Învă ăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat (Capitolulț   11)

noiembrie 23, 2013

După ce vorbi la telefon cu Klara, Piotr Kirilovici se sim i mai u urat. Chiar i ț ș șo discu ie cu Klara îi părea acum o boare de prospe ime în compara ie cu ț ț țdiscursurile lungi i plictisitoare ale participan ilor la colocviul cu tema ș ț”Discriminarea – măsuri de prevenire i combatere”. Piotr Kirilovici ar mai fi șzăbovit pe coridor, dar se temea că din clipă în clipă ar putea începe distribuirea fondurilor i el ar putea rămîne fără nimic. Mai bine să intre i să ș șstea cuminte la locul lui, că nici nu tii cum îl observă cineva.ș

Pe coridor, Piotr Kirilovici sim i o oarecare confuzie din cauza panourilor de țpe pere i. Erau două panouri albastre, cu fel de fel de pliante agă ate pe ele, peț ț care Piotr Kirilovici nu le citise i se temea să nu fie întrebat. Între panouri eraș o tapiserie cu tefan cel Mare avînd în jurul capului o coroană de stelu e Ș țgalbene, produsă la fabrica de covoare din Ungheni. Era evident că erau stelu ele de pe steagul Uniunii Europene. Acum lui Piotr Kirilovici îi era clar țde unde s-a inspirat directoarea liceului din Protigalovka în cuvîntarea sa despre voca ia europeană a poporului moldovenesc. Piotr Kirilovici căzu țpentru cîteva clipe în visare i parcă i se păru că tefan cel Mare l-ar privi ș Șaevea, transmi îndu-i un mesaj peste veacuri prin care îl asigura că Moldova țva intra în Uniunea Europeană. În acea clipă Piotr Kirilovici hotărî că î i va șpăstra pentru sine doar pixul i carne elul pe care le primise de la ș țorganizatorii colocviului, iar mapa albastră cu stelu e galbene, i-o va dărui țprimarului.

După vreo două ore, Piotr Kirilovici, cu o saco ă plină de pliante, carne ele i ș ț șpixuri, stătea în bar la gară. Pe lîngă rechizite, Piotr Kirilovici mai primise un

umuiag de e arfe galbene pe care scria ”Vota i soarele!” Unii au primit chiar ș ș ți tricouri, dar pentru asta trebuia să fii membru de partid. Piotr Kirilovici se ș

mul umi cu o bască albă pe care scria ”Vota i coco ul!” Cu această bască pe ț ț șcap, eroul nostru bea o halbă de bere din picioare i privea televizorul. O șcrainică, de a cărui frumuse e tocmai se minuna Piotr Kirilovici, î i începu ț șbuletinul pe un ton alert:

”Scene, desprinse parcă dintr-un film de groază, la orfelinatul pentru minori din ”L”. Un tînăr în vîrstă de cinsprezece ani a fost găsit mort în această diminea ă de către colegii săi. Martorii spun că fa a tînărului era de ț țnerecunoscut, deoarece obolanii i-au ros nasul i urechile. Mai multe detalii ș șne va oferi corespondenta noastră, Marcela Surdu, care se află acum la fa a țlocului. Marcela?”

”Ecaterina? Da… Stima i telespectatori, ne aflăm acum în incinta orfelinatului țdin ”L” unde, după cum se spune, un tînăr de cinsprezece ani a fost găsit mort în această diminea ă. Mai ocant este faptul că fa a tînărului este mutilată, ț ș țfiind mîncată, de-a dreptul, de obolani. Nu tim cum au pătruns obolanii în ș ș șaceastă încăpere unde vie uiesc copii minori! Dacă ne gîndim, oricine dintre eiț ar fi putut fi mîncat de obolani. Atmosfera în orfelinat este una de groază. șCopiii stau închi i în camerele lor, de frica obolanilor.ș ș

”Marcela, dar spune-ne, unde se află acum cadavrul tînărului mîncat de obolani?”ș

”Da, mul umesc, Ecaterina, tocmai vroiam să spun că administra ia ț țorfelinatului a refuzat să ne arate cadavrul. Ei neagă că ar avea un cadavru ros de obolani. Decesul încă nu a fost anun at. De i localnicii sus in că cadavrul ș ț ș țse află ascuns într-un frigider din bucătăria orfelinatului. Iată, o vedem acum plecînd pe secretara orfelinatului. Ea a încuiat bucătăria i refuză să dea vreo șdeclara ie. Din clipă în clipă trebuie să sosească aici poli istul de sector. ț țTotu i, telespectatorii nu vor putea vedea cadavrul, căci, a a cum ne-a spus ș șdomnul poli ist, pentru a efectua o perchezi ie aici, în bucătăria orfelinatului, ț țeste nevoie de sanc iunea procurorului. Atît, pentru această oră. Ecaterina?”ț

”Mul umesc, Marcela. Într-adevăr, o adevărată epopee a groazei are loc acum țla orfelinatul din ”L”. Reporterii no tri au încercat, în zadar, să ia legătura cu șdirectorul orfelinatului, domnul Petru Ciocanu, căci au avut parte doar de răspunsurile robotului. Surse din orfelinat ne-au informat că Petru Ciocanu se află acum la un colocviu pentru combaterea discriminării. Vom reveni cu amănunte”.

Piotr Kirilovici în epeni cu mîna pe halba de bere. Atunci cînd î i auzi numele, ț și se păru că tot barul îl recunoscu. El î i trase pe ochi basca electorală i ș șa tepta ca cineva să-l ia la întrebări. ”Ce, Piotr Kirilovici, i-a venit i ie ș ț ș țrîndul? O să zbori din lucru i o să- i ia locul Liubovi Andreevna!” Liubovi ș țAndreevna demult îl pa te pe Piotr Kirilovici i scrie scrisori calomnioase în ș șinstan e cu scopul de a-l destitui din func ie. La acest gînd, Piotr Kirilovici ț țsim i un uvoi, mai rece ca berea, cum îi curse prin picioare ca prin ni te evi ț ș ș țde canalizare. Ca i cum cineva i-ar fi făcut nevoile la el în suflet i acum a ș ș ștras apa.

- Dă un leu!, se auzi un glas care-l trezi pe Piotr Kirilovici din toropeală.- N-am, răspunse omul fără să se gîndească.- Dă un leu!- Du-te de-aici, se răsti Piotr Kirilovici, vădit incomodat de situa ie.ț

În fa a lui stătea un copil de vreo doisprezece ani, îmbrăcat într-un tricou de laț Moldtelecom.

