Praslea cel voinic si merele de aur

A fost odata ca niciodata etc. Era odata un mparat puternic si mare si avea pe lnga palaturile sale o gradina frumoasa, bogata de flori si mestesugita nevoie mare! Asa gradina nu se mai vazuse pna atunci, p-acolo. n fundul gradinii avea si un mar care facea mere de aur si, de cnd l avea el, nu putuse sa mannce din pom mere coapte, caci, dupa ce le vedea nflorind, crescnd si prguindu-se, venea oarecine noaptea si le fura, tocmai cnd erau sa se coaca. Toti paznicii din toata mparatia si cei mai alesi ostasi, pe care i pusese mparatul ca sa pndeasca, n-au putut sa prinza pe hoti. n cele de pe urma, veni fiul cel mai mare al mparatului si-i zise: - Tata, am crescut n palaturile tale, m-am plimbat prin asta gradina de attea ori si am vazut roade foarte frumoase n pomul din fundul gradinii, dar n-am putut gusta niciodata din ele; acum a dat n copt, da-mi voie ca noptile astea sa pazesc nsumi, si ma prinz ca voi pune mna pe acel tlhar care ne jefuieste. - Dragul meu, zise tata-sau, attia oameni voinici au pazit si n-au facut nici o isprava. Doresc prea mult sa vaz la masa mea macar un mar din acest pom care m-a tinut atta suma de bani si de aceea, iata, ma nduplec si te las ca sa pndesti, macar ca nu-mi vine a crede ca o sa izbutesti. Atunci fiul mparatului se puse la pnda o saptamna ntreaga: noaptea pndea si ziua se odihnea; iara cnd fu ntr-o dimineata, se ntoarse trist la tata-sau si-i spuse cum priveghease pna la miezul noptii, cum pe urma l apucase o piroteala de nu se mai putea tinea pe picioare, cum, mai trziu, somnul l coplesi si cazu ca un mort, fara sa se poata destepta dect tocmai cnd soarele era radicat de doua sulite, si atuncea vazu ca merele lipsesc. Nepovestita fu mhnirea tatalui sau, cnd auzi spuindu-i-se asta ntmplare. De sila, de mila, fu nevoit a mai astepta nca un an, ca sa faca si voia fiului sau celui mijlociu, care cerea cu staruinta de la tata-sau ca sa-l lase si pe dnsul sa pndeasca, si se lega ca el va prinde pe hotii care i faceau atta ntristare. Timpul veni, merele ncepura a se prgui; atunci fiul sau cel mijlociu pazi si el; dara pati ca si frate-sau cel mare. Tata-sau, deznadajduit, pusese n gnd sa-l taie; dar fiul sau cel mai mic, Prslea, veni cu rugaciune catre tata-sau, si-i zise: - Tata, attia ani l-ai tinut, ai suferit attea necazuri dupa urma acestui pom, mai lasa-l, rogu-te, si anul acesta, sa-mi ncerc si eu norocul. - Fugi d-aci, nesocotitule, zise mparatul. Fratii tai cei mai mari, atti si atti oameni voinici si deprinsi cu nevoile n-au putut face nimic, si tocmai tu, un mucos ca tine, o sa izbuteasca? N-auzi tu ce prapastii spun fratii tai? Aici trebuie sa fie ceva vraji. - Eu nu ma ncumet, zise Prslea, a prinde pe hoti, ci zic ca o ncercare de voi face si eu, nu poate sa-ti aduca nici un rau. mparatul se ndupleca si mai lasa pomul netaiat nca un an. Sosi primavara: pomul nflori mai frumos si lega mai mult dect altadata. mparatul se veseli de frumusetea florilor si de multimea roadelor sale, dara cnd se gndea ca nici n anul acesta n-o sa aiba parte de merele lui cele aurite, se caia ca l-a lasat netaiat. Prslea se ducea adesea prin gradina, da ocol marului si tot planuia. n sfrsit, merele ncepura a se prgui. Atunci fiul cel mai mic al mparatului zise: - Tata, iata a sosit timpul; ma duc sa pndesc si eu. - Du-te, zise mparatul; dara negresit ca si tu ai sa te ntorci rusinat ca fratii tai cei mai mari. - Pentru mine n-are sa fie asa mare rusine, zise el; fiindca eu nu numai ca sunt mai mic, dar nici nu ma leg ca sa prnz pe tlhari, ci numai o cercare sa fac. Cum veni seara, se duse, si lua carti de citit, doua tepuse, arcul si tolba cu sagetile. si alese un loc de pnda ntr-un colt pe lnga pom, batu tepusele n pamnt si se puse ntre ele, asa cum sa-i vina unul dinainte si altul la spate ca, daca i va veni somn si ar motai, sa se loveasca cu barba n cel de dinaintea lui si daca ar da capul pe spate, sa se loveasca cu ceafa n cel de dinapoi. Astfel pndi pna cnd, ntr-una din nopti, cam dupa miezul noptii, simti ca-l atinge ncetisor boarea zorilor care l mbata cu mirosul sau cel placut, o piroteala molesitoare se alega de ochii lui; dara loviturile ce suferi

