1

Psihologia educaţiei – note de curs---------------------------------------------------------------------------------------Mitroi Maria-Monica

ÎNVĂŢAREA. DIFERENŢE INDIVIDUALE ÎN ÎNVĂŢARE. STRATEGII ŞI TEHNICI DE ÎNVĂŢARE

În accepţiune psihologică învăţarea desemnează procesul de achiziţionare de către fiinţa umană a unor cunoştinţe, deprinderi, atitudini, modele comportamentale, cerinţe şi acţiuni externe, care au ca efect o schimbare psihoindividuală (comportamentală sau de conduită internă) în sensul transformării evolutive a individului. Invăţarea înseamna achizitie, urmata de o interiorizare, care conduce la o modificare, observabilă prin intermediul unor rezultate (Bernat E.S., 2003). Rezultatele învăţării (Dumitru I, 2001, p.130) pot fi: informaţii verbale: denumiri, fapte, concepte, cunoştinţe; deprinderi: lanţuri de răspunsuri verbale şi motorii, discriminarea, reguli, principii, rezolvări

de probleme; structuri operatorii: abilităţi, capacităţi, priceperi, scheme cognitiv-operaţionale; competenţe; strategii cognitive: de tip algoritmic, euristic, prospective, retrospective; structuri axiologice: atitudini, valori, motivaţii, credinţe şi convingeri, conduite creative;

J. Delors (2000, p.69) atrage atenţia asupra celei mai recente concepţii privind învăţarea, cea de comoară lăuntrică: a învăţa să ştii, ceea ce înseamnă dobândirea instrumentelor cunoaşterii; a învăţa să faci, astfel încât individul să intre în relaţie cu mediul înconjurător, să acţioneze; a învăţa să convieţuieşti împreună cu alţii, pentru a coopera cu alte persoane, participând la

activităţile umane; a învăţa să fii.

1. TEORIILE ÎNVĂŢĂRII pot fi grupate în: 1. Teorii stimul-răspuns( Pavlov, Thorndike, Skinner, Guthrie, Hull);2. Teorii cognitive (Tolman, gestaltiştii, cognitiviştii);

1. Teoriile stimul- răspuns (I.P. Pavlov, L.Ed. Thorndike, B.F. Skinner)1.1. Învăţarea prin condiţionare clasică (I.P. Pavlov) - constă în formarea de reflexe

condiţionate la o varietate, practic infinită, de stimuli din mediul extern şi intern. Reflexul condiţionat este un răspuns determinat de un stimul iniţial indiferent, după ce acesta a coincis de mai multe ori în timp, cu un stimul necondiţionat care produce în mod normal un răspuns înnăscut. Reflexul condiţionat este o legătură temporară ce se stabileşte între cei doi stimuli, de aceea el va dispărea în momentul în care stimulul condiţionat îşi pierde valoarea de semnal,proces denumit stingere. Trebuie menţionate 2 aspecte: Generalizarea - reacţia condiţionată apare nu numai la stimulul condiţionat, ci şi la stimuli similari. Întărirea reacţiei doar la un anumit stimul condiţionat duce la discriminare.Stingerea - inhibă răspunsul condiţionat, dar nu îl elimină total. Altfel spus, când stimulul îşi pierde semnificaţia pentru organism, acesta nu mai răspunde prin reacţia condiţionată respectivă. Dacă, după o vreme, el îşi recapătă semnificaţia, răspunsul condiţionat va apărea aproapeinstantaneu, fără prea multe întăriri.Cum susţine teoria problemele învăţării (Dumitru I., 2001, p.78):

- capacitatea de a forma reflexe condiţionate ţine, în parte, de tipul de sistem nervos;

2

- reflexele condiţionate sunt dobândite prin repetare şi întărire corespunzătoare (exagerarea întăririi conduce la inhibiţie);

- reflexele condiţionate au la bază motive primare, de natură biologică;Aplicaţii ale condiţionării clasice: 1. Reclama, 2. Dependenţa de droguri, 3. Aversiunea pentru anumite gusturi, 4. Fobiile.