- Du-te de-aici, i-am zis! Nu- i dau nică!ț ț- Dă măcar ceva de mîncare!- Du-te de-aici, că nu- i dau nică, i-am zis.ț ț- Da ce ai în torbă? Dă-mi i mie!ș

Piotr Kirilovici, văzînd că tot barul s-a întors spre el, a scos din saco ă un pix șalbastru cu un inel de stele galbene i i l-a dat copilului.ș

- Dă-mi i un carnet!ș- ine i un carnet i du-te de-aici.Ț ș ș- i vreau i o e arfă galbenă.Ș ș ș

Piotr Kirilovici i-a dat i e arfa, i copilul a plecat rîzînd.ș ș ș

- Ce prost de copil!, se scuză Piotr Kirilovici, de parcă scena ar fi deranjat pe cineva. Ce obraznici cresc! Iaca la ce duce lipsa de educa ie din ziua de azi!ț

De la masa vecină, îl sus inu un bărbat uscă iv, îmbrăcat într-un tricou ț țalbastru.

- N-ai văzut cum l-o mîncat pe acela obolanii? Crezi că directorul o să fie tras șla răspundere? O să plătească unde trebuie i o să rămînă în post. Despre ce ședuca ie să vorbim la copii, dacă cei care ar trebui să-i înve e fac ceea ce fac?ț ț

Piotr Kirilovici nu găsi nimic să răspundă. Sorbind din halbă, el zise:

- Da, timpurile în care trăim sînt foarte grele.

Bărbatul uscă iv î i luă halba i trecu la masa lui Piotr Kirilovici. În mîna ț ș șstîngă inea o saco ă plină cu calendare, carne ele i pixuri.ț ș ț ș

- Mă uit la dumneata că ai bască cu Coco ul… Ai vreo legătură, sau i-o picat deș ț undeva?- Mi-o picat. Am fost la o adunare i dădeau pixuri, carne ele, al ii dădeau ș ț țchiar i tricouri, dar trebuia să fii membru de partid. Mie mi-a picat apca astaș ș cu ”Vota i coco ul!” Pe căldura asta, e bună.ț ș- Eu tot vin de la o adunare. Uite ce saco ă cu calendare mi-au dat. Vreo zece o șsă le dau la neamuri, dar restul le duc la magazin, să- i ia fiecare cîte vrea. șMama, de cîte ori vin la Chi inău, mă roagă să-i iau vreun calendar. Dar să fie șcu ceva frumos. Le ine în loc de tablou. Cred că are calendare încă de pe țvremea cînd o zburat Gagarin în cosmos. Nu le scoate. i-n casa cei mare, i la Ș șsobă, i afară la plită, i la toaletă în grădină. Dacă n-ar fi întuneric în grajd la ș șvacă, i acolo ar pune.ș- Da, i mama face la fel.ș- Mai luăm cîte o bere?- tiu eu?, se scărpină Piotr Kirilovici la ceafă.Ș- Eu zic că încă o bere rece, merge. Matale tot a tep i Ocni a?ș ț ț- Da, îmi trebuie la Briceni.- Înseamnă că mergem împreună. Mai avem două ore pînă la tren.

Piotr Kirilovici nu- i putea lua gîndul de la cele văzute la televizor. El î i ș șînchipuia acum cum poli ia cu jurnali tii rup u a la bucătărie i cum găsesc ț ș ș șmortul în frigider. Apoi o văzu pe Klara în cătu e cum e aburcată în ma ina ș șpoli iei. Apoi to i se duc acasă la Piotr Kirilovici i găsesc în beci cutiile cu ț ț șmedicamente i ajutoare primite săptămîna trecută de la Crucea Ro ie. ș șTrebuie urgent să- i anun e so ia, să-i spună să ducă undeva cutiile din beci. ș ț ț

Dar dacă nu va reu i? Ar trebui să-l trimită pe Leonia cu Niva să care cutiile. șDar î i aminti că Leonia a fost trimis în căutarea lui Karlic i a lui Serioja. I-o fi ș șprins sau nu? Piotr Kirilovici se scuză că merge la toaletă, lăsînd punga în grija noului amic. În drum î i porni telefonul pe care îl deconectase la edin ă. ș ș țÎndată sună Klara.

- Alo! Alo! Piotr Kirilovici! Piotr Kirilovici!- Alo! Alo! Klara, ce-i acolo?- Televiziunea! O venit televiziunea i vor să le arăt mortul!ș- Am văzut! Dar de ce i-a i primit?ț- Dar ce, crede i că am vrut să-i primesc? Cînd m-am trezit, erau înăuntru i ț șfilmau!- Cine le-a deschis poarta?- Efim!- Să vezi ce pă e te Efim de la mine! De cîte ori i-am zis să ină poarta închisă. ț ș țÎmi tot spunea că poarta e veche i dacă o închide i o deschide de multe ori, ș șse strică. i uite ce-am pă it amu cu filozofiile lui! O să-l dau afară de la lucru! Ș țAlo!- Alo!- i unde-i mortul?Ș- În frigider, cum a i spus…ț- Ce, eu am spus să-l băga i în frigider?ț- Dar cine, Piotr Kirilovici?- Klara, eu nu tiu cu ce vă ocupa i voi acolo. Tu ai rămas mai mare peste tot. ș țEu îs la Chi inău la edin ă, nu tiu cu ce vă ocupa i voi acolo.ș ș ț ș ț- Piotr Kirilovici, vă rog, nu începe i. Eu nu vreau să stau în pu cărie. ț șDumneavoastră a i sunat i a i zis să-l băgăm în frigider i eu încă am zis că ț ș ț șnu-ncape.- Hai nu vorbi prostii, Klara. O să ajung i o să răspunde i to i, ca unul. Dar ia ș ț țspune, e mîncat tare de obolani?ș- Cam tare. N-are nici nas, nici urechi i o bucată din buza de jos lipse te. Ce, ș șparcă nu ti i cum mănîncă obolanii? Nu-l recunoa te nici mama care l-o ș ț ș șnăscut.- Mă-sa nu-l recuno tea nici dacă erau viu, că nu l-o văzut de cînd era de î ă. ș ț ț

Alo!- Alo!- i cum l-a i pus? Măcar stă bine?Ș ț- Cum l-am pus? În picioare, că nu încăpea. O să vedem cînd o să deschidem u a cum s-o a ezat, că era tare greu i noi ne-am chinuit mult pînă l-am băgat. ș ș șEu nu tiu cum s-o îndoiet i cum se află el amu. Că de deschis u a la frigider ș ș șn-am mai deschis-o.- Ia du-te i vezi cum stă. i dacă e sucit tare, să-l scoate i i să-l îndrepta i ș Ș ț ș țcumva.- Ce-i cu dumneavoastră, Piotr Kirilovici? Cum să îndrep i mortul? Nu ti i că ț ș țmortul, cum în epene te, a a rămîne?ț ș ș- Trebuie să face i ceva.ț- Chiar dacă a vrea, nu pot. Stau jurnali tii ca vulturii i abia a teaptă să se ș ș ș șnăspustească asupra mea să mă filmeze. Eu fug ca o găinu ă pe aici i, cu chiu ș șcu vai, am ajuns la mine în cabinet ca să vă sun. Vă sun de vreun ceas i nu șrăspunde i. Eu amu îs încuiată, mă tem să ies.ț- Klara, trebuie să salvăm situa ia. Fă ceva.ț- Ce să fac, Piotr Kirilovici? Eu vă a tept pe dumneavoastră. Parcă a i zis că ș țveni i i hotărî i întrebarea…ț ș ț- Hai, gînde te-te la ceva. Trebuie să ac ionăm. Eu îs la telefon, dacă apare ș țceva, sună. Hai, nu te lăsa, tu e ti amu ca Zoia Kosmodemianskaia. Nu te da!ș

