Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană: avantaje şi obligaţii

Ideea de integrare europeană este tot mai prezentă în peisajul politico-economic

contemporan din ultimele decenii şi ea preocupă insistent ţările componente ale

bătrânului continent. Astăzi, Uniunea Europeană (UE) a devenit o realitate în ciuda

multitudinii de probleme pe care le implică sau cu care se confruntă. Cunoaşterea

reglementărilor comunitare se impune cu acuitate în prezent, dacă avem în vedere

perspectivele pentru ţara noastră de a se integra în structurile europene, în diversele ei

planuri – politic, economic şi militar, unul dintre obiectivele finale fiind circumscris

dobândirii calităţii de membru al UE.

Un prim avantaj al aderării la UE vizează posibilitatea Republicii Moldova de a

participa la procesele din economia, politica şi cultura europeană şi cea mondială.

Istoria dezvoltării UE arată că şi statele mici au jucat un rol important în luarea unor

decizii strategice. Integrarea Moldovei în Uniunea Europeană va fi o expresie firească

a identităţii de valori şi principii, a vocaţiei sale de ţară democrată, profund ataşată

prin tradiţii, cultură şi civilizaţie, în spaţiul unic european.

Un alt avantaj ar fi identificarea unor noi posibilităţi pentru promovarea

intereselor naţionale pe plan european. În ultimele decenii, ca urmare a aprofundării

cooperării între statele Uniunii Europene, de la una sectorială la una mai largă, mai

comprehensivă, tot mai multe împuterniciri ale statelor-membre din diferite domenii

au fost transferate instituţiilor europene şi sunt administrate în comun de către statele-

membre. Or, anume aceasta şi oferă ţărilor din UE posibilitatea de a influenţa

„construcţia” politicilor europene şi a promova astfel interesele lor naţionale. Statele

care au aderat şi care urmează să adere la UE sunt conştiente de faptul că renunţă la o

parte din suveranitatea lor naţională în schimbul obţinerii unor câştiguri politice noi şi

nu numai.

Avantajele aderării Republicii Moldova la UE se pot împărţi în trei mari

categorii:

• economice (creştere economică, creşterea nivelului de trai al populaţiei etc.),

• stabilitate politică şi

• securitate.

Integrarea va avea efecte pozitive asupra modernizării societăţii în ansamblu,

asupra imaginii externe a ţării, precum şi asupra vieţii cetăţenilor (cum spre exemplu,

libera circulaţie a persoanelor).

Beneficiile economice de care s-ar putea bucura cetăţenii Republicii Moldova,

agenţii economici ar fi: creşterea economică, creşterea investiţiilor străine directe,

crearea unor noi structuri de producţie, care să permită fabricarea unor produse finite

cu valoare adăugată mai mare şi calitate superioară, conform standardelor UE,

protecţie sporită a consumatorilor, creşterea economiilor şi investiţiilor populaţiei,

micşorarea fiscalităţii prin politici de impozitare mai relaxate, extinderea pieţelor de

capital (noi fluxuri de capital, diversificarea produselor financiare), dezvoltarea

afacerilor şi a sectorului privat, stimularea concurenţei, accesul pe piaţa muncii din

statele UE, îmbunătăţirea substanţială a standardului de viaţă al populaţiei.

Aceste avantaje economice generale presupun, însă şi anumite presiuni

concurenţiale ale pieţei unice, de concurenţa acerbă cu firmele din statele membre

dezvoltate, să se i-a în considerare necesitatea transformărilor tehnologice - care pot

duce, pe termen scurt, şi la creşterea şomajului, odată cu restructurarea

întreprinderilor şi a unor întregi sectoare industriale.

Accesul la fondurile structurale comunitare va oferi posibilitatea Republicii

Moldova să asigure o dezvoltare echilibrată a regiunilor, precum şi o dezvoltare rurală

susţinută, să modernizeze infrastructura de transporturi şi de mediu, să creeze noi

oportunităţi de ocupare a forţei de muncă, mai ales în mediul rural, să promoveze

politici sociale, care să conducă la standarde de viaţă de o calitate superioară.

