Istoria Si Spiritualitatea Bizantului -Curs (1)

7/28/2019 Istoria Si Spiritualitatea Bizantului -Curs (1)

1/42

Istoria sispiritualitatea

Bizantului.-curs-

Anul 2Sem 1


2/42

Cronologia perioadei.


3/42

Dinastia

Macedoneana

Vasile I Macedoneanul 867-886

Leon VI 886-912

Alexandru 912-913

Constantin VII

Porfirogenetul913-959

Roman I Lecapenul 920-944

Roman II 959-963

Nichifor II Focas 963-969

Ioan I Tzimiskes 969-976

Vasile II Bulgarohtonul 976-1014

Henric II 1014-1024

Constantin VIII 1025-1028

Roman III Arghiros 1028-1034Zoe Porfirogeneta 1028-1056

Mihail IV Paflagonianul 1034-1041

Mihail V Calafatul 1041-1042

Constantin IX

Monomahul

1042-1055

Teodora Porfirogeneta 1055-1056

Mihail VI Stratioticos 1057

Isaac I Comnenul 1057-1059

Constantin X Dukas 1059-1067Eudoxia Macrembolitissa 1067-1068

Roman IV Diogene 1068-1071

Mihail VII Dukas 1071-1078

Nichifor III Botaniates 1078-1081

Dinastia

Comnenilor

Alexios I Comnenul 1081-1118

Ioan II I Comnenul 1118-1143

Manuel Comnenul 1143-1180

Alexios II Comnenul 1180-1183

Andronic I Comnenul 1183-1185Isaac II Anghelos 1185-1195

Alexios III Anghelos 1195-1203

Isaac II Anghelos,

Alexios IV

1203-1204

Alexios V Murtzuphols 1204


4/42

1.Lectie introductiva.

I.Dinastia Macedonenilor (867-1081).

II. Dinastia Comnenilor (1081-1204)


5/42

Bizantul in Evul Mediu,nu a cunoscut o ruptura intre cultura scrisa (aristocrata si

clericala) si cultura orala (laica). Cultura laicilor se exprima prin genuri si forme

strans legate de retorica antica, deci nu asistam la nici o schimbare a limbajului.

Noutatea acestei perioade (mai ales a sec IX), este ca imparatul devine stapan al

unui discurs si nu numai purtator al unei victorii militare. Inca din vremea imp.

iconoclast Teofil (829-842), asistam la o articulare intre puterea imperiala si

elenismul antic increstinat, traditie continuata si te Ctin VII Porfirogenetul dar si de

Leon VI sau Ioan VI Cantacuzino in sec. XIV. Pe langa imparat s-au adunat

scriitori al caror nume e legat de elogiul puterii imperiale. Aparatul institutional si

cultural se raspandea in provincie prin corespondenta care pornea de la cancelaria

imparatului sau a patriarhului din Copol. Acest aparat institutional, dupa 1204, se

transfera statelor nou formate (Niceea, Epir, Trebizonda). Continutul acestor

documente de cancelarie depinde de contextul istoric si politic. Arhivele centrale

ale imperiului sunt, in general, pierdute si incep sa isi si piarda limba greceasca dincauza unei populatii tot mai eterogene. Intre aceste documente care au supravietuit

putem gasi si autori ca Teodor Balsamov (?), un canonist. Cel mai important fond

de informatie si carte il constituie Mt. Athos, al carui manastiri au fost conservate

si mentinute de domnii romani constienti fiind de mostenirea bizantina. Intre aceste

documente de cancelarie se numara si omiliile, corespondenta (cum ar fi a lui

Teofilact [1088/9] sau a lui Mihail Corniates, mitr. Atenei [1182]). O alta sursa cu

privire la aceasta perioada o constituie genul istoriografic mostenit de la romani

care afirma pe de-o parte legitimitatea imparatului si pe de alta parte urmarea

parcursul politic. Aceasta legitimitate mentionata era, de fapt, sustinuta mai ales

prin semne dumnezeiesti care sustineau ideea unui model suprem de suveran.

Printre marii istoriografi ii mentionam pe Eusebiu de Cezareea, Teofan

Marturisitorul in a carui cronica gasim o noutate, deoarece el nu vorbeste numai de

imparati ci si de rudele sale. Importanta politica a cronicilor depinde de redactare,

astfel in timpul lui Ctin VII Porfirogenetul, cronica lui Teofan este completata de o

echipa de redactori; asistam uneori la modificari brutale ale istoriografiilor cum e

cazul lui Vasile I Macedoneanul sau Alexios I Comnenul unde Ana Comnena

(unde sunt intalnite multe pasaje subiective) si in cele din urma Nichifor

Brienus/Briennios, sotul Anei. Istoriografii se gaseau, in general, in anturajul

imperial. Importanta unei cronici a determinat ca ea sa fie continuata de un altistoriograf, cum este in cazul lui Teofan, continuat de pseudo-Teofan. In general

(cu exceptia Alexiadei), aceste istoriografii aveau un singur manuscris. Acest gen

literar continua sa existe si dupa 1204 iar in momentul recuceririi (1261) gasim

informatii in legatura cu aceste intamplari la Georgios Akropolitos si apoi la

Simion Logotetul si Ioan Comeniatis care a asistat si la cucerirea Ierusalimului.

Leon Diaconul redacteaza o istorie militara. Lipsurile sunt uneori completate de


6/42

izvoarele arabe sau vechile cronici rusesti care consemneaza relatii importante in

vremea lui Vladimir. Sinodiconul este un alt document important care amintea de

adevarurile marturisirilor de credinta. Mai avem autori ca Pavel de Sicilia care

scrie despre pavlicieni sau Teofil, despre bogomili in corespondenta cu Tarul

Petru. Pentru problema bulgara il avem pe patr. Fotie care scrie tarului Nicolae sau

actele sinoadelor locale (869/70). Chiar si scrierile aghiografice sunt de folos

deoarece ne ofera informatii cu privire la unii imparati sau imparatese ca Teodora

sau Teofana, sau cu privire la viata unor patriarhi ca Ignatie sau Eftimie. De

asemenea avem si imparati care au scris intre care se evidentiaza Constantin VII

Porfirogenetul cu De administrando imperii, De thematicus si Despre ceremonii.

Apoi avem cartea prefectului pe probleme economice care continea si o lista cu

principalele meserii. In ceea ce priveste legile, ne putem apleca asupra Novelelor si

Bazilicalelor lui Leon VI sau aupra Epangogei lui Vasile I.

2.Imparatii Macedoneni.

In vremea lor, in cele aproape doua secole de guvernare, s-a regasit expresia

superlativa pentru ceea ce a insemnat Bizantul pentru Orient. Intemeietorul

dinastiei este Vasile I (867-886), originar din Armenia dar familia sa se refugiase

in Macedonia. Schimbarea cea mai evidenta e cea legata de politica externa in

contextul in care pe plan intern lucrurile se stabilizeaza intr-o oarecare masura.

Politica externa a culminat in epoca imparatilor militari. In general, pericolul

caruia trebuiau sa ii faca fata era cel arab; o alta problema era Dunarea de jos apecenegilor si cumanilor. Vasile cat si fiul sau, Leon, au organizat campanii

militare fara insa a repurta si victorii importante (Tarente, Sicilia, Siracusa, Regio).

O alta problema o constituia pirateria araba iar intre atacurile date mentionam pe

cel din 904 asupra Tesalonicului (in care se pierd mai mult de 20000 de oameni).

Momentul acesta marcheaza un reviriment al ofensivei bizantine, Roman

Diogene reusind sa ajunga pana spre Edesa. Nichifor Focas obtine victorii

importante in Creta, Cipru, Tars, Cilicia, Mopsuestia, Allepo, Antiohia Siriei iar

Ioan Tzimiskes reuseste sa treaca dincolo de Eufrat, scopul principal fiind

cucerirea locurilor sfinte, dar nu reuseste sa ajunga la Ierusalim, ci doar la 100 de

km de el; ia Beirutul, Sidonul si Laodiceea si reuseste sa intareasca granita de N a

Siriei. Toate teritoriile sunt pastrate de Vasile II care are ca principal scop,

desfiintarea statului bulgar. Constantin VII si Roman II patrund si in Cilicia,

cucerind Samosata/Germaniceea iar Vasile II ajunge pana in Armenia (Vani).


7/42

Bizantul nu renunta nici la Italia si sub Leon VI sunt organizate expeditii

pentru Longobardia si Calabria. Problema acestor teritorii va deveni cu adevarat

sensibila in sec XI.

Un adversar puternic il constituiau bulgarii pentru care, dupa convertirea lui

Boris Mihail, Copolul devine un model. Unul din urmasii lui Boris, Tarul Simeon,

intors in Bulgaria are pretentia de a organiza un stat dupa modelul celui bizantin,

unul teocratic dar pentru ca sa isi poata implini dorinta, trebuia sa distruga

Bizantul. Reuseste sa ajunga pana in zona Tesalonicului urmand ca in final

bizantinii sa obtina linistea la Dunarea de Jos cu pretul aurului. Fratele lui Leon,

Alexandru, refuza plata tributului si in 913, bulgarii ameninta cu asediul. Bulgarii

inscriu victorii la Anchialos (917) si Adrianopol (922), victorii care permit

ocuparea unor spatii din Macedonia. Urmasii lui Simeon (927), nu si-au afirmat

aceleasi pretentii. Petru, fiind un tar care a administrat slab teritoriile sale, este

invins in 986 si 1014 de Vasile II Bulgarohtonul.

Un alt pericol il constituie Cruciadele si turcii dar si normanzii. Sub Ctin IXMonomahul (1042-1055) , imperiul cunoaste o intindere geografica apreciabila,

probabil, ultima de o asemenea amploare. Sunt anexate o serie de provincii

importante (1020-Georgia si Edesa, 1050-Armenia). In aceasta zona s-a creat o asa

numita enclava unde armenii si georgienii vor constitui un tampon intre imperiu si

arabi insa fiind ocupata aceasta zona si fiind greu de controlat, ramane fara aparare.

Intre timp, turcii, devin o putere in zona si ataca aceasta regiune din vremea

dinastiei Selgiucide (Selgiuc). Un alt conducator Toghrul-Beg ia in 1055 Bagdadul

luand conducerea califatului abbasid, fiind practic intemeietorul imperiului

selgiucid. Urmasul sau, Alp Arslan patrunde in Georgia si Armenia iar in 1068

invadeaza imperiul condus de Roman IV, prin Cilicia urmand sa fie infranti pana

in 1070 si impinsi dincolo de Eufrat. Roman IV preia conducerea de la Constantin

X si este reprezentantul cercului de insterese militare, se descurca destul de greu cu

atacurile selguicide mai ales din cauza propriilor trupe care nu erau omogene. In

1071 este insa infrant la Manzikert pierzand teritorii importante din Asia Mica,

turcii stabilindu-si capitala la Iconia/Conia, ocupand practic Anatolia si ajungand

pana la Smirna intemeind Sultanatul de Rum.

Normanzii ajung in Italia in 1012 si sunt oaregum integrati in Imperiu prin

armata de mercenari, integrare ce insemna trimiterea lor in zonele de lupta cele mai

fierbinti dar, cum doreau sa isi intemeieze un imperiu, s-au supus bizantinilor.[Prezenta lor in Italia se datoreaza necesitatii apararii acestui teritoriu de turci.]