1

vrnd sa motaiasca l desteptara, si ramase priveghind pna cnd, pe la revarsat de zori, un usor fsit se auzi prin gradina. Atunci, cu ochii tinta la pom, lua arcul si sta gata; fsitul se auzi mai tare si un oarecine se apropie de pom si se apuca de ramurile lui; atunci el dete o sageata, dete doua si, cnd dete cu a treia, un geamat iesi de lnga pom si apoi o tacere de moarte se facu; iara el, cum se lumina putin, culese cteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur si le duse la tatal sau. Niciodata n-a simtit mparatul mai mare bucurie dect cnd a vazut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodata. - Acum, zise Prslea, sa cautam si pe hot. Dara mparatul, multumit ca pipaise merele cele aurite, nu mai voia sa stie de hoti. Fiul sau nsa nu se lasa cu una cu doua, ci, aratnd mparatului dra de snge ce lasase pe pamnt rana ce facuse hotului, i spuse ca se duce sa-l caute si sa-l aduca mparatului chiar din gaura de sarpe. Si chiar de a doua zi vorbi cu fratii lui ca sa mearga mpreuna pe urma hotului si sa-l prinza. Fratii sai prinsesera pizma pe el pentru ca fusese mai vrednic dect dnsii si cautau prilej ca sa-l piarza; de aceea si voira bucuros sa mearga. Ei se pregatira si pornira. Se luara, deci, dupa dra sngelui si merse, merse, pna ce iesira la pustietate, de acolo mai merse oleaca pna ce dete de o prapastie, unde se si pierdu dra. Ocolira mpregiurul prapastiei si vazura ca dra de snge nu mai nainta. Atunci pricepura ei ca n prapastia aceea trebuie sa locuiasca furul merelor. Dara cum sa se lase nauntru? Poruncira numaidect vrteje si funii groase, si ndata se si gatira. Le asezara, si se lasa fratele cel mare. - Dara, zise el, cnd voi scutura frnghia, sa ma scoateti afara. Asa si facura. Dupa fratele cel mare se cobor cel mijlociu si facu si el ca cel dinti, atta numai ca se lasa ceva mai n jos. - Acum e rndul meu sa ma las n prapastie, zise Prslea, vaznd ca fratii cei mari se codesc; cnd voi misca frnghia, voi mai mult sa ma lasati n jos; si dupa ce veti vedea ca frnghia nu se mai duce la vale, sa puneti paznici sa pazeasca si, cnd va vedea ca frnghia se misca de loveste marginile groapei, sa o trageti afara. Se lasa si cel mai mic din frati si, de ce misca frnghia, d-aia l lasa mai jos, si-l lasara, si-l lasara, pna ce vazura ca frnghia nu mai sta ntinsa, cum este cnd are ceva atrnat de capatul ei. Atunci fratii tinura sfat si zisera: - Sa asteptam pna ce vom vedea daca face vreo izbnda, si atunci, ori bine ori rau de va face, sa-l pierdem, ca sa ne curatim de unul ca dnsul care ne face de rusine. Prslea ajunse pe tarmul cellalt, se uita cu sfiala n toate partile, si cu mare mirare vazu toate lucrurile schimbate; pamntul, florile, copacii, lighioni altfel faptuite erau p-acolo. Deocamdata i cam fu frica, dara, mbarbartndu-se, apuca pe un drum si merse pna dete de niste palaturi cu totul si cu totul de arama. Nevaznd nici pui de om pe care sa-l ntrebe cte ceva, intra n palat, ca sa vaza cine locuia acolo. n pragul usii l ntmpina o fata frumusica, care zise: - Multumesc lui Dumnezeu ca ajunsei sa mai vaz om de pe tarmul nostru. Cum ai ajuns aice, frate, l ntreba ea: aici este mosia a trei frati zmei, care ne-au rapit de la parintii nostri, si suntem trei surori si fete de mparat de pe tarmul de unde esti tu. Atunci el povesti n scurt toata istoria cu merele, cum a ranit pe hot si cum a venit dupa dra sngelui pna la groapa pe unde s-a lasat n jos la ea, si o ntreba ce fel de oameni sunt zmeii aceia si daca sunt voinici. Ea i spuse apoi ca fiecare din zmei si-a ales cte una din ele si le tot sileste sa-i ia de barbati, iara ele se tot mpotrivesc cu fel de fel de vorbe, cerndu-le cte n luna si n soare, si ei se fac luntre si punte de le mplinesc toate voile. - Ei sunt n adevar voinici, adaoga ea, nsa cu vrerea lui Dumnezeu poate i vei birui. Dara pna una alta ascunde-te, vai de mine! undeva, sa nu dea zmeul peste tine n casa lui, ca e nabadaios si se face leu-paraleu. Acum e timpul cnd are sa vina la prnz, si are obicei de arunca buzduganul cale de un conac si loveste n usa, n masa si se pune n cui. N-apuca sa ispraveasca vorba, si se auzi ceva ca suiera, ca loveste n usa, n masa, si buzduganul se arata si se aseza n cui. Dara Prslea lua buzduganul, l azvrli napoi mai departe dect l azvrlise zmeul; si, cnd era prin dreptul lui, l atinse pe umere.

