1.Istoria arhitecturii, ca disciplină ştiinţifică, treptele cunoaşterii, obiectul de studiu, însemnătatea ei în

formarea profesională a arhitectului.

Arhitectura a fost descoperita si formulata de catre grecii antici. . Vitruviu, arhitect roman a formulat

definiţia arhitecturii : unitatea utilităţii, trăiniciei şi plasticităţii, aceasta defenitie a fost numita Triada

lui Vitruviu.

Istoria arhitecturii este o ştiinţă de sinteză, care urmăreşte detectarea factologică şi explicarea fenomenului, a

evoluţiei arhitecturii în timp, condiţionată de acţiunea externă a mediului natural şi social, cât şi dezvoltarea

legităţilor sale interne de dezvoltare . .

Pentru un arhitect istoria arhitecturii ca disciplină de studii îndeplineşte o importantă funcţie formativă.

Reconstituind tabloul dinamic al evoluţiei arhitecturii de-a lungul veacurilor, istoria arhitecturii scoate

permanent în evidenţă relaţiile: arhitectură-mediul natural şi arhitectura – societate umană. Urmărind

dialectica acestor relaţiilor dintre componentele fundamentale ale arhitectură – funcţiune, structură şi plastică -

la rândul lor afectate de condiţiile mediului natural şi social, istoria arhitecturii pune în evidenţă procesul de

creaţiei arhitecturală. Prin aceasta ea devine un instrument de creaţie, contribuind la caracterul obiectiv-

ştiinţific al procesului de creaţie în arhitectură.

În procesul dezvoltării arhitecturii, orice treaptă evolutivă a sa reprezintă o soluţionare a unui raport dintre

vechi şi nou, sau între tradiţie şi inovaţie. istoria arhitecturii cultivă, pe de o parte, interesul şi respectul faţă

de tradiţie şi învăţămintele sale, pe de altă parte stimulează situarea arhitecturii pe tărâmul contemporaneităţii.

Obiectul de studiu al istoriei arhitecturii sunt monumentele de arhitectură – unicatele şi arhitectura de masă

sau fondul construit. Unicatelor, sunt verigi principale ale evoluţiei, care concentrează caracteristici de bază

ale arhitecturii unei epoci, într-un anumit moment al dezvoltării sale. În istoria arhitecturii se ia în consideraţie

şi arhitectura de masă, cea a locuinţelor, pe care o priveşte ca punct de plecare al oricărei arhitecturi

monumentale. Este evidenţiat rolul progresiv pe care-l joacă arhitectura populară în constituirea arhitecturii

culte, rolul meşterilor populari, făuritori ai bunurilor materiale şi spirituale.

3.Cromlehul din Stounhenge, analiza compoziţiei şi versiunile destinaţiei sale.

Cromleh (Crom+leh=pietre curbe)

Stonehenge. Ansamblul megalitic este rezultatul unei îndelungate evoluţii. Sunt evidente trei etape de

construcţie:

1900-1700.Un şanţ şi un val de pământ, cu diametrul de 115 m, care înconjurau un cerc de

56 gropi. Această construcţie din pământ avea în exterior amplasată vertical o piatră,

numită „piatra de călcâi”.

1700-1600. O dublă incintă din pietre albastre „sarsen”.

1600-1500. Două inele concentrice, unul exterior circular şi unul interior în formă de

potcoavă, cu toate elementele construite din piatră de andezit (quarţ nisipos de provenienţă

vulcanică). Cercul exterior are 30 de m în diametru şi este compus din 30 de monoliţi

verticali, legaţi prin arhitrave (arhi+trava=grindă principală). Potcoava constă din 5

elemente, denumite triliţi (trei lituri =trei pietre), doi verticali care susţin o arhitravă

orizontală. Trilitul central avea înălţimea maximă de 9 m, greutatea elementelor verticale

până la 50 tone. Pe una din pietre erau sculptate o secure şi o spadă, iar sub unul triliţi a

fost găsit un mormânt caracteristic pentru lumea de la sudul Europei, şi anume lumii

egeene.

Ansamblul de la Snonehenge reprezintă cea mai complexă compoziţie dintre toate ansamblurile rituale

megalitice. Cromlehul, datorat ultimei etape, constituie transpunerea în piatră a unei arhitecturi de lemn.

Stnehange reprezinta uda din primile marturii a gindirii spatial si arhitectural .

Ansamblul Stonehenge este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul

Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de gresie (megaliți - menhire), așezate

vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Desupra acestor blocuri de piatră au fost

așezate ca niște praguri (buiandrugi) alte blocuri curbate (în formă de arc de cerc). În interiorul acestui lanț

exterior se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă

de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie mecacee, denumită

Piatra de Altar. Toată construcția este înconjurată de un lanț circular care măsoară 104 m în diametru. În

interior, se ridică un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de "găurile lui

Aubrey" (după numele celui care le-a descoperit John Aubrey). Terasamentul și lanțul sunt intersectate de un

Bulevard, o cale procesională lată de 23 m și lungă de aproape 3 km. Aproape de intrare în Bulevard se află

Piatra Sacrificiului. Pe partea opusă se află Piatra Călcâi.

5.Arhitectura Mesopotamiei, condiţiile naturale, reflectarea utilizării lor în arhitectură.

De a lungul Tigrului si Eufratului, din zona munţilor Armeniei până in golful Persic, se întinde un teritoriu pe

care grecii antici l-au numit Mesopotamia, în traducere“Tara dintre cele 2 fluvii” (arab. Irac). Zona sudica a

Mesopotamiei, este alcătuita dintr-o câmpie aluvionara, în vreme ce in nord se întinde un teritoriu muntos.

Fertilitatea solului, poziţia geografică a fost favorabilă contactelor cu zonele învecinate. Au oferit din cele mai

vechi timpuri posibilităţi de optimă dezvoltare a civilizaţiei umane.

Aproximativ mileniul 3 inaintea erei noastre

Fiertilitatea solului a favorezat aparitia agriculturii . Aici se incruceseaza caile de mescare a popoarelor

migratoare si a schimbului de produsi , asa apare comertul. Poporul Mesopotamian este produsul intre poporul

Sumerian, Babilonian, Akcadiean, si cel Asirian.

Mediul geografic a oferit principalul material de construcţie – lutul, argila care erau utilizate in toate tipurile

de edificii: templul, palatal, incinte de apărare, locuinţe urbane. Au fost folosite si alabastru, piatra, lemnul,

bitul dar intr-o măsura redusa.

6.Tectonica şi decoraţia plastică caracteristică pentru Sumer, materialele, coloritul.

Aspectul plastic al acestui sistem constructiv a fost transpus în construcţiile de argila şi a generat la apariţia

unui procedeu decorative de tratare a suprafeţelor zidurilor.

Ritmul succesiunilor de rezalite va deveni o trăsătură specifică a plasticii arhitecturii mesopotamiene.Un alt

procedeu decorative a rezultat din transpunerea din material durabil a motivelor ornamentale ale rogojinilor.

Un mozaic din mici conuri de alabastru albe şi din calcar roşu şi negru sunt înfipte în argilă. Ele au scopul de a

proteja structura de argilă şi de a distruge monotonia. Se foloseau conuri din ceramică.

Tell – platformă de moloz. Procedeu ciclic al dărâmării şi construcţiei pe acelaşi amplasament al edificiilor

monumentale şi aşezărilor umane, a determinat apariţia unor platforme de moloz denumite – tell. Ele sunt

caracteristice pentru peisajul arheologic al Mesopotamiei.Erau utilizate ca substanţe pentru noi clădiri. Ele vor

genera un nou procedeu constructive şi plastic de a dispune edificiile monumentale pe înalta platforme

artificiale. Tell-ul este originea templului înalt de la care porneşte idea ziqquratului.

8.Noţiunea de tell, arhitecturaii templului înalt din Uruc

Perioada sumeriană începe la sfîrşitul mileniului al IV-lea î.Hr. În partea de sud a interfluviului Tigru –

Eufrat se dezvoltă o strălucitoare civilizaţie a triburilor sumeriene, o populaţie cu rădăcini enigmatice.

Civilizaţia sumeriană este reprezentată de mai multe oraşe-state prospere: Ur, Uruk, Eridu, Lagaş, Umma,

Nipur, Larsa ş.a. Fiecare oraş-stat avea un conducător, numit patesi sau ensi, şi învestit cu atribuţii politice şi

religioase. Sumerienii au creat sistemele de irigare, au inventat scrierea cuneiformă, au pus bazele unei

arhitecturi monumentale folosind în calitate de materie primă cărămida de lut uscată la soare. Aceste realizări

au fost preluate şi de alte popoare din Orient.

Casele

Casele oamenilor bogați erau foarte mari. Aveau două sau trei etaje, cu un acoperiș locuibil. Aveau o curte

spațioasă în jurul casei. În casă existau căteva dormitoare, o cameră de oaspeți, o capelă, o bucătărie, o baie și

un mormânt sub casă. Casele oamenilor simpli erau mult mai simple, cu doar câteva camere.

Palatele

Palatele regilor din Mesopotamia erau clădiri uriașe, frumos decorate. Majoritatea zidurilor aveau

basoreliefuri sculptate în fildeș, descriind marile victorii ale mesopotamienilor. Aveau de asemenea mari

sculpturi la intrări, pentru a-l proteja pe rege de demoni și alte spirite rele. Mobila era de asemenea fabricată în

principal din fildeș, care era ușor de decorat și de cioplit. Palatele conțineau de asemenea mari cantități de

metale, precum bronzul și aurul. Palatele erau și centrele principale ale guvernului.

14.Procedee decorativ-plastice specifice asiriene – ortostaţii şi lamasu/şedu.

Decoraţia plastică consta din reliefuri, piese din ceramică şi imense plăci din piatră bazalt sau alabastru cu

care erau placate părţile inferioare ale pereţilor în scopul protejării lor. Erau acoperite cu reliefuri sculptate.

La intrare erau instalate simetric figurile taurilor înaripaţi cu chip de om „androcefaci” – genii protectoare sau

scene de vânătoare ale regilor.

Reliefurile erau plasate la nivelul ochilor. Partea superioară era placată cu plăci smălţuite în galben, verde şi

negru.

Uşile şi pereţii templelor erau placate cu bronz. erau placate cu bronz.

Vecinii dinspre vest au fost hitiţţii, care aveau o arhitectură formată în piatră. Important este împrumutul a

tipului de casă : bit hilani, alcătuită dintr-o încăpere, flancată de două turnuri la faţada principală. S-a păstrat

descrierea lui Herodot: „confecţionarea a 4 perechi de lei ca baze pentru porticul unui bit-hilani”.

Cultura şi arhitectura au obţinut trăsături specifice. Panteonul zeilor era în frunte cu Assur. Localităţile

importante sunt capitalele: Assur, Ninive, Nimrud (Kallah).

15.Oraşul –reşedinţă Dur Saruchin, structura, componentele, decoratia plastică.

Orasul resedinta Dur- Sarukin - palatal regal al lui Sargon II. A fost un oraş –palat, construit în timp de 5

ani (711-707 î.e.n.). Suprafaţa era de 1.685 pe 1.780 km (=280 ha). Era amplasat cu colturile după punctele

cardinale. In interior se intra prin tobogane si scări cu trepte. Trama stradala era alcătuita din străzi reciproc

perpendiculare. Oraşul era amplasat pe malul râului Tigru. Pentru a fi protejat de revărsările fluviului oraşul a

fost construit pe o platformă înaltă de 18 m, iar palatal - pe una de 32 m. Platformele erau construite din

pământ bătut, străpunse de canale de canalizare si ventilare. Oraşul era înconjurat de un zid de incinta de 23 m

si înalt de 14 m, întărit prim redane sau rezalite. In oraş conduceau 7 porţi după numărul planetelor cunoscute.

Palatal regal al lui Sargon II este cel mai cunoscut monument al arhitecturii asiriene. Se afla pe latura de NV,

orientată spre fluviu. Palatul avea 210 încăperi, care se deschideau spre 30 de curţi interioare. Intrarea spre

complexul palatului era destul de monumentala, simetrica, flancată de 2 turnuri. Insa in compoziţia

planimetrica domina asimetria.

Centrul compoziţional al palatului era prima curte interioara, in jur – 3 grupe de încăperi diferite ca destinaţie.

In axa longitudinala se afla palatul suveranului, partea oficiala era alcătuita din săli de primire cu sala

tronului, curţi interioare, dormitoare. Era partea decorata plastic cel mai luxos: pereţi acoperiţi cu ortostati, cu

relief care redau istoria regilor asirieni cu temele de vânătoare , lupta. La dreapta se aflau încăperi decorate

modest. Era locul de primire a oaspeţilor si a ambasadorilor . In stânga - templele. In spate - gradina cu un

pavilion de vara de tipul bit- hilani . Intre grădini si templu era un ziqqurat cu un tobogan in spirala. Aceste

trei grupuri de încăperi aveau ieşire in curtea mare, iar ele erau legate cu coridoare înguste.

Tehnica de construcţie din Assiria se deosebea de cea din partea centrala si de sud a Mesopotamiei. Tavanele

erau plate pe grinzi de lemn sau cidru, palmier. Sala tronului – pereţi masivi ceea ce presupune o acoperire cu

o bolta cilindrica cu deschidere de 10 m. Uşile - largi de 3 m, cu partea superioara boltita in arc. Ca decor

plastic se folosesc discuri de ceramica smăltuită care contura golurile uşilor. Ferestre nu erau . Partea

interioara a pereţilor era din piatra, iar cea exterioara din - cărămidă. Partea interioara a uşilor aveau figurile

unor spirite protectoare: corp de taur înaripat si cap de om (cca. 28 de figurine ). Caracteristic decoraţiei

asiriene era şi feroneria din aramă.

16. Arhitectura Babiloneană nouă. Oraşul Babilon, structura oraşului, componentele urbane.

Babylon – expresia de dominare a lumii, în traducere: Poarta lui Dumnezeu (Ba-Bel-on). Între anii

612-539 î.e.n. s-a impus dinastia babiloneană asupra Mesopotamiei, formându-se regatul Babilonean, cu

capitala în oraşul Babylon. Graţie poziţiei geografice extrem de avantajoase, Babylonul ajunge la înflorirea

culturală şi arhitecturală, devine un stat puternic, care includea întreaga Mesopotamie şi unele regiuni din

afara ei. În mâinile suveranilor babilonieni s-au concentrat controlul asupra navigaţiei si traficului comercial

de pe ambele râuri. In timpul lui Nabucodono-Ţar al II-lea (605-562 î.e.n.), oraşul a fost refăcut.

Materialele de construcţie devin mai diverse in aceasta zonă.

-Lutul, sub forma ceramicii arse, folosită la pereţi şi fundaţii, la drumurile sacre, taluzurile râului, substrucţiile

grădinilor suspendate.

- Lemnul la tavane, şi miezul unor coloane.

- ceramoplastica sau cărămizile smălţuite în culori cu remarcabile efecte decorative, ca influenţă a arhitecturii

asiriene, se foloseau la decorarea zidurilor, porţilor, drumurile sacre şi la ziqqurate.

Plastica ornamentală era completată cu statui din bronz, tauri sau genii protectoare, după exemplul Assiriei.

Arhitectura oraşului este cunoscută graţie cronicelor istoricului Herodot, care in sec. V a vizitat Babylonul . În

scrierile sale se conţine informaţia, că oraşul era înconjurat de un şanţ adânc, iar pământul scos în timpul

construcţiei şanţului era folosit la fabricarea cărămizilor, care se ardeau şi se legau în construcţii cu asfalt

fierbinte. Aceste ştiri sunt completate de textele şi de cercetările arheologice din ultimii 150 de ani.

9. Complexul de arhitectură şi ziqquratul din Ur.

TEMPLUL ESAGHIL-MARDUC. Se află pe malul râului, ocupa o suprafaţă de 30 ha, divizat în două de

drumul lui Adad. Partea de nord era alcătuită din trei curţi:

1) alungită E-V,

2) de vest, îngustă de-a lungul Eufratului, şi

3) principală care ocupa restul.

În colţul de S-V al curţii principale se afla turnul templului Marduc (Esaghil), numit ZIQQURATUL sau E-

temen-An-Ki (Casa întemeierii cerurilor şi pământului). El domina oraşul prin înălţime si masivitate. Este

cunoscut şi sub denumirea din Biblie „Turnul Babel”. A fost construit în două perioade: început în timpul

Regatului vechi Babylonian, apoi distrus de regele asirian Sinacherib şi reconstruit de fiul său şi nepotul

Assurbanipal, arhitect Aradakkesu. A fost terminat in timpul lui Nabucodono-Ţar. Perşii au cucerit Babylonul,

dar n-au distrus ziqquratul. In anul 331 î.e.n. Babylonul a fost ocupat de Alexandru Macedon, care a dorit

reconstrucţia turnului ajuns într-o stare deplorabilă, dar pentru început acesta a fost demantelat până la

fundaţie. Peste un an împăratul a decedat fără a fi reconstruit turnul Babel. A rămas doar groapa.

Aspectul său este cunoscut după descrierile contemporanilor, descoperirile arheologice şi măsurările făcute de

babiloneni. In plan este un pătrat cu latura 91 91.5, cu nucleul de 60x60 m constituit din pământ. Era

înconjurat de o masă perimetrală de 15 m grosime, din cărămidă arsă. Conform reconstrucţiei, ziqquratul avea

înălţimea de 90 m, împărţită, după descrierile contemporanilor, în 7 platforme. Istoricul Herodot descrie ca

accesul avea loc prin pante dispuse în spirala. Platformele se micşorau succesiv, atât in plan, cât şi în înălţime.

Fiecare gradenă sau platformă era căptuşită cu plite smălţuite, fiind de diferite înălţimi şi culori, cu

semnificaţie simbolică: I nivel = 33 m, culoare alba; II nivel = 18 m, neagra; III nivel = 6 m , roşie; IV nivel =

6 m , albastru; V nivel = 6 m , purpuriu; VI nivel = 6 m , argintiu; VII nivel = 15 m, aurie. Ultimul prezenta

templul, auriu – simbol al puterii divine solare. Pereţii erau înclinaţi şi modelaţi prin 12 firide plate. Dinspre

sud-est conducea o scară lungă de 60 m, lată de 9 m, două scări de aceiaşi lăţime urcau la primul nivel.

18.Palatul lui Nabucodono-Ţar, analiza planului.

PALATUL DE SUD A LUI NABUCONODO-TAR. Se afla în partea veche a oraşului, construit pe o terasă

enormă de 30 m în înălţime. Planul palatului are o forma trapezoidală, ataşata zidului de nord, cu ieşire spre

apa Eufratului, la intrarea lui în oraş. Intrarea în palat era dinspre est, prin una din laturile scurte. Cinci curţi

interioare erau înşiruite de-a lungul axei longitudinale.

1. În prima curte se afla paza şi garnizoana palatului. În colţul de nord-est se aflau grădinile suspendate.

2. In jurul celei de-a 2 curte se aflau locuinţele funcţionarilor.

3. A treia curte era centrul palatului, partea oficială cu sala tronului. Sala tronului era orientată spre curte cu

trei intrări, aflată pe latura de sud, intrările erau orientate şi ele spre nord. Sala tronului avea

dimensiunile 6018 m. Probabil era boltita cilindric, deoarece grosimea pereţilor era de cca. 7m. În spate

se afla o încăpere de unde apărea ţarul. Faţada era placată cu cărămidă smăltuită, din care au fost

alcătuite compoziţii ornamentale: rânduri de palmieri, flori de lotuşi, colonete cu capiteluri duble, de

culoare galbenă şi albastră, etc. În interior – reprezentări de lei.

4. Următoarea curte, a patra - reprezenta apartamentul tarului.

5. Ultima curte este haremul cu locul de munca al femeilor.

19. Grădinele Semiramidei, amplasamentul, structura.

GRĂDINILE SEMIRAMIDEI. Este o denumire simbolica, deoarece printre soţiile lui Nabucodono-Ţar nu

este atestată vre-o soţie cu acest nume. De la ea s-au păstrat substrucţiile care reprezintă spaţii înguste,

alungite, boltite pentru a suporta greutatea solului cu vegetaţii şi arbori. Ideea grădinilor a fost inspirată de la

ziqqurat. O fântână îngustă cu palete – pentru ridicarea apei. Una din cele 7 minuni ale lumii antice.

Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor arheologice.

Orașul avea mai multe ziduri de incintă, dispuse concentric. Orașul propriu-zis era cuprins în interiorul primei

incinte, care avea latura de aprox. 1700 metri, și avea două cartiere, unul care cuprindea palatul regal, iar

celălalt templul zeului Enlil (sau Bel, după denumirea semită), ambele pe malul stâng al Eufratului.

În colțul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiței Iștar, se aflau grădinile suspendate. După cum spune

Diodor din Sicilia - repetând probabil cele spuse de Ctesias, a cărui operă s-a pierdut - grădinile au fost

construite de Nabucodonosor pentru una din soțiile sale, Amytis, fiica regelui Cyaxares al Mezilor, care

regreta peisajul muntos, cu vegetație bogată al ținutului natal. Atribuirea grădinilor reginei Semiramida este cu

mare probabilitate de domeniul legendei. Calificativul "suspendat", care însoțește numele acestor grădini, se

datorește relatărilor în limbile gracă sau latină. În limba greacă cuvântul "kremastos" (κρεμαζηος) și în latină

cuvântul "pensilis" au o dublă semnificație: un obiect sau o construcție care atârnă ("suspendat"), sau o

construcție susținută de coloane și arcade, o terasă, în general un obiect susținut la o anumită înălțime.

Cea mai completă descriere a grădinilor se datorește lui Diodor din Sicilia, care arată că ele se compuneau din

terase etajate în amfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m. Terasele erau susținute de ziduri de piatră, construite

la o distanță de trei metri unele de altele. Spațiile dintre ziduri era acoperit cu bolți realizate din blocuri de

piatră. Pe aceste blocuri era așezat un strat de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de

cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a desăvârși izolarea

hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca să poată prinde

rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune: "...Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să

încânte vederea prin mărimea și frumusețea lor".

În grosimea teraselor erau amenajate galerii și camere, care primeau lumina lateral, pe o singură latură, în așa

fel încât galeriile și camerele de la un anumit nivel aveau în față priveliștea unei grădini, care se rezema pe

terasele nivelului inferior.Pentru stropitul grădinilor se foloseau mașini hidraulice, care urcau apa din Eufrat la

diferitele niveluri. Pe sub rădăcinile plantelor erau o serie de canale, care umezeau neîncetat pământul.

Datorită posibilităților întreținerii unei continue umidități, pe terase au putut să crească nu numai bogate

partere de flori, dar și pomi fructiferi, anumite specii de tamarix, palmieri etc.

21.Arhitectura persană. Condiţiile naturale, geneza edificiu monumental specific persan – apadanaua.

Persia era amplasată pe un podiş înalt, între Mesopotamia şi valea fluviului Ind, Marea Caspică şi Golful

Persic.

A fost un popor nomad, trecut treptat la sedentarism, dar care a păstrat un caracter agresiv de cucerire. Persia a

fost primul imperiu al antichităţii, cel mai întins teritorial. Ţarul Cirus, ocupă în 539 Babilonul, dar îl cruţă de

la distrugere. Regele Cambis al II între anii 531-522 î.e.n. ocupă Egiptul, astfel dinastia Ahemenizilor

stăpâneşte Iranul, Mesopotamia, Siria, Palestina, Finicia, Asia Mică şi Egiptul. Darius (522-485), cucereşte

nordul Indiei, insulele greceşti, Macedonia şi Tracia, ajungând până la ţinuturile locuite de traco-geţi.

În domeniul arhitecturii este tributară tradiţiilor constructive ale popoarelor din Mesopotamia – în structura

oraşelor, tipologia clădirilor, tehnica constructivă. Materialele de construcţie : argila, material predominant

folosit la ridicarea pereţilor; piatra de calcar, şi specific numai Persiei, calcarul negru, îmbibat cu bitum, şi

pentru coloane. Lemnul se folosea la coloane şi tavane.

Mod de construcţii: ridicarea clădirilor pe platforme; placaje din cărămidă smălţuită, planuri riguros

geometrice, rezultând o arhitectură, care are similitudini cu cea din Mesopotamia

22. Arhitectura oraşului Persepolis

Persepol. Anii 520-460 î.e. A fost construit drept a treia capitală al dinastiei Ahemenizilor, iniţial de către

Darius, continuat de fiul său Xerxes I, de Artaxerxes I, drept o reşedinţă pentru o singură zi pe an, unde ţarul

serba anul nou, şi primea darurile pe care le aduceau delegaţiile popoarelor supuse. Arhitectura reşedinţei avea

un caracter festiv. Era amplasată în apropierea unui şir muntos, ridicată pe o platformă denivelată, care

prezenta o terasă de 300x400 m, cu o înălţime de 15 m, aflată între un povârniş muntos şi o vale. Numeroasele

edificii erau ridicate pe platforme subasmente proprii, diferenţiate ca înălţime.

Componenţa: apadanaua lui Darius, apadanaua lui Xerxes, palatul lui Xerxes, sala tronului cu tezaurul,

depozite şi locuinţe pentru oaspeţi. Exista şi o zonă de locuit cu bit-hilani, haremul. Spaţii mici cu patru

coloane – sistemă păstrată în locuinţa armenească galhatun.

Intrarea avea loc printr-o poartă monumentală, numită „Poarta tuturor popoarelor”, construită în timpul lui

Xerxes I. Spre poartă urca o scară monumentală cu două rampe, care la început se îndepărtau în direcţii opuse,

apoi se întâlneau în faţa porţii. Peretele orientat spre exterior al scării era prelucrat cu reliefuri sculptate

monumentale. În interior patru coloane. La intrarea, cotită, figurile taurilor înaripaţi.

39. Palatul din Knossos. Specificul megaronului şi a coloanei cretane.

Palatul regelui Minos-Knoossos, Creta, Grecia, înainte de 1400. Prezentând şi influenţe egiptene palatul

marchează un punct important de încrucişarea civilizaţiilor est-mediteraneene.

Ruinele lui permit să se distingă trei faze de construcţie. Din prima fază datează aripa de vest, cu curţi care vor

deveni scena teatrului, şi un hipogeu săpat în stâncă cu o scară în spirală Palatele cretane sunt ansambluri cu o

compoziţie complexă, rezultată din reunirea unor funcţii diferite – festivă, rezidenţială, de cult, gospodărească,

depozitare, etc., grupate în jurul unor curţi. Aceste centre spaţiale ale palatelor din Creta aveau una şi aceiaşi

lungime 52 m, reieşită din desfăşurarea unor ceremonii. Aceste curţi aveau un rol organizator. Caracteristice

pentru programul palatelor sunt procedeele constructive şi decorative: ortostaţi din selenit; pavaje din ghips şi

ceramică, picturi viu colorate, corniţe profilate, structuri din lemn,

Epoca palatină este împărţită în două faze, care corespunde procesului de refacere a în urma unor seisme.

