la 2355 la 2425 lei. Sunt învăţător cu gradul I, – echivalarea doctoratului. Oricum, e bine şi aşa.

¤3 iunie, 1985, (luni)Mai am o lună până termin de citit – în fascicole de 10 pagini – Viaţa romanţată a lui Henry de Rochefort. Până atunci, nu mi-am „alocat” decât 30 minute pe zi de scris. Mult prea puţin pentru ceva serios. De aceea – după preferinţe lucrez în trei direcţii:a) Fişe de personaj,b) Idei generale privind acţiunea,c) Schiţe răzleţe. Nu am, din povestea propriu-zisă, decât 20 de pagini finisate, dar de care nu sunt mulţumit deloc. Mi-e nespus de greu să mă concentrez dar, oricum ar fi, sunt hotărât să-mi duc treaba până la capăt.Femeia în alb, la tv. un serial sovietic după romanul romantic al lui Wilkie Collins. Seamănă cu o ecranizare din Turgheniev ori, poate, A.Cehov. Probabil, – din cauza limbii ruse. Acţiunea e cam prea îngrămădită. Dar, îmi plac mult costumele de epocă şi peisajele. Primul episod nu m-a „mişcat” prea mult.

¤7 iunie, 1985, (vineri)Lunea trecută dr. dentist Măslin mi-a extras cu măiestrie, nişte resturi îmflamate de la o măsea. Mă temeam de complicaţii, dar nu a fost cazul, doctorul îşi cunoaşte bine meseria.

¤

34

12 iunie, 1985, (miercuri)Ieri a coborât cu succes pe planeta Venus prima sondă sovieto-franceză Vega – 1. Un modul din ea merge mai departe spre cometa Halley, iar în atmosferă, la 5 km înălţime, a fost largat un aerostat francez. Fata din Istambul, film turcesc – la tv. Cred că l-am mai văzut. O poveste înduioşătoare şi cam naivă. E şi profesionalism şi stângăcie în realizare artistică. Unele personaje sunt uşor şarjate dar, merge...În fine, a apărut şi suplimentul Paradox al revistei Forum studenţesc. Mi s-a publicat povestirea Galaxia policromă. Am scris-o în prima versiune, încă din 1981. După o asemenea întârziere, parcă nici nu-ţi vine să te mai bucuri... Dar, e bine şi aşa...

¤18 iunie, 1985, (marţi)Rămăşagul, film românesc color, realizat de Ion Popescu-Gopo. Vrea să fie şi poveste în poveste, dar şi „music-hall”. Muzică şi decoruri, – fantezi, Muzica lui Marius Ţeicu, deosebit de plăcută. Cu fantezia însă, stăm cel mai rău. Mai ales ceea ce este între gaguri, – şi ele, destul de anemice. Fără „story”, – o adevărată pierdere de vreme... Chiar pentru realizatori: „sorry...”Serbare la grupa mijlocie – B. Alina noastră a fost eroina principală. Spune corect, poate prea iute, prima poezie. Deschide şirul de dansuri populare şi e sărbătorită în piesa de teatru, – unde e „ziua ei”. Dacă s-a născut chiar pe... 8 martie! Rolul totuşi, e cam onorific, cam puţine replici de spus, faţă de importanţa rolului ei. Dar nu e vina ei, sărăcuţa s-a achitat perfect de rol. Acum, vacanţa...Vega – 2, a aterizat tot pe Venus, la 15 VI a.c. – un modul de coborâre, – cu foraj de roci venusiene. Celălalt modul, - tot spre cometa Halley. Şi tot un balon francez în atmosferă.Circul din Bucureşti, am fost cu Alina şi cu Viorica, duminecă la circ. Numere de acrobaţie aeriană şi echilibristică, un număr cu clown muzical, dresură de porumbei, papagali, un yak mongol, un elefant, - în fine, dresura grea: două perechi de lei şi un tigru. Numai un singur nr. de prestidigitaţie şi nimic iluzionism (Cred că - „e mistic!”). De aici, o oarecare monotonie şi agitaţie în gol. Dar, Alinei i-a plăcut. Cum să nu?...Spectacol de gală pe Stadionul C.F.R. Multe formaţii de pionieri şi utecişti din şcoli. Ceva foarte grandios dar şi foarte obositor. Pentru a face „decor” - şirurile de copii trebuie să stea ţepeni, pe locuri fixe, ore în şir, pe soare, vânt sau ploaie. Pe undeva e inuman.Discovery – la al cincilea zbor. Sunt 7 persoane într-un zbor de 7 zile. Printre ei, francezul Patrique Baudry şi, – senzaţia zilei, - un prinţ saudit: Salman al Saud. Acesta face un zbor de plăcere în cosmos. Bani are. Te-ai crede în 1001 de nopţi...Iar a plouat tare şi au fost 12 gr. C. – „în plină vară”. Mă simt obosit...

¤22 iunie, 1985, (sâmbătă)Astronauţii de pe Discovery au testat o legătură laser cu solul în cadrul unui program de tip „războiul stelelor”.Teză de doctorat: Viorel Ioan Boldureanu cu tema: Folcloristica bănăţeană şi ideologia Şcolii Ardelene. Preşedinte: prodecan prof. dr. Vasile Ţâra, conducător ştiinţific prof. dr. Eugen Todoran (pensionat, pare obosit şi deprimat), membrii: Lucia Jucu-Atanasiu (decan), prof. dr. Virgil Vintilescu şi, de la Bucureşti, folcloristul prof. dr. Mihai Pop, (foarte bătrân, îi tremură mâinile când citeşte).

35

Teză originală, profund filozofică, o lumină inedită şi surprinzătoare asupra ideilor teoretice ale folcloriştilor bănăţeni dintre anii 1850 – 1900. De exemplu, bănăţenii sunt mai puţin radicali decât latiniştii în concepţie, analizează folclorul ca pe ceva viu, vezi Athanasie Marienescu, în strânsă legătură cu idealul naţional al românilor. Surprinde, de asemenea, optica inedită asupra „superstiţiilor populare” – ca „semne” ale unei culturi profunde în înţelesul lor, care trebuie interpretate şi valorificate, în ce au mai preţios pentru noi. Mă bucur sincer pentru succesul lui. De acum înainte, doctoratele vor fi din ce în ce mai rare, cel puţin la filologie.

¤24 iunie, 1985, (luni)Timişoara – Vucova. Am riscat o excursie la sat cu Viorica şi Alina, spun „risc” din cauza vremii cu totul nefavorabile. Avurăm noroc de maşini, că altfel nu ştiu cum ajungeam. Tata mi s-a părut slăbit, puţin deprimat. Oboseşte repede. Nu mai poate face faţă cu gospodăria, ca altădată. Unul din porci e bolnav, iepurii mănâncă mult şi nu aduc folos, sunt necesare reparaţii la grajduri, la garduri etc. etc. Anul e rău, după ani de secetă, o iarnă lungă şi rece, urmată acum de o toamnă ploioasă – toate putrezesc.

¤25 iulie, 1985, (marţi)Am examen integral cu cl. I – VIII. Anul acesta particip ca membru în Comisia de examinare – deci, asistenţă la examene de dimineaţa de la 9, şi după masă, la 16. Dar, nu mai am ore seara.Cu scrisul, stagnez. Zilnic fac câte 15 – 20 de minute stilizare de manuscris, dar încă e foarte puţin. Mai am de lucru...

¤7 iulie, 1985, (duminecă)Speram ca macar vara să fiu mai relaxat. De de unde... Acum, sunt la rând vişinile. A trebuie să lucrez mai întâi la culesul lor, apoi la preparat, ore în şir. De stat în picioare, mi s-au imflamat gleznele. Urmez un tratament cu aspirină şi un unguent de fenilbutazonă. Apoi, - mă tem de o nouă inervenţie chirurgicală la varice, Să mai vedem – dl. dr. Sarmeşiu va decide.Viorica – la Ineu, a fost plecată între 6 – 11 iunie, trimisă de Organizaţia de pionieri. Până atunci am rămas singur, să mă descurc cu Alina. De fapt, mă mai ajută şi mama mea.

¤Spectacol folcloric în Sala operei, - în cadrul Concursului Naţional Cântarea României. Evoluează admirabil formaţii de dansuri naţionale din judeţele Arad şi Caraş-Severin. Cel puţin, atât am văzut noi. Sunt şi numere interesante de dans modern. În schimb, prelucrările – să le zic „filozofante” ale Caselor de Cultură din Arad şi Reşiţa m-au dezamăgit. Oare nu-şi dau seama organizatorii, că în felul acesta se distruge tocmai ce e mai preţios în folclor? Dar, n-ai cui spune...Reîntâlnire, film U.R.S.S. – la tv. Monografia unei familii cu foarte mulţi copii, cu ocazia unei întâlniri de 20 de ani a absolvenţilor unui liceu. Fel de fel de situaţii de viaţă, proiecţii în trecut, etc.Teatrul în S.U.A. – azi – expoziţie. Un eveniment artistic de prim rang. O dioramă cu diapozitive pur şi simplu, fascinante, şi un spectacol de teatru la care stai ore în şir, dacă vrei să-l vezi. N-am reuşit încă. E năucitor.

36

Aripi frânte, film din U.R.S.S. – la tv. Sfârşitul războiului, tragedia copiilor orfani, vagabonzi, crescuţi în orfelinate, căutându-şi rudele dispărute, suferinţe de tot felul, etc. Film corect.De la 1 iulie sunt în concediu şi practic, nu m-am odihnit. Sunt efectiv depăşit de evenimente, nu izbutesc nici să scriu, nici să mă aprovizionez cu cele necesare traiului, nici să-mi fac ordine în locuinţă, nici să-mi văd de sănătate. Timpul trece-n goană, ca în carusel.

¤14 iulie, 1985, (duminecă)Un drum la Vucova. I-am dus tatei pâine, oţet, medicamente (Clavusin), cartofi, el are din cei de toamnă, - încă nu sunt comestibili, - şi am adus ouă. Un drum plăcut deşi a fost foarte cald. În 26 august a.c. urmează să susţin acel afurisit test de verificare a cunoştinţelor profesionale, ca să pot rămâne, pe mai departe, la post.

