UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA:DREPT

DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC

INTERPRETAREA TRATATELOR INTERNAŢIONALE

Lect.Univ. dr. Laura- Maria Craciunean

Mihu Florin-Constantin

Anul II

Interpretarea tratatelor internaţionale

Tratatul internaţional este acordul de voinţa intervenit intre subieccte ce au capacitatea de a îl

încheia în mod valabil, cu intenţia de a stabili raporturi juridice în conformitate cu dreptul

internaţional.

Clasificarea tratatelor se face după mai multe criterii. Astfel, după efectele tratatelor fata de

părţi, se disting: tratate- legi şi tratate- contract. După criteriul numărului subiecţilor, întâlnim

tratate bilaterale şi tratate multilaterale, aplicarea criteriului calităţii subiectelor determina

sitinctia dintre tratate între state, tratate între state şi organizaţii internaţional şi tratate intre

organizaţii internaţionale. Un alt criteriu este cel al obiectului tratatului: tratate politice, militare,

economice, culturale. După criteriul aplicării în timp tratatele pot fi cu termen şi nelimitate în

timp. După criteriul aplicării în spaţiu, distingem tratate universal şi tratate regionale.

După criteriul formal sau al denumirii, apar o multitudine de tipuri de tratate:

- tratatele propriu-zise: tratate de pace, tratate politice etc.

- convenţiile reglementează un domeniu determinat: drepturile omului, eliminarea

discriminării rasiale, dreptul mării etc;

- pactele desemnează acorduri cu caracter solemn: Pactul Ligii Naţiunilor, Pactul Briand-

Kellogg, Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice;

- acordurile sunt înţelegeri încheiate la un nivel mai concret: acorduri economice,

ştiinţifice, culturale;

- chartele şi statutele sunt, de regulă, acte constitutive ale organizaţiilor internaţionale sau

instituţiilor internaţionale: Charta ONU, Charta Organizaţiei Statelor Americane, Charta

Uniunii Africane, Statutul Consiliului Europei, Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie etc.;

- alte tratate şi acorduri ca: protocoale, memorandumuri, concordate, agremente etc.

Interpretarea tratatelor internaţionale, în cazul nostru, potrivit doctrinei de specialitate şi

practicii statelor, constă în a stabili sensul şi conţinutul exact al acestora, în scopul aplicării

depline a tratatelor. Cuvântul însuşi de interpretare înseamnă, printre altele, a risipi îndoielile cu

privire la sensul, înţelesul pe care îl are textul tratatului sau unele din clauzele sale.

În cazul interpretării tratatelor, în funcţie de scopul ei ea poate fi făcută a stabili intenţia

celor care au convenit textul tratatului;

-a găsi sensul unui text fără a cerceta intenţia reală a autorilor

-a stabili consecinţele care decurg dintr-un text pentru un caz individual

-a stabili o regulă pentru un caz care nu a fost avut în vedere de autori

-a strânge sau extinde întinderea unui text tratat

Date fiind structura societăţii internaţinale şi specificul dreptului internaţional, ca drept creat

de statele suverane, rolul hotărâtor оl are interpretarea tratatului de către statele părţi la tratat, ea

având o forţă superioară faţă de alte interpretări, şi poartă denumirea de interpretare autentică

Poate fi interpretare juridică internaţională, în cazul în care părţile supun un litigiu unei

jurisdicţii internaţionale, ea fiind obligatorie numai pentru părţile în litigiu şi pentru speţa

respectivă. De asemenea unele organizaţii internaţionale pot interpreta actele lor constitutive sau

convenţii din domeniul lor de activitate, asemena interpretări având, de regulă, caracter de

recomandare. Desigur, şi organele interne ale unui stat, inclusiv cele judecătoreşti, pot să

interpreteze un tratat, asemenea interpretare având valoare limitată la statul respectiv şi în funcţie

de competenţa organului care face interpretarea.

