Crearea unei pieţe interne unice în cadrul UE a determinat necesitatea

asigurării condiţiilor propice unei concurenţe funcţionale la nivel

comunitar.

Politica concurenţială este importantă pentru instituirea Pieţei Europene

Comune. Ea nu ar avea sens, dacă concurenţa între companiile Statelor

Membre ar fi limitată de acorduri restrictive şi activitatea cartelurilor.

Acestea ar limita beneficiile oferite consumatorilor de o piaţă cu concurenţă

loială şi liberă, cu o largă diversitate de mărfuri şi servicii disponibile la

preţuri avantajoase.

Piaţă internă este de neconceput fără o politică în domeniul concurenţei care

să încurajeze eficienţa economică prin crearea unui mediu favorabil

inovaţiei şi progresului tehnologic, să protejeze interesele consumatorilor

prin oferirea posibilităţii de a cumpăra produse şi servicii în condiţii optime

şi să prevină eventualele practici anticoncurenţiale ale societăţilor

comerciale şi ale autorităţilor naţionale.

Asigurarea unor condiţii egale a generat rezultate benefice pentru

consumatori, precum scăderea tarifelor pentru serviciile telefonice, accesul

unui număr cât mai mare de persoane la transportul aerian sau posibilitatea

achiziţionării unui automobil într-un stat membru al UE care are cele mai

mici preţuri de pe piaţă.

Politica concurenţială are principii ce stau la baza creării cadrului legislativ

insituit prin Tratatul asupra Uniunii Europene:

• transparenţa în privinţa deciziilor adoptate referitor la comportamentele

anticoncurenţiale;

• nediscriminarea nici unui agent economic participant la schimburile

economice internaţionale;

• stabilitatea unui cadru competitiv internaţional;

• cooperarea între diferitele autorităţi ale concurenţei naţionale şi

internaţionale în privinţa aplicării legislaţiei în domeniu.

Potrivit Art. 85 (81) alin. 1 al Tratatului CE, politica în domeniul

concurenţei trebuie să garanteze unitatea, omogenitatea şi viabilitatea pieţei

interne prin:

• combaterea monopolizării anumitor pieţe de către societaţi ce încheie între

ele acorduri protecţioniste – acorduri restrictive şi fuziuni;

• prevenirea exploatarii puterii economice a unor societaţi în defavoarea

altora – abuzul de poziţie dominantă;

• prevenirea distorsionării regulilor concurenţiale de către guvernele statelor

membre prin sprijinirea discriminatorie în favoarea anumitor operatori

economici publici sau privaţi – ajutoarele de stat.

Combaterea înţelegerilor între grupările de companii cu scopul fixării

preţului sau instituirii controlului asupra volumului total al producţiei în

defavoarea comerţului între Statele Membre.

Politica concurenţială europenă constă în garantarea unităţii peţei comune şi

evitarea monopolizării unor sectoare ale peţii. Monopolizarea pieţei poate

avea loc prin acord sau fuziune. În afară de aceasta, ea supraveghează

acţiunile guvernelor Statelor Membre ce ar putea distorsiona „regulile de

joc” prin aplicarea măsurilor discriminatorii faţă de unele întreprinderi,

favorizând întreprinderile publice sau prin acordarea asistenţei

întreprinderilor din sectorul privat.

Obiectivele vizate de politica în domeniul concurenţei sunt creşterea

bunăstării şi protecţia consumatorilor, redistribuirea veniturilor, protejarea

întreprinderilor mici şi mijlocii, integrarea pieţelor, dar având şi consideraţii

regionale sociale sau sectoriale.

Politica în domeniul concurenţei este reglementată legal, in primul rând, de

prevederile incluse în Tratatul Uniunii Europene.

Articolul 81, privind practicile restrictive

Articolul 82, privind poziţia dominantă pe piaţă

Articolul 86, privind întreprinderile publice

Articolele 87-89 privind ajutorul de stat.

De asemenea, există referiri şi în legislaţtia secundară adoptată de Consiliul

UE şi de Comisia Europeană, sub forma Regulamentelor şi Directivelor.:

Regulamentul Consiliului 17/1962;

Regulamentul Consiliului 4064/1989, privind controlul fuziunilor, amendat

prin Regulamentul 1310/1997;

Regulamente şi directive privind exceptările în bloc, acordate în cazul unor

acorduri care privesc situaţii precis determinate, precum: transferul de

tehnologie, cercetarea şi dezvoltarea, distribuţia autovehiculelor.

