Julio Cortázar, Rayuela

- “A rose is a rose is a rose”(18)- “Mă întreb dacă voi reuşi vreodată să fac să se simtă că adevăratul şi

unicul personaj care mă interesează este cititorul, în măsura în care ceva din ce scriu ar trebui să contribuie la transformarea lui, la deplasarea, surghiunirea, înstrăinarea lui. (97) A face din cititor un complice, un tovarăş de drum.”(79)

- “Scriitorul trebuie să dea foc limbajului, să termine cu formele închistate şi să meargă mai departe, să pună la îndoială posibilitatea ca acest limbaj să mai fie în legătură cu ceea ce urmăreşte să desemneze. Nu cuvintele în sine, ci întreaga structură a unei limbi, a unui discurs. La ce foloseşte un scriitor dacă nu să distrugă literatura?” (99)

- “De ce scriu toate astea? N-am idei prea clare, nici măcar n-am idei. Există crâmpeie, impulsuri, blocuri, şi totul caută o formă, atunci intră în joc ritmul şi eu scriu în acest ritm, scriu prin el, motivat de el şi nu de acest ceva care se numeşte gândire şi care face proza, literară sau de alt gen.“(82)

- „Abia dacă el îi alunea cosele, şi pe dată ea simţea cum i se unde fiinţa, şi de cufundau amîndoi în estare, în sălbatice înclenări, în spaine exasperante.“ (68)

„Şotronul se joacă aruncând o pietricică pe care trebuie s-o împingi cu vârful pantofului. Elemente: un trotuar, o pietricică, un pantof şi un desen frumos cu creta, de preferinţă colorată. Sus e Cerul, jos Pământul, e tare greu să ajungi cu pietricica la Cer, mai întotdeauna calculezi prost şi cade afară din desen. Încetul cu încetul însă capeţi dibăcia necesară pentru a sări peste feluritele pătrate (şotron în spirală, şotron în formă de dreptunghi, şotron fantasie, folosit rar) şi într-o bună zi înveţi să te desprinzi de Pământ şi să arunci pietricica până la Cer, până intri în Cer, partea proastă e că tocmai atunci, când mai nimeni n-a învăţat să arunce pietricica până la Cer, se sfârşeşte brusc

- “Orice dezordine se justifica dacă tindea să iasă din ea însăşi, prin nebunie se putea ajunge la o raţiune care să fie alta decît cea a cărei eroare era nebunia” (88)

- “Există râuri metafizice, ea le străbate înot precum rândunica aceea care înoată în văzduh, rotindu-se fascinată în jurul clopotniţei, lăsându-se să cadă spre avânt şi a se înălţa şi mai sus. Eu descriu şi tânjesc după aceste râuri, ea le străbate înotând. Şi n-o ştie, întocmai ca rândunica.”(21)

- Cap.73- “- Viaţa ta e pentru tine o unitate? - Nu, nu cred. Sunt crâmpeie,

lucruri care mi s-au tot întâmplat.” (19)- “Viaţa, ca un comentariu despre ceva ce un putem cuprinde şi care se

află aici, la un pas de saltul pe care nu-l facem. Viaţa ca un balet cu un subiect istoric, o istorie întemeiată pe un fapt trăit, un fapt trăit bazat pe un fapt real.” (104)

- “De provocat, de asumat un text neglijent, dezlânat, incongruent, minuţios antinuvelistic (deşi nu antinovelesc). Metodă: ironia, autocritica permanentă, incongruenţa, imaginaţia în slujba nimănui.”(79)

- “Dragostea mea, nu te iubesc pentru tine, nici pentru mine, nici pentru amândoi împreună, nu te iubesc fiindcă sângele în mine m-ar îndemna să te iubesc, te iubesc fiindcă nu eşti a mea, fiindcă te afli de partea cealaltă. Acolo unde mă inviţi să sar şi eu nu pot face saltul, fiindcă în străfundurile posesiunii nu eşti în mine, nu te cuprind, nu trec dincolo de trupul tău, de râsul tău...”(93)

- “Dacă alesese ceva încă din tinereţe, era să nu se descurce printr-o rapidă şi nesăţioasă acumulare a unei culturi, truc prin excelenţă al clasei mijlocii argentiniene pentru a întoarce spatele realităţii naţionale şi oricprei alte realităţi şi a se crede la adăpost de neantul care ne înconjoară”.(3)

- “Un grup uman care crede că reacţionează psihologic în sensul clasic al acestui vechi, foarte vechi cuvânt, dar care nu reprezintă altceva decât un stadiu al acestui fluid de materie vie, al infinitelor interacţiuni a ceea ce odinioară numeam dorinţe, simpatii, voinţă, convingeri şi carea par aici drept ceva ireductibil faţă de orice raţiune şi orice descriere(…) Totul ar fi ca o nelinişte, ca un zbucium, o smulgere continuă, un teritoriu unde cauzalitatea psihologică ar ceda descumpănită şi aceste marionete s-ar distruge, ori s-ar iubi fără să bănuiască într-adevăr că viaţa încearcă să schimbe cheia prin şi pentru ele.” (62)

- “Totul e cam în aer. Orice ţi-aş spune ar fi ca un crâmpei din desenul covorului. Lipseşte liantul, ca să-i spunem aşa: totul se aranjează exact la locul potrivit şi se iveşte un cristal superb, cu toate faţetele lui. Partea proastă, spuse Oliveira, e că, poate, lucrurile s-au şi legat iar eu un mi-am dat seama.” (46)

- „Există poate o împărăţie veşnică, dar nu ajungi la ea scăpând de şarja duşmană care ia cu asalt o fortăreţă. Pînă acum, secolul ăsta scapă de o grămadă de lucruri, caută porţiele şi, uneori, le sparge. Nu se ştie ce se întâmplă apoi, unii au reuşit poate să vadă şi au pierit, şterşi instantaneu de marea uitare neagră, alţii s-au mulţumit cu

evadarea măruntă, căsuţa în afara oraşului, specializarea literară sau ştiinţifică, turismul. Există imbecili care continuă să creadă că beţia poate fi o metodă, sau mescalina, sau homosexualitatea, orice lucru magnific sau banal în sine, dar ridicat în mod stupid la rangul de sistem, de cheie a împărăţiei. Se prea poate să existe altă lume în cadrul acesteia, dar n-o găsim conturându-i forma în tumultul fabulos al zilelor sau al vieţilor (...) Lumea aceea nu există, trebuie creată ca pasărea Phoenix. Lumea aceea exsită în aceasta, dar aşa cum apa există în pxigen şi hidrogen sau cum la paginile 78, 457, 3, 271, 688, 75 şi 456 din dicţionarul Academiei Spaniole există tot ce trebuie pentru a scrie un anume endecasilab de Garcilaso. Să spunem că lumea e o figură care trebuie să fie interpretată. Prin a o interpreta înţelegem a o genera.” (71)

- „Se apuca pe drumul care ducea la kibbutz-ul dorinţei, nu mai trebuia să urci la Cer, ci să străbaţi cu paşi de om un pamânt al oamenilor către kibbutz-ul de acolo, de departe, dar aflat pe acelaşi plan, tot aşa precum Cerul se afla pe acelaşi plan cu Pământul pe trotuarul murdar al şotronului şi poate că într-o bună zi vei intra în lumea în care a spune Cer nu va mai fi o cârpă pătată de grăsime şi cineva ar vedea adevărata faţă a acestei lumi, patterns pretty as can be, şi poate, împingând pietricica, va ajunge în cele din urmă la kibbutz.”(36)