1.2. Învăţarea prin condiţionare operantă. E. Thorndike, reprezentantul curentului numit “condiţionare instrumentală” arată că

învăţarea presupune o suită de încerări şi erori urmate de de întăriri pozitive sau negative, respectiv tentativele încununate cu succes sunt reţinute, cele care conduc la eşesc sunt inhibate. El menţionează 3 legi fundamentale ale învăţării: legea stării de pregatire care menţionează importanţa dispoziţiei, atitiudinii, stării celui care învaţă; legea exerciţiului conform căreia consolidarea unei legături este facilitată de exerciţiu; legea efectului care se referă la întărirea sau slăbirea unei legături între fenomene ca urmare a consecinţelor care pot avea loc. Prin urmare: capacitatea cuiva de a învăţa depinde de numărul conexiunilor şi accesibilitatea lor, exerciţiul permite recompensei să acţioneze asupra legăturilor, iar motivaţia este dată de orientarea spre acţiuni care sa atragă recompense.

B.F. Skinner, cel care a continuat şi a extins cercetările lui Thorndike, a schimbat denumirea în “condiţionare operantă”, considerând că acesta e modul nostru de operare asupra mediului spre a obţine anumite consecinţe favorabile nouă.Principiile condiţionării operante Consecinţe în comportament Probabilitatea apariţiei1. Întărirea pozitivă Aduce ceva

plăcutcreşte

2. Întărirea negativă Înlătură cevaneplăcut

creşte

3. Stingerea şi recuperarea spontană Nu aducenimic plăcut

descreşte

4. Pedeapsa Aduce cevaneplăcut

descreşte

Aplicaţii ale condiţionării operante: 1. Dresura, 2. Creşterea copiilor, 3. Optimizarea educaţiei-instruirea asistată de calculator, 4. Înţelegerea şi tratarea tulburărilor psihice.Strategii de modificare comportamentală (Băban, 2003, p.196-201):

1. Identificarea celor 3 componente ale comportamentului: antecedente comportament consecinţeIntra cineva în clasa X aruncă cu hartii Profesorul îl atenţionează

2. Monitorizarea comportamentlui: frecvenţă, context, intensitate pentru a identifica un pattern de apariţie a comportamentului;

3. Analiza şi evaluarea funcţională a comportamentului: forma, frecvenţa, durata, intensitatea, latenţa, contextul;

4. Intăririle reprezintă orice stimul care determină creşterea frecvenţei de apariţie a unui comportament ( funcţionează ca întăritor ceva placut, valoros pentru copil, cu menţiunea că apar diferenţe de la copil la copil). Tipuri de întăriri: obiectuale (jucării, cadouri, premii), simbolice (buline, diplome, note), activităţi (timp de joacă, tv, dans, citit, etc), sociale (lauda, aplauze, aprecierea, încurajarea). Programele de întărire pot fi continue sau intermitente în următoarele variante: 1. întărirea pe bază pe rată de comportamente – rată fixă (după 3 răspunsuri corecte) sau rată variabilă (după 3 -2-3 ) şi 2. intărirea pe bază de intervale (mai ineficiente prin predictibilitatea)

3

Reguli de aplicare a pedepsei: - aplicate imediat;- aplicate în particular;- să nu fie criticată sau atacată persoana, ci comportamentul;- să fie precedată de un avertisment; - să fie în legătură logică cu comportamentul; - sa nu fie prea indulgentă sau exigentă; - comportamentul nedorit trebuie înlocuit cu unul dorit (trebuie date alternative la

comportamnetul nedorit)Simpla aplicare a pedepsei nu determină apariţia unui comportament alternativ. Pentru a acesta trebuie întărit un comportamnet dezirabil (alternativ) cu recompensarea lui ulterioară.Dacă spunem unui elev: „Eşti cel mai slab elev din clasă" îl pedepsim. Dacă îi spunem: „Nu îmi place felul în care ai lucrat" îi dăm o întărire negativă, din care copilul ar trebui să înveţe să evite acel tip de comportament, pentru că nu este dezirabil.

