INVATAM ROMANA Poate parea ciudat sau peste masura de naiv, dar -DA- chiar vreau sa

va ajut sa invatam cate ceva despre limba si literatura romana. Tineti-

mi pumnii, si urati-mi succes!

Web

Acest blog

Link de aici

Lista mea de bloguri

Web

Se afişează postările cu eticheta TEORIE DE TOT FELUL. Afişaţi toate postările

Se afişează postările cu eticheta TEORIE DE TOT FELUL. Afişaţi toate postările

M I E R C U R I , 1 3 I A N U A R I E 2 0 1 0

ROMAN AL EXPERIENTEI/ROMAN PSIHOLOGIC

Romanul experientei valorifica trairea cat mai intensa, in plan

interior, de catre personaje, a unor experiente definitorii. Proza

experientei se bazeaza pe crearea impresiei de autenticitate prin

utilizarea unor elemente care tin de realitate (jurnal, elemente

autobiografice, scrisori)

Estetica autenticitatii (care sta, deci, la baza romanului

experientei) are in vedere confesiunea personajului-narator la persoana

I, introspectia, autoanaliza lucida, tehnica narativa moderna a "punerii in

abis"(de ex, introducerea in naratiune a fragmentelor de jurnal), stilul

anticalofil, (si numai la Camil Petrescu, notele de subsol tot la persoana I,

care sustin chiar identitatea autor-narator!!!)

Romanul psihologic/de analiza are drept obiect investigarea

detaliata a vietii interioare, observarea psihologica, iar drept

subiect are cazurile de constiinta.Este scris de obicei la persoana I

(perspectiva narativa subiectiva), pentru ca pune accent pe

descrierea starilor sufletesti, a problemelor de constiinta sau

chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.

Proza de factura subiectiva are drept caracteristici: perspectiva

narativa "faramitata", relativizata, timpul subiectiv, fluxul constiintei,

memoria afectiva, naratiunea la persoana I, luciditatea autoanalizei,

anticalofilismul, introspectia (utilizata nu numai ca mijloc de

autocunoastere, ci si ca mijloc de cunoastere a celuilalat!), constructia

personajelor a caror identitate se construieste treptat, prin alcatuirea unor

"dosare de existenta", dar si autenticitatea definita ca identificare a

actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu

trairea febrila)

CONCLUZII

1. Daca citim cu maaaaaare atentie cele doua definitii+trasaturi,

observam foarte multe elemente comune intre cele doua tipuri de

romane!

2. LA MODUL ABSOLUT SIGUR, "Ultima noapte...." ESTE ROMAN AL

EXPERIENTEI (Gheorghidiu traieste doua experiente definitorii,

dragostea si razboiul, pe care le traieste atat de intens, incat nu

se poate elibera de ele decat scriindu-le-vezi, iar, identitatea

superb realizata autor-personaj; cat despre autenticitate....E

MAESTRU);

3. "Ultima noapte..." este SI roman psihologic, asa cum stiam cu

totii;

4.  "Maitreyi " este, de asemenea, roman al experientei, insa, cine

il alege din dragoste de Eliade, trebuie sa stie ca subiectul poate

fi formulat si asa:Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre

particularităţile unui roman al experienţei prin referire la o operă

literară studiată, aparţinând unui autor canonic...deci,pentru a

nu risca, trebuie sa invete si "Ultima..."(eu asa as face, dar eu

am fost o "olimpica tocilara":)

5. EU cred ca vina acestei confuzii provine de la cine a

conceput cerintele, intrucat nu si-a dat seama de limita ingusta

dintre cele doua tipuri de romane; si mai cred ca sunt prea

multi profesori care nu pot concepe ca se poate folosi aceeasi

opera in aceste cazuri...no comment. 

Publicat de PROFADEROMANA la 20:48 1 comentarii Linkuri de

întoarcere către această postare

Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii: 

S Â M B Ă T Ă , 9 I A N U A R I E 2 0 1 0

TIPOLOGIA TEXTELOR

TIPOLOGIA TEXTELOR (.M. Adam) Tipuri sau Mărci lingvistice Genuri de texte ce întrebări ce

secvenţe de text

probabile aparţin sau care au o

evidenţiază

Obiectivul lor secvenţă ce aparţine

specificul textului

unui anume tip de text

TEXTUL

NARATIV

- repere temporale, mai - romane, nuvele, Cine? Ce face?

ales: atunci, apoi, mai basme... Unde? Când? Cum?

târziu... - fapte diverse De ce?

- timpuri verbale: prezent - pasaje de basm, schiţă,

şi perfect compus sau nuvelă...

perfect simplu

- lexic: frecvenţa verbelor

şi adverbelor ce insistă

asupra acţiunii

Testul descriptiv

- repere spaţiale, mai ales: - pasaje de roman, Ce este descris? De

aici, mai departe, lângă ... nuvelă, pastelul cine? Cum? De ce?

- timpuri verbale: - planşe anatomice

imperfect sau prezent - pasaje de ghid turistic

- lexic: frecvenţa

substantivului şi

adjectivului; verbe ale

stării; câmpuri lexicale ce

asigură unitatea tematică

Testul scenic sau

- punctuaţie specifică - piese de teatru Cine vorbeşte? Cu

„dialogal / - mărci ale enunţării - scene în texte epice cine? Despre ce?conversaţional - conversaţii „pe viu" Unde? Când? De

ce?

Textul - estomparea completă a - unele articole de Despre ce suntem

presăinformativ emiţătorului - rubrici de presă de informaţi?a informa - articulaţii de tip crono- tipul „meteo",

anunţuri"De cine? Cum? De

logic: mai întâi, apoi...; ce?

timp verbal: prezentul

- lexic specific orizontului

tematic

Textul explicativ - estomparea emiţătorului - manuale şcolare Ce este explicat? De- a face să - conectori logici: cauză - - unele texte ştiinţifice cine? Cum? De ce?Înţeleagă efect: deoarece, deci...

- timp verbal: prezentul

- lexic specific orizontului

tematic

Textul injonctiv - estomparea emiţătorului - reţete La ce se referăa indica modul

de- timpuri verbale: - prospecte indicaţiile? Cine le

acţiune imperativ sau infinitiv dă? De ce?

Textul - conectori logici: - expuneri, prezentare Cine argumentează?argumentativ deoarece, în consecinţă, de carte Ce argumentează?

a convinge cu toate acestea... - editoriale, cronici şi Pe cine doreşte să- lexic, în funcţie de comentarii de presă convingă? Cui i se

strategia adoptată: neutru opune? De ce?

sau valorizant vs.

devalorizant

Iarasi foarte folositor pentru bacalaureat - oral , mai ales pentru aceia

dintre voi care nu pot invata teorie foarte multa; cititi cu atentie mai

ales coloana a 2-a (marci lingvistice probabile), ca sa va fixati

cateva trasaturi ale fiecarui tip de text. Voi reveni cu detalii, pentru

textele narativ si descriptiv (argumentativul l-am explicat deja)

Publicat de PROFADEROMANA la 20:04 1 comentarii Linkuri de

întoarcere către această postare

Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii: 

M A R Ț I , 5 I A N U A R I E 2 0 1 0

TEXTUL LITERAR SI TEXTUL NONLITERAR

Materialul este luat de pe net, dar consider ca este foarte bine realizat si

va ajuta sa realizati diferenta literar/nonliterar, importanta in rezolvarea

unor cerinte de la proba orala a bacalaureatului.

MESAJUL poate fi structurat sub forma unui TEXT LITERAR sau

NONLITERAR, în funcţie de scopul comunicării şi modul particular

de concretizare a informaţiei transmise.

A. TEXTUL LITERAR particularizează comunicarea

artistică, pentru că în el se recunoaşte originalitatea reflectării lumii

înconjurătoare de către creatorul operei artistice (populare sau culte).

În text se manifestă funcţia poetică a limbajului, prin excelenţă

reflexiv, întrucât expresivitatea conţinutului primează şi nu

informaţiile oferite.

B. TEXTUL NONLITERAR este elaborat pentru a comunica

un conţinut în care acţionează, cu precădere, funcţia referenţială.

Vizează domenii diverse, de la cele ştiinţifice şi juridico-

administrative la mass-media audio-vizuală, concretizându-se; cu

ajutorul registrelor lingvistice (oral/ scris; popular/ cult; regional,

colocvial, argoul şi jargonul). Indiferent de textul funcţional reprezentat

în comunicare, emiţătorul abordează obiectiv realitatea şi foloseşte

un limbaj comun, convenţional, prin excelenţă tranzitiv (scopul

principal este de a transmite informaţii).

TEXTUL LITERAR

-  caracter reflexiv                                                                     

-  subiectivitatea emiţătorului                                                      

-  încălcarea intenţionată a normelor lingvistice                                  

- limbaj expresiv, realizat cu ajutorul figurilor de stil şi al

procedeelor artistice 

 - acţionează funcţia poetică                                                        

-  modalizare afectivă maximă

TEXTUL NONLITERAR

- caracter tranzitiv 

- obiectivitatea emiţătorului 

-  respectarea normelor de redactare a textului funcţional

- limbaj specializat pe domenii de activitate

- acţionează funcţia referenţială

- modalizare afectivă minimă  

  

Publicat de PROFADEROMANA la 20:28 1 comentarii Linkuri de

întoarcere către această postare

Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii: 

L U N I , 4 I A N U A R I E 2 0 1 0

LITERATURA ROMANA INTERBELICA, PREZENTARE GENERALA

1.)Premise

Perioada interbelică cuprinde anii 1918-1944. Aceasta se caracterizează pe plan european prin înfrângerea Germaniei în timpul Primului Război Mondial, prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar şi Revoluţia din Rusia. Pe plan naţional se realizează unitatea naţională şi integrarea în ritmul european de modernizare.