Ruinele vechi au fost umplute cu moloz şi deşeuri, terenul pregătit prin rambleuri şi debuşeuri pentru a primi

noi construcţii, care au suprapus cele anterioare.

Deşi realizate, ca şi celelalte palate, după un plan prestabilit, rezultat din o articulare liberă şi pitorească a unor

funcţii diverse, ele dau impresia unei dezvoltări spontane, similare cu acea a unor organisme vii. Are loco

interpenetrare între clădire şi mediul natural: părţi ale complexelor palatine se cufundă în peisaj, iar natura sub

forma unor grădini suspendate intră în cadrul palatului. Simetria şi compoziţiile axiale intervin local pentru

rezolvarea unor componente cum ar fi – pro-pyleele, sălile tronului şi sanctuarele. Intrările erau numeroase,

cea principală fiind marcată de un vestibul cu o coloană în centru. Dominau spaţiile deschise şi semi-deschise

– curţi, terase, porticuri, megaronul cretan, care creau o alternanţă de spaţii deschise şi închise, de umbră şi

lumină. Megaronul era alcătuit din două încăperi comunicante, una din ele având două laturi deschise în spaţiu

liber prin coloane. Porticurile deschise filtrau lumina şi menţineau mişcarea aerului necesară în condiţiile

anotimpului cald. În timpul anotimpului rece, relativ, era încălzit de vetre portabile instalate pe trepiede.

În cadrul palatului sunt spaţii ample destinate reuniunilor, divizate în nave prin şiruri de coloane: sala tronului,

săli de audienţe, accesibile din exterior - din curtea interioară. O componentă originală a palatului era teatrul

în aer liber. Simplu structurat, cu gradene liniare şi în unghi. Avea o tribună regală cu acces special, locuri

pentru demnitari. Schena era însăşi curtea pietruită.

În arta plastică lipsesc temele legate de faptele de arme cum era a Egitului şi Asiriei, cat şi cele cu caracter

funerar. Imaginile redau realist lumea înconjurătoare şi un ornament nonfigurativ.

Au fost construite palate asemănătoare la Phaistos, Mallia şi Knossos. Unul dintre cele mai cunoscute este din

Knossos.

Cel mijlociu - ajunge la formula specifică a organizării unor cartiere, diferenţiate funcţional, grupate în jurul

unei curţi dreptunghiulare alungite. Corpul de vest este inclus în componenţa palatului, cu faţada exterioară

opacă, protejată jos de ortostaţi, Noul corp, la sud, era deschis spre exterior prin porticuri, fiind accesibil

printr-o scară cu două rampe mărginită de coloane. Tot atunci era amenajată şi gradenele teatrului dispuse în

unghi. Accese erau două – dinspre sud şi vest, ajungându-se în coridorul procesiunilor cu traseu frânt, pictat în

frescă. Printr-un propylon se accedea la o scară monumentală flancată de coloane, prin care se accedea în

sălile festive la etaj. Era o intrare şi dinspre nord, care traversând o sală hipostilă se ajungea la o rampă prinsă

între masive de zidărie încununate de o colonadă. Faţada corpului de vest , orientat spre curtea interioară, era

străpunsă de porticuri şi galerii. Sala tronului avea deschidere printr-o galerie – un portic cu o singură coloană,

prin care se intra la etaj şi o amplă galerie corespunzătoare parterului. Corpul de est avea două caturi, era

dispus la un nivel inferior în raport cu curtea interioară. Spre nord se afla cartierul gospodăresc, iar spre sud –

rezidenţial. Componenta principală a cartierului rezidenţial este un megaron cretan cu două laturi deschise,

prevăzut cu un tron, cu picturi reprezentând grifoni. Alături se afla un megaron mai mic, luminat prin două

curţi minuscule, legat de marele megaron printr-un coridor. În preajmă megaronului se afla o baie cu

aducţiune de apă şi canalizare.

O scară monumentală lega drumul regal rezidenţial cu curtea. Avea un zid despărţitor între două rampe care

purta un şir de coloane. Fusurile de lemn ale coloanelor se îngroşau de jos în sus, se rezemau pe baze din

piatră, iar capitelurile aveau echine evazate, considerate precursoarele capitelurilor dorice arhaice.

Oraşele cretane nu erau fortificate deoarece marea şi flota reprezentau o forţă suficientă. Palatele erau

înconjurate doar de zid, uneori din mai multe incinte concentrice, accesul fiind prin pasaje înzestrate cu

posturi pentru pază.

Planul Palatului Knossos a fost similar cu cele ale altor palate din Creta acelei perioade, precum cel de la

Phaistos, din partea central-sudică a insulei, deşi Knossos pare să fi fost capitala. Palatele minoice erau

alcătuite, în general, din patru aripi, aranjate în jurul unei curţi dreptunghiulare, cu funcţie de centru al

întregului complex. Fiecare secţiune a Palatului din Knossos avea un rol special. În partea vestică erau

altarele, camerele ceremoniale şi încăperile înguste pentru depozitare, pline cu vase cunoscute sub numele de

pithoi. Camera tronului, elaborat decorată, se afla, de asemenea, în această secţiune a complexului şi avea un

scaun din piatră construit în peretele în faţa căruia se află un rând de bănci.

În partea vestică îndepărtată a complexului se afla marea Curte Vestică pavată, intrarea oficială în palat. Aripa

estică a structurii a avut cândva patru nivele, dintre care doar trei s-au păstrat până astăzi. În această parte a

complexului se aflau şi camerele rezidenţiale ale elitei minoice conducătoare, după cum au fost interpretate,

atelierele, un altar şi una dintre cele mai impresionante realizări ale arhitecturii minoice: Marea Scară. Alte

părţi ale palatului includ apartamente vaste, cu ţevi din teracotă prin care trecea apă curentă şi poate primul

exemplu de toaletă în care se trăgea apa.

42. Grecia antică. Condiţiile naturale, periodizarea.

Cadrul geografic: Grecia, prin configuraţia sa este împărţită în patru părţi.

1. de Nord este constă din regiunea muntoasă a Epirosului şi şesul roditor al Thesaliei.

2. de Mijloc este alcătuită din văi, despărţite de lanţuri de munţi în câteva regiuni - Aitolia, Beotia,

Attica, care formează Ellada, denumire care va desemna întreaga Grecie antică, şi populaţia ei – elinii.

3.de Sud este Peloponesul, legată de cea de nord prin istmul Korinthos, împărţită prin lanţuri

muntoase în regiuni, locuite de doreeni, numită şi Dorica.

4. insulară şi malul de răsărit al Mării Mediterane, unde locuiau iopnienii, numită şi Ionia.

Condiţiile naturale diferite au condiţionat specificul arhitecturii regionale.Solul muntos nu a

asigurat condiţii ca agricultura să devină ramura principală a economiei, cum a fost în Egipt şi Mesopotamia.

Aici au obţinut avânt meşteşugurile. Apropierea mării cu configuraţia crenelată a malurilor care ofereau

porturi naturale – a favorizat comerţul maritim. În rezultatul colonizării masive a insulelor Mării Mediterane

insula Sicilia şi sudul Italiei au devenit o componentă importantă a lumii antice greceşti, care se va numi

Magna Grecia. Coloniile greceşti s-au întins şi de-a lungul ţărmurilor Mării Negre. Aşezarea geografică a

Greciei într-un loc avantajos, la răscrucea marilor drumuri antice, va facilita preluarea experienţei popoarelor

din Orientul Apropiat cu o civilizaţie înaintată.

În Arhitectura Greciei Antice se disting 4 perioade:

1. Homeriană 1200-650 î.e.n..

2. Arhaică 650-480 î.e.n.,

3. Clasică 480-323 î.e.n.

4. Elenistică 323 - 146 î.e.

5. Arhitectura aparţinea comunităţii. În Grecia lipsea casta preoţilor, doar pe lângă temple preoţii

erau uniţi în organizaţii.

6. Religia elină era legată de mitologia greacă şi nu s-a transformat într-o sistemă de dogme, care

ar fi restrâns libertatea ideilor şi creaţiei.

7. Trăsătura caracteristică a artei greceşti este antropomorfizmul – înzestrarea zeilor cu trăsături

umane. Drept etalon al armoniei supreme era declarată frumuseţea corpului şi spiritului uman.

8. Între civilizaţiile egeene şi cea greacă nu a existat o ruptură. A avut loc o schimbare a populaţiei

- aheenii au fost înlăturaţi de ionieni, care s-au aşezat pe litoralul de răsărit al Mării Mediterane

şi de către doreeni, aflaţi la o treaptă inferioară a evoluţiei sociale. Aceste popoare posedau un

mijloc mai avansat al producţiei şi anume - metalurgia fierului. Infiltrarea noilor veniţi a avut

loc între anii 1000-900 î.e.n.

46. Arhitectura elenă în perioada arhaică.

Perioada Arhaică.

(750-480) sau 650-480.

Este perioada statelor polisuri independente unul de altul. Are loc trecerea de la construcţia din lemn şi lut la

cea din piatră, moment important care a pregătit înflorirea din anii 480-400 a Greciei antice. Oraşul era

alcătuit din acropolă – porţiunea înaltă a unui oraş antic, servind drept fortificaţie defensivă cu obiectivele de

cult, şi oraşul propriu zis, cu locuinţe, cu structură firească naturală, formată spontan. Centrul public era

agora - piaţa adunărilor populare.

Locuinţa. Civilizaţia greacă este preponderent urbană, organizarea statală fiind din polisuri. Casa elenă urbană

avea un plan rectangular, formă ce permitea o folosire economică a spaţiului urban. Centrul casei devine

curtea interioară, spre care sunt orientate încăperile, intrarea în ele este printr-un portic, numit pastada. O parte

a încăperilor locuinţei aparţineau bărbaţilor, care se numea andronis , altă parte – era a femeilor, care se

numea ghinikei.

Construcţiile locative demonstrează o continuitate a tradiţiilor creto-miceniene, având fundaţii din piatră şi

structură portantă lemnoasă. Stâlpii pentru susţinerea tavanului aveau baze din piatră. Acoperişul era în două

pante, tavanul se presupune că la început nu era, mai târziu, de formă plată s-a desprins de acoperişul susţinut

de căpriori. De aici a rezultatul frontonul de pe faţadele înguste anterioară şi posterioară, moment ilustrat de

modelele votive. Într-un model votiv fumul de la vatră este evacuat printr-un orificiu patrulater din frontonul

casei. Elementele din lemn de la uşi şi stâlpii locuinţelor aristocratice erau acoperite cu foi de aramă.

Se dezvoltă arhitectura în piatră, şi s-a cristalizat sistema clară şi precisă a ordinului. Elementul de

noutate al arhitecturii greceşti îl constituie coloana, sau sistemul trilitic al ordinelor. Un element important al

construcţiilor greceşti era pteroma, alcătuită din coloane, la început din lemn. Cu timpul este transpus în piatră

şi se elaborează sistemul riguros al ordinelor arhitecturale istorice – ionic şi doric, denumiri ale arealelor

culturale ale Greciei antice.

Ordinul este o structură din elemente constructive, prin asamblarea detaliilor constructive tratate

decorativ, într-o anumită subordonare şi în raporturi proporţionale între ele şi cu întreaga construcţie,

formează o sistemă artistică.

Ordinul reprezintă o ierarhie tectonică a combinării elementelor arhitecturale constructive, cu

anumite corelaţii dimensionale instalate între părţile componente ale ordinului şi ale clădirii.

În perioada arhaică s-au format ordinele ionic şi doric, caracteristice regiunilor Ionia şi Dorica.

Geneza ordinelor are loc pe cale perfecţionării construcţiilor executate în lemn şi transpunerea lor în piatră cu

păstrarea formelor caracteristice lemnului.

Ordinul este compus din stereobat, coloană şi antablament.

Coloana este compusă din fus, bază, şi capitel (ordinul doric nu are bază). Coloana are canalete

verticale - caneluri, care se unesc sau în muchie la ordinul doric sau prin cureluşe la ordinul ionic. Diametrul

coloanei ordinului doric, de obicei, de la 1/3 din înălţime este micşorat treptat. Micşorarea, îngustarea se

numeşte entazis. Procedeul a apărut în perioada arhaică, ca urmare a sensibilităţii de percepere vizuală a

grecilor antici, care vedeau astfel acţiunea presiunii venită de la greutatea acoperişului, în rezultatul căreia

coloana este contactată ca un muşchi uman.

Antablamentul este compus din – arhitravă (grinda principală), friză şi cornişă. Friza este alcătuită

la ordinul doric Arhitrava este grinda care transmite greutatea de la acoperiş coloanei, friza este compusă la

ordinul doric din triglife şi metope, la cel ionic – este o bandă decorativă. Trigliful este capătul grindei

tavanului, care acoperă cella şi galeria perimetrală, aşezată perpendicular pe arhitravă, iar metopa – piesă care

închide golul dintre grindele tavanului. Şirul triglifelor cu metope corespunde grinzilor tavanului cellei

edificiului. Sub triglif se află o bandă orizontală Tenia (pentru comparaţie cuvântul rus - тень), cu şase gute

(picături). Este o expresie a perceperii vizuale sensibile naturii de către grecii antici. Cornişa este compusă din

elemente constructive ale acoperişului - învelitoare şi căpriorii, care sunt redaţi prin denticule.

Elementele de legătură dintre părţile constructive ale ordinului sunt mulurile: plinta, torul, torus,

caveta, chimatii, direct şi invers, doric şi ionic, scoţia, astragalul.

Templele. În perioada arhaică are loc cristalizarea tipului structural al templului şi evoluţia sa

spaţial-volumetrică. Templul obţine o anumită orientare în spaţiu. Datorită faptului, că în templu era instalată

statuia zeului, intrarea era orientată spre est, pentru ca primele raze de soare să lumineze statuia. Mai este şi

faptul, că templul provenit din locuinţa umană, care era orientat spre est, a moştenit şi orientarea specifică

locuinţei. Templele sunt înălţate pe substrucţii – platforme ale terenului denivelat, care se numesc stereobat,

alcătuite din trei trepte. Partea superioară a stereobatului se numeşte stilobat (de la cuvântul a scri sau a

desena). Stereobatul este compus din trei trepte. Pe stilobat este construită cella. Tipologia templului grec

însumează 7 tipuri de temple, complexitatea cărora este diferenţiată prin dimensiuni şi de prezenţa

porticurilor. Porticurile sunt coloane aşezate într-o anumită ordine, în faţa faţadelor, 1,2 şi 4 porticuri

formează pteroma templului grec. Pteroma servea iniţial la protejarea de ploi a pereţilor din lut şi lemn şi

pentru adăpostirea la umbră şi de ploi a participanţilor la manifestări, apoi a devenit o soluţie artistică.

Pteroma în perioada arhaică are un număr par de coloane la faţadele înguste şi impar la faţadele laterale.

Concluzii.

1.Cea mai importantă realizare a perioadei arhaice a fost crearea ordinilor. La început cel doric

(500-580), apoi cel ionic 560-550. Ordinele se foloseau în toate creaţiile arhitecturale, în toate edificiile de

cult şi publice.

2. S-a cristalizat tipul de templu şi diversitatea clădirilor publice.

2. Pentru prima dată sunt folosite corecţiilor optice : entazisul, înclinarea şi îngroşarea coloanelor de

colţ, curbatura ctylobatului. Sunt caracteristice ordinului doric, la ionic erau absente.

47. Arhitectura Greciei antice în perioada clasică. Acropola din Athena.

Perioada de înflorire (clasica)

480-323 î.e.n

S-a început cu războaiele greco-persane şi s-a terminat cu crearea Statului maritim athenian. Este perioada

înfloririi societăţii antice. În 460 la putere a venit ţarul Pericl, timpul căruia se va numi – epoca de aur a

Greciei. În această perioadă scurtă cultura Greciei va ajunge la cel mai înalt nivel al dezvoltării sale. Oraşele

se construiesc din nou pe un plan prestabilit ortogonal. Se ridică complexe arhitecturale, ordinele doric şi ionic

au ajuns la perfecţiune. A fost standartizat raportul dintre numărul de coloanede pe faţadele înguste cucele de

pe faţadele alungite, care se exprima prin formula (2y+1)x y. Periptele greceşti aveau 6 coloane pe latura

îngustă, cele ionice ajungeau la 8 coloane.

Centrele oraşelor greceşti devin acropolele cu temple şi agorele - pieţele publice şi comerciale. Acropolele

devin centre religioase principale ale urbelor. Oraşele erau iniţial fără ziduri. Sub ameninţarea vecinilor au

apărut numai în Asia Anterioară. Pe agoră se aflau – buleuterioanele, monumente zeilor titulari şi eroilor

fondatori. Se petreceau serbările religioase.

Rolul conductor îi aparţine Athenei – polisul cel mai dezvoltat politic, economic şi cultural. Athena devine

capitala uniunii maritime, în oraş se păstra visteria Uniunii maritime. Deşi nu se află pe malul mării, Athena

este legată de mar printr-o cale specială, cu debuşeul Pirei. Pirei este primul oraş sistematizat ortogonal prin

străzi drepte intersectat sub un unghi drept. A fost planificată după a. 446 î.d.Cr., de către Hippodam din

Milet. Numele său a fost imortalizat prin denumirea sistemului de sistematizare ortogonală – hipodamică. Au

fost reconstruite oraşele ionice după războaiele greco-persane conform unor planuri de sistematizare

ortogonală prin cartiere rectangulare.

Casele de locuit. Casele continuau să aibă un plan rectangular, orientate spre stradă cu zidul de incintă opac,

cu o curte interioară cu un portic în partea lui de nord în faţa intrării în casă (orientat cu faţada spre sud!),

numit pastas sau pastada. Locuinţele din perioada clasică se remarcă printr-o unitate dimensională, lipsind cu

desăvârşire casele aristocratice şi palatele. În Grecia nu exista o deosebire de clasă, care a devenit

caracteristică pentru perioada elenistică şi romană.

În timpul lui Pericl în Athena s-a păstrat planimetria veche, dar oraşul s-a îmbogăţit cu noi tipuri de clădiri

publice: Acropola Athenei, Parthenonul, Teatrul lui Dionis.

Concluzii. Arhitectura şi arta plastică din perioada clasică au cunoscut o înflorire nemaivăzută, au dat

omenirii cele mai armonioase şi perfecte edificii monumentale, care au determinat în continuare evoluţia

arhitecturii din timpurile ulterioare.

Faza finală a perioadei clasice sunt anii 400-323, când apare sinteza ordinelor doric, ionic şi corintic.

La sfârşitul perioadei clasice se observă o decădere a arhitecturii în legătură cu destrămarea sistemului de

oraşe-polis şi pierderea de către poporul grec a independenţei statale.

47. Arhitectura Greciei antice în perioada clasică. Acropola din Athena.

Acropola Athenei. Athena devine centru al întregii lumi greceşti, iar pe Acropola ei, în cel mai

important templu de acolo – Partenonul - se afla visteria uniunii maritime, al cărei capitală devenise Athena.

În timpul ţarului Pericl, venit la putere în 460, au fost construite cele mai importante monumente ale perioadei

clasice greceşti, iar Parthenonul şi Propyleele acropolei au devenit simboluri pan-eline şi

Propilele Formează cea mai monumentală intrare din istoria arhitecturii Greciei. Se afla la intrarea

pe Acropolă, în partea de vest. A fost construit de arh. Mnesicl. Conţinea trepte laterale şi un tobogan central.

La intrare şi spre interiorul acropolei era porticuri ale ordinului doric, în interior – treptele erau mărginite prin

două şiruri de coloane ale ordinului ionic, considerate cele mai armonioase de acest tip.

În faţa intrării, pe acroplă a fost construit Templul zeiţei Nica Apteros (fără mâini). A fost

construit de arh. Kalikratos, fără o datare certă, dar între anii 449/ 421. Este un amphiprostil ionic, 5,4x8,14

m, necesitatea porticului de la faţada posteioară, opacă a fost determinată de anplasamentul său, cu intrarea

dinspre răsărit, în timp ce oraşul se afla şi spre vest.

Parthenonul este dominanta ansamblului, unul dintre cele mai perfecte opere de arhitectură. Este

construit din marmură între anii 447-438 în locul templului Gekatompedon („100 tălpi”), dar cu schimbarea

locului amplasării. Cel vechi era plasat frontal, în axa deplasării, pe când Parthenonul – retras spre sud, astfel

că perceperea vizuală era unghiulară, cu vederea a două faţade. Autori ai Partenonului au fost Iktin şi

Kalikratos sub conducerea sculptorului Fidias. Dintre aceşti doi arhitecţi Iktin a lăsat o descrierea a

Partenonului. Templul este o sinteză a arhitecturii dorice şi ionice pe baza unei structuri dorice, pentru prima

dată are loc combinarea într-un peripter doric a particularităţilor ordinului ionic cu ordinul doric. Raportul de

coloane, care pe latura îngustă a crescut de la 6 la 8, şi faţada lungă, este de 8x17, respectându-se formula

cristalizată, care determina proporţia volumetrică a clădirilor sacre [2x+1]:x. Planul este alcătuit dintr-o cellă

asemănătoare templului lui Apollon din Korinth – o cellă cu 10 coloane interioare şi un opistodon vast, cu

patru coloane ionice interioare. Anume această parte a templului s-a numit Parthenon ce însemna visterie. În

acest templu era locul păstrării vistieriei Athenei şi al uniunii maritime, al cărei capitală era Athena. Se

presupune, că era folosită şi drept încăpere pentru fete unde se ţesea învelitoarea Atehenei – peplosul. Această

haină era odată la 4 ani, în timpul serbărilor panatheniene depuse pe statuia Athenei din cellă, purtată cu alai

în jurul templului. Sala principală era hipertrală, în ea se afla statuia Athenei Parthenos, executată de Phidias.

Statuia avea înălţimea de 12 m, la spoirea ei fiind utilizate 1140 kg de aur. Lăţimea din interior a cellei era 19

m, partea centrală, mărginită lateral de coloane – 10 m. Dimensiunile exterioare ale templului, măsurate pe

stilobat erau de 30,86 x 69,51 cm, (diferenţa este 50 cm), reprezintă latura şi diagonala patrulaterului „două

pătrate”, sau 2²:3² sau 4:9, diferenţa fiind de 8 cm.

La construcţia templului au fost utilizate mai multe corecţii optice. Înălţimea coloanelor este de 10,

43 m, diametrul de 1,905 m. Raportul H/D=5,48, şi nu 6, cum s-a canonizat în perioada romană.

- Curbarea elementelor orizontale a tuturor pteromelor – a stereobatului şi a antablamentului. În

partea centrală curbura ajunge la 6,3 cm

- Entazisul la coloane.

- Coloanele de la colţuri au grosimea mărită = 1,948 (diferenţa este de 4,3 cm).

- Intercolumniile obişnuite sunt egale cu 3, 689, iar la colţuri 3, 681 (diferenţa este de 1 cm)

- Înclinarea către interior a zidurilor cellei printr-o reducere treptată a grosimii pereţilor (ca la

egipteni).

- Înclinarea antablamentului pteromei şi a frontonului către exterior.

Corecţiile optice sunt la toate elementele Partenonului. Corecţii în perioada clasică generează un

sistem din a cărui aplicare rezultă caracterul organic unitar şi în acelaşi timp individualizat al plasticii

arhitecturale.

Reliefurile sunt opera sculptorului Phidias. Pe frontonul faţadei vestice – disputa dintre Athena şi

Poseidon; pe frontonul estic: naşterea Athenei din capul lui Zeus; pe friza de pe latura sudică - lupta lapiţilor

cu centaurii; pe friza de pe latura estică - gigantomahia; pe friza de pe latura vestică lupta grecilor cu

amazoanele; friza de pe latura nordică - Luarea Troii. Friza are o lungime de 160 m, înălţimea 1 m, grosimea

de 4-6 cm. În interiorul pteromei pereţi au friză continuă, după modelul templului ionic, care reprezintă

serbarea panatheniană a îmbrăcării Athenei cu peplosul ţesut de fete.

Partenonul a fost deteriorat în timpul războiului turco-veneţian din 1687, după care a fost restabilit

prin metoda anastilozei – păstrarea aspectului de ruină.

Erehteionul, este sensibil mai mic ca dimensiuni prin compoziţia sa posedă o pregnantă

individualitate. Este amplasat vis-a vis de Parthenon, construit între anii 421-407/406 î.Cr. pe locul altui

templu, ars de perşi în 480 î.Cr. Arhitect aste considerat Mnesikles sau Philokles.

Diferă de toate templele cunoscute după formă şi dimensiuni. Volumul principal este o cellă cu

raportul laturilor de 1x2, (11,63x23,5m). A fost închinat la doi zei Athenei şi lui Poseidon, zeul mărilor,

conţinând în interior două altare. Partea de est este dedicată Athenei Polada, partea de vest, spre mare - lui

Poseidon. Înălţimea porticului dedicat lui Poseidon, de la pământ la capitel este de 25 m. Aceasta este

coborâtă, urmând relieful accidentat cu 3,5 m. La sud se află porticul cariatidelor, 6 „core” (în limba greacă -

fete), care susţin antablamentul. Intrările sunt pe sub porticuri de la faţadele înguste ale ordinului ionic, cu

friză din marmură negru violet şi cu figuri, întărite de elemente de bronz.

În această clădire a fost realizat un nou tip de templu – fără pterome, dar cu portice, care însă a

rămas fără urmare.

Teatrul lui Dionis. Este alcătuit din 78 de gradene, împărţite în 3 sectoare. Rândurile caveei pentru

spectatori, gradenele se aflau pe terase tăiate în versantul de sud al Acropolei. A apărut în secolul VI-490 î.Cr.,

dar a fost împodobit în secolul al IV-lea. Primul rând, executat din marmură era rezervat pentru oaspeţii de

onoare –ţar, sportivi campioni olimpici. Ultimele gradene executate din lemn se ridicau la mai mult de 20 m

înălţime faţă de orhestra.

48. Parthenonul: decoraţia sculpturală, tematica, corecţiile optice,.

Parthenonul este dominanta ansamblului, unul dintre cele mai perfecte opere de arhitectură. Este

construit din marmură între anii 447-438 în locul templului Gekatompedon („100 tălpi”), dar cu schimbarea

locului amplasării. Cel vechi era plasat frontal, în axa deplasării, pe când Parthenonul – retras spre sud, astfel

că perceperea vizuală era unghiulară, cu vederea a două faţade. Autori ai Partenonului au fost Iktin şi

Kalikratos sub conducerea sculptorului Fidias. Dintre aceşti doi arhitecţi Iktin a lăsat o descrierea a

Partenonului. Templul este o sinteză a arhitecturii dorice şi ionice pe baza unei structuri dorice, pentru prima

dată are loc combinarea într-un peripter doric a particularităţilor ordinului ionic cu ordinul doric. Raportul de

coloane, care pe latura îngustă a crescut de la 6 la 8, şi faţada lungă, este de 8x17, respectându-se formula

cristalizată, care determina proporţia volumetrică a clădirilor sacre [2x+1]:x. Planul este alcătuit dintr-o cellă

asemănătoare templului lui Apollon din Korinth – o cellă cu 10 coloane interioare şi un opistodon vast, cu

patru coloane ionice interioare. Anume această parte a templului s-a numit Parthenon ce însemna visterie. În

acest templu era locul păstrării vistieriei Athenei şi al uniunii maritime, al cărei capitală era Athena. Se

presupune, că era folosită şi drept încăpere pentru fete unde se ţesea învelitoarea Atehenei – peplosul. Această

haină era odată la 4 ani, în timpul serbărilor panatheniene depuse pe statuia Athenei din cellă, purtată cu alai

în jurul templului. Sala principală era hipertrală, în ea se afla statuia Athenei Parthenos, executată de Phidias.

