cam la treizeci de picioare sub ei, tot mai neclar şi mai cenuşiu în lumina ce se stingea.Tropăitul copitelor se apropia din ce în ce. Veneau repede, troca-poc, troca-poc, trocapoc.Apoi, abia auzit, purtat parcă departe de ei de adierea vântului, li se păru cădescifrează un sunet firav, ca un clinchet de clopoţei.

Lumina zilei se stinse şi frunzele hăţişului foşniră uşor. Tot mai clar şi mai aproaperăsunau acum clinchetul clopoţeilor şi tropăitul copitelor, troca-poc, troca-poc.

Vai mie! Rănile pricinuite de asemenea arme sunt peste putinţa meade-a le tămădui. Voi face tot ce-mi stă în puteri - acum, însă, mai mult ca înainte, vă rog săpornim neîntârziat la drum, fără nici o clipă de odihnă.