Liceul Penticostal Logos

Scoala Postliceala. Profil sanitar

ISTORIA NURSINGULUI

ELEV Dragomirescu Laura

Anul I A

Timisoara 2011

Practicata din perioada preistorica arta de a îngriji are un caracter universal, putand fi acceptata

ca o lege naturala. Recunoasterea ca profesie, „utila si unica”, se produce in a doua jumatate a secolului

XX. De-a lungul timpului „arta de a ingriji”, a fost influentata de specificitatile culturale, etnice,

credinta, diferitelor grupuri etnice.

Renasterea

O perioada in care arta de a ingriji incepe sa se impuna ca o practica diferita fata de arta de a

vindeca, in paralel cu progresul stiintei, tehnicii si daramarea barierelor mistico-religioase, la care au

contribuit numerosi invatati.

Andre Vesale (1514-1564) in cele 7 parti ale tratatului sau de anatomie, „De Humani Corporis

Fabrica” (Alcatuirea corpului uman), expune o conceptie noua, bazata pe observatii directe, cercetare si

gandire rationala.

Adevarurile enuntate de Vasale sunt:

maxilarul inferior este mic

femurul si humerusul sunt oase drepte nu curbate

vena azigos se varsa in vena cava superioara nu in cea inferioara

osul stern este constituit din 3 parti si nu din 7

uterul este format dintr-o singura cavitate

ovarul contine corpul galben

descrie corect anatomia inimii si traiectul venelor

sustine posibilitatea afoniei dupa sectionarea nervului recurent al colapsului pulmonar secundar, dupa

deschiderea toracelui

atrage atentia asupra posibilitatilor de stimulare directa a miocardului in timpul opririi inimii si a

supravietuirii bolnvului dupa splenectomie

Miguel Seret (1509-1553) bazandu-se pe studii anatomice reale reuseste sa dea o descriere

exacta a micii circulatii.

1

Paracelasus (1493-1541), fiu al unui medic elvetian, este considerat un inovator al gandirii

biomedicale. Folosind metoda experimentala a incercat sa fundamenteze urmatorul concept biomedical:

„procesele care se petrec in corpul uman sunt chimice, iar chimia este sortita sa joace un rol imens in

medicina”.

Girolamo Francastoro (1483-1553) in lucrarea sa „De contagione contagionis morbis et

eorum curratione” (Despre contagiune boli contagioase si tratamentul lor) descrie caile de transmitere

a bolilor infectioase, realizand totodata o clasificare a lor. Sustinand ca infectia este produsa de particule

mici invizibile poate fi considerat ca pionierul epidemiologiei. A fost primul care a diferentiat ciuma de

tifosul exantematic.

Ambroise Pare (1509-1590) va introduce in tratamentul plagilor un antiseptic format din

galbenus de ou, solutie alcoolizata si terebentina, acoperite de fese din bumbac. A imaginat tot felul de

proteze mecanice pentru ranitii suferinzi de amputari.

William Harvey (1578-1657), cu studii de medicina la Cambridge si Padova, publica lucrarea

„Excitatio anatomica de motu cordis et sanguinis in animalibus” (Cercetarea anatomica asupra miscarii

inimii si sangelui la animale). Socotita ca apogeu al descoperirilor Renasterii, descrierea circulatiei

sanguine reprezinta o lovitura definitiva data medicinii dogamatice traditionale. El este cel care va pune

bazele embriologiei prin dezvoltarea epigenezei: „Omne vivum ex ovo” (tot ceea ce este viu provine

din ou).

Printre pionierii politicilor de sanatate comunitare este si William Perry, care a emis ideea ca

doar controland bolile transmisibile s-ar putea ameliora mortalitatea materno-infantila.

Spitalele vremii devin locuri unde pe langa ingrijirea bolnavilor se studia si se invata arta medicala. Arta

de a ingriji incepe sa se diferentieze fata de arta de a vindeca.

Saint Francisc De Sales (1567-1662) infiinteaza o asociatie voluntara a „vizitatorilor prieteni”,

care mergeau la domiciliul persoanelor bolnave acordand ingriiri. Asociatia a reprezentat o forma

timpurie de „ingrijiri tip nursing” la domiciliu.