2

Zmeul, speriat, statu n loc, se uita dupa buzdugan, se duse de-l lua si se ntoarse acasa. Cnd era la poarta, ncepu sa strige: - Hm! Hm! aici miroase a carne de om de pe tarmul cellalt; si, vaznd pe fiul de mparat ce-i iesise nainte, i zise: Ce vnt te-a adus pe aici, omule, ca sa-ti ramie oasele pe alt tarm? - Am venit ca sa prinz pe furii merelor de aur ale tatalui meu. - Noi suntem, i zise zmeul; cum vrei sa ne batem? n buzdugane sa ne lovim, n sabii sa ne taiem, ori n lupta sa ne luptam? - Ba n lupta ca e mai dreapta, raspunse Prslea. Atunci se apucara la trnta, si se luptara si se luptara, pna cnd zmeul baga pe Prslea n pamnt pna la glezne; iar Prslea se opinti odata, aduse pe zmeu si, trntindu-l, l baga n pamnt pna n genunchi si-i taie capul. Fata, cu ochii plini de lacrimi, i multumi ca a scapat-o de zmeu, si-l ruga sa-i fie mila si de surorile ei. Dupa ce se odihni vreo doua zile, porni, dupa povata fetei, la sora-sa cea mijlocie care avea palaturile de argint. Acolo, ca si la cea mare, fu primit cu bucurie; fata l ruga sa se ascunza; iar el nu voi; ci, cnd veni buzduganul sa se aseze n cui, pe care l aruncase zmeul ei cale de doua conace, el l arunca mult mai ndarat, izbind si pe zmeu n cap; iara zmeul veni turburat, se lupta cu Prslea ca si frate-sau cel mare, si ramase si el mort. Fata, dupa ce i multumi, l povatui cum sa faca ca sa scape din robie si pe sora lor cea mica. - Desi e mai puternic, zise fata, dect fratii lui pe care i-ai omort, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si mai ales ca e si cam bolnav din lovitura ce i-ai dat cu sageata cnd a vrut sa fure merele, nadajduiesc ca-i vei veni de hac. O saptamna ntreaga se desfatara mpreuna cu amndoua fetele, si Prslea, odihnindu-se de ostenelile ce ncercase, porni si catre zmeul de al treilea. Vaznd palaturile de aur n care locuia zmeul cel mic, ramase cam pe gnduri, dara, lundu-si inima n dinti, intra nauntru. Cum l vazu fata, l ruga ca pe Dumnezeu sa o scape de zmeu, care, zicea ea, e otart ca, ndata ce se va face sanatos bine, sa o sileasca oricum sa se nsoteasca cu dnsul. Abia ispravise vorba si buzduganul, izbind n usa si n masa, se puse n cui. Prslea ntreba ce putere are zmeul si i spuse ca arunca buzduganul cale de trei conace; atunci el l arunca si mai departe, lovindu-l n piept. Zmeul, turburat de mnie, se ntoarse numaidect acasa. - Cine este acela care-a cutezat sa calce hotarele mele si sa intre n casa mea? - Eu sunt, zise Prslea. - Daca esti tu, i raspunse zmeul, am sa te pedepsesc amar pentru nesocotinta ta. Cum ai vrut, venit-ai; dara nu te vei mai duce cum vei voi. - Cu ajutorul lui Dumnezeu, i raspunse Prslea, am eu ac si de cojocul tau. Atunci se nvoira sa se ia la lupta dreapta, si se luptara, si se luptara, zi de vara pna seara; iara cnd fu pe la namiez, se facura amndoi doua focuri si asa se bateau; un corb nsa le tot da ocol, croncanind. Vazndu-l zmeul i zise: - Corbule, corbule! ia seu n unghiile tale si pune peste mine, ca-ti voi da strvul asta tie. - Corbule, corbule! i zise si Prslea, daca vei pune peste mine seu, eu ti voi da trei strvuri. - Unde da Dumnezeu sa caza o asemenea tifla peste mine! Mi-as satura salasul ntreg. - Adevar graieste gura mea, i raspunse Prslea.

Corbul, fara a mai ntrzia, aduse n unghiile sale seu, puse peste viteazul Prslea, si prinse mai multa putere. Catre seara zise zmeul catre fata de mparat, care privea la dnsii cum se luptau, dupa ce se facusera iara oameni:

