Institutii de Credit

5/12/2018 Institutii de Credit - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/institutii-de-credit-55a4d17e426ad 1/26

1 Definitie si tipuri de banci

Banca este un intermediar financiar , care accepta depozite si canalizeaza aceste depozitein activitatea de creditare , fie direct fie prin intermediul pietelor de capital.Banca este elementul de legatura intre clientii cu deficit de capital si cei care au surplusde capital . Profitul bancii rezida in diferenta de dobanda (intre cea platita deponentuluisi cea incasata de la creditor) si in alte comisioane incasate pentru serviciile prestate .Exista trei tipuri majore de banci acestea fiind:

- banca centrala- banca comerciala- banca de investitii

Banca centrala este de obicei o banca detinuta de stat , care are responsabilitati cvasi-regulatorii , cum ar fi supravegherea bancilor comerciale sau controlul ratei dabanzii.Banca centrala furnizeaza lichiditati sistemului bancar si actioneza ca imprumutator deultima instanta pentru bancile comerciale.Termneul de banca comerciala acopera o gama larga de institutii pornind de la bancilemici ,de cartier, pana la institutii si organizatii multinationale cu sute de filiale. Bancilecomerciale pot fi la randul lor :

- Banci de retail pentru persoane fizice si intreprinderi mici.- Banci de business, care furnizeaza servicii companiilor mijlocii de pe piata- Banci pentru corporatii , care presteaza servicii pentru companiile mari si

institutiile multinationaleBancile de investitii sunt cele care garanteaza vanzarea unei emisiuni de actiuni siobligatiuni , tranzactioneaza actiunile si obligatiunile in cont propriu si pot ofericonsultanta companiilor pe piata de capital ( un exemplu ar fi cel al fuziunilor sauachizitiilor) .Alte tipuri de banci cunoscute sunt:-Banca universala , cunoscuta mai degraba ca o companie de servicii financiare ,

presteaza multe din serviciile enumerate mai sus (cu exceptia celor ale bancii centrale) .Aceste banci distribuie pe langa serviciile bancare si asigurari , astfel aparand termenulde bankassurance care semnifica faptul ca atat serviciile bancare cat si asigurarile suntemise de aceeasi entitate.-Banca islamica adera la conceptiile legii islamice , astfel toate activitatile bancii nu

trebuie sa fie purtatoare de dobanda , interzisa in Islam. In schimb , banca obtine profitdin comisioanele acordate pentru facilitatile de finantare.

2 Bancile comerciale. Operatiuni si management.

Functiile economice ale bancilor includ:• Punerea in circulatie a banilor in forma bancnotelor sau conturilor curente folosite

pentru cecuri sau plati la ordinul clientilor

1



• Efectuarea si reglementarea platilor intre clienti , banca actionand atat ca platitor cat si ca incasator in contul clientilor

• Intermedierea creditelor - bancile putand imprumuta bani pentru ca apoi saimprumute acesti bani , actionand ca intermediar

• Imbunatatirea calitatii creditului – datorita faptului ca bancile sunt imprumutatori

de calitate , care au suficiente metode de diversificare a activelor pentru a nuajunge in situatia neonorarii obligatiilor • Transformarea scadentelor – bancile imprumuta de obicei bani pe termen scurt

( depozite de la clienti ) dar acorda credite pe termen lung .Bancile pot face acestlucru mentinand rezerve da cash sau investind in titluri de valoare care pot fi

repedeconvertite in cash.

Activitatile standard ale bancilor pot fi sintetizate in modul urmator :• Deschiderea de conturi pentru persoane fizice si juridice• Efectuarea platilor in contul clientilor , platind cecuri trase asupra clientilor si

colectand cecurile depuse in contul curent• Transferul sumelor clientilor pentru plata datoriilor , prin metode de plata cum ar

fi transferul telegrafic, electronic sau ATM.• Acceptarea depozitarii fondurilor in conturi curente sau de depozite• Acordarea de credite

Bancile pot utiliza diverse canale pentru serviciile pe care le ofera .Aceste pot fi:• Sucursalele bancilor • Serviciile postale• ATM ( un automat pentru eliberarea si incasarea sumelor)• Mobile banking - folosind telefonul pentru efectuarea tranzactiilor • Online banking – folosind Internetul pentru efectuarea tranzactiilor

• Relationship manager – care coordoneaza relatiile cu clientii (atat persoane fizicecat si juridice)• Telephone banking –un serviciu care permite clientilor efectuarea tranzactiilor far

interventia umana din partea bancilor • Video banking – utilizata pentru tranzactii profesionale si pentru comsultatii

Activitatea bancilor poate fi mai bine inteleasa prin analiza resurselor disponibile ,respectiv , active , alaturi de obligatiile bancilor , respectiv ,pasive.

Activele bancilor

Activele includ numerarul din banci, investitiile in titlurile de valoare , imprumuturi si

avansuri acordate clientilor si in final sediile bancilor cu toate dotarile existente.Bancile , trebuie sa mentina permanent un nivel de cash care sa acopere plata depozitelor solicitate de clienti. De asemeni bancile trebuie sa pastreze o mare poportie din active ,intr-o forma care poate fi repede convertita in cash pentru a da incredere in sistemul bancar.Cea mai importanta resursa a bancilor sunt depozitele persoanelor fizice si juridicedepuse la banca.

2



Pasivele bancilor

In principal ,pasivele sunt constituite din capital ( inclusiv rezervele) si depozite ( care pot fi ale companiilor, ale indivizilor ,ale altor banci sau ale guvernului).In prezent bancile sunt expuse multor riscuri

•

riscul de credit ( riscul ca imprumutul sa nu fie rambursat la termen)• riscul de dobanda ( riscul cresterii dobanzii fata de dobanda initial stabilita)• riscul de piata ( riscul inregistrarii de pierderi datorate activitatii curente)• riscul de schimb valutar (riscul ca moneda straina , in care a fost acordat creditul ,

sa se deprecieze)• riscul suveran ( riscul ca guvernul sa nu-si indeplineasca obligatiile)

3 Reglementari privitoare la bancile comerciale

Pentru majoritatea tarilor dezvoltate secolul xx a fost marcat de un aflux de reguli sirestrictii in domeniul bancar..

Redam mai jos cateva din reglementarile cele mai uzuale in siatemul bancar:

Inregistrarea bancilor

In multe tari intrarea pe piata se face prin acordarea unor licenta pentru practicareaactivitatilor din domeniul bancar , licente reglementate prin lege si acordate de obicei de banca centrala a statului respectiv.In trecut multe tari au avut restrictii in privinta intrarii in sectorul bancar national ,limitand sau prevenind intrarea bancilor straine pe piata , izoland piata locala decompetitia externa.

Controlul ratei dabanziiUna din cele mai vechi forme de reglementare se refera la restrictiile referitoare ladobanzile pe care bancile le percep.Atat in Europa in perioada medievala ( unde religia crestina considera ca este imoral caun imprumutator sa castige bani dintr-o speculatie cu un risc substantial scazut) cat si intarile islamice ( care interzic perceperea de dobanda) , s-a incercat sub diferite forme sase exercite un control asupra ratei dabanzii.Cu toate acestea , pietele au fost mult mai eficiente decat reglementarile in domeniuldobanzilor , si marea varietate de credite care implica grade diferita de risc , au facutdificila implementarea unor asemenea reguli.

In secolul 21 , majoritatea tarilor au renuntat la controlul ratelor dobanzii atat la depozitecat si la credite.

