ÎNCHISOAREA NOASTR CEA DE TOATE  ZILELE
  VOLUMUL 1 – 1949, 1952-1954 Încep s-mi dau seama c numai caracterul import. Convingerea
politic, prerile filosofice, originea social, credina religioas nu sunt decât accidente: numai caracterul rmâne dup filtrrile produse de anii de pucrie ori de via…   N. Steinhardt – „Jurnalul fericirii.*   — MALMAISON – (PRIMA ARESTARE)  
 
lui original militar, care rmsese rtcit în dulap. L-a desfcut, examinat cu curiozitate, l-a mirosit i netiind ce este, imaginându-i c aparine radioului demontat, l-a aruncat în grmada de lucruri scotocite de pe jos. La un moment dat, unul din securiti i-a pus pistolul pe mas, lâng scaunul pe care m aezaser. Cum la acea vreme eram pasionat de arme, mi-am dat seama c era un Beretta 9 mm, fr încrctor. Am fcut remarca cu voce tare i cu oarecare mândrie c nu m las pclit de astfel de trucuri. Cu timpul aveam s m lecuiesc de a arta c nu sunt prost!   Când s-a terminat percheziia la mine în camer, am fost luat numai în cma i pantaloni între doi securiti, am coborât scrile pân la intrare unde a mai aprut un al treilea i astfel încadrat am mers pân la o main, oprit pe Str. Polon, la vreo 30 de metri. Unul din ageni s-a suit lâng ofer în fa, iar eu între ceilali doi, în spate. Mi-au pus ctue la mâini, ochelari negri pe ochi i unul din cei doi m-a culcat cu capul la el în poal. Am mers cam un sfert de or, pierzând complet simul direciei. La un moment dat am auzit cum se deschid nite pori metalice, maina a mai mers câiva metri i s-a oprit. Mai târziu am aflat c eram la Malmaison pe Calea Plevnei.   Am fost scos din main i susinut i dirijat de coate am mers câiva metri pe un drum pavat. Un câine m-a adulmecat mârâind. Am urcat dou-trei trepte, o u s-a închis în urma mea i mi s-au scos ochelarii. În spatele unui  birou era un civil, care mi-a cerut s-mi golesc buzunarele s-i dau cureaua i pantofii. M-a pipit de sus pân jos fr s m dezbrace i mi-a aruncat o pereche de cipici din stof militar kaki, mult prea mari pentru mine, murdari i umezi. Mi s-au pus din nou ochelarii i am fost dus pe un coridor, pân în dreptul unei ui. Au deschis-o, m-au împins înuntru i mi s-au scos ochelarii.   Celula avea cam 2,50 m pe 2 m. De-a lungul peretelui din stânga dou paturi de fier suprapuse. Pe peretele din fund, un calorifer. Paturile erau fcute cu: saltea de paie, cearceafuri, ptur, pern umplut cu paie i fa de pern. Era foarte cald i mirosea a motorin. Ua era din lemn gros i avea o vizet.
 
percheziie scpase neobservat. L-am scos de la gât i l-am pus în buzunarul de ceas de la pantaloni. Nu mi l-au gsit i dup opt zile când mi-au dat drumul, i l-am dat înapoi Anci.   La început, pe coridor, mi s-a prut a fi o linite absolut, dar încet, încet, auzul mi s-a ascuit i am început s disting paii în cipici de pâsl, ui închizându-se i deschizându-se, pocnituri din degete sau plesnituri din palm. (Aa se chemau gardienii între ei, ca s nu vorbeasc). Uneori auzeam plânsete,  vaiete, care erau urmate de pai repezii, ui deschise i închise, strigte înbuite i apoi linite. Când am fost bgat în celul, mi s-a mai spus s m culc cu faa spre u i cu mâinile peste ptur, astfel ca s mi se vad faa i mâinile prin vizet. Am adormit imediat. M simeam istovit. Probabil reacia nervoas! Am fost trezit de câteva ori prin bti uoare în u, de câte ori, prin somn, m întorceam cu faa la perete. Cred c gardianul se uita prin vizet la fiecare minut. Cred c la ora 5 era deteptarea. Trebuia s-mi fac patul, apoi celul dup celul, eram scoi la closet. Gardianul îmi ddea o foaie de hârtie higienic i asista cu ua deschis la tot ce fceam. În aceeai încpere era i o chiuvet, unde te splai pe mâini i pe fa. Prosop nu era; foloseam o batist pe care mi-o lsaser. Toate drumurile afar din celul se fceau cu ochelarii la ochi, cu mâinile la spate i dirijat de gardian. Dup toalet i splat, primeam în celul o gamel cu surogat de cafea i un sfert de pâine pentru toat ziua. Era pâine fcut în form, cleioas, dup modelul rusesc. I se i spunea bulc ruseasc. O puneam pe calorifer, unde în câteva ore se întrea c abia o mai puteam rupe. La prânz primeam puin sup limpede i un polonic de mâncare: fie cartofi, fie varz, fie arpaca, uneori cu o bucat de carne. Seara primeam numai felul doi de la prânz.   Prima zi n-am but decât cafeaua i n-am mâncat decât pâinea. Seara am fost scos din celul, dus într-o încpere, aezat pe un scaun în faa unei msue mici cu faa spre perete. Când mi s-au scos ochelarii, am vzut în dreapta mea un col de birou pe care se aflau trei lmpi metalice, cu bra flexibil i abajur, îndreptate spre msua mea. Din cauza luminii puternice, dac întorceam capul spre dreapta, nu vedeam nimic dincolo de lmpi. Spre stânga vedeam ua prin care intrasem i care era capitonat. Pe msu era hârtie, toc i cerneal. Vocea anchetatorului venea de dincolo de biroul pe care se aflau lmpile. În urmtoarele ase zile, am pierdut complet noiunea timpului, fiind adus în aceast camer de nenumrate ori, apoi în subsol la  btaie i în celul, ciclul repetându-se fr întrerupere zi i noapte cu stagii de edere diferite în aceste încperi i la intervale neregulate.  
 
 
timpuri. Cum tatl meu se dedicase cu pasiune vieii politice, am înirat pe lista mea, nume de-a valma, de rniti, liberali, legionari, oameni de stânga, de dreapta, etc… Dar în capul listei am scris: Dr. Petru Groza! (i acest spirit de frond ieftin, pe care cu toat teama, atunci îl practicam, mai târziu, cu experiena pucriei, l-am abandonat). Nici despre aceast list, nu avea s mai fie vorba niciodat în anchet.
 