Momentul favorabil este 1054 cand, dupa rutupra, inteleg ca de acum tratativele

trebuie duse cu papa. Dovada a intelegerii lor este acceptarea de catre Robert

Guiscard a reformei romane fiind si gata sa depuna juramant, papei. Incepand cu

1060, cuceresc Calabria si Sicilia, bizantului ramanand doar orasul Bari cucerit si

el in 1071. Urmasul lui Roman cucereste V Macedoniei, Tesalia si Larisa dar


8/42

inaintarea lor e oprita de Alexios I doar in contextul in care au aparut disensiuni in

randul normanzilor. De la bun inceput, normanzii aveau in vedere apropierea de

zidurile Copolului, practic, anticipand prin aceste atacuri ce se va intampla si in

timpul cruciadelor. Probabil ca relatia normanzilor cu papalitatea nu ar fi fost atat

de deranjanta daca nu ar fi existat si problemele cu turcii. Interesele apuslui de

salvare a Bizantului si a locurilor sfinte au avut urmari strategice catastrofale.

Pecenegii ajung pe coasta M. Egee, dar Alexios I chema in ajutor pe cumani

si infrang pe acestia in 1091 la Plebunion/Lebunion scapand in 1094 si de cumani.

Perioada de liniste care se instaureaza de acum va dura pana in 1122, insa, evident

au mai existat mici probleme in Tesalia, Silistra (Dobrotici, Sestlav, Satza) din

cauza rascoalelor impotriva puterii centralizatoare.

O ultima categorie de inamici sunt ungurii si sarbii fata de care Biserica

adopta o atitudine mai mult de hartuire.

Economic, lucrurile sunt complicate dar bizantinii erau nevoiti sa

lupte cu normanzii si sa se alieze cu republica maritima Venetia careiaii oferea scutiri de taxe, atitudine ce a dus la eliminarea de pe piete a

comerciantilor bizantini; ulterior, Manuel va da scutiri genovezilor.

Cruciadele reprezinta un fenomen complex pornit din Apus. Cruciatul

a fost descris ca un pelerin, deci, pelerinajul devine un element

primordial al acestui tip de razboi. Afara de pelerinaj, ceea ce anima

cruciatul erau spiritul de bravura si goana dupa averi. Toate aceste

razboaie au culminat cu intemeiera statelor medievale.

4.Aspecte de geopolitica.

Din punct de vedere teritorial, Imperiul Bizantin ramane dupa 1453 o amintire,

cu atat mai mult dupa 1461 cand cade ultima reduta bizantina, Trebizonda.

Problema frontierelor imperiului incepe sa se puna destul de timpuriu, din sec VI

cand asistam la invazia slavilor si avarilor ce apar la frontiera Balcanica a

imperiului si apoi in vremea lui Mahomed cand incep cuceririle musulmane. In

secolul VII (Heracliu) apare formula de organizare a themelor care erau conduse

de un strateg aflat sub autoritatea unui guvernator militar asistat de un judecator

civil (crites). Fiecare thema avea o armata proproe dar din sec IX asistam la o

structura organizatorica noua ce va sta la baza imperiului pana la caderea din 1453,

structura evidentiata de lista contribuiabililor intre intre care erau militarii

(stratiotikon) si civilii (politikon) la care se adauga de acum, aristocratia funciara

care se afirma dupa razboaiele de recucerire si care aveau legaturi stranse cu

familia imperiala.


9/42

Putem vorbi despre viata religioasa, culturala si sociala a unei populatii bizantine

care la un moment dat se schimba sub diferitele influente care apar cum ar fi cea

venetiana sau otomana, ramanand apoi o vreme cam aceeasi.

In istoria conflictelor care au loc in Bizant, au fost perioade in care s-a ajuns la o

dilatare a teritoriului imperiului, de aceea se poate vorbi de un spatiu strategic. Atat

Justinian si Heracliu sau dinastia Macedonenilor l-au dorit si au reusit sa il

dobandeasca deoarece avea o mare importanta. Acest spatiu, evident, a variat in

functie de prioritatile perioadei. Caderea unui imperiu e vazuta in occident, in

general, ca un fenomen pozitiv deoarece preceda formarea statelor nationale, insa

caderea Imp. Bizantin este vazuta ca o situatie negativa fiind considerata sfarsitul

unei puteri.

In privinta spatiului teritorial al perioadei, totul porneste de la o idee fundamentala

conform careia ideologia imperiala-facuta cunoscuta prin diferite mijloace de

propaganda- era aceea ca imperiul era unic, universal cum era si Dumnezeu iar

celelalte popoare urmau un fel de taxonomie (ierarhizare). Aceasta taxonomie aveao apropiere sau departare de puterea centrala.

Imperiul Bizantin are zone de interferenta ce se pot crea fie in urma unui conflict

de exemplu de natura comerciala (cum este cazul latinilor din Orient).

Avem de-a face cu o zona periferica foarte flexibila in care prezenta imparatului se

manifesta prin prezenta militara a contingentului.

Teofilact al Ohridei pe la 1103 il felicita pe cel care a reusit sa il infranga pe un

emir turc care percepea taxe de la bizantini pe care i-a avut o perioada sub

stapanire.

Imperiul a reprezentat prin imparat expresia cea mai evidenta a autoritatii sale,

legitimitatea fiind data de continuitate si de rangul de rudenie. Puterea imperiala

dupa 1204 este dispersata in mai multi poli de putere sau zone care sunt conduse de

despoti- conducatori locali. Acesti despoti isi faceau simtita prezenta prin emiterea

de monezi si acte. Bizantul si-a manifestat constant unitatea prin stat si Biserica.

Cele trei spatii mari vizibile in Bizant au fost:

Copolul

Asia Mica pana la Mt. Caucaz

Bazinul M Negre- punctul de legatura fiind Chersonul.

Tot legat de spatiul talasocratic e si bazinul Dunarii cu Pen. Balcanica. De

altfel, intre factorii civilizatori ai imperiului il constituie apropierea de o sursade apa.

Asia Mica era un punct de trecere foarte important, traversandu-se dinspre

Caucaz spre V- Mt. Taurus, apoi o alta zona este N Armeniei, coasta M. Negre

cu Sinope si Trebizonda iar in jurul acestor axe rutiere s-au dezvoltat adevarate

circuite comerciale internationale care duceau apoi, mai departe, spre zonele

maritime Efes, Smirna (Izmir), Ataleea/ (Antalia).


10/42

O alta axa rutiera pornea tot din Armenia, orasele Dvin// si Hani,

apoi se cobora spre Teodosiopois, Sebasta (Sivas) si Ancira (Ankara) de unde

se impartea in doua directii, una ducea spre Copol si trecea prin Niceea (Iznik)

si alta mergea spre Pergam pe coasta M. Egee.

Trei axe fluviale cu un important rol strategic erau:

Fluviul Halis/ (Raul Rosu/Kizilirmak)

Fluviul Sangarios/Sangarius (Frigia/Sakaria Irmagi)

Fluviul Meandru/ (Buyuk Menderes Irmagi).

Dupa 1071 (Manzikert) se creeaza o problema in zona Asiei Mici unde este creat

sultanatul de Rum si unde mai mult de 1/3 din teritoriu este ocupat de musulmani.

In Pen. Balcanica proveneau cai de acces de la Durazzo/Dyrrachium/Durrs/Dra

in Albania care oferea accesul catre Copol, apoi mergand pe coasta Dalmatica

urmau Ni,Sardica, Tesalonicul care a constituit un punct important mai ales in sec

XIV cand turcii se apropiau de capitala, si in final insasi Copolul, toate acestea

aflandu-se pe Via Ignatiana.Un alt punct important il constituia Mt. Athos care se populeaza consistent

incepand cu sec IX si care constituia o garantie pentru ordotoxie in fata turcilor.

Primul document care vorbeste consistent despre viata de aici dateaza din 883.

Un alt drum secundar era cel care prornea din Tesalonic si facea legatura cu Larisa

si Athena.

In Peninsula Balcanica erau numeroase popoare intre care vlahii (atestati in

Tesalia din sec XI si din sec XIV in Epir ) si albanezii (atestati de Mihail Ataliates

care ii si plaseaza undeva mai sus de Durazzo).

O alta zona importanta o constituia bratul drept al Dunarii si Delta, zona in careveneau in valuri de migratori dinspre Urali incepand cu sec VI si care au fost

asimilati treptat cum ar fi pecenegii mentionati in lucrarea Alexiada care au fost

impinsi de unguri.

Sec IX-XI consituie si crestinarea unor popoare de la Dunare care trebuiau sa

aleaga intre cele doua tipuri de crestinatate si sa treaca la monarhie. De exemplu

Boris al Bulgariei se crestineaza in 863/4 la Copol unde ia numele imparatului

Mihail. Bulgarii devin apoi din 1018 dependenti de bizantini urmand ca statul sa

reinvie cu regatul romano-bulgar al lui Petru si Asan. Apoi in anul 1000, papa

Silvestru II trimite ducelui Vajk coroana luand astfel fiinta statul maghiar condus

de, acum, regele Stefan. Croatii au ca spatiu de crestinare raul Sava si M. Adriaticaprimind crestnismul catolic. Sarbii dupa ce castiga independenta sub Stefan care

adopta crestinismul ortodox.

Pe mare, imperiul stapanea: Calabria pana la sf sec IX, o parte din centrul Italiei

pana la 1071 cand trece sub normanzi (Brindisi, Bori).


11/42

Un rol important il aveau insulele intre care Sicilia care a apartinut Bizantului,

-Creta, Cipru, Rhodos, Corfu care aveau rol strategic important. Ins. Patmos tinea

din sec XI o manastire inchinata Sf. Ioan.

In centrul spatiului ramane Copolul intre care obiectivele centrale erau Sf. Sofia,

hipotdromul si palatul imperial. Practic, palatul era locul unde se manifesta polul

de putere, Sf. Sofia , locul unde era reafirmat. Hipodromul mai ales era important

deoarece aici, populatia diversa se putea intalni.

De asemenea, Copolul era un spatiu ravnit de alte popoare, fiind un model pentru

ele. A existat astfel o lunga perioada mitul Copolului greu de cucerit, la fel cum va

deveni Bagdadul, sediul califatului abbasid. Orasul constituia si un liant al

diferitelor popoare ale imperiului. Avand perspectiva unui astfel de spatiu din alta

lume, parea un spatiu greu de accesat. Amestecul de legenda si propaganda

imperiala a impus acest sentiment al imposibilitatii cuceririi, fapt probat intre altii

de bulgari(921-2), persi si musulmani(716-7). Era, cu alte cuvinte, capitala unei

lumi locuite, un ideal de care te puteai apropia dar pe care nu il puteai atinge. Eravorba de o idelogie voluntarista (de superioritate) dar nenumaratele simboluri ale

domniei lui Ctin-libertatea de credinta, crestinismul, mutarea capitalei, etc.- au

condus la formarea unei civilizatii cu mentalitatea ei. In conditiile situatiei

dramatice in care se afla occidentul, se va naste si o invidie pentru Copol,

alimentata si de mentalitatea acesta de superioritate.

Intre sec XI-XIV, Copolul intelege in final ca apetitul acestor noi forte poate

distruge chiar si imperiul Bizantin, astfel dintr-o perspectiva legata de invidie,

capitala cade prada cuceririi iremediabile.

