Izvoare codrene nr 8

Izvoare Codrene nr. 8

1

VASILE DAN MARCHIŞ Izvoare Codrene, previziune împlinită! Dintre cei peste 30 de colaboratori pe care i-a avut şi îi are revista "Izvoare codrene" eu sunt singurul pe „ordinea de zi”din localitatea Asuaju de Sus, cu toate că locuiesc la fix 12 metri de Şcoala Generală cu clasele I-VIII, şi la cam 70 de metri de Primărie, exact spus, peste drum de aceste instituţii. Dar iată, că revista"Izvoare codrene" a fost luată prin "surprindere"de inginerul Vasile Dulf, când domnia sa a făcut istorie locală sprijinind integral publicarea şi lansarea numărului 5 al revistei respective. Sigur că la acest număr şi-au anunţat contribuţia şi alţi codreni,dar ne-am înclinat spre dorinţa individuală a distinsului inginer silvic. Este de apreciat faptul că prin acest act de cultură,domnul mai sus amintit a intrat în rândul personalităţilor de calibru pe plan cultural, social, didactic, economic şi cu voia tuturor şi politic a personalităţilor care au sprijinit unul sau mai multe numere ale revistei Izvoare codrene: Ioan Călăuz,Virgil Prună, Nicolae Bud, Aurora Puşcaş, Gelu Dragoş, Lucica Dragoş, Lucian Morar, Dumitru Domuţa, Emil Domuţa,Vasile Morar, Florica Bud, Nicolae Scheianu, Pamfil Godja, Gelu Dragoş jr, şi subsemnatul. Menţionez faptul că fără aportul adus de domnii mai sus menţionaţi ar fi fost greu sau poate imposibil de desfăşurat lansările celor 5 numere ale revistei Izvoare codrene, care au avut loc pe rând la: Baia Mare, Mireşu Mare, Asuaju de Sus,Ulmeni. Domnii mai sus prezentaţi nu sunt din Asuaju de Sus, cu excepţia domnului Vasile Dulf. Nu mă pomenesc pe mine, sic".Asta face dovada că revista IZVOARE CODRENE" a depăşit dimensiunea de publicaţie cu rază medie de cultură, literatură, artă, etnologie şi cu substrat tradiţional. Pe lângă aceste lucruri, jurnaliştii Ion Burnar, Gheorghe Peter, Dragomir Ignat, Ioan Romeo Roşiianu, Anca Goja, Nicu Scheianu, au dat o dimensiune aparte revistei noastre, publicând texte în diferite ziare şi reviste, legat de acest aspect.


2

De aici se vede că "imunitatea" culturală şi politică nu se prinde de oricine!!!.Cu toate astea, sunt multe comune în "Ţara Codrului. Dar ce comune minunate!!! Una dintre ele este comuna Fărcaşa. Iată că zilele trecute domnul Mircea Pauşeniuc din comuna respectivă, mai nou colaborator fidel al revistei noastre, a primit acordul din partea domnului Ioan Stegeran, Primarul comunei Fărcaşa, să organizăm în această localitate, SĂRBĂTOAREA REVISTEI IZVOARE CODRENE, EDIŢIA I, 28 MAI,2012, eveniment la care v-a fi lansat numărul 8 al publicaţiei respective. Sigur că prin acest act de cultură, domnii Ioan Stegeran şi Mircea Pauşeniuc vor intra în istorie drept co-iniţiatori ai SĂRBĂTORII PRIMEI REVISTE DE CULTURĂ, LITERATURĂ, ARTĂ, ETNOLOGIE ŞI SUBSTRAT TRADIŢIONAL DIN "ŢARA CODRULUI" VIOREL POP

COMUNA FĂRCAŞA, ARC PESTE TIMP Scăpat din strâmtorile Ţicăului, Someşul îşi domoleşte apele în drumul său spre Tisa, purtând în valurile sale istoria zbuciumată a locuitorilor de pe ambele sale maluri. Din cele mai vechi timpuri, oamenii acestor locuri şi-au legat destinele de existenţa râului. La începutul mileniului al doilea al erei noastre, conduşi de voievodul Gelu, locuitorii acestor meleaguri şi-au vărsat sângele daco-roman, care le curgea prin vene, apărându-şi glia strămoşeasca în faţa invadatorilor de curând statorniciţi în Câmpia Panonică. Voievodul însuşi a căzut răpus de săgeţile duşmanilor, mistuindu-se în apele Someşului. După căderea sub ocupaţia străină au urmat secole de frustrări şi umilinţe îndurate de urmaşii celor căzuţi pe câmpul de luptă, alături de voievodul lor. Noii stăpâni au acaparat prin forţa armatelor toate bogăţiile acestor locuri, au pus stăpânire pe munca şi chiar viaţa băştinaşilor. Lemnul pădurilor din zona Codrului şi roadele ogoarelor din lunca Someşului luau drumul vestului, transportate fiind în cea mai mare


3

parte, pe apa Someşului. Cu bărci primitive se transporta sarea de la Ocna Dejului, pe firul apei până la Buda, în inima Ungariei. În drumul lor spre Tisa, plutele şi bărcile, care transportau sarea, atât de necesară şi preţioasă în Pusta ungară, acostau pentru o noapte de odihnă la locul unde Valea Bârsăului îşi vărsa apele în albia Someşului.Plutaşii şi barcagii îşi aprindeau noaptea focuri în jurul cărora se incălzeau şi se veseleau, timp în care mistreţii, ciutele şi căprioarele veneau să se adape din apa râului, numai lupii, înspăimantaţi de vâlvataia focurilor, urlau sinistru si ameninţător. Legenda spune că frumuseţea acestor locuri, dar mai ales spectacolul oferit de haitele de lupi, îi fascinau pe cei care poposeau aici pentru o noapte. Din această cauză locul acesta a fost denumit “Farcasakhaz” (adica “Locul de la lupi”). Cu timpul, pe vale în sus, oamenii acelor timpuri şi-au construit adăposturi permanente pe uliţa ce urcă spre izvorul numit Ştiubei, iar localitatea a fost menţionată în documentele vremii sub denumirea Farkasasszo(Fărcaşa). Locuitorii acestei aşezări erau urmaşii acelora care şi-au jertfit viaţa alături de voievodul lor,în lupta cu năvalitorii străini. Secole de-a rândul, oamenii locului şi-au câştigat existenţa muncind pământul în timp ce suportau nedreptăţile sociale din partea stapânilor vremelnic instalaţi. In anul 1904 au venit in localitatea Fărcaşa 17 familii de maghiari, care şi-au cumpărat proprietăţi de la nobilul ungur Kalai, cel care deţinea în hotarul comunei o moşie şi un conac. Pe deal, spre Poiana Codrului, avea o frumoasă pădure care şi azi îi mai poartă numele: “ Pădurea Karoly”. Dupa ce şi-a vândut moşia, nobilul a plecat în Ungaria, iar conacul părăsit a fost demolat de către săteni în 1918. Din cele 17 familii maghiare, până în zilele noastre, multe s-au reîntors la locurile de baştină, rămânând în Fărcaşa doar puţine familii care îşi duc viaţa în bună înţelegere cu populaţia română majoritară. Mulţi dintre urmaşii acestor familii au realizat căsătorii mixte cu parteneri din familiile româneşti, aceasta constituind un exemplu pozitiv, demn de urmat şi de alte localităţi cu populţie mixtă.


4

Beneficiind de fertilitatea solului din lunca Someşului, de roadele livezilor şi ale viilor de pe dealuri, locuitorii satului şi-au făurit o viaţă prosperă, acordând localităţii dreptul de a fi centru politic si administrativ al comunei, având afiliate satele: Sârbi, Tămaia şi Buzeşti toate amplasate pe malul stâng al Someşului. Locuitorii acestor patru sate au portul şi obiceiurile caracteristice celor două zone folclorice, Codru şi Chioar, la interferenţa cărora le-a semănat Domnul pe Pamânt. Purtat de valul vieţii, cu 52 de ani în urmă, m-am pripăşit şi eu în acestă comună. Am găsit-o şi am perceput-o ca pe o mare si evoluată aşezare rurală, cu legatură rutieră spre Baia Mare, cu o viaţă economică prosperă, cu oameni harnici şi cu credinţă în Dumnezeu. Prin misiunea si vocaţia ce o aveam in cadrul comunei, mi-am adus si eu modesta contribuţie la viaţa spirituală a comunei, în cei peste 50 de ani petrecuţi în sânul comunităţii. In deceniile al şaptelea şi al optulea al secolului trecut, foarte mulţi locuitori ai comunei şi-au câstigat pâinea muncind în zona industrială şi minieră a Băii Mari, cei mai mulţi făcând zilnic naveta cu autocamioanele şi, mai apoi, cu autobuzele. Acest fapt a facilitat dezvoltarea rapidă a comunei. Banii câştigaţi în industrie şi minerit au dat posibilitatea meşterilor de case din Fărcaşa, ca în două decenii să modifice, sub ochii mei, arhitectura caselor şi a dependinţelor gospodareşti. La începutul deceniului al optulea al secolului XX, în centrul de comună, pe lângă vestita moară de cereale existentă, din iniţiativa si prin implicarea directă a unui localnic- Barta Ştefan(Pityu), la Fărcaşa s-a construit o fabrică de sticlărie, unitate care continua tradiţia acestui meşteşug în zonă(în anii 40 în Fărcaşa funcţiona “fabrica din vale”, un atelier în care sticla era topită cu ajutorul lemnului). Fabrica de sticlă a avut la un moment dat peste 650 de muncitori (sticlari,gravori,şlefuitori), toţi provenind din Fărcaşa şi zonele adiacente, iar produsele executate aici erau vestite în toată Europa.Tot prin sârguinţa neobositului Barta Ştefan(fie-i ţărâna uşoară!) s-a construit în deceniul al noualea un Autoservice(în prezent – sediul ISU si al SMURD Fărcaşa). În satul Tamaia, în


5

cadrul CAP-ului a functionat o secţie de împletituri din nuiele de răchită, unde se confecţionau piese de mobilier în stil rustic, exportate în ţări din vestul Europei, fiind mult apreciate. După evenimentele din 1989, în viaţa comunei s-au petrecut schimbări radicale. Ţăranii, deposedaţi de pamânturi prin colectivizare, şi-au recâstigat dreptul de proprietate asupra pamântului. Comuna a cunoscut un real proces de modernizare. Din 1995, comuna Fărcaşa s-a racordat la reţeaua naţională de gaz metan, astăzi existând doar un număr nesemnificativ de locuinţe care nu beneficiază de gazul metan. Din anul 2000 viaţa comunei a intrat pe un nou făgaş. La algerile locale de atunci, în funcţia de primar a fost ales domnul Ioan Stegeran, fiu al comunei, născut şi crescut în satul Sârbi într-o familie modestă, cinstită şi cu credinţă în Dumnezeu. El insuşi şi-a insuşit din familie credinţa în Cel-de-Sus şi s-a hotărât s-o fructifice în favoarea consătenilor, înfruntând cu stoicism riscurile funcţiei.În timpul campaniei electorale din anul 2000, într-o discuţie amicală, chiar la locuinţa sa, l-am intrebat: -Domnule Stegeran, sunt mulţumit în sinea mea, că unul dintre foştii mei elevi, prin muncă, a reuşit în viaţă să ajungă un prosper om de afaceri după 1989. Sunteţi proprietarul firmei de transport “Hagero”, ceea ce insemnă mult în societatea actuală.Aveţi o familie frumoasă şi din punct de vedere material şi spiritual tot ceea ce vă trebuie pentru o viaţă liniştită şi lipsită de grija zilei de mâine. Să nu mă intelegeţi greşit! Nu pretind că aş avea ,neapărat, vreun merit personal în formarea ca om şi în ascensiunea dumneavoastră, dar îmi permit să vă întreb sincer: Ce v-a determinat să vă depuneţi candidatura pentru funcţia de primar al comunei? Cum pe acest om vorbăria multă şi fară sens nu-l caracterizează, după câteva momente de tăcere, mi-a răspuns simplu dar convingător: -Vreau sa demonstrez consătenilor mei ce se poate face în comuna noastră atunci când există voinţă şi când nu sunt alte interese în afară de munca în folosul comunităţii!


6

Şi Dumnezeu a rânduit ca aceste cuvinte să-şi dea rodul cuvenit. A fost ales primar în trei rânduri, cu majorităţi zdrobitoare, îndeplinindu-şi misiunea politică şi socială, dedicându-şi comunei şi locuitorilor ei întreaga vocaţie şi pricepere.Imediat după alegeri, a început restructurarea si modernizarea tuturor instituţiilor din comună, dotându-le cu toate cele necesare,instaurând simţul respectării legii, al ordinei si disciplinei. La nivel de primărie s-au demarat proiecte indrăzneţe, reuşind să se construiască o Sală de sport polivalentă precum şi un teren de sport multifuncţional,cu suprafaţă sintetică şi nocturnă, teren care are şi peste o sută de locuri pe scaune, s-au executat foraje şi s-au finalizat lucrările la Uzina de apă care alimentează intreaga comună cu apă potabilă şi menajeră. S-a dat în folosinţă o parte din reţeaua de canalizare , reţea care urmează să fie finalizată în acest an.De asemenea s-a dat în folosinţă şi o staţie de epurare situată în satul Tămaia. Tot în Tămaia s-au amenajat şi regularizat scurgerile de apă care afectau centrul satului,s-au amenajat cabinete medicale într-o construcţie nouă, s-a construit o noua şcoală, iar la şcoala veche s-a construit o sală de gimnastică.Căminele culturale din comună au fost renovate şi transformate în adevărate lăcaşuri de cultură.La Căminul cultural din Fărcaşa funcţionează şi Biblioteca comunală, unitate care a fost declarată ca fiind una dintre cele mai moderne si funcţionale din judeţ. Tot la capitolul realizari merită menţionate şi lucrările de regularizare si îndiguire ale văii Făget. Valea este betonată pe porţiunea în care străbate satul Fărcaşa. La fel pot aminti si lucrări similare la valea ce tranzitează satul Buzeşti. In toate satele comunei Fărcaşa sunt în curs de finalizare lucrările la construcţia capelelor din cimitire, edificii necesare pentru efectuarea serviciilor religioase la înmormântări.Şi nu numai atât! Ridicându-se deasupra limitelor înguste , care mai există pe tarâm religios, întelegând că pentru toţi credincioşii de sub Soare există un singur Dumnezeu, indiferent de calea pe care merg spre El, primarul a propus, fără umbră de patimă,consilierilor, iar acestia au aprobat, susţinerea materială a tuturor bisericilor de pe raza comunei indiferent de confesiunile religioase.Mai trebuie menţionat că în


7

comuna Fărcaşa mai functionează: o sucursală a unei Bănci, un centru medical de permanentă,deservit de 5 medici şi personalul auxiliar aferent, un Punct de lucru Pompieri al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, o Unitate SMURD, un Serviciu public comunitar local de evidenţă a persoanelor , precum şi un Centru de Poliţie rurală care deserveşte un oraş(Ulmeni) şi zece comune din zona Codru . Nu pot incheia fară să amintesc de cea mai mare realizare economică din comuna Fărcaşa din timpul mandatelor primarului Ioan Stegeran: Fabrica de contactoare electrice “EATON” din Sârbi . Este,aşa cum ii place să spună primarului, “copilul meu de suflet” . Pornită iniţial ca o fabrică în comuna Fărcaşa, sub cupola firmei Moeller din Germania, investiţia din satul Sârbi a intrat ulterior în marea familie a concernului american EATON. Concernul american EATON activează în domeniul sistemelor şi al aparatajului electric, în distribuţia şi controlul energiei, dar şi alte sectoare cum ar fi automotive, fluid power, hidraulic etc. cu peste 70.000 de angajaţi în întreaga lume. Din postura de lider global în acest sector, EATON a achiziţionat grupul Moeller - producătorul de echipamente electrice şi automatizări ,în primăvara anului trecut. Intrarea Moeller Grup în concernul american EATON s-a resimţit benefic şi la nivelul firmei Moeller Electro-Producţie din Sârbi. Pornind de la 15 angajaţi în 2002, firma din Sârbi a ajuns să numere astăzi aproape 2000 de salariaţi. La EATON Sârbi lucreaza muncitori din întreaga zonă a Codrului si Chioarului: din Bicaz,Asuaj,Băita de sub Codru până în Borleşti ,Pomi, Bârsău sau Mireşu Mare şi Iadăra. Si,spre mândria noastră, în miezul poveştii de succes, Eaton Sârbi, stă un manager femeie: Pamela Pop, fiică a comunei. În urmă cu mai bine de un deceniu, când a fost iniţiată această investiţie în Maramureş, Pamela Pop a fost primul angajat al companiei .Pe lângă investiţii, compania a avut în permanenţă un program de implicare în comunitate, deruland o colaborare exemplară cu Primăria Fărcaşa. Ar mai fi multe de spus,dar spaţiul este atât de limitat!