2. Teoriile cognitiveCercetătorii să-şi concentreze atenţia asupra învăţării care apare în absenţa recompensei sau care se traduce prin comportamente care nu sunt neapărat vizibile, manifeste. Studiile lor s-auconcentrat asupra învăţării prin iluminare (insight) şi a învăţării latente.Cercetările recente se axează pe două tipuri de învăţare: învăţarea generativă şi cea prin observaţie.

1. Învăţarea latentăTolman a fost cel care a denumit acest tip de învăţare “învăţare latentă” (învăţarea care nu este probată printr-un comportament, deşi are loc). Cu alte cuvinte, el a remarcat că o persoană, dacă nu are motivaţia să arate un comportament învăţat, nu-l va arăta, deşi învăţarea a avut loc.Cercetările recente sunt axate pe procesul de învăţare ca fiind unul activ, în care cel care învaţă joacă cel mai important rol în generarea, formularea unui sens pentru ceea ce învaţă. O altă direcţie de studiu vizează optimizarea activităţii de învăţare prin a învăţa să învăţăm (strategii şi tehnici de învăţare).

2. Teoria învăţării prin observareAlbert Bandura este promotorul acestei teorii a învăţării sociale (1969), care cuprinde un aspect pe care teoriile învăţării prin condiţionare l-au pierdut din vedere: observaţia şi imitaţia. Teoriaevidenţiază rolul proceselor mentale în general şi a gândirii în special, în învăţarea şi menţinerea unui comportament. Depinde de: 1. Tipul şi tăria modelului folosit.2. Personalitatea celui care învaţă şi cât de independent este. Altfel spus, cu cât o persoană are încrederea în sine mai scăzută, cu atât e mai probabil ca ea să imite comportamentele celorlalţi.Pe de altă parte se impune similaritatea dintre model si observator.3. Contextul. Oamenii îi imită pe cei din jur mai ales în situaţiile în care nu ştiu cum să se comporte, sau nu ştiu dacă comportamentele lor sunt adecvate. Din păcate nu toate comportamentele învăţate prin observare sunt pozitive

4

Diferenţe între cele trei tipuri de învăţare (Cozarici D): Tip de invăţare Procedura Rezultat ExempluCondiţionare clasică Un stimul iniţial neutru

(sunatul clopoţelului),este asociat cu unulnecondiţionat (hrana), ceproduce, în mod normal,un răspuns înnăscut.

Stimulul neutrudevine stimulcondiţionat şiiniţiază răspunsulcondiţionat.

Sunetulclopoţelului facecâinele să salivezeîn aşteptareahranei.

Condiţionare operantă Un comportamenteste urmat de o consecinţă:recompensa,pedeapsa sauignorarea.

Frecvenţacomportamentuluicreşte saudescreşte.

Şoricelul va apăsade sute de oripedala pentru aobţine plăcereasau pentru a evitapedeapsa.

Invăţare socială Un observatorpriveşte unmodel decomportamental alteipersoane.

Observatorulînvaţă secvenţeledin care e compuscomportamentulşi le poate repetadacă este motivatsă o facă.

După vizionareade desene animateviolente, copiii sejoacă mult maiagresiv.