În literatură tendinţele moderniste, care domină în epocă coexista cu cele traditionaliste . În acest contest se impun personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, Eugen Lovinescu, Tudor Vianu.

2.) Reviste şi curente

După Primul Război Mondial, ziarele cu pagină literară şi revistele literare sporesc la număr.

                 “Viaţa românească”. Apare la 6 martie 1906 la Iaşi sub conducerea lui Constantin Stere, şi Paul Bujor, director ştiinţific devine profesorul dr. Ion Cantacuzino, iar proprietarii revistei sunt Constantin Stere, Ion Botez, Garabet Ibrăileanu. Din 1915 directorul unic al revistei rămâne Garabet Ibrăileanu (important critic literar al epocii, de orientare poporanista). În timpul Primului Război Mondial, revista îşi încetează apariţia până în 1920 când reapare sub conducerea lui Ibrăileanu. Din 1930 revista se mută la Bucureşti, conducerea fiind preluată de Mihail Ralea şi George Călinescu. Din 1948 va aparea seria care continuă şi astăzi.

În “Viaţa românească” accentul se pune pe       autenticitatea şi specificul naţional înţelese ca dimensiune

socială, importante fiind poporul şi rasa      europenizarea ca asimilare a spiritului naţional      repudierea decadentismului şi simpatia pentru ţărănime.

În jurul acestei reviste se dezvoltă curentul literar cunoscut sub numele de Poporanism. Dintre scriitori de la “Viaţa românească” amintim pe Calistrat Hogaş, Jean Bart, Pătăşcanu, M. Sadoveanu, G.Topîrceanu, Ionel Teodoreanu şi alţii..

     Revista “Sburătorul” apare la Bucureşti între anii 1919-1922 şi apoi între 1926-1927. Coordonator este criticul Eugen Lovinescu, teoreticianul Modernismului. Cenaclul cu acelasi nume va avea o existenţa mai îndelungată ,între 1919-1947.Obiectivele grupării erau:

      promovarea tinerilor scriitori;

      imprimarea unei tendinţe moderniste în evoluţia literaturii române.

Primul obiectiv s-a realizat prin lansarea unor nume ca Ion Barbu, Camil Petrescu, Ilarie Voronca, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu.

Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai îndelungat de constituire. Eugen Lovinescu îşi dezvoltă concepţiile sale moderniste în lucrările Istoria civilizaţiei române moderne şi Istoria literaturii române contemporane. Dintre colaboratorii la revista “Sburătorul” amintim pe Ion Barbu, Ilarie Vorunca, Tristan Tzara şi alţii.

     Revista tradiţionalistă “Gândirea” apare la Cluj în 1921 sub conducerea lui Cezar Petrescu şi I.Cucu. În 1922 revista se mută la Bucureşti şi trece sub conducerea lui Nechifor Crainic. Va continua să apară până în 1944.Dintre scriitorii tradiţionalişti care au colaborat in paginile revistei se pot mentiona poetii Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, iar dintre prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale şi dintre dramaturgi Adrian Maniu şi Lucian Blaga.

     “Revista fundaţiilor regale” apare lunar la Bucureşti în două serii:prima între 1934-1945 şi a doua între 1945-1947. Revista îşi propune să fie o publicaţie cu rădăcini în toate terenurile activităţii naţionale. Primul redactor-şef al revistei este Paul Zarifopol, care orientează revista pe direcţia maioresciană. După 1934 conducerea revistei o ia Camil Petrescu şi apoi D. Caracostea. Seria nouă apare sub conducerea lui Al. Rosetti.

Dintre colaboratorii revistei amintim pe Tudor Arghezi, Gala Galaction, Ion Barbu, Hontensia Papadat Bengescu.

     În această perioadă apar si publicaţii de avangardă. Avangardismul european are ca punct de plecare curentul non-conformist numit Dadaism. Acesta a fost iniţial la Zürich de Tristan Tzara (scriitor evreu de origine romana). Dadaiştii îşi exprimau dispreţul faţă de o lume incapabilă să oprească barbaria şi crima. Ei cultivau antiliteratura, antimuzica, antipictura, ajungând în domeniul absurdului. Din acest curent

decurg curentele de avangardă: constructivismul şi suprarealismul.

Constructivismul românesc s-a grupat în jurul revistei “Contemporanul” condusă de Ion Vinea. Constructiviştii subliniau necesitatea unei corespondenţe între artă şi spiritul contemporan al tehnicii moderne care inventează forme noi, concurând natura. Colaboratorii ai revistei vor fi scriitorii T.Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, dar şi pictori şi sculptori dintre care Constantin Brâncuşi. Sunt şi alte reviste constructiviste ca “Integral” şi “Punct”.

Suprarealismul a fost teoretizat şi practicat la revistele “Alge” şi “Urmuz”. Suprarealismul urmărea prin programul său pătrunderea artei în planul inconştientului, al visului, al delirului în care spaţiile umane scapă controlului conştientei. Dintre reprezentaţii suprarealismului amintim pe plan european pe: Louis Aragon, dintre pictori Pablo Picasso, iar dintre scriitorii români pe Aurel Baranga, Saşa Pană şi chiar Tudor Arghezi.

3.) Proza din perioada interbelică

Anii interbelici se caracterizează în literatura română printr-o remarcabilă dezvoltare a romanului care în scurt timp atinge nivelul valoric european.

Romanul românesc îşi lărgeşte tematica, el cuprinzând medii sociale diferite şi problematici mai bogate şi mai complexe.

Un an de referinţă pentru romanul românesc este 1920, când apare “Ion” al lui Liviu Rebreanu. Până la acest roman au apărut şi altele, cum sunt “Ciocoii vechi şi noi” al lui Nicolae Filimon, Ciclul Comanestenilor (Viata la tara, Tanase Scatiul) al lui Duiliu Zamfirescu, “Mara“ de Ion Slavici şi “Neamul Soimăreştilor” de Mihail Sadoveanu. “Ion” este însă primul roman românesc comparabil cu capodoperele universale prin impresia copleşitoare de viaţa pe care o degajă.

În romanul interbelic se continuă inspiraţia rurală prin operele lui Sadoveanu, şi Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare şi cu modalităţi specifice. Acum apar si romanele citadine în care

cadrul de desfăşurare al acţiunii este oraşul modern. Aşa avem creaţiile lui Camil Petrescu, George Călinescu, Hontensia Papadat Bengescu. Legat de mediul citadin se dezvoltă şi problema intelectualului strălucit ilustrată de romanele lui Camil Petrescu.

În aceasta perioada se intensifică dezbaterile cu caracter teoretic în legătură cu romanul. Astfel, Garabet Ibrăileanu în studiul “Creaţie şi analiză” constată existenta a două principale tipuri de roman:

      romanul de creaţie, care prezintă personajele îndeosebi prin comportamentul lor

      romanul de analiză care este interesat de viaţa interioară,de psihic.

Mare importanţă o are în domeniul teoretic conferinţa lui Camil Petrescu « Noua structura şi opera lui Marcel Proust ». Din acest studiu se deprinde o nouă viziune asupra posibilităţilor de cunoaştere a fiinţei umane în acord cu evoluţia filozofiei şi ştiinţelor.

În acelasi timp,romancierii experimentează acum tehnici inovatoare ale romanului modern :

     tendinţa de revenire critica la modelele tradiţionale precum cel balzacian pe care George Călinescu îl foloseşte în “Enigma Otiliei”. El considera absolut necesar dezvoltarea romanului românesc pe linia studiului caracterului ;

     valorificarea elementelor specifice romanului de analiza : introspectia, fluxul memoriei, relatarea subiectiva la persoana I, tehnica jurnalului si a colajelor, autenticitatea, anticalofilia (vezi Camil Petrescu, dar si Mircea Eliade, in Maitreyi) ;

     explorarea valentelor simbolice la Mateiu Caragiale si fantastice la Mircea Eliade.

Pe lângă roman în proza interbelică se dezvoltă: nuvela prin Gib Mihăescu, reportajul literar la Geo Bogza şi proza originală (antiproza) lui Urmuz, deschizătoare de drumuri pentru literatura deceniilor următoare.De asemenea, continua si proza cu valente traditionaliste (romanul de inspiratie mitica, romanul istoric) prin reprezentantul sau de seama, Mihail Sadoveanu.

NOTAPentru poezia interbelica, a se vedea prezentarile separate ale poetilor : George Bacovia (simbolist), Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu (modernisti), Ion Pillat (traditionalist). Totusi, asa cum se poate observa si din prezentarea revistelor vremii, poetii interbelici au cochetat cu mai multe orientari, ei neputand fi incadrati foarte usor intr-un singur curent literar. Dar, pentru a fi in acord cu programa de bacalaureat, ne vom referi la ei asa cum am spus mai sus.