¤26 iulie, 1985, (vineri)Am scăpat de o grijă. Am apelat la nişte specialişti în construcţii şi sistematizare, care au verificat crăpăturile apărute în zid, - un urma construirii uui bloc cu 4 etaje, chiar lângă casa noastră. Nu este nici un pericol, zidurile fiind foarte solide.Alt drum Vucova – Niţchidorf, tur – retur, pe jos, cu Alina şi Viorica. Minunat deşi foarte obositor... Sunt aproape 4 kilometri şi pe acolo. E şi un deal...Concert simfonic oferit de Orchestra de tineret din San Antonio – Texas. Au interpretat elevi de la şcoli de muzică americane. Acţiune, tot în cadrul Ambasadorilot prieteniei. Am ascultat un concert brandemburgic de Iohan Sebastian Bach, o simfonie (Neterminata!) de Fr. Schubert, altă simfonie (dar Albastră) de Gershwyn şi una de Lionard Bernstein. La final, melodii din opera unui autor specific texan, cu melodii apropiate de „haţeganele” noastre: - de Arthur Copland. M-a impresionat mult ţinuta severă, fermă, dar caldă, - a dirijorului care a condus într-o manieră pur şi simplu, fantastică. Viroză intestinală, totul a pornit de la o tocană de ardei, cu tot ce era necesar: dureri de cap, greaţă, slăbiciune extremă. Cel mai mult m-au chinuit nişte junghiuri la umăr şi la cot. (Acelea, ştiu de unde provin: - de la „locul de muncă”. E mult curent şi frig pe coridoare... Dar, de... Asta am dorit!...) E greu, că trebuie să ţin dietă, tocmai acum când au apărut prunele şi piersicile... E cumplit.

¤27 iulie, 1985, (sâmbătă)Casa colonială, film tv. din Cuba – un tânăr doctor şi o balerină sunt primiţi în gazdă de o bătrânică, proprietara unei somptuoase clădiri coloniale. Aer proaspăt, în conflict cu prejudecăţile. Jucat firesc şi plăcut. De vreo două luni au dispărut şi spectacolele cu filme străine de la videoteci. Au fost interzise pentru că, – precum Socrate în vechime, – corup tineretul cu muzică subversivă. Păcat, mare păcat. Din nou e secetă, uscăciune cumplită. Cum nu se poate mai rău pentru agricultură, în general. De aici, din nou, restricţii la alimente. Vom trăi şi vom vedea...

¤30 iulie, 1985, (marţi)Între 30 şi 40 grade C. la umbră. Cumplit de cald. Alina a căzut, în fugă şi s-a rănit la genunchi, cum păţeam eu, frecvent, când eram mic. Are semne de „bună purtare”...

37

Copiii lui Neveux, film francez, la tv. Neuitatul Jean Gabin într-o poveste despre un meseriaş de treabă care are copii ce-i fac veşnic probleme. Jucat bine.

¤3 august, 1985, (sâmbătă)Ciuta, teatru televizat – piesa lui Victor Ion Popa. În scena finală, Valeria Seciu are o interpretare de excepţie.Un drum la Buziaş, miercuri, 31 VII a.c. – merg acolo cu Alina şi Viorica. Trăiesc o stare solemnă şi odihnitoare de pace adâncă. „Pensionarii” parcului climateric au pe chipuri o expresie de aşteptare a ceva nedefinit, – simţi concret că aici se trăieşte „în afara timpului”. Alina s-a simţit minunat cu verişorul ei Cosmin.Regret impresia de paragină pe care o are parcul: din nenumăratele izvoare ale copilăriei mele au mai rămas doar două. Complet renovat, cu apă mai concentrată şi rece, – e cel numit „Izvorul lui Moş Bâzieş”, – cu o legendă scrisă acolo, ce mi se pare neverosimilă. Dar, cel mai mult s-a distrat Alina fugărind veveriţele cele mici şi negre.Limitele posibilului, un alt serial sovietic de miercuri seara; un subiect destul de naiv, cum sunt umiliţi inventatorii dintr-o uzină, de un director obtuz. (Nu spun că asemenea scene nu mai sunt posibile şi azi, pe ici pe colo). Aştept continuarea.Alt drum: Vucova şi Niţchidorf – 2 VIII a.c. tot cu Alina şi Viorica. De fapt, pe fetiţă am lăsat-o la Niţchidorf, la ceva rudenii, iar noi am cărat o parte din bagaje la Vucova şi înapoi. (în total vreo şapte kilometri). Ne pregătim să stăm acolo două săptămâni. La întoarcere ne-au gonit din urmă nori grei şi negri, ne-a fost teamă de ploaie şi furtună. Nu a fost să fie. Seceta continuă, fără răgaz, dar temperaturile infernale s-au mai potolit. Alina s-a jucat cu verişoarele ei Diana şi Sorina. N-a mai vrut să plece de acolo. A încercat ghiozdanul Dianei şi se vede că abia aşteaptă să fie elevă. Nu mai are răbdare. Mai un an şi se va sătura de el.

¤18 august, 1985, (duminecă)Au fost două săptămâni de vis la Vucova. Vreme frumoasă, - foarte caldă. E împărăţia prunelor şi a perelor coapte. Alina e în lumea ei. Mi-a părut rău să-i întrerup vacanţa, aşa că o las, mai o săptămână, la „bunul”. Va fi cam greu. De astăzi ni se termină concediul de odihnă, şi mie, şi lui Viorica. Eu nici n-am avut vacanţă. Am muncit din greu, întreaga zi, - în camera de lângă drum, să mă pregătesc pentru „test”. Specialitatea: materia pentru definitivat. Metodica: proba practică – scris. Ce-o fi asta? Probabil, - vreun proiect de „tehnologie didactică” – sau „plan de lecţie”, pe o temă dată.Chiar acum am sosit în Timişoara, că s-a şi pornit o furtună cumplită cu rafale de vânt şi fulgere, tunete, etc. Mai am mult, mult de lucru.

¤27 august, 1985, (marţi)Asaltul cometeo Halley.Un satelit al S.U.A. numit I.C.E.E. – lansat pe o orbită excentrică, reprogramat pentru acest scop.Două sonde ale U.R.S.S. – Franţa – care au lăsat laboratoare şi pe planeta Venus, – e vorba de Vega – 1 şi Vega – 2.Sonda europeană, Giotto, - lansat cu o rachetă Ariane de la baza din Guyana franceză,Sonda japoneză: Sakikaze şi Planet – A. Toate se află în curs de desfăşurare.

38

Mireasma ploilor târzii, film românesc de Mircea Moldovan după un scenariu de Gh. Anania şi C-tin Bărbulescu. (tandem s.f.). Filmul e „cuminte” cu frecvente întoarceri în memoria afectivă a personajelor. Povestea „lunecă” de pe probleme de producţie pe o linie sentimentală şi se termină cu o „surpriză”, destul de oarecare.A murit şi nepotul meu Gil (Virgil) Firu. Era cu doi ani mai mic ca mine, - fiul verişoarei mele Victoria Firu, născută Contrea. A avut cu mulţi ani în urmă un greu accident de maşină cu incendiu, în urma căruia viaţa lui a fost un lung şi cumplit şir de suferinţe. Dumnezeu să-l odihnească.

¤N-am avut vacanţă. Am susţinut TESTUL de cunoştinţe – pentru a-mi păstra postul Subiecte;Satul transilvănean oglindit în poezia lui G.Coşbuc – 5 puncte,Arătaţi în ce constă finalitatea compunerilor – 4 puncte (unul din oficiu)Personal, cred că am scris destul de bine, ştiu că m-am chinuit mult să-mi aleg cuvintele astfel ca să scriu cît mai mult mterial în cele patru coli ministeriale atribuite. Nota depinde însă, de felul cum va fi interpretat şi aplicat punctajul. Ştiu că am făcut tot posibilul să scriu bine. Ce va ieşi...Viorica, de asemenea, a intrat în activitate. Scăpat de coşmarul testului, - acum pot să-mi văd în linişte de... literatură. Am avut 21 de zile, exact trei săptămâni de „sesiune”.

¤28 august, 1985, (miercuri)Dimineaţa, am de dactilografiat o mulţime de formulare de înscriere, apoi, de trimis foi matricole. Seara, la ore, până una-alta, îni triez „subiecţii” în funcţie de numărul de unităţi sonore şi grafice cunoscute, pentru stabilirea grupelor: începători, intermediari şi avansaţi.

¤2 septembrie, 1985 (luni)Mi-am reluat activitatea – ritm normal de muncă, pe toate planurile. Abia am sosit de la Vucova. Ieri, pe o vreme splendidă, am muncit din greu. Cu Viorica, am scuturat pomii din grădină, am cules prunele din iarbă, şi le-am cărat, până un butoi, - cu vadra. O zi întreagă. Seara eram epuizaţi. Ne-am refăcut însă, imediat. Efortul fizic nu te consumă aşa de aspru ca cel intelectual. Viorica merge la Niţchidorf, la catedră. Alina rămâne la Vucova, cu bunul ei. Poimâine abia, va sosi la Timişoara. Regret, dar altfel nu se poate.

¤M-am sculat azi la 4,30 dimineaţa, pe la 5,30 a venit „bodroanca” (cabină pe roţi trasă de un tractor), - pentru muncitorii navetişti. Până la Chevereş, am fost zgâlţâit zdravăn, stând în picioare în înghesuială. La gară, am preferat să cobor şi să-mi continui drumul cu trenul. Acolo, cel puţin, puteam sta pe bancă. Am „cucăit”, neluând în seamă frumuseţea peisajului, - tocmai atunci răsărea soarele peste câmpie. De astăzi voi lucra pe două planuri literare paralele:a) – scriu mai departe la manuscrisul romanului Impact, cu subiect s.f., la care lucrez, fără prea mult spor, de peste doi ani, şi,b) – încep un ciclu de scrieri „fantezi” – de literatură realist-fantastică. (Cu timpul, o voi transforma direct în proză psihologică). Voi lucra alternativ, – câte o săptămână fiecare. Sunt curios şi eu, să văd ce va ieşi...

