Îngrijirea vârstnicilor la domiciliu

Populatia de virsta a III sau batrinii constituie o categorie specifica a societatii care întruneşte persoanele începind cu vârsta de 60-65 ani, pînă la deces.În 1975 vîrsta a III-a reprezenta pe glob 5,6% din populaţie, iar în 2000 — deja 6,3%. În Europa indicii sunt, respectiv, de 12,3% şi 14,3%, ceea ce denotă îmbătrînirea populaţiei europene. Între anii 1980 şi 1991 numărul persoanelor avînd mai mult de 75 ani a crescutîn toate ţările Uniunii Europene, cota maximă fiind atinsă de cele din sudul Europei, unde s-a înregistrat o creştere de circa 30% (Politique sociale Europeene, Luxemburg, 1993).

Ştiinţa ce studiază toate aspectele îmbătrînirii (sanitar, sociologic, economic, comportamental, de mediu ş.a.) e definită ca gerontologie. Ea face apel aproape întotdeauna la mai multe discipline.Geriatria este o ramură a gerontologiei şi a medicinii ce se ocupă de sănătatea bătrînilor din toate aspectele — profilaxia, tratament, recuperare, supraveghere etc. Unii cercetători definesc senescenţa drept un proces insidios,dar constant, ce urmează perioadei de maturitate şi se produce diferenţiat, în funcţie de particularităţile individuale, precum şi deansamblul condiţiilor de trai . Conform altor studii ,viaţa bătrînului, activitatea lui, posibil profesională, dar primordial habituală, este indispensabilă de problema „calităţii vieţii”,care este determinată nu numai de boală etc., dar şi de suferinţa sufletească greu recuperabilă, discomfortul psiho-emoţional,readaptarea redusă, în special socială .Unii autori definesc noţiunea de „calitate a vieţii” ca nivel de bunăstare reală şi percepută în raport cu nivelul ideal sau dorit al unei condiţii specifice . Potrivit altor opinii, calitatea vieţii este determinată de cîţiva factori de bază: individual, de populaţie, economic şi de mediu înconjurător Conferinţa internaţională ONU cu privire la dezvoltarea socială(1995, Copenhaga) a recomandat includerea concepţiei securităţiioamenilor în lista problemelor prioritare ale secolului XXI. Aceasta

întruneşte şase principii: securitatea economică; securitatea alimentară; securitatea sănătăţii, inclusiv ecologică; securitateapersonală; securitatea socială; securitatea politică. Realizareatuturor acestor principii ar permite asigurarea unei bătrîneţi decente. Îngrijirile la domiciliu pot fi definite ca fiind gama de servicii şi facilităţi acordate în comunitate persoanelor dependente, pentru ca acestea să trăiască, pe cît de independent posibil, în propriile case. Aceste îngrijiri ar trebui sa se realizeze prin reabilitarea gerontologică, care include trei sfere: diagnosticarea, intervenţia, rezultatele.

Diagnosticarea cuprinde informaţia despre problemele medicosociale ale vîrstnicului şi aportul familiei şi al comunităţii la soluţionarea lor.

Intervenţia constă din: 1. informarea bătrînilor despre procesele de senescenţă, despre tipurile de susţinere a vîrstnicilor etc.; 2. propagarea modului sănătos de viaţă, alimentaţie corectă; 3. ameliorarea suferinţelor bătrînilor; 4. acţiunea asupra factorilorsociali, economici şi politici negativi, ce influenţează vîrstnicul;5. recomandări despre autoajutor.Rezultatele reabilitării vîrstnicilor reprezintă dirijarea proceselor de senescenţă ce se petrec în organism şi integrarea bătrînului în societate. Conform datelor OMS scopurile reabilitării geriatrice sunt:Reactivitatea — antrenarea activă a bătrînului în mediul său;Resocializarea — reînnoirea şi întărirea comunicării bătrînuluiîn familie şi societate, evitînd izolarea;Reintegrarea — participarea activă şi adecvată a bătrînului înviaţa socială, culturală, politică, economică etc.

