75986664 Suceava Cronica Ilustrata

NICOLAI OPREA

SUCEAVA Cronică ilustrată

Această lucrare a fost sprijinită de:

Consiliul Local al Municipilui Suceava Sucursala Judeţeană a Băncii Comerciale Române

F.U. Bizantin Arta Kunst Suceava

© Toate drepturile asupra prezentului volum aparţin autorului

NICOLAI OPREA

SUCEAVA Cronică ilustrată

„De multe ori, o fotografie sau o ilustraţie adecvată poate da mai multe informaţii documentare decât poate face cuprinsul unui act

vechi” George Potra

Editura MU�ATINII – 2004

„Vrei viitorul a-l cunoaşte, te întoarce spre trecut”. Mihai Eminescu

„Un popor lipsit de trecut nu poate avea viitor”.

Mihail Kog ălniceanu „Cetind istoria, am avea mai multă ispită din trecut, ne-am

preţui mai mult prezentul şi am spera mai mult la viitor”. Mihail Kog ălniceanu

„Tradiţia istorică şi cultul trecutului au, la neamurile

luminate, tocmai acest rost, de a hrăni sentimentul de continuitate spirituală între strămoşi, ori anticii idealizaţi, şi între luptătorii pentru ideal ai vremurilor de azi”. Vasile Pârvan „Nimic nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinereţea şi tinereţea este fericirea. Alecu Russo „Sunt trei morale, morala vieţii, o cât de grea! Morala predicei, o cât de uşoară! Şi morala ştiinţei, care cercetează pe cea dintâi, ignorează pe cea de-a doua şi duce la indiferenţă pentru orice morală”. Nicolae Iorga „După lucrurile bune ce ai săvârşit să nu întorci capul niciodată. Între altele şi pentru că vei vedea o sută cari vor spune că le-au făurit ei”. Nicolae Iorga „Tinerii visează înainte, bătrânii visează în urmă, în mijloc bărbaţii luptă”. Nicolae Iorga

Suceava Sucidava Scotorix Sočava Sucéva Ciciov Soczczow Sedschoff Sorscha Czyczowe Szocavia Soczow Suczawa Sanzana Sotzschen Suzawa Seciov

Abrevieri: M.I. – Magazin Istoric C.P.I. – carte poştală ilustrată I.M. – ilustată maximă C.P. – carte poştală n.a. – nota autorului A.F. – Asociaţia Filateliştilor Ed. – Editura Tip. – Tipografia Libr. – Librăria

CUVÂNT ÎNAINTE

Oraşul Suceava a cărei vechime depăşeşte 650 de ani, a suferit în ultimele 4 decenii ale veacului XX o „omogenizare extensivă“ care a făcut să-i dispară aproape în întregime „memoria urbană“

Această constatare m-a determinat ca prin intermediul imaginilor să reconstitui fizionomia oraşului în diferite etape. Se ştie că pentru epoca noastră esenţială apare „civilizaţia imaginii“ mijloacele vizuale devenind căi de comunicare a gândirii ştiinţifice şi a emoţiilor artistice.

Cartea de faţă a apărut şi ca o necesitate de a arăta că Suceava aşa înnoită cum apare la prima vedere, are o istorie asupra căreia merită şi trebuie să ne aplecăm. Este, dacă vreţi o provocare pentru a prezenta altfel istoria, prin intermediul imaginilor. Cine este interesat, de la imagine poate ajunge la cuvânt - aşa de altfel a început şi scrierea prin intermediul imaginilor pictografice.

Nu în ultimul rând, lucrarea de faţă doreşte a se constitui într-un omagiu adus marelui om de stat care a fost Ştefan cel Mare acum când comemorăm 500 de ani de la trecerea sa în eternitate.

Acei cititori care au anumite observaţii de făcut

înseamnă că pot fi nişte perfecţionişti şi demersul lor alături de acest început poate conduce la o nouă ediţie completată şi cu alte imagini ale Sucevei care să dovedească dragostea faţă de această „Mecca a Moldovei“.

Imagini ale Sucevei dispărute, din toate zonele, pot conduce la reconstituirea pe calculator a acestui oraş - şi ce frumos ar fi!

În încheierea acestor rânduri, autorul mulţumeşte celor

care au avut disponibilitatea de a-i pune la dispoziţie colecţiile de cartofilie, de unde au fost preluate bună parte din imaginile prezentate:

- dl Dumitru Grumăzescu - Galeriile Anticariat Iaşi, Str. Lăpuşneanu nr. 24;

- dl. ing. Sergiu Ganea - Suceava; - dl. ing. Leonard Marcu - secretar A.F. Suceava; - dl. ing. Coriolan Chiricheş - preşedinte A.F. Botoşani; . dl. Nicolae Moscaliuc - Suceava; - dl. Teodor Roman - Suceava; - Muzeul Naţional al Bucovinei - Suceava - Biblioteca Judeţeană „I.G. Sbiera“ Suceava. Mulţumiri speciale se cuvin domnilor: profesor doctor

Mihai Iacobescu şi conferenţiar doctor Mihai Lazăr de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, care i-au fost primii cititori şi îndrumători şi de a căror sugestii autorul a ţinut seamă şi de asemeni dar nu în ultimul rând soţiei Rodica care i-a oferit încrederea şi încurajarea necesare acestui început de drum.

Autorul

SUCEAVA – cronică ilustrată

9

Baia Baia, prima capitală a ţării, era

botezată de saşii colonizaţi acolo – Târgul Moldovei. Ca aşezare, Baia, precede întemeierea statului feudal Moldova. În anul 1339, la Lemberg, se face menţiunea existenţei unui negustor din Baia. Emil Vârtosu preciza că în actele vechi ale municipalităţii oraşului Baia numele acestuia este Molde, Stadh Molde, dar şi Moldin şi Molda. Sigiliul oraşului înregistra şi numele latin al acestuia – civitas Moldoviensis. În localitatea Baia se exploatau zăcăminte metalifere şi coloniştii saşi aşezaţi în secolul al XIV-lea în apropierea acestei exploatări şi-au întemeiat un oraş numit Stadh Molde, ceea ce ar putea să însemne Oraşul Adânciturii (cele făcute pentru căutarea minereului). Oraşele în Moldova existau înaintea întemeierii statului, în acest sens există mărturii, între care Lista aşezărilor franciscane în oraşe din anul 1345: Seret, Scotorix (Suceava), Moldavia (Baia). (Vezi MI, septembrie 1969 şi iunie 1976). Străinii ne-au desemnat cu numele de valahi sau derivatele sale: vlah, voloh, olach, wälsch, blach, wlosk etc. Nu se cunoaşte o curte domnească la Baia, dar în apropiere, la sud, exista un loc numit „cetăţuia”, iar în epoca de închegare a statului feudal Moldova, localitatea era înconjurată de fortificaţii de lemn şi pământ şi era numită „cetate”. Cea mai mare dezvoltare a cunoscut-o Baia în secolul al XV-lea când documentele amintesc morile domneşti, morile de sfărâmat minerale, precum şi tineri aflaţi la învăţătură la Universitatea din Praga. În anul 1413 la Baia s-a înfiinţat o episcopie catolică.

Pecetea oraşului

NICOLAI OPREA

10

În noiembrie 1467, Baia a fost ocupată de armatele regelui Ungariei Matei Corvin. Aici a avut loc bătălia în urma căreia armata lui Ştefan cel Mare a repurtat o victorie răsunătoare asupra armatelor ungureşti conduse de Matei Corvin. Un vizitator al oraşului Baia din 1599 pe numele său - Quirini – ne spune că atunci localitatea avea 3000 de case. În anul 1415, Alexandru cel Bun construieşte o biserică gotică în localitatea Baia, singura biserică catolică rămasă în Moldova din cele câteva construite de primii voievozi. Biserica făcea parte dintr-o mănăstire înfiinţată la Baia de Margareta, mama lui Petru I Muşatinul. La Baia este şi ctitoria lui Ştefan cel Mare, Biserica Albă ridicată după victoria asupra lui Matei Corvin (este posibil ca biserica să fie mai veche şi doar să fi fost refăcută de Ştefan – după caracterele arhaice ale construcţiei care încă se mai păstrează). Ultima ctitorie domnească de la Baia este Biserica Adormirii, ridicată în anul 1532 de Petru Rareş şi care are păstrate pe pereţii exteriori urme din vechea pictură care-i acoperea în întregime faţadele.

Ruinele cetăţii Baia


11

Baia – Biserica

catolică, singurul vestigiu din sec.

XIV-XV

Ruinele Bisericii Albe din Baia după

Albumul general al României, dedicat M.S. regelui Carol I, de Alex

Antoniu, reprodus şi tipărit de Stengel & Co. Dresda şi Berlin, sept.

1901 (după M.I. ian. 1995)

C.P.I. Baia, Biserica Alba (sec. XV) foto:

Mariana Mendrea

NICOLAI OPREA

12

Siret Menţionat pentru prima dată în anul 1340, cu aproape două decenii înaintea apariţiei statului feudal Moldova, târgul Siret a cunoscut încă din primii ani o dezvoltare înfloritoare, fiind aşezat pe via Wallachiensis (drumul românesc) ce unea valea râului Siret, Liovul de Cetatea Albă. Această dezvoltare s-a răsfrânt în creşterea importanţei politice a oraşului, care, după întemeierea Moldovei, a devenit una din reşedinţele ţării, aici fiinţând din anul 1371 prima episcopie catolică din Moldova. Însuşi papa Urban al V-lea îl menţionează într-o scrisoare din această perioadă, numindu-l „oraş însemnat prin mulţimea locuitorilor săi şi întru toate spre a fi distins cu numele de cetate”. De fapt, la Siret au fiinţat, nu una ci două cetăţi: una pe dealul, sugestiv numit, Ruina (ale cărei urme de plan rectangular se mai păstrau încă pe la mijlocul veacului al XVIII-lea) şi alta, pe un alt deal, peste râul Negostina, numită Sasca şi atribuită de tradiţia locală lui Sas voievod, urmaşul lui Dragoş. În această zonă a oraşului se păstrează de altfel şi vechile monumente de artă religioasă ale Siretului, între care un rol de mare însemnătate religioasă şi arhitecturală îl are Biserica „Sfânta Treime”. Atribuită şi ea de legendă lui Sas Voievod, această biserică, cel mai vechi lăcaş de plan triconic din Moldova, decorată în exterior cu plăci de faianţă (un procedeu ce va înregistra o mare răspândire în Moldova) datează din vremea lui Petru I Muşatinul (1375-1391), construcţiei aducându-i -se îmbunătăţiri şi reparaţii în vremea lui Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi a altor domni ai Moldovei. Prin mutarea sub acelaşi voievod, Petru Muşatinul, a reşedinţei domneşti la Suceava, rolul târgului Siret a scăzut în veacurile următoare, ruinele celor două cetăţi şi Biserica „Sfânta Treime” rămânând să poarte peste vreme amintirea faimei de odinioară a acestei „civitate Czeretensi Wallachie minores” (cetatea Siret a Valahiei mici = Moldova), cum era desemnat oraşul într-un document latin din anul 1391.


13

În Moldova, cea mai veche bibliotecă s-a constituit pe lângă mănăstirea franciscană de la Siret, întemeiată de doamna Margareta – Muşata, mama voievodului Petru I. Biblioteca a existat până pe la 1573 când a fost desfiinţată de Ioan Vodă cel Cumplit. Cărţile au fost luate după mărturiile misionarului Bandini de către logofătul ţării care era atunci Ioan Golia (ctitorul mănăstirii cu acelaşi nume din Iaşi). La Siret între anii 1871-1886 a funcţionat cea mai veche societate arheologică din Moldova.

C.P.I. Vama Mihăileni 1899 5606 Verlag Tinchhandlung Herman Gramner Sereth (Bukovina)

C.P.I. 1908 Siret Casa Parohială

730 Verlag Osias Weschler Buchhan dlung, Sererh

NICOLAI OPREA

14

C.P.I. 1916 – Vedere din Siret - Şcoala Verlag Sali Eidinger Sereth (Bucowina) W.L.B.p 1386 „Ideal”

Ges Geschülzt 1911-1914

C.P.I. 1913 Internatul, Verlag: Atelier Rembrandt, Sereth


15

C.P.I. 1912 Vedere din Siret – Hotel Annahof Verlag. Sali Eidinger, Sereth (Bucowina)

W.L.B.p 1393 „Ideal” Ges. Geschützt 1911-1914

Biserica Sfânta Treime Siret

NICOLAI OPREA

16

Suceava Atest ări documentare

Într-o consemnare slavă, numită Voskrenskaia Letopis, din secolul al XII-lea, sunt amintite localităţile „Socăva şi Serét” (Suceava şi Siret) locuri importante pe drumul comercial european de la Cracovia prin Galiţia, Liov, Cernăuţi, Siret, Suceava, spre sud până la Dunăre.

Nicolae Costin vorbind despre descălecarea lui Dragoş (1288 – n.a.) zice: „Şi aşa sau aşedat venind şi alţi Moroşeni pre unde le-au plăcut locul, pe sub munte: Români, Saşi şi Unguri, Sucéva târgul l’au descălicat nisce cojocari; Soci se chiamă unguresce cojocar; iar Sucéva = Cojocărie”.

Unele izvoare străine (Cronica lui OttoKar de Stiria şi Historia lui Jan Dlugosz) au lăsat să se întrevadă existenţa uneia sau mai multor formaţiuni politice de tip feudal la Răsărit de Carpaţi. Este menţionat, de pildă, ajutorul pe care oastea unei asemenea formaţiuni l-a dat în 1325 (se presupune că această formaţiune este Suceava), regelui Poloniei în lupta pe care acesta a dus-o împotriva markgrafului de Brandemburg.

(Mircea D. Matei) În anul 1345 printre oraşele din Moldova în care se află

aşezări franciscane sunt enumerate: Serét, Scotorix (Suceava), Moldavia (Baia). P.P.Panaitescu – Oraşe din Moldova (studiu postum)

Că oraşul Suceava exista înainte de „descălicarea lui Dragoş”, stă dovadă o geografie rusească anterioară anului 1347 în care se arată ca existând oraşele Baia şi Suceava.

A.D. Xenopol, Istoria Românilor şi Dicţionar geografic al Judeţului Suceava de Serafim Ionescu, 1894


17

Tot de asemenea spune şi Stricovski, că cronicile litvane şi rutene ar mărturisi că pe „principile litvan Iuga Koriatovici, din cauza deosebitei sale bravuri invitându-l la domnia Moldovii, îl coronară la Suceava”,

A.D. Xenopol, Istoria românilor, vol.I, p.137 „Abia cu venirea domnului litvan Iuga Koriatovici pe

scaunul Moldovei (1374-1375), a început Suceava să devină oraş istoric, pentru că Iuga a fost încoronat aici şi a ales acest oraş de reşedinţă domnească”. Privire istorică înscrisă pe o CPI, Editura 300-Polonia, 1913 Druki-Drucksake – Librăria „Şcoalei române”

„În 1348 Bogdan I deslepsi Moldova de Coróna Unguréscă şi-şi aşedă capitala în Sucéva.

Iuga Koriatonovici fu încoronat aici în 1374. El înfiin ţă Mitropolia Sucevei, pentru ţara Moldovei cu binecuvântarea Mitropolitului Romàno-Bulgar din Ohrida fiind cel dintâi mitropolit Teoctist I”.

Letopiseţele Ţării , vol.I, p.84 „Întemeierea unei mitropolii în Moldova este chiar după

izvoarele greceşti pusă înainte de 1381, încât din această împrejurare se întăreşte faptul înfiinţării unui scaun mitropolitan în Moldova pe timpul lui Iuga I”.

A.D. Xenopol, Istoria românilor, vol.II, p.140; Historiae Bizantinae, Venetis 1729 XI, p.351

NICOLAI OPREA

18

Motto: „Partea cea mai nobilă a României este aici în Bucovina, şi această calitate se cere să fie valorificată şi revărsată asupra întregului pământ

românesc”. Nicolae Iorga, Cernăuţi, 13 iulie 1924

Suceava – str ăveche vatr ă de istorie

Condiţiile favorabile de habitat din bazinul mijlociu al Sucevei au determinat popularea timpurie a zonei. În anul 1976 s-au descoperit în apropierea Sucevei, unelte de silex care dovedesc locuirea teraselor de pe dreapta râului în perioada paleoliticului mijlociu şi superior (circa 100.000-10.000 î.e.n.) Prima mare cultură neolitică de tipul Starčevo-Criş (circa 5.000 î.e.n.) a fost atestată în anul 1967 pe malul pârâului Cacaina (Cetăţii). Urmele culturii Cucuteni găsite la Cetatea de Scaun, Şipot, Curtea Domnească, dovedesc că la sfârşitul mileniului al III-lea, teritoriul de azi al Sucevei a cunoscut o densitate demografică considerabilă. Epoca bronzului (2.000-1.200 î.e.n.) este de asemenea reprezentată printr-o serie de descoperiri la Curtea Domnească sau la Siliştea Şcheii (obiecte de bronz, de piatră şi os). Continuitatea locuirii pe aceste locuri este dovedită şi de alte descoperiri din epoca fierului (ceramică), din perioada stăpânirii romane (sec. II-III e.n., locuinţe, vetre şi cuptoare de ars vase). Perioada de trecere la feudalism este ilustrată de cele circa 45 de aşezări aparţinând culturii Sântana de Mureş, sau de obiecte descoperite într-o necropolă de la Moara.


19

Începuturile feudalismului (sec. VIII-IX) sunt demonstrate de aşezările din zonă care sunt stabile de tipul obştii rurale teritoriale. Cultura Dridu (sec. X-XI) este atestată şi pe teritoriul Sucevei, prin descoperirile de la punctul ”Drumul Naţional”. Perioada secolelor XI-XIV, în prima ei parte, a fost dominată, din punct de vedere politic, de impactul ultimului val de migratori – unguri, pecenegi, cumani, tătari, a căror suprapunere peste societatea românească, în cazul zonei Sucevei, a fost doar nominală. Prima menţiune a existenţei oraşului Suceava apare în lista aşezărilor franciscane în oraşe din anul 1345 între oraşele din Moldova fiind şi Scotorix (Suceava). Studiu postum: Oraşe din Moldova – P.P. Panaitescu Prima menţionare sigură a Sucevei, în strictă ordine cronologică şi cea mai veche menţiune datată a numelui său, e cea din 10 februarie 1388 din actul dat de Petru I Muşatinul în Cetatea Sucevei, în legătură cu împrumutul pe care i-l ceruse regele Poloniei. Tot în 1388 este menţionat şi oraşul Suceava, nu ca loc de emitere a unui document, ci efectiv ca aşezare urbană. Este vorba de un act emis de catolicosul armenilor, Teodoros II, la 18 august 1388, în care armenii din mai multe oraşe, între care şi cei din Suceava (Ciciov) sânt supuşi jurisdicţiei scaunului episcopal de Liov. În lista oraşelor intitulată: „A şa se cunosc oraşele ruseşti îndepărtate şi apropiate” alcătuită între anii 1388 şi 1391, este menţionat de asemenea şi oraşul Suceava. Despre oraş mai avem indicaţii precise şi în anul 1390, atunci când trimişii lui Mircea cel Bătrân şi ai regelui Poloniei s-au întâlnit la Suceava unde au semnat convenţia în oraşul reşedinţă: „in partibus Moldavie oppidi Soczow”.

Cetatea Sucevei Cetatea Sucevei a fost construită de Petru I Muşatinul. Fortul cetăţii, de plan rectangular, avea dimensiunile de 42,5 x 45 m, era construit din zid de piatră înalt de 10 m, având

NICOLAI OPREA

20

grosimea de 2,5 m, fiind prevăzut cu colţuri şi la mijlocul fiecărei laturi cu turnuri de formă pătrată În exterior, pe trei laturi, apărarea era asigurată de un şanţ, fără apă, lat de 30 m şi adânc de 10 m. Alexandru cel Bun, în cei 32 de ani ai domniei sale, aduce adăugiri şi îmbunătăţiri cetăţii Suceava, dar cel ce va contribui cel mai mult la fortificarea cetăţii va fi Ştefan cel Mare. Acesta va construi un al doilea zid înconjurător înalt de 15 m, cu grosime de 2 până la 4 m, sprijinit de contraforturi puternice, cetatea fiind întreţinută cum se cuvine de urmaşii săi. Cetatea Sucevei nu a fost niciodată cucerită prin luptă. La 27 mai 1600, cetatea a fost închinată domnului Ardealului, Ţării Româneşti şi Ţării Moldovei, Mihai Viteazul, de către pârcălabul cetăţii Ioan Capturi. În anul 1564 Alexandru Lăpuşneanu mută capitala de la Suceava la Iaşi, importanţa cetăţii scăzând treptat, până când, la porunca turcilor, Dumitraşcu Cantacuzino o umple cu lemne şi îi dă foc. Primele lucrări de restaurare şi consolidare a construcţiei aflate în ruină au fost începute în perioada 1897-1904. La 1 decembrie 1887 se dăduse „Înştiinţarea Primăriei Suceava referitoare la interzicerea distrugerii ruinelor Cetăţii domneşti declarată monument istoric”.

„Numai Castelul Sucevei era clădit din piatră şi tencuială, pe o creastă în afara oraşului. Acesta rezista şi era foarte bine înzestrat”.