In 1054 nu au fost separate de facto doua crestinatati, momnetul a fost mai de

graba un semnal de alarma unde aroganta papala va duce la excomunicarea lui

Mihail Cerularie, gest incorect interpretat deoarece cei din V erau inca privit ca

niste barbari in sensu acelei arogante bizantine.

Momentul grav a fost 1204 cand cade orasul pentru prima oara si odata cu el si

imperiul si tot din acest moment, pretentia ca orasul e capitala lumii e doar o

pretentie nostalgica.

Putem spune ca imperul Bizantin nu a avut un aspect unitar iar anul 1204 si

cruciada 4 constituie pierderi mari pentru bizantini deoarece capitala va intra sub

control latin.


12/42

5. Structurile statului Bizantin. Administratia.

Imperiul Bizantin a mostenit o administratie solida, e vorba de cea a

imperiului Roman; insa in sec. 6-7 au inceput sa dispara vechile forme de

organizare romana (de ex. functia de prefect al pretoriului, echivalentul actual alprimului ministru) si practic administratia imperiului se imparte in mai multe

birouri sau ministere ce purtau denumirea generica de secreta. Intre aceste birouriamintim: ghedikonul?, dromul?(afaceri externe), stratiotikon (armata). In fruntea

fiecarui birou era un sef care purta denumirea de logotet.

In cancelaria imperiala erau diversi functionari care purtau numele de asecretis

(membrii ai biroului) iar in fruntea lor era un functionar numit protosecretis intre

care amintim pe Fotie (858-867) si Mihail Cerularie (1043-1058). Destinatia sau

numarul fiecarui birou depindea de fiecare imparat in parte.

Functionarii erau platiti din sistemul fiscal care avea doua surse de provenienta:

a) comertul- orice produs care se deplasa in interiorul sau afara imperiului aveaTVA de 10%, taxa care purta numele de comertium.

b) impozitul funciar- exista, de asemenea, un registru cadastral central care era

important pentru a tine evidenta celor care plateau impozite, de aceea existau

si inspectori cadastrali care vedeau ce schimbari trebuiau facute.

Sistemul se complica atunci cand apar supra traxe sau exceptari/scutiri de la taxe.

Bazata pe epararea dintre armata si civili, administatia Bizantina trebuia sa faca

fata pericolelor arabe. Din sec. VII sunt trimisi in provincii conducatori numiti

strategi cu putere militara si civila iar sub Heracliu (610-641), cand se organizeaza

sistemul thematic, acestia se impart in circumscriptii mai mici si putea avea unkrites (conducator civil/prefect) cand presiunile militare nu erau asa de mari.

Sub Justinian (527-565), armata era alcatuita din mercenari, din profesionisti

platiti. Sub Heraclius, sub infrangere, apar noi contingente militare provenind

dintre tarani pentru ca era mai putin costisitor deoarece ei erau incartruiti pe

propriul lor pamant, primeau solda si aveau obligatia de a-si procura si intretine

echipamentul.

O parte a flotei (ploimon) era organizata dupa aceleasi principii, fiind mai multe

circumscriptii: flota din M. Neagra, din Mediterana, din M. Egee. Alte zone aveau

flota lor proprie.

Armata (? themata/tarmata) centrala si flota erau destinate pentru aparare si

contraatac fiind introdus in timp un impozit pentru intretinerea armatei.

Dupa Manzikert (1071), regasim in armata Bizantina, turci, varegi, normanzi, adica

vedem o tranzitie a armatei spre o populatie eterogena de profesionisti.

In viziunea marilor puteri, nu existau straini, asa ca atunci cand Bizantinii pierdeau

un teritoriu, nu il considerau pierdut ci considerau ca l-au cedat.


13/42

In raport cu celelelalte popoare exista o ordine ierarhica (taxis); fiecare popor avea

un anumit rang. Ierarhia/locul fiecarui stat era schimbata in functie de nevoi, adica,

in functie de prioritatile in raport cu ei, de aceea si imparatul cu acesti principi

poarta corespondenta in mod diferit, de exemplu pe armeni si bulgari ii numeste

prieteni iar pe papa il numeste frate. Aceasta practica scoate la lumina concepte

teologice care lamuresc raporturile cu occidentul sau populatiile recent convertite.

Pentru a face distinctia intre imparatul de la Copol si ceilalti imparati trebuia gasita

o nuanta. In cazul lui Carol cel Mare, imparatul bizantin isi pastreaza titulatura

spunand ca este imparat al romanilor/romeilor pe cand Carol era doar imparat.

Chiar si in situatii limita, era gasita o solutie pentru ca imperiul sa nu se divida

deoarece Dumnezeu nu se poate imparti si tot el are un singur trimis, imparatul de

la Copol.

In raporturile cu papa, situatia devine mai dificila dupa 1024 si 1204, existand un

raport de cordialitate, dar papa incepe sa isi permita sa intervina in probleme B. de

la Copol si in posesiunile copolitane cum era Calabria. In momentul in carenormanzii accepta sa ocupe aceste posesiuni, relatiile se complica si mai mult.

Apar insa elemente compensatorii intre cele dou aparti prin faptul ca slavii,

bulgarii si rusii se convertesc la crestinismul ortodox, existand o reechilibrare a

puteri ecleziale.

In viziunea bizantina, papa era doar seful bisericii, nu si al statului.

Demnitatile si functiile in Bizant dadeau si statutul social iar titlurile sunt

mostenite din imperiul Roman: patriciu, consul, cezar, insa toate convergeau spre

funtia de senator. Toate aceste titluri erau ereditare.

Imperiul, in cele 11 veacuri de existenta a avut109/110 imparati

,65 de lovituride stat, imparati trimisi la inchisoare, sau la manastire, omorati si mutilati.

In vremea Comnenilor, cand conducerea imperiului era ereditara, nu era exclusa

nici atunci violenta. La inceput, armata alegea viitorul imparat si alegerea si

confirmarea se faceau prin ridicarea pe scut, fara se se uite ca un militar de rang

inalt sa ii puna o diadema cu mai multe inele intercalate pe capul basileului. Dupa

ce era proclamat august, imparatul cobora de pe scut si un cleric ii punea pe cap

coroana imperiala, facandu-se astfel o dubla investitura prin sabie si cruce. Dupa

aceasta se indrepta spre biserica tinand un scut si o lance in maini. In biserica,

coroana era asezata pe Sf. Masa. Trebuie mentionat ca dupa 450 (Marcian), armata

nu mai joaca un rol atat de vizibil, hotararea fiind luata intre interesat/interesati siSenat. La proclamare incepe sa fie tot mai prezent si Patriarhul iar din vremea lui

Anastasius (491-518),numai Patr. e cel care pune coroana. Din vremea lui Focas

(602-610), incoronarea e separata de proclamare si devine un ceremonial religios.

La Comneni, variaza dupa circumstante, de exemplu, sub Alexios I e important

momentul incaltarii reprezentand consacrarea sa, pe cand sub Ioan incoronarea e

fortata de imprejurari. Se vede obligat sa recurga la un alt procedeu deoarece


14/42

mama sa si sora sa (Ana Comnena) il urau si nu il doreau ca mostenitor, intra pe

furis in camera tatalui sau, fura inelul imperial, merge in Marele Palat si arata

garzii inelul; garda refuza sa il lase sa intre, motiv pentru care o plateste putand

astfel sa intre in camerele Patriarhului pe care il forteaza sa il investeasca. Dupa

moartea tatalui sau, de frica, nu participa la funeralii, facandu-si aparitia dupa

acestea ca noul basileu. Un eveniment asemanator are loc in timpul lui Manuel

care se afla pe campul de lupta si care trimite un general la Copol sa aranjeze

lucrurile in asa fel incat mostenitorul de drept, fratele sau Isaac sa nu fie investit, ci

el insusi sa fie numit imparat.

Urcarea pe scut devine un moment din ce in ce mai rar, insa nu este abandonat

deoarece il regasim sub Paleologi . Partea finala a investirii se desfasoara tot in

Biserica, dupa un ritual din vremea macedonenilor. In Sf. Sofia erau aduse hlamida

si coroana care arau asezate pe un altar portativ in mijlocul bisericii. In momentul

iesirii cu Cinstitele Daruri, diaconul se oprea in fata imparatului care prelua

conducerea procesiunii, se indrepta spre usile imparatesti unde il astepta Patr. careil binecuvanta, dupa care se ducea la locul sau. In final il binecuvanta, il incorona

si il invita sa respecte drepturile imperiale, Crezul, si ca isi va aduce aminte de

moarte. Din acel moment incepea viata lui de suveran al Bizantului.

Bizantinii asteptau de la el reprezentativitate, el fiind izvor si sursa a puterii.

Folosea uneori cuvinte rituale care subliniau acestea. Era seful armatei, de aceea

cei care aveau vocatia armelor luptau deseori pe campul de lupta si nu stateau in

spatele liniei frontului. In Biserica el veghea asupra echilibrului, slujea

dumnezeiasca providenta; ca intermediar intre Dumnezeu si popor, isi abroga

drepturi bisericesti, calitate in care era arbitru al controverselor dogmatice. Era si

cel care legifera in materie de disciplina bisericeasca/canoane; numea patriarhi si

episcopi si ii si depunea; modifica eparhiile; numea pe inaltii demnitari ai bisericii

iar in multe ceremonii era partenerul patriarhului. Aplicarea functiei imperiale

depindea de temperamentul fiecaruia.

Basileul era trezit la rasaritul soarelui de catre un ajutor, dupa care urma toaleta de

dimineasa si era imbracat in functie de program, insa inainte isi lua imbracamintea

de interori si micul dejun. Dupa aceea urmau pana la pranz, audientele ministrilor

si a celorlalti. Apoi, imparatul se retragea pana la orele 6, primind din nou cateva

audiente.

De multe ori participa la hramuri; pentru bisericile inchinate Mantuitorului era maiusor deoarece acestea erau situate in zone centrale, pentru celelalte cum ar fi MD

Vlaherne mergea pe jos in procesiune pana acolo. Un moment important din viata

imparatului era cel legat de Saptamana Mare. Joi mergea calare si vizita azielele

de batrani, participand la o parte din slujbele de la Sf. Sofia si oferind demnitarilor

si participantilor fructe (2 mere) urmand ca intr-un numar restrans sa ia masa in

palat. Vineri vizita bolnavii si infirmii. Sambata de la 9 mergea prin palat si


15/42

aprindea lumanarile si candelele din capele si de la icoane. Urma o slujba la Sf.

Sofia si intra in Sf. Altar oferind daruri dar si unul financiar consistent; cadea

biserica, zicea rugaciuni si asista la slujba dupa care Patr venea la palat. Luni se

impartasea in B. Sf. Apostoli si lua masa cu Patr. Miercuri primea pe orfani dar si

pe noii botezati si le oferea daruri.

Participa si la ceremonii de orgin militar dar si utilitar (procesiuni in cetate sau pe

ziduri). Un alt moment il constituie intrarea triumfala in oras dupa batalii; era

intampinat de copii cu coroane de lauri si apoi de Patr si demnitari care il duceau in

Augusteum dupa care intra in palat si aveau loc apoi serbari nenumarate in

hipodrom. Un alt moment era aniversarea intronizarii cu sarbatori deosebite: mese

festive, curse de cai, etc.