¤

39

15 septembrie, 1985, (duminecă)Luni, 9 IX a.c. am revenit acasă cu Alina. 35 de zile de vacanţă la sat au refăcut-o pe deplin. A mai crescut, pare mai voinică. Intră în grupa mare de grădiniţă, la cei 5 ani şi jumătate ai ei.Sunt angajat în continuare, la Şcoala Generală nr. 16 – Penitenciar. De data asta, mi s-a comunicat că toată activitatea mi se va desfăşura numai la Penitenciar. Probabil voi sta 8 ore zilnic acolo. Nu ştiu cum va fi, cred că... cumplit.Misiunea spaţială I:C:E: - o mică navă spaţială a S.U.A. a traversat coada cometei Zinner-Giacobini – pentru prima oară în istorie, – fără a păţi nimic.

¤18 septembrie, 1985, (miercuri)De astăzi voi începe activitatea integrală, la Penitenciar. Totuşi, sunt plătit în regim de „şcoală generală de masă”, – lei 2425, şi nu de „şcoală specială comasată”, – cu 2590 de lei. Oricum ar fi, e bine şi aşa.Aprobare pentru telefon. Am depus cerere din martie 1981. Am şi uitat de ea. Am plătit 1500 de lei, instalarea şi 200 de lei, avans rate. Până pe Crăciun va fi deja instalat. Nu ştiu cât îmi va fi de folositor, – totuşi, e o necesitate obiectivă.

¤4 octombrie, 1985, (vineri)Ultima şansă, film englez, la tv. Aventuri. Un mic avion de pasageri se prăbuşeşte fără să se distrugă, în plin deşert. Disperare, halucinaţii, etc. Unii pleacă în căutarea unei oaze şi pier pe drum. Cu ajutorul unui constructor de aeromodele, un motor al avionului este transformat în motoplanor. Acţiunea de salvare, reuşeşte. Incredibil şi profund uman.Vulcanul, film S.U.A. realizat în Haway. Există tot ce se poate pentru a căşuna tensiune şi groază: o coborâre cu ascensorul în craterul aprins, şi – desigur, - intervine o defecţiune tehnică, mai sunt evoluţii cu elicoperul peste crater, cutremure, scurgeri de lavă, explozii de foc, echilibristică pe un pod şubred, gata să se prăbuşească, cu copii purtaţi în spate, etc. Dar, mi-ar fi plăcut ceva mai „natural”.Mai fac un drum la Vucova pe 3 X, a.c. – o vreme caldă şi frumoasă, tata e bine. Am adus struguri şi pere (foarte grele, etc).Fantezie de toamnă, e prima mea încercare de creaţie literară care nu este sf. Abordez acum genul psihologic, de atmosferă. Începutul de două pagini, îmi place, nu ştiu cum voi evolua mai departe.„Romanul” sf. Impact l-am anulat într-un moment de furie, văzând că subiectul nu „se încheagă”. Am pornit iar de la început, dar fără a abandona ideea centrală. Lucrez extrem de încet, sunt în criză de timp. Acum dedic acestei activităţi chiar o oră.

8 octombrie, 1985, (marţi)Satul uitat, film italian la tv. – vizionat cu întreruperi, din motive gospodăreşti. În mare, e lupta dramatică a ţăranilor, dintr-un sat sicilian, pentru dreptate. Pârâul, - un element vital într-o zonă uscată, le este „furat”, deviat, de un latifundiar, femeile sunt maltratate de autorităţile fasciste iar tânărul care îi reprezintă, este torturat şi ucis. Mizerie, proteste şi ţipete isterice. Film cu adevărat dur.Eroica, un film S.U.A. la tv. O versiune a biografiei creatoare a compozitorului L.v. Beethoven. Mă bucur că realizatorii n-au ambiţionat să ilustreze întreaga viaţă chinuită a

40

maestrului, ci numai un fragment, cu adevărat semnificativ din tinereţea lui; când, - după un moment de deprimare, - se hotărăşte, totuşi, să creeze muzică, deşi simte că-şi pierde auzul. Este stimulat de exemplul unui copil orb care cântă la orga bisericii, în plin război napoleonian. Un film stenic, cu multă muzică înălţătoare.

¤13 octombrie, 1985, (duminecă)Excursie la Buziaş, în 9 X a.c. cu Viorica şi cu Alina. Parcul, în lumina aurie a soarelui de toamnă, – frunzele copacilor, într-o varietate de culori de nedescris. O „Mariană” – veveriţă micuţă vine la Alina, îi miroase nuca, o ia din mână şi... s-a dus. A fost atât de drăgălaşă încât Alina nu mai ştie ce să facă de bucurie. Alt aspect: cartierele mai mărginaşe sunt „invadate” de ţiganii care cumpără casele de la cei care se mută la oraş. E un adevărat transfer de populaţie, cu toate complicaţiile care pot rezulta de aici.Orizont ştiinţific, 2000. Joi, în 10 X. a.c. am prima şedinţă de cerc cu elevii cl. a VI D. Am prezentat obiectivele şi... discuţii libere. Am prezentat cartea: Primele trei minute ale Universului. Un început bun.Am fost cu Alina să vedem Desene animate la Cinema Dacia. Culori, umor şi fantezie. Apoi, Alina s-a dat şi pe „ringhilspiel” sau „căluşei” - la roata mare. O distracţie de 5 lei.

¤24 octombrie, 1985, (joi)Toamnă, zile reci cu soare altenează cu nori şi ploaie pătrunzătoare, – iarăşi, cer senin. Sunt răguşit, abia vorbesc, junghiurile din umăr parcă au mai slăbit, dar nu de tot. Când sunt obosit, aproape tot timpul, mă mai chinuie şi ameţelile. (Ce curios lucru; acum, - la 66 de ani, - nici nu mai ştiu de când n-am mai ameţit... Ce-oi fi avut atunci?...) Un fenomen specific de meteosensibilitate. N-am ce să fac...Alina a căzut rău de la un aparat cu bare, din Parcul pionierilor. S-a rănit la bărbie, a trebuit să mergem repede la chirurgie, unde i s-a cusut cu un ac, rana şi a fost pansată. (Când a mai crescut, mi-a mărturisit că singură şi-a dat drumul, - voia să le imite pe fetele de la gimnastică artistică, dar nu ştia cum...)Nu se dă căldură la calorifer decât la 1 noiembrie, E cel puţin, neplăcut.

¤12 noiembrie, 1985, (marţi)După un tratament-şoc cu 6 injecţii de polidin, m-am refăcut. Am rămas doar cu frigul din camere, cu care trebuie să ne obişnuim. Între orele 6 – 9, iar seara între 18 – 21 se dă puţină căldură, – măcar se mai dezmorţeşte aerul.Calea spre adevăr, film francez, la tv. un „policier” cu Alain Delon şi Simone Signoret. Personalitatea, farmecul artiştilor dau viaţă celei mai anoste pelicule.Cântăreţul, film cubanez, la tv. (Nu se mai transmit genericele filmelor aşa că provenienţa şi distribuţia filmelor e aproximativă,) Un „cantorrr”, trubadur al sărăcimii, aplaudat cu frenezie de mase, dar ciomăgit de zbirii puterii capitaliste, ori de câte ori au prilejul. Mesajul: chiar dacă un cântăreţ e ucis, - idealul învinge. Just!Charlotte, film din R.D.Germană, – o tânără nemţoaică vitală şi plină de bun simţ ţărănesc, ajunge cumnata lui ... Ludovic al XVI-lea. Conflictul dintre noua prinţesă şi ceremonialul strict de la curte. Tot timpul te aştepţi ca intrusa să dispară, - e şi un complot tenebros pentru otrăvirea ei, - dar... binele învinge...Flori pentru Alexis, film S.U.A. la tv. Ascensiunea plină cu durităţi de tot felul, a unei vedete de patinaj artistic. Apoi, - melodramă: suferind un accident, fata îşi pierde parţial

41

vederea, dar iubitul ei o încurajează, şi poate din nou, participa la un spectacol demonstrativ. Deci, – un mesaj de încurajare pentru cei handicapaţi.Misiunea Challanger cu Spacelab. Lansat la 30 X a.c. cu 8 persoane din care două echipe: una în roşu, alta în bleu, care lucrează alternativ, permanent. La bord, 2 vestgermani, şi un olandez. A durat 7 zile.Fantezie de toamnă, terminată la 1 IX a.c. – prima mea povestire pur psihologică. Încep să sondez cât mai profund domeniul mărunt al existenţei omeneşti: gesturi, refulări, tendinţe, tentaţii, etc. Încă teoretizez puţin prea mult dar, sper ca, pe viitor, să mă dezbar de acest nărav. Trebuie să mă rezum doar la naraţiune, eventual la câte un mic dialog. E greu, dar fascinant. Lucrarea are şapte pagini la două rânduri.

¤29 noiembrie, 1985, (duminecă)La o cafea, o povestire terminată la 20 XI a.c. în patru pagini, e un fel, continuarea experienţei psiho, cu tendinţă de a evoula spre un fel de satiră a comportamentului social. Poate o voi relua. (Nu a fost cazul. E bună aşa! Spun acum)Misiunea cosmică Soiuz – T - 14 întreruptă. Pentru prima dat se întrerupe o misiune de lungă durată din cauza maladiei unui cosmonaut. Vasili Vasiutin a suportat doar 65 de zile pe orbită. (Am aflat ulterior: făcuse o depresiune psihică din cauza claustrofobiei: voia cu orice preţ să deschidă fereastra, să vină aer curat din... vid. Noroc că au putut să-l convingă să vină acasă.)Pescăruşul speranţei, un film din R.P. Chineză, – conflictul dintre un ideal de neatins şi limitele naturii umane. O jucătoare de handbal visează să învingă echipa Japoniei, campioană mondială. Continuă să joace cu toate avertismentele medicilor că va paraliza. În meciul decisiv, chinezoaicele pierd şi rămân pe locul doi. Între timp, şi logodnicul ei, alpinist de performanţă, - moare doborât de o avalanşă. Fata paralizează la nunta unei colege. Asistă la tv. cum colegele ei reuşesc, în fine, să cucerească titlul mondial. Victoria lor are un gust amar, de cenuşă. A avut rost să-şi sacrifice viaţa şi sănătatea doar pentru atât? Final indecis.Proiectul cosmic american Phoenix – 1992. Peste 7 ani e posibil un proiect al unei companii de turism spaţial (Nu s-a mai realizat, - ca multe altele...)Inspectorul şcolar general adjunct D.Sablici iese la pensie. În locul lui, este numit prof. Ion Doboşan – director la Liceul de informatică. Concurs folcloric studenţesc – Cântarea României. Am fost cu Alina şi Viorica la spectacol în sala Operei. Au evoluat formaţii de dansuri popular din Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Craiova. Marele premiu – cu note de 10 – ansamblul Doina Timişului.