 
 
 
 Tânrul de la acea vreme era avocat i se numea Grigore Burdan. Acum, în 1949, purta numele de Grigoriu Burdea, (nume conspirativ) i era unul din cei trei atotputernici ai serviciilor de anchet de la Malmaison din Calea Plevnei. Era cel care m anchetase. Grigore Burdan era originar din regiunea Panciu i dup ani, în închisoare, aveam s cunosc muli deinui care trecuser prin grozviile anchetelor lui, anchete pe lâng care, cea pe care o suferisem eu fusese floare la ureche. i, revenind acum la Dr. Gatoski (care urma s devin celebrul radiolog de mai târziu), el nu era altul decât tatl vitreg al bunului meu prieten B. Ivanovici.   Aa se face c, în acele zile în care noi ne aflam în arest la Malmaison, Dr. Gatoski a fost anunat de Grigore Burdan, de care nici nu-i mai amintea, c B. Ivanovici va fi în curând eliberat, în amintirea binelui fcut la Iai.   Tot în aceleai zile în care noi ne aflam la Malmaison, mama a primit un telefon. O voce de femeie, care nu i-a spuse numele, i-a spus s nu fie îngrijorat, pentru c în câteva zile voi fi din nou acas. Mama a ajuns la convingerea c în spatele acestei comunicri se afla Tutu Georgescu, care de pe atunci era bnuit a avea legturi cu Securitatea.   Oricum, aa se face c ne-am trezit din nou liberi, iar primul meu contact cu Securitatea a fost ca un vis urât, pe care foarte repede l-am uitat. Cu lipsa de experien, incontiena i entuziasmul tinereii, n-am îneles nimic din fenomenul pe lâng care numai trecusem i am considerat episodul încheiat. Ca mai toi tinerii de vârsta mea din acele timpuri, eram în cutarea oricrei ocazii care mi s-ar fi oferit, ca s facem ceva împotriva regimului.  
 
 
Dou ore mai târziu, nvleau în camer vreo patru-cinci securiti. A urmat percheziia obinuit, care în câteva minute a rvit camera în aa fel, încât am putut profita de un moment de neatenie a celui care m supraveghea, pentru a lsa s alunece în spatele unei biblioteci, livretul militar. Gsirea lui ar fi produs neplceri celui care îmi facilitase obinerea lui. Voi reveni mai târziu asupra acestui subiect.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
a dat foc. Fumul s-a rspândit pe tot celularul, împreun cu foie de hârtie carbonizat. De la etajul cldirii s-au pornit rcnete i înjurturi la adresa gardienilor de pe celular. Focul a fost stins cu furtunul de la cimeaua din curte. Toi gardienii s-au concentrat în curticica pentru a strânge în diverse cutii i ldie resturile de hâroage parte arse parte nu i pentru a cura toat mizeria provocat de foc. Resturile au fost crate în afar.
 
 
 
 
produce la prbuirea tavanului i la scosul iglelor. La fel, ieirea prin acoperi i sritul peste gard ar fi putut fi observate de la una din ferestrele cldirii securitii.  
 
 
presare praful peste pat i peste tânrul, care dormea înainte. Restul de D. D.  T. Care a mai rmas în gleat l-au deertat într-un col, pe jos. La insistenele mele s-l mute pe tânr din celul sau s-l duc la baie i s ne mai dea un pat, au zis c nu se poate, au trântit ua i au plecat. Noul venit, atât de  vorbre pân atunci n-a scos o vorb. Ni s-a adus masa de sear. Tânrul, pe care am reuit s-l trezesc, a refuzat din nou s mnânce. A cerut ap de but.
 
