IonDe Liviu Rebreanu

Realismul se impune ca miscare culturala in a doua jumatate a secolului al XIX, in Franta si se orienteaza spre aparenta banalitate cotidiana, in structura careia incearca sa identifice o anumita cauzalitate, pentru a sublinia unitatea si organicitatea lumii.

Publicat in 1920, romanul Ion reprezinta primul roman a lui Liviu Rebreanu, o capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist, fara idilizarea din proza semanatorista. Opera, de inspiratie rurala, prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale in conditiile satului romanesc din Ardeal, la inceputul secolului al XX-lea. Drama taranului lipsit de pamant, conditiile satului romanesc din Ardeal, ii sunt cunoscute autorului din copilarie. Vorbele patimase ale unui taran din Prislop, sat al copilariei scriitorului, sarutul pamantului, rusinea fetei bogate, sunt elemente de geneza a romanului si apartin unor persoane din planul realitatii, insa, transfigurarea lor artistica este realizata in conformitate cu viziunea autorului iar protagonistul ilustreaza un tip uman, avand un destin si un profil psihologic plasmuit de scriitor dupa logica interna a universului fictional.

Tema romanului este de natura social- taraneasca, prin dorinta taranului de a avea cat mai mult pamant, romanul valindandu-se ca expansiune a unui semen (U. Eco). Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublata in unele momente de o tema a iubirii. In plan simbolic, destinul protagonistului se plaseaza pe doua coordonate: eros si thanatos.Ion este personajul central si titular din roman, dominand intreaga lume, celelalte personaje, Ana, Baciu, Florica, George, graviteaza in jurul sau, punandu-i in lumina trasaturile si nazuintele.Intregul roman este organizat in doua parti: coordonatele evolutiei interioare a personajului, glasul pamantului si glasul iubirii, cele doua femei conturate antitetic si complementar, Ana si Florica, reprezentand cele doua obsesii ale personajului principal, averea si iubirea. Conflictul interior dintre cele doua chemari launtrice nu il arunca intr-o situatie limita , pentru ca forta lor se manifesta succesiv, nu simultan, dar se reflecta pe plan exterior, in confruntarile cu Vasile Baciu si George Bulbuc. Inca din incipit este anuntata perpetua pendulare a personajului intre glasul pamantului si glasul iubirii: soseaua intovarasind Somesul, cand in stanga cand in dreapta.

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. Hora este un element de verosimilitate din lumea satului, din perspectiva esteticii realiste, necesar surprinderii procesului de relationare a personajelor. Totodata, face trimitere la destin, iar din punct de vedere mitologic, la jocul ielelor, fapturi mitico-magice nocturne, vestite pentru blestemele aruncate asupra barbatilor damnati la moarte.In expozitiune sunt prezentate princialele personaje, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate romanului realist.

Conflictul central al romanului este lupta pentru pamant in satul traditional, drama lui Ion este drama taranului sarac. Mandru si orgolios, constient de calitatile sale, nu isi accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea pentru Florica si averea Anei. Conflictul exterior, social, dintre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu este dublat de conflictul interior dintre glasul pamantului si glasul iubirii. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o plce pe Florica cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora si confruntarea verbala cu Ion, pe care il numeste hot si talhar, pentru ca sarantocul umbla sa ii ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Rusinea va starni dorinta de razbunare a flacaului, care il obliga sa i-o dea pe Ana si pamantul ca zestre. Incaierarea flacailor de la carciuma alimenteaza dorinta de razbunare a lui George, fiind construita simetric cu cea de la sfarsitul romanului, cand George il ucide pe Ion. Exponent al taranimii prin dragostea pentru pamant, Ion este o individualitate prin modul prin care il obtine. Singular in satul Pripas nu este casatoria caliciului cu o fata cu zestre deoarece si Vasile Baciu isi dobandise averea in acelasi mod, ci comportamentul sau. In spatiul rural, casatoria era vazuta doar ca un contract social iar ideea seducerii Anei nu ii apartine lui Ion, ci ii va fi data de catre Titu. In raport cu Ana, Ion isi dovedeste caracterul truculent deoarece, dupa ce se casatoreste cu aceasta, cu o pofta neinfranata ridica mana si o lovi greu peste obrazul drept. Brutalitatea fata de Ana este inlocuita in timp de indiferenta iar sinuciderea nu ii trezeste vreun licar de constiinta si nici moartea copilului. Viata lor nu reprezenta decat o garantie a propietatii asupra pamanturilor lui Vasile Baciu. Fiind un personaj urmarit in evolutie, calitatile initiale alimenteaza paradoxal dezumanizarea lui Ion. Daca romanul realist este istoria unui esec, destinul sau reflecta esecul in planul valorilor morale iar moartea ii este dictata de un destin implacabil.