Statuia avea înălţimea de 12 m, la spoirea ei fiind utilizate 1140 kg de aur. Lăţimea din interior a cellei era 19

m, partea centrală, mărginită lateral de coloane – 10 m. Dimensiunile exterioare ale templului, măsurate pe

stilobat erau de 30,86 x 69,51 cm, (diferenţa este 50 cm), reprezintă latura şi diagonala patrulaterului „două

pătrate”, sau 2²:3² sau 4:9, diferenţa fiind de 8 cm.

48. Parthenonul: decoraţia sculpturală, tematica, corecţiile optice,.

La construcţia templului au fost utilizate mai multe corecţii optice. Înălţimea coloanelor este de 10,

43 m, diametrul de 1,905 m. Raportul H/D=5,48, şi nu 6, cum s-a canonizat în perioada romană.

- Curbarea elementelor orizontale a tuturor pteromelor – a stereobatului şi a antablamentului. În

partea centrală curbura ajunge la 6,3 cm

- Entazisul la coloane.

- Coloanele de la colţuri au grosimea mărită = 1,948 (diferenţa este de 4,3 cm).

- Intercolumniile obişnuite sunt egale cu 3, 689, iar la colţuri 3, 681 (diferenţa este de 1 cm)

- Înclinarea către interior a zidurilor cellei printr-o reducere treptată a grosimii pereţilor (ca la

egipteni).

- Înclinarea antablamentului pteromei şi a frontonului către exterior.

Corecţiile optice sunt la toate elementele Partenonului. Corecţii în perioada clasică generează un

sistem din a cărui aplicare rezultă caracterul organic unitar şi în acelaşi timp individualizat al plasticii

arhitecturale.

Reliefurile sunt opera sculptorului Phidias. Pe frontonul faţadei vestice – disputa dintre Athena şi

Poseidon; pe frontonul estic: naşterea Athenei din capul lui Zeus; pe friza de pe latura sudică - lupta lapiţilor

cu centaurii; pe friza de pe latura estică - gigantomahia; pe friza de pe latura vestică lupta grecilor cu

amazoanele; friza de pe latura nordică - Luarea Troii. Friza are o lungime de 160 m, înălţimea 1 m, grosimea

de 4-6 cm. În interiorul pteromei pereţi au friză continuă, după modelul templului ionic, care reprezintă

serbarea panatheniană a îmbrăcării Athenei cu peplosul ţesut de fete.

Partenonul a fost deteriorat în timpul războiului turco-veneţian din 1687, după care a fost restabilit

prin metoda anastilozei – păstrarea aspectului de ruină.

49. Erehteionul, compoziţia spaţială,

Erehteionul, este sensibil mai mic ca dimensiuni prin compoziţia sa posedă o pregnantă

individualitate. Este amplasat vis-a vis de Parthenon, construit între anii 421-407/406 î.Cr. pe locul altui

templu, ars de perşi în 480 î.Cr. Arhitect aste considerat Mnesikles sau Philokles.

Diferă de toate templele cunoscute după formă şi dimensiuni. Volumul principal este o cellă cu

raportul laturilor de 1x2, (11,63x23,5m). A fost închinat la doi zei Athenei şi lui Poseidon, zeul mărilor,

conţinând în interior două altare. Partea de est este dedicată Athenei Polada, partea de vest, spre mare - lui

Poseidon. Înălţimea porticului dedicat lui Poseidon, de la pământ la capitel este de 25 m. Aceasta este

coborâtă, urmând relieful accidentat cu 3,5 m. La sud se află porticul cariatidelor, 6 „core” (în limba greacă -

fete), care susţin antablamentul. Intrările sunt pe sub porticuri de la faţadele înguste ale ordinului ionic, cu

friză din marmură negru violet şi cu figuri, întărite de elemente de bronz.

În această clădire a fost realizat un nou tip de templu – fără pterome, dar cu portice, care însă a

rămas fără urmare.

50. Propileele, pirgosul şi templul Nika Apteros.

Propilele Formează cea mai monumentală intrare din istoria arhitecturii Greciei. Se afla la intrarea

pe Acropolă, în partea de vest. A fost construit de arh. Mnesicl. Conţinea trepte laterale şi un tobogan central.

La intrare şi spre interiorul acropolei era porticuri ale ordinului doric, în interior – treptele erau mărginite prin

două şiruri de coloane ale ordinului ionic, considerate cele mai armonioase de acest tip.

În faţa intrării, pe acroplă in Atena, a fost construit Templul zeiţei Nica Apteros (fără mâini). A

fost construit de arh. Kalikratos, fără o datare certă, dar între anii 449/ 421. Este un amphiprostil ionic,

5,4x8,14 m, necesitatea porticului de la faţada posteioară, opacă a fost determinată de anplasamentul său, cu

intrarea dinspre răsărit, în timp ce oraşul se afla şi spre vest.

55.Oraşul Milet, structura urbană, Buleuterionul.

Milet este – unul din cele mai mari oraşe comerciale şi industriale ale Ioniei. Era aşezat pe o

peninsulă cu avansare puternică spre mare, în apropierea râului Meandr. Avea două golfuri portuare - a Leilor

şi a teatrului. În timpul elenistic a fost resistematizat din nou cu amenajare aducţiunii de apă, canalizare

pavarea străzilor şi pieţelor, construind şi ziduri de incintă pentru oraş cu turnuri, amenajate dinspre uscat.

Zidurile aveau 11 m lăţime. Străzile aveau 4,5 m, partea veche şi 7,5 partea nouă, elenistică. În construcţia

zidurilor au fost folosite bolţi cilindrice, influenţa arhitecturii Asiatice. Ansamblul central era alcătuit din trei

grupe de clădiri, unite prin concepţie unică: Cea de nord includea –piaţa comercială, termele, palestra şi

gimnasiul şi templul lui Apolon Delfinul, De la această grupă începea prin galerii conturate cu ordinul ionic

grupa centrală alcătuită din porţile agorei sudice, buleuterionul şi o piaţă centrală. În a treia grupă intrau

construcţiile pieţei sudice. Centrul ansamblului era buleuterionul, amplasate în locul de conjuncţie a clădirilor

de nord cu cel de sud. De remarcat importanţa acestui edificiu public în viaţa oraşului, spre deosebire de

perioadele anterioare, când locul dominant era ocupat de temple.

Piaţa sudică alcătuia un pătrat cu laturile de 161,5x115,7 (1:√2), conturată cu stoa în două nave,

şiruri, cu ordinul doric în exterior şi ionic în interior.

Buleuterionul. Sală pentru adunarea poporului 175-164.î.e.n. Este o clădire rectangulară în plan, cu

o capacitate de 1500 persoane - reprezentând un amfiteatru cu locurile dispuse în amfiteatru. Patru coloane

sprijineau grinzile tavanului. Intrările se aflau din partea curţii din faţa clădirii, în partea opusă intrării se aflau

scările care conduceau la nivelurile superioare ale amfiteatrului. Curtea era de tip peristil cu portic al ordinului

doric. În centrul curţii – un altar. Intrarea era printr-un propileu al ordinului corintic. Faţadele erau decorate cu

semicoloane dorice, ridicate pe un soclu comun, cărora în interior le corespundeau pilaştri aceluiaşi ordin.

54 Oraşul Alexandria: structura urbanistică, Pharosul.

Alexandria. Oraşul a fost fondat în 332-331 de Alexandru Macedon. Cel mai mare oraş elenist.

Avea două străzi reciproc perpendiculare, late de 100 de tălpi, cca. 30 m. Erau conturate cu colonade şi

construite cu clădiri publice şi palate. În faţa oraşului se afla un golf pentru corabii, traversat de o dambă care

unea oraşul cu insula pe care era construit farul Faros. Structura urbană cu cartiere rectangulare era tipică

grecească, dar clădirile – de tip local. – cu coloane egiptene, cu căptuşirea lor cu aur, mozaic şi mobilă

incrustată cu sidef (perlamutr) şi fildeş, etc.

Farul. A fost construit în secolul al III-lea. Era cea mai înaltă construcţie a Greciei antice, cu

înălţimea, judecând după imaginile păstrate de 130-140 m. Avea un podium înalt şi alcătuit din trei volume,

cu înălţimile treptat reduse. În vârful lui ardea mereu focul, văzu de la 100 mile depărtare. Farosul era un

important punct de orientare pentru corabii, dar şi un element urbanistic. El marca locul intrării în golf care

deveniseră porţile maritime ale Alexandriei. Aidoma unei porţi triumfale. Autorul şi-a lăsat numele în

inscripţia de pe peretele turnului – Sostrat din Knid, fiul lui Dexifan.

53. Acropola şi altarul lui Zeus din or. Pergam.

Pergam. A fost capitala statului Pergam, format în 283 î.e.n. Este amplasat la 5 km de mare, în valea

dominată de un promontoriu stâncos. Promontoriul era acropola oraşului, centrul statului Pergam şi de cult,

singurul din Asia Anterioară. Pe acropolă care erau construite clădiri publice, de cult şi palatele ţarilor.

Clădirile erau construite pe terase., ultima la o înălţime de 270 m deasupra oraşului. Acolo se aflau

arsenalurile militare, cazarmele, mai jos palatele, biblioteca cu sanctuarul Athenei, ceva mai jos – altarul lui

Zeus, şi mai jos – piaţa comercială. Pe panta promontoriului a fost amenajat teatrul cu o capacitate de 14 000

spectatori. Lângă teatrul, la baza lui se aflau galeriile de plimbare lungi de 250 m. Reprezenta o reşedinţă

fortificată a ţarului.

Altarul lui Zeus. Este concepu pentru sacrificarea animalelor, ocupă o suprafaţă rectangulară de 36x34 m,

ridicată pe un stereobat înalt de 5 trepte, cu soclul împodobit cu o friză sculptată de 120m. A fost ridicat în

cinstea victoriei asupra barbarilor şi reprezenta lupta zeilor cu giganţii. Este una din cele mai importante

sculpturi al perioadei elenistice. Locul sacrificiului era înconjurată de un perete scund, conturat din exterior şi

interior cu coloanele ordinului ionic.

13.Arhitectura Asirie, condiţiile naturale, materialele de construcţie, tipurile de clădiri.

Era o putere centralizată, agresivă, cu dominaţie asupra întregii Mesopotamii între anii 1850-606. În

arhitectură, ca şi în celelalte domenii, are loc asimilarea tradiţiilor sumeriene pe fundal local.

Cadrul geografic. Statul Assiria s-a format pe un podiş muntos. Locuitorii se ocupau cu creşterea

animalelor şi agricultura. Munţii sunt bogaţi în minereuri şi asirienii sunt printre primii care au extras

metale. Au fost promotorii unei avansări economice datorită utilizării fierului. Au exprimat intenţii de

dominare a întregii Asii Anterioare. Evoluţia forţelor de producţie şi controlul asupra pieţelor şi

drumurilor.

Materialul de construcţie a fost divers, dar s-a folosit mai mult după modelele mesopotamiene:

lemnul, pentru tavane

- piatra folosită pentru placajul pereţilor de jos al pereţilor (ortostaţi) şi la fundaţii, la bolţile false şi la

porţile de acces (şedu sau lamassu)

- argila la pentru pereţi.

Decoraţia plastică consta din reliefuri, piese din ceramică şi imense plăci din piatră bazalt sau

alabastru cu care erau placate părţile inferioare ale pereţilor în scopul protejării lor. Erau acoperite cu

reliefuri sculptate.

La intrare erau instalate simetric figurile taurilor înaripaţi cu chip de om „androcefaci” – genii protectoare

sau scene de vânătoare ale regilor.

Reliefurile erau plasate la nivelul ochilor. Partea superioară era placată cu plăci smălţuite în galben,

verde şi negru.

Uşile şi pereţii templelor erau placate cu bronz. erau placate cu bronz.

Vecinii dinspre vest au fost hitiţţii, care aveau o arhitectură formată în piatră. Important este

împrumutul a tipului de casă : bit hilani, alcătuită dintr-o încăpere, flancată de două turnuri la faţada

principală. S-a păstrat descrierea lui Herodot: „confecţionarea a 4 perechi de lei ca baze pentru

porticul unui bit-hilani”.

Cultura şi arhitectura au obţinut trăsături specifice. Panteonul zeilor era în frunte cu Assur.

Localităţile importante sunt capitalele: Assur, Ninive, Nimrud (Kallah).

3. Arhitectura megalitică, tipurile principale, sensul lor şi arealul de răspândire.

Este caracteristică pentru epoca neolitică a Angliei, Franţa, Malta, Sardinia, Spania, Caucaz.

Arhitectura megalitică din în Anglia este reprezentată de cea funerară, a mormintelor colective, în

formă de galerii sau camere cuprinse în tumuli, se pare de inspiraţie mediteraneană. În epoca

bronzului o populaţie de origine mediteraneană promovează un tip nou de monumente megalitice,

având la origine o arhitectură din lemn. La Arminghall, o grupare din stâlpi de lemn, în formă de

potcoavă, legaţi prin arhitrave, era înconjurată de două şanţuri în formă de inele. La Woodhenge un

val şi un şanţ înconjura şase ovale concentrice, formate din pari. Axa acestora era orientată spre

răsăritul soarelui în momentul solstiţiului de vară..

Malta. Templele megalitice sunt derivate ca plan şi spaţiu din templele rupestre, reprezintă o

înmănunchere de incinte în formă de lobi, din trei, cinci, şapte, legate prin porţi trilitice cu un spaţiu central

patrulater. (Hagar-Qim, 81, 82. templu Gigantia, 84- Hal Tarcsiem).

Cele mai vechi sunt construite din piatră măruntă fără mortar, dispuse în aparat neregulat, cele mai târzii

sunt din piatră prelucrată, având la bază ortostaţi, de mari dimensiuni. Legătura dintre elementele spaţiale

se face prin ample porţi executate în sistem trilitic din piese monolite. Ele contrastează cu decorul fin şi

minuţios, sculptat în piatră al altarelor şi balustradelor care despart spaţiul central de cel al lobilor în formă

de potcoavă. Templele Hagar Qim şi Gigantiia erau acoperite cu bolţi fără a fi încheiate complet, iar altele

erau deschise - hipogee.

Spania. În perioada neolitică mormintele în formă de casetă sunt influenţate de mormintele rupestre cu

cella în forma de cuptor, se transformă în morminte megalitice de suprafaţă , de tip dolmenic, cu celle

precedate de un scurt coridor. Toate aceste componente sunt îngropate sub tumuli. Sunt în forme de butelie

şi forme circulare, acoperite cu o pseudocupolă. Procese similare sunt cunoscute la sudul Franţei, posibil o

influenţă a Sardiniei şi Maltei. Programele funerare reprezentate iniţial de morminte rupestre cedează locul

arhitecturii megalitice a dolmenelor în formă de cella cu coridor. Cele mai vechi alei acoperite se află la

Castelet de lângă Arles, săpate în stâncă. Acoperite cu lespezi e piatră şi îngropate în tumulus. Morminte

megalitice în formă de coridor, acoperite cu tumuli circulari sunt răspândite în Langhedoc, tot aici existau

menhiri antropomorfi, reprezentând o zeitate feminină. Deseori în Franţa de sud şi Spania, tumulii care

ascund morminte megalitice sunt înconjuraţi cu inele alcătuite din pietre dispuse vertical.

Sardinia, Corsica şi insulele Baleare. Sardinia. Alături de tipul e dolmen provenit din arhitectura

grotelor, săpate în stâncă, se adoptă formula spaţială a unor alei acoperite, care vor genera aşa numitele

morminte ale giganţilor.

Arhitectura megalitică din Sardinia , corespunzătoare epocii bronzului şi fierului, este specifică prin

prezenţa unui turn-locuinţă, numit nuraga. Are un plan circular, adaptat apărării. Forma exterioară este

tronconică. Sunt cunoscute peste 7 mii de nurage. Arhitectura nuragică continuă din 1500 până în anii 200

î.e.n., se bucură de utilitate până în zilele noastre. Ele cunosc un proces de diferenţiere funcţională, ceea ce

face ca în jurul unor turnuri iniţiali izolate să se grupeze alte turnuri mai mici, fiind generate nurage

poliblobate. Sat nuragic Barumini. Arhitectura fortificată a locuinţelor de tip nuragic este produsul

antagonismelor unor triburi de păstori războinici constituiţi în mici formaţii cu caracter statal începător. A

obţinut un caracter rezidenţial, spre deosebire de destinaţia funerară a arhitecturii megalitice europene

atlantice.

8. Noţiunea de tell, arhitecturaii templului înalt din Uruc.

„Tell”- reprezinta ridicarea casei zeului cu specific sumerianpe o platforma inalta, amenajata, cu taluzuri ce

reprezentau o plastica de intrinduri-iesinduri- Redane care incovoiaza suprafata taluzelor si peretilor verticalo.

Acest tip de templu inalt marcheaza constituirea tipului de zikkurat. Ex. : Templul inalt din Uruk.

10. Arhitectura babiloneană veche. Palatul din Mary.

Perioada Babiloniana veche se numeste dupa orasul principal Babilon, amplasat intr-un loc favorabil, pe unde

treceau caile comerciale. In sec VII i.e.n. este refacut orasul mult mai grandios. O impresie putem forma

studiind al doilea oras din acea perioada- Mari (1800 i.e.n.). Planul sa format treptat adauginduse noi portiuni

la un nucleu vechi, dar toate aveau aceiasi formula: curti patrate cu incaperi alungite. Mari reprezenta un

complex din: locuinta tarului, aparat administrativ necesar in conditiile unei organizatii statale despotice. Au

fost gasite Templul administrativ, scoala pentru functionari . La intrare se afla o sala pentru primire

delegatiilor si ambasadorilor. In aceasta zona apa era sacralizata, concluzia vine de la faptul ca in pemplu era

o statuie zeita cu un vas pentru apa in mina care era unit la o cinducta. In partea opusa a intrarii se aflau

depozitele. Locuinta avea sala tronului boltita, peretii captisiti cu caramida smaltuita.

1 . Istoria arhitecturii, ca disciplină ştiinţifică, obiectul de studiu, însemnătatea ei în formarea

profesională a arhitectului.

Arhitectura- arta de a construi dupa legi anumite care la inceput au fost descoperite in mod empiric, prin

experienta,analiza proprie si formulata de teoriticienii antici(grecii primii).

Arhitectorul roman Vitruvius Marcus Polios a formulat definitia arhitecturiiin sec. 1 I.H. ,este o unitate a

utilitatii (destinatia,functionalitatea), trainiciei (constructia,structura) si plasticitatii (frumusetii).

Definitia: Arhitectura poarta denumirea de „Triada lui Vitruviu”. Ele sunt enumerate in ordinea

evolutiei,intelegerii fenomenului arhitectural, Pina atunci este doar constructia.

Termenul Arhitectura consta din 2 fenomene arhi- superlativul la ceva si tecton- constructorul,din greaca cel

mai important constructor,iar prin extensie arhitectura este mai mult decit o constructie.

Tectonica- un termen care desemneaza corespunderea expresiei artistice-structurii constructive.

Arhitectura este o activitate umana care contine caracteristicile creatiei umane si spirituale pe fundalul

legitatilor fenomenului artistic.

Legitatile arhitecturii sunt evidentiate prin 2 discipline de baza

1. Istoria arhitecturii

2. Teoria arhitecturii.

Istoria arhitecturii este o stiinta de sinteza care urmareste detectarea factologica si explicarea fenomenului

evolutiei arhitecturii in timp, conditionata de actiunea mediului natural si social, legi eminent specifice

arhitecturii.

Istoria arhitecturii raspunde la intreb. Unde cind cine? Teoria arhitecturii la intrebarea de ce?

Pentru un viitor arhitector istoria arhitecturii ca disciplina de studiu indeplineste o importanta functie

formativa, reconstituind tabloul dinamic al evolutiei arhitecturii.

Istoria Arhitecturiiscoate permanent in evidenta relatiile:

1. Arhitectura mediului natural

2. Arhitectura societatea umana

Istoria arhitecturii devine un instrument de creatie contribuind la intelegerea caracterului obiectiv al procesului

de arhitectura. Obiectivul de studiu al istoriei arhitecturii sunt monumente de arhitectura.

Monument – monumento (aducere aminte).

Monumente: 1 unicatele: piramide eiffel

2. fondul construit istoric

Nivelurile de cunoastere:

1. sumbru

2. lectura unei singure surse de informatie redata prin propriile cuvinte.

3 folosirea citorva surse de informatie in rezultat expunerea cu cuvinte proprii.

3. formularea atitudinii critice fata de opiniile cu privire la unul si acelasi subiect.

5. emiterea unor ipoteze personale: etapa creatiei.

4. Cromlehul din Stounhenge, analiza compoziţiei şi versiunile destinaţiei sale.

Cromleh(Anglia Stonehech) piatra curba,suntcompozitii de mare complexitate alcatuite din menhiruri dispusi

in configuratii circulare. Cel mai cunoscut Cromleh in Anglia la Stonehech. Un intreb teritoriu a fost prelucrat

prin cercuri concentrice de lespezi, menhiri inconjurate de valuri de pamint, santuri, alei, drumuri, se

presupune ca erau spatii ritualice. Forme incipiente de astronomie- observator astronomic sau calendar

primitiv.

Ansamblul megalitic de la Stonehech este rezultatul unei indelungate rezolutii. In prima etapa a fost sapat un

sant circular pamintului in interior sub forma unui valcu diamentrul masurat pe creastadealului apr. 100m. In

interior valul era conturat cu un cerc cu gropi umplute cu pietre pentru a se evidentia pe suprafata solului.

Valul si santul erau intrerupte in partea de N-E pentru aleea de acces ,la distanta de 80m de centru era fixata o

piatra verticala numita astazi <piatra de calcii>.

Constructia corespunde anilor 1900-1600 I.H.. In aceasta perioada observatiile erau efectuate in raport cu 4

moviliste care formau un dreptunghi perpendicular directiei spre Est. In etajul doi erau instalate 2 cercuri

concentrice din piatra, mai tirziu ramase fara utilizare.

5. Arhitectura Mesopotamiei, condiţiile naturale, reflectarea utilizării lor în arhitectură

Numele Mesopotamia se refera la o regiune din Orientul Apropiat, care în prezent tine partial de Irak,

partial de Siria de est si partial de Turcia de sud. Numele provine din cuvintele grecesti mesos "între" si

potamos "râu", referindu-se la zona dintre râurile Eufrat si Tigru. Suprafata fertila udata de aceste doua râuri

este cunoscuta ca fiind "Leaganul Civilizatiei omenirii", aici dezvoltându-se primele societati alfabetizate. Nu

a existat niciodata o entitate politica sau o tara numita Mesopotamia, si nici nu exista granite definite; numele

e unul conventional, inventat de istoricii greci pentru a se referi la aria geografica larga dintre cele 2 râuri.

Mesopotamienii erau un popor dintre cele mai vechi ale omenirii.Primii mespotamieni care au trait au fost

sumerienii. Ei au inventat scrierea cuneiforma, construiau zigurate, au construit primele orase civilizate,

printre care: Ur, Nippur, Kis, Babilon, Ninive si Assur, au facut primele încercari de irigatii sistematizate în

agricultura, au initiat primele schimburi comerciale cu alte popoare, au facut descoperiri în astrologie si

astronomie. Fiecare oras-stat îsi avea propriul rege, dar nu a luat niciodata în stapânire în.Teritoriul

Mesopotamiei este pozitionat în zona Irakului de astazi, tara care se întindea pe o lungime de aproape 1000 de

km si o latime maxima de aproximativ 400 km. Termenul de "civilizatie mesopotamiana" este un termen

generic. În realitate, Mesopotamia a însumat contributiile civilizatorice si culturale a trei popoare distincte a

caror istorie s-a desfasurat pe teritoriul sau. Arhitectura. Ceea ce i-a impresionat extraordinar pe calatorii

antici în mesopotamia erau dimensiunile gigantice ale constructiilor.Pe noi însa ne impresioneaza mai mult

faptul ca aceste edificii enorme au putut fi înaltate cu un material de constructie atât de ingrat cum este

caramida nearsa. Cele mai vechi orase sumeriene si babiloniene erau fortificate cu ziduri de incinta de

proportii nemaivazute pâna atunci.În domeniul lucrarilor de utilitate publica, asirienii eu fost neîntrecuti.

Arhitectura era dominanta - ca întreaga arta mesopotamiana - de ideea religioasa si de cea monarhica. Arta

era, aproape în întregimea ei, în serviciul templului si a regelui.De aceea arhitectura a întrecut aici în

grandoare tot ce se realizase pâna la acea data. Marele palat al lui Nabukadnezar din Babilon avea dimensiuni

uriase : 330 m lungime pe 200 m latime.În apropierea palatului erau construite faimoasele "gradini

suspendate" - în realitate, amenanjate pe terase sustinute de coloane si arcade masive.Palatul - fortareata va

concentra întreaga activitate industriala a cetatii. Desi din vestitul palat al lui Sargon al II-lea nu au mai ramas

decât temeliile zidurilor putem avea pe baza descrierilor o imagine a infatisarii initiale. Cladirea avea

înaltimea a patru etaje, fara ferestre, usi sau porti de intrare, accesul fiind asigurat de rampe înclinate si scari.