  Tot de la deinuii mai vechi, am aflat c i securitii care fceau de serviciu în schimburi pe celular, nu numai trupele de securitate, plecau periodic în misiune în munii i pdurile din regiune, la vântoare de partizani. Cojoacele i cciulile erau pentru camuflarea uniformelor. In toat regiunea nu se vorbea decât de aceste aciuni împotriva partizanilor de sub conducerea Colonelului Arsenescu i a frailor Arnuoiu, devenii eroii locali ai rezistenei din muni i de atrocitile pe care le comitea Securitatea în satele de munte. Oameni împucai, rani, femei i copii schingiuii, pentru a afla cine-i gzduiete, aprovizioneaz sau ajut pe partizani. Nenumrai alii au fost arestai i condamnai, luând drumul pucriilor. Cu o bun parte din ei am stat i eu în diverse închisori. Vom mai reveni deci asupra subiectului.   LA PENITENCIARUL PITETI.   Construcie în form de T, aezat la bariera oraului spre Gvana i orientat N. V.   — S. V. Trecea drept cldire modern. Fusese terminat sub guvernarea lui Armând Clinescu i folosit înc în acea vreme ca închisoare pentru deinui politici în timpul prigoanei împotriva legionarilor. Avea dou etaje, parter, subsol i pivni. Descrierea mai amnunit i o schi a cldirii o voi face mai târziu, când voi ajunge cu povestea mea în anul 1955, când am stat pentru a treia oar în aceast închisoare. Adus la grefa închisorii, dup ce mi s- a completat fia de încarcerare, am fost condus de un gardian la o celul de la etajul 2 de pe coada T-ului. Dup ce ua s-a trântit în urma mea i gardianul a rsucit cheia în broasc i a tras cele 2 zvoare, am fcut cunotin cu cei patru locatari ai celulei: Radu I. Gr. Radu, un ran de vreo treizeci i ceva de ani din comuna Picior de Munte, Dobrin, tot ran din regiune, Pun Lepdatu, fost plutonier de jandarmi, acum întors în satul lui i Jean Milcoveanu, un om în vârst de peste 60 de ani, tatl doctorului Milcoveanu, unul din capii studenimii naionaliste dinainte de rzboi.   Dup celulele mizerabile i întunecoase ale Securitii, aici mi s-a prut raiul pe pmânt. Celula avea 4 M. Lungime pe 2. M. i ceva lime. Pe una din laturile mici ale dreptunghiului era ua, pe cealalt, fereastra cam de 50 pe 80 cm., prin care ptrundea lumina soarelui, cum n-o mai vzusem de la arestare.  
 
dormea Pun Lepdatu, deasupra Radu I. Gr. Radu. Cu toate protestele mele, Radu s-a mutat jos, în pat cu Pun Lepdatu, lsându-m pe mine singur în cel de sus. Dobrin care era cel mai vechi arestat din cei patru i care de doi ani de când era în anchet fusese de mai multe ori mutat în acest rstimp, când la penitenciar, când la securitate, cunotea cel mai bine viaa i obiceiurile pucriei. Cu toate c era cel mai tcut i rezervat din ei, nu fcea nici un secret din povestea lui. Fcea parte, împreun cu alii, care i ei se aflau în diferite celule, dintr-o organizaie clandestin, pe care o numiser „Frie i libertate”. Organizaia luase oarecari proporii în satele din regiunea lui, rspândise manifeste i devenise cunoscut prin acele sate, unde pe toate gardurile apreau scrise cu cret, literele F. L. Nu mai tiu cum le dduse de urm securitatea. Dup ce-i arestase pe câiva din ei, încerca acum s descopere pe toi membrii organizaiei. Dobrin fusese de mai multe ori btut în anchet.   Jean Milcoveanu era arestat de câteva luni, împreun cu soia lui, din cauza unei scrisori pe care o primiser de la fiul lor, doctorul Milcoveanu, care era ascuns i cutat de securitate. De la el am aflat c soia lui sttuse la securitate, în aceeai celul cu una din grecoaicele de la Florica i de care v-am spus c i-am auzit vocea i am remarcat limba aleas pe care o vorbea. Btrânul îmi povestea tocmai c îl cunoscuse pe tatl meu, când Dobrin, cu urechea lui adaptat la toate zgomotele celularului, ne-a anunat c vine gardianul. În adevr, uia de sub vizet s-a deschis i gardianul a început s ne dea pe rând gamelele pe care i le întindea un deinut de drept comun, care târa dup el pe coridor un hârdu. Aa am fcut cunotin cu „terciul” atât de apreciat de deinui. Era fin de porumb oprit i puin îndulcit.   În celul nu se afla decât o singur lingur de metal, care, cu aprobarea tacit a gardianului, avea coada ascuit pe o parte. Ascuitul se fcea pe cimentul de la closet. Cu acest cuit improvizat, mi s-a confecionat i mie un fel de lopic, dintr-o scânduric de brad, gsit pe coridor i pstrat cu grij de Radu, pitit în paiele din saltea. Toi aveau astfel de lopele, în chip de lingur.  Tot Radu fcuse cu aceeai coad de lingur ascuit câte o cruciuli sculptat într-o bucic de lemn de fag, pentru fiecare.  
 
 
 
 
 
  Când i-a venit rândul, N. Z. A cerut tribunalului s in seam în hotrârea lui, de faptul c are un copil de crescut.   La asta trebuia s te gândeti înainte de a trda poporul! I-a strigat generalul.  
 
 
 
sau 5 ani degradare civic. Pentru cei 54 sau 55 de oameni judecai în acea zi, totalul anilor de condamnare depea cifra de 800 de ani.   Nimeni, nici cei mai pesimiti nu fcuser acest prognostic. Condamnrile erau aa de dispropori-onate, chiar fa de fapte, acolo unde existau, încât dup primele momente de uluial, totul mi s-a prut o fars. i din nou au început discuiile i presupunerile. Majoritatea credeau c era vorba de pedepse exemplare pentru înfricoare, atât a noastr cât i a celor liberi i c totul se va rezolva prin recursuri. (Semnasem cererile de recurs, o dat cu luarea la cunotin a sentinelor). Pân i gardienii se mirau i ne priveau cu ali ochi ca pân atunci. Mai târziu am aflat c fuseserm printre primele serii de condamnai dup nite decrete-legi care apruser de curând i care prevedeau pedepse mult mai mari ca pân atunci. i cum, probabil st în natura omului s nu dispere, fiecare i-a regsit echilibrul. Niciunul nu credea c-i va executa sentina, unii gândind c recursul o va modifica, alii punându-i ndejdea în rsturnarea situaiei politice care ne va pune pe toi în libertate. Optimitii trgeau chiar concluzia c evoluia situaiei politice, cu care noi nu mai eram la curent, era aa de avansat, încât ziua eliberrii era foarte apropiat i c tocmai de aceea condamnrile erau atât de exagerate.   Gardianul care sttea în ua deschis l-a întrebat pe unul din tinerii condamnai: „Câi ani ai luat m?”   Tânrul, pe care-l chema Gheorghe (Gic) Muat, i-a rspuns: „20 de ani”.   — i crezi c poi s-i faci? A mai întrebat gardianul.   — 20 de ani ca mâine trec! I-a rspuns Muat.   Rspunsul lui Gic Muat a provocat destinderea. Ca la un semnal, s-a pornit o veselie general. Râsetele i glumele pe socoteala condamnrilor nu mai conteneau. Gardienii erau înmrmurii. Nu mai înelegeau nimic. Pe toi ne cuprinsese o adevrat euforie, care n-a încetat nici când a venit un ofier, care ne-a spus s ne pregtim, fiindc vom fi transportai la Penitenciar. Am fost scoi în curtea Securitii, unde atepta un camion cu prelat. Am fost toi suii în el i înghesuii spre partea din fa, pentru ca doi securiti s poat sta în partea dinapoi, cu pistoalele automate îndreptate spre noi. Cum îns în ziua aceea eram „pui în porie” la Securitate i nu la Penitenciar, în micul spaiu care ne desprea de cei doi securiti au fost urcate dou hârdaie cu ciorb, care reprezentau raiile noastre pentru masa de sear.  
 
