Numărul 04 — 001

—————————GAZDE PERFECTE Fabrici reinventate Și castele cochete — 038

—————————INSTITUTE, THE SPECIAL FILES bucureȘti by night — 055

—————————ART. ART DIRECTIONDespre ilustraŢii Și ilustratori — 084

—————————FOOD STyLING creativitatea în bucate — 129

002 — Numărul 04

Numărul 04 — 003

De citit | Câte o poveste pe sear` [i fragmente despre bunici [i online

De văzut | Un film ca o pictur`

De aplauDat | Live de la Coachella

De știut | Art` experimental` [i comer] cu co[maruri

De aDmirat | Cicatrici comuniste adoptate de peisaje naturale

De apreciat | Idei scoase la lumin`

De cumpărat | Gadgeturi-cadou

De ieșit | Un pahar de vin, o budinc` [i un cocktail

De Degustat | Supograf

....................... 010

....................... 012

....................... 014

....................... 016

....................... 021

...................... 024

....................... 030

....................... 032

....................... 034

004 — Numărul 04

artă | Tonuri de ro[u carmin [i fete obraznice

eDucaţie | Grupa mic`, grupa mare [i grupa comunicare

FashioN | Oameni dragi [i croieli ambientale

iNterviu | Lana, despre UNArte

DemograFie | 7 miliarde [i tot cre[tem

FooD styliNg | Creativitatea în bucate

BoNus | 10 lucruri care î]i vor face iarna mai frumoas`

arhitectură | Amintiri cu ora[e [i z`pezi

....................... 038

....................... 049

....................... 055

....................... 068

....................... 078

....................... 083

.......................084

........................ 095

...................... 098

....................... 102

....................... 105

....................... 123

....................... 126

....................... 129

....................... 140

........................ 142

comuNicare | Reconversii, reinvent`ri [i evenimente reu[ite iNterviu | Despre magicienii din spatele cortinei

iNstitute, the special Files | Bucure[ti by night

Festival | 10 ani de creativitate româneasc`

proiect | iPlan – Cum sc`p`m de cultura "aici [i acum"

iNovaţie | Neurosecrete pentru strategii de marketing

artă | Ilustra]ii, ilustratori, art direction

mulţumesc | Mugur Nicolae

Numărul 04 — 005

CONTRIBUTORS

Marcel Borţun – arhitect, membru al Ordinului Arhitecţilor din România

Cătălin Varbiu – pasionat de muzică și fondator al Neon Entertainment, companie specializată în organizare de evenimente și activări de brand; a lucrat cu artiști precum Placebo, Muse, Massive Attack, Noisettes sau Mika, în calitate de Hospitality Manager

Cătălin Rusu – Copywriter & Brand Consultant; în 2008 fondează Rusu+Borţun Brand Growers – agenţie de strategie și manifestare de brand, unde este Creative Director & Managing Partner

Alexandra Rusu – editor de carte (Editura Humanitas, Editura ALL) și cronicar (Evenimentul zilei, New York Times Book Review, TVR Cultural, Cosmopolitan) în 2011 fondează booktopia.ro – o reţea socială prietenă cu cititul

Raluca Bătănoiu a studiat jurnalism la Universitatea București, după care a continuat cu un master în știinţe sociale în Germania, urmat de un al doilea în Media, Peace and Conflict Studies, la Universitatea ONU din Costa Rica. După diverse stagii la organizaţii internaţionale precum Transparency International (Berlin), UNESCO (Hamburg), Radio Free Europe (Praga), locuiește acum în Bremen, Germania, unde lucrează la un institut de cercetare în sociologie.

PublisherANDREI BORŢUN

EditorsIRINA FLOREAIOANA PÎRVU

WritersALEX MIHAI DINUMARIA NENEcIU

Creative DirectorcĂTĂLIN RUSU

Design

Guest DesignersANcA UScĂTEScUTUDOR NĂSTASE OcTAVIAN BUDAI

DTPANcA UScĂTEScU

Advertising DirectorSILVIA FLOAREȘ

Corectur`www.corectura.ro

Distribu]ie

Tipar

Un proiect

Adresa redac]ieiȘtirbei Vodă 104 – 106 010108 București office@institute.ro

006 — Numărul 04

Numărul 04 — 007

Art` experimental` // blan`, ritualuri, pove[ti, comer] cu

co[maruri // salopete cu mesaj

Instala]ii radioactive //

poluare luminoas` // mini habitat

pentru buruieni

Spa]iu construit pe jum`tate // structuri fantomatice // cicatrici comuniste adoptate de peisaje naturale

Lini[te stranie // un film ca o pictur` // o via]` ca o limuzin` alb`

COFFEE TIME

Un pahar, dou` de vin ales // o budinc` cu praz [i orez // [i-un cocktail cu subîn]eles

010 — Numărul 04

ACESTA NU ESTE UN AdvERTORIAl(fragmente despre bunici și online)

ALEXANDRA RUSUText

cULTURĂ

Bunicii mei erau dintr-un sat din Ardeal. Un sat pe cale de dispariţie. Era prea izolat, dărăpănat, moartea pasiunii pentru investitori - în mod firesc, tinerii plecau la oraș, iar în sat rămâneau doar bătrânii. Un sat de bătrâni, unde trebuia să-mi petrec vacanţele de vară. Știu cum sună. Dar nu era deloc cum vă închipuiţi. Sau era, dar nu cred că m-am mai distrat așa de bine de atunci. Neavând prieteni, am învăţat să citesc foarte devreme. Muream să vorbesc despre cărţi, îmi plăcea să le repovestesc, le retrăiam cu delicii. Am împărţit vecinilor bilete făcute cu pixul pe un caiet de mate. M-am gândit bine dacă să cer bani, n-am cerut, nici nu prea aveam ce face cu ei, iar economiile n-au fost niciodată genul meu. Așa că le-am dat biletele în schimbul promisiunii că vor veni. Și au venit - erau oameni veseli, care ţipau și râdeau din nimic. Le-am povestit câteva dintre cărţile pe care le citisem. S-au distrat pe rupte. La sfârșit m-au întrebat dacă mâine seară ,,mai facem spectacol". Am făcut în fiecare seară, timp de trei luni. Apoi au venit să ceară cărţile, pentru nepoţii lor de la oraș. N-am făcut niciodată o campanie mai bună pentru cărţile pe care le iubesc.

În șapte ani de lucrat în edituri, n-am repetat niciodată performanţa. Am lucrat la cărţi minunate, care au căzut într-un gol

inexplicabil. Am lucrat la cărţi nocive sau inepte, care au avut un succes imens. Am lucrat la cărţi frumoase de care s-au bucurat câţiva oameni fabuloși. La lansări voiam să spun atâtea lucruri, că-mi stăteau cuvintele în gât. Abia așteptam să se termine, să nu-mi mai aud vocea la microfon și să smoke it off. Vreau să mă las de fumat, dar lansările de carte nu vor fi niciodată genul meu. Sunt mult mai timidă acum decât în serile cu pulover de lână în miezul verii, când zbieram povești urcată pe un scaun, sub singurul bec din curte.

Am rămas însă cu nostalgia cărţilor care leagă comunităţi, a unei experienţe mici, dar de proporţii mitice - dat fiind că e din copilărie. La începutul anului am avut șansa să lansez o colecţie de carte, un fel de stradă mentală pavată cu scriitorii mei preferaţi - se numește Strada Ficţiunii. Mi-am petrecut zile în șir pândind fiecare like de pe Facebook, fiecare însemnare de pe fiecare blog, întrebându-mă apoi dacă omul respectiv a fost sincer, dacă într-adevăr a terminat cartea, dacă n-a fost ,,doar" afabil. Am conștientizat mai acut decât oricând (pentru că mă durea mai tare decât oricând) lipsa cifrelor, a sondajelor, a controlului asupra cărţii după ce ea a plecat în lume. Iar asta poate deveni obositor după o vreme, mai

ales când chiria în turnul de fildeș începe să ţi se pară scumpă, iar colocatarii ascultă deja prea mult Bach pe stomacul gol. Și au mai fost și alte semnale de alarmă. Conversaţii cu prietenii de peste zece ore (pe ceas). Propria migraţie spre site-uri și reţele de citit, devenită obicei, apoi ,,doză", apoi cel mai important instrument de lucru. Cei 30 de ani care îmi suflau în ceafă, cu toată cohorta de pitici pe creier doritori de schimbare.

Apoi a fost o propunere, o idee, o discuţie la cafenea. O reţea socială de citit, pe care să intri gratuit, să-ţi faci cont, să-ţi aduci prietenii și cărţile. Au mai trecut câteva luni. O comunitate de opinie, unde cărţile să fie evaluate simplu, rapid, fără partizanate. Câteva săptămâni. Avanpremiere, e-bookuri, aplicaţii, adopţii și schimburi de cărţi. Plus un colţ de scriere creativă, unde să-ţi împarţi textele proprii cu ceilalţi de pe reţea, dar și cu editori profesioniști. Se numește Booktopia - prima reţea socială de citit din România. Mă întreb ce-ar crede bunicii mei despre asta.

Multă vreme n-am putut înghiţi online-ul. Din mai multe motive. Am o meserie care se scrie fără iniţiale sau consoane duble. Sunt recalcitrantă când vine vorba de networking. Și-mi place ca, la sfârșitul muncii, să iasă obiecte pe care poţi pune mâna (indiferent

Numărul 04 — 011

la ce folosesc mai apoi). Dar și pentru că, la noi, discursul de online era necopt, teribilist și oarecum monoton - tehnologia încă nu apucase să genereze conţinut. Iar eu judecam - absolut greșit - discursul ca discurs, valoarea lui în sine. Abia mai târziu m-am prins că valoarea proiectelor de online constă în ce acţiuni generează, ce schimburi motivează, pe câţi oameni îi ajută, la propriu, să trăiască altfel. Din cauza acestei mari neînţelegeri am și acum cel mai vechi blog nescris din România, căruia n-am reușit niciodată să-i hotărăsc tonul, schepsisul, pe scurt, soarta. Bookinista, șoricioaica violet care citește o dantelată carte-șvaiţer, mă binedispune și acum, dar e blocată de vreo trei ani la aceeași pagină/înghiţitură...

Și-atunci, ce mi-o fi venit dintr-odată să mă mut cu arme, dar mai ales cu bagaje la graniţa dintre industrii - una foarte tradiţionalistă, alta obsedată de inovaţie? Am găsit, pur și simplu, un proiect care-mi răspunde la întrebări. Booktopia e un instrument de democratizare a discursului despre carte, un fel de a da puterea cititorului, un mijloc de a ajuta industria, acolo unde se poate. Ar putea fi chiar un experiment social: o comunitate care-și generează propriile reguli și care, de la un punct încolo, se autoreglează. Și da, mi-e

teamă de o mulţime de lucruri - și nu, chiar nu citiţi un advertorial. Mi-e teamă că va fi greu să ţinem compasul imparţialităţii în industrie. Mi-e teamă că opiniile mele ,,tari" se vor ciocni uneori dureros de opiniile majorităţii care va dicta. Mi-e teamă de repetarea unui scenariu gen Ferma animalelor, în care ,,unii sunt mai egali ca alţii". Toate sunt frici moștenite, rezultatul unui elitism prost înţeles sau al abordărilor conspirative de care geme societatea din jur. Sau al simplei neîncrederi fundamentale în ceilalţi. Toate aceste frici trebuie confruntate. Cert e că, de câte ori deschid Booktopia, mă furnică buricele degetelor: de bucurie, de nerăbdare și iar de bucurie.