Rezervele obligatorii de cash

Rezervele minime de cash au fost reglementate de mult in sistemul bancar. Necesitatea dea mentine rezerve minime de cash a fost justificata de expunerea bancii la riscul delichiditate (insolventa) si de controlul bancii centrale asupra masei monetare.

3



Un alt obiectiv al rezervelor minime il constituie asigurarea veniturilor guvernamentalAsigurarea depozitelor

Majoritatea tarilor solicita ca bancile sa participe la un program de asigurare a depozitelor pentru a proteja detinatorii de depozite de pierderile care ar putea aparea in cazul unor

falimente bancare. Desi vazut ca un sistem de protejare a indivizilor si bancilor mici ,acest sistem protejeaza intreg sistemul bancar prevenind costurile mari si mai ales panica.

4 Principalele caracteristici ale bancilor centrale

Bancile centrale deschid conturi si acorda credite atat bancilor comeciale cat siguvernelor nationale , neavand la modul general , legaturi cu publicul larg.Pentru ca au dreptul sa emita moneda materiala ( metalica sau de hartie) sunt unica sursa pentru procurarea acesteia.Acest monopol face ca banca centrala a unei tari ( sau in cazulBancii Centrale Europene a mai multor tari) sa aiba o influenta semnificativa pe piata.

Responsabilitati ale bancilor centrale• Gestionarea masei monetare si in mod indirect , incurajarea stabilitatii economice

pentru prevenirea fluctuatiilor de preturi, de dobanda sau rata de schimb.• Reglementarea operatiunilor bancilor comerciale• Agent fiscal al guvernului ( prin cumpararea valorilor mobiliare emise de guvern)

Controlul monetar

Bancile centrale pot controla masa monetara in doua feluri :• Limitand emisiunea de moneda• Modificand nivelul rezervelor disponibile si influentand astfel depozitele pe care

bancile comerciale sunt capabile sa le mentina.Dintre modalitatile folosite de bancile centrale pentru controlul monetar putemexemplifica:

Operatiunile de piata

Rezervele minime obligatorii

Rata de scont

Tintirea inflatiei

Influenta asupra ratei dabanzii Imprumutator de ultima instanta

6. Banca Naţională a României – bancă centrală şi de emisiune

Banca Naţională este garantul stabilităţii monedei naţionale. Ea are atribuţiiaproape exclusive în emisiunea bănească, în punerea şi retragerea banilor din circulaţie.

4



Banca Naţională este o bancă cu capital integral de stat. În Legea privind activitatea bancară nr. 58/1998 se stipulează: „Ea este organul de emisiune al statului şi stabileştereglementările în domeniul monetar, de credit, valutar şi de preţ. Banca Naţională aRomâniei refinanţează societăţile bancare şi asigură lichidităţi sistemului bancar.Banca Naţională a României asigură supravegherea activităţii tuturor societăţilor

bancare“.Banca Naţională are multe alte atribuţii ce derivă din calitatea de bancă centrală şi deemisiune. Astfel:

• una din principalele atribuţii ale Băncii Naţionale este menţinerea stabilităţiimonedei naţionale.

• ea promovează, reglementează şi supraveghează activităţile de intermediere bancară,

• are un rol mai mare în activitatea de curs valutar.• Banca Naţională este singurul agent al statului desemnat să supravegheze

tranzacţiile valutare efectuate de societăţile bancare.• Banca Naţională este sesizată de către Ministerul Finanţelor şi Garda Finan-

ciară despre eventualele nereguli de ordin fiscal comise de societăţile bancare.

Capitalul propriu al Băncii Naţionale a României aparţine în întregime statului.În calitatea sa de bancă de emisiune, Banca Naţională este singura instituţie

autorizată să emită bancnote şi monede metalice pe întregul cuprins al ţării.Banca Naţională controlează şi verifică registrele, conturile şi alte documente ale

băncilor şi acţionează ca împrumutător de ultimă instanţă al acestora.Banca Naţională este condusă de un consiliu de administraţie. Conducerea

operativă este exercitată de Guvernator. Membrii consiliului de administraţie sunt numiţide Parlament la propunerea primului ministru.Banca Naţională a României a fostînfiinţată în anul 1881 ca bancă de stat.

atribuţiile băncii noastre centrale în realizarea politicii valutare:- stabileşte cursul de schimb al monedei naţionale în raport cu alte valute;- înfăptuieşte politica valutară;- intervine pe piaţa valutară pentru susţinerea cursului monedei naţionale;- obligă băncile să constituie rezerve minime obligatorii pentru depozitele în valută;- stabileşte regimul valutar;- aplică regimul valutar;- solicită şi primeşte informaţii valutare;- avizează credite în valută;- aprobă constituirea de sucursale în străinătate ale băncilor româneşti;- achită datoria externă a statului ( în cazul epuizării altor căi);

- elaborează balanţa de plăţi externe;- păstrează şi gestionează rezervele internaţionale ale statului;

5



7. Centrala Riscurilor Bancare

Centrala Riscurilor Bancare (CRB) reprezintă o structură specializată în colectarea,stocarea şi centralizarea informaţiilor privind expunerea fiecărei persoane declarante dinRomânia faţă de acei debitori care au beneficiat de credite şi/sau angajamente al căror

nivel cumulat depăşeşte .suma limită de raportare (20.000 RON), precum şi ainformaţiilor referitoare la fraudele cu carduri produse de către posesori.

Baza de date a Centralei Riscurilor Bancare este organizată în patru registre:

1. Registrul central al creditelor (RCC) conţine informaţii de risc bancar raportatede persoanele declarante şi este actualizat lunar;

2. Registrul creditelor restante (RCR) conţine informaţii de risc bancar referitoarela abaterile de la graficele de rambursare din cel mult ultimii şapte ani şi estealimentat lunar de Registrul central al creditelor;

3. Registrul grupurilor de debitori (RGD) conţine informaţii despre grupurile de persoane fizice si/sau juridice care reprezintă un grup de debitori si este alimentatlunar de Registrul central al creditelor;

4. Registrul fraudelor cu carduri (RFC) conţine informaţii despre fraudele cucarduri produse de către posesori raportate de persoanele declarante şi este actualizaton-line.

8. Băncile comerciale in Romania

Legea bancară nr. 33/1991 arată la art. 3 că „societăţile bancare sunt persoane

juridice al căror obiect principal de activitate îl constituie atragerea de fonduri de lapersoane juridice şi fizice sub formă de depozite sau instrumente negociabile,plătibile la vedere sau la termen, precum şi acordarea de credite“ .

Băncile se pot constitui în România numai cu respectarea prevederilor Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale şi pe baza autorizaţiei Băncii Naţionale. Băncileau, în general, un rol operativ. Ele nu au dreptul să încheie contracte, înţelegeri,convenţii, care să le asigure o poziţie dominantă pe piaţa monetară sau în politicafinanciar-bancară. Băncile nu pot obţine avantaje pe baza concurenţei neloiale.

Băncile sunt obligate să deschidă conturi curente la Banca Naţională şi să menţinăla aceasta rezerve minime obligatorii. De asemenea, băncile pot deschide şi alte conturi la banca centrală.

Băncile comerciale efectuează o mare gamă de operaţiuni printre care: depozite lavedere şi la termen, operaţiuni în cont, operaţiuni cu numerar, fără numerar şi cu titluri.Una din activităţile principale ale băncilor comerciale este creditarea. La acordareacreditelor, băncile comerciale urmăresc ca agenţii economici să prezinte credibilitate, învederea rambursării la scadenţă a împrumuturilor. De aceea, băncile comerciale solicităagenţilor economici ce vor să se împrumute, garanţii cu bunuri mobile şi imobile.Operaţiunile de creditare şi de garanţii se concretizează şi în contracte de credite.