(Din descrierea cetăţii Suceava făcută de Giovanni Maria Angiolello – secretarul lui Mahomed al II-lea cuceritorul Constantinopolului, în urma asediului rămas fără rezultat din anul 1476 după lupta de la Războieni. (MI ian 1979)) Iată cum descrie Grigore Ureche asediul cetăţii de către

trupele regelui Poloniei Ioan Albert în anul 1497. „Deci craiul leşesc au venitu cu toată puterea sa la

cetatea Sucevei, duminică, septemvrie 24 de zile. Iară în 26, marţi de cătră sară, au început a bate cetatea şi au bătut pregiur dânsa trei săptămâni şi zioa şi noaptea şi nimic n-au folositu, nădăjduindu că se va închina ţara…”

N.a. După acest asediu nereuşit a urmat riposta soldată cu victoria răsunătoare a voievodului Ştefan de la Codrul Cosminului.


21

Deoarece în jurul anului 1673 în Cetatea Sucevei se adăpostiseră oşti poloneze, Dumitraşcu Vodă în înţelegere cu turcii a trimis în iulie 1675 trupe să distrugă Cetatea.

Iată cum povesteşte Nicolae Costin întâmplarea aceasta: „Şi au pus prav sub zidurile Cetăţii şi i-au dat foc, însă prin acesta nu s’au dărâmat, deci au umplut’o cu lemne şi cu paie şi dându-le acestora foc şi astfel slăbindu-i zidurile din pricina fierbinţelii de tot mari, s’au risipit Cetatea”. Astfel, vechea Cetate a lui Ştefan cel Mare fu prefăcută, scrie dl. Iorga, „într-un cuptor uriaş – rug al măreţiei noastre cele vechi”. (Victor Murariu –Călăuza istorică a oraşului Suceava –Cernăuţi 1930).

Vizitând ruinele cetăţii Eminescu scria în anul 1863: „Suisem noaptea la Suceava Pe ziduri vechi; cetatea unde-i? Cum trece’n lume toată slava Trecu «Sic transit gloria mundi».”

În urma incendierii cetăţii de Dumitraşcu Cantacuzino o parte din ziduri s-au risipit. Urmare cutremurului din timpul celei de a treia domnii a lui Duca Vodă (1678-1684), care a ruinat şi mai mult zidurile, atunci prăbuşindu-se şi turnul cel mare ce-i ziceau oamenii turnul „Nebuisăi, adică nu te teme”. Era vorba, probabil, de turnul de pe latura de sud. La sărbătorirea a 400 de ani de la stingerea din viaţă a lui Ştefan cel Mare (2 iulie 1904), cetatea îşi pierduse în mare măsură aspectul falei de altă dată. I se potrivea de minune descrierea pe care i-o făcea germanul Wickenhauser: „Vezi acolo, pe malul Sucevei, jeleşte o regină părăsită. Strălucirea purpurei ei a pălit, cununa de aur de pe fruntea ei zace fărîmată la picioare. În tăcere şi supunere îşi jeleşte zilele tinereţii, plânge timpurile când regii îi făceau curte! Aşa e Suceava. Cîţi principi n-au tăbărât în jurul ei, câţi n-au umblat să-i câştige cu armată mare graţia ei! Cîţi regi şi împăraţi n-au încercat să-i câştige inima! Cât sînge a înroşit zidurile ei pentru a o păstra sau cîştiga!”

NICOLAI OPREA

22

Mărturii despre Suceava de-a lungul

veacurilor

Episcopul catolic Bernardo Quirini, în 1599, arată că „Sucéva numera la 6000 de focuri, aproximativ 30000 de suflete”.

A.D.Xenopol, Istoria României, vol. III, p.533 Suceava, la 1606: „În Suceava, oraş mare şi populat

foarte vechi, care este reşedinţa nu numai principilor Moldovei, ci şi a mitropolitului, care îşi are astăzi scaunul acolo, se află peste 24 de biserici şi de mănăstiri de rit ortodox de zid…” În acelaşi oraş, se găsesc două biserici romano-catolice, de asemenea de zid…”

Anonim catolic italian, Călători străini despre ţările române, vol II Suceava, la 1641: … „Există 300 de case de armeni, ceea ce face peste 1600 de suflete. Armenii au cinci biserici, una este destinată episcopului – pentru că şi armenii îşi au episcopul lor în acest oraş – şi trăiesc în foarte mare pompă şi libertate”.

Petru Bogdan Baksic, Călători străini despre ţările române, vol II Suceava, la 1775. „Orăşelul Suceava este cel mai distins şi mai populat, care a fost pe vremuri reşedinţa Principelui Moldovei, cum depun mărturie ruinele multor biserici, case, pivniţe şi diverse bolţi subterane că fusese, odinioară, un oraş bine populat şi dedat negoţului. Printre bisericile dărâmate se văd urme ale unor biserici catolice şi protestante, ceea ce justifică suplimentar presupunerea unei foste populaţii numeroase a acestui oraş. Se găseşte aici o cetate veche, care domină întreg oraşul”.

Generalul Spleny, Descrierea districtului Bucovinei, 1775 „Nu sunt multe oraşe în ţară care să cuprindă atâtea vii amintiri ale timpurilor de închegare naţională, ca Suceava. La Târgovişte, la Curtea de Argeş, se găsesc frumoase monumente şi vechi. Dar ele ne povestesc numai crâmpeie din succesiunea fenomenelor istorice, de demult întâmplate. Pietrele Sucevei sunt însă pagini neîntrerupte din zbuciumările cu care bătrânii


23

noştri au putut să ne ţie pământul Moldovei scumpe. Întreaga perioadă de răsboaie din veacul al 14-lea până’n al 17-lea, vremuri de restrişte şi bejenie, de nesiguranţă, dar şi de glorie, îşi găsesc pomenirea în vreun monument, cuprins în Suceava”.

Ion Simionescu, în Călăuza istorică a oraşului Suceava, Cernăuţi, 1930

„Istoria Cetăţii e plină de numele Sucevei. Nume ca un cântec!

Suceava! Adică Ştefan cel Mare

Ştefan cel Mare şi Moldova!” Mircea Streinu, Cetatea Sucevei

Mutarea capitalei Moldovei de la Siret la Suceava (din motive încă neelucidate pe deplin), a presupus construirea unei reşedinţe particulare a domniei (Curtea domnească), concomitent cu lucrările de edificare a primei cetăţi de piatră, din marginea de vest a oraşului (cetatea Şcheia). Încă înainte de sfârşitul secolului al XIV-lea Curtea domnească devenise o adevărată instituţie. Curtea domnească era menită să adăpostească familia domnului, slujitorii ei, precum şi să găzduiască adunarea Sfatului Ţării. Nucleul iniţial al Curţii domneşti de la Suceava a fost construit din lemn, realizat în tehnica tradiţională a construcţiilor româneşti. La începutul domniei lui Alexandru cel Bun s-au început şi la Curtea domnească primele construcţii de piatră (construcţia din lemn a fost dezafectată de abia în a doua jumătate a secolului al XV-lea când a fost distrusă de un puternic incendiu).

NICOLAI OPREA

24

Ruinele Curţii Domneşti


25

„Cetatea este înaltă, turnurile sînt solide, porţile înguste, şanţuri largi, deci cu neputinţă de nepătruns chiar pentru zborul unei păsări. În turnurile sale se găsesc aşezate tunuri de toate mărimile, muniţii şi provizii din belşug. În şanţurile cetăţii sînt înfipte ţepuşe de fier şi de lemn, care alcătuiesc alte piedici. Cetatea este aşa de bine întărită încît foarte greu poate fi cucerită.”

Descrierea Cetăţii Suceava făcută de cronicarul turc Gelalzade Mustafa, participant la expediţia din Moldova a sultanului Soliman Magnificul din anul 1538.

Cetatea de Scaun a Sucevei (Ghid, Ed. „Bucovina istorică”, Suceava), 2002

NICOLAI OPREA

26

C.P.I. Vedere din Suceava (încercare de reconstituire grafică de către pictorul maghiar Lazos Thalloczi 1563) aflată în păstrarea

Bibliotecii Academiei Române

C.P.I. Suceava – Cetatea la 1890


27

C.P.I. Ruinele cetăţii din Suceava, 1890

Foto: Cetatea, partea de nord - 1895

NICOLAI OPREA

28

C.P.: Ruinele palatului lui Ştefan cel Mare din Suceava 1900! Ed. Stengel & Co, Dresda

Ruinele cetăţii principilor Români, 1900!

Ed. şi Tip. „Şcoala Română” şi Otto Binder, Suceava, Nr. 17a


29

C.P.I. Ruinele cetăţii Suceava la 1900

C.P.I. Cetatea la 1901

Ed. şi Tip. „Şcoala Română” şi Otto Binder, Suceava, Nr. 17a

NICOLAI OPREA

30

C.I. Serbarea comemorativă din 1904 pe ruinele Cetăţii din Suceava,

Fototipie de Max Jaffé din Viena după o fotografie luată de I.Chrzanowski din Suceava, Ed. „Şcoala Română”

C.P.I. Cetatea (nr.671), 1905


31

Foto: Cetatea la 1909

C.P.I. 1910!, Suceava, Ruine des Fürstenschlosses

NICOLAI OPREA

32

4600 Verlag Moritz Gottlieb, Czernowitz C.P.I. Cetatea la 1910

C.P.I. Ruinele Cetăţii, Ed. „Şcoala Română”, 1911


33

C.P.I. Ruinele Cetăţii, 1911

C.P.I. Ruinele Cetăţii din Suceava Ed. „Şcoala Română” Suceava, 1911

NICOLAI OPREA

34

C.P.I. Ruinele Cetăţii din Suceava, 1911

Foto: Cetatea la 1929


35

Foto: Cetatea de Scaun a Sucevei – 1930

Foto: Cetatea Sucevei la1945

NICOLAI OPREA

36

C.P.I. Ruinele Cetăţii Suceava foto C. Săvulescu, 1958

C.P.I. Suceava. Cetatea şi oraşul. Ed. „Meridiane” , 1960


37

C.P.I. Suceava. Ed. „Meridiane”(nr.8014)

C.P.I. Suceava – Cetatea de Scaun Suceava

Arta grafică, 1974

NICOLAI OPREA

38

C.P.I. Suceava – Vedere de la cetate Ed. „Meridiane” Arta grafică, 1970

Cetatea de Scaun a lui Ştefan cel Mare.

Vedere din avion dinspre vest, 1976


39

C.P.I. Suceava. Cetatea de Scaun (sec.XIV-XVII)

Ed. „Meridiane” I.P. Sibiu. Foto C.Vladu nr.9529

I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Porţile de strajă,

12.10.1980, Ed. Muzeul Judeţean Suceava, foto: M. Ungureanu

NICOLAI OPREA

40

I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Curtea interioară, 12.10.1980, Ed. Muzeul Judeţean Suceava, foto: M. Ungureanu

I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Poarta de intrare, 12.10.1980, Ed. Muzeul Judeţean Suceava, foto: M. Ungureanu


41

I.M. Cetatea de Scaun a Sucevei – sec. XIV, Porţile de strajă,

18.08.1988, Ed. Meridiane, Foto: Mariana şi Al. Mendrea

C.P.I.. Suceava. Cetatea de Scaun (sec. XIV- XVII) Ed. Meridiane Nr. 13996, Foto: Aurelia Cristescu

NICOLAI OPREA

42

C.P.I. Suceava (1388-1988) Cetatea de Scaun.

Ed. „Glasul Bucovinei”, 1988

C.P.I. Cetatea de Scaun. Ed. „Muşatinii”, 2000


43

C.P.I. CetateaSucevai, Ed. „Crist” C.P. 9624

Foto: 1957, Cetatea Sucevei – sărbătorirea „500 de ani de la

urcarea lui Ştefan cel Mare pe scaunul Moldovei”

NICOLAI OPREA

44

În anul 1538, la chemarea unor boieri moldoveni nemulţumiţi de politica autoritară a lui Petru Rareş, turcii conduşi de sultanul Soliman Magnificul l-au înlocuit pe acesta cu Ştefan Lăcustă.

În perioada cât au stat in Cetatea Sucevei (15-22 septembrie) turcii au jefuit tezaurul Moldovei care fusese ascuns în butoaie de lemn. Cu această ocazie a fost luată şi sabia lui Ştefan cel Mare care fusese depusă în biserica „Sfintei Fecioare Maria”

Sultanul Soliman Magnificul (1520-1566)

Supranumit şi Kanuni–Suleiman (Soliman Legiuitorul)

În anul 1541, la cea de a doua urcare în tron a lui Petru Rareş turcii au înapoiat domnului o parte din tezaurul furat în 1538.

Iată cum a fost comentat de cronicari acest jaf: „…averea lui Petru Rareş, care cuprindea argint, aur de

diferite feluri, cruci împodobite şi artistic lucrate, suliţi şi săbii şi cruciuliţe ornate cu aur, evanghelii împodobite cu aur, mărfuri de toate felurile, obiecte scumpe şi stofe, a fost luată de haznaua imperială”

Abdul Aziz


45

Iar Lufti Paşa menţionează foarte laconic că: „Sultanul găsind în Cetatea Sucevei o vistierie bogată au

luat-o în stăpânire”.

�tefan cel Mare …”Strănepoţii acelei generaţii, noi, românii de astăzi, tot din acel capitol de glorie străbună trăim şi cu el ne mândrim, ca fiind cel mai scump odor al vieţii noastre trecute, cu deosebire numai că ceea ce altă dată au slăvit moldovenii, astăzi toţi românii sunt în drept să culeagă”

A.D. Xenopol

C.I. Ştefan cel Mare

Ed. „Scoala Română”, 1910

NICOLAI OPREA

46

Primăvara anului 1600. Triumfala intrare a lui Mihai Viteazul în Suceava, moment semnificativ în unirea sub sceptrul său a Tării Româneşti, Moldovei şi Transilvaniei.

Tablou de Gh. Labin, aflat la Muzeul din Iaşi

I.M. Cluj-Napoca, Statuia lui Mihai Viteazul, de Marius

Butunoiu, Ed. ART Design, Foto: Al.

Pikalski, 1997


47

SUCEAVA, PRIMA RE�EDINŢĂ MITROPOLITANĂ �I CEA DE A TREIA CAPITAL Ă A ŢĂRII MOLDOVEI

NICOLAI OPREA

48

Monumente de art ă şi arhitectur ă destinate cultului Biserica „Mirăuţilor” Călăuza istorică a oraşului Suceava (1930) prezintă o fotografie „Biserica Mirăuţilor părăsită” , cu următoarele comentarii: „Biserica aceasta, cu hramul Sfântul Gheorghe, este cea mai veche din toate bisericile oraşului. Tabla comemorativă din pridvor pomeneşte pe Alexandru cel Bun, pe vremea căruia a fost catedrala Mitropoliei, unde se ungeau voievozii şi unde au fost aşezate la început moaştele Sfântului Ioan cel Nou, după aducerea lor la Suceava (1402). Dar astăzi e considerat drept ctitor Petru Muşat, pe care ni-l înfăţişează noul tablou votiv. Al doilea ctitor a fost Ştefan cel Mare, care a ridicat pe ruinele vechii bisericuţe, o clădire mai nouă. Întâmplări necunoscute făcură apoi ca biserica să fie devastată cu totul; de la 1522 înainte ea a rămas părăsită. E probabil că biserica a fost restaurată în secolul al XVII-lea, căci cei doi stâlpi, cari înlocuiesc păretele dintre naos şi pronaos, sunt o caracteristică a secolului acestuia. Restaurarea aceasta a fost poate chiar o refacere din temelie, încât biserica n-ar mai avea nimic din vechea ei înfăţişare. Din acelaşi veac e şi turnul clopotniţei. Pe la 1854, biserica ajunsese în aşa hal, încât servea de magazin austriac de cereale apoi de magazie”.

Biserica a fost restaurată în 1880 după planurile arhitectului K.A. Romstorfer şi sub conducerea sa tehnică. În urma ultimelor reparaţii şi consolidări terminate în anul 2002, biserica a fost resfinţită pe data de 12.05.2002. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu I.P.S. Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Biserica „Sfântul Dumitru”, zidită de Petru Rareş la 1534-1535. „S-ar putea însă că pe locul acesta să fi fost o biserică mai veche, zidită de Ştefan cel Mare, căci Grigore


49

Ureche scrie, că la anul 1497, după războiul cu leşii, Ştefan, întorcându-se la scaunul său, la Suceava „au sfinţit şi au înfrumuseţat biserica ce a fost zidită de dânsul pre numele marelui mucenic Dimitrie, dând laudă Sfinţiei Sale, în târg la Suceava, ce este înaintea curţilor domneşti, care trăieşte până azi…” „Spre răsărit de la altar e clopotniţa, un turn care ajunge la înălţimea de 40 m, zidit la 1561 de Alexandru Lăpuşneanu… . Turnul acesta e clădirea cea mai înaltă şi mai puternică din Suceava. La 1809, când a ars biserica, a fost bântuit de foc şi turnul, împreună cu clopotele; biserica s-a restaurat apoi la 1822, iar turnul la 1845. S-au mai făcut reparaţii la 1892, când biserica a şi fost îngrădită. De la 1867-1910 aice a fost paza de foc a oraşului” Călăuza istorică a oraşului Suceava, 1930 Biserica „Sfântul Gheorghe” „Biserica cea mai mare şi mai importantă din Suceava şi una din cele mai mari ce s’au ridicat cândva pe pământurile Moldovei, e biserica Sfântul Gheorghe, căreia poporul îi zice Sfântul Ioan, fiindcă aici se află moaştele acestui Sfânt. O inscripţie slavonă deasupra intrării în pridvorul bisericii ne lămureşte că, clădirea a început-o Bogdan Vodă, fiul lui Ştefan cel Mare, la 1514, şi a terminat-o, de la ferestre în sus, Ştefăniţă, fiul lui Bogdan, la 1522. Bogdan va fi înţeles necesitatea unei demne catedrale mitropolitane, în locul celei distruse, de la Mirăuţi, şi într’adevăr, acesta a fost rostul bisericii până în 1630, când mitropolia s’a mutat la Iaşi. D-l Iorga, ne spune că marele ctitor Petru Rareş a dat bisericii acesteia proporţiile măreţe de astăzi, iar Petru Şchiopul a dres-o după ce suferise pe urma luptelor de pe vremea lui Despot şi i-a adaos clopotniţa de la intrare, în anul 1589. De la el e şi zugrăveala, care după ce fusese în mare parte ştearsă şi stricată, a fost scoasă din nou la iveală, în urma restaurării bisericii între 1907-1910. În curtea mănăstirii se află o capelă, zidită de mitropolitul Anastasie Crimca, în zilele voievodului Miron Barnovschi (1626-1629). Păretele din afară al capelei fu

NICOLAI OPREA

50

împodobit la 1895 de pictorul bucovinean Vladimir Mironescu, cu patru icoane mari, înfăţişând judecata Sfântului Ioan cel Nou, martiriul lui şi aducerea moaştelor la Suceava. Moaştele Sfântului Ioan cel Nou sunt aşezate sub un baldachin nou, dar lucrat în stilul vechii arhitecturi moldoveneşti, într’o raclă şi un sicriu, care de asemenea nu sunt cele originale, ci mai noue. Sicriul cel vechiu, din lemn de chiparos, şi racla originală se păstrează la Mănăstirea Putna. A rămas însă la Suceava ferecătura sicriului, care e de argint şi împodobit cu 12 icoane în relief, reprezentând martiriul Sfântului. Acest Sfânt s-a născut la Trapezunt pe ţărmul Mării Negre şi a trăit un timp ca negustor. A suferit moarte de martir în anul 1330, în Cetatea Albă (Akerman) din Basarabia, nevoind să se lepede de credinţa ortodoxă după cum îi cerea eparhul cetăţii. Moaştele lui rămăseseră apoi în Biserica din Cetatea Albă mai bine de 70 de ani, până la 1402, când Alexandru cel Bun le-a adus cu mare ceremonie şi alaiu la Suceava şi le-a aşezat în Biserica cea nouă a Sfântului Gheorghe. După mutarea mitropoliei la Iaşi, fură duse acolo şi moaştele Sfântului Ioan. La anul 1686, năvălind în Moldova Ioan Sobieski, craiul Poloniei, a ridicat moaştele şi le-a dus la Stryl, în Galiţia; împreună cu ele a plecat atunci şi învăţatul mitropolit Dosoftei. După patru ani, moaştele au fost strămutate la Zolkiew, tot în Galiţia şi aşezate într-o biserică. Aice stătură până în 1783, când, din ordinul împăratului Iosif al II-lea, spre marea bucurie a populaţiei ortodoxe din Bucovina, fură aduse cu mare alaiu iarăşi la Suceava. În toamna anului 1914, izbucnind răsboiul mondial şi ocupând Ruşii partea de nord a Bucovinei, moaştele fură duse la Viena… După patru ani, moaştele, însoţite de vrednicul protosincal, astăzi arhimandrit Pancratie Sidorovici, cunoscut ca mare binefăcător şi adevărat „doftor fără arginţi” al celor sărmani au pornit din Viena la 25 iulie 1918 şi au ajuns la Iţcani la 27 iulie, fiind aşezate întâiu în biserica Maicii Domnului, iar


51

a doua zi, Duminică, în 28 iulie, duse cu mare alaiu iarăşi la Suceava şi aşezate pe locul unde se află şi acum. Mănăstirea care fiinţează şi astăzi în jurul Bisericii Sfântul Gheorghe s’a închegat la 1783, după întoarcerea moaştelor de la Zolkiew, pentru paza lor. La 1866, a fost declarată expozitură a Mănăstirii Dragomirna, rămânând în situaţia aceasta până la 1904, când devine independentă.” Călăuza istorică a oraşului Suceava, 1930

„O biserică mult mai mică e cea a „Sfântului Nicolae”, zidită la 1611 de marele vistiernic Nicolae Prăjescu. Stilul e încă a lui Petru Rareş: are ziduri groase, trainice. A fost restaurată în 1895; zugrăveala modernă, chiar prea modernă – îngeri cu dantele! e de pictorul V.Mironescu”.