Zidurile foarte înalte ale palatului aveau înaltimea a opt etaje. Intrarea în palat si în curte interioara se facea

prin poarta principala a palatului spre care duce o scara larga.La palatele sumeriene si babiloniene monotonia

suprafetelor era uneori evitata prin aplicarea unor adevarate tapiterii de mozaicuri din bucati de caramida

smaltuita.Palatele asiriene erau decorate cu picturi murale, reprezentând scene din razboi, aducerea tribului,

sau executia celor învinsi.Acoperisurile, aproape plane, erau din caramida nearsa amestecate cu

bitum.Încaperile erau lungi si - din cauza grinzilor de lemn, prea scurte, care sustineau acoperisul -

înguste.Acelasi plan si aceleasi proportii grandioase le întâlnim si la temple,asemanarile sunt frapante. Înca în

mileniul al III-lea templele sumeriene aveau o varietate de forme.Tipul clasic,din prima epoca sumeriana, era

cel de forma rectangulara,cu patru porti.Cu materialul de constructie existent, coloanele interioare, de

sustinere, nu puteau fi dispuse nici la prea mari distante unele de altele, nu puteau fi nici prea înalte, nici prea

zvelte - fapt care facea sa nu poata fi creat un spatiu arhitectonic armonios. De unde, impresia de greoi, de

strâmt, de întunecat, fara nimic din ritmul, miscarea, armonia unui interior de templu egiptean.Dar templul

egiptean folosea ca material de constructie exclusiv piatra, care permitea cu totul alte solutii arhitectonice,.

zicuratul O parte integrata - desi independenta, - o anexa a templului era ziguratul. Numai regele si preotii

puteau ajunge acolo,care faceau sacrificii pentru zei. De jur împrejur erau cursali diferite. Un caracter original

al templelor din Mesopotamia este ca ele cuprindeau adesea un Zigurat. Ziguratele erau temple uriase

construite pentru venerarea zeilor. Erau construite din lut si argila si aveau trei sau patru sectiuni. Erau

construite foarte înalte, pentru a ramâne uscate în timpul inundatiilor. Numai ziguratul din Ur a ramas în

picioare, deoarece constructorii din epocile mai târzii au învatat ca arderea caramizilor le va face mai

rezistente. Era o constructie în forma de turn, cu mai multe niveluri în retrageri succesive, încununate printr-

un sanctuar numit "cerul", fiecare etaj al ziguratului fiind altfel colorat. Ziguratul asigura un loc sigur pentru

preoti în caz de inundatie. Deoarece singurul mod de a intra în templu era pe cele 3 scari, locul era foarte usor

de aparat împotriva spionilor care vroiau sa fure ritualurile preotilor. Aceste ritualuri includeau sacrificarea

unor animale si arderea acestora. Fiecare zigurat facea parte dintr-un complex care includea o curte, locuri de

depozitare a hranei si mici locuinte în jurul caruia se construia orasul.

3. Arhitectura megalitică, tipurile principale, sensul lor şi arealul de răspândire.

Nimeni nu a reusit inca sa intocmeasca o statistica a monumentelor megalitice din Europa; o cifra ceva mai

precisa – circa 200 aliniamente in cercuri, de obicei concentrice – pare sa existe pentru insulele Britanice; in

apusul si nordul Europei, ele sunt apreciate la 40.000 la 50.000; uriase blocuri de piatra necioplita, infipte

partial in sol, fie izolat, fie sub forma de trilite (dolmene) sau dispuse dupa o geometrie a carei semnificatie ne

scapa. Au fost ridicate, probabil, intre anii 3000 si 1500 i.e.n. in tarile scandinave si insulele britanice; in nord-

vestul Germaniei, in Britania, Spania, Portugalia si pana in insulele din apusul Mediteranei urias arc de

monolite, trilite, lungi alei de piatra si cercuri mai mult sau mai putin regulate, monumente ale unei (sau

unor?) culturi enigmatice; infruntand “Timpul” cu trainicia si durabilitatea pietrei.

Oamenii de stiinta au cautat o explicatie a faptului ca imensa majoritate a monumentelor megalitice se gasesc

in regiunile de litoral, sau, in orice caz, nu prea departe in interiorul acestor regiuni. Complexele megalitice

cuprind trei categorii de constructii: Menhirul (mer = piatra si hir = lunga) o piatra mare, amplantata

vertical an sol;

Cromlehul (crom = cerc si leh = loc) un ansamblu de menhire dispuse an cerc sau semicerc (cel mai

monumental este cromlehul de la Stonehenge langa Salisbury);

Dolmenul (taol = masa si maen = piatra) o piatra plata orizontala, asezata peste alte pietre, verticale.

42. Grecia antică. Condiţiile naturale, periodizarea..Vechea Grecie-Ellada așezetă în bazinul oriental

al Mării Mediterane cunoaște o dezvoltare economică deosebită. Datorită acestui fapt, arta greacă atinge un

nivel superior de dezvoltare nemaipomenit la celelalte popoare din antichitate. Civilizația greacă este o

civilizație deschisă, diferită de celelalte civilizații(egipteană, mesopotaminaă ș.a.) deoarece prin fenomenul de

colorizare se realizează schimburi comerciale și cultural artistice. Arta greacă cuprinde 4 perioade de

dezvoltare:

- perioada homerică(sec. XII-VIII î.Hr.)

- perioada arhaică (sec. VII-VI î.Hr.)

- perioada clasică (sec. V-IV î.Hr.) care cuprinde 2 perioade:

- clasicismul dezvoltat (sec. V î. Hr.)

- clasicismul târziu (sec. IV î.Hr.)

- perioada elenistică (sec. III-I î.Hr.)

Arhitectura greacă urmărește realizarea unor construcții funcționale ce participă la organizarea

orașelor- cetate. Ordinele de arhitectură. Pentru greci arhitectura exprimă spiritul raționalist al artei și se

adresează unor ființe raționale convingând prin ordine, echilibru și armonie. Grecii au realizat construcții

simple cu linii clare, simplitate ce se impune pentru că grecii au un simț accentuat al ordinii. Construcțiile dau

impresia de durabil, calm, stabiltate și de echilibru. Ordinul doric a apărut în perioada arhaică și s-a dezvoltat

în Peloponez și în sudul Italiei(Sicilia). Acesta exprimă robustețete, prin forme puternice, profile și decorații

sobre.

Ordinul ionic este al doilea ordin, în ordine cronologică apărut în perioada arhaică dezvoltându-se în coloniile

din Asia Mică și în insulele din Marea Egee. Față de doric, ionicul este mai bogat decorat și are proporții mai

elegante.

Ordinul corintian apare la sfârșitul perioadei clasice, în Asia Mică, și este caracterizat ca fiind o expresie a

bogăției decorative și a eleganței. El se aseamănă în mare parte cu ionicul, doar capitelul este mai înalt și mai

decorat.

43. Tipurile de edificii publice din Grecia.

Agora din Thessaloniki.Agora sau piața publică este cel mai vechi complex civic din antichitate. Aceasta era

numită și "zona urbană centrală", fiind centrul spiritual, juridic, politic și comercial al comunității. Agora

îndeplinea mai multe funcții, astfel era considerată loc public pentru adunările cetățenilor, loc sacru pentru

desfășurarea ritualulilor de cult, loc de depozitare și schimb de mărfuri, dar și loc de recreere și plimbare.

Templul(sau casa zeului) reprezintă cea mai importantă construcție din arhitectura greacă.Până în perioada

arhaică, ritualurile se desfășurau în jurul unui copac considerat sfânt, sau la intrarea unei grote, apoi a apărut

ideea construirii unui loc special închinat unui zeu. Față de templul egiptean care era plin de mister și în care

statuia zeului nu putea fi văzută de credincioși, templul grec este deschis acestora având statuia zeului la

vedere, pentru a-i aduce ofrande.

Templul în plan dreptunghiular este alcătuit dintr-o singură cameră sau 3 camere, pronausul(sau vestibulul),

naosul(cella), și opistodomul(sau camera tezaurului). Camera statuii zeului numită cella se desprinde dintre

vechiul megaron micenian(sala centrală a palatului). În funcție de numărul și așezarea coloanelor, templele se

deosebesc putând fi: aptere(fără coloane pe laturile lungi, prostil(cu coloane în fața templului,

amfiprostil(coloane în față și în spatele templului) și periptere(înconjurate de jur împrejur de coloane.). Ca

unitate de măsură pentru dimensiunea generală a templului, grecii au folosit dimensiunea omului

necompându-se cu templele egiptene impunătoare și misterioase. exemple de temple dorice: Templul zeiței

Demeter (sinonim Ceres) și zeul Poseidon (sinonim Neptun) din Paestum (Italia), Templul lui Zeus - Olympia,

Panthenonul-Acropole Atena; exemple de temple ionice: Templul zeiței Arthemis-Efes, Erechteion și Templul

zeiței Nike Aptheros-Acropole Atena.

Parthenonul este un monument important aflat în Acropole, Atena. Acesta este un templu doric închinat

zeiței Athena, protectoarea cetății, devenind reprezentativ prin arhitectura greacă și fiind un simbol al

încrederii în zei și virtuți morale.

Teatrul, construit pentru prezentarea spectacolelor sau a serbărilor în cinstea diverșilor zei. Este un loc public,

în aer liber. Acesta este construit pe panta naturală a unui deal, urmărind configurația terenului și este format

din: locul pentru spectatori(tribune sau gradene din piatră) și scări de circulație, avanscena și scena(având

altare de rugăciune și spații funcționale pentru desfășurarea spectacolelor.

Stadioanele sunt locuri publice ce folosesc la diverse activități sportive, concursuri, olimpiade. Ele sunt

amplasate în pantă, având la început dormă dreptunghiulară, iar apoi cu colțurile rotunjite, ca în zilele noastre.

Exemple pot fi: Stadionul de la Delphi sau Olimpia.

47.Arhitectura Greciei antice în perioada clasică. Acropola din Athena.

Arhitectura Acropolei ateniene

Prin acropolis vechii greci numeau partea de sus

a unui oraş-cetate care, prin poziţia eidominantă, constituia nucleul aşezării umane şi locul de venerare a

zeităţilor. Azi, pentru noicontemporanii, există o singură acropolă,

Acropolea

ateniană, reprezentând ansamblularhitectural amintit la care se adaugă nenumăratele sculpturi cu care a fost

împodobit.Iniţiativa impunătorului complex artistic a avut-o Pericle. Lucrările au durat între

447 – 410 î. Chr.

şi au fost elaborate şi realizate de un grup de celebri arhitecţi şi sculptori subsupervizarea geniului lui

Fidias.Locul şi destinaţia fiecărui monument, proporţiile lui trebuiau să se armonizeze cu spaţiulrelativ limitat

al platoului Acropolei care măsoară în lungime 270 m şi aproape 156 m în lăţime

.Delimitarea definitivă a platoului s-a realizat în secolul al V-lea î. Chr. când, printr-un ansamblude ziduri de

susţinere, trei din povârnişurile naturale ale Acropolei – laturile de nord, de est şi desud - au fost transformate

într-un perete vertical de netrecut. Accesul pe platou era posibil, ca şiazi dealtfel, numai pe latura vestică. Cu

amenajarea acestei laturi a platoului Acropolei a fostonorat de Pericle şi de

Fidias, arhitectul Mnesicles care, între437 - 432 î. Chr.

a ridicat înmarmură de Pentelic o intrare monumentală cunoscută sub numele de

Propilee(de la gr . propylaios= intrare monumentală).Propileele au următoarea dispoziţie şi structură: o parte

centrală şi altele două laterale, acesteadouă inegale ca dimensiuni şi deosebite ca mod de funcţionare.

Partea centrală

, de plan rectangular (5 x 10,20 m), este străjuită de ziduri şi ante, avândîn faţade câte un portic doric hexastil

cu ansamblu complet şi fronton. Un zid transversal, cucinci uşi, o împarte în două mari încăperi. Cea dinspre

vest este divizată longitudinal în trei navede către două şiruri a câte 3 coloane ionice (coloanele din faţade au

8,57 m cu 1,60 m diametru;acestea ionice au 10,25 m cu 0,97 m diametru în partea de jos). Prin nava de

mijloc a colonadeiionice trecea

drumul sacru, care face legătură între cele două portice ale faţadelor aflate la odiferenţă de nivel de 3,50 m una

faţă de cealaltă.

48.Parthenonul: decoraţia sculpturală, tematica, corecţiile optice

Decorațiile Parthenonului

Reprezentând apogeul sculpturii clasice, decorațiunile Parthenonului se numără printre cele mai importante

realizări ale sculptorului Fidias. Acesta decorează cele două frontoane, metopele frizei dorice exterioare și

friza interioară din naos-ul templului. Frontoanele ne povestesc despre două episoade importante din viața

zeiței Athena cum ar fi nașterea zeiței din capul lui Zeus realizată pe frontonul de est, și cearta dintre Athena

și Poseidon pentru stăpânirea Atticii, întâlnită pe fontronul de vest. Statuile ce decorează timpanul templului

sunt încadrate foarte bine în triunghiurile frontoanelor, astfel în centru se găsesc statuile cele mai înalte,

realizând un as de simetrie, iar spre margini se întâlnesc personaje singulare sau în grup, care de luptă trase de

cai, orientate în așa fel încât să se integreze perfect în unghiurile laterale. Acțiunea personajelor legate între

ele prin gesturi, poziții, atitudini și mișcări realizează unitatea ansamblului. Sculpturile lui Fidas sunt realizate

astfel încât se observă trăsături dominante cum ar fi: firescul atitudinilor, corectitudinea mișcărilor și

pozițiilior, starea faldurilor veșmintelor care nu împiedică mișcarea personajelor, calmul, solemnitatea și

gravitatea figurilor. Metopele arhitecturale sunt decorate în relief înalt(altorelief), și reprezintă aspecte din

luptele centaurilor cu lapiții, ale zeilor cu giganții sau ale grecilor cu amazoanelor. Metopele înfățișând luptele

dintre centauri și lapiți au fost cele mai bine păstrate până în zilele noastre. Fiecare metopă prezintă câte două

personaje, Fidas înfățișându-le realizând o varietate de mișcări și atitudini având o bună corelare între

acțiunile personajelor și expresivitatea chipurilor lor. În interiorul cellei găsim o friză realizată în bazorelief

reprezentând „Procesiunea Panntheneelor” cu ocazia festivitățiilor de sărbătorire a întemeierii cetății Atena.

Astfel putem admira cum zeiței protectoare i se aduce în dar un văl imensnumit Peplos, țesut special pentru ea

de fecioarele ateniene numite ergastine. Înconjurând templul la partea superioară și fiind înaltă de un metru,

friza prezintă peste 400 de figuri de oameni și 200 de animale. Procesiunea este cuprinsă în mai multe etape:

cortegiul ergastinelor, purtătorii de ofrande, cortegiul animalelor de sacrificiu, cabalcada cavalerilor atenieni și

participarea tuturor zeilor din Olimp la sărbătoare. Fidas, realizează un ritm al desfășurării acțiunilor prin

succesiunea scenelor, la început mai alert prin pregătirile pentru serbare și apoi mai lent și solemn(șirul

fecioarelor), pentru a urma un nou ritm alert prin agitația dată de participarea zeilor la serbare. Trupurile de

oameni și animale de pe friză sunt realizate în dimensiuni corecte cu o expresivitate a chipurilor în corelație cu

acțiunea realizată, având o paletă largă de gesturi, atitudini și mișcări naturale bine diferențiate.

67. Panteonul, structura spaţială, tehnica de construcţie.

Panteonul (în latină și greacă Pantheon înseamnă „templul dedicat tuturor zeilor”) este o clădire situată în

Roma care a fost construită inițial ca templu pentru cele șapte zeități guvernatoare ale celor șapte planete în

statul religios al Romei Antice, din secolul al VII-lea fiind transformată într-o biserică creștină. Este cea mai

bine conservată clădire romană și cea mai importantă clădire veche din lume cu acoperișul original intact.

Deși identitatea arhitectului rămâne incertă, mulți o atribuie lui Apolodor din Damasc.

19. Grădinele Semiramidei, amplasamentul, structura. Este o denumire simbolica, deoarece printre

soţiile lui Nabucodono-Ţar nu este atestată vre-o soţie cu acest nume. De la ea s-au păstrat substrucţiilecare

reprezintă spaţii înguste, alungite, boltite pentru a suporta greutatea solului cu vegetaţii şiarbori. Ideea

grădinilor a fost inspirată de la ziqqurat. O fântână îngustă cu palete – pentruridicarea apei. Una din cele 7

minuni ale lumii antice.

Denumirea intrată în istorie de "Grădinele suspendate ale Semiramidei" este confuză, deoarece nu este atestată

nici o Semiramidă în Babilon, ci doar Sammuramat, care a guvernat ca regentă a fiului său între 809-806 î.Hr.,

în timp ce grădinele au fost construite cu mult mai tîrziu, în secolul al V-lea î.Hr., de arhitecţii regelui

Nabucodonosor II.

În plus, grădinele, din care nu s-a mai păstrat nimic, nu erau suspendate ci dispuse în terase situate pe trepte

diferite, formînd o scară uriaşă. Construcţia, întrţinerea şi sistemul de irigare au necesitet eforturi enorme,

despre care se ştiu prea puţine lucruri.

16.Arhitectura Babiloneană nouă. Oraşul Babilon, structura oraşului, componentele urbane.

Babilon este o regiune antică, situată pe văile fluviilor Tigru şi Eufrat. În perioada în care prima generaţie de

regi amoriţi babilonieni a preluat puterea, după anul 2000 î.Hr., zona era divizată în Sumer (în sud-est) şi

Akkad (în nord-vest). Datorită lui Hammurabi ( a domnit aproximativ între 1790-1750 î.Hr.), Babilonul a

exercitat o hegemonie regională, dar a intrat în declin după moartea acestuia. Kassiţii din est au preluat

puterea (aproximativ 1595 î.Hr.) şi au întemeiat o dinastie care a domnit 400 de ani. După ce Elamul a cucerit

Babilonul (aproximativ 1157 î.Hr.), o serie de războaie au dus la întemeierea unei noi dinastii babiloniene.

Nabucodonosor I (a domnit între 11247-1103 î.Hr.) a fost cel mai important reprezentant al acesteia. În

perioada care a urmat domniei sale, au început lupte interne pentru supremaţie între trei regiuni: Asiria, Aram

şi Caldeea. Asirienii au domnit între secolele IX-VII î.Hr. Între secolele VII-VI î.Hr., domnia caldeeanului

Nabucodonosor II (605-562 î.Hr.) a reprezentat ultima perioadă prosperă a hegemoniei babiloniene, el

cucerind Siria şi Palestina şi reconstruind capitala, oraşul Babilon. Regiunea a fost cucerită în 539 î.Hr. de

către Cirus II cel Mare al Persiei, din dinastia Ahemenizilor, iar în 331 î.Hr., de către Alexandru cel Mare,

capitala fiind apoi abandonată treptat.

23. Arhitectura Egiptului. Periodizarea, condiţiile naturale, credinţele religioase şi reflectarea lor în

arhitectură.

Totul in arta egipteana este dictat de ideea continuarii existentei si dupa moarte. Ideea "lumii de dincolo" va fi

aceea in functie de care si in jurul careia se va organiza aproape intreaga arta egipteana. Fara insa ca imaginea

acelei lumi "de dincolo" sa aiba nimic intunecat, dezolant, macabru. Arta egipteana nu sta cum gresit se

sustine uneori sub egida mortii. Egipteanul nu este obsedat de ideea deprimanta a mortii, ci arta sa este o

senina intelegere a mortii conceputa ca o continuare fireasca a vietii. Este, in ultima analiza, un triumf si un

elogiu al vietii. In Egiptul antic moartea nu este definitiva. De aceea, monumentele funerare egiptene

sugereaza si glorifica eternitatea.Cea mai veche forma de arhitectura funerara este mastaba, o constructie

masiva de caramida sau de piatra ridicata deasupra unui mormint, sapat adinc in pamint (un put vertical in

care este depus sarcofagul si obiectele funerare indispensabile, put care apoi este zidit si umplut cu pietre si

pamint). In mastaba se afla exact deasupra mormintului o capela in care se celebrau riturile funerare, mobilata

cu o masa pentru ofrande; alaturi era o stela (pic tata sau gravata), in dosul careia se afla "coridorul" (in araba:

serdab), zidit, continand statuile defunctului.Acesta comunica prin statuile care il reprezentau cu familia sa

care, prin niste ferestruici mici, ii aducea ofrandele si fumul de tamiie. Capela era decorata cu scene (pictate

sau sculptate in basorelief) reprezentand diferite activitati din viata, si care pe cale magica mentineau

defunctul "in viata". Mastabele morminte ale unor particulari de rang inalt erau grupate, regulat, in jurul

piramidei faraonului. O mastaba a unui personaj foarte bogat, putea avea si alte incaperi, comunicind intre ele

prin coridoare.

Arta egipteana este dominata de ideologia religioasa si de cea monarhica. Aceasta situatie ii impune

artistului stilul solemn si respectarea traditiei. Solemnitatea si conservatorismul acestei arte aveau rolul de a

reclama privi torului un sentiment de respect fata de autoritatea constituita. Nu se putea deci vorbi de o

autonomie a artei, de o arta dezinteresata, generata de intentii pur estetice, care sa propuna opera creata unei

contemplatii directe estetice. Artistul trebuia sa ilustreze o idee religioasa sau politica; sa comunice pri

vitorilor un sens care i-a fost, dinainte stabilit, comandat, impus. Arta lui nu tine atat sa"reprezinte", cat sa

"simbolizeze". Arta devine astfel o hieroglifa, al carei sens ascuns este stabilit dinainte.

29. Componenţa edilitară a piramidei lui Kaf-Ra.

Piramida lui Khafra (scris și Kefren sau Khafre) este localizată pe Platoul Gizeh - orașul Gizeh, necropola

anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo. Piramida lui Kefren este construită la o distanță de

160 de metri sud-vest de Piramida lui Keops. Dimensiuni.Piramida are o lungime de 215,5 m la bază și se

ridică la o înălțime de 136,4 metri. Piramida este construită din blocuri de calcar (cu o greutate de peste 2 tone

fiecare). Panta piramidei este de 53°10'. Interior.Două intrări conduc la camera mortuară, una care se

deschide la 11,54 m până în fața piramidei și una care se deschide la baza piramidei. Aceste pasaje nu se

aliniază cu linia centrală a piramidei, dar sunt compensate la est de 12 m (39 ft).

Camera mortuară a fost sculptată din calcar. Acoperișul este construit din grinzi tot de calcar . Camera este

dreptunghiulară, 14,15 m pe 5 m și este orientată est-vest. Sarcofagul lui Kephren a fost sculptat dintr-un bloc

solid de granit și s-a scufundat parțial în podea.Exterior. Piramida a fost înconjurată de o terasa de 10 m,

lățimea fiind pavată cu dale de calcar neregulate, în spatele unui zid. Piramida are baza pătrată. Vârful

piramidei (la fel ca la celelalte două) era acoperit cu aur iar pereții (exteriori) erau albi.

26. Complexul faraonului Djoser din Saqqara.

Netjerikhet Djoser (Lista Regilor din Turin "Dsr-it"; Manetho "Tosarthros") este cel mai cunoscut

faraon celei de a III-a dinastii a Egiptului Antic prin comandarea unei piramide (Piramida in trepte din

Saqqara), realizată de Imhotep. El a fost arhitectul regal al regelui egiptean Djeser/Joser(Zoser) și a

construit prima piramidă (în trepte) la Saqqara/Sakkarah, până la el regii fiind îngropați în mastabe, uriașe

ridicături făcute din cărămizi de lut. La început monumentul era doar o mastaba clasică, peste o cameră

funerară subterană, ce ajungea până la 28 m adâncime, accesibilă printr-un puț. Intrarea în această cameră a

fost sigilată cu o lespede de granit cântărind trei tone. Sub îndrumarea marelui vizir Imhotep, construcția a fost

extinsă și înălțată în mai multe etape, de parcă arhitectul antic ar fi încercat să vadă până unde se poate merge.

Unii experți apreciază că monumentul funerar a fost conceput ca o replică a palatului în care Djoser a trăit în

timpul vieții. Construcția inițială a fost alungită și înălțată succesiv, proces care a necesitat aducerea a peste

200.000 de tone de piatră, până când Imhotep s-a declarat mulțumit. Ridicând mastabe din ce în ce mai mici,

una peste alta, s-a ajuns la forma prezentă, cu șase niveluri, și o înălțime de 60 m. Structura propriu-zisă a fost

ulterior acoperită cu calcar, piatră care, după cât se pare, a fost utilizată pentru prima oară la construcția de

piramide chiar la Sakkara. În jurul piramidei în trepte, Imhotep a ridicat un întreg complex, ce include mai

multe temple și pavilioane legate prin tuneluri, precum și statui ale lui Djoser, însă până în prezent doar o

parte a acestui vast ansamblu a fost scoasă la lumină

Arta construirii piramidelor al cărei inovator a fost Imhotep a continuat și s-a dezvoltat, atingând culmile

perfecțiunii o dată cu Marea Piramidă a lui Keops, dar ulterior s-a renunțat la aceste monumente funerare,

faraonii fiind înmormântați apoi în cripte săpate în piatră, în Valea Regilor.

11. Caracterul militar al arhitecturii hitiţilor, reflectat în arhitectura oraşului Hatuşa.

Hattușa (grafiat și Hattuša; în turcă și în unele texte în română: Hattușaș) a fost capitala statului antic al

poporului hitit (zis și „imperiul hitit”). Ruinele orașului antic se află în provincia Çorum din Anatolia, lângă

satul Boğazkale (fost Boğazköy), la limita nordică a ținutului antic anatolian Cappadocia. Hattușa a fost

recolonizată în a doua jumătate a secolului al XVII-lea î.Hr. Prințul hitit Labarna I (1565-1540 î.Hr.) și-a

construit reședința aici, după care și-a pus numele Hattușili, „cel din Hattușa”. Aceasta reprezintă începutul

istoriei capitalei hitiților, Hattușa, și a dinastiei regale hitite, din care sunt cunoscuți 27 de mari regi. Hattușa

avea însemnătate majoră și pe plan religios, ca oraș al zeilor și templelor. În orașul central de sus au fost

descoperite resturile mai multor temple. Porțile orașului erau ornate cu figuri sacrale, lei, sfincși și figura în

basorelief a unei zeități. Arheologii presupun că fragmentele făceau parte dintr-o instalație concepută ca stradă

reprezentativă dedicată unor procesiuni rituale. Până în prezent, suprafețele rezidențiale și ale atelierelor

meșteșugărești explorate arheologic sunt mici. Hattușa avea însemnătate majoră și pe plan religios, ca oraș al

zeilor și templelor. În orașul central de sus au fost descoperite resturile mai multor temple. Porțile orașului

erau ornate cu figuri sacrale, lei, sfincși și figura în basorelief a unei zeități. Arheologii presupun că

fragmentele făceau parte dintr-o instalație concepută ca stradă reprezentativă dedicată unor procesiuni rituale.

Până în prezent, suprafețele rezidențiale și ale atelierelor meșteșugărești explorate arheologic sunt mici.

13. Arhitectura Asirie, condiţiile naturale, materialele de construcţie, tipurile de clădiri.

Arta asiriana.Această artă se dezvoltă în orașe importante ca Assur și Ninive. Datorită expansiunii asirienilor,

în arta lor se regăsesc certe influențe sumero-akkadiene și babiloniene. Arhitectura

Cea mai importantă construcție este palatul, un edificiu impunător ridicat pe terase artificiale înalte. Aceste

palate se întindeau pe suprafețe mari și aveau porți de intrare impozante, scări monumentale, turnuri și

creneluri. Turnurile erau decorate în relief, cu figuri uriașe de animale reale sau fantastice. Între zidurile

palatului se aflau numeroase curți interioare deschise, în jurul cărora se grupau camerele de locuit și anexele

necesare desfășurării vieții. În mijlocul palatului se ridică ziguratul pe șapte etaje.

