Introducere in studiul dreptului-Curs 3 Sistemul Dreptului Si Alte Sisteme Normative

8/14/2019 Introducere in studiul dreptului-Curs 3 Sistemul Dreptului Si Alte Sisteme Normative

1/17

Curs 3 SISTEMUL DREPTULUI SI ALTE SISTERME NORMATIVE

A. Relaia sistemului dreptului cu celelalte sisteme de norme sociale

1. Dreptul i religia

2. Dreptul i morala

3. Dreptul i normele de convieuire social

4. Dreptul i politica

5. Dreptul i normele tehnice

B. Structura intern a sistemului dreptului

1. Caracteristici definitorii ale sistemului dreptului

2. Elementele sale componente

3. Diviziunile generale ale dreptului

tiina dreptului folosete, alturi de celelalte metode de studiu, metoda sistemic.

Metoda sistemic i-a dovedit utilitatea pentru a oferi o imagine ct mai clar i mai

cuprinztoare asupra obiectului de studiu al acestei tiine. Utilizarea cu preponderen a

metodei i a concepiei sistemice asupra dreptului au fost influenate de curentul de

gndire pozitivist.

Pentru a ne referi la sistem, l putem nelege ca ansamblu de elemente aflate in

legtur ntre ele, n cadrul unei formaiuni complexe i relativ stabile care se comportca un intreg, cu proprieti i funcii proprii, distincte, calitativ deosebite de proprietile

elementelor componente, un ansamblu de elemente legate prin raporturi stabile (sistemul

solar, sistemul economic, sistemul social etc.).

Un sistem nu este altceva dect dispunerea diferitelor pri ale unei arte sau tiine

ntr-o ordine n care acestea se susin reciproc i n care unele se explic prin altele. 1

Cele care ajut la explicarea celorlalte se numesc principii, iar sistemul este cu att mai

articulat cu ct numrul de principii este mai mic, chiar numai unul.

Dei suntem tentai s aplicm teoria sistemic dreptului nc de la nceputurile sale,

adic inclusiv dreptului roman, percepia dreptului ca sistem dateaz din secolul al XIII-

lea, fiind efectul redescoperirii logicii aristoteliene.

1 Terre p.38

1


2/17

Concepia sistemic asupra dreptului ajut la explicarea unitii, coerenei i

ierarhizrii specifice dreptului, fie c ne referim la fenomenul juridic n ansamblu sau la

sistemul dreptului, ca parte a acestui fenomen.

Fenomenul juridic, realitatea juridic, sistemul juridic sunt noiuni create n scopul

de a cuprinde toate elementele cu conotaie juridic din societate, ncepnd cu contiina

juridic (a legiuitorului, a funcionarului administrativ, a judectorului sau a

ceteanului), continund cu normele juridice i relaiile juridice i terminnd cu

instituiile juridice, n sens de sisteme organizaionale implicate n crearea sau aplicarea

dreptului.

Spre deosebire de sistemul juridic, cu pretenii exhaustive,sistemul dreptuluiare n

vedere doar palierul normativ al societii i i propune, pe de o parte, s delimiteze

normele juridice de alte norme sociale i, pe de alt parte, s unifice normele juridice,indiferent de tipul lor (interne sau internaionale, de drept administrativ sau de dreptul

familiei etc.)

A. Sistemul dreptului si alte sisteme normative

Viata sociala se conduce dup o multitudine de norme: morale, religioase,

juridice, tehnice, politice etc. Asa cum evidentia E. Sperantia, o norm, o regula, implic

ntotdeauna o mrginire, o limitare a unei micri, a unei activiti.() Exist o strnslegtura ntre o norma si un drum batut; drumul impune o directie si implica o limitare a

cadrului inlauntrul caruia trebuie sa se mentina traseul unui mers.() Abaterile peste

marginea drumului batut sunt anomalii, sunt proceduri anormalecare, pe de o parte, pot

sa dauneze pe propietarii terenului marginas, iar pe de alta parte, in masura in care sunt

mai pronuntate si mai ales repetate, pot sa rataceasca pe drumet.

Toate aceste reguli formeaza un sistem al normelor sociale. In cadrul acestuia,

normele juridice se detaseaza prin caracterul sanctiunilor pe care le implica, prin

posibilitatea de a apela la forta de constringere pentru a asigura realizarea dreptului.