3

- Frumusica mea, da-mi nitica apa sa ma racoresc, si-ti fagaduiesc sa ne cununam chiar mine. - Frumusica mea, i zise Prslea, da-mi mie apa, si-ti fagaduiesc sa te duc pe tarmul nostru si acolo sa ne cununam. - Sa-ti auza Dumnezeu vorba, voinice, si sa-ti mplineasca gndul! i raspunse ea. Fata de mparat dete apa lui Prslea de bau si prinse mai multa putere; atunci strnse pe zmeu n brate, l ridica n sus si, cnd l lasa jos, l baga pna n genunchi n pamnt; se opinti si zmeul, ridica si el n sus pe Prslea si, lasndu-l jos, l baga pna n bru; punindu-si toate puterile, Prslea mai strnse o data pe zmeu de-i pri oasele si, aducndu-l, l trnti asa de grozav, de l baga pna n gt n pamnt si-i taie capul; iara fetele, de bucurie, se adunara mprejurul lui, l luau n brate, l sarutau si i zisera: - De azi nainte frate sa ne fii. i spusera apoi ca fiecare din palaturile zmeilor are cte un bici, cu care loveste n cele patru colturi ale lor si se fac niste mere. Asa facura, si fiecare din fete avura cte un mar. Se pregatira, deci, sa se ntoarca pe tarmul nostru. Ajungnd la groapa, clatina frnghia de se lovi de toate marginile gropii. Paznicii de sus pricepura ca trebuie sa traga frnghia. Se pusera la vrtejuri si scoasera pe fata cea mare cu marul ei de arama. Ea, cum ajunse sus, arata un ravasel ce-i dase Prslea, n care scria ca are sa ia de barbat pe frate-sau cel mai mare. Bucuria fetei fu nespusa cnd se vazu iara pe lumea unde se nascuse. Lasara din nou frnghia si scoase si pe fata cea mijlocie, cu marul ei cel de argint si cu o alta scrisoare, n care o hotara Prslea de sotie fratelui celui mijlociu. Mai lasara frnghia si scoase si pe fata cea mica: aceasta era logodnica lui Prslea; nsa marul ei cel de aur nu-l dete, ci l tinu la sine. El simtise de mai-nainte ca fratii sai i poarta smbetele si, cnd se mai lasa frnghia ca sa-l ridice si pe el, dnsul lega o piatra si puse caciula dasupra ei, ca sa-i cerce; iara frati daca vazura caciula, socotind ca este fratele lor cel mic, slabira vrtejile si dete drumul frnghiei, care se lasa n jos cu mare iuteala, ceea ce facu pe frati sa creaza ca Prslea s-a prapadit. Luara, deci, fetele, le dusera la mparatul, i spusera cu prefacuta mhnire ca fratele lor s-a prapadit, si se cununara cu fetele, dupa cum rnduise Prslea. Iara cea mai mica nu voia cu nici un chip sa se marite, nici sa ia pe altul. Prslea, care sedea doparte, vazu piatra care cazuse cu zgomot, multumi lui Dumnezeu ca i-a scapat zilele si se gndea ce sa faca ca sa iasa afara. Pre cnd se gndea si se plngea dnsul, auzi un tipat si o vaietare care i umplu inima de jale; se uita mpregiur si vazu un balaur care se ncolacise pe un copaci si se urca ca sa mannce niste pui de zgripsor. Scoase palosul Prslea, se repezi la balaur si numaidect l facu n bucatele. Puii, cum vazura, i multumira si-i zisera: - Vino ncoa, omule viteaz, sa te ascundem aici, ca, de te va vedea mama noastra, te nghite de bucurie. Trasera o pana de la unul din pui si-l ascunsera n ea. Cnd veni zgripsoroaica si vazu gramada aia mare de bucatele de balaur, ntreba pe pui, cine le-a facut ast bine? - Mama, zisera ei, este un om de pe tarmul celalalt si a apucat ncoa spre rasarit. - Ma duc, le zise ea, sa-i multumesc. Ea porni ca vntul nspre partea ncotro i spusese puii ca a apucat omul. Dupa cteva minute, se ntoarse: - Spuneti-mi drept, le zise, ncotro s-a dus. - Spre apus, mama. Si ntr-o bucata de vreme, ca de cnd ncepui sa va povestesc, strabatu cele patru parti ale tarmului de jos si se ntoarse cu desert. Ea ceru ca numaidect sa-i spuie. n cele mai de pe urma, i zisera puii: - Daca ti l-om arata, mama, ne fagaduiesti ca nu-i vei face nimic? - Va fagaduiesc, dragii mei. Atunci ei l scoasera din pana si l aratara; iara ea, de bucurie, l strnse n brate si ct p-aci era sa-l nghita, daca nu l-ar fi acoperit puii. - Ce bine vei sa-ti fac si eu, pentru ca mi-ai scapat puii de moarte? - Sa ma scoti pe tarmul celalalt, raspunse Prslea.

