ntocmirea si prezentarea situaiilor financiare1. Bilanul contabil

Pentru realizarea funciilor contabilitii: de informare, decizie i control, este necesar ca n urma lucrrilor curente de contabilitate s se sintetizeze periodic informaiile generate de conturi i calculele contabile, n documente de sintez expresiv i relevante, accesibile nu numai specialitilor, ci i celor interesai de gestiunea unitii patrimoniale n calitate de: investitor, administrator, banc, creditor, fiscalitate i alte organisme economice i sociale. Aceste documente de sintez constituie obiectul de baz al contabilitaii financiare, deoarece redau o imagine fidel asupra situaiei patrimoniale, rezultatelor i situaiei financiare a ntreprinderii.

Potrivit Legii 31/1990 privind societile comerciale i a Legii Contabilitii 82/1991, toi agenii economici ( toate persoanele juridice ) sunt obligai s ntocmeasc bilan contabil.

Bilanul este documentul oficial de sintez al tuturor unitilor patrimoniale.Bilanul contabil contribuie s dea o imagine fidel, clar i complet a patrimoniului, a situaiei financiare i asupra rezultatelor obinute de unitatea patrimonial, care presupune:

respectarea cu bun credin a regulilor privind evaluarea patrimoniului;

respectarea principiilor: prudenei, permanenei metodelor, continuitatea activitii bilanului de deschidere cu cel de nchidere, a noncompensrii;

posturile nscrise n bilan trebuie s corespund cu datele nregistrate n contabilitate, puse de acord cu inventarul.Procedeu principal al metodei contabilitii i baz informaional fundamental, bilanul propriu-zis este un tablou care cuprinde n form sintetic i n expresie valoric mijloacele economice patrimoniale, sursele de constituire a acestora, precum i rezultatul unui agent economic la un moment dat.

Bilanul este documentul contabil de sintez, prin care se prezint activul i pasivul unitii patrimoniale la nchiderea exerciiului, precum i n celelalte situaii prevzute de Legea Contabilitii.

Importana bilanului contabil deriv din funciile pe care acesta le ndeplinete:

1) funcia de generalizare a datelor contabilitii;

2) funcia de cunoatere a mersului activitii economico-financiare;

3) funcia previzional.

1) Funcia de generalizare a datelor n ciclul contabil de prelucrare a informaiilor izvorte din necesitatea de a grupa datele dispersate ale contabilitii curente, dup criterii bine stabilite, ntr-un numr restrns de indicatori, care s poat oferi o imagine de ansamblu asupra situaiei economico-financiare a unitii patrimoniale.

2) Funcia de analiz a mersului activitii economico-financiare se manifest prin aceea c, pe baza bilanului contabil se analizeaz periodic, gradul realizrii indicatorilor proiectai i a rezultatelor, se identific rezerve i se stabilesc msuri de perfecionare a activitii economice i financiare.

Adunrile Generale ale Acionarilor, Consiliile de Administraie, managerii unitilor patrimoniale analizeaz periodic situaia economico-financiar, pe baza bilanului contabil, a anexelor sale i a raportului de gestiune, componente de baz ale drii de seama contabile.

3) Funcia previzional const n posibilitatea oferit de bilan de a orienta activitatea viitoare. n acest scop, ntocmirea bugetului de venituri i cheltuieli pentru perioadele urmtoare se fundamenteaz pe situaia patrimonial i a rezultatelor din perioada considerat baza de raportare.

Avnd acelai scop, de informare asupra situaiei patrimoniului, a situaiei financiare a unitii patrimoniale i a rezultatelor obinute, aceste pri constitutive formeaz un tot unitar.

Pentru ntocmirea i prezentarea completului bilanier, Ministerul Finanelor, prin Colegiul Consultativ al Contabilitii, elaboreaz modele de situaii privind bilanul i celelalte componente pentru regii autonome, societi comerciale i instituii publice. Pentru societile bancare, modelele i normele metodologice se elaboreaz de Banca Naional cu avizul Ministerului Finanelor.

