Insolventa, Referat Examen Barou

download Insolventa, Referat Examen Barou

of 27

Transcript of Insolventa, Referat Examen Barou

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    1/27

    CAPITOLUL I

    INSOLVENTA DEFINITIE. CARACTERELE

    JURIDICE ALE PROCEDURII DE INSOLVENTAInsolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaz prin

    insuficiena fondurilor bneti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvena esteprezumat ca fiind vdit atunci cnd debitorul, dup 30 de zile de la scaden, nu a pltitdatoria sa fa de unul sau mai muli creditori. Insolvena este iminent atunci cnd sedovedete c debitorul nu va putea plti la scaden datoriile exigibile angajate, cu fondurile

    bneti disponibile la data scadenei.Una dintre cele mai vechi activiti umane o reprezint comerul, el prinznd contur o

    dat cu apariia ideii de proprietate1, cnd omul a contientizat c anumite bunuri sunt ale salei c acestea se delimiteaz de cele care aparin altor persoane.

    Dei iniial comerul a fost practicat sub forma schimbului (troc) doar pentru satisfacereanecesitilor existeniale de zi cu zi ale oamenilor, odat cu apariia banilor trocul a fostnlocuit cu vnzarea-cumprarea, comerul devenind o profesie practicat de un anumit grupspecializat n aceast activitate, care nu mai urmrea realizarea propriilor trebuine, cisatisfacerea nevoilor altora i obinerea de profit2.

    Profitul fiind determinat de caracterul speculativ al comerului, realizarea luipresupune un anumit risc, asumat de comerciani, fr ca prin aceasta activitatea comercials se transforme ntr-un joc al hazardului, n care aleatoriul s domine. Totui, este posibil caun comerciant, n decursul activitii sale, ca o consecin a unor afaceri nereuite, s ajungn situaia de a nu mai putea face fa datoriilor sale3.

    Angrenarea unui comerciant n relaii complexe i continue cu diveri furnizori(creditori), pe de o parte, i cu clienii (debitori) pe de alt parte, implic funcionareamecanismului de ncasri i pli dintre acetia. Dac mecanismul se ntrerupe, se blocheazdin cauza lipsei lichiditilor la o verig din acest circuit, activitatea mai multor comerciani,legai prin succesiunea operaiilor lor, este ameninat4.

    Activitatea comercial se fundamenteaz att pe promovarea creditului, ct i pesecuritatea i celeritatea operaiilor comerciale, acestea reprezentnd funcii vitale alemediului economic care sunt grav afectate de declanarea insolvenei comerciale.

    Insolvena comercial, definit ca fiind incapacitatea unui debitor de a face fadatoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile, produce n mediul economic aceleaiefecte devastatoare pe care o maladie grav le induce unui organism uman. Maladiile nu

    trebuie lsate s prolifereze, i aa cum prevenirea i tratarea rului pe care ele l reprezintpentru om constituie o preocupare a societii, tot astfel prevenirea i remedierea efectelorinsolvenei comerciale constituie, n rile civilizate, un domeniu prioritar de aciune5.

    Buna funcionare a economiei de pia liber presupune, printre altele, i existena unuicadru legal aplicabil comercianilor aflai n dificulti financiare, mecanismul continuu al

    1St. D. Crpenaru, Drept comercial romn, ediia a VII-a revzut i adugit, Ed. UniversulJuridic, Bucureti, 2007, pag. 9;2S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureti, 1997, pag. 7;3I. Schiau, Regimul juridic al insolvenei comerciale, Ed. ALL Beck, Bucureti, 2001, pag.

    V-VI;4R. Bufan, Drept falimentar romn, Ed. Mirton, Timioara, 1998, pag. 1;5Ibidem, pag. VI;

    1

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    2/27

    ncasrilor i plilor n activitatea comercial trebuind a fi meninut n funciune. Acest lucruse realizeaz uneori cu preul eliminrii din circuitul economic a celor care, cel mai adesea dincauza acumulrii de pierderi, nu mai pot face fa datoriilor exigibile angajate, adic nu mai

    pot continua plile.ntr-o economie aezat pe principiile pieei, eliminarea comercianilor care nu mai pot

    face fa obligaiilor scadente asumate are loc printr-o procedur denumit generic faliment,organizat i condus dup reguli juridice stricte6.

    De regul, actele normative nu definesc instituiile juridice pe care le reglementeaz,aceast sarcin revenind literaturii de specialitate.

    Cu toate c Legea nr. 85/2006, n conformitate cu tehnica legislativ modern,cuprinde n partea sa introductiv (art. 3) o serie de definiii ale conceptelor pe care leutilizeaz (35 de termeni i expresii au primit o explicaie din partea legiuitorului), n modvoit sau nu s-a omis definirea procedurii de insolven.

    In doctrina recent, aceasta a fost definit ca reprezentnd un ansamblu de norme

    juridice, prin care se urmrete obinerea fondurilor bneti pentru plata datoriilor debitoruluiaflat n insolven fa de creditorii si, n condiiile stabilite difereniat pe categorii dedebitori, prin reorganizare judiciar bazat pe plan de reorganizare sau prin faliment7.

    Din definiia citat se poate deduce cu uurin care sunt caracteristicile procedurii deinsolven, ele fiind recunoscute ca atare de majoritatea doctrinarilor romni8.

    Apreciem c, n actuala reglementare, procedura insolvenei are urmtoarele caractere:este o procedur judiciar, colectiv i concursual, unitar i general, egalitar, precum i deremediu sau, dup caz, de executare silit9.

    1. Caracterul judiciar

    Acest caracter al procedurii de insolven este dat de faptul c ntreaga procedur sedesfoar sub controlul direct sau indirect al instanei judectoreti, prin judectorul-sindicdesemnat s gestioneze respectivul dosar de insolven.

    Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, toate procedurile prevzute de prezenta lege, cuexcepia recursului prevzut la art. 8, sunt de competena tribunalului n a crui raz teritoriali are sediul debitorul, astfel cum figureaz acesta n registrul comerului, respectiv nregistrul societilor agricole sau n registrul asociaiilor i fundaiilor, i sunt exercitate de un

    judector-sindic. De asemenea, legiuitorul a stabilit principalele atribuii ale judectorului-

    sindic i cile de atac ce pot fi exercitate mpotriva hotrrilor acestuia, care sunt tot decompetena organelor judectoreti.

    6R. Bufan, Reorganizarea judiciar i falimentul, op. cit., pag. 13;7St. D. Crpenaru, op.cit., pag. 620;8M. N. Costin, A. Miff,Falimentul. Evoluie i actualitate, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 2000,

    pag. 36-40; St. D. Crpenaru, op.cit., pag. 621;

    S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, Ed. C.H. Beck, Bucureti, 2008, pag.247-248; Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizrii judiciare i a falimentului, C. Rotaru,Legea falimentului doctrin, jurispruden i legislaie,

    9St. D. Crpenaru, op.cit., pag. 621 ; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit., pag. 248;B. Nasz, Principiile procedurii insolvenei, n R.D.C. nr. 10/2008, pag. 53-84;

    2

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    3/27

    Este adevrat c noua Lege a insolvenei a mrit responsabilitile administratoruluijudiciar i ale lichidatorului, precum i prerogativele creditorilor prin creterea roluluiadunrii creditorilor i a comitetului acestora, ns, n opinia noastr, acest lucru nu altereazcaracterul judiciar al procedurii n condiiile n care toate actele i operaiunile pe care leimplic procedura de insolven sunt reglementate de lege i au rmas n continuare subsupravegherea i controlul de legalitate al organului judiciar competent. De altfel, alineatul 1al art. 5 statueaz fr echivoc c organele care aplic procedura sunt: instanele

    judectoreti, judectorul-sindic, administratorul judiciar i lichidatorul.

    2. Caracterul colectiv i concursual

    Unii autori privesc cei doi termeni ca fiind sinonimi, vorbind astfel de caracterul colectiv(concursual) al procedurii10.Din punctul nostru de vedere, dei cele dou noiuni sunt strnslegate una de alta, totui nu putem s punem semnul de egalitate ntre ele, pentru c fiecarenoiune desemneaz o anumit trstur specific distinct a procedurii de insolven.

    Astfel, caracterul colectiv const n faptul c, n urma deschiderii procedurii, fie lainiiativa debitorului, fie la solicitarea creditorilor, fie la cererea oricrei alte persoane sauinstituii prevzute expres de lege (Comisia Naional a Valorilor Mobiliare, Banca Naionala Romniei, Comisia de Supraveghere a Asigurrilor), orice urmrire silit individualnceteaz, ea nemaiputnd continua. Altfel spus, procedura insolvenei este colectiv pentruc i oblig pe toi creditorii debitorului fa de care s-a dispus deschiderea acestei proceduris se reuneasc ntr-o singur procedur comun.

    n termenul stabilit de judectorul-sindic i fixat prin sentina de deschidere aprocedurii, care nu poate fi mai mare dect 60 de zile de la pronunare (art. 62 alin. 1 lit. b),

    toi creditorii ale cror creane sunt anterioare datei deschiderii procedurii trebuie s depuncererea de admitere a creanelor, sub sanciunea decderii din dreptul de valorificare acreanei pe calea procedurii insolvenei, excepie fcnd doar salariaii ale cror creane vor finregistrate de administratorul judiciar din oficiu conform evidenelor contabile aledebitorului (art. 64 alin. 1).

    Legea nr. 85/2006 impune o serie ntreag de modaliti de publicitate pentru a facecunoscut tuturor creditorilor debitorului insolvent faptul deschiderii procedurii fa de acesta,

    pentru a le da astfel posibilitatea de a-i declara creanele deinute i a participa mpreun laprocedur. Acesta este sensul avut n vedere de legiuitor atunci cnd prin pct. 3 al art. 3 a

    statuat c procedura colectiv este procedura n care creditorii recunoscui participmpreun la urmrirea i recuperarea creanelor lor, n modalitile prevzute deprezenta lege

    Cu alte cuvinte, procedura insolvenei asigur o reparare echitabil i just aprejudiciilor suferite de creditori prin intrarea debitorului lor sub incidena Legii nr. 85/2006,n sensul c sumele realizate n cadrul procedurii de executare colectiv vor fi repartizate ctrecreditori proporional cu ponderea pe care o are creana deinut n totalul masei credale.

