INFRACŢIUNI DE FALS

Falsificarea de monede, timbre sau alte valori

Caracterizare generală a infracţiunilor

Noţiuni. Sub această denumire sunt prevăzute acele infracţiuni de fals care constau în alterarea sau contrafacerea monedelor, timbrelor sau altor valori folosite în relaţiile economico-financiare. Sunt fapte care pot prezenta un pericol social deosebit prin urmările pe care le pot avea asupra sistemului financiar naţional, precum şi asupra raporturilor economico-financiare pe plan internaţional.

Cadru. În primul capitol din titlul VII al părţii speciale sunt cuprinse, în cele 4 articole (art. 282-285 C.p.), 3 incriminări, potrivit denumirii marginale: falsificarea de monede sau de alte valori (art. 282 C.p.), falsificarea de timbre, mărci sau bilete de transport (art. 283 C.p.) şi deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori (art. 285 C.p.).

Cât priveşte dispoziţia din art. 284 C.p., având denumirea marginală „falsificarea de valori străine”, aceasta nu reprezintă propriu-zis o incriminare nouă, ci cuprinde numai o precizare privitoare la incidenţa normelor incriminatoare prevăzute în art. 282-285, deci a normelor penale privind falsificarea de monede, timbre sau de alte valori, şi în situaţia în care monedele, timbrele etc. ar fi emise de un alt stat ori într-un alt stat.

Trebuie menţionat totodată că, în cadrul acestor incriminări, distingem, pe lângă o incriminare principală, care constituie infracţiunea de bază, şi incriminări adiacente cum sunt cele privind punerea în circulaţie a monedei, valorilor sau timbrelor falsificate ori deţinerea în vederea punerii în circulaţie a monedei sau valorilor falsificate.

Potrivit art. 2851, introdus prin Legea nr. 278/2006, dacă una din faptele prevăzute la art. 282-285 a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii se aplică şi pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice sau a suspendării activităţii ori a uneia dintre activităţile persoanei juridice, după caz.

Noţiune şi caracterizare. Este fapta persoanei fizice sau juridice care contraface (produce prin imitare) monede sau titluri de valoare ori care alterează (modifică material) monede sau titluri de valoare adevărate pentru a le da, aparent, o valoare mai mare.

Fapta prezintă un pericol social evident sub multiple aspecte:

Punerea în circulaţie a monedelor, titlurilor de credit sau altor valori false poate să surprindă şi să înşele încrederea celor care le primesc crezând că sunt adevărate, se aduce o gravă atingere încrederii publice în autenticitatea monedei sau titlurilor de credit în general, stânjenindu-se desfăşurarea normală a relaţiilor sociale bazate pe această încredere, se pune în pericol şi poate fi

grav prejudiciat sistemul financiar, stânjenindu-se controlul riguros asupra emisiunii şi circulaţiei semnelor monetare şi titlurilor de valoare.

În prezent prevederea şi sancţionarea au loc prin dispoziţiile din art.282 Cod penal.[1]

[1] Art. 282.- Falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţia bancară ori de alte instituţii de credit competente, sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori asemănătoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în circulaţie, în orice mod a valorilor falsificate arătate în alineatul precedent, sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie.

Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au cauzat o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepseşte.

Este de remarcat însă că în dispoziţiile din art. 282 C.p. au fost incriminate, pe lângă fapta principală de fals propriu-zis de monede sau de alte valori (alin.1), şi alte două fapte derivate din aceasta şi anume punerea în circulaţie şi deţinerea în vederea punerii în circulaţie a valorilor falsificate (alin.2). Este vorba deci în realitate de 3 variante ale infracţiunii, ultimele două fiind condiţionate de existenţa celei principale. Poate exista deci concurs de infracţiuni între falsificarea monedelor sau altor valori şi punerea lor în circulaţie. Nu există concurs de infracţiuni între falsificarea propriu-zisă şi deţinerea de valori falsificate în vederea punerii lor în circulaţie, săvârşite de aceeaşi persoană, nici între această din urmă infracţiune şi punerea în circulaţie a valorilor falsificate.

Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale a căror desfăşurare normală este condiţionată de apărarea încrederii publice în autenticitatea monedelor şi celorlalte valori aflate în circulaţie, precum şi în legalitatea operaţiunilor efectuate şi poate avea ca obiect material fie materialele din care este confecţionată valoarea falsificată (în cazul contrafacerii), fie moneda sau titlul de valoare adevărat asupra căruia se exercită acţiunea de falsificare (în cazul alterării).

În cazul infracţiunilor derivate, de punere în circulaţie a valorilor falsificate şi de deţinere a acestora în vederea punerii în circulaţie, obiectul material îl constituie înseşi valorile falsificate. Cât priveşte materialele din care este confecţionată moneda sau valoarea falsă şi care formează obiectul material al infracţiunii în cazul contrafacerii, acestea pot fi diferite, în funcţie de structura materială a monedei ce urmează să fie falsificată prin contrafacere: hârtie specială, metal corespunzător, diferite substanţe etc. Moneda sau valoarea contrafăcută nu este însă obiect,

ci produs al infracţiunii. Această monedă sau valoare falsă poate însă constitui obiectul material al infracţiunilor derivate, de punerea în circulaţie sau de deţinere în vederea punerii în circulaţie

În cazul falsificării prin alterarea monedei sau titlului de valoare adevărat, obiectul material îl constituie monedele, titlurile de credit şi în genere titlurile de valoare adevărate cu putere circulatorie. Acestea sunt enumerate în dispoziţia din art. 282 alin.1 C.p. şi sunt:

a) moneda metalică sau moneda de hârtie (la noi biletele de bancă emise de Banca Naţională a României, care are monopolul emisiunii monetare);

b) titlurile de credit public (diferite obligaţiuni emise de stat);

c) cecurile, ca mijloc de plată;

d) titlurile de credit de orice fel pentru efectuarea de plăţi emise de instituţiile competente etc.

