Istoria cauciucului – de unde şi de ce?

Pentru mulţi dintre noi cauciucul a devenit un material banal, iar alţii poate nu-şi pot

imagina viaţa fără acesta, fiindu-le extrem de util în diverse activităţi zilnice. De la un simplu

elastic de prins borcane până la arhicunoscutele anvelope, fără de care deplasarea vehiculelor

noastre nu ar fi posibilă, cauciucul s-a afirmat pe piaţa mondială contribuind consistent la

dezvoltarea întregii omeniri.

Astăzi, din cauciuc se produc garnituri profilate, garnituri canelate, burdufuri, manşoane,

garnituri electroizolante şi multe alte tipuri de elemente şi articole din cauciuc care se fabrică

prin procesul de profilare (extrudare) sau de vulcanizare în matriţă.

Nu ştim câţi dintre noi poate şi-au pus întrebarea: de unde vine cauciucul? Sau cum oare se

produce acesta?

Nimic mai simplu, ar putea spune cunoscătorii, însă pentru necunoscători trebuie precizat

faptul că acest material absolut vital, cauciucul, este utilizat încă din cele mai vechi timpuri.

Bineînţeles, la început a fost cauciucul natural, care a început să fie utilizat în diferite domenii

de activitate ca urmare a proprietăţilor sale de elasticitate şi în acelaşi timp de rezistenţă.

Cauciucul natural se obţine prin extragerea unei substanţe lichide şi albicioase, numite

latex, din arborii tropicali de genul Heva Brasiliensis (arborele de cauciuc), Ficus Elastica sau

din sucul unor plante care cresc în zona temperată, cum sunt: tau–sacâzul, coc–sacâzul şi cram–

sacâzul, în care latexul este depus în rădăcini.

Ca prim moment menţionat, al utilizării cauciucului, se cunoaşte anul 1500 când

aborigenii au observat ca pot face mingi săritoare din sucul coagulat extras din anumiţi arbori şi

plante. Ei numeau acest material "cauciuc", ceea ce în limba lor înseamnă "copacul care

plânge" (cau - copac şi uciu - curge, plange). În aceeaşi perioadă, Cristofor Columb, în

călătoria lui spre America, a văzut minunatele mingi de cauciuc şi le-a adus în Europa.

Mai târziu, în 1770, un chimist englez pe nume Joseph Priestley , îi dă cauciucului una

din primele sale întrebuinţări: guma de şters. El a observat că putea şterge urmele de creion cu

acest material.

Un moment important în istoria evoluţiei cauciucului a fost în jurul anilor 1835, când

un tânăr pe nume Charles Goodyear a acordat un interes deosebit cauciucului, iar rezultatele nu

au întârziat să apară. El a descoperit procedeul de vulcanizare, ce constă în tratarea cauciucului

cu sulf. Prin vulcanizare se îmbunătăţesc proprietăţile cauciucului: i se măreşte elasticitatea,

devine mai rezistent la agenţii mecanici, la frecare, la agenţii chimici şi la apă, nu lasă gazele să

treacă prin el şi dobândeşte calităţi de bun izolator electric.

Începutul secolului XX aduce noutăţi şi schimbări deoarece în anul 1909 i se acordă lui

Fritz Hofmann patentul pentru obţinerea cauciucului sintetic. Acest cauciuc este un compus

cu proprietăţi asemănătoare celor ale cauciucului natural, însă se obţin cauciucuri superioare, cu

utilizări speciale în anumite domenii industriale şi civile.

Industria fabricării cauciucurilor auto se bazează, pe resursele petroliere, principalul

material folosit pentru fabricarea cauciucurilor, izoprenul, fiind produs în mod tradiţional din

petrol. De reţinut că pentru fabricarea unei singure anvelope sunt necesari circa 26 litri de

petrol.

În anul 1928 S. Lebedev propune metoda de producere a cauciucului sintetic

butadienic din alcool, având calităţi bune de izolator, rezistenţă bună la apă şi o remarcabilă

comportare la abraziune.

Cauciucul butadien-acrilonitrilic se obţine prin copolimerizarea în emulsie a

butadienei cu acrilonitrilul. Deoarece se caracterizează printr-o foarte mare rezistenţă la uleiuri,

grăsimi, produse petroliere şi solvenţi organici alifatici, se utilizează la fabricarea garniturilor din

cauciuc (garnituri de etanşare, furtunuri, tuburi, membrane, etc.) rezistente la aceste medii.

În 1942 în SUA se reuşeşte producerea cauciucului siliconic, iar în 1948 a cauciucului

fluorurat. Cauciucul siliconic se foloseşte la fabricarea garniturilor din cauciuc precum:

manşoane, garnituri profilate, garnituri electroizolante, etc. cu utilizări în protecţia cablurilor şi a

izolatorilor electrici, în industria alimentară şi farmaceutică, în industia constructoare de maşini,

auto, etc.

Vulcanizarea cauciucului sintetic se face şi ea identic cu cea a cauciucului natural, ceea ce îl face

un produs la fel de utilizat şi căutat precum este cauciucul natural.

Obţinerea cauciucurilor sintetice a creat posibilitatea nelimitată de a se mări capacităţile de

producţie şi a dus la obţinerea unor sortimente de cauciucuri superioare celor naturale, cu

utilizări speciale în anumite domenii.

Putem afirma că industria cauciucului este şi va fi în curs de dezvoltare continuă. De

pildă, noile tendinţe de obţinere a cauciucului sunt cele de utilizare a plantelor, mai exact,

printr-un proces de fermentare a unor zaharuri extrase din plante, care se face cu ajutorul

unor tulpini de bacterii modificate genetic, capabile să transforme carbohidraţii complecşi

într-un produs numit BioIsoprene™. Aşadar, o parte a angajaţilor unei fabrici de cauciuc ar

putea fi "echipele" de bacterii modificate genetic.

Noul produs din cauciuc, obţinut pe cale naturală, va avea numeroase aplicaţii în

diferite ramuri ale industriei, putând înlocui cu succes cauciucul sintetic obţinut din petrol.

Bibliografie

http://www.garnituri-cauciuc.ro/istoria-cauciucului.php

ISTORIA CAUCIUCULUI – DE UNDE ŞI

DE CE?

referat la Chimie

elev IONICĂ OANA ALEXANDRA

clasa a IX-a B