Arhitectura asiriană se dezvoltă în oraşe precum Assur şi Ninive, cea mai importantă construcţie pentru ei

fiind palatul, un edificiu impunător ridicat pe terase artificiale înalte. Aceste palate aveau porţi de intrare

impozante, scări monumentale, turnuri , creneluri, se întindeau pe suprafeţe mari, iar între zidurile palatului se

aflau curţi interioare, grădini, în jurul cărora se grupau camerele de locuit şi anexele necesare vieţii. Templele

şi palatele din acea vreme erau construcţii masive susţinute de contraforturi şi prevăzute cu sisteme de drenare

a apei de ploaie, în oraşul Ur s-a descoperit un asemenea sistem de drenare a apei construit din plumb.

16. Arhitectura Babiloneană nouă. Oraşul Babilon, structura oraşului, componentele urbane.

Babylon– expresia de dominare a lumii, în traducere:Poarta lui Dumnezeu (Ba-Bel-on)

. Între anii 612-539 î.e.n. s-a impus dinastia babiloneană asupra Mesopotamiei, formându-se regatul

Babilonean, cu capitala în oraşul Babylon. Graţie poziţiei geografice extrem deavantajoase, Babylonul ajunge

la înflorirea culturală şi arhitecturală, devine un stat puternic,careincludea întreaga Mesopotamie şi unele

regiuni din afara ei. În mâinile suveranilor babilonieni s-au concentrat controlul asupra navigaţiei si traficului

comercial de pe ambele râuri. In timpul lui Nabucodono-Ţar al II -lea (605-562 î.e.n.), oraşul a fost

refăcut.Materialele de construcţie devin mai diverse in aceasta zonă.- Lutul,sub forma ceramicii arse, folosită

la pereţi şi fundaţii, la drumurile sacre,taluzurile râului, substrucţiile grădinilor suspendate.-

Lemnul la tavane, şi miezul unor coloane.-ceramoplastica sau cărămizile smălţuite în culori cu remarcabile

efecte decorative, cainfluenţă a arhitecturii asiriene, se foloseau la decorarea zidurilor, porţilor, drumurile

sacre şi la ziqqurate

.Plastica ornamentală era completată cu statui din bronz, tauri sau genii protectoare,după exemplul

Assiriei.Arhitectura oraşului este cunoscută graţie cronicelor istoricului Herodot, care in sec. Va vizitat

Babylonul . În scrierile sale se conţine informaţia, că oraşul era înconjurat de un şanţadânc, iar pământul scos

în timpul construcţiei şanţului era folosit la fabricarea cărămizilor, carese ardeau şi se legau în construcţii cu

asfalt fierbinte. Aceste ştiri sunt completate de textele şi decercetările arheologice din ultimii 150 de

ani.Planul Babylonului avea forma unui paralelogram orientat cu laturile după părţile lumii,construit după un

plan prestabilit. Oraşul interior, lungimea perimetrului de 8 km, fortificat prin3 ziduri. Primul zid, privit din

exterior, era construit cu o grosime de 7 m, al doilea – peste 12 mdin cărămidă arsă, şi al treilea – era din

piatră – de 3, 3 m. Zidurile erau întărite de contraforturidin cărămidă crudă şi erau înzestrate cu turnuri şi

creneluri în partea superioară.Râul Eufrat împărţea oraşul in două: partea veche si partea noua, legate printr-un

podde lemn pe piloni din piatră. Cele mau importante construcţii se aflau în oraşul vechi:temenosul

(=oraş sacru) cu templele si ziqquratul , aşa numitul „

Turnul Ba-Bel”. La nord de centrul oraşuluise aflau palatele ţarului, unul „de nord

”, care se afla în afara zidului oraşului şi al doilea „desud”, care se afla pe teritoriul oraşului, alipit de incinta

fortificată.Accesul in oraş avea loc prin 8 porţi, care purtau numele zeităţilor babilonene, de lacare se începeau

străzile lungi şi drepte, numite străzi de procesiuni. In zidul de nord se aflau trei porţi, dintre care cea mai

importantă era poarta Iştar

, zeiţa dragostei si a fertilităţii. In zidul deest erau doua porţi, dintre care cea mai importantă era a zeului

Marduk . In zidul de vest eranumai poarta lui Adad

, zeul ploii. In poarta de sud erau 3 porţi – cea mai importanta era a lui Enlil

, zeul lunii.Fiecare poartă era începutul unei străzi, care purta aceeaşi denumire. Străzile împărţeauteritoriul

oraşului in cartiere rectangulare. De la poarta Iştar începea drumul procesiunilor care seîndrepta spre templul

lui Marduk. Drumul acesta era lat de 25 de m si era pavat cu cărămidă arsăsi cu lespezi de piatra de calcar.

Celelalte străzi aveau lăţimea de 1/4 din această mărime.Templele erau construite după un principiu

compoziţional unic: în centru era o curte deschisă cuo fântână. In jur, amplasate perimetral erau construite

locuinţe pentru preoţi. Printre temple eraunul dedicate sănătăţii, care includea un spital.Cel mai important

templu era dedicate lui Marduk. Se afla in partea centrala, pe malulrâului Eufrat din. Intrarea avea loc prin 2

porţi cu canaturile din arama. Trei zile din an ele eraudeschise. Sanctuarul consta din 6 capele închinate la 6

zei.Monumentele principale de arhitectură din oraş sunt: Zidurile oraşului.

LOCUINŢELE. Locuinţele erau lipsite de goluri de ferestre, doar cu golurile uşii deintrare. Pereţii erau

tencuiţi în alb. În interior se afla o curte spre care se deschideau încăperile,mici în dimensiuni, protejate de

arşiţă prin ziduri masive. Zidurile ocupau peste 40% dinsuprafaţa construită.

18. Palatul lui Nabucodono-Ţar, analiza planului.

PALATUL DE SUD A LUI NABUCONODO-TAR. Se afla în partea veche a oraşului,construit pe o terasă

enormă de 30 m în înălţime. Planul palatului are o forma trapezoidală,ataşata zidului de nord, cu ieşire spre

apa Eufratului, la intrarea lui în oraş. Intrarea în palat eradinspre est, prin una din laturile scurte. Cinci curţi

interioare erau înşiruite de-a lungul axeilongitudinale.I. În prima curte se afla paza şi garnizoana palatului. În

colţul de nord-est se aflaugrădinile suspendate.II. In jurul celei de-a 2 curte se aflau locuinţele

funcţionarilor.III. A treia curte era centrul palatului, partea oficială cu sala tronului. Sala tronului eraorientată

spre curte cu trei intrări, aflată pe latura de sud, intrările erau orientate şi ele spre nord.Sala tronului avea

dimensiunile 60×18 m. Probabil era boltita cilindric, deoarece grosimea2pereţilor era de cca. 7m. În spate se

afla o încăpere de unde apărea ţarul. Faţada era placată cucărămidă smăltuită, din care au fost alcătuite

compoziţii ornamentale: rânduri de palmieri, floride lotuşi, colonete cu capiteluri duble, de culoare galbenă şi

albastră, etc. În interior – reprezentări de lei.IV. Următoarea curte, a patra - reprezenta apartamentul tarului.V.

Ultima curte este haremul cu locul de munca al femeilor.

7. Casa populară din Sumer ca model pentru arhitectura monumentală

Cele mai vechi monumente de arta din sudul Mesopotamiei,care s-au pastrat, dateaza de la începutul

mileniului IV î.e.n. (statuete de lut,vase pictate).În arta statului sumer, rolul de frunte l-a jucat arhitectura,

principalul material de constructie fiind caramida cruda, mai rar arsa. Edificiile se înaltau pe un val artificial,

pentru a fi izolate de solul umed; acest procedeu de constructie a devenit caracteristic si arhitecturii de mai

târziu din Asia anterioara.Cladirile aveau, de obicei, un plan dreptunghiular, iar principala parte a caselor

sumeriene era curtea interioara, descoperita, în jurul careia se dezvoltau încaperile de locuit.Tipul de plan

format în aceasta epoca a stat la baza aproape tuturor constructiilor din sudul Mesopotamiei.Templul de la El-

Obeid, închinat zietei fertilitatii, Ninhursag, poate servi drept model de arhitectura monumentala sumeriana.

Peretii soclului în terasa si ai sanctuarului erau prevazuti cu rezalituri verticale.În arhitectura templului s-au

folosit coloanele încrustate cu piatra colorata si cu sidef,iar decoratia edificiului prezenta,pe lânga încrustarea

peretilor, sculptura din lemn acoperita cu foi de arama batuta si frize în mosaic, din sidef si ardezie.Mozaicul

si sculptura în arama completau în mod organic arhitectura templului.Arta din perioada akkadiana se distinge

prin tendinta de a reda într-un mod mai verific fenomenele din lumea reala. Cea mai buna opera de arta

akkadiana, cel putin originala, este "Stela biruintei regelui Naram-Sin", care povesteste despre victoria

acestuia asupra triburilor muntene. Trasatura de stil distinctiva, noua si fundamentala, a acestei stele, o

constituie unitatea si claritatea compozitiei.Sapaturile de la Ur, care la sfârsitul mileniului III î.e.n. era capitala

statului si avea o populatie numeroasa, permit formarea unei idei asupra aspectului unui oras Sumerian din

perioada de formare a monarhiei despotnice sclavagiste. În centrul lui se afla cetatea, în care erau centrate

palatul, principalele temple si cladiri oficiale, iar împrejur se dezvolta orasul, aparat cu ziduri si cu un mare

val. Deosebit de interesant este ziguratul din Ur care domina orasul.

9. Complexul de arhitectură şi ziqquratul din Ur.

Ziggurate

Sumerienii construiau un templu în centrul fiecarui oraș-stat. În jurul anului 2000 î.Hr., templele aveau forma

unor piramide înalte denumite ziggurate, cum era acesta din Ur. Regele, care era și mare preot, oficia

ceremonii religioase și efectua sacrificii în templul situat în vârful turnului. Zigguratul era împărțit în șapte

etaje, deoarece sumerienii credeau că zeii coborau din cer în șapte zile.

Ziguratul din Ur, reconstituire

Sumerienii au fost unul dintre popoarele are au trăit în Mesopotamia.

Caracteristici fundamentale.Sumerienii erau un popor non-semitic fiind astfel un popor migrator. Arheologii

ne explică faptul că această cultură sumeriană este continuitatea celei dintâi perioade a Ubaidului Timpuriu

(5300-4700 î.e.n.). Poporul sumerian s-a așezat pe teritoriul acesta și au început să locuiască în zonele fertile

irigate de râurile Tigru și Eufrat. Sumerienii la început erau simpli fermieri care călătoreau dinspre N spre S

după care au început să construiască orașe-state. Sumerienii erau de asemenea pescari care locuiau dea-lungul

văii Eufratului sau a Tigrului așa cum fac unii arabi din zilele noastre. Această cultură a contribuit la o fuziune

agrară cu agricultorii din N creând astfel o limbă sumeriană și o civilizație.‟

21. Arhitectura persană. Condiţiile naturale, geneza edificiu monumental specific persan –

apadanaua.

Persia era amplasată pe un podiş înalt, între Mesopotamia şi valea fluviului Ind, MareaCaspică şi Golful

Persic.A fost un popor nomad, trecut treptat la sedentarism, dar care a păstrat un caracter agresiv de cucerire.

Persia a fost primul imperiu al antichităţii, cel mai întins teritorial. ŢarulCirus, ocupă în 539 Babilonul, dar îl

cruţă de la distrugere. Regele Cambis al II între anii 531-522 î.e.n. ocupă Egiptul, astfel dinastia Ahemenizilor

stăpâneşte Iranul, Mesopotamia, Siria,Palestina, Finicia, Asia Mică şi Egiptul. Darius (522-485), cucereşte

nordul Indiei, insulelegreceşti, Macedonia şi Tracia, ajungând până la ţinuturile locuite de traco-geţi.În

domeniul arhitecturii este tributară tradiţiilor constructive ale popoarelor dinMesopotamia – în structura

oraşelor, tipologia clădirilor, tehnica constructivă. Materialele deconstrucţie : argila, material predominant

folosit la ridicarea pereţilor; piatra de calcar, şi specificnumai Persiei, calcarul negru, îmbibat cu bitum, şi

pentru coloane. Lemnul se folosea la coloaneşi tavane.Mod de construcţii: ridicarea clădirilor pe platforme;

placaje din cărămidă smălţuită, planuri riguros geometrice, rezultând o arhitectură, care are similitudini cu cea

din Mesopotamia.Prima capitală a Persiei este Pasargada .în traducere din greacă – „Tabăra Perşilor”. Afost

fondată de ţarul Ciruş pe locul înfrângerii regelui mezilor. Este o platformă înaltă,înconjurată de munţi, lipsită

de centura de fortificaţii, dar înzestrată, pe un povârniş, 78x79 m, peo terasă, de o citadelă. Este specifică

pentru perioada de trecere de la nomadism la habitatulsedentar, de fapt o tabără militară. Intrarea avea loc prin

propilee (poartă monumentală), cu 2x4coloane, ornamentată cu reliefuri cu tauri androcefali. Palatele sunt

hipostile(cu multe coloanecare susţin tavanul), de tip pavilionar. Reprezintă un tip ce anticipează apadanaua,

palatul ţaruluiCirus avea 19 m. În înălţime. O sală dispusă median tavanul căreia este sprijinit pe

multiplecoloane. Lumina este laterală. În componenţa faţadelor un rol hotărâtor o au ample porticuri

cucoloane prinse între încăperi cu ziduri pline, amintind tipul de templul „în ante

” (între capeteleanterioare ale pereţilor laterali). Palatul regelui Cirus de la Pasargade a pregătit cristalizarea

unuitip specific constructiv pentru Iranul ahemenizilor -apadanaua,care se va manifesta definitivatîn cadrul

reşedinţei de la Persepol.

Componenţa:

Apadanaua lui Darius ,apadanaua lui Xerxes,palatul lui Xerxes, salatronului cu tezaurul,depozite şi locuinţe

pentru oaspeţi. Exista şi o zonă de locuit cu bit-hilani,haremul. Spaţii mici cu patru coloane – sistemă păstrată

în locuinţa armenească galhatun.

APADANAUA. Geneza acestui tip de clădire specific persan este din arhitecturacortului persan, când se

aranjau, în caz de prezenţă la adunare a unei mulţimi, a corturilor cu poalele sprijinite pe pari de lemn.

Secţiunea clădirii estebazilicală , cu partea centrală, susţinutăde coloane ridicată în raport cu părţile laterale,

unde se organizau galeriile de intrare, aidoma porticelor greceşti. Pin diferenţa de înălţime partea centrală, sala

amplă primea lumină. Structura apadanalei are procedee comune vechilor civilizaţii din bazinul Mării

Mediterane.APADANAUA. LUI DARIUS. Avea 36 de coloane, 6x6, cu o înălţime de 18 m.Perimetral se

aflau porticuri cu 2x6 coloane, prinse între volume opace. bApadanaua lui Xerxes şi Artaxerxes avea 100 de

coloane, amenajate 10x10, portice 2x8coloane dimensiunile în plan a clădirii 75x75 m. Coloane erau

executate din calcar alb, cucapitelurile şi bazele din calcar bitumizat, raportul era de 1:10-1:13.

22. Arhitectura oraşului Persepolis.

Persepolis (persană: خت (Tacht-e Dschamschid „Tronul lui Dschamschid“, pers. veche.: Parseh ت

capitala Imperiului Persan din antichitate, imperiu care a fost întemeiat prin anii 520 î.Hr. în timpul domniei

lui Darius I din dinastia achemizilor. Numele provine din limba greacă și înseamnă „Orașul perșilor”, pe când

numele persan se referă la „ Dschamschid” un rege legendar. Pe timpul când s-a mutat aici capitala de la

reședința inițială „Pasargadae” care se afla la 50 km distanță de Persepolis, s-a construit la poalele muntelui

Kuh-e o terasă de 15 ha. Orașul Persepolis va fi distrus în anul 330 î.Hr. de Alexandru cel Mare, ruinele

rămase au fost declarate pe o rază de 60 km patrimoniu UNESCO.

Dupa caderea Babilonului in jurul anului 539 i.Hr., suveranii invingatori ai Imperiului Persan au simtit nevoia

unei constructii noi, care sa le sublinieze autoritatea in lumea intreaga. Asa a luat nastere unul dintre cele mai

faimoase palate-cetati ale antichitatii, Parsa, cunoscut mai ales sub numele grecesc Persepolis. Conceputa ca o

resedinta de vara, la o inaltime de 1570 metri, in estul Persiei, constructia inceputa de Darius I (522-486 i.Hr.)

urma sa se diferentieze net de capitala Imperiului, Susa dar si de resedinta curtii regale, Pasargadae.In

urmatorii 60 de ani cetatea Persepolis a fost transformata intr-o constructie impresionanta prin contributia a

trei imparati succesivi: Darius I, Xerxes I si Artaxerxes. De fapt faimoasa cetate este formata din doua palate,

fiecare avand propria sala de audienta (apadana) si propria sala a tronului. De asemenea in fiecare dintre ele

existau apartamente regale, apartamente pentru demnitari si depozite pentru mancare si alte bunuri. Intregul

complex mai continea visteria, birouri administrative si un harem.Palatul si apadana lui Darius aveau

dimensiuni relativ mici, cele ale lui Xerxes insa erau mult mai mari si, in cazul apadanei, care servea si drept

sala a tronului, deveneau impresionante. Constructia avea multe coloane interioare, o parte dintre ele dainuind

pana in zilele noastre. Neavand o traditie in constructie, persanii au privit nu spre greci, ci spre vecinii

apropiati din estul apropiat: hititi, asirieni si egipteni. In contrast cu acestia din urma insa ei au reusit sa dea

palatelor o eleganta si o lumina pe care nu le puteau avea greoaiele coloane ale templelor faraonilor. Xerxes

nu a trait incat sa-si vada terminata sala imensa a tronului numita „Sala celor 100 de coloane”. Aceasta a fost

sarcina urmasului sau, Artaxerxes, care a terminat intreaga lucrare.In ciuda celor 100 de coloane care se

inghesuiau inconjurand o suprafata de peste 80 de metri patrati sustinand acoperisul de lemn, ramanea

suficient loc pentru a incapea in sala respectiva aproape 10.000 de persoane. Coloanele si scarile erau splendid

decorate cu frize si basoreliefuri dar nu au supravietuit vicisitudinilor vremurilor decat cele de pe coloanele

apadanei lui Darius. Doua dintre acestea, ridicandu-se spre cer sunt inca impodobite cu capitelurile

reprezentand doua capete de animale: un taur si un leu.Multe dintre frizele palatului din Persepolis au luat, din

nefericire, drumul spre marile muzee europene. Palatul a fost ridicat pe o platforma de calcar, aflata in varful

unor pante care ar fi facut mai dificil accesul pana aici. Piatra cenusie din care au fost cioplite meticulos

blocurile mari de piatra pentru constructie, a fost adusa din est, de pe muntele Kuh-e-Rahmat. Edificiul era

aparat pe trei parti de un zid cu o inaltime care in unele locuri atingea chiar 12,5 metri. In partea de vest o

minunata scara de ceremonie conducea spre intrarea in cetate. Una dintre frizele care impodobeau scara

reprezenta 23 de barbati din statele vasale, aducand tribut imparatului.In anul 334, palatul este incendiat, in

mod simbolic de Alexandru cel Mare, dupa cucerirea acestuia. El inceteaza astfel de a mai juca un rol

important in istorie, dar basoreliefurile sale raman o capodopera a artei ahemenide. Astazi, ruinele din

Persepolis reprezinta unul dintre cele mai impresionante situri arheologice din lume. In apropiere se afla

mormintele suveranilor ahemenizi Artaxerxes I si III si mai multe monumente rupestre sasanide.

27. Evoluţia piramidei – de la piramida în trepte la piramida corp geometric ideal.

In anii 2778-2723 A.H., faraonul Djaser din dinastia a 3-a a initiat constructia necropolisului din

Sakkara. S-a pastrat in istorie si numele arhitectului Imhatep (medic, preot)

Complexul funerar a lui Djaser cuprindea mai multe constructii, principala era piramida in trepte la baza

careia se afla camera funerara. In timpul dinastiei a IV-a au fost create piramidele de forma geometrica pura.

Trecerea de la piramida in trepte la cea geometrica.

Simplificarea piramidei in trepte in necropole Mediu si Daşuz.

In mediu sunt doua mastabale, la inceput a fost una in trepte, pe masura cresterii treptele au fost astupate –

rezultind doua gradene. A doua este alcatuita dintr-un trunchi de piramida suprapusa de-o piramida

geometrica.

28. Complexul piramidelor din Ghizeh, analiza amplasamentului şi a soluţiei lor spaţiale.

Cele mai importante piramizi se aflau in localitatea Gizeh construita de urmasii faraonului Nafru

(dinastia IV). Complexul contine trei piramide mari si temple aferente cu mastabalele functionarilor

in jur. Locul ales pentru piramide satisfacea exigentele astronomice in corespundere cu trei stele din

constelatia Orion.

Aceste trei piramide au fost construite de Cheops, Chefren si Micherin. Prima a fost a lui Cheops cu

dimensiunile 233x233 metri si cu toate laturile orientate spre toate partile lumii. Feţele sunt

triunghiuri echilaterale. Piramida e captusita in exterior cu blocuri de piatra inaltimea carora se

micsoreaza treptat de la 1.5m la 55cm. Piramidele au fost construite 30 de ani. Ultima teorie ar fi ca:

Piramidele au fost asezate pe locul unor roci erodate, iar completarea a avut loc prin turnarea in

cofraj a mortarului. Structura spatiala a piramidei contine 2 camere, 2 culuare, si galerii. Intrarea in

piramida se afla in partea de nord. Piramida lui Kefren, este piramida celui de al doilea copil a lui

Cheops, 215x215m, h=143m. In sectiune prezinta doua triunghiuri egiptene. Intrarea se afla la

nivelul pamintului, camera funerara deasupra soclului. Linga piramide se afla cele mai bine pastrate

complexe de temple funerare si de primire, legate printr-un culuar obscur, luminat din loc in loc

printr-un tavan lung de cca 380m. Templul funerar se afla linga piramida, contine o curte deschisa,

cu galerii perimetrale in fata carora sunt alipite sculpturile faraonului. Spre piramida sunt 5 capelecu

statuile faraonului. Tot aici se afla depozitile cu lucrurile necesare. Templul de primire este asezat pe

malul nilului. Avea o fatada monumentala de 12 metri inaltime cu peretii usor inclinati amintind

mastabalele. Intrarea era prin 2 usi, sala avea multi stilpi de granit. In componenta piramidei era si

sfinxul, care era o sinteza dintre arhitectura si sculptura, figura caruia a fost prelucrata dintr-un

monolit stincos, 2800 A.H.

Piramida lui Micherin era mult mai mica h=62m., latimea bazei 108,9m. Era construita din

blocuri mari de piatra, iar in interior – incaperi din caramida cu tavane din lemn.

Amplasamentul reciproc al acestor 3 piramide reflecta o corelatie cu constelatia cereasca, si

este un argument cu privire la existenta unui concept. Sfinxul este amplasat in asa mod ca sa apere

intreaga necropola.

17. Decoraţia plastică în arhitectura babiloneană.

Decoraţia plastică în arhitectura babiloneană este influentsata de arhitectura asiriei. Caramizile

smaltuite cu efect decorativ, folosite la placarea zidurilor folosite la placarea portilor, zidurilor,

drumurilor sacre si ziguratelor. Plastica decorativa era completata din statui din bronz ale taurilor,

geniilor protectoare, dupa exemplul asiriei.

Decoraţia plastică consta din reliefuri, piese din ceramică şi imense plăci din piatră bazalt sau alabastru cu

care erau placate părţile inferioare ale pereţilor în scopul protejării lor. Erau acoperite cu reliefuri sculptate.

La intrare erau instalate simetric figurile taurilor înaripaţi cu chip de om „androcefaci” – genii protectoare sau

scene de vânătoare ale regilor.

Reliefurile erau plasate la nivelul ochilor. Partea superioară era placată cu plăci smălţuite în galben, verde şi

negru.

Uşile şi pereţii templelor erau placate cu bronz. erau placate cu bronz.

Vecinii dinspre vest au fost hitiţţii, care aveau o arhitectură formată în piatră. Important este împrumutul a

tipului de casă : bit hilani, alcătuită dintr-o încăpere, flancată de două turnuri la faţada principală. S-a păstrat

descrierea lui Herodot: „confecţionarea a 4 perechi de lei ca baze pentru porticul unui bit-hilani”.

Cultura şi arhitectura au obţinut trăsături specifice. Panteonul zeilor era în frunte cu Assur. Localităţile

importante sunt capitalele: Assur, Ninive, Nimrud (Kallah).

2 .Primele mărturii ale fenomenului de arhitectură, activităţile artistice, figurinele şi

picturile rupestre.

• Primele atestari despre arhitectura sunt dotate pereoadei paleoliticului inferior , in jur de

1.000.000-100 000 ani în urmă. Oamenii se ocupau cu vânătoarea, erau nomazi se adăposteau la

întâmplare în grote şi peşteri, clima caldă a Europei favoriza viaţa în aer liber, de obicei în

apropierea apelor.

În timpul paleoliticului mijlociu, cu 100.000 - 50.000 ani în urmă se răspândeşte rasa umană de

Neanderthal. Ca urmare a răcirii climei provocată de glaciaţiunea Wurm, oamenii îşi desăvârşesc

procedeele de obţinere şi întreţinere a focului, îşi fac din grote adăposturi de durată. În acestora au

fost găsite îngrămădiri din pietre, copertine, apărători de vânt. Clima se aspreste si ea obliga

oamenii să-şi construiască locuinţe - colibe de mici dimensiuni, de plan oval şi circular, ridicate

pe platforme de piatră, cu vetre adâncite în sol. Erau protejate probabil cu învelitori din piei de

animale sprijinite pe schelet din crengi şi oase de animale.

• Locuintele initial se faceau foarte mici , apoi apar locuinte mari catre permiteau adapostirea a

intregii comunitati .

• Fazei culturii mousteriene, care marchează sfârşitul paleoliticului inferior, îi aparţin primele

rudimente cunoscute ale arhitecturii funerare şi de cult. Într-o grotă din regiunea Dordogne, s-a

descoperit mormântul unui om de Neanderthal, protejat cu un tumulus de piatră. Avea alături o

groapă cu pereţii căptuşiţi cu piatră fără mortar, care conţinea scheletul unui urs. În peştera de la

Moustier, din Garonne, într-un mormânt în formă de groapă, s-a găsit scheletul unui tânăr, culcat

pe partea dreaptă, ţinând în mâna stângă o răzuitoare şi o secure.

• În faza finală a paleoliticului mijlociu omul de Neanderthal, creatorul comunei primitive şi

primul constructor cedează locul omului de Cromagnion, asemănător prin caracteristicile sale

antropologice, omului de astăzi.