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, indiscutabil, adaugă ţării o

certitudine mai înaltă, atunci când vorbim despre asigurarea securităţii şi intereselor

naţionale.

Procesul de aderare prevede încheierea cu statele candidate a acordurilor de

asociere. Aceste acorduri conţin reglementări cu privire la dialogul politic, relaţiile

comerciale, armonizarea legislaţiei şi referitor la alte domenii de cooperare. Prin

acordurile în cauză se instituie liberul schimb între Uniunea Europeană şi statele-

membre pentru o perioadă determinată pentru fiecare stat candidat. De la intrarea în

vigoare a acordului cu fiecare stat, nu se poate stabili nici un alt drept de vamă şi nici

o restricţie cantitativă. Pentru alte domenii acordurile de asociere prevăd o perioadă

maximă de tranziţie pentru fiecare stat în parte.

Acordurile de asociere prevăd integrarea progresivă a reglementărilor comunitare

(acquis-ul comunitar) în ordinea juridică naţională a fiecărui stat, precum şi un anumit

număr de dispoziţii specifice în domeniul circulaţiei capitalurilor, a regulilor de

concurenţă, dreptului de proprietate intelectuală şi industrială şi a pieţelor publice.

Acquis-ul comunitar cuprinde ansamblul legislaţiei comunitare adoptată iniţial,

precum şi cea de revizuire a acesteia în decursul perioadei de existenţă a comunităţilor

europene, respectiv a Uniunii Europene. Aceasta se referă, deci, la tratatele de

instituire a acestora, adoptate la Paris şi Roma, precum şi la Tratatul de la Bruxelles,

Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, cel de la Amsterdam, Nisa şi

Lisabona, şi la toate regulamentele, directivele, deciziile şi celelalte reglementări

adoptate de Consiliu, precum şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie.

Adoptarea acquis-ului comunitar presupune obligaţia ţărilor candidate să-şi

adapteze, în cea mai mare măsură posibilă, instituţiile, întreprinderile şi

infrastructurile importante în vederea respectării normelor comunitare. Desigur, acest

proces necesită unele costuri, în special în ceea ce priveşte aplicarea regulilor

comunitare în domeniul mediului înconjurător, al siguranţei nucleare, securităţii

transporturilor, al condiţiilor de muncă, al comercializării produselor alimentare,

informarea consumatorului sau controlul proceselor de fabricaţie. În acest scop, pe

lângă efortul ţărilor în cauză, Uniunea Europeană contribuie cu fonduri pentru

sprijinirea realizării acquis-ului comunitar.

Acest proces are drept scop să ajute ţările în cauză să perceapă mai bine regulile

care stau la baza Uniunii Europene şi să identifice mai clar chestiunile pe care vor

trebui să le abordeze pe măsură ce vor acţiona pentru punerea în aplicare a acquis-ului

comunitar şi pentru pregătirea ţărilor respective în vederea aderării. În prezent sunt 35

de capitole ale acquis-ului comunitar, asupra cărora se poartă negocieri în vederea

aderării. Printre cele mai importante menţionăm: Libera circulaţie a mărfurilor; Libera

circulaţie a persoanelor; Libera prestaţie a serviciilor; Libera circulaţie a capitalurilor;

Dreptul societăţilor; Politica concurenţială; Agricultura; Pescuitul; Politica în

domeniul transporturilor; Politica fiscală; Uniunea economică şi monetară; Energia;

Ştiinţă şi cercetare; Mediul înconjurător; Consumatori şi protecţia sănătăţii; Uniunea

vamală; Relaţiile externe; Politica externă şi de securitate comună; Controlul

financiar; Instituţii ş.a.

În cazul statelor est-europene, necesitatea impunerii de către UE a respectării

acquis-ului apare cu atât mai justificată cu cât temerile privind impactul negativ al

aderării lor asupra dezvoltării construcţiei comunitare erau dintre cele mai mari.