  DIN NOU LA PENITENCIARUL PITETI.   Ne-am dat jos din camion i am fost luai în primire de gardienii închisorii. Dac paznicii celularului securitii se purtaser relativ bine cu noi, aici, lucrurile aveau s se schimbe. Gardienii pucriei îi însoeau fiecare  vorb pe care ne-o adresau, cu insulte, înjurturi, îmbrânceli i chiar lovituri.  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
(adic la înlimea filonului), perforate deasupra galeriei principale. Într-o seciune longitudilal printr-un munte, galeria i abatajul, s-ar vedea aa:   Din loc în loc, prin galeria principal, aveai acces spre abataj, prin câte o suitoare, care ptrundea prin roca care forma planeul dintre galerie i abataj. Era de fapt o gaur de 2 M. Pe 2m, care se deschidea în tavanul galeriei i la care urcai pe o scar de lemn (de circa 3 m.) asemntoare celor de cote.
 
tine i altele unde erau plus 42 de grade. Erau galerii unde puteai respira normal i abataje unde oxigenul lipsea în aa grad, încât flacra lmpii de carbid se micora aproape pân la stingere. In min nu exista nici un fel de instalaie de ventilaie i aceste deosebiri de clim de la un loc la altul se datorau jocului întâmplrii, curenilor naturali care se creau între puuri sau lipsei lor în galeriile sau abatajele care se terminau în fund de sac.
 
 
 
împing înapoi, pân la locul de munc, câte un vagonet, încrcat cu bârne sau scânduri. Asta m-a fcut s cutreier mai toate galeriile i s mai cunosc o serie de oameni. i în felul acesta, încetul cu încetul am ajuns s m orientez perfect în min, s înv s m feresc de gardieni atunci când m opream s stau de  vorb cu ali camarazi, s am totdeuna aerul de a umbla dup o treab precis, când treceam pe lâng unul din ei.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
  — Bun! I-am spus.   — tii c nu toi au aceeai prere! Exprimându-mi mirarea, m-a întrebat:   — N-ai observat nimic dubios la el?   Gândindu-m c face aluzie la turntorie, am srit ca ars, spunându-i c e o prostie i o ticloie i c numai de turntorie nu poate fi bnuit Mituc.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
prin „Reeducare” i pe care am avut ocazia s-i întâlnesc. Poate fiindc nu trecuse prin faza ei cea mai virulent de la Piteti. Poate… i datorit perfectului lui echilibru i fizic i sufletesc, a acelei robuste constituii, aproape primitiv., a omului sntos i la trup i la minte, pe care o întâlneai la macedoneni. Tot ceea ce am aflat despre reeducare în decursul anilor, din confidenele ce mi s-au fcut de unii, voi povesti mai pe larg, mai târziu.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
ce nu mai reprezenta îns numrul de vagonei prevzut de plan. Totodat, asta înseamn, îns munc mai puin pentru rultori i vagonetari, care nici ei nu mai sufereau represaliile pentru neîndeplinirea normei. i aa s-a ajuns la un ritm de munc mai suportabil i la eforturi mai puin extenuante, care pe majoritatea ne-au ajutat s rezistm mai departe. Despre aceast aciune, nu cred c au tiut mai mult de 20-25 de ini.
 
 
  În min pe drumul de intrare i ieire, luasem obiceiul s cântm în cor „Imnul minerului”, cântec de pe vremuri al minerilor, sub actualul regim interzis. În cântec se vorbea de munca grea a minerilor care trudeau în subteran. Acum, sub regimul „muncitorilor”, nu se mai putea vorbi de chinul muncii din min, ci doar de elanul i bucuria cu care se avântau muncitorii în galerii.
 
 
 
 
 
 
 
 
  — Fraii Ion i Simion Cojocaru, rani din munii Vrancei i ei cu condamnri mari. Participaser la rscoala din regiunea lor i aproape toat familia li se afla în închisoare.   — Fraii Ion i Gheorghe Brânzaru, rani, fii de pdurar din Soveja. i ei implicai în rscoala din munii Vrancei.   — George Sarry din Constana, de care am mai vorbit, i
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
  Dup ce fuseser tuni i dui din nou la „neagra”, venise iar politicul i le spusese s se duc la dormitoarele lor, fiindc i-a iertat de restul pedepsei. Colea nu voise s plece, spunând c refuz s fie iertat. Aa ajunsese i el la carcer. Cele dou carcere fiind una lâng alta, am putut sta de vorb i ziua ne-a trecut mai uor. Colea reuise s pstreze i nite igri, din care mi-a aruncat i mie pe deasupra pereilor carcerei, lipsa de acoperi avantajându-ne.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
decât preurile acelorai produse indigene. Pentru srcia populaiei ele reprezentau un lux inaccesibil i nu se vindeau. Cum îns alimentara respectiv trebuia s-i realizeze planul de vânzare, ingeniozitatea i iniiativa responsabilului magazinului rezolvau problema în cel mai perfect spirit al principiilor „pieii libere”. Bineîneles, dac întâmplarea fcea s fie în apropiere lagrul de munc de la Baia Sprie!
 