Subiecţii infracţiunii. Autor al falsificării de monede sau de alte valori poate fi orice persoană fizică sau juridică.Caracteristic acestei infracţiuni este faptul că, de regulă, se săvârşeşte de către o pluralitate de subiecţi activi.

Subiect pasiv principal este instituţia care a emis monedele sau titlurile de valoare care au fost falsificate, iar uneori poate exista şi un subiect pasiv secundar şi anume persoana indusă în eroare care a primit o monedă falsă sau un titlu fals.

Structura şi conţinutul infracţiunii. a) Situaţie premisă. Săvârşirea infracţiunii presupune preexistenţa unei monede sau a unei valori adevărate care să servească fie ca model în cazul contrafacerii, fie ca obiect în cazul alterării acesteia, în aşa fel ca produsul falsificării să corespundă aparent monedei sau titlului adevărat. Este necesar însă ca monedele sau valorile să fie dintre cele enumerate în alin.1 al art.282 C.p. şi dintre cele cu putere circulatorie în sensul că produsul falsificării trebuie să corespundă monedei ori titlului cu putere circulatorie, chiar dacă a rezultat din alterarea unei monede sau unui titlu care nu mai avea putere circulatorie. Aceeaşi situaţie premisă trebuie să existe şi atunci când falsificarea priveşte moneda sau alte valori străine (art.284 C.p.).

b) Conţinutul constitutiv. Elementul material constă în acţiunea de falsificare a monedei sau altor valori, acţiune realizată fie prin contrafacerea (confecţionarea prin imitare) de monedă sau valori, fie prin alterarea (modificarea) conţinutului sau formei unei monede sau valori adevărate. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca moneda sau valoarea falsificată să corespundă uneia dintre monedele sau titlurile arătate de lege, altfel fapta nu constituie falsificare de monedă sau alte valori, ci eventual fals în înscrisuri sau înşelăciune. De asemenea, se cere ca moneda sau titlul să se găsească în circulaţie.

Elementul subiectiv constă în vinovăţie sub forma intenţiei

Infracţiunile derivate de punere în circulaţie şi de deţinere de monedă sau valori falsificate în vederea punerii acestora în circulaţie au în structura lor o situaţie premisă, care constă în preexistenţa infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori. Elementul material, în cazul punerii în circulaţie, constă în acţiunea de punere în circulaţie, adică în introducerea, în circuitul normal al monedelor sau altor valori, a celor falsificate, prin plăţi, depuneri, expedieri poştale etc. La infracţiunea de deţinere de valori falsificate, elementul material constă în acţiunea de deţinere, care implică primirea şi păstrarea acestor valori. Se cere însă ca aceasta să se facă în vederea punerii în circulaţie a monedelor sau valorilor respective. La ambele infracţiuni derivate, elementul subiectiv îl constituie intenţia ca singura formă de vinovăţie suficientă, iar aceasta presupune cunoaşterea faptului că monedele sau valorile sunt false.

Forme, modalităţi şi sancţiuni. a) Forme. Tentativa este incriminată şi este posibilă atât la falsificare, cât şi la infracţiunile derivate: la punerea în circulaţie când făptuitorul este descoperit înainte ca el să fi reuşit să pună în circulaţie monedele sau valorile falsificate, iar la deţinere când începuse să i se predea monedele sau valorile care urmau să fie puse în circulaţie.

b) Modalităţi. Infracţiunea poate cunoaşte diferite modalităţi normative după cum fapta priveşte monede sau valori ori după cum acestea sunt româneşti sau străine. Pe lângă aceste modalităţi, falsificarea de monede sau alte valori poate fi săvârşită şi în varianta agravată prevăzută în alin.3 al art.282 C.p. caracterizată prin consecinţele grave posibile sau efective constând în pagube importante pentru sistemul financiar al ţării.

c) Sancţiuni. În varianta simplă, falsificarea, punerea în circulaţie şi deţinerea în vederea punerii în circulaţie de monede sau alte valori falsificate se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, respectiv amendă de la 10.000 la 900.000 RON în cazul persoanelor juridice (potrivit art. 711 alin. 3 C.p.). Dacă fapta ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă a cauzat efectiv o pagubă importantă sistemului financiar pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

d) Aspecte procesuale. Infracţiunea de falsificare de monede sau de alte valori, în oricare dintre variantele ei, se urmăreşte din oficiu, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, iar judecata în primă instanţă se face de tribunal

În Codul penal 2009 falsificarea de monede este incriminată în art. 310, pentru ca în art. 311 să fie incriminată Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată

Potrivit art. 310, falsificarea de monedă cu valoare circulatorie se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează falsificarea unei monede, emise de către autorităţile competente, înainte de punerea oficială în circulaţie a acesteia.

Tentativa se pedepseşte.

Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată constă în falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăţilor sau a oricăror altor titluri ori valori asemănătoare și se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă fapta prevăzută în alin. precedent priveşte un instrument de plată electronică, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Tentativa se pedepseşte.

Punerea în circulaţie de valori falsificate este incriminată distinct în art. 313, în trei variante:

(1) Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310-312, precum şi primirea, deţinerea sau transmiterea acestora, în vederea punerii lor în circulaţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse.

(2) Punerea în circulaţie a valorilor falsificate prevăzute în art. 310-312, săvârşită de către autor sau un participant la infracţiunea de falsificare, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse.

(3) Repunerea în circulaţie a uneia dintre valorile prevăzute în art. 310-312, de către o persoană care a constatat, ulterior intrării în posesia acesteia, că este falsificată, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost produse, ale cărei limite speciale se reduc la jumătate.

Tentativa se pedepseşte la toate variantele.