• Paleoliticul superior. (cca. 50 000 – 8 000 ani în urmă). Rasa umană, reprezentată acum de

„homo sapiens”, cunoaşte succesiunea culturilor Aurignaciană, Salutriană şi Magdaleniană. În

timpul celor două din urmă şi-au făcut loc primele manifestări de artă – desene grafitate şi picturi

în culori, executate pe pereţii şi tavanul peşterilor. Apariţia artei figurative, care denotă un progres

remarcabil în evoluţia sensibilităţii sale estetice, creează condiţiile pentru transformarea

construcţiilor cu caracter utilitar în arhitectură

• Grota continuă să rămână adăpostul cel mai frecvent, dar îndeplineşte pe lângă funcţia de

locuinţă şi cea de sanctuar, precum şi loc de înmormântare. Se produce o separare a funcţiunilor:

grotele decorate cu caracter ritual, sunt nelocuite. Uneori funcţia de locuire coexistă cu cea rituală,

celei dintâi i se rezervă zona de la intrare, în timp cea decorată, cu caracter ritual este ascunsă în

adâncime. Se observă alegerea adăposturilor după gradul de însorire a lor : sunt locuite numai

grotele orientate spre sud. Imaginile de pe pereţii grotelor demonstrează preocuparea de

organizare a spaţiului oferit de natură. În zona centrală se grupează reprezentări de bizoni, boi,

cai, capre, în cele mai îndepărtate sunt înfăţişaţi lei, rinoceri, urşi - animale răpitoare. Intervenţiile

de factură constructivă asupra adăposturilor naturale sunt mai complexe. În peştera numită

„Fourneau du Diable” în Dordogne, Franţa, suprafaţa locuită fusese nivelată şi înconjurată pe trei

laturi cu ziduri din piatră fără mortar, constituind soclul unei structuri de protecţie executate din

lemn.

• În regiunile lipsite de adăposturi naturale locuinţele se prezintă sub forma unor bordeie

îngropate complet sau semiîngropate sau a unor colibe de suprafaţă. Dimensiunile sunt diferite,

dar se observă o tendinţă spre locuinţe mari ca să cuprindă întreg clanul vânătorilor. Locuinţele

mari rezultă din alăturarea a 2-4 colibe, căpătând câte odată o formă alungită. La Kostenki, pe

Don, s-a descoperit o locuinţă colectivă, semiîngropată, cu dimensiunile de 35-15 m, cu vetre

dispuse în axa longitudinală, în măsură să adăpostească un întreg clan.

• Retragerea gheţarilor la sfârşitul perioadei paleoliticului determină încălzirea climei Europei

şi, odată cu aceasta, profunde schimbări ecologice. Despar animalele glaciare, sea ce rezulta ca

mari comunitati de oameni nu se pot hrani , si ei se impart in gupuri mici.

• În perioada mezolitică (10 000-7000) vânătoarea rămâne mijlocul principal de procurarea a

hranei, dar i se adaugă pescuitul şi culesul roadelor naturii.

• Utilizarea uneltelor microlitice, prelungite cu mâner de lemn şi os, a condiţionat progresul

tehnicii constructive şi a prelucrării lemnului. Colibele sunt grupate în sate, apărute în preajma

lacurilor şi râurilor bogate în peşte, cu colibe ridicate de la sol pe o structură cu piloţi. Zidurile

colibelor sunt executate din pari alăturaţi, înfipţi în pământ, legaţi cu împletitură din nuiele. În

perioada mezolitică clima aspră a Europei a împins oamenii, anterior altor zone ale globului, mai

calde, să recurgă la adăposturi artificiale, înfăţişate în numeroase reprezentări de locuinţe, pictate

sau zgâriate: colibe de suprafaţă, cu schelet de nuiele şi crengi şi bordeie semiîngropate. Apariţia

localităţilor, gruparea colibelor în sate, demonstrează un nivel mai ridicat al coeziunii sociale.

•

33. Templul pe terase din Deir-el-Bahary a femeiei-faraon Haşepsut.

Unul din primele temple edificate in Regatul Nou – este a reginei Hasepsut, care face legatura

dintre arhitectura Regatului Mediu si arhitectura Regatului Nou. A fost construit in continuu

traditiilor Regatului Mediu si se afla la nord de templul lui Metunhotep din Deir-el-Bahary si i-a

repetat in principiu arhitectura. Acesta se explica prin dorinta de a sublinia descendenta puterii

sale de la fondatorul regatului Mediu. Hasepsut este singura femeie faraon, care a domnit 27 de

ani. Portretele sale in sculptura o redau sub chipul zeitei – vaca. Este amplasat pe 3 terase cu

fatadele dominate de liniile orizontului in armonie cu verticalele pilonilor. Toate compozitia

contrastind cu aspectul stincos al falezei Nilului.

32. Regatul Nou. Caracteristica generală a arhitecturii monumentale.

Regatul Nou a fost condus de faraonii dinastiilor XVIII si XIX.

Dupa destramarea regatului Mediu din cauza luptelor interne, faraonii din partea de mijloc al

Nilului din localitatea Tibai – formeaza regatul Nou (in prima jumatate a sec. XVI). Statul

egiptean unificat pentru a 3-a oara, a devenit cel mai puternic din toata istoria Egiptului. Au avut

loc expeditii de cucerire in Asia anterioara si includerea Nubiei de Sud. Au loc shimbari in

ideologia religioasa, cu evidentierea zeului Amon. In cinstea lui Amon sint ridicate temple care

devin programul conducator al arhitecturii. Cu alte cuvinte piramidele sunt inlocuite cu temple.

Templele sunt dedicate zeilor si faraonilor divinitati. Unul din primele temple edificate in regatul

Nou este a reginei Hasepsut.

35. Templele din Karnak şi Luxor, aplasamentul lor reciproc faţă de Thebai şi Nil,

structura lor spaţială.

Templele din Karnak si Luxor au fost legate functional prin drumuri si alei cu Sfincsi, cu

debarcadere pe malul Nilului care legau aceste temple cu complexele funerarede pe malul

Occidental. Templul Karnac era la Nord de capitala Egiptului (Thebai) iar templul Luxor la Sud.

Templele noului regat sint inchise intr-o incinta opaca fara o detaliere plastica. Spectacolul

arhitectural este structurat in curti interioare, sali cu multe coloane si sanctuare.

Templul din Luxor (1408-1300) este principala realizare a faraonului Amenofis al III-lea. Are o

compozitie axiala fiind precedata intrarea cu un culuar cu 3 nave cu capitelul florii de papirus

desfacut. In partea centrala este o sala hipostila nefinisata, lipsesc colateralele. Urmeaza o curte cu

particuri si salile cu capela centrala si incaperi anexe. In fata coridorului cu 3 nave a fost adaugata o

curte cu axa oblica in raport cu cea a constructiei precedente. A fost realizat in timpul faraonului

Ramzes al II-lea (1290-1224). Amplasarea curtii a fost solutionata pentru a contura un sanctuar din

timp. Karnac, Edificarea templului nu s-a facut dupa un plan prestabilit, ci este produsul unei

dezvoltari esalonate in timp – simbolizind o evolutie a convingerilor religioase. Nucleul acestui

complex era un sanctuar al regatului Mediu inconjurat de o incinta cu un pilon masiv. Urmatorii

faraoni: Tutmaris, Hadsivsob au construit alte incinte cu noi piloni pentru intrare, intre ei doua

obeliscuri. A fost construita o sala hipostila 103x52m. Trecerea principala

36. Opera constructivă a lui Ramzes al II. Templul rupestru de la Abu-Simbel (Assuan) şi

reşedinţa-templu Ramasseum.

Ramasseum este un complex compus din templul zeului Amon si faraonului divinizat, asociat cu

palatul faraonului. Templul ocupa locul central al ansambului, are o structura obisnuita pentru

templele de acest gen. Intrarea in acest complex are loc printr-un pilon masiv dupa care urmeaza o

curte larga dupa care urmeaza palatul. Spatiul din jurul lor era divizat in mai multe depozite care

reprezentau incaperi alungite cu un culuar central. Mai sus de palat se aflau grajdurile pentru cai.

Intregul complex – amenajat pe malul Nilului cu cateva terase, utilizind principiile compozitionale

de la templele din Deir-el-Bahary.

38. Arhitectura ciclado-minoică. Oraşul Troia.

Privita initial ca o civilizatie mistica, fara legaturi cu civilizatiile invecinate (Mesopotamia,

Egiptul, Persia). Aceasta cultura, pe baza unor dovezi covarsitoare, este consecinta a micgratiilor

din bazinul Varpato-Danubiano-Pontic. A fost precursoarea culturii elene (grecesti). Au evoluat

impreuna, avind o mitologie si limba comuna. Aparitia civilizatiei elene corespunde perioadei

bronzului, care incepe in mil. 4-3 si se incheie catre 1200 A.H. de aici cuprinde 5 etape care se

succed cronologic dar se afla in sone geografice diferite. Prima este cicladica: coastele Asiei

Anterioare (tarmul de Rasarit a marii Mediteraniene), insula Cipru si Grecia Continentala. A

doua perioada se numeste Minoica. A treia-Miceniana se dezvolta pe insula Pelopones (Micena).

Din prima perioada este cunoscut orasul Troia. Se cunosc mai mult de 9 tipuri de existenta a

orasului: prima a aparut in jurul anului 3000, ultima asezare este Hisarlic (turn) care se afla pe

teritoriul Turciei. Orasul descris de Homer in Eliada, corespunde etapei a 7-a. Troia 1, era o

citadela inconjurata cu ziduri, in centru se afla un megaron (locuinta din 2 compartimente, una

inchisa cu gol de usa, in adincul ei se afla vatra, in fata o logie cu peretii laterali – ante). Acest tip

a aparut in Asia Anterioara la Hatussa, care devine un tip de locuinta caracteristic populatiei din

jurul marii Mediterane. Megaronul avea dimensiunile 5,4x12,8.

Troia nr.2 este largita catre anii 2250 cu modificatii, configuratii si apare un grup de

Megaroane si toate au aceiasi orientare. Zidul de incinta este un poligon neregulat. Intrarile au 2

propilee. Cel mai mare Megaron avea 10x20m. Propileile sunt alungite, prezentind culuare

inchise la ambele capete cu pereti.

Etapa a 6-a, prezinta o aglomeratie de constructiim fara legatura cu etapele anterioare printre

care domina un Megaron mare, posibil al capeteniei. Incinta s-a marit in dimensiuni fiind

construite terase laterale, grosimea zidului ajungind la 4-5m. Troia a 6-a a fost distrusa si de un

cutremur din sec. XIV A.H. si pe locul ei, peste cateva secole s-a ridicat Troia a 7-a descrisa de

Homer 1100.

40. Acropola din Mykena, grupul funerar , amplasamentul, poarta leilor, complexul

palatin.

Acropola din Michena este marginita de o incinta care repeta configuratia partii superioare a

promontoriului. Sunt folosite pietre poligonale intr-o zidarie ciclopica din doua rinduri exterioare

cu miez din pamint si pietre (emplecton). Intrarea se facea prin poarta leilor alcatuita din doi

mentanti si un buiandrug. Triunghiul de descarcare de deasupra era completat cu un bloc de

piatra mai usor, cu fata sculptata in relief, care infatisa o coloana de tip cretan strajuita de doi lei.

Poarta leilor este datata in kurul anilor 1250 A.H. In centrul acropolei au fost identificate

vestigiile resedinte tarului, in componenta caruia intra un megaron, cel mai evoluat din aceasta

perioada.

Acropola din Trinth strajuia accesul dinspre mare la Michena. Sistemul de fortificare sa

format in sec. XIII A.H. prin constructia zidurilor succesive ajungand la grosimea de 11m. In

interiorul acestor ziduri de piatra se aflau galerii in arc frint. Aceste ziduri erau formate prin

aglomerari de piatra fara mortar. Partea centrala era construita printr-un megaron central si

megaroane de locuit, asezate in jurul unei curti patrulatere din 3 parti conturate cu perticuri.

Accesul in aceasta curte avea loc prin propilei cu cate 2 coloane pe o parte si pe alta a golului de

trecere. Piata centrala era precedata de o curte cu caracter militar cu constructii de depozitare.

Intrarea din exterior in aceasta curte se efectua printr-un propilei. Accesul spre acropola era

conceput in asa mod ca sa dezavantajeze pe inamic: acesta trebuia sa avanseze cu dreapta

neprotejata, orientata spre aparatrii din cetate. In 1100 aceste cetati sunt parasite prin loviturile

ahenilor.

36. Opera constructivă a lui Ramzes al II. Templul rupestru de la Abu-Simbel (Assuan) şi

reşedinţa-templu Ramasseum.

Ramasseum este un complex compus din templul zeului Amon si faraonului divinizat, asociat cu

palatul faraonului. Templul ocupa locul central al ansambului, are o structura obisnuita pentru

templele de acest gen. Intrarea in acest complex are loc printr-un pilon masiv dupa care urmeaza o

curte larga dupa care urmeaza palatul. Spatiul din jurul lor era divizat in mai multe depozite care

reprezentau incaperi alungite cu un culuar central. Mai sus de palat se aflau grajdurile pentru cai.

Intregul complex – amenajat pe malul Nilului cu cateva terase, utilizind principiile compozitionale

de la templele din Deir-el-Bahary.

30. Regatul Mediu, principalele monumente, templul pe terase din Deir-el-Bahary a lui

Metunhotep.

Regatul mediu a durat circa 300 ani, de la sfirsitul mil.3 pina in sec. XVII A.H.Principalul monument

era Templul funerar a lui Munhotep s-a construit in Deil-el-bahari, la poalele malului stincos. Pe

malul fluviului se afla o capela, de la care, pe un drum pietruit, marginit lateral prin pereti, pe o

lungime de 1200m, latimea – 33m, se ajungea la templu. Drumul era conturat cu arbori de sikomora

si statuile Tarului. Curtea la fel. Templul era orientat spre curte cu o galerie de 2 rinduri de stilpi.

Peretii erau sculptati cu scene. In mijloc un tobogan pe care se urcau la etaj. Iarasi intimpinau un

pertic cu stilpi si sala – la fel, mai multi stilpi (140) asezati in rinduri. In mijlocul salii pe o portiune

libera era amplasata piramida, sub care se afla mormintul Tarului. Axa longitudionala continua cu o

curte deschisa si se incheia cu o capela sapata in stinca unde se afla statuia Tarului. Acesta este un

ansamblu inovator unic, care combina mormintele rupestre ale monahilor cu piramidele din regatul

vechi, considerat un ideal pentru faraonii din regatul mediu.

32. Regatul Nou. Caracteristica generală a arhitecturii monumentale.

Regatul Nou a fost condus de faraonii dinastiilor XVIII si XIX.Dupa destramarea regatului Mediu

din cauza luptelor interne, faraonii din partea de mijloc al Nilului din localitatea Tibai – formeaza

regatul Nou (in prima jumatate a sec. XVI). Statul egiptean unificat pentru a 3-a oara, a devenit cel

mai puternic din toata istoria Egiptului. Au avut loc expeditii de cucerire in Asia anterioara si

includerea Nubiei de Sud. Au loc shimbari in ideologia religioasa, cu evidentierea zeului Amon. In

cinstea lui Amon sint ridicate temple care devin programul conducator al arhitecturii. Cu alte cuvinte

piramidele sunt inlocuite cu temple. Templele sunt dedicate zeilor si faraonilor divinitati. Unul din

primele temple edificate in regatul Nou este a reginei Hasepsut.

31. Oraşul Kahun din oaza Faium, structura urbană, tipurile de casă pentru sclavi şi tipul

aristocratic.Faraonii din dinastia a XII, au initiat lucrari grandioase de irigare la nordul tarii in Oaza

Faium. Aici au fost desecate cîteva depresiuni formind un rezervor de apa legat cu Nilul. Aici a fost

construit un oras special pentru lucratori care s-a numit Kahum. Era un patrulater inconjurat de un

zid – incinta de forma alungita 260x380m. Teritoriul era impartit in zone. Cea mai mare ocupa 2/3

din suprafata, construita cu conace aristocratice, cea mai mica era a lucratorilor. Intre aceste 2 zone

se afla un zid masiv fara trecere.Casa aristocrata era izolata printr-un zid masiv de incinta cu o

singura intrare de unde se bifurcau directiile. Una ducea la dependintele gospodaresti, alta spre

apartamente. Acestea la rindul lor erau impartite in zona barbati si zona femei, intre ele se aflau

curtea mare si o sala cu 4 coloane – camera de onoare legata prin culuare cu dependinte. Dea lungul

laturii de sud a curtii se afla o galerie cu coloane sub care se aflau intrarile in masivul de incaperi.

Avea tavanul mai ridicat sustinut de 4 coloane, ridicat deasupra acoperisului. Centrul zonei pentru

femei era o curte cu galerii perimetrale in partea opusa se afla o alta curte cu o singura galerie unde

era zona barbati.In arhitectura locuintelor aristocratice se observa tendinta spre izolare de strada si

protectia de soarele abundant. Pe teritoriul lucratorilor era o axa principala si perpendicular ei erau

orientate 10-11 strazi – fundacuri, construite de-o parte si de alta cu case, astfel ca fiecare din ele

avea o singura fatada orientate spre strada. Erau ridicate din lut, marginite de zid perimetral in centru

cite o curte. La intrare in casa se aflau scarile – existenta etajului.Arhitecutra din regatul mediu nu

este grandioasa prin dimensiuni dar se impune elaborarea interioarelor cu includerea coloanelor.

24. Regatul Vechi. Tipurile principalele de edificii, mastabaua şi legătura ei cu casa de locuit

egipteană.

Este epoca constructiei marilor piramide. Centralizarea statului a condus la instalarea nelimitata a

putrii faraonului, care era si preotul sperm.Avintul Economic, crearea sistemului de irigare,

constructia piramidelor, cerea mini de lucru care se capatau din sclavi si prizonieri.Aspectul caselor

nu se deosebia din ceia ce este astazi, construite din material perisabil, lemn si lut, golurile

rectangular. Pentru decedati erau construite case special care repa in plan si forma casele obisnuite.

Datorita materialului folosit initial, lutul compactizat , aceste constructii au peretii inclinati. Arabii

care au cucerit egiptul leau numit mastaba.

52. Arhitectura perioadei elenistice: răspândirea, caracteristica generală.

P E R I O A D A E L E N I S T I C 323 - 146 î.e.n.

Ieşirea din criza societăţii greceşti a avut loc prin formarea unor imperii mari, consolidarea clasei sub

egidele monarhiilor elenistice. Se acutizează contradicţiile sociale, arta pierde spiritul civic şi

popular, libertatea civilă şi tipizarea realistă. Este timpul destrămării formelor vechi statale şi timpul

expansiunii culturii Greciei spre orient. În Aia Anterioară şi Egipt au fost fondate noi oraşe, care

devin centre ale vieţii comerciale, culturale şi artistice. Cultura şi arhitectura elenistică comportă

trăsături greco-orientale. specifice ţărilor orientale. Se formează ansambluri urbane şi noi tipuri de

edificii, are loc progresul tehnic-constructiv şi ingineresc. Templul pierde rolul conducător şi se

construiesc majoritar clădiri publice şi case de locuit. Alexandria. Oraşul a fost fondat în 332-331 de

Alexandru Macedon. Cel mai mare oraş elenist. Avea două străzi reciproc perpendiculare, late de

100 de tălpi, cca. 30 m. Erau conturate cu colonade şi construite cu clădiri publice şi palate. În faţa

oraşului se afla un golf pentru corabii, traversat de o dambă care unea oraşul cu insula pe care era

construit farul Faros.Turnul vânturilor. Lângă agora din Athena, la mijlocul secolului 1 p.e.n., în

timp roman, dar elenistică după arhitectură, a fost construit un nou tip de clădire – ceasul de apă sau

orologiu, numit Turnul vânturilor. Era octogonal în plan, orientată după punctele cardinale, cu

direcţia pereţilor după roza vânturilor, - Boreea, Zefirul, etc. În partea superioară, erau imaginile

sculptate în relief, simbolice a vânturilor, amplasate ca o friză, care corespunde, proporţional,

antablamentului ordinului. Avea un acoperiş piramidal încununat cu figura tritonului – simbol al

apei. În mâna ţinea un beţişor care indica direcţia vântului. Înălţimea de 12 m, cu diametrul interior

de 6,81 m. În exterior era instalat ceasul solar. Intrarea avea loc prin două porticuri din două coloane,

ridicate pe stereobat, dar fără baze. Este o tratare liberă de canoane a formei arhitecturale.

Templul lui Zeus Olimpion. Este unul dintre cele mai mari temple - 107,75x41,1 m. Cu folosirea

ordinului corintic.

Casa de locuit. Apare casa dezvoltată greacă cu peristil – în centrul proprietăţii imobiliare se află o

curte înconjurată cu porticuri.

Templul din Didime. Asia anterioară. A fost construit în anul 313 î.e.n. de arh. Peonii din Efes şi

Dafnis din Milet. Este un dipter enorm 109,4x51,13 m. Ridicate pe un stereobat, coloanele aveau 20

m înălţime. Cella a devenit hipetrală asemănătoare unei curţi interioare.

Templul Tuturor Marilor, insula Samofrachia, anul 281 î.e.n. Este circulară în plan, corpul ca un

cilindru, cu diametrul de 19 m, în două niveluri, jos – soclu pe care se sprijină coloane care susţin

acoperişul conic, cu învelitoare din plite de marmură.

Concluzii. Perioada elenistică epoca marilor realizări tehnice. Cea mai importantă a fost elaborarea

raţională a urbanismului, a centrelor urbane. Ansamblurilor. Apar clădiri dezvoltate vertical –

Farosul, mauzolee, şi variante cu compoziţie centrală – Arsenionul pe insula Samofrachia şi Turnul

vânturilor.

Ordinul este dezvoltat prin includerea sa în compoziţia peretelui, în combinare cu ordinul ionic şi

corintic şi motive orientale. Sub influenţa arhitecturii Asiei Anterioare şi Centrale se măresc

dimensiunile clădirilor.

Realizările elenistice în domeniul arhitecturii au fost moştenite de arhitectura romană.

41. Descrierea arhitecturii cetăţii Thirint.

La Tirinth, care străjuia accesul dinspre mare spre Mykinai, prima incintă a fost înconjurată de

câteva ziduri, cu o poartă din piatră. În secolul al XIII când sistemul este încheiat, grosimea zidurilor

ajunsese la 11 m, având în interiorul lor galerii în arc frânt, obţinute prin aglomerarea unor imense

blocuri. Cele mai bine conservate sunt urmele palatelor de la Tirinth.

45. Locuinţa elenă şi influenţa ei asupra structurii spaţiale a templului elen: structura spaţială

şi părţile componente.

323 - 146 î.e.n.Ieşirea din criza societăţii greceşti a avut loc prin formarea unor imperii mari,

consolidarea clasei sub egidele monarhiilor elenistice. Se acutizează contradicţiile sociale, arta pierde

spiritul civic şi popular, libertatea civilă şi tipizarea realistă. Este timpul destrămării formelor vechi

statale şi timpul expansiunii culturii Greciei spre orient. În Aia Anterioară şi Egipt au fost fondate

noi oraşe, care devin centre ale vieţii comerciale, culturale şi artistice. Capitalele monarhiilor

elenistice - Alexandria, centru al lumii elenistice, Antiohia, în Siria, Selevkia în Mesopotamia. Aici

au fost creat palate imense cu temple, cu grădini şi vile, precum şi renumita bibliotecă din

Alexandria, şi Muzeionul – templul tuturor muzelor cu Farosul. Sunt folosite tipurile de clădiri

greceşti. – buleuterioane, agore, teatre, stadioane, palestra, etc. Cultura şi arhitectura elenistică

comportă trăsături greco-orientale. specifice ţărilor orientale. Se formează ansambluri urbane şi noi

tipuri de edificii, are loc progresul tehnic-constructiv şi ingineresc. Templul pierde rolul conducător

şi se construiesc majoritar clădiri publice şi case de locuit. În interioare şi în arhitectura

ansamblurilor urbane, în particular, colonade – peristil, care înconjură curţi şi pieţe. Ordinul pierde

rolul său laconic, monumental şi tectonic, fiind tratat ca un element al decorului.Se formează casa de

tip peristil. Se dezvoltă amenajarea oraşelor şi înverzirea.În 146 î.e.n. Grecia devine provincie

romană. Cultura Greciei a fost asimilată de cea romană, fiind fundament al evoluţiei arhitecturii

romane. Concluzii. Perioada elenistică epoca marilor realizări tehnice. Cea mai importantă a fost

elaborarea raţională a urbanismului, a centrelor urbane. Ansamblurilor. Apar clădiri dezvoltate

vertical – Farosul, mauzolee, şi variante cu compoziţie centrală – Arsenionul pe insula Samofrachia

şi Turnul vânturilor.

Ordinul este dezvoltat prin includerea sa în compoziţia peretelui, în combinare cu ordinul ionic şi

corintic şi motive orientale. Sub influenţa arhitecturii Asiei Anterioare şi Centrale se măresc

dimensiunile clădirilor. Realizările elenistice în domeniul arhitecturii au fost moştenite de arhitectura

romană.

59. Tehnica de construcţie romană, sistemele de zidărie şi de boltire.

Arhitectura este dominată de construcții masive și severe: catedrale, mănăstiri, castele, fortificații,

realizate mai ales din piatră, cu ziduri groase, turnuri înalte și ferestre înguste.

Principalele caracteristici ale acestor construcții sunt bolta în semicerc și forma de arc în plin centru a

puținelor deschideri practicate în ziduri: ferestre, portaluri și arcade.

Bisericile cu planul în formă de cruce sunt greoaie, cu bolți, cupole și coloane rotunde. Catedralele

copleșesc prin monumentalitate și măreție (fiecare clădire din Pisa - domul, baptisierul și clopotnița -

are o formă constructivă simplă, iar suprafața este împodobită cu coloane din marmură albă). Cele

mai renumite catedrale sunt cele din Poitiers și Arles (Franța) și din Warms (Germania).

Pe locurile înalte, greu accesibile s-au construit castele fortificate.

Influența etruscă și greacă

De la etrusci, romanii au preluat:

unele principii urbanistice care strau la baza înființării și organizării orașelor (folosirea unor planuri

regulate, cu străzi drepte și trotuare pentru circulație, porți monumentale de acces, sisteme de

canalizare);

existența camerei centrale (atrium) în planul caselor particulare;

modul de construcție al templelor de cult (podium din piatră foarte înalt, amplasarea coloanelor);

utilizarea arcului, sisteme de boltire.

De la greci au preluat:

conceptul de piață publică (agora, care devine forum) ca centru al orașului;

ordinele arhitectonice (doric, ionic și corintic);

modul de construcție al templelor de cult;

structura și componența teatrelor;

construcția trofeelor ca monumente comemorative;

utilizarea picturii, a mozaicului pentru decorarea caselor sau palatelor.