În doctrină s-a argumentat mult în scopul enunţării unor norme generale şi a unor metode

riguroase de interpretare. S-au confruntat tezele privind voinţa declarată a părţilor, aşa cum

rezultă din înseşi dispoziţiile tratatului, şi „voinţa reală” a părţilor, care trebuie să fie căutată în

contextul general al tratatului.

Convenţia de la Viena a stabilit o serie de norme generale, a căror trăsătură esenţială este

unitatea de interpretare. Conform normei de bază, un tratat trebuie să fie interpretat cu bună

credinţă urmând sensul obişnuit atribuit termenilor tratatului, în contextul lor şi în lumina

obiectului şi scopului lui.

Regulă generală constă în obligativitatea interpretării unui tratat cu bună-credinţă, potrivit

sensului obişnuit ce urmează a fi atribuit termenilor tratatului, în contextul lor şi în lumina

obiectului şi a scopului tratatului..

În primul rând, trebuie să se dea termenilor unui tratat sensul lor natural şi obişnuit. Dacă

aceasta conduce la rezultate clare şi care au sens în contextul dat, nu trebuie să se recurgă la alte

mijloace. Dacă însă termenii în sensul lor natural şi obişnuit sunt ambigui sau duc la un rezultat

nerezonabil, se recurge la alte metode de interpretare. Obiectul şi scopul tratatului joacă, de

asemenea, un rol central în interpretarea acestuia. Ele creează relaţia logică, substanţială între

diferite părţi ale tratatului şi, în acelaşi timp, conferă o dimensiune dinamică interpretării

tratatului, prin orientarea generală dată acestuia.

Termenii tratatului se interpretează potrivit sensului lor curent, uzual; un termen va fi înţeles

într-un sens special numai dacă se stabileşte că aceasta a fost intenţia părţilor.

În ceea ce priveşte contextul interpretării, Convenţia prevede că acesta include, în afara

textului, preambulului şi anexelor, orice acord care are legătură cu tratatul intervenit între toate

părţile cu ocazia încheierii tratatului şi orice instrument stabilit de una sau mai multe părţi cu

ocazia încheierii tratatului şi acceptat de celelalte părţi ca fiind în legătură cu acesta. O prevedere

a tratatului nu poate fi astfel interpretată în mod izolat, separată de celelalte prevederi.

Convenţia prevede că, în afară de context, se va ţine seama de orice accord ulterior intervenit

între părţi cu privire la interpretarea tratatului şi aplicarea prevederilor sale, de orice practică

urmată ulterior în aplicarea tratatului prin care se stabileşte un acord al părţilor cu privire la

interpretare, ca şi de orice normă pertinentă a dreptului internaţional aplicabilă în relaţiile dintre

părţi.

În ceea ce priveşte normele pertinente ale dreptului internaţional aplicabile între părţi, nu este

vorba numai de normele în vigoare la momentul încheierii tratatului, ci şi de evoluţia normelor

de drept în domeniul respectiv.

Convenţia prevede şi posibilitatea de a recurge la mijloace complementare de interpretare,

mai ales la lucrările pregătitoare şi la оmprejurările în care tratatul a fost încheiat, fie pentru a

confirma interpretarea obţinută conform textului tratatului şi contextului în care a fost încheiat,

fie pentru a determina sensul exact, atunci când textul tratatului şi contextul încheierii acestuia

conduc la un sens ambiguu sau obscur ori conduc la un rezultat în mod evident absurd sau

nerezonabil.

În legătură cu mijloacele complementare, experienţa arată că recurgerea la lucrările

pregătitoare este dificilă, având în vedere caracterul adesea contradictoriu şi confuz al

negocierilor; în timp, recurgerea la оmprejurările în care a fost negociat acordul poate să permită

stabilirea intenţiei părţilor şi a scopului tratatului.

În mod evident, Convenţia stabileşte o prioritate în favoarea textului tratatului, căci acesta

reprezintă expresia autentică a consimţământului părţilor, rezultatul negocierii lor.

