ISTORIA TELEFONULUI

Dorința oamenilor de a comunica la mare distanță a fost un vis încă de la începuturile istoriei. Iar pe măsură ce omenirea a progresat, și mijloacele de comunicare au evoluat continuu: de la rotocoalele de fum ale indienilor, la gorniștii secolului XIX; de la sunetele de tobă din jungla africană, la scrisori trimise prin porumbei voiajori. Iar cel mai mare pas către sistemul modern de comunicații a fost făcut cu un secol înainte de a exista internetul: in 1876

Telefonul, una dintre cele mai importante invenții ale omenirii, a apărut în urma cu peste 130 de ani, iscând un adevărat scadal, legat de brevetarea sa. 

Alexander Graham Bell este recunoscut drept inventatorul telefonului însă controversa îi are în prim plan pe Bell și Elisha Gray. Cei doi au lucrat la dispozitive în aceeași perioadă, iar unii specialiști cred că Bell s-ar fi inspirat de la Gray. 

De altfel, cei doi și-au depus cererea pentru brevetarea invenției în aceeași zi, adică 14 ianuarie 1876. Cu o singura diferență: cererea lui Bell a fost depusă puțin înainte de ora prânzului, cu două ore înainte de cererea lui Gray. 

Bell a apelat la unul dintre avocații săi, nefiind prezent în persoană pentru a depune cererea. 

Astfel, a urmat un îndelung proces pentru brevetarea invenției, Bell având câștig de cauză, până la urmă, Biroul de brevete american spunând că, deși Gray a construit primul telefon, el nu a continuat experimentele pentru a demonstra că invenția poate fi utilă pentru oameni, ceea ce îl privează de drepturile asupra sa. 

Bell a primit brevetul pe 7 martie, iar, pe 10 martie, a făcut primul telefon "public", sunându-și asistentul.

Astfel, Alexander Graham Bell a rămas în istorie ca inventator al telefonului (la vârsta de 29 de ani), iar Elisha Gray a fost - absolut pe nedrept - complet uitat.

Alexander Graham Bell și-a concentrat studiile asupra perfecționării telegrafului, aparat care deja exista și care era folosit pentru transmiterea la distanță a unor semnale (corespunzătoare cifrelor și literelor), tot cu ajutorul undelor electromagnetice. Era vorba despre celebrul cod Morse, prin care fiecărei cifre și fiecărei litere ii era atribuită o combinație unică de linii și

(sau) puncte.

Dezavantajele erau mari: atât cei care trimiteau, dar și cei care primeau mesajele erau nevoiți să știe codul Morse și nu putea fi trimis și primit decât un singur mesaj în același interval de timp. În plus, era imposibil să îi auzi vocea celui care dorea să iți comunice astfel ceva. Bell a pornit de la o observație relativ simplă: vorbirea se rezuma - din punct de vedere fizic - la sunete. Iar sunetele sunt, de fapt, niște vibrații ale particulelor unui mediu elastic, care pot fi înregistrate de ureche. Adică, de timpane - acele membrane elastice care transmit, prin vibrații, undele sonore la urechea internă.

Și atunci, Bell s-a gândit cum să “transporte” sunetul din gura celui care vorbește în urechea celui care ascultă, peste mări și țări. Pentru aceasta, a dotat aparatul cu un microfon (care transforma vibrațiile sonore în oscilații electrice) și cu un receptor (în care ajung - prin intermediul firelor - acele oscilații electrice, fiind transformate, înapoi, în vibrații sonore - absolut identice cu mesajul transmis). Mai simplu: vocea vorbitorului face ca diafragma microfonului să vibreze, iar acesta transformă vibrația în oscilație electrică. Această oscilație pornește pe fir, ca și curentul electric, ajungând aproape instantaneu la receptorul celui care ascultă și face să vibreze diafragma acestuia. Iar sunetul produs de vibrația diafragmei receptorului este absolut identic cu cel emis de vorbitor.

Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului, le-a trimis părinţilor săi o scrisoare în care se afla schiţa telefonului. Scrisoare scoasă acum la licitaţie conţine o imagine rară în care se arată modul în care urma să funcţioneze dispozitivul.Licitaţia a început în luna decembrie a anului trecut, dar abia pe data de 18 ianuarie se va anunţa suma la care a fost vândut documentul rar, dar şi numele persoanei care l-a cumpărat, informeazăDaily Mail.

La început, telefonul inventat de Bell avea microfonul și receptorul complet separate, primul trebuind să fie ținut cu o mână în dreptul gurii, iar celălalt - cu cealaltă mână, în dreptul uneia dintre urechi.

 

Prima convorbire telefonica demonstrativa a avut loc pe 10 martie 1876, în orașul american Boston (port la Oceanul Atlantic), capitala statului Massachusetts. La un capăt al firului: Alexander Graham Bell. La celalalt capăt, într-o cameră învecinată: Thomas Watson, asistentul inventatorului. Când legătura a fost stabilită, Bell a rostit celebrele cuvinte care au rămas în istorie ca primele fraze comunicate într-o convorbire telefonică:

“Mister Watson, come here! I want to see you!” (Domnule Watson, vino aici! Vreau sa ne vedem!).

Vestea inventării telefonului s-a răspandit rapid în toată America, a traversat apoi Atlanticul și a înfierbântat întreaga Europă. Toata lumea și-ar fi dorit un astfel de aparat ! Cei mai înstăriți l-au putut obține în foarte scurt timp, dar abia după o sută de ani a devenit un aparat aproape nelipsit din locuințele și birourile noastre. În acești peste o sută de ani, invenției lui Bell i-au fost aduse o mulțime de îmbunătățiri (nici una dintre acestea nu diminuează meritele “părintelui telefonului”). 

Microfonul și receptorul sunt acum în aceeași piesă. Numerele nu se mai formează prin rotirea unui disc, ci apăsând tastele cu cifre. Chiar și telefoanele fixe pot avea o stație care nu este legată prin fir de aparatul propriu-zis (numit “cordless”, adică fără fir), oferindu-i utilizatorului posibilitatea de a se deplasa prin locuință în timp ce vorbește.

Martin Cooper, care avea atunci 44 de ani, a ieşit pe străzile din New York cu prototipul telefonului şi-a fost urmărit cu privirea de către trecătorii care nu înţelegeau ce face bărbatul. "În timp ce eu mă plimbam pe stradă vorbind la telefon, cetăţenii sofisticaţi din New York rămâneau şocaţi la vederea cuiva care se mişcă liber în timp ce vorbeşte la telefon", povesteşte bărbatul care are acum 82 de ani.Cântărea 1,2 kilograme şi arăta ca o cărămidă

 Firele obișnuite au fost înlocuite cu fibre optice, mult mai performante în privința calității și a vitezei transmiterii datelor. Și totul a culminat cu telefonia mobilă, în care firele și cablurile au dispărut complet, oscilațiile fiind acum transmise direct prin aer - cu ajutorul unor antene foarte puternice, iar recepționarea sau retransmisia acestora se realizează prin intermediul mai multor relee. Telefoanele mobile au o memorie in care se pot stoca sute de numere, afișează numărul sau chiar numele apelantului, iar unele dintre ele au dotări cu totul speciale: aparat de radio, modem sau camera foto (și chiar video !).

MicroTAC, telefonul reprezentativ al anilor ’80, a fost disponibil în şapte versiuni (modele) şi s-a vândut până în 1991, la preţuri cuprinse între 2495 $ şi 3495 $.

Dar oamenii își doresc tot timpul mai mult și mai bine. Și nu se mai mulțumesc doar să se audă la distanță. Ei și-au dorit să se și vadă în timp ce vorbesc. Iar marii producători nu au întârziat să le pună la dispoziție video-telefonul ! Un aparat de ultimă generație, dotat cu boxe și monitor, cu ajutorul căruia conversația poate avea loc ca și când cei care vorbesc ar fi față în față. Să se fi gândit Alexander Graham Bell la toate acestea ? Și oare ce va mai urma ?

Bibliografie-surse internet: