INVENTARIEREA ŞI EVIDENŢA

VALORILOR MATERIALE

Noţiunea şi funcţiile inventarierii

Inventarierea este un procedeu utilizat de către mai multe discipline economice,

fiecare dintre acestea atribuindu-i o anumită accepţiune. Din punct de vedere al contabilităţii

inventarierea este un procedeu de verificare faptică a existenţei şi stării mijloacelor

economice, a creanţelor şi datoriilor unei unităţi patrimoniale.1

Unităţile patrimoniale au obligaţia legală să efectueze inventarierea patri-

moniului: la începutul activităţii (pentru stabilirea şi evaluarea aportului în natură), cel

puţin o dată pe an pe parcursul funcţionării lor, în cazul fuzionării sau încetării

activităţii2.

Inventarierea patrimoniului reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se

constată existenţa tuturor elementelor patrimoniale, cantitativ-valoric sau numai

valoric, după caz, în patrimoniul unităţii, la data la care aceasta se efectuează.

Inventarierea are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a patrimoniului

fiecărei unităţi şi cuprinde toate elementele patrimoniale, precum şi bunurile şi

valorile deţinute cu orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice.

Organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului se efectuează potrivit

prevederilor Legii Contabilităţii nr. 82/1991 şi Normelor privind organizarea şi

efectuarea inventarierii patrimoniului aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor

nr. 2388 din 15 decembrie 1995 (MO 292/18.12.1995).

În temeiul articolului 8 alin. (1) din Legea Contabilităţii, unităţile

patrimoniale au obligaţia să efectueze inventarierea generală a patrimoniului la

începutul activităţii, cel puţin o dată pe an, de regulă la sfârşitul anului, pe parcursul

1 Ioan Oplean, Inventarierea Patrimoniului, în Bazele Contabilităţii, ediţia a IV-a, Edit. Intelcredo, Deva, 2001, pag. 3352 Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii, art. 127.

funcţionării sale, în cazul fuzionării, divizării sau încetării activităţii, precum şi în

următoarele situaţii:

a) în cazul modificării preţurilor;

b) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului, sau a

altor organe prevăzute de lege;

c) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune care

nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;

d) ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune;

e) cu prilejul reorganizării gestiunilor;

f) ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră sau

în alte cazuri prevăzute de lege.

Inventarierea, în calitatea sa de procedeu al metodei contabilităţii, îndeplineşte mai

multe funcţii, dintre care cele mai semnificative sunt:

a) funcţia de control;

a) funcţia de stabilirea situaţiei nete;

c) funcţia de calcul şi evidenţă a stocurilor.3

Funcţia de control a concordanţei dintre informaţiile furnizate de

contabilitate şi realitate. Oricât de riguros este organizată, activitatea de recepţie, depozitare,

gestionare şi eliberare din gestiune a bunurilor economice, oricât de bine este organizată şi

ţinută contabilitatea elementelor patrimoniale, în anumite situaţii pot să apară diferenţe dintre

soldurile scriptice şi realitate.4

Clasificarea inventarierilor

Inventarierile ca procedeu al metodei contabilităţii se clasifică după

următoarele criterii: a) După momentul în care se efectuează se deosebesc inventarierile

periodice şi inventarierile anuale.

3 Ioan Oplean, Inventarierea Patrimoniului, în Bazele Contabilităţii, ediţia a IV-a, Edit. Intelcredo, Deva, 2001, pag. 3364 Ibidem

Inventarierile periodice se efectuează conform unei planificări proprii

întocmită, de fiecare unitate patrimonială. Frecvenţa acestor inventarieri se

stabileşte în funcţie de particularităţile fiecărei gestiuni şi de ritmul mişcării

elementelor patrimoniale. Astfel, gestiunile de mijloace băneşti se controlează prin

inventarieri lunare, iar mijloacele fixe se inventariază anual.

Inventarierile anuale sunt obligatoriu de efectuat înainte de închiderea

conturilor. Inventarierile anuale sunt lucrări complexe care necesită un volum mare de

muncă, ele neputându-se efectua concomitent asupra tuturor gestiunilor şi elementelor

patrimoniale dintr-o unitate.

b) După gradul de cuprindere a elementelor patrimoniale se deosebesc

inventarierile generale şi inventarierile parţiale. Inventarierile sunt ordinare şi

extraordinare.