Piotr Kirilovici a închis telefonul i a intrat în WC. Pre ul serviciului era de un ș țleu. Acest fapt îl enervă pe Piotr Kirilovici i mai mult i el începu să se ș șrăstească la femeia care lua banii în schimbul unei bucă i de hîrtie. Piotr țKirilovici era revoltat i i se părea că inclusiv apari ia WC-urilor cu plată e o ș țnedreptate socială. Pe vremea Uniunii Sovietice a a ceva era de neimaginat! Înș inima sa, Piotr Kirilovici tînjea după vremurile de odinioară i i se părea că tot șrăul prin care trece e din cauza Uniunii Europene.

“Învă ăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat”. Fragment de țroman (capitolul   12)

septembrie 24, 2013

Eleonora privea încîntată covorul de nori care se a ternea sub picioarele ei. șEra pentru prima oară cînd zbura cu avionul i acum se sim ea ca un copil. Î i ș ț șimagina cum ar fi să sară în vata albă care se înfoia pufoasă i moale cît vedeaiș cu ochii. Nici nu se gîndise că norii sînt atît de gro i i de de i. Din satul ei, ș ș șnorii se vedeau ici i colo, de parcă ar fi fost presăra i cu furca de o femeie ș țnedată cu munca. Acum însă descoperea că norii au o ară a lor de unde vin peț pămînt. Dacă to i ace ti nori ar coborî odată pe pămînt, soarele nu s-ar mai ț șvedea. Ar fi numai noapte i oamenii nu ar vedea pe unde să meargă, s-ar lovi șunul în altul. Tot curentul electric din lume dacă s-ar strînge, tot n-ar putea să lumineze pămîntul: pădurile, dealurile, grădinile, cîmpiile. Dar oameni sînt peste tot. i-apoi, dacă ar fi întuneric, lumea ar fi trasă la somn. Ar dormi i n-Ș șar putea lucra. Dar cîte răută i s-ar petrece prin întuneric? De aceea, norii au oț ară a lor, de unde vin pe pămînt în pîlcuri mici, pentru a ine umbră. Căci dacăț ț

soarele ar bate tot timpul cu putere, tot n-ar fi bine. Ar fi prea cald i ar fi șsecetă. S-ar usca grădinile i livezile i oamenii nu ar avea ce mînca. Toate sîntș ș făcute cu socoteală, gîndea Eleonora. Apoi gîndul ei, furat pentru o clipă de frumuse ea norilor, se întoarse iar la Nicolae. i-l imagină prin nori, suindu-seț Ș la cer. Probabil s-a minunat i el de pîcla norilor. Eleonora gîndi că toată șaceastă mare de nori albi i pufo i e plină de suflete care urcă la Dumnezeu. I ș șse păru drept ca sufletele de copii i sufletele curate să aibă voie să se șoprească aici i să se joace. Dacă este a a, atunci sufletele văd acum avionul i ș ș șpoate că i se urcă pe aripi. La acest gînd, femeia î i lipi fruntea de fereastra șmică i începu să plîngă.ș

Din aeroport, Eleonora merse cu taxiul pînă la gară. Chi inăul se schimbase șmult de cînd nu-l mai văzuse, era plin de reclame i ma ini străine. Numai ș șdrumurile nu se schimbase. Eleonora văzu că au apărut clădiri de sticlă i șchiar un MC donald’ s. Dar pia a de la gară era aceea i. Aici se strîngea toată ț șMoldova să vîndă i să cumpere i tot de aici plecau autobuzele în toate ș șdirec iile. Femei cu baticuri înflorate î i făceau loc prin mul ime cu saco e din ț ș ț șcare ie ea cîte un cap de gîscă sau de coco . Bărba i cu pălării de fetru stăteau ș ș țîn rînd să cumpere scumbrie i măsline care nu se găseau la ei în sat. Din cînd șîn cînd trecea cineva împingînd o platformă plină cu lăzi din fa a căreia țtrebuia să sai la timp, ca să nu te lovească peste glezne.

-       Euro, dolari? Ce schimbăm?

În hărmălaia care domnea, Eleonora se trezi în fa ă cu un bărbat de vreo țtreizeci de ani cu un umuiag de bani în mînă. Femeia nu pricepu la început ce șfel de bani sînt, dar mai apoi văzu că sînt lei moldovene ti. La începutul anilor șnouăzeci, în Moldova se schimbau banii de pe o lună pe alta. Mai întîi au circulat rublele ruse ti devalorizate după căderea Uniunii Sovietice. Apoi au șfost cupoanele, ni te hîrtiu e care semănau cu biletele la cinema, apoi alte tot ș țfelul de hîrtii care pînă la urmă s-au transformat în noua valută na ională, zisă ț”leu”.

-       Ce schimbăm? Euro? Dolari?

-      Euro, răspunse Eleonora, fără să gîndească.

-      O sută, două?

-      O sută.

-      Haide i de aici, să nu vină poli ia. Vă schimb la un curs foarte bun.ț ț

Eleonora nici nu băgă de seamă cum a ajuns într-un gang. Ea scociorî în po etăș de unde scoase o bancnotă de o sută de euro i i-o întinse bărbatului.ș

-      Unu, doi, trei, patru, cinci… Poftim cinci sute de lei.

-      Cum cinci sute, se nedumeri femeia? Da i apte sute.ț ș

-      Care apte sute?ș

-      Uita i acolo, se ridică femeia pe vîrfuri i-i arătă peste mul ime un panou ț ș țde la o casă de schimb unde era afi at cursul valutar.ș

-      Dacă nu- i place, du-te i schimbă la ei, dar să tii că o să ai surprize.ț ș ș

-      Dă-mi suta de euro înapoi!

-      Poftim, răspunse bărbatul i i-o întinse.ș

Femeia apucă bancnota, însă bărbatul o inea strîns. Cei doi stăteau acum fa ă ț țîn fa ă inînd fiecare de bancnotă.ț ț

-      Dă-i drumul, am zis.

-      Ia- i banii, femeie! Crezi că am nevoie de banii tăi?ț

În acel moment, apăru ca din pămînt un al doilea bărbat.

-      Ce face i aici? Vă rog, actele la control.ț

-      Nu facem nimic, se fîstîci femeia, reu ind să smulgă bancnota din mîna șescrocului.

-      Sigur nu face i nimic?, întrebă suspicios bărbatul venit. Sper că nu țschimba i bani? Dacă vre i să schimba i bani, merge i la casa de schimb ț ț ț țvalutar.

Eleonora se grăbi să scape de situa ia jenantă în care nimerise. Bucuroasă că aț reu it să- i recapete banii, se duse la casa de schimb valutar. Întinse bancnota ș șpe care o mototolise de frică în mînă.

-      Schimba i o sută de euro, vă rog.ț

-      Care sută, doamnă?

-      O sută de euro, am zis.

-      Eu aud foarte bine ce zice i, dar da i mai întîi banii.ț ț

-      Dar eu ce fac? Poftim o sută de euro, începu să se enerveze Eleonora.

-      Doamnă, sper că nu dori i să chem poli ia? Ia uita i-vă mai bine ce ț ț țbancnotă îmi da i.ț

-      Cum ce bancnotă?, se nedumeri femeia, desfăcînd hîrtia mototolită.

Atunci constată că avea în mînă o hîrtie pe care era tipărită bancnota de o sută de euro i nici măcar nu era tipărită pe ambele păr i. Casieri a, care se vede căș ț ț era obi nuită să vadă asta zilnic, nu se tulbură prea mult.ș

-      Ce face i, doamnă? Schimba i sau nu schimba i?ț ț ț

-      Ah, da, răspunse tulburată Eleonora. O sută de euro, vă rog. Mă scuza i. M-țau păcălit. Chiar acum m-a păcălit un bărbat. Am vrut să schimb la el i mi-a ș

înlocuit bancnota mea. Vă jur că am avut o bancnotă de o sută de euro. Dar tocmai venise poli istul i m-am speriat. Vă rog mai repede, doamnă, că poate ț șîl mai re ine încă poli istul. Poate încă mai reu esc să-mi recuperez banii?ț ț ș

-      Sigur, pufni în rîs casieri a. E acela poli ist cum îs i eu balerină. Dumneataț ț ș de cînd nu ai mai fost în Moldova?

-      De paisprezece ani…

-      Se vede. Hai, o zi bună. Linge-te pe bot de bani. Data viitoare, să fii mai atentă.

Zăpăcită i supărată de pierderea banilor, Eleonora î i cumpără bilet i merse ș ș șla peronul de unde pleacă autobuzele la Ocni a. Acela i autobuz i acela i ț ș ș ș

ofer o a teptau ca i în copilărie. Lumea se înghesuia la u ă cu saco e de ș ș ș ș șrafie pline de cumpărături. Care î i cumpărase ligheane de plastic, care găle i, ș țseturi de farfurii ieftine, mături, lapi i galo i. Dacă tot au venit pînă la ș ș șChi inău, nu se întorc cu mîna goală, că aici totul e mai ieftin. Înainte de a se șporni, oferul opri muzica i se ridică în picioare.ș ș

-      Vă rog să nu mînca i semin e! La cine o să găsesc la scaun măcar o singură ț țcoajă de semin e, îl pun să spele tot autobuzul. Ne-am îne eles?ț ț

-      Da, a răspuns cineva de pe o banchetă din spate.

-      Încă o dată, că n-am auzit. Ne-am în eles sau nu?ț

-      Daaaaaa!, au răspuns cu to ii în cor, ca ni te copiii de grădini ă.ț ș ț

-      Iaca amu putem porni.

Îndată, motorul porni, umplînd salonul cu miros de motorină arsă. Căldura grozavă amestecată cu sudoarea ce ie ea din cele peste aizeci de trupuri de ș ștoate vîrstele se risipi pu in cînd aerul de afară pătrunse prin capacul deschis. țPe culuarul dintre cele două rînduri de scaune, care în mod normal trebuie să fie liber, oamenii erau a eza i pe găle i sau pe scînduri oferite de ofer. Pre ul ș ț ț ș țbiletului era acela i pentru toată lumea, de aceea trebuia să ai noroc să prinzi șun loc pe scaun. Nu tiu de ce, dar moldovenii au obiceiul să izbucnească în rîsș

i să chiuie cînd se pornesc din loc. După ce rîsetele, chiotele i glumele ș ș

porcoase s-au lini tit, oferul puse o casetă cu muzică rusească. Îndată to i au ș ș țtăcut din gură i au început să scoată de prin saco e bucă i de salam ieftin cu ș ș țpîine, plăcinte cumpărate în grabă de pe peron, brînză, ceapă, olduri de găini șamericane i au început să mănînce. După ocul cu escrocul, Eleonora se ș șgîndea acum cu groază la faptul că are de mers peste două sute de kilometri pînă acasă i va petrece cel pu in opt ore în acest autobuz, asta în cazul în careș ț nu se strică pe drum.

Banchetele erau toate pline de găuri, de parcă sute de oareci i-ar fi făcut ș șdrum prin ele. Au rămas neschimbate de treizeci de ani. Probabil copiii de azi nu le mai tiu povestea, dar toate acele găuri erau făcute de copiii care veneau șcu părin ii la ora . Ei rupeau cu degetele lor sub iri dermantina de pe ț ș țbanchete i scoteau de acolo bucă i mici de burete. Cînd nimeni nu-i observa, ș țcopiii aruncau unul în altul cu bucă ele de burete i chicoteau în pumni.ț ș

Eleonora alunecă pe albia timpului i î i aminti cum mergea cu mama la ș șChi inău. De regulă, se strîngeau cîteva femei i mergeau odată, ca să nu se ș șrătăcească, ziceau ele. Era una Ileana care tia ora ul i le ducea peste tot. ș ș șAceastă călătorie la Chi inău se întîmpla întotdeauna vara, la sfîr itul lunii ș șaugust i era un adevărat eveniment. Un fel de vacan ă la ora , de care se ș ț șbucurau în deosebi copiii. Fiecare femeie î i lua, bine-n eles i odrasla ca să-i ș ț șcumpere haine noi i cele trebuitoare pentru coală. Copiii mîncau înghe ată, ș ș țî i cumpărau ab ibilduri i beau limonadă de la tonomat. La gară, în pia ă, la ș ț ș țcinematograf i peste tot unde era îmbulzeală de lume, Uniunea Sovietică a șavut grijă să pună tonomate cu limonadă i apă minerală. Punctul de atrac ie ș țnu era limonada i apa în sine, ci faptul că începeau să curgă singure în pahar șdupă ce aruncai moneda. Pentru limonadă se arunca o monedă de trei copeici, iar pentru apă simplă, o copeică. Se bea apa cu un singur pahar mare de sticlă. Acest pahar putea fi spălat cu o mecherie pe care o avea tonomatul. Trebuia șdoar să întorci paharul cu fundul în sus i să-l ape i într-o cavitate din care ș șîndată începea să î nească apă. Această ijîietoare de apă era o distrac ie ț ș ț țnemaipomenită pentru copii i ei se jucau la tonomate pînă cînd erau șobserva i i alunga i cu strigăte de genul ”fugi i de acolo, că vă rup urechile!” ț ș ț țsau ”fugi i de acolo, măgarilor!”ț