La ntocmirea bilanului contabil, se au n vedere urmtoarele reguli:

posturile de bilan s corespund cu datele nregistrate n contabilitate, puse de acord cu situaia real a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului;

nu sunt admise compensri ntre conturile ce se nscriu n bilan i respectiv ntre conturile de venituri i cheltuieli din contul de Profit si pierdere.

n practic se cunosc dou scheme de bilan, una sub form de tablou cu dou prti: partea stng, activul, i partea dreapt, pasivUl, numit i schema orizontal de bilan, i modelul sub forma listei verticale sau schema bilanului vertical. Bilanul sub form de tablou cu dou pri pune n eviden egalitatea ntre resurse i utilizri, iar modelul de bilan sub forma listei verticale ordoneaz structurile patrimoniale n active, datorii, capitaluri, rezerve i alte componente ale situaiei nete, finalitatea fiind prezentarea situaiei nete a patrimoniului.

Bunurile economice constituie ACTIVUL, iar sursele de finantare, PASIVUL bilantului.

In situatia in care obiectul modelarii bilantiere este fundamentat pe categoria de resurse economice, activul desemneaza utilizarea resurselor in activitatea economica si sociala, iar pasivul, originea resurselor.

Intr-o optica economica, activul este definit prin structurile de capital fix si capital circulant, iar pasivul , prin structurile de capital propriu si capital strain. Aprecierea financiara grupeaza activele in raport de lichiditate (durata de transformare in bani) , iar pasivele in functie de exigibilitatea lor (durata de plata). Ca urmare, in structura activului se disting active pe termen lung si active curente, iar in cea a pasivului se delimiteaza capitaluri permanente (pe termen lung) si datorii curente (pe termen scurt).

Activul bilantier evidentiaza destinatia si lichiditatea bunurilor economice.In raport de aceste criterii, se disting urmatoarele categorii de active :

Active imobilizate cuprind acele valori economice de investitie a caror perioada de utilizare si lichiditate este mai mare de un an. Activele imobilizate se impart in trei grupe: imobilizari necorporale, imobilizari corporale si imobilizari financiare.

Active circulante denumite si active curente- cuprind toate activele de exploatare si cele de trezorerie a caror durata de lichiditate este de pana la un an.Activele circulante se impart in: stocuri si productia in curs de executie, creante, plasamente si disponibilitati banesti.

Pasivul bilantier reprezinta sursele sau resursele de finantare a bunurilor economice. Prin componenta sa delimiteaza clasificarea surselor de finantare in functie de modul de constituire ( finantare proprie, finantare straina) si exigibilitatea lor( termenul de decontare mai mare sau mai mic de un an).

Finantarea bunurilor economice se refera la modul de acoperire si de sustinere financiara a activului financiar.

In raport de exigibilitatea surselor de finantare, pasivele se grupeaza in:

capital permanent, format din capitalurile proprii , provizioane pentru riscuri si cheltuieli si datoriile pe termen lung

datorii pe termen scurt sau curente

A) Bilanul propriu-zis poate fi alctuit n dou variante sau sisteme, n funcie de gruparea ntreprinderilor n ntreprinderi mici , mijlocii i ntreprinderi mari, grupare ce se face n funcie de praguri fiscale ( care au n vedere valoarea activului bilanului, cifra de afaceri i numrul mediu de salariai ).

a. Bilan contabil n sistem simplificat, n cazul ntreprinderilor mici si mijlocii, care presupune o schem de bilan mai redus.

b. Bilan contabil n sistem de baz prevzut s fie utilizat de ntreprinderi mari, acesta cuprinznd posturi i indicatori complei privind activitatea i rezultatele ntreprinderii.

Bilanul unitilor patrimoniale care desfoar activiti economice cuprinde toate elementele de activ i pasiv grupate dup destinaie i respectiv proveniena lor

Formatul bilanului contabil este urmtorul:

A. Active imobilizate

I. Imobilizari necorporale

II. Imobilizari corporale

III. Imobilizari financiare

B. Active circulante

I. Stocuri

II. Creane

III. Investiii pe termen scurt

IV. Casa si conturi la bnci

C. Cheltuieli in avans

D. Datorii : sumele ce trebuie pltite intr-o perioada de pana la un an

E. Active circulante nete/ datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii: sumele ce trebuie pltite intr-o perioada mai mare de un an

H. Provizioane

I. Venituri in avans

J. Capital si rezerve

I. Capital subscris (prezentndu-se separat capitalul vrsat si capitalul nevarsat)

II. Prime de capital

III. Rezerve din reevaluare

IV. Rezerve

V. Profitul sau pierderea reportata

VI. Profitul sau pierderea exerciiului financiar

In conformitate cu norma internationala IAS 1, structura si continutul bilantului trebuie sa realizeze distinctia intre elementele curente si cele necurente . Fiecare ntreprindere care aplica IAS 1 trebuie sa decida, in functie de natura activitatii sale, daca este util sa efectueze distinctia dintre elementele curente si cele necurente ale bilantului sau, atat pentru datoriim cat si pentru active.Atunci cand o astfel de distinctie nu este efectuata, activele si datoriile sunt clasificate, in functie de lichiditate/exigibilitatea lor.