Publicat de PROFADEROMANA la 20:41 0 comentarii Linkuri de

întoarcere către această postare

Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii: 

L U N I , 3 0 N O I E M B R I E 2 0 0 9

PERIODIZAREA LITERATURII ROMANE

Va propun un  material care sa va ajute sa intelegeti mai bine

pe unde se afla scriitorii studiati in cei patru ani de liceu 

Periodizare succinta

a literaturii romane

I Literatura romana veche (sec al XVI-lea - sfarsitul sec. al XVIII-

lea ~ 1780)

      sec al XVI-lea

- 1521 - primul document scris in limba romana "Scrisoarea lui Neacsu din

Campulung" adresata lui Johannes Benkner, judele Brasovului.

- traduceri in limba romana a unor texte religioase: "Psaltirea scheiana",

"Psaltirea voroneteana", "Psaltirea Hurumuzachi", "Codicele voronetean".

- "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie" - carte

initiatica.

- incep sa apara cronicile de curte scrise din porunca domneasca; cei mai

importanti cronicari au fost Macarie, Azarie si Eftimie.

- activitatea tipografului Coresi, care tipareste carti in limba slovana, dar

si in limba romana (cartile tiparite de el vor contribui la formarea limbii

romane literare)

      sec al XVII-lea

- tipariturile religioase: « Cazania » mitropolitului Varlaam,"Noul

Testament de la Balgrad" (Alba-Iulia) scris de mitropolitul Simion Stefan

in 1648, "Psaltirea in versuri" a mitropolitului Dosoftei, atestata in 1673,

"Biblia de la Bucuresti" (1688).

- "Letopisetul Tarii Moldovei", inceput de Grigore Ureche, care se refera la

perioada 1359-1594 ; va fi continuat de Miron Costin, care va scrie

despre evenimentele istorice cuprinse intre 1594-1661, apoi Ion Neculce il

va continua pe Miron Costin, referindu-se la perioada cuprinsa intre anii

1661-1743.

- Grigore Ureche si Miron Costin au fost asimilati umanismului romanesc

din sec al XVII-lea, diferit de cel al Renasterii din sec al XV-lea.Ambii

cronicari studiaza la Polonia, primul la Liov, al doilea la Bar, stiintele

umane: greaca, latina, istoria, retorica, literatura antichitatii, filosofia.

- Miron Costin este si creatorul primului poem filosofic romanesc: "Viata

lumii".Acesta cuprinde cateva motive preluate de la autorii antici: "fortuna

labilis"(soarta schimbatoare), "fugit irreparabile tempus"(trecerea

inevitabila a timpului), "ubi sunt qui ante nos" (unde sunt cei de dinaintea

noastra).O lucrare importanta a lui Miron Costin este "De neamul

moldovenilor", in care constata latinitatea limbii si poporului roman, la fel

ca in Letopiset.

- Ion Neculce este singurul dintre cronicarii moldoveni care nu studiaza in

strainatate, stilul sau fiind mult mai aproape de oralitate.Inaintea

Letopisetului, Neculce introduce culegerea de legende "O sama de

cuvinte" (42 de legende).

- exista si cronicarii munteni, dar acestia nu dau dovada de talent literar,

ca Grigore Ureche, Miron Costin, Neculce.Cei mai importanti cronicari

munteni au fost stolnicul Cantacuzino, Radu Greceanu si Radu Popescu.

      la sfarsitul sec al XVII-lea si inceputul sec al XVIII-lea

- personalitatea care se impune este Dimitrie Cantemir, cel mai important

umanist roman.Este cunoscator a noua limbi straine: turca, rusa, engleza,

franceza, greaca, latina, germana, persana, italiana.Dimitrie Cantemir a

scris numeroase lucrari in diferite domenii: istorie, lingvistica, filosofie,

etnografie, folclor, geografie, muzica.Este si creatorul primului roman

romanesc, "Istoria ieroglifica", in care procedeul dominant este alegoria.

II Literatura romana premoderna (1780-1821) - perioada de

tranzitie spre literatura moderna

      la sfarsitul sec al XVIII-lea

- se remarca miscarea ideologico-politica si cultural-literara, cunoscuta

sub denumirea "Scoala ardeleana".Gruparea apare in Transilvania si

reprezinta Iluminismul romanesc. Ardelenii lupta pentru drepturile

romanilor in Transilvania, continuand ideile cronicarilor moldoveni

(Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), privitoare la originea latina a

limbii si poporului roman.Cei mai de seama reprezentanti ai scolii

ardelene au fost: Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-

Deleanu. Ultimul scrie epopeea eroi-comico-satirica "Tiganiada".

- tot acum se remarca activitatea poetilor Vacaresti (Ienachita, Alecu,

Nicolae, Iancu).

- Costache Conachi, Dinicu Golescu, Anton Pann

III Perioada pasoptista(1821/30-1860)

      In "Originile romantismului romanesc", Paul Cornea imparte pasoptismul

in doua etape, in functie de manifestarea critica:

- 1820-1840, perioada tutelata de Ion Heliade-Radulescu (scrieti orice,

baieti, numai scrieti – inceputurile literaturii, cand nu se face diferenta

intre traduceri si opere originale)

- 1840-1860, etapa directionata de Mihail Kogalniceanu.Acesta va publica

in primul numar al revistei "Dacia literara", aparut in 1840, celebra sa

"Introductie".Aceasta reprezinta manifestul romantismului romanesc,

pentru ca impune unificarea culturala a tuturor romanilor, crearea unei

literaturi originale prin autohtonizarea inspiratiei.Critica promovata de

Mihail Kogalniceanu este una nepartinitoare: "Vom critica cartea, iar nu

persoana".Kogalniceanu enumera trei surse de inspiratie, pe care le vor

urma scriitorii pasoptisti: istoria nationala, geografia patriei, datinele si

obiceiurile poporului roman .

Prozatori: Ion Heliade-Radulescu, Mihail Kogalniceanu (romanul "Tainele

inimii", fiziologiile "Fiziologia provincialului in Iasi", "Adunari dantuitoare"),

Costache Negruzzi ("Alexandru Lapusneanul", "Aprodul Purice", "Sobieski

si romanii"), Dimitrie Bolintineanu (romanele "Manoil" si "Elena").

Poeti: Ion Heliade-Radulescu (balada "Zburatorul"), Grigore Alexandrescu

(fabule, satire, epistole, meditatii), Dimitrie Bolintineanu ("Legende

istorice"), Vasile Alecsandri ("Doine", "Lacramioare", "Suvenire",

"Margaritarele", "Pasteluri").

Dramaturgi: Vasile Alecsandri (comediile "Chirita in Iasi", "Chirita in

provintie", "Chirita in voiaj", "Chirita in balon").

Altii: Alecu Russo ("Cantarea Romaniei"), Nicolae Balcescu ("Romanii supt

Mihai Voievod Viteazul"), Ion Ghica.

      postpasoptismul (etapa de tranzitie de la perioada pasoptista la

epoca Junimii)

-         reprezentanti: Nicolae Filimon ("Ciocoii vechi si noi" (1863)), Alexandru

Odobescu (nuvelele istorice "Doamna Chiajna", "Mihnea Voda cel Rau"),

Bogdan Petriceicu Hasdeu (« Rasvan si Vidra »)

IV Perioada junimista  sau a Marilor Clasici (1860 - sfarsitul sec al

XIX-lea)

- in 1864 este infiintata societatea Junimea, al carei mentor este Titu

Maiorescu.Junimistii (Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor, Petre

Carp) editeaza si o revista, "Convorbiri literare", condusa de Iacob

Negruzzi.In aceasta revista vor publica cei mai importanti scriitori ai

vremii: Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga.Ei au pus

bazele literaturii romane moderne si de aceea au fost numiti si marii

clasici.

V Perioada de tranzitie, intre epoca "Junimii" si perioada

interbelica (incepe din primele decenii ale sec XX si se continua

pana la Primul Razboi Mondial)

-         in aceasta etapa de tranzitie apar reviste cu tenta traditionala, cum au

fost "Samanatorul", (in care publica si George Cosbuc) si "Viata

romaneasca".

-         In ceea ce priveste poezia, se remarca dorinta aparitiei unui nou

Eminescu.Dupa moartea marelui poet, poezia romana se afla in impas.Se

naste fenomenul epigonismului eminescian, mai ales prin Alexandru

Vlahuta.Apar insa si poeti originali, ca Octavian Goga, asimilat directiei

poporaniste si George Cosbuc, care a fost considerat neoclasic, dar si

samanatorist.

-         Samanatorismul si poporanismul au fost directii autohtone ce au mizat pe

iluminarea prin cultura a oamenilor simpli.Octavian Goga a fost incadrat si

neoromantismului prin spiritul profetic, mesianic.El este un "poet al

cetatii", deplangand soarta romanilor din Ardeal.Tema melancoliei este

dominata in lirica sa, lacrima individuala subsumandu-se celei colective.

-         Se afirma primul mare simbolist, Alexandru Macedonski ; in revista sa,

Literatorul, va promova poetii noii generatii

VI Perioada interbelica (1918-1944)

- directiile traditionale anterioare, samanatorismul si poporanismul sunt

continuate printr-o noua tendinta, denumita traditionalism.In opozitie, se

naste modernismul.Confruntarea traditionalism-modernism este si de

ordin ideologic.Nichifor Crainic, directorul revistei "Gandirea de la Cluj",

este unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai

traditionalismului.Traditionalistii mizau pe conservarea valorilor spiritual

romanesti, respingand influentele moderne.De aceea, in scrierile

traditionalistilor, obsedanta este aparitia miturilor, traditiilor, ritualurilor

romanesti.Nichifor Crainic, ideologul miscarii traditionaliste, era si un

adept al ortodoxismului.Sub conducerea lui, revista "Gandirea"

exacerbeaza rolul ortodoxismului.Un poet care s-a autointitulat

traditionlist a fost Vasile Voiculescu.In volumele "Parga" si "Poeme cu

ingeri", referinta primordiala este Biblia.Vasile Voiculescu a considerat

traditionalismul cea mai valoroasa tendinta din literatura romana,

integrandu-i aici pe toti marii poeti, inclusiv pe Eminescu.

