Istorie - BAC

78
Popoare şi spaţii istorice. -Romanitatea românilor în viziunea istoricilor- I. Etnogeneza: Etnogeneza românilor se înscrie în procesul de constituire a popoarelor romanice. Cei mai îndepărtaţi strămoşi ai noştri sunt tracii , un neam indo- european , conturat in mil. II i.Hr. Aceştia se vor aşeza în spaţiul limitat de : N – Carpaţii Păduroşi S – Munţii Haemus V – Dunărea Mijlocie si râul Sava E – M.Neagra si Nipru Tracii trăiau organizaţi in uniuni de triburi , fiind conduşi de basilei , căpetenii politico-militare şi religioase. Tracii au fost realizatorii metalurgiei bronzului. La mijlocul mil. I i.Hr. , se vor contura tracii nordici , numiţi în izvoarele istorice greceşti sub numele de – GEŢI. Geţii au fost realizatorii metalurgiei fierului, aceştia fiind influenţaţi de către greci, care , în sec. VII-VI i.Hr. , şi-au întemeiat pe ţărmul de vest al M.Negre mai multe colonii (centre economice , politice şi culturale) : Olbia , Tomis , Histria , Calatis , Messembria . De la greci, geţii vor prelua : roata olarului , moneda , alfabetul şi tehnici de prelucrare a fierului. Primele menţionări istorice despre geţi apar in lucrearea lui Herodot–“Istorii” , unde este amintit episodul din 514 i.Hr. când regele persan Darius, aflat într-o campanie militara la nord de Dunăre, împotriva sciţilor , va fi întâmpinat de geţi. Herodot face referire la religia politeista a geţilor, care-l aveau ca şi element central pe Zamolxez, zeu al nemuririi. Geţii erau organizaţi in uniuni de triburi , iar fiecare astfel de uniune importantă îşi avea centrul într-o aşezare fortificată , a cărei denumire purta sufixul “-dava”. În sec. I i.Hr. , în izvoarele istorice romane , apare etnonimul “dac” , ce desemna populaţia ce locuia în spaţiul intra-carpatic. Geţii erau de acelaşi neam cu dacii , având aceeaşi religie şi vorbind aceeaşi limba.

description

schematizat de Chitu Bogdan

Transcript of Istorie - BAC

Page 1: Istorie - BAC

Popoare şi spaţii istorice.-Romanitatea românilor în viziunea istoricilor-

I. Etnogeneza:

Etnogeneza românilor se înscrie în procesul de constituire a popoarelor romanice. Cei mai îndepărtaţi strămoşi ai noştri sunt tracii , un neam indo-european , conturat in mil. II i.Hr.

Aceştia se vor aşeza în spaţiul limitat de :

N – Carpaţii Păduroşi S – Munţii Haemus V – Dunărea Mijlocie si râul Sava E – M.Neagra si Nipru

Tracii trăiau organizaţi in uniuni de triburi , fiind conduşi de basilei , căpetenii politico-militare şi religioase. Tracii au fost realizatorii metalurgiei bronzului. La mijlocul mil. I i.Hr. , se vor contura tracii nordici , numiţi în izvoarele istorice greceşti sub numele de – GEŢI.

Geţii au fost realizatorii metalurgiei fierului, aceştia fiind influenţaţi de către greci, care , în sec. VII-VI i.Hr. , şi-au întemeiat pe ţărmul de vest al M.Negre mai multe colonii (centre economice , politice şi culturale) : Olbia , Tomis , Histria , Calatis , Messembria . De la greci, geţii vor prelua : roata olarului , moneda , alfabetul şi tehnici de prelucrare a fierului.

Primele menţionări istorice despre geţi apar in lucrearea lui Herodot–“Istorii” , unde este amintit episodul din 514 i.Hr. când regele persan Darius, aflat într-o campanie militara la nord de Dunăre, împotriva sciţilor , va fi întâmpinat de geţi. Herodot face referire la religia politeista a geţilor, care-l aveau ca şi element central pe Zamolxez, zeu al nemuririi.

Geţii erau organizaţi in uniuni de triburi , iar fiecare astfel de uniune importantă îşi avea centrul într-o aşezare fortificată , a cărei denumire purta sufixul “-dava”.

În sec. I i.Hr. , în izvoarele istorice romane , apare etnonimul “dac” , ce desemna populaţia ce locuia în spaţiul intra-carpatic. Geţii erau de acelaşi neam cu dacii , având aceeaşi religie şi vorbind aceeaşi limba.

I.a) Primul stat geto-dac:

Primul stat geto-dac a apărut în contextul apropierii pericolului roman , în timpul domniei lui Burebista(82i.Hr. – 44i.Hr.). Acesta a unificat triburile geto-dace şi a supus coloniile greceşti , dar şi triburile celtice ale boiilor si teuriscilor.

Centrul statului dac era localizat în Munţii Orastiei , la Sarmisegetusa Regia. Capitala era protejată de un sistem defensiv format din mai multe cetăţi :

Pugir Căpâlna Blidarul

Piatra Roşie Tilişca Costeşti

Page 2: Istorie - BAC

Statul geto-dac sub Burebista era limitat de:

N – Carpaţii Păduroşi S – Munţii Haemus V – Dunărea Mijlocie şi părţi din Slovacia E – Marea Neagră şi gurile fluviului Bug

Burebista se va implica în politica interna romană, în războiul civil (49i.Hr. - 48i.Hr.) dintre Pompeius şi Caesar. Pompeius va fi înfrânt, iar Caesar se va proclama “dictator” şi va plănui o campanie militară împotriva dacilor, însă va fi asasinat în 44i.Hr., aceeaşi soartă având-o şi Burebista.

După 44i.Hr., regatul se va împărţi in 4-5 regate mai mici, cel mai important având centrul la Sarmisegetusa Regia. Dacii vor fi influenţaţi de către romani, fiind preluate elemente de tehnică romană, vestimentaţia, arme, ceramică, iar în plan cultural, alfabetul latin.

În perioada sec. I i.Hr. – Sec I d.Hr., la Sarmisegetusa Regia se vor succeda 4 regi:

Deceneu Comosicus Scorilos Duras

Lumea geto-dacă se va restrânge pe baza cuceririlor romane:

Anul Cuceriri romane9-10 Romanii pun bazele provinciei Panonia15 Apare la sud de Dunăre provincia Moesiea46 Dobrogea este anexată Moesiei

I.b) Al doilea stat geto-dac:

Pericolul roman a grăbit refacerea statului geto-dac. În timpul lui Domniţianus, romanii au organizat o campanie la nord de Dunăre, trupele sale înaintând prin Banat, sub conducerea generalului Cornelius Fuscus, dacii câştigând în 87 lupta de la Tapae. În această luptă se va afirma un tarabostes din S-V Transilvaniei, Diurpaneus Decebalus (87-106), care va fi ales ca rege.

În 89, Decebal a întâmpinat o nouă campanie a romanilor, condusă de Tettius Iulianus, romanii câştigând lupta de la Tapae. Se va încheia pacea dintre Domniţian şi Decebal, prin care, În schimbul unor avantaje economice şi militare, dacii trebuiau să apere graniţele din N-V Imperiului Roman.

Statul geto-dac aflat sub Decebal era limitat de:

N – Carpaţii Păduroşi S – Dunăre V – Tisa E – Siret

Page 3: Istorie - BAC

I.c) Războaiele daco-romane:

Împăratul Traian(89-117) va pregăti cucerirea Daciei, cauzele primului război daco-roman fiind:

Încălcarea păcii din 89 de către Decebal Întărirea alianţelor cu barbarii de către Decebal Creşterea puterii regatului dac Resursele economice ale regatului dac Poziţia geo-strategica a Daciei la gurile Dunării Dorinţa lui Traian de a întări graniţa imperiului pe Dunăre

Primul război daco-roman(101-102). A debutat prin trecerea Dunării de către trupele romane , în martie 101 şi înaintarea lor prin Banat, obţinând victoria de la Tapae. Cuceresc cetăţile Căpâlna şi Costeşti. În timpul iernii , Decebal va organiza acţiuni militare în Moesia , alături de barbari. Vor fi respinşi la Durostorum şi Adamclisi. Luptele vor fi reluate în primăvara lui 102 , iar apropierea romanilor de Sarmisegetusa Regia l-a forţat pe Decebal să ceară pace.

Condiţiile păcii erau:

Dacia ceda teritoriile sudice (Depresiunea Haţeg, Banat, Oltenia, Muntenia, S. Moldovei, S-E Transilvaniei)

Dacia trebuia să distrugă toate fortificaţiile construite Decebal preda prizonierii romani, transfugii, arhitecţii, trofeele Dacia pierdea iniţiativa politică externa

Decebal nu a respectat condiţiile păcii. Va ataca garnizoanele romane din S. Transilvaniei. Pentru a întări controlul asupra Dunării , romanii vor construi la Drobeta (103-105), podul realizat de arhitectul Apolodor din Damasc.

Al doilea război daco-roman(105-106). In 105 romanii au pornit pe mai multe direcţii, prin Banat , Oituz , Oltenia , pasajul Rucăr-Bran. În vara lui 106 , cetăţile din Munţii Oraştiei au fost cucerite şi distruse, iar Sarmisegetusa asediată şi incendiată, apărătorii retrăgându-se spre nord . Decebal, ajuns din urmă, se va sinucide.

Cea mai mare parte a statului dac va fi transformată în provincie romană . Au existat şi zone care nu au fost incluse in provincia Dacia, acestea fiind locuite de dacii liber : Moldova, Crişana , Maramureş. Războaiele daco-romane sunt amintite de :

Monumentul de la Adamclisi Columna lui Traian Podul de la Drobeta

11aug 106 – Conform unei diplome militare, descoperite la Porolissum , Dacia este atestată drept Provincie Romană

Page 4: Istorie - BAC

II. Romanizarea:

Romanizarea este un proces de asimiliare etnolingvistică între romani şi populaţia cucerita. Aceasta reprezintă un proces indelungat, ce presupune însuşirea de către locuitori a tradiţiilor, obiceiurilor, normelor juridice , religie, culminând cu însuşirea limbii latine.

În spaţiul românesc, romanizarea s-a desfăşurat in două etape distince:

1. Etapa preliminară – sec. I i.Hr.-> sec. I d.Hr – lumea dacă resimte influenţe romane2. Etapa propriu-zisă – 106->274 – când acţionează o serie de factori

II.a) Factori ai romanizării:

Factori Caracteristici

Administraţia

provincia romană Dacia işi avea reşedinţa la Ulpia Traiana Sarmisegetusa

avea statut imperial , fiind controlată de un delegat al împaratului , denumit legatus augusti pro-praetor

a suferit reforme administrative : I. 118-119-> Dacia Superior (Transilvania + Banat)

Dacia Inferior (S. Moldovei + Oltenia)II. 122-123-> Hadrian creează Dacia Porolisensis

III. 168 -> Marcus Aurelius redenumeşte aceste unitaţi :

Dacia Malvensis (Malval) Dacia Apulensis (Apulum) Dacia Porolisensis(Porolissum)

Armata

în provincia Dacia erau prezente două legiuni : Legiunea XII Gemina (Apulum) şi Legiunea V Macedonica(Potaissa)

aceste legiuni erau alcătuite şi din trupe auxiliare, formate din localnici : cohorte si alae

Veterani

după satisfacerea serviciului militar (25 de ani) , veteranii erau lasaţi la vatră, primind cetăţenie romană şi dreptul de a întemeia o familie, apărând astfel familiile mixte

Coloniştii

aduşi pentru exploatarea economică din zonele : Panonia , Raetia, Galia, Asia Mică, Hispagna

au introdus mai multe tipuri de aşezare umană: Cannabae – aşezarea de lângă castre Vicus – aşezare rurală cu reţea stradală

fără incintă de apărare Villa Rustica – proprietatea rurală, cu

locuinţa şi anexele sale Pagus – aşezare rurală , rasfirată

Page 5: Istorie - BAC

Urbanizarea

existenta a două tipuri de oraşe Municipia – oraşe cu autonomie proprie

(Dierna – Orşova) , (Tibiscum – Jupa) , (Porolissum) Colonia – oraşe ce copiau modelul Romei

(Ulpia Traiana Sarmisegetusa, Apullum, Potaissa , Napoca , Drobeta)

asociaţiile de tip collegia – grupau localnicii pe bază religioasă , profesională sau de provenienţă

Religia

se vor manifesta două procese în plan spiritual: Sincretismul religios – îmbinarea într-o singură

divintate a trăsăturilor a două sau mai multe divinităţi

Inerpretatie Romane – adorarea divinităţilor romane sub identitatea divinităţilor locale

Cultura limba latină şcoli particulare sau publice (Vetsel, Zam) tăbli cerate şi ştiri (Alburus Maior)

Dreptul roman

în provincia romană Dacia au acţionat edictele imperiale ,cel mai important fiind Edictul lui Caracala (212) -> primeau cetăţenie romană toţi locuitorii de condiţie liberă

Economia încadrarea vieţii economice din provincie în cadrul Imperului Roman

III. Retragerea aureliană:

Împăratul Aurelian (270-275) a preferat să abandoneze provincia Dacia, pentru a fixa apărarea pe Dunăre, datorită presiunii migratorilor. Retragerea aureliană (271-274) a presupus procesul de retragere a autorităţilor, armatei, administraţiei la S. de Dunăre.

După 274, dacii liberi pătrund în teritoriul fostei provnicii , unde vor fi supuşi romanizării de către populaţia daco-romana , rămasă la N. De Dunăre.

IV. Romanitatea românilor in sec. 18 , in viziunea istoricilor:

Teoria Imigraţionistă – a fost susţinută de istoricii austrieci şi maghiari , pentru a argumenta drepturile istorice în privinţa stăpânirii asupra Transilvaniei atât în perioada domniei habsburgice cât şi în timpul regimului dualist (instaurat in 1867)

Istoria dacilor transalpini – 1781 – lucrare elaborată de istoricul austriac Franz-Joseph Sulzer , ce susţinea faptul ca românii s-au format ca popor în Balcani şi mai târziu au migrat la N. de Dunăre , găsindu-i stabiliţi aici pe maghiari.