8

Concluzionând, se poate spune că omul acesta a ştiut să obţină banii necesari şi mai ales a ştiut să-i folosescă, cu cap, acolo unde trebuie. Cinste lui şi întregii echipe care-l înconjoară! Îmi amintesc că la una dintre întâlnirile prilejuite de “Zilele comunei Fărcaşa”, un invitat, avizat in domeniu, spunea în cuvântul său: “comuna Fărcaşa a absorbit mai multe fonduri europene decât unul dintre oraşele reprezentative ale judeţului”. Ori, asta însemnă tocmai recunoaşterea capacităţii manageriale a primarului Ioan Stegeran care, impreună cu echipa sa, a ştiut să facă proiecte viabile pentru comunitate. Unii ar putea interpreta că rândurile de faţă au o tentă electorală. Îi asigur că e departe de mine acest gând!. Cât mă priveşte, consider că nu e cazul de aşa ceva, ci doar dorinţa de a arăta cititorilor ce înseamnă “omul potrivit la locul potrivit”. Propaganda electorală nu trebuie să se facă prin cuvinte, ci prin fapte. Si cum domnul primar Stegeran este atât de reticent la vorbă, întotdeauna a făcut mai mult decât a promis prin vorbe. În prezent în comuna noastră sunt în curs de realizare o mulţime de obiective. În centrul de comună este în stadiu de finalizare o şcoală modernă care va fi dotată conform ultimelor standarde europene în domeniu, şcoală în care se vor instrui toţi elevii din comună, se lucrează intens la finalizarea încă a unui bloc construit prin ANL, un bloc cu peste 30 de apartamente în care se vor muta specialişti şi muncitori care lucrează pe raza comunei Fărcaşa, bloc care se adaugă celui existent deja. În viitorul apropiat, Primăria se va muta în noul sediu, un adevărat Palat administrativ, dotat cu toate spaţiile necesare unei administraţii eficiente. Mă simt obligat să menţionez marele sprijin pe care Primaria l-a acordat ,şi-l acordă în continuare, dezvoltării activităţilor culturale din comună. Trebuie menţionat aici infiinţarea unui ansamblu folcloric numit “ Plaiuri someşene”, ansamblu care a avut ,pe lânga multele reprezentaţii naţionale, şi două ieşiri in afara graniţelor ţării: în Serbia şi in Bulgaria. La festivalul din Bulgaria, ansamblul din Fărcaşa s-a întors cu diploma de onoare si medaliile acordate pentru locul trei. De asemenea merită evidenţiată o


9

manifestare devenită permanentă în ultimii 5 ani: Festivalul de colinde, care se desfaşoară în luna decembrie pe parcursul a 4 zile şi la care participă în medie 15-20 de coruri pe an. La una din multele manifestari spirituale care au avut loc în cadrul căminului cultural Fărcaşa, la o lansare de carte, primarul Ioan Stegeran a fost etichetat ca find “cel mai bun primar din Romania”! Desigur, la prima vedere afirmaţia ar putea părea cojuncturală şi puţin forţată, dacă nu ar fi acoperită de fapte. Ea nu-mi aparţine mie, ci unei personalităţi avizate în domeniu, un om care a văzut multe la viaţa lui, un om care cunoscând, prin farmecul meseriei de gazetar, nivelul de dezvoltare al tuturor comunelor din judeţ, şi-a permis sa facă această afirmaţie care se justifică, în opinia sa, prin tot ceea ce s-a realizat în comuna Fărcaşa. Aprecierea de mai sus aparţine reputatului gazetar ,scriitor si om de cultură ,profesorului Ion P.Pop, el insuşi fiind fiu al unui sat de pe valea Someşului. Stimate cititorule! Să nu te îndoieşti nicio clipă de veridicitatea celor scrise în rîndurile de mai sus. Ele scot la iveală o realitate îmbucurătoare care ar putea servi ca exemplu şi pentru alte comunitaţi rurale. Şi, dacă totuşi te încearcă un sentiment de îndoială, îndreaptă-ţi paşii spre comuna Fărcaşa. Fă o deplasare de agrement până la Izvorul Ciorgău la acel loc care, dintr-un izvor din care se adăpau doar sălbătăciunile, a fost transformat într-un loc de popas si recreere. Şi vei mai avea încă multe de văzut! Rândurile de faţă constituie oglinda unor fragmente ale evoluţiei unei comunităţi umane, în traiectoria sa pe spirala timpului. Ancorată puternic în trecutul istoric,comuna Fărcaşa, în prezent, este propulsată pe spirala dezvoltării sale istorice într-un ritm şi într-un mod deosebit. Şi asta spre mulţumirea locuitorilor ei şi spre lauda acelora care se află la cârma Primariei. În incheiere, nu-mi rămâne decât să constat de câtă energie creatoare dispune această comunitate şi câtă înţelepciune şi adevăr se desprind din dictonul popular “ omul sfinţeşte locul“!


10

ÎNV. AURICA BOLOŞ Grupul Şcolar Fărcaşa Obiceiuri si tradiţii, unitate in diversitate A cunoaşte obiceiurile, tradiţiile, folclorul locului în care trăieşti şi convieţuieşti, înseamnă a cunoaşte istoria locului şi implicit a patriei. A cerceta şi a culege folclorul autentic constituie un act de probitate profesională şi morală. A-l valorifica şi transmite mai departe peste generaţii înseamnă a hrăni sufletul poporului tău cu tot ceea ce are el mai frumos şi mai valoros, a contribui la consolidarea culturii naţionale, la îmbogăţirea inestimabilului tezaur al creaţii spirituale a popurului român. Preocupări pentru culegerea şi promovarea folclorului românesc, în satele comunei Fărcaşa, au existat încă din anul 1928, continuându-se cu consecvenţă de-a lungul timpului până în prezent. Cele patru sate ale comunei Fărcaşa fac parte din zona de tranziţie dintre două zone cu bogate tradiţii folclorice Codru şi Chioar, despărţite de râul Someş. În prezent printr-o evoluţie economico-socială spectaculoasă, comuna noastră a atins un nivel de dezvoltare foarte ridicat ,iar elementele de modernitate ar putea sufoca tot ceea ce este, frumos, simplu şi curat, cu alte cuvinte folclorul local autentic. Prin grija oamenilor inimoşi ai comunităţii noastre, fie reprezentanţi ai comunităţii locale, fie dascăli, fii ai satului, care au crescut cu tradiţiile în suflet şi mai ales le-au practicat, le-au rămas în sânge, în minte, în suflet şi vin la rândul lor să le sădească în sufletele celor pe care îi educă învăţându-i să le practice. Astfel generaţii de copii preiau unii de la alţii obiceiurile şi tradiţiile, le practică cu mult drag iar la maturitate sunt mândri că ştiu să joace, să poarte straie populare pe care învaţă să le preţuiască, să le îmbrace cu multă mândrie şi cu mult drag. Dintre manifestările culturale tradiţionale practicate în trecut în comunitatea noastră pot fi amintite: danţul (jocul dominical)


11

d’igănia (mers pe omenie în alt sat), activitatea artistică a corurilor (corul de copii, corul bisericesc). Prin tradiţie danţul constituia o manifestare a cetei fecioreşti, avea rânduieli proprii de alcătuire si funcţionare. Iarna se făcea la şură iar vara în curtea unui sătean. Era principalul loc de intâlnire a tineretului unde se băgau în danţ fetele şi feciorii tineri, se prefigurau viitoarele căsătorii, pentru cei vârstnici, era locul de “prospectare” a unor ospeţe, acola era “opinia publică a satului”. Un danţ avea patru părţi: danţul de arăduit (de inceput), codrenescu (bolundu), învârtita (ardeleanu), săritul (mânănţălul) dansuri care se întâlneau în zonele Codru şi Chioar. În danţ, în mijloc jucau fetele şi feciorii, pe margini cei mai în vârsta iar în afara dansului jucau fetele mici două câte două. Astăzi această formă a danţului cu aspect de strânsură a dispărut dar a rămas ca manifestare culturală sub formă de formaţie de dans popular în care elementele danţului autentic se păstrează iar danţul se practică la nunţi, ospeţe, botezuri. Astfel, una dintre manifestările culturale prin care se păstrează vie icoana satului nostru este dansul popular. Satul Fărcaşa are o tradiţie bogată a dansului popular de-a lungul timpului. Astfel în anii 1968–1969 formaţia de dansuri a comunei Fărcaşa condusă de instructorul Ilie Marinca a fost laureată pe ţară. Astăzi Asamblul folcloric “ Plaiuri someşene” condus de instructor Amalia Chiorean participă la festivaluri zonale, judeţene, interjudeţene şi internaţionale. Primele elemente de dans popular le învăţăm cu elevii în grădiniţă si şcoală în cadrul orelor de opţional sau în activităţile extracurriculare. Mai departe copiii sunt selectaţi pentru cele două formaţii folclorice (ansamblul celor mici, cel al tinerilor) unde se învaţă dansul dar mai ales se practică atât cu dascăli pricepuţi cât şi cu instructori. Din lăzile de zestre am adunat straie populare autentice pe care le-am completat cu diferite elemente de recuzită care au lipsit. Cu sprijinul comunităţii locale s-a confecţionat un rând de costume populare după modelul celor vechi pe care le poartă cele două echipe de dansuri la diferite festivaluri sau manifestări culturale.


12

Aceste costume sunt purtate nu numai la dansuri ci şi cu ocazia altor obiceiuri care se practică în comuna noastră. În cadrul festivalului judeţean “Deschide uşa creştine“ găzduit de comunitatea locală Fărcaşa, care a fost la a IV–a ediţie, se adună multe coruri de copii, adulţi, coruri bisericeşti, îmbracaţi în costume populare autentice, care schimbă impresii şi fac să-şi promoveze bogăţia de colinde autentice, specifice fiecarei zone şi frumuseţea acestora. S-a încercat în comună renaşterea “danţului la şură“ în care cei vârstnici se îmbracă în port popular şi vin alături de tineri şi copii să facă demonstraţii de dans dar mai ales să-i atragă spre frumuseţea practicării acesteia. În preajma marilor sărbători sfinte, în şcoli dascălii lucrează cu mult sârg la sufletele copiilor. În postul Crăciunului, sărbătoare a bucuriei, în şcoală se colindă, se ascultă colinde, se realizează picturi, colaje, expoziţii prin care se exprimă bucuria. Cu multă migală şi bucurie se pregătesc serbările şcolare închinate acestui eveniment. Astfel copiii primesc bucuria Crăciunului mult mai devreme decât adulţii. Înaintea sărbătorilor de Paşti în clase ascultăm şi cântăm pricesne, încondeiem ouă, pictăm pe sticlă şi hartie, exprimându-ne astfel bucuria întâmpinării acestei sărbători. Cei mai mărişori, împreună cu dascălii lor merg la spovedanie şi împărtăşanie. De Paşti se păstrează frumoasa tradiţie de a merge la Învierea Domnului cu coşerci (coşerci de mână) împodobite cu ştergări lucrate în casă în care se duc bucate tradiţionale (ouăle roşii, şuncă ardelenească, caş tradiţional, vin şi sare). De altfel în comună se păstrează anumite meşteşuguri vechi cum ar fi brodatul manual şi cu maşina, împletituri din nuiele de o deosebită frumuseţe. În şcolile din comună sunt amenajate spaţii etno-folclorice cu variate obiecte vechi legate de portul popular, obiecte ornamentale, obiecte legate de meşteşugurile practicate în timpuri mai vechi în comuna noastră. Intenţionăm, cu sprijinul comunităţii locale să amenajăm un muzeu al satului în care să conservăm o parte din zestrea de obiecte


13

vechi care să vină şi în sprijinul înţelegerii şi învăţării mai eficiente a elementelor de istorie locală la clasa a IV–a.. Chiar dacă în general se observă că în evoluţia culturii populare s-a produs un proces de mutaţie funcţională treptată, obiceiurile şi tradiţiile, în asamblul lor, şi-au pierdut o parte din valenţele rituale, oamenii povestesc mai puţin, cântă şi joacă mai puţin, şcoala şi slujitorii ei încercă puţin câte puţin să sădească în sufletul copiilor şi tinerilor, dragostea pentru ceea ce înseamnă tradiţie, pentru preţuirea şi transmiterea ei ca pe o comoară de nepreţuit a epocii noastre contemporane. înv. ELENA NISTOR Primăvară, bine ai venit! Aşa au întâmpinat elevii clasei I de la Grupul Şcolar Fărcasa, sosirea pe aceste meleaguri, a anotimpului ghioceilor şi-a reînvierii naturii. S-au bucurat în egală măsură de timpul frumos dar şi de sărbătorile ce vin odată cu primăvara. Au pregătit din timp cântece şi versuri care să exprime dragostea şi preţuirea lor, pentru cele care sunt sărbătoritele lunii martie, şi care să le meargă la suflet mamelor, bunicilor, surorilor. Au cules cu bucurie flori pline de mireasmă şi-au lucrat cu mânuţe harnice şi pline de îndemânare mărţişoare, felicitări, desene pe care să le ofere, ca daruri de mare preţ, celor pe care le iubesc. Atmosfera de sărbătoare din clasă, a amplificat emoţiile micilor artişti, inimioarele au bătut mai tare dar vocile tremurânde au dus la bun sfârşit poeziile şi cântecele. Versuri deosebit de frumoase, ce elogiază hărnicia, blândeţea, frumuseţea şi bunătatea mamelor, au făcut ca boabe de rouă să lunece uşor din ochii sărbătoritelor. Parcă s-au simţit mai iubite dar şi mai mândre de cei pe care îi cresc cu-atâta trudă şi nemărginită dragoste. Cu fiecare fir de floare pe care mamele l-au primit din mâinile copiilor li s-a mulţumit încă o dată pentru toate zilele şi nopţile de


14

neodihnă sau îngrijorare pentru binele acestora. Copiii au simţit bucuria de a-şi arăta şi cu această ocazie recunoştinţa exprimându-şi dorinţa de a aduce, prin faptele lor, numai mulţumire mamelor şi doamnei învăţătoare. Avem speranţa că bunătatea sufletească şi dorinţa de bine, a copiilor de azi, se va regăsi în sufletul tinerilor de mâine şi-atunci nu e totul pierdut?! Dragei mele mămici Îţi mulţumesc că mi-ai dat viaţă şi eşti alături de mine zi de zi. Sunt fericită că am o mamă ca tine şi aş dori ca toţi copiii de pe Pământ să simtă bucuria şi dragostea care o simt eu. Ştiu că nu este aşa, ştiu că sunt copii care nu se bucură de grija iubitoare a mamei lor. Sunt tristă când văd copii orfani, copii ai străzii. Chiar dacă au o casă şi cele necesare, mulţi suferă când părinţii pleacă în străinătate. Vreau să îţi mulţumesc că tu nu m-ai părăsit deşi ai avut şansa să pleci. Sunt fericită cu bucuriile care le am, doar să fi cu mine. Ziua este mai frumoasă când mă trezeşte vocea ta cea caldă iar zâmbetul tău plăcut şi interesant îmi însoreşte dimineaţa. La şcoală este frumos, dar tot aştept să mă întorc acasă, ştiind că tu mă aştepţi în poartă, cu braţele deschise. Zi de zi mă bucur că exişti, că mă iubeşti şi că eşti în preajma mea. Vorbele tale plăcute, poveţele şi grija pe care mi-o porţi, îmi dau putere. Este tot ce ar putea dori un copil. Eşti prietena mea cea mai de preţ şi îmi doresc să fie mereu aşa. Tu mă îndrumi pe calea cea bună, mă ajuţi să gândesc ce e bine şi ce e rău, iar mâna ta ocrotitoare îmi dă curajul de care am nevoie. Îţi sunt recunoscătoare pentru timpul preţios pe care îl petrecem împreună învăţănd, jucându-ne sau făcând unele treburi pe lângă casă. Doar tu şti să mă alinţi, să îmi creezi un univers de basm când îmi citeşti poveşti de seară iar eu adorm fericită în braţele tale calde. Mămica mea, vreau să şti că eşti mai de preţ decât orice comoară din lume şi te iubesc foarte mult. Aş vrea să-ţi ofer zilnic un buchet


15

mare de flori, dar până să ţi le ofer, te asigur de dragostea şi ascultarea mea. Te iubesc, mămica mea ! Cu drag, a ta fiică, Elekeş Persida, clasa I Grupul Şcolar Fărcaşa învăţător Nistor Elena O rugăciune pentru cei care nu merg la şcoală Doamne Iisuse Hristoase vreau mai întâi să te cunosc, îmi doresc sa vii în viaţa mea. Să mă ajuţi să mă rog pentru copiii care nu merg la şcoală. Îţi mulţumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele, ca să mă poţi accepta pe deplin. Numai Tu îmi poţi da puterea de a mă schimba şi a deveni aşa cum doreşti Tu. Îţi mulţumesc că m-ai iertat şi că îmi dăruieşti viaţă veşnică alături de Dumnezeu. Acum îmi predau viaţa Ţie, te rog să faci ce doreşti cu ea. Amin.