 
 
gândul c ar fi putut fi percheziionat la poart. Noaptea, dup închiderea  barcii, când toi dormeau, Mituc s-a dus cu darurile de la imi în spltor, iar eu m-am dus pe rând la patul câtorva camarazi, de discreia crora eram siguri, i-am trezit i le-am spus s se duc la toalet. Fiecare a primit aici câte o frâm de cozonac i a but câte un gât de uic. Primul care a onorat plosca a fost popa Scai, amintindu-i de uica din regiunea lui, de la Râmnicul Srat.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
avusese în alegeri, când trdase Partidul Liberal i cochetase cu comunitii. N-a mai vorbit cu mine la Cavnic i se plângea la toi mehedinenii de lipsa mea de solidaritate „olteneasc”.   — Goga Nicolae. Arhitect din Bucureti. Legionar. Un om de caracter i de mare calitate sufleteasc.   — Greculescu „Mielu”. Din Muscel. Am mai vorbit de el i de fratele lui.
 
  — Mrscu… Ardelean. Czut cu un grup întreg de tineri elevi i studeni constituii în organizaii de Frii de Cruce dup 23 August. Plin de entuziasm i cu inut frumoas.   — Medrea… Legionar din Oltenia. Un biat foarte inteligent.   — Melnic… Legionar. Basarabean.   — Mihoc… Bnean. Naional rnist.
 
  — Onaca Cornel. Locotenent de Jandarmi i apoi de Miliie, condamnat în procesul Vlad epe II de la Oradea. Biat de toat încrederea.   — Palade… Inginer. Mai în vârst i foarte timorat.   — Pantazi Ion. Cpitan de Cavalerie. Fiul Generalului Pantazi, fost Ministru de Rzboi în guvernul Marealului Antonescu. Condamnat 5 ani pentru tentativ de trecere a frontierei.
 
 
  — Spânoche Dumitru (Mitic). Învtor din Dobrogea. Legionar. Slab i epuizat de muli ani de închisoare. De o mare sensibilitate sufleteasc când era  vorba de alii. În ceea ce îl privea, rbda chinul muncii din min fr o vorb de disperare sau revolt.   — Spânu Constantin (Titi). Din comuna Cogealac-Dobrogea. Biat simplu, dar foarte iste. În lagr era croitor.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
accesibil. Deasupra malului se ridica coasta împdurit a muntelui. Pe msur ce m apropiam de mal reflectam la gestul ridicol al celor dinaintea mea, de a pune cu grij lmpile pe jos. Când am ajuns la locul cu pricina, erau 6 sau 7 lmpi aezate frumos una lâng alta. Fr s gândesc, instinctiv, mi-am desprins lampa 3 care o aveam agat de un buzunar al salopetei i am pus-o i eu lâng celalte.
 
intrasem, sentimentul de panic care m cuprinsese a disprut ca prin farmec. Eram singur i în jurul meu domnea o linite absolut. M-am gândit la ceilali, ceea ce nu mai fcusem din momentul în care începusem s alerg de-a lungul malului, cu singura idee de a m face cât mai repede nevzut în pdure. M-am întors la liziera lstarilor. De-a lungul malului albicios de pmânt nu se mai  vedea nimeni. i silueta femeii din ua luminat a atelierului dispruse.
 
 
 
 
 
 
 
rezistat efortului i s-a prbuit. Dându-i seama c nu va mai putea continua drumul, i-a cerut lui Paul s-l lase singur i s caute mcar el s se salveze. Paul a refuzat s-l abandoneze i în cursul dimineii au fost prini, amândoi lâng o stân în apropiere de Cavnic. Cu mâinile fixate la spate i prinse în ctue, au fost aruncai pe podelele unui camion militar i transportai mai întâi (din câte îmi amintesc) la Sighet iar de acolo la Securitatea din Baia Mare.
 
 
 
 
 
 
  Preau agitai, gesticulau i vorbeau cu aprindere. Prima noastr impresie a fost c, Mircea prins de ei, fusese obligat s-i duc pân la locul unde eram noi. Ne pregteam s fugim, când am observat c Mircea purta înc în mân bul lui strâmb i c i el vorbea i gesticula, liber i neinut de nimeni. Când au ajuns la vreo 5-6 pai de noi, Mircea s-a adresat cu glas tare tinerilor care îl înconjurau:
 
 
 
 
 
întrebat ce face, a început s înjure. Gsise într-un col al bordeiului dou ou. Pe drum czuse i oule i se sprseser în buzunar. Iar acum recupera ce se mai putea din buzunar. Traista cu mlai i ceaunul erau o adevrat comoar. Problema hranei noastre pentru o bun bucat de vreme prea rezolvat. Ne- am îndeprtat cât am putut mai repede de bordeiul prdat, înainte de a ne cuta un adpost pentru noapte.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
inima în dini i fr alte ocoliuri, i-am spus: „S tii c eu sunt fugar i ar fi  bine s nu spui la stân c m-ai întâlnit!” Eram pregtit la orice reacie din partea ranului, numai la cea pe care a avut-o nu m ateptam. Mai bine zis, n-a avut niciuna, nici mcar nu s-a artat surprins. Surprins am fost tot eu, când, dup ce a mai tras o dat din igar, mi-a rspuns:   — Numai muierile vorbesc prea mult i ce nu trebuie.
 