Supplex Libellus Valahorum – 1791 – primul program politic al românilor transilvăneni

Page 6: Istorie - BAC

Studii Româneşti: Cercetări asupra istoriei vechi a românilor – 1871 – “Teoria Roesleriană” , realizată de istoricul Robert Roesler, lucrare în care acesta îmbunătăţea ideile lui Sulzer

Ideile de bază ale teoriei erau:

Dacii au fost exterminaţi în timpul războaielor daco romane. Ideea era preluată dintr-o lucrare scrisă în sec. IV de Eutrarius : “Ab Urbe Condita”

Dacia nu s-ar fi putut reorganiza in 165 ani

Dispariţia hidronimelor şi toponimelor

După 274 s-a retras la S de Dunăre toată populaţia

Poporul român s-a format în Pen. Balcanica , în prezenţa slavilor , datorită : a. prezenţei ad-stratului slavb. în lb. Romana şi albaneză există cuvinte comunec. absenţa din lb. Romana a ad-stratului germanicd. confesiunea ortodoxa , asemeni slavilor

Românii ca popor, se vor stabili la N. de Dunăre în sec. XIII

teoria va fi contestată de istoricii români , cei mai importanţi fiind : Haşdeu şi Al. D. Xenopol

Teoria lui Roesler : Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană – 1884 – lucrarea lui Al. D. Xenopol prelua ideile Şcolii Ardelene. Principalele argumente ale acestei lucrări sunt:

Nici un izvor antic nu a precizat faptul că dacii au fost exterminaţi în războaiele cu Traian Toponimele şi hidronimele dacice sunt păstrate şi sub stăpânire romană

a. Toponime : Napoca , Apullum , Potaiisa , Drobetab. Hidronime : Danubius , Pyertus , Alutus, Somus

Perioada de 165 de ani a fost suficientă pentru impunerea elementului romanic , fiind ştiut faptul că unele popoare s-au romanizat în mai puţin de 100 de ani

Existenţa cuvintelor slave în lb. Romana este justificată de convieţuirea româno-slava în sec. VI-VII , iar existenţa confesiunii ortodoxe se explică prin influenţele culturale din S-E Europei , din partea Bizanţului

Caracterul nomad explicat prin păstoritul transhumant Roesler invoca apropierea dialectelor daco-române şi moravo-romane . Acest lucru ţine tot de o

existenţa iniţială a unei romanităţi orientale puternice din spaţiul N Dunărean. Cuvintele comune din albaneza şi română este explicată prin vechiul fond indo-european tracic. Nici o sursă istorică nu afirmă stabilirea unui popor la S de Dunăre.

Teoria continuităţii – a fost întărită prin numeroasele descoperiri arheologice din sex XX-lea , un rol important în acest sens avându-l numeroasele inscripţii latine care atestă convieţuirea

romano-dacă. Istorici de seamă ce întăresc această teorie sunt : N. Iorga şi I.C.Brătianu

Page 7: Istorie - BAC

Cronologie

Data Eveniment514 i.hr. Regele Darius intâlneşte dacii

Sec i i.hr. Apare etnonimul dac

82 i.hr. – 44 i.hr. Burebista

49 i.hr. – 48 i.hr. Războiul civil din Imperiul Roman

44 i.hr. Asasinarea lui Burebista şi Caesar

9-10 Romanii pun bazele provinciei Panonia

15 Apare la S. de Dunare provincia Moesia

46 Dobrogea este anexată Moesiei

87 Lupta de la Tapae dintre Cornelius Fuscus şi daci

89 Lupta de la Tapae dintre Tettius Iulianus şi daci

89 Pacea dintre Domnitian şi Decebal

87 – 106 Decebal

89 – 117 Traian

101 – 102 Primul război daco-roman

103 – 105 Construirea podului de la Drobeta

105 – 106 Al doilea război daco-roman

11 august 106 Este atestată provincia romană Dacia

118-119 Prima reformă administrativă a Daciei

122-123 A doua reformă administrativă a Daciei

168 Marcus Aurelis – a treia reformă adm a Daciei

212 Edictul lui Caracala/Constitutia Antoniană

270-275 Împaratul Aurelian

271-274 Retragerea Aureliană

306-337 Constantin cel Mare

527-565 Iustinian

303-304 Edictele anti-creştine emise de Diocletianus

313 Edictul de la Mediolanum – Constantin cel Mare

392 Edictul lui Theodosius cel Mare – creştinismul era religia oficială a imperiului

376 Vizigotii împinşi la S de Dunăre de huni

395 Divizarea Imperiului Roman

602 Slavii se vor stabili la S de Dunare

1867 Instaurarea Regimului Dualist Austro-Ungar

1791 Supplex Libellus Valahorum

1781 Istoria Dacilor Transalpini

1871 Studii Romaneşti: Cercetări asupra istoriei vechi a românilor / Teoria Roesleriană

1884 Teoria lui Roesler: Studii asupra stăruinţei

Page 8: Istorie - BAC

românilor in Dacia Traiană

Oameni, Societate si Lumea Ideilor.-Europa intre democratie si totalitarism-

I. Idei si principii politice democratice:

În sec. XX-lea , Europa cunoaşte instaurarea regimurilor democratice, proces generalizat după primulrăzboi mondial , când majoritatea statelor nou apărute vor adapta regimul democratic.

Regmiul Democratic

Trasaturi

Existenta unei legi fundamentale care sa precizeze forma de guvernamantSepararea puterilor in statVotul universalGarantarea drepturilor si libertatilor cetatenestiAlegeri libereExistenta statului de dreptPluralismul politic

Principala problemă în perioada interbelică a fost disputa dintre democraţie şi totalitarism. În statele nou-formate se vor instaura în cele din urma regimurile totalitariste:

Polonia 1926

Iugoslavia 1929Austria 1933

Grecia 1936Romania 1938

În statele occidentale , democraţia s-a mentinut în perioada interbelică şi după 1945, ( Franţa, Anglia, Statele Nordice) , iar în centrul Europei , democraţia s-a menţinut doar în Ceho-Slovacia, care va fi insă dezmembrată de nazişti în 1938.

Page 9: Istorie - BAC

I.a) Particularitatile principalelor regimuri democratice:

Italia

Pana in 1945 a fost monarhie constitutionala, fiind compromisa datorita neimplicarii politice pe durata regimului fascist

Dupa al doilea razboi mondial, se va desfasura Referendumul din 21 iunie 1946 , prin care se opta pt. Republica (54%), Umberto al 2-lea parasind taraRepublica italiana s-a organizat dupa Constitutia din 1947Separarea puterilor in stat:

1) Puterea legislativa – Parlament bicameral – VU

2) Presedintele – mandat de 7 ani – rol reprezentativ

3) Puterea executiva – Guvern4) Puterea judecatoreasca – Instantele

JudecatorestiPerioada interbelica a fost caracterizata de instabilitate guvernamentala, cel mai sustinut partid – Partidul Democrat Crestin

Germania Dupa 1918 , Imperiul German a fost inlocuit cu o Republica Parlamentara Democrata, bazata pe Constitutia de la Weimat – august 1919Partid Bicameral

1) Reichstag – desemnat prin VU2) Reichsrat – consiliu al landurilor

Presedinteele desemna cancelarul . -> 1925 – Paul von HindenburghIn 1933 ajung la putere nazistiiIn perioada post-belica Germania se va diviza

1) Partea rasariteana – rusi2) Partea occidentala – 3 zone de ocupatii –

SUA , Marea Britanie , Franta, unite in 1947Organizarea Germaniei post-belice a fost stabilita in cadrul Conferintei de la Potsdam - 17 iunie -> 20 august 1045 . Denazificarea, demilitarizarea Germaniei

1) Functionarea politica a RFG se va face pe baza Constitutiei de la Bon – 8 mai 1949 (oct 1949 apare RFG).

2) RFG este organizata pe Landuri , cu autonomie guvernamentala si parlamentara, cat si cu institutii proprii.

3) Parlamentul este format din Bundestag si

Page 10: Istorie - BAC

Bundesrat , cu 45 reprezentanti ai landurilor

4) Puterea executiva este detinuta de guvernul condus de cancelarul cu puteri extinse , completate de limitarea controlului parlamentar asupra guvernului

5) Presedintele are un rol reprezentativ, fiind echidistant – primul presedinte , Theodor Heuss

6) Cancelarul Konrad Adenauer (1949-1963) va accepta Planul Schuman si va unifica Germania de V.

Helmuth Kohl , reprezentant al Uniunii Crestin Democrate va unifica intreaga Germanie la 30 octombrie 1990

Franta

1918-1940 -> instabilitate guvernamentalaConstitutia din 1946 -> a 4-a republica , ce va dura pana in 1958Parlamentul bicameral alcatuit din

1) Adunarea Nationala 2) Consiliul Republicii1) Un reprezentant al Frantei post-belice a fost

Charles de Gaulle care va forma Adunarea pentru Republica , si se va afirma pentru cresterea prerogativelor prezidentiale

2) In 1968 va elabora o noua constitutie , prin care marea mandatul prezidential la 7 ani , cu posibilitatea de 2 mandate

3) A fost presedinte al Frantei intre 1959-19691962 – un amendament constitutional prin care presedintele era ales de catre cetateni , prin vot, ci nu de catre colegiul electoralCoabitarea – presedintele reprezinta o orientare politica iar guvernul este sustinut de alt partid : 1986 , presedintele Francoise Miherau (P. Social Francez) , iar prim ministru Jacque Chiraque , reprezentand o grupate de stanga

Marea Britanie Monarhie constitutionala in care parlamentul este institutia fundamentala.

A. Parlamentul Bicameral 1) Camera Lorzilor –ereditari sau desemnati

de rege2) Camera Comunelor – desemnati prin VU

B. Guvernul este puterea executiva: 1) Cabinet format de partidul cu cele

mai multe voturi si condus de presedintele sau

2) Guvernare responsabila3) La solicitarea primului ministru

monarhul poate dizolva

Page 11: Istorie - BAC

parlamentulRegele este:

1) Seful bisericii anglicane2) Seful statului3) Seful Armatei4) Conducator al Diplomatiei

1952 – Regina Elisabetha a II-a Paridele Influente

1) Partidul Laburist – partid de stanga2) Partidul Conservator – Winston Churchill

– partid de dreapta1979 – 1990 – Margaret ThatcerMarea Britanie va afirma influenta politica si militara in victoria din 1982 cu Argentina , ocupand insulele Malvin ( Folkland)

II. Totalitarismul:

Experienţa pe care statele au avut-o în primul război mondial – restrângerea drepturilor cetăţeneşti, subordonarea instituţiilor, controlul manifestat asupra cetăţenilor, vor fi modalităţile utilizate de către regimurile totalitare. Acest regim a apărut in perioada interbelică, pe fondul unei crize a sistemului democratic.

Trăsăturile regimurilor totalitare sunt

Regimul Totalitar

TrasaturiExistenta unui singur partid / ideologiiCetatenii sunt subordonati statuluiIncalcarea drepturilor si libertatilor cetatenestiActiunea propagandei in raspandirea ideologiei Inexistenta pluripartidismuluiPuterea controlata de partidul unic si de dictatorCultul personalitatii dictatoruluiAnti-parlamentismul ; anti-liberalismulControlul asupra populatiei prin politia politica

Puterea deplină a sistemului se bazează pe mass-media şi propagandă. În statul totalitar, statul controlează aspectele vietii umane, individul fiind subordonat statului.

După 1918 , diferenţele economice majore , şomajul , inflaţia , nemulţumirile sociale , au alimentat şi accelerat procesul de instaurare al regimurilor totalitare. Se va consolida convingerea că regimurile democratice nu sunt capabile să redreseze situaţia.

Page 12: Istorie - BAC

Regimuri TotalitareStanga Dreapta

U.R.S.S. – comunismGermania – nazism

Italia - Fascism

II.a) Regimul Comunist – URSS:

Rusia se confrunta cu o criza economică, politică şi militară, datorată înfrângerilor suferite pe frontul din primul război mondial.

Revoluţia Burgheză – 23februare/ 8 martie 1917 – declanşată în Pettersburg şi în marile oraşe, a implicat membrii Partidului Constituţional Democrat şi Melşevicii . În urma Congresului de la Londra şi Bruxelles , din 1903 , revoluţionarii se vor scinda astfel:

Melşevicii – minoritari , susţineau marxismul tradiţional , optând pentru reforme pe cale parlamentară

Bolşevicii – majoritari , erau conduşi de Lenin , susţinând preluarea puterii prin revoluţie şi teoria marxismleninismului.

La 1 martie 1917 , puterea era preluată de un guvern provizoriu , condus de prinţul Lvov, care va decide reformele : “Libertatea presei” şi “ Ziua de lucru de opt ore” , iar pe 2 martie 1917 , ţarul Nicolae al II-lea abdica.

Se vor constitui sovietele – consilii formate din muncitori şi soldaţi, care trebuiau să asigure controlul populaţiei. Acestea vor fi influenţate de partidul bolşevic. Lenin va lansa din exil “Tezele din Aprilie” , în care preciza necesitatea preluării puterii prin revoluţie şi instaurarea proletariatului.

Revoluţia Bolşevică – 25 octombrie / 7 noembrie 1917 – bolşevicii vor specula nemulţumirile sociale, promiţând scoaterea din război a Rusiei. Controlând sovietele din marile oraşe, vor pregăti lovitura de stat, guvernul fiind răsturnat.

Va fi realizat un nou guvern , numit Consiliul Comisarilor Popoarelor din Rusia ; era recunoscut dreptul popoarelor din Imperiul Ţarist la auto-determinare. În decembrie 1917, decretul asupra păcii stabilea măsurile pentru pacea cu Puterile Centrale. Pacea se încheia la 3 martie 1918 la Brest-Litovsk.

Bolşevicii îşi vor consolida puterea prin poliţia politică creeată in decembrie 1917 de Lev Trotski. În iulie 1918 ţarul Nicolae al II-lea era închis la Ekaterinburg, proclamându-se RSSR ( Republica Sovietică Socialistă Rusă ).

1918 – 1920 -> are loc războiul civil dintre bolşevici şi adepţii tarului, sprijiniţi de Antanta. Bolşevicii vor câştiga această luptă. Vor fi desfiinţate celelalte partide politice , confiscate proprietătile private, va fi instaurată cenzura, iar liderii opoziţiei închişi sau ucişi.

La 30 decembrie 1922, prin alăturarea Transcaucaziei , Ucrainei şi Bielorusiei la RSSR, se puneau bazele URSS-ului (Uniunea Republicilor Socilaiste Sovietice ) , organizată conform Constituţiei din 1924. În 1924 moare Lenin , puterea fiind exercitată de către biroul politic , Stalin reuşind sa acapareze puterea.

STALINISMUL

Page 13: Istorie - BAC

Dupa 1924 , liderii marcanti ai partidului bolsevic au fost:

Stalin Trotki Tomski Buharin

Rikov Znioviev Kamenev

Disputa dintre Stalin şi Troţki pe marginea direcţiei politice ( Troţki susţinea teoria revoluţiei permanente / exportul de revoluţie ; Stalin susţinea ideea comunismului într-o singura ţară, sprijinit şi de ceilalţi membrii ), va duce la înlăturarea lui Troţki din funcţia de comisar de război (1925) , in 1929 va aduce exilarea acestuia, pentru ca acesta să fie asasinat în 1940 în Mexic.

În decembrie 1927 , debuta Regimul Stalinist (1924/1927 – 1953). A fost lansat conceptul de duşman al poporului – orice persoană ce dovedea susţineri împotriva sistemului era acuzat şi condamnat la moarte sau dus in lagărele de muncă.