Gavriş Ricardo clasa a IV-a înv. Indrea Vioara

Peştişorul Ţara mea-i un peştişor, Satul meu, un solzişor. Peştişor, minune mare, Stă doar cu codiţa-n mare. Dimineaţa, peştişorul, Îşi clăteşte solzişorul, Mai apoi şi ochişorul, În Someşul cristalin. Şi respiră-n mod divin,

Prin a “codrului” plămân. Someşul şi “Codrul” – ele Sunt viaţa ţării mele, Şi eu mă mândresc cu ele. Oana Pop – clasa a-II-a Învăţător Boloş Aurica


16

Rugăciune către Dumnezeu pentru cei care nu merg la şcoală

Doamne Dumnezeul meu, eu ştiu că tu eşti tatăl tuturor, dar uneori mă mărturisesc ţie luându-te drept mamă. Cred în tine mereu pentru că de câte ori te rog ceva mă ajuţi şi mă vei ajuta mereu. Eu seara vorbesc cu Dumnezeu prin rugăciunile ştiute, şi mai ştiu de la bunica că Dumnezeu mă ascultă şi îmi vorbeşte în timp ce mă rog. De acolo de sus Dumnezeu vede tot ce se întâmplă pe pământ, de acolo veghează pe cei buni şi pe cei răi. Te rog veghează şi asupra familiei mele şi a tuturor oamenilor.

Doamne te rog să-mi asculţi rugăciunile mele şi dă-le întelepciune copiilor care nu merg la şcoală. Aş vrea să îţi mulşumesc pentru înţelepciunea dată şi singurul mod de a-ţi mulţumi este rugăciunea. Dunca Denisa, clasa a III-a Înv. Onţ Maria Rugăciune pentru şcoală Îţi mulţumesc Doamne că sunt un copil norocos, că mi-ai dăruit părinţi şi bunici inimoşi care mă iubesc şi mă ocrotesc. Că mi-ai dat sănătate şi pot să învăţ într-o şcoală frumoasă şi spaţioasă, de asemenea mulţumesc pentru dascălii pe care mi-ai dăruit, pentru dragostea şi răbdarea cu care ne transmit cunoştinţe. Frumoasă este şcoala mea Şi drag îmi e, să-nvăţ în ea Copii cu sufletul curat Cu toţi în clasă am intrat Să aşteptăm cu nerăbdare Pe doamna nostră învăţătoare. Zi de zi ea ne învaţă Şi cu drag ne dă povaţă.


17

O, Doamne Iisuse ajută-I pe cei care nu au o familie, ce sunt în nevoi şi nu pot merge la şcoală. Trimite în sufletul lor o rază de speranţă, că într-o zi vor putea fi şcolari deoarece oamenii cu suflet bun pot să-i ajute cu cele necesare pentru a-şi îndeplini visul.

Buciu Ştefan, clasa a IV-a înv. Indrea Vioara

Rugăciune pentru copiii săraci

Doamne Dumnezeule, eu pe tine te rog ca pe cei săraci să-i ajuţi să meargă la şcoală, pe tine să te cinstească şi să te slujească.

Ajută-i să te citească şi să scrie, să primească de la doamna învăţătoare un sfat bun, să-ţi facă prieteni şi să ştie ce-i mai bine pentru ei.

Eu sunt sigură că acei copii vor să meargă la şcoală şi să aibă un prieten care să-i sprijine la bine şi la greu. Ei ar vrea să aibă o doamnă învăţătoare care să le fie ca şi a doua mamă. Ei ar vrea să aibă a lor bancă în care să scrie şi să ridice mâna pentru un răspuns. Să se bucure pentru notele bune şi să-şi îndrepte greşeala pe care au făcut-o.

Te rog să faci toate astea pentru ei şi să-i ajuţi că probabil ei nu ştiu de rugăciune şi de aceea eu mă rog pentru ei. Te rog Doamne să îi ierţi că poate ei nu se roagă atât cât trebuie şi nu prea le pasă, dar dacă la şcoală ar merge sunt sigură că le va păsa.

Eu te rog să mă asculţi şi o mână de ajutor Tu să le oferi. Amin ! Drăgan Vanessa, clasa a IV-a înv. Indrea Vioara Sărbătoarea de Paşti Este din nou primăvară. Natura s-a trezit la viaţă. Narcisele, zambilele şi lalelele zâmbesc la soare şi umplu grădinile de culoare. Pomii au îmbrăcat o mantie de flori delicate.


18

În fiecare primăvară creştinii sărbătoresc Învierea Domnului. Aştept cu nerăbdare ziua de Paşti! Este o zi plină de bucurie. Cu câteva zile înainte, mama pregăteşte mâncare bună şi pasca. Eu o ajut la înroşirea ouălor. În seara de sâmbătă mergem la biserică, ne rugăm şi ascultăm slujba de Înviere. În duminica de Paşti ne trezim devreme. Ne îmbrăcăm cu hainele noi şi elegante. Pregătim coşul cu bucatele care vor fi sfinţite. După slujbă, mergem acasă şi mâncăm împreună cu familia. Ciocnim ouă roşii şi spunem: “Hristos a Înviat!” “Toţi copiii sunt mai darnici, Că ei ştiu că lui Hristos Îi sunt dragi numai copiii Cei cu sufletul milos.”

Bartha Emericclasa a II-a, înv. Boloş Aurica

Grupul Şcolar Fărcaşa Şcoala mea Şcoala mea cea din Fărcaşa E frumoasă şi măreaţă, Are săli încăpătoare Pe la geamuri câte-o floare. Eu aş vrea să dau un sfat ! Pentru cei ce s-au lăsat, De şcoală şi-nvăţătură Să se-ndrepte către şcoală Unde cartea e uşoară.

Eu am întâlnit aici, Mulţi prieteni şi amici Şi o doamnă învăţătoare Cu inima foarte mare. Pilanciu Cecilia clasa a III-a înv. Onţ Maria


19

Şcoala mea Doamne Dumnezeul meu Fără Tine nu sunt eu Rogu-Te să ai în pază Viaţa mea şi-a noastră casă. Anii mei sunt puţinei Multe griji n-ai pus în ei Doamne dă-mi gândul cel bun Să nu mă abat din drum. Şcoala vreau s-o ocroteşti Baftă pentr-ai mei colegi

Pentru toate ce trăiesc Doamne vreau să-Ţi mulţumesc. Pentru învăţătoarea mea Doamne încă Te-aş ruga Să îi dai putere multă, Sănătate, spor la muncă. Mereucz Ionuţ, clasa a III-a înv. Onţ Maria

Şcoala mea

Mă numesc Marchiş Alexandra şi sunt elevă în clasa a V-a. Locuiesc în comuna Fărcaşa, judeţul Maramureş. Şcoala din Fărcaşa este o clădire mare, frumoasă şi luminoasă aşezată aproximativ în mijlocul satului.

În ultimii ani, s-a început o nouă construcţie întrucât spaţiul din vechea clădire nu a fost suficient.

Când am păşit pentru prima dată pragul şcolii, şcoala reprezenta doar o clădire unde voi învăţa. Acum, şcoala reprezintă un loc viu cu mulţi elevi şi profesori. Profesorii şi doamnele învăţătoare ne învaţă lucruri folositoare pentru viaţă: cum să ne purtăm, să citim, să scriem, să socotim, să iubim natura, să fim buni unii cu alţii, să ne respectăm. În fiecare zi învăţăm lucruri noi şi interesante. Eu îmi voi da silinţa să învăţ cât mai bine, să-mi bucur părinţii şi profesorii. Şcoala este legată de verbul ,,a învăţa”. De când ne naştem şi până murim învăţăm mereu. Întreaga viaţă este o şcoală şi de sus, de acolo de unde vine lumina cineva ne poartă de grijă. Trebuie să ne rugăm mereu pentru părinţii care ne poartă de grijă, pentru profesorii care ne pregătesc cu ceea ce ştiu, iar noi avem datoria de a crea o lume mai bună. Marchiş Alexandra, clasa a V-a


20

Scrisoare către Dumnezeu Doamne Dumnezeul meu Te rog din sufletul meu Să mă asculţi şi pe mine Ceea ce te rog pe Tine. Ajută-i pe cei săraci La nevoi şi la necaz Că-s vai şi amar de capul lor Şi n-au nici un ajutor. N-au ce mânca şi ce-mbrăca Şi la şcoală ce purta, Că părinţii n-au habar

C-au rămas fără salar. Iar copiii vai de ei Ajută-i că-s mărunţei, Că sunt ai lui Dumnezeu Şi-n Tine îşi pun speranţa mereu. Dar zilele trec, Dumnezeu Şi la ei e tot mai greu, Dar tot rugându-se mereu La piept îi strânge Dumnezeu. Cupşa Larisa, clasa a IV-a înv. Indrea Vioara

NICOLAE BUD deputat Un soldat în tranşeele păcii - Nicolae Titulescu Aşa s-a considerat Titulescu. Aşa s-a numit şi aşa merită să-l reţinem. Se împlinesc în acest martie 130 de ani de la naşterea sa. Şi sunt două decenii de când rămăşitele sale pământeşti erau transferate din cimitirul de la Cannes, acolo unde şi-a dorit-o testamentar, în mijlocul ţării, la Braşov. Ne aducem aminte de Titulescu în mod diferit. Unii îl reţin pe oratorul strălucit remarcat de Take Ionescu de la prima sa apariţie publică. Altii îl evocă pe tânărul ministru responsabil cu finanţele publice în guvernul Brătianu ca şi în altele de după. Îl elogiază universitarii pentru cariera consumată la Iaşi şi Bucureşti. Diplomatul ne stă sub priviri prin mandatul de ambasador la Londra dar mai ales prin traseul de ministru de externe într-o perioadă când România se afirma cu identitate de sine stătătoare în larga deschidere pe care i-o prilejuia trianonul.


21

Avem datoria să ne amintim cu toţii de Titulescu cel de la Liga Naţiunilor unde s-a afirmat şi s-a impus. A fost singurul în istoria societăţii-născută din entuziasmul încheierii primului război mondial şi redusă la tăcere de ivirea pe lume al celui de al doilea-încărcat cu onorurile a doua mandate succesive de preşedinte al organizaţiei. Când îi citesc discursurile ori, accidental, îi ascult rostirile în parlamentul român sau la Geneva-sunt şi asemenea rare şanse-mă las furat de inegalabila sa afirmaţie oratorică, de puterea argumentaţiei, de vastitatea documentaţiei totdeauna la îndemână. Nu mă miră succesul extraordinar avut în epocă. Mă pot mira, eventual, de puţinătatea entuziasmului contemporan, numărul mic de situaţii în care ne trezim asaltaţi de spusele sale, încadrate în istorie, de evaluarea corectă şi necesară a demersurilor sale, de poziţionarea evlavioasă a actului diplomatic ce l-a ilustrat. Aş vrea să fiu corect înţeles. Nu tânjesc la o repetare a actelor cuiva, golindu-le prin repetiţie de conţinut şi semnificaţii. Mă simt îndemnat să invit la o insistentă aplecare asupra traseului unui artizan al diplomaţiei interbelice, în interesul cunoaşterii şi aprofundării lor, şi plasării în mentalul colectiv şi în conştiinţa naţională a unei personalităţi cu o puternic vizibilă carte de vizită în Europa anilor hărăziţi să-i trăiască. Am participat zilele trecute la o manifestare omagială găzduită de casa Titulescu. Într-o atmosferă, nu mă feresc s-o numesc asfel, de patriotism autentic, au fost recapitulate pagini din existenţa celui care vedea lumina zile acum 130 de ani pe meleaguri oltene şi ajuns să se stingă din viaţă chinuit de suferinţe trupeşti şi sufleteşti pe pământ străin. Evocări gândite să alimenteze respectul, aprecierea şi veneraţia la adresa unui luptator înăscut să acţioneze pe platourile cele mai înalte ale intereselor patriei sale. Am ascultat cu acest prilej emoţionante evocări privind readucerea în ţară a rămăşiţelor sale pământeşti şi ale soţiei, Ecaterina Titulescu. Din câte am aflat cu această ocazie, demersurile de exhumare şi deplasare, pândite pe alocuri de capcane nebănuite, au implicat chiar convorbiri directe între şefii de stat ai Franţei şi României. Nu pot decât să elogiez iniţiativele fundaţiei Europene Titulescu-director executiv profesorul doctor George g. Potra-pentru a perpetua


22

memoria lui Nicolae Titulescu. Un efort demn de toată lauda priveşte editarea discursurilor, gândurilor şi a celorlalte documente din arhivele privindu-l pe Titulescu, aflate în ţară ori în vestite arhive de peste hotare. Se înscrie în aceeaşi linie de comportament organizarea la sfârşitul acestei săptămâni a unei manifestari specifice în Scheii Braşovului, la mormântul soţilor Titulescu, care redă în desenul său cripta de la Cannes unde au fost iniţial aşezaţi întru odihna veşnică. Au trecut 13 decenii de la venirea pe lume a lui Nicolae Titulescu şi puţin peste alte şapte de la stingerea sa din viaţă. Soarta a vrut să se despartă de ţara şi de ai săi pe pământ străin. Şi-a găsit, în cele din urmă, liniştea printre ai săi. Evocăm prin gândurile întoarse către el pe diplomatul viguros, pe oratorul fermecator. A fost, înainte de toate un remarcabil arhitect în universul relaţiilor dintre state, un constructor neobosit. Îmi permit să adaug; cu gândul la el, la meritele şi demersurile sale putem face mai mult pentru ca luna martie în care s-a născut şi în care a revenit aproape de noi, să redeştepte bucuria şi respectul nostru pentru înaintaşi.