6



Băncile comerciale pot cumpăra, vinde, ţine în custodie şi administra activemonetare, pot executa transferuri, operaţiuni de virament, clearing. De asemenea, ele pot primi titluri în gaj şi în păstrare. Alte operaţiuni cu pondere destul de mare în activitatea băncilor se referă la: operaţiuni valutare, operaţiuni cu metale preţioase, cu alte valoricare au un grad mare de lichiditate, plasamente, gestionare, păstrare şi comerţ cu titluri de

valoare, consulting bancar, garanţii, mandatări, alte operaţiuni proprii sau în contulclienţilor.

Băncile au largă autonomie în utilizarea profitului. Ele îşi constituie provizioane pentru risc, fond de dezvoltare, pot dispune de o mare parte a profitului net, chiar dacăsunt societăţi comerciale cu capital majoritar de stat.

Băncile pot participa cu fonduri proprii la activitatea unor agenţi economici, dar fără să depăşească 20% din capitalul firmei. De asemenea, creditele acordate de bancacomercială unui singur agent economic nu pot depăşi (cumulat) 20% din capitalul şirezervele acestei instituţii de credit.

În perioada de tranziţie către economia de piaţă atragerea depozitelor şidesfăşurarea activităţii de creditare constituie funcţii de interes public; de aceea, băncile

comerciale cad sub incidenţa regimului instituţiilor publice (evident că doar într-oanumită măsură).

Cu toate că activitatea băncilor a devenit foarte complexă, totuşi esenţa acesteia estemijlocirea creditului şi efectuarea plăţilor între agenţii economici sau/şi persoane fizice.Deci băncile reprezintă instituţii primitoare şi distribuitoare de capital. Legea bancară aRomâniei din 1934 defineşte foarte bine conceptul de bancă, concept care a rămas valabil şide mare actualitate. Prin Legea bancară din 1934 se arată că „Prin întreprinderea debancă se înţelege orice întreprindere comercială, al cărei obiect principal este acela dea săvârşi orice fel de operaţiuni asupra sumelor de bani în numerar, asupracreditelor, asupra efectelor de comerţ, asupra diferitelor valori negociabile, precum şialte operaţiuni în legătură cu acestea“. Sunt şi bănci care au o activitate mai limitată şi

anume, de a acorda credit sau de a garanta creditul. Se poate afirma de fapt, că o bancă esteinstituţia care se ocupă de comerţul cu bani sub orice formă , cu mijlocirea creditului şicu efectuarea tuturor serviciilor ce se referă la monedă, titluri, creanţe, deci la orice fel de bunuri mobiliare în afară de mărfuri.

Băncile, ca orice alte societăţi comerciale, au ca scop al activităţii lor, obţinerea de profit, deci câştigul sau rentabilitatea capitalului.

În aceste cazuri există o colaborare, atât în privinţa atragerii şi utilizării capitalului,cât şi în privinţa conducerii, a mijloacelor şi intereselor particulare şi celor ale statului.Privită din acest unghi de vedere, banca comercială poate fi considerată ca o asociaţie decapitaluri.

Începând din 1998, acţionează Legea bancară nr. 58/1998, care stipulează noicriterii şi condiţii de desfăşurare a activităţii bancare în ţara noastră.

Principalele noutăţi ale reglementărilor prin această lege se referă la următoarele:- a dispărut termenul de „bancă comercială“, fiind înlocuit cu cel de „bancă“ (în

multe privinţe);- pot fi autorizate să desfăşoare activitate bancară şi alte instituţii decât cele

bancare, cu respectarea prevederilor acestei legi;- sunt introduse definiţii şi se precizează unele concepte din activitatea bancară

(bancă, filială, afiliată, depozit, credit, acţionar semnificativ, ordin, capital etc.);- se precizează mai clar ce cuprinde documentaţia de credit;

7



- se pune accent pe sporirea prudenţei bancare şi supravegherea prudenţială bancară;

- se precizează mai bine ce fel de activităţi sunt permise băncilor;- autorizarea băncilor;- fuziunea şi divizarea băncilor;- conflictul de interese;- secretul profesional;- transferul de fonduri;- administrarea specială a băncilor.De exemplu, în cele ce urmează prezentăm precizările făcute în privinţa

activităţilor permise băncilor:• acceptarea de depozite;• contractarea de credite;• operaţiuni de factoring;• scontarea efectelor de comerţ;• forfetare;• emiterea şi gestiunea instrumentelor de plată şi de credit;• plăţi şi decontări;• leasing financiar;• transferuri de fonduri;• emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente;• tranzacţii în cont propriu sau în contul clienţilor cu:

- cambii, cecuri, certificate de depozit;- valute;- instrumente financiare derivate;- valori mobiliare;- metale preţioase şi pietre preţioase.

•

intermedierea în plasamentul de valori mobiliare şi oferirea de servicii legate deacesta;• administrarea de portofolii ale clienţilor, în numele şi pe riscul acestora;• custodia şi administrarea de valori mobiliare;• depozitar pentru organismele de plasament colectiv de valori mobiliare;• închirierea de casete de siguranţă;• consultanţă financiar-bancară;• operaţiuni de mandat;• activităţi la bursa de valori.

9. Operaţiunile pasive ale băncilorÎn principiu, operaţiunile pasive reprezintă constituirea resurselor fiecărei bănci

comerciale. Alături de operaţiunile active, cele pasive constituie baza activităţilor băncilor comerciale. Pe lângă aceste două feluri de operaţiuni mai sunt:

- operaţiuni accesorii;- operaţiuni conexe.Operaţiunile accesorii sunt:- de cumpărare, vânzare, custodie şi administrare de active monetare;

8



- de transferuri;- de operaţiuni de clearing şi alte operaţiuni de virament;- de primire de titluri în gaj sau în păstrare.Operaţiunile conexe sunt:- operaţiuni valutare;

- operaţiuni cu metale preţioase sau cu obiecte confecţionate din metale preţioase;- plasamente de titluri;- gestionarea, păstrarea şi comerţul cu titluri;- consulting bancar;- garanţii;- mandatări în contul clienţilor.

Operaţiunile pasive

Pentru înţelegerea acestor operaţiuni pornim de la idea că banca este o întreprindere ce primeşte şi plasează capital. Banca are ca activitate principală stimularea şi primirea dedepozite în numerar (deci colectarea de capitaluri) şi plasarea lor în activităţi economice pe calea creditelor care pot imbraca diferitw forme cum vom vedea la capitolul urmator.Operatiunile pasive reprezinta operatiuni de atragere si constituire a resurselor , dintrecare cele mai importante sunt:

1. atragerea de depozite de la persoane fizice si juridice2 imprumuturi de la clientela bancara si nebancara3 constituirea capitalului social si a fondurilor proprii

1. Depozitele bancare apar sub forma conturilor curente , a depozitelor la vedere si acelor la termen :

• conturile curente sunt destinate operatiunilor curente de incasari si plati.Dobanda bonificata la aceste conturi este mult mai mica decat dobanda ladepozitele la termen.

• depozitele la vedere sunt destinate sa primeasca sume pe termen scurt , care pot fi retrase fara preaviz sau in cazul unor sume importante cu un preaviz pecare banca il solicita. Dobanda bonificata este mai mare dacat cea aferentaconturilor curente dar mai mica decat cea aferenta depozitelor la termen

• depozitele la termen care urmăresc fructificarea unor economii pe un termenmai lung. Depozitele la termen sunt remunerate la un nivel mai ridicat care sacompenseze imobilizarea fondurilor depuse . Retragerea sumei inainte de

scadenta se sanctioneaza de catre banci prin recalcularea dobanzii la nivelulconturilor curente. Depozitele la termen pot fi pe o perioadă de:- 1 lună;- 3 luni;- 6 luni;- 9 luni;- 12 luni;- 24 luni.

