444 Istoria modernă a românilor 1774/17S4-19JS

8.300 km2 ai Basarabiei de Sud erau bine compensaţi de cei peste 15.500 km2, cât număra Dobrogea). După cel de al doilea război balcanic, în 1913, şi încorporarea Cadrilaterului, populaţia României ajungea la 7.600.000 de locuitori2.

In ceea ce priveşte densitatea populaţiei la începutul secolului al XX-lea, de 45 locuitori pe lan2, România se plasa pe locul 15 în Europa, în cadrul provinciilor istorice, densitatea cea mai mare revenind Munteniei (50 ioc. pe km2), cea mai mică revenind Dobrogei (17 loc. pe km2),

Sub raport etnic, marea majoritate, de cca. 92%, o constituiau românii, procentul străinilor fiind de cca. 8%. Din acest procent din urma, 4,3% revenea evreilor, concentraţi cu deosebire în, Moldova, unde constituiau peste 10% din totalul provinciei3. Ca structură de mediu teritorial, din totalul populaţiei, 19% aparţine oraşelor şi 81% comunelor rurale, un raport corespunzător, în general, ponderii ocupaţiilor economice. între oraşe, Bucureşti număra peste 276.000 de locuitori, alte 8 oraşe numărau peste 20.000 de locuitori (în ordine descrescătoare, Galaţi, Brăila, Craiova, Ploieşti, Botoşani, Bârlad, Focşani, Buzău).

1.2. Cea mai importantă ramură a economiei naţionale, corespunzătoare ocupaţiilor populaţiei, ca şi în trecut, este agricultura: In conformitate cu recensământul din 1912, aproape 79,2% din populaţie se ocupa cu agricultura, în timp ce sectoarelor legate de industrie şi comerţ, ie reveneau numai 13,1% din numărul populaţiei (mai exact, industrie şi meserii - 8,1%; transport şi comerţ - 1,9%; comerţ şi credit - 3,1%). Din rest, 5% aparţine profesiunilor libere şi instituţiilor publice4.

2 G. D. Creangă, Considerapuni generale asupra reformei agrare şi asupra exproprierei, Bucureşti, 1913, p. 3.

3 L. Colescu, op. cit, p. 18-19.4 V. Axenciuc, Evoluţia economică a României Cercetări stalislico-isiorice. 1859-1947, voi. ii,

Bucureşti, 1996, p. 24.

Se constată în câteva decenii, după 1877, o creştere a I suprafeţelor agricole în detrimentul fâneţelor şi păşunilor (de ia I 64,7% în anii. 1877-1880, la 73,2% în anii 1911-1915). In cadrul | diferitelor culturi, cea mai mare pondere revine cerealelor, aproape

84% (din care, porumb, aproape 41%, grâu, aproape 38%, restul, | în ordine, orz, ovăz, secară)5. De asemenea, în intervalul 1878 — I; 1915,în cifre absolute, asistăm la o relativă creştere a numărului

i de animale, aceasta în ciuda scăderii fâneţelor şi păşunilor (în ] • ordine, cabaline, bovine, ovine, porcine, păsări); este vorba de o creştere care însă

nu (ine pasul cu sporul demografie în mediul

!î

PARTEA A TREIA. Sub semnul modernizării şi desăvârşirii unităţii _naţionale: ] 878-1918 445sătesc.

In ceea ce priveşte dotarea tehnică a agriculturii, aceasta este modestă: tractoarele şi maşinile de treierat (batoze) asigură m parte lucrările pe proprietăţile moşiereşti (25% Ia semănat şi 90% Ia treierat), pe proprietăţile ţărăneşti, lucrările agricole fiind asigurate,

. aproape în totalitate, cu ajutorul vitelor de tracţiune5 6.Merită observat cu privire la agricultură că aceasta ca ramură de bază a economiei

naţionale, prin câteva dintre caracteristicile sale la care nc-am referit aici, ca să nu vorbim deocamdată de implicaţiile sociale ale structurii agrare, din păcate, nu s-a înscris îu epocă pe linia modernizării, decât în foarte mică măsură. Baza producţiei agricole a continuat s-o aibă, în general, munca manuală, adică folosirea braţelor de muncă ale ţăranilor, cu mijloacele lor rudimentare, iar nu folosirea maşinilor agricole mecanizate, rentabilitatea acestui gen de producţie fiind foarte scăzută (chiar dacă, îu ansamblul economiei naţionale, aşa cum am subliniat, agricultura furnizează cea mai mare parte a venitului naţional).1.3. Al doilea sector importam al economiei naţionale, cu c pondere mult mai mică în

cadrul acesteia, îl constituie industria.

5 Ibidem, p. 50, 512 - 513.6Istoria Românilor, tratat, V’tf/2, Edit. Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 109 (subcapitol redactat

de Gh. iacob).