- cultura romaneasca este, in perioada interbelica, duala.Pe de o parte,

exista dorinta ramanerii in datele traditiei, iar pe de alta parte,

deschiderea catre occident, prin modernism.Mentorul modernismului a

fost Eugen Lovinescu, cel care a condus revista "Sburatorul", de la

Bucuresti.Lovinescu defineste modernismul in datele sincronismului.El

considera ca o cultura minora, cum este a noastra, trebuie sa se

sincronizeze celei occidentale, considerate superioara.Criticul aminteste

de un "spirit al veacului"(saeculum), caruia trebuie sa i se supuna si

cultura romana.Moernistii fie negau traditia, fie aceasta li se parea

insuficienta.Totusi, scriitorii valorosi s-au situat intre aceste doua directii,

pentru ca, in creatiile lor sunt vizibile elemente traditionale, dar si

moderne.Astfel, Tudor Arghezi si Lucian Blaga, care din punct de vedere

didactic apartin modernismului, au in vedere si elemente ale traditiei.In

volumele "La cumpana apelor", "La curtile dorului", Lucian Blaga creeaza

din satul romanesc un adevarat spatiu paradisiac.Intr-unul dintre

aforismele sale, autorul chiar afirma ca "eternitatea s-a nascut la sat".

Paradoxal, si Vasile Voiculescu se raporteaza la influentele modernitatii in

ultimul sau volum de poezii, intitulat "Ultimele sonete inchipuite ale lui

William Shakespeare".

- La limita modernismului se situeaza curentele de avangarda:

integralismul, constructivismul, futurismul, dadaismul,

suprarealismul.Reprezentantii avangardei romanesti au fost Ion Vinea,

Ilarie Voronca, Sasa Pana, Urmuz, Tristan Tzara, Stefan Roll.

Poeti modernisti: George Bacovia (simbolism), Lucian Blaga

(expresionist), Tudor Arghezi, Ion Barbu.

Poeti traditionalisti: Vasile Voiculescu, Ion Pillat.

Prozatori moderni: Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Blugescu, Anton

Holban, Gib Mihaescu.

Alti prozatori: Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, George Calinescu,

Mircea Eliade, Mateiu Caragiale.

Dramaturgi: Camil Petrescu ("Jocul ielelor"), Lucian Blaga, Tudor

Musatescu, Al Chiritescu ("Gaitele").

Critici: Eugen Lovinescu, Nichifor Crainic, Garabet Ibraileanu, Serban

Cioculescu, Vladimir Strainu, Perpessicius.

VII Perioada postbelica (contemporana) - dupa al II-lea razboi

mondial

este alcatuita din trei etape:

      prima etapa corespunde perioadei proletcultiste, cand literatura era

adiacenta politicii de partid, cand nu esteticul conta, ci limbajul

propagandei.Operele marilor scriitori care traiesc dupa 1944 sunt

interzise.Sunt promovati autorii care scriu pentru partid : Dan Desliu,

Maria Banus, Veronica Porumbacu, Andrei Toma.

      cea de-a doua etapa incepe dupa 1960, printr-o noua generatie de

scriitori, ce readuce literatura la datele ei estetice.In poezie se remarca

Nicolae Labis, Nichita Stanescu (neomodernism), Stefan Augustin Doinas,

Marin Sorescu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Mircea Dinescu.In proza se

impun Marin Preda, Stefan Banulescu, Sorin Titel, Nicolae Breban,

Augustin Buzura.Printre dramaturgi se numara: Marin Sorescu, Ion Baiesu,

Paul Everac, iar in critica: Eugen Simion, Alexandru Piru, Nicolae

Manolescu, George Ivascu.

      cea de-a treia etapa coincide cu sfarsitul sec al XX lea (1980) si inceputul

sec al XXI-lea.Este etapa scriitorilor postmodernisti: Mircea Cartarescu,

Alexandru Musina, Traian T Cosovei.Scriitorii postmodernisti impun un

limbaj ironic, artificial, cu elemente din civilizatia moderna, iar personajele

create sunt, de fapt, simboluri.In postmodernism dispar granitele dintre

genuri si specii.Discursul este fragmentat.

Publicat de PROFADEROMANA la 20:34 1 comentarii Linkuri de

întoarcere către această postare

Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii: 

V I N E R I , 2 7 N O I E M B R I E 2 0 0 9

.

Publicat de PROFADEROMANA la 23:35 0 comentarii Linkuri de

întoarcere către această postare

Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii: 

S Â M B Ă T Ă , 2 1 N O I E M B R I E 2 0 0 9

DACIA LITERARA

Aparuta intr-o perioada dificila pentru publicatiile autohtone,revista

Dacia Literara a simbolizat un nou inceput pentru literatura romana,

reprezentand o noutate a presei.Intr-o perioada in care putinele publicatii

existente prezentau preponderent fapte politice,Dacia Literara a fost pata

de culoare din presa romaneasca,prin caracterul sau literar.

Toate acestea se regasesc mentionate in articolul-program al

revistei, semnat de Mihail Kogalniceanu in calitate de editor.Publicata la

30 ianuarie 1840,revista marcheaza un punct de cotitura in literatura

romaneasca.

In Introductie ,articolul prezinta realitatile vremii in privinta

publicatiilor nationale.Sunt mentionate circumstantele politice anterioare

ce au impiedicat dezvoltarea presei pana la momentul respectiv.Acesta

aduce in discutie si celelalte ziare nationale, Curierul Romanesc(1829, IH

Radulescu) ,Albina Romaneasca (1829, Gh Asachi) si Foaia Inimii(1838, G

Baritiu). Acestea ,,au mai mult sau mai putin o colora locala” si includ

prea multa politica fara sa puna accentul necesar pe literatura. Astfel,

Dacia Literara este prima revista care se angajeaza sa publice doar

lucrari literare si din toate zonele tarii ,realizandu-se o unificare a

romanilor pe plan literar.Se va cere, de asemenea, si originalitate in

creatiile publicate, ( ,, fiestecarele cu ideile sale,cu limba sa, cu chipul

sau”),astfel promovandu-se cultura nationala si eliminandu-se treptat

puternica influenta a operelor straine.

Sunt mentionate minusuri ale literaturii vremii, cum ar fi lipsa

originalitatii in operele literare, care deja sunt putine ca numar, dar si

multitudinea traducerilor incorecte. Traducerile sunt admise doar daca

sunt corect realizate.Acesta mai subliniaza si ca ,,Traductiile nu fac insa o

literatura”.Mai este specificat si faptul ca revista va evita pe cat posibil

scandalurile: ,, Iubitori ai pacei,nu vom primi nici in foaia noastra discutii

ce ar pute sa se schimbe in vrajbe.”

Mihail Kogalniceanu anunta si intentia revistei de a-si exprima

parerea asupra respectivelor opere, asftel anuntand critica de mai

tarziu:,,Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu

persoana”.Obiectivul revistei este de a oferii tarii ,,o limba si o literatura

nationala”.

Mai apoi sunt ilustrate marile teme romantice, istoria, natura si

obiceiurile romanesti,care ar trebui sa slujeasca autorilor drept

surse de inspiratie : ,,Istoria noastra are destule fapte

eroice,frumoasele noastre tari sunt destul de mari,obiceiurile noastre sunt

destul de pitoresti si de poetice pentru ca sa putem gasi si noi sujeturi de

scris,fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte

natii.”Tocmai de aceea revista a fost considerata manifestul

romantismului romanesc.

La finalul articolului sunt precizate rubricile ce vor exista in revista,

aticole originale, compunerile originale,critica noilor aparitii si Telegraful

Daciei, care va include stiri,informatii,noutati,etc.

Multi dintre scriitorii ulteriori au urmat sfaturile date de

Kogalniceanu in articolul program,ei inspirandu-se fie din istoria

nationala,fie din frumusetile naturii.Astfel de exemple sunt Grigore

Alexandrescu si Vasile Alecsandri.

Grigore Alexandrescu a optat pentru temele istorice, in opere

precum Rasaritul Lunii.La Tismana, Mormintele.La Dragasani si Umbra lui

Mircea.La Cozia. Aceasta din urma debuteaza cu strofa pe care George

Calinescu o aprecia ca fiind geniala prin muzicalitate si inteles.Ea contine

mai multe motive,printre care motivul apei,motivul apusului,al

zidurilor si al turnurilor,toate fiind de factura romantica.

In prima strofa ,cititorul este introdus treptat in lumea prezentata,

apusul fiind poarta de trecere intre 2 lumi, intre realitate si fantastic, intre

prezent si trecut, intre zi si noapte. Se remarca multitudinea figurilor de

stil, inversiuni ,,ale turnurilor umbre”, asonanta

vocalei ,,u”,personificare,,ale turnurilor umbre….se intind,se prelungesc”,

si metafore ,,-ale valurilor mandre generatii spumegate”.

