ION De Liviu Rebreanu

IPOTEZAOpera literara Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv apartinand prozei

interbelice (anul 1920) . De asemenea este un roman social , cu tematica rurala. FORMULAREA ARGUMENTELOR

Avand ca trasaturi amploarea actiunii , desfasurata pe mai multe planuri , conflictul complex , prezenta unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vietii , opera apartine speciei literare romanul , iar caracterul obiectiv este dat prin specificul relatiei narator-personaj si al naratorului (omniscient , omniprezent). Se observa impersonalitatea naratorului , naratiunea la persoana a III a , atitudinea detasata in descriere , veridicitatatea.

TEMAEste problema pământului în Transilvania sfârşitului secolului al XIX-lea, fiind o frescă socială, o monografie a satului românesc. Cultul ţăranului român pentru pământ este considerat de Rebreanu însuşi:„problema vieţii româneşti, a existenţei poporului românesc, o problemă menită să fie veşnic de actualitate”

SIMETRIA INCIPIT FINALSe realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas , loc al actiunii

romanului . Personificat cu ajutorul verbelor (alearga , urca , inainteaza) drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este investit cu functie metatextuala.

Descrierea initiala a drumului supusa conventiei veridicitatii prin detaliile toponimice , introduce cititorul in viata satului ardelean de la inceputul secolului XX , cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustreaza , prin aspect si asezare , conditia sociala a locuitorilor .

Crucea stramba de la marginea satului , cu un Hristos de tinichea ruginita , anticipeaza tragismul destinelor.

Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora sososelei – viata : „Drumul trece prin Jidovita , pe podul de lemn , acoperit , de peste Somes, si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara de inceput…”

MODURILE DE EXPUNEREIndeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ .

Descrierea initiala - pe langa rolul obișnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale , functie simbolica si de anticipare.

Naratiunea obiectiva – functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii , prin stilul cenusiu ( Tudor Vianu)

Dialogul – sustine veridicitatea si concentrarea epica.STRUCTURA

Romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare : Glasul Pamantului si Glasul Iubirii . Titlurile celor 13 capitole –numar simbolic nefast- sunt semnificative , discursul narativ avand un Inceput si un Sfarsit .

ION PERSONAJ PRINCIPAL CARACTERIZAREÎn centrul acţiunii dezvoltate în opera amintită, se află Ion, personaj principal, complex şi

contradictoriu în unele situaţii, în jurul căruia se desfăşoară firul narativ ce urmăreşte lumea satului

Pripas. Însuşirirle şi defectele sunt ale unui ţăran sărac ce vrea să ajungă bogat; nu e vorba, totuşi , de o evoluţie, căci Ion nu evoluează, ci se transformă sub obsesia îmbogăţirii, transformare conservând tragismul existenţei sale. Pentru aceasta, pământul nu este un obiect fără viaţa, ci o „fiinţă” de care are nevoie pentru a se împlini atât sufleteşte, cât şi social.Patima sa pentru pământ îl face pe Eugen Lovinescu să scrie: „Ion e expresia instinctului destăpânire a pământului, în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită , o viclenie procedurală şi, maiales, o voinţă imensă; nimic nu-i rezistă; în faţa ogorului aurit de spice e cuprins de beţia unei înalte emoţii şi vrea să-l aibă cu orice preţ”.

Preţul a fost nefericirea, căci – devenind bogat – nu se simte fericit, aşa cum îşi închipuise, iar mulţumirea de moment – grav confundată cu fericirea – nu-i oferă decât o satisfacţie ce nu poate ficonsiderată victorie, deşi eroul se consideră învingător şi se comporta ca atare: „. . .mândru şi mulţumit ca orice învingător”.

Caracterizare directă –realizată de către naratorIon este prezentat direct de către narator, la început, în scena – rămasă antologică – a horei:

„Avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire şi un vicleşug neprefăcut”, anticipându-se astfel, comportamentul de mai târziu al personajului. Ştiind totul despre personajele sale, deci şi despre Ion, naratorul îi subliniază calităţile:„Era iute şi harnic, ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea şi Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca o ibovnică ” [s.n], altă dată precizându-se: „. . .iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil.Veşnic a pizmuit pe cei bogaţi şi veşnic s-a înarmat într-o hotărâre pătimaşă[. . .] De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă ” [ s. n]. Cele două comparaţii sunt elecvente în sublinierea sentimentului de dragoste pentru pământul ce i-ar fi adus o poziţie onorabilă în ierarhia socială şirespectul tuturor sătenilor, într-o comunitate rurală în care averea era la mare cinste, iar pământul, o condiţie sine-qua-non a existenţei ţărăneşti. Comparaţiile surprind prin prezenţa lexemelor mamă şi ibovnică , femei ce joacă un rol deosebit în viaţa fiecărui bărbat.Astfel, pământul i-ar fi adus sentimentul de ocrotire şi siguranţă, oferit de mamă, şi cel de extaz şi de fericire, datorat ibovnicei.

Caracterizat de catre alte personajeIntrând în relaţii cu multe dintre personajele romanului,este firesc să fie văzut în mod diferit de către acestea, fiecare apreciere sau sancţionare ducând la întregirea chipului celui care se afirmă şi ca personaj exponenţial, diferit de toţi ceilalţi ţărani din literatura română.

Pentru Vasile Baciu, Ion este „hoţul”, „sărăntocul” şi „tâlharul”, în timp ce pentruAna este „Ionică, norocul meu”. Preotul Belciug îl numeşte „stricat şi-un bătăuş, ş-un om de nimic”,un „obraznic” ce

trebuie să primească „o lecţie”; dar după ce Ion lasă pământurile bisericii este numit „mândru creştin”.

Judecătorul îl numeşte „câine ticălos”, „mişel şi netrebnic”, considerându-l şi „spaimasatului”.

Pentru Titu Herdelea este „o canalie”. Până şi mama sa îl crede „proclet şi sălhui”.

Se conturează chipul unui bărbat dur, violent, egoist, furios pe toată lumea şi pe sine, fiindcă n-are pământ.

AutocaracterizareÎntr-o încercare dramatică de a se lămuri în legătură cu ceea ce doreşte şisimte, Ion oscilează între a se considera prost, în anumite situaţii, şi deştept, capabil să se descurce,în altele.

ConcluzieIon este un personaj memorabil si monumental , dar supus destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui neinfranta : pamantul si legile nescrise ale satului traditional.