Povestea asta, începând cu satul din Ardeal și terminând cu degetele furnicate, are sens doar dacă mai spun ceva - esenţial în decizia de a intra în online-ul rău famat. N-am mai avut de mult colegi, chiar dacă am lucrat mereu în echipă. La Bit-Soft am reînceput să folosesc pe bune cuvântul ăsta, pentru că am niște colegi de la care învăţ în fiecare zi, bazându-mă pe răbdarea lor infinită cu întrebările mele de filolog bulversat. Bogdan e un vizionar care a traversat Patagonia pe motocicletă. Dan e un antreprenor foarte tânăr și creativ, care propune soluţii la fel de firesc cum

povestește că a urcat pe Mont Blanc, acum ceva ani. Ei sunt partenerii mei și încerc să recuperez la capitolul călătorii extreme, deși n-am nicio șansă. Decât tot prin cărţi, n-ai ce să-i faci... Bunicul meu n-a înţeles nicio clipă ce pasiune puteam să am pentru stivele de hârţoage pline de însemnări, pe margine și printre rânduri. Tu le corectezi? Da, pe alocuri. Păi, și de ce nu fac asta ăia de le-au scris? Păi, câteodată ei nu mai văd greșelile. Păi, și-atunci cum scriu cărţi? Nu prea puteam să-l introduc în lumea strategiilor editoriale. El era om de acţiune, foarte aprins ca fire, dar ar fi stat zece ore să asculte povești cu Patagonia și Mont Blanc, mai ales că nu ieșise niciodată din ţară. Poate că e o chestiune nepermis de subiectivă, dar pentru mine toate iţele astea se leagă într-un nod insidios, se întâlnesc într-o stare de spirit.

E straniu să lucrezi la ceva care îţi leagă atât de multe bucăţele de povești personale. Sper ca Booktopia să aibă sute de mii de useri, dar sper să nu ajungă niciodată un proiect cool. În momentul în care nu voi mai vedea legătura între satul din Ardeal, bunici, Patagonia, Mont Blanc și site-ul nostru de împrietenit oameni cu cărţi, voi ști sigur că e cazul să reîncep să caut. Pentru moment însă, pentru prima oară de ceva timp, cred că am găsit.

016 — Numărul 04

De artiștii din Apparatus 22 auzisem doar separat, prin add, Liste Noire sau Rozalb de Mura, constelaţia de iniţiative și proiecte la care au lucrat în ultimii ani. După ce am făcut un research scurt, am aflat că de iarna trecută au participat la șapte evenimente, au umblat peste tot prin lume și au deschis minţile multor art-lovers.

Calendarul intervenţiilor lor din această toamnă a fost plin: au început la Veneţia, în mica Galerie a IRCCU, unde au expus proiectul Situated Knowledge: I follow rivers of thoughts, și au continuat în Austria, mai întâi la MAK – Muzeul austriac de arhitectură, artă aplicată și artă contemporană din Viena, iar apoi la festivalul de artă experimentală Steirischer Herbst din Graz.

Am vorbit cu Erika și cu Dragoș Olea pe Skype, pe la 11 noaptea, într-o duminică. Erau la Londra, tocmai se întorseseră din Austria și în câteva ore urmau să plece în Scoţia, să ţină un seminar la Glasgow School of Art. Erau obosiţi, dar voioși, îngropaţi în bagaje și cu planuri mari.

Au povestit despre toamna lor petrecută mai mult prin aeroporturi, despre cum au cumpărat coșmaruri cu factură la Graz, despre viitoarea rezidenţă de la Seul și despre cum vor să producă o salopetă cu mesaj pentru artiști. Și pentru că exerciţiile lor de activism cultural au avut ecouri în toată lumea, i-am rugat să vorbim despre cele mai recente două proiecte ale lor: Morpheus Buyback și Art is Work.

TâRg de CoșMARuRi Festivalul de artă experimentală Steirischer Herbst 2011 are o tradiţie de 40 de ani, iar anul acesta a avut loc în perioada 23 septembrie – 16 octombrie, având ca temă principală "Second Worlds; Real and unreal parallel systems", o metaforă pentru experienţe alternative și încercări de schimbare a paradigmelor prevalente. În primele două zile ale festivalului din Graz, 24 și 25 septembrie, colectivul Apparatus 22 a prezentat în premieră lucrarea intitulată

dESpRE CO{MARURI, SAlOpETE {I ART~ IOANA PÎRVUText

cULTURĂ

Morpheus Buyback.Muzică, blană, scaune confortabile,

ritualuri, povești, frici, amulete, eliberare și mulţi oameni fericiţi după două zile de comerţ cu coșmaruri, toate puse la un loc par a construi un peisaj greu de digerat. Iar când explicaţiile însoţitoare sunt "Ani buni de planuri și răzgândiri", "Minţi dedicate", "Ajutor de la prieteni și părinţi", "Cozi imense și programări pentru un schimb de stări", "Ciucuri, pietre, pirită, blană și pene", lucrurile tind să devină și mai interesante.

Proiectul Morpheus Buyback pe care Apparatus 22 l-a prezentat la Graz este o poveste abstractă și care-ţi schimbă ideile despre bine și rău.

"Morpheus Buyback este un performance care durează două zile și două nopţi și o instalaţie imersivă ce ia forma unui magazin straniu și magic care propune un ceremonial de shopping venit din altă lume: coșmarurile oamenilor sunt cumpărate de noi în schimbul

Numărul 04 — 017

unor amulete și totemuri încărcate pozitiv, manufacturate acolo, personalizate conform celor 30 de categorii de coșmaruri pe care le identificăm după un miniinterviu."

Schimbând scenariul unei experienţe obișnuite de shopping și mergând mai departe de modul de funcţionare a unui magazin, proiectul colectivului Apparatus 22, prin care Morpheus, zeul viselor, își răscumpără coșmarurile, investighează subconștientul, colecţionând temerile și angoasele și cerând ajutor pozitiv din alte lumi. Timp de două zile, la Graz s-au strâns de la copii de 4 ani până la bătrâni de 70 de ani, nerăbdători să-și descarce tolba de coșmaruri chinuitoare și să-și împărtășească fricile din timpul nopţii. La sfârșit, după 15 minute de întrebări, relaxare, muzică personalizată, toate amintind de ritualuri precreștine, oamenii primeau la schimb câte o amuletă-bijuterie, care să ţină departe fricile și stresul.

024 — Numărul 04

MARIA NENEcIUText

GUSTAVO SANABRIAFoto

Luzinterruptus este un grup artistic din Madrid cunoscut pentru instalaţiile sale din spaţiile publice, care folosesc întunericul ca "pânză", iar lumina ca materie primă. Cei doi membri ai grupului vin din zone artistice diferite: arte plastice și fotografie. Ei au decis, la începutul lui 2008, să își folosească creativitatea într-o acţiune comună, care să implice și locuitorii orașelor pe care le "pictează", dar și folosirea unor mesaje universale, cu nuanţe de verde.

Totul a plecat de la o idee simplă: aceea de a scoate la lumină - la propriu - probleme și boli ale Madridului neglijate de autorităţi și chiar de către cetăţeni, de multe ori. Așa că luminau orice colţ, gunoi, groapă și puneau un bec în capul oricărei probleme găsite în cale. Asta s-a întâmplat la început însă. Cu timpul, au început să creeze instalaţii luminoase complexe, pe care le-au realizat prin toate capitalele mari ale lumii. Mesajul este de cele mai multe ori unul profund, cu o conotaţie socială sau ecologică puternică, însă cei doi au avut și multe lucrări de dragul artei (altora), prin care au scos în evidenţă obiecte valoroase lăsate pe străzi, idei frumoase uitate prin colţuri sau frumuseţi urbane realizate de alţii. În lucrările lor, noaptea este un personaj la fel de important ca lumina, pe de o parte este fundalul pe care devin vizibile operele lor, pe de altă parte este perioada când pot ieși nestingheriţi pe străzi și pot lucra, de multe ori creaţiile lor fiind ilegale sau neautorizate.

Lumina este prezentă în fiecare lucrare de-ale lor, fiind cel mai important element al instalaţiilor pe care le concep. Pe lângă impactul vizual pe care îl are, aceasta are și avantajul de a nu deteriora mobilierul urban și de a lăsa loc și altora să se exprime pe sau în legătură cu ele. Proiectele celor de la Luzinterruptus sunt invitaţii elegante, cu

IdEI SCOASE lA lUMIN~

cULTURĂ

beculeţe, la participare civică, la păreri, la acţiune.

Instalaţiile realizate au o viaţă scurtă, dar apreciată, mi-au explicat cei de la Luzinterruptus. "Mulţi oameni ne-au mărturisit că, atunci când dădeau cu nasul, sau mai bine zis cu ochii, de câte-o instalaţie de-ale noastre, se gândeau, precum un școlar ușor timid, că este un cadou lăsat pe străzi pentru ei", spun ei mai în glumă, mai în serios. Iar despre cât de repede se distrug ele, asta depinde de cele mai multe ori de voinţa pisicilor de pe străzi și de cât de mult apreciază ele aceste instalaţii și valoarea lor de... jucării.

Probabil că aceste contraste între lumină și întuneric, instalaţii artistice și spaţii publice, mesaje despre durabilitate și efemeritatea instalaţiilor propriu-zise sunt elementele care te prind de mână de îndată ce dai cu ochii de aceste proiecte. Ulterior, odată ce începi să analizezi elementele

care le compun, sau dimensiunea lor, sau materialele folosite, începi parcă să le vezi și tu, precum pisicile din Madrid, ca pe niște jucării simpatice. Cu ce se joacă ele sunt însă lucruri destul de serioase: de la probleme legate de radioactivitate, poluare luminoasă, reciclare și până la problema traficului sau a cititului.

Plantele din crăpăturile din stradă, pubelele de gunoi, stâlpii de electricitate, băncile, trecerile de pietoni sau alte elemente ale spaţiului urban sunt transformate în adevărate instalaţii-manifest ce nu par să deranjeze pe nimeni, ci, din contră, bucură trecătorii și fac nopţile mai frumoase. Singurele deranjate ar putea fi niște conștiinţe care dorm probabil oricum prea bine în noapte. În perioada asta a anului, când tot orașul este plin de beculeţe și de mesaje de bine, mi-aș dori să dau cu ochii de o instalaţie semnată de cei doi spanioli, în favoarea unor mesaje goale, cu multe lumini, dar puţin sens.

Numărul 04 — 025

ReCyCling SundAy Este un proiect realizat la invitaţia galeriei Starter din Varșovia, care își dorea familiarizarea și împrietenirea cetăţenilor cu conceptul de colectare selectivă. "Varșovia era un oraș unde nu existau pubele speciale, iar oamenii nu erau obligaţi sau obișnuiţi să colecteze selectiv în spaţiile publice. Așa că s-a plecat de la un brief destul de greu - oamenii nu erau familiarizaţi cu acest concept, iar noi trebuia să venim cu o rezolvare cât mai simplă, într-un limbaj comun. Așa că ne-am gândit pur și simplu să umflăm sacii de culori diferite, dedicaţi colectării selective, să îi luminăm în culorile respective și să umplem cerul pieţei centrale cu ei. Interacţiunea cetăţenilor a fost peste așteptările cele mai optimiste: oamenii își făceau poze cu ei, copiii se jucau, iar părinţii îi certau că îi ating, ca și cum ar fi fost foarte preţioși. Iar noi speram ca toţi cei care au trecut pe acolo vor fi învăţat, pe lângă obiceiul de a recicla la ei acasă, că în spaţiile publice culorile sacilor diferă în funcţie de destinaţia pubelei", au povestit cei de la Luzinterruptus.

RADIoACtIVItAtEA, LA CoNtRoL!Instalaţia Radioactive Control a fost creată la festivalul Dockville din Hamburg și a încercat să demonstreze, într-o manieră amuzantă și creativă, că atitudinea faţă de folosirea energiei nucleare nu trebuie să fie una paranoică, ci mai degrabă una responsabilă. Armata misterioasă și

luminoasă, din care făceau parte 100 de figuri ce înaintau periculos către pădurea iradiată, voia să tragă un semnal de alarmă și să invite la reflecţie asupra folosirii și abuzului de energie nucleară, care este ieftină, dar doar în termeni economici, preţul ei real fiind unul mult mai mare. "Germania este prima ţară care a anunţat că va renunţa definitiv la această formă de energie, până în 2022. Știm că nu este vreun act altruist, ci are mai degrabă legătură cu crearea unor noi tehnologii și inovaţii, pentru care nemţii sunt pionieri și lideri de piaţă, și mai știm că legile se schimbă de pe o zi pe alta, așa că am hotărât că este oportun să le reamintim germanilor despre pericolul în care trăiești, de fapt, atunci când folosești această sursă de energie, un alt fel de a-i felicita pentru hotărârea luată, de care sperăm să se ţină", au declarat cei de la Luzinterruptus.Realizarea instalaţiei a durat 6 zile și a fost expusă timp de 30 de zile. Pe lângă cei doi de la Luzinterruptus, au pus umărul la ridicarea în picioare a armatei radioactive și organizatorii festivalului, dar și voluntari.