In strofa a doua se trece la tabloul nocturn,simtindu-se nelinistea

naturii, framantare acesteia.Apar motivul noptii si cel al naturii,ambele

romantice.

In strofele3-4 apare umbra fostului domnitor reusind sa

ingenuncheze intreaga natura.Aceasta aduce cu ea si amintirea

vremurilor trecute: ,,marea fantoma face semn…da o

porunca…/Ostiri,taberi fara numar imprejuru-i inviez”.

In strofele5-7, elementele naturii sunt din nou

personificate.Invocatia Oltului il prezinta pe acesta ca fiind in afara

timpului,si omniscient martor al bataliilor trecute.Mircea este pus alaturi

de alte mari figuri istorice ale poporului roman,si anume Traian si

Decebal, prin epitet hiperbolizant.Seria elementelor naturale personificate

continua cu personificarea dealului,,Mircea!Imi raspunde dealul;”urmat

apoi de Dunare:,, Unul altuia ii spune;Dunarea se instiinteaza”.

In strofa a 8-a apare din nou motivul timpului imbinat cu momente

istorice,ambele romantice.Acestea sunt inglobate intr-un pasaj oda, in

care domnitorul este preamarit.Urmeaza pasajul meditativ, imbinandu-se

din nou mai multe specii literare.In strofele treisprezece si paisprezece

apar pregnant elementele clasice,prin meditatia asupra razboiului,

simtindu-se amprenta razboiului.Pasajul clasic este urmat de inca un pasaj

romantic,tot de doua strofe.

Umbra lui Mircea se intoarce in mormant,natura revenind treptat la

starea initiala.Poezia se incheie cu aceleasi versuri ca si in prima

strofa,,Si-ale valurilor mandre generatii spumegate/Zidul vechi al

manastirei in cadenta il izbesc”realizandu-se simetria.

Poezia contine 16 strofe,ritm trohaic,cu masura de 16-17 silabe.

Poezia imbina mai multe specii literare,si anume meditatia,oda si in

unele pasaje, pastelul.De asemenea, imbina curentul clasic cu cel

romantic. Elementele clasice apar in versificatie, datorita organizarii

poeziei in catrene, a rimei incrucisate,si a masurii de 16-17 silabe.Tot ca

element clasic poate fi privita simetria poeziei realizata prin repetarea

versurilor ,,Si-ale valurilor mandre generatii spumegate/Zidul vechi al

manastriei in cadenta il izbesc.”, la inceputul si la sfarsitul poeziei.Un alt

element de factura clasica este si pasajul meditativ,in care este prezentat

razboiul printr-o perspectiva rationala.Elementele romantice sunt insa

pregnante,prin numeroasele figuri de stil,printre care si antiteza trecut-

prezent din strofa a treisprezecea,dar si prin motivele prezente: motivul

trecerii timpului,motivul noptii,al naturii, apei, al zidurilor vechi,al

valurilor,al turnurilor si al apusului.Tocmai datorita acestor imbinari

Grigore Alexandrescu a fost numit ,,un clasic printre romantici si un

romantic printre clasici”

Un alt scriitor ce a urmat sfaturile prezentate in articolul program al

Daciei Literare este Vasile Alecsandri.Dupa ce se remarcase prin volumul

de poezii populare Poezii poporale ale romanilor.Balade (cantece

batranesti)adunate si indreptate de Vasile Alecsandri,acesta revine in

literatura romana prin pastelurile sale. ,,Acel rege al poeziei,vesnic tanar

si ferice” cum l-a numit Eminescu in Epigonii a fost cel care a slefuit

aceasta specie, servind mai tarziu drept exemplu. Acesta a compus

pasteluri pentru fiecare anotimp, pentru el primavara avand trairea cea

mai intensa,fiind un timp al renasterii, vara reprezentand un moment al

bucuriei ,in care lumina solara abunda. Toamna este prezentata ca fiind

anotimpul bogatiei,al stingerii vegetalului,inducand o stare de

melancolie.In ciuda faptului ca poetul o detesta,iarna se bucura de un

statut special in opera acestuia.

In poezia Malul Siretului , anotimpul prezentat este vara.intr-un mediu

linistit de campie. Dimineata este prezentata intr-o aura de mister dar si

prospetime : ,,Aburii usori ai noptii ca fantasme se ridica/Si plutind

deasupra luncii printre ramuri se despica”.Apar diferite procedee

stilistice,cum ar fi personificarea,,raul luciu se-ncovoaie”, epitetul,, raul

luciu”,comparatia ,,raul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur” dar si

metafora ,,Ce in raza diminetii misca solzii lui de aur”.

In cea de-a doua strofa apare eul liric drept prezenta centrala,la

amiaza.Aceasta este dezvaluita de verbele si pronumele la persoana I

singular: ,,Eu”, ,ma duc” , ,,ma asez” , ,,privesc”.Datorita abundentei

verbelor de miscare:,,ma duc”, ,,curge”, ,,se perde”, ,,se

schimba”, ,,sapand”, se creeaza dinamismul peisajului prezentat.Se

creeaza si o antiteza intre dinamismul naturii si imaginea statica a eului

liric.

Din nou figurile de stil abunda,printre care enumeram personificarea

apei,,Si privesc cum apa curge si la cotiri ea se perde/Cum se schimba-n

valurele pe prundisul lunecos”.Poetul foloseste arhaisme fonetice cum ar

fi ,,nasipos”, ,,perde”, ,,bulboace”, acestea avand rolul de a evidentia

opera si de a pastra culoarea locala,dupa cum afirma si Mihail

Kogalniceanu in articolul program :,,Fiestecarele cu ideile sale,cu limba

sa,cu chipul sau”

In cea de-a treia strofa, elementul acvatic redevine centrum

mundi.Din nou verbele de miscare: ,,se coboara”, ,,salta” , ,,se

abat”, ,,batand” marcheaza efervescenta perisajului.Astfel este subliniat

ciclul neoprit al naturii.Ca figuri de stil se  observa personificari,, salcie

pletoasa lin pe balta se coboara”, epitete,, viespe sprintioara” si anafora

prezentaprin repetarea la inceputul versurilor a cuvantui ,,Cand”. 

In ultima strofa poetul revine in cadru,prezenta lui fiind semnalata

de pronumele la persoana I singular:,,mea”, ,,-mi”, ,,mine”.In finalul

strofei apare elementul pitoresc reprezentat de soparla de smarald,care

inveseleste peisajul,incheind poezia cu o nota de optimism si potentand

frumusetea acestuia.Poezia imbina elementele romantice,tema

naturii,descrierea frumusetii acesteia,cu cele clasice reprezentate de

organizarea versurilor in catrene,rima imperecheata,masura de 16

silabe,si ritmul trohaic.

Odata cu articolul-program al lui Kogalniceanu, un nou punct de

vedere asupra literaturii a aparut. Multi dintre scriitorii vremii s-au decis

sa urmeze sfaturile oferite in acel articol,drept dovada doi mari poeti ai

literaturii romane,Alexandrescu si Alecsandri.Ambii au preluat teme

romantice in scrierile lor,Alexandrescu tema istoriei si Alecsandri tema

naturii.In ambele poezii figurile de stil abunda,spre deliciul cititorilor.Ambii

scriitori imbina in operele lor curentul clasic cu cel romantic,cel clasic fiind

de cele mai multe ori reprezentat prin versificatia poeziei.Cei doi scriitori

si-au pastrat modul de gandire si culoarea locala in opere,astfel dovedind

originalitate.Amandoi abordeaza teme specifice poporului nostru,Grigore

Alexandrescu alegand momente din istoria romanilor,iar Vasile Alecsandri

alegand frumusetea naturii de pe meleagurile romanesti.

Dacia Literara a fost publicatia care a redresat literatura romana

si care a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevarate

literaturi nationale.

Publicat de PROFADEROMANA la 14:19 0 comentarii Linkuri de

întoarcere către această postare

Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii: 

ILUMINISMUL

Iluminismul

Caracterizat prin profunde schimbări în structura societăţii,

determinate de ascensiunea burgheziei care se afirmă în numele unei noi

concepţii despre lume, natură şi societate, ca şi prin efervescenţa de idei

produsă de cercetările din domeniul matematicii şi fizicii, secolul al XVIII-

lea aduce în cele mai multe ţări europene năzuinţa puternică de înnoire,

existentă pe toate planurile culturii.

Iluminismul a pretins eliberarea fiinţei umane de sub tutela sa

autoindusă. „Tutela este incapacitatea fiinţei umane de a-şi folosi

abilităţile cognitive în lipsa instrucţiunilor de la o altă persoană. Această

tutelă este auto-indusă atunci când cauza sa nu rezidă în absenţa raţiunii,

ci în absenţa hotărârii şi a curajului de a lua hotărâri fără instrucţiuni de la

o altă persoană. Sapere aude! Aveţi curajul de a vă folosi propriul simţ al

raţiunii!" – acesta este moto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).

Iluminismul este o replică la adresa barocului, care încearcă să

înlăture dogmele religioase şi să infiltreze luminarea maselor pe baza

experienţei proprii.

În multe ţări europene, secolul al XVIII-lea a fost numit secolul

luminilor, pentru a se defini specificul unei epoci în care s-a pus accentul

pe dezvoltare şi răspândirea cunoştinţelor culturale, pe ideea „luminării

maselor”.