Masuri ale regimului Stalinist(1924/1927 – 1953)

Plan Economic

Nationalizarea ramurilor economice

Planurile cincinale – primul plan 1928 – 1933 , presupunea centralizarea tuturor resurselor economice si organizarea productiei pe 5 ani .

Fortarea industrializarii URSS , industria fiind vazuta ca solutie pentru eradicarea inapoierii economice

Agricultura

Colectivizare – 1929 -> confiscarea pamanturilor si comansarea lor in gospodarii agricole sau colhozuri

Plan Cultural

Proletcultismul – o cultura noua ce rupea legaturile cu perioada anterioara, considerata decadenta. Era o cultura ce avea ca elemente centrale munca si muncitorul

Plan Ideologic

Stahanovismul – miscare ce viza cresterea concurentei dintre muncitori pentru a mari normele de

Page 14: Istorie - BAC

productie. Acest concept vine de la muncitorul Alexei Stahanov, miner ucrainian, care ar fi depasit norma de lucru de carbune extras cu 14 ore.

Plan Politic

Opozantii erau trimis in gulag – sisteme de lagare si puscarii ale URSS , soldata cu moartea a 8 milioane de victime.

Marea teroare – epurarea ampla , vizand membrii partidului considerati potentiali rivali (generali si maresali ai armatei rosii) – 1mil 500 victime

Cultul personalitatii dus la apogeu Politia politica – la baza sistemului

constituit de catre stalin , politia politica a stat la baza controlului populatiei ; aceasta poarta denumirea de CEKA/NKVD/KGB

Dupa 1945, comunismul se va extine pe baza evolutiei politico-militare.

II.b) Fascismul:

Totalitarismul de dreapta, fascimul italian şi nazismul german , au aparut ca o reacţie la consolidarea comunismului, pe un fond de umilinţă naţională : Germania pierduse razboiul şi considera ca i s-a impus un dictat , iar Italia considera că a pierdut pacea. Ambele regimuri au pus accent pe ideea de restaurare a onoarei, ambele fiind state naţionaliste : baza fascistă – naţiunea ; baza nazistă – poporul.

Criza Italiei de după 1918 a fost accentuata de mişcările socialiste din 1919-1920. O mare parte a burgheziei vor susţine extrema dreapta ca o garanţie în faţa ameninţării din stânga.

Primele grupări fasciste au aparut la Milano , creeate de Benitto Mussolini în 1919 , ce reuneau veteranii de război ( fascii de combatimento). Aveau ca simbol “fascia” - simbol roman din timpul republicii.

Ideologica fascistă – “statul naţiune este elementul primordial şi era vazut ca o fiinţă distinctă de cea a indivizilor , care sunt subordonaţi statului”

În 1922 se fonda Partidul National Fascist . La 28 octombrie 1922, n urma Marşului Asupra Romei , Victor Emanuel al II-lea de Savoia îi acorda lui Mussolini funcţia de prim-ministru.

Masuri Ale Regimului Fascist

Page 15: Istorie - BAC

Plan Economic

1925-1926 : erau desfiintate sindicatele , si inlocuite cu Sistemul Corporatist ,structuri ce grupau muncitori si patroni.

Economia era controlata de sistmeul fascist, impunandu-se autarhia – limitarea importurilor

Plan Ideologic

Tinerii erau educati in cultul Partidului Fascist , denumiti Avangardisti / Balillas

Populatia adulta constituia “camasile negre”.

Plan Politic

Politica interna Impunerea cenzurii Interzicerea celorlaltor partide Cultul personalitatii – Il Duce

Mussolini Puterlie Lui Mussolini In stat –

Lege adoptata de parlament in 1925, prin care acestuia i se acordau puteri nelimitate

Politia politica – OVRA. Politica externa

1923 - Prin Pacea de la Lousagne anexa arhipelargul Dodecanez si Insula Corfu

1929 - Prin Concordatul de la Luterano era recunoscuta existenta Vaticanului

1935-1936 – trupele italiene pronind din Somalia vor cuceri Etiopia

nov 1937 – se puneau bazele axei Roma – Berlin – Tokyo

1936-1939 – Italia se implica alaturi de Germania in razboiul civil din Spania

1939 – Italia anexa Albania

II.c) Nazismul:

Naţional socialismul – nazismul – este varianta germană a fascismului, conturat în anii 1930. Nazismul a fost ideologia Partidului Muncitoresc German înfiintat în ianuarie 1919, denumit mai apoi Partidul Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP).

Page 16: Istorie - BAC

Adolf Hitler , născut în 1889 în Germania, se va înrola voluntar în armata germană, participând la primul razboi mondial , resimţind nemulţumirile naţiunii în 1918.

Germania considera că i s-a impus un dictat la Versailles, condiţiile tratatului fiind inacceptabile :

cedarea teritoriilor Arsacia si Lorena Frantei decolonizarea Germaniei limitarea efectivelor militare plata daunelor de razboi demilitarizarea Renaniei

Partidul Nazist, iniţial restrâns, va atrage tot mai mulţi adepţi pe fondul crizei economice din primii ani de după razboi datorită ideilor vehiculate:

Nationalism Anti-liberalism Anti-parlamentarism Puritatea rasiala Redobandirea onoarei nationale

Ideile de bază ale doctrinei naziste vor fi regăsite în cartea lui Hitler – Mein Kampf (Lupta Mea) , scrisă în 1925 .Criza economică din 1929 va oferi partidului nazist şansa de a se afirma. Acesta va obţine la alegerile din 1932 cele mai multe voturi, iar preşedintele Paul von Hindenburgh îl va desemna pe Hitler cancelar al Germaniei la 30 ianuarie 1933.

Principiile fundamentale ale doctrinei naziste sunt:

Teoria spaţiului vital – se impunea ruperea lanţurilor de la Versailles şi obţinerea unor noi teritorii de locuit pe seama vecinilor

Teoria rasei ariene – lumea este împărţită în două categorii : rasele superioare şi inferioare ; rasa germană reprezentând rasa ariană prin definiţie, menită să conducă lumea

Evreii – aceştia reprezintă plaga societăţii germane , fiind sortiţi anihilări

Hitler va reusi să controleze Partidul Nazist, Guvernul şi Instituţiile statului.

Etapele consolidării puterii:

27-28 februarie 1993 – Incendierea Reichstagului – pentru a elimina opoziţia, naziştii vor înscena incendierea Parlamentului , blamând pentru acest act pe comunişti şi socialişti , care vor fi arestaţi. A 2-a zi va fi introdusă starea de urgenţă - > limitarea drepturilor civile

martie 1933 – pentru a-şi mari ponderea in Parlament, naziştii vor organiza noi alegeri.

23 martie 1933 – Legea de Împuternicire – puterea legislativă trecea în subordinea Guvernului (anihilarea separării puterilor in stat)

Iulie 1933 – erau desfiinţate partidele politice, Partidul Nazist devenind partidul unic

Page 17: Istorie - BAC

29-30 iunie 1934 – Noaptea Cuţitelor Lungi – trupele S.A. dovediseră în mai multe rânduri insubordonare în faţa lui Hitler, motiv pentru care , liderii acestei organizaţii para-militare vor fi asasinaţi, în frunte cu conducătorul său Erns Rohm

Organizaţii naziste :

Gestapo – poliţia politicăTrupele SS şi SA – organizaţii para-militare de atac şi de apărareFrontul Muncii – o organizaţie menită să înlocuiască sindicatele, având atribuţii scăzuteAparatul de propagandă – se baza pe radio şi era condus de Joseph Goebels.Hitlerjugend – regimul nazist a pus bazele unei structuri ce înregimenta tinerii, educându-i în spiritul

ataşamentului faţă de ţară şi de Fuhrer

Masuri ale Regimului Nazist

Plan Economic

Va fi eradicat somajul . 1934 – somajul atinsese cote inalte, 6 mil. someri1936 – sub 1 mil. someri 1938 – nevoia de forta de munca straina Eradicarea s-a realizat prin atingerea unor obiective de interes public : Autostrazi, Platforme , Uzine .

Plan Politic

Masurile in plan politic au vizat incalcarea tratatelor de la Versailles. 1934 – reluarea producerii armamentului 13 martie 1935 – reintrodus serviciul militar obligatoriu 7 martie 1936 – remilitarizarea Renaniei Octombrie – noembrie 1937 – axa RBT 11-12 martie 1938 – Anschluss – anexarea Austriei 29-30 septembrie 1938 – Conferinta de la Munchen 23 august 1938 – Pactul Ribbentrop-Molotov – impartirea Europei in Sfere de influenta

Plan Anti-Semite Anti-semitismul – ideologie oficiala, concretizata prin masuri legislative rasiale 1 aprilie 1933 – boicotul general ce viza magazinele si firmele

Page 18: Istorie - BAC

evreiesti 1934-1935 – evreii vor fi indepartati din functii 15 septembrie 1935 – legea cetateniei – era considerat cetateani doar germanul 14 noembrie 1935 – legea stigmatizarii evreilor si interzicerea casatoriilor mixte 9-10 noembrie 1938 – Noaptea de Cristal 20 ianuarie 1942 – Conferita de la Wansee – Solutia Finala

Vor fi omorati peste 6 mil. everi

Lagare de concentrare :

Auschwitz-Birkenau Treblinka Sobibor Majdanek

Belzec Dachau Buchenwald Bergen-Belsen

Cronologie

Data Eveniment

1926 Comunismul în Polonia

1929 Comunismul în Iugoslavia

1933 Nazismul în Austria

1936 Comunismul în Grecia

1938 Comunismul în Romania

21 iunie 1946 Referendumul din Italia

1947 Constituţia Republicii Italia

august 1919 Constituţia de la Weimar

1925 Preşedintele Paul von Hindenbrugh

17 iun – 20 aug 1945 Conferinţa de la Potsdam

8 mai 1949 Contituţia de la Bon – RFG

octombrie 1949 Apariţia RFG-Ului

1949-1963 Cancelarul Konrad Adenauer

30 octombrie 1990 Unificarea Germaniei

1946-1958 A 4-a Republică Framceză

1968 Constituţia Franceză a lui Ch. Gaulle

1959-1969 Ch. De Gaulle preşedinte al Franţei

1962 Amendament Constituţional - Franţa

Page 19: Istorie - BAC

1979-1990 Margareth Thatcer

1982 Marea Britanie vs. Argentina

23 feb/8 mar 1917 Revolutia Burgheză - Rusia

1903 Congresul de la Londra şi Bruxelles al revoluţionarilor din Rusia

1 martie 1917 Guvernul Lvov

2 martie 1917 Ţarul Nicolae al II-lea abdica

25 oct/ 7 nov. 1917 Revoluţia Bolsevica

2 nov 1917 Declaraţia Popoarelor din Rusia

3 martie 1918 Pacea de la Brest-Litovsk

30 decembrie 1922 Apare URSS

1924 Constituţia URSS

1925 Stalin + Kamenev si Zenoviev vs Trotski

1929 Trotski exilat

1940 Trotski asasinat în Mexic

1924/1927-1953 Regimul Stalinist

1928-1933 Primul plan cincinal

1929 Colectivizarea în Rusia

1935 Lansat conceptul de Stahanovism

1936-1939 Marea Teroare în Rusia

1922 Lua nastere Partidul Naţional Fascist

28 octombrie 1922 Marşul asupra Romei

1925 Legea – Puterile lui Mussolini în stat

1925-1926 Desfiinţarea sindicatelor şi apariţia Frontului Muncii

1923 Pacea de la Lousagne

1929 Concordatul de la Luterano

1935-1936 Italia cucereşte Etiopia

1936-1939 Războiul civil din Spania

1939 Italia anexa Albania

30 ianuarie 1933 Hitler prelua puterea – desemnat cancelar

1925 Mein Kampf

27-28 februarie 1933 Incendierea Reichstagului

23 martie 1933 Legea de Împuternicire

29-30 iunie 1934 Noaptea Cuţitelor Lungi

1 aprilie 1933 Boicotul General

15 septembrie 1935 Legea Cetăţeniei – Legile rasiale de la Nurnenberg

14 noembrie 1935 Legea stigmatizării evreilor – Nurnenberg

9-10 noembrie 1938 Noaptea de Cristal

13 martie 1935 Reintroducerea serviciului militar obligatoriu

7 martie 1936 Remilitarizarea Renană

11-12 martie 1938 Anschluss-ul

29-30 septmebrie 1938 Conferinţa de la Munchen

23 august 1939 Pactul Ribbentrop-Molotov

Page 20: Istorie - BAC

1 septembrie 1939 Polonia atacată de Germania

Oameni, societate şi lumea ideilor.-Ideologii si practici politice in Romania-

I. Ideologii şi practici polititice până la 1918:

Sistemul politic al României , la început de sec. XX, s-a bazat pe Constituţia din 1866. Aceasta a stabilit un regim liberal. Constituţia era structurată pe 8 titluri , capitole şi secţiuni, precizând că principatele unite reprezintă un singur stat – ROMÂNIA.

Principiile moderne ale constituţiei erau:

separarea puterilor in stat suveranitatea naţională monarhia constituţională şi ereditară guvernarea reprezentativă si responsabilă garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti

Monarhul era un factor de echilibru al scenei politice. Reprezentantul monarhiei , Carol I , a continuat programul de modernizare a României , începute de Al.I.Cuza. A susţinut lupta naţională a românilor de peste graniţă, domnia sa garantând stabilitate politică.

Prima realizare a fost conducerea României spre independenţă, proclamată la 9 mai 1877 şi recunoscută de Marile Puteri prin Congresul de Pace de la Berlin – 1/13 iunie-1/13 iulie 1878.

Consolidarea dinastiei in 1878-1881:

septembrie 1879 – Carol primea titlul de “alteţă regală” 14 martie 1881 – Parlamentul proclama Romania ca regat 10 mai 1881 – Carol şi Elisabeta erau încoronaţi ca regi 18 mai 1881 – Pactul de Familie – Ferdinand este proclamat prinţ moştenitor

Sistemul politic întemeiat la 1866 era reglementat de votul cenzitar. Existau 4 colegii electorale, numărul lor fiind redus la 3 in iunie 1884 : un colegiu pentru camera Deputaţilor şi 2 colegii pentru Senat.

Colegiul electoral – grupa categoriile de alegători, diferenţiate pe criteriul averii

În Vechiul Regat, Camera Deputaţilor avea 183 de deputaţi. În colegiul I votau proprietarii de pământ, În colegiul II votau alegătorii care plăteau o contribuţie de cel puţin 20 lei , În colegiul III votau ţăranii înstăriţi , care plăteau un impozit simbolic statului

Colegiul electoral era format din 100.000 alegători. Scena politică a fost dominată de 2 partide : Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator.