4

- Greu lucru mi-ai cerut, i zise zgripsoroaica; dara pentru ca tie ti sunt datoare mntuirea puilor mei, ma nvoiesc la asta. Pregateste 100 oca de carne facuta bucatele de cte o oca una, si 100 de pini. Facu ce facu Prslea, gati pinile si carnea si le aduse la gura gropii. Zgripsoroaica zise: - Pune-te dasupra mea cu merinde cu tot si, de cte ori oi ntoarce capul, sa-mi dai cte o pine si cte o bucata de carne. Se asezara si pornira, dndu-i, de cte ori cerea pine si carne. Cnd era aproape, aproape sa iasa dasupra, pasarea uriasa mai ntoarse capul sa-i mai dea de mncare; dara carnea se sfrsise. Atunci Prslea, fara sa-si piarda cumpatul, trase palosul si-si taie o bucata de carne moale din coapsa piciorului de sus si o dete zgripsoroaicei. Dupa ce ajunsera dasupra si vazu ca Prslea nu putea sa umble, i zise zgripsoroaica: - Daca nu era binele ce mi-ai facut si rugaciunea puilor mei, mai ca te mncam. Eu am simtit ca carnea care mi-ai dat n urma era mai dulce dect cea de mai nainte, si n-am nghitit-o; rau ai facut de mi-ai dat-o. Apoi o dete afara dintr-nsa, i-o puse la loc, o unse cu scuipat de al sau, si se lipi. Atunci se mbratisara, si multumira unul alteia, si se despartira; ea se duse n prapastia de unde iesisera si Prslea pleca catre mparatia tatalui sau. Plecnd catre orasul n care locuiau parintii si fratii lui, mbracat fiind n haine proaste taranesti, ntlni niste drumeti si afla de la dnsii ca fratii lui au luat de sotii pe fetele care le-a trimis el, dupa cum le hotarse nsusi, ca parintii lui erau foarte mhniti de pieirea fiului lor celui mai mic, ca fata cea mica e mbracata n negru si-l jeleste si ca nu voieste a se marita nici n ruptul capului, macar ca au petit-o mai multi fii de mparat; ca acum, n cele din urma, fratii lui i-au adus un ginere preafrumos si ca o silesc cu totii sa-l ia si ca nu se stie de va putea scapa. Prslea, auzind de toate acestea, nu putin s-a ntristat n sufletul lui si, cu inima nfrnta, a intrat n oras. Mai cercetnd n sus si n jos, afla ca fata a zis mparatului ca, daca voieste sa o marite cu tnarul care i-l adusera, sa porunceasca a-i face si a-i aduce la odoare o furca cu caierul si fusul cu totul de aur si sa toarca singura, fiindca asa i facuse si zmeul si asta i placea mult. Mai afla ca mparatul