Oboseala o răpuse pe Eleonora i ea adormi. Alături dormea o bătrînă care î i ș șdesfăcu basmaua pentru a se răcori. În difuzor răsunau ni te acorduri triste i ș șo voce răgu ită cînta în ruse te ceva de dor de mamă. oferul fuma i o boare ș ș Ș șde tutun ajunse pînă la Eleonora. Prin vis, ea î i văzu tatăl acscu ind un ș țferestrău pe prispă. Se furi ă pe lîngă el i fugi în drum, bucuroasă că a scăpat ș șneobservată. De acolo, ea a fugit repede prin livadă la rîpă, unde i-a băgat șpioarele goale în apa rece. Îndată la suprafa ă a ie it o floare mare de nisip ț șcare, rotindu-se, s-a risipit pînă cînd apa s-a limpezit la loc.

 7 comentarii |   Cathisma, Proză |   Permalink  Publicat de autor

“Învă ăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat”. Fragment de țroman (capitolul   10)

septembrie 23, 2013

În frigider era frig i întuneric. După ce se trînti u a mare de metal, mortul ș șrămase singur. Căldura, care umpluse camera în timpul în care cele două femei, ajutate de al i doi băie i mai răsări i, s-au chinuit să bage mortul în ț ț țfrigider, începu încetul cu încetul să se stingă. Totu i, din ghea a care prinse săș ț se înmoaie, cîteva picături i-au căzut lui Nicolae pe fa ă. Căldura scoase din țamor eală mirosul de sînge, pe te i stricăciune care s-au adunat în acest ț ș șfrigider încă de pe timpul Uniunii Sovietice. Picăturile care se prelingeau acum pe fa a lui Nicolae păreau făcute mai mult din miros, decît din apă. Sprijinit cu țspatele de un perete lateral, cadavrul începu să alunece încet, astfel încît ceafa i se îndoi i capul se plecă u or. Dacă cineva l-ar fi văzut pe Nicolae doar de la ș șpiept în sus, fără să-i vadă picioarele în epenite într-o pozi ie de copil care ț țdoarme pe o parte, ar fi zis că Nicolae se roagă.

Dar pentru ce se roagă Nicolae? Baba Daria, bunica sa biologică i mamă după șacte, ar fi zis că Nicolae se roagă ca să treacă cu bine cele douăzeci i patru de șvămi ale văzduhului descrise în vedenia sfintei Teodora. După ce popa din sat i-a făcut dezlegarea mare de păcate, baba Daria prinse a se întrema i acum șpră ea cartofii în grădină. Chiar dacă părintele a oprit-o de la împărtă anie, în ș ș

prima săptămînă a Postului Mare, baba s-a împărtă it la mănăstire. Din șaceastă pricină ea se frămînta lăuntric i nu se putea hotărî: faptul că a ascuns șla spovedanie că popa din sat a oprit-o de la împărtă anie i se va socoti ca șminciună la vama minciunii, sau nu? Uneori ea î i închipuia cum dracii șminciunii, cu spinările păroase, cu copite de bou i coarne mari o iau i o duc ș șpentru totdeauna într-un cazan mare cu smoală. Alteori se consola la gîndul că părintele, care întreabă, de obicei, păcat după păcat, nu a întrebat-o ”e ti sub șoprire de la vreun preot?” i dacă n-a-ntrebat, n-a-ntrebat! Poate că a a a fost Ș șvoia Domnului ca el să nu întrebe? Poate că Dumnezeu îi iertase i acest păcat ș

i de aceea nici nu a mai întrebat-o preotul? Cine tie tainele lui Dumnezeu? Înș ș orice caz, pentru a se asigura că totul e bine, baba Daria ducea în fiecare duminică la mănăstire o sticlă de ulei i o legătură de făină pentru iertarea șpăcatelor celor tiute i ne tiute, celor cu voie i fără de voie.ș ș ș ș

Dacă baba Daria ar fi tiut că nepotul ei murise i că stă acum într-un frigider ș șdin bucătăria orfelinatului din ”L”, ea ar fi aprins astăzi în biserică douăzeci i șpatru de lumînări, cîte una pentru fiecare vamă a văzduhului. Cu aceste lumînări, sufletul lui Nicolae i-ar fi luminat calea prin văzduh. Cînd ar fi ajuns șla vama furti agului, să zicem, întunericul pe care îl fac dracii, l-ar fi șîmpiedicat să meargă, dar Nicolae ar fi primit în mînă una din cele douăzeci i șpatru de lumînări aprinse de baba Daria i ar fi pă it, ca ziua. Dracii ar fi zis: ș ș”Ia să vedem cu ce este legat de noi acest suflet? Ce furti ag a săvîr it?” i i-ar ș ș Șfi adus aminte lui Nicolae cum odată, pe cînd avea opt ani, a pătruns, împreună cu al i doi băie i, în bucătăria în care se afla acum închis în frigider i a furat ț ț șbiscui i cu găuri i două borcane mari de suc de mere. Altă dată Nicolae i-a ț șfurat electricianului bricheta pe care mai apoi, de frică să nu fie prins, a aruncat-o în WC. Dar cire ele? Dar sticla cu vin din saco a unei femei care ș șvenise să facă ridicare la mănăstire? Diavolii, fiind neîndurători, nu lasă nici un păcat nescris. Cît de mic. Toate păcatele pe care le-a săvîr it Nicolae din șfragedă pruncie i pînă la ultima suflare erau judecate cu asprime de diavolii șcare străjuiesc vămile văzduhului.

Apoi diavolii au început să-i arate lui Nicolae ziua în care a vorbit pentru prima oară cu Aliona în grădină. Numai că în loc să fie tunsă, Aliona avea părul

lung i blond. În loc de sarafanul de la orfelinat, fata era îmbrăcată într-o șrochie din acelea de care arată în filme.