O nouă incriminare în acest capitol este emiterea frauduloasă de monedă, prevăzută în art. 315, constând în confecţionarea de monedă autentică prin folosirea de instalaţii sau materiale destinate acestui scop, cu încălcarea condiţiilor stabilite de autorităţile competente sau fără acordul acestora, și se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează punerea în circulaţie a monedei confecţionate în condiţiile alin. (1), precum şi primirea, deţinerea sau transmiterea acesteia, în vederea punerii ei în circulaţie.

Falsificarea de timbre, mărci sau bilete de transport (art. 283 C.p.)

Noţiune şi caracterizare. Este fapta persoanei fizice sau juridice care contraface timbre, mărci poştale, plicuri sau cărţi poştale, bilete ori foi de călătorie sau de transport sau cupoane de răspuns internaţional, care alterează asemenea imprimate dându-le o valoare mai mare sau făcându-le să fie folosite altfel de cum era legal, ori care pune în circulaţie astfel de valori falsificate. Fapta este periculoasă fiindcă slăbeşte încrederea publică în mărcile, timbrele, biletele de transport etc., suscitând temerea că acestea ar putea fi false şi totodată pentru că fapta

cauzează prejudicii materiale celor înşelaţi prin cumpărarea valorilor falsificate, precum şi instituţiei emitente. De aceea ea a fost incriminată prin dispoziţiile din art. 283 C.p.[1]

Pe lângă fapta principală de falsificare a fost incriminată şi fapta derivată constând în punerea în circulaţie a unor astfel de valori falsificate.

[1] Art. 283 - Falsificarea de timbre, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale, bilete ori foi de călătorie sau transport, cupoane răspuns internaţional, ori punerea în circulaţie a unor astfel de valori falsificate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Tentativa se pedepseşte.

Obiectul juridic specific al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale a căror desfăşurare normală este condiţionată de încrederea publică în timbre, mărci, bilete de transport etc., folosite în cadrul acestor relaţii. Infracţiunea are ca obiect material fie materialele din care sunt contrafăcute mărcile, timbrele etc., fie înseşi mărcile, timbrele etc., care sunt falsificate prin alterare sau care sunt puse în circulaţie după ce au fost falsificate.

Subiecţii infracţiunii. Autor poate fi orice persoană fizică sau juridică care răspunde penal. Fapta se săvârşeşte în mod obişnuit în participaţie. Subiect pasiv poate fi eventual persoana indusă în eroare care a achiziţionat timbre, mărci, bilete de transport etc. falsificate, dar totdeauna este subiect pasiv instituţia emitentă sau care a pus în circulaţie valorile respective

Structura şi conţinutul juridic al infracţiunii. a) Situaţia premisă. Săvârşirea infracţiunii presupune preexistenţa oficială a mărcilor, timbrelor, biletelor de călătorie sau transport etc. Nu interesează dacă acestea sunt româneşti sau străine (art.284 C.p.). La infracţiunea derivată, de punere în circulaţie a mărcilor, timbrelor etc. falsificate, situaţia premisă constă în preexistenţa valorilor falsificate.

b) Conţinutul constitutiv. Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de falsificare, prin contrafacere sau alterare. Pentru existenţa infracţiunii este însă necesar ca falsificarea să privească vreuna dintre valorile prevăzute în textul incriminator (art. 283 alin.1 C.p.) adică: timbre, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale, bilete ori foi de călătorie sau transport, cupoane răspuns internaţional sau alte imprimate.

Nu constituie falsificare de timbre, mărci sau bilete de transport, ci fals material în înscrisuri oficiale falsificarea unui carnet de identitate S.N.C.F.R. prin înlocuirea numelui şi fotografiei titularului, nici falsificarea unui abonament de călătorie pe S.N.C.F.R. emis pe numele făptuitorului, fiindcă falsificarea de foi sau bilete de călătorie sau transport se referă la valori cu putere circulatorie, iar nu la acte de călătorie nominalizate. Din aceleaşi raţiuni, nu constituie falsificare de bilete de călătorie, ci fals material în înscrisuri oficiale fapta persoanei care completează un bilet de călătorie pe căile ferate cu date inexacte referitoare la persoana care călătoreşte, la calitatea acesteia, rută, destinaţie etc. La infracţiunea derivată, elementul material

constă din acţiunea de punere în circulaţie a valorilor falsificate, care se poate realiza prin folosirea personală, transmiterea acestor valori - prin amăgire - altor persoane, transmiterea lor către alte persoane spre a fi puse în circulaţie etc. Elementul subiectiv constă din vinovăţia sub forma intenţiei.

Forme, modalităţi, sancţiuni. a) Forme. Tentativa la această infracţiune, posibilă în aceleaşi condiţii ca la falsificarea de monede sau valori este incriminată.

b) Sancţiuni. În oricare dintre modalităţi, inclusiv infracţiunea derivată, pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amenda de la 5.000 la 600.000 RON în cazul persoanelor juridice (potrivit art. 711 alin. 2 C.p.).

c) Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror, iar competenţa de judecată în prima instanţă aparţine tribunalului.

Codul penal 2009 mai incriminează falsificarea de timbre sau efecte poştale în art. 312, faptă constând în falsificarea de timbre de orice fel, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale sau cupoane răspuns internaţional și care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Tentativa se pedepseşte.

Potrivit art. 313 punerea sau repunerea în circulaţie de timbre sau efecte poştale falsificate se pedepsește.Falsificarea de biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice este incriminată în art. 320 ca fals material în înscrisuri oficiale.

Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori (art. 285 C.p.)

Noţiune şi caracterizare. Este fapta persoanei fizice sau juridice care fabrică sau are în posesia sa gata confecţionate materiale ori instrumente proprii să servească la falsificarea de monede, timbre sau alte valori, cu scopul de a le folosi la săvârşirea acestor infracţiuni. Deşi fapta are caracterul de act preparator în raport cu falsificarea de monede, timbre sau alte valori, ea este periculoasă tocmai ca infracţiune de mijloc, împrumutând pericolul social de la infracţiunea scop, care poate fi, după caz, falsificarea de monede sau alte valori ori falsificarea de timbre, mărci sau bilete de transport. A fost incriminată ca infracţiune de-sine-stătătoare în art. 285 C.p.[1]

[1] Art. 285 - Fabricarea ori deţinerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art.282-284 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Obiectul juridic specific este format din relaţiile sociale care nu s-ar putea desfăşura normal fără apărarea încrederii publice în autenticitatea monedelor, timbrelor sau altor valori. Obiectul material îl constituie materialele sau instrumentele deţinute în vederea falsificării de valori.

