IONAMARIN SORESCU

Parabola dramatic “Iona” (1968) de Marin Sorescu face parte, alaturi de “Paracliserul” si “Matca”, din volumul „Setea muntelui de sare”, care apare in 1974. Este subintitulata tragedie inpatru tablouri, in acest context, termenul de tragedie neavand sensul conferit de anitici. Aici tragedia este inteleasa in sens existential ca lupta a individului (Iona) cu destinul si incercarea lui de a-l infrunta, incercarea de a se gasi pe sine, de a-si defini fiinta. Trilogia titlului „Setea muntelui de sare” este o metafora care sugereaza ideea de sete de adevar, in care cunoasterea si comunicarea sunt caile de care omul are nevoie pentru a iesi din absurdul vietii, din automatismul existential.

Drama „Iona” apartine teatrului modern, unde nu se mai pastreaza distinctiile dintre speciile traditionale ale dramaturgiei. Eliberarea de formele dramatugiei traditionale se manifestaprin mai multe aspecte: alaturarea comicului si tragicului, preferinta poentru teatrul parabola si teatru absurd, reluarea parodica a unor strategii din dramaturgia traditionala, valorificarea si reinterpretarea unor mituri, lipsa conflictului, disparitia dialogului si prezenta monologului.

Subintitulata „tragedie in patru tablouri”, piesa iese din clasificarile clasice, fiind o parabola dramatica, alcatuita sub forma unui monolog si care cultiva alegoria si metafora.

Tema piesei este singuratatea fiintei umane, framantarea omului in efortul de aflare a sinelui. Intreg monoogul lui Iona are loc in contextul in care Dumnezeu s-a retras dinn orizontul si din cunostiinta umana. Astfel, omul se revolta in fata destinului sau, refuza sa isi accepte soarte de fiinta solitara si incearca sa isi redescopere identitatea, originile si sa il regaseasca pe Dumnezeu.

Titlul face trimiteri la mitul biblic al lui Iona, un proofet din Israel, caruia Dumnezeu ii porunceste sa plece in cetatea Ninive ca sa propovaduiasca credinta in Dumnezeu. Iona nu da ascultare acestei porunci, ci din contra, fuge cu o corabie spre Tarsis.Drept pedeapsa, Dumnezeu starneste o furtuna puetrnica, Iona fiind inghitit de un chit urias. Iona se roaga trei zile si trei nopti, in cele din urma fiind aruncat pe tarm. Dumnezeu ii porunceste din nou lui Iona sa-si indeplineasca misiunea, acesta asculta, locuitorii se pocaiesc iar Dumnezeu ii iarta.

Din mitul biblic, Marin Sorescu pastreaza doar numele personajului, imbogatind mitul inviziunea vitetii contemporane. Autorul creeaza o drama moderna despre singuratate si tragica absenta a sensului in lume. In acest fel, pesa este construita sub forma unui monolog, care constituie viziunea despre lume a omului modern, lipsa precizarii perioadei istorice, situarea in atemporal si demitizarea fiind aspecte ale tragicului modern. Spre deosebire de proorocul biblic, personajul lui Marin Sorescu se afla de la inceput prizonie in gura unui peste, fara posibilitatea evadarii si fara a fi savarsit vreun pacat. Actiunea de a pescui devine simbol al cautarii si al cunoasterii in opera, tragicul situatiei constand in faptul ca procesul de cunoastere se deruleaza intr-o lume inchisa.

Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru tablourim planul exterior din primul si ultimul tablou alternand cu planurile lumii interioare din al doilea si al treilea tablou. Spatialitatea apartine aproape exclusiv imaginarului (plaja, burtile pestilor, moara de vanT) si se insrie in seria metaforica a existentei tragice. Relatiile temporale reliefeaza, in principal, perspectiva discontinua a timpului psihologic care potenteaza starile interioare ale personajului.

Cu toate ca este o tragedie, din opera lui Sorescu lipseste confruntarea dintre personaje, specifica tatrului clasic. Conflictul este defapt drama existentiala a protagonistului Iona. Imagine a unui om modern, Iona traieste un conflict interior cu propriul sine, intre-o intriga de mare

tensiune dramatica nascuta din discrepanta dintre ideea de libertate, cunoastere aboluta sidamnarea de a trai intr-un orizont inchis.