  Am coborât pân în fundul vii, am trecut râul pe pietre i mi-am cutat pe versantul opus un loc de pând. Panta era abrupt i pe sub fagii btrâni creteau puiei de brad, într-un desi greu de strbtut. Mi-am gsit un culcu  bine camuflat de cetina puieilor de brad, de unde aveam vedere direct, la vrea 200 de metri, asupra drumului care cobora în pietriul din vale. Vremea era cald, aa c rcoarea din umbra brdetului îmi prindea bine.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Bucureti. Era în ziua de 25 iunie înainte de prânz i Bucuretiul se topea sub canicul. Soarele era orbitor i zidurile caselor dogoreau. Asfaltul se muiase. Pe strad, brbaii umblau în cmi cu mâneci scurte i femeile în rochie subiri, de var. Iar noi, cu hainele salopetelor închise pân la gât, ca s nu ni se vad puloverele i cojoacele transpiram ca la baia de aburi. S fi mers cu cojoacele în mân, ar fi prut i mai suspect!
 
 
 
 
 
 
 
 
minute i n-a vorbit mult, dar acele câteva cuvinte nu le-am uitat. Nu m-am simit niciodat mai mgulit!   — M Ioane! Sunt mândru de tine c mcar tu ai evadat! Mi-am reproat totdeauna c n-am avut curajul s-o fac i eu când eram în lagr în Rusia.   Am mai stat puin de vorb i înainte de plecare, ne-a dat un sfat, pe care l-a formulat cam aa:
 
 
 
 
 
 
 
 
  — Nu tiu exact unde, dar tiu c e în regiunea… (i aici mi-a spus o localitate din munii Apuseni, al crei nume l-am uitat).   Crezând c primise o informaie greit, aa cum deseori se întâmpla în acea vreme când era vorba de subiectul „tabu” al închisorilor i când zvonurile i legendele alimentau dorina de veti de la cei disprui, am vrut s-o lmuresc.
 
 
 
Cum am mai spus, dac apucam s ne prsim ascunztoarea dis-de- diminea, cu vreun scop oarecare, trebuia s pierdem vremea prin ora pân se lsa întunericul spre a nu fi vzui când ne întorceam acas. Vremea fiind frumoas, preferam s ne aezm în câte un parc, decât s umblm pe strzi, unde oricând puteam avea vreo întâlnire nedorit cu persoane care m cunoteau.
 
 
 
 
 
 
avea va fi cel de a fi recunoscui de cineva, dar i aceast primejdie va putea fi înlturat sau mcar redus în mare parte, dac vom pleca în provincie i ne  vom angaja într-o regiune unde nu ne cunoate nimeni. Pân una alta îns, încurajat nu numai de perspectiva viitoare a buletinelor ce urma s le obinem prin Bubi, dar i de buletinul mai puin perfect pe care îl aveam în buzunar, mi- am continuat peregrinrile prin Bucureti.
 
mutrii, cu dou sptmâni în urm, i acolo rmseser. Câteva valize desfcute, pantofi, cri, hârtii, ciorapi, toate claie peste grmad, prin care se  vedea c Pstorel cotrobise din când în când, ca s-i extrag câte un obiect de care avusese nevoie. Mi-am tras scaunul mai aproape de somiera pe care dormea Pstorel, mi-am ales din grmada de lucruri o carte i m-am aezat, cu gândul s treac timpul pân se va face ora la care s-l trezesc.
 
 
 
 
 
drumul pe jos, ocolind lacul, ceea ce îmi permitea s le supraveghez pe tot traseul i eventual s recunosc din timp vreo figur nedorit. N-a fost îns niciodat cazul. trandul Tei mi-a devenit un fel de reedin permanent pe timpul zilei. Aici venea M. C. S m in la curent cu planul lui Richi Tailer, care înc nu putea fi pus în funcie, ca i Bubi Gane, care înc nu primise nici o veste despre buletinele noastre.
 
c l-am mâncat tot, în timp ce m uitam la dansurile brazilienilor. in minte episodul, fiindc linguria cu care am mâncat erbetul, o furasem de pe o mas din cofetria plin de lume.   Într-una din seri când m întorceam spre cas, pe Vasile Lascr, am auzit strigând în urma mea:   — Domnu' Ioanid! Domnu' Ioanid!
 
 
 
 
 
 
 
 
pe care i-am fcut-o. Apoi, mi-am luat rmas bun de la fat i de la el i am plecat de la trand, lsându-i acolo.   Într-o zi când aceste însemnri vor putea fi publicate fr riscuri pentru nimeni, poate c belgianul sau fata le vor citi i se vor recunoate în acest episod. Doar aa vor putea s afle numele celui cu care au stat de vorb la trand i poate-mi vor da un semn de via i voi afla i eu cum îi cheam.
 
aproape legendar pentru populaia din partea locului iar pentru Securitatea, care nu reuea s-l prind, aproape o obsesie. Numai o minte îngust de miliian putea s-i imagineze despre colonelul Arsenescu c avea s cltoreasc cu trenul i cu un buletin de identitate pe numele lui! Era totui un motiv serios ca Arsenescu s considere c, dac s-ar întâmpla s avem de-a face cu o razie, n-ar fi indicat s fiu i eu arestat, fiind gsit în compania lui. La cercetrile care ar urma, la care s-ar constata din nou c el nu e una i aceeai persoan cu colonelul Arsenescu, cu siguran s-ar descoperi c nici eu nu sunt Topliceanu.  
 