Călăuza istorică a oraşului Suceava, 1930 Pe fosta „Uliţa Cetăţii”, astăzi „Strada Ştefăniţă Vodă”,

paralel cu strada pe care se află Biserica Sfântul Dumitru, dăm de biserica Sfântul „Ioan Botezătorul” , zidită de Vasile Lupu, la 1643. E mică, năltuţă, cu ferestruici mărunte şi multe şiruri de brâie, cu un fin bour, săpat într-o lespede de piatră. A fost restaurată şi îngrădită la 1884 şi zugrăvită la 1887, prin osârdia a doi cetăţeni din Suceava, George Drâmbei şi Dumitru Mătăsar. Până acum câţiva ani, zidul era crăpat, de sus până jos; s’a făcut o nouă reparaţie, dar nu se mai slujeşte în ea.

În vechime, bisericuţa aceasta se zicea a „domniţei” şi a „beizadelelor” (prinţilor), era deci un fel de capelă a curţii. - Are dedesubt o pivniţă (bolniţă); în partea dinspre nord e o clopotniţă cu trei clopote.

A fost biserică parohială, până la 1866. Astăzi lipsesc din ea toate lucrurile, dar are un iconostas

foarte preţios cu execuţie artistică, în deosebi în ce priveşte sculptura în lemn.

Nu departe de bisericuţa aceasta, în râpa ce o desparte de miazăzi, se află şipotul mare, şi acesta un fel de monument istoric, întrucât se spune că ar fi fost cişmeaua curţii domneşti”.

(Biserica a fost reparată în ultimii ani şi se slujeşte în ea – n.a.)

Călăuza istorică a oraşului Suceava, 1930

NICOLAI OPREA

52

„O biserică moldovenească înstrăinată e Biserica „Învierii Domnului” , în dosul grădinii din centrul oraşului. Inscripţia aflată deasupra uşii ne spune că e zidită de doamna Ileana, soţia lui Petru Rareş, şi terminată la 15 ianuarie 1550. După răpirea Bucovinei, a fost trecută romano-catolicilor, iar, terminându-se la 1838, zidirea actualei biserici romano-catolice din centrul oraşului, biserica Doamnei lui Rareş a ajuns biserică parohială greco-catolică a Rutenilor uniaţi.”

Călăuza istorică a oraşului Suceava, 1930 „Călătorul care venia de la Iţcani spre Suceava, trecea, până la 1893, peste un pod acoperit, de 300 paşi de lung, construit cu multă artă, tot din lemn de stejar, cu fereşti şi aşezat pe stâlpi tari de piatră (podul a fost construit în anul 1792 ţi a fost singurul pod acoperit din Bucovina). Spre apărarea podului erau construcţii de care se frângea ghiaţa. Totuşi în noaptea de 7 iunie 1893, un puhoiu mare l-a rupt. O fotografie a podului acestuia, care data încă din veacul al 18-lea, de la Maria Terezia, se poate vedea în muzeul istoric al oraşului. De curând (Maiu 1930) a căzut victimă şi podul simplu de lemn, care înlocuise acel pod împărătesc; iar alături de el se văd rămăşiţele podului de cale ferată, distrus de austrieci la 19 iunie 1916, când veniau Ruşii la Suceava, a doua oară în cursul marelui războiu”.

Călăuza istorică a oraşului Suceava, 1930 Biserica „Adormirii Maicii Domnului” de la Iţcanii Vechi, întemeiată la 1639 de călugăriţa Nastasia şi fiic ă-sa Angelina, pe locul unde fusese înainte, pe vremea lui Alexandru al II-lea (1415-1455), o monastire de maici, numită, într’un document de la 1451, „mănăstirea lui Iaţicu”, iar mai târziu „Mănăstirea Iţcanilor of Suceava”. Mănăstirea a fost desfiinţată la 1776. Vechea pictură nu se vede decât ici acolo, fiind văruită ea există şi s-ar putea restaura. Astăzi în biserica aceasta nu se mai slujeşte decât de hramul ei, 15/28 August, zi care, de la 1916 înainte rămâne neuitată în istoria neamului nostru.”



53

„În timpul acesta al voievozilor, Suceava a crescut mereu, devenind un oraş mare, puternic şi înfloritor. Dimitrie Cantemir ne spune că avea 40 de biserici de piatră, mai multe de lemn şi 16.000 de case, încât numărul de aproape 100.000 de locuitori de care ne vorbesc „Constantin Stamati şi Haşdeu, nu pare exagerat.”

Călăuza istorică a oraşului Suceava, 1930 „Armenii orientali au în Suceava patru biserici: Biserica „Sfintei Cruci”, Biserica „Sfântul Simion”, Biserica „Sfântul Auxenie” şi Biserica „Sfânta Maria”. Biserica „Sfintei Cruci” a zidit-o armeanul Cristea Hanco (Hacik Hancoian) în anul 1521, deci pe timpul lui Ştefăniţă Vodă. Pe locul ei era înainte o biserică de lemn. A fost până în vara anului 1918 biserica parohială a Armenilor orientali, dar, surpându-se turnul, care a căzut înăuntru – din fericire, aceasta nu s-a întâmplat pe timpul slujbei dumnezeieşti – comunitatea armeană a rămas numai cu Biserica „Sfântul Simion”. Biserica „Sfântul Simion” sau biserica „Turnul Roşu” , constă din două părţi: una mai veche, zidită în 1513, de armeanul Donig, şi alta, mai nouă, zidită de Sima (Simion), pe la 1600, adică în zilele lui Ieremia Movilă. E închinată lui „Simion Azerni” (Simion cel Bătrân). Numele „Turnul Roşu” se explică prin faptul că aşa era zugrăvită clopotniţa mai de mult. Zamca Sucevei e o biserică – cetăţuie, înconjurată de ziduri şi şanţuri – Zamka (Zamok) înseamnă în polonă întăritură. Sunt două biserici: una, care astăzi formează intrarea şi a doua în curte. Biserica de la intrare e un fel de turn, sub care se află o poartă, boltită şi făcută din pietre pătrate masive. Biserica aceasta e din timpul lui Ştefan cel Mare sau poate chiar din secolul al XIV-lea. Biserica din curte e închinată sfântului Auxenie şi a fost construită în anul 1551.

NICOLAI OPREA

54

Biserica e înconjurată de un zid înalt şi tare, în care se văd metereze. Se intră dinspre nord-vest, unde în vale se vede satul Şcheia. Într-un colţ al zidului, în partea dinspre oraş, se află un turn mai înalt, odinioară desigur turn de strajă, astăzi clopotniţă. Poarta de sub acest turn acum e astupată cu zid”.


C.I. Biserica Mirăuţilor înainte de restaurare.

Ed. „Şcoala Română”, 1910

C.P.I. Biserica Mirăuţilor înainte de restaurare Ed. şi Tip. „Şcoala Română”, Suceava, 1910


55

Foto: Biserica Mirăuţi înainte de restaurare

C.P.I. Biserica Mirăuţilor pe timpul restaurării, 1900, Ed. şi Tip. Otto Binder, Suceava, Nr. 17a

NICOLAI OPREA

56

C.P.I Biserica Mirăuţilor în Suceava zidită înainte de 600 ani Verlag sig. Jäger, Buch. N. Papierhandlung, Czernowitz, Haupstr. 9

C.P.I. Biserica Mirăuţilor în 1903


57

C.P.I. Interior al Bisericii Mirăuţi

C.P.I. Biserica Mirăuţilor (1903) Tip. „Şcoala Română”, Suceava

NICOLAI OPREA

58

C.I. Biserica Mirăuţi după restaurare - 1903 Ed. „Şcoala Română”, Suceava

C.P.I. Biserica Mirăuţi (Sf. Gheorghe), 1905


59

C.I. Biserica Mirăuţilor: interiorul bisericii, Ed. „Şcoala Română”

C.I. Biserica Mirăuţilor: tablou din interiorul bisericii (Tablou votiv, n.a.) Ed. „Şcoala Română”

NICOLAI OPREA

60

Plic comemorativ realizat la „Expoziţia filatelică itinerantă pentru

copii şi tineret”, ediţia a IX-a 2001

C.P.I. Biserica Mirăuţi (sec. XIV-XVII)

Ed. „Meridiane” (nr.5753)


61

C.P.I. Biserica Sf. Dumitru la 1890


NICOLAI OPREA

62

Foto: Biserica Sf. Dumitru la 1894

C.P.I. Biserica Sf. Dumitru

Foto şi Editura Victor Valeriu Colbert, „Viaţa Nouă”, Suceava


63


C.I. Biserica Sf. Dumitru Ed. „Şcoala Română”, 1910

NICOLAI OPREA

64

C.I. Inscripţia (pisania n.a.) la Biserica Sf. Dumitrie Ed. „Şcoala Română”

În categoria operelor de excepţie se cere amintită

pisania aşezată de Petru Rareş pe faţada sudică a bisericii Sf. Dumitru (1534). Aici stema Moldovei este încadrată într-un medalion cu frunze de laur susţinută şi de doi îngeraşi. Compoziţia decorativă este vădit inspirată de balustrada Capelei Sixtine sculptată de Mino da Fiesole, iar modelul dibaci indică mâna experimentată a unui meşter italian.

V. Drăguţ, Arta românească, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1982, p.259


65

C.I. Inscripţia de pe turnul cel mare de lângă Biserica Sf. Dumitru, Ed. „Şcoala Română”, 1910

C.P.I. Biserica Sf. Dumitru – detaliu de frescă din naos

Ed. „Terra Design”, Gura Humorului,2002

NICOLAI OPREA

66

C.P.I. Biserica Sf. Dumitru sec. XVI Ed. „Meridiane”,

Bucureşti, (Nr.5754)

C.P.I. Biserica Sf. Dumitru – detalii de frescă,

Ed. „Terra Design”, 2002


67

C.P.I. Sarcofagul Sf. Ioan cel nou din Suceava 1907

Ed. şi Tip. „Şcoala Română”, Suceava

C.P.I. Mănăstirea Sf. Ioan 1890

NICOLAI OPREA

68

C.P.I. Capela Sf. Ioan, 1910

C.P.I. Biserica Sf. Gheorghe cu moaştele Sf. Ioan cel Nou,



69

C.I. Turnul lui Petre Şchiopul 1589, Ed. „Şcoala Română”, 1910

Sf. M.M.Ioan cel Nou de la Suceava Foto: 1914

NICOLAI OPREA

70

C.P.I. Biserica Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, 1915

(de fapt Biserica Sf. Gheorghe din Mănăstirea Sf. Ioan)

C.I. Vechea Mitropolie (Biserica Sf, Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan),

1910, Ed. „Şcoala Română”


71

C.I. Capela zidită de Mitropolitul Anastasie Crimca


C.I. Vechea Mitropolie – interiorul bisericii Ed. „Şcoala Română”, 1910

NICOLAI OPREA

72

C.I. Vechea Mitropolie – sicriul cu Sf. Moaşte,


C.I. Vechea Mitropolie, Biserica Sf. Gheorghe cu moaştele Sf. Ioan

cel Nou, Ed. „Şcoala Română”, 1910


73

C.P.I. Interiorul Mănăstirii Sf. Ioan (a Bisericii Sf. Gheorghe)

C.P.I. Biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan, 1915

NICOLAI OPREA

74

Foto: Racla cu moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, 1915

C.P.I. Suceava – Biserica Sf. Ioan

(Sf. Gheorghe din mănăstirea Sf. Ioan), 1920 Verlag Hermann Reiner, Suczawa


75

C.P.I. Biserica Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, 1920

Foto: 1923, Sacrofagul Sf. Ioan cel Nou din Suceava

NICOLAI OPREA

76

Foto: Biserica Sf. Gheorghe. În prim plan clădirea în care se

adăposteau pelerinii, dărâmată în 1948

Foto: 1948 - Mănăstirea Sf. Ioan, o zi de Sânziene


77

Sfinţirea fântânilor (Boboteaza) la Suceava 1937 – masa comună

Participă oficialităţile oraşului

C.P.I. Biserica Sf. Ghoerghe, Ed. „Meridiane” nr.4056

NICOLAI OPREA

78

C.P.I. Sf. Gheorghe din Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou (sec. XVI), Ed.

„Meridiane” nr.6604

C.P.I. Vedere generală: ctitoria voievozilor Bogdan cel Orb şi Ştefăniţă Vodă (1514-1522), Ed. „Muzeul Judeţean”, 1980


79

C.P.I. Mănăstirea Sf. Ioan Suceava, Ed. „Mitropoliei Moldovei şi Sucevei” Iaşi, 1980

C.P.I. Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, Ed. „Muşatinii”, 2002

NICOLAI OPREA

80

C.P.I. Biserica Sf. Gheorghe,

Ed. „Armonia” Bucureşti, 2002

C.P.I. Biserica Sf. Gheorghe, Ed. „Armonia” Bucureşti, 2002


81

Sf. Ioan cel Nou de la Suceava – icoană pictată de Mihai şi Gavril Moroşan,

Ed. Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, 2002

C.P.I. Mănăstirea Sf. cel Nou Suceava, Ed. Mănăstirii Sf. Ioan cel

Nou Suceava, 2002

NICOLAI OPREA

82

C.P.I. Paraclisul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou Suceava,


C.P.I. Biserica Mănăstirii – vedere generală (nord-vest),



83

Foto: Biserica Sf. Nicolae la 1894

Foto: Biserica Sf. Nicolae la 1900

NICOLAI OPREA

84

C.I. Biserica Sf. Nicolae, Ed. „Şcoala Română”, 1910

C.P.I. Biserica Sf. Nicolae, Ed. „Muşatinii”, 2002


85

C.P.I. Biserica Sf. Ioan Botezătorul (stânga) şi Biserica Învierea (dreapta), Ed. „Glasul Bucovinei”, 1990

Foto: Biserica Învierea, 2000

NICOLAI OPREA

86

Foto: Biserica Adormirea

Maicii Domnului, 1900

C.I. Biserica Adormirii Maicii Domnului la 1910, Ed. „Şcoala Română”


87

Foto: Biserica Sf. Cruce la 1920

Foto: Biserica Sf. Simion sau Turnul Roşu în 2003

NICOLAI OPREA

88

Cu birja la Cetatea Zamca

C.P.I. Zamca la 1900


89

C.P.I. Vedere din Suceava, Mănăstirea Zamca, 1910

C.P.I. Zamca, 1910

NICOLAI OPREA

90

C.I. Biserica Hagigadar la 1910, Ed. „Şcoala Română”

C.P.I. Cetatea Zamca, Ed. „Meridiane”, Bucureşti, 1964


91

Foto: Sinagoga (construită în anul 1870), 2003

Foto: Biserica Luterană, 2003

NICOLAI OPREA

92

Biserica Romano-Catolică Sf. Ioan Nepomuc (1832-1834), construită în stil baroc, cu influenţe clasiciste, a suferit mai multe renovări, între care mai importante sunt cele din 1871 (când se instalează orga) şi cea din 1894. Menţionăm că în turnul clopotniţă al bisericii s-a montat primul orologiu public din oraş, în 1841 produs de fabricantul de ceasuri Wilhelm Sthil din Viena. (Biserica iniţial a depins de Episcopia din Lemberg.)

C.P.I. Biserica Romano-Catolică la 1890


93

C.P.I. Turnurile medievale ale Sucevei, Ed. „Muzeul Judeţean”, 2000 -Turnul Alexandru Lăpuşneanu, 1561 -Turnul Petru Şchiopu, 1589 -Turnul Roşu, 1513 -Turnul Zamca, 1606

C.P.I. Ed. „Art Design”, Bucureşti, 2000

NICOLAI OPREA

94

Dimensiunile europene ale Sucevei Dimensiunea europeană a Sucevei din secolele XV-XVI marcată la periferia sa de Bisericile Sf. Gheorghe, Vovidenia, Sf. Theodor şi Sf. Simeon rezultă şi din comparaţia cu alte oraşe medievale mai îndepărtate sau mai apropiate. În urma acestei comparaţii rezultă dimensiuni relativ asemănătoare cu cea pe care o avea Suceava: Sibiu (73 ha), Strassburg (93,7 ha), Lübec (105 ha), Wroclaw (85 ha), Nürnberg (153 ha), Rostok (88 ha), Krakowia (70 ha). Existenţa oraşului Suceava cu o largă deschidere către lume este remarcată din cele mai vechi timpuri. Chiar prin actul care marchează prima atestare documentară a localităţii (10 februarie 1388) se observă larga deschidere către Europa. Suceava era vama principală a Ţării Moldovei. Comerţul prin mijlocirea navigaţiei pe timpul lui Ştefan cel Mare a luat un avânt deosebit. Corăbiile moldoveneşti erau cunoscute în porturile Istanbul, Adrianopol şi chiar în portul veneţian Creta (Kandia). Faptele lui Ştefan cel Mare au inspirat cronicarii (exemplu Cronica moldo-germană din 1502, Cronica moldo-polonă din 1564 şi Cronica sârbo-moldovenească). Sunt menţiuni potrivit cărora în Suceava a funcţionat cel mai vechi centru de învăţământ superior din ţară, înfiinţat de Alexandru cel Bun „o şcoală mai înaltă de slavonie sub Grigore Tamblac, devenită Academie Teologică şi juridică, în anul 1403”. Dicţionar Geografic al Judeţului Suceava, 1894 La Universitatea din Cracovia în veacul al XV-lea, 1405-1503 sânt pe listă şi studenţi din Suceava. Suceava, la sinodul de la Konstanz din 1415-1418 este cunoscută cu denumirea Sorscha.


95

Veneţia, Republica lagunelor, în anul 1475 a acreditat un ambasador pe lângă curtea din Suceava, cea dintâi misiune diplomatică cu caracter permanent instituită de vreo putere europeană în Ţările Române. Frumuseţea mănăstirilor pictate din Bucovina a fost răsplătită cu „Mărul de aur” distincţie oferită de UNESCO în a cărui patrimoniu au fost înregistrate. Judeţul Suceava derulează activităţi în cadrul parteneriatului cu regiuni din Franţa, Germania, Polonia şi Ucraina. Municipiul Suceava a fost reales în Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa. Congresul care reuneşte 306 membri titulari reprezentând administrarea locală din toate ţările Europei – s-a desfăşurat în iunie 2002. La congres sunt reprezentate cinci oraşe şi municipii din România, printre care şi Suceava.

Evolu ţia oraşului Suceava „Voiu să mai vorbesc Românilor despre un colţ al Patriei lor, care la tot pasul înfăţişează suvenire de glorie…” George Sion, Bucovina, Revista Românilor, 1891 Aproape timp de două secole capitala Ţării Moldovei, Suceava, a ocupat unul din primele locuri în istoria oraşelor moldoveneşti. Amplasată la intersecţia a trei mari drumuri comerciale de importanţă internaţională (cunoscute sub numele de: cel al Sucevei sau Drumul Mare, venind dinspre Cîmpulung Moldovenesc, Bistriţa şi ţările de apus, cel al Lembergului sau Liovului, venind dinspre Cernăuţi şi ţările din nord-nord-est şi cel moldovenesc, care ducea în sud, spre Roman, Galaţi, Ţara Românească. La acestea, mai putem adăuga şi drumul Rădăuţiului, Botoşanilor, Hotinului prin Dorohoi şi al Băii (prima reşedinţă domnească a Moldovei) beneficiind şi de o poziţie strategică deosebită, Suceava a oferit condiţii de dezvoltare din timpuri străvechi.

NICOLAI OPREA

96

Etapa preurbană În a doua parte a secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, Suceava făcând parte dintr-o grupare de aproape 70 de aşezări aflate pe o rază de 21 km în jurul ei, a jucat probabil rolul de târg periodic, „târg de vale” pentru aceste localităţi. Tot în baza cercetărilor arheologice, constituirea sa ca oraş se situează spre sfârşitul veacului al XIV-lea. Deosebit de importante sunt constatările arheologice referitoare la prima parte a secolului al XIV-lea, care atestă existenţa în cadrul aşezării a unui început de aglomerare a locuirii pe o suprafaţă de 3-4 hectare în jurul bisericii Mirăuţi. Având în jurul ei fortificaţii de palisadă, cu şanţ de apărare, aşezarea îndeplinea, pe lângă funcţia de târg şi una militară, fiind centrul al unei formaţiuni politice. Înainte de a deveni, deci, reşedinţă domnească, Suceava adăpostea un nucleu politic. În această etapă a dezvoltării, să-i spunem preurbană, Suceava evoca o vatră construită de circa 10 hectare şi o populaţie de aproximativ 600 locuitori estimată după densitatea locuinţelor atestate arheologic (unei construcţii revenindu-i în medie circa 800 mp teren, rezultă un total de circa 100-120 case). Etapa dezvoltării medievale a oraşului (1388-1650) Mutarea centrului politic de la Siret la Suceava a fost însoţită de extinderea localităţii şi de creşterea numărului locuitorilor săi. Printre măsurile luate de Petru I Muşat în noua reşedinţă domnească a fost şi aceea de adaptare a unei noi gândiri în organizarea spaţiului urban. Astfel, Petru I Muşat renunţă la vechea fortificaţie a aşezării premuşatine, ia măsuri de umplere a şanţului de apărare din jurul vechiului nucleu dens construit în preajma bisericii Mirăuţilor şi de ridicare, pentru nevoile sale proprii şi ale domniei a unei construcţii mari din lemn (19/6m) la circa 250 m vest de biserica amintită, de fapt


97

primul nucleu al Curţii Domneşti din Suceava. Clădeşte cea mai veche cetate de piatră din Suceava, Cetatea Şcheia, pe coasta dealului Zamca, în locul numit Şeptilici, de unde se puteau supraveghea drumurile dinspre nord şi vest. Săpăturile arheologice au scos în evidenţă forma de romb a cetăţii, cu latura de 36 m în interior, cu ziduri de 3 m grosime, cu un turn şi trei contraforturi puternice şi cu şanţ de apărare.

