Jurnalul Annei Frank

Jurnalul Annei Frank este o carte care merită citită. Păstrat în două versiuni ale aceleiași autoare, jurnalul a fost publicat pentru prima dată în Țările de Jos în 1947, într-o ediție îngrijită de tatăl Annei, Otto Frank.

Povestea Annei Frank este povestea a mii de evrei care au fugit din calea germanilor, încercând să scape de persecuţiile antisemite. Aproape şase milioane de evrei au fost ucişi în timpul celui de-al doilea război mondial. Programul de exterminare numit „soluția finală a problemei evreiești” a fost pus la cale de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.

“Mă apasă mai mult decât pot spune gândul că nu putem să ieșim niciodată, și mi- e foarte teamă că vom fi descoperiţi și apoi împușcaţi. Bineînţeles că asta-i o perspectivă nu prea plăcută.“  28 SEPTEMBRIE 1942 (Anne Frank în jurnalul său)

Împreună cu familia şi câţiva cunoscuţi, Anne a trăit închisă timp de doi ani  – 6 iulie 1942–4 august 1944 – în așa-numita Anexă, o parte din clădirea în care se afla firma tatălui său (pe Prinsengracht 263). A fost lipsită de libertatea de a colinda, pur şi simplu, străzile, de a vorbi cu fete de vârsta ei, de a se bucura de tot ceea ce aduce cu ea vârsta adolescenţei. Perdelele acopereau mereu geamurile camerei şi nu avea voie nici măcar să privească afară, pentru că oricine trecea prin zonă putea ridica privirea, iar ascunzătoarea lor să fie, astfel, descoperită.

„ Sper că-ți voi putea împărtăși totul, așa cum n-am reușit cu nimeni altcineva până acum, și sper că-mi vei fi de mare ajutor.” (Anne Frank în jurnalul său)

Acolo, între pereţii acelui adăpost despre care Anne scria că “… este un ascunziș ideal. Chiar dacă este igrasios și înclinat, nu vei găsi în tot Amsterdamul, ba poate chiar în toată Olanda, un ascunziș mai confortabil amenajat.”, este scris jurnalul de faţă. Anne consemnează tot ceea ce i se întâmplă între 12 iunie 1942 și 1 august 1944 când a avut loc debarcarea Aliaţilor în Normandia, moment în care victoria asupra Germaniei era iminentă. Avea doar 13 ani când a început să scrie, dar a crescut şi s-a maturizat odată cu jurnalul ei, devenind o tânără cu mintea aprigă, atentă la detalii, inteligentă şi o bună cunoscătoare de oameni. Anne descrie ca un om mare viaţa de zi cu zi, aşa cum a fost ea trăită de opt persoane care se confruntau cu foamea, izolarea de restul lumii, şi mai ales pericolul de a fi descoperiţi în orice clipă, şi omorâţi.

La început scria în jurnal doar pentru ea. În lipsa unei prietene căreia să i se confeseze, Anne îi scria jurnalului. Într-o zi însă l-a auzit pe Gerrit Bolkestein la radio care-şi dorea ca, după război, să poată aduna mărturiile celor ce au avut de suferit din cauza ororilor înfăptuite de germani, şi să le facă publice. Impresionată de discursul lui  Bolkestein, Anne hotărăşte atunci să publice, după încheierea războiului, o carte bazată pe jurnalul ei. Din acel moment îşi rescrie jurnalul adăugând detalii pe care considera că toată lumea trebuie să le afle, renunţând la pasajele prea personale. A păstrat, totuşi, şi prima variantă a jurnalului.

Pe 4 august 1944 Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei sunt arestaţi. Cu toate că se consideră că au fost trădați de cineva, n-a existat niciodată o confirmare clară. Au fost duși la sediul Gestapo-ului unde au fost ținuți peste noapte, iar a doua zi au fost transferați la închisoarea Huis van Bewaring. Două zile mai târziu sunt duşi în lagărul de tranziție Westerbork, şi deportaţi apoi cu ultimul transport spre Auschwitz. Miep Gies, secretara lui Otto Frank, reuşeşte să scape si ascunde bine jurnalul Annei. Cei opt locatari ai Anexei sunt deportaţi în lagărul Westerbork de pe teritoriul Ţărilor de Jos, după care sunt urcaţi în ultimul tren care pleca spre Auschwitz (cu 1.019 evrei), unde ajung pe 5 septembrie 1944. Pentru că Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de sosirea la Auschwitz scapă de o moarte imediată, în timp ce 549 de evrei, inclusiv toți cei care aveau sub 15 ani, sunt trimişi direct la camerele de gazare.

Transferate în lagărul Bergen-Belsen, Anne și sora ei au murit, probabil de tifos, în februarie sau martie 1945. Tatăl lor, rămas la Auschwitz, a fost eliberat de trupele sovietice la sfârșitul lui ianuarie 1945. Reîntors la Amsterdam, Otto Frank publică prima variantă a Jurnalului Annei Frank în 1947. Otto îşi încheia deseori scrisorile sale cu următoarele cuvinte:

“I hope Anne’s book will have an effect on the rest of your life so that insofar as it is possible in your own circumstances, you will work for unity and peace.”

Din 1947 Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi, şi s-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.