¤30 noiembrie 1985, (sâmbătă)Drum la Vucova – n-am mai fost pe acolo de două luni. Ce e drept, drumul e foarte greu, e frig, brumă, cer acoperit cu nori deşi, subţiri şi îngheţaţi. Duc pâine şi aduc făină. Tata va tăia duminecă doi porci.Nici un film, continui să lucrez; încet dar sigur.

¤15 decembrie, 1985, (duminecă)Scrisoare de răspuns, o povestire de două pagini şi jumătate,. Am încercat să abordez un caz dificil. Eroul îşi urăşte verişorul, Daniel, - care-l exploata într-un fel specific de şantaj

42

sentimental. Totul, într-o stare de nelămurire încordată. Nu ştiu, încă nu reuşesc să scriu aşa cum aş vrea...Feerie pe gheaţă, un film din R.D.Germană – la tv. imaginile agreabile de balet pe gheaţă nu scuză comedia căznită. Film uitat imediat după vizionare.De unul singur, film S.U.A. – la tv. Un film de acţiune susţinut de Ch. Bronson.Proiect de roman: Impact, Scriu în continuare, constant, dar mereu mai greu. Am ajuns la a 14 –a pagină de manuscris. Personajele încep să capete contur. Se începe „cuminte” cu o aterizare pe planeta utopică - Altamiranda. Primul astronaut paraşutat la sol, este Valentin. El trece prin numeroase coşmaruri şi iluzii. Probabil, – la această etapă ezit să precizez, – halucinaţiile sunt provocate de o acţiune de tip „psi” a extratereştrilor de pe acea planetă, care fac tot posibilul, de a împiedeca „invazia” şi „contaminarea” ei, cu terrieni. Trimit în continuare, - o întreagă echipă de astronauţi. Cum va evolua, pe mai departe acţiunea, nu mai ştiu...Alina a vut o mică viroză. A stat acasă 4 zile. Viorica a plecat azi dimineaţă la Niţchidorf. E serbare şcolară. Stau singur cu Alina, e ora 9 şi n-am trezit-o încă. La ora 11,30 e program la tv. Dimineaţa, la ora 4 ne-am sculat, am gătit ciorbă cu cartofi cu carne de porc, avem şi „cârtăboşi” cu compot de vişine, în fine, avem şi prăjituri cu vişine coapte la cuptorul electric. Profit de acest mic răgaz să mai scriu...

¤18 decembrie, 1985, (miercuri)Se simte atmosfera sfârşitului de semestru. Viorica s-a dus la D.C.A. să transporte cu un camion, fierul vechi adunat de copiii din Niţchidorf. Alina are LECŢIE – cred că e o inspecţie cu lecţie model. A plecat devreme, de la 7,30.

¤27 decembrie, 1985, (vineri)Acum trei zile ne-a vizitat tata-socru. A făcut un drum greu de la Vucova, pe un ger uscat. N-am văzut-o de mult pe Alina atât de bucuroasă. Sâmbătă, la 21 XII a.c. am făcut un examen integral cl. I – IV. Operaţiune derulată monoton, aproape pe nobservate.Perseverenţa, film englez, la tv. povestea unei fetiţe orfane cu probleme psihice. În cele din urmă alege călăria de performanţă şi ajunge campioană olimpică la acestă categorie sportivă.Citesc la Cenaclul Hg. Wells în 22 XII a.c. – primele 18 pagini din viitorul meu roman Impact. Reacţii contradictorii, mai mult negaţii violente, - multe provin dintr-o neînţelegere, mai precis, o poziţie principială incompatibilă cu genul fantastic. Totuşi, am reţinut câteva observaţii pertinente:a) Se reţine pentru publicare în Paradox-ul viitor un fragment. (Nu s-a mai publicat!)b) o comandă-recenzie de 2 pagini pentru o Antologie sf. numită Nici un zeu în cosmos. (Nici nu mai ştiu dacă l-am făcut sau a fost publicat...)Treaba merge foarte, foarte greu. Subiectul este foarte variat, personajele contradictorii, etc. Nu ştiu cum o voi duce până la capăt, dar n-am încotro...

¤

43

29 decembrie, 1985, (duminecă)A venit cumnatul Cornel Jivan – s-a întors dintr-o lungă excursie prin U.R.S.S. - a trecut prin Moscova-Kiev-Taşkent. A adus: căciuli de blană, cântare cu mâner, o lanternă cu acumulator, piper şi altele. Zice că a meritat osteneala.Misiune periculoasă, film S.U.A. – la tv. Un episod dramatic, palpitant, din istoria războiului mondial. Despre un grup de voluntari şi partizani infiltraţi în spatele frontului, în Italia, într-o misiune de sabotaj şi de răpire a unui pesonaj-cheie din armata nazistă. Dar acţiunea rămâne monotonă.A mai trecut un an, fără evenimente deosebite pe planul evoluţiei mele profesionale.Mi-am păstrat postul, trecând testul cu nota 7,50.Am publicat în revista Paradox o povestire; Galaxia policromă şi am continuat să scriu. Ritm mai susţinut, în partea a doua a anului.

¤ ¤ ¤

44

JURNALUL VIEŢII MELE(1986)

de FLORIN CONTREA

1 ianuarie, 1986, (miercuri)De Revelion a trebuit să fiu... ofiţer de serviciu la Şcoala Generală nr. 16, – noaptea între orele 21 – 5. Nu a fost prea greu, întrucât am avut la dispoziţie un televizor şi am urmat programul special de anul nou, până la sfârşit, la ora 4,10. Până la 5.30 am citit... (Acum consider că a fost vorba de un abuz al autorităţilor „autoritariste” care se temeau de răscoale populare... contra lor. Cum a dovedit istoria, - de ce le era frică, nu au scăpat...)Ajuns acasă, am continuat vizionarea programului tv. care, de data asta, a ţinut între 11 – 23 şi, în cea mai mare parte nu cuprinde reluări.

¤Programul de revelion: bine realizat de televiziune, ca de obicei. A durat între 20,30 – 04. Câteva scenete comice, marea artistă Stela Popescu, - despre o savuroasă colecţie de tablouri de artă. Muzică uşoară, foarte multe valsuri şi operetă, foarte puţină muzică populară.Deranjează: prea multe coruri monotone şi marile grupuri vocale. Ce nevoie este de şlagăre cântate în cor de vedete? De ce romanţe în cor, - ca la beţivi, - dar fără nici un pahar în mână? Să fie asta pentru a nu plăti artiştii cu un preţ prea mare? În schimb, multe show - uri trimise, (gratuit, cred) de televiziunile de marcă. Adevărat regal.Iarna bobocilor, film românesc, mai vechi, l-am mai văzut. Comic buf, în decor rural. Excelent interpretează Draga Olteanu-Matei şi Marin Moraru. Momente simpatice într-un film mediocru.Superman, film S.U.A. – am ţinut să revăd acest splendid film american la început de an. Rămâne de neuitat imaginea zborului, deşi subiectul e destul de pueril.Cei trei muschetari, film francez, destul de vechi. Mi-a amintit de multe scene din copilărie, când îl vizionam în culori, şi încă de mai multe ori, dacă doream. Romanul lui Alexandre Dumas-pere prelucrat şi îngroşat puţin, pe linie comică.Ne-a vizitat vărul Mircea Rocsin. S-a întors definitiv în ţară după trei ani de profesorat în Algeria. Reţin: soarele torid, câte 5 litri de apă pe zi, momente critice de boală şi singurătate, apoi, călătorii de vis la Roma şi Paris. A şi plecat la Târgu-Mureş unde-şi are catedra universitară. Mai are doi ani şi iese la pensie.

¤9 ianuarie, 1986, (joi)A doua noapte pierdută la... serviciu. Am citit între 21 – 24, 30 din Almanahul literar – 1985, am intrat într-un sac de dormit şi am „cucăit” până la ora 5. Aşa credeam eu. Am ieşit, m-am dus la o staţie de tramvai şi am tot aşteptat. Enervare, – de ce nu mai vine? Când mă uit mai bine la ceas, văd că de fapt, fusese ora 4. N-am citit bine, de aceea. Cu greu a venit şi tramvaiul 5, am ajuns acasă – am plecat din nou în oraş, acum cu Viorica, să stăm la rând pentru lapte, brânză şi smântână (un singur borcănaş). La ora 7 e gata.

45

Acasă, – la 8 se opreşte apa caldă. Până atunci, spălăm vase, fierbem laptele, frecăm rufele. Pe la 9 se trezeşte şi Alina. Acum trec la lectură, deşi mi-e cam somn.În perioada 2 – 21 I a.c. am concediu de odihnă. Deşi, sunt ocupat toată ziua, e o mare uşurare să nu mai alerg tot timpul la ore şi la alte activităţi... Mă simt ceva mai relaxat.