În doctrină şi în practica internaţională sunt menţionate că reguli şi: unitatea de interpretare a

tratatului, în sensul de a evita interpretări divergenţe între diferitele prevederi; principiul

efectului util, astfel încât tratatul să fie interpretat într-un sens care să ducă la aplicarea lui;

interpretarea axiologică, potrivit scopuluiurmărit de părţi.

Ca metode practice de interpretare, sunt cunoscute:

- interpretarea literală, atribuind cuvintelor sensul lor obişnuit, dacă un alt sens nu este în

mod evident urmărit sau nu rezultă din context, şi acordând prioritate textului în limba în care a

fost negociat tratatul;

- interpretarea logică, pornind de la textul tratatului în ansamblu, de la articolele legate direct

de prevederea care face obiectul interpretării, de la preambulul tratatului, astfel încât sensul dat

să se armonizeze cu al celorlalte prevederi;

- interpretarea sistematică, prin compararea unui tratat cu altele încheiate de aceleaşi părţi

între ele sau cu alte state terţe;

- interpretarea istorică, ţinând seama de condiţiile istorice concrete ale încheierii tratatului;

- interpretarea restrictivă sau extensivă; atunci când sensul unei prevederi nu poate fi lămurit

prin celelalte metode, în practică se tinde să i se dea o interpretare restrictivă, pentru a evita

riscul lărgirii obligaţiilor statelor peste cele pe care şi le-au asumat.

Probleme de interpretare de un alt tip pot să apară în cazul în care un tratat a fost redactat în

mai multe limbi, fiecare versiune fiind declarată autentică. Convenţia de la Viena, pornind de la

preocuparea pentru unitatea de interpretare a tratatelor, postulează în primul rând prezumţia că

termenii unui tratat au acelaşi sens în diferitele texte autentice. În situaţia în care din comparaţia

textelor autentice rezultă o deosebire de sens al termenilor se va adopta sensul care corespunde în

cea mai mare măsură obiectului şi scopului tratatului.

Interpretarea de către statele contractante prin acordul dintre ele este singură interpretare cu

caracter general obligatoriu şi de aceea ea este denumită interpretare autentică sau expres şi liber

exprimată. Acordul statelor referitor la o asemenea interpretare poate fi exprimat în însuşi tratatul

care se încheie, indicându-se expres modul în care trebuie interpretaţi anumiţi termeni folosiţi.

Interpretarea de către un organism jurisdicţional internaţional este obligatorie, în principiu,

numai pentru speţa pentru care a fost dată şi faţă de părţile în litigiu. Art. 59 din Statutul Curţii

Internaţionale de Justiţie prevede că hotărârea Curţii nu este obligatorie decât între părţi şi numai

cu privire la cauza care a fost rezolvată. Potrivit art. 63, însă, dacă se ridică problema interpretării

unei convenţii la care, în afara părţilor în litigiu, participă şi alte state, grefierul Curţii vă înştiinţa

imediat toate aceste state. Dacă un stat astfel înştiinţat intervine în cauză, interpretarea care se va

da prin hotărâre va fi deopotrivă obligatorie şi pentru el.

Interpretarea dată de O.N.U., prin organele sale, a actelor lor constitutive ori a altor convenţii

elaborate sub egida să nu se poate face decât prin acordul statelor membre, în conformitate cu

procedura stabilită.

O problemă care priveşte interpretarea tratatelor poate apărea în cazul tratatelor redactate în

mai multe limbi. Comisia de Drept Internaţional a afirmat, legat de această problemă, că:

„….majoritatea tratatelor formale conţin o prevedere expresă determinând statutul diferitelor

versiuni lingvistice. Dacă nu există o asemenea prevedere, se pare că se acceptă în general că

fiecare din versiunile în care textul tratatului a fost încheiat să fie considerată autentică, şi de

aceea autoritară pentru scopul interpretării. Câteva tratate plurilingve, conţinând mai mult de

unul sau două articole, sunt fără discrepanţe între texte (…) pluralitatea de texte poate fi o

serioasă sursă adiţională de ambiguitate şi obscuritate în termenii tratatului. Pe de altă parte,

atunci când înţelesul tratatului este ambiguu sau obscur într-o limbă, dar este clar şi convingător

în ce priveşte intenţia părţilor în altă limbă, caracterul plurilingv al tratatului facilitează

interpretările textului al cărui sens este îndoielnic”.