La moarte era imbracat, ii erau puse insemnele imperiale, coroana pe cap si

celebrele sandale in picioare iar la iesirea din palat cineva spunea:Iesi basileu,

rege al regilor, Domnul Domnilor te cheama. Apoi era dus in Sf. Sofia unde

ramanea o vreme iar apoi in B. Sf. Apostoli unde era ingroapat. Aici iarasi cinevarostea:Intra basileu, regel al regilor, Domnul Domnilor te asteapta. Coroana ii era

luata de pe cap ramanand cu o banderola de purpura pe cap si era coborat in

mormant.

Cei care faceau parte din administratia centrala erau mari amatori de tratate

care explicau taxisul, taktika, unele lucrari avand si caracter militar, Leon VI

reusind sa fie un autor prolific in acest sens, fara sa fi fost pe campul de lupta. Alte

lucrari contineau liste cu demintati si functii care ne ofera multe informatii despre

administratie. Metoda de guvernare purta numele de sekreta iar seful administratiei

centrale purta numele de protoasekretis si era in general, om de incredere al

imparatului. Un al post important era dromos, insarcinat cu transmiterea ordinelor

imperiale pe intreg teritoriul Bizantului, ocupandu-se si cu intretinerea durmurilor

si a sistemului de legaturi postale in intreg imperiul. Sakellionul era responsabilul

trezoreriei Statului, eidikonul aevea in sarcina serviciul starii civile iar genikonul

era cel care trebuia sa supravegherea colectarea corecta a impozitelor. Salariul si

ceremonialul deveneau de asemenea criterii deosebit de importante ale ierarhizarii

bizantine. Demnitatea de protospatar (strateg) oferea onoarea de a face parte din

Senat (care inceteaza in sec V sa mai fie o functie deliberativa), statut care

presupunea o serie de privilegii judiciare (tribunal special, juramant la domiciliu).

In sistemul administrativ un loc important il ocupa eficienta financiara carecunoaste o criza in momentul devalorizarii nomismei (greutate de 4,54 g care

ramane stabila pana la mijl sec XI). Din secVIII au aparut primele suprataxe,

ajungandu-se in sec X-XI la o dublare a acestora. Pericolul desfintarii unor sate a

determinat statul sa inventeze un sistem de degrevare provizorie (sympatheia) cu o

durata de 30 de ani care permitea cotribuabilului datornic sau mostenitorilor sa

plateasca restantele. In cazul in care la momentul stabilit, suma nu era platita,


16/42

pamantul facea obiectul unei decizii de retragere (klasma), devenind proprietatea

statului.

6.Sfintenia imparatilor.

Sf. Constantin cel Mare este supranumit cel intocmai cu Apostolii pentru faptul ca

a dat libertate crestinilor ramanand un model pentru imparatii de mai tarziu. El a

purtat si supranumele de rex perpetuuspe care il vor prelua si alti monarhi cum ar

fi Eduard al Angliei, Venceslav al Boemiei, Olaf al Norvegiei, Eric al Suediei sau

Ludovic al Frantei. In Bizant, cei care au urmat lui Ctin purtau si numele de noul

Constantin si cei care au intemeiat dinastii noi dadeau numele de Ctin copiilor lor.

Sfintenia in Occident era atribuita regilor, principilor si familiilor lor. Avem

regi, totusi care convertit alte popoare, care au suferit pentru crestini, dar nici unimparat nu s-a incadrat in definitia mai larga a sfinteniei, adica nu a avut reputatia

de taumaturg sau chiar martir. Justinian I putea sa se alature in ceea ce priveste

sfintenia, lui Ctin cel Mare si chiar ii regasim la finele sec. X in unul din

mozaicurile din Sf. Sofia pe Ctin oferind macheta Copolului lui Hristos si pe

Justinian oferind macheta Sf. Sofia; deci exista o asociere de sfintenie intre cei doi.

Ei au fost elogiati de contemporanii lor cum ar fi Eusebiu si Trebonian, iar

Nichifor Calist vorbeste despre ctitorul Sf. Sofia si demareaza chiar un proces de

canonizare, dar Sinodul de la Trulan il cinsidera doar fericit. Mai sunt si alti

imparati in situatia lor cum ar fi Nichifor Focas care intr-un manuscris de la Mt.Athos este pomenit pe data de 11 decembrie, data la care s-a stins din viata iar in

viata Sf . Atanasie Aghioritul se vorbeste de un calugar bucatar care il pomenea pe

Focas considerandu-l sfant martir si care marturisea ca iesea de pe mormantul lui,

mir vindecator. Tot el era considerat a fi aparator al dreptei credinte pentru ca a

luptat impotriva necrestinilor. Tot la Athos exista si un tripar inchinat lui Focas.

Ioan Tzimiskes se regaseste intr-un calendar georgian deoarece a facut

donatii la Athos si mai ales la o manastire georgiana. In vremea Paleologilor, Ioan

II Pantastes (?) este mentionat si el in randul sfintilor datorita daniilor facute.

Pomenirea lor in randul sfintilor putea fi liturgica (tropar in timpul

slujbelor), funerara sau sub ambele forme. In cazul lui Ctin cel Mare, asociat

mamei sale sau in cazul lui Leon VI, caruia i se asocia Teofana, li se punea

termenul de aghios in sens echivoc iar in cazul altor imparati se afirma pietatea lor.

Tot in randul lor sunt afirmati imparatii care au convocat Sinoadele Ecumenice. In

sec. XII intalnim in randul sfintilor pe Teodora (S8) careia se adauga Pulheria,

Athenais Evdochia, Ariadna si Teodora lui Justinian; cu toate acestea, Biserica


17/42

devine mai retinuta in proclamarea sfinteniei imparatilor cu atat mai mult cu cat in

cazul iconoclasmului avem de-a face cu o erezie imperiala. In vremea Paleologilor

Mihail 8 era considerat sfant cu apelativul de aghios alaturat celui de basileu.

Intre titulaturile folosite se numara: sfantul imparat purtator de coroana,

sfantul conducator, toate mergand, evident, in directia sfinteniei, de aceea Mihail 8

isi justifica titlul prin ungerea primita la incoronare prin care era legitimat de

Dumnezeu. O asemenea explicatie da si Sf. Simeon al Tesalonicului spunand ca

imparatii si episcopii sunt sfinti pentru ca au fost unsi dar in cazul basileilor,

sfintenia si ungerea sunt numai simbolice pe cand episcopii primesc adevarate

daruri. Exista in sec X un ceremonial in timpul caruia poporul striga Sfant Sfant

Sfant, dorind sa sublinieze ca la incoronarea si ungerea imparatului era prezent

Dumnezeu intreit in Persoane. In acest caz apare si o diferenta intre occidentali si

bizantini deoarece un basileu cand era incoronat, nu avea merite sau defecte ci

ocupa un loc mai larg in iconomia divina, se incadra intr-o schema sau perspectiva

eshatologica deoarece in fiecare imparat, populatia vedea semnele eshatologicecare se puteau vedea pe chipul sau si din cuvintele sale, de aceea, limbajul politic

devine un semn apocaliptic. Imparatii nu sunt, in final, nici sfinti, nici crestini

obisnuiti, pentru ca fiecare din cei care conduceau imperiul trebuiau sa arate celor

care ii observau ca faceau parte din istori a sfanta a lumii care provenea de la

legamantul lui David pana la finele lumii. De asemenea, imparatul avea functia de

mediator intre oameni si Dumnezeu.

Erau imparati care greseau, iar acestia, inainte de a intra pentru a fi unsi,

cereau iertare pentru greseala lor si de aici, un intreg ritual in Bizant in care un rol

important il juca memoria si comemorarea; se amintea trecutul da trebuia fixat si

prezentul. [Mama lui Vasile I il viseaza pe Sf. Pr. Ilie care spune ca va fi imparat,

el ajunge la Copol la manastirea Sf. Diomet si de aici, prin mijloace anume ajunge

imparat, de aceea, visul ii da dj legitimitate si isi va lua protector pe Sf. Ilie; tot

din vremea lui dateaza si cinstirea prorocului in data de 20 iulie.] Leon VI

reprezentat in Sf. Sofia facand plecaciune inaintea lui Hristos (proschinesis)

reprezinta un model edificator in sensul in care se adreseaza tuturor imparatilor

aratand ce trebuie sa faca atunci cand gresesc. Aceasta reprezentare este de tip

deisis, in care Maica Domnului este intermediara catre Hristos care apare ca

binecuvantand pe imparat dar are si o carte deschis in care sta scrispace voua,

cuvinte care exprima intelepciunea divina si a Bisericii. Mai exista si o viata desfant inchinata lui Leon VI in care se aminteste de David si Urie, facandu-se

legatura cu Ps. 50. Vasile I a aratat o atitudine de pocainta intalnita mai ales in

discursul su (S. de la Copol) si prin luarea ca protectori a Sf. Arhangheli, ca un fel

de rascumparare pentru faptu ca l-a ucis pe Mihail III, inchinand foarte multe

Biserici, Arhanghelior, ca rascumparare pentru pacate. De asemenea, a regretat ca

a apleat la incantatii si a consultat vrajitori pentru a lua tronul iar pe patul de


18/42

moarte se pare ca are o viziune a lui Mihail III care intreaba care au fost motivele

pentru care l-a omorat.

Imeriul exista independent de imparat sub forma romana de

administratie dar o si domina asigurandu-i coeziunea, fara a fi asimilat cu ea. Deci,

imparatul ca institutie se incadreaza intr-o arhitectura care reunea atat VT si NT cat

si prelungeirea apocaliptica in care alegerea sa dumnezeiasca trecea de la poporul

evreu la romanitate la Intrupare, la intoarcerea pentru judecata si abdicarea

voluntara a ultimului imparat de la Copol.

Exista si o forma elinistica a imparatiei intregului pamant ca reflectare

a celei ceresti condusa de un suveran trimis de Dumnezeu. Aceasta mentalitate este

exprimata in scrierile lui Constantin VII in care ordinea (taxis) a lui Dumnezeu,

voita de El, plasa imparatul in fruntea natiunilor si aceasta trebuia respectata si nu

putea fi modificata. Imparatul este unic si fara egal iar ceilalti conducatori ai lumii

sunt supusi lui. Cand incheia un tratat de pace, imparatul facea concesiuni si

conducea supusii intr-un razboi just. Tot el era incarnarea legii iar actiunile saleerau intreprinse pentru binele comun. Conform principiilor iconimiei, suveranul

putea sa nu accepte unele canoane dar numai in cazul in care era bine pentru popor.

De exemplu, Leon VI are patru sotii pentru a putea avea un fiu pe care sa il lase

mostenitor si isi justifica fapta prin faptul ca risca sa se declanseze un razboi civil

in imperiu, de aceea inainte de moartea sa cere senatorilor ca vor avea grija de

sotia si fiul sau care va deveni ginerele lui Roman Decapenul care va conduce

efectiv imperiul.