Scrisoare către Vasile Morar Dom` Vasile, Dom` Vasile, / Tâlhar de Vinuri şi Copile De când a venit sania (trasă de cerbi mici şi nătângi) cu cărţile tale, nu mai am linişte. Noapte de noapte, până dinspre ziuă, îţi car cărămizile dintr-o odaie într-alta, le fac semne pe la colţuri (pentru că le citesc pe sărite), levitez şi mă cufund în zăpada cu miros de cutcurigi a predosloviilor tale... de parcă aş bea vin bisericesc (îndulcit cu miere) turnat în stacane de călugăriţe virgine şi subţiri ca nişte trestii / asmuţite de îngeri şi bestii. Nici că se putea vreme mai bună de citit, de despicat firul în patru, de dat drumul la câinii cuvintelor . Pe aici, prin Oltenia, omătu-i cât casa.


23

Ninge cu fantasme, cu funii de spânzutători, cu pipe de clopotari, cu catarame de cingători de adolescente pe care le-ai jefuit la drumul mare şi le-ai împuiat capul cu predosloviile şi fantasmagoriile tale. Vocea ta (de fals mitropolit) este vocea unui tâlhar fără de seamăn, care a pus stăpânire pe fagurii limbii române şi dă legi, numai de el ştiute, pentru proslăvirea preaduioaselor contingente feminine. Eşti frumos şi bun fără seamăn, eşti cel mai frumos tâlhar pe care l-am cunoscut vreodată, şi continui, într-un alt plan, toată zbaterea fratelui nostru Dan David, plecat prea devreme să se zbenguie cu iezii prin văile necosite ale cerului. Eşti un poet uriaş şi fabulos, Vasile, un genial corupător (degustător?) de vinuri, îngeri şi copile. Constantin Preda P.S. Dac-aş fi în locul lui Băsescu, dar nu sunt, te-aş numi (prin decret prezidenţial!) şef peste toate podgoriile, vinăriile şi cramele din România. Aş da ordin ca Elena Udrea să-ţi tragă cizmele pe viaţă, să-ţi piseze tutun în pipă şi să-ţi pieptene, cu sânii, barba sură (pe care n-o ai) / mai ales în serile adânci de mai!... Prof. AURORA PUŞCAŞ, dir. Grup Şcolar „Dr. Florian Ulmeanu” Ulmeni Un vis împlinit la Băseşti Să cunoşti istoria neamului, să-ţi cinsteşti eroii şi părinţii sunt atribute existenţiale ale adevăraţilor oameni, ale creştinilor. În spiritul acestor valori, se cuvine ca demnitarii, aleşii poporului să aibă iniţiative, să facă demersuri pe lângă autorităţile centrale şi locale, pentru a reda strălucirea de odinioară a unor locuri, a unor case memoriale, cu însemnătate de maximă importanţă în devenirea noastră a românilor, ca fiinţă naţională. Un astfel de loc este Băseştiul lui ,,badea George” cum îi spuneau contemporanii lui, este Casa memorială şi muzeul ,,George Pop de Băseşti”, unde fiecare colţişor, fiecare palmă de pământ din curtea conacului, depun mărturie în faţa Instanţei Timpului despre marele patriot, despre idealurile sale îndrăzneţe, privind emanciparea socială şi culturală a românilor, despre


24

întâlnirile marilor personalităţi ale vremii la Băseşti, pentru a stabili coordonatele realizării visului de veacuri al românilor: UNIREA CEA MARE. Demnă de toată aprecierea şi lauda este stăruinţa cu care d-l dr. ec., dr. ing. Nicolae Bud, deputat în Parlamentul României, în Colegiul Codru-Chioar, a informat încă din iunie 2009 Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional despre nevoia imperioasă de a găsi fondurile necesare salvării de la distrugere şi renovării casei memoriale ,,George Pop de Băseşti”, ,,pentru a nu fi pierdute documentele premergătoare Marii Uniri, acte şi lucruri personale ale lui George Pop «tribunul Unirii», «Om unic» într-un moment unic al naţiei sale”.

Domnul Deputat, făcând apel la perceptele biblice, le dezvăluie Domnilor Miniştri că ,,Printre seminţele care au dat rod însutit, care au înflorit spic ales, se numără şi George Pop de Băseşti” şi că apostolul Pavel spunea ,,…în noi este ridicare şi prăbuşirea celorlaţi”. După patru memorii, deosebit de conştiincios şi de minuţios formulate, prin care s-a solicitat Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional refacerea acestui muzeu, vechi de peste 100 de ani, în sfârşit, stăruinţa şi strădania domnului Nicolae Bud este răsplătită cu un răspuns favorabil din partea domnului ministru Hunor Kelemen, care-i comunică că s-au alocat fondurile necesare pentru restaurarea muzeului de la Băseşti, parte a patrimoniului naţional şi european. Desigur, vestea i-a adus o imensă bucurie celui care nu s-a lăsat descurajat în demersul său, d-l Nicolae Bud, dar şi comunităţii din Băseşti, celei din Ţara Codrului şi nouă, descendenţilor lui George Pop, care din 1998 şi până în prezent, am ctitorit înfiinţarea a şase cetăţi de lumină – licee, care poartă cu mare cinste numele Marelui Bărbat al Neamului Românesc, George Pop de Băseşti, cu credinţa în reuşită şi în veridicitatea afirmaţiei unui mare învăţat ,,Un popor care nu-şi cunoaşte istoria, nu merită să trăiască!” Nutrim speranţa că odată restaurată ,,oaza românismului de la Băseşti” va sta mărturie peste veacuri, pentru generaţii şi generaţii viitoare, despre istoria scrisă cu litere de aur în Panteonul Culturii şi Civilizaţiei româneşti şi universale, despre oameni vrednici, făuritori de istorie, dar şi de cei cărora le pasă de trecutul poporului nostru şi au sentimentul datoriei împlinite!”


25

PAMFIL BILŢIU Societatea Tinerimea din Ulmeni şi jur şi aportul ei la propagarea culturii la sate

Marea Unire a românilor a însemnat şi

începutul unei intense bătălii de resuscitare naţională, atât la oraşe cât şi la sate. Localitatea Ulmeni avea să înscrie, pe această linie, un exemplu semnificativ prin înfiinţarea Societăţii Cultuale „Tinerimea din Ulmeni şi Jur”, în 1923, de către Florian Ulmeanu, pe atunci student în medicină, care prin activitatea bogată şi diversificată pe care a desfăşurat-o, a înscris o pagină luminoasă din trecutul mişcării de emancipare culturală, social-economică şi sportivă a satelor de pe Valea Someşului, din raza de acţiune a societăţii făcând parte cincisprezece sate: Ulmeni, Tohat, Chelinţa, Ţicău, Arduzel, Mânău, Someş-Uileac, Sălsig, Gârdani, Asuaju de Sus, Asuaju de Jos, Ariniş, Vicea, Băseşti şi Benesat.

În contextul programului societăţii, activitatea culturală a ocupat un loc aparte. În scopul propagării culturii, membrii societăţii s-au folosit de mijloace şi forme variate. Reuniunile de la Ulmeni ne dovedesc preocuparea pentru varietate, pe linie culturală, având în vedere că ele cuprindeau recitări, piese corale, conferinţe, piese de teatru, muzică populară, dansuri populare. În cadrul manifestărilor culturale s-au organizat serbări cu program artistic minuţios întocmit, urmate de dans. Nu au lipsit balurile precedate de programe artistice.

Serbările culturale au căpătat un plus de strălucire, odată cu înjghebarea orchestrei de muzică populară şi uşoară condusă de Emil Gavriş, viitorul mare interpret, compozitor, dirijor, care a fost şi un violonist de seamă, de obârşie din Chelinţa. Presa notează că atunci „când s-a pus pe treabă orchestra, care avea un repertoriu mereu înnoit, lumea a început să curgă la serbările de la Ulmeni.”

Teatrul de amatori a fost şi el o formă eficientă în agenda de lucru, pe line culturală, a societăţii. „ Când s-a jucat piesa „Pe aici nu se trece”, a participat atâta popor încât nu mai putea încăpea în marea


26

grădină a şcolii din Ulmeni.” Presa timpului consemnează că „ la serbările din Ulmeni s-au jucat piese de teatru foarte reuşite.”

Treptat membrii societăţii au trecut la organizarea unor manifestări de amploare, prima având loc în 1931, de Sfântul Petru, şi a fost rezervată sărbătoririi poetului Petre Dulfu la Tohat, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani. În afara sătenilor veniţi din peste cinsprezece comune, au participat o serie de personalităţi din judeţ şi din ţară, dintre care amintim pe Emil Bran, Elena Pop Hossu-Longin, preşedintă de onoare a societăţii, Leontin Ghergariu, Gheorghe Matieşanu, prefectul judeţului Sălaj, Petru Bran şi alţii. Cu această ocazie s-a dezvelit monumentul poetului Petre Dulfu, cu sprijinul Despărţământului Zalău al Astrei.

O altă manifestare de amploare a fost sfinţirea Monumentului Eroilor, care a avut loc în anul 1933, la Ulmeni, care a fost o sărbătoare patriotică şi românească vibrantă, la care au participat mii de cetăţeni din Ulmeni şi satele apropiate, mai ales ţărani. În cadrul programului cultural complex, s-a deschis şi o expoziţie de cusături a Şcolii de gospodărie a societăţii, care a ştiut pune accent pe valorificarea artei textile tradiţionale. O grăitoare dovadă a modului cum membrii societăţii au stiut să valorifice tradiţiile, a fost „ conductul etnografic” care erau nişte care alegorice care conţineau câte un obicei: o nuntă, o şezătoare, o clacă, etc. Carele erau conduse de flăcăi chipeşi, în costume naţionale.

Manifestarea a fost umbrită de un eveniment tragic. Un grup de ţărani din satele vecine Ulmeniului, vrând să ajungă mai repede acasă, s-au înghesuit într-o barcă peste posibilităţile ei de plutire. Barca s-a scufundat şi foarte mulţi din cei aflaţi, în barcă, s-au înecat.

O parte din serbările culturale de amploare, cu program complex, au fost organizate de societate în colaborare cu Astra. O astfel de manifestare a avut loc la 26 aprilie 1938, care a cuprins concerte corale, prezentate de corurile ţărăneşti, conferinţe, dansuri şi muzică populară, etc.

O realizare cu care s-a mândrit întotdeauna societatea a fost Casa Naţională, construită prin aportul tineretului din Ulmeni şi jur, a cărei piatră de temelie a fost sfinţită în 1933. Lucrările au avansat anevoios din lipsă de fonduri. Prin munca plină de elan a tinerilor se


27

termină sala festivă, în 1936, aşa încât serbările culturale se desfăşurau acum în sală, nu în aer liber. Inaugurarea Clădirii Casei Naţionale a avut loc în anul 1938, printr-o manifestare culturală de amploare, când erau gata sala de festivităţi şi alte două săli mai mici, restul clădirii neputând fi terminat datorită precipitării evenimentelor legate de cel de-al doilea război. Clădirea slujeşte şi astăzi ca sediu al căminului cultural, cu extinderile care i s-au adus ulterior.

Activitatea societăţii pe tărâm cultural a cunoscut o continuă extindere şi diversificare. În 1936, la sediul comunei, funcţiona o bibliotecă care cuprindea peste 600 de volume, de literatură şi alte genuri. Cu ajutorul Casei Şcoalelor, a Societăţii Studenţilor Someşeni din Bucureşti, Tinerimea din Ulmeni şi Jur a înfiinţat biblioteci în mai multe sate. Tot în satele din jur a înfiinţat câte o Casă de citire.

Valorificarea portului popular a cunoscut însufleţire în cadrul societăţii datorită unor personalităţi marcante: Elena Pop Hossu-Longin, Laurenţiu Bran, Ioan Folescu Delaturda, G. Matieşanu, Emil Petrescu.

O iniţiativă cu rosturi de profunzime pe linia valorificării patrimoniului etnografic a constituit-o inaugurarea Muzeului istorico- etnografic la 23 iulie 1933, cu ocazia dezvelirii Monumentului Eroilor. Potrivit documentelor, muzeul cuprindea sute de obiecte, reprezentând unelte agricole şi casnice, icoane pe sticlă şi lemn, obiecte de cult divin, etc. Din păcate întreg patrimoniu al muzeului a fost distrus în timpul războiului. Preocuparea, pentru etnografie, a membrilor societăţii ne este argumentată şi de conferinţele legate de acest domeniu, precum cele ale Elenei Pop Hossu-Longin, Emil Petrescu şi Laurenţiu Bran despre portul popular sau cea despre muzeul regional de Laurenţiu Bran, G. Matieşanu.

Activitatea culturală a societăţii Tinerimea din Ulmeni şi Jur, una susţinută şi diversificată, a cunoscut continuitate până în 1940, la cedarea Ardealului, când mulţi dintre membrii societăţii au fost mobilizaţi sau s-au refugiat, ceea ce a generat întreruperea bruscă a activităţii. Prin realizările înscrise în plan cultural, vreme de aproape două decenii, societatea a constituit un focar de cultură şi un far luminător pentru satele codreneşti.


28

MARIA BILŢIU

Scriitorul Petre Dulfu şi neuitatele tradiţii şi obiceiuri folclorice din opera sa

Dar vremea aceea e aşa departe... Mi-aduc aminte. Cum aş putea uita Someşul, ... Tohatul, satul meu natal? (Din poezia „ Petre Dulfu, azi, e cu

noi”, 31 octombrie 2003, publicată în revista Bibliotheca Septentrionalis, nr.2, 2003).

Iată, cum un sat din nord de ţară a rămas mereu prezent în

sufletul poetului Petre Dulfu, dar şi în inimile celor care i-au descoperit frumuseţea creaţiilor sale literare, de-a lungul timpului, mai ales pentru cei care au simţit un plus de admiraţie pentru literatura populară.

Localitatea Tohat, din primele decenii ale secolului XX, din studiul „Petre Dulfu şi satul său natal”, semnat de Gheorghe Crişan şi cuprins în volumul Studii şi articole, vol. II, Baia Mare, 1973, p. 99-105, se apropia de imaginea satului, din anii când s-a născut poetul: „Câteva zeci de case înşiruite de-a lungul drumului şi alte câteva de o parte şi de alta celor patru-cinci ulicioare mărginaşe. Acoperişuri ascuţite din paie sau tulpini de floarea soarelui adăpostesc o tindă cu „băbătie” (parascântei) şi cu o cameră de locuit, cu pământ pe jos. În curte câte un şopron şi – la cei mai înstăriţi – câte un coteţ. Cele mai multe făcute din nuiele de răchită ca şi gardurile, ca şi unele ustensile din gosppodărie, şesul Someşului fiind patria nuielelor ...” Tohatul, sat cu oameni hanici şi întreprinzători a devenit mai târziu o aşezare modernă cu case din cărămidă, asemănătoare vilelor de la oraş.

Viaţa era grea. Pe vremea aceea, pentru o zi de muncă oamenii primeau ca plată „o cupă de bob, plantă care nu se mai cultivă” în Tohat. Bobul se putea mânca crud sau se cocea ori se făcea fiertură, fără nici un adaos, bobul, alături de fasole şi mazăre, fiind aliment de bază în pregătirea mâncărurilor ţărăneşti.

În această dureroasă realitate au trăit şi părinţii scriitorului, Chifor şi Gafia, familie de ţărani cu stare materială bună, de care


29

bătrânii îşi aminteau ca fiind „model de hărnicie şi austeritate”, trăsături, de altfel, moştenite de majoritatea descendenţilor, dovedind dragoste deplină faţă de limba şi obiceiurile strămoşeşti, faţă de oamenii satului în care au trăit. Limba părinţilor i-a fost elevului Petre Dulfu „merinde pe drumul lung ce l-a străbătut la şcoala maghiară.”

