Recenzia Cartii Lasand Sabia Jos: De ce nu putem ignora versetele violente a Bibliei

de Philip Jenkins

Raspunsul meu: De ce nu putem ignora retorica militantă eronată a lui Philip Jenkins indreptata împotriva lui Dumnezeu, împotriva Bibliei, iudaismul și creștinismului, si de ce nu-i putem permite lui Phillip Jenkins ca sa intimideze pe crestini.

Philip Jenkins isi începe cartea cu un subtitlu brutal: "De ce nu putem ignora versete violente a Bibliei". Abordarea lui este atavică și amintește de ura împotriva creștinismului și a Bibliei care era prezenta în timpul erei lui Stalin.

Girantii de pe coperta din spate a cărții sunt Eboo Patel, un musulman; Diana Butler Bass, o feministă și postmodernista; Ben Witherington III, un postmodernist, și Thomas S. Kidd, un istoric liberal.

Avanpremiera de pe jacheta cartii pregătește cititorul pentru ceea ce va fi discutat în carte. Jenkins dorește să incrimineze Biblia, pe Dumnezeu, crestinismul, si implicit iudaismul. II mai ramane doar sa numeasca creștinismul o religie terorista. Scopul tainuit a lui Jenkins este de a face pe creștini sa se simta vinovati cu privire la credința lor și să vină sub autoritatea liderilor ecumenici cu scopul ca să fie "re-educati" de oameni ca Jenkins, ca să cedeze cererilor musulmane in relatie cu credința creștina.

Cartea "Lasand Sabia Jos" începe cu o critică a Islamului pentru primele cinci pagini. Aceasta este doar o tehnica de înșelăciune, deoarece restul cartii este un atac virulent la adresa creștinismului. Jenkins consideră ca Biblia este rasista (p.9) și plina de "texte de teroare" (p.6).

O parte mare a lucrarii Jenkins este pur și simplu o enumerare a evenimentelor istorice ale Bibliei sau a Bisericii, dar fara ca el sa înțeleaga ce rol a jucat contextul istoric si cultural în aceste evenimente.

Jenkins consideră pe creștini incapabili de a intelege pasaje din Vechiul Testament, dar el Jenkins este acolo pentru a-i "învăța" (pag. 13). Aceasta este încă o altă tehnică pe care autorul o va utiliza pe tot parcursul cărții, portretizand pe creștini ca incompetenti, creduli, si negand si editand realitatea.

El acuza pe credincioși de amnezie intenționata in tratarea anumitor texte biblice, care pentru el sunt problematice, dar el este ignorant cu privire la faptul că, credincioșii iau toate textele în context. Aceasta ii face comfortabili cu textul biblic (p.13). El delegitimizeaza sarbatoare evreiască Purim (pag. 15), iar primulministru Netanyahu este văzut ca un invechit in pozitia ferma care a luat-o cu privire la Iran, în timp ce programul nuclear iranian este scuzat (pag. 19,20).

Jenkins repetă maniacal istoria luptei dintre Iosua și Amalec. Ca sa poata ridica acuzații nefondate împotriva eroilor Vechiului Testament ca Moise, Iosua, și Phineas, el recurge la ateii agresivi ca Sam Harris, Christopher Hitchens, si Richard Dawkins (pag. 22, 167).

Jenkins are un scop ecumenic în minte și el sugerează "o schemă mai largă de credință", în care creștinii se vor alătura celorlalte credințe (pag. 25). Întrebarea este, a cărui schemă de credință? A lui Jenkins? El

descrie părți ale textului biblic ca "pasaje întunecate" (pag. 22), iar Dumnezeu este portretizat ca "tatal întunecat" (p.169). De multe ori Jenkins este un batjocoritor și un hulitor al persoanei lui Dumnezeu (p.34).

El spune cu nerușinare ca masacrele sunt temeliile credinței biblice (pag. 27) și că anumite părți ale textelor biblice sunt dincolo de a putea fi rascumparate (pag. 30). El se poziționează ca marele eticist al Universului, mai presus de Dumnezeu și de orice autoritate, dar este foarte tolerant cu deficiențele musulmanilor (p.40-41).

Poporul Israel din vechime este prezentat ca un popor care anihileaza alte natiuni la un nivel fara precedent in comparatie cu alte popoare sau persoane din antichitate (p.43).

Pentru a discredita în continuare Biblia, Jenkins alege teoriile abandonate de critica radicala a Universitatii de la Tubingen din secolul XVIII-XIX. El citează pe Jean Astruc, un medic devenit "teolog" pe care Jenkins il numește "savant" (pag. 51). Deasemenea, Jenkins neagă istoria lui Israel (p.60-64), în încercarea sa de a dezonora Biblia. Dumnezeu este comparat cu talibanii (p.69). Ezra și Neemia sunt etichetate cărți xenofobe (p.70).

Biblia este văzuta ca fiind mai violenta decât Coranul și acuzata de purificare etnică, instituționalizarea segregarii, precum și promovarea de ura și teama de alte religii. Phineas este portretizat ca asasin rasist; lideri, cum ar fi Ezra și Neemia sunt portretizati ca fiind în căutarea de puritatea rasială. Citez: "Ceea ce noi numim multicultural, Ezra numește scârbă" (p.70-71).

El vede pasajele biblice ca justificand genocid și război rasial multigenerational. Din privinta eticii, Coranul este văzut mai bine decât Biblia (p.76). Din nou, toate aceste acuzații furioase din partea lui Jenkins sunt făcute pentru a intimida creștinii în aderarea la cauza ecumenica a lui Jenkins si asociatilor sai.