Subiecţii. Autor poate fi orice persoană fizică sau juridică ce răspunde penal. Subiect pasiv este statul.

Structura şi conţinutul juridic. a) Situaţie premisă. Săvârşirea infracţiunii presupune existenţa unui mod de săvârşire a infracţiunilor de falsificare de monede, timbre sau alte valori, în folosirea căruia ar putea servi materialele sau instrumentele deţinute.

b) Conţinutul constitutiv. Elementul material poate consta în acţiunea de fabricare (confecţionare sau adaptare a mijloacelor, preparare, prelucrare sau decantare a materialelor) de instrumente sau materiale sau în acţiunea de deţinere de astfel de materiale sau instrumente. Se cere însă ca materialele sau instrumentele să fie de natură a putea fi folosite la falsificarea de valori, să fie proprii (idonee) pentru aceasta. Elementul subiectiv constă în vinovăţia sub forma intenţiei. Se cere ca făptuitorul să fi confecţionat, produs etc., materialele sau instrumentele în scopul folosirii lor la falsificarea de valori, iar în cazul deţinerii sau confecţionării pentru altul, să fi cunoscut posibilitatea folosirii mijloacelor sau instrumentelor la comiterea falsificării.

Forme, sancţiuni, aspecte procesuale. Tentativa e posibilă, dar nu este incriminată, fapta consumată fiind ea însăşi o acţiune pregătitoare. Sancţiunea este închisoarea de la 6 luni la 5 ani în cazul persoanei fizice şi, respectiv, amenda de la 5.000 la 600.000 RON în cazul persoanei juridice.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Urmărirea penală se efectuează de procuror. Judecata în prima instanţă este de competenţa tribunalului.

În art. 314 din Codul penal 2009 este incriminată, în două variante, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori. În prima variantă, din alin. 1 al art. 314, este incriminată fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor prevăzute în art. 310, art. 311 alin. (1) şi art. 312, faptă care se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

În alin. (2) este incriminată fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, variantă care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Potrivit alin. (3), nu se pedepseşte persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele prevăzute în alin. (1) sau alin. (2), înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se fi trecut la săvârşirea faptei de falsificare, predă instrumentele sau materialele deţinute autorităţilor judiciare ori încunoştinţează aceste autorităţi despre existenţa lor.

Falsuri în înscrisuri – Generalităţi

Noţiuni. Sub această denumire sunt cuprinse acele infracţiuni de fals care constau în plăsmuirea sau alterarea înscrisurilor destinate să exprime şi să facă dovada expresiei unei voinţe colective, acordul bilateral sau multilateral de voinţă ori manifestarea unilaterală a unei voinţe individuale. Desfăşurarea normală a relaţiilor sociale în care se folosesc înscrisuri este cu neputinţă fără încrederea publică în acestea, în adevărul datelor şi atestărilor pe care ele le conţin şi cu privire la care sunt destinate să servească drept probă.

Obiectului juridic, este format din relaţiile sociale a căror normală desfăşurare se bazează pe încrederea publică în autenticitatea înscrisurilor, în aptitudinea acestora de a face dovada cu privire la realitatea la care se referă conţinutul lor. Obiectul material constă în înscrisuri, adică actele încheiate în forma scrisă sau actului în sensul de instrumentum juris, ca mijloc material de probă a voinţei exprimate în el. Intră în această categorie înscrisurile oficiale şi înscrisurile sub semnătură privată

Cadru. Infracţiunile de fals în înscrisuri au fost grupate, în Codul penal în vigoare într-un capitol aparte, în articolele 288-294 Cod penal. Legiuitorul român de la 1968, ţinând seama de natura înscrisului şi de specificul acţiunii de falsificare, a prevăzut un număr de 7 infracţiuni de-sine-stătătoare care sunt, în ordine: falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals, falsul în declaraţii, falsul privind identitatea şi falsul prin folosirea emblemei Crucii Roşii.

Toate aceste infracţiuni sunt infracţiuni de fals propriu-zis, fiindcă la oricare dintre ele, inclusiv deci la falsul în declaraţii sau la acela prin folosirea înscrisurilor false ori în folosirea unor semne distinctive, alterarea adevărului poartă asupra unor entităţi cu însuşiri probatorii.

Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 C.p.)

Noţiune şi caracterizare. Este fapta persoanei care falsifică un înscris oficial fie alternând conţinutul unui înscris adevărat, fie creând prin contrafacere un înscris oficial neadevărat, făcând astfel ca înscrisul alterat sau contrafăcut să aibă însuşirile probatorii ale unui înscris oficial adevărat. Pericolul social al acestei fapte rezultă din atingerea pe care o aduce încrederii publice în înscrisurile oficiale folosite în formarea şi desfăşurarea relaţiilor sociale. Fapta a fost incriminată prin dispoziţia din art. 288 C.p.[1]

[1] Art. 288 - Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice alt mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Falsul prevăzut în alineatul precedent, săvârşit de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe judiciare.

Tentativa se pedepseşte.

Denumirea de fals material derivă din natura acţiunii de falsificare care priveşte înscrisul însuşi în sens de instrumentum, spre deosebire de falsul intelectual care presupune o alternare a substanţei înscrisului în sensul de negotium şi care nu priveşte modificarea materială a acestuia.