Inventarierile ordinare au de regulă un caracter normal, planificat.

Inventarierile extraordinare sunt impuse de anumite situaţii de excepţie.

Pentru asigurarea unei eficiente sporite a inventarelor acestea trebuie să aibă

un caracter inopinat.5

Etapele inventarierii

Inventarierea este o lucrare complexă care se derulează în mai multe etape:

pregătirea inventarierii; constatarea şi descrierea elementelor patrimoniale supuse

inventarierii; stabilirea şi înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate.

1. Pregătirea inventarierii

Este o etapă premergătoare inventarierii propriu-zise, etapă de care depinde

eficienţa tuturor lucrărilor ulterioare. În cadrul acestei etape se iau o serie de măsuri şi se

execută unele lucrări contabile.

5 Ioan Oplean, Inventarierea Patrimoniului, în Bazele Contabilităţii, ediţia a IV-a, Edit. Intelcredo, Deva, 2001, pag. 338-340

Preotul Paroh este gestionarul unităţii, dar în acelaşi timp şi administratorul

acesteia.

Răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere, potrivit

prevederilor art. 11 alin.(3) din Legea Contabilităţii, revine administratorului, care

elaborează şi transmite comisiilor de inventariere instrucţiuni scrise în acest sens,

adaptate la specificul unităţii.

În calitate de administrator, Preotul Paroh va da o decizie de inventariere prin

care este numită şi comisia de inventariere.

În decizia de numire este se menţionează, în mod obligatoriu:

a) componenţa comisiei;

b) numele responsabilului comisiei;

c) modul de efectuare a inventarierii;

d) gestiunile supuse inventarierii;

e) data de începere şi terminare a operaţiunilor.

Comisia de inventariere va fi formată din cel puţin două persoane. Din comisie

nu pot face parte gestionarii depozitelor supuse inventarierii şi nici contabilii care ţin

evidenţa gestiunii respective.

Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi înlocuiţi decât în cazuri bine

justificate şi numai prin decizie scrisă, emisă de cei care i-au numit.

După primirea deciziei scrise, responsabilul comisiei de inventariere ridică, sub

semnătura Preotului Paroh Listele de inventariere, vizate şi parafate de către acesta, după

care comisia se prezintă la sediul gestiunii ce urmează a fi inventariată în vederea

efectuării inventarierii fizice.

Înainte de începerea operaţiunii de inventariere, se ia de la gestionarul

răspunzător de gestiunea valorilor materiale o declaraţie scrisă din care să rezulte dacă:

- gestionează valori materiale şi în alte locuri de depozitare;

- în afara valorilor materiale ale unităţii patrimoniale respective, are în

gestiune şi altele aparţinând terţilor, primite cu sau fără documente.

- are plusuri sau lipsuri în gestiune despre a căror cantitate sau valoare are

cunoştinţă;

- are valori materiale nerecepţionate sau care trebuie expediate (livrate),

pentru care s-au întocmit documentele aferente;

- a primit sau a eliberat valori materiale fără documente legale;

- deţine numerar sau hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate

în gestiunea sa;

- are documente de primire-eliberare care nu au fost operate în evidenţa

gestiunii sau care nu au fost predate la contabilitate.

De asemenea gestionarul va menţiona în declaraţia scrisă felul, numărul şi data

ultimului document de intrare şi de ieşire a bunurilor în/din gestiune.

Declaraţia se datează şi se semnează de către gestionarul răspunzător de

gestiunea valorilor materiale şi de către comisia de inventariere, care atestă care a fost

data în prezenţa sa.

Comisia de inventariere are obligaţia să identifice toate locurile(încăperile) în

care există valori materiale ce urmează a fi inventariate şi să asigure închiderea şi

sigilarea acestora, în prezenţa gestionarului, ori de câte ori se întrerup operaţiunile de

inventariere şi se părăseşte gestiunea.