Page 21: Istorie - BAC

Ia) Partide politice influente până la 1918:

Partidul National Liberal – PNL – 24 mai 1875

Partidul National Liberal

Membrii Marcanti

Membrii Fondatori: I.C. Bratianu si C.A.Rosseti- se vor separa in 1884 , Bratianu conducand pana in 1892 -Dupa 1909 s-au succedat la putere :

Ionel I.C.Bratianu Vintila Bratianu I.Gh.Duca Constantin Bratianu

Categoria ReprezentataReprezentau interesele politico-

economice ale burgheziei industriale si financiare

Deviza “Prin Noi Insine”

Ideologia

Se dorea valorificarea tuturor resurselor nationale in vederea

dezvoltarii societatii romanesti. Se pronuntau pentru dezvoltarea

accentuata dupa model occidental.

Partidul conservator – PC – 3 februarie 1880

Partidul Conservator

Membrii Marcanti

A fost condus de Lascar Catargiu , Titu Maiorescu ,P.P.Carp, Gh Grigore Cantacuzino (1889-1907)

Categoria ReprezentataReprezentau interesele marilor

mosieri

Deviza “Pasii marunti”

Ideologia Progresul durabil al tarii nu se poate

Page 22: Istorie - BAC

face in salturi, ci gradual, prin mentinerea unei legaturi organice

intre trecut si prezent. Este necesar adoptarea treptata a isntitutiilor

occidentale, pe masura ce populatia romana este pregatita sa le asimileze

PNL si PC se vor afla succesiv la guvernare datorita principiului rotative guvernamentale din 1895.

II. Ideologii si practici politice dupa 1918:

După 1918 , Romania a cunoscut schimbari radicale în cadrul suprafetei (137.000 -> 295.049 km) şi populatiei. Apar minoritatile nationale:

Românii – 71,9% Maghiarii – 7,9% Germanii – 4,1% Evreii – 4%

Concretizarea României Mari a impus necesitatea realizării unor reforme ample :

Reformele din 1918-1926

Reforma Data Explicatie

Votul Universal 16 noembrie 1918Aveau drept de vot barbatii

majori cu exceptia cadrelor din armata si a magistratilo

Legea exproprierii marilor mosii din Vechiul Regat

15 decembrie 1918

Va ajuta la realizarea reformei agrare, in 1921 prin improprietarirea a 1mil.400 fam. cu 6 ha.

Calendarul Gregorian Martie 19181 aprilie devenea 14 aprilie

Reforma unificarii monetare Toamna 1920Erau scoase din circulatie

coroana austro-ungara si rubla ruseasca

Noua Constitutie 29 martie 1923Adaptarea Constitutiei din

1866

Reforma reorganizarii Bisericii Ortodoxe

25 februarie 1925Biserica este ridicata la rang de patriarhie, Miron Cristea

devenind primul patriarh

Reforma Administrativa 14 iunie 1925

Apare principiul descentralizarii administrative

-> 71 judete, cpmdise de prefecti

Legea Primei Electorale 27 martie 1926 Partidul care detinea cel putin 40% din voturi , in calitate de grupare majoritara , primea

jumatate din mandatele Camerei Deputatilor. Cealalta

Page 23: Istorie - BAC

jumatate se aloca tuturor partidelor ce depaseau pragul

electoral de 2% , in ordine descrescatoare, incepand cu

partidul invingator

URMARI Dispărea marea proprietate funciară Dispărea puterea economica a moşierilor Dispărea PC Se consolidează PNL Creşte importanţa muncitorilor industriali şi a ţăranimii Diversificarea Spectrului Politic

În perioada interbelică au existat doua ideologii : Neo-Liberalismul şi Ţăranismul

IIa) Neo-Liberalismul:

A fost teoretizat de Vintilă Brătianu, Mihail Manoilescu şi Stefan Zeletin. Zeletin arăta că “viitorul nostru tine de o problemă fundamentală; ne trebuie o mare independenţă”. Zeletin insista pe principiul că independenţa politică trebuie completată de una economică. Susţinea nationalizarea capitalului şi constituirea unui capitalist autohton

Era susţinută ideea limtării folosrii capitalului strain şi emanciparea de sub finanţa straină.

IIb) Ţaranismul. Partidul Naţional Ţăranesc

Partidul National Taranesc – PNT – 10 oct. 1926

Membrii MarcantiMembrii fondatori : Ion Mihalache si

Constantin Stere

Categoria reprezentata Reprezentau interesele taranimii

Deviza “Portile Deschise”

Ideologia Sustineau ideea ca Romania trebuie sa se edifica ca stat

taranesc. Se punea accentul pe agricultura modernizata, iar in plan

industrial urmau sa fie sustinute ramurile avand necesarul de

Page 24: Istorie - BAC

resurse asigurat in tara. Ajunsi la guvernare in perioada 1928-1933 vor fi afectati de criza

economica

Alte partide politice:

Liga Poporului /Partidul Poporului – 1 aprilie 1918 – Alexandru Averescu (1920-1921 – reforma agrară) Partidul Social Democrat – 1927 – reprezentau interesele muncitorilor

Partide Extremise

Liga Apararii National CrestineMartie 1923 – AC CuzaMilta pt alianta cu Italia si excluderea evreilor din viata sociala si economica

Legiunea Arhanghelului Mihail

Iulie 1927 – Corneliu Zelea Codreanu. Garda de fier – 1930Miscarea LegionaraApelau la mesianism si la cultul taranului

Partidul Comunist din romania8 mai 1921Sustinea principii ce periclitau integritatea statala.

III. Carol al II-lea:

Monarhia în perioada interbelică a reprezentat elementul cheie al sistemului politic, funcţia sa fiind reglementată prin Constituţia din 1923. Caracterul ei a fost reprezentat de Ferdinand I(1914-1927).

Prestigiul monarhiei va creşte prin prisma Marii Uniri. Apogeul acesteia a fost atins odată cu încoronarea suveranilor , la Alba-Iulia – 15 octombrie 1922.

Spre sfârşitul domniei lui Ferdinan, imaginea monarhiei a avut de suferit pe baza crizei dinastice, determinată de renunţul prinţului Carol al II-lea la statutul de moştenitor al tronului, decizie anunţată prin scrisoarea de la 12 decembrie 1925.

Prin Consiliu de Coroană de la 31 decembrie 1925, era acceptată decizia lui Carol, care era exilat din ţară, rămânând în occident sub numele de Carol Caraiman. Prinţ moştenitor va vedeni Mihai, care urcă pe tron la 20 iulie 1927, domnia sa până în 1930 aflându-se sub tutela unei regenţe regale formate din:

Miron Cristea Gh. Buzdugan – seful justitiei Principele Nicolae

Pe fondul crizei dinastice apare curentul ce susţinea readucerea prinţului Carol pentru refacerea ordinii dinastice, susţinut de frunaşii PNŢ. Carol va reveni în ţară în iunie, pt ca la 8 iunie1930 să fie recunoscut ca rege, iar Mihai să redevină prinţ moştenitor , sub titlul Mare Voievod de Alba-Iulia.

Page 25: Istorie - BAC

Carol al II-lea – 1930-1940 – a realizat mai multe acţiuni care au vizat înlăturarea regimului democratic şi instaurarea unui regim totalitar, autoritar. Se va concretiza “camarila regală” pe lângă Elena Lupescu.

Regele a încurajat guvernul să conducă prin decrete legi, fiind compromisă autoritatea Parlamentului. A sprijinit formaţiunile extremiste pentru a lovi în sistemul democratic. Totuşi, în perioada lui Carol al II-lea, economia Romaniei a atins cele mai înalte cote, Vechiul Regat cunoscând în plan cultural o perioadă clasică.

La alegerile din 20 decembrie 1937 , nici un partid nu a totalizat procentajul de 40%:

PNL – 35,9% PNŢ – 20% TPŢ – 15,58% (Totul Pentru Tara) PNC – 9,15% - Octavian Goga va fi desemnat Şef al Guvernului

Carol a pregatit în spatele acestui guvern instaurarea unui regim propriu, autoritar, concretizat prin numirea in funcţia de prim-ministru a lui Miron Cristea la 10 februarie 1938.

Masurile ce vor consolida regimul autoritar sunt:

Reformele Regimului lui Carol al II-lea

Reforma Data Explicatie

Introducerea starii de asedu si a cenzurii

11 februarie 1938

Noua Constitutie 20 feburarie 1938Regele participa legal si activ la actul guvernarii; varsta de

vot ridicata la 30 de ani

Dizolvarea Partidelor 30 martie 1938Consiliul de Coroana

devenea organ premanent

Desfiintarea Sindicatelor Octombrie 1938Sindicatele erau inlocuite cu bresle, cu atributii diminuate

Infiintarea Partidului Unic 16 decembrie 1938Frontul Renasterii

Nationale, cu membrii din partidele desfiintate

Straja Tarii Decembrie 1938

Un organism ce reunea tinerii de 7-21 ani ,

educandu-i in spiritul atasamentului fata de rege

Reforma Administrativa 1938 Apareau 10 tinuturi, conduse

Page 26: Istorie - BAC

de rezidenti regalu. Se urmarea controlul

administratiei

Regimul autoritar a presupus încălcarea principiului : Regele domneşte dar nu şi guvernează. Regele impunea principiul că guvernul trebuie să dea socoteala în faţa sa, acesta guvernând prin decrete legi.

Ca urmare a intensificării pe plan extern a regimurilor totalitare, Romania a fost direct vizată de acest fenomen aflat în desfăşurare

Cedarile Teritoriale

26 – 28 iunie 1940In urma a 2 ultimate sovietice , Romania

ceda URSS-ului Basarabia si Tinutul Herta

20 august 1940In urma Dictatului de la Viena , Hitler si Mussolini obligau Romania sa cedeze

Ungariei N-V Transilvaniei

7 septembrie 1940 In urma Tratatului de Granita de la Craiova, Romania ceda Bulgariei : Cadrilaterul

Carol al II-lea era acuzat de dezastrul Romaniei. La 6 septembrie 1940 părăsea tronul , Mihai redevenind rege.

Cronologie

Data Eveniment

1 iulie 1866 Constituţia din 1866

9 mai 1877 Proclamarea Independenţei României

1/13 iunie – 1/13 iulie 1878 Conferinţa de Pace de la Berlin

Septembrie 1879 Carol primea titlul de alteţă regală

14 martie 1881 Parlamentul proclamă România ca regat

10 mai 1881 Carol şi Elisabeta încoronaţi ca regi

18 mai 1881 Pactul de Familie

24 mai 1875 PNL

3 februarie 1880 PC

1889-1907 Cantacuzino lider PC

1895 Principiul rotative guvernamentale

Page 27: Istorie - BAC

1 decembrie 1918 Marea Unire

16 noembrie 1918 Votul Universal

15 decembrie 1918 Legea exproprierii marilor moşii din Vechiul Regat

1921 Reforma Agrară

Martie 1918 Calendarul Gregorian

Toamna 1920 Reforma unificării monetare

29 martie 1923 Noua Constituţie

25 februarie 1925 Reforma reorganizării Bisericii Ortodoxe Romane

14 iunie 1925 Reforma Administrativă

27 martie 1926 Legea Primei Electorale

1881 PNR

Decembrie 1918 PŢ

10 octombrie 1926 PNŢ

1928-1933 Guvernarea PNŢ

1 aprilie 1918 Liga Poporului/Partidul Poporului

1927 PSD

Martie 1923 Liga Apărarii Naţional Creştine

Iulie 1927 Legiunea Arhanghelului Mihail

1930 LAM -> Garda de Fier

8 mai 1921 Partidul Comunist din Romania

1914-1927 Ferdinand I

15 octombrie 1922 Încoronarea ca regi a lui Ferdinan şi Mariei

12 decembrie 1925 Renunţul lui Carol la titlul de prinţ moştenitor

31 decembrie 1925 Consiliul de Coroană acceptă decizia lui Carol

20 iul 1927 – 1930 Prima domnie a Regelui Mihai

8 iunie 1930 Carol al II-lea Recunoscut ca rege

1930-1940 Carol al II-lea

20 decembrie 1937 Alegerile unde nici un partid nu a strans 40%

10 februarie 1938 Miron Cristea numit prim-ministru

11 februarie 1938 Introducerea stării de urgenţă şi a cenzurii

20 februarie 1938 Noua Constituţie

30 martie 1938 Dizolvarea Partidelor

Octombrie 1938 Desfiinţarea Sindicatelor

16 decembrie 1938 Partidul unic

Decembrie 1938 Straja Ţării

1938 Reforma Administrativă

26-28 iunie 1940 Cedarea Basarabiei şi Hertei URSS-ului

20august 1940 Dictatul de la Viena

7 septembrie 1940 Tratatul de Graniţă de la Craiova

Page 28: Istorie - BAC

Oamenii, societatea şi lumea ideilor-Constitutiile Romaniei-

I. Regulamentele organice:

Încă din timpul încheierii convenţiei de la Akkerman – octombrie 1926, Poarta Otomana şi Rusia conveneau în privinţa nevoii de elaborare pentru principate a unor regulamente de organizare internă. Se va ajunge la elaborarea Regulamentelor Organice.

în aprilie 1828 , a început un nou război ruso-otoman, încheiat prin pacea de la Adrianopol – 2 septembrie 1829, prin înfrângerea otomanilor. Rusia deveana putere protectoare a principatelor. Perioada 1829 – 1834 ,a reprezentat perioada ocupaţiei militare ruseşti din principate, acestea fiind conduse de generalul Pavel Kisselef , ca preşedinte al celor doua adunări / divanuri.

În timpul acestei ocupaţii s-au elaborat Regulamentele Organice. O anchetă rusă a constituit obiectul unui raport general, la care s-au adăugat sugestiile generalilor ruşi de la Iaşi şi Bucureşti, propunerile şi principiile din memoriile boiereşti.

Protectoratul Rusiei viza anexarea Basarabiei. Regulamentele Organice au intrat in vigoare la :

Page 29: Istorie - BAC

1 iulie 1831 – Ţara Românească 1 ianuare 1832 – Ţara Moldovei

După elaborarea lor de către cele doua comisii boiereşti conduse de consulul general Mincioki, au fost aprobate de către cele doua adunări obşteşti , iar în 1833 confirmate de către sultan.Acestea aduceau pentru prima data în istoria principatelor principiul separării puterilor în stat şi elemente de modernizare instituţională.