Practica judiciară pare să confirme această poziţie. În cauza Mavrommatis Palestine Concession,

Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională a trebuit să interpreteze fraza „public

control” şi„contrôle public” din textul în engleză şi franceză al Mandatului pentru Palestina.

Curtea a afirmat:„.. Când între două versiuni, având egală autoritate, există una care apare cu un

înţeles mai larg decât cealaltă, este necesar să se adopte interpretarea cea mai limitată (restrânsă)

care poate fi efectuată pentru a armoniza ambele versiuni şi care, oricât de departe s-ar ajunge,

este neîndoielnică în raport cu intenţia comună a părţilor”.

Materia este acoperită de articolul 33 al Convenţiei de la Viena, articol care reflectă în principiu

această abordare generală a problemei. În ce priveşte problema interpretării a două texte egal

autentice, dar care permit interpretări diferite, în conformitate cu articolul 33(4) „se va adopta

sensul care, ţinându-se seama de obiectul şi de scopul tratatului, împacă cel mai bine aceste

texte”. Regula stabilită nu are semnificaţia că se va adopta în mod necesar înţelesul care rezultă

din textul unuia dintre cele două texte autentice ale aceluiaşi tratat. Regula stabileşte că

interpretarea trebuie să ducă la un rezultat care să împace cel mai bine înţelesul ambelor texte

egal autentice.

Articolul 31(1) al Convenţiei de la Viena (1969) prevede că: „Un tratat va fi interpretat cu

bună credinţă în conformitate cu sensul obişnuit atribuit termenilor tratatului în contextul lor şi în

lumina obiectului şi scopului său”. Curtea Internaţională de Justiţie a confirmat în numeroase

cauze ideea că această regulă este o normă de drept cutumiar internaţional. Principiul subliniat

mai sus este că un tratat trebuie interpretat cu bună-credinţă.

Regula de interpretare este o procedură ce trebuie să ţină cont de trei elemente: (1) textul, (2)

contextul şi (3) obiectul şi scopul. Contextul tratatului reiese din anumite detalii conferite de

articolul 31(2) şi cuprinde orice instrument relevant, intervenit între părţi cu prilejul încheierii

tratatului, precum şi preambulul şi anexele tratatului. Nu există o ierarhie între diferitele

elemente ale articolului 31 ci, mai degrabă, acestea reflectă o progresie logică.

Curtea Internaţională de Justiţie a aderat îndeosebi la interpretarea textuală, considerând-o

implicit ca fiind cea mai importantă. În cauza Libia vs. Ciad, Curtea a statuat că: „Interpretarea

trebuie să se bazeze înainte de toate pe textul tratatului. Ca o măsură suplimentară trebuie să se

recurgă la mijloacele de interpretare, cum sunt lucrările pregătitoare ale tratatului”. Articolul 31

reflectă principiul că un tratat trebuie interpretat cu bună-credinţă, această regulă făcând corp

comun cu principiul pacta sunt servanda.