Cetatea s-a distrus, probabil în urma unor alunecări de teren, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Imediat după construirea cetăţii Şcheia sau chiar în paralel cu aceasta, Petru I Muşat a ridicat Cetatea de Scaun.

Construită la limita de răsărit a oraşului, pe pintenul terminal şi abrupt al unui înalt şi întins platou, Cetatea de Scaun putea supraveghea, direct, o mare suprafaţă din Valea Sucevei şi, prin posturi de supraveghere, controla un teritoriu practic foarte mare pe toate direcţiile. Având un plan rectangular (36 x 40 m), cu turnuri pătrate de apărare la fiecare colţ, Cetatea de Scaun avea şanţuri de apărare spre platou, în care erau înfipte ţăpuşe şi arici de metal.

Astfel Suceava în prima fază de dezvoltare urbanistică, încadrată istoriceşte la sfârşitul de veac XIV, având ca limită la est, marginea Văii Şipotului, apoi zona de şes a albiei majore a râului Suceava şi la nord-nord-vest, traseul aproximativ al străzii Ştefan cel Mare de astăzi, are o suprafaţă de circa 35 hectare ce constituie partea cea mai veche a târgului Suceava. În această fază, consemnăm deplasarea pieţei de schimb, ca principal centru de activitate economică, din jurul bisericii Mirăuţi, mai spre vest, în jurul Curţii Domneşti. În împrejurimi erau concentrate locuinţe, ateliere ale unor meşteri fierari, spre limita oraşului descrisă mai sus, mai ales în partea sudică (sectorul Şipot); descoperirile arheologice au pus în evidenţă existenţa la sfârşitul veacului al XIV-lea, a meşteşugarilor olari.

În cea de-a doua fază a evoluţiei (sec. XV), Suceava cunoaşte o frumoasă dezvoltare, începând cu vremea domniei lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. Alexandru cel Bun lărgeşte Cetatea de Scaun şi o înconjură cu un zid de apărare, reconstruieşte din piatră şi totodată extinde Curtea Domnească.

NICOLAI OPREA

98

Prin grija lui Ştefan cel Mare, când Moldova medievală trăieşte cea mai intensă activitate constructivă, este amplificată Curtea Domnească şi Cetatea de Scaun. Vechiul fort muşatin este în parte restaurat şi prevăzut cu noi dispozitive de apărare, fiind cuprins pe trei laturi de o nouă incintă întărită, cu bastioane circulare, amplasate după configuraţia terenului.

Cu parter şi etaj, pe latura de răsărit, cu două etaje pe celelalte laturi, legate de curtea interioară prin scări şi cu un pridvor sprijinit pe pile de piatră, cetatea a rezistat până în anul 1675 când Dumitraşcu Cantacuzino, executând ordinul Porţii Otomane, o dă pradă focului.

În cele aproape trei veacuri de existenţă, cetatea a avut nu numai o istorie bogată în evenimente, ci a însemnat adesea şi principala fortificaţie a Moldovei, împotriva tuturor acelora care doreau să o supună, „identificându-se cu gloria militară şi cu idealul de independenţă a întregului popor român”. Supusă la numeroase şi puternice asedii, dintre care trei în vremea lui Ştefan cel Mare, cetatea nu a fost cucerită niciodată prin luptă.

Suceava devine, încă din timpul lui Petru I şi Alexandru cel Bun, reşedinţa domnească preferată a domnitorilor, scaun de judecată domnească (atribut de primă importanţă în organizarea vieţii orăşeneşti medievale), precum şi locul unde activitatea sfatului domnesc se desfăşura preponderent, centru religios (Mitropolia Moldovei) şi vamal prin documentul de la 6 octombrie 1408, dat de Alexandru cel Bun, se acordă negustorilor din Liov o serie de drepturi comerciale, iar Suceava primea dreptul de a lua vama principală, devenind, totodată, şi oraş-depozit.

Înflorirea activităţilor meşteşugarilor şi a comerţului s-a concretizat şi în extinderea zonei centrale, unde se concentrau aceste funcţiuni ale oraşului, precum şi a vetrei construite a oraşului ce atinge, ca limite, zona grădinii Mănăstirii Sf. Ioan, apoi, pe lângă latura de nord a Complexului Muzeal Bucovina, prin spatele Liceului „Petru Rareş”, a Băii Suceava, Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, încheindu-se spre valea râului Suceava. În acest arc de cerc, se întinde un adevărat ţesut urban


99

în suprafaţă de circa 108 hectare, ce adăpostea o populaţie ce putea atinge cifra de 5000 persoane.

În zona impunătoarei clădiri a Curţii Domneşti au început să se contureze locuinţele slujitorilor, destul de modeste, precum şi locuinţe mai spaţioase (unele având şi beci), care, atât prin materialele, cât şi prin tehnica de construcţie folosită, nu pot fi atribuite decât unui patriciat orăşenesc destul de avut. În contextul acestor realităţi economice, apar menţionate documentar printre elementele de tramă stradală: uliţa ce duce drept la Cetate (1448), pe care stăpânea câteva case şi Mînăstirea Moldoviţa, şi uli ţa rusească (1481).

Tot din această perioadă (secolul al XV-lea), avem şi primele descrieri ale oraşului. În 1476, când turcii sub Mahomed al II-lea pradă şi incendiază Suceava, italianul Angiolello din anturajul sultanului scria că oraşul «era înconjurat de şanţuri şi palisade», iar «castelul (Cetatea de Scaun) era clădit din piatră şi tencuială, pe o coastă în afara oraşului. Acesta rezistă şi era bine înzestrat»… rezistenţa cetăţii în faţa înfricoşătorului asediu al vestitului Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, furios din cauza dezastrului suferit la Vaslui şi venit cu o oaste foarte numeroasă să supună Moldova, este edificator relevată de cronicarul polonez Jan Dlugosz: «fiind (Mahomed) învins cumplit… a fost silit să se retragă ruşinos».

Este important de evidenţiat, în cadrul imaginii construite a Sucevei acelei vremi, zona meşteşugarilor şi negustorilor. Unii dintre aceştia din urmă, cei mai de frunte având locuinţele în zona centrală pe uliţa «boierească», alţii, cei mai mulţi, locuind în încăperi aflate în prelungirea dughenei sau atelierului, amplasat în «inima târgului». Pomenirea meşteşugarilor în documentele vremii, români, armeni, de multiple meserii, ca cizmari (Ion Cismaru fiind menţionat la 1392, iar Ion Curelaru la 1472, ca prim reprezentant al Asociaţiei curelarilor din Suceava), ţesători, croitori, aurari, blănari, măcelari, brutari, bărbieri, sculptori în piatră, fierari, dulgheri, zugravi, olari (în partea de vest, în marginea şanţului

NICOLAI OPREA

100

de apărare fiind nu mai puţin de 25 cuptoare de ars vase ceramice) diversificarea şi specializarea meşteşugarilor, toate acestea au putut contribui la întregirea imaginii urbei acelei vremi. Şi, în acest sens, aspecte suplimentare ne furnizează şi datele despre patriciatul oraşului, din care, pe lângă oamenii avuţi din rândul cărora se recrutau organele de conducere locală, făceau parte reprezentanţii puterii centrale (vornici de târg, curteni, slujitori însărcinaţi cu diferite funcţii la Curte şi Cetate, conducători militari, cât şi din datele reieşite din topometria străzilor: Uli ţa Mare (boierească), Uliţa Fruntea, Uli ţa Mitropoliei, Uliţa Crimca, Uliţa Rusească, Uliţa Armenească, Uliţa Nouă etc.

Cele patru incendii din secolul XV (1445, 1476, 1485, 1487) care au afectat serios construcţiile din oraş au provocat, totodată, şi distrugerea completă a palisadei întărite şi astuparea treptată, începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea a celui de-al doilea şanţ de apărare care, în secolul al XVI-lea, a fost abandonat complet.

Începând din secolul al XVI-lea, Suceava cunoaşte cea de a treia fază de dezvoltare (1500-1650). Atât în evoluţia urbanistică, (suprafaţa oraşului crescând la circa 120 hectare), cât şi în cea economică, se dovedeşte că această perioadă a fost de fapt perioada cea mai înfloritoare şi prosperă din viaţa medievală a Sucevei.

Cercetările arheologice marchează noua limită a vetrei oraşului: în zona de sus pe lângă magazinul Universal Bucovina, iar pe latura de vest biserica armenească Sfântul Simion (Turnul Roşu), limite marcate de cimitirele a două biserici din aceeaşi epocă.

De o reală însemnătate pentru această perioadă sunt relatările călătorilor străini, ele conturându-ne cel mai complet tablou privind aspectul fizic al oraşului.

În ciuda faptului că, deşi a fost peste 160 de ani capitala Moldovei, Suceava nu a fost însă şi un oraş de mari proporţii, fiind continuu pradă năvălitorilor, şi, nu rareori, dată pradă focului; populaţia sa nu a depăşit 15.000 locuitori, iar numărul caselor circa 5.000.


101

În a doua domnie a lui, Alexandru Lăpuşneanu (1564-1568), ca urmare a măsurilor luate de turci, distruge parţial cetatea, umplând-o cu lemn, dându-i foc, o părăseşte, mutând capitala ţării de la Suceava la Iaşi, oraş deschis, mai apropiat de Înalta Poartă şi mai greu de apărat în cazul încercării de răzvrătire faţă de turci.

Trebuie menţionat că, spre sfârşitul veacului al XVI-lea mai mulţi domni, ridicându-se împotriva turcilor (Aron Vodă, Ştefan Răzvan), şi-au reluat reşedinţa la Suceava.

La 1600, Suceava primeşte în Cetatea de Scaun pe Mihai Viteazul, cel care pentru prima dată a unit într-un singur stat cele trei ţări române. Vasile Lupu (1634-1653) execută la Cetate unele lucrări de refacere, astfel că aceasta mai stă mărturie, prin înfăţişarea ei semeaţă, a falnicei Moldove de altă dată. La 1675, însă, aşa cum am mai arătat, în vremea lui Dumitraşcu Cantacuzino, turcii trimit pe Panaiotache Morona, specialist în dărâmarea cetăţilor, care, folosind cantităţi mari de exploziv, o distruge. În vremea lui Gheorghe Duca Vodă (1678-1683), un cutremur transformă în ruine zidurile ce se mai aflau în picioare şi rupe latura de nord, ce alunecă pe versantul dinspre valea Sucevei.

Cu toate consecinţele evenimentelor politice petrecute în a doua parte a veacului al XVI-lea, când între Suceava şi Iaşi se constată un adevărat dualism privind prioritatea reşedinţei domneşti, Suceava a jucat un rol important în economia Moldovei, izvoarele din secolul al XVI-lea numind-o «citta principale de la Moldavia».

Trebuie să consemnăm că unele dintre aspectele urbanistice caracteristice pentru această etapă a Sucevei medievale, îl constituie structura subterană a târgului cu pivniţele boltite din piatră şi cărămidă, unele chiar suprapuse, datate în general de la sfârşitul secolului al XV-lea şi secolul al XVI-lea.

Pe lângă faptul că această reţea subterană de pivniţe conturează precis limitele, variabile în timp, ale târgului vechi (mai târziu pomenit documentar şi sub numele de «tîrg de jos»,

NICOLAI OPREA

102

importanţa istorică a acestuia rezidă şi în faptul că ne ajută la tratarea celor mai vechi faze de maturizare urbană a oraşului.

Din numărul mare de biserici din această perioadă, unele punctează şi astăzi silueta oraşului, monumente istorice şi de arhitectură şi martori totodată ai unei înaintate arte şi ştiinţe a construcţiilor pentru acele vremuri.

Întreg ansamblul comercial meşteşugăresc al zonei centrale din apropierea Curţii Domneşti este marcat de zvelteţea Bisericii Domneşti Sfântul Dumitru şi a turnului clopotniţă alăturat mai târziu (1560-1561) de către Alexandru Lăpuşneanu. Alte biserici ca: Sfânta Vineri, Sfântul Teodor, Sfântul Simion, Sfântul Nicolae etc. (unele dispărute astăzi), marcau limitele sudice şi vestice ale oraşului ca «mahalale».

O interesantă constatare ne oferă Hrisovul de la 1673 cu privire la gruparea şi amplasarea meşteşugarilor în jurul bisericilor. Începând cu secolul al XVI-lea, meşteşugarii s-au organizat în frăţii şi bresle puternic influenţate de biserică.

O astfel de frăţie a zugravilor este organizată în jurul bisericilor Sfântul Gheorghe şi Sfântul Nicolae (şi pe uliţa Sfântul Nicolae), alta, frăţia blănarilor şi a cojocarilor, în jurul bisericii Sfânta Vineri şi pe uliţa Sfânta Vineri. O altă relatare de la 1644 precizează că, în jurul bisericii catolice a Bunei Vestiri, şi a pieţei cu acelaşi nume, în care se află şi biserica, se grupa frăţia măcelarilor. Pe uliţa Sfântul Theodor, în jurul fostei biserici cu acelaşi nume, ce se află în apropierea Colegiului Naţional „Petru Rareş” de astăzi, era cartierul olarilor (25 cuptoare de ars vase descoperite arheologic). Am mai putea adăuga că pe uliţa Podgoria predominau croitorii, pe uliţa Fruntea, bărbierii, ciubotarii şi abagii, iar pe uliţa mitropoliei, pietrarii şi zlătarii.

Dintre construcţiile laice care se mai păstrează, menţionăm Hanul Domnesc, realizat în prima parte a secolului al XVII-lea, etajat mai târziu (secolul al XVIII-lea, astăzi adăpostind Secţia de artă populară a Complexului Muzeal Bucovina. Aşa cum arată în prezent, impunător, cu valoroase elemente de arhitectură tradiţională, nu întâmplător de-a lungul timpului cu destinaţia sa de han domnesc, casă de vânătoare, a


103

primit oaspeţi de seamă, printre care şi pe împăratul Iosif al II-lea, în anii 1873-1876, cu prilejul vizitelor făcute de acesta în Bucovina.

A treia etapă: perioada de stagnare şi decădere

(1650-1775) Cea de-a treia etapă se caracterizează printr-o perioadă

scurtă de stagnare şi una mai lungă, de decădere lentă a oraşului, ambele determinate de schimbarea direcţiei principale a comerţului, a drumului şi obiectului acestuia (accentul punându-se tot mai mult pe exportul de cereale), precum şi datorită distrugerilor provocate de războaiele turcilor cu polonii şi invaziei cazacilor şi tătarilor.

O primă fază, foarte scurtă, o constatăm între anii 1650-1670, în care evidente sunt şi simptomele de decădere şi distrugere a oraşului. În 1600, oraşul este ars şi distrus de cazaci şi tătari, care-l ocupă temporar; în 1653 a cunoscut cel mai lung asediu al său timp de 12 săptămâni, când în jurul Cetăţii de Scaun s-au dat lupte între cazacii zaporojeni conduşi de Timuş Hmielniţki, şi trupele lui Gheorghe Ştefan, care primise întărituri din Polonia şi Transilvania. Referindu-se la acest asediu, Paul de Alep consemna că, la Suceava, cazacii lui Timuş au distrus Mănăstirea Armenească şi au ucis pe oamenii închişi în ea, luându-le numeroase lucruri de preţ, printre care două buţi pline cu monede de aur.

În cea de-a doua fază, cuprinsă între anii 1670-1775, se constată aceleaşi simptome de decădere economică, demografică şi edilitară a oraşului. Nevoită să renunţe, pentru moment, chiar şi la planurile sale de anexare totală sau parţială a Moldovei datorită opoziţiei habsburgilor şi otomanilor, Republica nobiliară polonă s-a străduit, în schimb, să transforme partea de nord a Moldovei într-o zonă «tampon» între ea şi Imperiul Otoman, pentru a ţine la distanţă cât mai mare de graniţele sale trupele otomane şi tătărăşti. Astfel, încă din anul 1673, oştile polone ocupaseră Cetăţile Neamţului şi

NICOLAI OPREA

104

Sucevei «socotind că, după ce vor lua cetăţile, prea lesne vor lua şi ţara».

Timp de un an au stat în Cetatea Sucevei, jefuind în jurul ei, prădând locuitorii oraşului, ceea ce a determinat «băjenirea» multor orăşeni.

În 1691, când Jan Sobieski întreprinde cea de-a doua expediţie în Moldova, Suceava a fost din nou ocupată de oştile polone, care rămân aici câţiva ani. Stabilindu-şi comandamentul la Mănăstirea Zamca, ridică un val de pământ în jurul acesteia, care se mai păstrează şi astăzi, de atunci mănăstirea, Sfântul Auxenie, numindu-se Zamca (în limba polonă, înseamnând cetăţuie, fortificaţie). Chiar şi după 1700, desele incursiuni ale polonilor în Moldova, precum şi ciocnirile cu turcii, au dat «lovituri de moarte» oraşului.

Descrierile călătorilor străini sunt edificatoare. La 1674, Vignunello consemna că la Suceava toate «bisericile au fost devastate»; Giovani Battista (1687) arată că în urma luptelor dintre poloni şi turci, în oraşele din Moldova, Baia, Suceava şi Neamţ, «nu au mai rămas decât doar zidurile goale, nu zic de la case, dar şi încă de la biserici»; la 1686, Francois Gaston vedea oraşul Suceava ca un centru «mare, în întregime pustiu», Francisc Radzewski (1700) consemna aceeaşi stare de lucruri: «Ceva mai jos spre răsărit era aşezat oraşul vechi (descrierea se făcea de pe Zamca), unde se aflau zidurile pustii ale mînăstirilor încărcate de podoabe şi ale caselor mari de piatră precum şi ruinele unui oraş odinioară populat». Iar distinsul nostru cărturar Dimitrie Cantemir, în Descrierea Moldovei, arată că: «Suceava, odinioară capitala întregii Moldove, scaun domnesc şi mitropolitan, zace aproape toată în ruină».

Spre sfârşitul acestei perioade se produce o uşoară înviorare economică; pe plan urbanistic, constatăm extinderea zonei comerciale înspre Uliţa Armenească. De atunci, avem şi primul plan cartografic cunoscut până în prezent al Sucevei, pe baza căruia, cât şi a menţiunilor documentare referitoare la perioadele anterioare (în special, catastiful de la 1673) s-a putut reconstitui şi o schemă stradală corespunzătoare secolului al XVII-lea.


105

La harta stradală mai veche, pe baza planului de la 1773-1775 şi a menţiunilor documentare, se adaugă Uli ţa Donovac (1773); uliţa Datornicilor (1761); Uliţa Sfântul Ioan (1764). Limitele planului oraşului nu s-au extins, în schimb, s-a îndesit reţeaua stradală, unele uliţi mai vechi căpătând alte denumiri. Se localizează totodată, topografic, pentru prima dată, schema de bază a drumurilor de tranzit, suprapuse cum era de aşteptat pe zona oraşului ca principalele «uliţe».

Organizarea locurilor de schimb s-a făcut în toate etapele analizate mai sus, în mod permanent în zona cuprinsă între biserica Sfântul Dumitru şi Curtea Domnească. Alături de aceasta, a funcţionat târgul de vite, în zona vechii Mitropolii (Biserica Mirăuţi). Sesizarea arheologică, pentru secolele XVI şi prima jumătate a secolului XVII, privind extinderea zonei comerciale spre zona de vest, respectiv spre Uliţa Armenească, este atestată şi în scris. Astfel, documentele de la 2 iulie 1761, prin delimitările descrise, contribuie substanţial la înfăţişarea zonei centrale a oraşului Suceava.

În strânsă legătură cu o oarecare îmbunătăţire economică, se constată şi o înviorare a reconstrucţiei urbane, sunt menţionate case cu cerdac şi pivniţe boltite, sunt descrise zonele mahalalelor. În legătură cu populaţia, semnificativ este şi faptul că se observă o mare fluctuaţie a sa, mai ales a «străinilor» (evrei, germani şi chiar poloni), unii dintre aceştia păstrându-şi în timp individualitatea etnică.

Etapa a patra: redresarea urbană (1775-1815) Dezvoltarea oraşului în perioada de la începutul

ultimului pătrar al veacului al XVIII-lea şi până la primul război mondial o analizăm în contextul ocupării nordului Moldovei de către Imperiul Austriac. Acesta obligă, prin tratatul din 7 mai 1775, Poarta Otomană (care îşi asumase dreptul de a veghea la integritatea ţărilor române) să renunţe la ţinutul Cernăuţi şi la două treimi din ţinutul Sucevei (de atunci, această parte a ţării, pentru bogăţia pădurilor de fagi, este numită Bucovina).