Regulamentele Organice

Puterea Executiva

Detinuta de domn ales pe viata de Adunarea Obsteasca formata din marii boieri

Domnul numea si revoca ministrii

Domnul avea drept de initiativa legislativa si de sanctionare a legilor

Domnul era ajuutat de un Sfat Administrativ Extraordinar compus din 6-8 ministrii

Puterea Legislativa

Detinuta de Adunarea Obsteasca condusa de boieri, care aprobau legile

Intocmea rapoarte periodice despre starea tarii, numite anaforale

Puterea Judecatoreasca Detinuta de instantele judecatoresti: Curti de Apel, Tribunalele Judetene

Instanta Suprema – Inaltul Divan Domnesc

Urmări ale impunerii Regulamentelor Organice :

modernizarea instituţiilor interne îmbunătăţirea serviciilor publice au uniformizat sistemul fiscal; s-a stabilit un impozit unic numit Capitaţie, burghezia platind patentă apare conceptul modern de buget este reînfiinţată armata s-a prefigurat înfiinţarea unei bănci naţionale se întemeiază arhivele naţionale în justiţie apar corpuri de avocaţi şi procuratura

Aspectele negative ale Regulamentelor Organice :

Page 30: Istorie - BAC

se menţin privilegiile şi scutirile de taxe de care beneficiau boierimea şi clerul nu era rezolvată problema ţărănească: continuau să existe clăcaşi, numărul de zile de lucru fiind

mărit 1/3 din moşie (proprietatea funciară) era considerată proprietatea exclusivă a boierilor prin intermediul Regulamentelor Organice se consolida controlul Rusiei ca şi putere protectoare

Astfel , în Ţara Românească, documentul revoluţiei elaborat la 9 iunie 1848 – Proclamaţia de la Islaz solicita:

deplina independenta administrativa si legislativa a tarii cu înlăturarea oricărui amestec strain – autonomia

domn responsabil desfiinţarea rangurilor si privilegiilor boiereşti : egalitatea in fata legii libertatea cuvântului si a tiparului Garda naţională si drapelul tricolor Emanciparea evreilor si a ţiganilor Impropietarirea clăcaşilor, cu despăgubire

II. Convenţia de la Paris:

Între 1853-1856 se desfăşoară Războiul Crimeei, ce a făcut ca problema românească să devină o chestiune de interes european. S-a convenit de către cele 7 puteri garante. Prin Congresul de Pace de la Paris , martie 1856:

Protectoratul ţarist era înlăturat Garanţia celor 7 puteri garante (Anglia Austria Franţa, Imperiul Otoman, Piemont,Prusia, Rusia) Convocarea în principate a două adunări ad-hoc la Iaşi şi Bucureşti, prin care sa fie consultată voinţa

românilor

La 7-8 octombrie 1857 au fost elaborate la Iaşi şi Bucureşti 2 rezoluţii identice in 5 puncte: unirea statelor într-un singur stat – Romania recunoaşterea autonomiei principatelor aducerea pe tron a unui principe străin dintr-o dinastie europeană Adunare Obştească reprezentativă si guvernare responsabilă Recunoaşterea neutralităţii ţării

Reprezentaţtii puterilor au intocmit un raport ce va fi dezbătut în cadrul Conferinţei de la Paris (mai-august 1858). În cadrul acesteia s-a elaborat Convenţia de la Paris – viitoarea constituţie a României, ce fixa statutul internaţional şi organizarea internă.

Statul “Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei” era proclamat la 6/19 august 1858, rămânând sub suzeranitate otomană , aflându-se sub garanţia celor 7 puteri. Era stabilit principiul separării puterilor în stat. Fiecare principat avea câte un domn ales pe viaţă de o Adunare Electiva cu un mandat 7 ani / Adunarea Obsteasca în Tara Romaneasca aleasă pe 5 ani.

Conventia de la Paris

Domnul Are initiativa legislativa Sanctioneaza legile

Page 31: Istorie - BAC

Dizolva Adunarea Electiva Desemna ministrii Detinea puterea executiva ,

sprijinit de Consiliul de Ministrii

Puterea Legislativa

Este detinuta de domn, Adunarea Electiva, Comisia Centrala(Focsani)

Au rolul elaborarii proiectelor comune

Puterea Judecatoreasca

Detinuta de instantele judecatoresti si de Inalta Curte de Casatie si Justitie(sediul la Focsani)

Sentintele erau pronuntate in numele domnului

Neprevăzând că domnii trebuie să fie persoană distinctă, românii vor realiza dubla alegere a lui Al.I.Cuza, la 5 ianuare 1859 (Ţara Românească) şi 24 ianuarie 1859 (Ţara Moldovei).În timpul domniei lui Cuza, 1859-1866, instituţiile au funcţionat în baza Constituţiei. În perioada 1864-1866, acesta a condus ca un dictator în temeiul unei noi constituţii.

III. Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris:

Opoziţia conservatoare din Adunarea Electivă faţă de proiectul legii rurale l-a forţat pe Cuza să recurgă la lovitra de stat de la 2 mai 1864, dizolvând adunarea. A urmat adoptarea unei noi constituţii validată printr-un plebiscit la 10-14 mai 186 – Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris.

SDCP a fost soluţionată de nevoia impunerii unor reforme ample, impunând o domnie autoritară.

Domnul are drept de iniţiativă legislativă, drept de veto, pe timpul vacanţei parlamentare putea emite decrete. Puterea legislativă era deţinută de el şi Parlamentul bicameral – Adunarea Electivă şi Corpul Ponderator; preşedintele camerei era numit de domn, iar ¼ din Corpul Ponderator era desemnat tot de domn. Puterea executivă era deţinută de el şi Guvern.

Sistemul de vot era censitar , insă nivelul de cens era mai mic. Existau doua categorii de alegători: alegătorii direcţi care votau individual alegătorii primari care votau prin delegaţi (100 alegători desemnatu 1 delegat)

IV. Constituţia din 1866:

După abdicarea lui Cuza oamenii politici din Romania s-au implicat în iniţiative în plan diplomatic pentru găsirea unui principe strain. În primă instanţă a fost proclamat domn Filip de Flandra al Belgiei, care va declina oferta. Pe 25 martie 1866, I.C.Brătianu comunica în ţara aducerea ca principe a lui Carol de Hohenzolern Sighmarighen, membru al casei domnitoare a Prusiei şi înrudit cu Napoleon al III-lea.

La 25 aprilie 1866 , Carol primea acceptul din partea şefului casei de Hohenzolern , Wilhelm I , tatăl său Karl Anton şi cancelarul Otto von Bismark.

Page 32: Istorie - BAC

Între 2-8 aprilie 1866 avea loc plebiscitul pentru validarea aducerii lui Carol. La 10 mai1866, acesta a depus jurământ ca domn constituţional în fata Parlamentului. Carol I(1866-1914) a reprezentat elementul de stabilitate al scenei politice româneşti.

A fost adoptată Constituţia la1 iulie 1866. Textul ei era elaborat de Consiliul de Stat (organism introdus prin SDCP, ce avea rolul elaborării proiectelor de legi). Textul a fost dezbătut in Adunarea Constituantă la 1/13mai 1866. Constituţia a avut influenţe liberale şi conservatoare, fiind asemănătoare celei belgiene din1831. Era prima lege fundamentală elaborată strict de clasa politică românească, fiind structurată pe 8 titluri , capitole şi secţiuni.

Constitutia din1866

Puterea Executiva Detinuta de domn si delegata guvernului

Domnul Seful Statului Seful armatei Numeste si revoca ministrii Numeste in toate functiile

publice Convoaca si amana , sau dizolva

Parlamentul Bate moneda Coordoneaza politica externa Acorda distinctii si decoratii Are drept de veto absolut Sanctioneaza si promulga legi Amnistiaza si gratiaza Poate emite regulamente –

instructiuni pentru aplicarea legii

Puterea Legislativa

Detinuta de Parlamentul bicameral–for de control pt executiv

Camera Deputatilor adopta bugetul Parlamentarii au drept de

interpelare-cer socoteala ministrilor

V. Constitutia din 1923:

Adoptarea unei noi constituţii a fost necesară datorită realizării Statului Naţional în1918 şi datorită adoptării noilor reforme precum votul universal sau reforma agrară.

Page 33: Istorie - BAC

Constituţia din1923 a stat la baza edificiului politic şi instituţional al României Mari în perioada interbelică, reprezentând o adaptare a celei din1866

Prin decretul regal din 23 ianuarie 1922, Parlamentul a fost dizolvat, anunţându-se alegeri pentru Adunarea Naţională Constituantă. PNL va câştiga alegerile, asigurându-şi astfel majoritatea parlamentară. PNL-ul va aduce în discuţie în Parlament proiectul noii constituţii. Aceasta va fi adoptată în Parlament , iar apoi promulgată de regele Ferdinand pe 28 martie 1923, pentru ca a doua zi să fie publicată în monitorul oficial.

Conform noii constituţii , Regatul României era definit ca “stat naţional şi indivizibil(art.1)”, teritoriul său fiind inalienabil (art. 2), având ca formă de guvernământ monarhia constituţională ereditară. Pentru Senat era menţinută limita inferioara a vârstei candidaţilor de 40 de ani. Senatorii erau aleşi de patru colegii electorale. Alături de aceştia, în componenta Senatului intrau şi senatorii de drept – patriarhul, mitropoliţii, moştenitorul tronului.

Constitutia din 1923

Puterea executiva Incredintata regelui si exercitata prin intermediul Guvernului

Ministrii erau numiti / revocati de monarh

Guvernare responsabila Nici un act al regelui nu era valabil

daca nu era semnat de un ministru de resort, care isi asuma raspunderea astfel

Minstrii aveau tripla raspundere:1. poltica – fata de Corpurile

legiuitoare / Parlament2. penala – in fata Inaltei Curti

de Casatie si Justitie3. civila – in fata oricare parti

vatamatePuterea Legislativa Parlamentul bicameral – Senat si

Camera Deputatilor Regele si Parlamentul aveau

initiativa legislativa Dupa aprobarea legilor in

Parlament urma sanctionarea si promulgarea lor de catre rege

Deputatii si Senatorii aveau drept de ancheta/interpelare

Parlamentul acorda Guvernului

Page 34: Istorie - BAC

votul de incredere sau neincredere Camera Deputatilor adopta bugetul Elaboreaza la sfarsitul sesiunii

parlamentare Raspunsul la Mesajul Tronului

Parlamentul era ales prin vot universal

Puterea Judecatoreasca

Inalta Curte de Casatie si Justitie putea sa judece constitutionalitatea legilor declarandu-le inaplicabile pe cele care erau contrare Constitutiei

Instantele pronuntau hotararile in virtutea legii, sentintele fiind date in numele regelui

Judecatorii erau inamovibili

Elemente noi introduse de Constitutia din 1923:

era introdusă ideea că proprietatea este o funcţie socială, interesele colectivităţii trebuind să primeze în faţa celor individuale – proprietatea privată rigidă; statul putea intervenii în raporturile dintre factorii economici, admiţându-se dreptul său de expropriere în cazuri de utilitate publică

principiul “naţionalizării bogăţiilor subsolului” – pe această baza vor fi adoptate legile care permiteau statului intervenţia sa în orientarea polticii economice a ţării – legea minelor 1924

în caz de pericol de stat se poate impune starea de asediu general sau parţial

Drepturile si libertatile cetatenesti prevazute in Constitutie:

Articolul 6

“Drepturile civile ale femeilor se vor stabili de legile pe baza deplinei egalitati a celor doua sexe.Legi speciale vor determina conditiile sub care femeile pot avea exercitiul drepturilor politice”

S-a hotarat doar acordarea drepturilor civile femeilor, cele politice uramnd a fi introduse prin legi speciale

Articolul 7 “Deosebirile de credinte religioase si confesiuni, de origini de limba si origine etnica nu constituie in Romania o piedica pentru dobandirea

Page 35: Istorie - BAC

drepturilor politice si civile si pentru a le exercita.

Articolul 15

“Romanii, fara deosebirede origine etnica, de limbaj sau

religie, se bucura de liberatea constiintei, de libertatea

invatamantului, de libertatea presei, a intrunirilor, de

libertatea de asociatie si de toate libertatile si drepturile

stabilite prin legi”

Constituţia din 1923 a fost inlocuită de Carol al II-lea cu cea din 1938 , a fost repusă partial dupa 23 august 1944, pentru a fi abrogată definitiv la 30 decembrie 1947.

VI. Constitutia din 1938:

Regele Carol al II-lea (1930-1940) a urmărit instaurarea unui regim autoritar. Astfel, la 10-11 februarie 1938, guvernul Octavian Goga a fost înlocuit cu un “guvern consultativ” condus de patriarhul Miron Cristea, înlocuind regimul democratic cu regimul autoritar monarhic.

La 20 februarie 1938 a fost publicată noua Constituţie, aceasta fiind supusă aprobarii de către populaţie printr-un plebiscit. Textul Constituţiei , promulgate la 27 februarie a fost elaborat de către juristul Istrate Micescu. Constituţia pornea de la blamarea partidelor politice pentru dezordinea naţională într-un moment în care Mişcarea Legionară devenea tot mai evidentă.

Noua constituţie ii permitea lui Carol sa devină un factor politic activ şi să participe efectiv şi legal la activitatea de guvernare.Monarhul era implicat în toate domeniile, prerogativele acestuia crescând foarte mult, ajungând practic să conducă singur ţara.

Articole Marcante ale Constitutiei din 1938

Articolul 30 Regele este capul statului

Articolul 31 “Puterea legislativa se exercita de rege , prin Reprezentanta Nationala formata din cele doua Adunari : Senatul si Adunarea Deputatilor”

Regele sanctioneaza si promulga legi, nici o lege fara sanctiunea regala nefiind valabila

Doar regele avea initiativa

Page 36: Istorie - BAC

revizuirii Constitutiei Cele doua adunari puteau

propune proiecte de legi in interesul obstesc al statului

Articolul 32

“Puterea executiva este incredintata regelui si exercitata

de guvernul sau minstrii fiind raspunzatori doar in fata

regelui”

Articolul 33

“Puterea judecatoreasca se exercita de organele ei, in numele Regelui.Hotararile

judecatoresti se iau in virtutea legii si se pronunta in numele

Regelui.”Persoana regelui este inviolabila, seful statului avand prerogativa convocarii Adunarilor Legiuitoare. Regele

numeste si revoca ministrii. Regele avea dreptul de a emite decrete-legi ce urmau sa fie supuse Adunarilor pentru

ratificare, la cea mai apropiata sesiune

Dreptul de vot pentru Adunarea Deputaţilor era ridicat la 30 de ani, iar preoţii nu aveau voie să facă politică. Femeile primeau drept de vot , deşi în legea din 1939 , acestea nu erau eligibile. În Adunarea Deputaţilor puteau fi aleşi doar cei care practicau o muncă cuprinsă în agricultură sau muncă manuală/ comerţ sau industrie / muncă intelectuală.

Drepturile cetăţeneşti erau restrânse.Votul Universal era desfiinţat deoarece doar cei care ştiau carte puteau vota. Partidele poltice au fost desfiinţate la 30 martie 1938. La 16 decembrie 1938 , printr-un decret-lege, lua naştere Frontul Renaşterii Naţionale, primul partid unic al României, devenit in 1940 Partidul Naţiunii.