Statutul social al personajului este acela de pescar, statut care are insa un rol simbolic in piesa, in ceea ce priveste comportamentul uman. El simbolizeaza figura sperantei eterne, pana la ultimul sau gest pe care il savarseste in acest sens. Actul de a pescui simbolizeaza pentru personaj nevoia de cunoastere si autocunoastere. Acesta este punctul esential care contureaza statutul psihologic si moral al personajului. Iona este un pescar care traieste viata printr-o miscare neincetata din pantecele unui peste in altul, in cautarea unui orizont de lumina. Insa, aceasta din urma se dovedeste in final a fi tot o lume inchisa, nedefinita, incontrolabila si artificiala..

Iona traieste plenar un conflict interior, specific omului modern, care se vede nevoi sa vietuiasca intr-o lume in care Dumnezeun s-a retras. Dramatismul monologului prin care conflicul devine vizibil este realizat prin amestecul dintre fantezie si ironie, astfel, lumea ca imagine a „unui sir de burti, ca niste geamuri puse unul langa altul” genereaza spaima si nefericire.

Principala trasatura a pprotagonistului, care se dovedeste mai degraba o stare, este singuratatea, personajul fiind construit sa reprezinte, in maniera alegorica, solitudinea conditiei umane. De altfel, Marin Sorescu marturiseste urmatoarele in legatura cu motivul scrierii acestei tragedii: „Stiu numai ca am vrut sa scriu despre un om singur, nemaipomenit de singur”.

In piesa exista nenumarate secvente care ilustreaza singuratatea absoluta a protagonistuluisi a fiintei umane in general. Una dintre aceste secvente eset aceea in care Iona isi striga ecoul. Astfel, eroul se striga, isi cheama „dublul”, pana raguseste, spre a constata in cele din urma ca e inconjurat doar de pustietate, dar „pustietatea macar ar trebui sa ii raspunda: ecoul ...”. disparitia propriului ecou pare a-i anula existenta. Insa autorul remarca este cel care remarca tragismul clipei in care Iona isi pierde ecoul: „Cred ca lucrul cel mai ingrozitor din piesa e cand Iona isi pierde ecoul. Iona era singur, dar ecoul lui era intreg. Striga: Io-na si ecoul raspundea: Io-na. Apoi nu a mai ramas decat cu jumatate de ecou. Striga Io-na si nu se mai auzea decat Io, Io in limba veche inseamna: eu”.

O alta secventa care accentueaza sentimentul acul al singuratatii personajului este aceea in care Iona scrie un bilet cu propriul sange, aindu-si o bucata de piele din podul palmei stangi. Astfel, el incearca sa trimita scrisosrea, intr-un gest disperat, asemeni naufragiatilor, punand-o intr-o bisca de peste in speranta ca va fi gasita de cineva, insa in cele din urma tot el este acel care o regaseste.

Tablul IV, in intregime, este ilustrativ pentru singuratatea protagonistului. Iona, imbatranit, se afla intr-o „gura de grota, spartura ultimului peste spintecat”. In fata lui se afla un spatiu nedefinit, „Ceva ca o plaja”. Uimirea lui Iona se produce in momentul in care isi da seamaca orizontul pe care crede ca il vede din fata grotei nu este decat o serie nesfarsita de burti de peste.

In cele din urma, Iona isi regaseste trecutul, definind metaforic viata: „Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata de ani, pe care am trait-oeu?”, in cele din urma regasindu-si identitatea: „Cum ma numeam eu?/ Iona/ Ionaaa/ [...] Eu suntIona”. Deoarece se afla intr-un continuu sir de burti, in final, Iona ii cere mami sale sa il nasca mereu. Gestul final, al spintecarii propriei burti, poate fi interpretat atat in maniera existentialista,sinuciderea fiind singura modalitate de a evada din limitele existentei, cat si in maniera simbolica, personajul gasind calea mantuirii, a iluminarii in sine.

In opinia mea, atitudinea pescarul Iona reflecta situatia omului modern care se descopera singur in univers. Problematica libertatii este un motiv central al operei, acesta fiind intr-o stransa legatura cu tema sperantei. A fi liber inseamna pentru Iona a repune in discutie lumea lucrurilor prin intermediul fiintei