Ion

Ion

de Liviu Rebreanu

- caracterizarea personajuluiRomancierul Liviu Rebreanu se impune in literaturta romana prin romanul Ion, apreciat drept epopeea taranului roman, expresia tipica a instinctului central si unic al omului sclav al pamantului.

Romanul Ion este unul traditional de tip obiectiv. Inca de la aparitia sa, in 1920, a fost considerat primul nostru roman obiectiv, intrucat naratorul este total detasat, impersonal, cu o focalizare zero, viziunea narativa fiind din afara.

De asemenea, Ion este un roman realist deoarece respecta criteriul veridicitatii faptelor, inspirandu-se din realitatea satului romanesc de la inceputul secolului al XX-lea, iar naratorul este anticalofil.In acelasi timp, intalnim elemente de modernitate: constructia sferica si simetrica a ansamblului epic, tehnica contrapunctului ( fiecare element, scena sau tablou este dominat de figura unui personaj, iar fiecarui capitol ii este afectat un personaj), tehnica acumularilor.

Tematica romanului este una sociala, avand in prim-plan dorinta unui taran de a avea pamant. Structural, romanul este impartit in doua parti mari cu titluri simbolice (Glasul pamantului si Glasul iubirii), fiecare avand capitole cu titluri sinteza (Hora, Nunta, Nasterea), oglindind astfel conflictul dominant al fiecarui capitol.

In realizarea romanului, scriitorul ardelean se inspir din realitatile satului copilariei sale si ale imprejurimilor acestuia . Scena pe care a vazut-o intr-o zi de inceput de primavara in timp ce hoinarea pe colinele din jurul satului natal- aceea a unui taran in haine de sarbatoare sarutand pamantul ca pe o ibovnica, se va regasi si in roman sub forma scenei in care Ion saruta pamantul si care va deveni nucleul principal al romanului. Tot din marturisirile scriitorului aflam ca Vasile Baciu si Ion au corespondenti in realitate; primul e proiectia unui taran vaduv si bogat din satul copilariei lui Rebreanu, barbat care si-a batut ingrozitor unica fiica pentru ca aceasta a ramas insarcinata cu un taran sarac. Cel de-al doilea este proiectia lui Ion Pop al Glanetasului, vecin cu parintii lui Rebreanu, tanar voinic, harnic dar sarac, care i se va confesa scriitorului, spunandu-i ca toate necazurile lui vin din cauza ca nu are pamant.

Actiunea romanului se desfasoara liniar, cronologic, pe doua planuri narative. In primul plan este prezentata viata satului cu personajele principale (Ion, Ana, Florica, Vasile Baciu si George). Apare si un plan narativ secundar, cel al intelectualitatii satului, in fundal proiectandu-se si problema nationala, deoarece evenimentele sunt plasate intr-un sat ardelenesc aflat sub ocupatie austro-ungara.

Personajul central, titular, eponim al romanului este Ion Pop al Glanetasului, personaj complex, a carui personalitate se dezvaluie treptat, intrucat romanul urmareste evolutia acestuia. In functie de acesta se definesc si celelalte personaje ale romanului, ele conturand caracterul lui Ion. Astfel, pe parcursul romanului se individualizeaza cuplul de personaje Ion si Ana.

Ion este caracterizat prin mijloacele clasice ale prozei: caracterizare directa de catre narator, celelalte personaje si de catre personajul insusi si caracterizare indirecta prin fapte, intamplari, mediul social, limbaj, relatiile cu celelalte personaje.

Naratorul apeleaza insa si la tehnici moderne ale caracterizarii, cum ar fi scurte analize psihologice ale framantarilor personajului, ceea ce prilejuieste realizarea unei adevarate fise cazuistice a acestuia. Rebreanu are aceasta preocupare de a justifica actele personajelor sale printr-un complex psihologic cu radacini sociale.

Ion este un flacau sarac, dominat de doua patimi: patima pentru pamant si patima pentru Florica. Nicioadata cele doua glasuri nu se sting, ci doar unul se estompeaza pentru ca celalalt sa rasune si mai puternic.