A fost anulat dreptul de control reciproc şi au fost eliminate garanţiile care protejau libertăţile individuale.

Căderea regimului autoritar al lui Carol al II-lea a avut ca premisă cedările teritoriale din anii 1940. Regele a considerat că singura soluţie în această situaţie complexă este reprezentată de persoana generalului Ion Antonescu. La 4 septembrie 1940 Carol al II-lea îl desemna pe acesta prim-ministru.

Carol al 2-lea a suspendat Constituţia şi a dizolvat Parlamentul. La 5 septembrie 1940 , Antonescu i-a cerut acestuia să abdice şi să părăsească ţara, iar la 6 septmebrie 1940 , Carol al II-lea a renunţat la tron în favoarea fiului său Mihai(1940-1947). Noul rege va emite în aceeaşi zi un decret prin care îi acorda lui Antonesc puteri depline în funcţia de Conducător al statului.

La 23 august 1944, în urma unei lovituri de stat, mareşalul Ion Antonescu era înlăturat de la putere, aceasta fiind preluată de comunişti odată cu intrarea în ţara a trupelor sovietice.

Page 37: Istorie - BAC

La 30 decembrie 1947 regele Mihai a fost nevoit să abdice, proclamându-se Republica Populară Română. De la un regim autoritar se face trecerea astfel la un regim totalitar – regimul comunist.

Cronologia

Data Eveniment

1826 Convenţia de la Akkerman dintre Imperiul Otoman şi Rusia

aprilie 1828 Razboi ruso-otoman încheiat prin infrângerea otomanilor

2 septembrie 1829 Pacea de la Adrianopol

1829-1834 Ocupatia militară rusă în Principate, aceasta devenind putere protectoare

1 iulie 1831 Intrarea în vigoare a Regulamentelor Organice în Ţara Românească

1 ianurie 1832 Intrarea in vigoare a Regulamentelor Organice în Ţara Moldovei

1833 Confirmarea Regulamentelor Organice de sultan

9 iunie 1848 Proclamatia de la Islaz

1853-1856 Războiul Crimeei

martie 1856 Congresul de Pace de la Paris

7-8 octombrie 1857 Elaborarea la Iaşi şi Bucureşti a 2 rezolutii identice în 5 puncte

mai-august 1858 Conferinţa de la Paris unde se va elabora : Convenţia de la Paris

6/19 august 1858 Se proclama noul stat : “Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei

5 ianuarie 1859 Alegerea lui Al.I.Cuza în Tara Romaneasca

24 ianuarie 1859 Alegerea lui Al.I.Cuza în Tara Moldovei

1859-1866 Al.I.Cuza

2 mai 1864 Dizolvarea Adunarii Elective de catre Cuza

10-14 mai 1864 Plebiscitul pentru validarea Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris

25 martie 1866 I.C. Brătianu comunica în ţară aducerea ca princpe a lui Carol de Hohenzoler Sigmarighen

25 aprilie 1866 Carol primea acceptul de a veni în Romania

2-8 aprilie 1866 Plebiscitul pentru validarea aducerii lui Carol în ţară

10 mai 1866 Carol depune jurământ în faţa Parlamentului

1866-1914 Carol

1/13 mai 1866 Textul noii Constitutii dezbătut în Adunarea Constituantă

1 iulie 1866 Promulgarea Constituţiei din 1866

1831 Constitutia belgiană

Page 38: Istorie - BAC

23 ianuarie 1922 Decretul regal privind dizolvarea Parlamentului

28 martie 1923 Promulagareaa noii Constituţii de regele Ferdinand

1924 Legea minelor

23 august 1944 Repunerea parţială în functţiune a Constituţie din 1923

30 decembrie 1947 Abrogarea definitivă a Constituţiei din 1923

10-11 februarie 1938 Înlocuirea Guvernului Octavian Goga cu Miron Cristea

20 februarie 1938 Publicarea Constituţiei din 1938

27 februarie 1938 Promulgarea Constituţiei din 1938

1939 Legea privind excluderea femeilor de la viaţa politică

30 martie 1938 Desfiinţarea Partidelor Politice

16 decembrie 1938 Înfiintarea partidului unic : Frontul Renaşteri Naţionale

1940 Frontul Renaşterii Naţionale devine Partidul Natiunii

4 septembrie 1940 Numirea în funcţia de prim-ministru a generalulului Ion Antonescu

5 septembrie 1940 Antonescu îi cere lui Carol să părăsească ţara şi să abdice

6 septembrie 1940 Carol al II-lea va parasi tronul în favoarea fiului său , Mihai

1940-1947 A doua domnie a lui Mihai

30 decembrie 1947Mihai nevoit să abdice , puterea fiind preluată de comunişti , proclamându-se Republica Populară

Română

Statul si politica-Autonomii locale din spatiul romanesc.Formatiuni

prestatle.-

I. Transilvania:

În cadrul constituirii voievodatului Transilvaniei există două etape distince:

etapa voievodatelor şi ducatelor româno-slave etapa cuceririi şi organizării lor de către maghiari

Primele referiri istorice la spaţiul dintre Carpaţi şi Tisa confirmate de descoperiri arhelogice apar în Cronica lui Anonymus ( Gesta Hungarorum / Faptele ungurilor) scrisă la mijlocul sec. XII. Sunt atestate cnezatele lui lui Menumorut, Glad şi Gelu.

Page 39: Istorie - BAC

Cnezatul lui Menumorut – situat între Mureş, Tisa , Gurile Somesului şi Munţii Apuseni – Crişana – cu reşedinţa la Biharea

Cnezatul lui Glad – situat între Tisa, Mureş, Carpaţi, Dunăre – Banat – cu reşedinţa la Cuvin

Cnezatul lui Gelu – situat pe cursul superior al Someşului şi mijlocul Mureşului – Centrul Transilvaniei – cu reşedinţa la Dăbâca – acesta este afirmat de Anonymus ca fiind un anume român

Maghiarii :

sunt un popor de fino-uglici, provenind din zona Munţilor Altai – Asia Centrală încep să migreze in sec. IX, fiind atestaţi în această perioadă după Volga împinşi de pecenegi se vor stabili între Don şi Nistru spre sfrâşitul sec. IX vor urca pe cursul Nistrului , trec Carpaţii Păduroşi sub Arpad (896-898) descalecă în Panonia, între Tisa şi Dunăre

În sec. X, celor 3 formaţiuni menţionate anterior se vor suprapune două structuri mai întinse care durează până in sec. XI, conduse de căpetenii maghiare ce domneau separat faţă de Arpad:

Voievodatul lui Gyula – situat pe fostul spaţiu al cnezatului lui Gelu Voievodatul lui Ahtum – situat între Dunăre şi Crişuri

Un moment împortant în cucerirea Transilvaniei îl reprezintă domnia lui Ştefan cel Sfânt (997-1038). Acesta va adopta catolicismul în 1001, devenind “rege apostolic”. Acesta va încerca să catolicizeze spaţiul intra-carpatic, intrând în conflict în 1002-1003 cu Gyula şi Ahtum. Gyula va fi închis, refuzând creştinarea, iar Ahtum va fi ucis într-o bătălie.

Sub urmaşii lui Stefan au contiunat expansiunea spre est şi încercarea impunerii instituţiilor politice si social-economie occidentale. Se va încerca înlocuirea voievodatului cu principatul. In acest sens, in 1111 este atestat un Episcopus Ultrasilvanus Simion catolic, iar in 1113 este atestat un Princeps Ultrasilvanus Mercurius.

O perioadă nu mai apar în surse istorice conducători ai Transilvaniei , petnru ca în 1176 sa fie atestat Leustachius Voyvoda . Acest fapt reflectă faptul că maghiarii au fost nevoiţi să accepte voievodatul ca formă politico-administrativă de organizare.

Dintre toate zonele cucerite de maghiari , voievodatul s-a împus doar în Transilvania. În fruntea acestuia se afla un nobil maghiar, vasal faţă de regele Ungariei. Transilvania avea o organizare autonomă. Voievodul avea atribuţii judecătoreşti ,administrative şi militare, fiind secondat de un vice-voievod.

Pe masura cuceririi Transilvaniei , regalitatea maghiară a constituit aici comitate teritorial-administrative , reunind ţinuturile din jurul unei cetăţi. Primul comitat a fost atestat în 1111 – Bihor. Voievodul îşi exercita puterea peste şapte comitate :

Solnocul Inferior Turda Cluj Alba Tarnava Bihor

Page 40: Istorie - BAC

Dabaca

Pentru consolidarea stăpânirii în Transilvania , maghiarii i-au colonizat aici pe saşi şi secui.

colonizatori

Secui

Populatia inrudita cu maghiarii , aflandu-se in avangarda acestora

Au colonizat zonele : Maramures, Harghita, Covasna

Sasi Germani provenind din Saxonia , Flandra , Rin

Au colonizat zonele din : Tara Barsei , zona Tarnavelor, partile Sibiului

Au intemeiat cetatile : Brasov, Sibiu, Sighisoara, Mediasi, Orastie, Bistrita

Li se acordau privilegii in plan economic si comercial, atestate in Diploma lui Andreanum – 1224, emisa de regele Andrei al II-lea.

Trasaturi comune : Regiunile controlate de cele doua etnii aveau autonomie proprie, fiind

subordonate direct regelui Erau organizate dpv administrativ in formatiuni numite scaune

Românii au continuat să reprezinte elementul majoritar etnic , locuind compact în zonele de graniţă ale Transilvaniei. Erau organizaţi în structuri tradiţionale, reprezentate de fostele uniuni de obşti sau cnezate, numite districte/ ţări.Sunt amintite

Ţara Bârsei Ţara Haţegului Ţara Făgăraşului

Ţara Maramureşului Ţara Zarangului

Ţara Oaşului Ţara Lapuş

Iniţial , românii conduşi de cnezi, juzi sau voievozi erau reprezentaţi în Adunările Generale (Congregaţii) nobiliare. Acestea erau convocate din 1288 de voievodul Rolan Borşa. Reuneau reprezentanţi ai nobilimii, ai cnezilor romani, ai clerului catolic, ai orăşenimii şi ţărănimii libere.

Page 41: Istorie - BAC

Treptat , românii vor fi excluşi din viaţa politica a Transilvaniei. Prin Diplomele Regale emise de Ludovic de Anjou în 1366, romanii îşi pierdeau drepturile politice. Atât Biserica Ortodoxa cât si românii erau consideraţi drept toleraţi, calitatea de nobil fiind condiţionată de apartenenţa individului la catolicism.

II. Tara Romaneasca:

La începutul sec. XIII, maghiarii au urmarit sş-şi extindă stăpânirea la sud de Carpati. Aceste incercări vor fi evidenţiate prin incercarea de a-i coloniza aici pe teutoni şi ioaniti.

Colonizatorii Tarii romanesti

Teutoni

Colonizati in S-E Transilvaniei – Tara Barsei – 1211

Vor fi alungati in 1225 datorita faptului ca incepusera sa actioneze independet fata de regalitate

Prezenta lor este confirmata de constituirea cetatilor : Codlea si Feldioara

Ioaniti

Regele Bela al IV-lea va emite la 2 iunie 1247 – Diploma Cavalerilor Ioaniti – li se acorda acestora privilegii, urmand ca ei sa se aseze in Tara Severinului.

Diploma Cavalerilor Ioaniţi atesta la S de Carpaţi prezenta a cinci formaţiuni prestatale:

Ţara Severinului Voievodatul lui Litovoi – situat în depresiuna Haţegului Voievodatul lui Seneslau – situat în estul Oltului, încorporand Ţara

Făgăraşului, Muscel, Argeş Cneatul lui Farcaş – situat în vestul Oltului (Vâlcea) Cnezatul lui Ioan – situat între Olt : Jiu : Dunăre

Cu excepţia lui Seneslau , aceste structuri erau controlate de maghiari prin intermediul Banatului de Severin , atestat în 1230. În perioada 1277-1279, Litovoi va încerca să se emancipeze de sub stăpânirea maghiară, în confruntările cu aceştia fiind ucis în lupta. Fratele sau , Barbat, se va răscumpăra din prizonierat.

Desfăşurarea procesului de întemeiere statală a Ţării Româneşti a fost favorizat şi de contextul extern dat de slăbirea puterii Hanatului Hoardei de Aur şi a influentelor Imperiului Bizantin din sud. Regatul

Page 42: Istorie - BAC

Ungariei se confrunta cu o criză politică datorită stingerii dinastiei arpadiene, care va alimenta confruntările pentru tron. Regatul se va confrunta şi cu tendinţele autonomiste ale voievozilor din Transilvania.

Andrei al III-lea se va deplasa în Transilvania în 1290-1291 pentru a întari privilegiile nobilimii maghiare, ale saşilor si secuilor. Va anihlia autonomia românilor din Ţara Făgăraşului.

în 1290 are loc un eveniment surprins în tradiţia istorică – trecerea unei populaţii române dincolo de Carpati,la care se alăturau saşi şi unguri sub conducerea lui Radu Negru Vodă din Ţara Făgăraşului. Acesta va descăleca la Campulung şi apoi la Argeş, descălecatul fiind urmat de întemeierea statală.

Descălecatul – desemnează aşezarea statornică urmată de intemeierea statală; acesta ceritifcă rolul pe care îl au românii din Transilvania în constituirea statelor extra-carpatice

Formarea Tarii Romanesti si consolidarea acesteia:

Personalitati importante in istoria tanara a Tarii romanesti

Basarab I Intemeietorul(1310-1352)

La inceputul sec. XIV, in izvoarele istorice apare denumirea de Valahia Nord Dunareana, conducatorul ei purtand titlul de “mare voievod si domn” – conducator suprem al armatei si seful statului Cele mai importante referiri ale spatiului sud-carpatic, ale acestei perioade vin din partea Cancelariei maghiare a dinastiei de Anjou Basarab I va unifica teritoriile dintre Carpati si Dunare, aflate la vest si est de Olt Va elibera de sub control tatar teritoriile din nordul Gurilor Dunarii pastrate initial in cadrul Tarii Romanesti Tensiunile cu Carol Robert de Anjou au fost date de disputele pe marginea Banatului de Severin. In 1317 , Carol Robert de Anjou recounostea titlul de voievod al lui Basarab, iar in 1324 era recunoscuta unitatea Tarii Romanesti si apartenenta Banatului de Severin la aceasta. Nobilii maghiari nu vor fi de acord si-l vor convinge pe Carol Robert de Anjou sa proneasca in 1330 intr-o campanie militara impotirva lui Basarab. Banatul de Severin va fi ocupat , trupele maghiare pornind spre Arges. Pe drumul catre Transilvania,

Page 43: Istorie - BAC

maghiarii vor fi infranti lin Batalia de la Posada – 9-12 noembrie 1930. Aceasta victorie reprezenta emanciparea Tarii Roomanesti.