    10St. D. Crpenaru, Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global Print, Bucureti,

    1998, pag. 19; Ibidem, Drept comercial romn, op.cit., pag. 621;S. Angheni, M. Volonciu,C. Stoica, op. cit., pag. 247; I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenei.Ed. C.H.Beck, Bucureti, 2006, pag. 85;

    3

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    4/27

    Procedura este concursual pentru c interesul individual al fiecrui creditor intr nconcuren cu interesele celorlali.

    3. Caracterul unitar i general

    n ceea ce privete acest caracter al procedurii de insolven, unii autori apreciaz c celedou noiuni desemneaz aceeai caracteristic distinct a procedurii urmrirea tuturorbunurilor aflate n patrimoniul debitorului falit, att cele existente la data declanriifalimentului, ct i cele ieite n mod fraudulos i readuse n patrimoniul su11.

    n opinia noastr, procedura insolvenei se aplic averii debitorului, punctul 2 al art.3 definind aceast noiune ca reprezentnd totalitatea bunurilor i drepturilor salepatrimoniale inclusiv cele dobndite n cursul procedurii insolvenei, care pot face

    obiectul executrii silite, n condiiile reglementate de Codul de procedur civil.

    Caracterul unitar al procedurii de insolven se pstreaz i n ipoteza n care undebitor este supus, succesiv, att procedurii de reorganizare judiciar, ct i procedurii defaliment, fie n procedura simplificat, fie n cea general, pentru c mpotriva aceluiaisubiect nu pot fi deschise concomitent dou sau mai multe proceduri, ci doar una singur.

    Este adevrat c Legea insolvenei nglobeaz practic patru componente concretizaten cele dou regimuri juridice amintite regimul general i regimul simplificat i cele dou

    proceduri prin care se obiectiveaz acestea procedura falimentului i procedura reorganizriijudiciare, ns, acest lucru nu afecteaz caracterul unitar al procedurii de insolven, trsturafiind conferit de concepia care se afl la baza legiferrii i finalitatea pentru care a fost eacreat12.

    4. Caracterul egalitar

    Acest caracter al procedurii de insolven decurge din caracterul colectiv i concursual,ntruct toi creditorii interesai particip la procedura reglementat de Legea nr. 85/2006constituidu-se n masa credal, urmnd ca ei s fie satisfcui deodat i proporional cumrimea creanelor deinute, n ordinea de prioritate stabilit de lege, indiferent de naturacreanelor i de interesul public sau privat reprezentat de creditori13. Altfel spus, aceast

    procedur reprezint o aprare comun a intereselor i drepturilor creditorilor prin intermediulcreia se realizeaz acoperirea tuturor creanelor direct proporional cu ponderea pe carefiecare crean o are asupra patrimoniului debitorului14.

    n acest sens, potrivit pct. 23 al art. 3, prin procedura falimentului se nelegeprocedura de insolven concursual colectiv i egalitar care se aplic debitorului in

    vederea lichidrii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmat de radierea

    debitorului din registrul n care este nmatriculat.

    5. Caracterul de remediu sau de executare silit

    11 Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizrii judiciare i a falimentului, op. cit., pag. 9;12A. Miff, Noua procedur a insolvenei actualitate, tradiie i perspective, n R.R.D.A. nr.1/2007, pag. 57;13

    A. Avram , Procedura insolvenei. Partea general, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2008, pag.11;14I. Turcu ,Tratat de insolven, op. cit., pag. 4;

    4

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    5/27

    Procedura insolvenei are un caracter de remediu sau, dup caz, de executare silit (chiardac este o procedur execuional colectiv), n sensul c Legea nr. 85/2006 pune landemna creditorilor un instrument eficace pentru a-i putea recupera creanele deinute fade debitorul aflat n stare de insolven, fie prin procedura reorganizrii judiciare, fie prin

    procedura falimentului, adic executarea silit a bunurilor ce compun averea falitului prinintermediul forei coercitive a statului.

    Procedura reorganizrii judiciare are caracter de remediu deoarece urmrete platapasivului debitorului prin reorganizarea acestuia. Cu alte cuvinte, n faza de redresarejudiciar procedura este astfel organizat nct s confere comerciantului debitor posibilitatearestructurrii activitii sale n scopul creterii performanelor economice i, n special, a celorfinanciare ale afacerii. De aceea, n aceast etap se consider c procedura are un caracter desprijin, de remediu, oferind termene de respiro, posibilitatea denunrii unor contractedezavantajoase etc.15.

    Un alt autor a artat c din formularea dat de legiuitor prin art. 2 din Legea nr.

    64/1995 (n forma iniial) obiectului legii se poate desprinde dublul scop al acestei proceduri redresarea debitorului i plata datoriilor sale ctre creditori sau lichidarea averiidebitorului16. Dublul scop al procedurii reflect nu numai dou alternative, ci i ordineaobinuit a opiunii, n sensul c numai dac nu este posibil redresarea se va proceda lalichidare17.

    n actuala reglementare, ns, credem noi, este evident c scopul principal al proceduriiinsolvenei l reprezint protecia creditului i aprarea intereselor creditorilor, pe bundreptate doctrina afirmnd c, n concepia noii legi, ntre meninerea debitorului n circuitulcomercial i plata creanelor, primordial este aceasta din urm, scopul legii reprezentnd

    acoperirea pasivului debitorului aflat n stare de insolven, iar nu salvarea acestuia18

    .

    CAPITOLUL II

    DESCHIDEREA PROCEDURII DE INSOLVENT

    15 Ibidem , Drept falimentar romn, op. cit., pag. 29;

    16I. Turcu , Reorganizarea i lichidarea judiciar, op. cit., pag. 78;

    17Ibidem , op. cit., pag. 82;

    18St. D. Crpenaru, V. Neme, M. A. Hotca, Noua lege a insolvenei Legea nr. 85/2006.Comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, 2006, pag. 25;

    5

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    6/27

    Consideraii introductive

    Adesea,n practic, ulterior deschiderii procedurii de insolven la cererea creditorului(conform dispoziiilor cuprinse n seciunea a 2-a a capitolului 3 din legea insolventei), debitorul iachit creana fa de acesta i formuleaz recurs mpotriva hotrrii de deschidere a procedurii. Se

    creez astfel o situaie juridic complex pentru rezolvarea creia trebuie realizat o analizsistematic a mai multor texte de lege i principii ce caracterizeaz procedura insolvenei.In prezentul capitol ne propunem s facem o serie de consideraii privind: (1) limitele

    nvestirii instanei n momentul judecrii cererii de deschidere a procedurii insolvenei, (2)valabilitatea plii creditorului introductiv ulterior deschiderii procedurii, (3) conexiunile existententre aceast plat i starea de insolven.

    Dincolo de importana practic a acestei probleme de drept, fiindc discutm despredeschiderea unei proceduri cu efecte multiple asupra subiectului ce face obiectul ei, problema este negal msura important prin prisma practicii neunitare ce exist la nivelul diferitelor curti de apel.

    Trebuie subliniat nc de la nceput ca prezentul capitol are n vedere drept premis odeschidere a procedurii de insolven cu ndeplinirea tuturor condiiilor de legalitate pretinse de ctrelegea special n materie. Ne referim aici la existena n patrimoniul creditorului a unui drept decrean mpotriva debitorului. n plus, creana este cert, lichid i exigibli de mai mult de 30 de zile,i are un cuantum de cel puin 30.000 de lei sau pentru salariai de 6 salarii medii pe economie,conform art. 3, pct.6 si 12 din legea insolvenei.

    1. Limitele nvestirii instanei de fond n momentul judecriicererii de deschidere a procedurii insolvenei.

    n acest moment, al cererii introductive, instana nu este chemat s statueze asupracertitudinii creanei creditorului introductiv n ansamblul sau(lucru, de altfel, greu de realizat,n unele cazuri, fr adiminstrare de probe suplimentare) ci asupra unei stari obiective19(starea de insolvent care este dedus din exigena mpotriva patrimoniului debitorului a uneicreane certe, lichide si exigibile de numai 30.000 RON, iar pentru salariai de 6 salarii medii

    pe economie. O precizare eseniala este aceea c pentru a dispune deschiderea procedurii deinsolven pot fi avute in vedere doar acele creane certe, lichide i exigibile invocateimpotriva debitorului). De plid, nu pot fi avute in vedere pasivul contabil al debitoruluideduse dintr-o balan contabil sau susinerile creditorului introductiv privin existena si aaltor creante. De asemenea, prin exceptie de la principiile generale de procedura, incetarea de

    plati trebuie sa existe la momentul in care judectorul sindic se pronun asupra starii deinsolven i nu momentul la care este sesiyat instana cu cererea de deschidere a procedurii

    de insolven.n acest stadiu procesual scopul urmarit de ctre creditorul introductiv nu este acela

    dea obine un titlu pentru creana sa, ci probnd starea de insolven a creditorului su ,doreste sa fie deschis n interesul su, dar i in interes general, o procedura colectiv n carecreditorii recunoscui s participe mpreun la urmarirea i recuperarea creantelor lor inmodalitile prevzute de lege.

    19 A e vedea V. Godnc Herlea, Probleme teoretice i practice referitoare la deschidereaprocedurii insolvenei, in R.D.C nr.9 pe 2006: Judecatorul sindic doar verific ntrunireacondiiilor prevayute de lege, att n ceea ce privete creana creditorului, ct i n ceea

    ce privete starea patrimoniului creditorului neputndu-se nvesti cu judecareacertitudinii , exigibilitii sau a lichiditii creanei sau a motivelor fundamentale saunefundamentale pentru care s-a efectuat plata la scaden

    6

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    7/27

    Acesta este motivul pentru care, ulterior notificrii deschiderii procedurii de insolvende ctre adiministratorul judiciar sau lichidator, leguitorul a neles s instituie obligativitateadepunerii unei cereri de admitere a creanei i n sarcina creditorului introductiv. Dei n

    prctic este un aspect controversat20 art 64, al.1 din lege nu lasa loc de alt interpretare21. Esten firescul lucrurilor sa fie asa deoarece verificarea tuturor creantelor mpotriva debitoruluieste un atribut al administratorului judiciar/lichidator. Mai mult inscrierea unei creante cu titludefinitiv in tabelul de creane parcurge mai multe etape(inregistrare, verificare, contestare,coluionare contestaii, cai de atac) neexistnd un temei legal cu acea a creditoruluiintroductiv sa se sustrag acestor rigori.

    i n doctrina mai veche22 din ara noastr s-a statuat c reclamantul care a obinutsentina de declarare n faliment nu poate s se prevaleze de aceast sentin n instana deverificare, spre a susine c creana a fost stabilit judectorete. De altfel n practic instanava constata doar existena unei creane care sa respecte cuantumul minim in sensulart.3,pct.12 din Lege si nu va dispune asupra creanei pretinse de catre creditor n

    integralitatea sa. Pe cale de consecin, cand se vor verifica creanele, debitorul, creditorii inorice alta parte interesat vor putea s formulze contestaii fa de creana celui care a obinutdeschiderea procedurii de insolven iar acesta va fi tinut s-i dovedeasc creana ntocmaicum este inut sa o faca orice creditor.