 
 vrei s mnânci pe antier, te duci pe drum ctre ora i la vreo 500 de metri pe mâna dreapt, dai de un Bufet de Stat. Dup mas te culci i dac n-ai chef s mai treci pe la antier, ai câteva cri de citit în camer, ai radio sau te plimbi.   i cu aerul lui mucalit, Petrescu a încheiat cu vorbele:   — Cam asta ar fi!
 
 vii, rui i români. În rest, murdria i mirosul specific al tuturor birourilor administraiei comuniste. Arsenescu a inut s m duc într-o cmru unde se afla tabloul de siguran al fostei instalaii electrice a casei, acum scoas din funcie. Pe placa de marmur, sub butoanele i heblurile înepenite, mai sttea înc scris: Sufragerie – Salon – Dormitor Coana mare etc. Parc citeam într-un cimitir numele de pe cruci!
 
 
 
 
 
 
autentificat spre a-i folosi la Tribunalul de la Haga. Acum câteva zile (în Aprilie 1981) mi-a telefonat s-mi mulumeasc, spunându-mi c situaia lui e pe cale de rezolvare i sper s plece în curând în Statele Unite. Tatl lui, la întoarcerea în ar, avusese neplceri cu Securitatea din cauza cererii lui de azil politic, dar în cele din urm lucrurile se mai linitiser. Pentru mine, Arsenescu rmâne în continuare o datorie nestins!
 
 
 
 
 
 
 
în timp ce, cu ochelarii la ochi, eram scos din birou, am surprins urmtorul schimb de cuvinte:   — De unde îl aduci pe sta, m?   Cu toate c cel care m ducea de bra i-a rspuns pe optite celui care i pusese întrebarea, l-am auzit:   — De la tovarul Ministru!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
aa începeau i anchetele care se terminau cu scoaterea arestatului pe brae, leinat i plin de sânge. I-am rspuns c n-aveam nimic de reclamat. Cu acelai ton amabil, cpitanul m-a pus în tem cu sarcina pe care o avea, cerându-mi s-l ajut ca s poat încheia cât mai repede dosarul, atât în interesul meu cât i într-al lui. Formularea mi s-a prut cam neobinuit, ceea ce m-a fcut i mai suspicios în privina fazei urmtoare a anchetei.
 
lacune, mai ales când am ajuns la perioada petrecut în Bucureti se asemna în mare cu versiunea pe care o ddusem la Ministerul de Interne. edina a fost reluat dup mas i a durat pân seara, când am încheiat istorisirea, fr nici un incident deosebit de semnalat. Cpitanul asculta i nota, i nu prea deloc interesat s elucideze anumite faze, care, vdit, necesitau explicaii i lmuriri suplimentare. Din ziua aceea pe cpitan nu l-am mai vzut.
 
 
 
 
 
 
 
românete, dup cum n-a simit nici evreiete, regimul comunist fiind un duman al Israelului. Por era un anticomunist feroce. Aproape zilnic asistam la astfel de rechizitorii, pe care Por i le fcea lui George Silviu. Termenii i argumentele fceau parte din arsenalul clasic antisemit. Cu toate c disputa dintre cei doi era purtat în mod civilizat i George Silviu se apra cu mult talent de acuzaiile ce i se aduceau, uneori chiar cu verv avoceasc, totui se simea încolit când Por îi reproa colaborarea cu comunitii, i atunci argumentele lui îi pierdeau vigoarea i nu mai erau convingtoare.   Hruit fr mil de Por, recunosc c nu era prea elegant s-l mai atac i eu. N-am rezistat îns tentaiei de a-i aminti un episod din viaa lui, care nu-i fcea deloc cinste i la care fusesem martor. Eram student la Drept, prin 1947- l948, când am citit pe afiierul de pe coridorul Facultii, numele lui George Silviu. Era înscris pe lista celor care urmau s-i susin teza de doctorat. George Silviu era atunci subsecretar de stat la Interne. Mi-amintesc c vestea a stârnit mult vâlv printre studeni. Eram pe-acele timpuri foarte angajai politicete i refractari la influena i presiunile crescânde ale comunitilor. Participam la toate manifestaiile rniste i liberale, distribuiam voluntar pe strzi „Liberalul” i „Dreptatea”, luam parte la toate ciocnirile de strad cu grupurile de comuniti care încercau s zdrniceasc întrunirile la care urma s vorbeasc Iuliu Maniu. Muli dintre colegii notrii fuseser tâ-râi în câte un sediu al Partidului Comunist sau în subsolurile Ministerului de Interne i schilodii în bti. i acum, George Silviu, subsecretar de stat tocmai la acel minister, urma s se prezinte la noi la Facultate pentru doctorat.  
 
 
 
 
sigur) care era mai mic de talie. L-a privit cu mai mult atenie decât pe noi i i-a spus:   — M, de unde te cunosc eu pe tine?!   — De la fabrica de igri, d-le cpitan! i eu v cunosc pe dumneavoastr, fiindc veneai câteodat pe la coana Caterina i treceai pe la mine pe la poart!
 
 
timpul desfurrii „programului”, ni se permitea s inem ua crpat, în limita pe care o permitea lanul. Auzeam numai paii pe ciment ai celor din celulele vecine, când erau scoi la W. C. Aa se face c am remarcat c în celula  vecin se afla un deinut chiop. I se auzea pasul neregulat i ciocnitul  bastonului pe mozaic. M-am mirat de privilegiul ce i se acordase, de a avea  baston.
 
 
reuit s descifrez titlul unui articol, tiprit cu litere mari i chiar câteva cuvinte din text. Titlul suna cam aa: „Descoperirea i arestarea unei bande de spioni i trdtori”.   Din puinele cuvinte pe care le-am putut citi, am îneles c era vorba de câiva români din strintate, care fuseser parautai în Ardeal. Un singur nume am putut deslui: Golea.
 