Asemenea lui Nică, din Humuleştii Neamţului din Ţara Moldovei, îl revedem pe copilul Petre hălăduind gânditor prin porumbul mai înalt decât el, ori venind acasă, în serile de vară înmiresmate de aromele de iarbă cosită, tolănit pe fânul din căruţa trasă de boii ce mergeau agale la pas şi rumegau incet, alteori pe prundul Someşului, unde mergea la scăldat şi hârjonindu-se alături de ceilalţi copii. Apoi, atunci când mai mărişor fiind, era prezent la „danţul” duminical între flăcăii şi fetele cu busuioc prins pe „spăcel”. Copilul Petre n-a fost lipsit nici în serile reci de toamnă când se organizau clăcile de „desfăcat” porumbul şi de „îmblătit” floarea soarelui în şura cea mare a gospodăriei lor, luminată de „şterţul care arunca pe pereţi umbre fantastice, ilustrând cu ele basmele şi glumele ce nu mai conteneau până spre miezul nopţii.”

Putea oare pieri din sufletul şi mintea scriitorului de mai târziu „comoara firească, necăutată, care altădată îi legănase şi lui copilăria la Tohat? „O, depănători maieştri ai poveştilor străbune / Cu Ilene Cosânzene şi cu Feţi-viteji minune! / Câte ori copilăria-mi lângă vatra încălzită, / Nu stătea să vă asculte seri întregi neadormită!” Niciodată poetul n-a putut să uite această uimitoare zestre populară, folclorică, dobândită de la bunii săi părinţi şi pe care a luat-o cu el şi a purtat-o ca pe un bagaj „de preţ”, nedespărţindu-se vreodată de asemenea comoară.

Bogata limbă română, împrejurările vieţii care i-au oferit posibilitatea de a citi cărţi româneşti, printre ele plăcându-i în mod deosebit Doinele şi lăcrămioarele bardului de la Mirceşti, Vasile Alecsandri, „ce-i deşteptară imaginaţiunea poetică, apoi climatul cultural şi activitatea intensă de la Şcoala Normală a „Societăţii pentru învăţătura poporului român” l-au ajutat pe scriitor să lase în urma sa o apreciabilă şi neuitată moştenire literară şi nu numai.

De la povestea în versuri Princesa fermecată, debutul său editorial, urmând alte basme, poveşti în versuri, legende: Povestea lui Făt-Frumos, Zâna Florilor, Ion săracul, Gruia lui Novac, Povestea


30

rândunelei, Soarele şi luna (După cântecele bătrâneşti ale poporului român), toate dovedesc talentul creatorului, remarcându-se prin redarea întâmplărilor într-o armonie interioară a cuvintelor nemaipomenită. Dar consacrarea autorului i-a fost definită de volumul Isprăvile lui Păcală, o epopee poporală în 24 de cânturi, pe care George Călinescu o considera „carte de humor sănătos, căci autorul, adânc cunoscător al graiului românesc, al vieţii, obiceiurilor şi isteţimii, ce caracterizează figurile populare, ne-a dat un Păcală, un erou îndrăgit, om din clasa celor de jos, lipsit de lăcomie şi cinstit, ca el la gard prostia cine mai ştia s-o lege?”

Prin operă, prin scrierile „fermecătoare şi pline de idei sănătoase, cântăreţ al vitejiei străbune, creator fericit al figurii pline de vrajă a isteţului erou popular Păcală, Petre Dulfu va dăinui în inima cititorului, cărţile sale, care ajung la lector, rămânând cărţi nemuritoare. GELU DRAGOŞ Dr. Florian ULMEANU, precursor al medicinii sportive româneşti Într-o discuţie la un ceai în „aula” Academiei O.J.T. cu profesorul Ion P. Pop am aflat multe lucruri interesante despre un pioner al medicinei sportive, plecat din Ulmeni- Maramureş, care a pus bazele acestei discipline în România. Florian Ulmeanu s-a născut la 3 noiembrie 1903, în localitatea mai sus menţionată. Părinţii lui, Alexa şi Maria, au avut o contribuţie decisivă în cultivarea setei de cunoaştere, în conturarea profilului moral al copilului şi apoi adolescentului Florian Ulmeanu. Şcoala primară o face în localitatea natală. Primele două clase secundare le urmează la Gimnaziul superior al Colegiului Reformat din Zalău. Clasele a III-V le-a urmat la Liceul de Stat Maghiar din Baia-Mare, iar clasele a VI-VIII la Liceul „Gheorghe Şincai” din Baia-Mare. În anul 1922 a intrat la Facultatea de Medicina din Cluj-Napoca, obţinând diploma de doctor în medicină şi chirurgie, fiind încadrat la Institutul Militar de Educaţie Fizică.


31

După perioada specializării a obţinut titlul de licenţiat al Institutului Superior de Educaţie Fizică. În anul 1936 a susţinut teza de doctorat în medicina sportivă, apreciată cu calificativul „TRES HONORABLE”, primind şi premiul „Boullard” din partea Academiei de Medicină a Franţei. Putem distinge trei feţe ale personalităţii multilaterale ale profesorului Ulmeanu, medic civil, cadru didactic şi medic militar. A fost membru activ al ,,Societăţii pentru istoria Medicinei, Farmaciei şi Folclor'' şi al filialei ,,ASTRA'' din satul natal Ulmeni. A întemeiat Societatea culturala ,,Tinerimea din Ulmeni'' (1923-1939). Profesorul dr. Florian Ulmeanu este fondatorul Societăţii de Medicina Culturii Fizice şi membru în Comitetul de redacţie al revistei „Buletinul Societăţii Medicale de Educaţie Fizică”. Pentru meritele şi sacrificiul său din timpul celui de-al doilea război mondial a fost înălţat la rangul de medic locotenent - colonel, din cadrul Ministerului Forţelor Armate. A publicat 270 de lucrări ştiinţifice legate de cercetările sale, care au vizat: ,,Influenţa exerciţiilor fizice asupra funcţiilor organismului'', ,,Probleme de morfologia şi fiziologia diferitelor ramuri de sport'', ,,Cercetări cu privire la tineret'', ,,Cercetări complete în cadrul armatei'', ,,Manualul de Medicina culturii fizice''. În semn de preţuire a muncii rodnice, profesorului Ulmeanu i s-au acordat o serie de distincţii, dintre care le amintim pe cele mai importante: Medalia de argint a aeronauticii; Merite ştiinţifice 1966; Medalia meritului ştiinţific 1971; Ordinul merit ştiinţific 1972; Diploma de Onoare pentru merite deosebite în dezvoltarea activităţii ştiinţifice şi în educaţia fizică şi sport în România. A participat la numeroase Congrese Internaţionale de Medicină Sportivă. Urmare a meritelor deosebite Doctor Florian Ulmeanu a fost ales membru post mortem al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.


32

De remarcat faptul că, iubindu-şi mult Ulmeniul natal, s-a zbătut şi a ridicat Monumentul din centrul oraşului cu sprijinul Societăţii „Tinerimea”, a fondat şi construit „Casa Naţională”, adică actualul Cămin cultural, o bibliotecă publică, un muzeu sătesc, un teren de sport pentru fotbal şi atletism, terenuri de volei, o popicărie şi o baie comunală! Obiective care şi în ziua de azi sunt greu de realizat! Pentru activitatea sa prodigioasă, cu simţ de responsabilitate, Florian Ulmeanu este cea mai reprezentativă personalitate a oraşului Ulmeni, motiv pentru care o instituţie de învăţământ îi poartă numele: „Grupul Şcolar Industrial dr. Florian Ulmeanu” iar la început de noiembrie la iniţiativa unui grup de intelectuali printre care: prof. Aurora Puşcaş, deputat Nicolae Bud, prof. Gina Călăuz, scriitoarea Florica Bud, poetul Vasile Morar, preot Radu Botiş şi primarul Lucian Morar se organizează Zilele „Dr. Florian Ulmeanu” spre cinstirea acestui titan al Ulmeniului şi României deopotrivă.

GEORGE PETROVAI

CUVINTE - NCUVINŢITE (Pilule fără efecte secundare) 1.Simptomul cel mai evident al degenerării rasei umane este acela că în lume nu se mai tipăresc manuale de decenţă şi bun simţ, aşa că tiparului îi este tot mai ruşine de ceea ce-i silit să facă; 2.Plictiseala – o formă de boală fără vreo cauză precisă, dar care cauzează o droaie de neplăceri celor ce nu suferă de ea; 3.Şi totuşi, un om plictisit este infinit mai uman decât unul plictisitor!; 4.Omul cu adevărat înţelept ştie că trebuie să aleagă calea cea mai lungă care duce la cimitir; 5.Aleile din cimitire nu-s făcute ca muritorii să se plimbe pe ele cu plăcere;


33

6.Cimitirul – punctul de întâlnire dintre timpul de-acum şi timpul de-apoi; 7.Există încăpăţânări umane în faţa cărora până şi Dumnezeu se dă bătut; 8.A fi profund uman înseamnă a aproba tot ce este subuman şi a respinge tot ce este suprauman. Iisus, prin urmare, a fost crucificat de această dementă axiomă a umanismului; 9.Idealul democraţiei originale: Tot mai mulţi cetăţeni să fie cineva, fără ca pentru asta să facă ceva; 10.Oamenii care vor totul, ajung să se dea în vânt după nimicuri; 11.Până şi lichelele îşi au un cod al breslei, potrivit căruia onoarea este un moft, invidia o necesitate, iar trădarea un act de eroism; 12.Chiar şi ticăloşia işi are rataţii ei; 13.Morala făţarnicului: Pentru ca în conţinut să poţi face pe placul inimii tale, trebuie să ai mare grijă ca în formă să faci pe placul celorlalţi; 14.Esenţa politicii româneşti: Întotdeauna să le faci celorlalţi ceea ce ţie-ţi displace; 15.Axioma care stă la baza concursurilor româneşti de promovare: Scrisul zboară, vorba bine pusă rămâne şi alesu-i o minune; 16.Şcoala este acea instituţie educativă din care educaţia şi-a luat zborul, iar studiul a fost trimis la plimbare; 17.Tot mai mulţi elevi sunt într-atât de ocupaţi cu pregătirea temeinică pentru viaţă, încât e de mirare că mai au timp să treacă pe la şcoală; 18.Cândva familia a fost celula de bază a societăţilor în formare. Dar azi, când societăţile s-au plictisit de monotonia închegării, familiile ţin morţiş să se înfrupte din divertismentele datorate nestatorniciei, pentru că numai pe această cale vor putea bea până la fund paharul descompunerii; 19.Fiecare om are în trecutul său anumite fapte pe care vrea să le dea uitării şi pe care binevoitorii ţin să i le reamintească; 20.Tot timpul viaţa este la un pas de moarte, cu toate că prin modul lor de-a fi, distanţa dintre ele este stabilită de taina infinitului; 21.Până la conştiinţa morţii, omul are nevoie de cunoştinţe temeinice despre viaţă;


34

22.Unii oameni merită aprecieri nu pentru cauza pe care o slujesc, ci pentru exemplaritatea cu care i se devotează; 23.Dezgustul faţă de viaţă este aidoma unui deşert, a cărui monotonie este întreruptă doar de monotonia gândurilor îndreptate spre moarte; 24.Doar oamenii care trăiesc demn au şansa de-a deveni martiri ai nedemnităţii; 25.Cu adevărat curajos devine doar acela care ajunge să-şi cunoască propriile laşităţi.

IOAN DRAGOŞ O după amiază pentru proză scurtă

Mărturisesc, îmi place proza Ancăi

Goja, jurnalist la „Graiul Maramureşului”. Am citit în revista „Vatra Chioreană”, nr. 5/ 2011 proza „... şi moartea va veni în somn”, apoi în revista „Verso”, nr. 101, decembrie 2011 două, proze: „O seară cu Rebeca”şi „Nasturele”.

Toate acestea s-au întâmplat înainte de ziua de 13 februarie 2012, ora 16,00, când Anca Goja a citit în şedinţa Cenaclului Scriitorilor Maramureş. În sală au fost distribuite două proze: „Visătorul” şi „Visul lui Gabriel”, din care autoarea a citit doar una.

În demersul său artistic autoarea a fost susţinută de conducerea revistei „Familia română”, director executiv – redactor şef dr. Teodor Ardelean, redactor şef adjunct Ioana Petreuş, revistă la care Anca Goja este secretar general de redacţie, precum şi de poetul şi ziaristul Gheorghe Pârja de la cotidianul „Graiul Maramureşului”, unde prozatoarea scrie despre evenimentele culturale.

Lume multă la cenaclu, „mulţi şi buni” cum spunea Florica Bud, preşedintele Cenaclului Scriitorilor din Maramureş.

Despre proza citită şi despre cea publicată (din discuţii am înţeles că autoarea a publicat şi în revista „Familia” de la Oradea) au vorbit mai mulţi membri ai cenaclului. Vasile Leschian: remarcă privirea cinematografică asupra evenimentului, limpezimea exprimării directe, penetrante, creatoare de


35

atmosferă, ştiinţa frazării, puterea de a mânui cu acurateţe propoziţia şi fraza. „Sunt bucuros să aud ceea ce aştept demult de la Anca Goja”.

Nicolae Scheianu consideră prozele citite nişte parabole despre visul ca realitate şi realitatea ca vis, proze care pot fi rescrise cu mai mare efect de către autoare.

Lui Ion Bogdan prozele i se par poeme în proză, iar lui Mihai Ganea proza citită îi aminteşte de Maxim Gorki, „o povestire frumoasă, un text reuşit”.

Ioana Ileana Şteţco apreciează că autoarea aduce prospeţime în mişcarea dintre planuri şi consideră că cea mai frumoasă proză a autoarei este „Nasturele”, publicată în revista „Verso”.

Teodor Ardelean spune că Anca Goja are un privilegiu că s-a hotărât să vină la cenaclu pentru că are o audienţă bună. Scrie o proză curată, frumoasă, care place şi care nu vine spre noi cu o încărcătură excesiv psihologică.

Alexa Gavril Bâle remarcă simţul amănuntului, conducerea firului narativ, creionarea stărilor sufleteşti, fina analiză a stărilor celor care se refulează prin vânătoare. „Cei care urăsc nu pot să zboare nici măcar în vis.”

Valeriu Sabău apreciează că proza citită „este poezie toată ziua”, iar Ştefan Jurcă spune că Anca Goja „este cerneala proaspătă pe care o aşteptăm de mai multă vreme”.

Pe marginea textelor au mai vorbit: Betty Kirmaier-Donca, Romulus Filip, Vasile Tivadar, Nicoară Mihali, Dumitru Fănăţeanu, Dumitru Rusu, Vasile Mureşan.

Iată ce scria poetul Ion Mureşan în revista „Verso”. „Anca Goja este jurnalistă la un cotidian din Baia Mare. Poate

că deprinderea de a verifica o informaţie din mai multe surse o face să creadă că adevărul se ascunde mereu după aparenţe. Însă credinţa că adevărul e nu doar ascuns, ci e şi dependent de aparenţe, că realitatea e dependentă (ca un beţiv de alcool) de poveştile despre realitate este cea care delimitează tranşant scriitorul de jurnalist. Oricum, în confruntarea dintre adevăr şi aparenţe, povestirile Ancăi Goja privilegiază aparenţele. Ordinea logică şi ordinea magică a lumii fac casă bună, mai ales în textele cu tentă parabolică, în scriitura cărora Anca Goja reuşeşte, ingenios, să infuzeze ades o foarte fină ironie.


36

Poate că tot profesia i-a făcut o anume directeţe a limbajului, de admirabil impact, simţul detaliului semnificativ, o evidentă ştiinţă a puneri în scenă, şi o nestăpânită poftă de a povesti, calităţi indispensabile unui prozator. Iar Anca Goja este, o spun cu toată convingerea, un prozator de indiscutabil talent.”