- Cine e această fată?, a întrebat un diavol.- Aceasta este Aliona, a răspuns Nicolae.- O recuno ti?ș- Da, doar că are părul lung i e îmbrăcată într-o rochie prea frumoasă.ș- A a este, a răspuns diavolul, pentru că noi i-o arătăm nu a a cum era ea, ci ș ț șcum o vedeai tu. Spune, ce ai făcut cu ea după ce a i vorbit prima oară în țgrădină?- După ce am vorbit în grădină, eu m-am dus i m-am spălat pe tot corpul șdintr-o sticlă de plastic pe care o aveam în cameră.- i mai apoi?Ș- Mai apoi m-am dus i am a teptat-o la gaura din gard care este la noi în ș șfundul grădinii.- i mai apoi?Ș- i mai apoi ne-am dus cu ea departe în pădure, unde este o baltă.Ș- Ce-a i făcut la baltă?ț- Am prins raci.- i ce-a i făcut cu racii?Ș ț- I-am învelit în gazete i le-am dat foc. Cînd hîrtia a ars, racii erau ro ii i noi ș ș și-am mîncat.- i ai sărutat-o?Ș- Am sărutat-o o singură dată.- i de ce ai povestit în cameră că te-ai culcat cu ea?Ș- Ca să mă laud.- Dar tu tii că lauda e păcat?ș- tiu, a răspuns Nicolae i s-a ru inat.Ș ș ș

Acum el se întreba dacă nu cumva diavolii îi cunosc i gîndurile, căci dacă ar fi șfost a a, n-ar fi rezistat de ru ine. Dar diavolii nu cunosc gîndurile. Gîndurile ș șle tie doar omul i Dumnezeu.ș ș

A a a fost purtat Nicolae prin toate cele douăzeci i patru de vămi, potrivit ș șcredin ei babei Daria i la toate, diavolii i-au scos în fa ă păcate după păcate, ț ș ț

încît n-a putut răspunde sărmanul suflet nici un cuvînt de apărare. Numai la vama mîndriei diavolii nu i-au găsit nimic. Cu ce să se mîndrească Nicolae? El nu avea cu ce se mîndri pentru că lui îi era tot timpul ru ine. Îi era ru ine că ș șeste gîngîit. Îi era ru ine că are în loc de mamă o bunică i că nu i-a văzut ș ș șniciodată mama care l-a născut. Îi era ru ine că nu tie să se bată i nu se ș ș șpoate răzbuna pe cei care o iubeau pe ascuns pe Aliona. Apoi îi era ru ine că ștrăie te în orfelinat, că poartă haine i încăl ăminte pentru debili, că nu tie săș ș ț ș cînte, că nu a văzut filme, că nu e tuns cum î i dorea, că nu e liber.ș

În bucătărie au intrat cele două bucătărese, venite să pregătească prînzul, ducînd o ladă mare cu cartofi.

- Fa, parcă nici nu-mi vine a lucra cînd tiu că avem un mort în frigider. Oare laș ce s-o fi gîndit Piotr Kirilovici cînd i-o venit ideea să bage mortul în frigider?- A a trebuie, fa. Dacă nu-i mîncau obolanii nasul i urechile, îl duceau la ș ș șmorgă. Dar a a cum să-l ducă? Vrei să afle Proteveul i să ne închidă? O să ș șspună că ne batem joc de copii, că la noi obolanii mănîncă oameni. Nici nu șvreau să mă gîndesc. Zburăm toate de la lucru. Eu încă mă gîndesc ce o să fie cînd o să ajungă Piotr Kirilovici…- Auzi, fa, da cum de l-o lăsat a a i l-o mîncat guzganii?ș ș- Eu de unde să tiu. Vezi că o murit noaptea. Cine mai tie de ce-o murit, că ei ș șîs bolnavi to i pe aici. Poate s-o lovit la cap i i-o curs sînge, iar obolanii, cînd ț ș șle miroase a sînge, apar pe loc.- Doamne, fere te…ș- Eu mă gîndesc la mama ceea care l-o născut. La ce s-o gîndit ea?- Nu s-o gîndit la nică, î i zic eu. Femeile care gîndesc nu- i lasă copiii. Auzi, fa, ț șeu mă gîndesc amu la altceva.- La ce?- Ce o să fie cu frigiderul ista mai departe. Cum o să se socoată el?- Cum adică ”cum o să se socoată”?- Am în vedere, el îi spurcat sau nu? Doar tii că la noi, în popor, dacă se îneacăș cineva într-o fîntînă, apoi fîntîna aceea se socoate spurcată i nu se mai ia apă șdin ea în veac.- Drept să- i spun, nu tiu ce să zic.ț ș- Crezi că o să cumpere Piotr Kirilovici frigider nou? Eu nu prea văd de unde,

numai dacă o să-i dea ă tia de la Europa ni te fonduri. Demult trebuiau ș șschimbate frigiderele estea, că-s de pe timpul lui Brejnev. Cît timp avem noi de cînd lucrăm aici?- Din ’83. Eu am venit în primăvară i pe urmă ai venit i tu, din toamnă.ș ș- Ei vezi! i cînd am venit noi, frigiderele estea de-amu erau vechi.Ș- Ei, sco i vorbe, nu erau vechi, erau fix a a cum îs i amu, rîse femeia.ț ș ș- Hai, fa, că chiar nu-mi arde a glume. Po i să te îmbolnăve ti cu inima, nu alta. ț șIa dă cartoafele celea să le cură im. Ajunge despre mort. Avem treabă.ț

Toată noaptea Klara a auzit un forcăit care nu o lăsa să doarmă. Se sculă de cîteva ori din pat i deschise u a pe coridor. Nu în elegea de unde se aude. ș ș țCînd se ridica, forcăitul înceta, cînd se băga în pat, numai să adoarmă, forcăitul începea iară i. Îl auzea aproape, ca i cum ar fi fost lîngă ea. Parcă venea de ș șsub pat, dar sub pat nu era nimic. Se uită pe după dulap, dar nici acolo nu găsi nimic. În cele din urmă, Klara adormi, biruindu- i frica, iar acum se șdescoperise cine făcea zgomotul. Era o bufni ă mare albă care a căzut în horn ț

i a ajuns pînă în soba din peretele camerei în care dormea Klara. Copiii au șgăsit-o i, cu mare greu, au scos-o. Acum se jucau cu ea în curte. Bufni a ș țsemăna mai mult cu un motan gras care doarme din picioare. Din cînd în cînd, ea î i deschidea ochii rotunzi, î i rotea capul lene , apoi adormea la loc. În celeș ș ș din urmă, copiii au lăsat-o sub gardul din livadă, mai mult moartă decît vie i șau fugit să mănînce.

Una dintre bucătărese a spus că bufni a mare i albă care a nimerit noaptea în ț șhorn este sufletul sărmanului Nicolae. Această vorbă a făcut repede înconjorul orfelinatului i to i se grăbeau să o vadă i să o atingă. Unii îi dădeau compot ș ț șde mere, al ii, biscui i. Erau însă i cî iva care nu credeau că bufni a este ț ț ș ț țsufletul lui Nicolae. Cică sufletul omului, cînd iese din trup, umblă nouă zile prin locurile care i-au fost dragi i- i cercetează rudeniile i prietenii. Poate căș ș ș sufletul lui Nicolae s-a pornit să- i caute bunica, dar nemai tiind adresa, s-a ș șîntors înapoi la orfelinat i, fiind u ile încuiate i ferestrele închise, a intrat ș ș șprin horn, căzînd în soba din peretele unde dormea Klara?