Iluminismul sau luminismul este un curent de gândire, cu multiple

consecinţe pe plan politic, istoric si artistic, care tinde sa

emancipeze omul din poziţia rigidă în care îl fixase filozofia

tradiţională, pentru a-l face obiectul propriei sale activităţi: prin

muncă şi cultură, omul este perfectibil, ca şi societatea pe care el

o construieşte. Înlocuind concepţia statică despre om cu una dinamică,

iluminismul e susţinut de ideologii claselor dinamice ale societăţii, de

burghezie în primul rând. De aceea, a apărut în ţările în care burghezia a

apărut mai repede ( Anglia şi Franţa ) şi s-a configurat mai târziu acolo

unde forţele feudale erau mai puternice ( de ex. în S-E-ul Europei ). Lupta

de emancipare a acestei clase revoluţionare s-a sprijinit pe un număr de

idei orientate în întregime pe o direcţie antifeudală. Încă din 1688, în

cadrul Revoluţiei burgheze din Anglia, începe să fie pus sub semnul

întrebării tot ceea ce era specific epocii feudale. Treptat, se cristalizează o

ideologie iluministă care va pregăti Marea Revoluţie Franceză din 1789.

Iluminismul a avut câteva trăsături specifice:

- caracter antifeudal si antidespotic. Toate instituţiile feudale erau

supuse unei critici severe: monarhia absolută, bazată pe ideea dreptului

divin, biserica, justiţia, şcoala. Gânditorii iluminişti cer anularea

privilegiilor feudale, limitarea puterii monarhului şi acordarea de libertăţi

sociale şi politice întregului popor. Argumentele pentru justificarea acestor

revendicări se bazau pe principiile de egalitate si libertate, de

suveranitate a poporului, pe ideea dreptului natural şi a contractului

social, conform cărora oamenii se nasc cu aceste drepturi şi trăiesc pe

baza unei înţelegeri cu monarhul, pe care pot să nu-l mai accepte dacă nu

este un om „luminat”.

- spiritul raţionalist, materialist şi laic. În secolul XVIII s-a afirmat

raţiunea, fenomenele vieţii au cunoscut o interpretare materialistă, iar

problemele culturii şi ale ştiinţei au început să se separe de cele ale

religiei, combătând fanatismul şi misticismul. Declinul autorităţii

ecleziastice asupra vieţii publice a atras şi revalorificarea mentalităţii

magice. Practicile oculte nu au mai fost satanizate ( şi condamnate

juridic ), ci au început să fie depreciate raţional ( şi luate în derâdere).

Magul nu mai este văzut ca un pactant cu diavolul, ci ca un şarlatan

abuzând de credulitatea publicului.

- militează pentru emanciparea poporului prin cultură;

- încurajează tratarea problemelor sociale in literatură.

- generează o literatură cu caracter moralist.

În calitate de curent ideologic şi cultural, iluminismul se defineşte prin:

promovarea raţionalismului, caracter laic, antireligios,

anticlerical, combaterea fanatismului şi a dogmelor, răspândirea

culturii în popor, literatura preocupată de problemele sociale şi

morale; teme şi motive literare promovate de literatura

iluministă: « monarhul luminat », « contractul social »,

emanciparea poporului prin cultură; Genuri şi specii: liric, epic

( povestire, nuvelă, roman ), dramatic ( tragedie, comedie );

Apărută la sfârşitul secolului al XVIII-lea, mişcarea iluministă

transilvăneană îşi are rădăcinile şi explicaţia cu trei secole în urmă. În

1437, după Răscoala de la Bobîlna, cele trei naţiuni - ungurii, saşii şi secuii

- semnează pactul Unio trium nationum, prin care românii, excluşi de la

drepturile sociale, politice şi religioase, deveneau o naţiune tolerată în

Transilvania. În 1784, Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan zguduie din

temelii Imperiul Habsburgic, pretinzând schimbarea imediată şi radicală a

orânduirii existente. Suspectaţi de a fi pactizat cu răsculaţii, corifeii Şcolii

Ardelene vor fi prigoniţi de autorităţi. Şcoala Ardeleană à fost o mişcare

culturală complexă şi neomogenă, reflectând o perioadă istorică: procesul

de formare a burgheziei şi a naţiunii române la sfârşitul secolului al XVIII-

lea şi începutul secolului al XIX-lea.

Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Şcoala

Ardeleană şi cu ecourile ei în Moldova şi Ţara Românească.

Această mişcare, întemeiată sub semnul iluminismului european, a

stat în serviciul idealului naţional, la a cărui fundamentare a contribuit

hotărâtor, prin preţuirea istoriei, a istoriei limbii şi a poporului. Iluminismul

românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în favoarea

unor revendicări politice. Şcoala Ardeleană a pus în mişcare un

amplu proces de afirmare naţională şi culturală a românilor din

Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi la

începutul secolului al XIX - lea. Cărturarii acestui curent au adus

argumente ştiinţifice pentru afirmarea drepturilor românilor din

Transilvania. Activitatea lor ştiinţifică s-a manifestat pe mai multe

planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.

Şcoala Ardeleană a fost o importantă mişcare culturală generată de

unirea mitropoliei românilor ardeleni cu Biserica Romano-Catolică, act în

urma căruia a luat naştere Biserica Română Unită cu Roma.

Reprezentanţii Şcolii Ardelene au adus argumente istorice şi filologice în

sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenţii direcţi ai

coloniştilor romani din Dacia. Aceasta teză este cunoscută şi sub numele

de latinism. Diferenţa faţă de iluminismul francez este dată de faptul că

Şcoala Ardeleană nu a constituit un curent anticlerical, mişcarea culturală

transilvăneană pornind tocmai din sânul Bisericii Catolice.

Mişcarea iluministă ilustrată de Şcoala Ardeleană a evoluat în mai

multe etape:

Etapa pregătitoare, prin lupta pentru revendicări politice şi naţionale

dusă de Inocenţiu Micu-Klein, episcopul românilor uniţi, care cere drepturi

şi libertăţi pentru românii din Transilvania, în schimbul unirii cu biserica

romană (Sinodul de la Blaj);

Etapa de elaborare şi afirmare a ideologiei naţionale: formularea

crezului latinist extremist atât pe plan filologic cât şi istoric, dezvoltarea

învăţământului românesc;

Etapa pronunţat iluministă (având ca moment de vârf Ţiganiada, în

care cărturarii se opun acţiunii de defăimare a românilor întreprinsă de

clasele feudale privilegiate).

Evoluţia mişcării cunoaşte două direcţii mai importante: prima are

un pronunţat caracter iluminist şi urmăreşte emanciparea poporului, mai

ales a ţăranilor. Se înfiinţează numeroase şcoli în limba română ( Gh.

Şincai înfiinţează aproximativ 300 de şcoli ), se scriu abecedare,

aritmetici, catehisme, manuale etc. A doua este erudită şi cuprinde tratate

de istorie şi de filologie, care urmăresc demonstrarea argumentată a

originii romane a poporului român şi a continuităţii lui în Ardeal. Treptat,

începând cu ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, afirmarea conştiinţei

naţionale în părţile vestice ale spaţiului romanesc alimentează un

program politic cuprinzător, incluzând şcoala, biserica, aspectele general-

culturale şi, în primul rând, cultivarea limbii.

În ceea ce priveşte argumentarea latinităţii poporului român,

cărturarii Şcolii Ardelene au încercat să impună ideea originii pur latine a

poporului român, vehiculând teoria exterminării dacilor de către romani.

Samuil Micu, în lucrarea Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor

dezvoltă idei iluministe, moderne, dar relatează sec evenimentele sau

copiază pasaje întregi din cronici. Gheorghe Şincai, în Hronica românilor

şi a mai multor neamuri dovedeşte mai mult spirit critic şi oferă o

informaţie mai bogată, opera sa încercând să evidenţieze adevăruri

istorice. Petru Maior este autorul lucrării Istoria pentru începutul

românilor în Dacia, cu un pronunţat caracter polemic, mai curând un

pamflet de idei decât o cronică, fără valenţe literare însă.

În direcţia lingvistică, cărturarii şcolii Ardelene au susţinut ideea

originii pur latine a limbii române, cerând scrierea cu alfabet latin şi

adoptarea scrierii etimologice. Samuil Micu şi Gheorghe Şincai ( Elementa

linguae daco-romanae sive valachicae ) fac o paralelă între latină şi

română, propunând eliminarea cuvintelor de altă origine şi înlocuirea lor

cu neologisme latineşti. Lexiconul de la Buda este un dicţionar colectiv

care furnizează numeroase neologisme romanice, eliminându-le pe cele

de alte origini. Petru Maior afirmă că limba română provine din latina

populară ( disertaţia de la finalul lucrării Istorie pentru începutul

românilor în Dachia ).

Din punct de vedere literar, cea mai valoroasă operă pe care o dă

Şcoala Ardeleană este epopeea lui Ion Budai – Deleanu, Ţiganiada.

Autorul şi-a declarat modelul în literatura antică ( Homer, Bătălia

şoarecilor cu broaştele ). În Epistola închinătoare către Mitru

Perea îşi alcătuieşte, ca Cervantes, o biografie fantezistă de ţigan supus

austriac, care a participat la campania din Egipt a lui Napoleon şi a rămas

acolo. În finalul scrisorii parodiază proiectele Şcolii Ardelene de a evoca

veridic trecutul naţional. Ţiganiada a fost redactată în două versiuni:

prima, din 1800, este mai stufoasă şi cu o acţiune mai complicată, a doua,

din 1812, mai echilibrată şi mai artistică. Din păcate, ea nu a fost

cunoscută decât târziu, publicată mai întâi într-o revistă obscură,

Buciumul român în 1875 în prima variantă, iar în cea de-a doua abia în

1925. Eminescu nu a cunoscut-o.

Opera aparţine genului epic în versuri, fiind o epopee eroi-comică. Este

singura epopee românească terminată, care are ca temă lumea pe dos,

parodierea ordinii universale.