Nu trebuie sa intelegem ca doar normele juridice ar fi dotate cu sanctiuni, ci doar

ca sanctiunile juridice difera de sanctiunile proprii morale, religiei, politicii etc. De

exemplu, oprobiul public sau mustrarile de constiinta sunt sanctiuni specifice moralei, iar

2


3/17


4/17

nivelul sanciunii, raportul omului cu divinitatea, pe cnd cele juridice au n vedere relaia

individului cu grupul social, care l i sancioneaz, de altfel.

Istoria relaiilor dintre drept i religie e marcat de alternane. S-au exprimat

poziii diverse: de la dizolvarea dreptului n religie la separarea lor radical,

nregistrndu-se si opinii intermediare.

Afirmarea principiului laicitii dreptului, care e tot o norm juridic i care

urmeaz a fi interpretat ca atare, este astzi neleas ntr-un sens pacificator. Laicitatea

nu nseamn negarea libertii credinei sau a religiei, ci recunoaterea acestei liberti, cu

consecina separrii statului de biseric, a spaiul politic de cel religios. Laicitatea

nseamn neutralitatea autoritilor, inclusiv n ceea ce privete nvmntul, fa de

diversitatea de credine religioase i implic tolerana religioas.

Dei astzi este indiscutabil ca ntre drept si religie nu mai exista aproape nici unraport formal2, aa cum argumenta prof. Al. Vallimarescu, , intre cele doua se pstreaz o

legtura latenta, prin substratul lor comun mistic. Astfel, sustine autorul citat, respectarea

dreptului, chiar si a celui laic, se bazeaza nu numai pe raionament si observaie, ci si pe

sentiment si intuiie crora Al. Vallimarescu le da numele de sentiment mistic. Pe

aceeai idee, Fr. Terre, p.10, e de prere c dreptul nu e doar cunoatere ci si credina,

chiar dac la ea nu aderm toti, cel putin nu cu aceeai convingere. Dreptul se caut

mereu n tot ceea ce-l determin i-l calific: divinitatea, natura, raiunea, timpul. p.112. Dreptul i morala

Morala (etica) cuprinde ansamblul preceptelor care, in diverse epoci ale vietii

unui popor au fost considerate de cea mai mare parte a oamenilor ca norme de conduita

obligatorii pe care fiecare trebuie sa le respecte sub sanctiunea de a atrage reprobarea

generala. Ele sunt produsul comunitii sociale neinstitutionalizate.

Intre morala si drept exista numeroase asemanari, dar si deosebiri.

Numeroase reguli de drept sunt mprumutate de la morala, motiv pentru care s-a

considerat c dreptul nu e altceva dect morala preluat i sancionat de ctre grupul

social.Jus est minima moralia, afirma.?

2 Cu exceptia juramintului depus de martori, spre exemplu, si care, in continutul si modul de depunere faceapel la credinta religioasa a martorului.

4


5/17

Una dintre cele mai des ntlnite opinii este c morala sta la baza dreptului.

Numeroase precepte morale susin incriminarea unor fapte ca infractiuni sau ca delicte

civile ( furtul, imbogatirea fara justa cauza).

Pe de alt parte, exist zone de reglementare juridic ce nu par a avea vreo

legtur cu morala. Spre exemplu, normele juridice considerate tehnice nu pot fi apreciate

din punct de vedere moral3. In alte cazuri, legtura dintre drept si moral e strns: spre

exemplu, e reprobabil din punct de vedere moral s vinzi la un pre excesiv sau s

cumperi la un pre derizoriu. Totui, nici n aceste cazuri nu exist o suprapunere perfect

ntre cele dou. In asemenea cazuri, dreptul completeaz norma moral aducndu-i , pe

de o parte, precizie si, pe de alt parte, lipsind-o de nuane, spre exemplu, prin fixarea

pragului peste sau sub care preul devine incorect. Astfel dreptul se dovedete ataat nu

doar de justiie, ci i de ordine, securitate i pace social.Tot in favoarea unei distincii ntre drept i moral pledeaz i argumentul c

morala, mai exigent i mai nuanat, l raporteaz pe individ, n primul rnd, la propria

contiin, i, apoi, la grupul social, pe cnd dreptul are n vedere comportamentul

exterior al persoanei, raportat la ceilali membri ai comunitii sau la autoritatea care

gireaz norma juridic.