Caracteristici ale învăţării în funcţie de principalele orientări în psihologie (Dumitru I, 2001)Orientarea Behavioristă Cognitivistă Umanistă Paradigma învăţării

socialereprezentanţi Pavlov, Thorndike,

Skinner, Guthrie, Hull

Kohler, Lewin Piaget, Bruner, Gagne, Ausubel

Maslow, Rogers Bandura, Rotter

Concepţia asupra învăţării

Înv= schimbare comportamentală

Înv=procesarea informaţiei la care participă diferite procese mentale

Înv= un act personal de valorificare a potenţialului propriu

Înv= interacţiune cu altii şi observarea altora într-un context social

Modul de producere a învăţării

Inv e provocată de stimuli de ordin extern

Inv implică structurarea cognitivă internă

Nevoi afective si cognitive pentru dezv. personala

Interacţiunea cu alţii, comportament situaţional

Rolul profesorului Amenajează mediu (situaţia de înv) pentru a obţine răspunsul dorit

Structureaza contextul de invatare

Faciliteaza dezv personală a elevului

Oferă modele pentru noi roluri si comportamente

3. DIFERENŢE INDIVIDUALE ÎN ÎNVĂŢARE

Principalii factori luaţi în studiu când s-a vizat cercetarea diferenţelor individuale în învăţare au fost: paternurile individuale de creştere şi dezvoltare, aptitudinile, inteligenţa, creativitatea, strategiile de învăţare, stilul cognitiv, stilul de învăţare şi de studiu al elevilor, abilitatea mnezică, interesele (Lindgren, 1967, Ellis, 1978, Fontana, 1995, Child, 1997)

Strategiile şi stilul de învăţare şi de studiu ca factori de diferenţiere în învăţarea şcolarăAproape toţi autorii citaţi sunt de acord în a considera strategia ca fiind formată din procedee şi tehnici care facilitează însuşirea cunoştinţelor.

5

Expresia unei învăţări strategice, specifice “expertului” în activitatea de învăţare (expert lerner), este stilul de învăţare. Spre deosebire de stilul cognitiv care se referă la organizarea şi controlul proceselor cognitive, stilul de învăţare se referă la organizarea şi controlul strategiilor de învăţare şi achiziţie de cunoştinţe. Stilul de învăţare este o “combinaţie de caracteristici cognitive, afective şi alţi factori psihici care servesc drept indicatori relativ stabili ai felului în care elevul percepe, interacţionează şi răspunde la mediul de învăţare (…). Bazele sale sunt legate de structura şi organizarea neuronală, de dezvoltarea personalităţii şi de experienţele de învăţare acasă, la şcoală şi în societate” (Leino, 1989, p.41). Consulta materialul de la seminar!

A învăţa eficient înseamnă să ştii cum să înveţi, să ai deprinderi de învăţare: 1. planificarea învăţării: calendar de studiu2. organizarea învăţării: obiective urmărite, resurse, condiţii de studiu, alegerea mijloacelor adecvate de studiu, verificare secvenţială a progreselor;3. învăţarea efectivă: strategii şi tehnici de învăţare; monitorizarea învăţării;4. valorificarea rezultatelor învăţării: aplicaţii, scenarii de reuşită la examen, etc

Realizarea unui studiu individual eficientPentru a obţine o învăţare eficientă în urma unui studiu individual trebuie să ştim:

CINE? Reprezintă subiectul acţiunii şi implică: cunoaşterea particularităţilor psihoindividuale şi de vârstă ale persoanei aflate în situaţia de învãţare; condiţiile generale de viaţă ale subiectului, stilul de viaţă al acestuia; aptitudinea pentru învăţare, etc

CE? Reprezintă obiectul acţiunii de învăţare şi implică: conţinutul învăţãrii.

UNDE? Reprezintă microclimatul de studiu: existenţa unui spaţiu personal de studiu corespunzãtor; ergonomia spaţiului şi condiţiile microclimatice adecvate.