Subiectul. Cele douăsprezece cânturi urmăresc două fire epice: pe de o

parte se narează aventurile ţiganilor înrolaţi în armata lui Vlad Ţepeş, iar

pe de altă parte aventurile lui Parpangel, în căutarea iubitei sale Romica,

furată de diavoli. Ca în orice epopee care se respectă, eroii pământeni au

duşmani şi protectori supranaturali.

Autorul are simţul artei ca joc, subiectul şi personajele fiind pretexte

pentru o „comedie a literaturii” (N. Manolescu). De aceea, universului

naraţiunii îi corespunde un metaunivers, prezent în subsolul paginilor şi

alcătuit dintr-o armată de critici care supun „adevărul istoric” prezent în

epopee unui tir de contestaţii umoristice. Dacă textul este o parodie,

metatextul este de asemenea parodic, ficţiunea amestecându-se cu

critica ficţiunii, pentru că autorul „are simţul artei ca joc, intuiţia gratuităţii

şi a absurdităţii” (N. Manolescu). Există, deci, două niveluri ale operei:

a) povestirea propriu-zisă, care este „epopeea fricii cronice şi a

preocupării pentru stomac” (N. Manolescu), care parodiază motive literare

consacrate, ca ubi sunt (eroii vestiţi de altădată), muza inspiratoare,

devenită aici o femeie cârtitoare cu gură mare şi minte puţină, sau lumea

pe dos, căci epopeea începe cu defilarea ordonată à ţiganilor şi sfârşeşte

cu încăierarea acestora (întâi ordinea, apoi haosul);

b) critica povestirii, ale cărei personaje sunt întruchipări ale

modalităţilor de receptare a textului: Onochefalos, care se miră că Romica

s-a putut transforma în tufă vorbitoare, reprezintă lectura literală;

Idiotiseanu, care afirmă că nu toate cele ce se scriu sunt adevărate,

reprezintă lectura naivă; Erudiţian, care recunoaşte împrumuturile de la

alţi scriitori, este lectura savantă.

Stilul. G. Călinescu a remarcat geniul verbal al autorului, care

atenuează lipsa talentului descriptiv. Invenţia verbală începe de la numele

ţiganilor, „un grotesc de sonuri” (Aordel, Corcodel, Cucavel, Parpangel,

Găvan, Giolban, Goleman, Ciormoi, Dîrboi etc.), trece prin invenţii

onomatopeice unele atât de fireşti încât „trebuie un studiu deosebit

pentru a vedea dacă ele nu circulă” şi ajunge la modelarea lor în scopuri

prozodice, schimbându-le genul şi terminaţia pentru a le face să rimeze

(dracă, palată, copace etc). În Istoria critică a literaturii române, Nicolae

Manolescu evidenţiază valoarea Ţiganiadei printr-o comparaţie:

„Ţiganiada este un Don Quijote al nostru, glumă şi satiră, fantasmagorie

şi scriere înalt simbolică, ficţiune şi critică a ei”.

In celelalte tari romane,invăţământul a contribuit la răspândirea ideilor

iluministe. Academiile domneşti, întemeiate în Ţara Românească între

1678-1688, în Moldova la 1707, au reprezentat un însemnat focar de

cultură al Răsăritului ortodox. O altă formă de manifestare a

spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de cărţi. Între

1700 şi 1800, s-au tipărit de către români 799 de cărţi dintre care 617 în

româneşte, iar 182 în greceşte, latineşte, slavă, etc. Procentul de carte

laică a crescut necontenit, în dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal

de călătorie răspândeşte idei iluministe şi Dinicu Golescu, luminatul

boier muntean, care în Însemnare a călătoriei mele, surprinde

contrastele dintre civilizaţia ţărilor vizitate şi realităţile triste din patria sa.

În Ţara Românească şi în Moldova, Chesarie Râmniceanul şi Leon

Gheuca răspândiseră idei iluministe datorate lecturilor din raţionaliştii

francezi şi, în special, din Enciclopedia lui Diderot.

Publicat de PROFADEROMANA la 14:07 0 comentarii Linkuri de

întoarcere către această postare

Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii: 

Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii: 

S Â M B Ă T Ă , 1 4 N O I E M B R I E 2 0 0 9

POEZIA - REPERE DE ANALIZA (1)

Poezia

GENUL LIRIC

1. Definiţie: - Modalitate de creatie a unei opere literare în care

poetul îşi exprimă în mod direct gândurile şi sentimentele, prin

intermediul EULUI LIRIC..

Este genul literar al subiectivităţii, al lumii interioare.

Obs.: Operele lirice nu au personaje, întâmplări, acţiune sau subiect,

de aceea ele nu se pot povesti.

2. Trăsături:

I. EUL LIRIC

= “vocea” care exprimă gândurile şi sentimentele poetului;

= nu se confundă cu personalitatea reală a poetului;

= mărci gramaticale: persoana la pronume, adjective

pronomonale posesive şi verbe (I/a II-a, subiectiv; a III-a obiectiv)

II. FIGURI DE STIL: epitet,metaforă, enumeraţie, ş.a.

III. IMAGINI POETICE: vizuale, auditive, olfactive, motorii, motorii, tactile;

IV. MODALITATI DE EXPUNERE SPECIFICE: descrierea, monologul,

dialogul;

V. VERSIFICATIA ( PROZODIA ):

A)    RITM ( iambic (-/), trohaic(/-), dactilic etc )

B)     RIMA ( monorimă (a-a-a-a), încrucişată (a-b-a-b), îmbrăţişată(a-b-b-a),

împerecheată(a-a-b-b), variată );

C)    MASURA VERSURILOR= numărul de silabe dintr-un vers.

3. TIPURI DE POEZIE:

A)    poezie lirică subiectivă = lirica eului (I, II )

B)     poezie lirică obiectivă :

a)      “lirica rolurilor” (se exprimă direct sentimentele altei persoane );

b)      “lirica măştilor” ( Autorul se ascunde sub masca altor personaje: o altă

personalitate exprimă sentimentele poetului – Demiurgul=

locul fiinţei umane în Univers -

Luceafărul, de Mihai

Eminescu )

TEXTUL LIRIC

I. Elemente de compoziţie şi de ordin structural:

1. titlu,

2. incipit,

3. secvenţe poetice,

4. relaţii de opoziţie şi de simetrie,

5. elemente de recurenţă : motiv poetic, laitmotiv.

II. Instanţele comunicării în textul poetic: eul liric

III. Tipuri de lirism: subiectiv şi obiectiv.

IV. Analiza limbajului poetic sub aspectul particularităţilor stilistice

( expresivitate,

ambiguitate, sugestie: figuri sintactice, figuri semantice, figuri de

sunet şi

elemente de versificaţie ).

V. Momente ale evoluţiei poeziei în literatura română

I. Elemente de compoziţie şi de ordin structural

1.       titlu;

2.       incipit;

3.       secvenţe poetice;

4.       relaţii de opoziţie şi de simetrie;

5.       elemente de recurenţă : motiv poetic, laitmotiv;

6.       instanţele comunicării în textul poetic: eul liric.

1. TITLU= cuvânt, sintagmă sau text care stă în fruntea unei poezii, concentrând

problematica tratată.

= in poezie sunt utilizate frecvent titluri metaforico-simbolice, originale

şi expresive, destinate să

orienteze aşteptările cititorului ( Amurg violet, Cuvinte

potrivite, Flori de mucigai ).

= poate exprima timpul, spaţiul; poate fi cuvânt-cheie ( Plumb ).

      Cuvânt: Luceafărul, de M.Eminescu;

Testament, de Tudor Arghezi,

Plumb, de George Bacovia.

      Sintagmă: Malul Siretului, de V. Alecsandri;

Paradis în destrămare, L. Blaga;

Flori de mucigai, Tudor Arghezi;

      Text: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, L. Blaga,

Fiind băiet, păduri cutreieram, M.Eminescu.

2. INCIPIT = formulă introductivă într-o operă literară, cu o anumită

relevanţă artistică;

= are valoare anticipativă, uneori sugerează semnificaţia întregului

text;

= Tine de construcţia exterioară a operei literare.

Exemple

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” = Titlu= primul vers;

“Leoaică tânără, iubirea” = Titlu= primul vers;

“Dormeau adânc sicriele de plumb” – Plumb ( primul vers );

“Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte” – Testament, de T. Arghezi;

“A fost odată, ca-n poveşti” – Luceafărul, de Mihai Eminescu.

3. SECVENTA POETICA      unitate de construcţie a unei poezii, concentrând o idee literară ,

corespunzătoare, de regulă, unei strofe:

Exemplu

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,

şi nu ucid

cu mintea tainele ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte”

( L. Blaga - cunoaşterea luciferică )

4. RELATII DE OPOZITIE/ SIMETRIEelemente de compoziţie în textul poetic:

      relaţia de simetrie= dispunerea, într-un mod asemănător, a unor cuvinte /

sintagme, secvenţe

poetice identice în discursul liric, fiind aşezate într-o îmbinare

armonioasă şi având rol eufonic şi de a accentua ideea poetică;

Exemple:

“Ea era frumoasă ca umbra unei idei, //

[…] Ea nu avea greutate, ca respirarea. //

[…] Ea era frumoasă ca umbra unui gând”.