¤14 ianuarie, 1986, (marţi)Al şaselea, film U.R.S.S. – la tv. un fel de documentar istoric despre ce condiţii cumplite de lucru avea miliţia sovietică după 1917. Un haos generalizat, tâlhari, etc. Dar, e şi un film poliţist cu intriga ingenios condusă.Inamicul public nr. 1 – film francez la tv. O reluare a comediei lui Verneuil cu actorul comic Fernandel în rolul principal. Ca o acrobaţie, - ca să nu se plătească drepturi de autor, - filmele sunt prezentate la tv. fără generic şi cu titlul schimbat. Un anonimat generator de confuzie. Despre film, acum, - doar că e agreabil.Pas în doi, film românesc regizat de Dan Piţa, în rol principal: Claudiu Bleonţ, – un tânăr cu un talent extraordinar. De fapt, cu toţii joacă excelent în acest film de un realism dur, care nu exclude scene de expresionism vizual, ori de pur onirism. Subiect cu tema. „Între două, nu te plouă, dar nici bine nu-ţi este”. Un colectiv eterogen, cu chipuri umane de un pitoresc inimitabil. Film splendid, ce mai...Naveta Columbia în zbor – cu 7 persoane din care un senator: Bill Nelson şi un astronom, pentru cometa Halley. Naveta a fost în revizie tehnică timp de 4 ani.În căutarea zeilor pierduţi, am terminat o recenzie pentru revista Paradox după antologia Nici un zeu în spaţiu. Lucrarea a fost... „comandată”, de colegul Viorel Marineasa de la Casa de Cultură a Studenţilor. A ieşit ceva foarte concentrat, nu ştiu cât de concludent.

¤18 ianuarie, 1986 (sâmbătă)Drum la Vucova – în 17 I. a.c. – pe o revenire în front larg a zăpezii şi a vântului îngheţat. Am cărat pâne şi am adus o sumedenie de produse alimentare de bază: făină, cârnaţi, murături, compot, ouă, – cred c-au depăşit 20 de kilograme, - cărate pe jos, dus-întors câte 4,5 kilometri pe drum desfundat de la Chevereş la Vucova. Tata este bine. Drum greu, dar foarte frunmos.Despre scrisul meu... stagnez.

¤26 ianuarie, 1986, (duminecă)Voyager – 2 a trecut pe lângă planeta Uranus. A fost lansată în 1978, a survolat pe rând planetele Jupiter şi Saturn. În 1989 va ajunge la Neptun, şi cu aceasta, turul planetelor va lua sfârşit. Drumul semnalelor radio de la Pământ la sondă a durat aproepe două ore. S-au luat 80 de fotografii, – s-a descoperit un inel de particule în jurul planetei şi 15 sateliţi naturali. Pe suprafaţă, activitate vulcanică, cratere circulare şi munţi îngheţaţi. Până acum, e cea mai spectaculoasă realizare în domeniul cosmic.Vremea se menţine extrem de capricioasă. A plouat, a fost senin, a îngheţat, au fost vânturi puternice şi se anunţă ninsori. Iarna continuă...

¤28 ianuarie, 1986, (marţi)Challanger a explodat! A 11-a lansare a navetei americane s-a terminat tragic, după un minut de zbor. La bord erau 7 persoane, dintre care două femei. Una dintre ele, Crista Mc. Auliffe, era o simplă profesoară de liceu. Urma să transmită elevilor americani două lecţii.

46

O lovitură cumplită dată programului american de cucerire a cosmosului. Sincer să fiu, nu ştiu cum îşi va reveni.

¤4 februarie, 1986, (marţi)Fidelitate, film indian la tv. O fată este măritată, peste voia ei, cu un om bun din Calcutta. Îşi urăşte soţul, neputîndu-l uita pe iubitul din satul ei. În plus, intră în conflict cu soacra şi cumnatele vitrege. Când îi apare iubitul, fuge cu el. Pe drum e tristă, începe să-şi regrete soţul, care suferea şi el, din cauza neamurilor vitrege. Aşa că, în final, se întoarce la casa ei. Morala filmului: tot rânduielile tradiţionale sunt mai bune, decât fumurile moderniste ale europenilor. Veselie la Acapulco, la tv. un film muzical cu Elvis Presley, – rulează cu titlu schimbat: („S-a întâmplat într-o vară”). Tocmai pentru evitarea fiscului. Despre film... drăguţ. Eroii par de „şocolată”. Toţi „tineri şi ferice”. (Deşi, muzica şi interpretarea marelui Presley îmi place nespus de mult...)Am început un lung periplu în literatura Extremului Orient – mă bucur mult că în această toamnă, au fost publicate o serie de capodopere din literatura chineză.Excelent romanul lui Sorin Preda, (nepot al mrelui romancier Marin Preda). Aproape la fel de incisiv în dezvăluirea tarelor de caracter. Stil sigur, nervos.

¤10 februarie, 1986, (luni)Drum la Vucova – miercurea trecută. Căzuse o zăpadă proaspătă, dar era plăcut şi soare. Deşi încărcat cu bagaje, am suportat drumul cu relativă uşurinţă. Tata e bine, deşi mai are dureri de stomac. Evident, nu poate ţine regim.Contele de Monte Cristo, film englez, la tv. L-am mai văzut. O ediţie „concentrată” la esenţialul naraţiunii, excelentă acurateţea grafică.Cielito-Lindo, film mexican, la tv. L-am văzut şi pe ăsta. Pe un fundal sforăitor de avânt şi patetism, o canava muzicală cu multe numere melodice plăcute. Lucrat corect, după reţete comerciale sigure. Valoare medie.

¤22 februarie, 1986, (sâmbătă)Staţia spaţială sovietică – Mir. Lansată joi, în 20 II a.c., o dezvoltare a staţiei Saliut. – Cuprinde un autentic „hotel cosmic”, – cu spaţiu de cazare pentru astrofizicieni, camere separate (masă – scaun – sac de dormit), şi sistem de cuplare multiplu pentru 6 module de tip: Saliut, Progress, Soiuz – T şi Cosmos. O etapă superioară, pentru prezenţa permanentă a omului în spaţiu, şi în diferite module de cercetare.

¤25 februarie, 1986, (marţi)Se întorc cocorii, film chinez, la tv. Despre un copil adoptat de câţiva pescari crescători şi îmblânzitori de cocori cu creastă roşie, în delta unui fluviu mare. Mama sa adevărată e balerină la Beijing, a fost trimisă în deltă ca să înveţe pasul cocorului ce-şi pierde puiul. Îşi găseşte copilul, îl duce la oraş, dar acesta tânjeşte după natura primordială şi, în final, se reîntorc la cocori. Povestea în sine e „emoţionant-convenţională” dar sunt şi pagini de pură poezie.Vânătoare în Kilimandjaro, film S.U.A., la tv. - l-am mai văzut pe vremuri şi m-a emoţionat adânc. E de neuitat fugărirea, – din jeepuri de teren, – a animalelor sălbatice

47

africane: capre, girafe, antilope, un pui de elefant, şi uluitoarea luptă a maşinii cu rinocerii. Ce păcat că nu l-am revăzut în culori.Avem – în fine – telefon. L-am aşteptat aproape cinci ani. Poate nu e nevoie presantă de el acum, dar va fi, sigur, în viitor.

¤26 februarie, 1986, (miercuri)Discuţie cu dl. Livius Ciocârlie. A avut amabilitatea să-mi citească o parte din „producţiile mele literare” din ultimul timp. Din povestirile de tip „psiho” a reţinut Scrisoare de răspuns, ca cea mai tensionată şi mai actuală. Pe celelalte: Fantezie de toamnă şi La o cafea, le găseşte cam prea „cuminţi” – stilistic, deşi conţin şi ele substanţă narativă.Despre fragmentul din Impact, - neunitar; i-au plăcut „foarte mult”, – ceea ce mă bucură nespus, personajele din „lumea aceea” (planeta fantastică, etc.), dar dialogurile şi elmentele de acţiune i se par nereuşite. Sunt observaţii judicioase. Reiau Impact-ul încercând să mă menţin cât mai mult în... „lumea aceea”. Numai să pot...

¤19 martie, 1986, (miercuri)Lansat Soiuz – T – 15 cu veteranii Leonid Kizim, şi Vl. Soloviov, – care au mai fost în cosmos 236 de zile (aproape 8 luni), pentru a pregăti staţia pentru zborurile lungi ale viitorului.

¤23 martie, 1986, (duminecă)Când apare dragostea, film francez, la tv. o poveste obişnuită despre o familie obişnuită din Paris. E problema complicată a relaţiilor dintre generaţii şi a înţelegerii dintre ele. Sunt şi momente emoţionante, de bun gust.Fata fără zestre, film sovietic, la tv. ecranizarea uni piese clasice de teatru a lui N. Ostrovski. Atmosferă cehoviană, totuşi, ceva mai îngroşată. Mediul obtuz şi spiritul nepăsător al chefliilor, distrug sufletul sensibil al unei fete. Joc admirabil, - realizare bună. Nu-mi pot stăpâni însă regretul pentru ca s-a ratat, – totuşi, - ocazia de a se face un film cu adevărat mare. Nu pot să şti de ce.Comoara corsarilor, film mai vechi, cu piraţi, englez. Personajul principal e admirabil realizat. Acţionând banditeşte, vrea, în acelaşi timp, să câştige şi un titlu nobiliar. Dar i se înfundă.Bagheta speranţei, film franco-italian, la tv. Am mai văzut, pe vremuri, acest film cu copilul-minune, - dirijorul Roberto Benzi şi excelentul artist de roluri clasice, Jean Marais. Am recunoscut unele scene, (depozitate în memoria involuntară), şi am înţeles, în fine, acţiunea filmului. Care e pasionantă.

¤Săptămâna aceasta nu am reuşit să văd film. Pur şi simplu, am fost mereu hărţuit cu treburi ale gospodăriei, dar fără a fi în stare să le duc la bun sfârşit. Numai cu jumătăţi de măsură, pe toate planurile. Un lucru nou, am găsit pui la coadă, – la magazinul Bega, – dar numai pe bază de buletin de identitate – de oraş. Practic, nu murim de foame, dar totul e drămuit cu economie (să nu zic, cu zgârcenie). Mezeluri se vând numai câte un kilogram, şi tăiat felii, să nu se depoziteze...