2. Constatarea şi descrierea elementelor patrimoniale supuse inventarieriiInventarierea propriu-zisă se face la locurile de depozitare a bunurilor

respective, constatările trecându-se în listele de inventariere.6

Listele de inventariere se întocmesc separat pe locuri de depozitare, pe

categorii de bunuri şi pe persoane responsabile de integritatea lor. De asemenea, se

întocmesc liste de inventariere separate pentru: bunurile care nu aparţin gestiunii

inventariate dar au fost găsite în cadrul acesteia; bunurile necorespunzătoare calitativ;

bunurile fără mişcare şi de prisos, creanţe şi datorii incerte sau în litigiu.

Toate bunurile ce se inventariază se înscriu în Listele de inventariere, varianta

simplificată (cod 14-3-12/b), care trebuie să se întocmească pe locurile de depozitare, pe

gestiuni, şi pe categorii de bunuri.

6 Ioan Oplean, Inventarierea Patrimoniului, în Bazele Contabilităţii, ediţia a IV-a, Edit. Intelcredo, Deva, 2001, pag. 340

Bunurile aparţinând altor unităţi (închiriate, în leasing, în custodie, cu vânzarea

în consignaţie, spre prelucrare etc.) se inventariază şi se scriu în liste separate.7

La data intrării în unitate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în

contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă, care se stabileşte astfel:

- bunurile obţinute cu titlu gratuit (donaţii), la valoarea justă;

- bunurile procurate cu titlu oneros (achiziţionate), la cost de achiziţie;

- bunurile produse în unitate, la cost de producţie.

Prin valoarea justă se înţelege suma pentru care un activ ar putea fi schimbat

de bunăvoie între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii, cu

preţul determinat efectiv. În aceste cazuri valoarea justă se substituie costului de achiziţie.

Costul de achiziţie al unui bun este egal cu preţul de cumpărare, taxele

nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare

pentru punerea în stare de utilizare sau intrarea în gestiune a bunului respectiv.

Costul de producţie al unui bun cuprinde: costul de achiziţie a materiilor prime

şi consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor

indirecte de producţie alocate în mod raţional ca fiind legate de fabricaţia acestuia.

Persoanele juridice fără scop lucrativ care au dreptul, potrivit legii, să

desfăşoare activităţi economice vor amortiza capitalul imobilizat numai pentru acele

activităţi desfăşurate în scopul obţinerii de profit şi pentru care, potrivit legii, acestea sunt

plătitoare de impozit pe profit.8

Astfel parohiile nu vor amortiza imobilizările deţinute.

În acelaşi timp parohiile nu constituie provizioane pentru deprecieri.

Datorită acestui fapt, bunurile achiziţionate sau primite donaţie vor fi

înregistrate la costul lor de achiziţie. Dacă acesta nu este cunoscut, acestea vor fi

înregistrate la valoarea lor justă denumită în cazul inventarierii valoare de inventar sau

valoare actuală.

7 Ioan Oplean, Inventarierea Patrimoniului, în Bazele Contabilităţii, ediţia a IV-a, Edit. Intelcredo, Deva, 2001, pag. 3418 Ibidem pag. 342-345

Valoarea de inventar va fi stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea

acestuia şi preţul pieţei, similar cu valoarea justă. Valoarea de inventar se determină pe

baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori autorizaţi.

Lista de inventariere (cod 14-2-12)9 serveşte ca:

- document pentru inventarierea valorilor materiale aflate în gestiune;

- document de bază pentru stabilirea minusurilor şi plusurilor de valori

materiale (imobilizări, stocuri) şi a altor valori (elemente de trezorerie);

- document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziilor şi în evidenţa

contabilă în partida simplă a plusurilor şi minusurilor constatate;

- document pentru întocmirea Registrului-inventar;

- document centralizator al operaţiunilor de inventariere.

Se întocmeşte într-un exemplar, la locurile de depozitare, de regulă anual sau în

situaţiile prevăzute de dispoziţiile legale, de comisia de inventariere, pe gestiuni.