Spălătoreasa, o femeie mai vîrstnică, a zis că, pentru a vedea dacă bufni a este țîntr-adevăr sufletul mortului, ea trebuie închisă în frigider, împreună cu

trupul. Dacă peste o zi se va vedea că bufni a a dispărut, înseamnă că era într-țadevăr sufletul, iar dacă va înghe a, înseamnă că este o simplă bufni ă de ț țpădure. Totu i această iscodire a tainelor omene ti i Dumnezeie ti li s-au ș ș ș șpărut Klarei i bucătăreselor prea din cale afară i au poruncit copiilor să ducăș ș bufni a undeva cît mai departe în pădure, ca să scape de bucluc.ț

Învă ăturile unei prostituate bătrîne către fiul său handicapat (Capitolulț   13)

noiembrie 21, 2013

Dar cine tie cum se prind racii? Pentru a prinde raci, trebuie mai întîi să șprinzi o broască. Cel mai greu este să prinzi o broască. Broa tele sînt de mai șmulte feluri. Sînt broa te verzi, gălbui i negre. Broa tele verzi sînt cele care ș ș șstau mai mult în papură, broa tele negre sînt cele care stau mai mult prin mîl, șiar broa tele galbene…? Broa tele galbene sînt galbene pentru că stau mai ș șmult la soare. Cel pu in a a credea Nicolae i a a credeau to i copiii de la ț ș ș ș țorfelinatul din ”L”.

Pentru a prinde o broască, trebuie să ai o nuia bună. O nuia bună este o nuia de alun. Nuielele de tei nu sînt bune, pentru că se rup. i sînt mai strîmbe. ȘNuielele de alun sînt lungi, sub iri, drepte i mlădioase. Din ele î i fac băie ii ț ș ș țundi e de pescuit. Sînt cele mai drepte nuiele din pădure. Te duci mai întîi i ț șrupi o nuia bună de alun. O cure i de frunze i o încerci în mînă, lovind cu ea ț șiarba. Dacă e o nuia bună i îndemînoasă, te duci la vînătoarea de broa te.ș ș

Broa tele de pădure nu sînt ca broa tele de la sat. Ele sînt iu i i sim itoare ca ș ș ț ș țni te veveri e. Numai ce le zăre ti capetele ie ite din apă, lîngă mal, cînd au i ș ț ș ș șdispărut. Apar la cî iva metri mai încolo, unde nu le mai ajunge nuiaua. țTrebuie să te furi ezi cu mare grijă. Ca un motan, ca o vulpe sau ca un arpe ș șcare prinde broa te. Dacă ai văzut broasca, nu trebuie să te mi ti. Cică ș șbroa tele nu sînt ca oamenii, să te recunoască, ele văd numai ni te umbre i ș ș șpot crede că tu e ti un copac. Ochii broa telor sînt ni te ochi speciali care văd ș ș șdoar ceea ce se mi că. De aceea nu trebuie să te mi ti. Trebuie să stai ca un ș ș

copac. Broasca te prive te, dar nu te vede. Tu ridici încet mîna cu nuiaua, șîncet, de parcă mîna ar fi o creangă mi cată de vînt. O ridici, o ridici, o ridici. ș

i, dintr-odată: ba ! i broasca se întoarce cu burta albă în sus, întinzînd Ș ț Șpicioarele de parcă s-ar trezi din somn i i-ar fi lene. Te bagi repede în apă i oș ș iei. Dacă e lovită bine, broasca trebuie să aibă limba scoasă. Labele din urmă sînt apene, întinse ca în săritură, iar cele din fa ă sînt întinse în păr i. Carnea ț ț țtremură de parcă i-ar fi frig. Dar nu îi este frig, a a face broasca înainte să șmoară.

După ce ai broasca în mînă, e ti sigur că vei mînca raci. Cel mai greu este să șprinzi broasca, pentru că broa tele sînt mai iu i decît racii. Uneori po i să ș ț țumbli o zi întreagă după o broască i să nu o po i prinde. Love ti zadarnic apa ș ț șcu nuiaua, făcînd doar zgomot i speriind i mai mult celelalte broa te.ș ș ș

Dar dacă te-ai văzut cu broasca în mînă, trebuie să o jupoi de piele. Racii vin mai repede la broa tele jupuite. A a fac to i băie ii i a a a făcut i Nicolae. ș ș ț ț ș ș șTrebuie să-i rupi pielea la picioarele din spate, de lîngă labă, cum ar veni, de la gleznă. Dacă nu ai unghii, trebuie să o rupi cu un spin, sau cu o a chie. Apoi șîncepi a scoate pielea, ca pe un tricou, pînă la cap. La cap, pielea întotdeauna se rupe, pentru că e bine lipită de bot i de frunte. Broasca rămîne albă, frumoasăș

i numai în jurul ochilor deschi i, de unde se rupe pielea, are o coroană ro ie ș ș șde sînge.

Apoi broasca se leagă de un picior cu o a ă de pescuit sau chiar cu o a ă ț țsimplă. Celălalt capăt de a ă se leagă de un be iga scurt de stuf, dar poate fi iț ț ș ș o crengu ă uscată. Be iga ul are rol de plută. Atunci cînd racul apucă broasca, ț ț șbe iga ul se mi că i trebuie să începi a-l scoate cu grijă pînă po i apuca racul ț ș ș ș țcu mîna cealaltă. Pentru asta trebuie să te bagi în apă pînă mai sus de buric. Dacă apa e limpede, vezi racii cum vin i încep să rupă din broască. Uneori vin șcî iva raci odată, dar, dacă ai mîna mică de copil, prinzi doar unul.ț

Ca broasca să nu iasă la suprafa ă i să se scufunde, trebuie să-i rupi pîntecele.ț ș Ma ele nu trebuie să le arunci, trebuie să le la i să atîrne, că racilor le plac ț șma ele de broască. Racii sînt ni te jivine care se hrănesc cu mortăciuni, de ț șaceea broasca trebuie să arate cît mai moartă.

Cînd stai în apă, stoluri de pe ti mici vin i te pi că de picioare. E o senza ie ș ș ș țplăcută. Cînd te văd nemi cat, probabil ei cred că e ti ceva de mîncat. Dar apoiș ș dau cu boturile de tine i văd că e ti cald, că ai chilo i i pleacă mai departe în ș ș ț șcăutarea hranei.

Racii sînt i ei de mai multe culori. Unii sînt verzui, al ii gri-albăstrui, al ii ș ț țgălbui, iar al ii sînt negri. Despre cei negri se zice că trăiesc în mîl. Cei galbeni țcred că se ascund printre rădăcinile de salcie, că salcia tînără are coaja gălbuie. Cei verzi trăiesc în papură. Dar cei gri-albăstrui? Ace tia cred că stau cu șspinările ie ite din apă i cerul albastru îi înalbăstre te.ș ș șDar to i racii se fac ro ii după ce îi bagi în foc. Atunci nu se mai cunoa te care ț ș șa fost negru, care galben, care verde i care albastru. Sînt ro ii i buni de ș ș șmîncat. Dar mai înainte de ai arunca în foc, trebuie să le sco i ma ul negru din ț țcoadă care este otrăvitor.