ACTIVELE CURENTE SI NECURENTE

Activele curente ale bilatului cuprind:

elemente destinate a fi realizate, sau detinute pentru a fi vanduta sau consumate, in cadrul ciclului norml de expolatare al intreprinderii

elemente destinate, in principal, pentru a fi negociate pe diferite piete sau detinute intr-o perspectiva de termen scurt, inteprinderea astapatandu-se sa le realizeze in maximum un an de la data inchiderii exercitiului

lichiditatile sau cvasilichiditatile, daca utilizarea acestora nu este supusa restrictiilor

Celelalte active sunt considerate elemente necurente.Ele includ imobilizarile corporale si necorporale, cat si activele de exploatare si financiare pe termen lung.

Activele curente se refera, in special, la stocuri si creante-clienti, care sunt vandute, consumate sau realizate in cadrul ciclului normal de exploatare, chiar si atunci cand nu se preconizeaza ca ele sa fie realizate in urmatoarele 12 luni dupa inchiderea exercitiului.

Titlurile negociabile pe piete sunt active curente, daca este prevazuta realizarea lor in urmatoarele 12 luni care succed datei inchiderii exercitiului, in caz contrar ele fiind considerate active necurente.

DATORIILE CURENTE SI NECURENTE

O datorie constituie un element curent al pasivului extern, atunci cand trebuie sa fie rambursata:

a) fie in cadrul ciclului normal de expolatare al intreprinderii

b) fie la o scadenta in cadrul urmatoarelor 12 luni care scucced datei inchiderii exercitiului

Toate celelete datorii sunt datorii necurente.Unele datorii curente, precum datoriile comerciale, cele legate de relatiile cu salariatii sau de alte costuri operationale, fac parte din necesarul de fond de rulment utilizat in ciclul normal de exploatare al intreprinderii. Astfel de elemente, sunt clasificate in categoria curente, chiar daca ele trebuie sa fie rambursate peste o perioada mai mare de un an.

O ntreprindere trebuie sa continue sa incadreze datoriile sale pe termen lung purtatoare de dobanzi in categoria dtoriilor necurente, chiar daca ele trebuie sa fie decontate in urmatoarele 12 luni de la data inchiderii exercitiului financiar, in situatia in care:

este vorba despre datorii care, in momentul contractarii lor, reau datorii pe tremen lung

intreprinderea in cauza intentioneaza sa refinanteze aceste datorii, printr-o datorie pe

termen lung

aceasta intentie este confirmata de existenta unui contract de refinantare sau de reesalonarea scadentelor, ncheiat nainte ca situatiile financiare sa fi fost aprobate

Mrimea datoriilor pe termen scurt clasificate in categoria datoriilor necurente, in virtutea regulii expuse anterior, este indicata in notle explicative, concomitent cu informatile care justifica aceasta prezentare.

Norma IAS 1 nu prescrie ordinea sau formatul in care elementele trebuie sa fie prezentate si lasa intreprinderilor posibilitatea de a proceda la alegeri.

Elementele legate n mod direct de evaluarea poziiei financiare sunt activele, datoriile i capitalurile proprii.

Activele - reprezint o resurs controlat de ntreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute i de la care se ateapt s genereze beneficii economice viitoare pentru ntreprindere. Un activ este recunoscut n bilan n momentul n care este probabil realizarea unui beneficiu economic viitor de ctre ntreprindere i activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat n mod credibil (nu conine erori semnificative i n evaluarea costului s-a folosit o estimare rezonabil).

Un activ nu este recunoscut n bilan atunci cnd este improbabil ca intrarea de numerar s genereze beneficii economice pentru ntreprindere n perioadele viitoare. In schimb, o astfel de tranzacie va avea ca efect recunoaterea unei cheltuieli n contul de profit i pierdere.

Datoriile - reprezint o obligaie actual a ntreprinderii ce decurge din evenimentele trecute i prin decontarea creia se ateapt s rezulte o ieire de resurse care ncorporeaz beneficii economice.