Toate bunurile inventariate, grupate pe gestiuni şi categorii de bunuri de

înscriu în listele de inventariere, care se semnează de către persoanele împuternicite să

efectueze inventarierea.

a. Terenuri

Inventarierea terenurilor se efectuează pe baza documentelor care atestă

proprietatea acestora şi a schiţelor de amplasare.

b. Clădirile se inventariază prin identificarea lor potrivit titlurilor de

proprietate, a dosarului acestora prin inspectarea şi compararea constatărilor cu datele

prevăzute în documentele respective.

c. Inventarierea lucrărilor de reparaţii capitale neterminate, ale clădirilor,

instalaţiilor, maşinilor, utilajelor, mijloacelor de transport şi a altor obiecte, în cazul în

care are loc o creştere a valorii acestora sau o mărire a duratei de funcţionare, se face prin

verificarea la faţa locului a stadiului fizic al lucrărilor. Lucrările de reparaţii capitale

neterminate se consemnează într-o listă de inventariere separată, în care se indică 9 Vezi anexa nr.13

denumirea obiectului supus reparaţiei, gradul de executare a reparaţiei, costul de deviz şi

cel efectiv al lucrărilor executate.

d. Stocuri, materii prime şi materiale (materiale de birotică, menaj, lumânări

etc.)

Formularele cu regim special se înscriu în listele de inventariere în ordinea

codurilor, pentru a se putea stabili cu uşurinţă integritatea acestora, în conformitate cu

dispoziţiile legale.

Stabilirea stocurilor faptice se face prin numărare, cântărire, măsurare sau

cubare, după caz. Bunurile aflate în ambalaje originale intacte nu se desfac decât prin

sondaj, acest lucru urmând a fi menţionat şi în listele de inventariere respective.

Materiile prime, materialele, prefabricatele, piesele de schimb, semifabricatele

etc., aflate la locurile de muncă şi nesupuse prelucrării, se înscriu separat în listele de

inventariere.

e. Cărţi bibliotecă

Inventarierea bunurilor de patrimoniu culturale, artistice inclusiv a fondului de

carte se face potrivit normelor Ministerului Culturii şi Cultelor.

f. Imobilizări necorporale

Inventarierea imobilizărilor necorporale se efectuează prin constatarea

existenţei şi apartenenţei acestora la unităţile deţinătoare, iar în cazul brevetelor,

licenţelor, mărcilor de fabrică este necesară dovedirea existenţei acestora pe baza

titlurilor de proprietate.

In listele de inventariere a imobilizărilor necorporale şi aflate în curs de execuţie

se menţionează pentru fiecare obiect în parte: denumirea obiectului, descrierea

amănunţită a stadiului în care se află acesta, pe baza valorii din documentaţia existentă,

precum şi în funcţie de volumul lucrărilor realizate la data inventarierii. Materialele şi

utilajele primite de la beneficiari pentru montaj şi neîncorporate în lucrări se inventariază

separat.

Pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate, fără mişcare sau greu

vandabile, se întocmesc liste de inventariere separate, la care se anexează procesele-

verbale în care se arată cauzele nefolosirii, caracterul şi gradul deteriorării sau deprecierii,

dacă este cazul, cauzele care au determinat starea bunurilor respective, precum şi

persoanele vinovate, după caz.

În cazul valorilor materiale primite în custodie şi/sau în consignaţie, pentru

prelucrare etc., listele de inventariere se întocmesc în două exemplare, copia înaintându-

se agentului economic în al cărui patrimoniu se află valorile respective.

Bunurile inventariate se înscriu în listele de inventariere cu precizarea

denumirii, Codului unităţii de măsură, indicilor calitativi, preţului unitar de evidenţă.

Listele de inventariere se completează citeţ, fără ştersături sau intercalări de rânduri.

Spaţiile, libere se barează, eventualele corecturi se certifică de către persoanele care

urmează să semneze aceste liste.

3. Stabilirea şi înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate la inventariere

Propunerile formulate de către comisiile, de inventariere, prin procesul verbal de

inventariere, după ce sunt aprobate, servesc compartimentului de contabilitate pentru

punerea de acord a datelor din contabilitate, cu realitatea constatată şi consemnată în

listele de inventar.