9



Imprumuturile de la clientela bancara pot fi :Imprumuturi de la Banca CentralaImprumuturi interbancare

Imprumuturile de la Banca Centrala cuprind imprumuturile garantate cu titluri de

stat sau cu titluri acceptabile.Imprumuturi interbancare cuprind imprumuturile primite de la banci, grupate infunctie de termene , astfel:

- imprumuturi de pe o zi pe alta de la banci pentru maxim o zi lucratoare- imprumuturi la termen , pe o durata mai mare decat o zi lucratoare- imprumuturi financiare primite de la banci nerezidente , avand ca beneficiari

finali agenti economici nefinanciari, rezidenti.

3. Capitalul social este alcatuit din totalitatea valorilor nominale a actiunilor emise de banca.

Actiunile pot fi nominale sau la purtator . Pentru societatile bancare BNR stabileste siactualizeaza nivelul minim al capitalului social . Bancile comerciale pot majora nivelulcapitalului social in baza hotaririi actionarilor si cu acordul BNR , utilizand urmatoarelesurse:

- emiterea de actiuni- prime legate de capital ramase dupa acoperirea cheltuielilor legate de

operatiunile respective- rezerve constituite din profitul net- diferente din reevaluarea patrimoniului - obligatiuni , dividende su datorii convertibile in actiuni- rezerve constituite din difernte de curs valutar, conform normelor legale

10. Operaţiunile active ale băncilor comerciale

Sunt operaţiunile prin care banca îşi angajează resursele în vederea îndepliniriifuncţionalităţilor statutare şi a obţinerii de profit.

Operaţiunile active sunt:- de creditare a agenţilor economici;- de creditare a persoanelor fizice;- de plasament.

Creditul este operatiunea prin care o parte numita creditor, pune la dispozitia unei alte parti , numita debitor , in schimbul unui pret ( dobanda) si sub constarngerea respectariiunor conditii minimale. Conditiile privesc elemente cum sunt:

• identificarea subiectilor raportului de creditare:debitorul si creditorul• promisiunea de rambursare a sumei imprumutate , respectiv de stingere a

obligatiei asumate• dobanda• termenul de rambursare

10



1. Operaţiunile de creditare a agentilor economici sunt:- pentru nevoi de capital fix;- creditarea cheltuielilor de exploatare a agenţilor economici

2. Operaţiunile de creditare a persoanelor fizice:

- creditare pentru locuinţe;- creditare pentru bunuri de folosinţă îndelungată;- creditarea cheltuielilor curente;- împrumuturi personale;- împrumuturi pe baza cărţilor de credit.

3. Operaţiunile de plasament cuprind:- achiziţionarea de efecte publice şi acţiuni. Băncile vor să deţină în general active

uşor lichidabile (bonuri de tezaur, titluri de împrumuturi de stat);- imobilizarea activelor băncii în titluri, reduce posibilitatea de creditare a

economiei naţionale.

11. Securitizarea (Titlurizarea ) creantelor bancare

Securitizarea reprezinta tehnica de transformare a unui activ nelichid intr-un titlunegociabil.Securitizarea a aparut din necesitatea asigurarii unei lichiditati crescute a bancii odata cuexpansiunea creditelor ipotecare care imobilizeaza activele bancii pe perioade lungi (15-20 ani).Principiul securitizarii consta in vanzarea de active de catre o entitate ( o banca , ingeneral)catre o structura specifica numita Special Purpose Vehicle (SPV).Acesta structura este construita in afara sistemului bancar .Totalitatea activelor preluatede la banci de aceste SPV-uri permit emiterea de titluri negociabile (actiuni).Calitateatitlurilor emise de SPV depinde de riscurile asociate , evaluate de agentiile de rating.Categoriile de active care pot face obiectul securitizarii sunt:

• creditele ipotecare• creditele de consum• imprumuturile pe carti de credit• imprumuturi acordate companiilor • creante asupra clientelei• credite de finantare a proiectelor de investitii

11



12. Tehnica formării dobânzii la credite. Calcululdobânzii.Factorii ce determina rata dobanzii.

Unul dintre factorii cheie în activitatea bancară este realizarea unei relaţii optimeîntre dobânzile primite şi cele plătite, având în vedere că această diferenţă va reprezenta

în final câştigul băncii (profitul).Dobânda trebuie prezentată neapărat alături de conceptele „capital“, „credit“,„risc“.

Din punctul de vedere al băncii creditoare sau debitoare contează foarte mult lacalculul dobânzii dacă aceasta este fixă sau variabilă. Uneori la dobânda practicată de bancă se adaugă o marjă în funcţie de coeficientul de risc. Marja se adaugă la dobânda de bază care se formează în funcţie de dobânzile de pe piaţa interbancară, iar câte o dată înfuncţie de dobânzile practicate chiar pe piaţa monetară (ex.: piaţa hârtiilor de valoare).

Dobânzile pot fi calculate şi plătite lunar, trimestrial semestrial şi anual. Clienţii vor să ştie cât îi costă împrumutul motiv pentru care acordă o mare atenţie calcululuidobânzii şi vor să fie specificat în contractul de împrumut.

Calculul dobânzii are în vedere în primul rând, deci, costul fondurilor şi dobândainterbancară. De asemenea, avem în vedere, varietatea foarte mare a dobânzii (la credite,la depozite, la disponibilităţile le vedere, pentru bonuri de tezaur, pentru obligaţiuni, peobiecte de creditare, la certificate de depozit, la carnetele de economii etc.)

Calculul dobânzii cuprinde:1. Dobânda simplă se calculează după formula:

36000

.. r t c D =

unde: D = masa dobânzii (dobânda),

C = capitalul împrumutat sau investit (creditul în cazul nostru):t = timpul în zile;r = rata dobânzii.

De aici putem determina rata dobânzii:

t c

Dr

.

36000⋅

=

Acest calcul este utilizat de către băncile comerciale în cazul creditelor pe termen

scurt, sau în cazul depozitelor. Suma dobânzii este proporţională cu mărimea creditului,cu durata creditului şi cu rata dobânzii.2. Dobânda compusă. Se utilizează tot mai mult de către băncile comerciale.

Actualmente, ea se calculează nu numai la creditele mai mari de 12 luni, ci şi pentruunele credite pe termen scurt, pentru dobânzile la termen. În esenţă, dobânda compusăcuprinde şi capitalizarea (fructificarea) dobânzii simple.

12



13 Creditarea agenţilor economici

În general nevoia de creditare apare din lipsa de fonduri proprii, pentru a face faţăîn întregime cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea normală a activităţii complexe afiecărui agent economic (producţie, investiţii, activitate comercială etc.). La orice agent

economic, apar dezechilibre, disfuncţionalităţi în cadrul trezoreriei, al gestiuniiîntreprinderii. De aceea, creditul de trezorerie ocupă o pondere însemnată în totalulcreditelor bancare. Creditul de trezorerie este necesar când activul circulant din bilanţ nu poate fi acoperit integral din încasări şi din fondul de rulment. Se poate afirma că încadrul creditelor de exploatare, creditul de trezorerie deţine primul loc. Orice agenteconomic deţine active circulante importante, determinate în primul rând, de activitateade producţie şi în al doilea rând, de creanţele asupra clientelei. La orice agent economic,sursele de finanţare trebuie să fie suficiente pentru a face faţă nevoilor de acoperire aactivului circulant.

