Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană: avantaje şi obligaţii
-
Upload
igor-serotila -
Category
Documents
-
view
1.298 -
download
0
description
Transcript of Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană: avantaje şi obligaţii
Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană: avantaje şi obligaţii
Ideea de integrare europeană este tot mai prezentă în peisajul politico-economic
contemporan din ultimele decenii şi ea preocupă insistent ţările componente ale
bătrânului continent. Astăzi, Uniunea Europeană (UE) a devenit o realitate în ciuda
multitudinii de probleme pe care le implică sau cu care se confruntă. Cunoaşterea
reglementărilor comunitare se impune cu acuitate în prezent, dacă avem în vedere
perspectivele pentru ţara noastră de a se integra în structurile europene, în diversele ei
planuri – politic, economic şi militar, unul dintre obiectivele finale fiind circumscris
dobândirii calităţii de membru al UE.
Un prim avantaj al aderării la UE vizează posibilitatea Republicii Moldova de a
participa la procesele din economia, politica şi cultura europeană şi cea mondială.
Istoria dezvoltării UE arată că şi statele mici au jucat un rol important în luarea unor
decizii strategice. Integrarea Moldovei în Uniunea Europeană va fi o expresie firească
a identităţii de valori şi principii, a vocaţiei sale de ţară democrată, profund ataşată
prin tradiţii, cultură şi civilizaţie, în spaţiul unic european.
Un alt avantaj ar fi identificarea unor noi posibilităţi pentru promovarea
intereselor naţionale pe plan european. În ultimele decenii, ca urmare a aprofundării
cooperării între statele Uniunii Europene, de la una sectorială la una mai largă, mai
comprehensivă, tot mai multe împuterniciri ale statelor-membre din diferite domenii
au fost transferate instituţiilor europene şi sunt administrate în comun de către statele-
membre. Or, anume aceasta şi oferă ţărilor din UE posibilitatea de a influenţa
„construcţia” politicilor europene şi a promova astfel interesele lor naţionale. Statele
care au aderat şi care urmează să adere la UE sunt conştiente de faptul că renunţă la o
parte din suveranitatea lor naţională în schimbul obţinerii unor câştiguri politice noi şi
nu numai.
Avantajele aderării Republicii Moldova la UE se pot împărţi în trei mari
categorii:
• economice (creştere economică, creşterea nivelului de trai al populaţiei etc.),
• stabilitate politică şi
• securitate.
Integrarea va avea efecte pozitive asupra modernizării societăţii în ansamblu,
asupra imaginii externe a ţării, precum şi asupra vieţii cetăţenilor (cum spre exemplu,
libera circulaţie a persoanelor).
Beneficiile economice de care s-ar putea bucura cetăţenii Republicii Moldova,
agenţii economici ar fi: creşterea economică, creşterea investiţiilor străine directe,
crearea unor noi structuri de producţie, care să permită fabricarea unor produse finite
cu valoare adăugată mai mare şi calitate superioară, conform standardelor UE,
protecţie sporită a consumatorilor, creşterea economiilor şi investiţiilor populaţiei,
micşorarea fiscalităţii prin politici de impozitare mai relaxate, extinderea pieţelor de
capital (noi fluxuri de capital, diversificarea produselor financiare), dezvoltarea
afacerilor şi a sectorului privat, stimularea concurenţei, accesul pe piaţa muncii din
statele UE, îmbunătăţirea substanţială a standardului de viaţă al populaţiei.
Aceste avantaje economice generale presupun, însă şi anumite presiuni
concurenţiale ale pieţei unice, de concurenţa acerbă cu firmele din statele membre
dezvoltate, să se i-a în considerare necesitatea transformărilor tehnologice - care pot
duce, pe termen scurt, şi la creşterea şomajului, odată cu restructurarea
întreprinderilor şi a unor întregi sectoare industriale.