032 — Numărul 04

DE IEȘIT

1000 De chipuriAi putea spune că sunt subiectivă pentru că e la două străzi de unde stau. Dar nu e deloc așa. Și cred că aceia care își rezervă din timp una dintre mesele de la 1000 de Chipuri vor fi de acord cu mine.

1000 de Chipuri este wine bar-ul ideal din București. Este departe de zonele supraaglomerate și obositoare ale orașului, dar totuși central. Dacă faci greșeala să mergi la wine bar cu mașina,ai totuși destule opţiuni de locuri unde să o lași peste noapte. Și am lăsat la final ce era de la sine înţeles – găsești o listă în creștere, de peste 500 de vinuri, din mai mult de 20 de

ţări: de terroir, de autor de la crame boutique, champagne, spumante, sherry și cam orice ţi-ai putea dori.

Atenţia pentru detalii te va bucura de la serviciu, la platourile de brânzeturi și delicatese, până la micile etichete de pe sticlele de vin care îţi spun exact care este preţul unui pahar de vin, preţul pentru acasă și cel pentru atunci când decizi să rămâi în micul local plin de farmec.

Eu îţi propun două lucruri numai bune de trecut pe lista cu rezoluţii pentru 2012: orice vizită la prietenii tăi să înceapă cu o oprire la 1000 de Chipuri pentru câteva sticle de fină bună-dispoziţie și neapărat să încerci o felie de tort adus tocmai de peste mări și ţări pentru a ajunge alături de paharul tău de vin.Str. 11 Iunie nr. 77

Numărul 04 — 033

Eu am primit un pink martini cu mici ajustări. Am făcut două fotografii, dintre care una a ajuns pe facebook. Mi-au plăcut și două melodii pe care le-am inclus în playlist-ul meu. Așa că sigur mă întorc. Am doar o curiozitate: dacă vreau să beau de două ori aceeași băutură, cum fac să nimeresc aceeași reţetă? Str. Stavropoleos nr. 8

laBorator De cocktailuri

la NaNa

Meniurile din Laborator sunt de fapt doi domni care te întreabă care este băutura ta preferată, dacă ai vrea ceva mai dulce sau ceva mai acrișor, dar și despre alte lucruri favorite. Ai grijă ce spui, pentru că vei primi un pahar de martini sau un pahar Erlenmeyer, în funcţie de ce ai "declarat", cu un cocktail personalizat.

Deși se află în Centrul Vechi, Laboratorul încă nu este foarte aglomerat, așa că e ideal pentru o seară în care vrei să faci conversaţie, nu doar să bei un cocktail special.

Noul cocktail bar–club este decorat pentru a aminti cât mai mult de o farmacie old school. Atât finisajele, cât și elementele de decor au fost atent alese și proiectate pentru a recrea cât mai fidel atmosfera pe care ne-o amintim cu toţii doar dacă vedem abţibildul decolorat cu saprosan, uitat cu farmec pe ușa cu geam de la intrare.

Am descoperit mica încăpere turcoaz, cu rame aurii, candelabru resuscitat și castroane pline de bunătăţi acum un an, când am primit o invitaţie la un "ceva bun". Acum toţi prietenii mei știu de ea și mergem să prânzim acolo cel puţin o dată pe săptămână. La Nana am mâncat (mereu altceva): tartă cu spanac, mâncare de păstăi

făcută parcă de bunica, ardei umpluţi, varză cu smântână și cașcaval, chiftele, viţel cu legume, pulpe de pui cu mujdei de usturoi, mâncare de praz și măsline, orez cu șofran, musaca, ghiveci. De fiecare dată adunăm câte șase-șapte farfurii cu jumătăţi de porţii delicioase, pe care le savurăm până la ultima picătură de sos. Restaurantul cochet are două tăbliţe negre însemnate cu supe, salate, pâinici de casă, tarte și prăjituri, cinci mese, toate mereu pline (de pe niciuna nu lipsește cel puţin un pahar de socată adevărată, nu d-aia înrudită cu plasticul), o scară abruptă care duce în jos, la bucătărie, și trei gazde care pun inimă în fiecare plăcintă cu vișine și în fiecare tort de pere cu ciocolată. Nu e un loc de stat la șuetă sau de întins la bere, e o cămăruţă unde poţi să-ţi iei prânzul în tihnă, unde zâmbetele și vorbele bune se simt ca la ele acasă și unde pofta vine văzând. Str. Ion Câmpineanu nr. 22

Pagini realizate de IRINA FLoREA și IoANA PîRVU | Foto ARHIVA 1000 DE CHIPURI, CoRVIN CRIStIAN, RoALD ARoN

034 — Numărul 04

IOANA PÎRVUText

CREAMy, HEAlTHy, HEARTy

8 supe și 2 ciorbe care să îţi încălzească zilele de iarnă. Gustoase, aburinde și numai bune de strâns prieteni în jurul lor.

1. Supă de brânză (generoasă, cremoasă, cu puţină ceapă verde și crutoane)LouisenhofBarbu Văcărescu nr. 73

2. Supă de ciuperci cu legume, cimbru și nuci (condimentată și savuroasă)Violeta’s Vintage KitchenBatiște nr. 23

3. Supă cremă de usturoi (aromă subtilă, dulce, consistenţă cremoasă)Mystic treePopa Soare nr. 7

4. Supă de roșii (tomatina, cu smântână, verdeaţă și bucăţi surprinzătoare de cașcaval ascunse-n bol)Lente&cafeaGen. Praporgescu nr. 31

5. Ciorbă de tarhon cu broccoli și lipie (aburindă, direct din ceaun, te duce cu gândul direct la vama veche)Papa la ȘoniVoievozi nr. 13

SUPOGRAF

Numărul 04 — 035

6. Supă de mazăre (verzuie și fină, dulce și sănătoasă, plină de vitamine)Nana Natural FoodIon Câmpineanu nr. 22

7. Supă de linte cu legume și condimente indiene (apetisantă, cu gust misterios)Kumar’s Agra PalaceBd. Pipera-tunari nr. 47

8. Ciorbă de lobodă (mov, ușor acrită cu borș, merge cu ardei iute) Nicoreștitoamnei nr. 13

9. Cremă de morcovi și portocale (delicioasă, cu ghimbir, ceapă, ţelină și sos de soia)Waterlootraian nr. 188

10. Supă de ceapă (parfumată, consistentă, dulceagă)Bonne BoucheFranceză nr. 30

036 — Numărul 04

Numărul 04 — 037

Ilustra] ii, ilustratori [i

Banksy // mituri distruse despre ar]i [i arti[ti // bizarerii

[i concept

Nostalgie premiat` // amintiri cu pitici

[i decoratorii de u[i // lume bun` // gânduri

despre trecutul glorios [i viitorul luminos

Reconversii, rememor`ri, reutiliz`ri, reinvent`ri // ruine [i castele // un tur printre spa]ii neconven]ionale

Bucure[tiul la ceas de sear` // timp pentru minte [i suflet // de ce ne place noaptea

lUNCH TIME

Despre artificii, lasere, subwoofere [i schele // evenimente cu r`sunet // întâmpl`ri din spatele scenei

038 — Numărul 04

Clădirile nefolosite sau reinventate, fie că vorbim de ruine istorice, fie de clădiri industriale sau clădiri de patrimoniu, constituie o rezervă extraordinară de spaţii alternative pentru evenimente, oricum insuficiente în orașele noastre. Evenimentele desfășurate în astfel de locaţii, ce par pline de secrete și povești, sunt inedite și originale pe de o parte, dar reușesc și să atragă atenţia asupra potenţialului unor astfel de spaţii.

Există o tendinţă din ce în ce mai evidentă de a exploata acest potenţial, de a reconverti spaţii industriale și de a aprecia și renova clădiri cu trecut. Noi am încercat să facem un tur, atât în București, cât și în locaţii mai alintate de natură, și să vizităm câteva dintre aceste locuri speciale.

o uzinĂ Cu punCTe-punCTeNe-am oprit inevitabil în București, la Make a Point, la parterul fostei fabrici de textile Postăvăria Română. Undeva în Pantelimon, în fosta secţie de repasat, acolo unde, sub lumina slabă, ţesătoarele corectau odată erorile din stofele finisate, se află acum un spaţiu care găzduiește o bibliotecă, o sală de proiecţie și un spaţiu expoziţional permanent. Make a Point este un proiect care își propune să aducă cultura mai aproape de

oameni, în cartier, dar și un exemplu frumos de reconversie a unui spaţiu industrial. 130 mp dedicaţi expunerii de lucrări și de mesaje ale creatorilor contemporani, Make a Point găzduiește expoziţii, spectacole, proiecţii de film si workshopuri.

Memoria acestui spaţiu este percepută peste tot. Biblioteca este prietenoasă, dar îţi povestește despre cotidianul din fabricile comuniste. De la Marx și Engels și până la colecţia Flacăra, poţi afla ce citeau părinţii și bunicii tăi. Exemplarele sunt cele originale, culese din fabrici, având încă ștampila și fișele semnate de muncitori de-a lungul zecilor de ani. Albumele de artă și cărţile despe cinematografie pe care le găsești aici capătă astfel o greutate aparte, probabil de la atâta cerneală și amintiri. Tavanul este înalt, iar piesele de mobilier sunt obiecte industriale restaurate cu grijă de artista Maria Marin: canapelele sunt foste cântare industriale, care îţi indică numărul de kilograme, deși nu cu aceeași acurateţe ca altădată, iar măsuţa de ceai încă își aduce aminte de vremurile când era un simplu motor de lift.

Asociaţia Make a Point, cea care se află în spatele acestui spaţiu, încearcă să faciliteze manifestări culturale la periferie, în cartiere, printre blocuri sau hale abandonate, iar până acum a reușit. Printre proiectele desfășurate

lOCURI CU SpA}IU {I TIMp MARIA NENEcIUText

în cele patru luni de când activează aș menţiona "Mă numesc Cartier", o iniţiativă de a deschide Pantelimonul, de a ne împrieteni într-un final cu blocurile gri și Make a Joi, filmele-surpriză de la Uzina care pune punctul pe cartier.

www.makeapoint.ro

Foto

MA

KE

A P

oIN

t

Numărul 04 — 039

lA CASTel în poARTĂ oARe Cine BATe?Pe Valea Prahovei, pe-un picior de plai și pe-o gură de rai care însă nu credeam să ne mai surprindă pozitiv, am descoperit Castelul Cantacuzino, relativ recent renovat și redeschis publicului din vara lui 2010.

Spaţiul este ideal pentru organizarea unor evenimente cu frac, dar nu numai - este atât de mare și de ofertant, că pare să se preteze la orice tip de happening: ședinţe foto, expoziţii, concerte, petreceri private, conferinţe sau... baluri. Asta pentru cei care încă apreciază balurile.

Clădirea principală are nu mai puţin de 3.148 mp, iar "curtea" castelului are o suprafaţă de... 6 ha. Da, 6 hectare! Vei avea nevoie de mulţi petrecăreţi ca să umpli un astfel de spaţiu și de multe luni de terapie până să te mai poţi bucura de balconul tău de la etajul șase. La demisol există o bucătărie de 80 mp, utilată cu aparatură de ultimă generaţie, dar și un club, unde poţi da muzica mai tare fără să deranjezi colecţia heraldică sau vecinii din tablourile aflate în sala de primire.