NICOLAI OPREA

106

O primă fază (de redresare) o putem consemna între anii 1774-1786, când aşezarea este ridicată la rangul de oraş comercial. Pentru această perioadă, cea mai importantă măsură luată de austrieci pe plan urbanistic este acea de ridicare în plan a temeliilor de casă din vatra oraşului, delimitarea acestuia şi a zonei înconjurătoare, acţiune ce a durat cinci ani (1782-1787). Pornind de la precizarea acestor delimitări, constatăm că oraşul Suceava avea o suprafaţă, la 1787, de circa 190 hectare, organizarea sa interioară reflectând aceeaşi zonare sesizată anterior. În raportul său către Curtea din Viena, de la 1786, Karl von Enzenberg, arată că majoritatea caselor erau construite din lemn tencuite cu lut şi var, excepţie făcând doar câteva case din piatră ale unor negustori.

Analizând în continuare starea economică şi edilitară a oraşului, ca şi demografia sa, surprindem, pe baza documentelor de arhivă, o serie de trăsături noi, în tranziţie, de la epoca feudală la cea modernă capitalistă. Pentru a crea o bază cât mai largă de construcţie a noilor clădiri, Curtea din Viena scuteşte pe locuitorii ce veneau la Suceava de vama pe pod pentru lemne de foc şi construcţie. Negoţul, desfăşurat în zilele de târg, care cunoaşte o activitate tot mai intensă, are de această dată, ca obiect principal vitele. În zona centrală a oraşului, negustorii posedau numeroase dughene, la 1787 inventariindu-se 50 de dughene, dintre care 8 aveau bolţi pentru comerţul stradal; tot în centru mai existau trei cârciumi. Alături de negustorie un rol important, în configuraţia fizionomiei oraşului, l-au jucat noile stabilimente meşteşugăreşti. Grigore Maixner ridicase, la 1772, o berărie în Areni, în 1782, pe uliţa Poni, se găsea o brutărie a unui maistru franzelar, iar în zona Râpa de la Fântâna Doamnei, Ion Capri şi Bogdan Moise ridicaseră un mare atelier de măcelărie. Tăbăcăriile sunt mutate, datorită mirosului insuportabil, la marginea oraşului între Zamca şi Iţcani.

Dorinţa declarată de a reda Sucevei, ca şi celorlalte oraşe bucovinene, «strălucirea de odinioară» face ca, în 1786, să se treacă la reorganizarea politico-administrativă şi economică a sa.


107

Astfel, oraşul este ridicat, prin ordonanţa gubernială din 31 august 1786, la rangul de oraş comercial liber, introducându-se totodată magistratul, ca formă politico-administrativă conform rescriptului Consiliului public de război din 8 februarie 1786. Larga autonomie orăşenească, ca şi privilegiile şi avantajele acordate, cu prilejul introducerii magistratului, aveau menirea de a atrage aici maiştri, meseriaşi şi negustori din provinciile ereditare ale coroanei şi din alte ţări.

Cea de-a doua fază de evoluţie, cuprinsă între anii 1786-1815, când oraşul dobândeşte privilegiul de aţine târg anual, nu este decât o continuare a primei faze, dar cu o amplificare a redresării sale economice şi constructive. Din această perioadă, se păstrează întocmite două planuri ale oraşului, cu destule elemente noi, care dau posibilitatea să localizăm unele construcţii şi uli ţe menţionate în documente vechi. Considerăm interesant să prezentăm denumirea veche şi cea de astăzi, a câtorva din principalele străzi ale Sucevei: o parte a străzii Cernăuţi (Ilie Pintilie), str. Curtea Domnească şi porţiunea străzii Ştefan cel Mare aflată între str. Curtea Domnească şi str. N.Bălcescu se numea Uliţa Mare – Uliţa Boierească; str. Petru Rareş de la intersecţia ei cu Bulevardul Ana Ipătescu până la str. Dimitrie Dan şi str. Curtea Domnească de la biserica Sfântul Dumitru până la str. Vasile Alecsandri (Biserica Sfânta Cruce) se numea uliţa Fruntea; Uliţa Ponea, astăzi str. Ştefan cel Mare, de la intersecţia ei cu str. N.Bălcescu până la actualul magazin Bucovina; uliţa se numeşte astăzi str. Mirăuţi; actuala stradă a Cetăţii se numea odinioară Uli ţa Sfântul Ioan sau Uliţa ce duce drept la Cetate, Bulevardul Ana Ipătescu cu traseu azi îmbunătăţit se numea odinioară Uli ţa Nouă şi Drumul din oraş la Arini; str. 6 Noiembrie se numea Uliţa Capri; Str. V.Bumbac se numea Uliţa Poni Mică şi uli ţa Zoteştilor; Uli ţa Sfântul Toader este astăzi str. Mihai Viteazul; Uliţa Donovac se numeşte astăzi str. M.Eminescu, străzile Dragoş Vodă şi Nicolae Bălcescu se numeau odinioară Uli ţa Crimca; str. Armenească se numea Uliţa cea Mare Armenească sau Sfântul Simeon; fostul Drum al Cernăuţiului, astăzi se numeşte str. Cernăuţi fostă şi str. Ilie Pintilie.

NICOLAI OPREA

108

Pline de semnificaţii pentru urbanistica oraşului din ultima perioadă a dezvoltării sale voievodale ni se par datele extrase din jurnalul de călătorie al împăratului austriac Franz I în Bucovina, din luna iunie 1817, cu care prilej a poposit câteva zile şi la Suceava. Intrarea în oraş, se consemnează în jurnal, s-a făcut dinspre Iţcani pe un pod «splendid acoperit» (prăbuşit apoi în 1893 în urma unor inundaţii mari).

Dintre clădirile cu funcţii social-economice, politice şi militare amintim: Clădirea Vămii (fără etaj), Cazarma (începută), clădirea municipalităţii, o judecătorie districtuală, Tribunalul principal, Poşta, clădirea unde se produce mătase, Spitalul; Şcoala Normală, cu 4 săli de clasă, parter-etaj, Spitalul Militar cu două camere, casa unui moldovean în care este o infirmerie şi o cameră farmacie, clădirea serviciului de aprovizionare, cu o cancelarie şi cu două cuptoare de pâine şi o magazie de făină, o clădire de lemn tencuită cu lut a gărzii principale, având şi închisoare. De asemenea, în jurnal, sunt amintite şi monumentele de arhitectură bisericească, ruina unei mănăstiri (Iţcani), ruina unei mănăstiri cu turn (Sfântul Dumitru), Biserica Catolică, Biserica Latină cândva Grecească (Biserica Învierea), Biserica Ortodoxă (Sfântul Gheorghe), ruinele unei cetăţi vechi, Biserica Armenească (Sfânta Cruce), Zamca, Biserica Armenească (Sfântul Simion), Sinagoga Evreiască. Interesante sunt descrierile de case din vatra oraşului: «multe case răzleţe, unele cu etaj, cele mai multe fără etaj, (pe Uliţa mare sau Boierească, astăzi str. Ştefan cel Mare), case în parte solide, parte cu etaj, unele singuratice în dezordine şi, de asemenea, cu magherniţe din lemn…, casa baronului Capri cu o curte exterioară…», cunoscută în secolul al XIX-lea sub denumirea de Hotel Langer, trei pieţe dintre care cea mai mare este cea din «mijlocul târgului» (zona bisericii Sfântul Dumitru).

În perioada anilor 1775-1815, se poate constata o redresare economico-socială crescândă, cu anumite particularităţi ce au imprimat şi evoluţiei urbanistice caracteristici specifice modului de viaţă capitalist. Curtea de la Viena a urmărit să creeze o burghezie orăşenească, eterogenă


109

din punct de vedere naţional, şi care să sprijine politica imperială în găsirea unor venituri pentru vistierie cât mai mari.

A cincea etapă, perioada dezvoltării capitalismului

(1815-1944) Într-o primă fază (1815-1918), respectiv până la terminarea primului război mondial, viaţa oraşului Suceava continuă a se desfăşura sub ocupaţia Imperiului Austriac, apoi din 1867 Austro-Ungar. Pe fondul unor nemulţumiri crescânde ale populaţiei pentru nesocotirea limbii, obiceiurilor, profanarea unor monumente istorice, habsburgii continuă politica de deznaţionalizare, colonizează oraşul cu germani, ruteni, polonezi, cehi, evrei şi alte naţionalităţi, cărora Curtea de la Viena le acordă înlesniri economice, administrative şi culturale. Aşa cum arată istoricul Mihai Iacobescu, în lucrarea „Două decenii de învăţământ superior la Suceava”, până la mijlocul veacului al XIX-lea, când acţiunile protestatare ale românilor culminează cu Revoluţia de la 1848 «în timp ce populaţia românească a sporit de aproape trei ori, numărul alogenilor a crescut de 30 de ori». Deşi, după 1848 (în urma revoluţiei românii din Bucovina dobândesc unele drepturi) Suceava devine capitală de ţinut, iar din 1868 capitală de judeţ, cele câteva ateliere meşteşugăreşti şi «fabrici» (cu profil de pielărie, textil şi alimentar) din zona Iţcani nu sunt în măsură să aducă prosperitate oraşului. Unul dintre contemporani nota cu amărăciune «Astăzi Suceava este un oraş lipsit de viaţă, fără comerţ, fără o industrie oarecare oraşul lîncezeşte». Din punct de vedere urbanistic în această perioadă s-au construit, printre altele, actuala clădire a Liceului de Artă, la mijlocul secolului al XIX-lea, iniţial primăria oraşului şi apoi şcoală, (Sediul Liceului „Ştefan cel Mare” până în 1895); sediul Tribunalului şi închisorii (1885); spitalul vechi (1871), Liceul „Ştefan cel Mare” (1893-1895); Gara Suceava – Burdujeni (1869); Prefectura – actualul Complex Muzeal Bucovina (1904). De la sfârşitul secolului al

NICOLAI OPREA

110

XVIII-lea şi din secolul al XIX-lea, s-au păstrat, până nu demult, fronturile stradale comerciale, cu locuinţe la etaj, din zona Bisericii Sfântul Dumitru (str. Ştefan cel Mare, Curtea Domnească), astăzi înlocuite cu blocuri de locuinţe având spaţii comerciale la parter (ansamblul Ştefan cel Mare). Mai multe case vechi cu un specific aparte din secolul al XIX-lea se păstrează în zona străzilor Dragoş Vodă, Armenească, Ion Creangă; menţionăm dintre acestea Casa Costin Tarangul, Casa memorială Simion Florea Marian (1820), ambele pe strada ce poartă numele marelui folclorist. Beneficiind printre altele de linie ferată, care lega Suceava de alte localităţi importante ale Bucovinei, iar prin gara de frontieră Burdujeni legătura cu România, precum şi de o dotare tehnică edilitară (apă potabilă, canalizare, iluminat de la începutul secolului XX), sporul demografic a cunoscut un adevărat salt, populaţia oraşului ridicându-se la 11.000locuitori în 1900. În cea de-a doua fază (perioada interbelică), oraşul Suceava a cunoscut un nou salt calitativ în dezvoltarea economică, socială şi culturală. Acum, s-au construit trei mori, o fabrică de zahăr, o întreprindere de prelucrarea cărnii precum şi multe ateliere de mică industrie meşteşugărească. Construcţiile oraşului se îndesesc, în special locuinţele; dintre clădirile publice menţionăm actuala bibliotecă I.G.Zbiera (1935). Populaţia ajunge înainte de cel de-al doilea război mondial la aproape 20.000 locuitori. Înainte de a trece la etapa de dezvoltare contemporană, câteva cuvinte despre trecutul localităţilor Burdujeni şi Iţcani, aflate pe malul stâng al râului Suceava, în prezent cartiere ale municipiului. Având pe vatra actuală două aşezări: Iacuseni secolul al XV-lea şi Volcăneşti secolul al XVI-lea, denumiri care se mai regăsesc astăzi în toponimele unor forme de relief, Burdujeniul (nume primit după C.C.Giurescu, de la un anume Borduja sau Burduja) apare în 1808, într-un document domnesc, menţionându-se Mănăstirea Teodoreni din «tîrgul Burdujeni», zidită de Teodor Movilă în anul 1597, pe locul unde se află o


111

bisericuţă din lemn. Desigur, dezvoltarea Burdujeniului a fost favorizată de rolul său comercial, de poziţia sa de punct de frontieră, în 1860 luând fiinţă vama între Imperiul Habsburgic şi vechea Românie. În 1869, cu ocazia deschiderii liniei ferate Suceava-Roman, prima linie din Moldova, s-a construit Gara Burdujeni una dintre cele mai monumentale clădiri ale municipiului, realizată după modelul gării Frieburg. În 1912, populaţia Burdujenilor era de circa 4800 locuitori. Numele localităţii I ţcani se spune că ar deriva de la numele unui pustnic Iaţco. Partea veche a localităţii, respectiv Iţcanii-Vechi, menţionată ca aşezare la 1453, cuprinzând uliţele zonei în pantă dinspre apa Sucevei (Hîrbărie, Şeptilici) şi partea de cornişă a platoului Zamca, este astăzi integrată în cartierul central (Suceava propriu-zisă) al municipiului. Iţcanii-Noi, cuprins în vatra cartierului Iţcani de astăzi are o dezvoltare mai cunoscută după ocuparea Bucovinei de către Austria în 1788, aici amplasându-se primele familii de colonişti germani.Ca şi în cazul Burdujeniului importanţa localităţii creşte datorită graniţei şi construcţiei, în jurul anului 1870, a căii ferate Cernăuţi-Iaşi şi un timp datorită liniei locale spre Suceava construită în 1896, care ajungea până în zona Obor (zona Policlinicii), linie menţinută până la primul război mondial. Aşezarea s-a întins în veacul trecut până la vecinătatea Burdujenilui. Fiind ca şi Burdujenii localitate de graniţă în 1876, în concurenţă cu Gara Burdujeni, se construieşte Gara Iţcani. La recensământul din 1912, localitatea avea 2437 locuitori. În afara funcţiei agricole şi comerciale, Burdujenii şi Iţcanii capătă şi funcţiuni industriale, aici realizându-se primele ateliere manufacturiere (făbricuţe) de pe teritoriul municipiului. A şasea etapă, a dezvoltării Sucevei contemporane Refacerea oraşului în urma războiului, constituie o primă fază a acestei perioade (1944-1960). Se construiesc mai intens locuinţe individuale în zonele străzilor Mihai Eminescu, Samoil Isopescu, Zamca şi cartierelor Iţcani şi Burdujeni.

NICOLAI OPREA

112

Se realizează blocuri cu puţine niveluri pe străzile Ion Creangă, Ştefan cel Mare (zona Policlinicii), Complexul cooperaţiei meşteşugăreşti din spatele Casei Culturii şi altele. De menţionat că, începând din 1952 şi până în 1968, Suceava a fost reşedinţă a regiunii cu acelaşi nume, formată din judeţele de astăzi Suceava şi Botoşani. A doua fază de dezvoltare a Sucevei s-a desfăşurat în mai multe etape pe baza unor schiţe de sistematizare. Schiţa din 1960 stabileşte amplasarea primelor două mari unităţi industriale CCH (actualul AMBRO) şi CPL (actualul MOBSTRAT) în lunca Sucevei. Se stabileşte de asemenea amplasamentul pentru piaţa centrală a oraşului, a primelor ansambluri de construcţii de locuinţe în zona Mănăstirii Sfântul Ioan, a străzilor Mihai Viteazul şi Ana Ipătescu, fixează traseul principalei artere ce străbate oraşul pe direcţia Bucureşti-Siret (Cernăuţi), respectiv Drumul European 20. Pentru cartierele Iţcani şi Burdujeni, se propune o dezvoltare lentă fără construcţii de blocuri. Schiţa din 1965 stabileşte realizarea unor ansambluri de locuineţe – Areni 2200 apartamente, Zamca 2700 apartamente începând cu viitorul cartier George Enescu. Se propune ca unităţile industriei alimentare să se realizeze pe platforma industrială Şcheia, iar industriile care presupun un volum mare de forţă de muncă predominant femei să fie amplasate în perimetrul zonei de locuit (Întreprinderea de tricotaje Zimbru şi Întreprinderea de confecţii). Se prevăd restructurări şi modernizări ale principalelor artere de circulaţie, realizarea pasajului denivelat peste calea ferată la Iţcani şi a Complexului Sportiv Ştrand. Schiţa din 1975 reactualizată în 1980 prevede îndesirea ansamblurilor date în folosinţă până în 1970, construirea Cartierului George Enescu de 7000 de apartamente. După 1978, se propune construcţia de locuinţe în Burdujeni (7500 de apartamente) şi restructurarea vechii zone comerciale din vecinătatea bisericii Sfântul Dumitru şi dezvoltarea municipiului în partea de vest în localitatea Sfântul Ilie.


113

În dezvoltarea urbanistică a municipiului, alunecările de teren constituie un fenomen aparte. Printre cele mai vechi alunecări de teren cunoscute în oraş sunt cele produse pe versantul nord-est în anul 1912, între anii 1930-1940 şi după anul 1963 când a fost afectat şi versantul dinspre pârâul Cetăţii. S-au executat drenuri până la o adâncime de 15-40 m. Complet terminate sunt cele de pe valea Pârâului Cetăţii, de pe versantul nord-est din zona Şipotului Mic, a Liceului Industrial Nr.2 până la drumul de legătură cu zona industrială. Dispariţia a peste 30 de case din zonă, modificările de relief survenite natural, cât şi cele impuse au schimbat imaginea de altă dată a acestei părţi a oraşului şi îndeosebi, legătura sa cu Cetatea de Scaun. Studiul de sistematizare estima la acea dată populaţia de 120.000-130.000 locuitori, în anul 2000 faţă de aproape 90.000 la nivelul anului 1981.

Prof. Emil I. Emandi, arh. Eusebie Latiş, prof. Ştefan Ceauşu, arh. Constantin Rabiniuc – Revista Arhitectura nr.5, 1984

C.P.I. Muzee din Bucovina – Ed. Terra Design

1.Craniu de Bos primigenius (neolitic) găsit la Şipot

NICOLAI OPREA

114

C.P.I. Muzee din Bucovina – Ed. Terra Design 1.Inel de aur atribuit domnitorului Bogdan I descoperit la Biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi (sec.XIV). 2.Fragment de cataramă din aur decorată cu almandine, descoperită la Rotopăneşti (sec.V). 3.Tezaur de monede bizantine din aur descoperite la Udeşti (sec.V)


115

Emisiuni monetare ale Moldovei (1377-1595)

realizate la Suceava

Casă domnească de pe platoul cetăţii (1497),

schiţă de reconstituire

NICOLAI OPREA

116

Prima menţiune scrisă a Cetăţii Sucevei

C.P.I. Muzeul Judeţean Suceava - Cahle de sobă din sec.XV


117

C.P.I. Muzeul Judeţean Suceava - Ceramică smălţuită

din perioada lui Ştefan cel Mare Cd. 6012

NICOLAI OPREA

118

Sobă din reşedinţa domnească a lui Ştefan cel Mare de la Suceava,

reconstr. arh. Monica Mărgineanu, M.I. febr. 1976

Cahlă de sobă cu stema dezvoltată a Moldovei


119

Imagini de epocă a Cetăţii de Scaun după fresca Bisericii episcopale

a Romanului (1546)

Cetatea de Scaun a Sucevei într-o

miniatură de Anastasie Crimca, din 1609 – foto

Ion Miclea

NICOLAI OPREA

120

Imaginea oraşului Suceava, după o gravură (1587) reprodusă în lucrarea lui Sommer, Vita Iacobi Despotae.