  — Bine a zis, i m-a trimis în celul.   Tot restul zilei m-a persecutat ideea c insistena anchetatorului asupra acestui punct nu era determinat de o simpl bnuial. Aveam sentimentul neplcut c tia ceva mai mult. A doua zi, când am fost din nou dus sus, temerile mele s-au dovedit îndreptite. La fel de calm i pe acelai, ton linitit, ofierul mi s-a adresat cam în felul urmtor:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
mrturisesc. M gândeam c ar fi însemnat s recunosc implicit i rolul jucat de Ion la fabricarea lor, ceea ce era contrar hotrârii pe care o luasem, de a nu  vorbi decât de actele mele. Am negat, deci, i, cu toate insistenele ofierului, care mi-a servit o serie de amnunte, cum ar fi galeria unde le fabricasem i felul în care ne procurasem explozibilul, m-am încpânat pe poziie. Dialogul a fost cam urmtorul:
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
  Dup cum aveam s aflu, aa i fusese pân cu câteva luni în urm, singurele celule folosite pentru deinuii de drept comun, aflându-se în cldirea pe lâng care trecusem i care, cu toate c tot veche i într-o stare de întreinere tot aa de mizerabil, nu avea totui aspectul medieval al celei în care intram acum, împini de la spate de Gherdan. Am trecut de prima u de lemn i ara ptruns într-un fel de anticamer, din care, la dreapta, pornea o scar de piatr ctre etajele superioare. În fa, o deschidere joas, boltit, închis cu un grilaj în dou canate, din ine groase de fier. Am trecut prin ea aplecându-ne, cci  bolta în punctul ei cel mai înalt nu avea mai mult de 1,50 m. Înaintea noastr se deschidea un coridor înalt, lung cât toat cldirea, cu ciment pe jos i cu aproximativ câte 12 ui de celule pe fiecare parte. La jumtatea lui i pe stânga i pe dreapta, lipsea câte o celul, astfel c se lrgea pe toat limea cldirii, pân la zidurile exterioare. În aceste ziduri, în fiecare parte, se deschidea câte o fereastr (sus plasate ca s nu vezi afar), constituind singurele surse de lumin ale coridorului. Tot aici se aflau i dou jgheaburi de beton cu câteva robinete.   Schi a celularului vechi din Oradea. Seciune orizontala.  
 
 
 
 
 
 
 
  1) Marin uc, tânr ofier de geniu, cpitan. Fiu de preot din comuna  Albeti, Judeul Dolj. Condamnat ca legionar, fusese trimis la mina de la Valea Nistrului, tot în Regiunea Baia Mare, nu departe de Cavnic.   2) Romnu…, ran din Banat, din regiunea Teregova, unde participase la aciunile partizanilor din muni. Prins i condamnat, fusese i el trimis în lagrul de la Valea Nistrului.
 
 
 
 
 
  Nemaiputând iei din încurctur, Roboiu gsea câte un pretext ca s se degajeze i s plece. Dar cum Mache avea grij s nu-i ia toate speranele c l- ar putea converti s devin omul administraiei, la prima ocazie Roboiu se oprea iar la celula lui. A trecut mult pân ce i-a dat seama de stratagema lui Mache i a început s evite s mai discute cu el. Pân atunci îns, ne-a furnizat o distracie periodic.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
sfâritul. Am hotrât s începem o campanie pentru a fi scoi la cabinetul medical, sperând ca astfel s atragem atenia asupra strii noastre fizice i asupra regimului de exterminare prin înfometare, la care eram supui. Gândeam c orice medic fie chiar i al M. A. I.- Ului. Constatând gradui de distrofie avansat în care ne gseam va trebui s dea dovad de un minimum de probitate i contiin profesional în privina noastr.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
se comunicase rspunsul la cererile de graiere. Doi din ei fuseser graiai. Cererea lui uc fusese respins, urmând ca sentina s fie executat. Curând dup aceea, uc i cei trei camarazi ai lui au fost luai din celule i n-au mai fost adui înapoi.   Abia câiva ani dup aceea, am aflat de la mai muli deinui, c Marin  uc fusese transferat la penitenciarul din Cluj. Acolo, sttuse o perioad destul de lung, singur într-o celul i tot cu lanuri la picioare. Apoi, într-o noapte, fusese scos din celul, i se tiaser lanurile i un grup de gardieni înarmai, înjurându-l i lovindu-l cu patul armelor, îl scoseser pe usa celularului.   Unsprezece ani mai târziu, printr-un intermediar, i-am putut îndeplini dorina lui Marin uc. Preotul uc mi-a transmis mulumiri pentru amnuntele pe care i le-am comunicat i pe care nu le tia. Despre execuia fiului lui aflase mai demult, de la ali deinui care fuseser eliberai.
SFÂRIT
  ION IOANlD s-a nscut la 28 martie 1926 în comuna Ilov, judeul Mehedini, unde urmeaz coala primar. Tatl su, Ion Ioanid, proprietar de pmânt, moare în 1940. Primele clase de liceu le face în Bucureti la Liceul Sfintui Sava, iar ultimele, la Spiru Haret. Intr la Facultatea de Drept, de unde este exmatriculat în anul trei din cauza originii sociale. In 1949 este arestat prima oar. Arestat a doua oar în 1952, va iei din închisoare abia în 1964 când, la presiunea guvernelor occidentale, regimul comunist de la Bucureti este obligat s elibereze deinuii politici.   În 1969 pleac în strintate i cere azil politic în B. F. G. Dup puin  vreme este angajat la postul de radio „Europa Liber”.