Castelul, extrem de impresionant din punct de vedere al gabaritului, a fost construit, în 1911, de către Gheorghe Grigore Cantacuzino și este realizat în stil românesc, cu elemente neobrâncovenești. Repertoriul

decorativ interior este alcătuit din pictura ornamentală și figurativă, vitralii, tâmplărie sculptată, plafoane, balustrade sculptate în piatră, din fier forjat sau din lemn, pardoseli din dale de gresie decorativă sau parchete care mai de care. Dar cel mai impresionant este, cred eu, modul în care este amenajat exteriorul: alei, terase, mici grote, cascade

și fântâni arteziene. Iar pentru evenimente mai mici de 100 de persoane, cei de la Castelul Cantacuzino îţi pun la dispoziţie veselă și tacâmuri ROSENTHAL și pahare de șampanie BILLECART-SALMON. Ceea ce este de apreciat!

www.cantacuzinocastle.ro

Foto

CA

NtA

CU

ZIN

o C

ASt

LE

042 — Numărul 04

PRoDUCtIVItAtEA IDEILoRMix între o galerie neconvenţională și un spaţiu pentru evenimente, Atelierul de Producţie ocupă aproximativ 2.000 de metri pătraţi din fostul atelier de filatură al fabricii Industria Bumbacului din București și este un loc pe care probabil îl cunoști deja. Am ţinut neapărat să îl vizităm și să povestim despre el pentru că este un proiect de reconversie a unui spaţiu vitregit într-unul plin de viaţă, unde se întâmplă de toate și toate de bine: evenimente culturale, party-uri, proiecţii

de film, expoziţii, revelioane, artă digitală, festival de biciclete, spectacole de dans contemporan, baluri, expoziţii de mobilă sau evenimente corporate. Și am vrut să vă împărtășim povestea lui, care a început în 2010, odată cu... un eurotrip.

Alexandra și Alexu, tineri îndrăgostiţi și actualmente patroni de locaţie mișto, plecau atunci în vacanţa vieţii lor: Budapesta, Bratislava, Viena, Berlin, Amsterdam și Haga, când, o idee a început să îi însoţească, după ce i-a tras de mânecă pe străzile acestor

orașe, în special în Berlin. Peste tot au văzut o grămadă de spaţii industriale, hale și structuri ciudate transformate în spaţii culturale, cluburi, galerii și centre de conferinţe sau de evenimente. Trei săptămâni mai târziu, rașchetau huma de pe pereţii unei hale de pe Splai, în cizme de cauciuc. În paralel, negociau cu Irlo o expoziţie pentru NAG, un eveniment cu care și-au dorit foarte tare (și au reușit) să deschidă oficial. Iar acum, după un an și ceva și multe evenimente de succes, se pregătesc să întâmpine mulţi alţi artiști

Numărul 04 — 043

cunoscuţi și speră să înceapă, la vară, o serie de piese de teatru. Atelierul este dovada vie că se poate și că astfel de spaţii au succes.

Spaţiul este unul foarte ofertant - după cum spuneam, 2.000 de metri pătraţi cu aspect postindustrial tipic, cu elemente specifice, cu șuruburi și podele nefinisate, cu tavane având ţevi la vedere și cu un bar tapetat de obiecte industriale, maţe ale unor mașini gălăgioase, rămășiţe ale unei alte epoci.

www.atelieruldeproductie.ro Foto

AtE

LIER

UL

DE

PRo

DU

CŢI

E

054 — Numărul 04

Noaptea avem timp suficient să ne liniștim, să admirăm de nu-știu-câte-ori tot ce e în jurul nostru, să visăm, să ne uităm cu ochii mari la vitrine, să ne auzim gândurile și să ne facem liste imaginare. Așa că dacă nu ţii cu tot dinadinsul să te culci odată cu găinile, pornește la drum de seară, cu bucurie, căci am strâns într-un dosar toate motivele pentru care e bine să nu dormi măcar trei nopţi pe an și câteva plăceri intelectuale pe care ţi le oferă Bucureștiul nocturn.

056 — Numărul 04

Depozit al spaimelor și al fricilor de tot felul, adăpost al tâlharilor, dar și al căutătorilor de vise, timp al misterului și al umbrelor, noaptea este metafora ambivalenţei. E și bună - și rea, și ameninţătoare - și protectoare, și lungă - și scurtă, și liniștitoare - și agitată, atotcuprinzătoare și, în același timp, soră cu goliciunea. Noaptea e a stelelor călăuzitoare, dar și a rătăcirilor și a înstrăinărilor. Și pentru că acum e lungă și geroasă, apogeul derutei și al depresiei, ne-am hotărât să îi dedicăm un dosar în care să elogiem Bucureștiul nocturn, să ne amintim toate întâmplările frumoase de la lumina lunii, să povestim despre tot ce ne-a bucurat anul acesta la drum de seară. Am trecut pe hârtie răsfăţuri nocturne pentru papile, timpane și priviri și am încercat să ne găsim reperele în întuneric, să găsim direcţiile, să nimerim căile. Și tare ne-a mai plăcut cum a arătat orașul, cu trotuare luminate și luate la pas de căutători de vise, cu timp suficient pentru admirat, cu surprize la colţ de stradă și cu nopţi albe ce pun în mișcare simţiri creative.

D-ALE URECHII

Strangers in the Night – Frank Sinatra Nights on Broadway – Bee Gees In The Heat of the Night – Pat Benatar Walkin' After Midnight – Patsy Cline Tonight's the Night – Rod Stewart Slowly Goes The Night – Nick Cave and The Bad Seeds Night Comes On – Leonard Cohen A Night In – Tindersticks Nights In White Satin – The Moody Blue Nightlife – Aretha Franklin

CIoRBE ȘI jELEU LA CEAS DE SEARă

Zet – Unirii, Str. Palatul de Justiţie nr. 60 Casa Select – Piaţa Romană, Str. Drobeta nr. 23 UNUmai restaurant – 1 Mai, Str. Ion Mihalache nr. 60 Maya – Calea Moșilor nr. 138 El Grande – Berceni, Str Reșiţa nr. 10Supermarket Fonzi – Nerva, Titulescu, Caramfil, Aviaţiei, Victoriei

Material realizat de IOANA PÎRVU

BUCURE{TIBy NIgHTorele lungi alenopţilor albe

ALtE PLăCERI NoCtURNE

Rondul de noapte Itsy Bitsy by night Moș Ene pe la gene Miruna și cămașa ei de noapte Cerul înstelat și Observatorul Astronomic Night on Earth de Jim Jarmusch

Numărul 04 — 057

Noaptea Agenţiilor este un eveniment care își propune să promoveze creativitatea românească, să faciliteze socializarea în rândul celor pasionaţi de publicitate, dar și să permită publicului larg să treacă pragul agenţiilor lor preferate, într-un cadru informal și relaxat. Iniţiativa acestui eveniment a venit din convingerea că și agenţiile de publicitate merită să aibă un eveniment similar Nopţii Muzeelor/Galeriilor/Filmului. Și asta pentru că noi credem că publicitatea este artă. După ce anul trecut am dat startul

DE CE E MAI BINE Să MERGI LA NoAPtEA AGENŢIILoR DECât Să DoRMI:

pentru că un vis nu poate fi mai mișto decât o noapte petrecută în agenţii;

pentru că ai șansa de a descoperi și de a cunoaște oameni și lucruri noi și interesante din domeniu;

pentru că nu e ilegal, nu e imoral și nici nu îngrașă;

pentru că, pentru o noapte, ești angajat în toate agenţiile;

pentru că e una dintre ocaziile alea în care dai cu nasul de latura ludică a advertisingului de care mulţi au uitat;

pentru că distracţie + mâncare + băutură gratis = love.

Prima ediţie a evenimentului a avut loc în 2010, în cadrul Festivalului ADOR. Mai mult de 2000 de vizitatori au participat la evenimentele celor 11 agenţii care și-au deschis porţile pe timpul nopţii.

insomniacilor pasionaţi de publicitate și toată lumea a fost încântată de proiect, anul acesta am luat-o de la capăt. 16 agenţii și-au deschis ușile, au lăsat oamenii să le vadă pereţii coloraţi, bucătăriile utilate și birourile pimp-uite. Pe 17 octombrie, de cu seară, am luat-o din loc și am pornit la descoperit agenţii, oameni, sedii și povești din spatele succesului. Peste tot am dat peste seri tematice, concerte și petreceri cu bere și sărăţele aranjate pe cele mai bune farfurii, pentru insomniacii pasionaţi de publicitate.După ce ne-am revenit din abureală, am întrebat prin agenţii cum a ieșit, cu cine s-au procopsit, cum au petrecut și dacă le-a plăcut. Am aflat că a fost noapte albă până la capăt, s-au făcut planuri, s-au mâncat plăcinte, s-au băut beri și s-au împrietenit oameni, un adevărat festin al minţilor deschise.

Noaptea iNsomNiacilorpasioNaţi De puBlicitate

062 — Numărul 04

NAG în cifre:

2007 - 12 galerii 2008 - 14 locaţii

2009 - 28 de locaţii. 2010 - 40 de locaţii. 2011 - 12 locaţii Cluj

+ 54 galerii București

Noaptea galeriilor sau cum să visezi la cai verzi pe pereţiNoaptea Albă a Galeriilor/NAG este un eveniment organizat de Asociaţia Ephemair, care dorește să promoveze arta contemporană în toată splendoarea și complexitatea ei. Prima ediţie a NAG a avut loc în 2007 și a fost al doilea eveniment cultural desfășurat pe durata unei nopţi, după Noaptea Muzeelor. În ultimii cinci ani, Noaptea Albă a Galeriilor s-a dezvoltat ca un proiect recunoscut pentru promovarea artelor contemporane și a tinerilor artiști. Multitudinea de evenimente, expoziţii, performance-uri, muzică contemporană, teatru, diversitatea spaţiilor în rândul cărora am regăsit galerii cu un portofoliu important de artiști români, galerii aflate la primele evenimente, spaţii alternative, instituţii care pentru o noapte devin galerii de artă,

ateliere sau intervenţii ale artiștilor în spaţiul urban, toate acestea formează harta NAG.

Fără niciun fel de constrângeri, fără reguli de castă, de gen și de brandul cămășii purtate de către galerist, Noaptea Galeriilor oferă publicului tânăr o alternativă la evenimentele organizate cu foarte mulţi bani și cu foarte mult prost gust, încurajând publicul să nu își mai urască orașul și să nu mai viseze la paradisul din Dorobanţi. Acest proiect reunește pe aceeași hartă un număr de spaţii culturale din diferite locaţii ale Bucureștiului (fie lângă buticul de la colţ, fie în mijlocul unor centre de afaceri), și se încăpăţânează să susţină un domeniu al culturii românești care pare să fie tot mai mult ignorat de către instituţiile guvernamentale.

01

02

03

04

Numărul 04 — 063

SuzAnA dAn, organIzator nag

Cum a venit ideea unei nopţi albe a galeriilor? Am iniţiat acest proiect fiindcă nu am mai vrut să am un motiv în plus pentru care mârâi că pute în jurul meu fără să fac ceva. L-am făcut pentru oamenii dragi cu care am avut ocazia să lucrez în ultimii zece ani și pentru acest oraș, în care ne încăpăţânăm cu toţii să trăim. Am început neavând o experienţă prea grozavă în organizarea și coordonarea unui eveniment de o asemenea amploare și, în consecinţă, am făcut greșeli cu nemiluita. Dar cred că am rămas în limita bunului simţ și am fost realmente salvată de faptul că fac parte din aceeași breaslă cu cei pentru care am realizat NAG, respectându-i și făcând tot posibilul să îi promovez cât mai democratic.

Ce înseamnă experienţa nAg? Pentru tinerii care vor păși pentru prima oară într-o galerie, sper ca această experienţă să le ofere o imagine clară a artei generaţiei din care fac parte. Noaptea Albă a Galeriilor este un proiect făcut de câţiva oameni și un grup de voluntari. Fără bugete sufocante, doar cu entuziasm și bun simţ. Este un proiect deschis tuturor celor care promovează arta contemporană. Este un proiect adresat în primul rând tinerilor artiști și apoi celor care depun eforturi în susţinerea activităţii acestora, fără a-I folosi ca paravan pentru promovarea altor activităţi. Sper că în ultimii cinci ani s-a simţit ceva din aportul evenimentului ăstuia în deschiderea apetitului la consumul de artă contemporană din partea marelui public. Și da, mă încăpăţânez să cred că NAG, chiar dacă nu crește cota artei contemporane, o prezintă așa cum este ea, cu bune și cu rele.