Titulatura imperiala rezuma conceptia:N..basileus (termen care apare in

titulatura in sec VII dupa victoria asupra persilor), credincios al lui Hristos-

Dumnezeu, ortodox, autokrator al Romanilor. El era credincios lui Dumnezeu care

i-a conferit puterea, ortodox, ceea ce reprezenta fundamentul legitimitatii sale si

care ii conferea puterea absoluta care se manifesta in cadrul imperiului care

corespunde intregului pamant (oikumene). Era atotputernic in calitate de

locotenent al lui Dumnezeu, era intruchiparea legii, avea obligatia de a aplica

hotararile conciliare. Convoca si prezida sinodul, dar autoritatea dogmatica nu ii

apartinea. Nu era nici cleric, nici simplu laic ci era egal cu apostolii (isapostolas) si

avea o serie de privilegii liturgice: dreptul de a intra in Sf. Altar prin usile

imparatesti, se impartasea singur din Sf. Potir, avea dreptul de a predica si a

binecuvanta multimea, el crea imaginea terestra a ordinii divine si tot conform luiCtin VII, un inger ar fi daruit lui Ctin cel Mare vesmintele din purpura rezervate

numai suveranilor. Maiestatea imperiala impunea linistea, de aceea adunarile

oficiale erasilentia. El nu vorbea niciodata direct, ci numai prin semne sau prin

intermediul unui demnitar si facea parte dintr-un ceremonial de adorare. Cei care

veneau la el isi plecau capetele pana la pamant si uneori ii sarutau picioarele, la

masa invita periodic 12 persoane sarace carora le spala picioarele. Din sec XII se


19/42

inregistreaza declinul ceremonialului de la curte. Lumea crestina nu putea admite

decat un singur imparat, deoarece exista doar un singur Dumnezeu, deci aveau o

teama instinctiva fata de orice impartire a puterii (Alexis II este ucis pentru a se

evita poliarhia). Imparatii aveau mana libera sa faca ce vor iar guvernatorii si

functionarii lor indiferent de necesitati (chiar si revolte) trebuiau sa astepte

raspunsul basileului, intr-un cuvant, orice act al imparatului era traducerea vointei

divine. Imparatul detinea puterea absoluta asupra bunurilor si libertatilor tuturor,

chiar daca exista riscul nerespectarii legii. Imparatul putea chiar sa priveze de

drepturi anumite comunitati sau indivizi, cum a fost cazul dinastiei macedonene.

Imparatul este deasupra legii si o poate modifica sau face exceptii de la ea pentru

altii (Ctin IX pentru un functionar). Cu toate acestea, imparatul putea face totul in

limita vointei divine iar tot ce este bun nu poate veni decat de la Dumnezeu, si

implicit de la imparat. Deci orice victorie era a imparatului, chiar si in cazul in care

nu participase fizic la conflict. De asemenea, orice victorie reprezenta o favoare

acordata Celui de Sus, reprezentantului Sau, de aceea Manuel I si Ioan II poarta peun car icoana MD. Una din calitatile imparatului era impasibilitatea (apatia) in

virtutea careia, trebuie intotdeauna pastrata o atitudine impozanta, chiar si in viata

de zi cu zi nu trebuia lasat loc tulburarilor interioare, serenitate care se manifesta si

in exercitarea actului imperial de justitie prin care privea pe toti cu aceiasi ochi. De

asemenea, imparatul trebuia sa aiba calitatea filantropiei, a bunavointei fata de

oameni care consta in puterea de a sti sa ierti (Alexios I, Ctin IX), sa fii generos

(Vasile I care anuleaza impozitul pe produse timp de 2 ani dupa o recolta slaba).

Portretul suveranului ideal reiese din promisiunile lui Ctin X (1059): binevoitor, ca

un tata pentru cei tineri, ca un frate pentru cei de varsta sa, un sprijin pentru cei in

varsta si putea fi chiar un sfant dupa cum afirma Nicolae Misticul. Valorile de

exemplu se aplica si religiei, imparatul trebuia sa ajute poporul, sa se mantuiasca,

sa cunoasca mai bine pe Dumnezeu.

Imparatul era inconjurat de un anumit decor care simbolizat puterea sa

divina si impunea aceasta idee celor din jur. Imparatul era comparat cu cel mai

nobil dintre astre, cu soarele- simbolul perfectiunii. Tema imparatului soare

regasita la Psellos este folosita si la curtea lui Alexis III, imparatul soare care

raspandea in Orient, primavara. De asemenea, despre Alexios I se spunea ca era

apusul soarelui. Roman IV era recunoscut ca egal al lui Dumnezeu. De asemenea

implinesc in ochii supusilor, gesturi asemanatoare cu cele ale lui Dumnezeu. DeCraciun imparatii iau in comun aceeasi hrana corporala; la Paste aparitia

imparatului era simbol al Invierii. Imparatul se arata rar in public, aparitiile sale

fiind adevarate epifanii. El nu trebuia sa paraseasca palatul, trebuia sa se stie ca, la

fel ca Dumnezeu, este rpezent in palatul sau dar ascuns. Faptul ca era imbracat in

purpura lasa sa se inteleaga faptul ca Dumnezeu a facut alegerea Sa. Tot un simbol

al puterii era si incaltamintea de purpura- kampagia. Monedele aveau si ele un


20/42

caracter imperial si erau refuzate numai in cazul in care erau false deoarece a

respinge pe imparat inseamna sa ii respingi puterea cu care a fost investit.

7. Invatamantul si cultura.

Pentru a ocupa un loc in administratia bizantina era nevoie de o anumita

instructie. Aceasta educatie pe care o primeau bizantinii era mai intai in familie dar

era si intr-un cadru organizat. Pentru copiii care proveneau din familiile bogate,

exista in Copol un sistem educativ bine pus la punct, de aceea, cultura in sec IX-XI

nu mai reprezinta o placere sau marca a unei distinctii sociale, ci devine o

necesitate. Invatamantul era primar (propetia) si destul de raspandit si in provincii.

Copiii incepeau scoala in jurul varstei de 6-7 ani, invatand sa citeasca, primeau

notiuni de gramatica pe parcursul a 2-3 ani. Aveau la dispozitie mai ales carti

religioase la care se adaugau cele antice. Forma aceasta era gratuita in principiu,

dar era si un sistem privat destul de accesibil, totusi. Dupa acesta forma primaracare se incheia in jur de 11-12 ani, urma forma secundara supranumitapaideia

(peideia) in cadrul careia erau inscrisi copiii care proveneau din imperiu dar in

acest ciclu interveneau problemele de cazare. Rudele care faceau parte din

admisistratie puteau interveni pentru acestia. Aceasta a doua etapa era dificila si

putea reprezenta un obstacol. Copolul avea mai multe scoli secunare, in general

inchinate unor sfinti (Pavel, Teodora, cei 40 de mucenici) iar cele mai multe erau

situate in centrul capitalei, mai ales pe Milium, in jurul Forului lui Constantin.

Diaconi a era mai departe, langa forul lui Teodosie. Forma aceasta nu a disparut

niciodata. In sec. XI, cea mai renumita scoala era Sf. Ap. Pavel unde predauNichita Gramaticianul, Ioan Sifilin si Mihail Pselos. Elevii urmau scoala pana la

18-20 de ani si aveau profesori (maiston) sau mestrii, asistati de unproximos iar la

finele fiecarei saptamani erau examinati. Aceste scoli erau cu plata si taxele

depindeau de prestigiul scolii. Uneori profesorii nu puteau fi platiti la timp.

Incepand cu sec X, imparatul si patriarhul joaca un rol important in numirea

profesorului fara a interveni in alcatuirea programelor. Profesorii erau uneori

clerici (Nicolae Gramaticos era diacon). Din randul acestor maestrii se recrutau si

viitorii episcopi iar scopul urmarit de scoala era acela de a oferi posibilitatea,

absolventilor de a avea un vocabular frumos, pentru a-si forma calitatile de

exprimare, invatau multa gramatica si cum trebuiau alcatuite o poezie si un discurs

existand tot felul de exercitii in acest sens. Ioan Mavropous purta discutii libere cu

elevii sai, aceste lucruri faceau ca acele scoli unde predau astfel de maestrii sa fie

foarte cautate. Ioan Sifilinos era cel mai renumit alaturi de Mihail Pselos.

Urmatoarea etapa in formare era universitatea care in sec IX are sediul

intr-o parte a palatului imperial si se studia matematica, filosofia si astronomia. In


21/42

sec X, Ctin VII Porfirogenetul tine un discurs in fata studentilor carora le spune sa

fie bine pregatiti pentru ca vor fi recrutati in administratia bizantina. La finele sec

X, universitatea dispare iar in 1047, Ctin IX Monomahul infiinteaza o scoala de

drept cu competente universitare dar dupa ceva vreme se desfiinteaza si aceasta.

In cadrul manastirilor au fost multe scoli care se axau pe o programa limitata

la teologie.Toate acestea au fost importante deoarece erau depozitare ale culturii

antice prin care erau transmise mai departe cunostintele. Inlocuirea papyrusului cu

pergamentul care este mult mai tare, a permis o mai buna depozitare a

documentelor si atat palatul imperial cat si patriarhal au reusit sa adune foarte

multe documente. In sec VIII, criza iconoclasta a avut un rol important in motivatia

argumentelor, recurgand la biblioteci, insa documentele din aceasta perioada nu s-

au pastrat.

Intelectualii sec IX-XII erau pasionati de antici cum ar fi Platon si

Aristotel iar ep. erudit Aretas din Cezareea isi asuma calitatea unui adevarat editor

permitand aparitia unor editii critice actuale ale textelor antice, fara interes marepentru poezie, geografie si istorie, gusturile sale conicizand cu cele ale lui Fotie sau

Pselos. Cultura literara si filosofica a inregistrat mari realizari cu Cristofor de

Metilene, Roman Melodul (creatorul condacului) si Iosif Imnograful. S-a

desavarsit si istoriografia si agiografia prin Teofanes, Ana Comnena, Eusebiu de

Cezareea si Procopiu. Geniul bizantin s-a exprimat si prin vietile sfintilor, un fel

de propaganda care faceau cunoscute vieti ale unor oameni care constituiau modele

vrednice de urmat. Aceste vieti erau scrise de multe ori de anonimi care scriau intr-

o forma bruta ceea ce vedeau. Simeon Metrafrastul este elaboratorul mineiului

asezand vietile sfintilor in ordine si redactandu-le in mod savant.

Universitatea din Copol este locul in care asista personalitati importante cum

ar fi imparati ca Leon VI care reorganizeaza catedra de drept si Ctin VII care se

preocupa sa recruteze profesori de valoare. Erau multe discipline intre care

medicina si dreptul. In vremea lui Vasile II, unviersitatea trece printr-o perioada de

criza. Ioan Mavropous (1028) deschide o scoala privata bazata pe dialog unde il

recruteaza si pe Mihail Psellos. In acest mediu apare Ctin IX Monomahul care

creeaza rangul de noficax iar primul care il primeste este Ioan Pisfilinos.

[La scoala superioara patriarhala care functiona pe langa patriarhie si

care pregatea viitorii clerici predau diaconi.]

Intre imparatii care au fost preocupati de ultura se numara si Leon VIcu multe predici, poeme liturgice, epigrame, manuale de arta militara (tactika);

Ctin VII Porfirog. cu opere ca despre administrarea imperiului, desre ceremonii si

despre theme, Nichifor Brienios si Ana Comnena cu Alexiada; Fotie, nepotul patr.

Talasie, este cel mai important umanist scriind Mistagogia, Scoliile, Biblioteca,

Psellos (n 1018), supranumit consulul filosofilor, a adoptat genuri diferite si a scris


22/42

Cronografia, Teodor Prodromus a fost poet de curte si a adoptat genul satiric,

Nichita Coniates.