Există mai multe clasificări ale creditelor bancare acordate agenţilor economici înfuncţie de varietatea şi complexitatea raporturilor de creditare de gruparea operaţiunilor

de credit.În economiile de piaţă există cinci mari feluri de credite şi anume:- creditul bancar;- creditul comercial;- creditul obligatar;- creditul ipotecar;- creditul de consum.

13



14.ACORDAREA CREDITELOR BANCARE PE TERMEN SCURT.

Pentru a-şi defăşura activitatea, o societate comercială are nevoie de mijloace fixe şimijloace circulante. Mijloacele fixe sunt finanţate din capitalul social şi/sau pasive petermen mediu/lung. Mijloacele circulante sunt finanţate din capitalul social şi/sau pasive pe termen scurt.

Tipul facilitãţii de credit acordat trebuie corelat cu nevoile clientului, având însã învedere scopul acordãrii creditului si capacitatea clientului de a-l rambursa.

Riscul este diferit în cazul finanţării inventarului (mijloace circulante) sau a sumelor deîncasat (facturi neîncasate).

Facilităţile pe termen scurt sunt cele cu valabilitate de până la un an şi care în general auca scop finanţarea activelor curente – mijloace circulante:

• facilitarea desfăşurării activităţii zilnice (overdraft sau credite pe termenscurt);

• facilitarea derulării unor tranzacţii comerciale (acreditive);• sprijinirea clientului în lansarea de oferte şi executarea unor proiecte (garanţii

bancare). În cel din urmă caz, Banca trebuie să aibă în vedere, în plus faţă deobişnuita analiză financiară, şi capacitatea tehnică a companiei de a termina proiectul în termenul stabilit şi în bune condiţii având în vedere complexitateaacestuia.

18 Scrisori de Garanţie

Fiecare tip de garanţie implică trei părţi:

garantatulbeneficiarulgarantul – Banca

O garanţie este un angajament irevocabil de a plăti o anumită sumă într-o anumitămonedă într-un anumit caz. Promisiunea de a plăti este, în mod uzual necondiţionată şitrebuie onorată de garant la prima cerere.

14



Garanţii directe

In cazul unei garanţii directe, banca garantatului îşi asumă o obligaţie directă faţă de beneficiar.

Garanţii indirecteDefiniţie :O bancă poate solicita, pentru contul clientului său, unei alte banci emitereaunei garanţii bancară, avand drept colateral contra-garanţia băncii ordonatoarerespective.

In mod uzual contra-garanţia este plătibilă la prima cerere a băncii care a emis garanţiaoriginală, declarând că beneficiarul a solicitat efectuarea plăţii în baza garanţiei sale.

19. Diverse tipuri de scrisori de garanţie

Garanţie pentru licitaţie / Bid BondGaranţie de bună executareGaranţie de bună executare cu clauza „certificat de acceptare“Garanţia de bună executare cu clauza “acreditiv documentar“Garanţie de plată a avansuluiGaranţie de plată a avansului cu clauza “reducerea obligaţiei“Garanţie de plată a avansului cu clauza “plata de dobânzi“Garanţie de întreţinereGaranţia warrant / Warranty bondGaranţii de platăGaranţie pentru conosament

Garanţie în vamăScrisoare de credit Standby

20 Acordarea creditelor persoanelor fizice

Reguli generale de creditare

1. Prudenţa bancară2. Identificarea şi evaluarea capacităţii de plată a solicitanţilor 3. Determinarea volumului creditului posibil de acordat şi a perioadei de creditare4. Influenţa proiectelor creditate asupra mediului5. Respectarea destinaţiei creditului în conformitate cu documentaţia6. Banca poate întrerupe creditarea şi să retragă împrumutul pentru acoperirea unor

15



pierderi cauzate de clientul în cauză

Persoane fizice autorizate – persoanele fizice sau asociaţiile familiale care desfăşoarădiverse activităţi în mod independent, pe bază de autorizaţie, cât şi persoanele fizice careexercită profesii în baza unor legi speciale.

Tipuri de credite acordate

• Creditul imobiliar - reprezintă acordarea de finantare persoanelor fizice pentru:achiziţionarea de apartamente, case, clădiri, spatii comerciale sau terenuri, constructiaşi renovarea de imobile, in scop locativ sau comercial, precum si pentru refinantareade credite de la alte institutii creditoare, in baza unor termeni si conditii specifice.

• Creditul de nevoi personale (cu garantie imobiliara sau fara garantie imobiliara) esteun credit de consum destinat persoanelor fizice in scopul acoperirii unor cheltuieli personale,sau destinat refinantarii unui credit de consum acordat de o alta institutiecreditoare.

• Creditul auto - este un credit de consum destinat persoanelor fizice pentruachiziţionarea de autoturisme noi, în baza unor termeni si conditii specifice• Cardul de credit – este o facilitate de credit destinata persoanelor fizice, in scopul

acoperirii unor cheltuieli personale sau in scopul refinantarii unui card de creditacordat de o alta institutie creditoare.

Monede de acordare a creditelor poate fi in RON sau in alte valute convertibile(EUR,USD. CHF) , iar limita de creditare se stabileste pentru fiecare produs in parte.

Persoanele fizice autorizate pot primi următoarele tipuri de credite:I. Credite pe termen scurt:- achiziţionare de materii prime;

- participare la cursuri de specializare;- linii de credit.II. Credite pe termen mediu pentru:- echipamente de lucru;- tehnică medicală;- autovehicule;- inventar agricol;- imobile cu destinaţie de sediu;- animale, plantaţii.

III. Credite pe termen lung pentru:- terenuri;- imobile sedii;- construcţii;- alte destinaţii.IV. Scrisori de garanţie bancară şi avaluri.

Documentaţia

16



1. Copii de pe actele de identitate.2. Cerere de credite.3. Declaraţia proprie privind angajamentele de plată.4. Fisa fiscala aferenta anului anterior

5. Acordul de consultare a Centralei Riscurilor Bancare si a Biroului de Credit.6. Documente ce atestă realizarea de venituri de către împrumutant (coplătitori şigaranţi).

7. Dovada existenţei surselor proprii de finanţare ale împrumutului.8. Documente din care să rezulte destinaţia creditelor.9. Documente din care să rezulte valoarea bunurilor constituite garanţie (raporturi

de evaluare, acte de proprietate, facturi fiscale).

Condiţii de creditare1. Să fie angajaţi cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată sau pensionari

sau persoane care obţin venituri cu caracter de permanenţă.

2. Să realizeze venituri certe şi permanente.3. Datoriile lunare totale de plată să se încadreze în limitele gradului de indatorarestabilit de fiecare banca pentru fiecare produs

4. Membrii familiei pot îndeplini calitatea de garanţi numai dacă veniturile lor nusunt luate în calcul la determinarea capacităţii de rambursare.

5. Pentru creditele în valută, la determinarea capacităţii de rambursare, se ia încalcul o marjă suplimentară pentru riscul valutar.

6. Să nu aibă restanţe în rambursarea altor credite.7. Să contribuie cu fonduri proprii (minim 15-20%).8. Data primei scadenţe să nu depăşească 30-31 de zile de la data tragerii

creditului.

21 Conţinutul creditului bancar pe termen lung şi mediu

Facilităţile pe termen Mediu se referă la Credite cu durata între 1 şi 5 ani şi care pot fiatât facilitãţi bilantiere, cât in afara bilantului.

Facilităţile pe termen Lung se referă la Credite cu durata mai mare 5 ani şi care pot fi atâtfacilitãţi bilantiere, cât in afara bilantului.