O datorie este recunoscut n bilan n momentul n care este probabil c o ieire de resurse purttoare de beneficii economice, va rezulta din lichidarea unei obligaii prezente, iar valoarea la care se va realiza aceast lichidare poate fi evaluat n mod credibil.

Stingerea unei obligaii prezente implic renunarea ntreprinderii la anumite resurse care ncorporeaz beneficii economice, n scopul satisfacerii cererilor celeilalte pri i se poate face n mai multe moduri : plata n numerar, transferul altor active, prestarea de servicii, nlocuirea respectivei obligaii cu o alt obligaie sau transformarea obligaiei n capital propriu.

Capitalul propriu - reprezint interesul rezidual al acionarilor n activele unei ntreprinderi dup deducerea tuturor datoriilor sale.

Suma cu care este nregistrat capitatul propriu n bilan depinde de evaluarea activelor i a datoriilor.

Exist dou concepte privind capitalul :

conceptul financiar - conform cruia capitalul este sinonim cu activele nete sau capitalul propriu al ntreprinderii

In acest caz utilizatorii situaiilor financiare sunt preocupai n primul rnd de meninerea capitalului nominal investit sau a puterii de cumprare a capitalului investit.

conceptul fizic - conform cruia capitalul reprezint capacitatea de producie a ntreprinderii

In acest caz utilizatorii situaiilor financiare sunt preocupai n primul rnd de capacitatea de exploatare a ntreprinderii.

Cele dou concepte conduc la apariia urmtoarelor concepte de meninere a nivelului capitalului :

meninerea capitalului financiar - conform cruia profitul se obine doar dac valoarea financiar a activelor nete la sfritul perioadei este mai mare dect valoarea financiar a activelor nete la nceputul perioadei.

Conceptul de meninere a capitalului financiar nu impune folosirea unei anumite baze de evaluare iar profitul reprezint creterea capitalului nominal de-a lungul perioadei.

meninerea capitalului fizic - conform cruia profitul se obine doar atunci cnd capacitatea fizic productiv (sau capacitatea de exploatare) a ntreprinderii (sau resursele, respectiv fondurile necesare atingerii acestei capaciti) la sfritul perioadei depete capacitatea fizic productiv de la nceputul perioadei.

Conceptul de meninere a capitalului fizic necesit adoptarea costului curent ca baz de evaluare iar profitul reprezint creterea capitalului definit n termenii capacitii fizice de producie n cursul perioadei.

Costul curent net, denumit costul de nlocuire, este costul potenial al unui activ pe care ntreprinderea ar putea s l suporte n situaia n care ar fi nevoit s nlocuiasc activul la data bilanului.Informaiile privind modificrile poziiei financiare a unei ntreprinderi sunt utile:

pentru a evalua activitile sale de exploatare, finanare i investiii n perioada de raportare;

ofer utilizatorului o baz pentru evaluarea capacitii ntreprinderii de a utiliza aceste fluxuri de numerar.

Aceste informaii sunt furnizate n situaiile financiare prin intermediul unei situaii distincte.

Prile componente ale situaiilor financiare se coreleaz, deoarece ele reflect diferite aspecte ale acelorai tranzacii sau ale altor evenimente.