chemase pe starostea de argintari si-i poruncise zicndu-i: "Iata, de azi n trei saptamni sa-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mica; ca de unde nu, unde-ti stau picioarele, ti va sta si capul"; si bietul argintar se ntoarse acasa trist si plngnd. Atunci Prslea se duse de se baga ucenic la argintar. Prslea tot vaznd pe stapnu-sau vaitndu-se fiindca nu izbutise a face furca dupa porunceala, i zise: - Stapne, te vad trist ca nu poti sa faci furca ce ti-a poruncit mparatul, iata mai sunt trei zile pna sa se mplineasca sorocul ce ti-a dat; lasa-ma pe mine sa o fac. Argintarul l goni, zicndu-i: - Atti mesteri mari n-au putut sa o faca, si tocmai un trenteros ca tine sa o faca? - Daca nu-ti voi da furca de azi n trei zile, raspunse Prslea, sa-mi faci ce vei voi. Atunci se nvoira a-i da o odaie sa lucreze numai Prslea singur, si pe fiecare noapte sa-i dea cte o traistuta de alune si cte un pahar de vin bun. Argintarul i ducea grija, fiindca, ascultnd pe la use, n-auzea alt dect cum spargea la alune pe nicovala! Iara cnd fu a treia zi, el iesi dis-de-dimineata din odaie cu furca pe tava, pe care o scosese din marul zmeului, ce era la dnsul, si o dete argintarului ca sa o duca fetei mparatului. Argintarul nu mai putea de bucurie, si-i facu un rnd de haine; iar pe la namiez, cnd venise slujitorii mparatului ca sa-l cheme la palat, el se duse si i dete furca care torcea singura. Dupa ce mparatul se minuna de frumusetea ei, dete argin- tarului doi saci de bani. Fata, cum vazu furca, i trecu un fier ars prin inima; ea cunoscu furca si pricepu ca Prslea cel viteaz trebuie sa fi iesit dasupra pamntului. Atunci zise mparatului: - Tata, cine a facut furca poate sa-mi faca nca un lucru pe care mi l-a adus la odoare zmeul. Iara mparatul chema ndata pe argintar si-i porunci sa-i faca o closca cu pui cu totul si cu totul de aur, si-i dete soroc de trei saptamni, si, daca nu i-o face-o, unde i sta picioarele i va sta si capul. Argintarul, ca si de-lalt rnd, se ntoarse acasa trist; despretui ca si ntia oara pe Prslea, care l ntrebase si de asta data; iara daca se ntelesera la cuvinte, se nvoira si lucrul se si savrsi cu bine. Cnd vazu argintarul closca cloncanind si puii piuind, cu totul si cu totul de aur si ciugulind mei tot de aur,