Scopurile acestor tipuri de finanţare au in vedere in principal: Credite Imobiliare Finanţare de proiect; Finanţare de achiziţii; Credite Sindicalizate; Club Deals.

17



Caracteristicile majore ale facilitaţilor pe termen Mediu şi Lung cuprind: Sunt angajate sau neangajate; Au duratã determinatã; Au grafic de rambursare fix; Au scop bine definit;

Pot avea perioada de graţie in ceea ce priveste rambursarea capitalului; Au de obicei mai multe acorduri formale negative si pozitive decat facilitatile pe

Termen Scurt.

Aceste credite au la bază, criteriul duratei. Din punct de vedere al obiectului creditării, elesunt credite pentru investiţii şi pentru cunoaşterea lor trebuie să pornim de la activulimobilizat al bilanţului agentului economic ce solicită creditul. Aici sunt cuprinse maşini,instalaţii, fabrici, depozite, birouri, magazine, titluri de participare industrială saucomercială.

Scopul agentului economic de a contracta credite este punerea în funcţiune a

activelor imobilizate.Creditele pe termen lung şi mediu finanţează deci partea superioară a bilanţului,

adică imobilizările, instrumentele de muncă. De aceea, între bancă şi agentul economiccare împrumută se încheie un contract pe termen lung.

Creditele pentru investiţii presupun studiul autofinanţării. Pentru cunoaştereagradului de autofinanţare, banca analizează cifra de afaceri a agentului economic,costurile, profiturile, toate în evoluţia lor viitoare.

Este de asemenea necesară cunoaşterea elementelor de autofinanţare şi anume:- amortizarea;- rezervele;- provizioanele;- profitul net după impozitare.Dividendele nu sunt cuprinse în autofinanţare pentru că reprezintă fonduri scoase

din întreprindere. Dar pot fi luate în consideraţie de către bancă pentru a determinacompetitivitatea întreprinderii (capacitatea ei de concurenţă).1

Creditele pe termen lung contribuie la consolidarea capitalurilor permanente aleagenţilor economici.

Dacă împrumuturile pe termen scurt sunt legate îndeosebi de fondul de rulment,creditul pe termen lung se corelează în primul rând cu autofinanţarea.

Faţă de creditul pe termen mediu, creditul pe termen lung se deosebeşte în esenţă prin durată (peste 5 ani, faţă de 1-5 ani) şi prin dispariţia fenomenului conjunctural, prezent uneori în primul caz. Banca are interesul să acorde creditul pe termen lung pe o perioadă mai scurtă, mai ales în situaţia de inflaţie.

Obiectul creditului pe termen lung constă în finanţarea imobilizărilor a căror duratăde amortizare depăşeşte 5 ani. Este vorba deci de finanţarea unor proiecte ce privescachiziţionarea sau construirea de mijloace fixe, capacităţi, instalaţii, uzine, mijloace detransport etc. Asemenea credite pot fi acordate şi pentru consolidări, modernizări,reutilări ale unor capacităţi deja existente.

1

18



Resursele de creditare pe termen lung şi mediu sunt aceleaşi ca în cazul creditelor pe termen scurt.

.

22 Documentaţia de credite

Se poate afirma că în cazul creditelor pe termen lung şi mediu, documentaţia estemai riguros întocmită, întrucât angajează banca şi agentul economic pe o perioadă mailungă şi deci pot interveni mai multe perturbări ale procesului micro şi macro economic.Documentaţia de creditare este compusă din:

1. Cerere de credite;2. Ultimul bilanţ contabil;3. Balanţa de verificare pe luna precedentă;4. Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs;5. Situaţia împrumuturilor şi disponibilităţilor la alte bănci sau alţi creditori şi

debitori;6. Hotărârea A.G.A. de împuternicire a reprezentanţilor societăţii pentru

contractarea de credite;7. Copie după statutul societăţii şi certificatul de înmatriculare în Registrul

Comerţului;8. Devizul general pe lucrări şi devizele pe obiecte;9. Autorizaţia de construcţii cu avizul Ministerului Mediului;10. Studiul de fezabilitate (care să cuprindă o analiză completă a investiţiei);11. Fişa de date (completată de bancă), pentru cunoaşterea în timp a activităţii şi

rezultatelor agentului economic;12. Contractul de credite.

24 Studiul de fezabilitate, document de bază al aprobării creditelor

Studiul de fezabilitate joacă de fapt, rolul de cadrul general al proiectului de investiţii(sau al obiectului). El prezintă următoarea structură de bază, pe capitole:

I. INTRODUCERE

Investitorul, descrierea pe scurt a proiectului propus, scopul investiţiei, costul totalestimat în lei şi în valută, surse de finanţare: proprii, subvenţii, împrumuturi şi volumulacestora.

II. CARACTERIZAREA AGENTULUI ECONOMIC

A. Descriere

19



a. data înfiinţării, înregistrării b. statul juridic (societate agricolă, comercială, asociaţie, individuali etc.)c. structura personalului de conducere, vechimea şi experienţa acestuiad. numărul de angajaţi-structura şi calificareae. scurtă descriere a procesului de producţie, capacităţi de producţie, folosirea lor

etc. f. produse principale şi modul de valorificare: import-exportg. date privind exportulh. surse de materii prime, energie, combustibil etc.i. relaţii cu alţi agenţi economici din ţară şi străinătate

B. Informaţii financiarea. analiza activităţii financiare curente (pe baza situaţiilor financiare)

b. stabilitatea situaţiei financiare, evaluată în conformitate cu indicatorii cheie cum ar fi: lichiditate, solvabilitate, rentabilitate, profit etc.

III. PIEŢEA. Pieţe posibile pentru valorificarea produselor din proiect (volumul pieţei în prezent şi viitor)

B. Informaţii despre concurenţă-avantaje competitive privind: aprovizionarea, producţia, desfacerea, calitatea etc.)

C. Preţuri-date privind actualul preţ intern şi estimări în viitor, estimări privind preţul de export, cu referire la preţul mondial şi preţul specific pieţei

D. Comercializarea produselor la intern-magazine proprii, unităţi comerciale, piaţaetc. şi la export

Schimbările prevăzute pentru comercializarea noilor produse din proiectul propus.

IV. COSTURI DE PLAN DE FINANŢAREA. Costurile proiectuluia. rezumarea costului proiectului: estimare, deviz etc. b. date de bază şi calculaţii privind estimarea costului (date de la furnizori,

estimări ele investitorului, constructorului etc.)c. necesitatea şi estimarea capitalului circulant (prima dotare)d. calculul pentru diverse şi neprevăzute (preţuri fizice la diverse şi neprevăzute)

B. Plan de finanţarea. plan de finanţare pentru valoarea totala a proiectului (surse pe feluri şi plăţi) b. programul de efectuare a plaţilor pentru realizarea proiectuluic. condiţiile şi volumul participării investitorilor (contribuţia acestora) la

finanţarea costului proiectuluid. termeni şi condiţii de folosire a surselor de finanţare

V. ANALIZA FINANCIARĂ ŞI ECONOMICĂa. estimări de venituri, costuri de investiţii şi de producţie pe toată durata

proiectului, înainte şi după aplicarea proiectului (“fără” sau “cu” proiect) b. rata internă (financiară) de rentabilitate (RIR sau RRF) calculată pe baza costului

financiar şi beneficiului (profitului) obţinut, înainte şi după aplicarea proiectului

20



c. analiza realizărilor estimative, aplicând schimbările ce pot apărea (depăşireaduratei de realizare a investiţiei, nerealizarea veniturilor, depăşirea costurilor etc.)