Plusurile şi minusurile constatate la sortimentele confundabile între ele,

datorită aspectului lor fizic, se pot compensa dacă privesc aceeaşi gestiune şi aceeaşi

perioadă de gestiune.

Plusurile constatate la inventariere se înregistrează în patrimoniu prin debitarea

conturilor de activ corespunzătoare.

La terminarea inventarierii gestionarul va da o declaraţie în care trebuie să

menţioneze dacă toate valorile materiale şi băneşti din gestiune au fost inventariate şi

consemnate în listele de inventariere în prezenţa sa. Declaraţia gestionarului poate fi

făcută şi pe ultima filă a Listelor de inventariere.

Registrul Inventar (cod 14-1-2/a)10 se completează pe baza inventarului

efectuat, bunurile achiziţionate ulterior vor fi înregistrate în urma achiziţionării pe baza

documentelor justificative.

Serveşte ca document de înregistrare a bunurilor achiziţionate sau realizate, pe

baza documentelor justificative.

Se întocmeşte la contribuabili într-un singur exemplar, după ce a fost

numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat la organul fiscal teritorial. În momentul de faţă

nu se mai înregistrează la organul fiscal teritorial.

În coloana 1 se înscrie numărul curent al operaţiunilor, de la începutul

activităţii până la data încetării acesteia.

În coloana 2 se înscrie denumirea bunurilor.

În coloana 3 se înscrie numărul de inventar al bunurilor.

În coloana 4 se trece data (ziua, luna, anul) la care se face înregistrarea

bunurilor.

În coloana 5 se înscriu felul şi numărul documentului pe baza căruia se face

înregistrarea bunurilor.

În coloana 6 se înscrie valoarea de achiziţie sau valoarea bunurilor rămasă de

recuperat.

În coloana 7 se înscrie data (ziua, luna, anul) la care iese din gestiune bunul

respectiv.

În coloana 8 se înscrie valoarea inclusă pe cheltuieli până la data ieşirii.

În coloana 9 se înscrie valoarea de ieşire (de vânzare) a bunului.

În coloana 10 se dau explicaţii cu privire la identificarea bunului.

Acest registru se numerotează şi se completează fără ştersături şi fără a se lăsa

spaţii libere.

10 Vezi anexa nr. 4

Se arhivează împreună cu documentele justificative care stau la baza întocmirii

lui.

Pe măsura achiziţionării bunurilor, acestea vor fi înregistrate pe baza

documentelor justificative.

În urma deteriorării bunurilor sau înstrăinării acestora, se pot scoate din

inventar pe baza unui proces verbal şi se face înregistrarea în Registrul Inventar a

scoaterii din inventar.

Metode de inventariere şi evaluare a materialelor, produselor, mărfurilor stocate şi disponibilităţilor în devize

Conform art.7 din Legea nr.82/1991 a contabilităţii „înregistrarea în

contabilitate a bunurilor mobile şi imobile se face la valoarea de achiziţie, de producţie

sau la preţul pieţei, după caz", iar conform art.3 din aceeaşi lege:

„(1) Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.

(2) Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională,

cât şi în valută".

Totodată, evaluarea elementelor patrimoniale se face pe baza inventarierii şi a

normelor stabilite de M.F., se spune în lege (art.9).11

În baza art.67 din Regulamentul de aplicare al legii, la intrarea în patrimoniu bunurile

materiale se evaluează şi înregistrează în contabilitate , astfel:

a) materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar,

mărfurile,

ambalajele, la costul de achiziţie;

b) producţia în curs de execuţie (semifabricate, produse, obiecte de inventar,

ambalaje neterminate) în atelierul propriu, la costul de producţie;

c) animalele şi păsările, la costul de achiziţie sau la costul de producţie,

după

caz.