Suceava, locul naşterii Mitropolitului Petru Movilă, şi Sf. Ioan cel

Nou, ocrotitorul Moldovei (xilogravură de ieromonahul Kievian Ilia în Cazania Mitropolitului Varlaam, Iaşi 1643


121

Suceava, vedere fantezistă, după o gravură de Iacob Haarewijn,

1688 (reprodusă în Descrierea Moldovei)

Piatră de hotar cu reprezentarea stemei

Moldovei (sec.XV-XVI) Herb cu bourul şi cruce

NICOLAI OPREA

122

Imagini din Suceava de alt ă dată

C.I. Suceava în anul 1848, Ed. „Şcoala Română”

C.P.I. Suceava în anul 1880


123

C.P.I. Suceava în anul 1880 Ed. „Şcoala Română”

C.P.I. Suceava în anul 1890

NICOLAI OPREA

124

C.P.I. Vedere din Suceava 1893

Nr.10 Druk und Verlag von Otto Binder, Suczawa


Nr.1274 Verlag Otto Binder, Suczawa


125

C.P.I. Vedere din Suceava 1901 Str. Prunkul (Nicolae Bălcescu)

No. 476, Velag von Leon König, Papierhandlg Czervowitz


NICOLAI OPREA

126

C.P.I. Vedere din Bucovina - Suceava 1901

No. 370, Velag von Leon König, Papierhandlg Czervowitz

C.P.I. Suceava – Vedere generală, 1903

63121. Ed. Herman Reiner, Suczawa


127

C.I. Suceava în anul 1906, Ed. „Şcoala Română”

C.I. Suceava în anul 1906 (partea de nord-est), Ed. „Şcoala Română”

NICOLAI OPREA

128


Verlag Otto Binder Buchhandlung, Suczawa

C.I. Vedere cu Biserica (mănăstirea n.a.) Sf. Ioan cel Nou, Ed. „Şcoala Română” 1910


129

C.I. Vedere cu Biserica Mirăuţilor, Ed. „Şcoala Română”, 1910

C.P.I. Suceava - Vedere generală,

Ed. „Şcoala Română”,1910

NICOLAI OPREA

130

C.P.I. Atelierul fotografic J. Chrzanowski: laboratorul, vedere exterioară, camera de primire, 1910

C.P.I. Suceava, 1910 Ed. „Şcoala Română”


131

C.P.I. Suceava – vedere generală, 1910

C.I. Valea Sucevei Ed. „Şcoala Română”, 1910

NICOLAI OPREA

132

C.P.I. Suceava - vedere generală, 1925

C.P.I. Suceava – Str. Pruncul (Nicolae Bălcescu)

Ed. Moritz Zimbler, „Şcoala Românească”, Suceava Nr. 2-1926, Ilustraţia Gherla


133

Foto: Suceava vedere aeriană, 1930

Foto: Suceava vedere

aeriană, 1930

NICOLAI OPREA

134

Foto: Suceava, vedere aeriană, 1930



135


Foto: vedere din Suceava, 1930

NICOLAI OPREA

136

C.P.I. Suceava văzută de la Cetate, 1930

C.P.I. Suceava, 1970


137



NICOLAI OPREA

138




139


C.P.I. Suceava,

Ed. Meridiane, 1963

NICOLAI OPREA

140

Profilul urban al ora şului Suceava Hanul Domnesc este una din cele mai vechi construcţii civile din oraş fiind ridicat în sec. XV-XVI într-o zonă a oraşului medieval unde erau situate atelierele meşteşugăreşti, pe locul unei construcţii mai vechi. Elementele de arhitectură moldovenească se păstrează la parterul clădirii, cu ziduri groase din piatră (tavane boltite, intrări în arc semicirculare, ferestre practicate în grosimea zidului, pardoseli de cărămidă). Etajul nu are aceeaşi vechime, fiind ulterior adăugat, când aici a fost amenajat un castel de vânătoare.

C.P.I. „Hanul Domnesc”, Ed. Muzeul Judeţean Suceava, 1985


141

C.P.I. „Hanul Domnesc”, Ed. „Meridiane”, nr.5752

C.P.I. „Hanul Domnesc”, Ed. „Muşatinii”, 2002

NICOLAI OPREA

142

Gangul de intrare şi expoziţia de bază

după Ghidul Muzeului de Artă Populară, Ed. Muzeul Naţional al Bucovinei, 2001


143

Dom Polski (casa polon ă)

Casa polonă, continuatoare a acelei case amintite încă în hrisovul lui Alexandru cel Bun din 1408, care servea de loc de odihnă, întâlnire şi sfat negustorilor polonezi, a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca un club al cetăţenilor poloni, dar şi ca un lăcaş de cultură ce urma să deservească întregul oraş. Aici aveau loc reprezentaţii teatrale susţinute de actorii din Cernăuţi, precum şi alte trupe din ţară, şi concerte date de iubitorii de muzică clasică, asociaţi în societăţi ca Reuniunea Muzicală „Ciprian Porumbescu”. Anual aici se ţineau două concursuri de dans pentru locuitorii din oraş, ca şi în fostul Hotel Langer (Capri). Începând cu anul 1912 când se instalează aici primele aparate de proiecţie cinematografică din oraş, localul a fost folosit drept cinematograf, dar şi ca sală pentru reprezentaţii teatrale sau muzical-artistice. Clădirea a fost renovată şi modernizată în anul 1984, când aici a funcţionat pentru o scurtă perioadă Teatrul Municipal Suceava, secţie a Tetrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.

C.P.I. „Dom Polski” la 1910

NICOLAI OPREA

144

Clădirea „Liceului de Art ă”

Edificiul reprezintă cea mai veche construcţie civilă în

funcţiune din Suceava. Pe locul actualei clădiri exista, la începutul sec. al XIX-lea, o casă particulară fără etaj, din cărămidă şi piatră (construită probabil în anul 1784). Fiind situată în zona centrală a oraşului, autorităţile municipale o cumpără, în martie 1804, de la familia Hatzendorf. După unele adaptări şi modificări (1844) executate sub conducerea inginerului ţinutual Ioanelli, clădirea este ocupată de oficiile primăriei. Renovarea din deceniul al patrulea al sec. al XIX-lea îi adaugă edificiului o aripă laterală. În anul 1859, în scopul adăpostirii noului gimnaziu ce urma să se înfiinţeze la Suceava, clădirea este refăcută după planurile şi sub conducerea inginerului Münnich. Etajul, adăugat acum, împreună cu aripa laterală sunt adaptate noilor destinaţii. Între 1860 şi 1895 aici vor funcţiona atât gimnaziul cât şi primăria oraşului. După construirea noului local al gimnaziului din Suceava, în clădire a funcţionat, un timp, o şcoală primară română de fete, apoi un gimnaziu de fete. Văzută din exterior, clădirea impune prin sobrietate, simplitate şi echilibru. Un singur accent arhitectural apare la mijlocul faţadei, un uşor decroş, care pune în evidenţă intrarea boltită, decroş care, continuându-se pe verticală se termină cu un fronton dreptunghiular ce sparge monotonia acoperişului edificiului. Nota de verticalitate a imobilului este dată de ferestre înalte, care cuprind parterul şi etajul clădirii. În interior se remarcă scările şi cele două coridoare spre care se deschid clasele, coridoare ce pornesc în cele două direcţii pe axul longitudinal al clădirii. În cursul anului 1986 clădirea a fost restaurată. În prezent la clădire se execută lucrări de consolidare şi modernizare.


145

Liceul „Doamna Maria”, 1937 (sus) şi internatul de fete, st. Dimitrie Dan (jos)

NICOLAI OPREA

146

Tribunalul În anul 1885 se construieşte sediul Tribunalului, Judecătoriei şi Curţii de Apel. Construcţia realizată în stil neoclasic a servit şi ca penitenciar. Până la începutul anului 2003 în aripa din faţă a clădirii a funcţionat Primăria Suceava.

C.P.I. Tribunalul Suceava la 1910

În afara acestor mari complexe arhitecturale, Suceava mai prezenta în mod dispersat, un „Club de tir” (1885-1887) şi două pavilioane de agrement (unul în parcul oraşului lângă statuia lui Ciprian Porumbescu şi altul în zona Mirăuţi spre Valea Sucevei), care de asemenea nu au putut rezista schiţelor de sistematizare ale oraşului.


147

C.P.I. Pavilionul de tir, 1899 (sus) şi 1900 (jos)

NICOLAI OPREA

148

Clubul de tir, 1910 (sus) şi Pavilionul de agrement din parcul Suceava, 1938 (jos)


149

În anul 1891, pe partea stângă a Arenilor, pe locul unei

clădiri mai vechi de la începutul sec. al XIX-lea, s-a construit un spital districtual. Clădirea spitalului, denumită în epocă „Casa publică generală a bolnavilor din Suceava” consta dintr-un imobil principal şi patru pavilioane, ce aveau în total 14 saloane, cu o capacitate de 70 de paturi. Lor li se mai adăugau o sală de operaţii, patru săli ale medicilor şi ale personalului medical, o cameră mortuară, mai multe laboratoare, magazii, beciuri pentru gheaţă. Tot complexul era înconjurat de un spaţiu verde plantat. Peste drum s-a construit o modernă clădire, dată în folosinţă în 1964, cuprinzând 600 de paturi.

Foto: Spitalul vechi

C.P.I. Spitalul (1970), Ed. „Meridiane”

NICOLAI OPREA

150

Clădirea Liceului „ �tefan cel Mare”

(astazi Colegiu) Impunătoarea clădire a liceului a fost ridicată la sfârşitul sec. al XIX-lea pe locul Pieţei de lemne. Noua clădire a fost inaugurată festiv în ziua de 19 noiembrie 1895. Clădirea are la exterior ca elemente de decoraţie deosebite bosaje de tip rustic ce înconjoară ancandramentele ferestrelor de la parter şi colţurile clădirii. În interior la intrarea principală, un hol larg conduce către o scară monumentală cu o frumoasă lucrătură de feronerie ce duce la etajele superioare. Tot aici în hol se păstrează şi un mic clopot cu care erau anunţate în trecut, începutul şi sfârşitul orelor de curs. Extinderile executate în anii 1960-1970, soldate cu construirea unor aripi laterale au determinat ca în prezent edificiul să aibă forma de u.

C.P.I. Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava

la jubileul de 75 de ani (după o gravură)


151

C.P.I. nr. 5204 Suceava – Liceul „Ştefan cel Mare” Depozit general: Agenţia Română Hachette Bucureşti

C.P.I. Liceul „Ştefan cel Mare”, 1922

NICOLAI OPREA

152

C.P.I. Liceul „Ştefan cel Mare”, 1930

1935- Vizital M.S. Regelui Carol al II-lea la Suceava cu ocazia comemorării a 75 de ani de la înfiinţarea Liceului „ Ştefan cel Mare”. Cu această ocazie a fost dezvelit şi bustul Marelui Domn – sculptură de Gh. Bilan.


153

C.P.I. Suceava – Şcoala Medie (Colegiul „Ştefan cel Mare”)

Ed. Meridiane, 1963

Foto: Liceul „Ştefan cel Mare” la 1970, când a început reconstrucţia

centrului vechi al Sucevei

C.P.I. Liceul „Ştefan cel Mare”, Ed. „Meridiane”, nr.9828

NICOLAI OPREA

154

În Suceava în perioada 1901-1903 s-a construit o cale ferată care pleca de la gara Iţcani, având capăt de linie şi staţie lângă tribunal. Amplasarea acestei linii ferate în imediata apropiere a clădirii actualului Colegiu „Ştefan cel Mare” a produs mari inconveniente „zidurile liceului păreau că pornesc a se mişca” când trece trenul, menţiona un raport al vremii. În aceste condiţii s-a impus consolidarea zidurilor liceului lucrare care s-a realizat în anul 1906, dar fără rezultat. Ca atare s-a considerat că mai economic este să se desfiinţeze linia ferată decât construirea unui nou local pentru liceu. Porţiuni din terasamentul căii ferate se mai pot observa şi astăzi paralel cu strada Cernăuţi.

Foto: Gara CFR de lângă Tribunal


155

Fosta Prefectura a Judeţului Suceava a fost construită între anii 1902-1903 de către antreprenorul şi constructorul J. Bochnner. La început edificiul a fost destinat sediului Căpităniei Districtului Suceava. Din anul 1968 clădirea adăposteşte Muzeul de istorie.

Frontispiciul actualului sediu al Muzeului

cu stema veche a Moldovei

NICOLAI OPREA

156

C.P.I. Prefectura din Suceava 1910! (sus) şi (jos)


157

Cea mai frumoasă clădire, construită în anii 1903-1904,

a fost destinată Palatului Comunal (azi sediul administrativ al judeţului). Impunătorul edificiu, în stil baroc cu două etaje şi subsol semiînălţat, avea un turn central, turnul cu ceas, care, fiind ridicat peste acoperişul clădirii şi dominând oraşul, a servit o vreme ca foişor de foc. Se remarcă de asemenea frontonul baroc în trei registre decorat cu stema Bucovinei.

Foto: Primăria Suceava la 1910

NICOLAI OPREA

158

C.P.I. Palatul Primăriei la 1910

C.P.I. Suceava Primăria 1926

Ed. „Şcoala Românească”, M. Zimbler, Suceava


159

C.P.I. Primăria, la 1930


NICOLAI OPREA

160


C.P.I. Vedere din Suceava,

foto: C.Săvulescu, 1960


161

C.P.I. Consiliul Popular Judeţean

Ed. Meridiane Nr. 10562, Foto: Mariana şi Al. Mendrea Ed. Arta Grafică - 1970

Foto: Muncă patriotică la amenajarea spaţiilor verzi pe locul fostului Cinematograf Tineretului

NICOLAI OPREA

162

Statistica din anul 1910 indică, la o populaţie de 11.314 locuitori existenţa unui număr de 429 de meseriaşi, remarcându-se meserii noi ca: tipografi, dentişti, fotografi, instalatori de apă şi canal, electricieni etc. şi un număr de 308 negustori şi comercianţi. Între întreprinderile comerciale se remarcă activitatea librăriei „Şcoala Română” deschisă în anul 1906 care a fost nu numai o întreprindere comercială ci şi un mare focar de cultură care a răspândit scrisul românesc în oraşul Suceava şi în întreaga Bucovină, fiind în legătură cu toate librăriile româneşti din Transilvania şi România. Urmare „sistematizării” oraşului din anul 1965 a fost dărâmată una dintre valoroasele clădiri în stil clasic, (care fusese amplasată în zona dintre Hanul Domnesc şi Casa Culturii) ce a aparţinut Societăţii Româneşti „Casa Naţional ă” . Aceasta adăpostea prăvălii, biblioteca oraşului, Muzeul Ciprian Porumbescu şi apoi Muzeul de istorie, o sală de conferinţe şi concerte. Clădirea se compunea din două corpuri (unul de la începutul sec. al XX-lea şi cel de-al doilea adostat primului, ridicat între anii 1929-1931) şi a fost concepută de arhitectul Konrad Bittner.

Festivitatea punerii pietrei de temelie a Casei Naţionale din Suceava,

1915. Atelier Theresa – Suczawa


163

Coperta unui carnet de ilustrate (C.I.), 1910

C.P.I. Casa Naţională, Libr. „Moderna” A.Weiner, Suceava, nr.34 – 1935, Ilustraţia, Gherla

NICOLAI OPREA

164

Foto: Expoziţia din 1939 „Suceava în cărţi şi icoane”, deschisă la Casa Naţională

C.P.I. Suceava, Casa de cultură, (Casa Naţională), 1960


165

Casa Naţională Suceava,

proiectul aripei noi care nu s-a mai realizat

Arhitectura veche a Sucevei

Veche casă moldovenească în care a locuit şi împăratul Iosif al II-lea patru zile

NICOLAI OPREA

166

C.P.I. 1908 Şipotul din Suceava, Librăria „ Şcoala Română” în Suceava

Moara din Suceava la 1920


167

Foto: Suceava - vedere parţială: 1. Mănăstirea „Sf. Ioan”, 2. Biserica „Învierea”, 3. Clădirea comunităţii evreieşti,

4. Dom Polski, 1930

Foto: Casă orăşenească de pe str. Dragoş Vodă, sec. XVIII

NICOLAI OPREA

168

Foto: Casă veche din Suceava, 1950

Hotelul Langer, monument istoric pentru care încă din anul 1973 a existat o propunere de restaurare însă a fost demolat în anul 1980. Clădirea ridicată în anul 1808 de negustorul sucevean Capri, cu planşee în boltă, pridvoare spre curtea interioară cu arce mult

turtite, era prevăzută cu un etaj având corpul principal în formă de „U”. Cl ădirea suprapunea parţial o veche pivniţă medievală (sec.

XVI-XVII), cu boltă semicilindrică, pe două nivele. Aici a fost găzduit în anul 1871 Mihai Eminescu într-una din vizitele sale la Suceava.


169

Fosta cazarmă Vasile Lupu. Aici a fost Regimentul 39 Infanterie şi apoi Regimentul 12 Vânători de munte,

astăzi sediul Gardienilor Publici

Hotel Moldova, str. Curtea Domnească colţ cu str.Ştefan cel Mare

NICOLAI OPREA

170

Foto: 1975 – Dărâmarea construcţiilor ce se aflau pe actualul sediu

al magazinului „Stirex”

Foto: 1970 – Str. Curtea Domnească


171

Foto: 1970 – Str. Curtea Domnească

Foto: Vechea piaţă din Suceava la 1950

NICOLAI OPREA

172

Foto: 1970 Str. Dimitrie Dan

Foto: Str. Plăieşilor la 1965


173

Foto: Str. Pruncul (N. Bălcescu)

Pe acest loc s-a construit Casa Cărţii „M. Eminescu”

Casă de pe str. N.Bălcescu – azi blocul ACR şi Banca Transilvania

NICOLAI OPREA

174

Casă de pe str. Mihai Viteazu colţ cu str. N. Bălcescu

- pe fundal se vede biserica Sf. Niculai

Foto: Str. Republicii la 1972


175

Foto: Str. Ştefan cel Mare în anul 1965. În dreapta fostul cinematograf „Tineretului”

Foto: Str. Ştefan cel Mare în anul 1972

NICOLAI OPREA

176

Str. Ştefan cel Mare la intersecţie cu Aleea Nucului – fostul sediu CEC

Str. Independenţei colţ cu str. Vasile Bumbac – pe acest loc s-a construit blocul I.R.E.


177

Fosta casă a sculptorului A.Donisă – situată pe str. Ana Ipătescu, peste drum de Sucursala Băncii Naţionale

Foto: Str. Mănăstirii la intersecţia cu str. Alexandru cel Bun

(Fostul Liceu Judeţean de Fete)

NICOLAI OPREA

178

Cafeneaua armenească din Suceava (1910), după o stampă (aici pentru o scurtă perioadă de vreme au fost găzduite în două camere şi colecţiile muzeului

Casă veche din cartierul comercial


179

Fosta şcoală primară de fete – azi Biblioteca „I.Gh.Zbiera”

Fostul restaurant „Casa Bucovineană” (col ţ dreapta)

NICOLAI OPREA

180

.

C.P.I. Sediul Inspectoratului Silvic, 1960

Foto: Piaţa Liceului „Ştefan cel Mare” proiectată şi executată în anul 1935 de profesor Mihai Cărăuşu, inginer, viceprimar


181

C.P.I. Suceava, 1967, Ed. „Meridiane

Teatrul şi Grădina de Vară

NICOLAI OPREA

182

Străzile Sucevei

Trama stradală a oraşului Suceava (sec. XVI-XVIII):

I.Piaţa de Sus (1761), II.Piaţa de Jos (1761), III.Mahalaua Blănarilor şi a Cojocarilor (1673), IV.Casele de peste Râpa de la Fântâna Doamnei, V.Colţul (cotul) de la Biserica Învierea (1785), VI.Casele din zona Mahala sau Tătăraşi către Arini (1785), VII.Mahalaua Olarilor, VIII.Mahalaua Armenească. 1.Biserica Sf. Dumitru, 2.Biserica Sf. Treime, 3.Biserica Mirăuţi, 4.Biserica Sf. Ioan Botezătorul, 5.Biserica Catolică, 6.Biserica Sf. Vineri, 7.Biserica Sf. Gheorghe, 8.Biserica Învierii, 9.Biserica Vovidenia, 10.Biserica Sf. Teodor, 11.Biserica Sf. Arhangheli, 12.Biserica Barnovschi,13.Biserica Sf. Nicolae, 14.Biserica Sf. Cruci, 15.Biserica Sf. Simeon (romburile marchează monumentele istorice care se mai păstrează până în zilele noastre).


183

C.P.I. Suceava – vedere generală, Ed. „Hermann Reiner” Suceava, 1903

C.P.I. Suceava, Calea Unirii, 1910 Ed. „Şcoala Română”

NICOLAI OPREA

184

C.P.I. Suczawa, strada principală

C.P.I. Suceava, str. Pruncul, 1930


185

C.P.I. Suceava, str. Regele Ferdinand, nr.35 – 1935 Ilustraţia Gherla

C.P.I. Vedere din Suceava. Şoseaua spre Bosanci şi Ipoteşti

NICOLAI OPREA

186

C.P.I. Vedere din Suceava. Şoseaua spre Bosanci şi Ipoteşti

C.P.I. Suceava, str. Armaşului, 1930


187

Grafică – vedere din Suceava, strada principală

C.P.I. Vedere din Suceava, Ed. „Muşatinii”, 2002

NICOLAI OPREA

188

Cartierele Sucevei

Burdujeni. Legenda spune că numele îi vine de la un anume Burduja, baci care vieţuia prin aceste locuri. În anul 1597 a fost ridicată Mănăstirea Teodoreni de către Teodor Movilă zis cârnul, pe locul unde se aflase o bisericuţă din lemn al cărui ctitor ar fi fost Ştefan cel Mare. În urma răpirii Bucovinei de către austrieci (1775) satul Burdujeni a rămas izolat de oraşul Suceava. (Burdujeniul aparţinea de Botoşani, până la noua împărţire administrativă a României din anul 1926). În anul 1878 în casa bătrânului preot Ioniţă Scriban, tatăl vlădicilor Filaret şi Neofit, s-a înfiinţat un spital de boli nervoase care funcţionează şi astăzi. Din fondurile lui Neofit spitalul s-a dezvoltat cu noi pavilioane până în anul 1900. În anul 1911 s-a înfiinţat în Burdujeni „Abator Export” fabrică de mezeluri şi „bacon”, care din 1933 timp de 10 ani fabrica sub firma „Uniunea Anglo-Română pentru Industria Baconului, SAR Burdujeni-România, Abator de export al Statului”.