În afara acestor reglementări precise există si o serie de instrucţiuni emise de

Comisie la care se adaugă diverse acorduri internationale şi decizii ale Curţii

Europene de Justiţie şi ale Tribunalului de Primă Instanţă.

Existenţa, în cadrul Tratatului C.E., a unor reglementări care permit 

instituirea unor limite în ceea ce priveşte aplicarea regulilor care

caracterizează piaţa internă, precum şi exigenţele sau motivele imperative de

interes general evidenţiate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie, între care cel al

protecţiei consumatorilor, nu privilegiază, în principiu, acţiunea statelor

membre în domeniile în care ele intervin decât până la momentul adoptării

unor măsuri de armonizare a legislaţiilor ţărilor din Comunitate. În special,

se poate observa că, prin dispoziţiile art. 30 din Tratatul C.E., nu se

stabileşte competenţa exclusivă a ţărilor din Comunitate în anumite materii;

că exigenţele imperative exprimă valori de interes general din statele

membre, receptate ca atare şi la nivelul Comunităţii şi că invocarea limitelor

legale şi jurisprudenţiale în raport cu cerinţele dreptului comunitar se

realizează sub controlul Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

Comunitatea intervine, pentru asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor,

adoptând directive detaliate privitoare la caracteristicile anumitor produse

sau prin fixarea exigenţelor esenţiale care trebuie respectate în scopul

protecţiei sănătăţii persoanelor, asigurării securităţii utilizatorilor, protecţiei

mediului înconjurător.

Aşadar, în pofida modului modest în care este formulat art. 3 par. 1 lit. t din

tratat, preocupările Comunităţii în domeniul protecţiei consumatorilor nu

sunt marginale, activitatea de aprofundare a pieţei interne fiind de natură să

permită absorbirea unora dintre incongruenţele rezultate din consideraţiile

diferite care par să fi inspirat, pe de-o parte, elaborarea art. 3 par. 1 lit. c şi a

art. 95 privitoare la piaţa internă, iar, pe de altă parte, textele art. 3 par. 1 lit.

t şi a art. 153 referitoare la protecţia consumatorilor. Mijloacele folosite în

scopul asigurării protecţiei consumatorilor nu sunt însă uniforme în cadrul

politicilor şi acţiunilor Comunităţii.

În domeniul concurenţei, mai multe prevederi legale vizează, în mod direct

sau, cel puţin, indirect, consumatorii. Între acestea, menţionăm art. 81 par. 3

din Tratatul C.E. consacrat înţelegerilor monopoliste nesancţionabile; art. 82

prin care se interzice abuzul de poziţie dominantă; art. 2 par. 1 lit. b din

Regulamentul nr. 139/2004 care cuprinde criteriile pe baza cărora se

analizează operaţiunilor de concentrare economică între întreprinderi; art. 87

par. 2 din tratat în cadrul căruia sunt arătate categoriile de ajutoare de stat

compatibile de plin drept cu piaţa comună.

Cerinţele din domeniul protecţiei consumatorilor se iau în considerare,

potrivit art. 153 din tratat, inclusiv în cazul stabilirii şi aplicării regulilor de

concurenţă. Accesul la produse şi servicii moderne, favorizarea reducerii

preţurilor, stimularea inovării constituie obiective ale dreptului concurenţei

care sunt de natură să îi avantajeze pe consumatori. Prevederile art. 81 şi 82

din tratat se aplică în ipoteza în care înţelegerile monopoliste între

întreprinderi, respectiv, practicile abuzive sunt susceptibile să afecteze

comerţul între statele membre. Această condiţie este înţeleasă în sens larg.

Ea poate să fie considerată ca fiind îndeplinită chiar dacă comportamentele

anticoncurenţiale ale întreprinderilor privesc teritoriul unui singur stat

membru.

Asigurarea unor condiţii egale a generat rezultate benefice pentru

consumatori, precum scăderea tarifelor pentru serviciile telefonice, accesul

unui număr cât mai mare de persoane la transportul aerian sau posibilitatea

achiziţionării unui automobil într-un stat membru al UE care are cele mai

mici preţuri de pe piaţă.

Politica concurenţială are principii ce stau la baza creării cadrului legislativ

insituit prin Tratatul asupra Uniunii Europene:

• transparenţa în privinţa deciziilor adoptate referitor la comportamentele

anticoncurenţiale;

• nediscriminarea nici unui agent economic participant la schimburile

economice internaţionale;

• stabilitatea unui cadru competitiv internaţional;

• cooperarea între diferitele autorităţi ale concurenţei naţionale şi

internaţionale în privinţa aplicării legislaţiei în domeniu.