Ion Pillat-Aci Sosi Pe Vremuri

3
Aci sosi pe vremuri... de Ion Pillat Ion Pillat este unul dintre cei mai reprezentativi poeți tradiționaliști . Opera sa are ca teme principale motive autohtone peste care se suprapun influențe romantice , simboliste și clasice . Poezia “Aci sosi pe vremuri…” face parte din volumul “Pe Argeș în sus”, publicată în 1923 și este considerată de către George Călinescu “o creație grațioasă , mișcătoare și indivizibilă ,o paralelă între două veacuri și o înscenare care încântă ochii .” Titlul poeziei este o sintagmă care dovedește pe de-o parte apartenența scriitorului la tradiționalism prin folosirea adverbului ca formă populară “aci” , iar locuțiunea “pe vremuri” reliefează , de fapt , idea de trecere a timpului din poezie . Poezia este construită din 19 distihuri și un vers final cu valoare de lait-nativ. Tema poeziei , aparent iubirea , este ,de fapt , trecerea timpului și sentimentul de melancolie cauzat de acesta. Poezia este compusă din 4 tablouri poetice . Primul tablou introduce cititorul în lumea amintirii printr-o metaforă sugestivă “la casa amintirii” care sugerează nu numai spațiul casei vechi , ci mai ales sentimentul pe care acest spațiu îl insuflă cititorului . Ideea de trecut romantic este sugerată și de imaginea “codrului cu poteri și haiduc” care imprimă culoare arhaică tipică. Versurile următoare compun o lume de mult apusă în care este plasată o poveste de iubire pe care o trăiseră bunicii . Bunicul și bunica Calyopi reprezintă umbre ale unui trecut încărcat de romantism care își trăiesc povestea de iubire într-un cadru “idilic” . Imaginea bunicii este sugerată prin epitetul “subțire” care exprimă eleganță și feminitate , iar “largă crinolină” este imaginea unui trecut de mult uitat . Această imagine este preluată și în tabloul care evocă iubirea din prezent ca o dovadă a faptului că iubirea este eternă și 1

description

eseu BAC

Transcript of Ion Pillat-Aci Sosi Pe Vremuri

Aci sosi pe vremuri... de Ion Pillat

Ion Pillat este unul dintre cei mai reprezentativi poei tradiionaliti . Opera sa are ca teme principale motive autohtone peste care se suprapun influene romantice , simboliste i clasice . Poezia Aci sosi pe vremuri face parte din volumul Pe Arge n sus, publicat n 1923 i este considerat de ctre George Clinescu o creaie graioas , mictoare i indivizibil ,o paralel ntre dou veacuri i o nscenare care ncnt ochii . Titlul poeziei este o sintagm care dovedete pe de-o parte apartenena scriitorului la tradiionalism prin folosirea adverbului ca form popular aci , iar locuiunea pe vremuri reliefeaz , de fapt , idea de trecere a timpului din poezie . Poezia este construit din 19 distihuri i un vers final cu valoare de lait-nativ. Tema poeziei , aparent iubirea , este ,de fapt , trecerea timpului i sentimentul de melancolie cauzat de acesta. Poezia este compus din 4 tablouri poetice . Primul tablou introduce cititorul n lumea amintirii printr-o metafor sugestiv la casa amintirii care sugereaz nu numai spaiul casei vechi , ci mai ales sentimentul pe care acest spaiu l insufl cititorului . Ideea de trecut romantic este sugerat i de imaginea codrului cu poteri i haiduc care imprim culoare arhaic tipic. Versurile urmtoare compun o lume de mult apus n care este plasat o poveste de iubire pe care o triser bunicii . Bunicul i bunica Calyopi reprezint umbre ale unui trecut ncrcat de romantism care i triesc povestea de iubire ntr-un cadru idilic . Imaginea bunicii este sugerat prin epitetul subire care exprim elegan i feminitate , iar larg crinolin este imaginea unui trecut de mult uitat . Aceast imagine este preluat i n tabloul care evoc iubirea din prezent ca o dovad a faptului c iubirea este etern i sentimentul este trit cu aceeai intensitate chiar dac vremurile sunt altele sau moda se schimb. Cheia ntregii poezii se afl n versurile i cum edeaudeparte cu clopot a sunat / De nunt sau de moarte , n drumul vechi din sat . Ele exprim nostalgia curgerii timpului dublat de eternitatea sentimentului de iubire . Punctele de suspensie , adverbul de loc departe i evocarea clopotului care sun , marcheaz un paralelism ntre timpul iubirii care este un timp real i timpul rememorrii . Urmtoarea parte a poeziei este , din nou o meditaie asupra trecerii timpului , iar trecerea discursului liric la persoana a II-a evideniaz acest lucru . Adresarea este una direct Te vezi aievea n tersele portrete / Te recunoti n ele , dar nu i-n faa ta i sugereaz succesiunea generaiilor peste care trece timpul necrutor . Ideea este a perisabilitii fiinei umane i a faptului c doar amintirea este etern . Punctele de suspensie fac iari trecerea ctre timpul real al iubirii , iubirea din prezent care este aceeai ca i iubirea din trecut , doar c protagonitii se schimb : Acelai drum poart femeia ndrgostit ctre casa cu pridvor , aceeai imagine a delicateii feminine , aceleai poezii recitate ca o dovad a faptului c iubirea este etern . Poezia se finalizeaz cu imaginea auditiv a clopotului care sun n timpul bisericii din sat , nchiznd astfel ntr-un mod simetric poezia n care este trecutul i prezentul se topesc ca ntr-un crezent . Sunetul clopotului este legtura dintre trecut i prezent ,nc o dovad a faptului c eternitatea st n spiritualitate i c fiina uman este perisabil. Aceast idee este specific , de altfel , tradiionalismului pe care-l dezvolt Ion Pillat n poeziile sale. Limbajul poetic este i el unul construit pe un sistem de termeni aflai n relaie de autonimie trecut - prezent , ieri - azi, eu i tu n prezent , bunicii n trecut , aproape - departe folosii tocmai pentru a exprima relaia dintre trecut i prezent. Imaginile de factur romantic , ca de exeplu imaginea femeii ndrgostite sau cea a clopotului care bate , a casei cu pridvor sau a lanului de secar care fac trimiterea la satul romnesc tradiional sunt alte expresii ale tradiionalismului scriitorului . Ion Pillat rmne , de altfel , unul dintre cei mai reprezentativi sriitori ai acestui curent , care prin arta sa a dezvoltat cultul iubirii de ar , credina n vitalitatea romnismului exprimate de Nechifor Crainic n articolul programatic al tradiionalismului Sensul tradiiei. 2