Istoric drept procesual penal

1. În istoria României, perioada anilor 1859 – 1865 a fost etapa marii opere legislative înfăptuite sub conducerea Domnului Alexandru Ioan Cuza, prin care s-a constituit, în linii fundamentale, sistemul de drept modern necesar dezvoltării și consolidării capitaliste în țara noastră. Receptând valorile perene ale vechiului drept românesc și având ca model cele mai moderne legislații străine, sistemul român de drept în cadrul acestei opere civilizatoare a plasat România în rândul statelor europene cu cele mai înaintate legislații.

Astfel, s-a elaborat Codul civil și Codul de procedură civilă, datorită exercitării dreptului la inițiativă legislativă conferit statului prin Convenția de la Paris, din 1858 și datorită faptului că Alexandru Ioan Cuza a cerut Comisiei centrale de la Focșani să treacă la elaborarea acestora. Codul civil a fost adoptat în anul 1864 și a intrat în vigoare la 1 decembrie 1865. În momentul publicării el s-a numit „Codul civil Alexandru Ioan”, dar după abdicarea lui Cuza a fost publicat sub titlul de „Codul civil român”.1 S-a afirmat de multe ori și cu insistență că acest cod ar fi copia celui francez. Este adevărat că multe dispoziții și principii ale Codului Civil francez a fost preluate, da nu în mod mecanic, ci adaptate și numai în măsura în care corespundeau realității de la noi. De asemenea, s-au păstrat o serie de dispoziții din legiuirile noastre civile anterioare, dar si din unele texte din proiectul Pisanelli și legislația civilă a Belgiei.

Codul de procedură civilă a fost elaborat și a intrat în vigoare odată cu Codul civil român. Procedura civilă s-a bucurat de o atenție specială, manifestată atât pe panul propriu-zis al reglementării juridice, dar și pe cel al doctrinei. Teoreticienii, ca și practicienii dreptului plecau de la concepția că normele de procedură civilă sunt acelea care dau viață întregului drept privat2.

În cadrul bogatei activități legislative penale a statului național român, în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, a fost elaborat și Codul penal român și pun in aplicare la 1 mai 1865, rămânând în vigoare până în anul 1937. La întocmirea lui, pe lângă legislația anterioară, s-a avut în vedere Codul francez din anul 1810 și Codul penal prusian din anul 1851.3 Acesta penal român purta amprenta trinității – liber arbitru – culpabilitate – pedeapsă. La baza lui se afla concepția potrivit căreia infractorii sunt oameni raționali, conștienți de urmările faptelor lor, care au porniri antisociale și, ca atare, trebuie să fie excluși din societate.

Tot în cadrul operei legislative înfăptuită sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza a fost elaborat și Codul de procedură penală, intrat în vigoare la 30 aprilie 1865 și aplicat concomitent cu Codul penal. Legislatorii au avut în vedere procedura română anterioară și codul de instrucție criminală al Franței (adoptat în 1808). Acest cod a realizat un compromis p.265 340.15/c35; 340.15/v83

1 Emil Cernea, Emil Molcuț, Istoria statului și dreptului românesc, Universul Juridic, București, 2006, p.2572 Ibidem, p.2643 Dr. Costică Voicu, Istoria statului și dreptului românesc, Universul juridic, București 2012, p.255-256

Prin adoptarea acestor coduri, s-a dus la crearea unui sistem judiciar modern, a determinat o evoluție a practicii instanțelor în direcția celor mai înalte exigențe ale epocii, a dus la formarea și afirmarea gândirii juridice romanești în țară, dar și peste hotare și asupra activității teoretice și practice juridice.