¤

48

10 aprilie, 1986, (joi)Pe oglinda gheţii, film R.R.Germania, la tv. O comedie spumoasă. Cu reuşite scene de patinaj artistic. Cât despre subiect, am mai văzut unul cam la fel, – goana impresarilor după vedete, capriciile vedetelor, cauzate de încurcături sentimentale, urmăriri, dispariţii, reapariţii, etc. Greu de urmărit, în afara scenelor de balet care sunt, oricum, - superbe.Adio, mister Chips. Film englez, la tv., dar de fapt, l-am văzut de curând şi pe marele ecran. Înăcritul profesor de latină şi greacă, – poreclit „plictis”, şi biografia lui sentimentală. Interpretare magistrală, – Peter O’Toole, E cucerit de o actriţă de cabaret ce-şi sacrifică scena spre a-i fi soţie. Fricţiuni cu mediul profesoral, închistat de prejudecăţi – până la acceptarea situaţiei. Apoi, războiul, văduvia şi bătrâneţea...Cupa la sky – film din S.U.A. – la tv. O comedie trăznită. Un american întreprinzător, câştigă, prin moştenire, o ruină de hotel în munţi. Se stabileşte acolo cu familia şi luptă cu tenacitate pentru a se impune unei naturi aspre dar fascinante şi unui bancher excroc. Îi învinge, organizând un concurs de sănii pe gheaţă, înţesat de gaguri excelente.Declaraţie de dragoste, film românesc regizat de Nicolae Corjos, de data asta, pe ecranul mare. Un profesor de ştiinţe sociale, zis „Socrate” iniţiază o temă sentimentală la un cerc de elevi. Ideea prinde mai bine decât trebuia, doi elevi se îndrăgostesc la nebunie. El, – are mama chirurgă şi tatăl şantierist , - ea – orfană de mamă şi tatăl beţiv şi deţinut. Toată lumea se coalizează împotriva iubirii lor, care învinge. Ea, între timp, devine studentă, iar el - pe şantier. Film onorabil, fără pretenţii.

¤24 aprilie, 1986, (joi)Pe măsură ce trec anii, am o percepţie din ce în ce mai vagă a felului cum trece timpul. Odinioară, aveam impresia că ziua durează mai mult, că evenimentele vieţii cotidiene sunt mai interesante, chiar mai importante pentru ceilalţi. Încep să înţeleg mai bine mecanismul psihic al blazării, al stării de plictis.Din alt punct de vedere, constat că am început să mă cam îngraş, mi se schimbă, – şi nu în bine, – fizionomia şi înfăţişarea. De vină e traiul monoon şi faptul că trebuie să stau din ce în ce mai mult, pe loc. Al 43–lea an al meu e pe sfârşite şi încep să-l resimt ca pe o povară. Ce va fi mai târziu?

¤25 aprilie, 1986, (vineri)Îmi sunt tot mai umflate picioarele, merg destul de greu, sincer, mi-e frică de ce va fi. Ar trebui să stau cât mai mult, întins pe pat, dar oare pot? Operaţia de varice din 1979 a trecut de mult, dar se pare că încă mă mai resimt. Nu-mi rămâne decât să rezist, să rezist...

¤26 aprilie, 1986, (sâmbătă)Trestia, film din R.D.Germană, la tv., după o nuvelă de Anna Seghers, despre felul cum a trăit populaţia germană ultimul război mondial. La început are încredere absolută în armată şi „Fuhrer”, apoi vine spaima bombardamentelor şi a percheziţiilor, în fine, adaptarea cu noua situaţie de după război. Eroina, o fată bătrână rămasă, pe rând, fără logodnic, fără fraţi, fără părinţi, adăposteşte un antifascist, care – după victorie, – o părăseşte. Viaţă...

¤

49

28 aprilie, 1986, (luni)Caniculă, căldură, uscăciune. Pe undeva, prin jur, se simte ploaia indensă dar rară, destul de departe, prin ţară. Aici e uscat. Şi, ca de obicei când timpul e prea cald, se simte moleşeală şi plictis.Fotbal: Steaua – Anderlecht (Belgia): 3 – 1. Un fel de meci al secolului pentru noi, la tv. De remarcat că Steaua intră în Finala Campionilor Europeni la fotbal. (Marele şlem va fi la Barcelona, în 7 mai a.c.) Jucătorul zilei e Piţurcă, - autor a două goluri. Ai noştri au jucat excepţional, rămâne în gând mai mult bucuria de nedescris a victoriei. Mai ales pe stadion, dar e reverberată şi în oraşul nostru, seara.Raliul, film românesc, la tv. regia Mircea Mureşan. O poveste pe marginea unui disputat raliu automobilistic, – maşini vuind pe străzi, în oraşe, dar, mai ales, prin drumuri neasfaltate, de munte. Scene interesante, filmate „pe viu”. Cât priveşte canavaua, e destul de şubredă.

¤29 aprilie, 1986, (marţi)Canicula aduce furtună. A şi fost una, ieri noaptea cu trăznete, ce iluminau departe.Am fost cu Alina la dentist, - altă măsea cariată înainte de a ieşi, ne-a fost teamă de vânt şi de ploaie, dar nu ne-a prins.Expo – diapozitive: dr. ing. Aurel Contrea – fratele meu mai mare. Cu ocazia floriilor, de săptămâna trecută, ne-a organizat o vizionare cu epidiascop color. Imagini din călătoriile sale prin ţară. Am remarcat:- Lacuri glaciare, pe vârful Retezat,- Valea Arieşului, cu turme de oi,- Muntele Detunata şi Peştera Stânişoara,- Peştera Urşilor – după un album color,- Delta Dunării – Tulcea, Jurilovka, Marea Neagră,- Valea Caraşului – cu o mare nuntă,- Balada lui Busuioc şi liliecii înfloriţi.Totul pe un fond muzical adecvat. Dintr-o cronică apărută în ziarul local, de limbă maghiară, reţin câteva aprecieri esenţiale: „Precizie de inginer, sensibilitate de artist, şi măiestrie de fotograf.” – Într-adevăr. Fiind şi chimist, îşi developează singur imaginile. Spectacol de neuitat. Şi... „La mulţi ani, măicuţă!”

¤ 6 mai, 1986, (marţi)Explozia centrale atomice de la CERNOBÂL, În noaptea de sâmbătă, 26 IV a.c. unul din reactoarele centralei atomo-elecrice de la Cernobâl a sărit în aer, emanând o cantitate considerabilă de material radioactiv în atmosferă (în U.R.S.S., la 190 km. de Kiev) Fratele meu, Lelu, a măsurat, cu un aparat special radiaţiile beta din atmosferă. Nivel normal: 100 de impulsuri/minut, dar acum în aer sunt: 235 – 250 impulsuri/minut – în frunze, iarbă şi talpa de la gheată. – acolo sunt peste 600 impusuri/minut.Deşi nu prea mare, radioactivitatea e totuşi, destul de ridicată. Copiii nu sunt lăsaţi mult timp în aer liber. Se recomandă folosirea laptelui de vacă numai de la unităţile de stat. Fructele şi legumele să fie bine spălate. De asemenea, se cere: udarea trotuarelor, a curţilor şi locurilor de acces spre a evita praful, care e mai intens radioactivizat.

¤

50

7 mai, 1986, (miercuri)Soiuz – T – 15 s-a transferat de la Mir la Saliut – 7. La bord, veteranii cosmonauţi Leonid Kizim şi ing. Vladimir Soloviov.De lângă Cernobâl, pe o rază de 30 de kilometri, au fost evacuaţi şi decontaminaţi circa 40.000 de persoane. Între timp, radioactivitatea se întinde pe toată Europa. Steaua – F.C. Barcelona a câştigat cu 2 – 0 meciul pentru finala Cupei Campionilor Europeni. Meciul s-a terminat la ora 24, 10, ora noastră, după prelungiri, şi după lovituri de 11 metri. Având nervii mai tari, am învins: Un eveniment istoric pentru fotbalul românesc. Singurul lucru pe care-l regret, că nu am văzut meciul la televizor, – tocmai s-a defectat, - ci numai la radio. Totuşi, emoţia a fost intactă.

¤8 mai, 1986, (joi)Nu regret atât de mult pierderea vizionării meciului la televizor, cât mă bucur de specacolul oferit, în plină noapte, de suporteri. Au invadat străzile oraşului, manifestând şi cântând. Trebuie să fi fost ceva cu adevărat feeric. Oricum, e bine şi aşa...

¤9 mai, 1986, (vineri)Fratele meu spune că după catastrofa de la Cernobâl, totul a devenit radioactiv: solul, iarba, frunzele, apa. Sunt periculoase ouăle, laptele, carnea. Nu se ştie ce efect vor avea radiaţiile pe termen lung.Viaţa însăşi va deveni problematică. Totuşi, în jur, nu vezi nimic neliniştitor. Norii, doar, sunt gălbui, – parcă ar fi din praf, iar plantele năpădesc totul, se dezvoltă vertiginos, ca la tropice. Imaginasem, – literar, – o asemenea situaţie, dar nu m-am gândit că va trebui să o suport „pe viu”.

¤15 mai, 1986, (joi)„Colecistită şi entero-colopatie cronică nespecifică”, – e notat diagnosticul de care sufăr în prezent. (Cauza, o spun acum, era hrana foarte concentrată de la cantina şcolii, adevărat este că am abuzat mult de ciorba de fasole. Tare mult îmi plăcea...)Dl. doctor Cernescu – fost elev al tatălui meu, şi-a amintit de o întâmplare amuzantă:„ Era elev la Loga, pe vremuri. Copiii se jucau în curte „feieş”, – se aruncă o minge în sus şi se dă cu capul în ea. De aici, el s-a pomenit cu bube dulci, – pe cap. A cerut voie părintelui, ca la ora de religie să stea cu capul acoperit cu o bască. Tatăl meu însă, – fiind pe atunci profesor de ştiinţele naturii la liceul Loga, – l-a luat la întrebări:- Ce e cu aia pe capul tău?- D-le profesor, am bube în cap.- Te ştiu pe tine, eşti un obraznic, totdeauna vorbeşti, părinţii tăi sunt de treabă, dar tu eşti un obraznic! (vorbele îi erau sacadate, însoţite de gestul de a ciocni cu degetul pe cap.)- D-le profesor, nu pot fi obraznic dacă părinţii mei sunt de treabă!- Ba nu! Eşti un obraznic! Când eu vorbesc, tu să taci!”„Nu uit cât trăiesc vorba asta, - încheie dl. doctor. Şi azi, mai spun uneori studenţilor mei: - Când eu vorbesc, tu să taci!”Între timp, sora medicală a scris reţeta şi i-a spus doctorului:„- Semnaţi, d-le doctor!- Nu semnez nimic! (Totuşi, semnează)”

51

Mult zgomot pentru nimic. Faimoasele radiaţii sunt mult prea slabe pentru a fi un pericol pentru sănătate, – aici la Timişoara. Multe măsuri sunt considerate a fi exagerate.