Accesul la fondurile structurale comunitare va oferi posibilitatea Republicii
Moldova să asigure o dezvoltare echilibrată a regiunilor, precum şi o dezvoltare rurală
susţinută, să modernizeze infrastructura de transporturi şi de mediu, să creeze noi
oportunităţi de ocupare a forţei de muncă, mai ales în mediul rural, să promoveze
politici sociale, care să conducă la standarde de viaţă de o calitate superioară.
Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, indiscutabil, adaugă ţării o
certitudine mai înaltă, atunci când vorbim despre asigurarea securităţii şi intereselor
naţionale.
Procesul de aderare prevede încheierea cu statele candidate a acordurilor de
asociere. Aceste acorduri conţin reglementări cu privire la dialogul politic, relaţiile
comerciale, armonizarea legislaţiei şi referitor la alte domenii de cooperare. Prin
acordurile în cauză se instituie liberul schimb între Uniunea Europeană şi statele-
membre pentru o perioadă determinată pentru fiecare stat candidat. De la intrarea în
vigoare a acordului cu fiecare stat, nu se poate stabili nici un alt drept de vamă şi nici
o restricţie cantitativă. Pentru alte domenii acordurile de asociere prevăd o perioadă
maximă de tranziţie pentru fiecare stat în parte.
Acordurile de asociere prevăd integrarea progresivă a reglementărilor comunitare
(acquis-ul comunitar) în ordinea juridică naţională a fiecărui stat, precum şi un anumit
număr de dispoziţii specifice în domeniul circulaţiei capitalurilor, a regulilor de
concurenţă, dreptului de proprietate intelectuală şi industrială şi a pieţelor publice.
Acquis-ul comunitar cuprinde ansamblul legislaţiei comunitare adoptată iniţial,
precum şi cea de revizuire a acesteia în decursul perioadei de existenţă a comunităţilor
europene, respectiv a Uniunii Europene. Aceasta se referă, deci, la tratatele de
instituire a acestora, adoptate la Paris şi Roma, precum şi la Tratatul de la Bruxelles,
Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, cel de la Amsterdam, Nisa şi
Lisabona, şi la toate regulamentele, directivele, deciziile şi celelalte reglementări
adoptate de Consiliu, precum şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie.
Adoptarea acquis-ului comunitar presupune obligaţia ţărilor candidate să-şi
adapteze, în cea mai mare măsură posibilă, instituţiile, întreprinderile şi
infrastructurile importante în vederea respectării normelor comunitare. Desigur, acest
proces necesită unele costuri, în special în ceea ce priveşte aplicarea regulilor
comunitare în domeniul mediului înconjurător, al siguranţei nucleare, securităţii
transporturilor, al condiţiilor de muncă, al comercializării produselor alimentare,
informarea consumatorului sau controlul proceselor de fabricaţie. În acest scop, pe
lângă efortul ţărilor în cauză, Uniunea Europeană contribuie cu fonduri pentru
sprijinirea realizării acquis-ului comunitar.
Acest proces are drept scop să ajute ţările în cauză să perceapă mai bine regulile
care stau la baza Uniunii Europene şi să identifice mai clar chestiunile pe care vor
trebui să le abordeze pe măsură ce vor acţiona pentru punerea în aplicare a acquis-ului
comunitar şi pentru pregătirea ţărilor respective în vederea aderării. În prezent sunt 35
de capitole ale acquis-ului comunitar, asupra cărora se poartă negocieri în vederea
aderării. Printre cele mai importante menţionăm: Libera circulaţie a mărfurilor; Libera
circulaţie a persoanelor; Libera prestaţie a serviciilor; Libera circulaţie a capitalurilor;
Dreptul societăţilor; Politica concurenţială; Agricultura; Pescuitul; Politica în
domeniul transporturilor; Politica fiscală; Uniunea economică şi monetară; Energia;
Ştiinţă şi cercetare; Mediul înconjurător; Consumatori şi protecţia sănătăţii; Uniunea
vamală; Relaţiile externe; Politica externă şi de securitate comună; Controlul
financiar; Instituţii ş.a.
În cazul statelor est-europene, necesitatea impunerii de către UE a respectării
acquis-ului apare cu atât mai justificată cu cât temerile privind impactul negativ al
aderării lor asupra dezvoltării construcţiei comunitare erau dintre cele mai mari.