Jenkins aduce o scuză pentru Islam (p.70-79), si justifica anti-semitismul islamistilor (p.85-93). El merge chiar pana acolo încat să spuna că textele din Coran isi derivă violența de la lumea creștină romană.

Suveranitatea lui Dumnezeu este văzută ca fiind arbitrara (p.108). Evanghelicii sunt acuzați ca sustin acte de genocid (p.118). Biblia se pretează în mod natural la conceptele de războaie sfinte, argumentează el. Revolta Macabeilor este de asemenea condamnat.

Jenkins ignoră baza teologica a Bibliei, ignora natura umană decăzută, precum și complexitatea vieții într-o lume imperfectă. Cu toate acestea, el este intelegator cu criminalul de război Adolf Eichmann, și în schimb îl înfățișează pe președintele Yitzhack Ben Zvi ca fiind brutal (p.150). Yasser Arafat, terorist notoriu, este văzută ca un simplu lider politic, iar amenințarea nucleară a Iranului este minimalizata (pag. 162-3).

Jenkins hulește pe Dumnezeu cand Il portretizeaza ca "o divinitate inferioară și capricioasa". Apoi, el argumenteaza împotriva Vechiul Testament cu idei de la gnostici, ereticii lipsite de valoare, și perverși. Marcion, un alt eretic notoriu, este de asemenea citat ca suport in cartea sa (pag. 170, 1).

Jenkins pune legea naturala a lui Grotius , mai presus de Dumnezeu (p.175). Natura este menționată ca o referință în gandirea abominabila a lui Jenkins , iar istorisirile biblice sunt acuzațe de încălcarea extrema a cursului naturii (p.175).

Religia naturală și supremația deistă a rațiunii sunt văzute ca fiind mai mare decât Dumnezeu (p.175-176). “Ajutoarele” lui Jenkins sunt deisti rebeli, precum John Toland, Thomas Paine, și Matthew Tindal. Thomas Paine a fost un quaker exceland in aroganță și revolta împotriva lui Dumnezeu. Israeliții au comis crime împotriva umanității prin cucerirea Canaanului, zice Tindal, și Jenkins agreaza. Demodatii din critica radicala de la Tubingen sunt laudati, cum ar fi Herman Samuel Reimarus (p.178). Moise este acuzat de ucidere în masă (p.179).

Jenkins blesteama Cuvântul lui Dumnezeu (p.179). Societatea evreiasca antica este considerată ca insetata dupa sânge (p.180). Marcion, Voltaire, Paine, Harris si Dawkins pun "întrebări excelente", cu privire la Biblie, susține el (p.181). Biblia este o carte sângeroasa (p.182).

Credincioșii sunt acuzați ca trăiesc în afara realitatii, și justifica răul (p.184-187), și Jenkins dă câteva sfaturi psihologice dincolo de expertiza sa, dar el o face oricum. Evreii și creștinii sunt blamati de editarea și cenzurarea istorisirilor biblice si spiritualizarea războaielor în Biblie. Jenkins folosește un termen blasfemiator, acesta fiind "castrarea Bibliei" (p.199).

Apoi Jenkins promovează o liturghie ecumenică bazată pe Lectionarul Comun Revizuit, ca să “indeparteze” din serviciile religioase a bisericilor textele biblice care sunt ofensive(p.201-208). Din nou, creștinii și evreii sunt priviti ca auto înșelati despre pasajele de genocid ale credinței lor.

Jenkins își bate joc de Dumnezeu, portretizând-ul ca o fiinta care "învăța și evolueaza" (p.212). Din nou, anihiliare, genocid, sadism, sunt acuzațiile ridicate împotriva textului biblic. El pune sub semnul întrebării validitatea națiunii evreiești, creștinismul, și toată Biblia (p. 225).

El recunoaște că arheologia ne-a dat o idee clară despre atrocitățile practicate în societățile canaanite, dar el le numește "presupuse atrocități" (p.231). Ce manipulator josnic este Jenkins! El "sfatuieste" pe crestini și pastori cum sa abordeze textele "sângeroase" (p.223-238). Din nou, el acuză Biblia de "texte teroriste" (p.237).

Musulmanii aplică versete violente din Coran in zilele de azi, dar Jenkins le găsește scuze (p.248-9). El intenționează să scuze terorismul arab, dand vina pe alții ca îi inspira pe musulmani în a comite acte de terorism (p.250, 257).

Paul Dan

Bibliografia mea, nu a lui Jenkins

[1] http://www.reshafim.org.il/ad/egypt/sheshi.htm

[2] http://classics.mit.edu/Aristotle/nicomachaen.html

[3] Warren Charles D. Cartea de Elocvența. Crandall și Moseley, 1853

Burkert, Walter. Crearea Sacrului: Trasee de Biologie în religiile timpurii. Cambridge, MA: Harvard University Press, 1996.

Burkert, Walter. Religia Greacă. Cambridge, MA: Harvard University Press, 1985.

Dobbs, Archibald E. Filosofie și morala populara în Grecia antică. Londra: Simpkin, Marshall & CO SRL, 1907.

Dowden, Ken. Păgânismul European: Realitățile de cult din antichitate pana in Evul Mediu. New York, NY: Routledge, 2000.

Feldman, Karen S. Cuvinte Legatoare: Conștiința și Retorică în Hobbes, Hegel și Heidegger. Evanston, IL: Northwestern University Press, 2006.

Strudwick, Nigel și Ronald J. Leprohon. Texte din Epoca Piramidala. Atlanta, GA: Societatea de Literatură Biblică, 2005.