( frumuseţe senzorială + ideală ): Evocare, Nichita Stănescu

      relaţia de opoziţie= raport între elementele lirice antitetice, care coexistă

opunându-se ori

excluzându-se pentru a scoate în evidenţă ideea poetică sau

semnificaţiile

acelor cuvinte / sintagme / secvenţe poetice.

Estetica urâtului ( FRUMUSETEA URATULUI )în Testament, de

Tudor Arghezi:

“bube, mucegaiuri şi noroi” – “frumuseţi şi preţuri noi”;

“Zdrenţe” – “mucegaiuri şi icoane” ;

“veninul” – “miere”.

5. ELEMENTE DE RECURENTA ( repetiţie ):

      motiv poetic= unitate structurală minimală, relevând o situaţie tipică şi

având semnificaţii

simbolice . Prin repetare, devine element de recurenţă şi laitmotiv.

Ex.: luna, lacul, stelele, luceafărul, teiul, codrul →

TEMA NATURII;

Obs.: Tema: element din structura operei literare; un aspect din realitate

transfigurat in opera ( despre

ce e vorba în operă= ideea centrală ): iubirea, războiul, natura,

istoria, moartea, geniul.

      laitmotiv= motiv central care se repetă de mai multe ori într-o operă,

pentru a accentua

imaginea artistică. In poezie, se integrează uneori, refrenului.

Obs. : Refren = cuvânt, vers sau chiar strofă care se repetă într-o poezie

pentru a accentua o anumită

idee poetică.

Ex.: “Copacii albi, copacii negri / Stau goi în parcul solitar/

( alb + negru→ gri= cromatica → dezolarea )

Décor de doliu funerar / Copacii albi, copacii negri”.

( G. Bacovia, Décor )

II. Instanţele comunic ǎ rii în textul poetic : EUL LIRIC

      Eul liric = “vocea interioară” a creatorului de poezie;

      “vocea ” care exprimă gândurile şi sentimentele poetului;

      mărci gramaticale: pronume , adjective pronominale posesive şi verbe la

persoana I;

      nu se confundă cu personalitatea reală a autorului;

III. Tipuri de lirism: subiectiv şi obiectiv:

LIRICA SUBIECTIVA: lirica eului ( pers. I )( Eu nu strivesc corola de minuni a

lumii )=confesiv,

monologal

LIRICA OBIECTIVA ( pers. a III-a ):

      “lirica rolurilor”- G. Călinescu ( poetul exprimă direct sentimentele altei

persoane ) : poezie teatrală;

      “lirica măştilor” – Tudor Vianu ( în Luceafărul lui Mihai Eminescu, în

fabule: autorul se

ascunde sub masca altor personaje – o altă personalitate exprimă

sentimentele poetului, gândurile lui Eminescu despre locul fiinţei

umane în Univers – Demiurgul ).

IV. Analiza limbajului poetic sub aspectul particularit ǎ ţilor stilistice

Figuri de stil:A) Figuri de stil:

      figuri sintactice şi de construcţie ( enumeraţia, repetiţia, paralelismul

sintactic, refrenul,

simetria, antiteza , invocaţia retorică, inversiunea )

      figuri semantice: epitet,comparaţie, personificare, hiperbolă,metafora,

oximoron, simbol ( Bacovia : plumb= depresia; galben=boala ),

1. epitet= caracteristică a unui substantiv sau verb pentru a înfăţişa

imaginea lui aşa cum se

reflectă în fantezia autorului;

2. metafora= relatie de analogie intre sensurile a 2 cuvinte : “regina

nopţii moartă”= luna, ca o regină a nopţii;

3. oximoron= asocierea a 2 termeni opuşi: “dulce jale, farmec dureros,

dureros de dulce, jale,

vară de noiembrie, întuneric alb, mort

frumos cu ochii vii”.

4. sinestezia= acord de senzaţii ( vizuale, auditive, olfactive, tactile,

motorii ); « pictura parfumata cu vibrari de violet »

      figuri de sunet:

1. aliteraţie : joc de consoane: “Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de

ploaie”, “Si zalele-i zuruie

crunte”;

2. onomatopee : buf, trop;

3. asonanţa : joc de vocale: “Ale turnurilor umbre peste unde stau

culcate”.

“Nunul mare, mândrul soare şi pe nună, mândra

lună”.

Versificaţie

Versul= un rând dintr-o poezie;

alb ( fără rimă );

liber ( fără rimă, ritm , cu metri diferiţi ), dar cu ritm interior.

Strofa= subdiviziunea unei poezii. In funcţie de numărul de versuri, strofa

se numeşte: monovers (1v),

distih ( 2v ), terţet ( 3 v ), catren ( 4v ), cvinarie ( 5v),

sextină , polimorfă ( 7-12 v );

Orice vers are rimă, ritm,măsură:

I. RIMA= potrivirea sunetelor la final de vers → MUZICALITATEA;

aabb = împerecheată; abab = încrucişată ; abba = îmbrăţişată; aba =

înlănţuită ; aaaa= monorima.

Feminină= accent pe penultima silabă ( luminozitate, deschidere ): “Peste

vârf de rămurele / Trec în stoluri

rândunele”.

Masculină= accent pe ultima silabă ( închidere, întuneric ): “La paşa vine

un arab/ Cu ochii stinşi, cu

glasul slab”.

II. RITM:

a) ritm bisilabic:

troheu ( - U )= ritm optimist, caracteristic poeziei populare:

“Doi-nă,/ doi-nă,/ cân-tic/ dul- ce” ( -U / -U/ -U / -U

);

iamb ( U - ) = gravitate, solemnitate, tristeţe: “A fost/ o-da / -tă ca-n /

po-veşti” ( U-/ U-/ U-/ U- );

B)                 ritm trisilabic:

dactil ( -UU ): “Mih-nea în/-ca-le-că /, ca-lul său / tro-po-tă” ( -UU/ -UU/ -

UU/ -UU );

amfibrah ( U-U ): “Pe vo-dă-l / ză-reş-te/ că-la-re/ tre-când” ( U-U/ U-U/

U-U/ U-U/ U- );

anapest ( UU- )=ritm solemn: “A-le tur/ -nu-ri-lor/ “ ( UU-/ UU- )

III. MASURA VERSURILOR =numărul de silabe dintr-un vers.

ARTA POETICA( poezie programatică, manifest literar, ars poetica,

testament literar )

      Arta poetică= text liric în care autorul îşi exprimă concepţia despre

poezie(sursele de inspiratie, instrumentele creatiei, rolul poeziei) şi

misiunea poetului;

= crez poetic: poezia în care autorul îşi exprimă

CONCEPTIA ESTETICA.

      Crezurile poetice în literatura română sunt de 3 tipuri:

I. crezuri poetice încadrate TEMATICII SOCIALE:

Epigonii ( Mihai Eminescu ),

Testament ( T. Arghezi ),

Flori de mucigai ( T. Arghezi )

Testament( Ienăchiţă Văcărescu );

II. crezuri poetice ALEGORICE= bazate pe o poveste:

Luceafărul ( M. Eminescu ),

Noaptea de decemvrie ( Alexandru Macedonski ),

Riga Crypto şi lapona Enigel ( Ion Barbu= o poveste a nunţii ),

Mistreţul cu colţi de argint ( Stefan Augustin Doinaş=o povestire de

vânătoare);

III. crezuri poetice STRUCTURATE METAFIZIC ( FILOSOFIC ):

Din ceas, dedus(Joc secund)( Ion Barbu ),

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii( L.Blaga ),

Nehotărâre ( Tudor Arghezi ).

V. Momente ale evoluţiei poeziei în literatura română

1. Literatura paşoptistă: Vasile Alecsandri,Gr. Alexandrescu,

I.H.Radulescu, V.Carlova (prima jumatate sec. Al XIX-lea)

2. Epoca Marilor Clasici ( a doua jum. a sec al XIX-lea ): Mihai

Eminescu

3. Literatura de la sfarsitul sec.al XIX-lea, începutul sec al XX-

lea: George Coşbuc, Octavian Goga, Al. Macedonski, George Bacovia

( unii îl consideră interbelic )

4. Literatura interbelica: (1916 – 1944)

Poeţi modernişti : L.Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu

Poet tradiţionalist : Vasile Voiculescu, Ion Pillat

5. Literatura postbelică ( 1944 → …. )

Gellu Naum, St. Aug.Doinas, Radu Stanca, Leonid Dimov

Nichita Stănescu ( neomodernist )

Marin Sorescu ( neomodernist )

Mircea Cărtărescu( postmodernist )

Publicat de PROFADEROMANA la 00:14 5 comentarii Linkuri de

întoarcere către această postare

Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii: 

J O I , 1 2 N O I E M B R I E 2 0 0 9

Publicat de PROFADEROMANA la 19:58 0 comentarii Linkuri de

întoarcere către această postare

Etichete: TEORIE DE TOT FELUL

Reacţii: 

M A R Ț I , 1 0 N O I E M B R I E 2 0 0 9

J O I , 5 N O I E M B R I E 2 0 0 9