După cele citite, auzite şi consemnate se desprinde cu certitudine o concluzie. Şi altora le place proza Ancăi Goja. GELU DRAGOŞ Cartea Floricăi Bud „Mi-e dor de-o pohtă bună” a fost scrisă la momentul potrivit Scriitoarea Florica Bud demonstrează şi prin această carte că este o prozatoare autentică, cu un stil propriu din care reiese puternica ei personalitate. Aşa cum afirmă criticul Alex Ştefănescu „Florica Bud salvează de la uitare ceva foarte frumos din lumea românească”. Cartea Domniei Sale este o carte-document a vieţii de copil şi adolescent trăitor în arealul unde se întretaie Codru şi Chioar, satul şi mai apoi oraşul Ulmeni. Cititorul este introdus direct în lumea copilăriei, a vieţii arhaice a copilelor Florica şi Valeria-Ana, cu o emoţionantă descriere a localităţii unde au văzut lumina zilei şi, neîntâmplător, cu descrierea Gării Ulmeni, loc simbolic pentru ceea ce însemnau în acele vremuri gările – punct de plecare într-o lume necunoscută, dar fascinantă pentru deschiderea orizontului şi dezvoltarea eu-lui. Personajul central al acestei cărţi, alcătuite din 36 de povestioare, este bunica autoarei, Valeria Maria Trif, cel mai bine descris personaj şi, fiindcă fiecare dintre noi am avut o ”bunică Valeria”, Florica Bud reuşeşte prin scrisul ei să ne facă să o îndrăgim şi să ne-o apropie de suflet, dându-i astfel acestui personaj universalitate. În carte, în afară de Emil Gavriş, Petre Dulfu sau Florian Ulmeanu, vom întâlni şi alte personaje cum ar fi: Vasile Morar, regretatul Emil Florescu, învăţătoarele Rozica, Maria şi Melania, vecina Fina, ţiganca Maria Joski, bucătăreasa Leontina Covaci, vecinii Călin şi Mircea Lupo, unchiul Florea, Aurelia Paşca, preotul Emil Negruţiu, croitoreasa Helena, de asemenea colegele Lucica, Laura Berbecaru ş.a.


37

Această carte poate fi privită din mai multe unghiuri: în primul rând ne demonstrează forţa epică a autoarei, prin sensibilitate şi stăpânirea fără cusur a limbii române, de asemenea a arhaismelor din zona Ulmeni, oraş înconjurat de sate în care trăiesc şi etnici maghiari, romi, alături de ţărani români şi intelectuali, dar şi „domniscarăşi”. Apoi, cartea poate fi citită şi în acelaşi timp poate fi utilă, ca şi carte de bucate, ceva în genul lui Radu Anton Roman. E drept că pe mine m-a impresionat mai mult aceasta calitate a cărţii, deoarece „sucitura, tocana, leveşa de galiţă, prăjitura televizor, zămuca pe pthitoi, zama de mazăre, pthita coaptă pe vatră, moşocoarnele, ratăta cu jumeri, salata de boeuf, piroşthile, gomboţii, ghiveciul, silvoiţa”etc., toate îmi sunt cunoscute şi le-am mâncat din primii ani ai vieţii. În al treilea rând, aceasta este o carte- „Amintiri din copilărie”. Şi aici avem o „mătuşă Mărioara”, numai că o cheamă Aurica şi Floricăi îi tricotează căciuliţe stranii din lână, astfel încât colegii o numesc „Regina Broaştelor”. Pentru Florica Bud, Ozana este Someşul, iar peripeţiile au loc în pădurile Ţicăului şi Chelinţei. Părinţii ei dragi nu sunt Smaranda şi Ştefan, ci Cornelia Trif şi Ioan, „ţărani harnici” care „de-a lungul celor şase decenii de când îşi mănâncă împreună sacul cu sare, au avut grijă de cai, de mărhăi, de porci, de galiţe, de raţe, de gâşte şi de thiurcani”. Valoarea cărţii este dată şi de faptul că se adresează unui spectru larg de cititori: elevi, ţărani, studenţi, intelectuali şi critici, bineînţeles. Cartea „Mi-e dor de-o pohtă bună” poate fi considerată şi un ghid medical, pentru că de multe ori prozatoarea Florica Bud ne îndeamnă să mâncăm sănătos: „...ne amăgim şi ne cumpărăm pe bani grei boala”; „... se renunţă la roşiile noastre împărăteşti în favoarea celor de cauciuc, trase la xerox”. „Greutatea” scrisului ei este dată şi de comparaţiile deosebit de reuşite, gen „acul semn de carte pentru faţa de masă”, „o maioneză tăiată echivala cu o intrare ratată în U.E., de nici vecinii nu te puteau salva”. „Regina Broaştelor”, „Mama pisoilor”, „Muta Fărinii”, adică autoarea Florica Bud în anii copilăriei, are şi un simţ al umorului de calitate bine dezvoltat, un plus pentru a nu plictisi în enumerarea atâtor ingrediente necesare unei reţete. „Pe sora Valeria o strigam Ita, din motive economice”, „supa pe piciorul de la scaun”, „prăjiturile cu moşina se păstrează bine vreme


38

îndelungată dacă scapă cu ...viaţă”, „turcii se băteau de zor la gura noastră”, „ptithoii şi pomniţele puteau să mai aştepte că doar nu plăteau impozit”. Şi această carte, la fel ca precedentele, demonstrează „temperamentul artistic al autoarei şi a gândirii ei asociative rapide” (Alex Ştefănescu) şi adaug faptul că este una dintre prozatoarele contemporane de mare valoare. Mi-au plăcut şi titlurile date scrierilor sale: „Pthita noastră cea de toate zilele”, „Războiul mamicelor şulmedhene”, „Zămucă de încins...spiritele”, „Turtiţe fermecate pentru guri spârthicathe”, „Dureri vechi, dureri noi” şi „Ghiveci existenţial”. Parafrazând titlul cărţii, spun şi eu la final: mi-e dor de înţelepciunea milenară a ţăranului român, prezenţă firească în casa ei, mi-e dor de bunica, făcundu-i toate poftele copilei cu părul auriu şi cârlionţat, mi-e dor de încă o carte semnată de către Florica Bud! VASILE DAN MARCHIŞ TOP CODRU - CHIOAR Colecţie de gube albe Am crezut că nu ne vom mai putea "mira" pe materiale de vestimentaţie menţionate mai sus, decât în preajma sărbătorilor de iarnă, la unii colindători ce poartă astfel de îmbrăcăminte sau la cei ce mai păstrează tradiţiile prin participarea la evenimente artistice de altă natură. Dar iată, un fapt fără precedent în comuna Asuaju de Sus sau poate chiar în "Ţara Codrului" şi "Ţara Chioarului": colecţia de gube albe de diferite mărimi, (8 la număr), a profesorului Emil Domuţa din Asuaju de Jos. De fapt aceste exponate fac parte dintr-o vastă colecţie etnografică cu diferite obiecte şi mărturii selectate în timp, care de asemenea pot fi admirate la locuinţa profesorului amintit. Legat de acest material vom deschide o imagine "panoramică" într-un nou număr.


39

EMIL DOMUŢA Ţinutul Codrului şi cu deosebire Băseştiul văzut de către marele savant Nicole Iorga la 1906 Spirit enciclopedic de anvergură mondială,istoric,scriitor,publicist,demnitar de stat,cu o operă uriaşă,ce depăşeşte 16ooo de titluri,titanul Iorga a avut şi vocaţia călătoriilor,documentărilor de teren,din dorinţa de a cunoaşte personalităţile de vază în locurile în care trăiesc. De un interes aparte în această direcţie l-a reprezentat Ardealul pe care l-a vizitat în anul 1906,vizând marii bărbaţi ai neamului românesc de aici,la oameni pilitici la literaţi ori savanţi,precum academicianul Ioan Mihaly de Apşa,până la modeşti preoţi şi dascăli ai satelor. Pentru meleagurile "de sub Codru"dovedeşte prin însemnările sale,o înclinaţie şi o afecţiune aparte datorită personalităţii de prim rang în galeria politicienilor de vârf al luptei de emancipare naţională ce trăia aici George Pop de Băseşti(1835-1919).Sunt impresii de mare profunzime care reuşesc să se constituie într-o cronică vie asupra realităţilor româneşti din această parte de ţară văzute la începutul veacului trecut.Sunt temeiurile pentru care decupăm un capitol din ampla sa lucrare memorialistică"Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906"Editura Ministerului de Interne,Bucureşti,1929.

I. În Sălagiu

De la Letca linia ferată ce vine din Dej se suie şi mai departe pe cursul Someşului fără valuri,curgînd lin în fundul văilor.Supt marea lumină desmierdătoare ,dealurile împădurite ale Sălagiului îşi desfăşura strălucitele odăjdii de roşu şi auriu. În poalele lor sînt prinse satele româneşti cu bisericile de zid puternice care înalţă una după alta turnurile albe.După Surduc ajungem la Jibou unde numărul nostru e mic pe lângă al străinilor.Marea aşezare din


40

dreapta căii e străbătută de două clopotniţe duşmane.De aici linia cea mare apucă spre Naghi-Karolyi,pe care ai noştri ,care au şi o mare parohie în orăşel,îl numesc Careii-Mari.Pe acolo e calea spre Dobriţin,al cărui nume vechiu slavic a fost prefăcut în Debreczen de ungurii năvălitori şi în sfărşit spre Tisa,spre sfârşitul lumii romăneşti. Deocamdată urmăm drumul Someşului ascuns de dealuri,care au făcut pe cărturarii noştri să numească această ţară a Sălagiului:Silvania.Pe Odorheiul Someşului trenul încetinel apucă spre staţia Şulimetei,de unde iarăşi linia se încreangă,aruncând o ramură spre Cehul sau Cehul Silvaniei,pe cînd trunchiul ţinteşte spre Baia Mare. Valea aceasta nouă n-are un râu care să se vadă,căci apa Sălagiului e numai o scurgere săracă,prezărită într-o râpă.Dar cele mai line dealuri desfăşoară la soare coastele lor străbătute de plugul roditor.E încă o ţară de pîne la picioarele muntelui,şi de aceia marii proprietari totdeauna să şi-o însuşească. După o scurtă oprire la un sătucean care face abia să se zărească umilele-i acoperişuri de stuf şi de şindrilă veche,suntem la staţia îndoită" Volcsok-Iliesfalva",unde ne aşteaptă trăsura venerabilului şef politic românesc George Pop de Băseşti. Satul Băseştilor se atinge odată,sub dealurile de bielşug.Aşezat într-un loc aşa de prielnic,în margenea codrilor şi cu ţarini la îndămână,el nu se simte de aceste înlesniri.Pe drumurile de tină adîncă şi cleioasă,se ivesc la întîmplare căsuţe cu pereţii joşi şi strîmbi,de-asupra cărora spînzură stuhul scărmănat. In clădirile mai bune,unde se văd boltiri de zid în faţă,ca podoabă,stau jidovii ,cari ,mai pieptănaţi,mai unguriţi decît ai Maramureşului,nu fac ispravă mai bună decît aceia.Sînt vreo sută de capete in acest vechiu sat românesc,boltaşi,precupeţi şi chiar stăpîni de pămînt,"de holduri".N-au sfială de nimeni,batjocuresc pe preotul nostru,înteţesc împotriva lui pe ţăranii momiţi de băutură,şi se poartă ca nişte stăpîni.Din Băsesti ei au făcut un punct central,şi îşi au aice o mare sinagogă şi chiar o şcoală ,unde copiii de toate vrîstele mişună în mocirlă.Acum numai o jumătate de veac erau numai trei familii şi ispita şi stoarcerea ce porneşte de la evrei va fi făcut pe ţăranii de aici ceia ce sunt.La intrarea în sat o ceată dintre ei trece pe lîngă noi fără a zice "bună ziua"ţinîndu-ne cu ochi răi.Cutare dintre locuitori nu merg la biserică,nu cred în cruce,nu primesc predica,nici tainele,ce


41

botează din nou şi se zic Nazaricuşi sau Nazarineni,după un eres nou şi prost,născocit de Sîrbi şi răspîndit de Unguri.Ba în satul vecin Odeşti,adunătură de căsuţe mai ca şi acestea,sînt şi de aceia care vreau pămîntul domnului şi birul Împăratului,şi pentru aceia se zic "suţulişti"sau socialişti.În acest sat şi în multe altele,obiceiul nunţii cu petrecere,dar fără preot şi fără declaraţie la primărie e încă foarte răspîndit,cu toate că unii preoţi,care au însă de lucru cu parohieni atît de cerbicoşi,duc luptă învierşunată împotriva concubinagiului. Totuşi vede o şcoală foarte bună şi o mare biserică,asemenea cu cele din Moldova.Într-o casă cu două rînduri e aşezată o societate creştină de consum.E vorba să se facă şi o bancă:ea va fi Codreana. Aceste mijloace de luptă pornesc înainte de toate de la hotărârea proprietarului, Domnul George Pop,El nu este un străin,ci un nemeş din sat a cărui familie s-a ridicat prin preoţia străbunilor,prin protopopia unui ascendent mai apropiat,prin funcţiunile de Stat pe care le-a ocupat bunicul.Dintr-o moştenire de o sută de iugăre,acest om harnic a ştiut să facă un strălucit domeniu de 3.200 de iugăre care e unul din cele mai frumoase în aceste părţi şi cuprinde măierişti,ferme cum zicem noi,în trei sate,în Băseştii înşişi,în Tămăşeşti şi în Băiţa.Avînd o singură fată,el ajută larg şcoala,pe mulţi săteni şi chiar pe cîţiva studenţi.La şsptezeci de ani,nu e numai "domnul"moşiei ci şi adevăratul ei stăpîn,supraveghetor şi lucrător:pentru toată grija cămpului zilnic îi stă calul la scară. Dimineaţa întovărăşesc pe găzduitorul mieu la slujba bisericească.În clădirea încăpătoare şi cuviincios decorată,nu aflăm săteni,între altele şi fiindcă e o zi de lucru ,şi cu nesiguranţa batjocoritoare a vremii nici o clipă nu trebuie pierdută pentru arăturile şi semănăturile de toamnă.Dar copiii din cor au venit să cînte,nu ca să-mi arate mie ce pot,ci pentru că aşa e datina aici:să se înceapă cu cîntările din biserică ceasurile de învăţătură din şcoală. Slujba se face foarte frumos,;şi e o minune cînd supţirile glasuri argintii înalţă vioiu armonia rugăciunilor,la îndemnul învăţătorului care-şi face datoria cîntînd la strană Sînt foarte mititei,foarte cuminţi,aşa de săraci,de rupţi,de cîrpiţi şi de zdrenţuiţi,aşa de golaşi cu bietele lor picioruşe pline de noroiu până peste glesnă şi cu trăistuţele prinse de umăr,şi cîntă totuşi cu atîta inimă,ca nişte sărmane păsăruici


42

îngheţate,de ţi-e milă,şi totuşi mai mult drag de dînşii.Pe pupitru,lîngă mine,bătrînul de şaptezeci de ani şi-a cufundat fruntea în mîni şi ascultă cu ochii umezi aceste glasuri şi rugăciuni pe care în acelaşi loc le-au înălţat preoţi şi protopopi din neamul lui îngropaţi în această ţărînă. E o tovărăşie de suflete între aceşti oameni,de vrîste şi de stări totuşi aşa de deosebite,cum s-ar cădea să fie în orice colţ românesc,şi chiar în boereasca noastră Românie,pentru binele acestui popor obidit şi fără mîngîiere! (Nicolae Iorga "Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906" Editura Ministerului de Interne,Bucureşti,1929) FLORICA BUD Texte cu nume – Doamna Nina Cassian - Pamflet - Sastisită de cotidian şi de neputinţele sale din ce în ce mai hidoase, caut satisfacţii în… braţe mai primitoare. Eh, ehei, efendiţă! De ce nu ne miră afirmaţia aceasta pe care o aşteptăm de multă vreme — veţi exclama Şugubeţi Vel Logofeţi Dumneavoastră?! Departe de a poza în Sfânta Florița Întâia, mă dezic de gândurile voastre legănate de amor şi declar pe propria-mi răspundere că în timpul în care mă credeaţi mioară rătăcitoare, mâinile mele îmi urmăreau gândurile, răsfoind… de fapt… paginile lucrării monumentale, intitulate “Dicţionarul General Al Literaturii Române”, apărută sub egida Academiei Române. De data aceasta sunt la litera C. Peste cine credeţi că dau la pagina 110? Peste articolul dedicat doamnei Nina Cassian. Nu ştiu mare lucru despre scrierile sale, iar despre viaţa sa şi mai puţin. Doar în treacăt, un contemporan de-al său mi-a şoptit la ureche, conspirativ, că a fost o devoratoare de… domni; fie comunişti, fie capitalişti. Să fie! Dar nu una discretă, ci una cu clopoţei. Ei, aş!?! — îi spun invitatului meu mai