Ce va fi anul viitor? Sincer, imi doresc "să scutur" un pic proiectul ăsta, ceea ce înseamnă că văd în NAG#6 o revenire la ceea ce și-a propus iniţial acest proiect – promovarea tinerilor artiști din România și producerea proiectelor acestora și, nu în ultimul rând, prezentarea în harta NAG a spaţiilor care realmente promovează arta contemporană. Bineînţeles că îmi doresc mai mult, bineînţeles că visez în continuare că aș putea convinge cât mai mulţi finanţatori să comisioneze producerea unor proiecte de artă realizate de cei mai tineri artiști din România.

eChipS nAg#5:

Suzana Dan/manager NAG Șerban Jipa/producător NAG Sorina Vazelina/identitate vizuală NAG#5 Andrei Nastasa/web development Lidia Neagu, Cosmin Ţapu/PR Valentina Iancu/voluntari

05

07

06

alert sturdio (Nag 2009)galeria 29 (Nag 2009)afiș Nag 2011elite art gallery (Nag 2011)atelier ÎN traNzitie (Nag 2008)home mătăsari (Nag 2011)the ark (Nag 2009)

01020304050607

Foto

AR

HIV

A N

AG

, Do

RU

Po

PESC

U, I

ULI

US

CoSt

ACH

E

068 — Numărul 04

10 ANI dE CREATIvITATE ROMâNEASC~ CU dE TOATEMARIA NENEcIUText

cORNEL LAzIA Foto

în contextul Festivalului "10 ani de creativitate românească" din toamna care a trecut, toată industria publicităţii românești a părut mai nostalgică decât de obicei, a vorbit mai mult despre schimbări, despre trecutul glorios, despre evoluţie, greșeli, orgolii și melancolii. Publicitarii și-au adus aminte de vremurile de aur, le-au aplaudat sau negat existenţa, au căutat prin sertare lucrări vechi, dar ţanţoșe, le-au înscris în concurs și au aplaudat execuţiile colegilor din alte agenţii.

Toată lumea cea vestită a publicităţii românești a venit, pe 18 octombrie, la Operă, să aplaude un deceniu de publicitate românească, cu bune și cu rele. A fost o seară lungă, dar plină de energie pozitivă. Ne-am reamintit campanii dragi, cei care au urcat pe scenă au mulţumit echipelor pe care le-au avut de-a lungul timpului, s-a vorbit despre focus-grupuri, despre Radu Munteanu, despre directori de marketing, despre Radu Munteanu, despre echipe de creaţie care, deși lucrează acum în agenţii diferite, încă își respectă și aplaudă munca una alteia, despre Radu Munteanu și despre pauze de publicitate în care nu se schimba postul, deși aveam deja cu toţii telecomenzi acasă. Acest festival a ridicat un pic voalul și pânzele de păianjen de pe chipul glorios și plin de entuziasm pe care l-a avut publicitatea cândva și care, pentru mulţi dintre tinerii care nu au apucat acele vremuri, este doar un mit. Dar această industrie se schimbă, iar acesta nu este neapărat un lucru rău, mai ales dacă ne uităm la lucrările din 2011 care au fost premiate la începutul galei.

La cele șase categorii de concurs ale festivalului s-au acordat în total 70 de premii, care au fost revendicate de 14 agenţii: Gavrilă&Asociaţii, Propaganda, GMP Advertising , Graffiti BBDO Bucharest, Grey-G2 România, Leo Burnett Group, Lowe&Partners , Next Advertising , Odyssey Communication, Ogilvy Group România,

Papaya Advertising, Publicis România, Right Media și Saatchi & Saatchi România. TV-ul a fost categoria cu cele mai multe premii acordate, 23 la număr: ne-am reamintit de Batman, de Piticaru’ de la Săftica, de fetele care beau apă plată cu lămâie, de decoratorii de uși, de spoturile la Elite, de prietena rusoaică, dar am aplaudat și spoturi mai noi, printre care cele realizate pentru IQads anul acesta sau pentru Covrigii de Buzău de la Boromir. Printul a urcat și el pe podium, cum este și firesc, la această categorie oferindu-se 12 premii, iar campaniile integrate au fost și ele la înălţime, cu 11 premii.

După ce am aplaudat și am râs îmbrăcaţi la patru ace, ne-am gândit să îi rugăm pe cei care s-au tot urcat pe scenă să ne împărtășească părerile lor mai puţin fardate despre gală, despre publicitate, despre creativitate în general, despre cum este aceasta dacă este românească, despre melancolii și succese, despre alţii, despre ei și despre multe altele.

Numărul 04 — 069

BogdAn MoRARu și echipa propaganda

La începutul galei aveam senzaţia că o să faceţi febră musculară de la atâta urcat pe scenă. aţi luat cele mai multe premii Best of 2011. Credeţi că acestea sunt de fapt mai importante prin prisma faptului că sunt de anul ăsta? Că sunt mai tinere?Bogdan Moraru, Creative director propaganda: Ne-am cam urcat, dar suntem obișnuiţi cu mișcarea (mergem mult cu bicicleta). Premiile din 2011 arată că la Propaganda nu se schimbă nimic, chiar dacă s-au schimbat multe.

rienergy a luat pentru Print , ooH, tV și Integrated Campaigns. Povestiţi-mi pe scurt despre această campanie. dobrică, copywriter propaganda: Rienergy este un energizant luat de la zero pe partea de comunicare, pentru care am lucrat cu plăcere în încercarea de a-l transforma într-un brand românesc puternic. La fel cum am făcut cu Napolact pe piaţa de lactate. L-am răsfăţat cu toate jucăriile noastre: TV-uri multe, mult mai multe decât cele pe care le-a luat cu el afară din agenţie, radiouri amuzante cu vocea domnișoarelor de la dispeceratul de taxi, OOH-uri viu colorate, BTL-uri și online-uri. Nu s-a jucat cu toate, dar i-am oferit atât de multe, încât cele mai frumoase au ieșit la lumină și campania integrată a venit de la sine. Am avut nevoie de două zile să ne dăm seama că nu-i plac mașinuţele care își schimbă culoarea și că le preferă pe cele care își păstrează aspectul indiferent cât de mult le scapă

pe jos. De atunci am știut în ce zonă să ne ducem pentru alte jucării de acest fel.

Poveștile stânjenitoare de la Furazolidon v-au adus două premii. Cum suna brief-ul pentru campania asta? Vă mai aduceţi aminte?Bogdan Moraru, Creative director propaganda: Păi era cam așa: vremuri tulburi s-au abătut peste vechiul și liniștitul regat al Furazolidonului. Alte medicamente cu nume mai sonore și ambalaje mai strălucitoare au început să-și construiască regate pline de glam. Tinerii, altădată supuși loiali Furazolidonului, au început să migreze către noile regate, orbiţi de strălucirea glamoroasă, lăsându-i în urmă doar pe cei mai în vârstă. Și atunci consiliul celor 7 magnifici s-a întrunit și a zis: cei bătrâni care au rămas cu noi mor, iar cei tineri pleacă. Trebuie să facem ceva ca să-i aducem înapoi. Pam-pam.

aspacardin - avizierul. Puteţi să îmi povestiţi cum a sosit ideea? Dar mai ales cum aţi convins clientul? Sau nu a fost nevoie?Chucky, art director propaganda: Aspacardin, după cum spune și numele, este un medicament adresat afecţiunilor inimii: "Aspacardin încasează șocurile fără palpitaţii". De aici tot procesul creativ. E clar că există anumite momente când inima începe să bată mai tare. Alături de Paul Cioran și de Dan Moldovan s-a explorat această pistă. Cum a ajuns la client? În domeniul medical, în care seriozitatea este o virtute de neîncălcat, se poate spune că e puţin mai greu să convingi cu propuneri creţe. Mulţi clienţi refuză lucruri

îndrăzneţe din simplul motiv că nu vor să riște. În cazul de faţă, Terapia a avut o deschidere mare spre lucruri creative, așa a fost posibilă și campania "Povești stânjenitoare" de la Furazolidon, care a avut un succes susţinut și în cifre, nu doar în premii. Avantajul anumitor propuneri creative constă în bugetul de producţie. Avizierul este una dintre ideile care nu necesită ceva mai mult de o mică înţelegere cu administratorul blocului. Cred că și clienţii au ajuns la aceeași concluzie, lucrurile vizibile și memorabile se fac cu avânt și îndrăzneală.

oameni vin. oameni pleacă. În echipa voastră au intervenit câteva modificări de-a lungul timpului. Cui aţi vrea să mulţumiţi și nu îi mai găsiţi la birou ?Bogdan Moraru, Creative director propaganda: Pilu, Tripșa, Paul, Vlăduţ, Tudor... și mulţi alţii care nu au considerat că Propaganda este o staţie în care stau un pic până sosește un alt tren.

Dar din industrie, în general? Pe cine aţi vrea să felicitaţi? Și pentru ce campanii?Bogdan Moraru, Creative director propaganda: Oho, sunt ceva oameni și ceva campanii frumoase: MTV- Made in Romania, ROM, Prigat, Bergenbier, Teletech, Unirea, Connex și multe altele care au schimbat măcar un pic minunăţenia aia de pauză publicitară.

Care credeţi că sunt cele mai mari "defecte" ale acestei industrii?Bogdan Moraru, Creative director propaganda: Este prea devreme ca să îmi dau seama. Vorbim peste 20 de ani.

"Publicitarul interesant – Creativus interesantis Specimen des întâlnit în publicitate, creativus interesantis umblă mereu afectat și are o privire ce spune «deranjează-mă doar dacă e ceva important. Ba nu, scuza-mă, am vrut să spun foarte, foarte important». Iar când vine vorba de muncă, se dă rănit. Îl recunoști ușor după freza interesantă, niciodată simetrică, ochelarii «uitaţi» pe nasul fin și hainele cumpărate din Barcelona. După lăsarea întunericului, publicitarul interesant bifează toate locurile din oraș unde se întâmplă lucruri, mai exact unde se întâmplă orice, fiind prin definiţie un exemplar preocupat de orice. Și, din acest motiv, este practic imposibil de evitat." – din Atlasul de Mitocănie Urbană, realizat de Propaganda

084 — Numărul 04

Lumea artelor plastice și cea a publicităţii se intersectează de nenumărate ori și sub varii aspecte. Pe de o parte, foarte mulţi dintre absolvenţii de Arte activează în această industrie, iar pe de altă parte mulţi creativi apelează la talentul unui artist atunci când vor să ilustreze o idee pentru o campanie sau alta. Și pentru că am auzit de câteva ori în jurul meu afirmaţii de genul "nu poţi să vinzi detergenţi și să te consideri artist", dar și acuze de genul "când un director de creaţie nu are nicio idee, apelează la un artist ca să salveze situaţia", iar aceste afirmaţii îmi miroseau a stereotipuri la reducere, m-am gândit să stau de vorbă cu câţiva dintre oamenii care chiar au ceva de spus în acest sens.

Așa că am apelat la RAluCA BĂRARu, fost head of art direction la Leo, ale cărei creaţii artistice sunt "sufocante și dubioase", după cum chiar ea le descrie, la Raul sau la Saddo, care, în cazul în care mai are nevoie de prezentare, este unul dintre cei mai cunoscuţi street (și nu numai) artiști de la noi, care a colaborat cu mai multe agenţii de la noi pentru diverse campanii, la Ghica Popa, Creative Director la Punct și creatorul celor mai cunoscuţi roboţi urbani, și la Nicu Duţă, sau Kitră, Art Director la Three, tatăl lui Sando și al lui Bucur și membru Vatra Collective (alături de Saddo, Aitch, Noper și Sinboy).

ART. ART dIRECTIONMARIA NENEcIUText

Raluca Băraru a terminat în 2003 UNArte, Facultatea de Arte Plastice București, iar în perioada 2003-2010 a lucrat în diverse agenţii, de la unele de apartament, până la Publicis (2005-2007), unde a fost art-director, și Leo Burnett (2008-2010), unde a fost mai întâi art director și apoi head of art direction. Momentan, Raluca este freelancer și se bucură de acest statut, deși mi-a mărturisit: "Advertisingul e ca un drog și de câte ori jur că mă las definitiv, tot de atâtea ori m-aș întoarce".