    Cererea de deschidere a procedurii de insolventanu este o actiune prin care sa sevalorifice un drept de creanta si o actiune prin care se constata o stare obiectiva carecaracterizeaza patrimoniul debitorului si care determina deschiderea unei proceduriconcursuale.

    In fine,avand in vedere caracterul exocutoriu al hotararilor pronuntate de catre

    judecatorul sindic prin prisma art 12 din lege,hotarare de deschidere a procedurii produceefecte de indata,incepanda cu ziua in care este data si continua sa le produca chiar daca caleade atatc a recursului a fost exercitata.Regula comporta si anumite exceptii mentionate expressi limitativ de art 8 alin 5,din lege,cand hotararea de deschidere a procedurii de insolventa

    poate fi suspendata de instanta de recurs,fiindui astefel implicit suspendata siefectele.Apreciem ca toate actele indeplinite de catre debitor in ziua deschiderii procedurii deinsolventa si nerelevante in fata instantei sunt reputate ca fiind indeplinite dupa deschiderea

    procedurii.Ar ramane totusi un semn de intrebare daca debitorul ar putea dovedii ca a actionatinainte de a se pronunta instanta(spre pilda,un extras de cont cu o ora anterioara momentului

    pronuntarii instantei) .Chestiunea prezinta un real interes raportat la anumite plati efectuatein extremisde catre debitor in beneficiul unor creditori de buna credinta.

    20In practic se ntmpl c, creanta solicitata de creditorul introductiv sa fie inscrisa dedrept in tabelul de creante fara ca acesta sa fi depus o cerere de admitere a creantei sifara a-i fi verificat de catre administratorul judiciar.21 Art 64 al 1 din legea nr 85/2006 prevede: Cu exceptia salariatilor ale caror creante vorfi inregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile, toti ceilalticreditori ale caror creante sunt anterioare datei de deschidere a procedurii vor depunecererea de admitere a creantelor in termenul fixat in sentinta de deschidere a

    procedurii....22 I. N. Finescu, curs de drept comercial, vol. 3 falimentul, editura Al.T. Doicescu,Bucureti 1930 pag.98-99.

    7

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    8/27

    2.Valabilitatea platii creditorului introductiv ulterior

    deschiderii procedurii insolventei.

    In ceea ce priveste valabilitatea platii creantei creditorului introductiv, ulterior

    deschiderii procedurii de insolventa, apreciem ca plata trebuie sa fie facuta in consonanta cuconditiile extrem de restrictive ale art. 46, alin. 1 din legea insolventei. Conform acestuia, inafara de cazurile prevazute la art.49, sau de cele autorizate de judecatorul sindic, toateactele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.23

    Art. 49 din lege permite efectuarea de plati care se incadreaza in conditiile obisnuite deexercitare a activitatii curente. Si aceste plati sunt supuse cenzurii administratorului judicairdaca nu a fost ridicat dreptul de administrare al debitorului sau aprobarii acestuia dacadebitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. In practica, de regula, plata creanteiintroductive se face fara respectarea exigentei mai sus mentionate. In aceasta din urmaipoteza, sanctiunea legii este una extrem de energica, respectiv nulitatea absoluta sineconditioanata a platii, conform principiului quond nullum est nullum producit effectum. Maitrebuie precizat faptul ca nulitatea prevazuta de art. 46 nu este o consecinta a desesizariiintrucat ea intervine si in cazul in care debitorul si-a pastrat dreptul de administrare.24

    Apreciem ca plata unei creante anterioare deschiderii procedurii de insolventa nu poatefi incadrata in categoria platilor efectuate in conditiile obisnuite de exercitare a activitatiicurente. In acest sens in doctrina25 s-a subliniat faptul ca activitatile curente, care seincadreaza in limitele normale, obisnuite ale afacerii debitorului, vor putea fi continuate pe

    perioada de observatie. Afacerea obisnuita a debitorului este cea care rezulta din scopul saustatutar de activitate, orice depasire a limitelor acestuia fiind o activitate neobisnuita.

    Deschiderea procedurii consfinteste o delimitare neta intre ce a fost si ce va fi in ceea cepriveste modul de actiune a debitorului, respectiv modalitatile de achitare a creanteloranterioare deschiderii procedurii beneficiaza de o reglementare legala clara, care nu poateinterfera cu notiunea de activitati curente care prin definitie vizeaza aspecte ulterioaredeschiderii procedurii. Dimpotriva, definirea de catre leguitor a notiunii de activitati curente26vine sa percizeze conduita debitorului in perioada de observatie si se constituie in definitivintr-o ingradire a acestuia in ceea ce priveste efectuarea de plati pentru creante anterioaredeschiderii procedurii de insolventa.

    3.Conexiuni intre faptul platii creditorului introductivsi starea de insolventa.

    23 Cu privire la soarta platilor si operatiunilor efectuate de debitor pe perioada suspendariihotararii de deschidere a procedurii de insolventa a se vedea si V.Godanca-Herlea pag.82.24 A se vedea G.Piperea, insolventa: Legea, regulile, realitatea, Ed.Wolters Kluwer,Bucuresti 2008 pag.537.25 Ibidem, pag.535.26 Art. 3 pct. 14 din lege ofera trei exemple de activitati curente, respectiv: continuarea

    activitatii contractate, conform obiectului de activitate; efectuarea operatiunilor deincasari si plati aferente acestora; asigurarea finantarii capitalului de lucru in limitecurente

    8

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    9/27

    In esenta, luand in considerare si elementele prezentate mai sus, intereseaza dacastarea de insolventa poate fi infirmata prin fapte petrecute ulterior deschiderii procedurii deinsolventa si pana la data solutionarii recursului. Cazul cel mai fregvent intalnit in practicaeste acela reliefat mai sus,respectiv al platii creditorului introductiv. Jurisprudenta romana nueste unitara in aceasta chestiune.

    1. O parte a acstuia,apreciaza ca starea d insolventa poate fi infirmata prin fapte survenite

    ulterior pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii de insolventa si pe cale de

    consecinta instanta de control admite recursul si respinge cererea de deschidere a procedurii

    de insolventa.27 Un aspect deosebil , de natura procedurala, legat de solutia pe care areposibilitatea sa o pronunte instanta ierarhic superioara apare in cazul admitarii recursului.Estecontroversata in aceasta ipoteza daca instanta de recurs trebuie sa trimita cauza judecatoruluisindic cu indicatii exprese sau poata sa dispuna aceasta deschiderea procedurii insolventei sidesemnarea unui administrator judiciar / lichidator.28

    In sinteza,aceasta parte jurisprudentei,fundamentata in principal pe considerente deechitate , recunoaste valabilitatea platilor efectuate ulterior deschiderii procedurii deinsolventa in pofida faptului ca sunt realizate prin nesocotirea unei norme de ordine publica siconsidera ca in acest fel este infirmata starea de insolventa stabilita de judecatorul sindic.

    2. O alta parte a jurisprudentei, apreciaza, de o maniera mai judicioasa in opinianoastra, ca faptele intervenite ulterior pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii de

    insolventa nu au aptitudinea de a anihila starea de insolventa constata de catre judecatorul

    sindic29. Vom prezenta in cele ce urmeaza o serie de argumente in sustinerea acestei teze.

    a)Momentul aprecierii legalitatii unei hotarari. Un prim argument,cardinal in opinianoastra , care nu poate fi ignorat de instanta de control judiciar este acela ca legalitatea uneihotarari se face prin raportare la momentul pronuntarii acestuia, in cazul nostru data

    deschiderii procedurii de insolventa. Este firesc sa fie asa , fiindca orice element ulterior estestrain judecatorului cae a pronuntat hotararea,nefiind pe cale de consecinta justificata casareahotararii pronuntate de catre acesta pentru aspecte pe cae nu le-a cunoscut si nici nu putea sale cunosaca la momentul pronuntraii acesteia. Retoric ne putem intreba cu ce a gresit acest

    judecator?.Astfel, apreciem ca instanta de recurs trebuie sa verifice in limitele motivelelor de

    recurs daca la momentul pronuntarii hotararii atacate , in speta au fost sau nu indepliniteconditiile cerute de lege pentru ca judecatorul sindic sa admita cererea creditorului si sa

    dispuna deschiderea procedurii.Odata constatata starea de insolventa, plata creantei creditorului introductiv ulterior

    deschiderii procedurii nu mai are aptitudinea, cu anumite rezerve detaliate in cuprinsulprezentului studiu, sa infirme aceasta stare.Starea de insolventa este, in esenta, o caracteristicaa patrimoniului si nu poate fi infranta prin plata unei singure creante daca aceasta plata esteneautirozata confonform legii si in condutiile in care exista si alte creante invocate impotriva27 A se vedea Curtea de Apel Timisoara,sectia comerciala,decizia civila nr.701/11mai2009,pronuntata in dosarul nr.9325 /30/2008,nepublicata;Curtea de Apel Cluj,sectiacomerciala,de contecios administrativ si fiscal, decizia 700/18 martie 2008, nepublicata.28 Pt o opinie bine agurmentata in favoarea celei de-a doua variante a se vedea Marius

    Galan, efectele admitarii recursului impotriva hotararii prin care judecatorul sindicrespinge cererea de deschidere a procedurii insolventei in RDC nr.4/2008,pag 69 si urm.29A se vedea opinie minoritara la decizia nr.701/2009 a Curtii de Apel Timisoara, precitata.