La inceputul romanului, prin intermediul caracterizarii directe si printr-o scurta retrospectiva, aflam ca Ion, care era vecin cu familia invatorului Herdelea, era un elev silitor pe care invatatorul il aprecia si ii propune chiar tatalui lui Ion sa-l dea mai departe la scoala, pentru ca mai tarziu sa vina invatator in sat. Fiindca parintii lui nu-i pot plati scoala, invatatorul obtine gratuit manualele, urmand ca Ion sa faca drumul pana la scoala din Armadia. Insa baiatul indrageste mai mult pamantul si renunta la scoala pentru a munci putinul pamant pe care il mai aveau.

Pamantul este pentru Ion cel care ii aduce respectul colectivitatii si respectul de sine. Dorinta de a avea cat mai mult pamant genereaza un sir de drame, in care se integreaza si drama lui Ion. Nici macar casatoria nu se mai intemeiaza pe sentimente, ea devenind un fel de contract social, fiindca familia lui Ion nu se mai intemeiaza decat pe interes, pe dorinta de necontrolat a acestuia de a pune mana pe pamanturile lui Vasile Baciu.

Parintii lui Ion fusesera candva instariti, insa tatal sau risipise averea pe bautura. De cand Ion s-a facut mai mare nicio bucata de pamant nu a mai fost instrainata.

Faptul ca era sarac il durea pe Ion ca o rana deschisa. El ii ura pe bogatasi pentru ca o parte dintre ei ii cumparasera cele mai bune loturi.

O iubeste pe Florica, fata frumoasa si harnica, dar renunta la ea pentru ca era saraca si pentru ca realizeaza ca oricat ar munci amandoi, niciodata nu vor ajunge sa aiba avere. Atentia lui se indreapta atunci catre Ana, unica fiica a unui taran instarit, pentru ca avea pamanturi, casa si vite multe.

Daca la inceputul naratiunii, naratorul ii contureaza un portret favorabil, pe masura ce se deruleaza evenimentele, portretul lui Ion se deterioreaza pentru ca patima pentru pamant il transforma treptat intr-o bruta.

El face tot ce ii sta in putinta sa intre in posesia pamanturilor Anei si pare ca nimic nu-l mai impresioneaza, nici suferinta Anei si nici nasterea copiluluiDupa ce obtine pamanturile lui Vasile Baciu, Ion isi indreapta din nou intreaga atentie catre Florica. Trufia flacaului nu mai cunoaste limite, el crezandu-se mai presus de orice si sfidand pe toata lumea. Naratorul urmareste pas cu pas dezumanizarea personajului, Ion transformandu-se intr-un monstru.

De altfel, chiar la o saptamana dupa nasterea copilului, Ion o snopeste in bataie pe Ana, iar comportamentul lui violent continua, atragand dezaprobarea intregii colectivitati. Dupa sinuciderea Anei, Ion isi indreapta atentia catre copil, dar nu din dragoste parinteasca, ci pentru ca il crede legat de avere. Astfel, cand il purta in brate se gandea ca duce tot pamantul castigat cu atata staruinta si zbucium.

Acestui personaj ii este specific verbul a avea, nu a dori sau a iubi. Nici chiar pasiunea pentru Florica nu vine neaparat din iubire, ci dintr-un egoism exacerbat, barbatul fiind incapabil sa vada in Florica altceva decat o realizare din nou a propriei placeri. Cand afla ca femeia s-a maritat cu George, e furios ca si cand cineva i-ar fi furat cea mai buna si mai mare delnita de pamant.

Sfarsitul lui Ion nu poate fi decat unul tragic si previzibil, pentru ca se dovedeste incapabil sa-si asume total un singur glas al personalitatii sale. Scena finala in care Ion isi indreapta ultimul gand catre pamant este relevanta pentru a sustine ideea ca el este construit in linia acestei patimi, lucrul acesta fiind sustinut si de alte personaje, spre exemplu, doctorul care ii face autopsia i care afirma ca a fost un om ca otelul si ca putea sa traiasca o suta de ani.

Portretul complex al personajului impune tipul taranului dornic de a avea pamant pentru a castiga respectul satului, dar care, pentru ca se lasa consumat de patimile sale, sfarseste tragic.

Liviu Rebreanu creeaza in acest roman personaje tipice mediului rural al inceputui de secol XX. Prin limbaj, prin universul descris si prin veridicitatea portretelor, autorul realizeaza o adevarata fresca sociala, o monografie a satului ardelenesc de la inceputul secolului trecut.