2. Contul de profit si pierdere

Bilantul contabil este considerat documentul ce descrie pozitia a unei inteprinderi la un moment dat,indicand si marimea rezultatului .Apare insa necesara prezenta unui alt instrument de modelare coontabila care sa explice modul de constituire a rezultatului si a permita desprinderea unor concluzii legate de performantele activitatii inteprinderii.Acest instrument este cea de-a doua componena a situatiilor financiare si anume contul de profit si pierdere.In aceasta optica,inteprinderea devine un centru de calcul economic,calculul avand la baza:- valorile produse si vandute pe piata clientilor,denumite generic VENITURI;- valorile utilizate pentru obtinerea unor venituri, care sunt constituite in costuri angajate pe alte piete, denumite cheltuieli.Aceasta reprezinta, in fapt, renumerarea factorilor de productieDin compararea celor doua marimi valorice se obtine un rezultat. Acesta poate fi o marime valorica pozitiva,denumita profit, atunci cand veniturile sunt mai mari decat cheltuielile,sau o marime valorica negativa, denumita pierdere, atunci cand veniturile sunt mai mici decat cheltuielile.In contextul economiei de piata, inteprinderea are ca obiectiv obtinerea profitului.Astfel, profitul poate fi considerat o imbogatire, deci o resursa, pe cand pierderea este o saracie, fiind asimilata unor utilizari fara asigurarea unui contraechivalent valoric.In prezentarea contului de profit si pierdere sunt conturate doua modele de expunere a cheltuielilor si veniturilor: unul ia in considerare natura economica a acestora,celalalt pleaca de la functiile sau activitatile unei interprinderi (deci de la destinatia veniturilor si cheltuielilor).Ca forma, contul de profit si pierdere se poate prezenta astfel: sub forma de tabel bilateral sau forma de cont(schema orizontala) sub forma de lista(schema verticala)Contul de profit si pierdere sintetizeaza fluxurile economice, respectiv veniturile si cheltuielile perioadei de gestiune.Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de imbogatire a intreprinderii legate sau nu de activitatea sa normala si curenta. Partea preponderenta a veniturilor o reprezinta cifra de afaceri realizata de inteprindere in cursul exercitiului.Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de inteprindere in cursul exercitiului.Daca bilantul contabil permite o cunoastere a pozitiei financiare a intreprinderii,contul de profit si pierdere ofera informatii asupra activitatii inteprinderii,a modului cum aceasta isi gestioneaza afacerile prin dimensiunea veniturilor,cheltuielilor si rezultatelor pe care le genereaza.Directiva a IV a europeana privind documentele contabile de sinteza ale societatilor de capitaluri instituie scheme obligatorii pentru prezentarea contului de profit si pierdere. Totusi, datorita diferentelor de cultura si traditie contabila din tarile comunitare, obligativitatea prezentarii standadizate a contului de rezultate se manifesta prin posibilitatea de optiune intre mai multe scheme de cont de profit si pierdere.Apropiindu-se de prevederile normei IAS 1, structura contului de profit si pierdere regasita in reglementarile Ordinului 1752 este mai degraba in armonie cu dispozitivul Directivei a IV-a .

Sintetizand, aceasta structura impune urmatoarea schema generala:

I. Venituri din exploatare

II. Cheltuieli de exploatare

III. Rezultatul din exploatare (I-II)

IV. Venituri financiare

V. Cheltuieli finanicare

VI. Rezultatul finaciar (IV-V)

VII. Rezultatul curent ( rezultatul ordinar) (I+IV-II-V)

VIII. Venituri extraordinare

IX. Cheltuieli extraordinare

X. Rezultatul extraordinar(VIII-IX)

XI. Venituri totale(I+IV+VIII)

XII. Cheltuieli totale(II+V+IX)

XIII. Rezutat brut (XI-XII)

XIV. Impozit pe profit

XV. Rezultatul net al exercitiului finanicar

XVI. Rezultatul pe actiune

In conformitate cu norma IAS 1, contul de profit si pierdere trebuie sa mentioneze cel putin urmatoarele posturi:

venituri din activitati ordinare

rezultatul exploatarii

cheltuieli financiare

cota-parte in rezultatul net al inteprinderilor asociate si cele de tip joint-venture contabilizata pe baza metodei punerii in echivalenta

chletuieli privind impozitul pe profit

profitul sau pierderea din activitati ordinare

elemente extraordinare

interesele minoritare

rezultatul net al exercitiului

Efectele diferitelor activitati, tranzactii si evenimente realizate de intreprindere se particularizeaza prin stabilitatea, gradul de risc si previzibilitatea lor. Publicarea acestor elemente ale performantei ajuta utilizatorii in evaluarea rezultatelor viitoare.

O intreprindere trebuie sa prezinte in contul sau de profit si pierdere sau in notele explicative o clasificarea cheltuielilor dupa natura sau dupa functie. Intreprinderile sunt incurajate prin norma IAS 1 sa recurga la o analiza direct in contul de profit si pierdere.

Analiza dupa natura cheltuielilor este mai simpla decat analiza dupa functii, deoarece ea nu necesita o afectare a cheltuielilor dupa natura diferitelor functii ale intreprinderii.O astfel de analiza convina mai ales intreprinderilor mici deoarece nu este necesara o alocare a chletuileilor de exploatare pe functii.