Nicolae Alexandru(1352-1364)

Fiul lui Basarab I Va consolida independenta tarii 1359 – intemeia la Curtea de Arges prima mitropolite ortodoxa, dependenta de Constantinopol -> a intarit independenta tarii pe plan politic odata cu recunoasterea sa religioasa Purta titlul de “domn autocrat” – Marele si singur stapanitor,IO, Nicolae Alexandru, titulatura ce reflecta independenta tarii

Vladislav Vlaicu(1364-1377)

Va consolida institutiile interne in plan politic, religios si economic 1368 :

emite primul privilegiu comercial acordat sasilor

in titulatura domneasca apareau denumirile de Ban de Severin, urmat in 1369 de Duce de Fagaras

1370 : intemeiaza a doua mitropolie ortodoxa de la Severin, contribuind la consolidarea religioasa a tarii dar si a controlului asupra Banatului de severin Bate moneda a tarii – ducatul de argint – dovedind independenta tarii Se va intitula Io Vladislav Vlaicu;Mare voievod si singur stapanitor a toata tara Ungrovlahiei

III. Tara Moldovei:

În teritoriile de la est de Carpaţi, până spre Nistru , sunt atestate structuri politico-administrative locuite de volohi , conform Cronicii lui Nestor. Unele astfel de formaţiuni s-au aflat sub influenţele controlului tătar.

Formatiuni politice prestatale ale Moldovei

Tari Tara Sipenitului – care impreuna cu

Codrii Cosminului intruneste cetatile din jurului Cernautiului – Zona Bucovinei

Page 44: Istorie - BAC

Campuri Campul lui Dragos – pe raul Moldova

Cobale

Dorohoi Bacau Neamt Vaslui

Ocoale Vrancea Campulung

Codrii Codrii Cosminului Codrii Lapusnei Codrii Orheiului

Pentru secolul X , în izvoarele bizantine, teritoriile est-carpatice sunt desemntate cu termenul generic Patzinakia – se face referire la prezenţa aici a pecenegilor; spre sec. XII aceste zone sunt denumite cu termenii de : Cumania sau Tartaria.

În secolelel XII – XII apar în izvoare referiri la Ţara Bolohovenilor şi Ţara Berladnicilor. În sec. XIII, o ţara apare amintită în izvoarele istorice arabe, germane , slave, în zona nordica, cu centrul la Siret, oraş menţionat în 1326.

Premisa întemeierii statale a Moldovei a fost dată de existenţa a două drumuri comerciale ce străbăteau teriotoriul de la nord la sud. Prezenţa negustorilor genovezi a transformat anumite oraşe de pe ţărmul de nord-vest al Marii Negre în puncte comerciale, controlate iniţial de bizantini.

Încercarea regatelor Poloniei şi Ungariei de a controla aceste drumuri de tranzit viza constituirea unui stat care să fie o bariera în calea tătarilor, stat pe care încercau să-l cucerească. Din disputa pe controlul acestor drumuri s-a impus regele maghiar Ludovic de Anjou , fiind realizate mai multe campanii militare la răsărit de Carpaţi în 1345-1354.

Personalitati importante in istoria tanara a Tarii Moldovei

Dragos(??-??)

In cursul acelor expeditii militare are loc descalecatul la rasarit de Carpati a voievodului maramuresean Dragos la Baia pe la 1350.

Structura aparuta era situata pe raul Moldova – era o marca de aparare intemeiata cu sprijinul autoritatilor maghiare.

Marca Micii Moldove era vasala fata de regatul maghiar. Statutul va fi mentinut si sub Sas si balc

Page 45: Istorie - BAC

Bogdan(1359-1365)

Concomitent acestor evenimente se afirma personalitatea lui Bogdan, care era cunoscut pentru relatiile sale cu Ludovic de Anjou

Regatul incerca sa ingradeasca autonomia romanilor din Maramures

Bogdan care stapanea un cnezat intins pe Valea Izei , cu resedinta la Cuhea va fi declarat in 1343 infidel, demintatile fiindu-i retrase, iar in 1349 fiind numit “fostul nostru necredincios voievod”

1359 – are loc o rascoala in Mica Moldova, boierimea fiind nemultumita cu statutul de vasal fata de Ungaria

Bogdan trece Carpatii , descaleca la Baia, udne se pune in fruntea miscarii dragasestilor impotriva lui Balc

In cazul Moldovei distingem un dublu descalecat

Bogdan va reusi sa obtina independenta Moldovei ,stat afirmat de cancelariile maghiare in 1364-1365

Latcu I(1365-1373)

A mutat capitala la Siret, unde , la 1370 a intemeiat o episcopie catolica, el insusi catolicizandu-se.

Moldova era recunoscuta de papalitate drept Parte a natiunii valahe

Latcu I primea titlul de duce.Petru I Musat(1375-1391)

Intemeietorul dinastiei Musatinilor Va muta capitala la Suceava udne va

intemeia in 1378 prima mitropolie ortodoxa recunoscuta de Constantinopol

1378 : incheie un tratat cu regele Poloniei Vladislav al II-lea de Jagello, recunoscandu-i formal suzeranitatea,incercand sa contracareze presiunile maghiarilor

I se datoreaza institutionalizarea Moldovei prin realizarea Cancelariei Domnesti si a principalelor dregatorii

1388 – a acordat un imprumut regelui Poloniei de 3000 de ruble de argint, acesta oferindu-i garantie zona Pocutia

Bate primele monede – grosii de argint

Page 46: Istorie - BAC

Roman I(1391-1394)

Va extinde stapanirea Moldovei spre sud si est indepartand prezentele tatare. I se datoreaza formarea orasului Roman

Intr-un decret domnesc/hrisov se intitula “marele si singurul stapanitor IO Roman voievod a toata Tara Moldovei de la munte pana la mare”

In timpul sau , Moldova se intindea de la Carpati si Nistru pana la Dunare

Cronologie

Data Eveniment

896-898 Arpad

997-1038 Ştefan cel Sfânt

1001 Ştefan cel Sfânt adoptă catolicismul

1002-1003 Ştefan cel Sfânt intră în conflict cu Ahtum şi Gyula

1111 Atestat Episcopous Ultrasilvanus Simion

1113 Atestat Princeps Ultrasilvanus Mercurius

1176 Atestat Leustachiu Voyvoda

1111 Atestat Comitatul Bihor

1222 Atestarea maghiarilor pe linia Carpaţilor

1224 Diploma lui Andreanum / Andrei al II-lea

1288 Congregaţiile convocate de Rolan Borşa

1366 Diplomele Regale ale lui Ludovic de Anjou

1211 Teutonii sunt colonizaţi în Ţara Bârsei

1225 Teutonii sunt alungati din Ţara Bârsei

2 iunie 1247 Diploma Cavalerilor Ioaniţi

1230 Atestarea Banatului de Severin

1277-1279 Luptele dintre Litovoi şi maghiari

1290-1291 Andrei al III-lea intărea privilegiile nobililor maghiari

1290 Radu Negru Vodă trece la sud de Carpaţi, din Ţara Făgăraşului

1310-1352 Basarab I Întemeietorul

1317 Carol Robert de Anjou recunoştea titlul lui Basarab de Voievod

1324 Era recunoscută unitatea Ţării Româneşti şi apartenenţa Banatului de Severin la aceasta

1330 Campania militară împotriva Ţării Româneşti

9-12 noembrie 1930 Bătălia de la Posada

1352-1364 Nicolae Alexandru

Page 47: Istorie - BAC

1359 Nicolae Alexandru întemeia la Curtea de Argeş prima mitropolie ortodoxă

1364-1377 Vladislav Vlaicu

1368 Vladislav Vlaicu emite primul privilegiu economic acordat saşilor şi apăreau în titulatura domnească

titlurile de Ban de Severin şi Duce de Făgăraş1370 Vladislav Vlaicu întemeiaza a doua mitropolie la

Severin1326 Atestarea oraşului Siret

1345-1354 Campaniile militare maghiare realizate la est de Carpaţi

1350 Descălecatul lui Dragoş la Baia

1343 Bogdan e delcarat infidel

1349 Bogdan este numit fostul nostru necredincios voievod

1359-1365 Bogdan

1359 Rascoala din Mica Moldovă

1364-1365 Cancelariile maghiare afirma independenţa Ţării Moldovei

1365-1373 Laţcu I

1375-1391 Petru I Muşat

1378 Petru I Muşat întemeia prima mitropolie ortodoxă recunoscută de Constantinopol ; Tot el incheie un

tratat cu Vladislav II de Jagello ,regele Poloniei1388 Petru I Muşat acordă Poloniei un împrumut de

3000 ruble 1391-1394 Roman I

Statul si Politica-Institutii locale ale spatiului romanesc in Evul Mediu-

I. Institutii si autonomii locale in Transilvania:

Page 48: Istorie - BAC

Din secolul XII , Transilvania a fost organizată ca voievodat sub suzeranitatea regatului medieval maghiar, dispunând de o organizare politică şi administrativ-teritorială proprie, semn al autonomiei sale. Voievodatul simboliza o instituţie specific românească, ce va fi adaptată şi transformată potrivit intereselor puterii regale maghiare.

Voievodatul se va menţine până la mijlocul sec. XVI-lea ,când ,în 1541, Transilvania a devenit principat sub suzeranitate otomană.

Institutiile in Transilvania

Voievodul

Era vasal regelui Ungariei care-l numea Desemnat din randul marii nobilimi

maghiare Reprezenta institutia politica centrala Atributii : Administrative , Juridiciare ,

Militare Dispunea de o cancelarie proprie Era secondat de un vicevoievod Autoritatea sa era exercitata asupra 7

comitate: Solnicul Inferior,Dabaca, Cluj,Turda, Tarnava, Alba si Hunedoara

Subordonarea sa fata de regalitatea maghiara era relativa in conditii de criza interna,de slabire a autoritatii centrale a regelui maghiar, voievozii din Transilvania fiind aproape liberi

Functia nu era ereditara dar a fost detinuta de multe ori de membrii aceleiasi familii,episodic, in fruntea Transilvaniei aflandu-se dinastii puternic conturate, cum a fost si in cazul voievozilor Roland Borsa si Ladislau Kar

Adunarea Generala a nobililor din Transilvania

Era o institutie reprezentativa cu atributii judiciare , economico-administrative si legislative

Era alcatuita din membrii starilor privilegiate (aristocratia si clerul)

1288 – prima mentionare a acestei institutii avand loc la Deva

In cadrul Adunarilor Generale militare participau reprezentanti ai cnezilor romani, prezenta lor fiind atestata pana

Page 49: Istorie - BAC

in 1355 Dupa aceasta data prezenta lor nu mai

este consemnata in mod direct, iar dupa 1437 romanii au fost inlaturati definitiv din viata politica

Congregatiile generale al Nobilimii

Reunea nobilimea maghiara, clerul catolic si fruntasii sasilor si secuilor

Acest fapt se explica prin Diplomele Regale de la 1366 emise de Ludovic de Anjou, prin care calitatea de nobil era conditionata de apartenenta confesionala la regnul catolic

Romanii ortodoxi vor fi marginalizati politic in Transilvania

Organizatii Administrativ-teritoriale(autonomii Locale)

Comitate

Erau impartite in 2 categorii : Regale si Nobiliare

Erau unitati teritorial-administrative ale maghiarilor, reunind teritoriile din jurul unei cetati

Erau conduse de un conte sau comite Primul Comitat a fost atestat la 1111 –

Bihor Au urmat Orasna,Dabaca, Cluj, Alba,Satul

Mare, Arad, fiind subordonate voievodului.

Scaune Erau organizatii teritorial-administrative ce grupau sasii si secuii

Regele maghiar desemneaza un comite , periodic, pentru fiecare grupare etnica : “comes siculorum” si “comes saxonum”; cu rol administrativ, militar , politic si judecatoresc.

In fiecare scaun, armata e condusa de un capitan

Organizarea sasilor mai cuprinde si doua districte (Brasov si Bistrita), care impreuna cu cele sapte scaune (“Siebenburger”) au evoluat spre o

Page 50: Istorie - BAC

adunare teritoriala si politico-administrativa numita Universitas-Saxonum – Universitatea Sasilo.Aceasta era investita de rege cu existenta juridica si politica privilegiata.

Districte

Structuri politico-administrative evoluate din vechile cnezate, denumite generic “tari” – Tara Hategului , Tara Fagarasului, Tara Maramuresului , Tara Barsei sau Tinutul Rodra

Se bucurau de autonomie, fiind conduse de juzi, cnezi sau voievozi; aveau atributii fiscale, juridiciare si militare, opunandu-se tendintelor regalitatii maghiare de a le anihila libertatile.

Sub aspect confesional, pana la Reforma , reforma oficiala a fost cea catolica, confesiunea ortodoxa fiind din anul 1366 doar “tolerata”, la fel ca romanii

În anul 1541 în condiţiile înfrângerii Regatului Ungariei de către Imperiul Otoman la Mohacs(1526) şi a constituirii în partea sa centrală a Paşalâcului de la Buda, Transilvania devenind principat autonom sub suzeranitate otomană. Transilvania era condusă de un principe susţinut de Dietă (adunare reprezentativă) şi confirmat de sultan.

La sfârşitul sec. XVII Imperiul Otoman atinge punctul maxim al expansiunii sale in Europa în 1683, odată cu evenimentul Asedierii Vienei. Astfel , în ultimii ani ai sec. se va instaura stăpânirea Imperiul Habsburgic în Transilvania. Profitând de slăbiciunea principelui Mihail Apafi, habsburgii au impus într-o prima etapă , în urma Tratatului de la Blaj – 1687, se decreta prezenţa armatei austriece în mai multe oraşe ale Transilvaniei , pentru ca în 1688, principiatul să accepte protecţia Imperiului Austriac. Începe astfel dominaţia habsburgică.

Noul statut politic al Transilvaniei, de principat în cadrul Imperiului Habsburgic şi organizarea sa internă au fost definitivate prin Diploma Leopoldină – 4 decembrie 1691 de împăratul Leopold I. Această diplomă a avut rol de constituţie pentru Transilvania, fiind organizată în 18 puncte. Transilvania devenea provincie a Imperiului Habsburgic condusă de împărat prin intermediul unui guvernator.

Titlul de principe revenea împăratului. Guvernatorul , iniţial ales de Dietă, iar mai apoi numit direct de către împărat, era ajutat de un “guberniu” , un guvern provincial cu atribuţii politice, judiciare şi administrative.Convocată tot mai rar şi cu atribuţii restrânse ,se va menţine Dieta.

Transilvania şi-a păstrat vechile structuri politice şi confesionale, Diploma convenind sistemul celor trei naţiuni privilegiate (maghiarii, saşii şi secuii), cărora le erau confirmate vechile privilegii.

DPV confesional erau acceptate ca religii oficiale : religia catloică, calvină, lutherană şi unitariană. Diploma Leopoldină îi excludea în continuare pe români de la viaţa politică, menţinându-le situaţia de toleraţi, acelaşi statut avându-l şi biserica ortodoxă.