11 Virginia, Greceanu-Cocoş, Contabilitatea şi legislaţia unităţilor de cult, Edit. Societatea „Adevărul”, Bucureşti, 2001, pag.59

La ieşirea din patrimoniu, art.68 din regulament, indică următoarele metode de

evaluare şi înregistrare în contabilitate:

a) costul mediu ponderat (C.M.P.);

b) prima intrare-prima ieşire (FIFO);

c) ultima intrare-ultima ieşire (LIFO).12

Cea mai practicată metodă este însă aceea de deschidere de fişe pe fiecare preţ al

bunurilor aprovizionate sau produse în atelier şi înregistrarea consumării (livrării) lor în

aceeaşi fişă până la epuizare, în ordinea cronologică a datei intrărilor (ieşirilor), metodă

denumită acum FIFO. Folosind această metodă nu apar diferenţe de preţ între preţul de în-

registrare şi cel de dare în consum (livrare).

Alegerea uneia din aceste metode de evaluare este facultativă şi depinde de

fiecare unitate patrimonială, dar o dată aleasă una din ele, ea nu mai poate fi schimbată în

cursul anului întrucât art.109 din Regulamentul de aplicare ai Legii contabilităţii spune:

„Metoda de evaluare adoptată la începutul anului pentru aceleaşi produse se menţine până

la sfârşitul anului".

În situaţia când se impune schimbarea metodei folosite, se cere unităţii patrimoniale

să cuantifice diferenţele ce rezultă din această operaţiune şi să facă precizări despre

aceasta în declaraţia de impunere depusă la organul fiscal, pentru că bilanţ nu întocmeşte.

Conform art.13(2) din Legea contabilităţii „contabilitatea valorilor materiale se

ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric", iar art.72 din Regulament adaugă: „prin

folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent".

În cazul folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate

operaţiunile de intrare şi ieşire, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a

stocurilor, atât cantitativ, cât şi valoric.

Inventarul intermitent constă în stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate

pe baza inventarierii stocurilor la finele perioadei folosind formula:

Val.Ieşiri = Val. stocuri iniţiale + Val. Intrări - Val. stocuri finale, obţinută din

formula bilanţieră: Si + lntrări = Sf + leşiri.13

12Virginia, Greceanu-Cocoş, Contabilitatea şi legislaţia unităţilor de cult, Edit. Soci¬etatea „Adevărul”, Bucureşti, 2001, pag. 59-61 13 Virginia, Greceanu-Cocoş, Contabilitatea şi legislaţia unităţilor de cult, Edit. Societatea „Adevărul”, Bucureşti, 2001, pag.60

Această metodă se foloseşte în special pentru inventarierea mărfurilor şi

ambalajelor la care metoda de evidenţă analitică a stocurilor este cea global-valorică (ţinerea

evidenţei se face valoric atât la nivelul gestiunii, cât şi în contabilitate).

Conform art. 127 din Regulamentul de aplicare al legii contabilităţii, inventarierea

are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a patrimoniului fiecărei unităţi şi cuprinde

toate elementele patrimoniale şi bunurile deţinute cu orice titlu, aparţinând şi altor persoane

juridice sau fizice.

Inventarierea se efectuează la locurile de existenţă, de depozitare sau de păstrare a

bunurilor, prin numărare, cântărire, măsurare sau prin alte mijloace de determinare a

existenţei faptice a acestora.

Toate bunurile inventariate, grupate pe gestiuni şi categorii de bunuri, se înscriu

în liste de inventariere, care se semnează de către persoanele împuternicite să efectueze

inventarierea.

Bunurile aparţinând altor persoane fizice sau juridice (în custodie, consignaţie,

prelucrare, închiriere) se inventariază şi se înscriu în liste separate, din care o copie se

trimite şi persoanei juridice sau fizice căreia îi aparţin bunurile.14

Pentru bunurile depreciate, inutilizabile sau deteriorate, fără desfacere sau greu

vandabile, comenzi în curs, abandonate sau sistate, precum şi pentru creanţele (debitori,

clienţi) şi obligaţiile (furnizori/creditori), incerte sau în litigiu, se întocmesc liste de

inventariere separate, evaluarea făcându-se la valoarea de utilitate stabilită în funcţie de

utilitatea bunului şi de preţul pieţei, iar a creanţelor şi datoriilor incerte, în funcţie de valoarea

probabilă de încasat, respectiv de plată.

14 Ibidem pag.61