Un alt argument n favoarea distinciei dintre drept i moral are n vedere

sanciunile specifice fiecreia. Dac nclcarea moralei se sancioneaz mai cu seam lanivel intern, sanciunea juridic are originea in exteriorul individului, provenind de la

autoritatea public cu rol constrngtor.

tiina eticii contribuie n mod fundamental la definirea noiunilor de justiie,

echitate, noiuni ce sunt indispensabile dreptului. Intr-o accepiune derivat din coala

dreptului natural, ns strin curentului pozitivist, justiia reprezint, alturi de ordine i

securitate, fundamentul dreptului. In aceast accepiune4 dreptul are rolul de mediator

ntre indivizi, intre guvernani i guvernai.

Drept i justiie5

Jus est ars boni et aequi afirma juristul roman Celse6??.

3 Ex: regulile de redactare a actelor de stare civil sau a celor referitoare la publicitatea imobiliar.4 Terre5 terre p 136 Digeste, I, 1, de jusiticia et jureI

5


6/17

Legtura dintre drept i jusitite e ambigua n mare parte datorit faptului c justiia

poate fi neleas de maniere diferite. Divergenele pleac mai ales de la o distincie

esenial aprofundat de Aristotel.

Dac suntem partizanii justiiei comutative, trebuie ca, printr-o apreciere obiectiv

a produselor sau serviciilor care se transfer ntre indivizi, s asigurm, pe ct posibil, o

egalitate matematic. Pentru cei ataai dejustiia distributiv, trebuie s se urmreasc o

ct mai bun repartiie a bogiilor. Dar aceast repartiie poate fi conceput de maniere

diverse: fie ca o egalitate teoretic i absolut, fie ca o egalitate subiectiv i relativ

(fiecruia dup munc sau fiecruia dup nevoi).

In msura n care justiia ghideaz dreptul, alegerea fiecreia din variantele de mai

sus poate determina soluii diferite n cazuri concrete.

Drept i echitate7

Necesitile securitii sociale pot ndeprta dreptul de justiie. Recursul la

echitate tinde, prin atenuarea a ceea ce dreptul, mai ales cel scris, ar reglementa prea

rigid, s reduc distana care ar putea aprea ntre just i drept.

S-a spus c echitatea este recursul la judector contra legii 8, iar Toma dAquino

precizeaz: echitatea nu merge contra la ceea ce este just n sine, ci contra a ceea ce este

just, dup lege.

Astfel, art. 970 din C civ. dispune: conveniile oblig nu numai la ceea ce esteexpres ntr-nsele, dar la toate urmrile, ce echitatea, obiceiul sau legea d obligaiei,

dup natura sa. n unele cazuri, judectorul poate, la stabilirea cheltuielilor de judecat,

s reduc cuantumul acestora n funcie de condiiile economice ale celui czut in

pretenii sau in funcie de complexitatea cazului. Judectorul poate s dea termene de

gratie debitorului in nevoie. In dreptul francez, judectorul poate modera valoarea

clauzei penale.

Datorit libertii de decizie pe care o atribuie instanei, asemenea dispoziii

argumenteaz opinia ca intervenia judectorului in echitate ataeaz principiului

suspiciunea de arbitrariu i de incertitudine.

Amiabila compozitiune??? Dovedeste influena originar a echittii asupra

dreptului.(terre p. 16).

7 terre, p.158 Terre p.15

6


7/17

Dintr-o alt perspectiv, cercetnd raportul dintre moral i drept, s-a susinut i

ideea moralitii sistemului de drept, a legitimitii normelor juridice. Astfel, a fost

formulat opinia c moralitatea unui sistem de drept si, deci, nsi existenta acestuia,

devin discutabile in urmtoarele cazuri: lipsa oricrei proceduri de luare a deciziilor,

nepublicarea sau necomunicarea normei destinatarului obligat sa o respecte, abuzul de

legislaie retroactiva, lipsa preocuprii de a face normele nelese, adoptarea unor norme

care cer o conduita ce depete puterile prii afectate, neconcordana dintre norme,

astfel cum sunt enunate si aplicarea lor.

3. Dreptul i normele de convieuire social

Normele de convietuire sociala si obiceiurile sunt o categorie de norme apropiate

de cele morale. Elesunt destinate sa asigure relatii civilizate in viata cotidiana. Deseori

leguitorul face trimitere la acestea, fara a le preciza continutul. Spre exemplu inConstitutie, art 26, n Legea 31/1954 privitoare la persoanele fizice, n Codul Penal, art.