Saint Vincent de Paul (1581-1660) este considerat un alt precursor al dezvoltarii ingrijirilor de

sanatate si al ajutorului social. In 1617 organizeaza la Paris „Confreria caritatii”, organizatie formata din

tinere credincioase laice, ce se consacra ingrijirilor la domiciliu.

Camille de Lelis, militar de cariera, se converteste la catolicism si se dedica ingrijirii bolnavilor,

in special a celor atinsi de ciuma. Dupa canonizare a fost ales ca patron al infirmierelor.

Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor si a celor saraci, va institutionaliza functia de ajutor

social si de ingrijire, creand premisele aparitiei functiei de ingrijitor de sanatate.

2

Secolul XIX

Un secol in care oamenii de stiinta continua sa aduca remarcabile contributii in diferite domenii

de activitate, inclusiv in medicina.

Georges Cuvier (1769-1832) intemeietorul anatomiei comparate si paleontologiei, Robert

Brown (1873-1913) descrie existenta nucleului in celulele animale si vegetale, Mathias Schleiden

(1804-1881) si Theodor Schwann (1810-1882) elaboreaza „teoria celulara” ca baza de organizare a

structurilor animale si vegetale. Chimistul Louis Pateur (1822-1895) a reusit cateva descoperiri

esentiale in microbiologie (teoria microbiana a bolilor infectioase), chimie (fermentatii, cristalografia) si

imunologie, realizand vaccinuri impotriva holerei aviare, antraxului si turbarii. Robert Koch (1843-

1905) a daruit medicinei importante descoperiri in domeniul mediilor de cultura a bacteriilor, etiologia

antraxului, tuberculozei si holerei. Romanul Victor Babes (1854-1926) impreuna cu patologul Victor A.

Cornil (1837-1908) publica prima carte de bacteriologie din lume. Tot el a fost descoperitorul

fenomenului imunitatii pasive, perfectionand tratamentul antirabic prin asocierea vaccinului cu serul

antirabic. In aceeasi perioada I.I. Mecinikov (1845-1916) si Paul Ehrlich (1854-1915) au descris

principalele mecanisme de aparare a organismului in caz de infactie, punand bazele imunologiei.

Dezvoltarea stiintelor va duce la aparitia unor mari clinicieni precum Rene T. Laennec (1781-1826)

care introduce metoda aculatatiei in examinarea clinica. El a fost si cel care a inventat si a construit

primele stetoscoape auriculare. Chirurgia va fi puternic influentata de 3 mari descoperiri: anestezia

atribuita lui W.T. Morton (1819-1868), sistemul antiseptic introdus de Joseph Lister (1827-1912) si

asepsia pasteuriana in 1893.

Secolul XIX reprezinta o epoca importanta in formarea cadrelor sanitare si popularizarea

cunostintelor medicale inclusiv pe teritoriul Romaniei de azi. In 1811 se infiinteaza la Bucuresti,

Spitalul Filantropia, in 1838 este inaugurat Spitalul Brancovenesc iar sub conducerea lui Iosif Sporer

(1780-1850) se va infiinta o scoala de moase. El va redacta pentru elevele sale manualul „Mestesugul

mosirii pentru invatatura moaselor la Institutul maternitatii din Bucuresti”. Printre promotorii organizarii

sanitare moderne se numara si medicii Carol Davila (1828-1884) si Nicolae Kretzulescu (1812-1900)

initiatorul Scolii de mica chirurgie de la Spitalul Coltea.

In America prima asociatie de voluntari pentru sanatate, „Societatea doamnelor milostive” se

constituie in prima jumatate a secolului al XIX-lea in New York si isi propunea intr-ajutorarea

bolnavilor si saracilor.

3

In 1877, Comitetul de femei al Misiunii din New York o angajeaza pe Francesca Root, absolventa

primei clase de nursing Bellevue, pentru a acorda bolnavilor saraci, ingrijiri de sanatate si asistenta

religioasa. In 1866 in Philadelphia ia nastere „Asociatia Nurselor Vizitatoare” ce presta ingrijiri la

domiciliul bolnavilor.

In jurul anilor 1840 apar primele departamente locale de sanatate iar in 1878 se infiinteaza

Serviciul Spitalelor de Marina, o institutie care sa ofere ingrijiri marinarilor bolnavi si infirmi, reusind

in timp sa devina un model pentru organizarea serviciilor de sanatate publica in S.U.A.