Ca materiale se folosesc:

lemnul: grinzi, planșee, șarpante, susținere copertine la amfiteatre;

piatră: fortificații, apeducte, poduri, arcuri, pilaștri;

marmură: placare pereți;

cărămidă: zidărie brută (ce ulterior va fi placată la interior și exterior);

betonul: material a cărui utilizare a marcat o revoluție în tehnica construcțiilor deoarece asigură

realizarea unor construcții mai solide și mai puțin costisitoare.

61. Forum Romanum, componentele edilitare.

Forul Roman sau Forumul Roman (în latină: Forum Romanum, deși romanii îl menționau de obicei

Forum Magnum sau doar Forum) a fost un forum al orașului Roma, în jurul zonei centrale a orașului

vechi, situat între Dealul Capitolului și Dealul Palatinilor și unde aveau loc activități de comerț,

afaceri, prostituție, religie și administrarea justiției. După cercetarea sedimentelor a reieșit că o parte

din forum era deja construit în primele zile ale Republicii. Initial acolo a fost o mlaștină, care a fost

secată în secolul al VII-lea î.Hr. unde s-a construit Cloaca Maxima, un mare sistem de canalizare

care ducea apa în râul Tibru, astfel încât tot mai multe persoane au început să se stabilească între cele

două dealuri

62. Forumurile imperiale, componentele.

Forumurile Imperiale sunt o serie de piețe monumentale construite în decursul unui secol și jumătate

(între anii 46 î.Hr. și 113) în centrul Romei de către Împărații romani.

Dintre acestea însă nu face parte Forumul roman, vechea piață republicană, care a fost construit în

Secolul al VI-lea.î.Hr. și care a fost timp de secole centrul politic, religios și economic al orașului.

Forumul lui Caesar

Gaius Iulius Caesar a decis să costruiască o piață impunătoare care să poarte numele său, Forumul lui

Caesar, inaugurată în 46 î.Hr. (probabil încă incompletă și terminată ulterior de Octavian Augustus).

Spre deosebire de Forumul Roman era vorba de un proiect unitar: o piață cu portici laterali lungi și în

centru cu un templu dedicat Venerei Genetrix, din care Iulius Caesar considera că descinde prin

Iulus, fiul lui Eneas,stramosul gintei Iulia. Caesar a plătit din proprii bani terenurile pe care trebuia

înălțat noul monument. În plus a dispus modificarea orientării tradiționale și seculare a Curiei, sediul

Senatului, care primise sarcina de a îl reconstrui după distrugerea sa într-un incendiu, astfel incât să

se adapteze la aceea a noului Forum care îi purta numele.

Noua piață relua modelul porticilor costruite în interiorul templelor pe care cei mai importanți și

influenți oameni politici din ultimul secol al Republicii le-au ridicat în zonă și avea scopul pur de

propagandă personală și de obținere a consensului. Dar evident că vecinătatea vechiului centru

politic sporea mult efectul.

Forumul lui Augustus

Augustus promisese un templu dedicat lui Marte cu ocazia bătăliei de la Filippi din 42 î.Hr., în care

împreună cu Marcus Antonius îi învinsese pe ucigașii lui Caesar și, în felul acesta, îi răzbunase

moartea. Templul este inaugurat doar după 40 de ani, în anul 2 î.Hr., fiind ridicat într-o altă piață

monumentală, Forumul lui Augustus.

Față de Forumul lui Caesar, noul complex era dispus ortogonal, iar templul se sprijinea de un zid

foarte vechi, conservat încă, care despărțea monumentul de cartierul Suburra. În afară de aceasta

porticile aflate pe laturile lungi se deschideau în spații ample semicirculare acoperite, destinate

adăpostirii activității tribunalelor.

Și în acest caz costrucția complexului a fost gândită cu scop de propagandă și toată decorarea sa

celebra noua eră a aurului care se inaugura cu principatul lui Augustus.

Forumul Pacii

Sub împăratul Vespasian a fost costruită în anul 75 o altă piață mare, separată de Forul lui August și

cel al lui Cezar de către strada Argileto, care punea în legătură Forul Roman cu Suburra, și aflată

înspre Velia (în direcția Coloseumului). Acest complex nu era considerat la început drept un Forum

Imperial, ci doar mult mai târziu și este cunoscut, de asemenea, drept Templum Pacis sau Forumul

lui Vespasianus.

Chiar și forma sa era diferită: era creată ca și un patrulater vast încercuit de porticuri, cu timpul fiind

inserat în porticul laturii din spate. Zona centrală nu era de fapt pavată ca și o piață, ci era

sistematizată ca o grădină, cu vase de apă și piedestaluri pentru statui, care o făceau un adevărat

muzeu în aer liber.

Monumentul era ridicat ca și o sărbătorire a cuceririi Ierusalimului. Într-una dintre aule aflate în

spatele porticilor a fost afișată Forma Urbis Severiana, harta din marmoră a Romei antice, creată în

epoca severiana (începutul Secolului III) pe marmora care acoperea peretele, rămasă parțial până

acum.

Forumul lui Traian

Probabil că proiectele lui Domițian erau mai ambițioase și poate că sub conducerea sa au început

deja lucrările de îndepărtare a înălțăturii care lega Colina Capitoliului de Colina Quirinal și închidea

valea Forumurilor în partea dinspre Câmpul lui Marte, în direcția actualei Piețe Venețiene.

Proiectul a fost reluat și terminat în anii 112-113 de Traian, prin construirea Forului lui Traian, cu

ocazia cuceririi Daciei și ale cărui decorațiuni celebrau victoriile sale militare. Lucrările de pregătire

au fost foarte complicate: a fost îndepărtată șaua muntuoasă, pentru a avea spațiul necesar noului

complex, s-a recostruit templul lui Venus în Forul lui Cezar și s-a construit Piața lui Traian.

Piața forumului era închisă în spate de Basilica Ulpia, cu Columna lui Traian în spate. În fața

bazilicii a fost ridicată a statuie ecvestră colosală a împăratului. Ultimul dintre Foruri era totodată cel

mai mare și maiestuos.

58. Apariţia oraşului Roma, legătura cu relieful colinar.

Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr.

și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut de la

monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga

arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în fața invaziilor

barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și începutul Evului Mediu.

Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia

antică, o civilizație care a inspirat mult cultura Romei antice. Roma antică a adus contribuții

importante în organizarea politică și administrativă, juridică, artă militară, artă, literatură, arhitectură,

limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o influență puternică asupra lumii

moderne.

69. Creaţia arhitecţilor romani celebri – Apollodor din Damasc, Hadrian, Vitruviu.

Apolodor sau Apollodor [Apollodoros] din Damasc (c. 60 - c. 125) a fost un arhitect sirian[1] sau

grec, un favorit al împăratului roman Traian. Este creditat cu numeroase monumente și clădiri, printe

care și Podul lui Traian.Columna lui Traian pe o marcă poştală din Republica Moldova

Apolodor construiește între anii 103-105 un pod pe Dunăre între Drobeta (Drobeta Turnu Severin de

azi) și Pontes (azi satul Kostol din Serbia). Detalii despre forma și mărimea podului: lung de cca.

1135 m, lat de cca. 15 m, înalt de cca. 19 m, construit din barne de lemn încrucișate, sprijinite de

piloni construiți din caramidă, piatră, mortar și ciment natural numit „pozzolana”, provenit din

Italia). Nu se cunosc detalii despre metoda de construcție. Se presupune că Apolodor a deviat cursul

Dunării și apoi a turnat picioarele podului.

Dupa terminarea podului, paza acestuia a fost asigurată prin două castre numite Drobeta și Pontes.

Accesul nu era posibil decât trecând prin aceste castre. La încetarea stăpânirii romane în Dacia,

podul este distrus în nenumărate rânduri. Astăzi, pe malurile Dunării, încă se mai pot vedea

picioarele podului. În 1858, Dunărea a înregistrat un nivel atât de scăzut încât s-au putut zări și

construcțiile de sub apă.

De asemenea, el a proiectat și Columna lui Traian, inaugurată la 12 mai 113. Se află între Biblioteca

Greacă și Biblioteca Latină. În columnă se află, într-o urnă de aur, cenușa lui Traian.

Vitruviu

Vitruviu este autorul celebrului tratat de arhitectură De architectura.

Lucrarea conține zece volume:

Volumul 1: Organizare urbană

Vol.2: Materiale de construcție

Vol3: Temple și ordine arhitecturale

Vol.4: Continuare

Vol.5:Construcții civile

Vol.6: Arhitectură domestică

Vol.7: Ornamente și decorații

Vol.8: Alimentarea cu apă

Vol.9: Științele care influențeaza arhitectura (geometrie, astronomie)

Vol.10.: Utilizarea și conducerea mașinilor

De architectura este un tratat al arhitecturii grecești și romane, dedicată împăratului Augustus.

Reprezintă una din puținele lucrări majore ale arhitecturii antice care a supraviețuit până în zilele

noastre.

Ca să ne dăm seama de valoarea acesteia, să menționăm câteva concepte și teorii care apar aici:

Un edificiu trebuie să aibă trei calități: firmitas, utilitas, venustas, adică durabilitate, utilitate,

estetică.

Arhitectura este o imitație a naturii. Așa cum păsările și albinele își construiesc spațiul locuibil, astfel

și oamenii trebuie să folosească elemente naturale și mai ales edificiile arhitectonice să se integreze

mediului, peisajului înconjurător, concept de o puternică actualitate.

Ordinele arhitecturale inventate de greci: doric, ionic, corintic, arată că aceștia erau înzestrați cu un

puternic simț al proporțiilor. Punctul culminant îl constituie înțelegerea proporțiilor corpului uman.

Ulterior, Leonardo da Vinci avea să reprezinte grafic, cu specifica sa măiestrie, omul vitruvian, Un

trup uman înscris în cerc și pătrat (figuri fundamentale ale ordinului cosmic).

Hadrian

Începutul domniei este marcat de „conspirația celor patru consulari”, soldată cu executarea lor. Spirit

neliniștit, sensibil, de o neobosită curiozitate, Hadrian a străbătut în lungi călătorii toate provinciile

imperiului, în care a petrecut mai mult timp decât la Roma.

A inițiat o serie de reforme în armată și justiție; arta și arhitectura au înflorit în timpul domniei lui. În

capitală este restaurat Panteonul, se construiește Mausoleul sau viitorul Castel San Angelo –

mormântul împăraților romani până la Caracalla. Hadrian a acordat o deosebită atenție promovării

filosofiei și literaturii, manifestând o pronunțată înclinare pentru cultura greacă.

El însuși era filosof și scriitor, fiind autorul unor poezii în greacă și latină, discursuri, scrieri

filologice și enciclopedice.

Pe plan extern, Hadrian încheie pacea cu parții și renunță la ultimele cuceriri ale lui Traian din

provinciile Armenia, Asiria și Mesopotamia, fixând granița orientală pe Eufrat.

Legate de vizitele împăratului în Dacia, au loc două reorganizări administrative ale provinciei,

împărțită în 119 în Dacia Superior și Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia Porolissensis, Dacia Superior

și Dacia Inferior.

În Britannia, Hadrian a construit zidul defensiv ce îi va purta numele, și care trasa granița de nord a

Imperiului Roman.

În anul 132, intenția lui Hadrian de a înălța un templu al lui Jupiter la Ierusalim a declanșat ultima

mare răscoală a iudeilor, condusă de Bar Kohba și reprimată în 135.

Hadrian rămâne una dintre cele mai originale personalități din galeria principatului.

66. Arcurile de triumf din Imperiul Roman.

Arcul de Triumf al lui Constantin face parte din cele trei arce de triumf din oras, de altfel,

comemorative, turistii putand vizita aceasta impresionanta structura pe drumul pe care, altadata,

treceau imparatii romani in procesiunile caracteristice acelor vremuri. De mentionat aici sunt si Arcul

de Triumf al lui Septimius Sever si al lui Titus. Chiar si asa, cel care a fost pastrat aproape intact,

spre fascinatia turistilor si a cercetatorilor, este Arcul de Triumf al lui Constantin, acesta

conservandu-se inca din perioada Romei clasice. Structura a fost ridicata pentru a marca victoria

primului imparat roman crestin, Constantin I, ca urmare a bataliei de la podul Milvius din anul 312,

zona care se afla in imediata apropiere a orasului Roma. Aceasta victorie a imparatului Constantin a

marcat, la randul ei, ascensiunea crestinismului, facandu-l pe imparat unicul conducator al Imperiului

Roman de Apus. Uluitoarea constructie are o inaltime de 21 de metri, dar si o latime de 25,7 metri.

Adancimea este de 7,4 metri.

In partea inferioara a arcului de triumf exista un arc central mare, pe sub care a trecut chiar

Constantin I, si alte doua arce laterale. Acestea sunt sustinute de piloni din marmura, precum si de

coloanele construite in stil corintic. Partea superioara a edificiului istoric este formata din cateva

panouri in care putem vedea basoreliefuri ce ilustreaza scene, diverse inscriptii, dar si personaje,

toate acestea aratand felul in care imparatul a ajuns la victorie, luptand impotriva lui Maxentiu.

Arcul lui Traian

Arcul lui Traian din Ancona reprezintă una dintre moștenirile monumentale romane cele mai

prețioase ale regiunii Marche, din Italia.Foarte elegant, a fost ridicat de Senatul și Poporul Roman, în

anii 100 – 116 d.Hr., fiind opera arhitectului sirian Apollodor din Damasc, din marmură extrasă din

Insula Marmara, în onoarea împăratului Traian.De aici a plecat împăratul Traian în victoriosul război

contra dacilor, episod care se poate vedea pe unul din basoreliefurile existente pe Columna lui Traian

de la Roma[1]Potrivit îndelungatei și constantei tradiții, pe atic era montată statuia ecvestră a lui

Traian; la stânga lui Traian era statuia soției acestuia Pompeia Plotina, iar la dreapta sa statuia surorii

prezent, erau din bronz aurit, ca și statuile, care însă au fost luate de sarazini, în 848statuile, care însă

au fost luate de sarazini, în 848.

68. Bazilica lui Maxenţiu, structura spaţială.

Basilica lui Maxentius si a lui Constantin, aflata in Roma, Italia, este una dintre cele mai mari cladiri

ale lumii antice din Roma. Cunoscuta uneori si sub denumirea de Nova Basilica, adica "Basilica cea

Noua", aceasta cladire era cea mai mare din intreg Forumul Roman.

Basilica lui Maxentiu si a lui Constantin - scurt istoric.Construirea acestei uriase cladiri a inceput din

partea nordica a Forum-ului, sub conducerea imparatului Maxentiu, in anul 308, si a fost terminata in

anul 312, de catre imparatul Constantin cel Mare, la scurt timp dupa victoria impotriva lui

Maxentius, in lupta de la Podul Milvian. Cladirea este zidita avand o singura nava centrala, acoperita

fiind cu trei siruri de bolti, la o inaltime de 39 de metri de la pamant. Intreg acoperisul era suspendat

pe patru coloane uriase. In capatul ei vestic se afla zidita o imensa absida de piatra. In aceasta se afla

asezata o uriasa statuie a imparatului Constantin; fragmente din aceasta statuie se mai gasesc si

astazi, in curtea Palatului Conservatori, din Muzeul Capitolini. Greutatea boltilor era sustinuta, pe

laterale, de o serie de abside, fiecare masurand intre 23 si 17 metri. Absidele erau, la randul lor,

calote semiboltite, pornind perpendicular pe nava centrala. Multimea arcadelor de pe laterale erau

destul de inguste.Nava centrala masoara 25 de metri in latime si 80 de metri in lungime, formand

astfel o suprafata de 4.000 de metri patrati. Ca mai toate constructiile imperiale, si aceasta basilica

facea risipa de spatiu, creand insa emotie si tacere in sufletul celui care o privea sau intra in ea.Pe

fatade de rasarit a basilicii se afla o imensa arcada, in timp ce pe fatada sudica se afla un foarte mare

portal de intrare, prijinit la baza pe patru coloane de piatra.Tot ce a mai ramas din aceasta uriasa

basilica este peretele ei nordic, dimpreuna cu cele trei abside boltite. Tavanul interior al celor trei

abside infatiseaza o foarte mare pricepere in privinta sustinerii greutatii uriase a acoperisului. Intreg

tavanul este alcatuit din fragmente octogonale, puternic stranse intre ele. Astazi, termenul de basilica

indica o cladire inchinata bisericii, un locas de cult, insa in acele vremuri, termenul indica o curte

imperiala, o hala de festivitati, un loc de adunare publica. De-a lungul peretilor, in interior, se aflau

numeroase nise, in care erau asezate busturi ale zeitatilor romane. Aici au avut loc luptele romane,

din cadrul festivitatilor olimpice din anul 1960. Basilica lui Maxentiu si a lui Constantin, din Roma,

este o uriasa lucrare de arhitectura. La acea data, aceasta se afla printre cele mai mari cladiri ale

lumii, pentru ridicarea acesteia fiind folosite mai toate metodele cunoscute la acea vreme, cat si unele

inovatii. Uriasa cladire, mai inainte de a fi distrusa, era in intregime varuita in culoarea alb.

57. Templul etrusc, particularităţile planimetrice şi structurale.

Existau temple cu o singura camera, cea pentru divinitatea careia ii era dedicata; temple bi- sau

tricellate si cu trei porti. Templul tricellat se asemana templelor dedicate triadei Tinia, Uni, Menerva.

El a fost preluat - ca model - de catre romani.In templele etrusce se aflau statuile zeilor si obiectele

necesare jertfei si cultului in general.Vointa zeilor se comunica oamenilor prin intermediul

sacerdotilor sau preotilor. Accesul la functiunile sacerdotale era deschis tuturor barbatilor liberi.

Scolarizarea se facea pe langa marile temple, indeosebi la Tarchuna.Vestimentatia preotilor etrusci

era alcatuita dintr-o mantie incheiata printr-o fibula, o mitra ascutita pentru acoperirea capului si un

baston indoit - insemnul autoritatii.Preotii etrusci descifrau enigmele vietii, comunicau vointa zeilor,

participau la ceremonii reli-gioase, jertfeau zeilor, rosteau rugaciuni si incantatii, luau parte la

dansuri cultice, la banchete votive, la pro-cesiuni si la jocuri funebre.Se pare ca au existat si sacrificii

omenesti. Nu se stie daca persoa-nele sacrificate erau rude ale unor defuncti importanti, daca erau

pri-zonieri de razboi sau sclavi. Dupa scopul lor, jertfele erau de doua feluri : hostiae consultatoriae

- animalele se jertfeau in vederea obtinerii unor date asupra vii-torului prin consultarea maruntaielor

lor ; si hostiae animales, cand vic-tima, animalul, tinea locul omului.Fiecare oras isi avea propriile

sarbatori dar existau si sarbatori comune tuturor, dedicate cinstirii zeilor sau legate de schimbarea

anotimpurilor sau de evenimente din anul agricol etc. Cea mai mare sarbatoare comuna din Etruria se

pare ca a fost cea inchinata lui Volturnus, in martie. Cu acest prilej se tinea si o mare adunare

publica, in cadrul careia se facea o cercetare a activitatii de peste an a conducatorilor oraselor, se

numea un sef al jocurilor care urmau si un sacerdos ca intaistatator al fede-ratiei, si i se punea

coroana pe cap.

63. Tipurile de edificii romane publice.

Pentru epoca republicană, cele mai importante edificii de inspiraţie etruscă suntcele religioase,

templul etrusc fiind caracterizat prin planul său cvadrat, cu un larg vestibul, existenţaunei fundaţii de

piatră supra-înălţată ceea ce dă naştere la apariţia aşa-numitului podium, peste carese ridică structura

din lemn şi lut ars a clădirii (conţinând pronaos şi cella-camera zeului). De altfel,folosirea acestor din

urmă materiale de construcţie este specifică pentru întreaga arhitectură romanăde până în sec. al II-

lea a. Chr. Împodobirea templelor se realizează cu ajutorul teracotelor colorateiar motivele sunt, cel

mai adesea, preluate din tematica elenă: scene mitologice, religioase. Stilul predominant este cel

doric (mai puţin) şi cel ionic (pentru că însăşi arta şi arhitectura etruscă seelenizează, se simte

influenţa greacă şi-n arhitectura romană-de pildă, templul lui Aesculap, templulzeiţei Spes - ambele

au colonade ionice). De subliniat faptul că se poate remarca un conservatorismîn ceea ce priveşte

redarea colonadelor, în sensul unei austerităţi, pe de o parte, şi a unei reduceri acolonadei, chiar şi în

cazul edificiilor periptere, la care colonada laterală este uneori minimalizată pâna la a fi redată cu

coloane semi-angajate sau chiar cu pilaştri.O dată cu creşterea influenţei elenismului în lumea

romană, pătrund elemente arhitecturalespecifice: planul rectangular pentru temple (păstrându-se

caracteriscul podium şi scara de accesmonumentală din faţă, precum şi structura internă), capitelul

corintic, apoi o nouă tehnică de lucrarea pietrei. Este vorba despre aşa numita tehnică a „blocajului”,

care presupune înlocuireasuprapunerii blocurilor din piatră cu o tehnică mai rapidă şi mai

economică-acoperirea cu un parament subţire (lespede de marmură sau stucatură zugrăvită) a unui

nucleu central (format dintr-un amestec de piatră, cărămidă, var şi nisip). Pentru modelarea acestui

nucleu central se realizaucofrage ingenioase ce permit mai uşor construirea bolţilor sau cupolelor. O

dată cu introducereaacestei tehnici rolul coloanelor, al arhitravelor şi al frizelor se va reduce la unul

ornamental (zidul jucând rolul de structură de rezistenţă, preluând toate forţele de apăsare, de rupere

ale construcţiei).Mai mult, de la începutul sec. al II-lea a. Chr., decoraţia de teracotă tinde să se

restrângă datoritănoii concepţii de afişare a timpului militar al Romei, teracota fiind înlocuită, în

final, cu marmuratriumfală, care redă scene militare inspirate din campaniile romane (templul lui

Hercule şi alMuzelor-anii 187-180-Fulvius Nobilior; templele închinate lui Iuppiter Stator şi Iunonei

Regina de pe Câmpul lui Marte, din 146, din iniţiativa lui Caecilius Metellus dar construite de

arhitectul grecHermodoros din Salamina). Din veacul al II-lea a. Chr. romanii vor excela în ridicarea

de: basilici-79 edificii monumentale cu destinaţie publică (activitate comercială şi juridică, mai cu

seamă, prima deacest fel-Basilica Porcia-ridicată de Cato Maior în timpul cenzurii sale din 185 a.

Chr., apoi BasilicaAemilia-179); altare publice (de ex. „altarul” lui Domitius Ahenobarbus, cu scene

religioasetrimitând la o simbolistică greacă) şi, din veacul I a. Chr, teatre (ingeniozitatea romanilor

constă înconstruirea artificială a pantei pe care se ridicau locurile spectatorilor - de aici ridicarea

teatrelor independent de structura formelor de relief; primul teatru din piatră este ridicat prin

contribuţia luiCn. Pompeius în anul 55 a. Chr.).În epoca imperială, arhitectura publică este puternic

impregnată de un simbolism politicaccentuat, scenele militare şi religioase având un conţinut

ideologic extrem de consistent. Cele maisemnificative edificii, în acest sens, sunt monumentele ce

exaltă triumfurile militare ale împăraţilor şi faptele lor politice, pieţele publice, teatrele şi

amfiteatrelebasilicile şi băile publice la care seadaugă o vastă reţea de poduri şi apeducte. În ceea ce

priveşte prima categorie de monumente,acelea legate direct de ideologia imperială, monumentele

triumfale (unele dintre ele păstrate şi astăzila Roma şi în Europa) sunt de cele mai mari dimensiuni.

Fie că au o singură trecere (ca-n cazularcelor lui Titus şi Traian) fie că au trei treceri (arcul lui

Septimius Severus şi al lui Canstantin celMare), ele au evoluat de o decoraţie simplă la una extrem

de elaborată, în care abundă scene militareşi politico-religioase, distribuite după un scenariu recurent.

Unele dintre arcele împăraţilor târziifolosesc reliefuri şi materiale de la monumentele predecesorilor

lor (cazul arcului lui Constantin careapelează abundent la reliefuri de prizonieri daci din vremea lui

Traian, de exemplu). Seria altarele publice este inaugurată de către primul împărat prin

monumentalul Ara Pacis, ridicat din marmură pe Câmpul lui Marte şi consacrat în anul 9 a. Chr.,

altar care conţine reliefuri ce trimit la efortul dereîntemeiere a statului, recuperând începuturile

fondatoare într-o reprezentare iconografică deexcepţie şi combinându-le cu măsurile de restabilire a

ordinii (politice, sociale, religioase).Reproducerea stilului şi a programului acestui altar se întâlneşte

în relieful claudian din vila Medicide la Roma, cunoscut sub numele de Ara Pietatis, fără să preia,

însă, caracteristicile vizuale alemodelului precum şi în relieful de la Ravenna, tot de epocă claudiană,

unde cortegiul ceremonialeste dominat atât în compoziţie cât şi în fapt de figurile imperiale ale Liviei

şi a lui Augustus.

37. Arhitectura Regatului Târziu.

In cursul istoriei arhitecturii regatelor egiptene nou si tarziu este adusa la desavarsire sinteza

artelor conturata inca in timpul regatelor vechi si de mijloc. Reliefurile incizate sau excizate si apoi

pictate , sculptura rotunda potenteaza posibilitatile de expresie ale imaginilor arhitecturale sporindu-

le caracterul simbolic si cel narativ. Datorita materialelor durabile folosite, elaborarea sintezei artelor

, prezenta de altfel si in arhitectura lumii egeene si in cele din Asia Anterioara, constitue una dintre

contributiile remarcabile ale arhitecturii egiptene la dezvoltarea arhitecturii universale. Despartite de

mormintele rupestre escavate in “Valea Regilor”, templele funerare ale faraonilor sunt edificate pe

malul occidental al Nilului in zona Thebai. Din vastul complex al templului faraonului Amenophis al

III-lea s-au pastrat numai doua statui colosale, inalte de 19,90 m, cunoscute sub numele de “Colosii

lui Memon”.

34. Arhitectura casei de locuit din Regatul Nou şi importanţa ei pentru înţelegerea structurii

templelor.