In capitolul Zvarcolirea, prezentarea unei zile de munca evidentiaza atat harnicia flacaului cat si patima pentru pamant a acestuia: Pamantul ii era drag ca ochii din cap, cu o privire setoasa, Ion cuprinse tot locul cantarindu-l. Contemplarea pamantului nu este urmata insa de un act care sa traduca si altfel aceasta iubire, ci prilejuieste doar un oftat locul nostru, saracul sau e demersul unui sentiment de inferioritate se simtea mic si slab cat un vierme. Lexemele acordate teluricului statueaza caracterul acestiua de zeitate, de fiinta mistica. Instinctul de posesiune va invinge insa iubirea pentru pamant, va valida ideea unei iubiri nascute din orgoliu: vesnic a pizmuit pe cei bogati.

Imaginea simbolica prezenta in capitolui Sarutarea reuseste sa articuleze ideea unei relatii aproape simbiotice taran-pamant, o legatura indestructibila. Superioritatea pamantului, vazut pana acum ca pe o zeitate, o fiinta mistica in raport cu fiinta sa infima, resimtita de Ion inainte de a fi in posesia acestuia, este transferata de data aceasta umanului: Se vedea acum mare si puternic, ca un urias din basme pentru a valida ideea superioritatii, a puterii conferite de avere. Instinctul de posesie asupra pamantului fiind satisfacut, lacomia lui raspunde altei nevoi launtrice, patima pentru Florica.

Incapacitea lui Ion de a-si asuma total un singur glas al personalitatii sale este sugerata de scena mortii acestuia. Exitusul personajului nu are valente justitiare ca in romantism, este doar un mod de stopare a unei ascensiuni imposibil de stavilit altfel. Pe parcurul intregului roman, raportat la acest personaj, sunt folosite 3 campuri semantice: al focului, in secventele care asociaza tensiunea existentiala a eroului cu imaginea focului scapari in scantei din ochi , zambind aprins ,al patimei patima, ravna si apoi al teluricului hotarul, pluguri, pamant.Ion este caracterizat direct de catre autor si alte personaje, autocaracterizare si indirect prin fapte, limbaj, atitudini si comportament. Naratorul prezinta initial, in mod direct, biografia personajului iar pe parcursul romanului elemente de portret moral mandru si multumit ca orice invingator. Caracterizarea directa realizata de alte personaje se subordoneaza tehnicii pluralitatii perspectivelor. Ion e baiat cumsecade, muncitor, harnic, istet (Doamna Herdelea) si apoi este un stricat si un bataus, un om de nimic (Belciug). Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin monologul interior ma molesesc ca o baba naroada, parca n-as fi in stare sa ma scutur de calicie. Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza trasaturile sale, limbajul apartinand registrului popular: a sta cu mainile in san, a da cu piciorul norodului; gesturile si mimica ii tradeaza intentiile: Ion urmari din ochi pe Ana cateva clipe, avea ceva straniu in privire, parca nedumirire si un viclesug prefacut. Vestimentatia ii reflecta conditia sociala iar numele devine emblematic. Personajul principal al romanului este caracterizat prin tehnica basoreliefului. Conceput astefel incat sa fie exponentul unei clase sociale, eroul evolueaza dinspre tipic spre atipic. Personajului i se reliefeaza tipologia si relatiile cu celelalte personaje prin tehnica contrapunctului, de exemplu, eternul sau rival, George Bulbuc, este imaginea in oglinda a lui Ion, bogat dar lipsit de personalitate. In ciuda aparentei sale moliciuni, George va fi cel care il va rapune definitiv pe Ion. Unele destine evolueaza paralel pana la un punct si apoi devin disjuncte:Ion si Titu, Glanetasul si Vasile Baciu.Relatia fundamentala se stabileste intre protagonist si un personaj simbolic, pamantul. Iubeste pamantul mai presus de orice, iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil, de pe atunci i-a fost mai drag decat o mama. Instinctul de posesiune a pamantului si lacomia care pun stapanire pe el sunt motivate si de ipostaza pamantului-ibovnica. Toate actiunile lui se vor orienta spre a-l obtine, indiferent de mijloace. Pamantul stihie striveste in final omul, care nu intamplator este ucis cu o sapa. Ion este un personaj romanesc memorabil si monumental, ipostaza omului teluric, dar supus destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui neinfranta: pamantul stihie si legile nescrise ale satului traditional.