43

vârstnic, plecat între timp la Ceruri — te pomeneşti că strugurii au fost prea acri! La atât s-a rezumat atunci discuţia noastră. Trecuse mai bine de un deceniu şi jumătate de când un alt scriitor — unul care mustea de umor, fiind și un coseur neîntrecut, mare iubitor de copii, mare la stat, cel mai mare dintre cei cunoscuţi de mine — a exclamat cu vocea sa tunătoare, în mijlocul unui colocviu, când se punea absent în dreptul unei invitate, cunoscută scriitoare: Ehei, copiii moşului, să nu îndrăzniţi să spuneţi ceva despre doamna aceasta, deoarece nurii săi ne-au pus multora sângele în mişcare şi acum la bătrâneţe trebuie să avem grijă de ea! Aferim, turcu comandă, turcu plăteşte! Iar mie, vecina lui de masă, îmi spuse: Bine ai venit, Floricico, pe Câmpia cu Cleopatre! Nu am vrut să-l supăr, răspunzându-i oarecum obraznic, că desigur nu voi fi de găsit pe acel câmp… care îmi provoacă dezgust. Nu vreau să primesc mai mult de la viaţă decât ceea ce mi se cuvine! Dumnezeu să-i odihnească pe toţi cei plecaţi şi… bineînţeles… pe regretaţii Iuliu Raţiu şi Mircea Sântimbreanu, fiindcă despre ei este vorba. De fapt, nu mi-a plăcut niciodată Cleopatra. Am scuzat-o pentru intrigile sale amoroase, deoarece a trăit într-o epocă întunecată și apoi… demersurile sale cu iz de alcov nu ne mai pot atinge. Acum… cu atât mai greu este să le faci faţă cleopatrelor moderne, cu cât se află răspândite peste tot. Ele se scurg asemeni unui lichid mâlos, ce ar putea lua orice formă. Dar nici cu cele prolecultiste şi procomuniste nu îmi este ruşine! În timp ce luptau pentru dreptate şi egalitate, ridicând în slăvi morala comunistă — care dacă ar fi fost respectată nu ar fi fost rea deloc, ci dimpotrivă ar fi trebuit să redea femeii demnitatea, ridicând-o de la rangul de marfă şi obiect de plăcere la cel de om — domniile lor se cleopatriceau cu şefii mişcării comuniste, pentru funcţii şi măriri lumeşti. Şi… uite aşa, revin la pagina cu numărul 110 din dicţionarul pomenit, pagină dedicată doamnei Nina Cassian, mai bine zis, la cele trei pagini şi douăsprezece rânduri, în care tronează… nu comentariile privitoare la opera sa, aşa cum m-aș fi aşteptat, ci deliciile produse autorului acestui material de către personalitatea controversatei scriitoare, mai bine spus de latura sa feminină, debordând de


44

senzualitate şi nesaţ amoros. La cele trei pagini şi douăsprezece rânduri se adaugă şi jumătatea de pagină dedicată tătălui său, traducătorul Cassian-Mătăsaru I. Fără îndoială, acesta a fost un om de cultură şi un bun traducător, dar sunt sigură că dacă nu ar fi fost Cassian-tatăl, nu ar fi ajuns într-un dicţionar din care mulţi scriitori şi traducători lipsesc. Cunosc o doamnă — bine cunoscută traducătoare din literatura rusă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, laureată cu Premiul Asociației Scriitorilor din București şi… culmea! membră în colectivul autorilor acestui dicţionar — care nu se regăseşte la litera B, fiind uitată sau… doar rătăcită de către colegii domniei sale. Ce să mai spun… că la pagina 153 se află articolul despre opera lui Mircea Cărtărescu, care are, nici mai mult nici mai puţin, decât… două pagini și jumătate! Luptă inegală… chiar şi în paginile unui dicţionar, care ar trebui să fie un instrument de lucru cât mai obiectiv! E adevărat că doamna Nina Cassian nu are nicio vină. Cercetătorul operei sale a confundat dicţionarul cu paginile unui tabloid, aşa… ca să moară de ciudă piţipoancele tunate din ziua de astăzi care, cu toţi nurii puşi la bătaie, nu pot să o concureze pe scriitoarea a cărei urâţenie a devenit un mit şi care a vrut dă demonstreze, parcă, frumoaselor lumii că şi o așa-zisă femeie urâtă poate să farmece şi să seducă contigente de bărbaţi. Şi apoi… mi-am demonstrat cu destulă ușurință că urâţenia sa a fost, de fapt, un mit, fiindcă… după ce i-am trasat, pe fotografia generoasă de la pagina 111, nişte sprâncene a la Regina Neîncoronată A Sprâncenelor, i-am rimelat genele, şi cele de sus şi cele de jos, i-am făcut niște bujori în obraji, i-am conturat și buzele, doamna Nina Cassian, din exemplarul meu, s-a transformat dintr-o femeie spălăcită – de fapt acesta este cusurul ei — într-o divă fascinantă. Nu i-am pus silicoane imaginare, fiindcă fotografia se termina deasupra nurilor, dar fotograful a surprins semnul intelectualităţii acelei vremi, mâna cu ţigara fumegândă. Până am descoperit ţigara ţinută teatral de mâna scriitoarei, mă tot întrebam de unde îşi dăduse seama autorul articolului de inteligenţa sa, din moment ce aceasta nu este suficient susținută de textul literar. Dar… ce am aflat, din cele trei pagini şi douăsprezece rânduri, despre


45

opera sa? Aproape nimic. Citez din articolul respectiv: “Exceptând cartea de debut, din prima perioadă de creaţie a poetei (până în 1953) nu se poate recupera aproape nimic, cu excepţia câtorva versuri în stil de bocet popular”. Parcurgând articolul, mai aflu că printre cele mai “reuţite” texte se numără o rescriere a poemului “După melci,” de Ion Barbu. Mai aflu că scriitoarea Nina Cassian a primit în anul 1969 Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru “Povestea a doi pui de tigru numiţi Ninigra şi Aligru”. Un titlu superb… care ar fi meritat chiar Premiul Nobel, pentru… nişte tigrişori care în viaţa reală au făcut dragoste chiar și în patul unui rege ! Fără niciun dubiu, din articolul dedicat doamnei Nina Cassian tinerele din ziua de azi ar putea învăţa multe. Citez: ” Nu urâţenia o împiedică să fie statornic-fericită, ci inteligenţa. Până la urmă însă, ea găseşte o formulă convenabilă: o legătură constantă — căsătoria, combinată cu reconfirmarea puterii sale de atracţie ori de câte ori se află în prezenţa unui bărbat”. Oare… noul Cod Civil prevede această formulă pentru oamenii inteligenţi, respectiv “căsătoria, combinată cu reconfirmarea puterii de atracţie?” Mai tinerele noastre contemporane pot afla, printre rândurile materialului pomenit, că urâtele —- care sunt urâte din cauza că sunt foarte deştepte — au nevoie şi au dreptul la mai mult sex decât frumoasele — care sunt frumoase, deoarece sunt cam… prostuţe. Propun ca în paralel cu “Dicţionarul General Al Literaturii Române” , Academia Română să editeze şi unul intitulat “Viaţa Romanţată A Sexului Şi A Iubirii La Scriitorii Români”. De ce numai exegeții operei doamnei Nina Cassian să aibă privilegiul de a-i etala, într-un dicţionar, viaţa sentimentală, strâns legată de existența bărbaţilor importanţi care i-au moşit activitatea literară! Vreau să cred că Domnia Sa este o scriitoare a cărei activitate literară ar avea dreptul să ocupe cele trei pagini şi douăsprezece rânduri, chiar dacă nu ar fi fost protagonista atâtor poveşti de dragoste, alături de personalităţi importante ale literaturii române. Cezarina Pipotă, Haralambina Ficat, Clementina Maţ sunt doar câteva dintre pseudonimele nostime pe care doamna Nina Cassian şi le-a asumat cu umor şi ironie, dorind să dea cu tifla contemporanilor săi


46

care, probabil, nu puteau să înţeleagă cum se poate asocia nesaţul cultural de a face amor cu… nevoia senzuală de cultură. Dar… cum oamenii nu păcătuiesc cu pipota, ficatul sau splina, ci cu… gândul, şirul de pseudonime al distinsei doamne mai poate suporta unul, Ninocika… unui cuib de aur. VASILE MORAR Părul zeiţei Din oglinzi ieşea părul zeiţei ca iedera pe zidul de burg azi din oglinda sfărâmată doar pletele zeiţei mai curg Odată sânt albe ca floarea de măr descheiat la scurtuc când stă primăvara să curgă din guşa imensă de cuc Ori negre ca smoala fierbinte întinsă prin gropi de asfalt când vine-nserarea desculţă cu trup trestior şi înalt În părul zeiţei adoarme cel ce vrea steaua s-o prindă când luna încalecă hornuri şi ochiul ce cade-n oglindă

Carnaval Dacă tot o să plecăm la carnaval în care mascaţii vor fi animale ciudate o să sacrific din turmă un miel care are două pete negre pe spate Nu voi lăsa pielea să se răcească o voi îmbrăca s-o port mereu să simt sângele din carnea mielului cum se înveleşte cu sângele meu Carnea o s-o dau lupilor să o sfâşie să văd dacă o să le simt ghearele în trup cum scurmă şi cum dinţii-mi rup spinarea Şi cum e să fii miel mâncat de lup


47

LUCICA DRAGOŞ Tăceri În liniştea rece pietrele păstrează cu sfinţenie urmele timpului fiecare suntem în parte un amestec de trecut şi prezent să nu ne pierdem în tăceri care îngheaţă cuvintele pe ţărmul din suflet s-au anunţat ploi multe în locul zăpezilor albe. Noi doi Noi doi am prins curcubeul de capete şi l-am fãcut arc peste timp ne-am aşezat piatra de cãpãtâi cultivând cu grijã grãdina iubirii din suflet

am plantat doua mlãdiţe în acest pãmânt roditor noi doi suntem doar şoapte în univers propovãduim lumina şi cântãm pacea pãşind pe vârfuri vom pãtrunde în noaptea adâncã iar mâinile noastre vor mângãia stele.

DRAGOMIR IGNATInutila corvoadă Nu săpaţi La rădăcina sentimentelor, Veţi găsi Numai frunze Din idealuri ucise. Târziu, Câte cuneiforme Atestă existenţa păcatului. Nu săpaţi prin urmare La ceea ce

Nu-i de săpat, La ceea ce scapă Înţelepţilor, Filosofilor, Păcătoşilor, Neghiobilor.


48

Bătrânul dascăl Proţăpit între verbe În după amiaza ploioasă Bătrânul dascăl de cetire Numără albe flori de cireş, Câte una, ani câte unul, Pensia bătrânei de peste drum Se dă cu măsură Nici un leu mai mult, Nici unul mai puţin, După cele mai perfecte reguli Ale pensionarilor.

Altfel Nici un bob de rouă Nu i-ar asuda Fruntea bătrânei, Ar fi totul Atât de perfect Şi de fad Încât bătrâna vecină N-ar mai avea cui povesti Despre poştaşul ce pretinde Un leu din pensia sa, Chiar dacă ziua este însorită.

IOAN DRAGOŞ Fotografii radioactive „astă noapte te-am visat de ce nu eşti niciodată singură cu mine mereu în pădurea publică paznicul de afară priveşte pe geam aceleaşi străji schimbă mereu capetele a îmbătrânit şi numărul unu nu mai are acelaşi succes vine o umbră care ne taie unii de alţii ne stilizează treptat faptele cu răbdarea alunecării în pădurea publică umbra ta are îndrăzneli care ţie ţi-au lipsit dragostea acţionează radioactiv scrie yvan fotografia şi diploma apoi cu toţii revin pe pământ şefi noi cheamă la muncă nouă încerci să te ridici măcar până la buza paharului


49

au trecut goţii pecenegii avarii cumanii colţurile sunt apărate pace la toate ferestrele rămâne neînţelesul ac din carul cu fân primeşte mesajul în privinţa chestiunilor practice nu mai avem nici o grijă tu te pricepi la dulceţuri eu să ajung măcar până la buza paharului” Calendarul liliputan al meseriaşilor posesivi „aşez un perete o fereastră o uşă cu răbdare caut locul unde eşti subţire este victoria din răstimpul unei vieţi creierul biciuit trebuie să lucreze arde ceea ce ai adorat şi adoră ceea ce ai ars aşa sună oximoronul ceai liniştitor de tei fierbe în el palatul administrativ şi tot oraşul prea merg toate prea se învârt toate prea curg toate se taie în două şi apoi iar în două calendarul liliputan se lipeşte de zidurile umede meseriaşi posesivi din onomatopee în onomatopee măsuţe pliante şi grătare cuvinte necruţătoare din care ţâşnesc legi atâtea minuni deodată fără nici o somaţie greu să-ţi inventezi o absenţă te trezeşti în braţe cu un studiu de oportunitate tremură şi acum bibliotecile la amintirea unor cuvinte zâmbiţi vă rog faceţi o reverenţă


50

ca în manualul bunului funcţionar trebuia să cobor acum trei staţii ce spun sateliţii meteo oracolele horoscoapele hărţile ceai de tei cobori steaguri pe care nu le-ai înălţat multe ipoteze s-au anihilat între ele îmi înnebunesc palmele deasupra acestor posibilităţi” IOAN ROMEO ROŞIIANU Odaia în care poetul a fost ucis de cuvinte Liniştea s-a întins la picioarele mele-ncercând s-acopere scrumul silabelor pe care le-am tot folosit în poemele anterioare şoaptele pătate de sângele timpului care le-a-ngălbenit esenţa (Da a fost odată ca niciodată într-o odaie din Visarion 25 un POET a fost UCIS DE CUVINTE) În jurul meu mizeria creşte poemul face nudism pe-o pagină albă nisipul tăcerii e mai fin ca tristeţea cuibărită în suflet medicamentele (re)nasc somnolenţa şi vinul beţia POETUL trece prin lume în vârful picioarelor – cum numai pasărea-n cântecul ei – dinspre apus se face noapte şi-o povară de neguri acostează în suflet. Din pod porumbeii


51

spionează odaia în care POETUL a fost UCIS DE CUVINTE. SANDU AUGUSTIN BĂBAN Acasă Atunci, de-abia atunci am ajuns Cu genunchii zdrobiţi, pantalonii în mână Aveam părul acela netuns Poate de-o zi, ori de o săptămână Nu ştiu, ba ştiu, că mama a intrat în casă, Tata, mâhnit mă privea peste mână Chiar ajunsesem la mine acasă Poate, de-o zi ori de o săptămână... 16.03,2012, acasă la Gelu Dragoş ION GEORGESCU Joc de-a viaţa făceam o lume să existe noi doi Ancuţa doar noi doi poveştile vieţii câte le ştiu câte le ştii o plămadă de ninsori şi păpădii acum despărţite de ecranul vieţii cresc între noi zi de zi pereţii o lapoviţă haşurează aerul din preajmă îmi vine să te-ntreb dacă să facem focul te recompun din crânguri şi lumini care e rostul astei lumi care e jocul de case părăsite azi mă trec fiori