CÂND? Reprezintă timpul optim pentru realizarea învăţării şi implicã o corelare a lui cu bioritmul personal: respectarea curbei randamentului intelectual şi a oboselii; evitarea suprasolicitării intelectuale prin întocmirea şi respectarea unui plan personal de studiu. o perioadă optimă pentru învăţat orele 9-11, 17,30-19,30, între orele 13-15 se constată o scădere a

randamentului intelectual; să nu depăşească 5-7 ore /zi în condiţii normale de studiu, iar în sesiune nu mai mult de 8-9 ore; la fiecare 40-50 minute de studiu se recomandă o pauză de 10-15 minute; miercurea şi joia sunt zile de maxim randament al activităţii, iar lunea şi sâmbăta performanţele studiului sunt reduse.

3. STRATEGII SI TEHNICI DE ÎNVĂŢARECUM? Reprezintă:

1. cunoaşterea legilor şi a principiilor care stau la baza învăţării;2. cunoaşterea tehnicilor de ordonare a surselor studiate;3. cunoaşterea strategiilor de organizare a informaţiei4. cunoaşterea metodelor şi mijloacelor de abordare şi prelucrare a materialului în vederea realizării

unei învăţări eficiente.

1. Legi şi principii ale învăţării eficiente:1. Legea motivaţiei.O învăţare eficientă e susţinută de motivaţia intrinsecă a celui care învaţă.2. Legea finalităţii (efectului). Se reţin acele achiziţii care sunt însoţite sau urmate de o stare de satisfacţie.3. Legea ansamblului.Informaţiile noi sunt înţelese profund şi păstrate mai mult timp dacă sunt integrate în sistemul cunoştinţelor anterioare de care dispune subiectul.4. Legea gradaţiei. Învăţarea devine mai eficientă dacă dificultatea sarcinilor şi a conţinutului sunt gradate progresiv.

6

5. Legea analogiei. Cunoştinţele noi achiziţionate în contexte analoge însuşirii celor vechi determină ca învăţarea să se producă mai repede.6. Legea exerciţiului (repetiţiei). Repetiţia suplimentară nu trebuie să depăşească 50% din numărul iniţial de repetiţii necesare însuşirii materialului. Eficientă este repetiţia variaţională care presupune modificarea structurii informaţionale prin incluziune, transfer, reformulare, înlocuire, multiplicare, recompunere şi repetiţia operaţională care presupune formularea de întrebări şi răspunsuri, observaţii pe marginea celor învăţate,traducerea şi exprimarea in limbaj propriu a acestora. Intervalele optime de timp la care ar trebui să se realizeze repetiţia sunt la 5-10 minute după memorare şi în a 3-a, a 6-a, a 10-a zi.7. Legea optimumului motivaţional. Exprimă relaţia dintre dificultatea sarcinii (reală şi apreciată ) şi intensitatea motivaţiei pentru învăţare (mobilizarea subiectului). Subaprecierea şi supraaprecierea sarcinii de învăţat sunt dăunătoare.8. Legea varietăţii stimulatorii prin alternarea perioadelor de învăţare cu cele de relaxare sau cu alte sarcini care solicită alţi centrii nervoşi.9. Legea dozării progresive a învăţării şi apoi regresive a intensităţii efortului în timpul zilei şi a săptămânii.10. Legea selectivităţii. Aceasta presupune selectarea informaţiei esenţiale şi eliminarea informaţiei redundante.11. Legea construirii de sisteme mnemotehnice.Constă în construirea de asociaţii şi relaţii logice sau artificiale între informaţii.12. Legea curbei învăţării şi uitării. În mod paradoxal , în prima şi a doua zi după învăţare uităm cam 75% din ceea ce am învăţat. Uitarea se stabilizează abia în a 7-a sau a 8-a zi, când, din ceea ce am învăţat nu a mai rămas decât 10%. Uitarea masivă a cunoştinţelor este deci o uitare imediată.Nu trebuie uitat nici faptul că învăţarea pentru o anumită dată condiţionează uitarea după acea dată.13. Legea curbei atenţiei pe parcursul unei ore de activitate. Conform acestei legi, atenţia este crescută în primele 5 minute ale învăţării/ activităţii datorită noutăţii materialului, apoi gradul de concentrare al atenţiei scade datorită familiarizării cu materialul de învăţat. Maximumul de atenţie este atins între minutele 25-35 de activitate.14. Legea profunzimii înţelegerii materialului de învăţat şi a activismului intelectual.Această lege