Determinarea înţelesului obişnuit al termenului rezultă din contextul tratatului şi prin prisma

obiectului şi scopului său. Un bun exemplu îl reprezintă Opinia consultativă cu privire la

Convenţia din 1919 privind angajarea femeilor pentru munca de noapte. Articolul 3 al acestei

Convenţii –„femeile fără deosebire de vârstă nu vor fi angajate pentru munca de noapte în orice

întreprindere publică sau privată, sau în orice branşă asemănătoare, altele decât întreprinderile în

care sunt angajaţi membri ai aceleiaşi familii” a lăsat nelămurită problema aplicării sale la

anumite categorii de femei, altele decât muncitorii manuali. Curtea a afirmat că „Textul

articolului 3, luat individual, nu creează dificultăţi. Formulat în termeni generali şi lipsit de

ambiguitate sau obscuritate, el interzice angajarea pentru muncă de noapte în întreprinderi

industriale a femeilor, fără deosebire de vârstă. Văzut astfel, acesta se aplică obligatoriu

categoriilor de femei avute în vedere de întrebarea adresată Curţii. Dacă, totuşi, articolul 3… este

interpretat în aşa fel încât nu s-ar aplica femeilor ce deţin posturi de supervizor sau manageriale

şi care nu sunt angajate obişnuite în domeniul muncii manuale, este necesar să se găsească

motive serioase pentru interpretarea prevederilor altfel decât în concordanţă cu sensul natural al

termenilor. Termenii art. 3…. nu sunt contradictorii nici cu titlul, nici cu Preambulul, sau cu alte

prevederi ale Convenţiei. Titlul se referă la ”angajarea femeilor pe timpul nopţii”. Articolul 1 dă

o definiţie a ”stabilimentelor industriale”. Articolul 2 statuează ce se înţelege prin termenul

”noapte”. Aceste prevederi, dealtfel, nu afectează scopul articolului 3, care prevede că ”femeile

nu vor fi angajate pentru munca de noapte în nici o întreprindere industrială publică sau privată,

sau într-o branşă asemănătoare””. Aceasta se poate compara cu viziunea judecătorului Anzilloti

care a susţinut că „dacă articolul 3, în conformitate cu sensul natural al termenilor săi, este într-

adevăr perfect clar, este greu de admis, chiar dacă ne străduim, că s-ar putea găsi o altă

interpretare decât cea care rezultă din sensul firesc al termenilor săi”. El considera că doar

intenţia părţilor ar trebui utilizată pentru a se determina corecta interpretare.

În concluzie, necesitatea interpretării unui tratat intervine în momentul în care prevederi sau

părţi ale tratatului devin obiect al disputei între statele semnatare. Astfel, pentru o aplicare

corectă a tratatului trebuie să se lămurească clauzele ambigue și să se determine intenția reală a

părților pentru a pune capăt oricărei dispute existente între părțile tratatului.

După cum am menționat entitățile competente să interpreteze un tratat internațional sunt: pe

plan internațional - statele părți la tratat, instanțele jurisdicționale sau arbitrare și organizațiile

internaționale, iar pe plan intern – organele executivului, de regulă ministerele afacerilor externe.

Convenția privind dreptul tratatelor a codificat principalele reguli de interpretare a tratatului,

reguli ce au fost enunțate deja, stabilind o regulă generală de interpretare (art.31), mijloace

complementare de interpretare (art.32), precum și regulile aplicabile tratatelor autentificate în

mai multe limbi (art.33).

Regulă generală constă în obligativitatea interpretării unui tratat cu bună-credință.

Interpretarea unui tratat cu bună-credinţă presupune interpretarea raţională a termenilor

tratatului, cu respectarea atât a normelor de drept aplicabile în materie, cât şi a voinţei părţilor la

momentul încheierii tratatului. O interpretare raţională presupune luarea în considerare a

termenilor tratatului potrivit sensului lor obişnuit, reţinându-se semnificaţia uzuală a cuvintelor,

în afara situaţiilor în care acestea sunt utilizate într-un sens tehnic său specific determinant.

Bibliografie

· Drept Internaţional Public,Bianca Selejan-Gutan, Laura-Maria Craciunean, Editura

Universităţii Lucian Blaga din Sibiu,2009

· Dreptul Tratatelor Internaţionale, Note de curs, Stela Litra, Chişinău, 2013

· http://www.juspedia.ro/13181/interpretarea-tratatelor/