Obiectul juridic specific, îl constituie acele relaţii sociale bazate pe încrederea publică în înscrisurile oficiale, relaţii sociale care nu s-ar putea desfăşura în mod normal fără apărarea valorii sociale care este încrederea publică.

Infracţiunea are ca obiect material materialele din care este confecţionat înscrisul oficial (în cazul contrafacerii acestuia) sau însuşi înscrisul oficial adevărat, asupra căruia se acţionează (în cazul alterării lui).

Subiecţii infracţiunii. Autor al falsului material în înscrisuri oficiale poate fi orice persoană. Subiectul pasiv este autoritatea sau instituţia publică ori altă persoană juridică de drept public căreia îi aparţine sau de la care emană înscrisul falsificat. Este, de asemenea, subiect pasiv al acestei infracţiuni persoana fizică sau juridică prejudiciată prin folosirea înscrisului oficial falsificat prin săvârşirea infracţiunii.

Structura şi conţinutul juridic al infracţiunii. a) Situaţia premisă. Săvârşirea faptei presupune preexistenţa unei situaţii de fapt sau de drept care face necesară întocmirea unui înscris oficial, fiindcă fără posibilitatea folosirii înscrisului oficial fals nu poate exista infracţiune de fals în înscrisuri oficiale.

b) conţinutul constitutiv. Elementul material poate consta fie în acţiunea de contrafacere, fie în aceea de alterare a unui înscris oficial. Contrafacerea înseamnă confecţionarea (reproducerea) prin imitare fie a scrierii, fie a semnăturilor de pe un înscris oficial. Prin falsificare se înţelege deci nu numai denaturarea unui înscris adevărat, ci şi plăsmuirea în întregime a unui înscris. De aceea constituie infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale acţiunea de întocmire a unei cópii a unui act inexistent. Când contrafacerea priveşte semnătura sau semnăturile înscrisului aceasta nu implică neapărat o imitare a semnăturii, ci producerea unei semnături care să aibă aparenţa semnăturii celui ce trebuia să semneze. Alterarea înseamnă denaturarea materială a conţinutului înscrisului, care se poate realiza prin adăugiri sau ştersături în text sau pe marginea acestuia, în modificări de cifre sau date, pătarea sau decolorarea scrisului în aşa fel încât actul nu mai poate fi citit etc.

Pentru ca alterarea sau contrafacerea să constituie elementul material al infracţiunii este necesară îndeplinirea anumitor cerinţe esenţiale: 1) înscrisul falsificat să facă parte din categoria înscrisurilor oficiale în sensul dispoziţiei din art.150 alin. 2 C.p., adică să fie un înscris care

emană de la o unitate la care se referă art.145 C.p. sau care aparţine unei asemenea unităţi. Potrivit dispoziţiei din art. 288 alin.3 C.p., sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice. Sunt înscrisuri oficiale şi actele autentice, deşi acestea cuprind manifestări de voinţă ale unor persoane particulare. Aşa cum s-a precizat în practica noastră judiciară, constituie fals în înscrisuri oficiale, iar nu fals în înscrisuri sub semnătură privată fapta persoanei care modifică atât conţinutul unei declaraţii autentificate, cât şi încheierea de autentificare de către notarul public.

Tot în practică s-a precizat că sunt înscrisuri oficiale şi pot face obiectul material al acestei infracţiuni abonamentele de călătorie pe S.N.C.F.R., libretele CEC, bonurile de plată, biletele de călătorie pe S.N.C.F.R., condica de prezenţă la serviciu semnată în fals cu numele altei persoane. Sunt înscrisuri oficiale nu numai exemplarele originale, ci şi copiile legalizate sau autentificate ale acestora, atunci când sunt susceptibile să producă consecinţe juridice. În practică a fost calificată ca infracţiune de fals material în înscrisuri oficiale fapta persoanei care a întocmit copii după două acte şcolare inexistente, certificând că acestea sunt conforme cu originalul şi semnând în fals pe jurisconsultul şi şeful biroului personal al unităţii, după care a aplicat ştampila acesteia.

2) altă cerinţă esenţială este ca înscrisul oficial falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul când ar fi fost folosit. Cerinţa este realizată atunci când înscrisul falsificat are aparenţa unui înscris adevărat şi ar putea produce aceleaşi efecte cu ale acestuia din urmă. Nu este necesar ca înscrisul să fie folosit. Urmarea imediată constă în starea de pericol creată prin simplul fapt al contrafacerii sau alterării unui înscris oficial.

Elementul subiectiv îl constituie vinovăţia în forma intenţiei. Este suficient ca făptuitorul să-şi fi dat seama că prin acţiunea sa falsifică un înscris oficial. Nu interesează dacă falsul a fost săvârşit pentru dovedirea unui interes legitim sau nelegitim.

Forme, modalităţi şi sancţiuni. a) Forme. Infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale este susceptibilă de tentativă şi aceasta este incriminată (art.288 alin.4 C.p.).

b) Variante. Pe lângă varianta tipică prevăzută în art.288 alin.1 C.p., a fost incriminată şi o variantă agravată a falsului material în înscrisuri oficiale, în alin.2 al aceluiaşi articol, variantă caracterizată prin calitatea de funcţionar a făptuitorului.

c) Sancţiuni. în varianta simplă falsul material în înscrisuri oficiale se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, iar varianta agravată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

În Codul penal 2009 falsurile în înscrisuri sunt incriminate în Capitolul III (Falsuri în înscrisuri) din Titlul VI (Infracţiuni de fals).Falsul material în înscrisuri oficiale este incriminat în art. 320 și constă în falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, faptă ce se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Potrivit alin. (3), sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.Tentativa se pedepsește.

Falsul intelectual (art. 289 C.p.)