Lillian Wald si Mary Brewster, ambele nurse instruite, au reusit in 1893, organizarea unui

serviciu pentru vizitarea la domiciliu a bolnavilor saraci. Lillian Wald considerata prima nursa pentru

sanatate din SUA, implicandu-se activ in folosirea metodelor epidemiologice in campaniile de politica

sociala pentru promovarea sanatatii, a condus la infiintarea companiilor de asigurari, care sa plateasca

serviciile de nursing si impreuna cu Lee Fraskel a initializat primul program de nursing comunitar

pentru muncitori, la Compania de Asigurare Metropolitana. Serviciul de nursing infiintat de Lillian Wald

a avut o contributie importanta in organizarea nursingului comunitar, prin ingrijirile acordate la

domiciliu platibile in rate, stabilirea unui sistem de salarizare pentru nurse, folosirea anunturilor

publicitare in recrutarea de noi nurse, scaderea indicatorilor de morbiditate si mortalitate.

In 1862, omul de afaceri Henry Durant publica cartea „O amintire de la Solferino”, cu aceasta ocazie

propunand infiintarea in fiecare tara a unor societati de ajutorare a militarilor raniti in confrutarile

armate. La 17 februarie 1863 la Geneva, impreuna cu bancherul Gustave Moynier, generalul G.H.

Dufour, medicii Louis Appia si Theodore Maunoir formeaza un comitet cu scopul de a pregati o

Conferinta internationala, in vederea discutarii unor aspecte legate de sprijinirea serviciilor sanitare si la

acordarea de ajutor tuturor militarilor raniti. In luna octombrie 1863 reusesc organizarea acestei

conferinte, ocazie cu care „Comitetul celor 5” se transforma in Comitetul International al Crucii

Rosii, avand ca deviza: „pregatirea in timp de pace, pentru a fi de ajutor in timp de razboi”. La 8 august

1864 reusesc sa convoace, cu ajutorul guvernului elvetian, o Conferinta diplomatica, la care au luat parte

11 tari europene si SUA. Textul pregatit de Comitetul International, cunoscut sub numele de „Conventia

pentru ameliorarea soartei militarilor raniti din armatele in campanie”, marcheaza o data importanta in

istoria umanitatii. Conventia stipula: „Ambulantele, spitalele militare, personalul sanitar vor fi

recunoscute ca neutre si ca atare vor fi protejate si respectate de catre beligeranti. Militarii raniti sau

bolnavi vor fi luati in ingrijire de catre natiunea carei îi apartin.” Totodat s-a adoptat si semnul

distinctiv, o cruce rosie pe fond alb, reprezentand culorile inversate ale steagului federatiei elvetiene, ca

un omagiu adus neutralitatii Elvetiei.

In timpul razbiolui ruso-turc din anul 1876, guvernul turc va inlocui cruce cu o semiluna rosie,

fiind apoi urmata de majoritatea tarilor musulmane. In urmatorul deceniu 22 de state vor adera la aceasta

conventie, fiecare dintre ele infiintandu-si Societati Nationale de Cruce Rosie.

4

In aprilie 1919, cu prilejul Conferintei medicale internationale de la Cannes se va adopta propunerea ca

activitatea Crucii Rosii sa se desfasoare inclusiv pe timp de pace. Astfel la initiativa lui H.P. Davison,

va lua nastere la Paris in data de 5 mai 1919, Liga Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, ca

federatie a Societatilor Nationale, avand ca deviza: „Per Humanitatem ad Pacem” (Prin umanitate spre

pace).

Secolul XX

Secolul XX aduce cu sine accelerarea dezvoltarii fara precedent, in toate sectoarele de activitate,

inclusiv in medicina si arta ingrijirilor de sanatate.

La o luna de zile dupa ce W.C. Roentgen (1845-1923) descopera razele X, Henry Bequerel (1852-

1908) pune in evidenta fenomenul radioactivitatii naturale. Marie Curie (1864-1934) impreuna cu sotul

ei Pierre Curie (1859-1906), studiind fenomenul radioactivitatii, vor descoperi radiumul. Atat

radiologia cat si izotopii radioactivi, reprezinta progrese fara precedent, care vor revolutiona metodele de

diagnostic si tratament, ducand la dezvoltarea unor noi ramuri medicale precum ftiziologia,

traumatologia, urologia, angiocardiografia, radioterapia, etc. Legea segregarii genetice, postulata de

botanistul W.J. Johannsen (1857-1917), va revolutiona biologia celulara iar postularea transmiterii

ereditatii la nivelul celular, de catre T.H. Morgan (1866-1945) si echipa sa, genetica moleculara va

evolua considerabil. Descrierea in anul 1900 a grupelor sanguine si a factorului Rhesus (Rh) de catre K.