02

03

01

Sfântu' depresieSireneVizual realizat pentru Fresh, pe vremea când Raluca era art la PublicisAlte sireneDesign pentru Doncafé Mixes, din perioada Leo Burnett Art direction Design pentru HP

010203

04 05, 06, 07

08, 09

Numărul 04 — 085

cineva să le aprecieze cumva și să le și cumpere. În al doilea rând, nu sunt publicitar momentan, ci freelancer, mai mult pe creative-retouching decât pe art direction", m-a lămurit ea. Cu toate astea, mi-a povestit că ambele domenii au, cel puţin din punct de vedere tehnic, o groază în comun, mai precis, tot ce stă la baza exprimării vizuale.

"Modul de folosire a liniei și punctului, structura compoziţională, raportul lumină/umbră, sunt valabile și pentru un print, și pentru o gravură. Diferă însă targetul. Cu toate acestea, consider că nu e sănătos să faci pe artistul la job și nici să-ţi dai brief pe o lucrare care presupune exprimare personală. E cam cum e cu zugravii și pictorii de biserici", mi-a explicat ea. Iar despre clienţi a refuzat pur și simplu să îmi vorbească, justificând că "este o problemă la fel de complicată ca și cea a câinilor maidanezi".

Raluca mi-a mărturisit că primește

04

06

08

09

05

07

Întrebând-o cum resimte această dualitate artist-publicitar, Raluca mi-a spus că are fobie de etichete de genul ăsta. "Ţin să menţionez că eu nu sunt nici una, nici alta. În primul rând, nu sunt artist pentru că nu expun și nici nu încerc să reprezint mari concepte și adevăruri ale lumii contemporane pe nicăieri. Aș spune mai degrabă că regurgitez pe hârtie bizarerii, din pură plăcere, pe care ocazional se găsește

satisfacţii din ambele domenii, dar și acestea sunt de naturi diferite. "În publicitate e plăcerea efortului de echipă, iar în lucrul personal e cea a bătăliei tale cu tine", a completat ea. Și pentru că am ajuns la subiectul bătăliei cu sinele, am rugat-o să

086 — Numărul 04

îmi povestească un pic despre personajele ei, însă mi-a explicat că nu se raportează la ele în acești termeni: "Eu le consider mai degrabă refulări, iar cum anumite senzaţii tind să ocupe o bucată mai mare de timp, reprezentările lor sunt transferate de la un desen la altul fără participarea mea directă. Un exemplu ar fi ceea ce numesc eu "Mlaștina" care se încăpăţânează să apară de vreun an încoace de fiecare dată când pun creionul pe hârtie. După primele câteva schiţe m-am resemnat, așa că am început să o povestesc așa cum o văd, fie că e de flori, de păr sau de ploaie. Vine pe unde vrea ea, prin somn, prin fereastră, prin sforăitul câinelui și suspectez că o să se ducă tot după bunul plac atunci când o să se plictisească de mine și nu o să mai aibă din ce să se hrănească".

Cât despre artiștii ei preferaţi, mi-a explicat că îi este imposibil să facă un clasament: "Mă voi rezuma la vizual și chiar și așa simt că nedreptăţesc mulţi oameni care m-au inspirat de-a lungul timpului. Să spunem Albrecht Durer, pentru că dacă nu m-ar fi fascinat atât, mai ales în copilărie, probabil nu aș fi pus mâna niciodată pe o peniţă; Shaun Tan ca ilustrator, dar cumva pe același loc cu James Jean, chiar dacă sunt din zone diferite; Tim Burton, din motive multiple și evidente."

SAddo, pe de altă parte, a lucrat la un moment dat într-un studio de design, dar niciodată într-o agenţie de publicitate și mi-a mărturisit că nici nu îl tentează asta: "Mi s-ar părea Iadul pe Pământ", au fost cuvintele lui, mai exact. A colaborat însă, de-a lungul timpului, cu agenţii de publicitate pe diverse proiecte (ilustraţii, picturi murale etc.), printre care cu Graffiti BBDO pe o serie de postere pentru evenimente organizate de Mountain Dew, cu McCann pe diferite proiecte pentru Burn, de la ilustraţii pentru postere, la pictat skatepark-ul din Herăstrău, împreună cu Sinboy și Kero, cu Grey pentru niște ilustraţii pentru o campanie Eastpak, dar și pentru curtea agenţiei, pe care a pictat-o împreună cu Aitch. Saddo a participat și la proiectul Enel Sharing Romania, alături de mulţi alţi artiști români, iar ultimul proiect comercial pe care l-a semnat a fost pictarea unor murale la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Mall, despre care mi-a povestit că a fost "un proiect destul de challenging", mai ales că nu a lucrat printr-o agenţie, ci direct cu clientul.

Cât despre dualitatea publicitar-artist și despre ce probleme întâmpini atunci când lucrezi "la comandă", Saddo crede că "latura creativă este știrbită mai mult sau mai puţin și în funcţie de client".

"Am întâlnit clienţi foarte permisivi, care mi-au lăsat libertatea de a face exact ce vreau, fără intervenţii majore, iar alţii mai puţin permisivi. Am învăţat, cu timpul, să nu mă mai revolt prea tare și să accept aproape

orice cerinţă, în măsura în care e raţională. Dar uneori cred că e important și ca artistul să-și impună punctul de vedere. Nu știu, cred că depinde de context."

Saddo este un artist care s-a remarcat prin ilustraţiile și lucrările sale de street art. A studiat la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, însă primul pas important înspre ceea ce este acum ca artist a fost descoperirea street art-ului și crearea, împreună cu un grup de prieteni foarte buni, a unuia dintre primele grupuri/colective de street art din România - The Playground. Despre această mișcare și evoluţia ei din ultimii ani crede că a început să devină un trend.

"A avut un boom acum vreo cinci-șase ani, existau mulţi street artiști care făceau murale, postere, stencil-uri etc., însă, cu timpul, la fel ca peste tot în lume, street art a cam început să devină un trend, să intre în atenţia agenţiilor de publicitate, iar

În plus, în loc să zicem că ne-am săturat de românia și să plecăm în alte ţări unde se întâmplă o grămadă de chestii mișto, ne-am gândit că e mai provocator și mai profitabil ca feeling dacă am încerca să facem ceva aici, în București."

Numărul 04 — 087

vv

acum e cam rar să vezi o piesă gratuită, dezinteresată, pe stradă. Și cele pe care le vezi, fie că sunt obiecte, murale, stencil-uri, majoritatea reprezintă reclame pentru ceva. E cumva normal, pentru că și artiștii trebuie să-și plătească chiria și să mănânce, însă e și trist, pentru că, iniţial, street art se remarca tocmai prin faptul că era o mișcare subversivă, antiadvertising, fresh, independentă... ", mi-a povestit ușor melancolic Raul. Lucrările sale nu au o abordare foarte structurală sau raţională, ci seamănă mai degrabă cu niște vise, personajele sunt de multe ori născute din subconștient. "Nu prea mă gândesc când desenez ceva, iar personajele mele cred că vin din numeroase influenţe și din subconștient și sunt

096 — Numărul 04

Numărul 04 — 097

Glazuri colorate //

mese întinse // mânc`ruri

delicioase // ochii v`d, inima

cere

Un clasic se vede abia dup`

50 de ani // contururi perfecte // despre lux

[i lemn

Capete înfierbântate // tonuri de ro[u carmin // pasiune resuscitat` // art` curajoas` [i obraznic`

Planeta a împlinit 7 miliarde de oameni // cre[tem, dar nu la fel ca în trecut // cum ne men]inem pe P`mânt

Tot ce ne-nconjoar` pe noi ne-nf`[oar` // oameni pe care îi pre]uim [i haine pe care le admir`m //mul]umiri

TEA TIME

098 — Numărul 04

cULTURĂ

Când m-am întâlnit cu Marc, știam așa: că este Creative Partner Rusu+Borţun Brand Growers, că este fratele geamăn și complet diferit al lui Andrei Borţun, că ne face revista mai frumoasă și că pictează tablouri curajoase, obraznice și figurative, tablouri pe care le zărisem pe pereţii înalţi și albi din sediul lor aflat în Corbeni 3.

După trei ore de povești și mult fum de ţigară, am concluzionat următoarele: la facultatea de arte e mișto, diploma de artist e ștampilată cu distracţie, nopţi nedormite și idoli, pasiunea trăiește și prin cei de lângă tine, câinii sunt mai drăguţi cu dinţii roz iar fetele-mai curajoase când au pe ele doar o pisică.

Am vorbit mult despre art direction și fantezii realizabile, despre jocuri contrastante între formă și culoare, despre expresivitate și pânze care stau mult timp goale. Mi s-a făcut dor de niște lucruri pe care nu le-am trăit, am învăţat o minilecţie de istoria artei, i-am elogiat pe Haring, Gaugain, Picasso și Basquiat și am plecat cu gândul că orice e posibil și că pasiunea are

dESSINE-MOI UN élépHANTIOANA PÎRVUText

mari șanse să nască valoare.După 11 ani de școală de arte plastice,

Marc a pus pensula în cui pentru o perioadă lungă. Asta pentru că a fost vrăjit, și pe bună dreptate, de art direction, de grafică, de idei cu impact măsurabil. A învăţat FreeHand, apoi Corel, apoi Photoshop, de pe vremea când Lurzer’s Archive era greu de găsit și singura sursă de inspiraţie. Acum dezvoltă identităţi, face advertising și pictează așa cum e: îndrăzneţ, ironic, electric.

01

03

02

04 05

06

De bună voiegândindu-mă la tinetandreţeBackstageÎntotdeauna douăcruisingDe neopritundeva departeÎnţelegerea mutăicecream lovermama în faţa oglinzii4 pussies

010203040506070809101112

Numărul 04 — 099

CuM Ai deVeniT ARTiST?Nu știu dacă am (re)devenit deja... încerc să reintru în contact cu sinele meu liber și voios de pe vremea când credeam că asta sunt... Eu și Andrei (n. red.: Andrei Borţun, fratele geamăn al lui Marc) am ajuns la Tonitza într-a cincea. Ne făcuseră poftă două surori gemene mai mari și alţi prieteni de familie, artiști cu vieţi boeme. În lumea gri-maronie în care am crescut, oamenii ăștia păreau altfel, mai coloraţi, mai veseli, mai umani. Apoi, admiterea la Academie a fost pentru mine ceva firesc, oricum nu știam să fac altceva. Am intrat al patrulea, am avut și notă mare, și poftă mare și am profitat de tot ce am găsit acolo, de viaţa de student la arte frumoase (ce nume, cum să nu-ţi placă?). Am absolvit pictura cu Mirel Zamfirescu, un profesor excepţional.

CuM A foST lA unARTe? Ai noSTAlgii, MelAnColii, doRuRi?Perioada de la facultate a fost relaxantă, incredibil de lipsită de stresuri. Ma apucă râsul când îmi amintesc ce ne mai dădeam cu capul de toţi pereţii pentru vreo trei

materii amărâte. Acum mă consum într-o lună cât o făceam atunci într-un an.Seri lungi cu povești, bere, vodcă, camere neîncălzite, dar cu atmosfera încinsă, ateliere boeme, beţii până în zori și examene trecute contrar tuturor predicţiilor… sunt zile și nopţi pe care le-aș retrăi oricând. Atelierul de pe strada Cezar Bolliac, pe care l-am împărţit cu prietenul Tripsa, unde mâncam brânză cu măsline și pâine și încingeam petreceri de două-trei zile, devenea câteodată prea mic pentru ideile, planurile și cheful nostru de viaţă.