Noţiune şi caracterizare. Este fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu şi cu prilejul întocmirii unui înscris oficial, alterează, în cuprinsul acelui înscris, adevărul pe care acel înscris trebuie să-l constate. Falsul intelectual, este aşadar, un fals în înscrisuri oficiale, săvârşit tocmai de funcţionarul care are ca sarcină de serviciu întocmirea de astfel de înscrisuri. Denumirea de fals intelectual derivă din împrejurarea că alterarea nu priveşte materialitatea înscrisului, ci substanţa actului, conţinutul acestuia. Fapta a fost incriminată prin dispoziţia din art. 289 C.p.[1]

[1] Art. 289 - Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Tentativa se pedepseşte.

Obiectul juridic specific este asemănător cu acela al falsului material în înscrisuri oficiale. Obiectul material îl constituie înscrisul al cărui conţinut este alterat cu prilejul întocmirii lui de către funcţionarul competent.

Subiecţii. Autor al falsului intelectual nu poate fi decât funcţionarul public competent să întocmească actul oficial care este falsificat. Dacă întocmirea înscrisului intră în competenţa unui colectiv (de ex., un proces-verbal de recepţie a unei lucrări, un raport al unei comisii etc.) pot fi autori ai falsului intelectual toţi membrii colectivului. Fiind o infracţiune proprie, nu poate fi coautor decât o persoană care are calitatea cerută de lege, în caz contrar persoana fiind complice, chiar dacă a contribuit la săvârşirea în mod nemijlocit a faptei.

Subiect pasiv este unitatea de la care emană înscrisul falsificat de funcţionarul incorect cu ocazia întocmirii. De asemenea, poate fi subiect pasiv al acestei infracţiuni şi persoana ale cărei interese sunt prejudiciate prin folosirea înscrisului astfel falsificat.

Structura şi conţinutul infracţiunii. a) Situaţia premisă. Săvârşirea falsului intelectual presupune o situaţie premisă constând dintr-o stare de fapt preexistentă, înscrisul oficial trebuie să constate anumite date sau fapte pentru a putea apoi să servească ca mijloc de probă în realizarea intereselor legitime legate de acea stare (o naştere, un deces, o calamitate naturală, efectuarea unei operaţii juridice etc.). De aceea, dacă înscrisul oficial s-ar referi în mod fals la o situaţie

premisă inexistentă, înseamnă că el n-a fost întocmit, ci plăsmuit în întregime, fapta urmând să fie calificată ca fals material în înscrisuri oficiale (art.288 alin.2 C.p.).

b) Conţinutul constitutiv. Elementul material constă în acţiunea de falsificare a unui înscris oficial prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului (atestare mincinoasă), fie prin omisiunea de a insera în act fapte sau împrejurări care trebuie să fie inserate (omisiune neîngăduită).

În practica judiciară s-a stabilit că săvârşeşte fals intelectual medicul de familie care, fără a se fi deplasat la locul unde se află cadavrul şi fără a fi constatat cauzele morţii, întocmeşte un certificat de deces în care menţionează că persoana decedată a încetat din viaţă datorită unei anumite boli, deşi ea fusese ucisă de o altă persoană. De asemenea, s-a decis că este infracţiune de fals intelectual fapta medicului, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, care atestă că a examinat o persoană şi că a constatat că aceasta suferă de o anumită boală, acordându-i concediu medical, deşi în realitate persoana respectivă n-a fost examinată, chiar dacă ea suferă într-adevăr de acea boală; omisiunea oficiantului poştal de a înregistra unele mandate în registrul de evidenţă, în scopul de a-şi însuşi contravaloarea acelor mandate, omisiunea unui funcţionar public de a completa duplicatele şi triplicatele chitanţelor eliberate unor persoane pentru sumele încasate de la ele, urmată de însuşirea acestor sume etc.

Pentru existenţa elementului material al infracţiunii examinate este necesar ca atestarea mincinoasă sau omisiunea neîngăduită să satisfacă unele cerinţe esenţiale şi anume:

a) să se fi produs cu prilejul întocmirii înscrisului oficial de către funcţionarul competent. Dacă denaturarea conţinutului are loc după ce înscrisul a fost întocmit, fapta constituie un fals material în înscrisuri oficiale (art.288 alin.2 C.p.);

b) să privească fapte sau împrejurări referitoare la starea de fapt pentru a cărei constatare se înt Dacă atestarea mincinoasă sau omisiunea neîngăduită nu este comisă de funcţionarul care întocmeşte înscrisul, ci este consecinţa unei declaraţii false a unei persoane, fapta nu constituie fals intelectual ci fals în declaraţii (art.292 C.p.).

Elementul subiectiv al infracţiunii este intenţia. Dacă atestarea sau omisiunea s-a săvârşit din eroare nu constituie fals intelectual, chiar dacă această eroare se datorează culpei. Fapta ar putea constitui în acest condiţii o neglijenţă în serviciu.

Forme, sancţiuni. a) Tentativa la infracţiunea de fals intelectual este posibilă şi este incriminată (art. 289 alin.2 C.p.).

b) Sancţiunea este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Falsul intelectual este incriminat în mod asemănător în art. 321 din Codul penal 2009, fapta constând în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări

necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Minimul special al pedepsei este mai mare. Tentativa se pedepseşte.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.)

Noţiune şi caracterizare. Este fapta persoanei care contraface sau alterează un înscris sub semnătură privată pentru a obţine astfel o probă scrisă neconformă cu adevărul, dacă îl foloseşte ea însăşi sau îl încredinţează altei persoane pentru a fi folosit în scopul producerii de consecinţe juridice. Fapta a fost incriminată prin dispoziţiile art.290 C.p.[1]

[1] Art. 290 - Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art.288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Tentativa se pedepseşte.

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror desfăşurare normală este condiţionată de apărarea încrederii în sinceritatea înscrisurilor sub semnătura privată folosite în cadrul acestor relaţii. Obiectul material îl formează înscrisul sub semnătură privată alterat sau contrafăcut, precum şi materialele de care s-a servit făptuitorul la săvârşirea infracţiunii.