    9

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    10/27

    patrimoniului debitorului.In plus, dupa cum am aratat, plata creantei introductive, privita caun fapt in sine statator, nu impieteaza asupra temeiniciei si legalitatii hotararii prin care s-astatuat asupra existentei starii de insolventa intrucat existenta conditiilor legale care trebuieindeplinite in vedrea admiterii unei cereri de deschidere a procedurii de insolventa seapreciaza la momentul la care cererea se solutioneaza30. In doctrina mai veche31 , intr-oexprimare concisa dar graitoare si inca actuala s-a apreciat ca plata creditorului introductiv nu

    poate infirma incetarea de plati deoarece falimentul este o materie de ordine publica, iarfaptele posterioare nu pot sa aiba un efect retroactiv si sa reformeze o sentinta legal data,

    nici sa schimbe in injust ceea ce era just , declarandu-se ca nu este falit acela care in ziua

    judecatii era in mod real falit, pentru ca incetase efectiv si toatl platile.

    b)Plata creditorului introductiv versus starea de insolventa.Sustinatorii primei tezeconsidera ca prin plata creditorului introductiv debitorul face dovada ca nu se afla in incetarede plati.Or, dincolo de discutile legate de legalitatea unei asemenea operatiuni efectuarea de

    plati nu echivaleaza cu inexistenta starii de insolventa, atat timp cat impotriva debitorului sunt

    detinute si invocate si alte creante certe, lichide si exigibile de mai mult de 30 de zile.In viziunea legii romane determinanta pentru existenta starii de insolventa este

    insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile-art 3, pct.1 din lege.Pe cale de consecinta, pot exista cazuri in care platile efectuate de catre debitor pe o perioadade referinta (zi,luna,etc.)sa fie semnificative insa in masura in care raman creante certe,lichide si exigibile neachitate, starea de insolventa este instalata.

    Distinctia intre insuficienta fondurilor si lipsa lor este importanta, deoarece pot existacazuri in care debitorul sa aibe fonduri banesti, mai mult , sa faca plati32si totusi se afla instare de insolventa datorita insuficientei acestora si nu lipsei lor.

    Soldul contului debitorului la momentul deschiderii procedurii de insolventa poate fiunul inselator.Pentru ca acesta sa reflecte situatia reala a debitorului aprecien ca trebuieanalizata evolutia soldului contului curent pe o perioada relevanta.Numai in acest fel vom

    putea avea o imagine fidela a lichiditatilor debitorului prin raportare la pasivul exigibil.In practica, se intampla adesea ca sumele existente in cont la momentul judecarii

    cererii de deschiderea a procedurii sa provina intr-o proportie covarsitoare de creditori asociatsau altete surse temporare debani atrsi intr-o maniera indoielnica.Or,acest element este unindiciu in sensul lipsei / insuficientei de lichiditati din partea societarii care are un patrimoniudistinct de cel al aociatilor.

    c) Situatie juridica noua. Odata deschisa procedura de insolventa, tinand cont cahotararea prin care se pronunta este executorie conform art 12,aln.1 din lege, capata viata oserie de principii si devin incidente o serie de texte legale cae stabilesc anumite limitari si30 In practica judiciara s-a statuat ca sentinta prin care s-a dispus deschiderea procedurii este legala daca la datapronuntarii acesteia erau indeplinite conditiile prevazute de art 36 din legea nr.64/1995 actualul articol 31coraborat cu art1 pct.6 si pct.12 din legea nr.85/2006-in sensul ca se invoca o creanta certa, licgida si exigibilacare depasea 3000 EUR-30.000 LEI potrivit noii reglementari-Decizia nr.2656 din 21 decembrie 2006pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti.31A se vedea I.N Fintescu,pag.13432In doctrina s-a sustinut ca este irelenvant in ceea ce priveste insolventa unui debitor daca in perioada ultimelor30 de zile anterioare inregistrarii de catre creditori a cererii de deschidere a procedurii, aceasta din urma a facutplati catre alti creditori, caci devreme ce prin respectivele plati si-a epuizat lichiditatiile banesti si se afla in

    imposibilitate de a plati si creanta creditorului introductiv, insolventa sa este vadita-M. Constantin,C.Costin,Conditiile prevazute de lege pentru deschiderea procedurii insolventei comerciale la cererea creditoruluiindreptatit, RDC nr.9/2006, pag.16)

    10

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    11/27

    ingradiri in modul de actiune al partilor implicate in procedura de insolventa, fiind vizata cuprecadere conduita debitorului.

    Din analiza art.2 din lege rezulta ca scopul acestuia il reprezinta acoperirea pasivuluidebitorului aflat in insolventa si nu acoperirea unei singure creante.Asadar, procedura deexecutare este una colectiva33 si concursuala.Pe cale de consecinta, pentru a se atinge scopullegii trebuie tinut cont de toate creantele formulate impotriva averii debitorului, careconstituie asa zisa masa credala , si nu doar de creanta debitorului introductiv care a stat la

    baza deschideri procedurii de insolventa.Sunt relevante , astfel, toate creantele existente ladosar.

    Din momentul deschiderii procedurii de insolventa, toate partile implicate trebuie sa seraporteze la aceasta masa credala.Ca atare, inezistenta acestor creditori, in afara celeiintroducitive , este un fapt care poate fi probat doar daca dupa transmiterea notificarilor

    privind deschiderea procedurii de catre administratorul judiciar/ lichidator in tremenul lgal nuse depun alte cerei de admitere a creantelor.

    d) Conditii necesare pentru a putea fi insfirmata starea de insolventa.Prin urmare, plata catre anumiti creditori, ulterior deschiderii procedurii de insolventa ,

    nu constituie un argument suficient pentru infirmarea starii de insolventa.Plata sau orice altacord cu creditorul introductiv privind o eventuala esalonare a platii sau stingere a datoriei

    poate intervenii pana cel mai tarziu in ziua deschiderii procedurii de insolventa. Ulterior,platile se pot face cu respectarea rigorilor prevazute de legea insolventei.In cazul in care, intremenul legal, impotriva debitorului nu a fost formulta nici o cerere de admitere a creanteiapreciem ca ne aflam intr-o ipoteza in care ar putea fi autorizata plata creditorului introductivcu consecinta infirmarii starii de insolventa si implicit a admiterii recursului.

    Nu poate fi primita argumentatia unei parti a jurisprudentei34

    potrivit caruia chiar dacala momantul deschiderii procedurii de insolventa creditorul introductiv detinea impotrivadebitorului o creanta certa, lichida si exigibila si avea calitatea de creditor indreptatit in sensulart.3, pct.6 din lege, acesta nu a jai detina aceasta calitate la momentul solutionarii caii deatac, daca ulterior deschiderii peocedurii de insolventa si pana la solutionarea recursului,creanta creditorului s-a stins ca urmare a unor plati efectuate de debitor.Opinam in acest sensdeoarece consideram ca momentul de referinta in ceea ce priveste detinerea calitatii decreditor indreptatit este data deschiderii procedurii si nu cea a solutionarii recursului. Nicimacar pe cale de interpretare nu putem muta aceasta conditie din faza deschiderii proceduriiin cea a recursului deoarece, pe de o parte, niciun text legal nu permite acest lucru, iar pe dealta parte, se infrange filozofia caii de atac extraordinare a recursului care este o cale de atacin principal nedevolutiva in cadrul careia se verifica daca la data pronuntarii hotararii recurateerau indeplinite sau nu toate conditiile legale pentru deschiderea procedurii de insolventa.

    De asemena, o posibila obtinere de fonduri care se prefigureaza nu semnificainexistenta starii de insolventa a debitorului.In acest context, s-a pronuntat si practica

    judiciara cara a retinut ca faptul ca debitoarea si-a respectat obligatiile comerciale asumatecontractual fata de partenerii de afaceri si a efectuat plati catre alti creditori si irelevant, din

    33A se vedea, Csaba Bela Nasz, Scopul si obiectul procedurii de insolventa, in RDC nr.12/2008, pag 43 si

    urmatoarele.34A se vedea Decizia civila nr.700/2008, pronuntata de Curtea de Apel Cluj, sectia comerciala si de contenciosadministrative si fiscal in data de 18 martie 2008.

    11

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    12/27

    perspectiva dispozitilor art.36 aln.1 din legea nr.64/1995, republicata si modificata (s.n.actualul art.33 coroborat cu art.3.pct.6 si 12 din Legea nr.85/2006), atat timp cat debitoare nua efectuat plati catre creditoarea care a efectuat deschiderea procedurii35. Totodata, s-a statuatca nu prezinta relevanta imprejurarea ca debitorului detine stocuri si are de incasat creante,caci in aceasta materie se face diferenta intre insolventa si insolvabilitate36

    Potrivit practicii judicare37 afirmatiile debitorului cu privire la creantele pe care ledetine impotrva altor persoane nu pot fi luate in considerare deoarece starea de insolventa seraporteaza exclusiv la compararea datoriilor exigibile cu disponibilitatile banesti.

    De asemenea, in doctrina38 s-a aratat ca este irelevanta dovedirea faptului ca debitorular putea avea capacitatea in viitor sa-si achite datoriile, intrucat insolventa sau lipsa acesteiase analizeaza in momentul cererii de deschidere a procedurii si nu la momente ulterioare sauraportat la expectatiile debitorului.

    Deschiderea procedurii de insolventa este conditionata doarde intrunirea conditiilorlegale stricte prevazute de legea insolventei si nu initierea in prealabil a unei actiuni de drept

    comun.Apreciem, de asemenea, ca starea de insolventa mai poate fi infirmata si daca se

    dovedeste in calea de atac ca la momentul pronuntarii hotararii de catre judecatorul sindic nuerau indeplinite conditiile prevazute de lege pentru deschiderea procedurii de insolventa. Cualte cuvinte, debitorul trebuie sa dovedeasca ca nu era in incetare de plati in momentul cand s-a pronuntat hotararea de deschidere a procedurii.