321 se face referire la regulile de convietuire sociala, la bunele moravuri.

Spre deosebire de normele morale, care raporteaz comportamentul individului la

principii precum bine/ru, just/injust, normele de convieuire social raporteaz acelai

comportament la noiuni precum frumos/urt, civilizat/necivilizatetc.

In plus, bunele moravuri par mai uor modificabile, mai puin consolidate dect

normele etice. Astfel, un comportament considerat scandalos intr-o anumit epoc poatefi permis peste o perioad sau, chiar n aceeai perioad, ns n alt grup social.

Ataamentul dreptului faa de bunele moravuri i gsete explicaia n

importana pe care dreptul o acord ordinii i securitii sociale i nu n exclusivitate

justiiei.

4. Dreptul i normele tehnice

Normele tehnice sunt normele ce conditioneaza realizarea unei meserii sau

activitati in scopul atingerii unui anume rezultat. De exemplu, daca se doreste construrea

unui pod, trebuie respectate anumite normele privind materialele utilizate i procedeul de

lucru. Scopul propus nu poate fi atins fara respectarea normelor tehnice. Acestea pot

cpta caracter juridic, prin includerea lor in acte normative, ceea ce implica posibilitatea

aplicarii lor inclusiv prin forta de constringere a statului (ex. normele de siguranta

circulatiei, normele securitatii muncii). Astfel, normele tehnice vor condiiona nu doar

7


8/17

atingerea scopului propus, ci i legalitatea raporturilor interumane ce au ca obiect acel

serviciu, acea prestaie.

Asemenea norme abunda in reglementarile de drept comercial sau administrativ.

5. Dreptul i politica

Politica poate fi neleas mai ales ca expresia i aciunea Puterii, n special a celei

a autoritii etatice9. Politica este activitatea social care i propune s asigure prin fora,

n general subordonat dreptului, securitatea extern i consensul intern al unei uniti

politice date, garantnd ordinea n contextul luptelor care se nasc din diversitate,

divergena de opinii i de interese10.

Dreptul, ca ansamblu de norme ce dirijeaz grupul social, reprezint voina

poporului exprimat de ctre organul reprezentativ al acestuia Parlamentul. La rndul

lui, Parlamentul este constituit din reprezentanii diferitelor partide politice care auintrunit votul cetenilor. Ca urmare, coninutul normelor elaborate de Parlament (dar si

de Guvern sau de organele administraiei publice) va reflecta si conceptia partidelor

politice parlamentare.

Pe de alta parte, jocul partidelor politice este ordonat si limitat prin normele

juridice deja adoptate. In consecin, legtura dintre drept si politica este biunivoc, n

sensul c dreptul i politica se influenteaz, se condiioneaz reciproc.

Avnd n vedere aceast realitate a democraiei, n doctrin s-a exprimat attopinia c politica este subordonat dreptului, ct i aceea c dreptul reprezint unul dintre

instrumentele politicii. Istoria instituiilor juridice este, probabil una a coabitrii dificile a

acestor dou tendine, fr a se punea ns nega existena unor interdependene ntre cele

dou.

Alexandre Kojeve11 propune un alt criteriu de difereniere ntre raportul juridic,

cel religios i cel moral. In timp ce relaia morala ar fi solitara, cea religioasa ar pune in

raport 2 persoane, relaia juridica ar fi triunghiulara datorita prezentei unui judector

(terul imparial si dezinteresat). In replic, Fr. terre opineaz c aproapre nu exista,

raport social care sa nu dea loc interveniei unui judector, n consecin, distincia

propus nu ar fi de un mare ajutor.

9 terre, p.2510 J Freund cf. Terre p. 2711 ( dupa Fr terre p 33)

8


9/17

B. Sistemul dreptului

1. Definitie

Normele juridice se completeaza si se echilibreaza reciproc. Ele nu sunt

independente unele de altele, ci interdependente, formnd un sistem sistemul dreptului.

In opina profesorului francez Fr. Terre12, definirea sistemului dreptului e dificil

pentru c dreptul reprezint acea mediere ntre corect i nelept care, n orice societate

uman, i propune s creeze modele care s compun un sistem de reguli i soluii,

sistem mereu redefinit.Pentru necesitile acestui studiu preliminar, v propunem s considerm sistemul

dreptuluica totalitatea normelor juridice n vigoare, structurate i organizate sistemic

pe baza anumitor criterii i principii.