Analiza dupa functii a cheltuielilor, numita metoda costului vanzarilor, solicita afectarea cheltuileilor pe trei functii, ca parte a costului vanzarilor, a activitatilor de distribuire sau administrative.Aceasta clasificare poate sa prezinte pentru destinatarii conturilor mai mult interes dacat clasificarea dupa natura, oferindu-le informatii mai relevante, dar implica,uneori, alegeri arbitrare, in repartizarea cheltuielilor.

Alegerea modelului de analiza, intre metoda cheltuielilor dupa natura si cea a costului vanzarilor, depinde atat de factori istorici sau legati de sectorul de activitate, cat si de natura organizatiei.Ambele metode permit furnizarea de informatii despre modul in care cheltuielile variaza in functie de nivelul vanzarilor sau productiei exercitiului.

2.1 Structura contului de profit si pierdere in normalizarea contabila internaionala

Organismul international de normalizare contabila (IASC), considera contul de rezultate ca un component al ansamblului de situatii financiare destinate procesului de informare financiara.In Cadrul de pregatire si prezentare a situatiilor financiare denumit uzual Cadru conceptual, IASC a definit elementele care masoara performanta intreprinderii:a) veniturileb) cheltuielileVeniturile sunt cresteri de avantaje economice in cursul perioadei de gestiune (exercitiul financiar) sub forma de cresteri de active sau de diminuari de datorii care au ca rezultat cresterea capitalurilor proprii, sub alte forme decat noile aporturi de capital. Astfel spus un venit este orice crestere de capitaluri proprii sub alte forme decat noile capitaluri. Astfel spus, un venit este orice crestere de capitaluri proprii, alta decat cresterea capitalului.In aceasta definitie se cuprind veniturile care provin din activitatea curenta a intreprinderii sau venituri propriuzise (vanzari, onorarii, comisioane, dobanzi, etc) cat si alte venituri si plusuri de valori sau castiguri (plusurile de valoare din reevaluarea activelor, profiturile din cedarea imobilizarilor, etc)Cheltuielile sunt definite de cadrul conceptual al IASC ca diminuari de avantaje economice, in cursul unui exercitiu sub forma diminuarii activelor sau cresterii datoriilor si care au generat o scadere de capitaluri proprii alta decat distribuirile catre proprietarii de capital. Deci orice diminuare de capitaluri proprii alta decat reducerea de capitaluri social sau distribuirea de dividende constituie o cheltuiala. Se pot distinge:b) cheltuieli propriu-zise care rezulta din activitatea curenta (cum sunt costul vanzarilor, cheltuielile de personal, etc.c) pierderile si minusurile de valoare (rezultand din catastrofenaturale, din vanzarea activelor imobilizate, din variatia cursului imobiliar, etc) si care pot sa rezulte sau nu din activitati curente ale intreprinderii.Pentru ca rezultatul contabil sa masoare corect performanta intreprinderii este necesara respectarea principiului conectarii cheltuielilor la venituri, adica din momentul contabilizarii unui venit in contul de rezultate trebuie sa se contabilizeze si toate cheltuielile care au contribuit la obtinerea venitului respectiv.In intelesul reglementarilor OMFP 1752/2005, veniturile si cheltuielile au urmatoarele semnificatii:

veniturile constituie cresteri ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile, sub forma de intrari sau cresteri ale activelor ori reduceri ale datoriilor, care se concretizeaza, in cresteri ale capitalurilor proprii, altele decat cele rezultate din contributii ale actionarilor;

cheltuielile constituie diminuari ale beneficiilor economice inregistrate pe parcursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau scaderi ale valorii activelor ori ale datoriilor, care se concretizeaza in reduceri ale capitalurilor proprii, altele decat cele rezultate din distribuirea acestora catre actionari.

In categoria veniturilor se include atat sumele sau valorile incasate sau de incasat in nume propriu din activitati

curente, cat si castigurile din orice alte surse.

Contabilitatea veniturilor se tine pe feluri de venituri, dupa natura lor, astfel:

venituri din exploatare

venituri financiare

venituri extraordinare

Contabilitatea cheltuielilor se tine pe feluri de cheltuieli, dupa natura lor, astfel:

cheltuieli de exploatare

cheltuieli financiare

cheltuieli extraordinare(calamitati)

Cheltuielile cu provizioanele, amortizarile si ajustarile pentru depreciere sau pierdere de valoare, precum si cheltuielile cu impozitul pe profit si alte impozite, calculate potrivit legii se evidentiaza distinct, in functie de natura lor.