CARe luCRĂRi îţi SunT Cele MAi dRAgi?Prima temă dată de Vladimir Zamfirescu, Pisica care râde, s-a concretizat într-o lucrare pe care o am și acum la loc de cinste în living, acasă. Mai e O zi obișnuită, lucrarea din 2010, fiindcă m-a făcut să reiau o plăcută relaţie cu pictura. Același tablou cu câine și dungi a devenit special guest star fără voie în scurtmetrajul Aleea scriitorilor, o poveste despre România cu care am luat premiu pentru cele mai bune dialoguri... și toate lucrările făcute în ultima vreme, fiindcă mă bucură și mă ajută sa reconstitui o parte din mine pe care o abandonasem fără să-mi dau

07

11 12

08 09

106 — Numărul 04

01Andrei Bor}un Ceo MilleniuM PeoPle

Cu oCAziA sPeCiAl~ A ACestuiPiCtoriAl A Avut AMABilitAteA de A ne oferi Profilul s~u Al~turi de o Privire u{or roMAntiC~.

Numărul 04 — 107

02ioAnA P\rvu

editor institute, the MAgAzine

Pentru C~ {i AliCe \n }ArA Minunilor

doreA s~ PoArte o sufrAgerie

tiP neCkerMAn.

112 — Numărul 04

07AlinA gAvril~ MAnAging PArtner & CreAtive direCtor gAvril~&AsoCiA}ii

CândvA un Poet A Pus lAolAlt~ ACeste vorBe Me{te{ugite: "sCor}i{oAr~, nuC{oAr~, Cui{oAre".

Numărul 04 — 113

08liviu redeleAnu

MAnAging direCtor eBolA PlAy roMâniA

tân~r, nelini{tit, Posesor {i PosedAt de MA{ini.

Aten}ie, ProAsP~t C~s~torit.

122 — Numărul 04

Numărul 04 — 123

dESIgNdE lA EvA lA FACEBOOK

Pentru că de un an toată lumea vuiește în jurul creaţiilor ei, am invitat-o pe Lana în cafenea la o supă, nu ca să vorbim despre tendinţe sau despre succesul răsunător pe care l-a avut rochia facebook, ci să aflăm cum a început povestea printurilor cool, să ne amintim de anii de facultate, de teme care au depășit graniţele școlii și de secretare răutăcioase.Și pentru că fiecare dintre noi a blamat sistemul de învăţământ măcar o dată, a plecat cu lacrimi nervoase de la ușa secretariatului și a avut certitudinea că afară, orice ar însemna asta, e mai bine, acesta este un material prin care elogiem școala de artă românească, îi recunoaștem valoarea și punem punctul pe i atunci când vine vorba de învăţământul autohton. Născută într-o familie de scriitori, Lana a copilărit printre versuri albe și culori și a crescut printre oameni care aveau mereu câte o poveste de spus. De la poezie și schiţe în Paint până la bursa Erasmus și rezidenţa ICR, au existat patru ani de școală de modă românească, despre care am pus-o să ne povestească un pic.

Cum te-ai apucat de desenat?Desenez de mică, de foarte mică... Totul a pornit de la scris, am lansat câteva cărţi de poezie, pe care le-am ilustrat singură. Prima am publicat-o când aveam 7 ani, se numea Verimosalb, un cuvânt inventat de mine care definea o poezie cu rimă, dar și cu vers alb. Aveam vecini doi pictori, profesorii de desen Lucian Cioata și Paula Barbu, mergeam tot timpul la ei în grădină să desenez. Am învăţat o mulţime de chestii, mai ales că la ei veneau viitorii studenţi să se pregătească.

Cum ai ajuns de la rime la tipare? Mereu mi-au plăcut hainele, iar cea care m-a inspirat a fost mama, când a lansat în paralel o carte și o colecţie de mătăsuri și împletituri. Când eram mică, ziceam mereu că vreau să fiu asortată... mă gândeam ce tare ar fi să văd pe stradă oameni îmbrăcaţi ca în închipuirile

IOANA PÎRVUText

mele. Am făcut mulţi ani schiţe în paint, a fost marea mea descoperire, prin clasa a 4-a. Și pentru că nu există facultate care te învaţă să scrii, m-am gândit să mă duc undeva unde voi învăţa să desenez mai bine. Am ales Universitatea Naţională de Arte, secţia Design Vestimentar, pentru că este o secţie foarte creativă, iar dorinţa mea a fost să mă pot exprima și într-o altă modalitate decât pe hârtie, în cuvinte. Ce-i drept, am făcut o pauză de scris când am ajuns la Facultatea de Arte.

Cum a fost admiterea la unArte? și cum arată traseul didactic al unui student la Modă?Înainte să intru la facultate, m-am pregătit mai mulţi ani. La admitere a trebuit să prezint o mapă cu multe lucrări, vreo 20 de planșe: natură moartă, anatomie, o grămadă de chestii... apoi am trecut, ciclic, pe la toţi profesorii și lectorii de specialitate ai departamentului, pentru a ne familiariza cu toate modurile de abordare, în funcţie de personalitatea profesorului. În afară de dascălii de atelier (cu care am făcut ceea ce pe vremuri se numea "măiestrie"), am avut materii de curs care nu lasă nicio clipă liberă (istoria artei, anatomie artistică, estetică de artă modernă și contemporană etc.). La sfârșit ne-am ales fiecare profesorul sub coordonarea căruia ne-am realizat colecţia de licenţă.

și restul e istorie… povestește-mi puţin despre colecţia ta de diplomă, un omagiu adus femeii, surprinsă în toate ipostazele, de la nuditatea primordială și până la expunerea virtuală.Am făcut 12 ţinute pe care le-am prezentat pentru licenţă. Prima rochie, cea nude, este o trimitere directă la Eva primordială. Printul digital făcut pe mătase are două zone pixelate – sânii și pubisul – tocmai pentru a evidenţia care este limita decenţei în ziua de astăzi. Urmează rochia șarpe din canvas, a cărei culoare verde crud pe care

01

02

03

01 Rochia Facebook, colecţia Evei02 Rochia Etnică, colecţia Evei03 Rochia cu cocoși, colecţia Evei

Foto

BU

NIC

A F

LoA

REA

130 — Numărul 04

DESIGN

inSipiRAţie lA fARfuRie

{zwei} înseamnă lucruri făcute cu drag. Am simţit asta de cum am intrat în casa înaltă și răcoroasă, cu povești care se spun la o cană de ceai și un biscuite în formă de nor. Ferestre mari către curtea tomnatică, pereţi albi și o bucătărie care ascunde cele mai bune ingrediente, așa este spaţiul unde se gătesc cele mai arătoase prăjituri cu flori de lavandă, petale de trandafiri și soc.

Ileana Sebe a intrat în publicitate din timpul facultăţii și a luat-o de jos: a fost hostess ceva timp și, încet-încet, fără a arde etape, a ajuns în managementul companiei Odyssey, unde s-a ocupat de strategie și proiecte de New Business, apoi a spus pas și s-a apucat de făcut mici minunăţii: "La un moment dat, ceva s-a rupt și am simţit nevoia să stau mai mult cu fetiţa mea și să fac ceva mai tangibil, cu sens, ceva cu mâinile, să am o meserie mai concretă. Nu știam ce, dar urmărind atent lucrurile care îmi fac plăcere, s-a conturat acest mic brand {zwei}. El presupune catering pentru mici evenimente sau obiecte făcute împreună sau pentru cineva. Uneori mai experimentez și cu alte feluri de mâncare și încerc să combin gustul dulce cu cel sărat. Ingredientele sunt tot timpul naturale și încerc pe cât posibil să fie de sezon. În timp mi-aș dori să găsesc un mod de a înlocui zahărul cu alt îndulcitor mai sănătos, deocamdată sunt doar încercări", mărturisește Ileana.

Totul a început cu prăjituri făcute pentru tot felul de ocazii: zile de naștere, mic-dejunuri, botezuri, mici evenimente. Însă nu s-a oprit aici căci, {zwei} nu înseamnă numai dulcegării, înseamnă și proiecte frumoase și experimente făcute alături de prieteni, cum sunt caietele create împreună cu Otilia Mihalcea și dreamcatcher-erele realizate alături de Isabela Iorga: "Dacă ar fi să fac o nouă declaraţie de intenţie pentru anul ce vine, mi-aș dori să fac mai multe obiecte cu poveste, îmi propun să fac din când în când și niște proiecte de comunicare, mai degrabă în zona de identitate de brand/design și sper la un moment dat să am și un loc de luat masa cu prăjituri și alte bunătăţi".

la ce evenimente ai participat și ce mese ai înfrumuseţat?Am făcut dulciuri și sărături, adică un fel de catering pentru tot felul de ocazii, de la o deschidere de magazin până la o lansare de colecţie de modă, pentru mai multe vernisaje, mici reuniuni în showroom-uri, dulciuri pentru gelateria unor amici, prăjituri psihedelice pentru un eveniment din cadrul Nopţii Galeriilor, o instalatie din biscuiţi pentru o expozitie în cadrul festivalului Rokolectiv, dulciuri inspirate din culori și flori de primăvară.

Ce alţi food stylists, fotografi și oameni cu îndeletniciri creative admiri?E plin internetul de oameni creativi pe care îi admir și pe care îi urmăresc, ideea e că la un moment dat trebuie să nu mai cauţi și să te apuci să faci. Aici m-am blocat și eu un timp, până m-am apucat să gătesc, mi se părea că toate lucurile bune și frumoase s-au făcut deja și că nu mai e loc de nimic. Dar nu e așa, fiecare face în felul său, asta am înţeles puţin mai târziu. Am un tumblr care e plin de oameni/lucruri care m-au inspirat: http://furzwei.tumblr.com.

Care e cel mai bun lucru la acesta nouă "art de vivre", ca să zic așa ?E bine că deocamdată îmi permit să iau doar proiectele

MINIINtERVIU

IleanaSebe

care îmi plac, că am timp pentru familia mea, pentru prieteni, că nu răspund la telefon și nu scriu mailuri în același timp, că atunci când spun că sun inapoi chiar sun și nu uit pentru că am mintea împrăștiată în foarte multe părţi, că am un program flexibil și am timp de tot felul de alte îndeletniciri plăcute. Pe de altă parte, deocamdată nu câștig destui bani din acest mod de viaţă încât să mă întreţin, așa că nu sunt chiar un exemplu de success.

Care e proiectul la care visezi? Ce ţi-ar plăcea să creezi în materie de food styling?Ideile vin foarte des, oamenii vin spre mine cu tot felul de propuneri și eu, la rândul meu, le răspund. La unele renunţ din lipsă de entuziasm și energie, iar pe altele reușim să le ducem la bun sfârșit. Mi-ar plăcea să am cât mai multe momente de inspiraţie, mi-ar plăcea să am mai des relaxarea de a asocia diferite lucruri sau stări și de a le recompune diferit, iar la final să rezulte un obiect nemaivăzut (comestibil sau nu).

Care a fost ultima masă copioasă pe care ai mâncat-o?În continuare acasă la mama sunt cele mai copioase mese, fie cele de duminică, fie cele de sărbători. E un răsfăţ maxim în fiecare săptămână.

de pe unde îţi iei vesela, propsuri și alte mici nimicuri care te ajută la settinguri?Am adunat multe lucruri de-a lungul timpului, care s-au arătat a fi folositoare într-un final. Și prin asocieri diferite, de fiecare dată reușesc să pară că e un ceva nou. www.okazii.ro e o sursă foarte bună de nimicuri la fel Piaţa Matache, Magazinul Bucur Obor dacă e să vorbesc de locurile unde există lucruri ieftine. Altfel, internetul e plin de lucruri frumoase.

01

02

03 04

Numărul 04 — 131

SAy CheeeeeeSe!

De la dinozauri și flori sculptate în mere și pepeni, până la secretele care fac cheesburgerul zemos și iaurtul cremos, food stylingul pentru reclame e un mix de inspiraţie și chimie. Fișa postului presupune în primul rând creativitate, fie că topești niște unt cu un uscător de păr, fie că pui niște sare în bere ca să faci spuma perfectă, care să se prelingă pe pahar și să-ţi facă apă în gură. Așadar, creativitatea înseamnă să știi felurile în care mâncarea reacţionează în anumite condiţii sau în contact cu diferite substanţe.