2. Elementele componente ale sistemului dreptului

In cadrul sistemului dreptului, normele juridice se ordoneaza, se ierarhizaza, se

grupeaza dupa diferite criterii in subsisteme ale sistemului dreptului cum sunt institutiilejuridice si ramurile dreptului.

a).Institutia juridica reprezinta un corp de norme juridice referitoare la un

raport social fundamental, un intreg sistematic, permanant si durabil de norme juridice

ordonante in juril unei idei directoare centrale si care urmaresc un scop comun , ca, de

exemplu, organizarea proprietatii, familiei, statului, contractele, succesiunile, statutul

persoanei.

Notiunea de institutie este utilizata in drept, in doua acceptiuni:

1. organism cu personalitate juridica: Parlament, Tribunal, spital, universitate sau

2. ansamblu, complex de norme juridice.

In cursul de fata, utilizam notiunea in cel de al doilea sens.

12 Terre p. 37

9


10/17

Institutiile juridice se pot subimparti. De exemplu, institutia familiei se subdivide in

filiatia fireasca, infiere, casatorie, autoritate parinteasca.

b). Ramura de drepteste un ansamblu distinct de norme juridice legate organic

intre ele care reglementeaza relatii sociale care au acelasi specific, cu ajutorul aceleiasi

metode de reglementare si pe baza acelorasi principii.

Ramurile dreptului constituie subsisteme ale sistemului dreptului. Ele regrupeaza

mai multe institutii juridice.

Intre ramurile dreptului exista interactiuni, legaturi functioale sau relatii de

subordonare care se manifesta in procesul aplicarii dreptului. De exemplu, normele de

drept penal nu se pot aplica decit prin intermediul celor de procedura penala. De aceea,

prof. M. Djuvara afirma ca ramurile dreptului atirna juridiceste unele de altele.Procesul formarii ramurilor de drept si a institutiilor juridice este continuu,

sistemul dreptului fiind un complex dianmic. Astfel, din ramura dreptului civil s-a

desprins dreptul familiei, din cea a dreptului administrativ s-a desprins dreptul financiar,

iar dreptul mediului s-a format din norme desprinse din dreptul administrativ si dreptul

civil. Astfel, ramurile noi, desprinse din cele vechi, si-au capatat o anumita autonomie.

Cu toate acestea, in cazul lipsei unei norme care sa reglementeze un raport juridic nascut

in sfera de aplicare a ramurii noi se apeleaza la reglementarile din ramura-mama, careastfel devine dreptul comun pentru noua ramura.

Notiunea de drept comun are o origine dubla: a). istorica si b). sistematica.

a). Deosebirea dintre ramurile de drept este un fenomen modern. In trecutul indepartat nu

se facea aceasta deosebire, dreptul infatisindu-se ca un ansamblu ale carui elemente se

confundau. Ulterior, dupa ce a intervenit aceasta distinctie, ramurile noi ale dreptului au

reprezentat reglementarea de exceptie.

b). In cadrul sistemului dreptului, dreptul comun reprezinta normele generale, cuprinse in

coduri, mai ales in partile generale. Acestuia i se opun normele speciale, rezultate din

specializarea ramurilor de drept.

In concluzie dreptul comun reprezinta fondul traditional si general al ordinii juridice.

10


11/17

Codul reprezinta un act normativ sistematizator. In general, unei ramuri juridice ii

corespune un cod, dar sunt numeroase exceptii. De asemenea, tot de regula, legislatia

necuprinsa in cod are un caracter special, de exceptie.

Diviziunea normelor in norme generale, de drept comun si norme speciale, de exceptie,

prezinta o utilitate practica deosebita, cele doua categorii interpretindu-se diferit, asa cum

vom vedea in cursurile urmatoare.

3. Diviziunile generale ale dreptului

Clasificrile, distinciile din interiorul sistemul dreptului se datoreaz

complexitii crescnde a sistemului i a relaiilor sociale13. Aceast complexitate se

manifest prin existena unei ierarhii a normelor: Constituie, tratate internaionale, legiorganice, legi ordinare, ordonane, hotrri etc. si a unui pluralism de ordini juridice:

interne, internaionale, comunitare.

Aceast diviziune, clasificare a normelor prezint interes metodologic i didactic,

pe de o parte, i, pe de alt parte, interes n crearea i realizarea dreptului.