recomandă o abordare logică, creativă şi inteligentă a materialului de învăţat şi nu o învăţare mecanică, reproductivă şi forţată. Prin urmare: analizaţi, sintetizaţi, combinaţi, restructuraţi, integraţi, reintegraţi ceea ce învăţaţi.Fiţi creativi!15. Legea reacţiei în lanţ. Succesul generează succes iar eşecul de azi îl pregăteşte pe cel de mâine. Autosugestia şi sugestia contribuie la obţinerea succesului şi eşecului personal (Mureşan,P.,1990).

2. Tehnici de ordonare a surselor studiate.Pentru realizarea unei învăţări eficiente trebuie să deţinem informaţii privind întocmirea unui rezumat (prezentare succintă a conţinutului), a unui conspect (consemnarea datelor conţinutului şi a punctelor de vedere personale), a unei fişe de studiu (modalitate de consemnare sintetică concentrată a sursei consultate), luarea notiţelor, alcătuirea planului de idei.

3. Modalităţi de organizare a informaţiei. Strategii de ordonare a materialului: realizarea unui cuprins al ideilor principale din materialul de învăţat, schematizarea conţinutului pe baza relaţiilor existente între idei (relaţiile pot fi de tip cauză –efect, supraordoare sau subordonare, parte-întreg, ordine cronologică, naraţiune)(Băban, A., coord. 2001), scoaterea în evidenţă a elementelor esenţiale ale textului prin colorarea, sublinierea, încercuirea, încadrarea acestora , realizarea de adnotări pe marginea textului, utilizarea unor semne cu o anumită semnificaţie pe marginea textului(+, - !, ? ,), alcătuirea unor scheme privind structura materialului citit (se pot folosi cifre, litere sau redare grafică, sub formă de hartă, grafic, matrice, reţea, tabel, încadrarea pe categorii a informaţiei), comprehensiunea textului prin reformularea cu cuvinte proprii şi abordarea critică a acestuia prin formularea de întrebări, realizarea de comparaţii, exemple, analogii, prin punerea în relaţie a informaţiilor noi cu cele vechi.

7

4. Câteva strategii şi tehnici de învăţare eficientă în cadrul studiului individualMetoda RICAR-este o metodă de studiu individual care s-a dovedit utilă şi care poate fi adaptată în

funcţie de scopul urmărit de cititor. R= răsfoirea generală, răsfoirea capitolelor,citirea prefeţei, a concluziilor; I= punerea de întrebări; C= citirea activă, căutarea răspunsurilor la întrebările formulate, reţinerea esenţialului; A= amintirea sau rememorarea conţinutului lecturat, luarea notiţelor; R= recapitularea, reţinerea esenţialului (Rowntree, D., 1980).

Metoda combinată (învăţare progresivă) - este cea mai eficientă în raport cu învăţarea globală –integrală şi cea parţială -fragmentară. Aplicarea acestei metode presupune familiarizarea cu materialul, desprinderea ideilor centrale, împărţirea materialului pe fragmente logice şi învăţarea progresivă şi cumulativă a acestora cu pauze între ele după următorul model: 1, 2, (1-2), 3, (1-2-3), 4 , (1-2-3-4) etc., adică se învaţă mai întâi primul fragment logic, apoi al doilea, apoi se leagă între ele şi în continuare fiecare fragment nou învăţat se leagă de celelalte deja învăţate, pentru ca la final să se reconstituie sensul global al textului. ( Neacşu, I., 1990 )

Tehnica sinestezică - recomandă o învăţare activă prin realizarea de asociaţii mentale, vizuale, cromatice, auditive, structurale, dimensionale . Cercetările au arătat în acest sens că reţinem 10% din ceea ce citim, 20% din ceea ce auzim, 30% din ceeea ce vedem, 50% din ce vedem şi auzim în acelaşi timp, 80% din ceea ce spunem şi 90% din ceea ce spunem şi facem în acelaşi timp.