8. Sf. Simeon Noul Teolog (949-1022).

La un secol dupa Sf. Maxim, Leon III devine protagonistul iconoclasmuluo iar

intre aparatorii iconofiliei au fost calugarii care au fost nevoiti sa se refugieze de

mania imparatilor. In timpul unei perioade de calm, un egumen, Teodor, aduna un

numar de calugari la manastire Studion din Copol urmand modul de viata chinovial

si incercand sa reprezinte un model pentru restaurarea vietii monahale. In 815 cand

persecutia este reluata sub Leon Armeanul, Teodor moare in 826 in urma

tratamentelor la care a fost supus. Un urmas al lui este Simeon NT nascut in Galata

Paflagoniei, in familie de provinciali bogati. Viata sa coincide in buna parte cu

perioada lui Vasile II Bulgarohtonul si cu victoriile sale. Ajunge la Copol la 11 anisi e dat la cele mai deosebite scoli, stand la unul din unchii sai. Urmand aceste

scoli, trebuie sa aibe o cariera in administratia imperiala dar el la 20 de ani renunta

la acest plan si isi cauta un duhovnic incepand sa citeasca din vietile sfintilor.

Initiativa ii deruteaza pe apropiati pentru ca ei nu intelegeau utilitatea acestei

intreprinderi. El isi continua cautarea si gaseste pe Simeon Evlaviosul de la

Studion si ii de spre lecturare Regulile spirituale ale lui Marcu Ascetul (sec V) dinc

are alege 3 reguli sau capitole:

- daca vrei sa te vindeci, cultiva constiinta; fa ce spune ea si vei avea de

castigat- cel care cauta lucrarea Duhului, cultiva poruncile- cel care se ingrijeste de trup si nu are cunoastere spirituala, e asemenea

orbului care spune fiul lui David, ai grija de mine (Lc).

Dupa acest demers, nu este primit in manastire si duhovnicul ii da spre lecturare si

pe Diadon de Foticeea si insista asupra atentiei la constiinta: ascultarea fata de

intentile spirituale interioare aspect regasit la Scara lui Ioan Scararul. Pentru o

perioada, revine in lume si lucreaza in administratie dar in 977 primeste

binecuvantarea sa intre in manastirea Studion. Dupa o vreme, faptul ca se baza pe

ascultarea deplina fata de duhovnic, a deranjat, deoarece il invidia pe duhovnic si e

indrumat sa plece, fiind recomandat duhovnicului Antonie de Sf. Macrina (?). Aici

se tunde in monahism, scimbandu-si numele de Gheorghe cu Simeon si dupa 3 ani

este hirotonit preot. Punctul central al practicii sale era impartasirea zilnica si darul

lacrimilor. Acest obicei de impartasire zilnica il pastreaza pana la moarte. La 31 de

ani ajunge egumen, fiind ridicat la acest rang de patr. Nicolae II. El reorganizeaza


23/42

viata de acolo prin celebrele sale cateheze dar si reconstruieste o parte din edificii.

In toate scrierile sale insista asupra capacitatii si posibilitatii ca fiecare om

credincios sa ajunga la nepatimire prin curatirea inimii. Activitatea sa nu e

acceptata de catre toata lumea si unii dintre calugari se rascoala insa el insista

asupra liniei pe care incearca sa o dea. Deznodamantul crizei (995-6) este revolta

dar prin firea sa ii calmeaza insa ei il reclama patr. Sisinios I care ii da dreptate lui

Simeon si ii obliga pe calugari sa ii ceara iertare, dar Sf. Simeon nu accepta dorind

doar ca ei sa se pocaiasca. In 1005, lasa loc ucenicului sau Arsenie, ramanand in

manastire dar intra in conflict cu Stefan, fost mitropolit de Nicomedia, prieten al

patr. care era invidios deoarece nu avea caracterul sfantului. Cei doi se intalnesc in

1006 (?) in palatul patriarhal unde Stefan il intreaba cum desparte pe Fiul de Tatal,

mintal sau real? Sf. Simeon raspunde cu imnul 21, o epistola in versuri. Razboiul

dureaza pana in 1009, Sf. Simeon fiind condamnat la exil -deoarece alcatuise un

cult pentru duhovnicul sau- undeva langa Hrysopolis si se instaleaza intr-un mic

schit inchinat Sf. Maria. In 1010-11 este revizuit cazul sau si este rechematoferindu-i-se chiar un post de ep. pe care il refuza, cerandu-i-se in schimb, sa fie

mai ponderat. Se intoarce la manastire si creeaza o noua comunitate murind in

martie 1022, la 72 de ani. Intre 1022-54, ucenicul sau ii alcatuieste viata. Simeon

este canonizat in 1053.

9.Muntele Athos.

Intre sec IX-X in Copol s-au construit manastiri in cinstea MD: in timpul lui

Mihail III- Hodighitria Aratatoarea Caii, in mijlocul sec XI-Eerghetidos Maica luiDumnezeu, Binefacatoarea iar de catre istoricul Mihail Ataleiates (1077) este

ridicata manastire Panoiktirmon Maica Domnului Atotmilostiva. Sub Ctin

Monomahul este ridicata o manastire inchinata Sf. Gheorghe iar Mihail Maleinos

(unchiul lui Focas II) ctitoreste manastirea Kymina in Bitinia (922), unde se

calugareste Sf. Atanasie Athonitul. Probabil, din cauza ultimelor persecutii ale

romanilor (sec III-IV) si apoi din 726 (primul edict impotriva icoanelor), multi

calugari se retrag in M. Athos, fasie de pamant situata intre orasele Tesalonic si

Copol despartita prin canalul Xerxes de restul peninsulei.Aceasta insula are o

latime cuprinsa intre 2 si 13 km si o lungime de 60 km. Intemeietorii Marei Lavre

au fost Petru Athonitul si Aftimie in timpul lui Teofil (820). Vasile IMacedoneanul da un decret in 885 prin care interzice trecerea ilegala peste canalul

Xerxex, declarand ca Mt. Athos este locul oficial al calugarilor si ii scuteste de

plata taxelor; masuri reconfirmate de Leon VI (911) si Roman Lecapenul (920). De

acum, comunitatea s-a consolidat si a devenito adevarata republica monahala.

Focas a manifestat un mare interes pentru Sf. Munte si chiar dorinta de a se

calugari. Cel care a intemeiat prima manastire chinoviala (pana atunci era urmat


24/42

doar stilul idioritmic) a fost Sf. Atanasie Athonitul, coleg de arme cu Focas si

duhovnic al sau, construind un centru monahal cu doua biserici in 963, cu

hramurile Sf. Ioan Botezatorul si Buna-Vestire, asezamant cunoscut sub numele de

Marea Lavra (Meghistis Lavras) sau a Sf. Atanasie. Introducand stilul de viata

chinovial, este atacat de ceilalti calugari. Calugarii trebuiau sa nu posede bunuri,

sa nu se faca diferente intre calugarii greci si ceilalti, sa fie condusi de un

protos,comunitatile sa fie independente de orice autoritate si sa nu le fie permis

femeilor sa intre.

Ioan Tzimiskes aproba o regula pe intreg teritoriul athonit, un Tipikon (care

pune capat disputelor intre idioritmici si chinoviali) in care se adopta viata

idioritmica si chinoviala, se spunea ca fiecare manastire trebuie condusa de un

egumen ajutat de cativa proestosi si ca toate manastirile trebuiau sa fie conduse de

un aeropag adica o adunare a staretilor care trebuia sa se intruneasca o data pe an la

Karyes, in fruntea caruia se afla un protos hirotonit de catre patriarh si ales de

basileu si carea avea jurisdictie civila si bisericeasca.Noi asezaminte sunt infiintate: Iviron (980-984), Vatoped (985), Dohiariu

(1030)m Esfigmenu si Karakalu (1045) etc. Atanasie moare in 1004.

In sec X, Athosul devine principalul centru al monahilor iar in timpul lui

Alexios devine model de viata monahala absoluta. Tot aici este dezvoltat isihasmul

de catre Grigorie Palama dar creat de Evagrie Ponticul in sec. IV. De asemenea,

tarile romane se implica activ in sustinerea manastirilor din Sf. Munte.

De-a lungul timpului au aparut diverse colectii de documente romanesti cum

ar fi Papadopol Kerameus sau Nicola Iorga care a scos la iveala texte ce priveau

relatiile dintre voievozii romani si Athos, demers avut in vedere si de V.A.Urechia.

Acestea vor fi publicate in romaneste de Paul Mihailovici (1933) si Grigorie

Nandris (1936). In istoria relatiilor cu manastirile de la Athos, principii romani

erau animati de dorinta de a fi noi fondatori, ctitori de-al doilea, ctitori din urma.

Inchinarile sau stavropighiile care scoteau lacasurile monahale de sub jurisdictia

ierarhului locului, se vor inmulti in proportii ce vor determina inteventia domniei

pentru dezinchinare. Darnicia romanilor fata de crestinatatea rasariteana a fost

ecidentiata de patr. Atenagora I (1949-1972) cu ocazia vizitei la Curtea de Arges in

1967. Din pacate, nu am reusit sa pastram nici macar una din cele 20 de manastiri

mari, la care domnitorii au facut dani.

Astazi, Sf. Munte este organizat ca o republica monahala autonoma,reprezentand centrul monahismului ortodox. Aceasta este condusa de un aeropag

restrans alcatuit din reprezentantii a 20 de manastiri. Din cele 20 de asezaminte, 17

apartin grecilor, si cate una sarbilor, rusilor si bulgarilor. In cazul nostru,e xista

doua schituri, al Sf Ioan Botezatorul si al Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir.

10. Structura Bisericeasca in epoca macedoneana.


25/42

In sec IV, in structura bisericeasca a avut loc o discutie in legatura cu organizarea

bisericii dupa modelul statului. Scaunul apostolic din Roma este unic si ocupat de

papa. Biserica din Africa avea de la inceput o structura si practici canonice

speciale, autoritatea suprema fiind detinuta de sinodul episcopilor care avea loc de

doua ori pe an. In Orient, practicile difereau de la o regiune la alta, de exemplu in

Alexandria puterea apartinea episcopului iar in Siria, acesta avea prerogative mai

largi dar nu detinea puterea in totalitate. Ierusalimul reprezenta la finele sec. III

doar un centru episcopal. Baza structurii bisericesti a fost construita de bisericile

locale; in ceea ce priveste relatiile inte comunitatile crestine au depins de diferitele

perioade ale dezvoltarii crestinismului. Legatura dintre comunitati putea capata

forme variate; in provinciile mai mari erau cuprinse atat dioceze rurale cat si

orasenesti, cele dintai fiind supuse celor din urma. De asemenea, in remarcarea

unei biserici depindea foarte mult vechimea ei. Episcopi egipteni aveau drept

conducator pe ep. de Alexandria.In cadrul Bisericilor existau si asa numitele, curti de appel unde credinciosii

puteau depune plangeri impotriva ierarhilor. Toti episcopii provinciei participau la

hirotonirea unui noi episcop din provncia lor. Alaturi hotararilor sinoadelor

ecumenice se vor alatura si unele hotarari date la sinoadele locale (cele 85 de

hotarari apostolice). In sec IV se evidentiaza o colaborare mai buna intre structurile

Bisericesti si cele statale. In 381 Copolul primeste primatul de onoare iar in 451

este recunoscut primatul Romei.