Page 51: Istorie - BAC

Ca expreise a tendinţelor de integrare tot mai accentuate a Transilvaniei în structurile Imperiului, s-a creat la Viena o cancelarie aulică, organism care dirija Principatul. Prin Pacea de la Karlowitz din 1699, Imperiul Otoman confirma pierderea controlului său asupra Transilvaniei , aceasta fiind recunoscută oficial ca provincie habsburgică.

II. Structuri institutionale in Tara Romaneasca si Moldova:

Institutii in Tara romaneasca si Moldova

Domnia Institutia centrala a statelor medievale romanesti extracarpatice

A luat o forma absoluta prin originea sa divina Detinatorul domniei primeste titlurile de

“mare voievod” (calitate in care acesta era seful armatei )”domn si singur stapanitor” (conducator politic al unu stat independent)

Domnul prezinta particula IO , prezenta in titulatura domneasca (prescurtarea biblica a Ioannes ), - trimisul lui dumnezeu – exprima astfel originea divina

Succesiunea la tron se realiza pe baza sistemului ereditar-electiv

Sistemul ereditar de transmitere a tronului presupunea accederea la domnie, in principiu, a primului nascut pe linie masculina. Deseori se asocia cel mai mare fiu la tron inca din timpul vietii domnitorului. S-au constituit : Dinastia Basarbenilor si Dinastia Musatinilor.

Potrivit sistemului electiv – domnul era ales de marea boierime din randul familiei domnitoare, cu conditia sa fie de os domnesc – puteai fi alesi descendenti pe linie barbateasca, chiar si cei cu o inrudie mai indepartata sau fii nelegimiti. Domnul dobandea insemnele puteri dupa ce era uns cu mir de mitropolit, ceremonie care conferea

Page 52: Istorie - BAC

originea divina a puterii domnesti. Pe masura agravarii dominatiei otomane, alegerea domnilor a fost insotita de confirmarea lor de catre Pasa.

Atributiile domnului cuprind toate sectoarele vietii de stat:

A.Executiva este proprietarul intregului pamant, aproband

schimburile de proprietate asigura ordinea interna , conducand

administratia numeste si revoca pe toti dregatorii acorda privilegiile si rangurile boieresti bate moneda

B.Legislativa Emite acte normative cu putere de lege –

hrisoave si asezaminteC. Judecatoresti

Este judecator suprem – judeca in calitate de cea mai importanta instanta

Pronunta pedeapsa cu moartea Are drept de gratiere

D.Politica Externa Domnul reprezinta tara in relatiile externe Incheie tratate, declara razboi, hotaraste

incheierea pacii Trimite si primeste solii

E. Atributii militare Domnul este comandant suprem al armatei in

calitate de mare voievodF. Atributii financiare

Stabileste toate taxele, impozitele Acorda imunitati – scutiri – Percepe si strange vami

G.Atributii bisericesti Hotaraste infiintarea mitropoliilor, episcopiilor

si manastirilor Numeste si revoca pe episcopi Decide sau revoca inchinarea unei manastiri Reglementeaza competenta de judecata a

Bisericii

Sfatul Domnesc Principal organism al administrarii tarii si organ consultativ

Page 53: Istorie - BAC

Atributii Judecatoresti,fiscale, administrative, politice. Cu el dezbate probleme de ordin extern domnitorul

Alcatuit din marii boieri, apropiati ai domnului si membrii ai familiei sale , pentru ca ulterior , doar marii boieri sa mai primeasca dregatorii – functii in administratie. Principala figura a acestui organism era reprezentata de Mitropolit,, considerat al doilea domnitor al statului, conducator al unor solii politice si chiar loctiitor al domnului in vacanta tronului. Mitropolitul era urmat in Tara Romaneasca de Marele Banat al Olteniei, iar in Moldova de Portarul Sucevei, acestea fiind cele mai mari dregatorii

Alte dregatorii erau:

vornicul – seful curtii domnesti si al administratiei

logofatul – seful cancelariei domnesti; redacta actele si le intarea cu peceta domnului

spatarul – purta la festivitati spada si buzduganul domnului; era si comandant al ostirii in lipsa domnului

vistiernicul – seful finantelor – strangea veniturile tarii , raspunzand de administrarea acestora ; tinea evidenta contribuabililor si a celor scutiti de dari

stolnicul – purta grija meselor si ospetelor domnesti

paharnicul – seful pivnitelor si beciurilor domnesti , avand grija de aprovizionarea cu vinuri a curtii domnesti ; gusta bautura domnului sa nu fie otravita

comisarul – era seful grajdurilor si al hergheliilor domnesti

clucerul – seful camarilor domnesti pitarul – aproviziona cu paine curtea

domneasca slugherul – seful aprovizionarii curtii

domnesti cu carne postelnicul – seful apartamentului

domnesc: va deveni sfatuitorul de taina al

Page 54: Istorie - BAC

domnitorului si cel care va intretine pe cei veniti in audienta sau soliii

Marea adunare a Tarii

Era convocata in situatii deosebite, periodic incepand din sec. XIV-XV.

Alcatuita din reprezentati ai boierilor, clerului , orasenilor, ai armatei si ai taranilor liberi.

Institutie cu caracter consultativ Atributii: politice – alegerea domnului,

succesiunea la tron, ratificarea tratatelor administrative si fiscale – aprobarea

politicii de taxe si impozite a domniei militare – convoca Oastea Mare

Armata

Armata presupunea Oastea cea Mica / Curtea

1) Armata permanenta, formata din aparatul administrativ militar central, curtenii si cetele boieresti( In Transilvania cuprindea apropiatii voievodului, steagurile marilor nobili si ale episcopului. Oastea cea Mare1) Era intrunita in caz de pericol major, la

solicitarea domnului2) Era alcatuita din barbatii apti sa poarte

arme 3) Putea reuni 30.000-70.000 oameni Transformarile in domeniul strategiei

militare ale Evului Mediu nu a ocolit spatiul romanesc. Astfel , Iancu de Hunedoara, Stefan cel Mare si Mihai Viteazul au folosit in componenta armatelor lor mercenarii

Armele de foc vor fi folosite in confruntarile din sec. XV-XVI

Teritoriile erau aparate de cetati precum : a. Turnu, Giurgiu, Braila, - Tara Romaneascab. Orhei, Soroca, Hotin, Neamt, Suceava,

Cetatea Alba, Tighina – Moldovea c. Sibiu, Sighisoara, Brasov, Oradea,

Timisoara, Fagaras - Transilvania

Page 55: Istorie - BAC

Biserica

Sprijin politic al voievozilor, combatand ofensiva catolicismului,declansata cu putere la sec. XIV.

Organizarea ecleziastica la sud si est de Carpati a urmarit constituirea Mitropoliilor

Biserica Tarii Romanesti si a Moldovei si-a intarit pozitia in momentul incare vor intra in sfera de autoritate a Patriarhiei de la Constantinopol

In 1359 a fost infiintata de catre Nicolae Alexandru prima mitropolite a Tarii Romanesti la Curtea de Arges

In 1387 a fost infiintata de Petru I Musat la suceava prima mitropoliea Moldovei, recunoscuta de Bizant in 1401.

Intemeierea Mitropoliilor si recunoasterea lor de catre Patriarhia de la Constantinopol a dat legitimare ecleziastica celor doua state romanesti.

Noi episcopii au fost infiintate in sec. XV-XVI la

a. Tara Romaneasca – Ramnic, Buzaub. Moldova – Roman, Radauti , Husi

Biserica romanilor din Transilvania isi avea propria ei ierarhie, adesea suborodona Mitropoliei Tarii Romanesti.Biserica Catolica era organizata in jurul Episcopiei de la Alba-Iulia

Sub aspect ecleziastic, un rol important l-au avut manastirile. Au fost centre de cultura , adapostind scoli ,biblioteci, ateliere artistice:

a. Tara Romaneasca – Vodita, Tismana, Cozia , Hurez,Curtea de Argesb. Moldova – Bistrita, Piatra Neamt, Trei

Ierarhi, Moldovita, Sucevita, c. Transilvania – Pori, Cuhea ,

Prislop ,Geoagiu Mitropolitul era ales de episcopi si marii

boieri si confirmat de domn. Mitropolitul participa la alegerea domnului ,

iar prin incoronare si mirungere, ii conferea acestuia o autoritate sacra

Page 56: Istorie - BAC

Ambele state medievale româneşti şi-au păstrat instituţiile proprii în ciuda agravării dominaţiilor străine , inclusiv în sec XVIII, caracterizat prin instaurarea domnilor fanarioţi, moment culminant al presiunii otomane la nord de Dunăre.

Cronologie

Data Eveniment

1526 Înfrangerea Regatului Ungariei de către Imperiul Otoman la Mohacs.

1541 Transilvania devine Principat al Imperiului Otoman

1683 Asedierea Vienei

1687 Tratatul de la Blaj

1688 Principatul acceptă protectoratul habsburgic

4 decembrie 1691 Diploma Leopoldină

1699 Pacea de la Karlowitz

1359 Nicolae Alexandru a înfiintat Mitropolia de la Curtea de Argeş

1387 Petru I Muşat a înfiinţat Mitropolia de la Suceava

1401 Bizanţul recunoştea biserica de la Suceava

Statul şi politica-Statul roman modern: de la proiect politic la realizarea

RomanieiMari-

I. Unire şi independenţă în a doua jumătate a sec. XIX:

La mijlocul secoului XIX, lumea română se încadrează metalităţilor şi concepţiilor moderne, revoluţia de la 1848-1849 ,fiind primul eveniment european de amploare la care participă românii. Acum s-au afirmat în programele revoluţionare marile obietice ce vizau modernizarea societăţii romăneşti pe toate planurile.

I.a) Revoluţia paşoptistă:

Revolutia paşoptista a fost înfrântă prin intervenţia habsburgilor in Transilvania şi ruso-otomană în Principate.

Page 57: Istorie - BAC

1848-1849 – principatele se aflau sub ocupaţie militară ruso-otomană , înfrângerea revoluţiei fiind consfinţită prin încheierea Convenţiei Ruso-Otomane de la Balta Liman la 19 aprilie/1 mai 1849. Aceasta stipula:

restrângerea autonomiei interne repunerea în vigoare a Regulamentelor Organice Adunarile-obşteşti înlocuite cu divanurile legislative li se retrăgea dreptul de a-l alege pe domn

Poarta Otomană numea cu acest prilej ca domni pe 7 ani pe Barbu Ştirbei în Ţara Românească şi pe Gh.Al Ghica în Moldova(1849-1856). Se constituia o Înaltă Curte Criminalistică si Comisii Speciale ce urmau să ancheteze şi să judece liderii paşoptişti – 34 au fost exilaţi , constituindu-se Exilul romănilor în V –.

Situaţia internă era nefavorabilă mişcării naţionale, însă exilul post-paşoptist va întreprinde în Occident o amplă propagandă în favoarea românilor. Treptat, problema acestora începe să fie cunoscută de V.

I.b) Războil Crimeei:

Contextul favorabil a venit pe plan extern – Războiul Crimeei 1853-1856 – . Războiul s-a încheiat cu înfrângerea Rusiei . Problema românior devine una de interes european, dezbatută în cadrul Congresului de Pace de la Paris – februarie-martie 1856 .

Tratatul final al Congresului , la 30 martie 1856 hotăra în privinţa principatelor urmatoarele

Reconfirmarea autonomiei sub suzeranitate otomană Era anulat protectoratul rus Principatele intrau sub garanţia colectia a celor 7 puteri Moldovei îi era restituit S. Basarabiei Era recunoscut dreptul la armată s-a constituit Comisia Europeană a Dunării cu sediul la Galaţi Era recunoscută neutralitatea Mării Negre Pt. Unirea Principatelor se întruneau in 1857 două adunări ad-hoc (adunări reprezentative şi

consultative, unde să se exprime voinţa românilor în problema unirii 1857 – se va realiza o propagandă în sprijinul unirii , formându-se câte o Partidă Naţională si

Comitete ale Unirii.

Alegerile se vor desfăşura în vara lui 1857 pt. adunările ad-hoc, în Ţara Românească fiind câştigate de unionişti, în timp ce în Moldova , alegerile au fost falsificate de caimacamul Nicolae Vogoride, cu sprijinul consulilor austriac şi otoman de la Iaşi. Votul actual reflecta refuzul cu privire la unire.

Colonelul Al. I. Cuza , pârcălab de Covurlui / Galaţi va demisiona din funcţia sa în semn de protest fata de falsificarea alegerilor, atrăgând atenţia puterilor garante.

În urma negocierilor dintre Anglia şi Franţa s-a decis reluarea alegerilor din Moldova, câştigate de această dată de unionişti. Adunările ad-hoc vor adopta la 7-8 octombrie 1857 la Iaşi şi Bucureşti 2 rezoluţii identice în 5 puncte:

recunoaşterea vechilor drepturi ale Principatelor (autonomia) in limitele capitulaţiilor unirea Principatelor într-un singur stat

Page 58: Istorie - BAC

aducerea unui prinţ străin dintr-o dinastie europeană creştinat în ritm ortodox Adunare-Obştească reprezintativă şi guvernare repsonsabilă acceptarea statului de neutralitate

Marile Puteri garante vor întocmi un raport pe marginea acestor solicitări , raport dezbătut în cadrul Conferinţei de la Paris – mai-august 1858. Conferinţa va elabora un document – “Convenţia de la Paris” – noua Constituţie a românilor ce înlocuia Regulamentele Organice. Aceasta fixa statutul politic şi juridic al statului. Oferea o unire formală, legislativă în cadrul “Principatele Unite ale Valahiei şi Moldovei”, cu instituţii separate (administraţia, adunare electivă, guvern, capitala) si comune (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , Comisia Centrală , cu sediul la Focşani).

Convenţia nu preciza faptul că domnii trebuie să fie persoane distince şi că alegerile trebuie să fie desfăşurate simultan. Românii vor realiza dubla alegere a lui Cuza în Moldova (5 ianuarie 1859) şi Ţara Românească (24 ianuarie 1859). Cuza era propus şi în Adunarea Electivă de la Bucureşti , fiind ales domn în unanimitate.

Cronologie

Data Eveniment

1848-1849 Revoluţia Paşoptistă

19 aprilie / 1 mai 1849 Convenţia de la Balta Liman

1849-1856 Barbu Ştirbei / Gh.Al.Ghica

1853-1856 Războiul Crimeei

Februarie-martie 1856 Congresul de Pace de la Paris

30 matie 1856 Tratatul final al Congresului

1857 Propagandă pt. unire

7-8 octombrie 1857 Rezoluţiile de la Iaşi si Bucureşti

Mai-august 1857 Conferinţa de la Paris

5 ianuarie / 24 ianuarie 1859 Dubla alegere a lui Cuza