Metoda carteziană a învăţării -constă în a pune în ordine acele lucruri asupra cărora trebuie să ne îndreptăm agerimea minţii pentru a descoperi un adevăr oarecare. Se reduc propoziţiile complicate şi obscure la propoziţii simple şi se încearcă intuirea treptată a adevărului pornind de la acestea.

Tehnica Ştiu/Vreau să ştiu/Am învăţat- utilizată în cadrul studiului individual permite conştientizarea trecerii de la aspectele cunoscute cu referire la materialul de învăţat, la aspectele necunoscute ale acestuia şi la însuşirea lor.

Tehnica cubului- recomandă ca în abordarea unui material să ţinem cont de următoarele instrucţiuni: Descrie!, Compară!, Asociază!, Analizează!, Aplică!, Argumentează pro sau contra! . Această tehnică se dovedeşte a fi foarte eficientă deoarece ne obligă să ne punem propria amprentă asupra materialului , acesta fiind astfel reţinut mai uşor şi pentru mai mult timp (Dumitru, I., 2000).

Tehnica schemei ramificate –presupune organizarea de la general la particular a ideilor,oferind o viziune globală asupra materialului de învăţat.

Tehnica schemei euristice- se construieşte prin asocieri de idei şi constă în: plasarea ideii principale a textului învăţat în centrul schemei, notarea unor concepte cheie legate de ideea principală prin linii care se ramifică în funcţie de asocierile de idei făcute (Lair, S.,1999).

Mnemotehnicile (trucurile de memorat)- sunt o alternativă în însuşirea şi prelucrarea unui material dificil de învăţat şi constau în crearea de legături artificiale între diverse idei şi concepte care să permită reactualizarea ulterioară a acestora.Spre exemplu: -metoda asocierii prin concatenare sau suprapunerea unor texte melodice pentru reţinerea unor structuri:Hai LIna că RăBdarea CoStă Franci-pentru coloana întâi a Sistemului Periodic al Elementelor .- metoda acronimelor- constă în alcătuirea unui cuvânt format din primele litere ale unor înşiruiri de cuvinte ce trebuie învăţate: ROGVAIV –pentru spectrul de culoare al curcubeului- roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet; CESAUTICA- pentru succesiunea primilor împăraţi romani-Cezar, August, Tiberiu, Caligula.- metoda Loci- presupune asocierea diverselor idei ale unui material care trebuie reţinut, cu diverse locuri aflate pe un traseu cunoscut.- metoda Link- presupune înlănţuirea conceptelor, fie prin asocierea unei imagini care să permită vizualizarea succesiunii de concepte, fie prin construirea unei povestiri cu sens care să le includă.- metoda cuvintelor cheie- presupune asocierea unui cuvânt concret cu un cuvânt abstract şi crearea unei imaginii care să reprezinte cuvântul concret.- metoda grupării informaţiilor- constă în reorganizarea şi gruparea acestora în alte unităţi clasificabile după criterii, însuşiri şi caracteristici externe sau cu valori contextuale create şi ataşate de cel care învaţă.