C.P.I. Vedere din Burdujeni, 1900

Ed. şi Tip. „Şcoala Română” şi Otto Binder, Suceava Nr. 4a


189

C.P.I. Primăria din Burdujeni, 1920

Clădirea Gării Burdujeni (Suceava) a fost construită de statul român în anul 1902. Gara Burdujeni era un important şi reprezentativ punct feroviar de graniţă al României, la fosta frontieră de nord cu Austro-Ungaria. Edificiul, ridicat într-un teren mlăştinos după modelul gării din Frieburg (Elveţia), a necesitat ample lucrări de drenaj, terasament şi asigurarea unui fundament solid din grinzi mari de stejar. Gara, executată într-o plastică arhitectură ce aminteşte de ecletismul de şcoală franceză a vremii, a fost construită din cărămidă roşie lustruită. Compusă din două corpuri laterale cu două niveluri, gara are în mijloc, pe lângă holurile de acces o frumoasă sală în stil baroc, impunătoare ca dimensiune şi mod de tratare arhitecturală, ce a servit iniţial ca sală de recepţie şi oficiu de vamă. Peronul acoperit, ca şi întreaga feronerie a clădirii impresionează prin eleganţa şi precizia lucrării. Până în anul 1918, în staţia Burdujeni a existat un oficiu poştal şi unul vamal.

NICOLAI OPREA

190

C.P.I. Gara Burdujeni, 1902 Druck u Verlag „Şcoala Română”, Otto Binder, Suczawa nr.2

C.P.I. Gara Burdujeni la 1910


191

Foto: Vedere spre Gara Burdujeni la 1910

C.P.I. Gara Burdujeni – sala de festivităţi

NICOLAI OPREA

192

Foto: Sala în stil baroc

Gara Burdujeni la 1970


193

Gara Burdujeni – plic comemorativ Prima şcoală din Burdujeni Târg a fost înfiinţată în anul 1856 în localul „hărăzit de românul transilvănean Ilie Morariu”. Şcoala Primară Mixtă nr.1 s-a ridicat în anul 1902 având ca director pe C.Călinescu.

Prima şcoală din Burdujeni

NICOLAI OPREA

194

Podul de lemn peste râul Suceava spre Burdujeni 1903-1904, renovat în anul 1920

Mănăstirea Teodoreni la 1900


195

C.P.I. Abatorul Burdujeni, 1911 Iţcani. Terenul pe care s-a construit acest cartier, făcea parte din moşia mănăstirii de călugăriţe „Adormirea Maicii Domnului”, construită pe la începutul sec. al XV-lea. Drumul spre Burdujeni era limita între moşia acestei mănăstiri şi moşia mănăstirii Sf. Gheorghe (Mirăuţilor). Dar mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” avea teren şi dincolo de râul Suceava. În anul 1777 s-a stabilit hotarul dintre Austria şi Moldova râul Suceava aşa că situaţia moşiilor a rămas încurcată. În timpul stăpânirii austriece mănăstirea a fost desfiinţată rămânând la nivel de parohie. Numele de Iţcani vine de la „Mănăstirea Eţcanii” şi a „Rusneacului Eţco” pomeniţi de cronicarul N. Costin în capitolul referitor la descălecarea Moldovei. Clădirea Gării I ţcani numită şi Aron Pumnul. Edificiul, ridicat de către antreprenorii austrieci C.Gall şi F. Ronchetti, constructorii căii ferate Roman-Burdujeni-Iţcani-Cernăuţi, a fost dat în exploatare în anul 1871.

NICOLAI OPREA

196

Gara Iţcani, a fost realizată după modelul unor gări austriece ale vremii, din zona central-europeană, într-un autentic stil romantic, caracterizat printr-un plan dreptunghiular, bolţi pe arce de ogivă, arce şi arcade frânte la cheie, creneluri şi turnuleţe la colţ, de factură neogotică. Peronul acoperit are o feronerie frumos lucrată. Gara impune prin măreţia formelor şi bogăţia elementelor arhitecturale de factură neogotică. Până în anul 1918, clădirea a servit drept important nod feroviar în traficul de călători şi mărfuri pentru tranzitul în interiorul Imperiul Austro-Ungar, dar şi pentru România. Din anul 1881 şi până în 1902, statul român a închiriat de la guvernul austriac jumătate din staţia Iţcani, pentru a o folosi drept gară şi vamă românească la vechea frontieră.

Gara „Aron Pumnul” la 1914 (Iţcani)


197

C.P.I. Gara Iţcani, Ed. „Muşatinii” (după o vedere din 1904) Clişeu: 4598 Verlag Moritz Gottlieb, Czenovitz

Gara Iţcani la 1970

NICOLAI OPREA

198

Locomotiva 55 „Porumbelul” una din primele locomotive care au circulat şi prin gările Sucevei încă din anul 1869 când s-au construit liniile ferate Iţcani-Cernăuţi şi apoi Suceava-Roman (după albumul

Căilor Ferate Române) „Călătorul care venia de la Iţcani spre Suceava, trecea până la 1893, peste un pod acoperit, de 300 paşi de lung, construit cu multă artă, tot din lemn de stejar, cu fereşti şi aşezat pe stâlpi tari de piatră. Spre apărarea podului erau construcţiuni de care se frângea gheaţa. Totuşi în noaptea de 7 iunie 1893, un povoiu mare l-a rupt”.

Călăuza istorică a oraşului Suceava


199

C.P.I. Podul acoperit de la Iţcani, Ed. şi Tip. „Şcoala Română”, Suceava

Cazarma grănicerilor din Iţcani

NICOLAI OPREA

200

Foto: Excursie la fabrica de zahăr Iţcani, făcută cu cl. VI-a, miercuri

3 noiembrie 1937. (După 1944, fabrica a fost dezafectată şi luată ca „despăgubiri de

război”)

Iţcani, biserica

protestantă construită în anul 1908


201

Momente în evolu ţia oraşului Suceava

Momente deosebite în evoluţia economico-socială a oraşului le-au constituit în anul 1845 iluminarea cu lămpi a străzilor şi apoi construirea uzinei electrice şi a celei de apă la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. XX. Astfel, după ce în anii 1900-1901 au fost purtate discuţii pentru introducerea iluminatului cu acetilenă în clădirile publice, începând cu anul 1905 se trece la studierea problemei electrificării oraşului. După mai multe tratative în anul 1907, se încheie un contract cu firma „Vereinigte Elektricitäts Actiengesellschaft” din Viena, în scopul construirii unei uzine electrice dotată cu motoare Diesel şi a electrificării clădirilor publice, a străzilor şi a caselor particulare. În scopul modernizării oraşului, se încheie în anul 1910, cu o firmă din Viena, un contract pentru construirea unei uzine de apă, însoţită de o reţea de apeduct şi canalizare.

C.P.I. Suceava – 1930 se observă lămpile cu gaz care luminau străzile.

NICOLAI OPREA

202

Cap contract cu VEAG Viena

C.P.I. Vedere din Suceava. În plan apropiat Uzina Electrică, 1930


203

C.P.I. Casa de apă, 1920

C.P.I. rezervorul de apă

NICOLAI OPREA

204

Mihai Eminescu şi Bucovina Această referire la Eminescu se datorează în principal

afirmaţiei lui Nicolae Iorga: „Drumurile istoriei acestei naţiuni trec prin inima lui Eminescu”. Eminescu însuşi într-un manuscris menţiona: „Eu sunt născut în Bucovina. Tatăl meu este bucovinean”.

Se cunoaşte sensibilitatea aparte a marelui poet pentru Bucovina: „Căci acolo e sfânta cetate a Sucevei, scaunul domniei vechi cu ruinele măririi noastre, acolo scaunul firesc al unui mitropolit care în rang şi în neatârnare era egal cu patriarhii, acolo sunt moaştele celor mai mari dintre domnii români, acolo doarme Dragoş, îmblânzitorul de zimbri, acolo Alexandru întemeietorul de legi, acolo Ştefan, zidul de apărare al creştinătăţii”.

Răpirea Bucovinei de către austrieci era considerată de M. Eminescu… „venderea Bucovinei va fi o veşnică pată pentru împărăţia vecină, de-a pururea o durere pentru noi. Dar nu vom lăsa să se închidă această rană. Cu a noastre mâini vom zugrăvi icoana Moldovei de pe acea vreme, şi şirurile vechi, câte ne-au rămas le vom împrospăta în aduceri aminte, pentru ca sufletele noastre să nu uite Ierusalimul”.

Între alţii, Al. Oprea remarcă că, dintre toate teritoriile româneşti aflate sub stăpânire străină, Bucovina a fost „fără doar şi poate, provincia nedezlipită de sufletul poetului”.

„Nicăieri pe tot cuprinsul românesc nu se află, pe un spaţiu atât de mic, atâta bogăţie de istorie românească, atâtea amintiri scumpe ale trecutului nostru. Fără exagerare putem chiar zice, în ceea ce priveşte arta veche religioasă, Bucovina ocupă un loc din cele dintâi în toată lumea ortodoxă. Dacă Ardealul cu resturile sale arheologice din epoca romană, este ţara clasică a trecutului roman în Dacia, Bucovina este ţara clasică a trecutului românesc propriu-zis”.

Dimitrie Onciul, Din trecutul Bucovinei, 1915


205

Bucovina este „partea cea mai frumoasă, grădina Moldovei”.

A.D. Xenopol, Războaiele dintre ruşi şi turci şi înrâuririle lor asupra Ţărilor Române, 1880 Referindu-se la Bucovina marele N.Iorga spunea: „…

cuprinde ce a fost mai mare în vechea Moldovă.” Răspunsul savantului în urma audierii Discursului de

recepţie intitulat „Un capitol din viaţa culturală a românilor din Bucovina (1774-1857)” care s-a ţinut la Academia Română pe 21 mai / 3 iunie 1916 de către proaspătul academician Ion Nistor. N’oi uita vriodată, dulce Bucovină Geniu-ţi romantic, munţii în lumină, Văile în flori! Râuri resăltânde printre stânce nante Apele lucinde’n dalbe diamante Peste câmpi în zori. …………………………………………………….. Mână doru-i tainic colo înspre tine, Ochiul îmi sclipeşte genele-mi sunt pline, Astfel tot-dea-una, când gândesc la tine Sufletul mi-apasă nouri de suspine, Bucovina mea! Lui Eminescu îi revine, în mare parte, meritul aranjării

marilor serbări naţionale de la Putna, în 15/27 august 1871. Cu toate că a fost unul din iniţiatorii acestor serbări, a căutat, totdeauna, să rămână cu meritele sale în umbră şi modestia sa cunoscută l-a oprit, chiar la Putna, unde era de faţă, să iasă cumva din rândurile dintâi ale personalităţilor marcante.

NICOLAI OPREA

206

I.M. Mihail Eminescu, 1976 „Serbarea de la Putna are să fie întrunirea naţiunii române în suvenirurile trecutului în însufleţirea prezentului şi în speranţele viitorului.” M. Eminescu, 1871

C.P.I. Obiecte comemorative aduse

la mormântul lui Ştefan cel Mare în anul 1871 Motto: Dulce Bucovină


207

Veselă grădină Cu pomi roditori Şi mândri feciori. Vasile Alecsandri

Bucovina „Ca parte din Dacia Veche, ţara aceasta Bucovina se număra sub stăpânirea Domnilor Moldovei la aşa numita Ţară de Sus şi ajunse sub eroul Ştefan cel Mare, la un măreţ renume, prin biruinţele strălucite ale acestuia asupra duşmanilor creştinătăţii şi ai civilizaţiunii (…)”.

Diploma Împărătească din 9 Decembrie 1862, Franz Ioseph Întâi, Împărat al Austriei, Rege al Ungariei

„Ţara de Sus a Moldovei, străjuită de codrii ei de fag – bucovine silvae faginales – contra invaziilor din Polonia, în care răsună peste veacuri vuietul de la bătălia din pădurea Şipenitului şi din Codrii Cosminului, este partea cea mai bine cultivată a statului moldovenesc care îşi găsise leagănul pe aceste frumoase şi binecuvântate meleaguri. Viteji în război şi harnici în timp de pace, moldovenii din Ţara de Sus se învredniciră într-o vreme de cea mai gingaşă solicitudine din partea domnilor Moldovei. Ţinuturile acestea erau din cele mai bine dezvoltate din Moldova întreagă; sate şi oraşe înfloritoare, Siret, Suceava şi Cernăuţi, adăposteau o populaţie gata oricând de luptă, dar şi iubitoare de artă şi literatură. Regretatul şi în veci neuitatul prieten al Bucovinei, Nicolae Iorga, arăta că în întreg pământul locuit de români nu se găsesc alte ţinuturi, relativ mici, ca acelea, care să cuprindă atîta frumuseţe şi atîta îmbelşugare în amintiri din trecut, aşa de îndepărtate şi sfinte”.

Ion Nistor, Istoria Bucovinei „Bucovina este aura nordică a Dunării… Nu există om şi cetăţean al ţării să nu aibă dorinţa pură de a cerceta obcinile bucovinene atît de auroase şi de invidiat după aburul Deltei atât de argintiu.

NICOLAI OPREA

208

Dragoş a încălecat munţii descălecând în Moldova. Cununa lui era Bucovina. Poieţii de aici, într-un fel aparte, stîrnesc în mine un sentiment de dragoste şi de linişte sufletească ce dau frumuseţe şi austeritate ochiului fix şi neplîngînd… De-aş mai trăi o viaţă m-aş naşte în Bucovina!… Şi când văd un cuvînt surîzînd, fără să vreau, mă gîndesc la Bucovina, Mona Lisa noastră…”

Nichita Stănescu, Pagini bucovinene, iulie 1983 „Am vizitat peste 60 de ţări ale lumii şi pot afirma că pe plan turistic posibilităţile României sunt enorme. Din înalta preţuire acordată valorilor inestimabile ale Bucovinei, s-a născut propunerea de a se acorda României, de către Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism, marele premiu «Pomme d’or».

Jean Paul Delfeld, preşedinte al FIJST, din Cuvîntul la festivitatea de înmînare a trofeului «Pomme d’or», care a avut loc la Moldoviţa, aprilie, 1976

„De când românii şi-au afirmat fiinţa în lumina istoriei, întemeind o ţară, clădind oraşe, cărora le-au dat un nume, puţini au avut, de-a lungul vremii, o asemenea rezonanţă. Spuneau părinţii Suceava şi deodată cerul părea că se deschide şi că aerul se umple de un zvon de slavă. Suceava înseamnă lumina soarelui, împletită o clipă – prin geniul lui Ştefan cel Mare – în însăşi fiin ţa şi fapta neamului nostru”.

Geo Bogza, Privelişti şi sentimente, 1979

Harta Bucovinei

pe un plic comemorativ


209

Cele două basoreliefuri reprezintă două evenimente din acelaşi an şi din aceeaşi ţară: semnarea, de către Poarta Otomană, la 7 mai 1777, a documentului de cedare a Bucovinei către Austria (sus) şi asasinarea domnului Grigore Ghica al Moldovei, la 12 octombrie 1777 (jos).

NICOLAI OPREA

210

Frontierele Bucovinei cu Moldova

Domnitorul Moldovei Grigore Alexandru Ghica s-a împotrivit răpirii acestui teritoriu (Bucovina) de Austria totuşi după un proces care a durat doi ani (1777) s-au stabilit frontierele dintre Austria şi Moldova: Cornu-Luncii, Buneşti, Udeşti, de aici râul Suceava până la Iţcani, iar de la Iţcani pârâul Mitocului, Bălineşti şi în fine râul Siret. Pentru atitudinea sa, Grigore Alexandru Ghica a fost pedepsit de către turci prin decapitare. Sentinţa dictată de sultan a fost pusă în aplicare în Beilicul de lângă Iaşi (reşedinţa rezervată domnitorilor otomani aflaţi în trecere prin Iaşi) de către Ahmed aga din Kara-Hişar, la 10 octombrie 1777. Capul domnitorului a fost înfăţişat sultanului la Constantinopol la 20 octombrie 1777 şi a stat înfipt într-o suliţă deasupra porţii seraiului timp de trei zile. Corpul a fost deshumat din grădina Beilicului de către familie şi boierii prieteni şi a fost înhumat la biserica Sfântului Nicolae Domnesc şi apoi la biserica Sfântului Spiridon din Iaşi unde se află şi azi. Motivele asasinării domnitorului Grigore Alexandru Ghica, redate de un corespondent din Istanbul care afirma: „…Acest domn nu voia cu nici un preţ să consfinţească la cesiunea Bucovinei în favoarea Austriei. El se comporta, precum se vede, ca un suveran independent şi, aţâţat, precum se crede, de o putere vecină, recurse la ameninţări şi violenţe, în timp ce luase măsuri de a deveni stăpânul absolut al ţării…” Ion Nistor, Istoria Bucovinei

Societatea „Şcoala Românească” din Suceava, (înfiinţată în 1883) al cărei scop principal fusese totdeauna să propage şi să pregătească alipirea Bucovinei la România este în frunte cu preşedintele ei, directorul Eusebie Popovici, în gradul cel mai mare „vinovată” de răspândirea mişcării iredente în Bucovina. Liceul din Suceava, unde cei mai mulţi profesori sunt români şi foşti bursieri ai acestei societăţi, a ştiut să crească mai multe generaţii de intelectuali români „făcând din fiii de ţărani loiali, intelectuali care nutrind idei iredente, parte


211

înainte de războiu, dar aproape toţi în decursul războiului, trecuseră la duşman, luptându-se în rândurile armatei române cu arma în mână contra monarhiei. Mişcarea românească din Bucovina a plecat din Suceava. Ea are „partea ei de merit” la intrarea în războiu a României în contra Austriei”.

În această perioadă guvernul ţării, deşi în vecinică pribegie de la Cernăuţi la Vatra Dornei, de la Vatra Dornei la Koloszvar (Cluj), de la Cluj la Praga şi de aici la Stanislau, urmărea cu multă atenţie totul ce se petrecea în ţară, vecinic îngrijorat să nu scadă elanul „patriotic”.

Din istoricul Liceului Ştefan cel Mare din Suceava, 1860-1935 Marea Unire a românilor a fost susţinută şi de Comitetul

Naţional al românilor ardeleni şi bucovineni aflaţi în Moldova şi Basarabia şi a corpului ofiţeresc de voluntari care, prin reprezentanţii săi în Comitetul Naţional Ion Nistor şi Octavian Goga au prezentat regelui Ferdinand al României, la 6 octombrie 1918, „Declaraţia prin care se cerea ca Bucovina şi Transilvania să fie sprijinite în lupta lor de eliberare de sub asuprirea austro-ungară şi unire a celor două provincii istorice româneşti cu Vechiul Regat, într-un stat naţional sub sceptrul dinastiei române.

La 27 martie 1918, se realizează unirea Basarabiei cu România. Acest lucru a fost hotărât de parlamentul revoluţionar al Basarabiei sub denumirea de „Sfatul Ţării”.

La 28 noiembrie 1918, în sala sinodală a Palatului Mitropolitan din Cernăuţi a avut loc Congresul General al Bucovinei care a hotărât unirea Bucovinei cu România.

Suceava, a cunoscut odinioară nume de cărturari distinşi şi patrioţi înflăcăraţi ca Simion Florea Marian, Ciprian Porumbescu, Vasile Bumbac, Ştefan Ştefureac, care, alături de alţii, au menţinut trează conştiinţa naţională a poporului român.

„În Ţara mândră a fagilor, În vechiul ei pământ Ce are-n sine oasele Lui Ştefan. Erou sfânt. Un falnic glas ne zguduie Din somnul nostru greu:

Uniţi să fim în cuget,

NICOLAI OPREA

212

Uniţi în Dumnezeu.” Imnul Societăţii Arboroasa,

Versuri: Tudor Ştefaneli, Muzica: Ciprian Porumbescu, 1875,

(primul cântec patriotic al compozitorului)

Harta etnografică a Bucovinei, autor I. Nistor, 1910

„cel mai de seamă istoric al Bucovinei” aşa cum a fost caracterizat de marele Nicolae Iorga


213

Aici, în marea Sală a Unirii, 1228 delegaţii, unindu-şi glasul cu cei 100.000 de oameni veniţi din toate colţurile Transilvaniei la Mare Adunare de la Alba Iulia şi exprimând voinţa românilor de pretutindeni, au proclamat solemn Unirea Transilvaniei cu România.

NICOLAI OPREA

214

C.P.I. – Cernăuţi – Palatul Mitropolitan

Cernăuţi – Palatul Mitropolitan

Sala Sinodală unde a avut loc Congresul care a hotărât unirea Bucovinei cu România


215

Jude ţul Suceava – cu capitala la R ădăşeni „Îndată după răpirea Bucovinei, în amintirea unuia din judeţele pierdute în capitala căruia îşi avusese cuibul, acel, Şoim voinic şi tare, Ce ţinea pieptul la hotare Ca un zid de apărare, se reînfiinţă judeţul Suceava, luându-se parte din judeţele: Botoşani, al Hârlăului şi Cârligăturei (foste, ultimul având reşedinţa la Târgul Frumos), al Romanului şi al Neamţului. Isprăvnicia judeţului fu instalată mai întâi în satul Rădăşeni şi, mai târdiu, întemeindu-se târgul Şoldăneşci, zis apoi Folticeni, se mută aici. Aşedat la nordul României (nord vestul Moldovei) judeţul Suceava este judeţ de munte cuprins între Bucovina, Transilvania şi Judeţele Neamţ, Roman, Iaşi şi Botoşani. Judeţul Suceava până la 1886 era împărţit în patru plăşi, Şomuzul, Moldova, Muntele şi Siretul. În anul arătat se formară numai trei plăşi, alipindu-se cele dintâi doă sub numele Şomuz Moldova, iar anul acesta (1892), cu noua împărţire administrativă s’au făcut şese plăşi şi anume: 1) Muntele, cu reşedinţa Sub-prefecturei în Broşceni; 2) Moldova de sus, cu reşedinţa în Cornu Luncei, (comuna Mălini); 3) Moldova de jos cu reşedinţa în Ciumuleşci; 4) Şomuzul cu reşedinţa la Giurgeşci; 5) Siretul de sus, cu reşedinţa în Târguşorul Lespedi şi 6) Siretul de jos, cu reşedinţa în târgul Paşcani. Marca (stema n.a.) judeţului este trei bradi, semnul întinselor păduri de răşinoase. În ordine eclesiastică, el face parte din eparhia Iaşilor. În privinţa militară el face parte din corpul IV de armată cu sediul în Iaşi, Divizia 8 de infanterie cu sediul în Botoşani şi e sediul Brigadei 16, Regimentul Sucéva No.16. În ordinea judiţiară are un tribunal de I-a instanţă, 3 judecătorii de ocol şi este de resortul curţei de apel Iaşi.