    O alta ipoteza de infirmare a starii de insolventa este aceea in care, ulterior notificariideschiderii procedurii de insolventa de catre administratorul judiciar/ lichidator, nu estedepusa nicio cerere de admitere a creantei de catre vreun creditor. Insa aceasta ipotaza

    presupune indeplinirea unei a doua conditii cumulative, respectiv a platii creditoruluiintroductiv de catre judecatorul sindic conform art. 46 din legea insolventei.In fine, apreciem ca pot avea relevanta in ceea ce priveste dovedirea inexistentei starii

    de insolventa fapte noi, dar necunoscute deata deschiderii procedurii, fiind vorba practic de ase stabili o stare de fapt din momentul judecatii in fond.

    In concluzie, in lumina celor reliefate in prezentul capitol, apreciem ca faza deschideriiprocedurii de insolventa suscita in contiunare vii controverse, insa important este ca solutiileconfigurate de practica judiciara sa fie circumscrise de o maniera mai judicioasa textelorlegale in vigoare si principiilor ce guverneaza procedura de insolventa si mai putin unorcutume extralegem.

    CAPITOLUL III

    EFECTELE ADVERSE ALE DESCHIDERII

    PROCEDURII INSOLVENTEI

    35Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VI-a comerciala, decizia comerciala nr.378 din 4 aprilie 2005, nepublicata.36Curtea de Apel Bucuresti sectia a VI-a comerciala, decizia comerciala nr.228/R din 3 martie 2005,nepublicata.37Curtea de Apel Cluj, sectia comerciala de contecios adminsitrativ si fiscal, decizia civila nr. 7 din 11 ianuarie2005, nepublicata.38Gh.. Piperea, pag. 470

    12

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    13/27

    Efectele adverse ale deschiderii procedurii. Efectele legale ale deschideriiprocedurii de insolventa sunt reglementate de Legea 85/2006 in principal in cadrul sectiunii aII-a deschiderea procedurii si efectele deschiderii procedurii. Acestea au fost sistematizatesi analizate amanuntit de doctrina39, prin urmare ne vom rezuma la enumerarea celor maiimportante fara comentarii. Astfel,deschiderea procedurii are drept efecte: suspendareaactiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru rezolvarea creantelor fata de averea debitoarei;suspendarea cursului prescriptiei actiunilor in rezolvarea creantelor; stoparea curgeriiaccesoriilor la creantele negarantate; interdictia de a instraina partile sociale de catreadministratorii societatii; derularea platilor prin intermediul contului unic; obligatia

    publicitatii deschiderii procedurii; obligatia de predare a documentelor catre administratoruljudiciar/lichidator,atc. Efectele mentionate sunt reglementate pentru a sporii sansele deatingere a scopului procedurii, si anume, acoperirea pasivului.

    Daca pentru o societate in insolventa deschiderea procedurii are efecte benefice,pentruun debitor care nu are probleme de lichiditate deschiderea procedurii are ca efect declansarea

    crizei,astfel cum vom arata in cele ce urmeaza.Mai putin tratate in doctrina de specialitate si nereglementate de lege sunt unele efecte

    paradoxale ale deschiderii procedurii care pot declensa insolventa unei societati(daca aceasta nu este in insolventa, procedura fiind deschisa drept sanctiune la lipsa de reactiea debitorului fata de cererea reditoului,ori cand acesta se confrunta cu o jena temporalafinanciara) ori pot adanci insolventa societatii, subminandu-i orice posibilitate de redresare.Unele dintre acestea sunt:

    a) Prin deschderea procedurii, odata cu publicitatea acestui fapt, creditul comercialeste redus pana la anihilare. Se cunoaste faptul ca in cadrul raporturilor

    comerciale, creditul caomercial, mai ales cel furnizor,este de o importatacovarsitoare. Majoritatea debitorilor functioaneaza pe baza credituluicomercial,aprovizionandu-se de la furnizori, urmand ca plata sa se efectueze la untemen ulterior,ori luan avansuri de la clienti pentru furnizarea produselor sauserviciilor la un anumit termen, fie si una si alta. De la data deschiderii procedurii,furnizorii nu vor mai fi de acord sa livreze produse sau servicii termen de teamasistarii activitatii debitorului si inscrierea cerantei in atbelul suplimentar. Rangulde prioritate instituit de lege pentru cerantele rezultate din continuarea activitatiidebitoarei nu este suficient pentru a garanta incasarea sumelor datorate si cu atatmai putin pentru posibilitatea aproximarii unui termen al incasarii. In aceeasisituatie se vor regasi si clientii care acordau debitoruli avansuri. In aceste cinditiidebitorul va trebui sa lucreze cu plata la livrare, ceea ce poate insemna (paradoxal)un necesar sporit de lichiditati pentru activitatea curenta dupa deschidereainsolventei fata de situati anterioara.

    b) Deschiderea procedurii nu afecteaza numai creditorul comercial, ci reduce pana laanulare posibilitatile debitorului de a primii credit bancar.Acordarea debitorului

    bancar dupa deschiderea procedurii, lasand deoparte fatptul ca bancile suntreticiente la acordarea de credite unei persoane in insolventa(fara garantiicolaterale asupra bunurilor asociatilor sau ale altor persoane solvabile), trebuie safie supusa autorizarii administratorului judiciar in baza acordului comitetuluicreditorilor(art.49).

    39I.Turcu.op. cit, pag. 379-380;Gh. Piperia, op.cit. pag.491-492.

    13

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    14/27

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    15/27

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    16/27

    inchidere a procedurii se aplica in orice stadiu al procedurii, in observatie sau in falimentprecum si, cel putin la nivel teoretic, in cazul procedurii de reorganizare. Efectul aplicariiprevederilor acestui articol este radierea debitorului persoana juridica.

    Raportat la acest caz de inchidere a procedurii remarcam faptul ca exista o oarecarecontradictie intre prevederile art. 131 si posibilitatea acoperirii cheltuielilor de procedura dincontul special prevazut de art.4 alin 4 din Lege. Astfel, pe de o parte, in cadrul art 131, Legeastatueaza indirect obligativitatea creditorilor de a avansa cheltuielile procedurii sub sanctiuneainchiderii acesteia si radierii debitorului, iar pe de alta parte, art. 4 permite finantarea

    procedurii din contul special.Raportat la prevederile legale, pentru a se opta pentru solutia cea mai buna, organele

    procedurii ar trebui sa solicite cu prioritate creditorilor avansarea cheltuielilor procedurii intoate cazurile in care nu exista lichiditati in averea debitoarei. In cazul in care creditorii refuzaavansarea acestora, pentru a decide continuarea procedurii sau inchiderea acesteaia potrivitart.131, judecatorul sindic va trebui sa ia in considerare urmatoarele situatii:

    - in averea debitorului nu exista lichiditati, dar exista bunuri. In acest cazconsideram ca administratorul judiciar/ lichidatorul va solicita, iar judecatorulsindic va proceda la aprobarea avansarii sumelor necesare conducerii proceduriidin contul special;

    - in cazul in care in averea debitoarei nu exista lichiditati si nici bunuri (ori bunurilesunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor procedurii) credem caadministratorul judiciar/lichidatorul va trebui sa prezinte o analiza privind

    posibilitatea recuperarii de sume prin una din urmatoarea modalitati: recuperareadebitorilor societatii in insolventa, introducerea de actiuni in anulare, angajarearaspunderii organelor de conducere, executarea asociatilor raspunzatori nelimitat.

    In acest caz, in functie de perioada de timp, de demersurile concrete necesare,precum si de sansele reale de recuperare a sumelor pe aceasta cale, judecatorulsindic va putea alege intre a dispune achitarea cheltuielilor, din contul special, oriinchiderea procedurii.

    - In toate cazurile in care nu exista bunuri si nici lichiditati in contul debitoarei sinici posibilitati de recuperare a acestor sume prin una din caile mentionate in

    paragraful anterior procedura trebuie inchisa ea fiind lipsita de sens intrucat scopulpentru care a fost instituita nu poate fi atins, grevandu-se cu cheltuieli suplimentarecontul special.

    b) potrivit art.134 se va inchide peocedura si se va revoca hotararea de deschidere aprocedurii in cazul in care dupa admiterea cererii debitorului de deschidere aprocedurii nu se inregistreaza nici o declaratie decreanta;

    c) in reorganizare judiciaraprocedura va fi inchisa ca uramare a executarii cusucces a planului de reorganizare;

    d) in falimentprocdura este inchisa ca urmare a finalizarii lichidarii si a distribuiriilichiditatilor precum si in situatia acoperirii mesei pasive chiar inaintea finalizariilichidarii.Inchiderea procedurii va avea drept efect radierea debitorului persoana

    juridica40

    Raportat la cazurile de inchiderii a procedurii enumerate de lege, unii autori aratafaptul ca ar trebui adaugate si:

    - cazul in care debitorul sau un tert achita toate creantele contra debitorului sustinand

    ca daca asociatii au interes in continuare activitatii, ar trebui sa li se permita acest lucru,40Pentru comnetarii pe larg privind cazurile de inchidere a procedurii a se vedea Gh. Piperea, pag.700-708

    16

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    17/27

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    18/27

    Ne vom marginii la analiza a doua ipoteze:

    a) Ipoteza deschiderii procedurii fata de un debitor care nu se confrunta cu insolventa.Acest lucru se poate produce in cel putin urmatoarele situatii:

    - in situatia lipsei unei contestatii la cererea de deschidere a procedurii ori a situatiilor

    echivalente lipsei contestatiei cum ar fi netimbrarea si in consecinta anularea acesteia oridepunerea ei cu tardivitate.