Landsteiner si a reactiei de fixare a complementului de catre Jules Bordet (1870-1960) si P.O.

Gengnon (1875-1957), vor duce la dezvoltarea unor sectoare medicale precum imunologia,

hematologia, genetica, antropologia, medicina judiciara.

Dezvoltarea unor noi ramuri ale biologiei precum imunochimia, imunogenetica, imunopatologia,

vor atrage dupa sine una dintre cele mai spectaculoase realizari ale secolului XX: transplantul de organe.

Profesorul Cristian Barnard reuseste in 1967 efectuarea primelor grefe cardiace, ulterior chirurgia

transplantului extinzandu-se si la alte organe interne ca rinichi, ficat, grefe intestinale, si de membre, etc.

Descoperirea culturilor de tesuturi pusa la punct de Alexiss Carel (1873-1955) va deschide

calea cercetarii in inframicrobiologie. Datorita tehnicilor culturilor de celule, s-a reusit obtinerea

vaccinului antipoliomielitic. Dupa descoperirea sulfamidelor in anul 1938 de catre Gerhard Domagk

(1895-1964), in 1944 o echpa a Universitatii Oxford, condusa de Sir Alexander Fleming (1881-1955),

va reusi sa izoleze si sa stabilizeze primul antibiotic operant, penicilina, ce va atrage dupa sine sinteza

unui numar important de alte antibiotice, revolutionand terapia bolilor infectioase.

In paralel cu importantele descoperiri din domeniul medicinei in secolul XX vor incepe sa se

dezvolte in toate tarile europene scoli pentru formarea asistentelor medicale. Fondatorii acestor scoli

alaturi de puterea publica, vor cauta sa-si finalizeze initiativele de formare a cadrelor medicale si

recunoasterea profesiei de asistent medical.

5

Dupa Primul Razboi Mondial tarile beligerante se vor confrunta cu multe si complexe probleme

de sanatate a populatiei lor. Desi timide si sporadice la inceput, semnalele trimise de catre lumea

medicala guvernelor cu privire la starea precara de sanatate a populatiei din majoritatea tarilor europene,

incep sa sensibilizeze opinia publica. Vor lua nastere asociatii nationale de lupta impotriva diferitelor

maladii, ce aveau nevoie de profesionisti, capabili sa dezvolte strategii si sa intervina prompt in teren. Se

va face apel la sistentele medicale, ale caror cunostinte profesionale vor cauta sa fie completate cu noi

discipline precum fiziopatologia, epidemiologia, educatia sanitara, etc. In acest context campul de

activitate al asistentelor medicale incepe sa se largeasca si in afara mediului spitalicesc, dand nastere la

profesia de asistenta medicala. Necesitatea existentei unei astfel de specialitati va determina scolile sa-si

diversifice oferta, formand si acest gen de profesionisti.

Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial s-au produs schimbari majore in educatia de nursing, fiiind

infiintate si extinse programele de nursing practic.

Virginia Henderson (1897-1996) descrisa ca fiind prima doamna a nursingului, scripter,

cercetator avid, vizionar, este considerata de multi cea mai importanta figura a nursingului secolului XX.

A descris rolul asistentei medicale ca fiind substitutiv (inlocuind persoana), suplimentar (ajutand

individul), si complementar (lucrand cu individul). Toate acestea cu scopul de a ajuta individul/pacientul

sa se descurce, pe cat posibil singur.

Incepand din 1960 Virginia Henderson a dat nursingului o varietate de definitii in cadrul carora

functia principala o are asistenta. Una dintre acestea, clasica, este: “ asistenta face pentru altii, ceea ce ar

face acestia, daca ar avea puterea, dorinta si cunostiintele necesare”; asistenta trebuie sa-l faca pe pacient

sa devina independent de ea cat de repede posibil.

In ultimele decenii nursingul va evolua ca o profesie stiintifica, caracterizandu-se prin sporirea

cercetarilor in randul profesionistilor si alcatuirea unei baze conceptuale de practici.

6