Cum astzi se poate constata o puternic tendin spre diversificare a unor grupuri

de norme ce aspir la statutul de ramur autonom de drept, devine tot mai important

cunoaterea clasificrilor tradiionale, care influeneaz aplicarea dreptului, cel puin inrelevarea normei generale sau a dreptului comun.

Cele mai generale diviziuni ale sistemului de drept sunt: aceea a dreptului intern,

respectiv internaional i aceea a dreptului public i privat.

3.i Diviziunea sistemului de drept in drept intern i drept internaional

Dreptul intern (naional): dreptul n vigoare pe teritoriul unui stat. Are surse,

organe, sanciuni proprii acelui stat i reglementeaz relaiile sociale care se produc pe

teritoriul acestui stat, fr ca vreun element relevant a unui alt stat sa intervin n aceasta

relaie.

13 Fr. Terre, p.77

11


12/17

Spre deosebire de dreptul intern, care se aplica pe teritoriul unui stat si numai

relaiilor interne, dreptul internaional cuprinde normele juridice ce se aplica relaiilor

dintre state sau dintre cetenii diferitelor state.

Dreptul internaional public reglementeaz, ntr-o analiza clasic, raporturile

dintre state. Majoritatea cercettorilor n domeniu sunt de acord c exista o ordine

juridica internaionala, chiar dac, n privina relaiilor dintre aceasta i ordinea juridic

de drept intern exist opinii diferite.

Dreptul internaional public are surse supranaionale: convenii, tratate

internaionale, cutume internaionale, principiile generale ale dreptului recunoscute de

ctre naiunile civilizate. de asemenea, exista i instituii de drept internaional public:

Organizaia Naiunilor Unite, Curtea Internaional de Justiie, Consiliul de securitate

etc., toate aceste elemente argumentnd teza existenei unei ordini de drept internaional,diferit de ordinea de drept intern.

In privina sistemului de sanciuni specifice dreptului internaional, trebuie, ns

remarcat faptul c aceste sanciuni nu sunt la fel de formalizate, sau de eficiente ca i cele

de drept intern. O posibil explicaie poate fi lipsa unei autoriti internaionale care s se

bucure de supremaie, n condiiile n care relaiile juridice internaionale se bazeaz, cel

puin n momentul de fa, pe principiul egalitii juridice a statelor suverane,

independente n plan extern. Asupra acestei chestiuni, profesorul Francois Terreargumenteaz: Este adevrat ca acestor componente nu li se adaug un sistem de

sanciuni suficient mpotriva violrilor regulilor de drept internaional public. Insa, daca

admitem ca dreptul, indiferent de care, implica, in vederea realizrii, un consens, chiar

implicit, trebuie sa admitem ca, in relaiile dintre state, acest consens exista, in general.

Amintim, de altfel, ca existenta sanciunii nu este criteriul dreptului, ca regulile nu sunt

juridice fiindc sunt sancionate, ci sancionate fiindc sunt juridice. Din consens,

fundamentat sau nu pe teama, i trage dreptul existenta sa.14

Dr internat privat reglementeaz raporturile intre particulari, cnd intervine un

element de extraneitate. Sunt raporturi de drept internaional privat raporturile ce se nasc

intre dou persoane ceteni ai unor state diferite, in vederea i n urma cstoriei. Tot

raporturi ce cad sub incidena normelor de drept internaional privat sunt i cele dintre

14 (p/79)

12


13/17

vnztori i cumprtor, n cazul n care obiectul vnzrii l-ar reprezenta un imobil situat

pe teritoriul altui stat dect cel al ceteniei ambilor parteneri. Aceste raporturi suscita

problema conflictului de legi, adic a determinrii dreptului naional aplicabil unei situaii

juridice internaionale interesnd particularii.

Dreptul internaional privat conine i reglementri privind condiia strinilor, a ti de ce

drepturi se bucura strinii intr-un stat care nu este al lor (spre exemplu n privina

accesului la proprietatea funciara, la anumite profesii, dreptului la prestaii sociale etc.)

Cunoaterea dreptului internaional privat poart, de asemenea, si asupra ceteniei.

Caracterul internaional al dreptului internaional privat a fost contestat deoarece

sursele si sanciunile acestor reguli sunt, in primul rnd, naionale. Astfel, n privina

regimului strinilor si a ceteniei are prioritate caracterul naional. Deoarece sursele dr.

internaional privat sunt interne, suntem n prezena unui drept intern.Susintorii caracterului internaional au replicat ca suveranitatea naionala si

caracterul naional al fiecrui sistem de soluii la conflictele de legi nu exclude respectul

pentru voina altor state. Deoarece regulile si soluiile poarta asupra relaiilor

internaionale, dreptul internaional public este un drept internaional.