Arhitectura regatului nou (1562 – 1085 i.e.n)

Odata cu constituirea regatului nou, in arhitectura funerara se renunta la piramida in favoarea unor morminte rupestre sapate in preajma capitalei Teba, in Valea Regilor. De asemenea , se produce despartirea intre mormant si tmplul de cult funerar, templul devenind programul dominant al arhitecturii monumentale, fapt explicabil prin prevalenta pe care o castiga casta preotilor in raport cu faraonul. In cadrul sintezei arhitecturii cu artele plastice, sculptura monumentala

indeplineste o functie estetica speciala sporind atractivitatea imaginii si imbogatind continutul mesajului acesteia. a) despartirea dintre mormant si templul de cult funerar

- mormintele faraonilor din Valea Regilor - templul , programul conducator al arhitecturii monumentale (Templul zeului Amun, templul de la Luxor, templul de laTell el-Amarna, templul de la Abydos, templul rupestru de la Abu-Simbel etc.)

b) “Ramesseum”- gruparea templului de cult divin si regal cu palatul c) orase pe plan prestabilit (orasul Ahetaton, satul de mestesugari de la Deyr el-Medina)

Spre deosebire de ansamblurile arhitecturale ale regatului vechi, a caror compozitie, lipsita de o simetrie geometrica , se baza pe echilibrul marilor mase construite, ansamblurile regatului nou au o compozitie axiala, in amfilada, marcata cu pregnanta.

64. Amfiteatrul Flaviilor Coloseumul.

Amfiteatrul – Colosseum-ul inaugurat in anul 80 ( in vremea lui Titus Flavius ) , este numit si

amfiteatrul Flavian , dupa numele primului imparat al Flavienilor (Vespasian ) , care a intreprins

construirea edificiului . Este considerat cel mai mare amfiteatru roman . Construit de prizonieri

evrei , cu o arena imensa , avea subsolul ocupat de magazine , custi cu animale salbatice ,

cabine ale gladiatorilor . In arena aveau loc luptele oamenilor cu animale , dueluri intre

gladiatori , curse , etc . Cu o capacitate de 50000 de oameni , cladirea putea fi totusi evacuata

in zece minute . Colosseum-ul imbina trei ordine arhitectonice clasice : doric ionic si corintic .

Colosseum-ul

simbolizeaza continuitatea istorica a vietii Romei in decursul secolelor . Se spunea inca din

secolul VII “atata vreme cat Colosseum-ul va trai , Roma va trai de asemenea “.

Termele erau complexe ansambluri arhitectonice ,

ample ca suprafata , acoperind mai mult de 11ha , cu bai publice , bai termale , piscine in aer

liber , vestiare , Sali si spatii rezervate sportului-palestre , biblioteci , curte interioara , locuri de

plimbare , Sali de conferinte . Celebre ca frumusete bogatie sieleganta , termele erau centrul

existentei citadine in care societatea romana isi consuma activitatea . Statuile si

decoratiile rafinate din marmura si mozaic impodobeau salile si coridoarele . Capacitatea celor

mai spatioase ansambluri de terme atingeau intre 1600 si 3000 de persoane . Daca cele mai

vechi si luxoase sunt Termele lui Agripa ( 27-25 i.Cr. ), cele mai cunoscute la Roma sunt

Termele lui Caracalla , construite in anul 212 , Termele lui Diocletian si Termele lui

Constantin .

60. Tipurile de casă romană: domus italica, insula, villa.

construite in anul 212 , Termele lui Diocletian si Termele lui Constantin .

Locuinta particulara - Pompei si Herculanum , cele doua localitati acoperite de lava

Vezuviului in anul 79 d.Cr. , au inceput a fi sistematic descoperite si studiate , sub egida

regelui Carol de Bourbon , la 1748 . Cele doua orase

sunt evidente complexe urbane care , prin eleganta si bogatia artistica , evidentiaza confortul

locuitorilor privilegiati ai societatii romane .Vilele construite si locuite de cetatenii romani in

anii secolului al II-lea i.Cr. si in mijlocul secolului I i.Cr impresioneaza prin spatiile largi si

varietatea acestora, a curtilor interioare si incaperilor elegante , decorate cu statui si picturi

murale , a vastelor gradini si deschideri , care ofer panorama imprejurimilor . Casa Faunului ,

Casa poetului tragic , Casa Venus , Villa Misterelor sunt printre vestitele si frumoasele

locuinte din Pompei . Arhitectura , pictura si mozaicurile de un inalt rafinament , au facut

celebru Pompeiul . Villa ( vilae ) , locuinta

caracteristica aristocratiei romane si a familiilor bogate , poate fi studiata indeosebi la Pompei

, in caracterele particulare ale camerelor grupate prin imbinarea principiilor casei etrusce si a

celei grecesti . Pentru locuitorii saraci , constructiile specifice erau blocuri cu multe etaje

numite insulae .

Un exemplu cu totul remarcabil ca eleganta si lux este Villa lui Hadrian construita intre

anii 125-134 d.Cr. la Tivoli , in apropierea Romei. Concluzie

Popor de cuceritori, dotat cu

spirit militar si cu orgoliul autoritatii , romanii au avut in acelasi timp si sentimentul

grandorii . Cu respectul pentru normele organizate si ale existentei urbane , pentru rigorile

disciplinei si igienei , romanii au lasat lumii moderne un mod superior de existenta .

70. Realizările arhitecturii romane în provinciile imperiului.

Civilizatia si cultura romana , cu asimilarile vechilor civilizatii mediteraneene, ale experientelor

ingineriei etrusce in constructii , tehnici si materiale , ca si ale Asiei Mici si ale traditiilor

grecesti , au impus lumii antice reperele evoluate ale unei civilizatii unitare . Roma a lasat

mostenire posteritatii opere de arta de o valoare inestimabila . Monumentele numeroase ,

ramase din timpul civilizatiei romane , arata marea varietate de forme constructiilor romane .

Scara si proportiile monumentale , impresionantele conceptii ale bazilicilor , ale termelor si

monumentele funerare , noua tehnica constructiva a arcurilor si boltilor , constructiile

rezervoarelor , a podurilor , a apeductelor si viaductelor, a soselelor , a arcurilor de triumf , fac

din arhitectura romana “ o enciclopedie morfologica a arhitecturii “ . Constructiile romane

ilustreaza maretia , grandoarea si autoritatea republicii si a Imperiului , sentimentul de

suprematie al romanilor asupra lumii . Arhitectura a oferit forme de manifestare pariculare ,

impuse de cerintele vietii publice de stat ale societatii Romei antice . Pietele publice ,

bazilicile , amfitreatele , templele , termele , locuintele particulare , magazinele , ofereau ansambluri

incluse in conceptia urbanismului roman , care trasa reteaua strazilorsi a artelor de circulatie ,

intre zona centrala si zidurile de incinta . Forumul (forum romanum) era piata centrala care

crea nucleul important al orasului , “inima “ vietii administrativ , politice , religioase si

comerciale . De forma rectangulara , forumul era ansamblul urbanistic care grupa institutiile

administrative , bazilicile , bibliotecile , templele . La Roma au fost construite numeroase

forumuri , de catre imparatii romani care le-au dat numele : Cezar , Augustus , Traian , Nerva ,

Vespasian . Cel mai important dintre acestea este Forumul lui Traian , construit la inceputul

secolului II . Compus din doua piete cu arc de triumf , cu statuia lui Traian , cu templul de

cult al imparatului , cu bazilica Ulpia si Columna lui Traian din Roma apare si astazi ca cel

mai impresionant dintre forumurile romane . Forumuri au fost construite de romani

pretutindeni unde armatele victorioase au ramas si au trait ca forta de ocupatie , din vestul

pana in estul continentului european , pana in Asia Mica sau nordul Africii . Asa a fost

construit si Ulpia Traiana in Dacia .Dintre toate insa , ansamblul forumurilor imperiale din

Roma ramane cel mai impresionant . Bazilica in lumea romana era o constructie care servea

ca tribunal , curte de justitie sau bursa . Mari constructii cu vaste sali de reuniuni avand

spatiile interioare impartite prin coloane si porticuri , bazilicile erau locul de intalnire si

tranzactie a bancherilor , negustorilor , oamenilor de afaceri . Una dintre cele mai cunoscute

bazilici din Roma este bazilica lui Maxentiu .Senatul roman , asamblat bazilicii avea o scara

monumentala care servea accesului demnitarilor sositi la sedintele si intrunirile oficiale .

Bazilica Emiliana , care era curte de justitie , sau Bazilica Giulia , ridicata de Cezar , sunt

reprezentative pentru cladirile elegante , bogate in coloane si sculpturi din marmura.

12. Tipurile de locuinţă megaron-ul şi casa bit-hilani.

Megaronul este o sală de dimensiuni mari de obicei 12-10 metri care are în mijloc vatra. Deasupra

vatrei acoperișul sprijinit de coloane este întrerupt de o porțiune pentru a lăsa să iasă fumul printr-o

deschidere.

Megaronul cretan era alcătuit din două încăperi comunicante, una din ele având două laturi deschise

în spaţiu liber prin coloane. Porticurile deschise filtrau lumina şi menţineau mişcarea aerului

necesară în condiţiile anotimpului cald. În timpul anotimpului rece, relativ, era încălzit de vetre

portabile instalate pe trepiede.

coloana cretană prefigurează ordinul doric grec.

- capitel cu abacă prismatică şi echină în formă de tor

- fus tronconic care se subţiază, în mod paradoxal, către

partea inferioară, negând logica constructivă.

Casa bit-hilani “Bit –hilani” casa cu logie având funcţ iuni de reprezentare şi cult,

La nord, unde materialele de construcţie erau mai diverse, iar clima mai aspră, casa delocuit

reprezintă o grupare a încăperilor în jurul unei încăperi centrale cu vatră. Două turnuri lafaţada de

sud devin tradiţionale, casa obţinând denumirea bit-hilani.fi La sfârşitul perioadeivechi aşezările

reprezentau locuinţe grupate în jurul reşedinţei suveranului şi a templelor. Tot înaceastă perioadă se

atestă preocupări de consolidare a terenurilor. Este semnalat un progres altehnicii de construcţie în

consolidarea terenului mlăştinos. Erau aşezate straturi de rogojini şiargilă compactizată peste care se

ridicau locuinţele.

56. Etruria: condiţiile naturale. Arhitectura etruscă funerară. ARHITECTURFUNERARĂCIVILIZAŢIA Etrusca

ETRUSCIIDupă Herodot

,•etruscii sunt o populaţiede origine asiatică

•care s-a instalat în Italiacentrală în cursulsecolului VIII î.Chr.

•într-o zonă locuită deun conglomerat detriburi paleoitalicecare vorbeau olimbă indo-europeană

(latini,umbri,sabini)şi trăiau în primaepocă a fierului •Etruscii înşişi se numeau RASNA

sauRASENA•iar grecii îi numeautirenieni.•Romanii sunt cei care le-au dat numele deetruscisau

tusci.•au dezvoltat în Italiacentrală o civilizatie eurbană avansată

ARHITECTURA

•Foloseasistemele deboltire şi arce,tradi

ţie tehnică deorigine orientală,necunoscută degreci dar preluată şiperfecţionată deromani .

•Dintre programelearhitecturale cele maiimportante reţinemlocuinţa, templul şi construcţia funerară–

mormântul

.LOCUINŢA

•reflectă gustul pentrufast şi confort regăsibilde altfel şi în modul deorganizare şi dotare aconstrucţiei

funerarecare imită în bunămăsură locuinţa viilor.

•Era de formă dreptunghiulară cu încăperile(CUBICULAE) dispuse în jurul unei curţiinterioare

(ATRIUM)care era acoperită şiavea la mijloc unbazin de colectare aapei de ploaie(IMPLUVIUM)

care sescurgea printr-odeschizăturăpracticată în acoperiş(COMPLUVIUM).

•Camerele aveau diferitefuncţionalităţi legatede intimitatea vieţiide familie , de primirea oaspeţilor

,de desfăşurareaunor activităţieconomice –depozitare alimente,prepararea hranei.Între ele cea

maiimportantă eraconsiderată camerapentru recepţiidenumită TABLINIUM.

Acesta este în mare şi modelul de locuinţăromană –locuinţa cu atrium.

T – tumulusF – morminteF – morminteamenajate prinamenajate prinsăpătură în falezăsăpătură în

falezăS – stradă alcătuităS – stradă alcătuitădintr-o înşiruire dedintr-o înşiruire decapele

funerarecapele funerare(morminte edicul)(morm inte edicul)

Morminte amenajate prin săpătură(rupestre):(rupestre):A – mormântul reliefurilor A – mormântul

reliefurilor B – mormântul scuturilor şi jilţurilor B – mormântul scuturilor şi jilţurilor C - Morminte

săpate în falezăC - Morminte săpate în faleză

44. Geneza ordinelor elene istorice, răspândirea, exemple.

Se cunosc următoarele tipuri de templu grec:

1. Templul în antis. Prezintă perpetuarea megaronului la clădirea de cult, fiind cel mai vechi tip de

templu.

2. Templul prostyl. La tipul precedent i se adaugă în faţa intrării un portic. Acest tip de templu era

folosit în calitate de tezaurieră pe lângă templele mari, paneline.

3. Templul amphiprostyl. Conţine un portic aşezat în faţa faţadei posterioare. Acest tip era folosit la

templele mici şi în calitate de tezauriere, când datorită orientării anumite speciale în spaţiu al

templului, templul era orientat spre vizitatori sau oraş cu faţada posterioară.

4. Templul peripter. Este forma desăvârşită a templului grec, când cella este înconjurată perimetral

de portice – pteromă. Acest tip s-a format treptat din complexitatea treptată a serviciului divin şi a

manifestărilor populare care aveau loc în jurul templului.

5. Templul dipter. Prezenta două şiruri de portice, construite în jurul cellei. Acest tip de templu era

folosit în Ionia, partea insulară şi asiatică a Greciei şi se deosebeşte prin dimensiuni exagerate, drept

o influenţă a arhitecturii despotice egiptene şi orientale.

6. Templul presudodipter - Este folosit în Ionia, se deosebeşte de dipter prin prezenţa unui singur

portic, lăţimea căruia este egală cu cea formată de două porticuri.

7. Templul tholos este un tip comemorativ. Este circular în plan.

Cele mai bogate şi monumentale temple erau închinate zeilor protectori. În Atena – Athenei, în

Argos –Herei, în Asia Anterioară – Artemidei şi lui Apollon. Ele erau folosite ca locuri de tezaurare

a vistieriei, a relicvelor, devenind locuri de mândrie pentru cetăţeni. Temple era utilizate în calitate

de tezauriere - temple mici pentru păstrarea darurilor aduse la templele mari de către comunităţile

oraşelor. Fiecare oraş avea tezauriera sa – de obicei un templu în antis sau un amfiprostil. Este

cunoscut şi tipul tholos folosit în acest scop. Templele erau ridicate pe acropole, unde au înlocuit

palatele căpeteniilor. Erau construite şi în centrele publice ale oraşelor, lângă agore, unde erau

închinate cultelor legate de profesii.

Dintre templele perioadei arhaice se cunosc : Templul lui Apollon din Korinth, cel mai bine păstrat

monument al doricii arhaice. Datează din secolul al VI-lea, anii 550-540. Este un peripter cu pteroma

din 6x15 coloane, dimensiunile 21,36x53,3 m, Cella este alcătuită dintr-un opistodon cu 4 coloane în

centrul căreia se afla locul unei statui şi cella – cu 2 şiruri a 4 coloane. Această parte a templului este

deschisă, fără acoperiş – hipertrală.Coloanele sunt monolite, micşorându-se rectiliniu, diametrul

inferior este de 1,72 m, cu înălţimea de 7,24 m. Pentru prima dată apare corecţiile optice - curbatura

egală cu 2 cm la faţada de vest, pe unde era accesul principal. Este o corecţie optică a stylobatului.

Templele supraveţuite se află pe teritoriul numit Magna Grecia. În Siracuza sa păstrat templul lui

Apollon 570-500. În Selinut s-a păstrat templul Herei (550-530) şi în Poseidonia – templul Demetrei.

Toate sunt periptere dorice.

Templul Athene Pronai, mijl. sec. al VII-lea, anul 640 î. Cr., aflat în apropiere de Delfi. De la acest

templu a rămas doar o coloană. Este deosebit de elegantă, o reminiscenţă a utilizării lemnului. Avea

un entazis exagerat, jos – diametrul era de 0,517m, sus – 0,312 m, înălţimea de cca. 7,0 m.

Templul Herei- Heraion în complexul lui Zeus de la Olimpia în Pelopones. Au fost construite mai

multe temple. Primul era un prostil, al doilea un peripter cu un opistodon pentru ofrande. Peripterul

avea 16x6 coloane. Cella din 9 coloane, peste una alipită pereţilor laterali prin porţiuni de pereţi.

Ultimul templu avea dimensiunile 18,75x50 m. În cellă se afla statuia lui Hermes. Pereţii din lut cu

ortostaţi. Toate coloanele erau din lemn, treptat înlocuite cu piatră. Diametrul lor între1,0 m şi 1,

29m. Coloanele aveau entazis. Intercolumniile - dimensiuni diferite, la colţ micşorate. 5,51-3, 65m.

Sanctuarul din Delphi. Tolosul, construit în 580 î.e.n., este cea mai veche rotondă. Ridicată pe un

stereobat din trei trepte, are 13 coloane. Diametrul de la faţa exterioară este de 6,2 m, coloanele sunt

cioplite dintr-un monolit, cu înălţimea de 2,77 m (înălţimea dintre etajele casei moderne urbane).

Tezauriera din Delfi. Era a megaronienilor (or. Meraga). Este un prostil.

Templul Artemidei din Korinth, peripter din piatră cu porticuri largi. În interior două şiruri a câte 10

coloane. Pe fronton sculptată imaginea Gorgonei.

Organizarea statală a Greciei – în state-polisuri, bazată pe principiul democraţiei, chiar în condiţiile

orânduirii sclavagiste, a condus la înflorirea vieţii publice. Cetăţeanul grec era om public -

majoritatea timpului liber o petrecea în societate – pieţele adunărilor populare, în sport, spectacole,

etc. Ca efect, arhitectura Greciei cunoaşte cea mai diversificată tipologie a clădirilor publice din

perioada antică. Clădiri cu destinaţie socială erau închinate zeilor, iniţial reprezentând temple. Lui

Dionisos a fost închinat teatrul, lui Hermes (Mercur în tradiţia romană) – pieţele, străzile.

Propyleele erau intrările principale pe teritoriul stabilimentelor publice, cu o arhitectură

monumentală. Termenul constă din două cuvinte - pro înainte şi pilon – intrare. Se foloseşte la

plural, deoarece decora cu porticuri instalate, atât în faţa golului de intrare din exterior cât şi din

interior. În cazurile celor mai monumentale propilee, porticurile mărgineau şi porţiunea interioară a

accesului, dintre porticuri.

Simpozionul, edificii pentru ospeţele obşteşti, la care participau numai oamenii liberi, în special

bărbaţii. Ca arhitectură repetă structura casei de locuit, la care încăperile laterale au fost suprimate şi

înlocuite cu porticuri. Unul dintre cele mai vechi simposioane cunoscute se afla în Argos, datat cu

secolul al VI-lea î.e.n.

Pritaneul, casă cu păstrarea focului, considerat vatră a comunităţii. Focul sacru – stingerea focului,

moartea simbolică a comunităţii.

Stoia (stoa – de unde cuvântul rus стоять), apare odată cu templele. Sunt porticuri alungite,

construite mai ales în pieţele urbane (agora), unde serveau ca loc pentru întâlniri şi discuţii. Agorele

încurând sunt înconjurate perimetral de stoa. Stoa se construiesc şi lângă temple pentru piligrimi.

Buleuterionul, sunt clădiri pentru întrunirea consiliilor urbane din aleşii poporului – bula. La început

reprezentau edificii asemănătoare megaronului şi templului arhaic. Mai apoi s-au dezvoltat în

complexe de clădiri în care intrau spaţii închise cu gradene pentru participanţi, cu o tribună pentru

oratori. Erau înconjurate cu o incintă, intrarea în interiorul căreia se efectua prin propilee, în centrul

ei se afla – altarul zeilor. Cele mai cunoscute buleuterioane se aflau în Olimpia, Athena, Milet.

Teatrele, temple dedicate zeului Dionis. Elementele principale erau orhestra - o terasă circulară,

arena pentru hor şi horă [!], cu diametrul de 19, 61m. Acolo în mijloc se afla altarul lui Dionis.

Schena era o platformă care conţinea încăperile pentru îmbrăcarea actorilor şi pregătirea acţiunilor,

care cu timpul a devenit o clădire cu porticuri cu rol de decoraţii fixe. Cavea (cava, verbul a escava, a

ciopli în stâncă) sau theatronul – era locul pentru spectatori. Înălţimea fiecărei gradene era de 0,33 m,

iar lăţimea de 0,85m ceia ce permitea trecerea liberă pe la spatele spectatorilor. De obicei, spectatorii

se aşezau de pernuţele lor aduse de acasă. La Ovidiu „cânt te vei duce la teatru să nu uiţi să-ţi ei

pernuţa”. Capacitatea teatrelor era în medie de 17,000 de spectatori. În unele teatre ajungea la 40.000

spectatori.

Pentru antrenarea tineretului se construiau edificii sportive:

Palestrele: spaţii izolate pentru lupte, atletism, cu încăperi pentru igienă şi ocupaţii cu muzica, care

mai apoi au fost înconjurate cu stoa.

Gimnaziile, clădiri de şcoală pentru tineret,

Stadioanele, erau spaţii deschise de întreceri la curse de care şi alergări. Denumirea de la stadie –

măsură de lungime egală între 160-192 m.

Fântânile arteziene. După cum arată picturile de pe vasele greceşti, erau asemănătoare stoa.

Coloseumul.

65. Termele: structura spaţial-planimetrică şi sistemele de încălzire.

In Roma antica se cunostea si se aplica tehnica incalzirii bazate pe unde termice (raze infrarosii).

Sobele de teracota au dat, si inca dau caldura placuta pentru ca nu incalzesc numai aerul, ele degaja

si unde infrarosii.

Pe baza acestei tehnici stravechi s-a nascut placa termica infrarosie. Prin cercetari ample s-a reusit

dezvoltarea unei tehnologii noi,unice, care are toate proprietatile unui sistem de incalzire.

Este eficient, economic, ecologic, modern, curat si nu in ultimul rand – bun pentru sanatate.

25. Sistemul trilit al arhitecturii egiptene, coloanele, capitelurile, simbolismul lor.

Vechile orase egiptene erau construite din chirpici si caramida.Fiind construite pe valea inundabila a

Nilului,acestea s-au degradat si au fost distruse.Urmele descoperite ilustreaza stiluri variate de

temple,construite din coloane de piatra si lintouri,sau fatade de piatra gravate si piramide.

Religiozitatea egiptenilor se reflectă și în arhitectura acestora. Aceasta cuprindea:

temple de cult, închinate zeilor sau faraonilor;

morminte, care exprimau importanța pe care egiptenii o acordau vieții de dincolo. Oamenii bogați

construiau mastabale, iar faraonii piramide. Exemple: mastabalele de la Abydos, Piramida lui

Kheops, Khephren și Mikerinos, piramida în trepte a lui Djoser de la Sakkarah, piramida romboidală

de la Dașur.temple funerare, care erau constucții de mari dimensiuni, uneori săpate în stâncă,

exemple: templul reginei Hatșepsut de la Deir el-Bahri, templul funerar al lui Tutankhamon din

Valea Regilor, mormântul lui Ramses al II-lea de la Abu Simbel, templele de la Luxor și

Karnak.Unul dintre cei mai vechi arhitecți cunoscuți este considerat Imhotep, sub a cărui îndrumare a

fost ridicată piramida de la Saqqarah, prima construcție monumentală din piatră. Piramidele

egiptene, simbol al Egiptului antic, sunt cele mai mari monumente din piatra de pe pământ.Coloanele

templelor erau împodobite cu diverse sculpturi ce imitau modele vegetale: palmier, de lotus, papirus.

20. Complexul de cult din centrul oraşului cu turnul Babel.

Orasul Babilon avea o amplasare geografica foarte avantajoasa fiind amplasat la locul cel mai ingust

dintre riuri pe unde treceu caile de comert. Regii babilonieni au concentrat in minile lor traficul

comercial din zona.

Planul Babilonului avea forma unui paralelogram orientat cu laturile dupa partile lumii. Planul era

prestabilit din timp. Orasul era fortificat in 3 ziduri. Primul zid avea grosimea de 7m. Al doilea din

caramida arsa 12m. Altreilea din piatra 3m. Zidurile erau intarite cu contraforturi si inzestrate cu

cremeluri in partea superioara. Riul eufrat despartea orasul in 2 parti, legatura facinduse printr-un

pod de piatra. Intrarea in orash se efectua prin 8 porti fiecare fiind dedicata unui zeu de la care

porneau strazile drepte ale orashului care formau cartiere rectangulare.

51. Sanctuarele pan-elene - Delphi şi Olimpia, caracteristica generală.

La început, sacrificiile şi ritualurile în cinstea zeilor aveau loc în afara templului. Templul putea

reprezenta şi un depozit votiv.P ână prin secolul al IX-lea î.Hr. grecii construiau temple din cărămizi

suprapuse din lut, apoi, odată pătrunse în arta elenă, ordinele dorice, corintice şi ionice au

revoluţionat arhitectura greacă.Sanctuarul reprezintă partea sacră a templului, fiind cunoscut şi sub

numele de altar; el interzis profanilor.Sanctuarul este un loc de cult; în limba greacă fiind numit naos

sau sanctuarium în latină. Un alt templu al lui Apollo se află la Delphi (sau Delfi), fiind localizat în

partea centrală a Greciei, la nord de Golful Corintului. Numele de Delphois/δελθύς-delphusînseamnă

“uter” şi reprezintă un vechi epitet al Mamei Mari (Terra Mater) sau Gaia ce simbolizează femininul

pământ. În această locaţie se află un întreg complex spiritual; originile acestui complex fiind pre-

elene (pelasge). Mnaseas din Patras, discipolul lui Eratosthene, ne spune că locuitorii din Delphi erau

de naţionalitate Hiperborei (fragment făcând parte din Istoria grecilor III pag. 153 frag. 24.) Clearch

din Soli, discipolul lui Aristotel, ne spune că Leto (Latona), după ce a născut pe Apollo şi Artemis

(Diana) a venit la Delphi. (Istoria grecilor, Ed. Dodot II pag. 318, frag. 46) Locuitorii din Delphi

adresau în fiecare an rugăciuni lui Apolo, că zeul să vină în timpul verii de la hiperborei la ei.

(Prefer, Griech Myth I 1854 pag. 157-158).

Templul lui Zeus din Olympiase afla în partea de Vest a Peloponezului, în regiunea unde aveau loc

jocurile olimpice în perioada clasică, comparabile cu jocurile Piţiene ţinute la Delphi. Aici se afla o

statuie imensă ce reprezenta pe Zeus, construită din fildeş şi aur şi făcând parte din Cele Şapte

Minuni ale Lumii, operă a marelui meşter Phidias. Se spune că statuia a fost găzduită la început în

atelierul lui Phidias unde a fost creată, urmând ca acel atelier să fie transformat în templu.

Săpăturile din jurul templului efectuate de către arheologii germani la sfârşitul secolului XIX au

ajutat şi la descoperirea statuii lui Hermes de Praxiteles şi a stadionului, unde se desfăşurau

întrecerile sportive. Acest sit a fost înscris în 1989 pe lista patrimoniului mondial UNESCO.