52

se schilodesc în mine viori a fost un Iisus şi încă este şi-a promis ca ne croieşte viaţă din iubire o să trăim alături ca doi fraţi ce bine ce bine ne va fi că nu ne-am despărţit certati. Baden / Decembrie 2011-12-20 Ideea de timp un chelner la masă distribuie timp iar ceilalţi fripturi şi licori însetate îl simt cum adânc ochiul lui mă pătrunde cum îmi citeşte anii traduşi în secunde eu ştiu că el ştie şi ştiu că nu ştiu rostul trecerii prin hăţişul cu lume atâtea clipe fără de folos – umile treburi – bujori roşii fărâmaţi prin ierburi pe cel ce-a copiat la teza viţeii l-au condamnat la plictiseală poeţii de mi-aş aduce-aminte visele uitate ce geografii uimite s-ar desena-n retină schimb bob de nisip pe secunda de vreme şi-mi trece toată viaţa într-o juma’ de zi lumini cu umbre se joaca de-a prinselea copii voioşi se joacă de-a v-aţi-ascunselea mă dau bătut – domniile-s de-o clipă iar clipele se prăbuşesc în lut nu dă lăstari în timpii ce-or să vină decât clipa care a durut. Baden / 3 dec. 2011 *** NOTA: Va invitam sa deschideti pagina cu creatia poetului: http://www.flickr.com/photos/24355084@N08/


53

VASILE BELE fragmente din cartea în curs de pregătire

poemul de luni – mi-ar place

,,7 ZILE – 7 POEME”

Mi-ar place dacă am şti trăi cumpătat mi-ar place să nu mai trăiesc în păcat mi-ar place dacă poetul ar fi preţuit mi-ar place poemul să fie tot mai citit mi-ar place să nu aud de ură sau de mânie mi-ar place dacă-aş vedea în suflet mereu bucurie mi-ar place să văd omul cum mereu zâmbeşte mi-ar place să-l văd pe cel care mereu îndrăzneşte. Mi-ar place dacă totul ar fi de un alb extrem de frumos mi-ar place dacă lumea n-ar fi întoarsă pe dos mi-ar place să cred nu să visez mi-ar place să am pe ce să mă bazez mi-ar place dacă omul n-ar fi prins ca-ntr-un jug mi-ar place să văd arând al ţăranului plug mi-ar place să alerg singur prin pădure mi-ar place să culeg în fiecare toamnă fructul de mure.

poemul de marţi – câţi oare dintre noi

Câţi oare înţeleg adevăratele iubiri câţi oare dintre noi trăiesc din amintiri câţi oare înţeleg ziua de azi câţi oare se bucură de drumul printre brazi câţi oare înţeleg adevărata iubire câţi oare dintre oameni mai au încă simţire câţi oare zâmbesc în plină zi câţi oare trudesc amarnic zi de zi.


54

Câţi oare înţeleg adevăratul sărut câţi oare mai au de pierdut câţi oare vor mai suferi câţi oare vor şti a mai iubi câţi oare înţeleg apa în limpezimea ei câţi oare ştiu ale iubirii frumoase alei câţi oare îţi dau seama de-al verdelui contur câţi oare mai iubesc ce este-mprejur. VASILE DAN MARCHIŞ Acest erou necunoscut - Fericirea În urma unui fenomen suspect , uniţi din vechime , poliţişti, jandarmi, medici legişti şi clerici, au făcut şi mai fac cetcetări poate fără rost, dacă nu există ca dovadă o amprentă sau o urmă cât de mică fie de furnică... Înseamnă că fericirea a fost... Dar iată, eu sunt cel mai nefericit dintre nefericiţi pentru că am găsit în condiţii neprevăzute fericirea... Am găsit-o neînsufleţită, ca pe un erou necunoscut... Doamne cât sunt de nefericit că duc pe braţele mele spre a fi reînhumată omeneşte acest erou necunoscut-fericirea...


55

Minima cerere Dumnezeule,dă-mi ocazia să fac ceva măcar cu o mână. Am două mâini.Una o pot da celui lipsit, ştiind că doar mâna aceea mă v-a încadra cu adevărat în îmbrăţişarea dragostei... Doamne dă-mi ocazia să fac ceva măcar cu un picior. Am două picioare.Unul îl pot da celui lipsit, ştiind că doar piciorul acela mă v-a întâmpina cu adevărat... Doamne,dă-mi ocazia să fac ceva măcar cu un ochi... Am doi ochi.Pot da unul celui lipsit, ştiind că doar ochiul acela mă v-a încadra cu adevărat în lumina iubirii... Doamne Dumnezeule,dacă ce ţi-am cerut e prea mult, fă-mă puf de păpădie. Astfel aş putea zbura fără cer, fără aripi, fără vânt, fără complemente, fără speranţe, fără cuvinte, fără legământ... DOR DE TATA Când sunt copiii noştri mici Noi pentru ei suntem TĂTICI.


56

Ce gingaş e, şi sună bine TĂTICULE, mi-e dor de tine ! Dar anii trec, apoi deodată Nu mai eşti TĂTIC, acum eşti TATĂ. Dar şi aşa tot sună bine TATĂ, ...îmi este dor de tine ! ! ! Dar cresc, nu le mai eşti pe plac Din TATĂ, tu devii BABAC, Şi vorba sună trist şi gol BABACULE, mai dă-mi un... pol ! Dar viaţa e un foc de paie Şi vrei nu vrei, ajungi TATAIE. Iar vorba ta, în râs e luată TATAIE, ia mai las-o baltă... Şi-n anii care-ţi mai rămân Te vor numii doar ĂL BĂTRÂN, Şi vorba lor te năuceşte BĂTRÂNE,... ce-ţi mai trebuieşte ?! Copile, tu să ai ştiinţă Am fost un tată cu credinţă Şi din puţin, de-a fost să fie Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie ! Dar fă-mi, te rog, o bucurie La cimitir, de vii la mine Să-mi zici ca în copilărie TĂTICULE, mi-e dor de tine.... (Autor necunoscut)


57

VASILE DAN MARCHIŞ De la Codru adunate Să vezi şi să nu crezi – În România se acordă diplome de excelenţă şi pentru simplul fapt că vizitezi o oarecare localitate Este un lucru onorabil pentru o persoană să primească o diplomă sau mai multe diplome de excelenţă pentru faptul că vizitează o oarecare localitate. Marile oraşe din ţara noastră sunt vizitate aproape în fiecare zi de personalităţi din diferite domenii de activitate, fie miniştri, parlamentari, clerici, artişti, sportivi, scriitori, oameni de afaceri, etc.În cazul acesta ce este de făcut ? Să-i întâmpinăm pe domniile lor cu diplome de excelenţă ?! Putem face lucrul acesta ori de câte ori dorim! Dar mai întâi ne putem pune întrebarea:"Care-i scopul Vizitei dumnealor în localitatea respectivă? Îşi promovează imaginea în plan politic sau de afaceri? Ori artişti fiind vin să susţină un program artistic, mânaţi printr-o campanie electorală plătiţi din fondul de stat sau din bugetul local? Vin pe cont propriu spre a contribui financiar, material sau prin alte mijloace la îndeplinirea unor obiective pe care le are în vedere localitatea respectivă? Dacă suntem impulsionaţi să acordăm diplome de excelenţă sau chiar de "cetăţeni de onoare" unor persoane pentru faptul că acestea au funcţii şi "celebritate"şi pentru aspectul că dânşii au dus la îndeplinire unele planuri impuse de natura serviciului lor cu bani de la bugetul de stat sau local, este foarte bine.Mult mai bine ar fi să lăsăm această listă deschisă şi pentru cei care prin mijloace proprii,au iniţiat şi dezvoltat unul sau mai multe obiective. În preajma alegerilor nu obţii bani pentru muncă cum pentru... voturi Un prieten m-a invitat să-i fac o vizită pentru a dezbate unele subiecte legate de revista fondată şi coordonată de către mine, "IZVOARE CODRENE".


58

Prietenul respectiv m-a întâmpinat undeva pe o stradă din localitatea în care locuieşte, când în acel moment o clădire foarte frumoasă, cu aspect arhitectural impecabil, de parcă ar fi fost renovată ieri,mi-a atras atenţia într-un mod impresionant. Legat de acest subiect, prietenul meu a opinat: "Vezi clădirea aceasta considerată cea mai frumoasă din localitate sau poate chiar din zonă, de pe care în urmă cu aproximativ 3 ani a căzut tencuiala în două locuri, cât palma, chiar lângă intrarea principală ?! M-am oferit eu să repar gratis această minusculă chestiune. Ce-mi trebuia, nici un sac de adeziv şi o jumătate de litru de vopsea, dar cei ce conduc această instituţie, n-au vrut pe motiv că au făcut demersuri la "judeţ" pentru a li se acorda bani spre a renova toată clădirea!" "Incredibil!am spus eu uluit. Prietenul meu a mai adăugat: "S-a auzit că au primit în acest sens câteva zeci de mii de lei! Ce zici Dane, merită să-i votăm?!" Eu am întrebat: "Pe cine, pe cei care au dat banii sau pe cei care au primit banii respectivi?!” Prietenul meu a tăcut un timp, apoi a rostit: "În preajma alegerilor nu obţii bani pentru muncă cum pentru...voturi! Au fost în excursie, dar nu ştiu precis că unde sau pe unde… Unii însoţitori sau "ghizi"nu-i informează corect pe şcolarii sau preşcolarii despre localităţile, regiunile, judeţele, sau ţările în care aceşti elevi sau viitori elevi, şi-au desfăşurat o anumită excursie. Referitor la acest aspect, când privim harta României putem spune că străbatem cu un oarecare mijloc de deplasare, să zicem nordul judeţului Suceava, nici de cum "Suceava de Nord""atâta timp cât nu există pe hartă oficial judeţ sau regiune cu acest nume. Legat de acest subiect, se pot forma propoziţii cum ar fi: AM FOST ÎN COREEA DE NORD, fiindcă oficial există ţară cu acest nume. Nu putem forma propoziţii de felul: Am fost în"România de Nord" fiindcă nu există ţară cu acest nume. Corect este: Am fost în


59

nordul României cu toate că nu există oficial regiune cu acest nume, dar ne referim la toată partea de nord a ţării respective.


60

Clubul epigramiştilor băimăreni „SPINUL” se prezintă DUPĂ „ REVOLUŢIE” Avem libertatea dorită Prosperă regimul uman: Iubirea de înaltă elită Cu luptele pentru ...ciolan. Ioan Şiman PREŢUL Scumpă e ştiinţa-n viaţă, Ieftină-i la cel profan: Nu se poate vinde-n piaţă Ca prostia, pentr-un ban! Romulus Filip PĂCĂLEALĂ MODERNĂ Atunci când fata şi-a aflat, Cu sânii mari, s-a bucurat, Dar n-a ştiut săracul Ion Că sunt umpluţi cu silicon! Mircea Micle ALTRUISM PARLAMENTAR Pentru faimă şi putere Zi şi noapte ei trudesc: Fac orice ca să prospere... Chiar şi-o ţară păcălesc. Nistor I. Bud


61

INTENŢIA Toate-n ţară sunt cu fală, Teoria merge strună: Pun un măr şi-o pară-n oală Şi-uite-aşa o fac de ...prună. Viorica Găinariu Tazlău ROMÂNIA POLITICĂ Ţara-i plină de umor, Ei pe dânşii se votează, Vin ai lor şi pleac-ai lor, Jaful, doar, se reportează. Ioan Fîrte Adi MODERNULUI NARCIS Privindu-şi chipul în neştire S-a-ndrăgostit profund de el Şi culmea! Şi-a dat întâlnire Scurt, pe-o adresă de E-mail. Vasile Leschian IMBOLD Până pe pământ mai eşti, Scrie, să nu rugineşti; Epigramele sunt grele, Dar uşor petreci cu ele! Aurelia Velea


62

SE DISTRUGE ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC Guvernanţi, mai novatori, Se descurcă, foc şi pară: Toţi românii muncitori Să înveţe carte...afară! Toma G. Rocneanu UNUI SCRIITOR Autorul ne declară Că a scris o carte rară. După cum şi-a pus oferta, Bună este doar coperta. Vasile Ţincaş BĂRBATUL SUB PAPUC Condus năpraznic de-o femeie, Postura ta-i de eunuc; Alergi mereu ca un năuc, De-ţi pierzi uşor a minţii cheie! Vasile Mureşan RECREAŢIE ÎN ŞCOALĂ Tablă, abecedar şi cretă Sunt uitate, nu s-aplică: Toată clasa-i în şuetă, Dascălul la ...una mică. Gelu Dragoş CREŞTERE Nu se sapă, nu se ară, Nu sporeşte-agricultura Şi în noua primăvară Creşte doar...temperatura. Ştefan Herţeg


63

ELEVE EMANCIPATE Cum alegem dintr-o clasă Care nu e fată mare ? Ştiu eu bine, nu-ţi dau plasă: „Absolut din întâmplare”! Mircea Pop – Buzeşti PE BLOGUL UNUI CARDIALOG I-au pus zeci de inimioare Domnului cardiolog. Ce puneau pe blogu-i oare De era ginecolog ? Mihai Ganea


64

CUPRINS

VASILE DAN MARCHIŞ - Izvoare Codrene, previziune împlinită! / 1 VIOREL POP - Comuna Fărcaşa, Arc peste timp / 2 ÎNV. AURICA BOLOŞ - Obiceiuri si tradiţii, unitate in diversitate / 10 înv. ELENA NISTOR - Primăvară, bine ai venit! / 13 NICOLAE BUD, deputat - Un soldat în tranşeele păcii - Nicolae Titulescu / 20 Scrisoare către Vasile Morar - Dom` Vasile, dom` Vasile… / 22 Prof. AURORA PUŞCAŞ - Un vis împlinit la Băseşti / 23 PAMFIL BILŢIU - Societatea Tinerimea din Ulmeni… / 25 MARIA BILŢIU - Scriitorul Petre Dulfu şi neuitatele tradiţii… / 28 GELU DRAGOŞ - Dr. Florian Ulmeanu, precursor al medicinii sportive / 30 GEORGE PETROVAI - Cuvinte-ncuvinţite (Pilule fără efecte secundare) / 32 IOAN DRAGOŞ - O după amiază pentru proză scurtă/ 32 GELU DRAGOŞ - Cartea Floricăi Bud „Mi-e dor de-o pohtă bună / 36 VASILE DAN MARCHIŞ - TOP CODRU-CHIOAR / 38 EMIL DOMUŢA - Ţinutul Codrului şi cu deosebire Băseştiul văzut de către marele savant Nicole Iorga la 1906 / 39 FLORICA BUD - Texte cu nume – Doamna Nina Cassian - Pamflet - / 42 VASILE MORAR - Părul zeiţei / 46 LUCICA DRAGOŞ - Tăceri / 47 DRAGOMIR IGNAT - Inutila corvoadă / 47 IOAN DRAGOŞ - Fotografii radioactive / 48 IOAN ROMEO ROŞIIANU-Odaia în care poetul a fost ucis de cuvinte / 50 SANDU AUGUSTIN BĂBAN - Acasă / 51 ION GEORGESCU - Joc de-a viaţa / 51 VASILE BELE fragmente din cartea în curs de pregătire poemul de luni – mi-ar place / 53 VASILE DAN MARCHIŞ - Acest erou necunoscut-fericirea / 54 DOR DE TATA, Autor necunoscut / 56 VASILE DAN MARCHIŞ - De la codru adunate / 57 În preajma alegerilor nu obţii bani pentru muncă cum pentru...voturi / 58 Au fost în excursie, dar nu ştiu precis că unde sau pe unde / 58 Clubul epigramiştilor băimăreni „SPINUL” se prezintă / 60

Izvoare codrene nr 8

Documents

Transcript of Izvoare codrene nr 8