Nu o dată s-a afirmat că, de regulă, singurul tovarăş al bătrînului este... singurătatea. De aceea, o persoană care nu manifestă simpatie şi înţelegere faţa de bătrîni, care nu manifestă răbdare, calm şi blîndeţe, nu trebuie să facă parte dintr-o echipă geriatrică; pe lîngă faptul că nu-i este de ajutor vîrstnicului, lipsa de vocaţie poate fi chiar nocivă . Medicul ce se consacră îngrijirii sănătăţii vîrstnicului trebuie, înainte de toate, să stăpînească arta distincţiei normalului de patologic, să aibă cunoştinţe temeinice de fiziologie a îmbătrînirii şi de patologie a bătrîneţii . Formarea reţelei de îngrijiri la domiciliu dezvoltă competenţe profesionale care vor facilita reinserţia şi reorientarea profesională spre acest segment medico-social. Serviciul de îngrijire la domiciliu ar trebui sa fie

deservit de un medic specialist geriatru, de asistente specializate în nursing comunitar, îngrijitori la domiciliu si asistenţi sociali. Finanţarea s-ar putea realiza atit prin fonduri proprii, cit şi prin fonduri puse la dispozitie de Consiliul Local şi CJASS. La organizarea programelor de servicii sociale vor putea fi antrenate ca parteneri sociali si organizatiile nonguvernamentale, unitatile de cult, alte asociatii ale societatii civile, precum si persoane fizice si juridice din ţară. Programul de instruire a cadrelor este incomplet şi nedefinit. Nu există specializare în geriatrie şi gerontologie a personalului medical şi asistenţilor sociali, precum şi programe de organizare a treningurilor pentru activităţi interdisciplinare de echipă.Sistemul de pregătire a cadrelor ar trebui să includă programe ample de studii pentru personalul medical cu studii medii şi superioare şi asistenţii sociali, şi programe de instruire a voluntarilor, rudelor şi vîrstnicilor în domeniul geriatriei şi al gerontologiei .

Infrastructura instituţiilor de asistenţă medico-socială şi de protecţie a bătrînilor nu satisface pe deplin necesităţile acestora.Bătrînii nu au alte alternative decît spitalul, azilul sau secţia gerontopsihiatrică.Reţeaua de deservire socială este insuficientă. Nu există reţele publice de îngrijire a persoanelor vîrstnice. Persistă, într-un mod agravant, izolarea profesională, socială, politică, economică, culturală, de familie a vîrstnicilor. Mai mult de jumătate din persoanele vîrstnice nu-şi satisfac necesităţile de bază pentru existenţă. Bătrînii nu sunt antrenaţi în nici un fel în procesul de abordare şi rezolvare a problemelor şi necesităţilor sale. În ultima vreme , se constată că un segment important de pacienţi care ocupă un pat în spital, încărcînd notele de plată ale spitalelor. În multe cazuri, familia are tendinţa de a forţa spitalizarea sau instituţionalizarea vîrstnicului, deşi ar avea condiţii să asigure prescripţiile terapeutice şi de îngrijire la domiciliu. S-a dovedit că persoanele vîrstnice reacţionează, în general, nefavorabil la spitale, temîndu-se că nu se vor putea întoarce, că este scos din familie, îndepărtat de cei dragi. Fragilitatea adaptivă a vîrstnicului îl face vulnerabil şi uneori spitalizarea devine, paradoxal, un stres agravant al stării de sănătate. Dar nici internarea vîrstnicului într-o instituiţie de sănătate pe termen lung (cămine de bătrîni) nu este o soluţie, ducînd la pierderea identităţii sociale şi familiale, la amputarea personalităţii vîrstnicului. Uneori vîrstnicul este îngrijit acasă, în special după accidente vasculare cerebrale sau în fază terminală. El se vede ca o povară pentru membrii familiei. Unul din membrii familiei trebuie să