¤29 mai, 1986, (joi)Un drum la Vucova, nu am mai ieşit din oraş din 2 aprilie a.c., adică de aproape două luni. Mi s-a urât de atâta monotonie. M-a impresionat mărimea buruienilor crescute pe lângă drum, ca niciodată înainte, până aproape de brâu. Să fie un efect al radiaţiilor? Nu se distribuie nici lapte, nici produse lactate în oraş. La întoarcere, tot am „cucăit” în tren. Efect al oboselii şi al lipsei de antrenament. Tata socru e bine, şi-a cumpărat doi purcei cu 2.200 de lei.Viorica a avut de suferit din cauza drumului pietros. A apărut o băşică şi complicaţii la talpă. După un tratament sever, abia şi-a revenit.Alina a mai apărut pe scenă. - La Clubul C.F.R., – la o preselecţie pentru Casa de Cultură a Studenţilor – duminecă, 18 V. a.c.- La Sala Olimpia ,– pe 23 mai, a.c.- La un spectacol la Grădiniţa nr. 27, din Circumvalaţiunii.- La Grădiniţa nr. 25, în componenţa echipelor de „şoimi ai patriei”, cu o poezie: Lumină dulce – Românie.- La Concursul Cântarea României – faza judeţeană a obţinut premiul I la recitări şi la cor. Prin urmare, e cea mai bună recitatoare la nivel de „şoimi ai patriei” – clasa I şi Grădiniţă – grupa mare, din tot judeţul. E un succes care obligă. Felicitări şi numai bucurie!

¤La bordul staţiei cosmice Saliut – 7 cosmonauţii Kizim şi Soloviov au montat şi demontat o structură metalică pe care se vor instala panouri solare. Programul înaintează, lent, dar ferm.

¤4 iunie, 1985, (miercuri)Albă ca zăpada şi cei şapte pitici, un film maghiar, desen animat, făcut nu atât pentru cei mici, cât pentru delectarea subtilă a celor mari. Caricaturi savuroase şi o modernă răsturnare a sensului poveştii. Împăraţi, împărătese, curteni, - plini de patimi şi de răutăţi, de intrigi, invidie, etc. Bătrâni burduhoşi, ori – dimpotrivă, – costelivi. Albă ca zăpada e o făptură „zdupeşă” şi cam redusă mintal, - dărâmă castelul baroc al piticilor, şi le ridică o cocioabă din stânci şi din bârne. Aceştia vin la împărăteasă cerându-i să-i scape de ea. Printr-o viclenie elementară, fătoaca o învinge pe rafinata, edulcorata regină. Un film plăcut, dar, cam greoi.Noi, cei din linia întâi, film românesc, scenariul Titus Popovici şi regia Sergiu Nicolaescu. Un bun film de război.

¤7 iunie, 1986, (sâmbătă)Am început să lucrez la o povestire „psiho-comportamentalistă” (fără: -isme), pe care o intitulez: Înseninări pe Aleea Melancoliei. În luna iunie continui Impact-ul – Valentin ia legătura cu locuitorii Altamirandei. Treaba merge lent, dar „merge”. (Am ajuns la pag. 20)

¤

52

16 iunie, 1986, (luni)În urma unei amnestii, a avut loc la Penitenciar, o sesiune de examen „fulger” între 6 – 10 VI. a.c. Sunt extrem de ocupat.Alina a avut serbarea de sfârşit de an de la Grădiniţă, pe 12 VI. a.c. şi a făcut o excursie cu Viorica până la Niţchidorf, pe 13 VI. a.c. Spectacolul a fost emoţionant, copiii dovedesc o adevărată virtuozitate artistică. Acum, şcoala poate începe...Cenaclu la Biblioteca Judeţeană, un cerc de proză în cadrul căruia l-am ascultat pe prozatorul Florin Bănescu (18 V.a.c.) şi pe Sofia Arcan, (13, VI. a.c.). mă bucur că încep să mă iniţiez în tradiţiile culturale ale Banatului.Circul Bucureşti – un spectacol în 1 VI a.c. – destul de bun, cu dresură de capre, porci africani. Câini, manej de cai. Comicii sunt slabi, „a la Stan şi Bran”, – şi ceva acrobaţie.A venit iar vremea vişinelor, - toată lumea la cules. Un singur cuvânt pentru a rezuma totul: oboseală extremă. Dar, - lasă, că vom avea compot la iarnă!

¤5 iulie, 1986, (sâmbătă)De la 1 iulie am concediu. Din joi, 10 august a.c. se vor depune actele pentru supliniri. Despre text, nimeni nu ştie nimic, inspectorii cred că nu se mai dă, dar eu, mai circumspect, nu cred . Oricum, mai bine să mă pregătesc, fie ce-o fi...Două drumuri la Vucova, în 22 şi 28 VI a.c. – ultima dată, cu Viorica şi cu Alina. Am asistat la Serbarea de sfârşit de an de la Niţchidorf. O excursie minunată, dar, din păcate, a început furtuna şi a trebuit să fugim urgent acasă... la Timişoara. Acum vremea s-a ameleorat brusc, ca la tropice. În fiecare seară avem câte o ploaie torenţială. Dar ziua ne topim de cald.Transbordare cosmică – Leontin Kizim şi Vl. Soloviov au revenit înapoi pe Mir, plecând de la Saliut – 7 cu nava lor: Soiuz – T – 15. Rămâi fericire, un film sovietic cu Ia Savina. Credeam că e ceva istoric, dar nu. Tratează cu duioşie şi umor, lupta pentru viaţă, a unui octogenar ce vrea să-şi conserve tinereţea. Are o idilă cu o pensionară poetă, plină de farmec, - în pofida disperării familiei, dar, - din păcate, îi pune capăt o... criză de cord. Vorba ceea: „Ochii văd, inima cere, ce păcat că nu-i putere...”Spectacolul micilor balerini. – un spectacol „coupee” la Opera de Stat, oferit de şcolile de balet de pe lângă această instituţie. Multe stângăcii, pe lângă farmecul specific vârstei. Am fost acolo mai mult de dragul Alinei, căreia i-a plăcut mult.Proza psihologică – lucrul meu înaintează foarte lent. Nu mă satisface ce am scris. Din exterior se simt impresii vagi, fără o construcţie coerentă, în fine, - fără viaţă. Povestirea anterioară era prea împrăştiată. Am încercat să-mi fac un plan de lucru, dar nu-l pot urma, mi se pare prea schematic. Totul îmi pare confuz, mi-e greu să „mă adun”.

¤19 iulie, 1986, (sâmbătă)Două voiaje la Vucova – în 6 şi 13 VII a.c. Am dormit ziua între 12 şi 15 şi am venit cu trenul de seară de la ora 18,30. Căldură de nesuportat.Superman, film S.U.A. pe care l-am mai văzut. De data asta m-am duc cu Alina, i-a plăcut mult, după cum mă aşteptam, dar cu un rezultat neaşteptat: acele scene cosmice i-au provocat o... durere de cap. Notez o replică de-a ei: „Auzi, auzi!... Ce ştie să facă Superman ăsta! Să zboare!...”

53

Încheiat misiunea Soiuz – T – 15. După 125 de zile în spaţiu, cei doi, Kizim şi Soloviov, s-au întors pe Terra la 16 iulie a.c.

¤26 iulie, 1986, (sâmbătă)Excursie la Oradea şi Băile Felix.Am plecat din Timişoara duminecă în 20 iulie a.c. Au fost 6 zile de neuitat, pentru mine şi pentru Alina. Am profitat de o reciclare în cadrul Organizaţiei de pionieri la care a participat Viorica. Cazarea, la internatul Liceului de filologie-istorie din curtea Inspectoratului Şcolar din Oradea. Masa am servit-o la cantina unui Grup şcolar. (Reţin că la masă nu s-a servit de loc carne, ci numai bucăţi de slănină cu cartofi. În schimb, se găseau piersici destule şi frumoase.) Am făcut şi câteva vizite pe plan familial. Mătuşa Ileana Mangra nu a fost în localitate. Am vizitat-o pe mătuşa Iţa Copăcianu cu familia sa. L-am găsit pe violoncelistul familiei Maliţa, revenit după un turneu în Mexic. Arată destul de obosit. Acum, la 36 de ani, se pregăteşte pentru un concurs la Filarmonica din Cluj. Îi urez succes. (în prezent e stabilit definitiv în Mexic, - e realizat acolo.)Peştera Urşilor, în ziua de joi 24 VII a.c. am făcut o călătorie de vis cu un autocar tixit de cadre didactice, de la Oradea, prin Beiuş, – Pocola, până la o extraordinară peşteră amenajată pentru turism.Săli imense, impunătoare, cu draperii de stalactite şi stalagmite. Ecoul ghidului ce înşiră banalităţi pe un ton de cantor. Picături cad din tavan. Grupurile de excursionişti par desprinşi dintr-o „bolgie”, – dar veselă, – a lui Dante. Un podeţ de beton cu balustrade metalice fac vizitarea foarte comodă şi plăcută. Când se trece pe lângă pereţi, vedem montate paravane de sârmă, – excelent dispozitiv „ati-furt”. La intrare sunt scări ce urcă un deal de mai multe sute de metri, până la balustradă, unde nimeşeşti într-un... bar La un chioşc, găseşti şi pliante, cărţi poştale ilustrate şi seturi de diapozitive cu vederi din interior. Sunt frumoase dar „idealizează” o realitate care, şi aşa, - e fascinantă. Menţionez pitorescul peisajului de deal şi de munte al Bihorului, precum şi neasemuitul folclor studenţesc, cântat în cor, de excursionişti. Se simt influenţe din Teleorman, Mehedinţi, Banat, Bihor, şi Maramureş. Nu lipsesc decât Moldova şi Dobrogea. Regret numai că acest repertoriu interesant, nu se poate auzi la radio sau la tv. Păcat...