5

ntelese ca trebuie sa fie lucru maiestru. Argintarul lua closca, o duse la mparatul, iara mparatul, dupa ce se minuna ndestul de frumusetea si gingasia lor, o duse fetei si-i zise: - Iata, ti s-au mplinit toate voile; acum, fata mea, sa te gatesti de nunta. - Tata, i mai zise fata, cine a facut aste doua lucruri trebuie sa aiba si marul de aur al zmeului; porunce=te, rogu-te, argin- tarului sa aduca pe mesterul care le-a facut. Primind porunca asta argintarul, se nfatisa mparatului, rugndu-se sa-l ierte si zicndu-i: - Cum o sa aduc naintea mariei tale pe mester, fiindca este un om prost si trenteros si nu este vrednic sa vaza luminata fata a mariei tale. mparatul porunci sa-l aduca oricum ar fi. Atunci argintarul, dupa ce puse de spala pe Prslea si-l curati, l mbraca n niste haine noi si-l duse la mparatul, iara mparatul l nfatisa fetei. Cum l vazu fata, l si cunoscu. Ea nu putu sa-si tie lacramile care o podidisera, de bucurie mare ce avu, si zise mparatului: - Tata, acesta este viteazul care ne-a scapat din mna zmeilor. Si, dnd n genuche, i saruta minile si pe fata si pe dos. Lundu-i seama bine mparatul l cunoscu si dnsul, macar ca foarte mult se schimbase. l mbratisa si-l saruta de sute de ori. Dar el tagaduia. n cele mai din urma, inima lui nduiosata de rugaciunile tatalui sau, ale mamei sale si ale fetei care ramasese n genuche rugndu-l, marturisi ca n adevar el este fiul lor cel mai mic. Prslea le povesti apoi toata istoria sa, le spuse si cum a iesit dasupra pamntului si le arata si marul de aur al zmeului. Atunci mparatul, suparat, chema pe feciorii lui cei mai mari; dar ei, cum vazura pe Prslea, o sfeclira. Iara mparatul ntreba pe Prslea cum sa-i pedepseasca. Viteazul nostru zise: - Tata, eu i iert si pedeapsa sa o ia de la Dumnezeu. Noi vom iesi la scara palatului si vom arunca fiecare cte o sageata n sus si Dumnezeu, daca vom fi cineva gresiti, ne va pedepsi. Asa facura. Iesira cte trei fratii n curte, dinaintea palatului, aruncara sagetile n sus si, cnd cazura, ale fratilor celor mai mari le cazura drept n crestetul capului si-i omorra, dar a celui mai mic i cazu dinainte. Iara daca ngropara pe fratii cei mai mari, facura nunta mare si Prslea lua pe fata cea mica. Toata mparatia s-a bucurat ca le-a adus Dumnezeu sanatos pe fiul cel mai mic al mparatului si se mndrea, falindu-se, de vitejiile ce facuse el; iara dupa moartea tatne-sau se sui el n scaunul mparatiei, si mparati n pace de atunci si pna n ziua de astazi, de or fi traind. Trecui si eu pe acolo si statui de ma veselii la nunta, de unde luai O bucata de batoc S-un picior de iepure schiop, si ncalecai p-o sa, si v-o spusei dumneavoastra asa.

6

Praslea cel voinic si merele de aur