Tocmai din acest motiv, pentru prima dată în istoria extinderii s-a impus necesitatea

adoptării acquis-ului comunitar de către statele nou venite, în perioada de pre-aderare.

Preluarea acquis-ului comunitar determină obligaţia privind respectarea unor

principii fundamentale, inclusiv: prioritatea, supremaţia sau superioritatea legislaţiei

comunitare. Aceasta vizează două aspecte:

- prin legi (sau alte acte normative) naţionale posterioare nu pot fi modificate sau

abrogate dispoziţii normative comunitare, orice astfel de lege fiind nulă si

inaplicabilă;

- normele comunitare posterioare pot modifica sau face inaplicabile normele

juridice naţionale.

Procesul de armonizare a legislaţiei interne cu acquis-ul comunitar reprezintă un

obiectiv esenţial, care se regăseşte în strategia de aderare a tuturor statelor candidate

la calitatea de membru al Uniunii Europene şi, în acelaşi timp, o obligaţie juridică ce

decurge din Acordul European de asociere.

Armonizarea legislaţiei interne cu acquis-ul comunitar nu este un proces de

preluare, pur şi simplu, a unor norme în cadrul juridic naţional, ci transpunerea

efectivă a unor acte comunitare în legislaţia Republicii Moldova sau prin interpretarea

acesteia din urmă într-un mod care să asigure respectarea normelor comunitare.

În cadrul acestui proces trebuie să se ţină seama de tipologia actelor normative

comunitare (de pildă, în cazul regulamentelor comunitare se va lua în considerare

faptul că, după aderare, ele vor fi direct aplicabile pe teritoriul statului candidat,

nemaifiind permis ca acte normative naţionale să medieze această relaţie) şi trebuie

făcută distincţia între:

- actele normative comunitare care pot fi preluate în dreptul intern până la data

aderării;

- actele normative comunitare care – din cauza specificului dispoziţiilor lor – pot

fi preluate numai la data aderării. În cazul acestei categorii, în dosarul de

fundamentare se va include o listă a lor pe întregul capitol, însoţită de prezentarea

pregătirilor prealabile în vederea intrării lor în vigoare la data aderării.

- actele normative comunitare care pot fi preluate numai după data aderării – din

cauza dificultăţilor pe care le generează – şi de la dispoziţiile cărora statele candidate

vor solicita perioade de tranziţie sau, în mod excepţional, derogări.

Desfăşurarea negocierilor de aderare şi preluarea acquis-ului comunitar

constituie două procese cu influenţe reciproce, transpunerea efectivă a acquis-ului

comunitar în sistemele legislative ale statelor candidate fiind strâns legată de

desfăşurarea diverselor etape ale procesului de negociere, pe de o parte, pe de altă

parte însuşi acest proces de negociere are ca element central stabilirea modului în care

va fi preluat şi aplicat acquis-ul.

Negocierile se concentrează pe termenii în care candidatul va adopta, implementa

şi aplica acquis-ul şi eventualele aranjamente de tranziţie, care vor fi strict delimitate

în timp şi condiţii de aplicabilitate.

În concluzie, putem menţiona că ordinea juridică comunitară este autonomă, fapt

ce nu exclude colaborarea cu sistemele juridice naţionale, cooperare care este nu

numai utilă, dar şi necesară şi care se exprimă, în principal, printr-o participare a

autorităţilor statale la punerea în aplicare a dreptului comunitar.

Fiind un instrument de interes comun pentru toate popoarele şi statele Uniunii

Europene, dreptul emanat din surse comunitare nu este nici un drept străin, nici un

drept extern. El este propriu fiecăruia dintre statele membre, ca şi dreptul naţional al

acestora, cu singura calitate suplimentară că el reprezintă ierarhia textelor normative

ale fiecărui stat.

Dr.hab., prof. Valeriu CUŞNIR,

director al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice

al Academiei de Ştiinţe a Moldovei