NICOLAI OPREA

216

Din punct de vedere politic judeţul Sucéva dă 5 deputaţi şi 3 senatori şi 24 consilieri judeţeni. Mănăstirile din judeţul Sucéva sunt: Probota, Râşca, Slatina şi schiturile Rarău, Boureni, Preuteşci şi Brăteşci, afară de care mai sunt monastirile lipovenesci de călugări şi maici din Manolea. În Judeţul Sucéva sunt: un gimnaziu clasic în Folticeni, „Alecu Donici”, înfiinţat în 1870, cu 10 profesori având un frumos local clădit de stat, două şcolé primare urbane de băieţi şi de fete în Folticeni şi o şcoală primară mixtă, întreţinută de Dir. C.F.R. în gara Paşcani.

În Judeţul Sucéva sunt trei spitaluri, din care: 2 în Folticeni: Stamati – Judeţean cu 26 paturi şi cel istraelit cu 15 paturi şi unu rural, la Mănăstirea Slatina cu 40 paturi. Exacta suprafaţă a judeţului e necunoscută chiar de Corpul tehnic al judeţului, aproximativ, însă judeţul Sucéva are 331, 333 fălci sau 474.533,46 hectare. Populaţia judeţului, după ultimul recensământ din 1890 fiind de 115.483 suflete, revenind de fiecare locuitor câte 4 hectare şi 11 arii”.

George Ioan Lahovari, Dicţionar Geografic al României, 1902


217

Arta contemporan ă de for (sculptura, pictura monumental ă, mozaicul)

Un aport însemnat la încărcarea cu semnificaţii a spaţiului urban îl are arta contemporană de for. Funcţiile artei de for sunt: memorialistică, educativ-patriotică, simbolic-semnificativă şi decorativă. Dintre lucrările de sculptură monumentală aflate pe teritoriul municipiului Suceava înainte de 1944 amintim: bustul lui Ciprian Porumbescu de Ion Cârdei (1933) amplasat în parcul din faţa Prefecturii, bustul lui Simion Florea Marian de Gh. Bilan (1935) din faţa casei memoriale cu acelaşi nume şi bustul lui Ştefan cel Mare de Gh. Bilan (1937) din holul colegiului ce poartă numele gloriosului domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare. (Prima statuie din Suceava a fost bustul împăratului Franz-Iosef, 1908, azi dispărută.) Repertoriul actual al monumentelor de for public existente în municipiul Suceava cuprinde şi următoarele sculpturi: Petru Muşat (Paul Vasilescu, 1976 – bronz turnat – amplasat în faţa Casei Culturii), Ştefan cel Mare (monumentul de circa 4 m înălţime a fost realizat de Eftimie Bârleanu şi Vasile Florea în 1958, amplasat fiind pe latura dreaptă a Muzeului de Ştiinţe Naturale, a fost mutat ulterior în curtea Liceului Militar din Câmpulung Moldovenesc).

Ştefan cel Mare (Eftimie Bârleanu, 1977; bronz turnat şi patinat; statuie ecvestră amplasată în Parcul Cetăţii – cuprinde şi două basoreliefuri pe soclu: scenă de luptă şi, respectiv, scenă de la Curtea Domnului).

Petru Rareş (Gh. Covalschi – 1977, bronz turnat) în faţa Muzeului de Ştiinţele Naturii – pe locul Statuii lui Ştefan cel Mare (1958).

Costache Negri, Alecu Russo şi Mihail Kogălniceanu (Gh. Covalschi, 1973 – bronz turnat – parcul Tribunalului).

NICOLAI OPREA

218

Avânt (Elena şi Ernest Kasnovschi - 1967, bronz turnat în faţa Liceului Petru Rareş), Aruncătorul de ciocan (Ion Jalea, 1977 în Parcul Universităţii), Bucuria vieţii (Dimitrie Căilean şi Vl. Predescu, 1977 – piatră şlefuită parţial – în faţa Policlinicii), Constructorul (Petru Balogh, 1963 – piatră şlefuită, în curtea Liceului Samoil Isopescu), Familia Brâncoveanu (Sánta Ginete, 1978 – bronz turnat, patinat – lângă magazinul Bucovina), Monumentul Eroilor din 1917 (troiţă din lemn – în centrul cimitirului Pacea – ridicat la 27 august 1924), Monumentul Eroilor din 1916-1918 şi 1944-1945 (ridicat în 1951 – strada Cetăţii), Monumentul eroilor căzuţi în războiul pentru întregirea neamului (1922 – în parcul din faţa Cinematografului Burdujeni), Monumentul Eroilor din 1944 (parcul central, 1965), Monumentul Eroilor sovietici (1950, Strada Cetăţii).

Troiţa din faţa Tribunalului Suceava, ridicată în memoria victimelor comunismului (1990)

Bustul lui Eminescu (V.Moisuc – bronz turnat) 1992 lângă Biserica „Sfântul Nicolae”.

Pictura murală „Miori ţa” (mozaic) – elemente decorative dispuse în registre şi benzi cu motive folclorice, vegetale („Pomul vieţii”, brazi, flori), zoomorfe (oi, capre, păsări), cosmogonice (soarele, luna, stelele) şi geometrice (spirale, cercuri) organizate într-o concepţie originală, sugerează viaţa locuitorilor din Bucovina (peretele de sud a blocului turn din Areni).

Pictura murală „Primăvara” (mozaic) – Bd. 1 Mai bolc H3 – pictura sugerează un peisaj de pădure, stilizat, cu elemente vegetale (foioase şi conifere), organizate în trei benzi, având dispus în centru un copac înconjurat de păsări.

Pictura murală „Nunta” (mozaic) – Bd. 1 Mai bloc H2. Elemente decorative din figurile antropomorfe (zmei, flăcăi în costume populare stilizate, dansând şi bărbaţi călări), zoomorfe (păsări, cai) sau din motive vegetale (ramuri, copaci) sugerează, toate, o continuă mişcare.

Pictura murală „Vânătoarea” (mozaic) – Bd. 1 Mai bloc H1 – redă schematizat o scenă de vânătoare medievală, în care elementele antropomorfe – vânători cu arcul, „viteji” călări


219

suflând din corn de vânătoare – sunt predominante; în centrul picturii este înfăţişat un falnic cerb ce urmează a fi vânat.

(Toate picturile de mai sus au fost realizate în anul 1967 de un colectiv condus de Gh. Popescu)

Pictura murală „Cântarea Ţării de Sus” (mozaic) pe latura sudică a Casei Culturii a fost realizată în 1973 de către un colectiv de pictori compus din: C. Crăciun, C. Berdilă, Paul Gherasim şi Mihai Horea).

Pictura murală realizată în 1966 de C. Demetrescu şi V. Varga (decorează un panou al Liceului „Petru Rareş”) şi sugerează o compoziţie metaforică, elanul, frumuseţea şi optimismul tinereţii.

Odă muncii (1979) – pe faţada întreprinderii Romups – autori Traian Brădean şi Iacob Lazăr.

Mozaicul din piaţa centrală (Piaţa Casei Culturii) înfăţişează simbolic imagini din istoria trecută şi prezentă a acestor locuri. Ciprian Porumbescu (1853-1883) primul muzician român modern de renume internaţional, s-a născut pe meleagurile Ţării de Sus la Şipotele Sucevei. Prin anii petrecuţi la Suceava a fost strâns legat de capitala Moldovei. Aici el şi-a făcut studiile între anii 1863-1873. Tot la Suceava, Ciprian Porumbescu a intrat în contact cu vestitul taraf al lui Grigore Vindereu, un adevărat Barbu Lăutarul al Bucovinei.

NICOLAI OPREA

220

C.P.I. Suceava, Parcul oraşului şi monumentul lui Ciprian Porumbescu


221

C.P.I. Bustul lui Ciprian Porumbescu

C.P.I. Muzeul memorial „Ciprian Porumbescu”

NICOLAI OPREA

222

Fondul documentar memorial „Simion Florea Marian” s-a inaugurat ca unitate muzeistică în iunie 1974. clădirea, construită în sec. al XVIII-lea, a aparţinut iniţial baronului Ariton Kapri (1828). În anul 1886, Simion Florea Marian a reuşit să cumpere casa, cu terenul înconjurător şi celelalte construcţii. Aşa cum anunţă placa comemorativă fixată pe perete, la intrare, în 1932, când se împlineau 25 de ani de la moartea lui Marian, casa aceasta a fost „câştigată cu condeiul” şi aici „a trăit şi a lucrat academicianul Simion Florea Marian, care a cules şi studiat roadele înţelepciunii şi simţirii poporului român”. Printre oaspeţii de seamă ai acestei case, primiţi de Simion Florea Marian sau de Liviu Marian (fiul său), se numără: Mihail Eminescu, A.D. Xenopol, Petru Poni, Gavril Musicescu, Ion Bogdan, T.T. Burada, T.V. Ştefanelli, Artur Gorovei, Badea Cârţan (venit la Putna în 1904 la comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare), Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Ion Minulescu, Şt.O. Iosif, Dimitrie Anghel, Eugen Lovinescu, A. de Hertz, George Tofan, Ion Nistor ş.a.

C.P.I. Bustul din faţa Casei memoriale „Simion Florea Marian”


223

C.P.I. Casa memorială „Simion Florea Marian”, Ed. „Muşatinii”, 2002

C.P.I. Casa memorială „Simion Florea Marian” – interior expoziţie, Ed. Muzeul Naţional al Bucovinei

NICOLAI OPREA

224

C.I. Statuia lui Ştefan cel Mare

(mutată pe platoul Liceului Militar – Câmpulung Moldovenesc)


225

C.P.I. Cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare şi statuia ecvestră

Statuia lui Petru Muşat

NICOLAI OPREA

226

Aspecte din via ţa cultural-artistic ă şi sportiv ă a Sucevei

C.P.I. Suceava, Ed. „Meridiane”, foto Ion

Petcu


227

C.P.I. Mască populară de Anul Nou „Berbecul” Ed. Muzeul Sucevean

C.P.I. Prima echipă de fotbal în Divizia „A” a Sucevei

NICOLAI OPREA

228

Imaginea de azi a Sucevei

Actualul oraş Suceava, aproape în totalitate nou, cu altă identitate, posedă mai mult o arhitectură de structuri, nu de faţade, ea fiind funcţională, dar nu estetică. Probabil, şi sigur, că această înnoire forţată a oraşului care astfel ascunde vechimea sa, a fost încă un argument pentru autor de a căuta (şi sper că a şi găsit) mijloacele de a atrage atenţia asupra a ceea ce a fost cu adevărat Suceava, un oraş care a avut vechi tradiţii şi legături cu lumea un oraş cu adevărat european.

C.P.I. Suceava, Ed. „Meridiane”, nr. 4674


229

C.P.I. Vedere din Suceava, Ed. „Meridiane”, 1970

C.P.I. Cvartalul „Ana Ipătescu”, Ed. „Meridiane”, nr.5288

NICOLAI OPREA

230

C.P.I. Vedere din Suceava, Ed. „Meridiane”, nr.3663

C.P.I. Suceava – Institutul Pedagogic,

(actuala Universitate „Ştefan cel Mare”) foto C. Vladu, Ed. „Meridiane”


231

C.P.I. Suceava – Vedere din centru, Ed. „Meridiane”, nr.20839

C.P.I. Suceava – Hotel „Arcaşul”, Ed. „Meridiane”, nr. 13986

NICOLAI OPREA

232

C.P.I. Aspecte din Alimentaţia publică. Interioare: restaurantul „Arini”, restaurantul „Casa Bucovineană”, crama „Bachus”,

Ed. I.S.Recom

C.P.I. Suceava – Banca Naţională, cod 52/68


233

C.P.I. Suceava, Ed. „Meridiane”, nr.10556

C.P.I. Suceava – Bulevardul G.Enescu, Ed. „Sport Turism”, nr.14271

NICOLAI OPREA

234

C.P.I. Suceava – Hotel „Bucovina”,

Ed.„SportTurism”, nr.9744

C.P.I. Suceava – Magazinul universal „Bucovina”,

Ed. „Meridiane”, nr. 17194


235

C.P.I. Planetariu, Tiparul „Terra Design”, nr.8

C.P.I. Casa de Cultură, Ed. „Muşatinii”, 2002

NICOLAI OPREA

236

C.P.I. Suceava – Piaţa „23 August”, Ed. „Meridiane”, nr. 6605

C.P.I. Suceava, foto Ion Petcu, Ed. „Meridiane”


237

C.P.I. Suceava – Blocul turn, cod 48/68

Suceava – Casa de oaspeţi

NICOLAI OPREA

238

C.P.I. Suceava – Casa de Cultură, Prefectura. „Art Design” Sv. 002XR

C.P.I. Suceava, Ed. „Terra Design”, Sv. 7


239

C.P.I. Suceava, „ArtDesign”, Sv.004XR, 2002

C.P.I. – Dr. George Popovici (care semna poeziile cu pseudonimul

T.Robeanu)

NICOLAI OPREA

240

BLIBLIOGRAFIE SELECTIV Ă

Almaş, Dumitru, Popasuri la vetrele istoriei româneşti;

Editura Didactică şi PedagogicăBucureşti 1981; Adam, Sergiu Ctitorii muşatine, sec. XIV-XVI, Cluj, 2001; Andronic, Mugur, Nesterov, Tamara, Toate drumurile duc la

Putna, Suceava 2001; Boca, Valeriu, Doboş, Din trecutul Sucevei, Cernăuţi, 1938 -

Prof. Bănăţeanu, Vlad şi student ing. E. Knittce, Ţinutul străjeresc Suceava , Cernăuţi 1939;

Bojoi, Ioan şi colectivul, Suceava, Ghid turistic al judeţului, Bucureşti, 1979;

Buzatu, Gheorghe, Lemny, Ştefan, Saizu, I., Eminescu sens, timp şi devenire istorică, Iaşi, 1988;

Ciurea, Vasile, Vechiul ţinut al Sucevei, Ed. „Cartea Românească“, Bucureşti;

Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti, 1982;

Daşchievici, Animpodist, Ceva din trecutul oraşului Suceava, Tipografia lui Hermann Beiner, Suceava, 1899;

Draguţ, Vasile, Arta românească, Bucureşti 1982; Drîmba, Ovidiu, Istoria culturii şi civilizaţiei, Bucureşti

1982, vol. I; Draguşanul, Ion, Suceava sub povara istoriei, Suceava 2002; Dragomir, Laurenţiu, Monumente istorice şi de arhitectură

din ţinutul Cernăuţilor - Bucureşti 2000; Eminescu, Mihai, Poezii, Ed. Librăriei „Fraţii Şaraga“, Iaşi

1893; Erast, Hostiuc, Schiturile şi sihăstriile Bucovinei de

altădată, Cernăuţi 1936; Epuran, Gheorghe, Circuit în Moldova de nord, Bucureşti

1968; Emandi, Emil-Ioan, Muzeul de Istorie Suceava, Bucureşti

1985; Emandi, Emil-Ioan, Cucu Vasile, Ceauşu Mihai, Suceava -

ghid de oraş, Bucureşti 1989;


241

Foit, Grigore, Paranici, Ion, Suceava - ghid, Bucureşti, 1970 Filiala de Reţele Electrice Suceava, Bucovina un istoric al electrificării, incursiune monografică, 1991;

Găinariu, Elena, Costache, Monografia comunei Burdujeni, plasa Bosancea, Judeţul Suceava, Bucureşti, 1936;

Gorovei, Ştefan, Sorin, Muşatinii, Editura Albatros, Bucureşti, 1976;

Grigoraş, Nicolae, Moldova lui Ştefan cel Mare, Iaşi 1982; Hău, Florin, Cetatea de Scaun a Sucevei, Suceava 2002; Istoria românilor vol. IV, redactori responsabili Ştefan

Ştefănescu şi Camil Mureşanu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001;

Istoria românilor vol. IV, redactori responsabili Ştefan Ştefănescu şi Camil Mureşanu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001;

Ionescu, Serafim, Dicţionar Geografic al judeţului Suceava, Bucureşti 1984;

Iorga, Nicolae, Istoria lui Ştefan cel mare, Bucureşti, 1966; Iorga, Nicolae, Istoria poporului românesc, Bucureşti,

1985; Iacobescu, Mihai, Din istoria Bucovinei, Bucureşti, 1993; „Magazin Istoric“, Colecţia revistei - 1967- 2003, Bucureşti; Morariu ,Victor Călăuza Istorică a oraşului Suceava,

Cernăuţi, 1930; Morariu, Leca, Bucovina turistică, Cernăuţi 1943; Matei, Mircea D.,Andronic, Al. , Cetatea de Scaun a

Sucevei, Bucureşti 1967; Matei, Horia C. şi Colectivul sub conducecerea Academ.

prof. Andrei Oţetea, Istoria lumii îndate, Bucureşti 1969; Miclea, Ion, Dulce Bucovină, Bucureşti 1976; Monoranu, Octav, Iacobescu M., Paulencu, Dragomir,

Suceava, Mic îndreptar turistic, Suceava 1979; Marian, Simion-Florea, Legende istorice din Bucovina,

Junimea, 1981; Moisescu, Cristian, Musicescu, Maria-Ana, Şirli, Adriana,

Putna, Bucureşti 1982;

NICOLAI OPREA

242

Matei, Mircea D., Emandi, Emil-Ion, Cetatea de Scaun şi Curtea Domnească din Suceava, Bucureşti 1988;

Miron, V., Gheorghe, Ceauşu, M. Şt., Caproşu, I., Irimescu, Gavril, Suceava, File de istorie - documente privitoare la istoria oraşului 1388-1918, Bucureşti 1989;

Monteoru, N., Suceava- pagini de monografie, Suceava 1997;

Nicolescu, Corina, Case, conace, şi palate vechi româneşti, Bucureşti 1979;

Neagoe, Manole, Pagini legendare din istoria poporului român, Bucureşti 1981;

Nistor, Ion, Istoria Bucovinei, Bucureşti 1991; Nistor, Ion, Istoria Basarabiei, Chişinău 1991; Papacostea, Şerban, Ştefan cel Mare - domn al Moldovei,

Bucureşti 1990; Dr. Popovici, Eusebie, Din istoricul Liceului „Ştefan cel

Mare“ din Suceava 1860-1935, Suceava 1935; Popescu, Marin, Matei, Personalităţi din evul mediu

românesc, Bucureşti, 1981; Pînzariu, Ştefan, România, o perspectivă inedită, Ed.

Fundaţiei Culturale Române, 2002; Dr. Reli, Simion, Călăuza monumentelor religioase, istorice

din Eparhia Bucovinei, Cernăuţi 1937; Romstofer, K. A., Cetatea Sucevii, Ed. Academiei Române,

Bucureşti 1913; Repertoriul monumentelor şi obiectelor de artă din timpul

lui Ştefan cel Mare, Ed. Academiei Române, Bucureşti 1958; Ursu, Ioan, Ştefan cel Mare, domn al Moldovei de la 12

aprilie 1457 - până la 2 iulie 1504, Bucureşti 1925; Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, Bucureşti 1985; Zidăriţă, Ştefan, Suceava Ghid turistic al regiunii, Bucureşti

1961; Xenopol, A.D., Istoria Românilor vol. I-IV, Iaşi 1891;


243

NICOLAI OPREA

244

Cuprins

Primele capitale ale Moldovei ......................................................... 9

Baia ................................................................................................. 9

Siret ............................................................................................... 12

Suceava – atestări documentare .................................................... 16

Suceava – străveche vatră de istorie ............................................. 18

Cetatea Sucevei ............................................................................. 19

Suceava – Prima reşedinţă mitropolitană şi cea

de a treia capitală a Ţării Moldovei .............................................. 47

Monumente de artă şi arhitectură destinate cultului ..................... 48

Dimensiunile europene ale Sucevei ............................................... 94

Evoluţia oraşului Suceava ............................................................. 95

Imagini din Suceava de altă dată ................................................ 121

Profilul urban al oraşului Suceava ............................................ 139

Arhitectura veche a Sucevei ........................................................ 164

Străzile Sucevei ............................................................................ 181

Cartierele Sucevei ........................................................................ 187

Momente în evoluţia oraşului ...................................................... 200

Mihai Eminescu şi Bucovina ....................................................... 203

Bucovina ...................................................................................... 206

Frontierele Bucovinei cu Moldova .............................................. 209

Judeţul Suceava cu capitala la Rădăşeni .................................... 214

Arta contemporană de for ........................................................... 216

Imaginea de azi a Sucevei ........................................................... 227

Bibliografie .................................................................................. 239


245

75986664 Suceava Cronica Ilustrata

Documents

Transcript of 75986664 Suceava Cronica Ilustrata