Patriarhul Copolului era ales de imparat de pe o lista cu trei nume oferita de

mitropoliti, dar basileul nu era obligat sa aleaga pe vre-unul dintre cei trei, putand

sa ii refuze si sa aleaga el insusi pe cineva. Dintre cei 200 de patriarhi, 36 au fost

depusi din vointa imparatului iar 17 s-au retras din propria vointa. De exemplu, in

cei 38 ani de domnie ai lui Manuel I au fost in Copol 10 patriarhi dintre care 6 au

fost retrasi sau exilati. Investirea se facea de catre imparat in acelasi loc si sub

aceeasi forma pe care o cerea protocolul. Cand era ales un pretendent, era escortat

in resedinta patriarhala pentru a astepta prima duminica urmatoare alegerii sale.

Daca imparatul reprezenta statul, patriarhul reprezenta biserica si misiunea lui era

de a pastra dreapta credinta si raspundea in fata lui Dumnezeu dar si a imparatului.

Patriarhul locuia intr-un palat cu acces direct in catedrala, avea la dispozitie mai

multe locatii in capitala, biblioteci si pivnite. In subordinea lui se aflau 45 de care formau 9 grupe compuse/conduse din/de 5 demnitari, fiecare intr-o odine

anume, intre care patru ocupau functiile de Mare Hartofilax (bibliotecar), Marele

Sachelar, Marele Iconom (administrarea aspectelor economice), Marele

Schelofilax (veghea asupra celor necesare in cadrul slujbelor). Printre functiile de

rangul 2 se numarau cea de arhidiacon, castrisios (se ocupa de vesmantarie),

referendum si protonotarul (care primea sesizarile). In 1201, un pelerin rus


26/42

aminteste ca in timpul lui Manuel I au fost inregistrati 56.000 de preoti dintre care

14.000 de mir, 2000 de atasati Sfintei Sofia dintre care 30.000 erau numai in Copol

(Robert de Fleury ?). Biserica bizantina vea 600 de episcopi, Mitropolia Efesului

avea 34, Mira Lichiei 33, Sardes 25, Antiohia 21, Atena 10, Filipi 6, Tesalonicul 5.

Episcopul era ales de mitropoliti tot de pe o lista cu 3 nume. Posturile erau

acordate prin membrii de familie. Multi voiau sa fie numti in acest post deoarece

erau scutiti de taxe si beneficiau de conditiile cel mai bune de trai. Au existat si asa

numitii preoti de cariera care apartineau de Sf. Sofia si care erau in numar de 500

sub Justinian si 1500 in timpul lui Manuel. Situatia clerului de jos era diferita,

deoarece aveau venituri relativ mici. In privinta calugarilor, acestia reprezentau o

mare pondere in cadrul bisericii de aceea Focas a intemeiat un numar mare de

manastiri noi. Se stabileste ca stavropighiile sa depinda de patriarhie iar locasurile

imperiale de imparat, in timp ce acelea declarate autonome sa ramana astfel.

Pentru intemeierea unei manastiri era nevoie de trei persoane; cel care

intemeia manastirea incepea prin punerea Crucii, apoi dadea o regula pentruTipikon pentru a fi respectata. Binefacatorul sau ctitorul avea parte de compensatii

spirituale: detinea un mormant, era pomenit in cadrul Liturghiei. Primul staret era

ales de ctitor iar confirmarea era facuta de patriarh dar patr, G recomanda ca

acesta sa nu fie ales dintre analfabeti. Colaboratorul cel mai important al staretului

era iconomul, apoi urma epistemonahul care se ocupa mai ales cu disciplina,

urmau trapezarosul, ecleziarhul (se ingrijea de buna desfasurare a slujbelor),

taxiarhul (ordinea slujbelor), hartofilaxul (se ocupa de odoare) iar cubicularul se

ocupa de ingrijirea si ocrotirea moastelor. Sub Alexios I apare functia de

consticariot (?) care se ocupa de problemele financiare si era laic.

Indepartarea de Roma si pierderea teritoriilor orientale face din patriarhul

din Copol cel mai important ierarh care va capata titlul de ecumenic. Odata cu

perioada convertirilor, apartenenta la Patriarhat a devenit semn de integrare in

sistemul bizantin. Ca trup al lui Hristos, Biserica il avea in frunte pe Fiul lui

Dumnezeu si cele 5 patriarhate: Roma, Copol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim.

Conducerea efectiva revenea sinodului permanent din care faceau parte principalii

ierarhi ai bisericii, mitropolitii prezenti in capitala si delegatii imperiali si uneori

imparatul. Administrarea Patriarhiei revenea clerului din Sf. Sofia: marele econom

avea grija de partea financiara iar marele ecleziarh de manastiri. Invatatura de

credinta era transmisa prin asa-numitii didaskaloi care explicau Apostolul, citeaudin Evanghelii si invatau Psalmii. La intronizare, patriarhul trimitea episcopilor

Synodikonul Ortodoxiei- o marturisire de credinta. In sec 9, monahismul a ramas

destul de rebel fata de orice forma de organizare, singurul ierarh acceptat fiind

egumenul considerat primus inter pares. In cazul in care un donator dorea ca

manastirea sa ramana in familie, gestionarea bunurilor se facea prin charistike,


27/42

adica o donatie contitionata si limitata la 2-3 generatii. Conceptia despre societate

era exprimata in marile culegeri juridice dar mai ales in Basilicale.

9.Rezumat Bizantul- Istorie si spiritualitate.

9.1.Dinastia macedoneana si apogeul imperiului (867-1056).

Spre deosebire de epoca lui Justinian cand opera a fost indeplinita de un singur

imparat, asistam acum la realizari implinite de o succesiune de imparati.

Intemeietorul dinastiei, Vasile I (867-886) se tragea dintr-o familie de armeni

stabiliti in Macedonia. In toate domeniile s-a putut constata un reviriment, astfel

viata economica a intregii Mediterane cunoaste o tot mai mare stabiliate si

securitate; industria si comertul controlate strict au o pondere crescanda; are loc

formarea claselor aristocratice; sunt luate masuri in favoarea taranimii libere si a

stratiotilor, patura care insa va fi ruinata; regimul themelor cunoaste un oarecaredeclin.

Se trece la o politica ofensiva pe plan extern care culmineaza in timpul

imparatilor soldati perioada nuita de G.Schlumbergermarea epopee bizantina.

Imperiul a fost evoit sa faca fata pericolului arab fata de care Vasile I si Leon VI

organizeaza campanii dar multe fara rezultate clare. Reusesc sa cucereasca Tarente

in timp ce arabii au luat Creta, Sicilia, Siracuza si Reggio. In Orient, reusesc sa

impinga pe arabi pana la frontiera asiatica dar in 904 o flota de pirati musulmani

ataca Tesalonicul luand 20000 de prizonieri. Roman Lecapenul va repurta succese

in Mesopotamia luand Edessa. Nichifor Focas ia Creta si Ciprul, Tarsul, Cilicia,Mopsusestia (965-966), Aleppo si Antiohia (969). Ioan Tzimiskes lupta dincolo de

Eufrat, cucereste Damascul, Nazaretul, Acra, Cezareea fara a lua Ierusalimul, la

intoarcere ia Beyruthul, Sidonul si Laodiceea. Vasile II pastreaza aceste teritorii,

fara sa le extinda, dobandind totusi Edessa in 1001.

Armenia este ocupata de arabi din sec 7 cucerind in 838, Amorium dar in

872, Vasile I ia Tefrikul, punand capat existentei unei zone controloate de

pavlicieni (secta maniheana); apoi in sec X bizantinii reusesc ajunga pana in N

Siriei. Sub Constantin VII si Roman II, Nichifor Focas si Ioan Tzimiskes

(generali), patrund in Cilicia, iau Germaniceea (949), Hadath (957) si Samosata

(958) iar Vasile II cucereste o buna parte a Armeniei cuprinsa intre lacul Van siVaspurkan. Bizantinii vor ajunge in 1020 si in Georgia.

Italia organizata de Leon VI in themele Longobardiei si Calabriei a fost

spectatoarea disputei dintre Otto (incoronat la Roma in 962) si basileu pentru titlul

de imparat, disputa care a trecut in plan secund in fata pericolului arab, Focas

incercand chiar sa realizeze o alianta cu imparatul romano-germanic iar Tzimiskes

a dat pe printesa Teofana lui Otto care a fost invins de arabi.


28/42

Conflictul cu bulgarii se acutizeaza sub urmasul lui Boris, Simeon care,

crescut la Copol, dorea sa inlocuiasca imperiul bizantin cu cel bulgar, considerand

ca nu poate exista decat unul singur fortand pe Leon VI sa plateasca tribut si sa

cedeze teritorii extinse in Macedonia. Alexandru refuza in 912 sa mai plateasca

tribut motiv pentru care Copolul e din nou amenintat in 913. Victoile de la

Anchialos (917) si Adrianopol (922) permit bulgarilor sa ocupe cea mai mare parte

a Traciei si Macedoniei. Dupa moartea lui Simeon (927), succesorul Petru nu s-a

ridicat la inaltimea acestuia iar sub Samuel, Vasile II "Bulgarohtonul" a purtat mai

multe campanii victorioase intre 986-1014.

In aceasta perioada asistam la cresterea marii proprietati in detrimentul celei

mici si a taranilor independenti. Opozitia dintre cei bogati, puternici (dunatoi) si

cei mici (penetes) nu reflecta in intregime realitatea sociala; bogatii exercitau o

anumita presiune asupra taranilor detinand frumoase case pe cand taranii de

conditie medie isi permiteau o pereche de boi, un magar si un servitor iar dacasaracea, ramanea cu o casa. In orasi se intalnesc atat bogatii cat si pe taranii de

conditie medie, taranii independenti (parechi), taranii saraci cu o casa si o gradina

si sclavii folositi pentru munci domestice sau agricole. Patura de mijloc era

reprezentata de exploatatorii agricoli dintre care proveneau conducatorii satelor sau

soldatii.

Cresterea marii proprietati si disparitia micii proprietati duce la revolte

(Vasile II- Bardas Focas si Bardas Skleros) si la interzicerea sub Roman Lecapenul

(922) celor bogati sa cumpere pamantul celor saraci si dadea castig de cauza

saracului atunci cand incerca sa cumpere un teren iar bogatii puteau cumpara un lot

decat in cazul in care posedau dj teren in acel sat. Desi aceste masuri nu au avut

rezultatul scontat din cauza iernii grele si a secetei, Roman reconfirma novela

(934) dar nu s-a putut aplica deoarece functionarii erau si proprietari de pamant, in

schimb, taranii, s-au adaptat situatiei devenind erbii acestora. Vasile II intr-o

novela (966) pe seniori sa plateasca impozitele celor saraci in conditiile in care

acestia nu puteau.

Exploatarea solului, indiferent de perioada in care ne aflam, celula de baza o

reprezenta familia mica si mijlocie; taranul cultiva pamantul pentru necesitatile

sale (reinnoirea septelului, procurarea uneltelor, hrana, plata impozitului).