Tocmai din acest motiv, pentru prima dată în istoria extinderii s-a impus necesitatea
adoptării acquis-ului comunitar de către statele nou venite, în perioada de pre-aderare.
Preluarea acquis-ului comunitar determină obligaţia privind respectarea unor
principii fundamentale, inclusiv: prioritatea, supremaţia sau superioritatea legislaţiei
comunitare. Aceasta vizează două aspecte:
- prin legi (sau alte acte normative) naţionale posterioare nu pot fi modificate sau
abrogate dispoziţii normative comunitare, orice astfel de lege fiind nulă si
inaplicabilă;
- normele comunitare posterioare pot modifica sau face inaplicabile normele
juridice naţionale.
Procesul de armonizare a legislaţiei interne cu acquis-ul comunitar reprezintă un
obiectiv esenţial, care se regăseşte în strategia de aderare a tuturor statelor candidate
la calitatea de membru al Uniunii Europene şi, în acelaşi timp, o obligaţie juridică ce
decurge din Acordul European de asociere.
Armonizarea legislaţiei interne cu acquis-ul comunitar nu este un proces de
preluare, pur şi simplu, a unor norme în cadrul juridic naţional, ci transpunerea
efectivă a unor acte comunitare în legislaţia Republicii Moldova sau prin interpretarea
acesteia din urmă într-un mod care să asigure respectarea normelor comunitare.
În cadrul acestui proces trebuie să se ţină seama de tipologia actelor normative
comunitare (de pildă, în cazul regulamentelor comunitare se va lua în considerare
faptul că, după aderare, ele vor fi direct aplicabile pe teritoriul statului candidat,
nemaifiind permis ca acte normative naţionale să medieze această relaţie) şi trebuie
făcută distincţia între:
- actele normative comunitare care pot fi preluate în dreptul intern până la data
aderării;
- actele normative comunitare care – din cauza specificului dispoziţiilor lor – pot
fi preluate numai la data aderării. În cazul acestei categorii, în dosarul de
fundamentare se va include o listă a lor pe întregul capitol, însoţită de prezentarea
pregătirilor prealabile în vederea intrării lor în vigoare la data aderării.
- actele normative comunitare care pot fi preluate numai după data aderării – din
cauza dificultăţilor pe care le generează – şi de la dispoziţiile cărora statele candidate
vor solicita perioade de tranziţie sau, în mod excepţional, derogări.
Desfăşurarea negocierilor de aderare şi preluarea acquis-ului comunitar
constituie două procese cu influenţe reciproce, transpunerea efectivă a acquis-ului
comunitar în sistemele legislative ale statelor candidate fiind strâns legată de
desfăşurarea diverselor etape ale procesului de negociere, pe de o parte, pe de altă
parte însuşi acest proces de negociere are ca element central stabilirea modului în care
va fi preluat şi aplicat acquis-ul.
Negocierile se concentrează pe termenii în care candidatul va adopta, implementa
şi aplica acquis-ul şi eventualele aranjamente de tranziţie, care vor fi strict delimitate
în timp şi condiţii de aplicabilitate.
În concluzie, putem menţiona că ordinea juridică comunitară este autonomă, fapt
ce nu exclude colaborarea cu sistemele juridice naţionale, cooperare care este nu
numai utilă, dar şi necesară şi care se exprimă, în principal, printr-o participare a
autorităţilor statale la punerea în aplicare a dreptului comunitar.
Fiind un instrument de interes comun pentru toate popoarele şi statele Uniunii
Europene, dreptul emanat din surse comunitare nu este nici un drept străin, nici un
drept extern. El este propriu fiecăruia dintre statele membre, ca şi dreptul naţional al
acestora, cu singura calitate suplimentară că el reprezintă ierarhia textelor normative
ale fiecărui stat.
Dr.hab., prof. Valeriu CUŞNIR,
director al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice
al Academiei de Ştiinţe a Moldovei