¤29 iulie, 1986, (marţi)În 20 şi 29 VII am fost iar la Vucova. În tren mai citesc, mai mă gândesc la toate cele. La voiaje cosmice, ori la situaţia economică a Europei postbelice. Admir şi peisajul în mişcare, mă îmbăt cu aer curat, soare şi cu aromele ierburilor de câmp. Nici nu simt greutatea. De fapt, acum transport aproape numai fructe: piersici şi pâini - la dus, ouă, struguri şi pere, - la întoarcere. Îmi pare rău când voiajul se termină, atât de repede.

¤12 august, 1986, (marţi)Încă din 9 august a.c. Alina şi Viorica se află la Vucova – bucurându-se din plin, de aerul curat şi de soarele de vară. Alina are acum, la dispoziţie, un leagăn cu bare de metal, confecţionat de bunu’. Se mai joacă şi cu marele Azor, - îmblânzit acum, - mai sunt pe acolo pisici, găini, etc. În grădină se coc prunele şi strugurii. În fine e...„Vacanţa mare”!Întunecare, film românesc de Nicolae Tatos, scenariul de Petre Sălcudeanu, după Cezar Petrescu. Filmări esenţializate, profunde şi expresive. Dar, pentru a înţelege mai bine filmul, trebuie neapărat să citeşti şi romanul.

54

Saffy, film maghiar. Desen animat pe o temă din Voievodul ţiganilor, Caricaturi amuzante, desene simpatice, care îmbină tehnica filmărilor – gen. Walt Disney - cu arta caricaturii bufone. Simpatic film.Râul care urcă muntele, la tv. un film vechi, regia Cristiana Nicolae. Partizani luptând, în preajma insurecţiei armate. Eroii principali au aer tineresc şi candoare, – şi mor eroic. Filmul e bun, dar mi se pare cam prea... contorsionat.Paradox – 1986, în acest nou număr al fanzimului sf. – sunt şi eu prezent cu recenzia: În căutarea zeilor pierduţi. la antologia de povestiri sf. Nici un zeu în cosmos editată de Alexandru Mironov. Dar textul din Impact nu a obţinut viza pentru publicare. Mă aşteptam eu... Una caldă, una rece... Aşa e viaţa...

¤3 septembrie, 1986, (miercuri)Am fost la Vucova între 21 august şi 1 septembrie.. Personal, am mai venit în oraş pentru aprovizionare cu pâine, etc. Joi, 29 VIII am fost cu ele la Buziaş, să vizităm o verişoară de-a lui Viorica. Plimbare de vis în parcul staţiunii, cântec intens de turturele. O vreme plăcută, plin de lume, la odihnă. Câteva ore de încântare. (Alte vremuri, - acum, aproape tot timpul, - parcul acela e pustiu. Nu prea sunt bani...)La televizorul de la Vucova am mai vizionat câzeva filme:Citadela sfărâmată, o ecranizare după piesa lui Horia Lovinescu. Unii artişti îmi par acum incredibil de tineri, filmul mi se pare acum cu mult mai vechi... De fapt, atenţia era îndreptată mai mult asupra convulsiilor vechii lumi agonizante, decât a celei ce va veni. E jucat bine, dar nu mi se pare a fi „un mare film”, – chiar pentru cinematografia noastră.Un cântec străbate lumea, un film vest-german depre viaţa zbuciumată a unui renumit cântăreţ de canţonete, Joseph Smith. O voce plăcută şi puternică de tenor, – cu un timbtru poate cam prea „metalizat”. Reţin melodia Tiritomba. Se pare că a fost originar din România. A murit în lagăr, în război.

¤21 septembrie, 1986, (duminecă)Du-te şi vezi! Un film sovietic cutremurător. Ororile săvârşite de fascişti pe teritoriul ucrainian şi belarus în prima parte a ultimului război mondial. Sate întregi au fost arse iar oamenii torturaţi şi batjocoriţi. Maniera de filmare – expresionistă, scene halucinante narate pe un ton de basm. Unul din puţinele filme cu adevărat mari pe care le-am văzut, în ultimul timp.Expo-foto – 1986, a fost organizată în sala Lyra devenită Modex din Timişoara. Vizionări de diapozitive pe fundal muzical. Tematici: Flori, Plimbare pe Bega, Povestea unei familii de pictori, Rezervaţia naturală Retezat, şi o excelentă satiră a birocraţiei în caricaturi intitulată: Grebloi. A avut şi fratele meu un montaj, dar nu a fost prezentat. Eu l-am văzut acasă, de ziua mamei.Alina e şcolăriţă – elevă în clasa I-a A. La 15 septembrie, 1986 a început cursurile la Şcoala Genarală nr. 16, – unde am şi eu catedra acum. Învăţătoare – Ionescu Ana. Până acum a avut o adaptare foarte uşoară. Cum ea a fost şi la creşă şi la grădiniţă, şcoala e o dezvoltare firească pe care şi-a dorit-o. Învăţătoarea a spus că Alina e foarte activă. Mereu îşi găseşte ceva de lucrat.

¤

55

11 septembrie, 1986, (sâmbătă)Spectacol de muzică uşoară la Sala Olimpia. Un recital în cuplu: Vasile Şeicaru – Ştefan Hruşcă, cu melodii cunoscute, plăcute şi antrenante. Apoi, Mirabela Dauer, cu un succes de public nemaipomenit. Notez că şi Alinuţa noastră a ţinut să-i ofere pe scenă, un buchet de flori. Totuşi, nu mi s-a părut foarte emoţionată de întâmplare. E învăţată cu scena. În fine, Dan Spătaru, mai răguşit ca de obicei, ne asigură, în cânt că: „... e cel mai liniştit băiat”. Spărgătorul de nuci, la Opera de Stat, în 5 X. a.c. Un spectacol de balet încântător, atât prin muzica lui P.I. Ceaicovski, cât şi prin realizare scenică. Sala era plină de copii şi Alina s-a simţit minunat acolo.

¤24 octombrie, 1986, (vineri)Motanul încălţat, la Teatrul de Păpuşi, un spectacol reuşit, de fapt, e vorba de marionete suspendate pe aţă şi mânuite de artişti în costum şi pălăriuţă neagră. Cel mai pitoresc e căpcăunul, un personaj înfricoşător şi grotesc. Motănelul e foarte reuşit. Alinei i-a plăcut, deşi l-a mai văzut.Eclipsă totală de Lună – vineri 17 X.a.c.- la ora 20,30. S-a lăsat beznă, ceea ce mi s-a părut a fi mai interesant, luna se vede pe cerul nopţii într-o lumină roşietică, se vede rotundă, în relief, ca o bilă de ipsos suspendată de tavan.Parc Botanic în Timişoara – va fi complet terminat peste un deceniu. Deocamdată pare un parc obişnuit, cu alei, într-un fel de pădure cu dealuri şi coline, cred – singurele din oraş. Se văd marcate locurile unde vor fi Grădina japoneză, Zona romană, Nord-americană şi Europeană. Serele vor fi, probabil, impresionante. (Şi acum, peste trei decenii, arată cam la fel. Unde nu sunt bani...)Ieri, Alina a venit cu primele ei note: un 10 la Dezvoltarea vorbirii – a recitat poezia cu care a luat Premiul I. A doua la Educaţia fizică. Felicitări!

¤5 noiembrie, 1986, (miercuri)Vreme rece – uscată. Cerul senin, uneori nori albi, îngheţaţi, pe cerul sticlos. Zilele se scurg monoton, fără evenimente. Nici nu e nevoie de ele.

¤18 noiembrie, 1986, (marţi)Voi avea întreaga activitate la Penitenciar. Dar va trebui să efectuez şi ceva activitate metodică şi culturală.La cenaclul Bibliotecii judeţene, s-a prezentat cu un material, scriitorul Viorel Marineasa. Un bun coleg de liceu. Din textul său, am remarcat: o temă istorică, retrăirea vieţii unui scriitor ţăran bănăţean din anii 1900 – 1920, – Ciucurel. Parfum stilistic şi lingvistic pur bănăţean, scriitură modernă, umor fin. Mi-a făcut plăcere să-l ascult şi să mă întâlnesc cu oameni de cultură ai Banatului.

¤20 decembrie, 1986, (sâmbătă)Pip – copilul stelelor, s-a înfiinţat la Muzeul Banatului, un cerc al prietenilor muzicii – condus de profesoara Rodica Giurgiu. A fost o vizionare pentru recrutarea unui grup de elevi de la noi. Alina e încântată să participe la acestă activitate.

¤

56

31 decembrie, 1986, (miercuri)Voyager – un avion experimental condus de aviatorii Dick Rutan şi Jeana Yaeger – a făcut înconjurul lumii, fără escală, timp de peste 10 zile. A fost greu şi foarte pasionant.Întorsătură fericită, film englez cu Norman Winsdon, un comic de gaguri mecanice în buna tradiţie clasică.Alina s-a distrat din plin.Jezebel, film clasic din S.U.A. cu Bette Davis, – în timpul Războiului de Secesiue. Caracter extrem de puternic, vanitate de fier, pasiune mistuitoare şi putere de sacrificiu pur şi simplu, - mitică.Un caz de conştiinţă, film italian, problemele unui procuror în luptă decisivă cu corupţia, generată mai ales de mizeria materială. Film bun – fără strălucire.Omul de pe stradă, film S.U.A. – clasic. Spirit întreprinzător, un american de rînd este propulsat de mass media ca „erou naţional”. Doar că este pus să joace acest rol, – în realitate fiind un biet excroc. Numai că – conştiinţa îl determină să-şi ia rolul în serios.

¤De când sunt în concediu, nu am avut răgaz de scris. Abia am făcut faţă cu lectura obligatorie pe care mi-am impus-o zilnic. Nu ştiu cum să mă redresez.De când a plecat de la conducerea judeţului tov. Cornel Pacoste, am scăpat de „test”. A fost, se pare, o obsesie a domniei sale. E drept că la anul trebuie să mă pregătesc de „reciclare”.Nu am mai citit în cenacluri şi nici la şedinţe culturale din lipsă de timp liber. Poate pe viitor.

¤ ¤ ¤

57