3.ii Diviziunea sistemului de drept in drept public i drept privat

Dup concepia clasic, dreptul intern se divizeaz n doua ramuri: drept public si

drept privat. Romanii deja considerau c instituiile juridice in de dou mari categorii net

difereniate, avnd n vedere orientarea lor spre interesele publice sau private15. Dintre

toate ramificaiile dreptului, aceasta este cea mai veche i cea mai importanta. Ea

corespunde, de o manier foarte general, distinciei pe care o fcea Montesquieu cnd

definea dreptul public, numit de el drept politic, si dreptul privat, pentru el, drept civil.16

Ceea ce se remarca de la nceput este existena unor ansambluri de reguli bazate

pe o idee simpl: nu se reglementeaz de aceeai manier relaiile dintre particulari si

stat, administraie sau colectivitile publice si relaiile private dintre particulari.

15 Dup Ulpian (Digeste, cartea I, titlul I, cap. 1, sectiunea 2), dreptul public ad statum rei romanaespectat, dr. Privat ad singulorum utilitatem pertinet.16 Fr. Terre, p.80

13


14/17

Dr. public cuprinde ansamblul regulilor care, intr-un stat dat, guverneaz

organizarea acelui stat si a colectivitilor publice si raporturile acestor autoriti cu

particularii.

Dreptul public se subdivide in mai multe ramuri: drept constituional, drept

administrativ, drept financiar, drept penal, drept de procedura penala. Cum sub anumite

aspecte, dr. penal are legturi cu dreptul privat, dreptul penal poate fi considerat ca

sanciunea ultim a dr. privat. Totui, dreptul penal rmne o ramura de dr. public.

Dreptul privat este ansamblul de reguli care guverneaz raporturile particularilor

intre ei sau cu colectivitile private precum societile comerciale sau asociaiile non-

profit. Dr. civil este ramura centrala a dreptului privat fiind, perioada roman, dr.

cetenilor, de civis (n lat.)

Dreptul civil reglementeaz raporturile private, insa numai in msura in care nusunt reglementate de norme speciale dintr-o ramur nou. Deseori, dreptul civil a rmas

dr. privat comun, aplicabil tuturor, cu excepia cazurilor in care anumite raporturi sunt

guvernate de dispoziii particulare.

Sunt ramuri de dr. privat, aprute ulterior i desprinse din dreptul civil: dreptul

comercial, diferit de dr. afacerilor, care include si dreptul fiscal, dreptul penal, dreptul

contabil, dreptul muncii, dreptul administrativ, financiar, economic.

Apariia unui numr semnificativ de ramuri noi de drept privat, mai ales, ramuri care iafirm relativa autonomie fa de dreptul civil, atesta faptul ca in epoca noastr sunt puse

in cauz categoriile tradiionale. La rndul lor, unele din aceste ramuri, noi - prin

comparaie cu dreptul civil, au fost uneori considerate depite, argumentndu-se

necesitatea nlocuirii sau divizrii lor. Astfel, dreptul comercial e ameninat de o dubl

manier: suntem incitai sa-l absorbim ntr-un ansamblu mai vast, al dreptului afacerilor

sau s-l divizm n noi ramuri de drept. Unele grupuri de reguli de drept comercial au

atins o coerena proprie, motiv pentru care le studiem distinct: dreptul maritim, al

transporturilor terestre si aeriene, al asigurrilor, al proprietii intelectuale.

Un alt exemplu, dreptul financiar, sub influena pieelor financiare internaionale,

este ameninat si el deoarece fenomenul de mondializare repune in cauza eficacitatea si

chiar existenta cadrului si tehnicii juridice naionale.

14


15/17

Distinctia intre dreptul public si cel privat s-a fcut inca din antichitate, in functie

de interesul satisfacut. Se afirma ca apartine dreptului public orice norma care satisface

un interes, o nevoie a statului, iar dreptului privat, normele ce privesc interesele

particularilor. Obiectind ca unui particular nu-i pot fi indiferente normele de drept public,

asa cum statului nu-i sunt indiferente reglemetarile dreptului privat, s-au propus si alte

criterii de distinctie intre dreptul public si cel privat.