Subiecţii. Autor al falsului în înscrisuri sub semnătură privată poate fi orice persoană. Participarea este posibilă în toate formele. Subiect pasiv adiacent este persoana faţă de care s-a folosit înscrisul fals.

Structura şi conţinutul infracţiunii. a) Situaţia premisă. Săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este posibilă numai cu condiţia preexistenţei unei stări de fapt sau de drept împotriva căreia urmează să fie folosit ca probă înscrisul sub semnătură privată alterat sau contrafăcut.

b) Conţinutul constitutiv. Elementul material constă în acţiunea de falsificare a unui înscris sub semnătură privată prin contrafacerea scrierii sau subscrierii ori prin alterarea lui în orice mod. Când falsificarea se produce prin contrafacere este esenţială imitarea semnăturii de pe înscris, aceasta fiind semnul veracităţii înscrisului. De asemenea, în cazul falsificării prin alterare este necesară o imitare a scrierii.

Pentru ca fapta să constituie element material al acestei infracţiuni este necesară satisfacerea cerinţei esenţiale ca înscrisul falsificat să fie folosit de către autorul falsului sau să fie încredinţat de el unei alte persoane pentru a fi folosit.

Cerinţa nu e îndeplinită dacă înscrisul fals nu a fost încredinţat de autor celui care îl foloseşte, ci a fost pierdut şi găsit sau sustras de acesta.

Dacă autorul falsului foloseşte el însuşi înscrisul sub semnătură privată falsificat, nu se poate reţine în sarcina lui infracţiunea de uz de fals în concurs cu infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ci numai această din urmă infracţiune.

Elementul subiectiv este constituit din intenţia care trebuie să caracterizeze atât acţiunea de falsificare, cât şi pe aceea de folosire a înscrisului falsificat sau de încredinţare a acestuia spre folosire unei alte persoane.

Forme, sancţiuni. Tentativa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este incriminată (art. 290 alin.2 C.p.). Există tentativă atunci când s-a început acţiunea de folosire de către autor a înscrisului fals sau acţiunea de încredinţare a acestuia spre folosire unei alte persoane, acţiune care nu a reuşit. Sancţiunea aplicabilă este închisoarea de la 3 luni la 2 ani, sau amendă de la 500 la 30.000 RON.

Falsul în înscrisuri sub semnătură privată este incriminat în Codul penal 2009 cu următorul conținut:  Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 (Fals material în înscrisuri oficiale) sau art. 321 (Fals intelectual), dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Tentativa se pedepseşte.

În opinia noastră, trimiterea și la art. 321 (Falsul intelectual) pentru definirea elementului material poate în practică să confere în mod abuziv calitatea de infractor oricărei persoane, ceea ce reprezintă o gravă eroare a inițiatorului textului legii.

Metoda găsită pentru combaterea unor situații de genul „facturilor care consemnează date neconforme realităţii” putea fi mult mai ușor soluționată prin declararea facturilor prin lege drept „înscrisuri oficiale” și sancționarea ca fals intelectual a completării acestora cu date necorespunzătoare realității, indiferent de calitatea subiectului activ.

Soluția funcționează deja în cazul declarării contribuțiilor la fondul public de pensii (art. 143 din Legea nr. 263 /2010 privind sistemul unitar de pensii publice: „Completarea declaraţiei nominale de asigurare de către funcţionar cu date nereale, având ca efect denaturarea evidenţelor privind asiguraţii, stagiul de cotizare sau contribuţia de asigurări sociale ori efectuarea de cheltuieli nejustificate din bugetul asigurărilor sociale de stat constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte potrivit prevederilor Codului penal.”) sau al celor la fondul de asigurări sociale de sănătate și concedii medicale (art. 304 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: „Completarea declaraţiei prevăzute la art. 215 alin. (2) cu date nereale, având ca efect denaturarea evidenţelor privind asiguraţii, stadiul de cotizare sau contribuţiile faţă de fond, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform prevederilor din Codul penal”).

Uzul de fals (art. 291 C.p.)

Noţiune şi caracterizare. Este fapta persoanei care se foloseşte de un înscris oficial ori sub semnătură privată cunoscând că este fals, în vederea producerii unor consecinţe juridice. Fapta a fost incriminată prin dispoziţiile din art.291 C.p.[1]

Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este diferit după cum fapta constă în folosirea unui înscris fals oficial sau sub semnătură privată, dar este asemănător cu acela al infracţiunii de fals corespunzătoare. Obiectul material îl constituie înscrisul fals folosit, în original sau în copie legalizată.[1] Art. 291 - Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnătură privată.

Subiecţii. Autor al infracţiunii poate fi orice persoană, mai puţin autorul falsului în înscrisuri sub semnătură privată care foloseşte el însuşi aceste înscrisuri. Subiect pasiv cert este statul, iar subiect pasiv eventual poate fi persoana fizică sau juridică împotriva căreia este folosit înscrisul fals.

Structura şi conţinutul infracţiunii. a) Situaţie premisă. Săvârşirea uzului de fals presupune ca situaţia premisă preexistenţa unui scris oficial sau sub semnătură privată fals, susceptibil să producă consecinţe juridice.

b) Conţinutul constitutiv. Elementul material constă în acţiunea de folosire a unui înscris fals, oficial sau sub semnătură privată. Folosirea se poate efectua prin depunerea înscrisului ca act doveditor al unei operaţiuni sau al unui drept, ca act doveditor la o acţiune în justiţie etc.

În toate cazurile însă săvârşirea infracţiunii presupune folosirea efectivă a înscrisului fals, nefiind suficientă, pentru existenţa infracţiunii, simpla deţinere a înscrisului fals în vederea folosirii lui eventuale. Elementul subiectiv îl constituie intenţia directă de a folosi înscrisul fals pentru producerea unei consecinţe juridice.

