Introducere

3
Introducere În condiţiile accelerării ritmului schimbărilor care au loc în mediul intern şi extern în care funcţionează orice organizaţie, un management performant nu mai poate fi realizat decât pe baza unei strategii bine elaborate şi a unui management strategic eficace şi eficient. Realităţile economice şi sociale au demonstrat că în epoca regionalizării şi a internaţionalizării afacerilor, a tehnologiei informaţiei, a reducerii ciclului de viaţă al produselor şi serviciilor, a creşterii productivităţii muncii şi a randamentelor tehnologice, nu se mai poate concepe de către nici o organizaţie desfăşurarea unor activităţi diverse în condiţiile unui mediu turbulent, nesigur, riscant sau incert, uneori chiar haotic, fără a se lua unele măsuri speciale de tipul previziunilor, anticipării viitorului, prospectivei. Astfel, strategia are la bază o profundă şi atentă înţelegere a raţiunii de a exista a organizaţiei, a modului în care aceasta poate produce plusvaloare economică pentru majoritatea deţinătorilor de interese, individualizându-se totodată pe piaţa pe care acţionează. Majoritatea organizaţiilor încearcă să elaboreze şi să implementeze strategii pentru atingerea obiectivelor pe termen lung. Elaborarea şi aplicarea unor strategii economice de dezvoltare adecvate trebuie să ţină seama de noile condiţii interne şi internaţionale în care unitatea economică îşi desfăşoarăactivitatea pentru ca în acest fel să se poate defini mijloacele şi căile necesare care trebuie folosite pentru a se putea determina o orientare economică viabilă care să ghideze

description

introducerea

Transcript of Introducere

Introduceren condiiile accelerrii ritmului schimbrilor care au loc n mediul intern i extern n care funcioneaz orice organizaie, un management performant nu mai poate fi realizat dect pe baza unei strategii bine elaborate i a unui management strategic eficace i eficient.Realitile economice i sociale au demonstrat c n epoca regionalizrii i a internaionalizrii afacerilor, a tehnologiei informaiei, a reducerii ciclului de via al produselor i serviciilor, a creterii productivitii muncii i a randamentelor tehnologice, nu se mai poate concepe de ctre nici o organizaie desfurarea unor activiti diverse n condiiile unui mediu turbulent, nesigur, riscant sau incert, uneori chiar haotic, fr a se lua unele msuri speciale de tipul previziunilor, anticiprii viitorului, prospectivei. Astfel, strategia are la baz o profund i atent nelegere a raiunii de a exista a organizaiei, a modului n care aceasta poate produce plusvaloare economic pentru majoritatea deintorilor de interese, individualizndu-se totodat pe piaa pe care acioneaz.Majoritatea organizaiilor ncearc s elaboreze i s implementeze strategii pentru atingerea obiectivelor pe termen lung. Elaborarea i aplicarea unor strategii economice de dezvoltare adecvate trebuie s in seama de noile condiii interne i internaionale n care unitatea economic i desfoaractivitatea pentru ca n acest fel s se poate defini mijloacele i cile necesare care trebuie folosite pentru a se putea determina o orientare economic viabil care s ghideze conducerea firmei pentru realizarea obiectivelor propuse n codiii de rentabilitate.Orice strategie de dezvoltare a firmei, pentru a fi eficient, trebuie elaborat temeinic, tiintific. De aceea, la momentul elaborrii ei, este necesar s se ia n considerare totalitatea factorilor care pot avea influen asupra acesteia, s se analizeze fiecare dintre aceti factori i s se desprind modul n care ii pun amprenta asupra strategiei firmei, presiunea pe care o exercita i sensul aciunii. Performanele ntreprinderilor mici i mijlocii (IMM) par s fie astzi, n mod fundamental, n funcie de capacitatea lor de a stpni turbulenele mediului i de a evolua adaptndu-se la acestea.Actualitatea temei. Succesul organizaiilor contemporane, indiferent de natura i mrimea lor, i are sorginta n calitatea strategiilor pe care le adopt i le aplic.Concretizarea esenial a previziunii, strategiile i politicile orienteaz dezvoltarea fiecrei ntreprinderi, de coninutul lor depinznd adesea decisiv eficacitatea interfaei cu suprasistemele din care face parte., msura n care acestea i menin i amplific segmentul de pia ocupat. Este evident c impunerea strategiei ca o component esenial a managementului att n planul teoriei ct i a practicii crearea sa n prim planul managementului contemporan din rile dezvoltate este valabil pentru toate tipurile de organizaii macro i microeconomice.Motivaia alegerii temei. Mi-am ales aceast tem deoarece ntreaga via presupune o lupt i mereu trebuie s adoptm noi strategii pentru a iei nvingtori, dacagreit, iscusina generalului pe cmpul de lupt, valoarea soldatului, strlucirea victoriei , orict de decisiv, pierd din valoare. Astfel strategia este modelul sau planul care integreaz obiectivele majore ale unei organizaii. O strategie bine formulat ajut la mobilizarea i alocarea resurselor unei organizaii ntr-o poziie unic i viabil pe baza competenelor sale interne i a neajunsurilor.Structura lucrriiPrezentarea lucrrii s-a concretizat ntr-un format de trei capitole,delimitate n seciuni,introducerea ce servete drept iniiere n studiu, ncheierea n cadrul creia se regsesc concluziile i recomandrile investigaiei realizate i bibliografia ce a servit drept suportul teoretic al cercetriiSuportul metodologic i teoretico-tiinific al cercetrii este dat de conceptele i principiile fundamentale i lucrrile unor autori marcani att la nivel mondial ct i la nivel naional.Lucrarea de fa este scris pe baza activitatii efectuate la SRL,,Avicola Saratenii Vechi.din oraul Telenesti, innd cont de tematica tezei ,,StrategiaCheiaSuccesului in AfacereObiectivul urmrit n aceast lucrare este depistarea prilor tari i slabe ale ntreprinderii, pe baza unei analize ample efectuate.Tratarea coninutului tiinific s-a realizat pe baza interdisciplinaritii i a corelrii noiunilor teoretice i deprinderilor practice.Teza de masterat StrategiaCheiaSuccesului in Afacere este elaborata n conformitate cu ndrumarul metodologic pentru elaborarea i susinerea tezelor de an la specialitatea Administrare Afacerilor. Aceast tezeza include trei capitole .