8

- metoda asocierii prin lanţuri, perechi sau şiruri de sensuri-se bazează pe sisteme sau cupluri categoriale: cauză-efect, cantitate-calitate, afirmaţie-negaţie, unitate-diversitate, convergenţă-divergenţă, finit-infinit, etc.- metoda aranjării alfabetice sau sistemul de la A la Z- constă în ordonarea alfabetică a datelor, reamintirea lor bazându-se pe literele alfabetului natural sau al unuia artificial. Spre exemplu se pot memora liste lungi de cuvinte: A-pă, B-ancă, C-ristal, D-ragon, E-logie, F-antezie etc.- metoda numerică- se referă la gruparea elementelor prin acordarea unui corespondent numeric, având o cheie pe care cel care învaţă trebuie să o cunoască foarte bine.În final se ajunge la o legătură de chei cu care se pot controla volume informaţionale mari. Exemplu: ţara noastră are 40 de judeţe şi 5 oraşe cu peste 300000 de locuitori.- metoda substituirii- presupune înlocuirea elementelor propriu zise cu echivalenţe transformate ale acestora, adică în loc de grupări mari de cifre formulăm şi reţinem un enunţ verbal. De exemplu constanta Π(pi)=3,14159265 poate fi exprimată în enunţul ,,Aşa e uşor a scrie renumitul şi utilul număr” în care numărul de litere al fiecărui cuvânt corespunde unei cifre.(Băban, A., 2001; Neacşu, I., 1990; Weiten, W., 1989 )

Toate aceste metode şi tehnici descrise ne ajută în studiul individual atât la însuşirea materialului cât şi la reactualizarea acestuia,contribuind astfel la realizarea unei învăţări eficiente.

PENTRU CINE? PENTRU CE? Reprezintă scopul şi cauza pentru care învăţăm. Putem învăţa pentru: examen, avansare, grad didactic, obţinerea unui post, perfecţionare, conferinţe, prelegeri sau pentru notă, recompensă, laude, calificative, premii, cultură generală, prestigiu, diplomă, pentru a obţine aprecierea părinţilor, a profesorilor, pentru că suntem constrânşi, dar de foarte puţine ori învăţăm ceva pentru suflet, pentru viaţă sau din dorinţa de a face ceva foarte bine.Cunoaşterea scopului şi a cauzei pentru care învăţăm ne ajută să ne organizăm învăţarea şi să ne stabilim planul de studiu individual.

TEME DE REFLECŢIE:

1. Gândiţi-vă la o experienţă de învăţare recentă. Precizaţi ce aţi învăţat la nivel de cunoştinţe, abilităţi, comportamente, atitudini şi ce aţi învăţat despre felul în care dumneavoastră înşivă învăţaţi.

2. De ce consideraţi că e important ca un cadru didactic să cunoască stilurile de învăţare ale elevilor cu care lucrează?

3. Realizaţi programul unei zile cu activităţi care să stimuleze şi să solicite funcţiile emisferei care nu este dominantă la dumneavoastră.

4. Realizaţi propriul dvs plan de învăţare pentru promovarea cu succes a unui examen apropiat.

BIBLIOGRAFIE:Băban, A.,coord, (2001),- Consiliere educaţională - Ghid metodologic pentru orele de

dirigenţie şi consiliere, Ed.Cluj-Napoca;Dumitru,I.,(2000 Dezvoltarea gândirii critice şi învăţare eficientă,Ed. De Vest, Timişoara;

Jinga, I.,Negreţ, I.,(1994) Învăţarea eficientă. O abordare teoretică şi două ghiduri practice pentru educatori şi elevii lor,Ed.pentru Tineret Sport, Bucureşti

Lair, S., (1999) Cum să memorăm-Ghid practic, Ed. Polirom, Iaşi; Mureşan,P., (1990) Învăţarea eficientă şi rapidă, Ed. Ceres, Bucureşti; Neacşu, I., (1990) Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Ed. Militara, Bucureşti; Postenicu, C., (2000) Fundamente ale didacticii şcolare, Ed. Aramis, Bucureşti; Rowntree, D., (1980) Învaţă cum să înveţi, E.D.P., Bucureşti;

Weiten, W., (1989) Psychology themes and variations,Brooks /Cole Publishing Company,Pacific Grove,California.