Cum se scoate ma ul negru din coada racului? Coada racului e ca un trifoi cu țcinci petale. Parcă ar fi un evantai micu . Unii raci au sub coadă cîte un țstrugure de ouă. Ouăle sînt bune după ce se coc. Se numără, a adar, cele cinci șpetale din coada racului. Se despart două dintr-o parte i două din celaltă șparte, astfel încît să se separe cea din mijloc. După aceea apuci petala din mijloc i o răsuce ti u or într-o parte, pînă pocne te, apoi în cealaltă parte, la ș ș ș șfel. Nu trebuie să răsuce ti tare, ca să nu o rupi cu totul, pentru că atunci șpetala se separă de ma i ma ul rămîne înăuntru. Dar dacă o răsuce ti corect,ț ș ț ș ma ul rămîne lipit de petală. O tragi u or i vezi cum începe să iasă un ma ț ș ș țgros cam cît o pastă de pix i tot cam de aceea i culoare. Parcă ar fi plin cu ș șcerneală. A a faci cu fiecare rac.ș

Racii îi po i coace pe foc sau învelindu-i în gazete. Dacă nu ai timp să faci un țfoc adevărat, cu lemne, iei cu tine cîteva gazete. Rupi cîte o pagină i învele ti ș șfiecare rac, a a cum învelesc femeile ouăle ca să nu se strice. Apoi pui to i raciiș ț înveli i astfel la grămadă i le dai foc. În cîteva minute hîrtia arde i racii sînt ț ș șbuni de mîncat.

În apa pămîntie Nicolae î i vedea chipul blond i pieptul de irat. Pistruii mari ș ș șde pe piept, care îi păreau lui Nicolae foarte urî i, nu se vedeau în apă. Apa țîntotdeauna te face mai frumos. Cînd băga mîna după rac, apa se tulbura i ș

chipul începea să joace ca i cum o mul ime de pe ti mici ar fi tras de el din ș ț ștoate păr ile. Apoi apa se lini tea la loc. Soarele făcea o dîră de lumină pînă pe ț șmalul celălalt. Lumina părea ca o cărare pe care ai putea să mergi. Nicolae î i șînchipui cum se ridică deasupra apei i începe să meargă pînă la soare. Ce bineș ar fi ca oamenii să poată merge pe apă, pe lumină, prin aer. Ar merge peste păduri, peste ora e, peste toate ările din lume. Ar putea sta noaptea în aer să ș țnu-i vadă nimeni. N-ar mai fi nevoie de avioane, nici de rachete. Cred că n-ar fi nevoie nici de ma ini, dacă toată lumea ar putea zbura. S-ar juca cu păsările șprin aer a a cum te joci cu pisicile. Ce lume ar fi! N-ar mai avea nevoie nici de șcase, căci, dacă li s-ar face frig, s-ar duce mai aproape de soare, iar dacă ar ploua, s-ar duce dincolo de nori. Iarna to i oamenii s-ar muta în Africa, s-ar țjuca cu girafele i papagalii, i ar călări pe zebre. Nicolae i-ar lua pentru sine ș ș șcea mai mare zebră care fuge cel mai tare. Ar avea în loc de cîine un leu i s-ar șlupta cu pira ii care vin pe mare. După ce ar lua aurul de la pira i, lăzile cu ț țbomboane i sticlele cu rom i limonadă, ar mai prinde o zebră pe care ar ș șpune prada. Apoi ar lua-o încet spre casă, unde îl va a tepta Aliona. Aliona va șavea părul lung i blond, dar va fi arsă de soare, că a a-i în Africa. Ce bine ar fi ș șsă fie a a, gîndea Nicolae.ș

Gîndurile lui s-au risipit atunci cînd un rac mare începu să tragă de broască. El î i băgă încet mîna stîngă în apă, iar cu dreapta începu să tragă u or de ș șbe iga în sus, ridicînd racul la suprafa ă. Cînd se încredin ă că racul e destul ț ș ț țde aproape, îl în făcă cu mîna stîngă. Apoi ie i victorios la mal i puse jivina înș ș ș bulhacul pe care îl săpă cu mîinile. Doi raci se pregătiseră să fugă i Nicolae îi șaruncă înapoi în bulhac. Apoi se întoarse i- i continuă vînătoarea.ș ș

Pu in mai încolo, sub o salcie, Aliona î i răcorea picioarele, a ezată pe o ț ș șrădăcină. Ieri, pe cînd fugea de un băiat, ea a călcat într-un teap i s-a rănit la ș ștalpă, iar acum nu voia să se bage în apă ca să nu-i intre mîl la rană. Stătea pe rădăcină i- i bălăngănea picioarele în apa răcoroasă, apărîndu-se din cînd în ș șcînd de în ari cu o creangă. În fa a ei, o libelulă mare, albastră, plana ca un ț ț țelicopter de jucărie. Dacă elicopterele ar fi atît de mici cît libelulele, oamenii ar trebui să fie mici cît buburuzele. Dacă oamenii ar fi atît de mici, oare cît de mică ar trebui să fie mîncarea? Ar trebui să fie ro ii mici, ceapă mică, mere, șstruguri i pîni mici-mici. Frigidere mici, plite de făcut mîncare, tigăi, farfurii, ș

căni, pahare, furculi e i linguri mici. Casele ar trebui să fie mici, străzile i ț ș șma inile. Ce să mai zici de biciclete! Bicicletele ar fi mici de tot i ar avea ni te ș ș șpedale abia vizibile.

În ziua aceea, Nicolae a sărutat-o pe Aliona. O dată. Au mîncat raci i au stat peș iarbă privind cum sare pe tele. Nicolae i-a arătat atunci Alionei cum tie să ș șînoate. Apa era răcoroasă i mirosea a pe te i a iarbă putrezită. Balta nu era ș ș șmare. Aici veneau copiii de la orfelinatul din ”L” să se joace i să mănînce raci. șDupă ce treceau prin gaura din gardul din fundul grădinii, mergeau pe cărare pînă la un copac scîrligat. De acolo o luau la stînga, printr-o rîpă, după care era o poieni ă i iazul. Acum trebuiau să se grăbească să nu vină cineva i să-i ț ș șprindă. Dacă îi vor vedea împreună la iaz, o să zică to i că se iubesc i o să rîdă.ț ș Aliona o luă înainte, iar Nicolae mai zăbovi pe malul iazului, privind în urma fetei, pînă cînd ea se pierdu printre copaci.