Alexandru Ionică este printre cei mai buni foodstyliști din România. A învăţat acum mulţi ani de la profesioniști veniţi de peste mări și ţări cum să facă spuma din paharele de bere de fix două degete și acum aranjează cele mai apetisante mese din reclame. Iaurt cremos, frigărui rumenite, ciorbe aburinde, bomboane colorate și biscuiţi delicioși, Alex știe ce înseamnă un ospăţ pe cinste.

Cum ai ajuns să faci food styling?Am studiat tehnică dentară, deci nicio legătură. Am început să lucrez în domeniu prin 2004, când am obţinut un post de recuziter la una dintre cele mai mari case de producţie din România - Multimedia Est. Aici am ucenicit pe lângă cei mai buni foodstyliști care veneau în România. Astfel, după câţiva ani de "antrenament", am ajuns să joc în "liga mare"!

Când te-ai hotărât că vrei să faci asta în viaţă?A venit natural, am fost atras imediat de domeniu și, odată cu experienţa acumulată, a fost singurul lucru pe care am dorit să-l fac.

Cum ai început? Când ai aranjat prima picătură de smântână?Nici nu îmi mai amintesc. Au trecut de-atunci atâţia ani și mai ales atâtea proiecte, incât primul job ca foodstylist a rămas undeva în urmă, la temelia experienţei mele actuale.

unde putem să-ţi vedem munca? pentru ce clienţi și cu ce agenţii ai lucrat?Am lucrat pentru aproape toate casele de producţie (Multimedia Est, Saga Film, Smart Film, Tandem Film, Trilogy, Strada Film) și pentru branduri cunoscute de mâncare și bere. Reel-ul meu cuprinde lucrări pentru Ciucaș, Napolact, Linco, Ulpio, Biborţeni, Azuga, Maggi, Hochland, Ciuc, Timișoreana, Dr. Oetker.

unde cauţi inspiraţie? prin oraș, în cărţi, pe net, în reviste, în călătorii?În suflet. Așa filtrez tot ce am văzut și am studiat și îi aplic amprenta "Fane".

Care e cel mai bun lucru la jobul tau?Distracţia. Câștig bani făcând ceea ce îmi place și jucându-mă. Nu e super? În meseria asta, surpriza insoţește fiecare proiect în parte, așa că singurul regret este că nu îmi lasă loc pentru fantezii personale.

MINIINtERVIU

AlexandruIonică

Biscuiţi cu trufecheesecake cu mango și fructul pasiuniiBriose gojipricomigdaleBiscuiţi, lapte de pasăre, cremă anglaise, lapteBrioșe sărate cu cașcaval și mirodeniicupcakesDulciuri fara zahar – liniște by ana alexeeclaire pimp-up

05

06

09

08

07

0102

030405

06

070809

134 — Numărul 04

Material realizat de IOANA PÎRVU

Foto INTRO

I-am invitat pe Mihai Gurei, Creative Director la Intro și pe Matthew Hilton, unul dintre cei mai înzestraţi designeri ai ultimului deceniu, să poarte un dialog despre design și consumerism, despre cum ajungem să punem etichete și despre cum ar trebui să facem propriile alegeri. Au vorbit despre estetică, despre iconuri și despre case pline de cărţi și de amintiri, iar eu i-am ascultat și am concluzionat, împreună cu ei, că ar trebui să găsim o altă definiţie pentru ceea ce vrem noi să însemne design. Am mai aflat că Matthew nu se sinchisește de trenduri, că se plictisește repede de lucruri și că vrea să controleze spaţiul în care trăiește. Și că îi place iPhone-ul.

Mihai Gurei: Aș vrea să vorbim despre design, despre consumerism, despre nevoia oamenilor de a se poziţiona la un anumit nivel prin intermediul achiziţiilor pe care le fac, despre puterea obiectelor de design de a face viaţa mai frumoasă.

Matthew Hilton: Cred că dacă ai lucruri frumoase în viaţa ta, în casa ta, într-adevăr poţi fi un pic mai fericit. Piesele de design fac parte și ele din categoria lucrurilor ce te ajută să-ţi trăiești viaţa mai frumos. Însă asta nu înseamnă că trebuie să ai casa plină de lucruri scumpe.

MG: Ce crezi despre valul acesta ce ţine

Matthew Hilton a venit în România la invitaţia prietenilor noștri de la Intro. în octombrie, el a ţinut conferinţa Flirt & design contemporan, eveniment prezentat în cadrul Serilor Zeppelin.

cred că becul, în forma lui originală, este cel mai frumos obiect creat de mâna omului, este design pur, are un contur perfect, impecabil estetic. și este și funcţional.

01

02

dESpRE dESIgN {I lUx , CU CElE MAI BUNE INTEN}II

de câţiva ani, care asociază obiectele de design cu luxul, cu o investiţie financiară majoră? Când te-am întrebat care este cel mai frumos obiect creat de mâna omului, ai spus că becul. Am impresia că ești ca un propovăduitor al designului, încerci să convingi oamenii că obiectele de design sunt tangibile, să-i determini să își depășească limitele, să-i înveţi despre ce e vorba de fapt, să vadă dincolo de lux, etichete și definiţii.

MH: De exemplu, în Marea Britanie, când mi-am început cariera, designul, arhitectura, "făcutul lucrurilor" în general erau mult mai democratice, în directă legătură cu contextul social. Designul de obiect încerca cu adevărat

îmbunătăţirea calităţii vieţii, încerca să trimită un mesaj, să rezolve niște nevoi reale. Lucrurile sunt diferite acum, oamenii au mai mulţi bani, tehnologia, stilul de viaţă, arhitectura, toate și-au întrecut limitele și devin din ce în ce mai performante, mai complicate. Pentru mine, designul a însemnat mai mult o chestiune de inginerie, rezolvarea unei probleme tehnice. Desigur, aspectul este și el foarte important.

DESIGN

Numărul 04 — 135

Nu sunt adeptul designului sculptural în sensul că nu fac piese pentru muzeu. le fac pentru case.

am avut un șezlong le corbusier, nu puteam să ridic capul, nu puteam să mă uit la televizor, nu puteam să stau rezemat, nu puteam sa mă întorc…trebuia doar să stau întins, aproape oblic și curbat și să privesc în sus. atât!

03

04

MG: Tocmai pentru că există o mulţime de interpretări ale conceptului de design, o grămadă de definiţii care impun limite și creează prejudecăţi, poate ar trebui să încercăm să găsim o modalitate prin care să explicăm ce înseamnă un "obiect de design".

MH: Probabil, așa cum ai spus și tu, cea mai mare problemă este că oamenii cred că acesta se asociază cu luxul. Pentru mine nu înseamnă asta. Dacă e conceput și realizat bine, dacă e funcţional, dacă îndeplinește mai multe condiţii de sustenabilitate și rezolvă mai multe nevoi, dacă nu intervine și nu schimbă mediul, toate acestea sunt lucruri la care trebuie să raportăm designul unui obiect.

Asta este definiţia reală a cuvântului… Eu nu pot să creez nimic dacă nu știu dinainte tot, dacă nu mă documentez în toate etapele proiectului: ce scopuri trebuie să îndeplinească, care e portretul cumpărătorului, pentru ce e făcut, din ce e făcut, cum poate fi transportat, cum poate fi ambalat, cum va arăta în casa omului. Tot procesul de transformare a materiei prime într-un produs finit face parte din definiţia designului. Așadar, nu cred că estetica e de sine stătătoare, obiectele pe care le fac sunt funcţionale și trebuie să te mulţumească mulţi ani. Apple și Steve Jobs… ce au făcut ei cu computerele e fantastic. Acum toată lumea le folosește, în fiecare zi, asta înseamnă frumuseţea lucrurilor. Nu poţi să spui că e o operă de artă (n. red.: arătând spre iPhone-ul de pe masă), însă arată bine, corect, merge bine, își face treaba pentru care a fost creat, e puternic și nu poţi să te desparţi de el.

MG: Tocmai aici intervine problema, cel puţin așa e pe piaţa din România. Aici clienţii cred că dacă un produs este "de designer", implicit trebuie să fie scump. Sunt puţini cei care se interesează ce și cum, importantă este de multe ori doar impresia că te situează pe un alt nivel pe

scara socială și că va fi mesagerul unui alt statut. Însă așteptările se rezumă la asta, iar confortul nu este luat în considerare. Am clienţi care vin aici, încearcă produse, se uită la preţ și cred că sunt mai mult de decor decât pentru utilizare frecventă. Cum putem să scăpăm de aceste conotaţii negative ale designului?

MH: Da, problema asta e și la Londra. Nu sunt foarte sigur pe cine trebuie să blamăm, cui aparţine vina. Sau cum s-a ajuns aici… Eames, Alvar Aalto au creat această percepţie în ciuda voinţei lor. În anii ’70-’80, era altceva, designul de obiect se îndrepta către altă direcţie, mai conceptuală, mai înspre artă. Și îi lipsea elementul-cheie, care este funcţionalitatea. Companii precum Minotti, de exemplu, iau acest aspect al funcţionalităţii foarte în serios. Iar eu întotdeauna vreau să știu că scaunele vor fi confortabile, nu știu dacă reușesc mereu…

MG: Din punctul meu de vedere e și o chestiune de cunoștinţe, și de interes. Dacă vrei să ai o casă frumoasă, să te simţi confortabil și să te bucuri de ea, trebuie să înveţi mai mult despre ceea ce înseamnă deco, design, concept, produs. Vor fi dăţi când alegi o piesă care nu e neapărat funcţională, ergonomică, confortabilă, dar se potrivește cu viziunea ta, cu casa ta sau pentru că pur și simplu o iubești. Chiar dacă nu îţi vei petrece seara uitându-te la film cuibărit în fotoliul nou achiziţionat, este piesa potrivită pentru tine. Am un exemplu personal cu un fotoliu semnat Jasper Morrison, este piesa mea favorită, însă după 20 de minute trebuie să mă mut pe canapea. Arată foarte bine, însă nu te mai simţi confortabil după un timp.

MH: Și nu ţi se pare enervant? Mie mi se pare frustrant.

mihai și matthew la iNtromatthew hiltonlow pad chair – Jasper morrison pentru cappellinichaise lounge White – le corbusier

010203

04

146 — Numărul 04

M-am detașat puţin de cotidian într-o scurtă vacanţă de două zile. Cu mintea mai limpede mi-am amintit câteva lucruri. Printre ele, că îmi place ce fac, că mi-e dor de biroul meu perfect cu vedere la cer, că îmi place mult Crăciunul.

Dar ce voiam să detaliez era un truism demn de un editorial. Vă rog, haideţi să coborâm firescul de la etajul unde locuiesc snobismul și extraordinarul, acolo unde îi stă cel mai bine și unde avem nevoie de el – în viaţa de zi cu zi.

Să ne plimbăm cu toţii pe niște străzi cu viaţă, să căscăm gura printre mici case de lemn ce adăpostesc mii și mii de jucării, decoraţiuni, dulciuri, turte dulci. Deasupra noastră să fie aprinse lumini calde și nu albastre. Să fie șantiere, dar să nu fie centrul atenţiei.

Să ne oprim din când în când să bem vin fiert sau ceai și să purtăm haine pe măsura noastră, în care să

EdITORIAl

IRINA FLOREAEditor

ne simţim bine. Haideţi să renunţăm la cele câteva

locuri în care trebuie să fim văzuţi, să nu ne mai înghesuim în aceleași magazine și pe aceleași străzi și să nu mai cumpărăm niciodată mizerii.

Să ne deschidem mici cafenele, magazine, florării pe străzile din oraș și nu în mall-uri.

Și după ce facem ceva din toate lucrurile astea, haideţi vă rog să nu ne lăudăm cu ele. E firesc.

Mai mult, haideţi să ne decorăm și birourile și străzile și curţile așa cum decorăm acasă. Să ne plimbăm și la noi în oraș, nu doar la mii de kilometri distanţă.

Și nu o luaţi ca pe o așa-zisă rezoluţie de 2012, haideţi să gândim pe termen lung. E un stil de viaţă. Unul cu lumini mai calde, cu mâncăruri bune la tot pasul, cu viaţă de noapte la suprafaţă și nu doar în subsoluri, cu mai multă voie bună și mai mulţi oameni fericiţi pe stradă.

Numărul 04 — 147

148 — Numărul 04