    Unii autori, citind solutii jurisprudentiale, sunt de parere ca analiza contestatiei trebuieefectuata chiar daca aceasta s-a depus tardiv, judecatorul avand obligatia de a administra noi

    probe in sprijinul stabilirii insolventei47. O atare solutie credem ca nu este una legala intrucatduce la lipsirea de efecte a termenului instituit pentru depunerea contestatiei, insa poate filuata in considerare ca o pledoarie pentru analiza mai aprofundata a cererilor de deschidere a

    procedurii care trebuie efectuata chiar in lipsa unei contestatiei, rolul activ al judecatoruluitrebuind sa se manifeste mai pregnant. Mentionam ca in dreptul francez judecatorul, inaintede a se pronunta la deschiderea procedurii, va trebui sa audieze in camera de consiliu pereprezentantul salariatilor si pe debitor, putand de asemenea sa declanseze efectuarea uneicercetari cu privire la situatia economica-financiara a acestuia. In dreptul italian nici macarrecunoasterea de catre debitor nu este suficienta pentru deschiderea procedurii , instantatrebuind sa stabileasca in mod obiectiv starea de insolventa.48

    - in situatia unei jene financiare de moment.Notiunea de jena financiara termporara seintalneste foarte fregvent in doctrina de specialitate49 fara a se stabili cu claritate o serie decriterii de diferentiere intre insolventa si jena financiara de moment.Cu atat mai putin vomgasi critetii in cadrul legii insolventei din care, la prima vedere rezulta ca identificarea stariide insolventa este o simpla cgestiune de aritmetica prin care se va stabilii ca suma

    disponibilitatilor banesti este mai mica decat suma datoriilor exgibile. Daca stabilireainsolventei s-ar rezuma la o asemena interpretare de suprafata s-ar putea constata ca pe

    parcursul existentei unei persoane aceasta se confrunta fregvent cu starea de dezechilibru intredisponibilitati si datoriile exigibile.

    In acest context, credem ca dezechilibrul financiar trebuie sa fie caracterizat de oanumita constanta pentru a se putea vorbi de stare de insolventa. Aceasta reiese inclusiv dindefinitia insolventei care este o stare a patrimoniului debitorului implicand ideea de

    persistenta a dezechilibrului mentionat.In dreptul francez conceptul de incetare de plati se organizeaza tot in jurul acelorasi

    doua console datoriile exigibile si disponibilitatile insa, spre deosebire de dreptulromanesc prima notiune este restransa la datoiriile exigibile solicitate la plata, in timp cedisponibilul cuprinde o arie mai larga incluzabd disponibilitatile banesti, activele disponibile

    precum si rezerva de credit. Dupa cum se arata in doctrina nu exista incetare de plati cat timpactivul disponibil plus rezerva de credit depaseste valoric pasivul exigibil efectiv pretins la

    47I. Adam, C.N.Savu op.cit., pag.306-307.48I. Turcu, Tratat...op.cit. pag.377.

    49Gh.Pipera op.cit.p.276., I.Turcu , falimentul. Noua procedura edit.Lumina Lex, Bucuresti , 2003 pag.194,Gh.Gheorghiu, procedura reorganizarii judiciare si a falimentului aditura Lumina Lex , Bucuresti, 2000, pag.47

    18

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    19/27

    plata50 . In aceste conditii este intradevar greu de confundat starea de insolventa cu o jenafinanciara momentana .

    b) cea de a doua ipoteza va viza situatia disparitiei starii de insolventa dupadeschiderea procedurii.Insolventa fiind o stare de fapt depinzand de evolutia lichiditatilor, ea

    poate disparea dupa deschidrea procedurii (printr-o incasasera unui contract, renuntarea la undrept aunor creditori etc.) sau poate fi ameliorata (printr-o infuzie de capital din parteaasociatilor sau a unui tert etc.)

    Vizavi de prima situatie mentionata la lit.a), aceea a inexistentei starii de insolventa ,in cazul in care procedura a fost deschisa ca urmare a lipsei de contestatie din parteadebitorului, de indata ce cererea a fost admisa, confruntandu-se fie cu ridicarea dreptului deadministrare fie cu un organ de supraveghere administratorul judiciar/lichidatorul - care ii

    blocheaza conturile, efectele enumerate la subpunctul al doilea din prezentul capitol devenindo realitate , se constata in practica faptul ca debitoarea prin reprezentantii statutarii va procedade indata la achitarea creantei introductive si la recurarea hotararii de deschidere a procedurii.

    Intr-o asemena situatie instantele judecatoresti au pronuntat sulotii diverse cautandartificii juridice ingenioase pentru fundamentarea inchiderii procedurii. Astfel, s-a decis caachitarea de catre debitor a sumei pentru care s-a cerut deschiderii procedurii reorganizarii

    judiciare si a falimentului impotriva sa, dupa data deschiderii acestei proceduri, determinarespingerea cererii creditorului, ca fiind ramasa fara obiect, in situatia formularii recursului.51S-a stabilit, de asemenea, faptul ca depunerea unor declaratii de creanta nu are relevanta cu

    privire la existenta sau inexistenta insolventei atata vreme cat cererea de deschidere aprocedurii a ramas fara obiect, intrucat fiind cereri acesorii acestea nu vor fi analizate.

    Intr-o alta solutie de speta, tot in recurs s-a decis incetarea procedurii fata de odebitoare dupa ce aceasta a achitat creanta introductiva dupa deschiderea procedurii desiaceasta solutie nu era prevazuta de legea insolventei52.

    Consideram ca, in cazul in care debitorul a omis sa conteste starea de insolventa iarjudecatorul sindic a deschids procedura, nimic nu impiedica debitorul sa demonstreze lipsastarii de insolventa, existenta de lichiditati suficiente pentru acoperirea datoriilor exigibilesolicitand solicitarea de catre judecatorul sindic a achitarii anterioare deschiderii proceduriiconform art.42 indice 26, din legea insolventei si in concluzie inchiderea procedurii.Solicitarea de autorizare va trebui sa se faca doar pentru cazul in care datoriile urmeaza a fi

    stinse prin plata de catre debitoare si nu in cazul in care datoriile se sting pe calea remiterii dedatorie, a achitarii creantei de catre un tert care nu se subroga in drepturile creditorului etc.datorita caracterului necontencios al hotararii de deschidere judecatorul va putea inchide

    procedura intrucat, asa cum spuneam, aceasta nu se bucura de stabilitate decat atata vreme catconditiile care au stat la baza pronuntarii ei nu s-au schimbat. Aceasta solutie, din punctulnostru de vedere (Vasile Godanca) este mai rapida si mai eficienta garantand si pentru debitor

    50I.Turcu, M.Stan Eternul model francez tema de reflectie pentru noua procedura a insolventei in RDCnr.1 /2006, pag.1051Decizia nr. 1239 din 03.10.2002, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti sectia a VI-a comerciala citata inCurtea de Apel Bucuresti, practica judiciara comerciala: 2002, coordonator: Judecator. Dan Lupascu, edit.

    Briliance, Piatra-Neamt, 2004, pag. 204-205.52Decizia nr. 500 din 1.10.1999 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti citata in E. Lovin Culegerea dejurisprudenta in materie de faliment - 1999 Edit. R. A. Monitorul Oficial Bucuresti, 2001, pag. 163.

    19

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    20/27

    valabilitatea platii efectuate.Mai mult decat atat, acest demers este de competenta judecatorului sindic si numai

    instantei de recurs.O situatie aparte o constituie cazul in care intre data deschiderii procedurii si data

    judecarii unei cereri de inchidere a proedurii se inregistreaza (in baza sentintei judecatoruluidindic sau a notificarilor administratorului judiciar/lichidatorului) si alte cereri de deschidere a

    procedurii sau declaratii de creanta. Evident ca, datorita faptului ca procedura este unacolectiva, dar si pentru ca pentru a deovedi lipsa starii de insolventa trebuie sa se dovedeascafaptul ca se pot plati toate datoriile exigibile, debitorul trebuie sa detina lichiditati suficiente

    pentru achitarea tuturor creantelor scadene.Credem ca determinarea cunatumului creantelor scadente se va putea efectua conform

    evidentelor contabile ale debitorului iar aceasta nu va trebui sa astepte definitivarea tabeluluicreditorilor. A impune debitoarei sa astepte pana la definitivarea tabelului creditorilor,

    procedura care in practica dureaza cateva luni, este de natura a o prejudicia prin producerea

    efectelor nocive de care vorbeam dar si de a actiona contrar intereselor creditorilor care vorastepta la randul lor achitarea creantelor in conditiile in care prin ipoteza exista lichiditati. Inceea ce priveste achitarea efectiva a acestora consideram ca debitorul va trebui sa soliciteautorizarea si va trebui sa plateasca inainte de a se inchide procedura doar creantele exigibilesolicitate la plata. In cazul depunerii unor declaratii de creanta judecatorul sindic va trevui satina seama de faptul ca legea impune inscierea la masa credala si a creantelor nescadente orisub conditie in timp ce starea de insolventa se raporteaza doar la creantele exigibile. Prinurmare credem ca pentru a inchide procedura in acest caz debitorul va trebui sa poata achitadoar creantele scadente.

    In acest context, asa cum spuneam, achitarea debitorului dupa deschiderea proceduriisi apoi formularea unui recurs impotriva hotararii de deschidere a procedurii are putine sansede reusita mai ales pentru ca in recurs se analizaza legalitatea si temeinicia hotararii lamomentul pronuntarii ei 53iar achitarea ulterioara a creantei introductive validitatea siefectele acestui act precum si constatarea daca sau depus si alte declaratii de creanta trebuieefectuata de catre judecatorul sindic.

    In acelasi sens s-a pronuntat Curtea de Apel Oradea intr-o solutie de speta care s-aaratat faptul ca achitarea creantei solicitat de creditoare prin cererea introductiva, dupadeschiderea procedurii si nu inainte de aceasta data cum sustine in motivarea recursului, nu

    este de natura sa atraga modificarea sebtintei, aceste parti urmand a fi analizate de judecatorilsindic care va verifica si daca s-au inregistra cereri de admitere a creantei in termenul limitastabilit prin sentinta de deschidere a procedurii54

    In cazul achitarii autorizate a pasivului exigibil consideram ca se impune aplicareaprin analogie a solutieie prevazute de art.134 in inchidere a procedurii si de revocare ahotararii de deschidere a procedurii. Inchiderea procedurii nu va avea efectele prevazute deart.137 din Lege, iar operatiunile de administrare legal efectuate isi vor produce efectele.

    In cea de-a doua ipoteza analizata, mentionata la punctul b) in care debitorul este in

    53Decizia nr.1418 din 10.10.2007 pronuntat de Curtea de Apel Craiova in E.LovinProcedura Insolventei edit.

    Monitorul Oficial R.A., Bucuresti 2008, pag.23-2554Decizia nr. 340 din 19.09.2007 pronuntat de Curtea de Apel Oradea Sectia comerciala si de contenciosadminitrativ si fiscal inInsolventa ... op.cit., pag.9-10

    20

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    21/27

    insolventa iar procedura deschisa, asa cum spuneam, insolventa fiind o stare de fapt ea poatedisparea pe parcursul procedurii data fiind obtinerea de lichiditati de catre debitoare provenitedin creditarea societatii de catre asociati, incasarea unor creante, contractarea unor credite,valorificarea unor bunuri etc.

    Se pune intrebarea daca pasivul care trebuie achitat este intregul pasiv incluzandcreantele nescadente, sub conditie etc.potrivit aceptiunilor din doctrina mai veche sau

    judecatorul sindic ar trebui sa ia in considerare doar pasivul exigibil.In opinia noastra, debitorul trebuie sa achite doar pasivul exigibil. Creantele

    nescadente sau sub conditie desii sunt inscrise la masa credala ele sunt admise cu titluprovizorie (art.64 alin.4 din Legea 85/2006). Inclusiv distribuirile catre acesti creditori incadrul procedurii se vor face doar la scadenta sau la data realizarii conditiei (art. 127 din Lege

    prevazand expres ca sumele admise provozoriu vor fi provizionate). Prin urmare ar fiinechitabil ca pentru a se putea hotara inchiderea procedurii, debitorului s-ai fie inpusanecesitatea achitarii unor datorii care sunt amanate la plata chiar in cadrul procedurii.

    Prin urmare, in functie de monetul in care intervine afluxul de lichiditati, solutiile potfi diferite:

    a) in cazul in care afluxul de lichiditati intervine in perioada de observatie, creanteleexigibile vor fi determinate conform tabelului crditorilor.In acest context pentru inchiderea

    procedurii ca fi suficienta achitarea creantelor scadente. Inchiderea procedurii nu va produceefectele prevazute de art.137 din Lege.

    b) in cazul in care afluzul de lichiditati intervine in perioada planului de reorganizareconsideram ca in aceasta situatie procedura va putea fi inchisa doar conform prevederilorart.132 prin indeplinirea tutror obligatiilor asumate prin plan.

    c) o chestiune delicata se poate pune in cazul afluxului de lichiditati dupa deschidereaprocedurii de faliment odata cu care se pronunta si dizolvarea societatatii. In acest caz, inmasura in care acceptam posibilitatea de inchidere a procedurii fara radierea debitoarei,

    judecatorul sindic va putea sa revina si asupra hotararii de dizolvare.Astfel s-a decis si in practica intr-o speta dispunandu-se inchiderea procdurii de faliment sifacandu-se aplicarea printr-o interpretare extensiva a art.133 din Legea insolventei (care

    presupune inchiderea procedurii de faliment si radierea debitorului in cazul in care creanteleau fost complet acoperite) constatand ca in situatia in care creantele au fost achitate, deciscopul urmarit de legiuitor a fost atins, practic a disparut cauza, adica acea stare a

    patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru platadatoriilor exigibile.In consecinta dispare si efectul privind dizolvarea societatii, instantaurmand sa radieze mentinuea de dizolvare... sa dispuna inchidrea procedurii insolventei si samentina societatea55

    In acest context, judecatorul sindic a dat eficianta scopului pentru care a fost instituitaprocedura care presupune in principal achitarea pasivului debitorului. Odata acest scop atinsnu se justofica eliminarea din circuitul economic al debitorului.

    Concluzii. Caracterul neputincios al procedurii permite inchiderea procedurii in cazul in carestarea de fapt care a stat la baza deschiderii procedurii nu mai exista, chiar daca nu exista o

    regulementare expresa in acest sens. Aceasta solutie se impune si raportat la fata ce legea55Sentinta civila nr.2689 din 27.11.2006 pronuntata de Tribunalul Salaj in E.Lovin,Procedura... op.cit.pag 75

    21

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    22/27

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    23/27

    In materia proprietatii dovade dreptului de proprietate se poate face numai in bazaactelor prin care s-a construit sau transmis, in mod valabil, un asemenea drept real, prin acteintelegandu-se inscrisul autentic, hotararea judecatoreasca sau actul administrativ.

    Exercitarea unei posesii, chiar de buna credinta, asupra unui imobil sau calitatea deconstructor de buna credinta, simple fapte materiale de natura sa atraga in favoarea anumitor

    persoane aplicarea nunor prezumtii legale sunt irelevante sub aspectul probei dreptului deproprietate si nu pot justifica, prin ele insele, inscrierea in cartea funciara a dreptului deproprietate.

    Simplul fapt ca anumite constructii sunt inscrise in evedentele contabile ale societatiidebitoare a flate in procedura insolventei nu poate cionduca la concluzia ca bunurilerespective fac parte din averea debitorului, asa cum este ea definita prin art. 3 din Legeainsolventei, mai ales ca proprietatea falitei asupra acestor bunuri nu este dovedita prininscrisuri in cartea funciara.

    ( Curtea de Apel Timisoara, Sectia comeriala, deciziacivila nr.356 din 14 aprilie 2008, C. B. N.)

    Prin sentinta civila nr. 2703 din 19 noiembrie 2007 pronuntata in dosarul nr.3258/108/2006 Tribunalul Arad a aprobat raportul intocmit de lichidatorul judiciar S.C. ES.A. Arad, in conditiile art.115 din Legea 64/1995, aprobat si reconfirmat de adunareacreditorilor societatii debitoare S.C. A S.A. Arad si a dispus efectuarea actelor si operatiunilor

    propuse prin raportul lichidatorului judiciar,respectiv incheierea contractelor de vanzare-cumparare active cu S.C. M S.R.L. si Primaria municipiului Arad-Directia Fiscala in calitatede comparator, retinand ca prin incheirea din 2005 pronuntrata de judacatorul- sindic in

    dosarul nr. 178/1999 avand ca obiect procedura insolventei declansat impotriva societatiidebitoare a fost aprobat raportul intocmit de practician si prezentat in sedinta din 29 iunie2005, in conditiile art.115 alin. 1 din Legen nr. 64/1995.

    Impotriva acestei incheieri a formulat recurs petentul B.A., iar Curtea de ApelTimisoara prin decizia civila nr.207/R/COM din 20 februarie 2006 a dispus casarea hotarariiatacate si trimiterea cauzei sprea rejudecare a aceleasi instante.

    In rejudecare, prin incheierea nr. 484 din 23 martie 2007 Tribunalul Arad a abrobat dinnou raportul intocmit in conditiile art. 115 alin. 1 din Legea 64/1995, republicata, prezentat decatre lichidatorul judiciar in sedinta adunarii creditorilor din 29 iunie 2005, si reconfirmat in

    sedinta din 31 mai 2006.Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca practicianul a convacat

    din nou adunarea creditorilor la 31 mai 2006, aceasta reconfirmand operatiunea de vanzare inbloc a activelor debitoare catre adjudecatarii S.C.M S.R.L. si , respective, Primariamunicipiului Arad-Directia Fiscala, la pretul de 150.000 U.S.D.,precum si a tuturor bunurilormobile sau immobile prin incorporare conform anexelor la raportul lichidatorului, retinand siimprejurarea ca primaria a depus la dosar o lista cuprinzand totalitatea constructiilor indetaliu, pentru fiecare teren inscris separate in cartea funciara.

    Intervenientii B.A., C.E. si B.S. au formulat recurs si impotriva acestei incheieri, cale

    de atac care a fost admisa de Curtea de Apel Timisoara prin decizia civila nr. 740/R din 18iunie 2007 pronuntata in dosarul nr. 979/59/2007, dispunandu-se casarea incheierii atacate si

    23

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    24/27

    trimiterea cauzei spre rejudecare aceleasi instante, constatandu-se ca judecatorul-sindic silichidatorul nu s-au confirmat dispozitiilor de casare anterioare si nu au clarificat situatia

    juridical a bunurilor supuse vamzarii in sensul ca nu s-a facut dovada proprietatii debitoareiasupra acestora.

    In rejudecarea pricinii, vazand si prevederile art. 315 din Codul de procedura civila,tribunalul a costatat ca inrtaga stare de fapt retinuta prin cele doua sentinte casate de instantade control judiciar este reala, in sensul ca asupra imobilelor cu privire la care s-au pronuntatlichidatorul judiciar si adunarea creditorilor in sensul vanzarii lor in bloc potrivit dispozitiilor115 din Legea nr. 64/1995, republicata, a fost condtruita de catre antecesoarea societatiidebitoare, ulterior preluarii terenului de catre statul roman de la antecesorii intervenientilor,

    probele administrate in cause relevand imprejurare ca acestia din urma nu au avut niciocontributie la edificare si nu au facut nici un demers in sensul constituirii dreptului de

    proprietate asupra acestora ori inscrierii dreptului real in cartea funciara. Fata de imprejurareaca aceste constructii, a caror existenta este necontestata, sunt inscrise in evidentele contabile

    ale falitei, judecatorul-sindic nu poate sa constate decat ca acestea fac parte din avereadebitorului, astfel cum aceasta este definitive de art. 3 din Legea nr. 64/1995, republicata, invigoare la data prezentarii raportului lichidatorului.

    Intervenientii nu au invocat vreun titlu asupra acestor constructii care sad eaposibilitatea lichidatorului judiciar ori judecatorului-sidic sa le excluda din procedura, astfelcum este determinat scopul acesteia de prevederile art.2 din acelasi act normative, motiv

    pentru care prima instanta a apreciat ca, desi constructiile descries in raportul practicianuli sipentru care s-au depus dovezi referitoare la modul de dobandire si la existenta lor ca terenurileproprietatea intervenioentilor, nu a fost inscrise in cartea funciara la omentul edificarii lor,

    acestea nu pot fi excluse din averea societatii debitoare supuse procedurii concursuale aexecutii silite stabilite stabilite prin dispozitiile Legii reorganizarii jucidiare si a falimentului.Impotriva sentintei civile din 2703 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Arad a

    declarat recurs petentului B.A., solicitand modificarea hotararii atacate in sensul respingeriicererii lichidatorului judiciar de aprobare a raportului acestuia, confirmat de adunareacreditorilor S.C.A S.A., precum si a cererii de efectuare a actelor si operatiunilor propuse prinraportul practicianului, respective incheierea contractelor de vanzare-cumparare cu S.C.MS.R.L. si primaria municipiului Arad-Directia Fiscala,in calitate de cumparatori.