d. rata de rentabilitate economică (RER), analiza cost-beneficiu şi analizasenzitivităţii, în funcţie de factorii de risc ce pot să apară (depăşirea duratei deexecuţie, depăşirea cheltuielilor, nerealizarea veniturilor etc.)

e. riscurile de orice fel, riscuri neobişnuite, care pot interveni în derularea proiectului propus şi măsurile care se iau pentru eliminarea sau minimalizareaimpactului potenţial al acestora

VI. CONCLUZIILE STUDIULUI DE FEZABILITATEÎN FUNCŢIE DE SPECIFICUL ACTIVITĂŢII,CU FUNDAMENTAREA ŞI JUSTIFICAREA VARIANTEI PROPUSE

25 Rambursarea creditelor pe termen lung şi mediu

Ca şi în cazul creditelor pe termen scurt, rambursarea se face pe baza unui grafic deeşalonare a ratelor scadente şi a dobânzilor aferente. Termenele pot fi negociate şiobligatoriu se ţine seama şi de posibilităţile agentului economic. Se iau în consideraţie şi profiturile realizate de obiectivul de investiţii dat în funcţiune, întrucât, practic din acest profit trebuie rambursat creditul, în primul rând. Operaţiunile de recuperare a ratelor şi decontabilitate sunt asemănătoare situaţiei de la creditele pe termen scurt.

Evident că diferă conturile şi termenele scadente. In cazul creditelor pe termenscurt, lung şi mediu nu se are în vedere recuperarea din disponibilităţile ce reprezintă participarea cu fonduri proprii a agentului economic la realizarea obiectivului deinvestiţii. Si în cazul creditelor pe termen lung şi mijlociu pot avea loc modificări laeşalonare. Pentru creditele restante se plăteşte dobânda majorată. Si în cazul acestor

credite pot fi folosite proceduri de executare silita sau faliment.

26 Determinarea formelor de garanţie a creditelor

Necesitatea garantării creditelor decurge din existenta riscului împrumutului. Bancatrebuie să se asigure ca agenţii economici care trebuie să se împrumute au capacitatearestituirii creditelor şi oferă posibilitatea recuperării acestora şi a dobânzilor aferente,când nu îşi achită aceste obligaţii.

Posibilităţile de rambursare se determină pe baza analizei financiare şi economice, aaltor indicatori, date, studii avizări. Se pune accent pe indicatorii economico-financiari şi pe proiectele de investiţii prezentate la bancă şi pentru care se solicită creditul. Studiul defezabilitate constituie şi de data aceasta (a stabilirii operaţiilor) documentul principal. Sededuce din afirmaţia de mai sus, că existenţa şi determinarea exactă a garanţiilor este maiimportantă în cazul creditelor pe termen lung. Este firesc să fie aşa, întrucât imobilizareafondurilor în credite este mai mare şi mai de lungă durată în cazul creditării obiectivelor Este normal că garanţiile imobiliare nu pot fi puse de regulă în cazul creditelor pe termen

21



scurt, întrucât patrimoniul agentului economic ar fi în permanent pericol de a se fărâmiţaşi diminua.

Se poate afirma că garanţiile reprezintă acoperirea materială a datoriilor legate decreditele solicitate sau acordate.

În practica internaţională şi cea românească, există trei tipuri principale de

garanţii pentru credite şi anume:- garanţii reale- garanţii personale- alte garanţiiGaranţiile constituie deci un privilegiu pentru bancă în raport cu alţi creditori.

Garanţiile pentru credite sunt asiguratorii şi sunt oferite, atât de agenţii economici careîmprumută, cât şi de alte persoane fizice sau juridice, care devin în acest fel, garanţii.

Garanţia este aşa de importantă, încât există şi o clasificare a creditelor acordatede băncile comerciale. Astfel, există creditul garantat sau acoperit şi creditul negarantatcu valori materiale. Creditul negarantat poate fi individual, când se acordă unei persoanefizice fără nici o obligaţie sau formalitate, creditul cu gir personal pentru fiecare

operaţiune şi creditul prin scont de poliţe. În acest din urmă caz, mai multe persoane, prinobligaţii luate anterior, garantează rambursarea la scadenţă.

28. Forfetarea – produs bancar modern

Forfetarea este un produs bancar utilizat în relaţiile financiar-bancareinternaţionale astfel forfetarea primară internaţională este operaţiunea prin care un producător sau prestator de servicii (din România, exportator) îşi vinde creanţele în valută

realizate din operaţiunile de comerţ exterior unui cumpărător extern. Acesta poate fiimportatorul, o bancă sau o alta instituţie financiară specializată (forfetar).Forfetarea presupune materializarea creanţelor în efecte de comerţ (cambii, bilet la

ordin) exprimate în valută ai căror beneficiari sunt agenţii economici cu activitate deexport, clienţi ai băncilor româneşti şi înregistraţi în România. Tranzacţionarea creanţelor se face înainte de scadenţă, forfetorul plătind o sumă mai mică decât V.N. a efectelor decomerţ, diferenţa reprezentând-o costul de forfetare (discount + comisioane).

În cazul forfetării este specifică renunţarea la dreptul de regres asupra vânzătoruluicreanţei. Deci exportatorul nu mai este angajat solidar cu debitorul în caz că acesta nu plăteşte. Băncile comerciale acceptă numai efecte (înscrisuri) garantate de băncilecomerciale din străinătate.

Forfetarea prezintă unele avantaje în primul rând pentru exportatori: Exportul pe bază de credit este transformat în tranzacţie cu plata imediată fiind

astfel eliminat riscul de credit. Firma exportatoare îşi sporeşte gradul de lichiditate şi nu îşi blochează fondurile

proprii. Este eliminat riscul fluctuaţiei dobânzii şi al celui de schimb valutar. Elimina costurile de gestiune şi de urmărire a plăţii. Simplifică documentaţia.

22



Nu necesită garanţii reale. Nu angajează şi nu îşi condiţionează ţara de origine aşa cum procedează, de

obicei, agenţiile de garantare a creditelor de export.Pe plan internaţional forfetarea nu se bazează pe un cadru juridic strict ci mai

ales pe practici şi uzanţe. Problematica forfetării a fost totuşi reglementată, în mare,

de Convenţia de la Geneva 1930. În 1988 a avut loc Convenţia privind cambiile şi biletul la ordin în format internaţional. În mai mică măsură procesul forfetării se bazează pe legislaţiile comercial-financiare din fiecare ţară. În principiu se adopta practica utilizată în SUA, Marea Britanie

29. Leasingul şi factoringul - alternative la creditare şi factori dereducere a riscului bancar

Leasingul a fost conturat în U.S.A. la sfârşitul secolului trecut. El a luat dezvoltare

începutul anilor 1930 în scopul finanţării bunurilor imobile, iar după 1950 a început să fiefolosit şi în calitate de instrument de finanţare a echipamentelor imobiliare.

Universităţile, colegiile, casele de pensii au fost printre primele care au utilizatleasingul. Dat fiind faptul că această activitate era scutită de impozite, în jurul acestor instituţii s-au grupat mari finanţatori pentru efectuarea unor operaţiuni de acest fel.Operaţiunile acestea erau susţinute de companiile de asigurare.

Primele societăţi specializate pe leasing au apărut în 1952 şi imediat a fost înfiinţatăşi Corporaţia de Leasing a Statelor Unite ale Americii.

Băncile, la rândul lor au fost cele mai importante susţinătoare ale leasingului deechipamente industriale.