Forme, sancţiuni. Tentativa este posibilă, dar nu este incriminată. Fapta se consumă în momentul folosirii de către făptuitor a înscrisului fals. Sancţiunea este închisoarea de la 3 luni la 3 ani în cazul folosirii unui înscris oficial fals şi închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă de la 500 la 30.000 RON în cazul folosirii unui înscris sub semnătură privată fals.

Uzul de fals, constând în folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, este incriminat și în art. 323 din Codul penal 2009 și se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.

Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.)

Noţiune şi caracterizare. Este fapta persoanei care, în vederea producerii unor consecinţe juridice, face declaraţii mincinoase în faţa organului competent al unei unităţi dintre cele la care se referă art.145 C.p. De aceea fapta a fost incriminată ca infracţiune prin dispoziţia din art.292 C.p. [1]

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale condiţionate în desfăşurarea lor de apărarea încrederii publice în sinceritatea declaraţiilor făcute în faţa autorităţilor sau instituţiilor publice în vederea producerii de consecinţe juridice. Infracţiunea nu are obiect material, înscrisul oficial în care se consemnează, eventual, declaraţia, constituie produsul infracţiunii, iar nu obiectul său material.

[1] Art. 292. - Declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Subiecţii. Autor al falsului în declaraţii poate fi orice persoană, capabilă să facă declaraţii producătoare de consecinţe juridice. Subiect pasiv secundar este persoana fizică sau juridică împotriva intereselor căreia s-a făcut declaraţia.

Structura şi conţinutul infracţiunii. a) Situaţia premisă. Falsul în declaraţii trebuie să se grefeze pe o situaţie preexistentă, în care declaraţia dată de o persoană este producătoare de consecinţe juridice. b) Conţinutul constitutiv. Elementul material constă în acţiunea de a face declaraţii necorespunzătoare adevărului. Declaraţia poate fi orală sau scrisă. Este suficientă o astfel de declaraţie orală, consemnată în scris de funcţionarul competent.

Elementul subiectiv îl constituie vinovăţia sub forma intenţiei şi presupune ştiinţa că declaraţia este neconformă cu adevărul. Declaraţia făcută din culpă nu constituie infracţiune. Pentru existenţa elementului subiectiv se cere satisfăcută cerinţa esenţială ca declaraţia să fie făcută în vederea producerii de consecinţe juridice.

Forme, sancţiuni. Tentativa la această infracţiune nu este incriminată. Fapta se consumă în momentul în care declaraţia a fost în mod legal consemnată şi a apărut urmarea imediată constând în starea de pericol pentru încrederea publică în sinceritatea declaraţiei.

Sancţiunea aplicabilă este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă de la 500 la 30.000 RON.

Falsul în declaraţii este incriminat în mod asemănător în Codul penal 2009, în art. 326, și constă în declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei

consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe.

Pedeapsa prevăzută de noua lege este tot închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Falsul privind identitatea (art. 293 C.p.)

Noţiune şi caracterizare. Este fapta persoanei care se prezintă sub o identitate falsă sau atribuie altei persoane o astfel de identitate pentru a induce sau menţine în eroare un organ sau instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art.145 C.p., în vederea producerii unei consecinţe juridice. Este asimilată cu aceasta fapta persoanei care încredinţează un înscris ce serveşte pentru dovada stării civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit pe nedrept de o altă persoană. Fapta a fost incriminată prin dispoziţiile art. 293 C.p.[1]

[1] Art. 293 - Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce sau a menţine în eroare un organ sau o instituţie de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art.145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fără drept.

Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale a căror desfăşurare normală este condiţionată de apărarea încrederii publice în mijloacele folosite pentru stabilirea identităţii persoanelor. Fapta poate avea ca obiect material mijloacele folosite de făptuitor pentru a se prezenta sub o identitate falsă: carnet, permis, foaie de legitimaţie etc.

Subiecţii. Autor poate fi orice persoană. Participaţia este posibilă inclusiv sub forma coautoratului (de ex. cel ce atribuie altuia o identitate falsă şi cel căruia i se atribuie falsa identitate fiind de faţă sunt coautori). Subiect pasiv direct este unitatea indusă în eroare prin săvârşirea faptei şi poate fi persoana a cărei identitate a fost uzurpată.

Structura şi conţinutul infracţiunii. a) Situaţia premisă. Săvârşirea acestei infracţiuni, în oricare dintre variante, presupune o situaţie premisă constând dintr-o stare de fapt din care pot decurge anumite consecinţe juridice faţă de o persoană sau faţă de o categorie de persoane. b) Conţinutul constitutiv. Elementul material, în cazul variantei principale, constă în acţiunea de prezentare sub o identitate falsă sau în acţiunea de atribuire a unei identităţi false unei alte persoane. La varianta asimilată, elementul material constă în acţiunea de încredinţare a unui înscris care serveşte la dovedirea stării civile, pentru legitimarea sau identificarea spre a fi folosit pe nedrept.

Pentru existenţa infracţiunii trebuie satisfăcută cerinţa esenţială ca acţiunea de prezentare sub identitate falsă sau de atribuire a unei astfel de identităţi să aibă loc în faţa unui organ sau instituţii de stat ori altei unităţi din cele la care se referă art.145 C.p.

Elementul subiectiv constă în vinovăţie sub forma intenţiei calificate prin scopul urmărit şi anume inducerea sau menţinerea în eroare a unităţii în faţa căreia se săvârşeşte fapta, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Forme, sancţiuni. Tentativa nu este incriminată. Consumarea are loc independent de producerea consecinţei în vederea căreia a fost săvârşită fapta.

Sancţiunea aplicabilă pentru oricare dintre variante este închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

Falsul privind identitatea este incriminat și în art. 327 din Codul penal 2009.

Fapta constă în prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, și se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a fi folosit fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Falsul privind identitatea este incriminat și în art. 327 din Codul penal 2009.

Fapta constă în prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, și se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Când prezentarea s-a făcut prin întrebuinţarea identităţii reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

Încredinţarea unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile spre a fi folosit fără drept se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.