Cei puternici erau incadrati de textele sec. X in trei clase: (1)bogati,

(2)functionari civili si militari,(3) strategii si episcopii sau egumenii. Functionarii

nu erau de la bun inceput, neaparat bogati, dar prin utilizarea puterii pe care o

detineau, dobandeau un statut care le permitea mai tarziu sa se incadreze vechii

aristocratii pe care o si ajuta. Acest fenomen de revenire la marea proprietate nu a


29/42

produs o schimbare sociala considerabila dar a dus la dezertificare, fenomen care a

cuprins sate intregi si care a fost amplificat la frontiere de situatia politica.

Din punct de vedere al civilizatiei, epoca aceasta a fost una din cele mai

reprezentative; Leon VI a publicat culegerea Basilicalelor sau legilor imperiale

(sinteza a operei lui Justinian) , Cartea prefectului. Desi nu se mai ridica

monumente ca Sf. Sofia, in provincie avem nenumarate monumente care atesta

fenomenul renasterii motiv pentru care aceasta perioada mai poarta numele de al

doilea secol de aur al artei bizantine. Fotie a fost unul din principalii protaonisti ai

renasterii bizantine, unul din teologii eminenti ai Bisericii si unul dintre cei mai

influenti umanisti vizantini. Opera sa este vasta: Amfilohia, Mistagogia, Scoliile la

Scara Sf. Ioan Sinaitul, Cuvant despre purcedera Sf. Duh, Cateheze si Cuvantari,

Biblioteca sau Myrobiblion. Mai amintim Lexicul lui Suidas, Vietile Sfintilor de

Simeon Metafrastul, Istoria lui Leon Diaconul si poeziile lui Ioan Geometrul. Un

personaj important a fost si Ctin IX Monomahul deoarece numele sau e legat decrearea facultatii de Filosofie condusa de Psellos si a celei de drept conduse de

Ioan Xifilinos. De asemenea, Biserica intr-un acord tacit cu Statul ajunge la

concluzia ca adevarul fusese frmulat odata pentru totdeauna de Sfintii Parinti in

cadrul Sinoadelor Ecumenice iar raspunsul noilor probleme trebuia cautat in

scrierile acestora. Principalul obiectiv era demonstrarea faptului ca totul a fost

scris dj. Inceputurile acestui curent le putem plasa odata cu renasterea culturala

din a doua jumatate a sec X, centrul fiind Universitatea din Copol de unde a si iesit

parintele teologiei bizantine, patr. Fotie (858-867;877-886) care a atras intre alti

savanti si teologi pe Chiril, fratele lui Metodiu.

Monahismul s-a dovedit in perioada iconoclasta si o clasa ce se simtea

responsabila pentru continutul de credinta si pentru soarta Bisericii. Opozitia fata

de toate necestitatile acestei lumi au dat nastere in Bizant unei teologii ce poate fi

numita monahala care a reprezentat un curent creator in gandirea bizantina. In

general, monahii i-au invatat pe bizantini cum sa se roage; isihastii si chinovitii au

creat o traditie de rugaciune in care tinta era una comuna: transfigurarea omului

prin comuniunea cu umanitatea indumnezeita a lui Hristos in Duhul Sfant.

Chinoviticii au pus accentul pe natura liturgica/sacramentala a coumiunii in timp

ce isihastii invatau ca trairea in Hristos trebuia atinsa printr-un efort personal.

Reprezentantul misticii personaliste este Sf. Simeon Noul Teolog (949-1022) carene-a lasat imne, scrisori, tratate ascetice si teologice. Este o teologie monastica,

consacrata comuniunii cu lumina dumnezeiasca.

Dobrogea sub Ioan Tzimiskes.


30/42

Dobrogea a fost transformata in vremea lui in thema sub numele de Istros sau

Paradunavon. Aceasta ar fi facut parte din thema mai veche intemeiata de

Constantin IV in 681-5 mentionata de Ctin VII cu numele de Tracia (Bulgaria,

Hemus, Istros). Thema Istros avea drept capitala cetatea Durostorum (Silistra)

unde isi avea si sediul, strategul. Primul ar fi fost Leon. Pentru a intari aceste

afirmatii exista portulanele italiene care mentionau porturile de la Dunare,

descoperirea sigiliilor comerciale in Pcuiul lui Soare si descoperirea unor vestigii

din aceasta epoca. In ceea ce priveste organizarea bisericeasca, existenta unor

biserici la Dinoge ia (unde a fost gasit si un engolpion), Noviodunum si Troesmis

atesta existenta unor episcopi. Folosirea limbii grecesti este atestata de prezenta

unui episcop are va fi transferat la Abidos, de asemenea s-a descoperit un ulcior la

Capidava ce poarta litere grecesti. De asemenea exista o Notitia episcopatul din sec

XI care mentioneaza cetatea Durostorum ca mitropolie cu 5 episcopii sufragane.

Bizantinii se considerau investiti cu un drept special in conducerea altor

oameni. Uneori se intampla ca unii imparati ca si Ctin VII Porfirog. sa afirme o

anumitpuritate a rasei grecesti. Cand rusii atacau pe bizantini, acestia s-au opus

prin experienta si tehnica lor de lupta. Starinilor care atacau imperiul , bizantul le

opunea constiinta misiunii lor de aparatori ai crestinatatii. Acest sentiment le-a dat

curajul superioritatii prin care au reusti sa infranga in multe situatii pe barbari.

Putem vorbi despre unpatriotism bizantin; termenul de patriot (filopatris) este

intrebuintat de Psellos, indignat ca aurul bizantin imbogatea diferite popoare

straine in urma tratatelor de pace. Cand bizantinii erau nevoiti sa faca fata unui atac

strain, il considerau o simpla revolta a unor oameni simpli impotriva autoritatii. In

fata altor popoare, bizantinii faceau uneori proba unui naiv spirit de complexitate,

erau ei (la fel ca si chinezii) si era lumeabarbarilor. Pentru Psellos, rusii erau un

trib de barbari, plini in permanenta de furii impotriva imperiului, imaginand tot

felul de strategii pentru a declansa un razboi. Era firesc ca bizantinii sa se identifice

cu grecii razboaielor medice sau poporului lui Israel care combatea pe dusmani.

Religia acesto barbari era de asemena un fel de magie perversa, iar unul din

scopurile Bizantului era de a-i civilza prin convertire. Intre sec IX-X misiunile

bizantine au obtinut o serie de succese .

Intre acestea se remarca masa slava castigata in a doua jumatate a se IX.Chiril si Metodiu au avut o mare importanta in acest proces. Slavii apar in imperiu

de timpuriu iar spre finele sec VI Bizantul reuseste sa ii respinga, dar in 580 ~1000

dinte ei invadeaza Grecia. Dupa sec VII se vor instala in vechile provincii romane

Iliricul, Moesia, Tracia si Macedonia. Treptat insa intra sub influenta Bizantului

incat pana in sec IX intra in contact cu religia crestina si ajung sa detina functii in

armata bizantina. La inceput convertirile au fost sporadice; Botezul avea o


31/42

importanta aparte, iar urmarile erau durabile. Odata cu principele, intregul popor

accepta noua religie si prin convertire, poporul primea recunoasterea

internationala.

In sec VII, bulgarii isi afirma autoritatea asupra provincilor ocupate de slavi

si se angajeaza intr-o lupta impotriva imperiului. Acest stat bulgaro-slav se va

stabili aproape de portile capitalei si va purta in sec VIII razboi cu Bizantul.

Chiril si Metodiu ar fi fost de origine slava, grecii ii considera de origine

elena iar conform unei teorii de sec XIX ar fi fost romni din coloniile lui Traian.

Au primit o educatie alesa si au cunoscut viata, moravurile si limba slavilor. Chiril

(Constantin) a fost insarcinat cu importante misiuni la arabi si cazarii de la Nipru si

s Rusiei; tot el a alcatuit primul alfabel pentru slavi si a tradus in dialectul slavilor

din Macedonia, Evangheliile si textele liturgice. Intre 862-3, Rastislav (846-870),

principe de Moravia, s-a adresat bizantinilor pentru trimiterea unor preoti. Nu era

vorba de convertirea acestui spatiu, care era dj deschis crestinismului, ci de

preoti care sa invete credinta in limba slava si sa intareasca poporul in noua religiepentru stabilirea unei biserici autonome. Misiunea in Moravia a fost plasata sub

conducerea lui Chiril caruia i s-a alaturat fratele sau, Metodie care ajung acolo in

863, opera lor bucurandu-se de mare succes. Din cauza lipsei de misionari si

episcopi, cei doi frati au ajuns pana in zona L. Balaton unde printul Panoniei,

Kocelji a mainfestat un interes deosebit pt activitatea lor. Au fost de asemenea

primiti cu onoruri de papa Adrian II (867-872) care le-a sustinut demersul de

introducere a limbii slave. Chirl moare la Roma in 869 iar Metodie este numit de

papa, episcop de Sirmium, dar din cauza faptului ca dioceza sa intra si in Moravia,

se afla in conflict cu arhiep. de Slazburg care in 870 il aresteaza pe Metodie dar

dupa 3 ani, papa Ioan III il elibereaza (872-883). Metodie moare in 885 iar

succesorul sau, Gorazd este alungat din Moravia.

In Bulgaria, sub presiune bizantina si convingere politica, Boris (852-889) accepta convertirea in 864. El transfera in constiinta slavlilor, teocratia pe

care a experimentat-o Bizantul dupa Ctin. Boris e botezat in 866 in Copol si ia

numele de Mihail, dupa imparat. Prin acest botez insa nu reuseste sa implineasca

dorinta de autonomie bisericeasca si chiar se punea problema de absorbtia statului

sau in cel Bizantin. Boris s-a adresat si Romei dar nu a primit nimic. Conflictul

manifestat si intre Fotie si Nicolae I se incheie in 870 cand sinodul convocat de

Vasile I si p. Ignatie decide in favoarea bizantului. Chiar daca nu reusesc sa obtinaautocefalia, primesc o oarecare autonomie, patr. bulgar ocupand un loc important

in ierarhia bizantina. Ucenicii lui Metodiu sunt primiti cu onoruri in Bulgaria

deoarece Boris intelege importanta unui cult in limba slava pentru realizarea unui

imperiu cu o biserica autonoma. Boris se va retrage in manastire in 888 si va lasa

la conducere pe fiul sau, Simeon (892-927) sub care Bulgaria cunoaste apogeul. El

a fost fascinat de fastul bizantin si a incercat sa il recreeze in palatul din Preslav.


32/42

Chiar daca nu a cucerit Copolul, a primit titlul de imparat dupa ce se adreseaza

Romei si de patriarh, pentru arhiepiscopul sau, dar, evident, Bulgaria nu se va

supune sub nici o forma, Romei. Sunt construite biblioteci si scoli, sunt tradusi

Parintii Bisericii, istoricii si imnografii. Dupa moartea lui Simeon incepe declinul

primului tarat bulgar; partea orientala a Bulgariei este cucerita, patr. Damian este

depus iar episcopiile sunt trecute sub Copol. Partea vestica (cu centrul in Ohrida)

ramane independenta pana in 1018 iar biserica, autocefala. Vasile II il va infrange

pe Samuel si Bulgaria isi va pierde independenta. Statul va renaste in sec XII,

odata cu decaderea Bi

Istoria Si Spiritualitatea Bizantului -Curs (1)

Documents

Transcript of Istoria Si Spiritualitatea Bizantului -Curs (1)