rămînă acasă pentru a-l îngriji sau angajează o persoană din afara familiei să-l îngrijească. Cele mai multe persoane care acceptă să îngrijească un astfel de bolnav nu au competenţele profesionale necesare şi nu pot desfăşura activităţile de îngrijire care să răspundă nevoilor vîrstnicului. Apreciem că la ora actuală 90% din serviciile de îngrijire la domiciliu sînt furnizate de familie, prieteni şi vecini. Acest sistem are dezavantajul ca cei care îl practică sînt neprofesionişti, îşi sacrifică timpul liber şi chiar slujbele, prestînd servicii cu randament scăzut la slujba de bază, ca urmare a stresului pe care îl trăiesc. Soluţia ideală este rămînerea vîrstnicului la domiciliul său şi apelarea la un serviciu de îngrijiri la domiciliu. Aceasta înseamnă o uşurare a familiei respective. Din punct devedere economic, activitatea de îngrijire la domiciliu este mai puţin costisitoare decît internarea în spital. Menţinerea la domiciliu şi îngrijirea vîrstnicilor în căminul lor are multe avantaje: conservarea legăturii cu familia, educarea acesteia în direcţia olidarităţii morale, a grijii şi respectului pe care generaţiile nevîrstnice le datorează vîrstnicilor, păstrarea unui mediu firesc de viaţă, element vital esenţial pentru vîrstnic şi calitatea vieţii lui.

Pe parcursul mai multor ani sectorul nonguvernamental (ONG, organizaţii de caritate) participă la acordarea îngrijirii la domiciliu a persoanelor vîrstnice solitare sau incapabile de autodeservire.Activitatea de asistenţă medicală propriu-zisă a bătrânilor trebuie să se amelioreze odată cu progresele generale ale asistenţei medicale, atât prin progresul tehnico-ştiinţific, cât şi prin acordarea de fonduri mai mari. Este necesar să se facă progrese în stabilirea criteriilor clinice, biologice şi psihologice ale ritmului de îmbătrânire.

Efortul major al medicinii geriatrice trebuie orientat pentru ameliorarea calităţii vieţii vârstnicilor şi prevenirea unei îmbătrâniri accelerate sau patologice. Pe primul plan trebuie să fie profilaxia bolilor vârstei a treia bazată în mod dominant pe identificarea şi combaterea factorilor de risc.Trebuie să se acorde o pondere mult mai mare protecţieimedicale a bătrânilor.

Această protecţie medicală trebuie să înceapă din copilărie, din adolescenţă şi perioada activă pentru sporirea sau menajarea rezervelor biologice şi mecanismelor de protecţie (antioxidante, imunologice, etc.) ale organismelor şi pentru optimizarea metabolismului prin regimuri alimentare, evitarea toxicelor profesionale, accidentale, iatrogene şi prin diferite toxicomanii.

Cele expuse denotă că problema senescenţei, a îmbătrînirii gerontologice şi a asistenţei medico-sociale a bătrînilor este actuală şi necesită rezolvare,este necesara o nouă direcţie în managementul îngrijirilor la domiciliu care să pună accent din ce în ce mai mare pe rolul comunitar, degresînd asistenţa spitalicească şi internarea în căminele de bătrîni. Formarea reţelei de îngrijiri la domiciliu dezvoltă competenţe pofesionale care vor facilita reinserţia şi reorientarea profesională spre acest segment medico-social. Investind bani publici pentru îngrijirile la domiciliu vom economisi bani publici pentru sistemul de sănătate.

BIBLIOGRAFIE1.Aslan, A., Dumitru, U., Ghenciu, Gh., Balaci, M. Particularităţi ale structurii pe vârste a populaţiei. Implicaţii socio-medicale. //Muncitorul sanitar, anul XXXIV, nr. 222. Îngrijirea bolnavului la domiciliu,Curierul Medical,Spitalul Judeţean Argeş(Web Site)3.Evenimentul zilei –Botosani 4 iunie 1988-Medicii botoşăneni cer înfiinţarea unui serviciu comunitar destinat persoanelor vîrstnice. 3.Mereuţă,I.,Bujor,A.,Munteanu,L.,Saulea,A.,Demnitatea oamenilor bătrîni şi asistenţa lor medico-socială-Chişinău4. Rugină V. Curs de medicină socială.//Iaşi, România, 1986.,