John Mearsheimer

John J. Mearsheimer (n. decembrie 1947) este profesor de Ştiinţe Politice la Universitatea din Chicago. Este teoretician al Relaţiilor Internaţionale. cunoscut pentru cartea sa despre realismul ofensiv, Tragedia politicii de forță. Mearsheimer a publicat și articolul “Lobby-ul israelian şi politica externă americană”, care s-a transformat ulterior într-o carte, semnată împreună cu Stephen Walt.

  A devenit profesor în 1984, profesor titular în 1987, fiind numit R. Wendell Harrison Distinguished Service Professor în 1996. Între 1989-1992, a fost preşedinte al departamentului. El este, de asemenea, membru în cadrul Comitetului pentru programul de absolvent de Relaţii Internaţionale şi co-director al Programului International privind Politica de Securitate.

Mearsheimer a scris pe larg despre politica de securitate naţională şi teoria relaţiilor internaţionale, în special despre realism.

Mearsheimer a fost critic față de războiul împotriva Israelului dus de Hezbollah în vara anului 2006. El a argumentat că strategia Israelului a fost sortita eşecului, deoarece s-a bazat pe presupunerea că prin intermediul aviației Israelul va putea învinge Hezbollah. Războiul, a argumentat el, a fost un dezastru pentru poporul libanez, precum şi un regres major pentru Statele Unite şi Israel. Lobby-ul izraelian, a spus el, a jucat un rol-cheie în acest deznodământ, prin împiedicarea Statele Unite de a exercita o influenţă independenta .

El a fost, de asemenea, un critic al intervenției Israelului împotriva forțelor Hamas în Fâşia Gaza, care a început în decembrie 2008. Acesta a susţinut că relaţiile dintre Israel şi palestinieni se vor agrava în anii următori

Mearsheimer subliniază faptul că singura speranţă pentru Israel să pună capăt conflictului cu palestinienii este să pună capăt ocupaţiei, permițând palestinienilor să aibă propriul stat în Gaza şi Cisiordania. În caz contrar, regimul din Israelul se poate transforma într-un regim de apartheid, cu rezultate dezastruoase nu numai pentru Israel, dar şi pentru Statele Unite şi palestinieni.

Lobby-ul israelian şi politica externă americană

Realismul Ofensiv

John Mearsheimer este exponent al unei ramuri a teoriei realiste numită realismul ofensiv. Realismul ofensiv este o teorie structurala care, spre deosebire de realismul clasic al lui Hans Morgenthau, dă vina concurenţei securitatii în rândul marilor puteri privind ierarhia sistemului internaţional, nu pe natura umană. În contrast cu o alta teorie realistă , realismul defensiv al lui Kenneth Waltz. Realismul ofensiv susţine că membrii sistemului nu sunt mulţumiti cu o anumită cantitate de putere, ci caută să obțină hegemonia.    Având în vedere dificultatea de a decide cât de multa putere este suficienta pentru azi şi mâine, marile puteri recunosc că cea mai bună cale de a-și asigura securitatea este de a realiza hegemonia acum.

În această lume, nu există nici un astfel de lucru ca puterea status quo-ului, deoarece, conform lui Mearsheimer, "o mare putere, care are un avantaj asupra rivalilor de putere este probabil să se comporte mai agresiv," El a respins, de asemenea, teoria păcii democratice, care susţine că democraţiile nu declanșează decât rar sau niciodată războaie.

Pentru mulţi autori neorealişti contemporani nu se întrevădperspectivele unei schimbări semnificative în natura securităţii în lumeaerei „post război rece“. Având ca argumente Războiul din Golf,dezintegrarea violentă a fostei Iugoslavii şi a unor părţi din fosta UniuneSovietică, ei au evidenţiat că vom continua să trăim într-o lume aneîncrederii şi a competiţiei constante în sfera securităţii. Nu se neagăexistenţa unor acțiuni de cooperare între state, dar se apreciază că ele se realizează cugreu, iar susţinerea lor este dificilă. În opinia curentului de nuanţăpesimistă, există doi factori care continuă să creeze dificultăţi cooperării,chiar şi după schimbările radicale de după 1989. Primul factor rezultă dinperspectiva recurgerii la înşelăciune. Cel de-al doilea decurge din interesulpe care statele îl au în privinţa a ceea ce este cunoscut sub denumirea decâştiguri relative.

Dificultăţile cooperării între state

Autori ca Waltz şi Mearsheimer nu neagă că statele coopereazăadesea, iar în epoca „post război rece“ au apărut mult mai multeoportunităţi pentru acţiuni comune. Totuşi, ei consideră că există limiteclare în planul cooperării deoarece statele au fost întotdeauna şi vorrămâne temătoare de posibilitatea de a fi înşelate de către eventualiiparteneri în modul de îndeplinire a acordurilor încheiate şi că o astfel deatitudine ar asigura beneficiarului câştigarea unor avantaje. Riscul este considerat a fi deosebit de important, dat fiind naturatehnologiei militare moderne, capabilă să provoace schimbări rapide înechilibrul de putere dintre state. În opinia lui Mearsheimer, o asemeneadezvoltare ar putea crea o fereastră de oportunitate pentru partea careÎnşeală, provocând o înfrângere decisivă statului victimă. Statelerealizează în ce constă pericolul şi, deşi ele aderă la alianţe sau semneazătratate de control al armamentelor, rămân precaute şi conştiente de nevoiade a-şi asigura, în ultimă instanţă, propria lor securitate naţională.

Aceasta este una din raţiunile pentru care, deşi au fost adoptate Acordurile privindReducerea Armamentelor Strategice (1990) şi extinderea Tratatului deNeproliferare (1995). Puterile nucleare continuă să-şi menţină activă oparte din arsenalul nuclear.

Cooperarea este frânată, de asemenea, în opinia lui Mearsheimer ,pentru că statele tind să fie interesate de „câştiguri relative“ în detrimentul„câştigurilor absolute“. În loc să fie interesate de o cooperare în carecâştigă amândoi partenerii, statele sunt preocupate întotdeauna de cât demult câştigă în comparaţie cu partenerul de cooperare. Deoarece toatestatele vor încerca să-şi maximizeze câştigurile într-un mediu internaţional competiţional nesigur şi erodat de neîncredere, cooperarea va fi dificil derealizat şi greu de menţinut. O asemenea viziune asupra problematicii cooperării în lumea „postrăzboi rece“ nu este împărtăşită, totuşi, de toţi autorii, chiar în cadrul şcoliineorealiste. Există un curent de opinie larg răspândit între oameni politicişi oameni de ştiinţă ,că viziunea tradiţională sau viziunea standardneorealistă asupra relaţiilor internaţionale ar trebui modificată sau chiarînlocuită. Opoziţia la neorealismul standard îmbracă o varietate de forme.Pentru a ilustra căile alternative de gândire a securităţii internaţionale dupăanii ’90 au fost luate în consideraţie abordări diferite. Desigur, existădiferenţieri importante între modul de abordare a problemelor de cătrediferiţi autori. Totuşi, ei împărtăşesc aproape în unanimitate un punct devedere comun: în viitor este posibilă o securitate internaţională maieficientă prin cooperare.

Office Address:Political Science DepartmentUniversity of Chicago5828 S. University AvenueChicago, IL 60637  Office Numbers:Office Phone: 773-702-8667Office FAX: 773-702-1689

  E-mail: j-mearsheimer@uchicago.edu