Subiectii raportului juridic ar putea fi un asemenea criteriu. Cind raporturile se

stabilesc intre particulari, suntem in prezenta unui raport de drept privat, iar cind unul

dintre subiecti este organ de stat, ca reprezentant al autoritatii, ne aflam in sfera dreptului

public. Trebuie mentionat faptul ca si statul poate paritcipa la raporturi de drept privat,

atunci cind organele sale apar ca simple titulare de drepturi si obligatii, iar nu ca

purtatoare ale autoritatii publice. Este cazul raporturilor dintre stat, ca proprietar deterenuri din domeniu privat, si un eventual antreprenor, constructor, spre exemplu.

In functie de obiectul reglementarii, am putea afirma, precum prof. Fr. Rigaux, ca

dreptul public este acea diviziune a dreptului care are ca obiect organizarea statului si a

persoanelor juridice care depind de el ca si raporturile lor cu particularii, organizarea

puterii si a modalitatilor prin care se exercita, iar dreptul privat are ca obiect raporturile

dintre persoanele particulare, care nu privesc nici exercitarea puterii, nici activitatea

agentilor puterii, ci actele particulare carora li s-a acordat autonomie. Natura sanctiunilor juridice pe care le comporta, poate fi un alt criteriu e

demarcatie, in sfera dreptului privat fiind permise doar sanctiunlie de natura

patrimoniale( evaluabile in bani), cele personale fiind interzise.

Hotarele dintre dreptul public si cel privat nu sunt fixe, ci se modifica in functie

de atitudinea autoritatii fata de relatiile sociale respective.

Dezbaterea asupra distinctiei: dr. public / dr privat

Criterii de diferentiere:

Scopul

Caracterul: dr public e esentialmente imperativ, in dr privat nu pt a lasa indivizilor

libertatea. Dr muncii o alta ramura de dr privat in care exista numeroase norme

imperative, - aspect specific dr public.

15


16/17

Sanctiunea mai usor de gasit si aplicat pt normele de dr privat, , mai greu pentru normele

dr public, deoarece aici statul nu este inclinat sa se pedepseasca pe el insusi.

Critica distinctiei:

A fi imprecisa

A fi falsa : orice norma juridica apara interesul public, spun socialistii

Persistenta distinctiei

In conceptia liberala rolul statului e limitat la st jandarm , pe cand in conceptia

socialista, aparare statul providenta (p.87), ceea ce determin plasarea unor ramuri de dr.

din zona dr privat in cea a dr public

Convine sa evitam o confuzie intre extensia domeniului dr public si extensia domeniuluiregulilor imperative: in dr muncii, al contractelor, a crescut nr normelor imperative, insa

dr public nu s-a substituit dr privat. La fel in dr familiei

Colaborarea intre administratii si particulari: concesiunea unor servicii publice catre

particulari, distinctia domeniu public/privat al statului, participarea statului cu actiuni la

societati mixte

Disciplinele mixte

Procedura civila: disp care se refera la organizarea si functionarea instantelor suntde dr public, iar cele care se refer la actiunea in justitie si intereseaza partea, sunt de dr

privat

Dr international privat: disp referitoare la cetenie si la conditia strainilor tin de

dr public, iar cele care reglementeaza dispozitia asupra careia poarta conflictul sunt de

dr privat.

Ramurile autonome ale dreptului

Terre semnaleaza o tendinta exagerat in afirmarea autonomiei ramurilor de dr celor mai

diverse. Pericolul apare cnd autonomia tinde s permit unor raporturi juridice s scape

de la aplicarea unor reguli in mod just constrngtoare.

16


17/17

Tendinta aparitiei de noi ramuri autonome corespunde unei legi de evolutie sociologic

a societatii postindustriale, legata de manifestari diverse de inflatie si de tehnicizare a

dreptului. A se avea in vedere si dr comunitar.

Bibliografie:

Sofia Popescu, Teoria generala a dreptului

Eugeniu Sperantia,Filosofia dreptului

Al. Vallimarescu, Tratat de enciclopedia dreptului

Dr civil ce reglementeaz

Desprinderea noilor ramuri din dreptul civil. Relativa lor autonomie.

In acest context,

17

Introducere in studiul dreptului-Curs 3 Sistemul Dreptului Si Alte Sisteme Normative

Documents

Transcript of Introducere in studiul dreptului-Curs 3 Sistemul Dreptului Si Alte Sisteme Normative