Dezvoltarea activităţii de leasing poate ave loc numai într-o economie în creştere şi

cu un climat fiscal favorabil.Băncile au intervenit puternic în activitatea de leasing, pentru că obţin unele

avantaje printre care:- garanţia certă asupra bunurilor încredinţate chiriaşilor;- posibilitatea recuperării rapide a întregii valori a bunurilor prin vânzarea lor

către chiriaşi;- plasarea eficientă a capitalului (prin chirii, capitalul se amortizează în mod

accelerat);această recuperare a capitalului şi mai ales fructificarea lui are învedere nu numai chiria, ci şi dobânzile, care includ atât o primă de risc, cât şio marjă de profit;

- se stabilizează piaţa de capital prin eşalonarea încasărilor;

- riscul de neplată este redus.- se poate practica sistemul de reînchiriere a echipamentelor sau imobilelor.

Leasingul prezintă multe avantaje şi pentru chiriaşi:- nu sunt cheltuite fondurile proprii;- nu este nevoie să se plătească un avans;- nu este afectat activul bilanţului, întrucât bunurile nu sunt proprietate;- transferul rapid al unor înalte tehnologii şi echipamente performante;- anumite facilităţi de plată în comparaţie cu creditul.

23



Şi pentru furnizorul de utilaje există unele avantaje printre care: dezvoltareaexportului, atragerea de noi beneficiari, o rată a profitului mai mare.

Actualmente, ponderea operaţiunilor de leasing este deţinută de închirierea unor echipamente performante şi de mare valoare.

Leasingul este o operaţiune comercial – monetară complexă. El are în vedere:

- un contract de vânzare – cumpărare, încheiat între producător în calitate devânzător şi instituţia financiară care urmează să crediteze operaţiunea deleasing (în calitate de cumpărător);

- un contract de locaţie încheiat între instituţia financiară (proprietaraechipamentului) şi firma utilizatoare;

- acest contract mai conţine şi o împuternicire de mandat de către bancă cătrefirma utilizatoare, mandat prin care aceasta din urmă se obligă săsupravegheze la producător şi să verifice performanţele şi preţul produselor cumpărate de bancă.

- o promisiune unilaterală a băncii către unitatea utilizatoare de a acordaacesteia dreptul de preemţiune la încetarea locaţiunii şi lichidarea bunurilor

prin vânzareDeci la operaţiunea de leasing iau parte:- furnizorul de echipamente;- finanţatorul;- utilizatorul.

Există însă şi cazuri când producătorul este şi finanţator.Stabilirea preţului trebuie să aibă în vedere în primul rând că uzura morală este

rapidă. De asemenea, costul chiriei trebuie să cuprindă cotele de amortizare aechipamentului cheltuielile de gestiune şi profitul băncii, primele de asigurare contrariscului de insolvabilitate a chiriaşului. De obicei, chiria se separă pentru perioada primară (cât ţine viaţa economică a utilajului), şi cea secundară (intervalul de timp ce

durează de la sfârşitul vieţii economice până la sfârşitul vieţii tehnice). Perioadaeconomică este timpul pe parcursul căruia se apreciază că echipamentul nu suferă o uzurămorală.

La sfârşitul contractului de leasing, beneficiarul are o triplă opţiune:- restituirea utilajului;- cumpărarea utilajului la valoarea reziduală;- prelungirea contractului pentru o nouă perioadă.

În România, operaţiunile de leasing sunt efectuate numai de către societăţispecializate. Ele sunt autorizate de Ministerul Finanţelor conform Legii nr.32/1990. Potforma obiect al leasingului, numai anumite categorii de bunuri (echipamente industriale, bunuri imobile cu destinaţie comercială sau industrială, constituite sau achiziţionate de o

societate de leasing , fondul de comerţ sau elementele sale corporale, adică utilajele,materialele sau necorporale concretizate în clientelă, vad comercial, firmă, emblemă, proprietate intelectuală, imagine şi notorietate).

Factoringul este o cale de rentabilizare şi de creştere economică unei firme, cudeosebire a celor ce desfăşoară activitate de comerţ exterior. Factoringul poate fi primit şica o formă specială de finanţare, care dă posibilitatea adaptării firmei la nevoile pieţei.

Factoringul constă în esenţă în faptul că o persoană ce este vânzătoare de bunuri saufurnizoare de servicii şi care se numeşte aderent, cedează creanţele pe care le are asupra

24



cumpărătorilor săi, unei alte persoane numită factor, care se obligă să încaseze acestecreanţe, fiind abilitat în acest sens cu toate drepturile pe care le are aderentul asupradebitorilor săi.

Rezultă că furnizorul, după ce a vândut mărfurile, mai vinde şi creanţele asupra lor,adică asupra debitorilor. Furnizorul, printr-un contract de factoring, îi cedează factorului

toate creanţele sale contra plăţii sumei acestora, pe care factorul urmează să o încaseze lascadenţă. Odată cu preluarea creanţelor sub forma unor documente de plată, factorul preia şi riscul insolvabilităţii debitorului şi al neplăţii la termen. Aderentului nu îi revinenici o obligaţie în acest sens.

Contractul de factoring are următoarele particularităţi:- este un contract comercial;- este sinalagmatic (bilateral, cu reciprocitatea obligaţiilor şi interdependenţa

dintre ele);- are titlu oneros (fiecare parte urmăreşte obţinerea unui avantaj material);- este cu executare succesivă (în timp);- este un contract de adeziune la un ansamblu de clauze impuse de către factor.

Factoringul presupune o clientelă stabilă şi creanţe pe termen scurt.Factoringul este şi un mijloc de finanţare, dar şi mod de gestiune a fondurilor. Printransmiterea creanţelor unui factor (care actualmente este de cele mai multe ori o firmăspecializată), aderentul realizează încasarea imediată şi irevocabilă a valorii mărfurilor sau serviciilor furnizate. Acest lucru îi permite să obţină capitalul necesar continuăriiactivităţii sale. Factorul devine astfel un finanţator. Aderentul primeşte plata de la osingură firmă, nu de la foarte mulţi clienţi.

Ca instrument de gestiune financiară, factoringul este strâns legat de trezoreriafurnizorului. El echilibrează fondurile, veniturile şi cheltuielile trezoreriei, contribuie lareducerea gradului de îndatorare, simplifică contabilitatea, reduce timpul dintreefectuarea cheltuielilor şi realizarea veniturilor.

Şi în activitatea de factoring există trei „actori”:- aderentul;- factorul (cesionar al creanţelor);- clientul (cumpărătorul mărfii sau beneficiarul serviciilor).

Când factoringul se referă la operaţiuni de import - export, mai intervine şi al patrulea participant – factorul de import, căruia factorul iniţial (de export) i-a cedatcreanţele care îi fuseseră vândute de către aderent.

Întrucât factorul este supus riscului de neplată, iar în plus trebuie să realizeze şi un profit, el reţine o parte din valoarea documentelor de plată (creanţelor), care este deaproximativ 10%.

Factoringul cuprinde următoarele etape de derulare:

- livrarea mărfurilor sau prestarea serviciilor;- eliberarea creanţelor asupra importatorului;- exportatorul cedează creanţele către factor;- factorul (firma de factoring) plăteşte imediat aderentului 85% din valoarea

creanţei (documentelor de plată);- recuperarea contravalorii documentelor de plată de la importator de către

factor prin intermediul factorilor locali;

25



- firma achită exportatorului diferenţa de 15% după ce a reţinut comisionul şidobânda.

Comisionul este echivalentul prestaţiei factorului, remuneraţia acestuia. Factoruldevine proprietarul creanţelor, deci are şi dreptul de a revinde creanţa unui alt factor.

26

Institutii de Credit

Documents

Transcript of Institutii de Credit