    Prin decizia civila nr.356/R din 14 aprilie 2008 Curtea de Apel Timisoara, admitandrecursul petentului, a modificat sentinta atacata in sensul ca a respins cererea formulate delichidatorul judiciar al debitoarei S.C.A S.A. Arad.

    In considerente s-a aratat ca prin sentinta pronuntata, fara a tine cont de dispozitiiledecizilor de casare nr. 207/R/COM din 20 februarie 2006 si nr .740/R din 18 iunie 2007 aleCurtii de Apel Timisoara,judecatorul-sindic a aprobat raportul lichidatorului judiciar si adispus efectuarea actelor si operatiunilor propuse in raport, respective incheierea contractelorde vanzare-cumparare active cu S.C. M S.R.L. si a dispus efectuarea actelor si operatiunilor

    propuse in raport, respective incheierea contractelor de vanzare-cumparare active cu S.C. MS.R.L. si Primaria municipiului Arad-Directia Fiscala, in calitate de cumparatori.

    In acest sens, instanta de control judiciar a constatat ca prin decizia civila nr.207/R/COM din 20 februarie 2006 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul formulat de

    24

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    25/27

    petentul B.A. impotriva incheieri din 12 octombrie 2005 prin care judecatorulsindic a dispusaprobarea propunerii de vanzare in bloc a tuturor bunurilor apartinand debitoarei S.C. A S.A.,fara ca, in prealabil, sa se prezinte o situatie clara a bunurilor care se afla in proprietateadebitoarei si a bunurilor pentru dobandirea carora aceasta se afla in litigiu, avand in vedere ca

    practicianul a recunoscut, prin intampinarea depusa la dosar, ca bunurile pentru care a facutpropunerea de vanzare nu sunt intabulate in cartea funciara. Dat fiind ca prin incheierearecurata judecatorul-sindic a aprobat un raport al lichidatorului prin care se propunea vanzareain bloc a tuturor bunurilor debitoarei, fara ca situatie juridical a fiecarui bun in parte sa fie

    prcis determinate, respective incheiere a fost casata in temeiul art. 312 pct. 5 din Codul deprocedura civila.

    In rejudecare, tribunalul l-a citat pe intervenientul B.A. cu mentiunea sa indicaadresele intervenientilor C.E. si B.S.A. si sa depuna la dosar extrasele C.F. ale terenurilor pecare acestia sustin ca sunt proprietary. De asemenea, lichidatorul judiciar a convocat adunareagenerala a creditorilor in scopul stabilirii demersurilor si actiunilor de intreprins, inm raport

    de dispozitiile deciziei de casare pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, iar adunareacreditorilor la data de 31 mai 2006 a reconfirmat vanzarea catre ofertantul S.C. M S.R.L., inconditiile in care s-a aprobat vanzarea initiala. Totodata ca anexa la procesul-verbal aladunarii creditorilor, la dosar s-a depus o lista in care sunt identificate fiecare dintre bunuriledebitoarei cu valoarea de inventar, valoare estimata in lei, iar la rubrica Situatia juridical a

    bunului in dreptul fiecarui bun este trecuta expresia proprietate-liber de sarcini.Judecatorul-sindic a pus in discutia partilor necesitatea convocarii unoi noi adunari de

    creditori la care sa fie prezenti si mostenitorii proprietarilor terenurilor pe care sunt edificateconstructiile in litigiu avand in vedere ca prin nici un titlu nu a fost stabilita situatia juridical a

    constructiilor edificate pe aceste terenuri, prin aceeasi incheiere dispunandu-se si completareaprobatoriului in ceea ce priveste proprietatea bunurilor, mentionandu-se ca numai ulteriorstabilirii clare a regimului juridic al edificatelor se va putea determina soarta acestora simodalitatea de volorificare dupa caz.

    Urmatorul termen de judecata, pentru ca participantii la procedura insolventei sa seconformeze dispozitiilor instantelei, a fost acordat la 19 marie 2007 cand, desi nu s-a dispusnici un inscris dintre cele solicitate, nu s-a convacat o noua adunare genetrala, nu s-a clarificatin nici un fel situatia juridical a bunurilor imobile propuse spre vanzare (fiind depuse la dosardoar acte doveditoare ale dreptului de proprietate si concluzii scrise din parteaintervenientilor), instanta acordand cuvantul in fond si amanand judecarea cauzei la 23 martie2007, cand a pronuntat incheierea nr.484 din 23 martie 2007.

    Prin aceasta noua incheiere judecatorul-sindic a aprobat raportul intocmit in conditiileart.115 alin.1 din Legea nr. 64/1995, republicata, prezentat de catre lichidatorul judiciar insedinta publica din 29 iunie 2005, reconfirmat de catre adunarea creditorilor la data de 31 mai2006 si reiterate in raportul prezentat in sedinta publica din 3 iulie 2006 si notele din 19martie 2007 si a dispus efectuarea actelor si operatiunilor porpuse in acest raport, respectiveincheiera contractelor de vanzare-cumparare active cu S.C. M S.R.L Arad si Primariamunicipiului Arad Directia Fiscala, in calitate de cumparatori, potrivit raportului.

    Prin decizia civila nr. 740/R din 18 iunie 2007 a Curtii de Apel Timisoara s-a casat dinnou cu trimitere spre rejudecare incheierea tribunalului, retinandu-se ca la dosarul cauzei nu

    25

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    26/27

    exista nici un act doveditor al proprietatii respectivelor bunuri, iar lichidatorul nu indica niciel prin ce titlu i-a fost constituita sau reconstituita proprietatea debitoarei pe aceste bunuri, cuatat mai mult cu cat la dosar sunt depuse mai multe hotarari judecatoresti prin care actiunileformulate, atat de practician, cat si de S.C. M S.R.L., purtate in contradictoriu cu paratii B. A.,B.S.A. si C.E., avand ca obiect recunoasterea drepturilor de proprietate , respectiv desuperficie asupra imobilelor constituite pe terenurile proprietatea reclamantilor au fostrespinse.

    Curtea a constatat ca in material proprietatii, proba dreptului de proprietate se poateface, potrivit art.22 alin.1 din Legea nr. 7/1996, numai in baza actelor prin care s-a constituitsau transmis, in mod valabil, un asemenea drept, prin acte intelegandu-se inscrisul authentic,hotarea judecatoreasca sau actu administrative.

    Simpla exercitare a unei posesii, chiar de buna credinta, asupra unui imobil saucalitatea de constructor de buna credinta, simple fapte materiale de natura sa atraga infavoarea anumitor personae aplicarea unor prezumtii legale, sunt irelevante sub aspectul

    probei dreptului de proprietate si nu pot justifica, prin ele insele, inscrierea in cartea funciara adreptului de proprietate.

    S-a retinut de catre instanta de control judiciar ca nici judecatorul-sindic si nicilichidatorul nu s-au conformat dispozitiilor deciziilor de casare si fara sa clarifice situatia

    judiciara a bunurilor supuse vanzarii, fara sa faca dovada ca aceste bunuri immobile suntproprietatea debitoarei S.C.AS. A., s-a dispus inca o data vanzarea acestora catre S.C. MS.R.L. Arad si primaria municipiului Arad Directia Fiscala.

    Cu toate aceste dispozitii ale instantei de control judicical, prin sentinta recurata inprezenta cauza, judecatorul-sindic, fara a administra alte probe si a stabili pe baza acestora

    situatia de drept, a a probat reportul lichidatorului judiciar si a dispus efectuarea actelor sioperatiunilor propuse in raport.Conform art. 315 din Codul de procedura civila, in caz de casare, hotararile instantei

    de recurs asupra problemelor de drept dezlegate si asupra necesitatii administrarii unor probesunt obligatorii pentru judecatorii fondului.

    In conditiile in care prin hotarari irevocabile ale instantei de control judiciar siobligatorii pentru instanta fondului, asa cum s-a aratat mai sus, s-a retinut ca la dosarul cauzeinu exista acte doveditoare ale proprietatii debitoarei asupra respectivelor bunuri, iarlichidatorul nu a indicat prin ce titlu i-a fost constituita sau reconstituita proprietateadebitoarei pe aceste bunuri, fara sa se faca dovada indubitabila ca aceste bunuri immobile sunt

    proprietatea S.C. A S.A., judecatorul-sindic nu putea autoriza vanzarea acestora de catrelichidatorul judiciar.

    Simplul fapt ca acest constructii sunt inscrise in evidentele contabile ale debitoareiaflate in insolventa nu poate conduce la concluzia ca bunurile respective fac parte din avereadebitorului, asa cu este ea definita prin art.3 din Legea insolventei, mai ales ca proprietateadebitoarei asupra acestor bunuri nu este dovedita prin inscrierea in cartea funciara, iarrecurentul contesta aceasta proprietate, suntinand ca imobilele ar fi proprietatea sa.

    Curtea a retinut si faptul ca au existat si exista pe rolul instantelor judecatoresti mai

    multe litigii legate de dreptul de proprietate asupra constructiilor in litigiu, nefiind clarificatapana in present situatia judiciara a acestora, astfel incat ele sa poata face obiect al vanzarii-

    26

  • 7/27/2019 Insolventa, Referat Examen Barou

    27/27

    cumpararii in conditiile prevazute de Legea insolventei cu titlu de exemplu amintind deciziacivila nr. 1070 din 22 octombrie 2007 a Curtii de Apel Timisoara, decizia civila nr. 58 din 6martie 2008 a Curtii de Apel Timisoara, decizia civila nr. 2199 din 16 martie 2004 a InalteiCurti de Casatie si Justitie, decizia civila nr. 1588 din 12 decembrie 2006 a Curtii de ApelTimisoara.

    Asa fiind, intrucat in mod gresit a fost aprobat raportul lichidatorului si s-a incuviintatvanzarea de active de catre lichidatorul debitoarei catre S.C. M S.R.L. Arad si primariamunicipiului Arad Directia Fiscala, in baza art. 312 din Codul de procedura civila, recursuldeclarat de petentul B.A. a fost admis si, in conseciinta, hotararea primei instante a fostmodificata in sensul respingerii cererii practicianului.